Sunteți pe pagina 1din 7

Mărturia rusoaicei Claudia Vasilievna care s-a întors din lumea cealaltă

Eram atee şi Îl huleam groaznic şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul
Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă.
În anul 1962 m-am înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram mult şi mergeam la
doctori, nădăjduind că voi găsi vindecare. În ultimele 6 luni slăbisem de tot, încât nici apă numai puteam să beau. Îndată
ce beam, o vomitam. Atunci m-am dus la spital şi, pentru ca eram foarte energică, au chemat un profesor de la Moscova şi
au hotărât să-mi facă operaţie. Dar imediat după ce mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a ieşit din trup şi stătea
între doi medici şi eu, cu frică şi groază ,priveam ce mi se întâmpla. Întregul stomac şi intestinele îmi erau mâncate de
cancer. Stăteam şi mă gândeam de ce suntem două? Nici nu-mi trecea prin minte că există suflet. Comuniştii ne-au
îndopat şi ne-au învăţat că nu există suflet şi Dumnezeu că acestea sunt născocirile preoţilor, ca să înşele poporul şi să-l
facă să-i fie frică de ceva ce nu există. Văzui că stau în picioare şi totodată mă văzui pe masa de operaţie. Îmi scoseseră
afară toate măruntaiele şi căutau duodenul. Dar acolo exista doar puroi, toate erau distruse şi stricate, nimic numai era
sănătos. Atunci medicii au zis :
Aceasta femeie nu mai avea cu ce să trăiască.
Le vedeam pe toate cu frică şi groază şi iarăşi mă gândeam: "Cum şi de unde suntem două? Stau în picioare şi totodata
sunt întinsă pe masă! "Atunci medicii mi-au pus la loc intestinele şi stomacul şi au spus că trupul meu trebuie dat
medicilor tineri pentru practică, si l-au transportat în laborator, iar eu mergeam alături de ei şi mă gândeam cu nedumerire
de ce suntem două. Acolo m-au lăsat întinsă, dezbracată, acoperită până la piept cu un cearceaf. După aceea am văzut că
venise fratele meu împreună cu fiul meu cel mai mic. Avea 6 ani şi îl chema Andruşka [Andrei. A început să plângă şi să
zică :"Mamă ,mamă, de ce-ai murit? Sunt încă mic, cum o să trăiesc fără tine? N-am nici tată şi acum ai murit şi tu
!".
Eu atunci l-am îmbrăţişat şi l-am sărutat, dar el nu a simţit şi nu a văzut asta, nici nu m-a băgat în seamă, ci privea trupul
meu mort. Vedea de asemenea,că şi fratele meu plângea.
După aceea am ajuns dintr-o dată acasă. Acolo era soacra mea de la prima căsătorie şi sora mea. Pe primul meu soţ îl
părăsisem pentru că credea în Dumnezeu. Începuse împărţeala lucrurilor mele. Trăisem în bogăţie şi lux şi toate acestea le
dobândisem pe nedrept şi prin desfrânare. Sora mea a început să ia cele mai frumoase din lucrurile mele, iar soacra cerea
să-i lase ceva şi fiului meu. sora mea nu lăsa nimic şi, mai mult, a început să o certe pe soacră, spunând: "Acest copil nu
este al fiului tău şi nu ţi-e rudă". După aceea au ieşit şi au închis casa. Sora mea a luat cu ea un sac plin de lucruri. În
vreme ce ele se certau pentru lucrurile mele, am văzut în jurul meu diavoli care jucau şi se bucurau.
Deodată m-am aflat în vazduh şi vedeam cum zbor ca un avion. Am simţit că cineva mă ţine şi mă înalţ din ce în ce
mai mult. Mă aflam deasupra oraşului Barnaul.

Apoi am văzut că oraşul pierise. S-a făcut întuneric. După aceea a început din nou să apară lumină şi în final s-a
făcut lumină deplină, aşa de puternică, încât nu puteam să văd. M-am aşezat pe o lespede neagră cu lungimea de un metru
şi jumătate.
Vedeam copaci cu tulpini foarte groase şi frunziş bogat în culori. Între copaci erau case noi, dar n-am văzut cine locuia în
ele. În valea aceasta am văzut iarba verde şi deasă şi m-am gândit: unde mă aflu acum? Dacă sunt pe pământ atunci de
ce nu există drumuri şi mijloace de transport? Ce loc este acesta fără oameni şi cine trăieşte aici? Puţin mai încolo
am văzut că se plimba o femeie frumoasă şi înaltă, îmbrăcată în veşminte împărăteşti, pe sub care i se vedeau
degetele picioarelor. Păşea atât de uşor încât iarba nu se apleca sub paşii ei. Alături de ea mergea un tânar care îi
ajungea pâna la umeri. Îşi ascundea faţa cu mâinile şi plângea cu amar şi se ruga, dar nu ştiu din ce motiv. Mă
gândeam că este fiul ei şi m-am revoltat în mine pentru că nu-i e mila de el şi nu-l ascultă.

Însemnare: Se pare că acest tânar era îngerul păzitor al acestei femei moarte. De asemenea apare evident cât de
mult le pasă îngerilor pentru noi şi sufletele noastre dar noi nu pricepem asta. După cum se vede rugâciunile lor nu vor fi
ascultate dacă moartea ne găseşte în păcate şi nepocaiţi.

Când s-au apropiat de mine, tânărul a căzut la picioarele ei a început să o roage fierbinte şi îndurerat, cerându-i
ceva. Aceia ia răspuns dar nu am putut înţelege.
Când s-au apropiat de mine voiam să-i întreb: "Unde mă aflu"?. În clipa aceea, femeia şi-a încrucişat mâinile la piept, şi-
a înălţat privirea spre cer şi a zis:
Doamne unde va merge aceasta în starea în care se găseşte?. Eu m-am înfricoşat şi abia atunci am înţeles că murisem
că sufletul meu se află în cer şi că trupul mi-a rămas pe pământ. Atunci am început să plâng şi sâ mă îndurerez, şi am auzit
o voce care a spus:
Întoarce-o pe pământ pentru faptele bune ale tatălui ei.
O altă voce a zis :M-am săturat de viaţa ei păcătoasă şi mizerabilă. Am vrut s-o şterg de pe faţa pământului fără să
se pocăiască, dar s-a rugat pentru ea tatăl său.
Arătaţi-i locul pe care îl merita!"

Îndată am ajuns în iad. Atunci au început să se târască spre mine şerpi de foc înfiorători cu limbi lungi care vărsau
flăcări şi alte murdării spurcate. Duhoarea era insuportabilă. Aceşti şerpi s-au înfăşurat împrejurul meu şi totodată au
apărut de undeva viermi groşi ca degetul, cu cozi care se terminau în ace şi spini. Aceştia mi-au intrat în toate
deschizăturile, în urechi, în ochi, pe mâini, peste tot, şi în felul acesta mă chinuiam, iar eu ţipam cu glas de fiară sălbatică.
Dar acolo nu exista nimeni care să mă ajute sau să-i fie milă de mine. Am văzut acolo o femeie care făcuse avort şi a
început să se roage la Domnul să aibă milă de ea. Acesta i-a răspuns:
Tu n-ai vrut să Mă recunoşti pe pământ, ţi-ai omorât copii în pântece şi, mai mult, le spuneai oamenlior: "Nu
trebuie să naşteţi copii, copiii sunt de prisos!. "Pentru Mine nu există lucruri de prisos. Pentru Mine toate au rostul
lor".
Către Mine Domnul a zis: Eu ţi-am dat boala ca să te pocăieşti, dar tu M-ai hulit până la sfârşitul vieţii şi n-ai vrut
să mă cunoşti, şi de aceea nici Eu nu te cunosc. Precum ai trăit pe pământ fără Dumnezeu, vei trăi şi aici!"

Deodată toate s-au schimbat şi eu zburam undeva. Duhoarea s-a pierdut, a pierit şi durearea îngrozitoare şi, pe
neaşteptate am văzut biserica din locurile mele natale. Uşile s-au deschis şi a ieşit preotul îmbracat în veşminte albe.
Stătea cu capul plecat şi o voce m-a întrebat:
- Cine este acesta?
- Preotul nostru.
- Tu ziceai că e pomanagiu dar el e păstor adevărat. Află că chiar dacă este mic în grad, preot obişnuit, Mă slujeşte
pe Mine. şi mai află şi alt lucru: dacă acesta nu-ţi va citi rugăciunea de spovedanie, Eu nu te voi ierta.!
Atunci am început să mă rog :
- Doamne întoarce-mă pe pământ am un copil mic.
Domnul a răspuns:
- Ştiu că ai un fiu şi îmi pare rău pentru el.
- Îmi pare rău pentru el, am repetat eu.
Atunci acela a răspuns:
- Mie îmi pare rău pentru voi toţi, de trei ori îmi pare rău. De la toţi aştept să vă treziţi din somnul păcatului să vă
pocăiţi şi să vă reveniţi.Aici a apărut Maica luiDumnezeu, pe care mai devreme am numit-o "femeie", şi am îndrăznit să
o întreb:
- Aici la voi există rai?
Drept răspuns, după aceste vorbe m-am aflat iar în iad. Acum era mai rău ca prima dată. Diavolii alergau în jurul
meu şi îmi arătau păcatele strigând:
"Tu ne-ai slujit nouă cât ai fost pe pământ". Au început să-mi citească păcatele: toate erau scrise cu litere mari şi am
simţit o frică groaznică. Din gură le ieşeau limbi de foc. Diavolii mă loveau în cap. Cădeau peste mine şi mă ardeau cu
limbi de foc. În jurul meu se auzea jale mare şi plânsetele multor oameni.
Când focul s-a înteţit, vedeam totul în jur. Sufletele aveau chipuri înfioratoare: erau schilodite cu gâturile întinse şi ochii
scoşi: mă întrebau dacă sunt "tovarăşă" a lor [pare ca erau comuniste] şi dacă voi trăi împreună cu ele. "La fel ca tine am
făcut şi noi, ziceau, când eram pe pământ, nu am vrut să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Îl huleam şi săvârşeam toate
relele păcătuiam şi eram mândre şi nu ne-am pocăit niciodată. Cei care au păcătuit, dar mai târziu s-au pocăit, au
mers la biserică, s-au rugat la Dumnezeu i-au miluit pe săraci şi i-au ajutat pe cei ce se găseau în nevoi sunt acolo
sus".
[adică în rai cuvânt pe care cei de aici nici nu vroiau să-l rostească]
Eu m-am înfricoşat rău de aceste cuvinte şi mi se părea că mă aflu aici în iad de o viaţă întreagă, iar acestea îmi spuneau
că voi trăi împreună cu ei o veşnicie.
După aceea a apărut din nou Preasfânta Născatoare de Dumnezeu şi s-a făcut lumină. Diavolii au luat-o la fugă şi sufletele
care se chinuiau în iad au început să strige şi să implore milă:
"Împărăteasă Cerească nu ne lăsa aici"; sau ziceau: Ardem, Născătoare de Dumnezeu şi nu există picătură de apă"
Ea plângea şi spunea printre lacrimi:
Cât aţi trăit pe pământ n-aţi vrut să mă cunoaşteţi şi nu v-aţi pocăit de păcate înaintea Fiului meu şi Dumnezeului
vostru, şi eu acum nu vă pot ajuta, nu pot trece peste voia Fiului meu şi Acela nu poate călca voia Tatălui Său. Îi
ajut doar pe aceia pentru care se roagă rudele lor şi Sfânta Biserică".

Apoi noi am început să urcăm, şi de jos se auzeau ţipete puternice: "Născătoare de Dumnezeu,nu ne lăsa!"

S-a făcut iarăşi întuneric şi eu mă aflam pe aceeaşi lespede. Încrucişându-şi mâinile la piept Maica Domnului, şi-a înălţat
privirea către cer şi a început să se roage zicând:
"Ce să fac cu această femeie, unde să o aşez?" O voce a răspuns:
"Întoarce-o pe pământ prin părul ei!"
Atunci Preacurata Fecioara a plecat în tăcere şi i s-a deschis o uşa dar eu nu vedeam nimic în spatele uşii. după
aceea s-a întors ţinând în mâini părul meu şi de undeva au apărut 12 trăsuri fără roţi; se mişcau încet şi eu le urmam.
Preasfânta Născatoare de Dumnezeu mi-a dat părul meu, dar eu nu am priceput că m-a atins. Am auzit-o doar spunând ca
a doisprezecea trăsura nu are podea. Mi-erea frică să stau în ea dar Maica Domnului m-a împins şi m-a trimis pe pământ.
După toate acestea mi-am revenit şi stăteam conştientă şi priveam. Era ora unu şi jumătate dupî amiază. După lumină
aceea toate mi se păreau urâte pe pământ.Atunci i-am zis sufletului meu: "intra în trup!". Imediat m-am aflat din nou la
spital şi mergeam spre congelatorul unde se păstrează cadavrele. Acesta era închis, dar eu am intrat înăuntru fără nici o
piedică şi am văzut trupul meu mort. Capul îmi era puţin într-o parte, iar mijlocul îmi era presat de alte cadavre. Îndată ce
sufletul mi-a intrat în trup am simţit frig puternic. În clipa aceea au băgat înăuntru trupul mort al unui om şi, când au
aprins lumina m-au văzut ghemuita, pe când ei de obicei aşează cadavrele cu faţa în sus. Văzându-mă aşa infirmierii s-au
înspăimântat şi de frică s-au împrăştiat. S-au întors cu doi medici care au ordonat imediat să mi se încălzească creierul. Pe
tot trupul meu existau 8 tăieturi [făcuseră practică pe trupul meu], trei pe piept şi restul pe burtă. După două ore de la
încălzirea capului am deschis ochii, dar abia dupa 12 zile am putut vorbi.
A doisprezecea zi dimineaţa mi-au adus micul dejun, pâine prăjită cu unt şi cafea, dar nu am vrut să mănânc şi le-am spus
acest lucru [era zi de post]. Infirmierii au plecat iarăşi şi toţi cei din spital au început să-mi dea atenţie. Au venit medicii şi
m-au întrebat de ce nu vreau să mănânc. Le-am răspuns: "Staţi să vă spun ce a văzut sufletul meu, Cine nu posteşte în
zilele de post va mânca bucate împuţite şi scârboase. De aceea nu voi mânca astăzi şi în nici un post nu voi mânca
de dulce".

Mediciii de uimire când se înroşeau când păleau, iar pacienţii mă ascultau cu atenţie. Mai târziu s-au adunat mulţi medici
şi eu le-am spus că nu mă mai doare nimic.
Atunci a început să vină la mine multă lume şi eu le povesteam ce am văzut şi le arătam rănile. Poliţia s-a apucat să-i
izgonească şi pe mine m-au mutat în alt spital. M-am însănătoşit complet şi i-am rugat pe medici să-mi vindece cât mai
repede tăieturile pe care mi le-au făcut în timpul practicii. Atunci m-au aşezat din nou pe masa de operaţie şi când medicii
mi-au deschis burta, au zis:
- De ce au operat un om complet sănătos?
Eu i-am intrebat:
- De ce boală sufăr?
Ei mi-au răspuns:
- Intestinele şi stomacul sunt curate ca ale unui copil.
Au venit şi medicii care m-au operat prima dată şi când s-au apropiat au spus:
- Unde este boala ei? Măruntaiele îi erau toate distruse şi mâncate de cancer şi acum e complet sănătoasă.
Le-am răspuns:
- Dumnezeu şi-a arătat mila Lui către mine păcătoasa, ca să mai trăiesc şi să mărturisesc şi celorlalţi ce am văzut şi
ce mi s-a întâmplat. Acest Dumnezeu a luat tot ce a fost stricat în mine şi mi-a redat sănătatea; voi spune asta la
toţi până voi muri.
Apoi i-am zis medicului:
-Aţi văzut că v-aţi înşelat?
-Nimic nu era sănătos în tine, a răspuns el.
-Ce credeţi acum? l-am intrebat eu.
-Te-a renăscut Atotputernicul.
Atunci i-am zis:
-Dacă credeţi în Acesta, faceţi-vă cruce şi mergeţi la biserică!
Medicul s-a înroşit căci era evreu. Am adăugat:
-Faceţi-vă plăcut lui Dumnezeu!
După aceea am ieşit din spital şi l-am chemat pe preotul pe care mai înainte îl batjocoream şi îl necăjeam,
numindu-l pomanagiu. I-am povestit tot ce mi s-a întâmplat şi m-am spovedit şi m-am împărtăşit cu sfintele Taine
ale lui Hristos. L-am chemat să-mi binecuvinteze casa, pentru că până atunci în ea împărăţise păcatul, desfrâul,
beţia şi batjocura.
În ziua de astăzi, eu, păcătoasa Claudia, în vârsta de 40 de ani, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Împărătesei Cereşti,
trăiesc creştineşte. Merg regulat la biserica şi Domnul mă sprijină. Mă vizitează oameni din toate colţurile lumii şi
eu le povestesc tuturor câte mi s-au petrecut, câte am văzut şi câte am auzit.Cu ajutorul lui Dumnezeu îi primesc
pe toţi, le povestesc la toţi cum eram înainte, ce mi s-a întâmplat şi din ce cauză sunt acum credincioasă.
Slăvit să fie Dumnezeul nostru! Îi povăţuiesc pe toţi să aibă grijă cum trăiesc, pentru că există cu adevărat altă
lume şi altă viaţă, iar fiecare va da socoteală pentru lucrările lui pământeşti şi după măsura acestora va avea
răsplată sau pedeapsă dreaptă şi veşnică.
Să trăiţi cu toţii creştineşte şi să vă faceţi plăcuţi lui Dumnezeu. Amin.
Extras din cartea: "Vedenii si istorisiri de folos despre viata de dincolo"
NOTĂ: "Cât timp a trăit Claudia L-a mărturisit pe Hristos prin neîmcetate lacrimi de speranţă şi pocăinţă ale
inimii sale îndurerate pentru greşelile tinereţii şi ale neştiinţei sale anterioare. Iar cu gura mărturisea tuturor
preaslăvita minune a înviereii ei trupeşti şi duhovniceşti.

După ce a somat-o în câteva rânduri să nu mai mărturisească nimic despre aceste înfricoşate şi minunate lucruri,
văzând că nu poate să o înfricoşeze şi să o reducă la tăcere, omniprezentul K.G.B. a ucis-o" (Mărturia părintelui Marcu
de la Sihăstria-Neamţ, care a vizitat Barnaulul înainte de 1989)

Mărturia acestei femei o puteţi găsi într-o traducere mai bună din limba rusă, şi în cartea "Oameni care au înviat din
morţi" la pagina 209 apărută la editura Egumeniţa, 2008, unde este povestită mai în amănunt această minune
dumnezeiască.

La sfârşit Claudia avea să noteze: (Despre mine puteţi afla în oraşul Barnaul de pe meleagurile Altaiului, strada
Cristkaia 99, Ustinjua (Ustiujianina), Claudia Vasilievna. Anul 1965).

Mărturie despre românca Olga, care a murit şi a înviat

6/13/2010 | Publicat de admin | Editaţi postarea


La Teghea, intr-o seara de iarna Aceasta fascinanta poveste aveam s-o ascult in seara Lasatei Secului, intr-o
indepartata manastire de maici din partile Satmarului: Manastirea Teghea. Din pricina ninsorilor nemiloase din
ultimele zile, doar cativa mireni se incumetasera intr-acolo. Ma aflam singur, cu maica stareta Emanuela, intr-o
bisericuta maramureseana, inconjurata de camp, camp alb si nemarginit, prin peretii de lemn auzeam vuietul
naprasnic al vanturilor infuriind zapada si, ceva mai departe, cantecul abia deslusit al calugaritelor, adunate la
ultima vecernie dinaintea Postului Mare.

Maica stareta imi povestea, printre altele, cum a imbracat ea haina calugariei. "Cu vreo 20 de ani in urma, am
auzit ca pe tarmul marii, la Constanta, ar exista o femeie care a murit si a inviat. Curiozitatea laicului m-a
impins intr-acolo. Intr-adevar, asa era! Mai mult, in urma "mortii", femeia aceea se preschimbase total: devenise
unul dintre oamenii cei mai credinciosi pe care i-am cunoscut vreodata. Dupa o noapte intreaga de confesiune,
ea mi-a spus: "Maine vom merge amandoua la Techirghiol, la parintele Arsenie Papacioc, si el iti va spune un
cuvant care-ti va schimba destinul." Si, intr-adevar, a doua zi, doar vazandu-ma, parintele Arsenie mi-a zis:
"Femeie, tu ai fi buna de monahie". De atunci, n-a mai fost alta cale pentru mine decat manastirea."

Nu mi-a venit sa-mi cred urechilor: "O femeie care a murit si a inviat?". "Da, e adevarat. Traieste si azi,
numele ei este Olga."
Maica stareta n-a vrut insa sa-mi spuna mai mult. Facuse un legamant cu femeia aceea sa nu mai vorbeasca
nimanui despre moartea clinica si despre traumatizantele ei experiente din acest rastimp. Toate acestea aveau sa-
mi fie povestite, in schimb, de un satmarean credincios, apropiat al Manastirii Teghea, pe numele lui Dumitru
Zimbru. Domnul Zimbru o cunoaste de mult pe Olga, ii este prieten, o viziteaza in fiecare vara si marturiseste,
de asemenea, ca prima intalnire cu aceasta femeie i-a schimbat viata, lui si familiei sale. Multa vreme am stat in
cumpana, daca ar trebui sau nu sa fie publicate aceste lucruri tulburatoare, macar pentru motivul ca cititorului i-
ar putea parea incredibile. Auzisem, desigur, despre nenumaratele situatii de moarte clinica, despre intreruperile
temporare ale functiilor vietii - toate explicabile medical - dar niciodata despre unul cu atat de adanci
reverberatii religioase. Am vrut sa plec eu insumi la Constanta, sa o cunosc. Dar, din vorba in vorba, mi-am dat
seama ca femeia aceea e atat de modesta si de smerita, incat cu siguranta nu si-ar pune imediat viata in palma
unui strain, mai ales... ziarist. Voi reproduce deci spusele domnului Dumitru Zimbru, cuvant cu cuvant, asa cum
le-am auzit si eu la Manastirea Teghea, in seara zilei de 25 februarie 2001.

Minunea de pe masa de marmura


"Olga s-a nascut in anul 1946, intr-un satuc din zona Botosanilor. Parintii, oameni cu frica lui Dumnezeu, i-au
insuflat dragostea fata de cele sfinte si, intr-adevar, pana la varsta adolescentei, ea a fost foarte credincioasa.
Mai tarziu, au furat-o insa ispitele vietii. S-a maritat, s-a mutat la Constanta, avand o functie buna intr-o
intreprindere, a lasat cu totul deoparte obiceiurile crestinesti ale copilariei. Se imbraca precum o oraseanca, traia
si gandea ca o oraseanca. Nu avea alta grija decat a casei si a sotului ei.
In 1973, dupa trei-patru ani de la nasterea fiului sau, sanatatea ei a inceput sa se subrezeasca. Simtea o durere
mare in cosul pieptului, aproape de inima, ametea, puterile o paraseau. A fost dusa in mare graba la un spital
bucurestean, iar aici medicii nu i-au dat alta sansa in afara unei interventii chirurgicale pe cord, foarte riscanta si
complicata. Operatia a durat o noapte intreaga. Spre ziua, lupta cu moartea a ajuns la final si chirurgii i-au
declarat decesul. Tot ceea ce fusese omeneste posibil facusera. Cineva din spital a anuntat familia si, chiar a
doua zi, cei apropiati au sosit la Bucuresti, aducand cu ei sicriul si toate cele trebuincioase ingropaciunii. Jale
mare pe bietul sot, care nu s-a putut opri din plans multa vreme. O intamplare - dar eu cred ca n-a fost doar
intamplare, ci o adevarata minune! - a facut ca medicul legist al spitalului sa aiba un accident de masina, chiar
in aceeasi zi, la Valenii de Munte, autopsia fiind astfel amanata.
Ei, ajungem la ziua a doua, pe la ceasurile amiezii. Medicii au trimis o brancardiera sa aduca trupul neinsufletit
al femeii, pentru a-i face expertiza medico-legala. Obisnuita cu atmosfera lugubra a salii de morga, brancardiera
a intrat degajata, fredonand un refren muzical. Cadavrul pe care trebuia sa-l transporte se afla in fundul
incaperii, pe o masa din marmura. Chiar in clipa in care s-a apropiat de locul cu pricina, "moarta" a deschis
ochii si i-a spus cu voce blajina: "Dumneata canti si pe mine ma lasi sa inghet pe lespedea asta de piatra? ".
Ingrozita, sarmana brancardiera a facut un atac de cord si a murit pe loc, chiar in morga. De prisos sa mai spun
ca celelalte surori, trimise sa vada de ce nu se mai intoarce colega lor, au impietrit de frica si ele, vazand ca
moarta vorbeste, in vreme ce brancardiera zace jos, pe podea. "Nu va fac nimic, oameni buni! Ajutati-ma!... ",
gemea decedata, tremurand din tot corpul (dupa doua zile, cat a zacut pe lespedea rece, i s-au descoperit sapte
gauri in plamani, pricinuite de frigul si umezeala pietrei). In cele din urma, au dus-o inapoi in salon. Cand a
revazut-o, bolnava din patul alaturat - o femeie ceva mai in varsta - a strigat: "Doamne Dumnezeule, a inviat
moarta!", si-a facut cruce si s-a aruncat pe fereastra, de la etajul intai. Spre norocul ei, a cazut in niste tufe
incalcite si nu s-a ales decat cu cateva zgarieturi.
Dincolo de toate aceste fapte stranii, dar pe deplin verificabile, medicii au declarat ca n-au intalnit nici in carti
un asemenea caz de moarte clinica. Cat despre preotul spitalului, el a cazut in genunchi, strigand: "E minune
dumnezeiasca! ".

Cu sufletul prin iad


Ce a trait aceasta femeie in timpul mortii ei clinice, viziunile pe care le-a avut reprezinta o alta poveste de
necrezut. Va spun, de fiecare data cand imi relata lucrurile acestea - desi cuvintele omenesti sunt prea
neputincioase spre a descrie aceste episoade nepamantene - de fiecare data ma cutremuram si chiar ma
inspaimantam de moarte. Nu trebuia decat s-o privesti in ochi, sa-i vezi ochii in care se stransese atata suferinta
si putere, ca sa-ti dai seama ca ceea ce spune nu poate fi decat adevarat. Puteti sa ma credeti sau nu, dar femeia
aceasta fusese in iad. Mai intai i s-au aratat, unul dupa altul, toate pacatele: unde a fost, ce-a facut, ce haine a-
mbracat, ce fapte bune si rele a facut in viata, absolut totul. Apoi - spune ea - s-a despicat pamantul si sufletul ei
s-a prabusit pana-n adancul temnitelor iadului, a vazut focul Gheenei, focul ce te arde, dar nu te mistuie,
demonii salbatici, cruzi si nemilostivi, toata suferinta pe care o poate indura vreodata un muritor si doar
inchipuirea acestor suferinte, povestite de femeia aceasta, imi umplea mintea de o spaima cumplita. Un lucru e
sigur: Olga s-a trezit cu totul schimbata. Asta o poate spune oricine dintre cei care au cunoscut-o inainte. Iar
dovada cea mai convingatoare ca in timpul mortii clinice i s-a intamplat ceva cutremurator este faptul ca, timp
de doua saptamani, pana ce si-a revenit, trupul ei a avut un miros insuportabil, de care nu putea scapa in nici un
fel. Medicii spuneau ca e miros cadaveric. Un preot a zis: "Doamne, femeia asta miroase a iad! ".

Pilda medicului necredincios


La doua saptamani, Olga a cerut ca un preot dintr-o biserica apropiata sa-i faca o slujba de dezlegare. Tare s-au
mirat cu totii: imediat dupa stropirea cu apa sfintita si citirea molitfelor, carnea femeii a inceput sa miroasa
frumos si curat, precum mirul. Unul dintre medici, infuriat de propriile neputinte, dar si de puterile preotesti, l-a
intrebat pe preot, in raspar: "Da ce studii ai dumneata, parinte, sa faci asemenea vindecari? ". Preotul avea doar
Facultatea de Teologie. "Pai, eu am doua facultati. De ce n-as putea sa fac si eu apa sfintita, ca si dumneata?". Si
i-a cerut parintelui, nici mai mult nici mai putin, decat sa-l lase sa imbrace vesmantul preotesc si sa faca
impreuna, la el in biserica, slujba de sfintire a apei. Oricat l-au rugat femeia si preotul sa renunte - ca-i pacat
mare, ca preotia e o taina si un dar de la Dumnezeu - medicul nici n-a vrut sa auda de asemenea "basme
popesti". Asa ca au tinut slujba un preot si un doctor, amandoi deodata. Mai tarziu, medicul avea sa spuna ca in
timpul slujbei, epitrahilul, altminteri usor, ii atarna de gat ca un jug. Vasele cu apa le-au incuiat in doua sertare
separate ale unui dulap din casa parohiala, iar cheia a pastrat-o medicul, chipurile "ca sa nu fie dubii". Odios
pariu: dupa trei-patru zile, cand apa lui a inceput sa se strice, medicul a inceput sa fie bantuit de diavoli. Spunea
ca zile intregi n-a putut dormi nici o clipa: cum inchidea ochii, ii vedea inconjurandu-l, ii era frica numai sa se
intinda in pat, ca sa nu le vada iarasi fetele hidoase. Abia intr-un tarziu si-a amintit de sfaturile femeii din spital.
I-a telefonat la Constanta - intre timp ea fusese externata - si a intrebat-o disperat cum sa faca sa scape de
groaznicele chinuri. Ea l-a indemnat sa mearga la acelasi preot, sa verifice apele, iar preotul il va dezlega.
Medicul s-a dus. Iar cand a deschis dulapul, a izbucnit in plans: apa sa era coclita si puturoasa, iar vasul
preotului era plin cu agheasma! Omul "de stiinta" a ingenuncheat in fata preotului, cerandu-i cu lacrimi in ochi
iertare. Parintele i-a pus patrafirul pe cap, a citit cateva slujbe de dezlegare si l-a scapat pe veci de ispitirile
satanice. Doctorul acesta cred ca traieste si astazi. Dovada ca a ramas un om evlavios este ca pe multi pacienti,
pe care nu-i putea trata medical, ii trimitea spre ingrijire acestei femei, care dobandise insusiri extraordinare.

Calugaria alba
Cum spuneam, viata femeii s-a schimbat pe de-a-ntregul. A lasat in urma toate cele lumesti, nu i-a mai pasat
nici de agonisirea banilor, nici de infrumusetarea chipului, nici de hainele frumoase. De nimic. A inceput sa
posteasca, sa se roage, sa se ingrijeasca de azile de batrani si de camine de copii, sa faca pomeni si parastase
pentru morti, intr-un cuvant, sa-si puna intreaga viata in slujba semenilor, fara sa mai pastreze nimic pentru ea.
Si azi spune ca, daca n-ar fi suferit moartea clinica, niciodata nu s-ar fi apropiat de Dumnezeu. Aproape fiecare
zi din viata ei e plina de semne supralumesti si miracole atat de puternice, incat ar putea fi asemuite - fie si prin
spectaculozitatea lor - cu cele pe care le citim, de obicei, in "Vietile Sfintilor". Eu o vizitez in fiecare vara si pot
spune ca traieste ca o sfanta. E o femeie atat de firava, incat crezi ca orice boare de vant ar putea-o rani.
Plapanda si trista, cu capul plecat, nu vorbeste decat cand e absolut necesar, si atunci fara risipa de cuvinte.
Camera ei seamana mai degraba cu o chilie calugareasca. N-are televizor, traieste saracacios, mananca doar o
data pe zi si fara sa se sature, iar din putinul pe care-l are face doar milostenii. Din pacate, sotul ei astepta sa se
intoarca de la spital aceeasi Olga pe care o stia el din tinerete. N-a acceptat niciodata aceasta "calugarie alba" a
nevestei sale. El nu poate pricepe in ruptul capului cum e posibil ca un om sa renunte la toti banii sai, la ultimul
fir de faina din casa, la absolut totul, doar ca sa dea de pomana saracilor. Intr-o luna de iarna, femeia a vrut sa
coaca un colac pentru un parastas. Cu toate ca sotul ei i-a interzis sa-l faca, totusi ea l-a facut. Infuriat la culme,
barbatul i-a aruncat colacul crud in balcon si a alungat-o din bucatarie. Dimineata, el s-a uitat asa, intr-o doara,
pe geam: afara era un ger cumplit - termometrul arata multe grade sub zero -, dar colacul acela dospise! In
pofida acestor semne, barbatul devenea si mai cuprins de manie si indoiala. Se certau des, ba a ajuns chiar sa o
blesteme. Odata i-a strigat: "Femeie, daca iei din faina asta pentru pomenile tale, sa te umpli toata de bube! ".
Pana la miezul noptii, femeia a terminat pomenile, iar dupa exact doua ore, biet sotul ei s-a trezit cu tot corpul
acoperit de rani. Au plecat in graba la spital, dar nici dupa doua-trei saptamani medicii nu i-au putut pune vreun
diagnostic. Boala isi batea joc de toata priceperea lor: spuneau ca e o eczema necunoscuta, cand disparea intr-o
parte, aparea in alta parte, si in cele din urma, neputinciosi, ei au marturisit ca n-au de ce sa-l tina in spital. Din
mila, femeia l-a dus la Manastirea "Sfanta Maria" din Techirghiol. Mergea acolo de ani de zile, insa pentru
prima data impreuna cu sotul ei. Doar privindu-l, marele duhovnic Arsenie Papacioc l-a pus sa-si ceara iertare
sotiei. Apoi, i-a pus mana pe crestet si a rostit o rugaciune de dezlegare. Si la zece minute dupa ce a iesit pe
poarta manastirii, toate ranile au inceput sa se vindece ca prin farmec.

Pescarusul
Am lasat pentru sfarsit o istorie care pentru mine are forta unei adevarate pilde biblice. Ti-e greu sa crezi ca s-au
putut intampla asemenea lucruri miraculoase, dar va garantez ca asa a fost. Acum cativa ani, o prietena de-a
doamnei Olga - femeie vaduva, foarte saraca si cu multi copii - se angajase servitoare la un medic din
Constanta. Era ultima ei sansa de a nu ramane pe drumuri. Intr-o primavara, medicul, in timp ce se spala in
gradina la cismea, si-a pierdut lantisorul de aur cu cruciulita, primit de la maica-sa. Medicul a dat vina pe
servitoare. A batjocorit-o, a tras-o de par, a silit-o sa recunoasca si, in cele din urma, a dat-o afara din casa,
convins fiind ca numai ea putea sa ii fure lantisorul. Biata femeie s-a dus la doamna Olga, spunandu-i cu lacrimi
in ochi ca fusese aruncata in strada si ca se teme pentru viata copiilor ei, sa nu moara de foame. Abia a putut
gasi o camaruta intr-o casa darapanata din suburbiile orasului. La o saptamana de la asa-zisul furt, Olga s-a dus
cu sapte pomelnice la manastirile din Muntii Neamtului. Si chiar cand au inceput slujbele, in curtea fostei
servitoare a murit un pescarus. Si, sa vedeti: cand a spintecat gusa pescarusului (de foame, se gandise sa-l dea
de mancare copiilor), ea a vazut inauntru varful unei cruciulite de aur! Nu l-a taiat mai mult. A plecat cu
pescarusul in palma la doctorul care o umilise si, cand acesta a scos din gusa pasarii lantisorul pierdut, si-a cerut
iertare si a rugat-o sa vina inapoi.
Si cate n-ar mai fi de spus... Ce invataturi se pot trage din toate astea, nu ma pricep. In ce ma priveste, eu am
invatat din viata Olgai ca nu putem dobandi adevarata nadejde decat printr-o mare suferinta. Am mai invatat ca
hotarele dintre viata si moarte sunt atat de nestatornice, incat nimeni n-ar trebui sa spuna ca viata noastra se
sfarseste aici, pe pamant. Si am mai invatat ca niciodata nu trebuie sa te dai batut: cateodata tocmai acolo, la
hotarele vietii si ale mortii, Il poti gasi pe Dumnezeu."
(La ora realizarii acestui interviu, doamna Olga R. a suferit un grav accident de masina. Mergea spre nordul
Moldovei, la inmormantarea tatalui sau. Desi automobilul a fost distrus total, cei dinauntru au scapat, ca prin
minune, cu viata. Aceasta informatie am primit-o de la parintele duhovnic al femeii, Părintele Arsenie
Papacioc.)

"Invatati sa muriti si sa inviati in fiecare zi"


Si ce dovada mai convingatoare a tuturor acestor miracole ar putea exista decat marturia marelui duhovnic
Arsenie Papacioc? El ii cunoaste intreaga viata, ii este duhovnic si povatuitor de zeci de ani. Olga nu face
absolut nimic fara sa-i ceara sfatul. Niciodata nu s-a considerat o vindecatoare - Doamne fereste, o sfanta! - ci
doar o femeie simpla si cu frica lui Dumnezeu. Parintele insusi marturiseste ca sora Olga ii este azi una dintre
cele mai vrednice ucenice, mai smerita chiar decat multe dintre monahii. El a povatuit-o sa nu intre in
manastire, deoarece, traind in lume, i-ar putea ajuta mai mult pe cei din jur decat o calugarita. E atat de
convingatoare, are atata har, te convinge usor ca viata ta ar putea fi si altfel.

- Sfintia voastra, v-as ruga sa-mi spuneti cateva cuvinte despre credincioasa Olga, al carei parinte
duhovnic sunteti.
- De 25 de ani sunt la Manastirea Techirghiol si tot de 25 de ani o cunosc pe sora Olga. Participa la slujbe cel
putin o data pe saptamana, sunt perioade cand vine in fiecare zi. Chiar ieri am vazut-o. Era ora cinci dimineata,
afara era inca intuneric si ea ma astepta la usa chiliei, in frig. Din cauza accidentului de masina, sarmana de ea
nu poate face nici macar doi pasi decat sprijinita. Eu ma pregateam pentru proscomidia de dinaintea liturghiei si
dansa m-a rugat s-o las sa-mi duca mica sticluta de vin pentru impartasanie, stiind ca si eu am avut recent o
operatie si ca urc scarile bisericii foarte greu. Si am plecat: pana la biserica sunt cativa pasi, iar ea, sprijinita de
subtiori, imi ducea, cu un fel de demnitate, sticluta aceea de vin.
Ce sa spun, este o femeie foarte credincioasa, foarte traitoare si bine orientata duhovniceste, insa pe pozitia de a
implini traditional viata crestina: e supusa tuturor regulilor bisericii, cunoaste foarte multe din randuiala vazuta
a preotului la liturghie, vadeste o evlavie cum rar poti intalni. Traieste foarte simplu, nu glumeste si nu vorbeste
cu nimeni despre sine. Daca ati lua legatura cu ea, nu v-ar spune nimic, fiindca e foarte smerita.

- Parinte Arsenie, ce parere aveti despre fenomenul mortii clinice? Il pot ajuta pe un om trairile deosebite
din timpul unei morti clinice, pentru a-si redobandi credinta in Dumnezeu?
- Biserica n-are o pozitie speciala fata de fenomenul mortii clinice. Noi nu ne amestecam, n-avem cum. Nici cel
mai priceput om de stiinta n-a putut vreodata lamuri acest subiect, altminteri destul de "nestiintific". Totusi,
biserica stie precis, fara dubii, ce e de facut, pentru ca sa ne salvam dincolo de moarte. Trebuie sa ne pregatim
de o inviere. Si asta depinde de trairea autentica, dupa masura fiecaruia, a momentelor pe care le traim. Invatati,
asadar, sa muriti si sa inviati in fiecare zi. Ganditi-va ca veti muri chiar azi. Eu am fost la capataiul multor
muribunzi si va pot spune ca toti, dar absolut toti, voiau sa mai traiasca macar o singura zi. Inca o zi.

Bogdan Lupescu
Formula AS, Nr. 456 pe 2001