4.

Reticulita - Reticuloperitonita Traumatică

Bolile prestomacelor

Reticuloperitonita traumatică este o indigestie reticulară consecutivă perforării complete a

peretelui acesteia de către corpi străini ascuţiţi, însoţită de o contaminare bacteriană masivă la
nivelul seroasei peritoneale.
În funcţie de tipul corpului străin şi de particularităţile fiziologice (gestaţie), procesul inflamator
poate afecta doar peretele reţelei sau şi zonele învecinate: peritoneu, splină, ficat, diafragmă,
cord sau pulmon. În aceste ultime situaţii, starea generală se depreciază, animalul fiind
compromis din punct de vedere economic.
Etiopatogeneză. Factorul major de risc în apariţia bolii îl constituie „capacitatea” rumegătoarelor
mari de a degluti corpi străini, de obicei metalici. Un aspect aparte îl constituie şi „mentalitatea”
oamenilor de a păstra orice obiect metalic (cuie, sârme ş.a.) cu gândul „că o să trebuiască
cândva”. Aceşti corpi străini ajung în furaje, de unde sunt deglutiţi de animale.
Reticulita traumatică se întâlneşte mai frecvent la bovine şi mult mai puţin la ovine sau bubaline.
În ceea ce priveşte specia, s-a observat faptul că incidenţa este mult mai mare la vacile de lapte
decât la cele de carne. În privinţa vârstei, 93% dintre cazuri au peste 2 ani (Rebhurn W.C., 1995
– cit. de Cavedo Andrea M. şi Tarpley H.L., 2004)
Un alt aspect este faptul că la bovine, corpii străini nu se opresc la nivelul buco-esofagian şi
ajung în rumen unde pot exista liber, reprezentând aşa zişii „corpi străini inactivi”.
Odată ajunşi în reţea, datorită atât orificiului reticulo-omazal ridicat faţă de podeaua reţelei cât şi
a anatomiei specifice a mucoasei la acest nivel, corpii metalici ascuţiţi penetrează mucoasa,
devenind „corpi străini activi” (274). Durerea locală produsă de iritarea/penetrarea peretelui
reţelei va determina o reducere a contractilităţii cu instalarea pareziei. Durerea va acţiona reflex
şi asupra altor organe, determinând manifestările clinice specifice (abatere, cifoză, etc.).
Localizarea la acest nivel va determina o inflamaţie locală de cele mai multe ori nesesizată clinic.
Odată cu creşterea uterului gestant, a contracţiilor consecutive parturiţiei şi a contracţiei reţelei,
aceşti corpi metalici perforează peretele reţelei producând peritonită localizată. În situaţia când
corpul străin părăseşte peretele reţelei, acesta migrează cranial, perforând ficatul, diafragma şi
trecând prin pulmon se opreşte la nivelul pericardului, rezultând pericardita traumatică. În cazul
corpilor străini cu un capăt curbat, acesta rămâne „agăţat” la reţea şi determină leziuni traumatice
şi infecţioase la nivelul organelor învecinate (ficat, splină).
Infecţiile realizate de către germeni anaerobi, determină abcese pe traiectul de migrare a corpilor
străini: peritonita purulentă, pio-pneumo-pericard, abcese pulmonare şi frecvent, abcese hepatice
(reticulită-abces hepatic).
Tabloul clinic se instalează în primele 24 de ore de la penetrarea peretelui reticular şi constă
din: alterarea stării generale, scăderea bruscă a producţiei de lapte (75 - 80% ) (274, 428), refuzul
deplasării şi cifozarea animalelor. Dacă nu apar complicaţii, starea generală se ameliorează în 3 -
5 zile - revenirea stării generale cu dispariţia durerii şi revenirea la normal a producţiei de lapte.
Agravarea stării generale denotă apariţia complicaţiilor la nivelul altor organe.
Semnele clinice. În funcţie de particularităţile individuale şi complicaţiile deyvoltate, tabloul
clinic evoluează sub două forme: acută şi cronică.
Forma acută. Reticulita simplă acută se manifestă cu simptomatologie ştearsă: parezia
prestomacelor, disorexie, tuse rară, reducerea moderată a producţiei de lapte. Probele de
exacerbare a durerii pot fi negative (nu exprimă durerea).
Reticuloperitonita localizată debutează brusc, de cele mai multe ori sub influenţa fătării. Semnele
clinice sunt: anorexie, hipodipsie/adipsie, lipsa rumegării, scăderea bruscă a producţiei de lapte,
deshidratare şi slăbire.
Durerea (tabelul 3) se manifestă prin atitudine rigidă, animalul este cifozat, cu capul întins „pe
gât” iar abdomenul este contractat. Animalele refuză deplasarea. La nivelul muşchilor anconaţi
apar tremurături, iar coatele sunt îndepărtate de corp. În momentul defecării şi urinării faciesul
animalului devine „îngrijorat” exprimând durere intensă. Gemetele (tabelul 4) pot apărea după
consumul hranei sau apei. Acestea pot fi provocate de probele de exacerbarea durerii (presiunea
cu pumnul pe aria de proiecţie a reţelei, proba bastonului, proba Falke, a lui Kalchschmidt, proba
planului înclinat, plierea pielii de la nivelul greabănului etc.).
Tabelul 3
Interpretarea durerii (D.) abdominale
- după Ghergariu S., 1994 -

Localizarea durerii Semnificaţia

D. generalizată, difuză pe tot abdomenul Peritonită generalizată
D. pe aria cardiacă sau în jurul apendicelui xifoid Pericardita traumatică
D. între apendicele xifoid şi ombilic R.P.T.
D. în arcul costal drept şi/sau a regiunii abdominale drepte Gastropatii
D. în hipocondrul drept Hepatopatii
D. în regiunea mijlocie şi inferioară a toracelui Pleurite sau pneumonii
D. în hipocondrul stâng Splenită
R.P.T. – reticuloperitonita traumatică

Tabelul 4
Cauzele geamătului la bovine
- după Blood şi Radostits, 1989 – cit. Ghergariu S., 1994 -

Geamăt expirator
Pulmonar sau toracic Pneumotorax, pneumonie traumatică sau de altă natură,
infarct pulmonar, pericardită traumatică, pleurită,
pneumonii alergice
Geamăt asociat sau nu cu expiraţia
Peritonită Acută localizată sau difuză,
Abdominal conică
Distensie organe sau viscere Indigestie ruminală gazoasă
acută,
Distensia abomasului, a
foiosului
Hepatomegalie
Ileus intestinal
Genito-urinare Vulvovaginite, urolitiază,
pielonefrită
Altele Mastite acute, pododermatite.

Proba Falke constă din plasarea animalului cu trenul posterior mai sus decât cel anterior. Ulterior
capul se ridică şi limba se trage într-o parte. În timp ce un ajutor ciupeşte zona grebănului,
examinatorul ascultă la nivelul nărilor. Dacă în momentul ciupirii grebănului animalul geme,
atunci proba este pozitivă.
Proba Kalchschmidt se bazează pe acelaşi principiu ca mai sus, ciupirea făcându-se în aceeaşi
zonă (vertebra VIII. toracală). Dacă reflectivitatea dureroasă se manifestă în zona mică a lui
Kalchschmidt (A.), atunci durerea este de la alte viscere sau există o reticulită cronică; zona
medie (B.) a lui Kalchschmidt, corespunde unor leziuni organice profunde, iar zona C. sau
marea zonă a lui Kalchschmidt pledează pentru reticulita traumatică acută (după V.V. Popa,
1993).
În forma acută, parezia prestomacelor este evidentă, fecalele conţinând multe fibroase
nedigerate. Modificările generale constau din: injectarea mucoaselor, accelerarea pulsului şi a
respiraţiei. Hipertermia este inconstantă.
Generalizarea peritonitei se manifestă prin agravarea stării generale, atonia prestomacelor şi
evoluţia rapidă spre comă şi şoc.

Figura 11
Zonele de difuzie ale durerii – Kalchschmidt (după I. Adameşteanu şi col., 1966) (explicaţia în
text)

Forma cronică se manifestă prin slăbire, hipogalaxie, parezia cronică a prestomacelor, meteorism
ruminal recurent, indigestie vagală. De cele mai multe ori, formele cronice localizate doar la
nivelul reţelei nu se manifestă clinic (44).
Complicaţiile reticulitei traumatice se manifestă specific în funcţie de organul afectat: pericardita
traumatică (estomparea zgomotelor cardiace şi zgomotul de „clipocit”; bronhopneumonia (febră,
tahipnee, zgomote specifice la ascultaţie etc). Bradicardia sugerează un sindrom vagal. Abcesul
hepatic, în funcţie de localizare şi întindere poate determina insuficienţă hepatică ş.a.m.d.
Diagnosticul clinic este uşor de stabilit în forma acută şi mai dificil în cea cronică. În forma
acută diagnosticul este sugerat de deprecierea stării generale asociată cu scăderea producţiei de
lapte în condiţiile favorizante acestei afecţiuni (ex. sarcina avansată, postpartum etc.). Aspectul
animalului care sugerează o durere intensă alături de pozitivarea probelor pentru exacerbarea
durerii orientează diagnosticul.
Examenele complementare.
Metalodectetoarele ar fi utile pentru diagnosticul metalelor, dar acestea nu pot face diferenţierea
între corpii metalici inactivi (prezenţi frecvent în prestomace) şi cei activi (care au penetrat
structurile reţelei). De aceea metoda nu mai este descrisă în literatura de specialitate.
Diagnosticul radiografic este de real folos, dar pentru aceasta este nevoie de utilizarea unor
parametri roentgen mari cu scopul de a traversa structurile anatomice respective. Metoda ajută nu
numai la diagnosticul reticulitei traumatice ci şi la detectarea complicaţiilor acesteia. Parametrii
recomandaţi de Fubini Susan şi Thomas J. Divers sunt: 300 mA şi 125 KVp utilizându-se filme
400 ISO (156). S-au mai descris şi examene radiografice la care s-au folosit aparate portabile,
animalul fiind poziţionat în decubit dorsal (428). În această ultimă situaţie autorii recomandă
examenul radiografic doar în cazul reticulitei traumatice cronice, în forma acută, răsturnarea
animalului determinând agravarea reticulitei traumatice. În poziţie patrupodală, examenul
radiografic este util pentru diagnosticul complicaţiilor de la nivelul pulmonului (lobii
diafragmatici) şi a pericarditei traumatice.
În ultimii ani s-a încercat utilizarea diagnosticului ecografic, dar acesta este limitat doar la
diagnosticul abceselor de la nivelul reţelei, mai ales în porţiunea ventrală (metalele sunt dificil de
detectat ecografic)(57). Alături de abcese, metoda mai permite diagnosticul lichidelor cu fibrină
localizate la nivelul abdomenului anterior.
La examenul hematologic se evidenţiază neutrofilie (> 4.000 celule/μl) (428) cu neutrofile
imature, leucocitoză, şi lichid inflamator la puncţia abdomenului.
În forma cronică, proteinemia poate creşte de la 1,5 la 3 g/dl asociată cu creşterea concentraţiei
de globuline. S-a mai descris existenţa unei alcaloze severe (prin pierderea ionilor de clor şi
hidrogen. La vacile cu deshidratare sau cu complicaţii pulmonare severe s-a descris prezenţa
acidozei (metabolice, respectiv gazoase).
Diagnosticul diferenţial are în vedere:
A) Reticuloperitonita acută localizată trebuie diferenţiată faţă de: indigestiile simple,
acidoza ruminală acută, obstrucţia intestinală, volvulusul abomasului, pericardită, pleurita acută,
ulcerul perforat al abomasului, metrită septică postpartum, acetonemie, pielonefrită acută,
hepatite.
B) Peritonita acută generalizată trebuie diferenţiată faţă de toate afecţiunile care evoluează
cu toxiemie, dezechilibre acidobazice, deshidratare şi şoc: acidoză acută, ocluzie intestinală
acută, volvulusul abomasului, ulcerul perforat al abomasului, diferite cauze care pot determina
peritonite generalizate.
C) Reticuloperitonita cronică se diferenţiază faţă de indigestia vagală (stadiu incipient),
abcesele hepatice, splenitele traumatice, pneumoniile şi pleureziile cronice, abcese peritoneale
secundare unor injecţii intraperitoneale etc.
Evoluţia este acută sau cronică.
Prognosticul reticulitei simple este favorabil sau rezervat. Reticuloperitonita traumatică are însă
prognostic rezervat sau grav în funcţie de localizarea corpului perforant şi de existenţa
complicaţiilor.
Profilaxia este complexă şi are în vedere prevenirea contaminării furajelor cu corpi metalici. În
acest sens se va evita balotarea cu sârmă, legarea lanţurilor cu sârme şi chiar prezenţa sârmelor
lângă bovine. O atenţie deosebită constă în informarea personalului/proprietarilor pentru a evita
contaminarea furajelor cu: sârme, cuie, agrafe ş.a.
Cu toate acestea un rol important în prevenirea reticuloperitonei îl au introducerea magneţilor
remanenţi în reţea. Pentru ca aceştia să nu rămână în rumen şi să ajungă în reţea, se recomandă
înfometarea animalelor cel puţin 12 ore, după care fie direct – manual (prin faringe) fie cu
ajutorul unei sonde (aruncător de boluri) se introduce magnetul. Aceştia trebuie fie înlocuiţi
(curăţaţi de metale) periodic (prin ruminotomie) fie recoltaţi la sacrificarea animalelor (44).
Tratamentul este conservativ sau chirurgical, în funcţie de gravitatea reticulitei (simple,
traumatice cu sau fără complicaţii) şi de valoarea animalului.
Animalele cu reticulită simplă acută vor avea repaus şi vor fi plasate pe un pat înclinat (trenul
posterior cu 30 cm mai jos decât trenul anterior). Sub raport dietetic se recomandă suspendarea
alimentaţiei pentru 2 - 3 zile, după care se administrează fibroase în cantitate redusă, alături de
alimente lichide sau semilichide, timp de 1 - 2 săptămâni (44).
Pentru prevenirea/tratamentul peritonitei se va aplica antibioterapie pe cale generală şi locală
(intraperitoneal). Se vor administra 2 milioane U.I. de penicilină împreună cu 1 - 2 g.
streptomicină totul diluat în ser fiziologic. Pe cale generală se vor administra săruri de calciu,
rehidratare şi administrarea de clorură de potasiu (20 - 50 gr. clorură de potasiu oral de două
ori/zi)(156). Animalul va fi urmărit timp de 48 - 72 de ore. Dacă va începe să mănânce iar
producţia de lapte va reveni la normal, atunci prognosticul devine favorabil. În caz contrar se
recomandă ruminotomia.
Intervenţia este contraindicată la animalele cu starea generală profund afectată.
Ruminotomia presupune laparatomie, urmată de controlul extern al rumenului şi reţelei pentru
identificarea locului de penetrare a corpului străin, a abceselor şi a aderenţelor consecutive
peritonitei (bovinele dezvoltă în marea majoritate a cazurilor o peritonită fibrinoasă localizată).
Ulterior are loc ruminotomia cu prinderea buzelor plăgii la piele. Cu mâna se controlează
rumenul şi reţeaua pentru extragerea corpilor străini inactivi (liberi). Abcesul de la nivelul
reţelei se drenează prin lumenul reticular, în acest sens, operatorul folosindu-se de un embriotom
de deget.

Intervenţia este urmată de rehidratare, de antibioterapie şi de reînsămânţarea rumenului de la vaci

sănătoase.

Corpul strain lezeaza mucoasa, este izolat si inchistat la acest nivel si tranzitoriu determina
durere =>
atonie de protectie care poate sa dureze cateva zile pana cand corpul strain este inchistat, iar
miscarile nu vor
mai fi insotite de noi traumatizari.
Semnele de durere nu sunt edificatoare, doar examenul hematologic este relevant.
Metaloscopia nu poate
spune daca corpul metalic din retea a traumatizat sau nu peretele.
 In mod normal trebuie examinata intai reteaua pentru ca unda de malaxare porneste intai de la
ea. Va
exista contractia sacului ventral dar contractia retelei va fi mult redusa.
(Semnul de atonie a retelei este incetarea rumegarii)
Cand corpul strain a penetrat peretele retelei si se opreste se produce reticulo-peritonita, in
primele ore
vom constata atonia rumino-reticulara, puseu febril determinat de infectie si durerea parietala
care va
declansa contractia peretelui ruminal (reactia de aparare).
Se percepe un zgomot timpanic sonor => impingere a diafragmului => accelerare a respiratiei
(respiratie
de tip diafragmatic - tahipnee).
-atonie, puseu febril, probele de durere sunt pozitive (ex. proba bastonului, proba planului
inclinat)
Localizarea durerii la nivelul diafragmului: se blocheaza caile nazale => animalul e fortat sa
faca o
respiratie mai ampla.

Reticulita traumatica - durere difuza si reducerea pana la disparitie a motricitatii reticulare.

In functie de natura furajului consumat se poate complica cu atonie rumino-reticulara totala,
sau prin
producere de gaze de fermentatie se poate complica cu meteorism acut sau subacut. Daca corpul
strain nu
penetreaza peretele retelei, in 3-4 zile el va fi izolat prin reactie fibrinoasa iar animalul se remite.
Formula
leucocitara poate indica prezenta unei inflamatii (neutrofilie), dar inflamatia poate fi localizata la
alt nivel - deci
indicatia nu e precisa.
Metaloscopia, in general indica prezenta unui corp metalic dar 80% din bovinele de peste 2 ani
au prezenti
corpi metalici in fundul retelei dar nu sunt traumatizanti prin natura lor, deci nici aceasta metoda
nu e
edificatoare pentru reticulita.
In cazul reticuloperitonitei reactia inflamatorie a peritoneului e mult mai brutala. In prima faza
se constata
sindrom febril pentru ca acest corp strain ce a iesit din retea e insotit de o flora bacteriena ce va
infecta
peritoneul. In general infectia nu difuzeaza, ramane localizata pentru ca la bovine exudatul e
fibrinos.
Daca in flora bacteriana exista bacterii care genereaza hialuronidaza (ex: streptococul) atunci
fibrina nu se
mai organizeaza iar infectia poate difuza => peritonita generalizata. La inspectie se observa
retractia
abdomenului, mai ales imediat inapoia xifoidului. Animalul e nelinistit, se misca de pe un picior
pe altul, se
culca si se scoala frecvent. La culcare si la sculare se percep gemete. Se instaleaza atonia
rumino-reticulara,
dispare rumegarea si apetitul. Daca furajele sunt fermentescibile (glucide solubile) se instaleaza
rapid
meteorismul (se trateaza dar recidiveaza si in zilele urmatoare). Treptat se instaleaza reticulo-
peritonita
cronica care va evolua recidivant. Procesul inflamatoriu al peritoneului, localizat, ramane ca un
peritoneu
reumatoid - modificari in functie de sezon, clima - da perturbari de motricitate ruminala, atonie,
hipertonie,
recidivante. Daca prinde si filete ale vagului va determina progresiv Sindrom Hoflund cu
modificari
permanente de motricitate ruminala si de tranzit. Diagnosticul se stabileste pe baza tulburarilor
functionale
digestive, probele de durere; in mod special proba Karlschmidt - se provoaca durerea prin usoare
ciupiri in
zona greabanului si se urmaresc modificarile respiratorii prin ascultatie. Cand durerea e prezenta,
la ciupire
se observa oprirea inspiratiei (apnee) iar in expiratie un gemet surd neperceptibil la distanta. E
proba cea
mai sensibila.
A doua proba - percutia ventrala (in mod normal se percepe matitate). In peritonite, in zona de
contractie
musculara se percepe hipersonoritate la percutie (fibra musculara in tensiune).
Proba planului inclinat - trenul anterior e mai decliv. Daca exista durere animalul evita aceasta
pozitie. Se
produc modificari respiratorii (se accelereaza si devine diafragmatica). Apar gemete. Dar
aceleasi
manifestari le poate exterioriza animalul si in abcesul hepatic, in diafragmatita, pleurita
diafragmatica - deci
metoda e relativa.
Proba bastonului, prin brutalitatea sa nu poate furniza date corecte deoarece compresiunea
bastonului
exacerbeaza orice durere din cavitatea abdominala.
Proba medicamentoasa - pilocarpina stimuleaza motricitatea peretelui ruminal. E periculoasa
pentru ca
daca corpul strain e in migratie facem mai mult rau. Proba aceasta e pretioasa in diagnosticul
diferential al
atoniilor ruminale de alta natura.
Pilocarpina - parasimpaticomimetic - poate da rezultate favorabile in atonia simpla, principala.
Tratamentul:
In reticulita simpla (e afectata doar mucoasa retelei) se poate face ruminotomie cu extragerea
corpilor
straini din retea (se face o curatenie a fundului retelei). Dar corpul strain nu e neaparat
traumatizant iar atonia
se poate repeta.
In reticuloperitonita: laparatomie cu explorarea intre peretele abdominal si rumen. Explorarea e
dificila cand
rumenul e plin. De aceea, cu 24 de ore inainte se face dieta absoluta. Eventual se fac extractii de
continut
ruminal prin sondaj (mai ales partea lichida). Unii fac ruminotomie cu golirea rumenului de
continut, apoi
suturarea rumenului si continuarea explorarii abdominale. Exista un risc mare de insamantare a
cavitatii
abdominale.
La explorare, in general, mana gliseaza intre peretele abdominal si rumen. Cand exista corp
strain cu
reactie fibrinoasa mana intampina rezistenta, senzatia de carpa putreda ce se desira. Se incearca
debridari
ale fibrinei. Daca corpul strain e indepartat de peretele retelei se va extrage. Se fac spalaturi cu
ser fiziologic
caldut si apoi se introduc in cavitatea abdominala, in dilutie mare - 1 litru de solutie de ser
fiziologic in care se
dizolva penicilina cristalina (2-3 mil. UI). Se adauga xilina - 0,25% solutie pentru a reduce
iritatia peritoneala
si a intarzia absorbtia in circulatie a penicilinei pentru a actiona local. Pentru a evita refacerea
bridelor de
fibrina, tot in aceeasi solutie se inroduce un flacon de chimotripsina. In urmatoarele zile -
antibioterapie pe
cale generala (4-5 zile) si administrarea de alfa chemotripsina i.m. (1 flacon/24h).
Uneori, daca diagnosticul se stabileste precoce (in faza febrila) se poate incerca un tratament
conservator -
antibioterapie “ in situ” (intraperitoneal, cateva zile, fara alfa chimotripsina). Scopul e de a
fovaoriza izolarea si
inchistarea corpului strain. E o solutie de moment pentru ca prin inchistare, in timp se instaleaza
sindromul
Hoflund; si adesea in momentele gestatiei avansate sau in momentul parturitiei corpul strain se
va mobiliza
si determina manifestari acute de reticulo-peritonita.
Sunt metalopatii.
Sunt inflamatii ale retelei si ale peritoneului det de migrarea corpilor straini metalici de la niv retelei.
Etiologie:
1)factori predispozanti: specia (taurine – dat simtului gustativ redus si dat superficialitatii primei masticatii, indeosebi la vacile cu
productii mari si crescute in cond de stabulatie, sau in cazul pervertirii gustului; rar la bubaline, oi, capre), sexul (masculii fac mai rar)
2)factorii ocazionali si determinanti: balotarea cu sarma a fanului si paielor; imprejmuirea cu plase metalice a padocurilor; utiliz sarmei
pt fixarea lanturilor animalelor si usilor; preocuparea redusa pt indepartarea reziduurilor metalice din adaposturi sau din aproprierea lor;
amplasarea adaposturilor sau a pasunilor in preajma oraselor, uzinelor, atelierelor mecanice, etc
Corpii metalici care prod mai frecv traumatismele viscerale sunt sarmele sau cuiele, acele, portiunile de tabla ascutite.
In toate cazurile, act traumatica este declansata de solicitari mecanice: eforturi, trasporturi, indigestii, gestatii

Patogeneza:
avand o greutate specifica mare, corpii metalici deglutiti odata cu nutretul se plaseaza la niv retelei, fie liberi, fie implantati in fagurele
format din mucoasa retelei. Sub act factorilor ocazional, corpii metalici pot perfora peretele retelei si chiar sa migreze la niv altor organe.
Corpii ascutit la un singur cap (cuiele) perforeaza doar peretele retelei si tes din imediata apropiere, declansand astfel doar reticulita sau
reticulo-peritonita localizata, actionand atat traumatic, cat si septic prin vehicularea de germeni din cont retelei.
Corpii metalici filiformi (sarme drepte, ace) pot migra la distanta, generand astfel si alte metalopatii: peritonita traumatica, abcese
hepatice.
In cazul reticulitei si reticuloperitonitei acute proc inflamator isi exercita pe de o parte efectul patogen prin durere locala si iradiata
(reflectata).
Durerea apare evidenta mai ales cand este prins si peritoneul parietal, si este discreta in cazul reticulitei simple in care nu este lezat
peritoneul.
Durerea locala are importanta deosebita pt reducerea sau suspendarea reflexa a contractiilor prestomacale manifestata prin parezia
prestamacala.
Durerea iradiata sau reflectata la distanta contribuie la inrautatirea starii generale > gemete, colici, tremuraturi, tuse; sau declansate prin
probele pt evidentierea durerii reticulo-peritoneale.
Proc inflamtor acut infl organismul si prin febra si actiunea septica (leucocitoza, neutrofilie)

Infectia reticulo-peritoneala poate difuza prin continuitate generand peritonita difuza sau generalizata. Difuziunea infectiei pe cale
limfatica sau sg explica starile de piosepticemie (puroi in sg) cu degenerarea princ org parenchimatoase si form de focare purulente
metastatice.

Simptomatologie:
*forma acuta: -debuteaza adesea brusc, sub influenta factorilor ocazionali, indeosebi ca urmare a fatarii: anorexie; hipo- si a-dipsie;
lipsa rumegarii; scaderea brusca a prod de lapte; deshidratare si slabire
-atitudini rigide cu evitarea deplasarii
-tremuraturi la niv musc anconati
-cifoza
-horipilatie dorsala
-facies ingrijorat, indeosebi in momentul defecarii si a urinarii
-colici
-gemete spontane (dupa consum de apa sau nutret) sau provocate (percutia cu pumnul a ariei retelei, proba bastonului, proba
Kalchschmidt, proba planului inclinat, plierea pielii de pe greban)
tendinta la constipatie, fibroase in fecale
-abdomen contractat
-sunet timpanic in reg paraombilicala, mai ales pe stanga, iar in cazuri grave sunetul difuz si pe dreapta sau se poate extinde de la xifoid
in reg mamara
-durere la mulsul sfarcurilor anterioare
-tuse unica repetata la intervale mari de timp, uscata, fara modif la niv ap resp pt a o explica
-injectarea mucoaselor (conjunctiva sclerala)
-tahi- cardie si –pnee
-indepartarea olecranului stang
-paraclinic: neutrofilie, leucocitoza, modif ale proteinemiei si ale fractiunilor proteice
-complicarea proc inflam sub forma unei peritonite difuze > marcata de agravarea starii generale si de atonie completa a rumenului, cu
progresiune rapida spre stare comatoasa si soc
*forma cronica: -slabire, hipogalaxie, paralizie cronica, meteorism ruminal recurent, sindrom Hoflund
-monocitoza, neutrofilie, cresterea eozinofilelor

Diagnostic :
-se bazeaza pe modif starii generale odata cu parezia prestomacelor, odata cu semnele durerii parareticulare si cu modif formulei
leucocitare
-se poate recurge la punctia exploratoare a abd (punctie alba) in urma careia se va exprima un lich roscat (se intervine chirurgical) sau
puroi cu miros ihoros (se sacrifica)
-metalodetectoare
-exam radiologic

Evolutia : poate interveni vindecarea clinica prin inchistarea secretiilor si a corpului strain in tes conjunctiv  granulom de corp strain.
Sub act dif solicitanti favorizanti incapsularea poate ceda, urmand generalizarea peritonitei sau migrarea in continuare a corpului metalic
> complicatii (chiar la 1-2 ani dupa episodul primar)
Prognostic: rezervat sau grav

Profilaxie:
-evitarea contactului cu corpii straini metalici
-strangerea cu grija a sarmelor rezultate de la baloti si depozitarea lor cat mai departe de adaposturi sau de zone de acces a taurinelor
-interzicerea sarmei pt fixarea usilor, etc in adaposturi si in padocuri
-indepartarea oricaror resturi metalice dupa repararea sau contruirea adaposturilor sau padocurilor
-controlul zilnic al jgheaburilor pt indentif corpurilor metalice
-interzicerea ingradirii cu sarma a padocurilor pt bovine
-amplasarea atelierelor de intretinere si a sectorului mecanic al fermelor cat mai departe de adaposturi
-evitarea pasunatului langa sosele sau in zona depozitarii gunoaielor
-plasarea de electromagneti la jgheaburile morilor, tocatoarelor si la benzile transportoare
-imobilizarea metalelor in retea cu magneti remanenti (cilindroizi, cat un deget de mare) liberi sau incastrati intr-un material plastic. Pt a
evita plasarea in rumen, se adm dupa o infometare de 12h cu un aruncator de boluri sau prin introducerea cu mana pana in faringe.
Controlul plasarii se face cu metalodetector sau cu o busola.
-extragerea periodica a corpilor straini din retea cu sonda magnetica sau prin ruminotomie

Tratament :
-repaus cat mai complet
-declivoterapie: asezarea anim pe un pat inclinat, a.i. trenul post sa fie cu 30cm mai jos decat cel ant
-suspendarea alimentatiei pt 2-3 zile, dupa care se adm fibroase in cant redusa alaturi de alim lich sau semilich timp de 1-2sapt
-adm eupeptice pt stim apetitului si rumegarii
-medicatie pt proc inflamator de la niv peritoneului
-antibiotice, chimioterapice intraperitoneal: penicilina 2mil UI+strept 1g; sulfmetazina 33% 120ml+penicil 2-3mil UI; antibiotice local si
general+tonice cardiace
-interventie chirurgicala