Herniile abdominale este ieşireaparţială sau totală a viscerelor din cavitatea

abdominală prin orificii naturale sau patologice sub tegumente.

Eventraţie – ieşirea organelor abdominale printr-o zonă neherniară apărută
postoperator în urma cedării suturilor profunde sau în urma traumelor peretelui
abdominal.
Evisceraţie – exteriorizarea organelor abdominale printr-o plagă operatorie
recentă sau accidentală, suturată sau nu.
Herniile se întîlnesc destul de frecvent în practica medicală ocupînd locul doi
după apendicita acută. Se întîlnesc la ambele sexe, dar predomină la bărbaţi 3:1.
Clasificarea herniilor:
I. Deosebim hernii: interne şi externe.
 Hernia internă – în interiorul cavităţii abdominale când viscerele trec în
pungile peritoneale.
 Hernia externă – ieşirea organelor interne împreună cu peritoneul parietal
prin orificiul natural sau artificial (operaţiile precedate de peretele
abdominal, unde a avut loc deficienţa suturilor musculare) din peretele
abdomenului spre exterior cu păstrarea învelişului pielii.
Herniile externede pe peretele abdominal pot fi:
1. Congenitale - predispoziţie anatomică ereditară.
2. Dobîndite – apar pe parcurs sub influenţa diverselor cauze.
Cauzele: participă două categorii de factori:
1. Predispozanţi – factori structural-anatomici ereditari, slăbirea peretelui
abdominal în „zonele herniare”.
2. Determinanţi – efortul fizic brusc şi exagerat, sau atenuat dar repetat care duce
la creşterea presiunii abdominale, sarcini repetate, unele boli cronice ca:
bronşita, constipaţii cronice etc.
Hernia este alcătuită din 3 componente:
- Traiectul parietal (orificiu herniar);
- Sacul herniar;
- Conţinutul herniar.
Traiectul parietal(Poarta herniară, Orificiul herniar )– se formează pe sectoare
slabe ale peretelui abdominal. Ca sectoare slabe servesc canalele naturale:
a) canalul femural;
b) canalul inghinal;
c) canalul ombilical;
d) linia albă a abdomenului.
Denumirea herniei previne din denumirea orificiul herniar.
Sacul herniar – este peritoneul parietal ce prolabează în orificiul herniar. El este
alcătuit din col, corp şi fund.
Conţinutul herniar – se compune din organe interne deplasate în sacul herniar.
Cel mai des epiploonul mare şi intestinul subţire că fiind cele mai mobile dar poate
fi şi intestinul gros şi celelalte organe, excepţie face pancreasulşi duodenul. Cel
mai des au hernii copiii până la vîrsta 1 an, apoi scade treptat până la vîrsta de 10
ani, ca mai apoi să atingă nivelul maximal la 30-40 ani. Cel mai frecvent se
întâlneşte hernia inghinală -75%, femurală -8%, ombilicală - 4%, postoperatorii -
12%.
Manifestările clinice:
La început pe locul herniei la efort fizic apare un junghi. După un răstimp apare o
proeminenţă (formaţiune), care dispare în poziţie orizontală a bolnavului şi apare
din nou la efort fizic sau în poziţie ortostatică. Când hernia apare brusc se atestă
dureri.
Examenul include – examenul vizual, palpaţia, percuţia.
Bolnavul se examinează în poziţie verticală. La inspecţie se observă o
formaţiunerotundă sau ovală, cu suprafaţa regulată. La palpare este netedă,
nedureroasă, elastică. Dacă conţinutul herniar dispare în poziţie orizontală sau se
reduce cu mîna, hernia se numeştereductibilă, dacă nu se reduce – ireductibilă.
Dacă se aplică palma mîinii pe proeminenţă herniară şi bolnavul tuşeşte,
impulsul tusei se transmite la palmă.
Diagnosticul nu prezintă dificultăţi.
Evoluţia este lentă şi progresivă cu creşterea treptată de volum.
Tratamentul este:
1. Ortopedic prin utilizarea bandajelor speciale. Se utilizează la nou-născuţişi la
persoanele în etate a căror stare generală nu permite actul operator
2. Chirurgical - programat la celelalte categorii de bolnavi.
Complicaţiile herniei. Cea mai gravă este:
Hernia strangulată - este constricţia bruscă şi permanentă a sacului şiconţinutului
herniar în poarta herniară cu dereglări accentuate de circulaţie. Este cea mai
frecventă şi mai periculoasă complicaţieşi constituie indicaţii către operaţia
urgentă.
Coborîte în sacul herniar viscerele sîntconstrînse mai des la nivelul colului în
poarta herniară. Strangularea se întâlneşte mai des la persoanele de vârsta medie şi
la vârstnici. Strangulările sunt mai frecvente la femei, în special hernia femurală
(50-60%), apoi hernia inghinală la bărbaţi (10%) şi hernia ombilicală (9%) la
femei. Se disting cîteva tipuri de strangulare:
1. Strangulare prin inel elastic.
2. Strangulare stercorală prin fecalom.
3. Strangulări mixte.
Prin inel elastic apare la momentul creşteriibruşte a presiunii abdominale prin
efort fizic de mare intensitate, acces de tuse etc.
Strangulare stercorală prin fecalom – pe fondul diminuării peristaltismului
intestinal (intestin atonic), pe măsura ce ansa intestinală din sacul herniar se umple
cu mase fecale, gaze are loc compresiunea ansei distaleşi a mezoului.
Are loc:
1. Întreruperea circulaţiei sangvine (venoase, arteriale);
2. Întreruperea tranzitului intestinal cu declanşarea ocluziei intestinale acute.
Aspectul clinic al herniei strangulate variază în dependenţă de organul captat de
vechimea constricţiei.
Principalul semne este:
1. Dureri violente în regiunea herniei;
Local:
1. Tumefiere încordată, foarte dureroasă;
2. Ireductibilitatea herniei.
Asistenţa de urgenţă:vezi abdomenul acut.
Tratamentul – În primele 2 ore după strangulare cu administrarea spasmoliticilor,
căldurii locale uscate, analgezicilor chirurgul încearcă să redice conţinutul sacului
herniar în cavitatea abdominală foarte blînd. Dacă tentativa este fără succes se
efectuează chirurgical de maximă urgenţă sub anestezie locală.
Perioada postoperatorie
Regim de pat 2 zile.
Peste 2ore sepoate de băut şi mîncat alimente lichide, la 2 zi masa 15.
După ridicarea din pat bandajarea strînsă a abdomenului 1-2 sărtămîni.
Limitarea efortului fizic pe 3-4 săptămîni.
După tratamentul hernii inghinale la apariţia edemului scitului se recomandă
suspensoriului.

Ocluzia intestinalăeste un sindrom clinic cauzat de oprirea totală a tranzitului

intestinal. Ocluzia intestinală (OI) poate apărea la toate vîrsteleşi este una din cele
mai frecvente şi mai periculoase patologii abdominale, reprezintă 20% din totalul
cazurilor de abdomen acut. Letalitatea cu toate progresele metodelor contemporane
de tratament atinge 10-20%.
Clasificarea:
În funcţie de etiopatogenie se deosebeşte:
1. OI mecanică:oprirea tranzitului intestinal datorită unui obstacol mecanic-
a) prin obturare
b) prin strangulare.
2. OI dinamică saufuncţională datorită tulburării funcţionale a motilităţii
intestinale:
a) spastică
b) paralitică.
În funcţie de nivelul ocluziei:
a) înaltă – la nivelul intestinului subţire
b) joasă – la nivelul intestinului gros.
Ocluzia intestinală prin obturare – provocată de un obstacol fără a provoca
tulburări ischemice în peretele intestinal. Obstacolul poate fi endoluminal, parietal,
extraintestinal.
1. Obturaţiiendoluminale – ghem de ascaride, calculibiliari, corpi străini, fecalom
la vârstnici.
2. Obturaţii parietale – stenoze inflamatorii, tumori, atreziişi stenoze congenitale.
3. Obturaţiiextraintestinale – aderenţe peritoneale, tumori benigne sau maligne
abdominale, care comprimă sau invadează intestinul (de epiploon, de mezenter,
pancreas, ficat, uter etc.), corpi străini intraperitoneale (comprese uitate în
timpul operaţiei etc.).
Ocluzie intestinală prin strangulare – astuparea lumenului intestinului însoţită
de suprimarea circulaţiei sangvine în segmentul implicat. Strangularea se poate
produce prin:
a) Volvulus (torsiune)– răsucirea intestinului în jurul axului sau vascular împreună
cu mezoul sau înodarea a câtorva anse.
b) Invaginaţie– pătrunderea unei anse cu mezenterul său în lumenul alteia.
c) Herniile strangulate.
d) Bride sub forme de benzi fibroase care comprimă intestinulpe un plan dur.
Ocluzie intestinală funcţională sau ileusul dinamic – reprezintă o tulburare a
dinamicii intestinului prin:
a) paralizia cu lipsa totală a mişcărilor peristaltice sau
b) spasmului pronunţat al intestinului (se întîlneşte rar).
Cauzele: procesele inflamatorii acute din cavitatea abdominală (colicistita),
pancreatita, apendicita, peritonita, traumatismul abdomenului şi trauma operatorie,
intoxicaţiile, hematoamele retroperitoneale.
Fiziopatologie:
În tractul digestiv apare un obstacol. Organismul luptă pentru al depăşi. Apar
dureri în formă de spasme. Are loc dilataţia progresivă a lumenului intestinului mai
sus de obstacol. Secreţia ce continuă formează în locul obstacolului o acumulare de
lichid şi gaze, ce duce la mărirea presiunii în lumenul intestinului. Edemul şi
presiunea duce la decompresia venelor, arterelor, lipseşte peristaltismul. Apar zone
de necroză, ce trec în cavitatea peritoneală şi se începe peritonita.
Un adult sănătos secretă până la 7-9 l/zi de lichid (suc gastric, pancreatic,
intestinal).În ocluzia intestinală absorbţia se dereglează şi se pierd sărurile de Na,
K, proteine, lichide, se mai pierd şi cu voma. Apar diferite forme de deshidratare
extracelulară, cu aşa semne ca:
1. Greaţa, voma
2. Bradicardie
3. Setea, limba uscată.
Se dereglează echilibrul acido-bazic. Lichidul intestinal se colonizează cu milioane
de microbi, de aici apare intoxicaţia. Apare insuficienţa hepatică şi renală acută.
Manifestările clinice:
Semne clinice se înregistrează în toate formele de ocluzie intestinală, dar diferă
doar gradul de expresie a lor, nivelul şi timpul ce s-a scurs de la debut. Sunt
caracteristice 4 simptoame cardinale: durerile, voma, oprirea tranzitului intestinal,
meteorismul abdominal.
1. Durerea – este constantă şi timpurie. Apare brusc, adesea fără cauze evidente.
În ocluzia intestinală prin obturare durerile sunt în formă de colică (durerea vine
şi trece), în perioada dintre crize nu se sting total. În OI prin strangulare bruscă
şi violentă constant.
2. Vărsăturile – cu cît obstacolul este mai sus, vărsăturile sunt mai abundente. În
OI înaltă apar foarte precoce, sînt abundente şi persistente (incoercibile). La
70% de bolnav cu ileus acut ele reprezintă al 2-lea semn caracteristic după
durere. În OI joasă sunt mai puţin constante. La început vărsăturile sunt
alimentare sau bilioase devenind treptat cu aspect fecaloid. În procesele
avansate de ocluzie intestinală masele vomitive au conţinut sangvinolent - este
un semn prognostic deosebit de sever.
3. Oprirea tranzitului intestinal pentru materii fecale şi gaze constituie un semn
cardinal. La început în primele 2-3 ore bolnavii pot să mai aibă emisiuni de gaze
şi mase fecale, se evacueazăconţinutul situat mai jos de obstacol. În OI joasă
oprirea tranzitului intestinal are loc mult mai precoce. Eliberarea de conţinut nu
duce la micşorareasuferinţelor.
4. Meteorismul abdominal – este un semn relativ tardiv care apare după 24-48
ore. La început este localizat la nivelul ocluziei, apoi se generalizează.
5. Starea generală este gravă, bolnaviisînt într-o stare de alarmă „facies
toxic”, poziţia în pat cu picioarele strânse spre abdomen, to corpului la
început este normală, apoi cu dezvoltarea peritonitei se măreşte la 39-40 o,
limba uscată, semne de dezhidratare.
6. În sânge – creşte numărul de eritrocite, Hb din cauza hipovolemiei,
leucocitoză 10-20 mii, VSH – accelerată.
Tratamentul:
1. Administrarea sondei nazogastrice – cu scop de diagnostic şi de decompresie;
2. Dacă cauza este fecalom se îmbracă mănuşa, se unge cu vazelinăşi se înlătură
fecalomul;
3. Tratament chirurgical de urgenţă în celelalte forme de OI;
4. Administrarea i/v a componentelor sângelui, a sol. perfuzionale;
5. Administrarea antibioterapiei;
5. În OI dinamică tratamentul este conservator: remedii spasmolitice în OI
spastică,
sol. Prozerină în OI paralitică – stimulează peristaltismul intestinului.