Jean-Jack Rousseau

Filosofie
Teoria naturii umane
Primul om care a îngrădit o bucată de pământ, ce s-a gândit să-și spună: „Acesta este al
meu!” și a găsit oameni destul de stupizi ca să-l creadă, a fost adevaratul fondator al societății
civile. De la câte crime, războaie și ucideri, de la câte orori și nenorociri nu ar fi putut cineva să
salveze omenirea, dacă ar fi tras țărusul, sau ar fi umplut șanțul, strigând către semenii săi:
"Feriți-vă de-a asculta de acest impostor; sunteți pierduți dacă uitați o singură dată că fructele
sunt ale tuturor și pământul nu aparține nimănui.'' - Rousseau 1754
Rousseau l-a criticat Hobbes pentru afirmația precum că '' omul in starea de naturală...
nu are nici o idee despre bunătate, el trebuie să fie în mod natural cel rău, că el este vicios,
deoarece el nu știe virtute".
Dimpotrivă, Rousseau susține că „morala necoruptă” predomină în "starea de natură" și
a lăudat admirabila moderare a Caraibenilor în care își exprimă dorința sexuală, în ciuda faptului
că ei trăiesc într-un climat cald, ce " întotdeauna pare să inflameze pasiunile”.
Rousseau a afirmat că stadiul de dezvoltare a omului, asociat cu ceea ce el a numit
„sălbatici” a fost cel mai bun sau optim în dezvoltarea umană, între extreme mai puțin decât
optime ale animalelor brute, pe de o parte și, de extremă a civilizației decadente pe de altă parte.
"... Nimic nu este atât de blând precum omul în starea sa primitivă, atunci cand este plasat de
natură la o distanță egală de prostia brutelor.
Rousseau scrie despre stadiul de dezvoltare umană asociat cu salbaticii urmatoarele: ''Cu
toate că oamenii au devenit mai puțin îngăduitori, și cu toate că mila naturală a suferit deja unele
modificări, această perioadă a dezvoltării facultăților umane, menținând o poziție de mijloc între
indolența statului nostru primitiv și activitatea capricioasă a egocentrismului nostru, trebuie să fi
fost cea mai fericita și mai durabilă epocă.Cu cât mai mult reflectăm asupra ei, cu atât mai mult
se constată că această stare a fost câtuși de puțin subiectul celei mai bune răsturnări pentru om.
(...) Starea de salbaticie, pare să confirme că rasa umană a fost făcută să rămână în ea
întotdeauna; că această stare este o adevărată tinerețe a lumii; și că toate progresele ulterioare au
fost în aparență, atât de mulți pași spre perfecțiunea individului, dar, de fapt, spre decăderea
speciei.”
Adoptând credința că toate degenerează în mâinile oamenilor, Rousseau a învățat că
oamenii ar fi liberi, înțelepti, și buni în starea naturala și, că instinctul și emoțiile, atunci când nu
sunt distorsionate de limitările nenaturale ale civilizației, sunt vocile și instrucțiunile naturii la
viață bună. ''Sălbaticul nobil'' al lui Rousseau, stă în opoziție directă cu omul de cultură.
Stagiile dezvoltării umane
Rousseau credea că etapa sălbatică nu a fost prima etapă a dezvoltării umane, ci a treia
etapă. Rousseau a considerat că această a treia etapă sălbatica de dezvoltare a societății umane a
fost un optim între extremele stării animalelor brute și a animalului ca "maimuță-bărbat", pe de o
parte și, de extremă a vieții civilizate decadente pe de altă parte. Acest lucru i-a condus pe unii
critici să-i atribuie lui Rousseau inventia ideii de sălbatic nobil, referitor la care, Arthur Lovejoy,
s-a arătat în mod concludent denaturat de gândirea lui Rousseau.
Expresia „sălbatic nobil” a fost folosita pentru prima dată în 1672 de poetul britanic
John Dryden în jocul lui Cucerirea Granadei.
Rousseau a scris că moralitatea nu a fost un construct social, ci mai degrabă „natural”,
în sensul de „înnăscut”, un rod din antipatia instinctivă a omului de a asista la suferință, de unde
apar emoțiile de compasiune sau de empatie. Aceste sentimente au fost împărtășite cu animalele
a căror existență chiar Hobbes a recunoscut-o.
Contrar cu ceea ce mulți detractori au revendicat, Rousseau niciodată n-a sugerat că
oamenii în starea naturală acționează moral; de fapt, termeni precum „dreptate” sau „răutate”
sunt inaplicabili societății prepolitice precum a înteles Rousseau.
Moralitatea propriu-zisă, adică, auto-constrăngerea, se poate dezvolta numai prin
educație atentă într-un stat civil.
Oamenii, într-o „stare naturală” pot acționa cu toată ferociatea unui animal. Ei sunt buni
numai în sensul negativ, în masura în care aceștia sunt auto-suficenți și, prin urmare nu sunt
supuși viciilor societății politice. De fapt, omul natural al lui Rousseau este realmente identic cu
un cimpanzeu solitar sau cu un urangutan.
Deterioraționist, Rousseau, a propus, cu excepția că, poate pentru câteva momente de
echilibru, la început sau, aproape de început, când o relativă egalitate între oameni predomina,
civilizația umană a fost dintotdeauna artificială, creând inegalități, invidii și dorințe nenaturale.
Ideile lui Rousseau de dezvoltare a omului au fost extrem interconectate cu forme de
meditație.
Potrivit lui Rousseau, acestea au fost dezvoltate prin perfectibilitatea înnascută a
omenirii, incluzând judecăți de sine, moralitate, milă și imaginație. Scrierile lui sunt în mod
intenționat ambigui în ceea ce privesc formarea acestor procese de la punctul în care, meditația,
devine o parte intrinsecă în dezvoltarea umanitatii.
În filosofia lui Rousseau, influenta negativă a societății asupra oamenilor se
concentrează pe transformarea iubirii de sine, o iubire de sine pozitivă în mândrie.
Iubirea de sine reprezintă dorința instinctivă a omului de auto-conservare, combinată cu
puterea rațiunii umane.
În contrast, iubirea proprie e artificială și, încurajează omul să se compare pe sine cu
alții, ceea ce creează o teama nejustificată ce oferă plăcere din durerea altor persoane. Rousseau
nu a fost singurul ce a făcut această distincție, Vauvenargues fiind printre ei.
În Discurs asupra științelor și a artelor, Rousseau susține că artele și științele nu au
beneficiat de pe urma bunătății oamenilor, pentru că ele nu au aparut din nevoile autentice ale
omului ci, ca rezultat al mândriei și orgoliului. Rousseau este de parere că progresul cunoașterii a
creat guverne mai puternice și a zdrobit libertatea individuală.
Spre deosebire de opinia optimistă a altor figuri al iluminismului, pentru Rousseau,
progresul a fost potrivnic bunăstarii umanității, exceptie făcând cazul în care, se poate contracara
prin cultivarea moralității civice și datorie.
Libertate
Datorita vietii sale tumultoase, de pelerin, a cunoscut tari diferite, categorii sociale
variate, moduri de viata diferite, ceea ce i-a permis sa elaboreze un sistem de gandire politico-
filosofica ce a marcat o cotitura in istoria gandirii sociale europene. Astfel, a precizat una din
conotatiile permanente ale libertatii si una din limitele acesteia, datorate simplului fapt ca omul
traieste mereu intr-o comunitate sociala, fiind obligat sa tina seama nu numai de existenta celorlalti
oameni, ci si de o serie de principii, reguli si legi necesare pentru reglementarea vietii sociale,
comune tuturor cetatenilor.
Pentru J.J. Rousseau liber este acel om ce se supune numai legilor. Unde nu exista legi de
drept, intr-un stat, acolo nu exista libertatea omului.
Libertatea este functie de existenta legilor de drept ale societatii.
 Contractul social realizat de oameni, pentru a convietui si coexista, trebuie sa apere si sa
protejeze cu toata forta sa colectiva, persoana si bunurile fiecarui asociat care trebuie sa se supuna
siesi si legilor stabilite in comun.
Noul tip de autoritate sociala devine legea sociala stabilita in mod democratic de toti
cetatenii si care trebuie sa reflecte vointa generala a cetatenilor.
Astfel fiind inteleasa legea sociala, ca o constrangere colectiva constituita, ea devine
tutelara, autoritara, obiectiva, intrucat se constituie prin intermediul liberului consimtamant al
oamenilor .
Ne supunem practic unei legi la care noi insine am participat in mod voit, liber, intelegand
ca avem si drepturi si obligatii comune, aceleasi pentru toti, tocmai pentru ca suntem membri
aceleiasi societati .
In acest contract social oamenii stiu ca renunta ca indivizi la anumite libertati, dar nu o fac
in favoarea vreunei persoane, ci in favoarea tuturor.
Libertatea individului, credea cu fermitate J.J. Rousseau este inalienabila, adica
neanstrainabila, ea este a fiecarui om si nu trebuie sub nici un pretext, sau temei distrusa, sau
atacata.
Marele ganditor politic a inteles si un alt aspect al libertatii, si anume ca ea, exclude
supunerea, servitutea fata de o alta persoana, care ar avea dreptul de a se situa prin avere, functie,
statut, deasupra legilor sociale. Un om sau un popor se supune in mod deliberat numai legilor si
nu altor oameni.
Magistratii, conducatorii, guvernantii nu sunt stapanii si manipulatorii legilor, in functie de
interesele sau pozitiile lor sociale, ci sunt pazitorii acestora.
Pentru Rousseau, soarta libertatii este legata indisolubil de soarta legilor, o societate este
dreapta atunci cand se intemeiaza pe liberul consimtamant, printr-un contract social intre membrii
sai .
Intr-o astfel de societate legea dreapta devine autoritatea unica si legitima, iar oamenii
supunandu-se legii sunt liberi, pentru ca nu sunt aserviti nimanui anume.
Opusul libertatii, privarea de libertate, apare atunci cand cetateanul este obligat sa se supuna
unei vointe particulare, a altui cetatean, si nu vointei sale.
Oamenii devin egali, dar aceasta egalitate sociala se naste din pozitia lor unitara in fata legii,
si aceasta egalitate are un rol foarte important in existenta si mentinerea libertatii politice mai ales
, a tuturor membrilor societatii.
Rousseau va afirma ca : “Supunerea fata de legea pe care ti-ai prescris-o si
impus-o inseamna libertate”, autonomie, cum va spune I. Kant mai tarziu.
Ca fiinte naturale, si la inceputurile istoriei, oamenii erau egali si liberi. Coruptia si
nedreptatea, inegalitatea si servitutea au aparut in viata sociala a omului.
Pentru atenuarea acestor rele este necesara statornicirea de legi care sa-i trateze egal pe toti
indivizii si sa dea fiecarui membru al comunitatii garantia de a vota liber in privinta tuturor legilor.
Principiile politice ale lui J.J.Rousseau se intemeiaza pe notiunea de “vointa generala” a
tuturor cetatenilor, care reflecta binele comunitatii si functioneaza alaturi de interesul privat al
fiecarui individ. Societatea umana, politica in esenta sa , se realizeza pe baza “vointei generale”
rezultat al unui contract (intelegere) intre indivizi, ce duce la formarea unui corp cetatenesc, a unui
tot, care adopta liber reguli, ce urmeaza a fi aplicate la fel de catre fiecare individ in parte.
Astfel, J.J. Rousseau se dovedeste a fi un precursor extrem de important al teoriei “binelui
colectiv” , dezvoltata de economistii din secolul al XX-lea. Aceasta teorie politica despre libertate
pune accentul pe obligatiile sociale, liber asumate de individ, ca membru al unei societati. Este
adevarat, ca in alt context istorico-social si teoriile socialiste si comuniste au uzat de acest concept,
foarte contestat, al “binelui colectiv” exprimat de “vointa generala” a intregii societati.
Ratiunea pe care se intemeia acest principiu politic al “binelui colectiv” exprimat democratic
de intreg corpul cetatenesc, era aceea ca numai poporul trebuie sa fie suveran iar guvernamantul
(puterea politica in actiune) trebuie sa fie doar agentul, aparatorul, protectorul si executorul vointei
suverane a poporului.
 De asemenea, deciziile politice trebuie sa fie in acord cu legile care sunt adoptate in mod
democratic, doar de corpul cetatenesc si care sunt la fel de obligatorii pentru toti cetatenii, fara nici
o discriminare de avere, de functie politico-sociala.
Supunerea individului fata de aceste legi nu este chivalenta cu pierderea libertatii, ci
dimpotriva cu manifestarea ei practica, pentru ca cetateanul respecta legi elaborate de el pentru
interesul public, ce exprima si interesul sau ca cetatean.
Cetateanul este liber social, pentru ca el voteaza legile sociale fara sa dauneze prin acesta
propriilor sale interese si nevoi. Actele, deciziile, legile elaborate la nivelul guvernarii societatii se
supun vointei generale a corpului cetatenesc si astfel apare posibilitatea ca un individ rational si
egoist sa fie dispus sa se uneasca cu alti indivizi la fel ca si el si sa formeze o comunitate politico-
sociala in care sa convietuiasca cu legi si principii comune.
Astfel, credea , Rousseau, ca a rezolvat o veche si permanenta dilema umana, aceea a
contradictiei dintre egoismul uman al individului si interesul colectiv al societatii, fara a nega
existenta unei relative si minime libertati individuale si sociale, bazata pe un sacrificiu personal al
libertatii in favoarea unei comunitati politico-sociale legitime.
Numai ca acest sacrificiu al libertatii individuale nu este unul total, care sa-i anuleze
individului orice grad de libertate, ci unul benefic, ce-i conserva pe de o parte libertatea individuala
relativa, limitata, dar reala, si-i asigura si traiul intr-o comunitate sociala bazata pe libertate sociala,
generata de expresia in legile statului a vointei si interesului public al intregului corp cetatenesc.
Guvernarea nu trebuie sa fie o emanatie a suveranului, regelui, imparatului, si nici sa fie
ereditara, ea trebuie sa fie o expresie a democratismului, a vointei generale a poporului suveran si
o protectoare a legilor elaborate de el.
Orice forma ar lua guvernarea – democratie, monarhie, aristocratie – ea trebuie sa apere, sa
impuna libertatea oamenilor de a fi absolut egali in fata unor legi drepte ale statului, si aceste legi
sa fie rezultatul participarii intregului corp social la eleborarea lor.
Un popor liber , spune Rousseau , nu are guvernanti dictatori, el are guvernanti conducatori
si slujitori ai legilor sociale aceleasi pentru toti cetatenii traitori intr-o anume societate.
A fi liber, membru al unei comunitati sociale nu inseamna a sfida, a eluda, a incalca sau a
nesocoti legile sociale, ci a le respecta, proteja si a trai in conformitate cu ele.
S-ar putea ca o asemenea conceptie filosofico-politica despre libertate sa ne nemultumeasca,
sau sa nu ne satisfaca. Aceasta credem ca se intampla numai daca noi, credem ca a fi liber inseamna
a face ce vrem, cum vrem, cand vrem noi, fara a tine seama de faptul ca indiferent daca ne place
sau nu , traim intr-un mediu social cu structura, regulile si legile sale de functionare.
Orice spirit lucid sesizeaza o dilema aici, si anume aceea ca omul insusi, oricine ar fi el, are
un statut esential cu doua fatete – una a individualitatii eului si alta a sociabilitatii sale – omul
traieste in doua spatii in acelasi timp, al eului individual si al corpului social.
De asemenea, raporturile noastre sunt si cu noi insine dar si cu ceilalti. Mereu trebuie sa
avem in vedere acesta dualitate existentiala.
Filosofii au tinut seama de ea, si au incercat dupa puterile mintii, experientei si timpului
istoric in care au trait sa rezolve cat mai bine aceasta dilema. Pe de-a-ntregul ea nu poate fi
rezolvata, dar pot exista solutii practice, si lumea sociala a dovedit acest fapt, mai ales cea autentic
democratica, de a prezerva cat mai multa libertate la purtator, adica la individ si cat mai multa
libertate sociala, a omului ca fiinta sociala.
J.J Rousseau este unul dintre cei mai valorosi ganditori politici, care a elaborat o solutie
practica acestei probleme, iar aceasta solutie in mod sigur are limitele sale, generate de necesitatea
de a surmonta o dilema umana.
Sigur este ca Rousseau a elaborat o teorie politica despre libertate care sta la baza
societatilor democratice, ca ea a inspirat revolutia burghezo-democratica franceza de la 1789 si ca
persoana sa a fost venerata de revolutionarii francezi, dar si contestata mai tarziu.
Exista si ganditori care sustin ca prin teoria “binelui colectiv” si a “vointei generale” a
poporului suveran el ar fi inspirat regimurile politice totalitariste alaturi de alti mari ganditori
politici: Platon, Th. Hobbes sau Marx.
 Pe noi insa ne intereseaza ideea care ne arata ca, nu putem fi liberi cum vrem noi, in mod
total arbitrar, ci ca suntem liberi cand respectam legile drepte elaborate de stat cu ajutorul votului
nostru liber, democratic. Daca ne prezervam prin efort propriu o libertate a noastra ca indivizi, in
conformitate cu vointa noastra autonoma, fara a leza existenta si libertatea semenilor nostri, aceasta
inseamna ca suntem capabili ca fiinte rationale sa intelegem ca respectarea legilor de drept ale
societatii este ea insasi o conditie favorabila libertatii noastre.