UNIVERSITATEA DE STAT DIN REPUBLICA MOLDOVA

FACULTATEA DE BIOLOGIE SI PEDOLOGIE

SPECIALITATEA BIOLOGIE
CATEDRA DE FIZIOLOGIE UMANA SI ANIMALA

Tema:
Virozele albinei mellifera

A realizat : Melnic Marina,

studenta anului III, grupa B-31
A verificat :Volosciuc L.,
Doctor habilitat in biologie

Chisinau, 2013
 Introducere
Virozele albinelor evolueaza la puiet si la adulte
producand pagube relativ ridicate in stupine. Sunt produse de
virusuri, in mare parte neincadrate taxonomic, destul de
raspandite in populatiile de albine. In general, virozele sunt
boli conditionate de numerosi factori favorizanti, care
diminua rezistenta puietului si a albinelor adulte.
 Actualitate
In ultimii ani virozele albinelor au luat o extindere tot mai mare, aparand
noi maladii virotice pe scara planetara, vehiculate la distante mari, continental si
intercontinental datorita transportului de material biologic reproducator, efectuat
in general clandestin de catre apicultori. Albinele folosind flora melifera si
trantorii migrand fara sa tina seama de granite, aglomerarile de colonii de albine
transportate in pastoral favorizand o intensa contaminare. Puterea de contagiune
a virozelor este foarte mare şi se face prin contact între albine şi ingestie
(hrănirea larvelor sau transferul mierii de la o albină la alta). Prevenirea si
combaterea virozelor albinelor a devenit o problema majora a apiculturii
europene, iar la noi în tara începand din vara anului 1986.
 Cercetare stiintifica
Virusurile de la albine au fost
mai putin cercetate comparativ cu
alte entomovirusuri. Cele mai
multe cercetari au fost facute in
Marea Britanie. Pe continentul
european cele mai periculoase
virusuri sunt: virusul paraliziei
acute, virusul botcilor
negre si virusul paraliziei cronice.
 Tipuri de virusuri (speciile)
In 1990 erau cunoscute la albine urmatoarele 17 virusuri patogene:

 virusul paraliziei cronice;  viroza albinelor de Egipt;

 virusul asociat paraliziei cronice;
 virusul paraliziei acute;
 virusul paraliziei in sac;
 virusul botcilor negre;
 virusul x,
 viroza y;
 virusul aripilor opace;
 virusul paraliziei lente;
 virusul de Arkansas;
 virusul de Kasmir;
 virusul de Kasmir (tulpini
australiene);
 virusul Thai;
 virusul iridiscent;
 virusul filamentos;
 virusul maladiei Insulei Wight.
 Paralizia acuta
Istoric. Virusul paraliziei acute la albine a fost inițial
descoperit în timpul unor lucrări de laborator privind
identificarea agentului cauzator de "paralizie la albine“.
(Bailey si altii, 1963.).
Paralizia acuta a albinelor este produsa de un virus prezent in
tesutul adipos si in glandele salivare, dar si in corpul
acarianului Varroa jacobsoni. Prin ranile provocate de acarian,
virusul ajunge in hemolimfa unde se multiplica si de unde
ajunge in tot corpul, mai ales in neuroganglioni.
Produce in final paralizii generalizate si moarte.
Caracteristica generala. Această boală este provocată de virusul
paraliziei acute şi afectează albinele adulte, în special pe perioada de
vară. Purtător al virusului ce o provoacă este parazitul Varroa
destructor (jacobsoni), ce actionează ca un vector de transmitere a lui
la albine adulte, sau la puiet, aşa cum demonstrează şi observaTiile
efectuate în Europa, SUA şi America centrală. Analize serologice au
demonstrat prezenta masivă a acestui virus în Ungaria (B e k e s i , L.
şi col., 1999). Pentru evidentierea acestuia sunt utilizate analize ale
secvenTei nucleotidice izolate din coloniile de albine infestate (E v a n
s , J. D., 2002). Albinele adulte infectate pot constitui la rândul or
focare de infecTie pentru larvele tinere, prin secretia unor cantităti
mari de virus în hrana acestora.
Clasificare stiintifica

Ordinul Picornavirales
Familia Dicistroviridae
Genul Aparavirus
Sp. Virusul paraliziei acute
Simptome: Albinele atinse de VPA se recunosc usor dupa
incapacitatea de zbor, paralizia partiala sau totala a
picioarelor posterioare si pierderea perisorilor de pe corp. Ca
urmare albinele au abdomenul de culoare neagra-stralucitoare
si par mai reduse ca dimensiuni, sindrom care a fost denumit
„micul negru”. Astfel de albine, in caz ca inca mai zboara, nu
sunt primite in stup, fiind considerate albine negre hoate
(black robbers). Exista dovezi certe ca dezvoltarea
epidemiilor de paralizie acuta depinde de cresterea numerica
a parazitului varroa in stupi, femelele de varroa fiind
purtatoare ale acestui parazit. Dislocarea aripilor si 
malformarea picioarelor este datorata infectiei cu VPA in
stupinele puternic infestate. Foarte adesea, primavara, probele
de larve analizate au fost gasite purtatoare atat de VPA cat si
de virusul botcilor negre.
Conditii favorabile patogenitatii:

Virozele pot evolua singure sau asociate, unele predominand

in sezonul cald, altele in sezonul rece.
 fond radioactiv crescut
 fond toxic
 nosemoza
 dismetobolii datorate hranirilor necorespunzatoare
 exploatarea cu intensa spoliere a albinelor si slabirea imunitatii
 calduri si secete excesive
 temperaturi foarte scazute
 prezenta unor germeni asociati precum: rickettsii, spiroplasme,
bacterii, micete, protozoare sau
 facilitarea izbucnirii unor maladii contagioase clasice ca de
exemplu: loca europeana, nosemoza, ascosferoza.
Paralizia cronica 
Paralizia cronica este o boala virala, infectocontagioasa,
care afecteaza albinele adulte. Agentul patogen este un
virus neurotrop fiind prezent in neuroganglioni. Este un
virus cu o larga raspandire, in corpul albinelor patrunzand
prin ranile produse de parazitii externi, de unde trece in
hemolimfa, ajungand apoi in tesutul nervos al albinelor.
Boala se raspandeste usor in interiorul stupilor, prin contact
direct, cand albinele sunt obligate sa ramana in stupi, din
cauza vremii proaste, primavara, vara si toamna. Intre
stupine se raspandeste prin ratacire si furtisag.
 Paralizia cronica se poate manifesta:
 benign cand se observa la un numar limitat de indivizi sau
 malign cand ia proportii la mii de indivizi si la majoritatea familiilor
din stupina.
Epizootii severe pot sa izbucneasca in orice anotimp, dar mai ales
toamna. Semnele clinice incep sa apara la 4-10 zile de la infectare si se
recunosc printr-o tremurare anormala a aripilor si a corpului. Albinele
ies din stupi, se misca la sol dar nu pot sa zboare. Se aduna in grupuri
si pot fi observate pe iarba cu abdomenul distins, aripile anormale si
paralizii ale unuia sau mai multor picioare. In aceleasi colonii pot
apare albine cu malformatii ale aripilor precum si albine de culoare
neagra ce par mai mici. Acestea initial pot zbura, mai apoi chelesc
complet, devin lucioase si sunt indepartate din stup de albinele
sanatoase. In coloniile afectate sever de paralizie se inregistreaza
mortalitate si la nimfe, in special la cele aproape de eclozionare.
 Manifestari:
Semne clinice:
Perioada de manifestare: tot timpul
anului.
 paralizie;
Virusul paraliziei cronice afecteaza
 tremurături ale aripilor; nimfele, albinele inainte de
 albinele capătă o culoare neagră eclozionare, albinele tinere si adulte.
cu un luciu metalic; La temperatura de -70 oC se
pastreaza ca infectant in cadavrele
 depilare; albinelor timp de 6 luni, la - 15 oC
 contractarea abdomenului; mai mult de o luna ,iar la +40 oC
timp de 3-4 zile. Este inactivat la o
 aspect de furnic; temperatura de +60 oC in 30-60
 albine cu dimensiuni mai mici; minute, la +70 oC in 10 minute, iar la
+35 oC dupa 7 zile. Razele
 se asociază cu nosemoza;
ultraviolete il omoara intr-o ora. Este
 evolutia frecventa vara si toamna; sensibil la dezinfectantele uzuale:
 mortalitate- variabila; soda caustica, soda de rufe,
cloramina, perhidrol .
 lipsa perisorilor de pe partea
dorsala;
 abdomenul este balonat.
Particularitati genetice.Virusul paraliziei cronice este
reprezentat de un singur ARN catenar. Genomul său este
compus din două fragmente mari de ARN, ARN 1 (3674 baze)
și ARN 2 (2305 baze)(Olivier et al., 2008). Trei fragmente de
ARN minore (1100 de baze fiecare).
Patogenitatea virusurilor creşte în anumite condiţii şi
anume: fond radio-activ crescut, fond toxic, nosemoză,
dismetabolii prin hrană necorespunzatoare, exploatare cu
intensă spoliere a albinelor şi slăbirea răspunsului lor
imun de apărare, călduri si secete excesive.
Diagnosticul virozelor albinelor se pune în baza semnelor
clinice şi a examenelor de laborator. Aceste examene sunt
de înaltă tehnicitate şi specialitate, necesitând materiale,
substanţe şi aparatură corespunzatoare, ca şi personal
executant de înaltă calificare.
Semne de boală: larve moarte necăpăcite sau căpăcite fără
semne de loca, nimfe moarte de culoare albă-cenuşie.
Albinele vii malformate, albine cu un picior sau mai
multe, paralizate, albine ce merg prin faţa stupilor fără
putinţă de a zbura, albine paralizate, uneori înnegrite şi
depilate, alteori cu aspect normal.
 Măsurile de prevenire şi combatere a virozelor la albine
Pe plan mondial nu exista medicamentatie specifica combaterea facandu-
se prin urmatoarele actiuni:
conferirea unei rezistente crescute prin pastrarea în stupina numai a
familiilor puternice;
combaterea maladiilor clasice; prevenirea si combaterea germenilor de
asociatie si ai virozelor;
dezinfectii repetate;igiena în stupi si în stupina;alimentatie optima în tot
cursul anului;
exploatare rationala;
evitarea aglomeratiilor de stupine în pastoral;
prevenirea intoxicatiilor ce conduc atat la slabirea rezistentei albinelor
ramase în viata cat si la grave depopulari, familiile astfel slabite cazand
prada aproape sigura virozelor si altor maladii;
intarirea imunitatii care se face prin:
◦ pastrarea in stupina numai a coloniilor puternice;
◦ adminstrarea de sirop cu vitamina C, la care se adauga suc de ceapa, suc de
usturoi, sau alte sucuri ce contin vitamine (morcov, hrean) sau fitoncide.
Chimioterapia bazată pe substanţe de origine naturală de
tipul izoflavonolilor, sesquiterpenelor, derivaţilor
fenolilor, etc.;
Eliminarea schimburilor de material biologic, faguri cu miere
şi păstură între stupii suspecţi de boală şi cei sănătoşi în
cadrul stupinei;
Interzicerea folosirii în hrana albinelor a mierii şi polenului
ce provine din familiile bolnave sau suspecte de boală;
În viroze nu se recomandă tratamente preventive cu
antibiotice; acestea nu actionează asupra virusurilor, dar
creează o rezistenţă a germenilor bacterieni faţă de
antibiotic şi rămân sub formă reziduală în produsele
stupului;
Dezinfecţii repetate profilactice şi de necesitate cu una din
substantele: sodă caustică, soda de rufe, formol, săpun,
cloramina B si apă oxigenată;
Concluzie
Cea mai mare parte a viruşilor care atacă
albinele au drept efect scurtarea vietii acestora.
Aceştia produc boli grave sau chiar fatale, se
înmultesc şi se răspândesc în organismele gazdă
pe o perioadă îndelungată, fără a cauza semne
aparente ale bolii pe care o provoacă. Această
particularitate este caracteristică în
cvasitotalitate bolilor provocate de viruşi la
albine. Combaterea virozelor la albine constituie
o problema actuala. Aceasta este posibila prin
depistarea si inlaturarea factorilor favorizanti.
Bibliografie
1. Antonia Odagiu , Ioan Gh.Oroian, ,,Consideratii ecopatologice la
insecte,abordare moleculara”, vol. I. Apis mellifera L., Editura
Bioflux, Cluj-Napoca, 2010.
2. Manualul Apicultorului -  Asociaţia Crescătorilor de Albine din
România, ediţia a IX, Bucureşti 2007.
3. Apicultura Modernă - Asociaţia Naţională a Apicultorilor din
Republica Moldova, nr. 1, Chişinău 2007
4. www.miere-bucovina.ro
5. www.apis-md.com