CUPRINS Istoric Raspandire si importanta Etiologie Caractere epidemiologice Caractere epizootologice. Patogeneza Tabloul clinic Simptomatologie.

Tabloul morfopatologic Modificarile morfopatologice. Diagnostic Prognosticu1 Tratamentul Combaterea si profilaxia

Variola aviara, larg cunoscuta si sub numele de difterovariola aviara, este o boala infectioasa si contagioasa, cu evolutie endemica, intalnita la mai multe specii de pasari domestice si salbatice, caracterizata prin eruptie exantematoasa variolica, cu aspect de noduli pe piele si enantem variolic cu aspect difteroid, localizat mai ales pe mucoasele capului.

Istoric Variola aviara este cunoscuta de foarte multa vreme, dar natura virotica a agentului etiologic a fost stabilita numai in 1902, de Marx si Sticker. Identitatea dintre forma variolica si cea difteroida a fost stabilita in anul 1908, de catre Cornwarth. In tara noastra au fost intreprinse de-a lungul timpului numeroase si valoroase cercetari privind variola aviara la diverse specii de pasari, in mod deosebit asupra imunoprofilaxiei bolii, acestea reprezentand doar cateva dintre contributiile aduse de cercetatorii romani.

Raspandire si importanta

Variola aviara continua sa fie una dintre cele mai raspandite boli infectioase ale pasarilor, dar mai raspandita in Africa si Asia decat in Europa si America, unde frecventa focarelor de boala la animalele domestice a cunoscut o oarecare reducere, in principal ca urmare a aplicarii masurilor imunoprofilactice, deosebit de eficace. Unele tari, ca Norvegia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Belgia si Spania, sunt indemne de variola aviara.

Etiologie Virusul asemeni celorlalte virusuri variolice, manifesta un tropism pentru epitelii si formeaza incluzii specifice (incluzii Bolinger). Este greu filtrabil, ceea ce dovedeste dimensiunile sale mari (trece numai prin filtrele Berkefeld). Se aprecieaza ca marimea sa se cifreaza la cca. 250 milicroni, ceea ce face ca ,prin coloratii speciale (Giemsa,Victoria blau) sa poata fi vizualizat si la microscopul optic, unde apare de aspect sferoid (corpusculii Bolinger) Se poate cultiva pe oul embrionat de gaina, prin inocularea pa membrana coriolantoidiana, in a 10-15-a zi de incubatie. Acest virus a fost primul virus cultivat pe membrana coriolantoidiana, realizare datorita lui Woodruff si Goodpasture (1931). Inocularea se soldeaza cu aparitia pa aceasta membrana a nodulilor variolicide culoare alb-cenusie, opaci, cu dimensiuni maxime dupa 7 zile. In celulele epiteliale ale membranei si ale embrionului se pun in evidenta incluzii citoplasmatice caracteristice, care s-a demnstrat ca sunt particule virale inglobate intr-o materie lipoproteica, alcatuind conglomerate. Cultivarea pe culturi celulare se soldeaza cu producerea unui efect citopatic, constand in modificari celulare de tip degenerativ, ce merg pana la distrugerea totala a monostratului. Rezistenta virusului este destul de ridicata. La intuneric, inglobat in tesuturi epiteliale (cruste), in stare uscata, isi pastreaza capacitatile infectante perioade indelungate (2-6 ani). Temperaturile ridicate il distrug dupa intervale variabile: la 80 o C, in 30 minute, la 100 o C, in 5 minute; glicerina il conserva, chiar peste 6 luni.substantele antiseptice il distrug insa destul de rapid (mai ales soda caustica 1-2%) Au fost identificate pana in prezent 9 tipuri de virusuri variolice aviare (VVA), asimilate ca specii ale genului Avipoxvirus, care afecteaza peste 60 de specii de pasari. Specia tip a genului este virusul difterovariolei aviare galinar (Fowlpox virus), alaturi de care sunt recunoscute ca specii distincte, virusurile variolei: porumbeilor, curcilor, canarilor, prepelitelor, graurilor, vrabiilor, yunco si psitacidelor . Intre acestea nu exista deosebiri morfologice si numai foarte
2

slabe deosebiri de compozitie chimica, dar se deosebesc antigenic, imunologic si in ceea ce priveste spectrul de patogenitate, desi unele inrudiri exista si in acest sens. Prin analiza ADN au fost notate si unele diferente in profilul genomic al unor specii de virusuri variolice aviare. Cea mai bine cunoscuta si mai demult stabilita este inrudirea antigenica dintre virusul variolic galinar, columbar si de curca si in mod deosebit intre ultimele doua. Observatia sta la baza prepararii vaccinurilor pentru cele trei specii de pasari cu tulpini heteroloage: vaccinarea gainilor cu virus columbar, a porumbeilor cu virus de curca si a curcilor cu virus galinar sau columbar. Intre diversele specii ale genului Avipoxvirus exista deci diverse grade de inrudire, dar si de diferentiere antigenica, inca insuficient precizate. Cu toate ca virusurile de curca si de porumbel sunt mai apropiate antigenic intre ele decat fata de virusul galinar, imunitatea incrucisata pe care si-o confera nu este simetrica, in sensul ca porumbelul se imunizeaza puternic cu virusul de curca, dar curca numai partial cu virusul columbar. VVA au dimensiuni de 265/354 nm si structura asemanatoare virusurilor patogene pentru mamifere. Se cultiva usor pe membrana corioalantoida a embrionilor de gaina, in varsta de 9-12 zile. Dupa 5-7 zile de incubatie la 37C, in cazurile pozitive se constata ingrosarea membranei corioalantoide, sub forma de focare sau difuz, cu prezenta de corpusculi elementari Borrel si incluzii Bollinger, evidentiabile prin metoda Giemsa prelungita sau prin metoda tricromica. Se cultiva usor si pe fibroblaste de embrioni de gaina sau de rata si pe culturi de celule renale sau dermice de embrioni de gaina, pe care pot produce efect citopatic, dupa cateva pasaje de adaptare. In stare uscata, VVA are o rezistenta, fata de factorii fizici si chimici, chiar mai mare decat celelalte virusuri variolice. Rezista 15-30 min. la 80C dar, in stare umeda, o suspensie virala este inactivata in 8 min. la 60C si in mai putin de 5 min. la 100C. In nodulii umectati rezista mai mult: 90 min. la 60C si pana la 14 zile la 38C. La temperatura camerei, in praful de cruste rezista pana la 15 luni. La temperaturi scazute sau prin liofilizare ramane viabil cativa ani. Este distrus de razele ultraviolete in 20 min., de alcoolul etilic in 10 min., de fenol 3% in 30 min. si de hidroxidul de sodiu 2% in 10 min. Formolul 0,1% nu il distruge in primele 9 zile de contact. Din punct de vedere antigenic, al patogenitatii si al particularitatii clinice, se individualizeaza 4 tipuri de virusuri intalnite la pasari: -virusul de tip galinar -virusul de tip columbar
3

-virusul de canar -virusul de curca. Aceste tiputi sunt in general, monopatogene, dar sunt posibile uneori infectii ale altor specii (de ex. Ale canarilor cu virs columbar, ale porumbeilor cu virus de canar) Virusul galinar afecteaza in mod natural gainile,curcile, bibilicile,paunii si fazanii. Cu toate ca infecteaza curca, nu o imunizeaza fata de virusul de curca, numai fata de cel galinar. Nu este patogen pentru porumbei si nu-l imunizeaza fata de virusul columbar. Totusi prin treceri repetate in serie, paote fi adaptat la porumbei. Nu este patogen nici pentru canar. Virusul columbar nu este patogen pentru gaina, curca si canar. Inoculat experimental, provoaca leziuni variolice locale, sodate cu imunizarea fata de virusul galinar, columbar si de curca. Virusul de curca este patogen pentru curca si gaina. La porumbel, provoaca leziuni locale insotite de instalarea unei imunitati si fata de virusul columbar. Virusul de canar este patogen pentru canari, vrabii, gaina si curca.exista tulpini care dovedesc o patogenitate polivalenta, fara insa a asigura protectie specifica fata de virusurile omoloage, caracteristice speciei respective.

Caractere epidemiologice Variola a fost descrisa la peste 60 specii de pasari domestice si salbatice, de curte si de agrement, apartinand la 20 de familii diferite. Dintre acestea, mai frecvent este semnalata la gaini, curci, fazani, porumbei, bibilici, prepelite, canari, pauni si vrabii. Palmipedele sunt putin receptive. Pierderile economice cele mai importante se inregistreaza la gaini. Sunt susceptibile pasarile de toate varstele, dar se poate spune ca tineretul este in general mai sensibil, desi boala nu apare de obicei la puii de gaina sub varsta de 1-2 luni. Starea de intretinere proasta a pasarilor si evolutia concomitenta a altor boli curente in efectiv maresc receptivitatea fata de variola aviara. Fiecare specie de pasari este mai receptiva pentru un anumit tip (specie) de virus variolic si mai putin sau deloc fata de altele. In mod natural, virusul galinar este patogen pentru gaini, fazani, pauni, papagali, turturele s.a. dar nu si pentru curci, porumbei sau canari. Virusul de curca este patogen natural pentru curca si numai experimental pentru porumbei si gaini. Virusul columbar este patogen in mod natural pentru porumbei dar, experimental, produce leziuni
4

localizate si la curci si gaini. La fel, virusul de canar infecteaza natural canarii, dar experimental si curcile, gainile, prepelitele, porumbeii. Virusurile galinar, de curca si columbar sunt mai apropiate antigenic intre ele, decat fata de alte virusuri variolice aviare (in special primele doua) si dau in masura mai mare imunitate incrucisata intre ele, decat fata de celelalte virusuri. Surse de infectie primara in variola aviara pot fi pasarile bolnave care, in faza febrila, elimina virusul prin toate secretiile si excretiile, dar o importanta mai mare au pasarile aflate in faza eruptiva cand, prin crustele cutanate descuamate si falsele membrane desprinse de pe mucoase elimina cantitati mari de virus, capabil sa reziste un timp indelungat in mediul ambiant. Deoarece la difuzarea bolii contribuie, atat pasarile domestice cat si cele salbatice si doar unele artropode, variola aviara trebuie incadrata in grupa bolilor cu focalitate naturala, greu de eradicat. Cadavrele pasarilor moarte de variola aviara sunt, de asemenea, sursa de infectie primara. Adaposturile, padocurile, furajele, apele, ustensilele sau penele contaminate pot fi tot atatea surse de infectie secundare, dar importante datorita rezistentei virusului ajuns in/pe aceste medii. Dinamica epizootica este influentata de sistemul de crestere si starea de intretinere a pasarilor. In sistemul gospodaresc sau semiintensiv boala apare mai frecvent si se manifesta mai grav in sezoanele umede si reci, cu tendinta de trenare mai multi ani la rand in aceeasi localitate. In cresterea industriala, aparitia bolii este mai putin influentata de sezon si are caracter enzootic. Dependent de presiunea cu care actioneaza factorii favorizanti mentionati, pierderile prin mortalitate pot varia intre 35% in unele efective si 3050% in alte efective. Morbiditatea este intotdeauna cu mult mai mare decat mortalitatea. Mortalitatea este mare in forma difteroida si redusa in forma exclusiv variolica.

Caractere epizootologice.

Sunt receptive fata de infectia cu diferitele tipuri sde virusuri variolice aviare, un numar mare de specii de pasari domestice si salbatioe. Au fost citate cazuri de imbolnavire la galinacee (gaina, bibilica, fazani, paunii, potirnichi, prepelita), porumbel, canari, papagali, vrabii, turturele, pasari rapitoare diurne (vulturi, ulii, soimi), ciori, bufnite, corbi, ciocirlii, pescarusi, palmipede (rate,gaste), strut etc, Dintre pasarile domestice, pe primul loc, in ierarhia receptivitatii, se
5

situeaza galinaceele, urmate de columbiforme, in timp ce la palimipede, cazurile sunt exceptional de rare. Identificarea mai dificifla a cazurilor de imbolnavire la pasarile salbatice isi are explicatia in modul de viata, pe de-o parte, si pe de alta parte in interventia pasarilor sau animalelor de prada care captureaza si devoreaza cu usurinta animalele afectate. Boala apare cu precadere in sezoanele reci si umede (toamna si iarna). Poate dobandi un caracter enzootic in marile aglomerari aviare, unde transmisibilitatea este asigurata cu usurinta. Chiar in conditii spontane, unde exista o populatie de pasari foarte densa, pot izbucni chiar epizootii, cu pierderi variabile, uneori foarte ridicate, mai ales in randul tineretului (au fost citate astfel de cazuri in unele tari tropicale din Africa, America sau in Australia). La pasarile domestice, boala ,evolueaza, de obicei, sub forma de enzootii, fara tendinta de difuziune in afara focarelor. Conditiile de zooigiena precare si alimentatia nerationala sunt factori favorizanti care actioneaza uneori cu o deosebita pregnanta. Enzootiile sunt agravate de coexistenta altor boli (coriza, micoplasmoza, laringotraheita infectioasa, parazitoze etc.), cazuri in care imbolnavirile pot imbraca un caracter malign, cu pagube mari atat sub raportul mortalitatii cat si sub raportul productiei de oua. Alteori, boala evolueaza benign, producand numai o scadere a ouatului. Factorii legati de rasa, virsta si individ joaca un rol important in gravitatea,cu care evolueaza boala. Stresurile de diferite natura (mai ales transporturile, mutarea pasariloar in alt mediu) influenteaza si ele, uneori, in mod vizibil gravitatea formelor clinice. ln special, in cazul porumbeilor tineri, asemenea elemente joaca un rol important. Sursele de infectie pot sa fie primare sau secundare. Printre sursele primare pot fi enumerate pasarile, bolnave (la care virusul se gaseste in leziuni, singe si organe si se elimina prin cruste si unele secretii), pasarile convalescente si trecute recent prin boala, precum si cadavrele si organele pasarilor cu leziuni de diftero-variola. Ca surse secumdare de infectie conteaza toate elementele mediului inconjurator contaminate cu materii virulente (furaje, apa, asternut, adapatocri, vase de furajare, saci, custi, vehicule, incaltaminnte etc.). Nu lipsite de importanta sunt insectele hematofage (tintari, stomocsi) ca si artropodele parazite, in organismul carora virusul poate fi conservat, cu toate valentele sale, perioade variabile, uneori peste 100 de zile. De asemenea, pasarile salbatice pot constitui surse de infectie si rezervoare de virus, care contribouie la vehicularea acestuia la distanta.
6

Caile de patrundere in onganism sunt, in ordinea importantei lor, calea respiratorie (inhalarea aerosolilor incarcati cu particule virale), digestiva (ingerarea de alimente si apa contaminate) si cutanata (inteparea de catre ectoparazitii vehiculanti ai virusului). Alte cai (conjunctivala, cloacala) au o importanta minora.

Patogeneza Patogeneza, in cazul infectiei variolice la pasari, difera, din unele puncte de vedere, fata de cea de la mamifere. De la poarta de intrare, dupa o prima replicare locala, virusul patrunde in sange, generand o stare de viremie primara, soldata cu replicarea sa in tesutul hepatic si maduva osoasa. De aici, trece din nou in sange (de data aceasta in canntitate mai mare), generand starea de viremie secundara. Ajunge, in acest fel, in tesuturile epiteliale de predilectie, unde produce leziunile specifice de tip exantematos (la nivelul pielii) sau enantematos (la nivelul mucoaselor). Virusul variolei aviare poate patrunde in organism prin mucoasa digestiva, respiratorie sau prin piele, pe la nivelul solutiilor de continuitate sau prin intermediul insectelor hematofage. Patogeneza se aseamana cu cea de la mamifere, dar exista si unele particularitati, mai ales in ce priveste histogeneza leziunilor. In variola aviara nodulii cutanati au aspect de papiloame dure, din cauza ca in faza de papula se produce o proliferare foarte intensa a celulelor epiteliale, cu cornificarea ectoplasmei, care impiedica necroza de colicvatie totala, iar fazele de vezicula si pustula nu sunt sesizabile macroscopic. In schimb, la nivelul mucoaselor, dupa faza de papula se produce degenerarea balonizanta a celulelor hiperplaziate, cu formarea de vezicule microscopice ce se infecteaza cu flora banala si determina inflamatia fibrino-necrotica sub forma de focare. Membranele difteroide contin detritusuri celulare, bacterii si fibrina, sunt greu detasabile, iar prin grosimea si intinderea lor produc jena in prehensiune si deglutitie. Trecerea prin boala este urmata de o imunitate puternica, de lunga durata, dar si de starea de portaj. Prin multiplicarea virusului in tesuturile epiteliale, acestea sufera procese de

degenerescenta balonizanta, cu necroza de colicvatie partiala si producerea de inlcluzii specifice (incluziile Bollinger). Trebuie subliniat insa ca, spre deosebire de mamifere, nodulul variolic cutanat la pasari este lipsit de stadiul de veziculopustula, iar in cazul nodulului cu localizare mucoasa, intr-o prima faza, apare un nodul asemanator cu cel cutanat, iar intr-o a doua, cu contributia florei microbiene secundare, leziunea dobandesete un caracter fibrino-necrotic (formarea pseudomembranelor difteroide). In cazul nodulului cutanat, celulele lezionate, fiind
7

delimitate intre ele printr-o ecotoplasma cornificata, exsudatul seros nezultat din degenerarea celulara, nu se acumuleaza in straturile epidermice pentru a forma vezicula (se formeaza doar niste vezicule microscopice), ci se elimina la suprafata nodulului formand cruste, care se usuca. Prin infiltrarea straturilor profunde cu celule limfoide si pseudoeozinofile, in jurul nodulului se formeaza o linie de demarcatie. Elementele celulare degenerate se deshidrateaza treptat, nodulii se micsoreaza in volum si, in curand, se elimina, producandu-se vindecarea. In cazul noduilului de la nivelul mucoaselor se produce hiperplazia celulelor epiteliale, urmata de degenerescenta balonizanta .si formarea veziculelor intraepiteliale microscopioe dupa care se dezvolta inflamatia. seroasa a mucoasei si submucoasei. Prin elementele celulare de infiltratie au loc fenomeane litice si necroze celulare, a caror consecinta este formarea de membrane galbui, greu detasabile. Pe substratul incfectiei virale primare, deci, se pot grefa infectii bacteriene secundare (stafilococi, streptococi, bacili ai necrozei). Acestea dobandesc aspecte mai grave in cazul eruptiilor la nivelul mucoaselor, unde iau nastere, in acest fel, leziuni de tip difteuroid, cu false memrbrame, care intarzie vindecarea.

Tabloul clinic Variola aviara debuteaza clinic, dupa o perioada de incubatie de 3 10 zile, cu febra, abatere, inapetenta si scaderea drastica a ouatului. In functie de localizarea eruptiei secundare se pot distinge: forma variolica, cu localizare exclusiv cutanata; forma difteroida, cu localizare exclusiv pe mucoase si forma mixta, cea mai frecventa, cu localizare concomitenta a leziunilor pe

piele si pe mucoase. Forma difteroida, care este mult mai grava decat forma variolica, se intalneste mai frecvent la tineret, evolueaza acut sau subacut si poate produce mortalitate insemnata. Papulele variolice de pe mucoase mici focare galbui, proeminente trec de obicei neobservate, la examenul clinic surprinzandu-se doar focarele difteroide, sub forma de false membrane groase abundente, de culoare galben cenusiu, cu miros fetid, aderente de tesuturile subiacente care, prin desprindere fortata lasa ulcere sangerande. Extinderea pseudomembranelor poate fi redusa, de numai cativa milimetrii patrati sau, din contra, sa acopere o mare parte din suprafata mucoasei
8

bucale. Inflamatia difteroida poate cuprinde si mucoasa faringiana, laringiana, esofagiana, traheala, sinusala, nazala, palatina si foarte frecvent, mucoasa conjunctivala. Pasarile bolnave au dificultati in prehensiune si deglutitie sau respiratie. Acumularea de depozite difteroide in sinusurile periorbitale, canalele lacrimale si cavitatile nazale, duce la deformari ale capului pasarii. In localizarea conjunctivala apare o conjunctivita seroasa, apoi mucopurulenta care determina lipirea pleoapelor, cu acumularea in sacii conjunctivali a unei mase cazeoase abundente, care exercita o compresiune asupra globilor oculari. Daca sunt indepartate, masele cazeoase se refac rapid. Nu rareori este afectat si globul ocular, ajungandu-se la keratita, ulcere corneene si chiar la panoftalmie. Forma variolica, la galinacee, se caracterizeaza prin aparitia de noduli duri, cu aspect cornos, pe pielea capului, mai ales pe creasta, barbite, pleoape, urechiuse si numai foarte rar, la pui, pe membre, gat sau in jurul orificiului cloacal. De regula eruptia variolica nu se instaleaza in regiunile cutanate acoperite de pene. La porumbei, nodulii se localizeaza mai frecvent periorbital, la comisurile ciocului si pe membre. Nodulii au suprafata crustoasa si in rastimp de 34 saptamani se usuca si cad, aproximativ in ordinea in care s-au format. In forma variolica starea generala este alterata numai daca se produc eruptii grave, pe suprafete cutanate intinse. In forma variolica mortalitatea este foarte redusa. Forma mixta, numita si forma difterovariolica, este cea mai frecventa si se caracterizeaza prin asocierea formei variolice cu cea difteroida. Este aproximativ la fel de grava ca forma difteroida. Simptomatologie.

Perioada de incubatie variaza intre 3-8 zile, dupa care apare un sindrom de febra, cu abatere, tristete, horiplumatie, inapetenta si sistarea ouatului, urmat de eruptia variotica. Dupa localizarea acesteia, sunt descrise 3 forme clinice principale:cutanata, difteroida si mixta. Forma cutanata (exantemul variolic) se tradue prin aparitia in regiunile lipsite de pene (creasta, barbite, urechiuse, pleoape, aripile narilor, comisurile ciocului, mai rar in regiunea submaxilara sau pericloauala) sau,mult mai rar pe picioare, gat, sau celelalte zone cu pene, a unor formatiuni nodulare, initial de dimensiuni reduse, izolate, avind o culoare rosie sau rozacee,
9

foarte asemanatoare unor negi. Pe masura ce se dezvolta, castiga in dimensiuni, fac la suprafata o crusta moale, de culoare galbuie, care apoi (dupa 1-2 zile) devine negricioasa. Dupa alte 4-5 zile, nodulii incep sa cada. Evolutia completa a nodulilor este de 6-7 zile, dar datorita aparitiei succesive a unor noi noduli, boala dureaza 3-4 saptamani, uneori chiar mai mult. Numaru1 eruptiilor poate fi uneori foarte mare, cu formarea unor leziuni confluente care deformeaza regiunea respectiva conferindu-i un aspect monstruos. Nu rareori, nodulii sunt ciuguliti (de insasi pasarile bolnave sau de congenere) provocand hemoragii sau ulceratii ale pielii. La curci, eruptia variolica cuprinde, de obicei, zonele deplumate cefalice si cervicale (carunculi, margele). Forma cutanata are, in general, o evolurtie benigna. La porumbeii tineri insa, poate evolua graf, cu eruptii masive, care antreneaza imposibilitatea de hranire, obstruarea orificiilor palpebrale, nazale etc. Forma difteroida (enantemul variolic) se -caracterizeaza prin inflamatia mucoasei bucale, faringiene, laringiene, nazale, oculare. Ea se traduce prin aparitia, pe mucoasele afectate, a unor pete care se transforma in focare nodulare, de culoare gahbuie, usor proeminente dar plate, rotunde sau ovale, avand dimensiuni variabile, in general de cativa milimetri dianmertru,. Suprafata acestora se necrozeaza in curind, acoperindu-se cu un tesut membraniform, de culoare galbuie-murdara (asemanatoare galbenusului de ou rascopt), care se ingroasa treptat si formeaza mase poroase, aderente Ia tesuturile subiacente. Prin detasarea lor (raclare), lasa zone ulcerate, sangerande. Daca leziunile sunt mai vechi, uleratiile pot interesa tesuturile din profunzime, uneori pana la os. Cea mai frecventa localizare a acesrtor leziuni este cea buco-faringiana. Ele pot fi observate pe mucoasa buccelor, a limbii, a comisurilor ciocului, a palatului si fantei -palatine, uneori cu extindere si la nivelul mucoasei laringiene, traheale sau esofagiene. Leziunile pot interesa, de asemenea, mucoasa nazala, conjunctivala, a sinusurilor, antrenand tulburari corespunzatoare. In localizarea bucala, in functie de masivitatea leziunilor apar tulburari de ingerare a hranei, imposibilitatea inchiderii ciocului, scurgerea salivei, miros ihoros. In localizarea nazala apare jetajul (seros, seromucos sau mucopurulent), jena respiratorie, dispneea sau chiar respiratia bucala, daca orificiile nazale sunt total obstruate. Foarte periculoase sunt localizarile la nivelul
10

mucoasei fantei traheale, care pot sa duca la asfixie, prin obliterarea lumenului traheiei sau a deschiderii laringiene. In localizarea conjunctivala, are de suferit mecanica oculara, se produce epifora, deformarea pleoapelor, acumularea de materii cazeoase in sacul conjunctival, ulcere corneene, urmate de panoftalmie. Cand este afectata mucoasa sinusurilor, se produce deformarea acestora si, implicit, a zonelor cefalice, cu deformarea boltii palatine, deplasarea globului ocular, panoftalmie. Letalitatea in localizarile pe mucoase poate atinge, uneori, proportii ridicate de 4070% din pasarile imbolnavite. La unele pasari se pot produce localizari intestinale, exprimate prin diaree cu; fecale galben-brune.ln general, existenta leziunilor variolice descrise nu este insotita de tulburari generale importante, daca nu impiedica functii organice sau de sistem importante,(de exemplu, imposibilitatea de hranire antreneaza slabirea progresiva, pana la caexie si moarte). Daca nu intervin infectii secundare grave, pseudomembranele se elimina si vindecarea are loc in decurs de 4-6 sapftamini. Forma mixta presupune aparitia concomitenta, pe acelasi individ, a ambelor localizari (cutanata si mucoasa),. Evolutia bolii in ,acest caz este, de regula, mai grava; La canari si alte pasari, in afara de formele cu eruptii, care nu se deosebesc esential de cele intalnite le gaina si porumbel, au fost semnalate si forme maligne neeruptive, de tip septicemic, cu leziuni hemoragice, edem pulmonar, pneumonie.

Tabloul morfopatologic

Cadavrele pasarilor moarte din cauza variolei aviare sunt de regula slabe si anemice. In afara de modificarile sesizate la examenul clinic se mai pot gasi leziuni difteroide pe mucoasa respiratorie, pe laringe (uneori limitate la nivelul fantei laringiene, pe care o obstrueaza), trahee, bronhii sau la nivelul mucoasei digestive, pe mucoasa intestinala sau ingluviala. Procesul inflamator poate fi prezent si in sinusuri, in special in cele infraorbitale. Pot fi prezente si distrofii cardiohepatorenale.

Modificarile morfopatologice.

11

ln afara de leziunile descrise la simptomatologie, se mai pot constata, la examenul necropsic, inflamatia pseudomembranoasa difuza la nivelul traheei, bronhiiilor, pulmonilor, sacilor aerieni, esofagului, gusii, stomacului muscular, intestinului etc. In cord, ficat, pot fi constatate modificari de tip distrofic, pe seroase, leziuni hemoragice, iar in cavitati, cantitatea de lichid poate fi crescuta. Splina apare, uneori, marita. Cadavrele, in functie de durata evolutiei bolii, slabite, anemiate. Diagnosticul este, in general, destul de usor de stabilit pe baza datelor epizootologice si anatomo-clinice. In cazuri deosebite, se poate recurge la mijloacele de investigatie de laborator (examen histopatologic, viruslologic, experimental). Diagnosticul diferential se impune, mai ales in cazurile izolate, in fazele incipiente si cu localizari la nivelul mucoaselor, cand se poate confunda cu hipovitaminoza A, laringotraheita infectioasa, microplasmoza, coriza contagioasa, pseudopesta aviara etc. ln aceste situatii, examenele de laborator sunt cele care permit diferentierea certa.

Diagnostic Diagnosticul de variola aviara este usor de pus intr-un efectiv mare, in care apar si forme variolice sau mixte, care au un aspect clinic concludent. In lipsa acestora insa, forma difteroida poate fi confundata cu boli ca: micoplasmoza respiratorie, avitaminoza A, laringotraheita infectioasa, coriza infectioasa, candidoza si trichomonoza, ultimele doua la porumbei. Se va avea in vedere, pentru diferentiere, sediul de predilectie al leziunilor de pe mucoase, in fiecare din aceste afectiuni, care poate fi concludent. In difterovariola aviara sediu predilect al leziunilor este mucoasa bucala, in timp ce in micoplasmoza, laringotraheita infectioasa si coriza contagioasa localizarile predilecte ale leziunilor sunt pe mucoasele: esofagiana, laringotraheala si respectiv sinusala. In trichomonoza si candidoza la porumbei, examinarea microscopica a unui frotiu nativ poate fi edificatoare, prin evidentierea microscopica a agentului etiologic. Pentru stabilirea unui diagnostic cert, necesar mai ales cand se suspicioneaza asocierea a doua entitati morbide, se poate face, fie un examen histopatologic, cu evidentierea corpusculilor elementari si a incluziilor specifice intracitoplasmatice, fie izolarea virusului pe oua embrionate, din triturate de tesuturi lezionate, aseptizate cu antibiotice. Pentru izolarea virusului pe oua embrionate, se inoculeaza materialul patologic pe membrana corioalantoida a embrionilor in varsta de 912 zile, proveniti dintr-o ferma indemna
12

de variola aviara. Leziunile caracteristice, nodulare sau difuze, sunt evidente dupa 57 zile de la inoculare. Izolarea pe culturi celulare nu se obisnuieste, fiind dificila si greu de demonstrat, deoarece nu toate tulpinile de virus produc efect citopatic de la primul pasaj. O metoda mai simpla de confirmare a diagnosticului consta din transmiterea experimentala a bolii la pui receptivi, preferabil din aceeasi specie, prin badijonarea dermului in prealabil scarificat sau deplumat, cu triturat de leziuni suspecte, aseptizat cu antibiotice. Se reproduce astfel o leziune locala de dermatita sau foliculita variolica, in 57 zile. Testele serologice, de seroprotectie, seroneutralizare, imunofluorescenta, ELISA, PCR si altele pot fi utilizate si in scop de diagnostic (sau pentru controlul statusului imunologic) considerat ca cert, deoarece prezenta anticorpilor in sange are o durata mai scurta decat imunitatea mediata celular.

Prognosticu1 Prognosticu1 este dependent de forma clinica a bolii. In forma variolica, este indeobste favorabil, in timp ce in cea difteroida, devine cu atat mai grav cu cat localizarile intereseaza tesuturi mai greu accesibile sau pericliteaza viata pasarii. In cazul unor eruptii masive, cu tendinta de a cuprinde zone intinse si cu importanta deosebita (de exemplu, fanta traheala), prognosticul este intotdeauna grav, datorita pericolului de asfixie)

Tratamentul

Nu exista un tratament specific dar, daca evolutia clinica este grava si pierderile sunt considerabile, se poate aplica un tratament colectiv in apa sau in furaje, cu antibiotice cu spectru larg, la tot efectivul, pentru a diminua ponderea infectiilor secundare. Pasarile cu forme difteroide sau mixte se trateaza individual, prin indepartarea membranelor difteroide si badijonarea eroziunilor ramase, fie cu tinctura de iod glicerinata sau guaiacolata 50%, fie cu pomezi cu antibiotice. Tratamentul poate fi local si general, dependent de forma clinica pe care o imbraca boala. In forma variolica, de obicei, nu este necesar sa se aplice un tratament, data fiind benignitatea leziunilor si tendinta lor de a se vindeca spontan. O eventuala badijonare a eruptiilor cu glicerina iodata sau tinctura de iod poate facilita o vindecare mai grabnica. Se pot aplica local
13

si unguente cu antibiotice (de exenmplu, cloramfenicol) sau cu vitamina A, acestea avand si un rol emolient pentru cruste. In forma difteroida, se poate face detasarea zilnica a pseudomembranelor, urmata de badijonarea cu glicerina iodata, tinctura de cloramfenicol 10%. Este de notat ca aceste membrane se refac foarte usor, asa incat tratamentele trebuie reluate de mai multe ori, citeva zile in sir. Pe cale generala, se poate aplica cloramfenicolu1 in doza de 0,10 g pe cale intramusculara sau 0,20 g pe cale digestiva, repetat, de asemenea citeva zile la rand. Pot fi folosite si alte antibiotice, in special cele cu spectru larg, ele avand rolul de a combate infectiile secundare bacteriene si deci de a preintampina complicatiile septice.

Combaterea si profilaxia Combaterea si profilaxia se realizeaza printr-un complex de masuri sanitare veterinare nespecifice, associate cu masuri specifice. Malsurile generale se refera la respectarea masurilor de carantina profilactica in cazul pasarilor nou introduse in unitati indemne, achizitionarea de pasari numai din unitaiti libere de difterovariola, aiplicarea cu regularitate a dezinfectiilor profilactice, respectarea masurilor privind circulatia persoanelor, animalelor si vehiculelor in ferme etc. De o deosebita importanta sunt si conditiile de zooigiena care, pentru a nu deveni factori favorizanti, trebuie si asigure desfasurarea proceselor metabolioe intre parametrii normali. Alimentatia rationala, echilibrata, atat in principii nutritivi cat si in elemente minerale si mai ales vitamine este menita sa asigure o rezistenta specifica corespunzatoare a pasarilor. In caz de aparitie a bolii intr-un efectiv, se va recurge la izolarea imediata a pasarilor bolnave sau suspecte, sacrificarea celor cu forme grave, incurabile, distrugerea cadavrelor si a tuturor materiilor virulente, executarea dezinflectiei, corectarea eventualelor deficiente igienice si de furajare si imunnizarea pasarilor sanatoase. Profilaxia specifica se bazeaza pe folosirea mai multor tipuri de vaccin in functie de specia afectata si de situatia epizootologica. Profilaxia generala se realizeaza prin achizitionarea de pasari numai din ferme indemne de variola aviara, carantina profilactica pentru pasarile nouachizitionate, evitarea contactului cu pasari din alte efective sau cu pasarile salbatice, dezinfectii riguroase dupa fiecare depopulare, reguli de filtru sanitar etc.
14

Vaccinarea pasarilor contra variolei s-a facut la noi inca din primele decenii ale secolului trecut, cu vaccinuri preparate din triturate de piele de pasare infectate experimental, dar primele vaccinuri preparate pe oua embrionate, dupa un protocol prea putin diferit de cel utilizat si in prezent, au fost realizate inca din 1955-1960. 1. Vaccinuri antivariolice pentru gaini, curci si fazani, preparate din tulpini de virus de origine columbara, cultivate pe MCA a embrionilor de gaina (DI-Col, Avipox-Col). Sunt tulpini neatenuate, care produc variola porumbeilor, dar care sunt practic nepatogene pentru gaini si curci, la care pot fi administrate la orice varsta. Se foloseste pentru vaccinarea antivariolica a gainilor. Fiind un virus heterolog, imunitatea pe care o genereaza in organismul pasarilor va-ccinate este mai putin solida decit in cazul precedent. El se foloseste in crescatoriile indemne in canr, in anii precedenti, nu au fost semnalate cazuri de variola, precum si in preventia de necesitate (in crescatorii contaminate). Spre deosebire de precedentul, se poate folosi si in perioada -uatului, a naparlirilor, in sezoanele reci, dupa transporturi. Virsta minima de vaccinare este de 8-12 saptamini (in functie de

acoperirea puilor cu pene). Vaccinul se aplica prin badijonarea pielii deplumate (prin smulgerea a cca 20 pene) de la nivelul fetei antero-externe a gambei. Le 7 zile se face crontrolul reactiilor, indiciul imunizarii fiind oferit de formarea unei foliculite reactive, manifestate prin turmefierea si infiltrarea cu un exsudat galbui a foliculilor plumiferi din zona unde s-a aplicat vaccinul. Imunitatea se instaleaza si in acest caz destul de lent (intre 21-28 zile, este completa) si dureaza 4--6 luni in conditiile protocoalelor de vaccinare, care se aplica. La ora actuala in unitatile de crestere industriala, daca operatiunea se practica corect, cu material vaccinal pastrat in conditii corespunzatoare si pe pasari cu o reactivitate normala, cele doua vaccinari de rutina (una cu virus columbar si una cu virus-vaccin galinar) sunt capabile sa confere o imunitate solida, suficienta practic pentru toata viata economica a pasarilor. Se mai utilizeaza ca vaccinare de pregatire, la gaini si fazani, in vederea vaccinarii, dupa 30 de zile, cu o tulpina de origine galinara, intrucat aceste tulpini, heteroloage, de origine columbara, sunt mai bine suportate de pasari, la prima vaccinare, decat cele homoloage (de origine galinara, pentru gaini). Se aplica individual, obisnuit prin metoda Stik, care consta in perforarea membranei cutanate brahiale, respectiv a pliului pielii ce se formeaza la nivelul unghiului humeroradiocubital cand se intinde aripa, cu ajutorul unui vaccinator de constructie speciala: doua ace similare celor pentru masina de cusut, nr. 4 fixate intr-un suport comun (wing
15

web method). Vaccinatorul este introdus in prealabil in vaccinul resuspendat in diluantul ce insoteste flaconul de vaccin liofilizat, corespunzator numarului de doze inscris pe eticheta. Doza vaccinala este de 0,01 ml suspensie vaccinala. La curci vaccinarea se face prin badijonarea unei portiuni a pielii sau gambei, in prealabil deplumate. Dupa 810zile de la vaccinare prin metoda Stik apar la locul de inoculare doi mici noduli. Se pot administra mai ales la curci si prin metoda badijonarii cu vaccin a regiunii antero-externe a gambei, in prealabil deplumate. Virusul va patrunde pe la nivelul foliculilor plumiferi denudati prin smulgerea catorva pene. Daca vaccinarea s-a facut cu succes, la locul badijonarii va apare, dupa 8-10 zile, o foliculita variolica. Daca mai mult de 30% din pasari nu prezinta la controlul facut dupa 10 zile de la vaccinare reactia locala postvaccinala, se impune revaccinarea efectivului. La curci se poate aplica vaccine si prin metoda Stick, avand ca loc de electie tegumentul coapsei. Imunizarea contra variolei aviare consta din vaccinarea puicutelor in varsta de 810 saptamani, respectiv cu 12 luni inainte de inceperea ouatului, cu vaccin antivariolic de origine columbara, urmata dupa 30 de zile de o vaccinare de intarire, cu vaccin antivariolic de origine galinara. In situatii de necesitate, varsta primei vaccinari poate fi coborata pana la 45 de zile.

2. Vaccinuri antivariolice pentru gaini, curci si fazani, preparate din tulpini de virus variolic de origine galinara practic neatenuate, cultivate pe MCA a embrionilor de gaina (DI-GAL, Avipox-Gal). Acestea se utilizeaza preventiv sau de necesitate, pentru vaccinarea de rapel facuta dupa 30 de zile de la vaccinarea cu un vaccin de origine columbara, dar nu mai tarziu decat cu 4 saptamani inainte de inceperea ouatului. Varsta minima la care poate fi coborata vaccinarea de rapel cu vaccinurile de origine galinara, in situatiile de necesitate, este de 2,5 luni. Modul de administrare al acestor vaccinuri nu difera de cel utilizat in cazul vaccinurilor de origine columbara: metoda Stik pentru gaini sau fazani si prin badijonarea pielii deplumate, pentru curci. Nu se justifica contraindicatia utilizarii antibioticelor cu spectru larg in focarele de variola aviara in intervalul imediat premergator si urmator vaccinarii antivariolice, recomandat de unele firme producatoare de vaccinuri. Este posibila si vaccinarea simultana, contra variolei aviare si bolii de Newcastle, cu un vaccin mixt, obtinut prin cultivarea celor doua virusuri separat, sau in amestec, pe aceleasi oua embrionate. Vaccinul se foloseste atat de necesitate (dar numai la pasari clinic sanatoase) cat si in efective periclitate sau in care, in anii anteriori, au izbuicnit cazuri. Aplicarea vaccinului se poate
16

face prin intepare la nivelul pielii aripei (metoda Stick), care ofera cele mai mici riscuri de genera1izare a procesului variolic. Imunizarea este confirmata de fomarea, la locul de inoculare, a unor noduli de marimea unui bob de canepa sau mazare. Varsta minima la care se poate aplica este de 2-2 1/2 luni, in raport cu peecocitatea raselor de pasari (in efectivele in care contaminarea este iminenta se poate practica, in mod exceptional, vaccinarea la 45 zile numai daca starea de intretinere a puilor este foarte buna). Imunitatea se instaleaza gradat dupa 21-28 de zile si dureaza cca. un an (in cazul puilor de 45 de zile este necesara totusi o revaccinare inainte de inceperea ouatului). Vaccinarea se face de preferinta in lunile calduroase (mai-septembrie) cand rezistenta pasarilor este maxima si reactiile postvaccinare sunt reduse. Uneori, se pot produce generalizari ale infectiei (la pasari debilitate, paralizate sau in perioada de naparlire). La curci, aplicarean acestui vaccin se face prin inteparea pielii din regiunea gambei sau a coapsei, deoarece aceste pasari, dormind cu capul sub aripa, pot face eruptii variolice la nivelul margelelor de pe gat.

3. Vaccinuri antivariolice pentru porumbei, preparate din tulpini de virus al variolei curcilor (ColumboDIV, Romporpox). Cele utilizate in tara noastra, ca si in multe alte tari, sunt constituite tot dintr-o suspensie liofilizata de membrane corioalantoidiene de embrioni de gaina, infectati cu virus variolic de curca, tulpina BP 54. Se poate utiliza atat preventiv cat si de necesitate, in efective de porumbei infectate. Nu exista contraindicatii de utilizare legate de varsta, rasa sau anotimp, dar se contraindica in efectivele in care evolueaza diverse boli virale, bacteriene, parazitare, sau carential-metabolice, pana la redresarea situatiei. Pastila liofilizata de vaccin se reconstituie in fiola de diluant, corespunzator dozajului flaconat si, in cazul vaccinurilor romanesti, se aplica prin badijonarea, cu un tampon de vata inmuiat in vaccin, a pielii de pe fata anteroexterna a gambei, in prealabil deplumata prin smulgerea a 10 20 pene. Dupa 78 zile apare la locul de aplicare al vaccinului o foliculita variolica, ceea ce denota instalarea imunitatii si probeaza succesul vaccinarii, pentru o perioada de cel putin 8 luni. Porumbeii fara reactie locala vor fi revaccinati la celalalt membru. In cazul altor vaccinuri se prefera metoda Stick si pentru porumbei. Vaicciinul variolic pentru porumbei este un virus vaccin viu, preparat dintr-o tulpina de virus de curca. Se foloseste atat in efective indemne, cat si de necesitatile, in efectivele contaminate. Se poate aplica la porumbei incepand cu virsta de 6 saptamini (pui sa fie acoperiti
17

cu pene) si in orice anotimp, fara ca aceasta sa influenteze starea generala a porumbeilor (ouatul sau clocitul). In crescatoriile contaminate, vaccinul se va aplica la porumbeii clinic sanatosi. Vaccinarea se face prin badijonarea unei suprafete cutanate, deplumate prin smulgerea a cca. 20 pene de la nivelul fetei anterio-externe a gambei. La cca 6 zile dupa inoculare se face controlul seroreactiilor; 1a pasarile care nu au reactionat, operatia se repeta. Imunitatea se instaleaza dupa 21-28 zile si dureaza in jur de 8 Iuni. Imunizarea canarilor este o problema inca nerezolvata satisfacator, deoarece nici o tulpina de virus heteroloaga. nu confera imunitate la aceasta specie.. A fost incercata, ca urmare, gasirea unor tulpini omoloage atenuate, care, in unele tari, au dat rezultate bune. Vaccinurile antivariolice aviare utilizate pe plan mondial, ca si metodele de vaccinare, sunt in general similare cu cele concepute in Romania cu mai bine de jumatate de veac in urma, cu exceptia faptului ca vaccinurile actuale sunt liofilizate, dar recomandarile privind programele de vaccinare sunt uneori diferite. Astfel, varsta de vaccinare la majoritatea vaccinurilor de origine galinara poate fi aleasa oricand intre 1-2 luni si 45 luni, dar nu mai tarziu de cu o luna inainte de inceperea ouatului. In schimb, vaccinurile obtinute din tulpini atenuate de origine galinara cultivate pe culturi celulare au fost utilizate cu succes incepand chiar de la varsta de o zi, impreuna cu vaccinul antiMarek. Tulpini de virus variolic aviar recombinat au permis imunizarea simultana a puilor contra variolei si gripei aviare sau contra variolei aviare si bolii de Newcastle. Calea orala de vaccinare, la varsta de o zi, a fost de asemenea experimentata de unii autori cu succes, dar nu si de altii. Au fost create si vaccinuri bivalente, constituite din tulpini de origine galinara si columbara, pentru imunizarea puilor de gaina. Pentru vaccinarea prepelitelor si canarilor au fost create in unele tari vaccinuri, din tulpini omoloage, atenuate . In general, literatura de specialitate recomanda vaccinarea contra variolei aviare in doua situatii: 1. daca in unitatea avicola sau in localitatea respectiva a evoluat variola si la seria

anterioara de pasari sau in anul anterior;

18

2.

daca la alte efective din apropiere sau cu care exista relatii de cooperare s-a

diagnosticat variola aviara, ceea ce implica pericolul iminent de aparitie a bolii si in efectivul aflat sub control. Variola aviara este inclusa in lista B a Oficiului International al Epizootiilor si face parte dintre bolile infectioase declarabile oficial si supuse masurilor de carantina de gradul III. Pasarile cu forme grave, difteroide sau mixte, este mai economic sa fie sacrificate de necesitate. In unele situatii concrete este preferabila chiar sacrificarea de necesitate a intregului efectiv, ca de exemplu in efectivele de gaini ouatoare aflate spre sfarsitul perioadei de exploatare. Tratament se poate face, la pasarile cu forme mai usoare difteroide sau mixte, individual, prin indepartarea pseudomembranelor accesibile si badijonarea eroziunilor ramase fie cu

tinctura de iod glicerinata sau guaiacolata 50%, fie cu alte substante antiseptice sau cu pomezi cu antibiotice. Dar asemenea tratamente, care se pot face pe cazuri izolate sau in mici colectivitati, sunt de neconceput in marile colectivitati din fermele avicole. In acestea din urma, daca se apreciaza ca se justifica economic, se pot administra in furaje sau in apa antibiotice cu spectru larg, cu scopul diminuarii gravitatii leziunilor enantematoase. Tratamentul cu antibiotice, per os sau injectabil are efect paleativ si daca este asociat tratamentului individual local. Deoarece difuzarea bolii in efectivele de pasari se face relativ lent, vaccinarea de necesitate a pasarilor sanatoase clinic, din efectivele imbolnavite, scurteaza durata de evolutie a focarului si diminua pierderile. Boala se considera stinsa si carantina se ridica dupa 21 de zile de la ultimul caz de moarte, sacrificare sau vindecare si 14 zile de la vaccinarea de necesitate si dezinfectia finala.

19