Sunteți pe pagina 1din 26

TRADIȚII ȘI SIMBOLURI

PASCALE

Bach - Air.mp3
 Cea mai mare, mai însemnată, mai
sfântă şi mai îmbucurătoare
sărbătoare de peste an, e
sărbătoarea Paştelor sau Învierea
Domnului.
 Sărbătoarea Paştelui poate fi
asociată cu primăvara.
 Retrezirea naturii simbolizează
viaţa pe care creştinii au câştigat-o
prin crucificarea şi Învierea lui
Iisus.
 Ea cade la începutul
primăverii, anotimpul cel mai
frumos şi mai plăcut, când
toate în natură învie. Creștinii
aşteaptă sărbătoarea aceasta,
după un post îndelungat, cu
mare bucurie şi caută în
acelaşi timp ca locuinţele lor să
fie curate şi cu toate pregătirile
făcute în cea mai bună
rânduială .
Se ştie că Paştele  este o
sărbătoare care uneşte familia şi
este un prilej de bucurie şi
veselie, pe de-o parte că Iisus
Hristos a înviat , pe de altă parte
că păcatele noastre au fost iertate
şi începem un nou ciclu al vieţii.
  În Duminica Învierii,
obiceiul este ca oamenii să se
îmbrace cu haine noi,
semnificaţie a primenirii
trupului şi a sufletului, pentru
a merge la slujba de Paşte, iar
dimineaţa se pune într-un
ibric apa rece, un ou şi un
ban de argint şi se spală cu
această apă  pe faţă pentru a
fi roşu în obraji ca oul, pentru
a fi tari ca banul şi pentru a
avea belsug.

 În această sfântă zi sărbătorim biruinţa vieţii


asupra morţii şi ne încărcăm de speranţa unei
vieţi mai bune, mai drepte şi mai pline de
bucurii sufleteşti, alături de Iisus Hristos, care
ne îndeamnă la această mare sărbătoare:
"Bucuraţi-vă împreună cu Mine că v-am
ridicat din iad şi din moarte şi v-am deschis
porţile raiului. Bucuraţi-vă împreună cu Mine
că moartea a fost înfrântă. Eu sunt învierea şi
viaţa. Cel ce crede în Mine chiar dacă va
muri, va trăi. Şi cel ce trăieşte, crezând în
Mine, nu mai moare niciodată" (Ioan 11, 25-
26). În această zi cuvântul de ordine este
"bucurie", bucurie ce izvorăşte din măreţia
actului Învierii. "Să ne curăţim simţurile şi
să-L vedem pe Hristos răsărind şi să-L auzim
zicând: "Bucuraţi-vă !" (din cântecele Slujbei
Învierii).
 Pentru creştini semnificaţia
Paştelui a căpătat o conotaţie
aparte, căci, prin cuvântul
Paşti înţelegem trecerea
omului de la moartea datorată
păcatelor, la viaţa cea veşnică
a iubirii jertfelnice, după
exemplul Mântuitorului Iisus
Hristos.
 De la mic până la mare, de la
bogat la sărac, noi simţim în
aceste zile de Paşte o bucurie
firească, o bucurie
duhovnicească, acel
simţământ pe care îl deşteaptă
în noi Învierea Domnului,
prin care ni se întemeiază
credinţa şi nădejdea noastră
într-o viaţă viitoare mai bună
şi nesfârşită.
 În familie, fiecare dintre noi
împlinim datinile primite din
bătrâni. De la toleranţă şi
iertare la spovedanie,
împărtăşanie şi până la
pregătirea coşului pascal din
noaptea Învierii - Paştele
este o punte de legătură între
trecut şi prezent. Să primim
cu bucurie şi evlavie Sf. Paşti
- Sărbătoarea Sărbătorilor!
 Ziua de Paşti să
fie pentru
creştini, "Ziua
Învierii" zi în
care "Să ne
luminăm şi unul
pe altul să ne
îmbrăţişăm.
SIMBOLURI PASCALE
APA

Apa prezintă un rol important de Sfintele


Paşti. Se spune că prima persoană care
apucă să ia apă de la fântână va avea noroc.
Oamenii obişnuiau să pună ouă roşii în apă
şi obişnuiau să se spele din aceasta pentru
a se proteja de boli. Creştinii mergeau la
biserică ducând mâncarea şi vinul pregătit
pentru a fi sfinţite.
Crucea
Crucea a fost declarată simbol al
creştinătăţii în anul 325 d.Hr. de către
împăratul Constantin cel Mare, în cadrul
Sinodului de la Niceea.
Crucea este simbolul iubirii lui
Dumnezeu pentru oameni, simbolul
jertfei lui Iisus Hristos pentru salvarea
omenirii.
Între Înviere si cruce exista o legătură
nevăzută, acestea completându-şi
reciproc valorile simbolice.
Ouăle roşii
Oul însusi reprezintă viaţa şi reinnoirea naturii, cu atât
mai mult cu cât păsările îşi depun ouăle în această
perioadă.
Ouăle simbolizează mormântul lui Iisus Hristos, care s-a
deschis la Învierea Sa din morţi. De aceea, când sparg
ouăle prin ciocnire, dar şi când se salută creştinii îşi spun:
"Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!". Culoarea roşie a
ouălor simbolizează sîngele lui Iisus care s-a scurs pe cruce
pentru mântuirea lumii. Se spune că Mironosiţele, cele trei
Marii care l-au jelit pe Iisus, au adus ouă, ca prinos, la
picioarele Lui, iar acestea s-au înroşit de la sângele
jertfirii.
Tradiţia populară consideră oul roşu ca având puteri
tămăduitoare şi de îndepărtare a răului, aducând sănătate,
Mielul

Mielul îl simbolizează chiar pe Isus Hristos,


care s-a jertfit pentru păcatele lumii şi a
murit pe cruce ca un miel nevinovat. Mielul
este simbolul lui Iisus în întreaga tradiţie
creştină.
Mieii simbolizează membrii turmei lui
Dumnezeu.
Pasca
Pasca este un cozonac
rotund, din aluat dospit
umplut cu branză de vaci,
stafide, smântână etc, care
se mănâncă de obicei la
Paşti de către creştinii
ortodocşi.
Povestea spune că Iisus,
umblând cu Apostolii, a fost
foarte bine primit de un om,
care la plecare le-a dat şi
pâine pentru drum, fără ca
aceştia să bage de seamă. În
timp ce mergeau, Apostolii l-
au întrebat pe Iisus când
cade Paştele, iar acesta le-a
răspuns: "Când veţi găsi
pâine de grâu în traistele
voastre". De atunci femeile
pregătesc pasca numai din
faină curată de grâu, cernută
printr-o sită deasă.
Lumânarea
Lumânarea simbolizează
- Lumina
lumina lui Hristos care
spune ,,Eu sunt lumina
lumii”.Preotul de Sfintele Paşti
spune: ,,Veniti de luaţi lumină
“. Toţi creştinii de Sfintele
Paşti trebuie să se lumineze,
primind Duhul Sfânt cu toate
darurile sale.
 Lumânarea este stinsă în
grinda casei și mulţi o
păstrează tot timpul anului
pentru a o aprinde în caz de
primejdie sau în timpul
furtunilor.
Aceasta este simbolul suprem
al Învierii, al biruinţei vieţii,
luminii şi bunătăţii divine
asupra a tot ceea ce este rău
pe pământ.
LUMINA ŞI CĂLDURA SFINTEI SĂRBĂTORI SĂ
VĂ ÎNCĂLZEASCĂ SUFLETELE, SĂ VĂ
LUMINEZE MINTEA, SĂ VĂ DESCHIDĂ INIMILE
SPRE IUBIRE, CREDINŢĂ, IERTARE. SĂ VĂ
BUCURAŢI DIN PLIN DE TOT CE VĂ
ÎNCONJOARĂ.

Conducător de cerc: Scutelnic Corina


Cercul: „Arta vorbirii”
2020 CCCF
PROVOCARE
Vă propun să pictați cu bețișoarele. Este provocator ,
interesant și frumos. Succces...
video-1586854824.mp4

S-ar putea să vă placă și