Ce sunt drepturile culturale ale omului

Drepturile culturale ale omului fac parte dintr-o clasificare mai

mare, aceea a drepturilor economice, sociale şi culturale.
Drepturile economice, sociale şi culturale sunt drepturi ale
omului socio-economice, cum ar fi dreptul la educaţie, dreptul la
a avea casă, dreptul la standard de viaţă adecvat, dreptul la
sănătate şi dreptul la cultură. Statele semnatare ale Convenţiei
Internaţionale asupra Drepturilor Economice, Sociale şi Culturale
au obligaţia de a respecta, proteja şi îndeplini aceste drepturi.
În mod evident, drepturile culturale se referă la artă şi cultură,
dar într-o manieră largă, incluzând garanţia că oamenii şi
comunităţile au acces la la cultură, se referă la limba unui
popor, producţia culturală, moştenirea culturală, drepturile de
proprietate intelectuală, drepturile de autor, accesul
minorităţilor la cultură, conservarea diverselor culturi. Într-o
descriere mai practică – drepturile culturale înseamnă, la nivel
general, dreptul unui grup etnic de a-şi păstra obiceiurile,
tradiţiile, limba etc.. Tot aici apar şi dreptul de proprietate
intelectuală indigenă ce are rolul principal de a preveni
etnocidul*. Dacă ar fi să privim lucrurile altfel, cu cât conservăm
şi păstrăm mai bine popoarele indigene sau grupurile etnice, cu
atât ne putem înţelege mai bine istoria şi mitologia pe care
umanitatea şi-a pus bazele. Dezbaterea privind drepturile
culturale ale omului la nivel internaţional Ceea ce am scris mai
sus este o mică sinteză a semnificaţiei legale, oficiale a
drepturilor culturale şi a scopului pentru care ele au fost create
şi aduse în atenţia noastră, a tuturor. Dar, există în mod evident
şi percepţia preluată de comentariul din articolul FP ce atrage
atenţia asupra modului în care acestea au ajuns să fie folosite –
ca o maşină de PR a dictatorilor pentru propriile popoare şi chiar
şi la nivel internaţional. Probleme puse în privinţa atenţiei
acordate drepturilor culturale şi a proliferării lor fără seamăn
sunt: drepturile culturale par să fie puse pe aceeaşi treaptă cu
gravele încălcări ale drepturilor omului făcând astfel discuţia
despre ele cel puţin nelalocul ei; faptul că drepturile culturale ar
reprezenta doar o grupă din proliferarea şi inflamarea
drepturilor omului de către oameni interesaţi doar de câştiguri
personale (dreptul la dormitor în plus şi la concedii plătite
printre altele) şi a dictatorilor şi ţărilor cu regimuri dictatoriale.
Dictatorii şi regimurile dictatoriale ar beneficia de un palmares
pozitiv al respectării drepturilor omului – evident, din cele alese
de ei înşişi pentru a fi respectate, cum ar fi chiar cele propuse de
ei. O astfel de alegere ar pune ţara şi conducătorul său într-o
lumină favorabilă, având în acelaşi timp parte de o respectare a
drepturilor omului aleatorie şi cel mai probabil evitând probleme
adevărate ce rămân ascunse sub faţada drepturilor ”mai puţin
importante” respectate. Un exemplu notoriu este cel al
Consiliului Drepturilor Omului şi al Cubei – în 2007, Cuba a primit
elogiile Raportorului Special ONU, Jean Ziegler, pentru
asigurarea dreptului la mâncare ca un drept fundamental al
omului, în timp ce ţara avea probleme importante cu dreptul la
proprietate şi libertăţile de mişcare şi expresie. Deci, necesitate
sau invenţie? Aceste drepturi pot fi folosite pentru a face bine
sau pentru a acoperi alte lipsuri. Acest lucru se poate întâmpla
cu aproape orice drept sau lege. Ceea ce este important este să
ne amintim motivul principal pentru care aceste drepturi există
şi nimeni nu poate susţine că protecţia popoarelor indigene şi
diverselor culturi şi popoare de pe glob este un factor negativ
sau o pierdere de timp ce creează probleme pentru drepturile
principale şi fundamentale ale omului. Aceste drepturi apără o
parte importantă a umanităţii, ne apără istoria, mitologia, ceea
ce suntem noi azi. Oare am mai putea noi folosi limbajul pe care
îl folosim azi, în sensul pe care îl folosim fără prezervarea şi
cunoaşterea istoriei şi mitologiei europene, internaţionale,
umane? Oare am mai avea aceleaşi sisteme de drept dacă nu am
fi avut cunoaşterea sistemelor de drept ce au existat în istorie?
Am mai avea aceeaşi bogăţie a experienţelor transmise în cadrul
popoarelor şi între popoare, mai ales azi în era globalizării? Am
mai avea aceeaşi înţelegere a experienţelor noastre, individuale
sau colective? Răspunsul la întrebările de mai sus şi la multe
altele, în opinia mea, este nu. În plus de atât, faptul că cineva
foloseşte aceste drepturi pentru a ascunde încălcarea gravă a
altora nu le scade din importanţă celor dintâi. Cum nu le scade
din importanţă faptul că sunt oameni sau grupuri ce promovează
o proliferare a drepturilor omului din interese personale.
Aşadar, consider că drepturile culturale, indiferent de modul în
care pot fi folosite în sens negativ, sunt o necesitate pentru
umanitate, nu doar pentru grupurile pe care le apără.

Citeste mai mult: adev.ro/n8iee9