Bronhopneumonia parazitară sau verminoasă

Bronhopneumonia vierminoasă este o parazitoză a aparatului respirator, cauzată

de viermi geohelminţi cu corpul filiform care se dezvoltă în arborele
traheobronşic. Aceasta evoluează cu tablou lezional polimorf, greu de încadrat
în clasificarea morfologică clasică a inflamațiilor.
• Principalele parazitoze cu localizare pulmonară sunt:
Cabaline- strongilozele
Bovine- dictiocauloza
Ovine- dictiocauloza, protostrongiloza, cystocauloza
Suine- metastrongiloza
Câine- filaroidoza, angiostrongiloza
Pisică- aelurostrongiloza, histoplasmoza.
 • Etiologie: nematodele din ordinul Strongylida
Genul Dictyocaulus:
a. D.viviparus: parazitează la bovine
b. D.filaria: la oi și capre
c. D.arnfieldi: la cal și măgar
Genul Syngamus:
a. S.trahealis: la galinacee
Familia Metastrongilidae
Genul Metastrongylus: la porc
Genul Protostrongylus :
a. P.Mullerius: la oi și capre
b. Filaroides
c. Crenosoma: la câine și vulpe
TOȚI PARAZITEAZĂ ÎN PULMONI
Genul Angiostrongylus: la câine
Genul Aelurostrongylus: la pisică
ACEȘTIA PARAZITEAZĂ ÎN VASELE DE SÂNGE ADIACENTE
PULMONULUI

Strongilidoze respiratorii

La rumegătoare:
Dictiocauloza (bronho-pneumonia verminoasă, mătase, mătăsica sau aţa la
plămâni): Geohelmintoza a rumegatoarelor mici şi mari produsă prin
parazitismul helminţilor din fam. Dictyocaulidae care în stadiul adult se găsesc
în trahee şi bronhii determinând traheobronşite şi pneumonii obişnuite cu
evoluţie cronică, dar şi acută, mai sensibil fiind tineretul, producând pierderi
însemnate şi costuri ridicate prin tratament şi profilaxie.

Dictiocauloza oilor : agentul etiologic -Dictyocaulus filaria - mai ales la ovine

dar și la caprine și marmotă
-are corpul filiform, de culoare albicioasă. Masculul măsoară 20-80 mm x
0,4mm cu bursa caudală mică, prevăzută cu spiculi scurţi, groşi, arcuiţi şi de
culoare brună. Femela măsoară 40-120 mm x 0,5mm şi are extremitatea caudală
dreaptă, rotunjită. Orificiul genital se deschide aproape de jumătatea corpului. Este
ovovivipară, oul este elipsoid, cu coaja subţire şi embrionat în momentul pontei. Adulţii
se hrănesc cu mucus şi exsudat. Larva de stadiul întâi, care măsoară 500-580 x 25 um,
eclozionează în bronhii.
Corpul este cilindric, de culoare gri-negricioasă datorită granulaţiilor nutritive
intestinale. în partea anterioară a corpului are un buton cefalic, iar extremitatea caudală
este scurtă, conică, asfel, extremităţile sunt transparente, păstrând cuticula de năpârlire.

Fig. Dictyocaulus filaria

Ciclul biologic
Acesta este monoxen. La animalele bolnave sau purtătoare de paraziţi,
ecloziunea larvelor de stadiul întâi are loc în lumenul traheobronhic. Prin
deglutiţie, odată cu mucusul bronşic, larvele ajung în tubul digestiv şi prin
fecale, în mediul extern. În condiţii optime de temperatură (22-24°C) umiditate
şi oxigen, larvele cresc şi se dezvoltă. După una sau două săptămâni, la
temperatura de 10-12°C se produc două năpârliri succesive şi larvele ajung la
stadiul infestant (L3), păstrând cuticula de năpârlire.
Larvele infestante au hidrotropism, supravețuind și iarna în apele de
suprafață. Pe păşune, larvele părăsesc fecalele şi migrează orizontal pe
suprafaţa păşunabilă şi vertical, pe firele de vegetaţie. Gazdele receptive se
infestează pe cale orală prin consumul vegetaţiei contaminate cu L 3. Ajunse în
intestin, larvele trec prin mucoasa intestinală şi pe cale limfatică migrează spre
pulmoni ajungând în trahee, într-o perioadă de 1-10 zile de la infestare. În
timpul iernii larvele intrapulmonare intră în hipobioză în stadiul L 4.
Longevitatea paraziţilor este de până la doi ani. Perioada prepatentă este de 28-
30 de zile.

Fig.

Epidemiologie
Dictiocauloza are caracter sezonier, afectând mieii şi iezii din iunie până
în octombrie, iar animalele adulte, oi şi capre, din octombrie până în ianuarie-
februarie. Extensivitatea infestaţiei şi intensivitatea parazitării sunt influenţate
de zona geografică, factorii de climă şi de subiectul gazdă. Boala apare la turme
care păşunează pe suprafeţe cu umiditate ridicată şi regim pluviometric
abundent. De asemenea, rasa, vârsta şi starea de întreţinere a gazdei influenţează
parametrii de evoluţie a bolii în efectiv.
Sursele de paraziţi sunt reprezentate de către animalele bolnave clinic şi
subclinic care poluează parazitar mediul, precum şi păşunea cu populaţiile reziduale de
larve, care contribuie la perenizarea bolii într-o zonă geografică.
Primăvara, contaminarea păşunii este moderată, se reduce în anii secetoşi
în timpul verii şi creşte la începutul toamnei. În timpul verii luncile din
apropierea cursurilor mici de apă constituie zone cu risc major de contaminare
datorită aglomerării turmelor de animale şi concentrării unui număr mare de
elemente preinvazionale.
Răspândirea larvelor pe păşune este asigurată prin deplasarea gazdelor în
timpul hrănirii, transhumanța turmelor parazitate şi nedehelmintizate, apele din
ploi şi alţi factori biotici şi abiotici.
În apele de suprafaţă larvele infestante supravieţuiesc 30-90 de zile, dar la
adâncimea de 10-15 cm, mor în 3-5 zile. Pe păşune, în timpul verii, la 28°C şi
umiditate scăzută, larvele rezistă 13-21 de zile până la 1-3 luni, însă în populaţii
reduse. Temperaturile scăzute din sezonul rece au efect letal asupra larvelor
reducându-le densitatea. Dacă larvele sunt incluse în fecale şi protejate de un
strat de zăpadă, acestea rezistă şi la -40°C, ajungând până primăvara. Soluţiile
decontaminante ca: fenol 3%, formol 1%, clorura de var, au efect letal asupra
larvelor.
Infestarea animalelor se face pe cale digestivă prin ingestia larvelor
infestante (L3) odată cu vegetaţia atât la păşune cât şi în adăpost. Receptivitatea
animalelor faţă de infestaţie este condiţionată de vârsta gazdelor, starea de
întreţinere și sezon. Mieii şi tineretul până la un an sunt foarte sensibili,
exprimând evoluţii enzootice din luna iunie. Oile adulte sunt mai rezistente, dar
cele din rasele perfecţionate Merinos, Karakul, sunt mai sensibile.
Starea de întreţinere şi evoluţia asociată a altor afecţiuni măresc
sensibilitatea faţă de dictiocauloză a oilor în timpul iernii. În perioada stabulaţiei
larvele mor datorită amoniacului eliberat de dejecţii şi riscul de infestare al
oilor este redus.

Patogeneză
Agresiunea paraziţilor asupra structurilor pulmonare se exercită atât în
stadiul larvar cât şi în stadiul de adulţi.
Pasajul larvelor prin mucoasa intestinală spre capilarele limfatice este
urmat de microtraume şi hemoragii care induc manifestări enterice mai mult sau
mai puţin grave. Implicarea florei microbiene locale contribuie la complicarea
tulburărilor digestive generate în această fază patogenetică.
Filtrarea limfei prin limfonodurile mezenterice determină reţinerea şi
moartea unui mare număr de larve în migraţie. Asupra limfonodurilor se exercită
acţiune inflamatoare, traumatică, infiltrativă. Migraţia larvelor (L 4, L5) în ţesutul
pulmonar determină traumatizarea şi ruperea pereţilor alveolari, mici hemoragii,
perturbarea schimburilor de oxigen şi bioxid de carbon, inflitraţie eozinofilică şi
edematoasă perialveolară.
 Nematodele adulte îşi exercită agresiune prin mecanisme traumatice,
iritative, spoliatoare care se răsfrâng atât asupra aparatului respirator cât şi
asupra întregului organism. Iritațiile exercitate asupra mucoasei traheobroşice de
către nematodele aglomerate sub formă de ghemuri mobile sunt urmate de
hipersecreţie de mucus, obliterarea bronhiilor cu diametru mic şi în consecinţă,
atelectazie și emfizem pulmonar cu dispnee şi accese de sufocaţie.
Astfel, în spaţiul traheobronşic, nematodele vor determina inflamaţia
catarală a mucoasei şi traumatizarea acesteia. În perioada pontei femelelor, ouăle
embrionate şi larvele ajung şi în alveole determinând reacţia de corp străin.
Aceasta constă în formarea granuloamelor alcătuite din eozinofile, macrofage,
celule gigante şi resturi necrozate cu aspect purulent.
Toxinele eliberate prin moartea nematodelor au efect citotoxic asupra
permeabilităţii vasculare grăbind apariţia bronhopneumoniei, edemului
pulmonar sau iniţiază pneumopatiile cu substrat alergic. La subiecţii aflaţi la
prima infestaţie mecanismele de agresiune ale paraziţilor sunt mai greu
contracarate şi astfel evoluţia bolii este mai gravă. La animalele tinere cu
reinfestări domină sindromul alergic astmatiform foarte grav.

Tabloul clinic
Manifestările clinice apar la 30-40 de zile de la infestare şi evoluează acut
la miei şi cronic la oile adulte.
Evoluţia acută debutează vara (iunie-iulie), la miei şi iezi, la 10-15 zile de
la infestare, cu hipertermie 40-41°C şi alterarea stării generale. Iniţial apare
diaree pasageră şi polidipsie cu o durată de 2-3 zile, urmate de tuse uscată, care
în timp, devine chintoasă, grasă. Accesele de tuse sunt mai frecvente dimineaţa
sau după un efort provocat, precum şi la schimbări bruşte de temperatură.
Respiraţia este dispneică, jetajul este mucos, bilateral, abundent, cu
intensitate diferită şi mai frecvent dimineaţa. Secreţiile se usucă pe marginile
orificiilor nazale transformându-se în cruste care obstruează lumenul narinelor,
determinând jenă în respiraţie. La ascultaţie se percep raluri uscate şi ulterior
umede. Respiraţia devine tahipneică, dureroasă. Apetitul scade, animalele
slăbesc, devin anemice, cu pierderi de lână. Se înregistrează mortalitate ridicată
în rândul mielor bolnavi.
Evoluţia cronică apare la oile adulte în perioada septembrie-octombrie şi
se manifestă clinic în timpul iernii. Durează o perioadă de câteva săpătămâni sau
luni, afectând animalele cu stare de întreţinere precară, care adesea sfârşesc prin
moarte. Animalele bolnave au j etajul bilateral, abundent, de culoare verzuie,
sau cu aspect purulent , tusea cronică, chintoasă, grasă, cu deglutirea
nematodelor.
Lâna devine uscată, casantă, iar calitatea firului este modificată. Uneori
apar edeme palpebrale şi pectorale. Oile masiv infestate, sucombă în urma unui
efort deosebit. Oile cu stare bună de întreţinere se redresează clinic, dar rămân
purtătoare de parziţi.

Paraclinic
Examenele coproscopice relevă prezenţa larvelor L 1 în fecalele animalelor
bolnave sau purtătoare de paraziţi. Se efectuează examene larvoscopice ale
fecalelor, folosind metodele Baermann sau Vajda.
Examenul sângelui sub formă de frotiu colorat prin metoda MGG şi analiza
formulei leucocitare evidenţiază eozinofilia de 20%.
 Fig.

Tabloul anatomopatologic
Animalele moarte apar cu slăbire avansată, caşexie şi sindrom de anemie.
Examenul organelor reliefează modificări variabile: în intestin se observă
enterită cu hemoragii punctiforme şi noduli cenuşii diseminaţi în mucoasă. Nodulii
conţin larve moarte, încapsulate. Limfonodurile mezenterice sunt mărite în volum,
edemaţiate. Pe secţiune se observă inflamaţie acută şi numeroşi noduli, similari celor
din mucoasa intestinală. La oile adulte cu imunitate dezvoltată nodulii sunt mult mai
numeroşi ca la alte categorii de vârstă. La oile bătrâne limfonodurile sunt mult
hipertofiate, cu focare multiple de calcificare, dispuse sub capsulă şi în ţesutul
limfoid.
În pulmoni se constată fenomene inflamatorii acute, cu focare de pneumonie
interstiţială serohemoragică. În migraţia lor, larvele provoacă hemoragii septale,
epitelizarea alveolelor, infiltraţii celulare cu macrofage, plasmocite, leucocite,
eozinofile, celule gigante. Pe zona marginală a lobilor diafragmatici se observă
bronşectazii, zone de emfizem pulmonar cronic, zone de atelectazie mărginite de
emfizem vicariant, pneumonie lobară.
 

Fig. Dictyocaulus filaria - adulți în plămâni

În trahee şi bronhii, la locul de parazitare, se observă leziuni de traheobronşită

catarală cronică, procese infiltrative şi hipertrofice ale epiteliului bronhial, cu
excrescenţe adenomatoase, reacţie peribronhială şi o mare cantitate de mucus de
culoare verzuie şi cu striuri de sânge, în care se găsesc nematodele adulte.


A B
Fig. Dictyocaulus filaria -adulţi în trahee , prezența de sânge

Diagnosticul
Se suspicionează clinic, datorită sindromului respirator, stării de slăbire,
pierderilor de lână. Paraclinic, se confirmă prin examenul larvoscopic şi evidenţierea
larvelor L1 , iar necropsic, prin leziunile traheobronşice, pulmonare şi identificarea
morfologică a nematodelor.

Dictyocaulus viviparus - la bovine

Fig. Dictyocaulus viviparus

Gură simplă, filiformi, albicioși, cizmulițe în copite de cal (bursă caudala cu

aspect de copită și spiculii că cizmulițele) Prezenți în trahee, bronhii, bronhiole,
adesea sub formă de ghemuri, hrănindu-se cu mucus și iritând mucoasa. Ciclul
biologic se realizează prin ouă care sunt elarvate în momentul depunerii
(ovovivipare). Ouăle elarveaza în căile aerofore iar larvele odată cu secrețiile din
laringe și faringe sunt deglutite și ajung în mediu prin fecale. Dezvoltarea
exogenă a larvelor se realizează prin 2 naparliri, fiind influențată predominant de
2 factori: umiditate și temperatura. La temp 25-26 C și umiditate
corespunzătoare dezvoltarea exogenă se realizează în 5 zile (L3). La 10 C
durează 14 zile, la 5 C 25 zile. Larvele L3 sunt mobile și prezintă hidrotropism
pozitiv și fototropism negativ, deci migrează pe firele de iarbă acumulându-se în
picăturile de apă dimineață sau după ploaie, în timpul zilei retrăgându-se la baza
firelor de iarbă. Infestarea se realizează prin ingerarea larvelor la pășune, cel mai
frecvent dimineață sau după ploi. Larvele ajunse în tubul digestiv pătrund în
peretele intestinal, se opresc prima oară în limfonodulii mezenterici unde
naparlesc devenind L4, care apoi pe cale limfo-hematogena ajung în pulmon,
inițial în alevole, unde realizează a două naparlire devenind L5 (preadult).
Preadultii urcă în bronhiole unde se maturizează sexual și se transformă în
adulți. Perioada prepatenta este de 22-28 zile. La 35 zile după infestatie începe
eliminarea ouălor elarvate.
Fig. Dictyocaulus viviparus în bronhiile unei vaci
Ciclul biologic al paraziţilor implică o fază care se dezvoltă în organismul
animalelor şi o fază care se dezvoltă pe sol (geohelminţi). Astfel, viermii adulţi
se localizează în bronhii şi trahee, unde se hrănesc cu mucus, iar la maturitate
elimină ouă din care ies larve care, fiind înghițite de către animal, odată cu
mucusul din aparatul respirator, sunt eliminate în mediul exterior, prin fecale.
Dezvoltarea acestor larve se face numai dacă există condiţii favorabile de
umiditate, temperatură şi oxigen.De aceea dictiocauloza are caracter sezonier,
fiind foarte răspândită vara, în anii ploioşi.Infestarea animalelor se face cu larve,
în special la păşune, iar cele mai grave şi mai multe cazuri de îmbolnăviri apar la
oi şi capre. Animalele tinere întreţinute necorespunzător sunt cele mai afectate.
Incidența cea mai mare a bolii apare în lunile septembrie-octombrie, la
animalele adulte, iar la miel aceasta poate să apară chiar din luna iunie, în urma
infestărilor cu paraziți din lunile aprilie-mai. Poluarea păşunilor cu larve în ţara
noastră începe primăvara, când animalele sunt scoase la păşune. Astfel, există un
cerc vicios, păşunea este o sursă de infestare pentru animale, iar animalele, o
sursă de infestare pentru aceasta. Boala este menţinută de la an la an, în anumite
zone, atât de animalele bolnave, cât şi de cele clinic sănătoase, purtătoare de
paraziţi. Infestaţia animalelor se face şi în timpul adăpatului din bălţi sau a
diferitelor acumulări de apă de pe păşuni. Larvele parazitului ajung odată cu
iarba sau apa în intestin, de unde migrează în ganglioni, cord şi ajung în aparatul
respirator. Pe tot parcursul migrării, paraziţii produc leziuni mai mult sau mai
puţin grave.

Dictiocauloza solipedelor
Produsă de Dictyocaulus arnfieldi. Dezvoltarea completă se realizează la
măgari, care reprezintă important rezervor epidemiologic.

Fig. Ciclul biologic la Dictyocaulus arnfieldi

 La măgari manifestările clinice sunt șterse, spre deosebire de cai unde pot
uneori fi manifestări grave.

Fig. Dictyocaulus arnfieldi

La cal ivermectinele se administrează sub formă de pastă PO.

PROTOSTRONGILOZA OILOR

Protostrongiloza este o biohelintoză bronhopulmonară produsă de

nematode din familia Protostrongylidae, care afectează rumegatoarele mici
domestice și sălbatice și iepurii,caracterizată clinic prin simptome de bronșită
cronică,iar morfopatologic prin focare de bronhopneumonie însoțite de
formațiuni nodulare situate în lobii diafragmatici, subpleural și în țesutul
pulmonar. Evoluează sezonier, adesea în asuciere cu dictiocauloza.

Etiologie: Familia Protostrongylidae cuprinde genurile Protostrongylus,

Muellerius, Cystocaulus care se localizează în bronhiile medii, bronhiile
terminale şi alveolele pulmonare la oi, capre, muflon, capră neagră, cerb
carpatin, căprioară etc. Genului Protostrongylus îi aparțin speciile:
Protostrongylus rufescens, P. hobmaieri, P. brevispiculum, P. kocki.
Protostrongylus rufescens este un nematod care are corpul filiform, de
culoare roşiatică, cu orificiul oral prevăzut cu 3 buze mici şi 4 papile. Masculul
măsoară 22-46 mm x 170um. Bursa caudală este mică, spiculii sunt cilindrici în
jumătatea anterioară şi aplatizaţi în jumătatea posterioară . Femela măsoară 25-
65 mm x 250um. Orificiul genital este situat subterminal; extremitatea caudală
este subconică. Este ovovivipară. Larva de stadiul întâi eclozionează în arborele
bronşic. Este transparentă, măsoară 300-400 um şi are un apendice caudal sub
formă de spin.
Specia parazitează în bronhii medii şi bronhiole la ovine şi caprine domestice şi
sălbatice, fiind transmise de gasteropode terestre, gazdă intermediară, din genurile:
Cepea, Helicella, Succinea.

Muellerius capillaris este un nematod care are corpul subţire, capilar. Orificiul
oral este înconjurat de 6 papile. Masculul măsoară 11-26 mm, iar extremitatea caudală
este spiralată cu bursa caudală atrofiată. Spiculii sunt egali (140-180 fim), recurbaţi,
adesea, încrucişaţi. Femela măsoară 18-30 mm. Orificiul genital se găseşte lângă
orificiul anal situate la extremitatea caudală. Este ovovivipară, oul fiind nesegmentat în
momentul pontei.
Larvele de stadiul întâi sunt transparente, cu partea anterioară rotunjită, iar cea
caudală este prevazută cu un apendice caudal ondulat. Parazitează bronhiole şi în
alveole pulmonare la oie, capră, capră neagră, muflon,transmise de gasteropode terestre,
gazdă intermediară din genurile: Arion, Cepea, Succinea şi Helicella.

Fig. Primul stadiu larvar al Muellerius capillaris gasită în fecale de oaie și

măsoară 300–320 µm in lungime.
 Cistocaulous ocreatus are corpul filiform, de culoare galben-roşiatică.
Masculul măsoară 18-45 mm. Are bursa caudală redusă şi doi spiculi bifurcaţi distal.
Femela măsoară 30-160 mm şi este de culoare galben-cafenie. Larva de stadiul întâi
măsoară 480 x 25 um şi este transparentă. Extremitatea caudală este uşor curbată,
terminată cu un apendice ondulat şi un spin situat subterminal. Nematodele adulte
parazitează in bronhiole terminale şi alveole, sub pleura viscerală, la oaie, capră, muflon
şi căprioară, transmise de gasteropode din genurile: Agiolimax, Cepea, Zebrina, Theba,
Helicella, gazdă intermediară.

Ciclul biologic este heteroxen. La animalele bolnave, ecloziunea larvelor L -

1 are loc în pulmoni, ca larve rhabditoide. Larvele sunt deglutite odată cu mucusul
bronşic şi pe cale digestivă sunt eliminate în mediul extern. Aceste larve pătrund activ în
piciorul melcilor unde se dezvoltă, năpârlesc şi ajung in stadiul L3, infestant. În corpul
gazdelor intermediare larvele supravieţuiesc până la doi ani, depășind temperaturile din
timpul iernii. Larvele infestante, uneori părăsesc corpul melcilor, păstrându-şi
viabilitatea pe păşune.
Infestarea gazdelor se face pe cale digestivă prin consum de larve infestante preluate
odată cu gazdele intermediare sau cu larve infestante eliberate pe păşune. În gazda
definitivă, larvele părăsesc tubul digestiv prin peretele cecal sau colic şi pe cale limfatică
(limfonoduri) ajung în pulmoni, după 48 de ore de la infestare. Lonigevitatea
nematodelor este apreciată până la doi ani.

Epidemiologie: Protostrongiloza este o parazitoză cunoscută pe tot globul,

produsă de una sau mai multe specii de protostrongili. Are o mare extindere fiind
prezentă atât la animale crescute în zone de şes, cât şi la cele crescute în zone de deal sau
de munte. Principala sursă de elemente parazitare sunt ovinele şi caprinele bolnave sau
purtătoare, care elimină larve prin fecale dar şi prin colostru şi lapte timp de zece zile
post partum. Rumegătoarile mici sălbatice; capra neagră,căprioara, cerbul carpatin,
contribuie la diseminarea larvelor atât în mediul silvatic şi în mediul sinantrop prin
utilizarea aceloraşi spatii păşunabile.
Gazdele intermediare constituie sursă importantă de larve infestante
pentru animalele receptive, ținând cont de longevitatea mare, de 1-2 ani a
acestora, prin care contribuie la perenizarea bolii într-o zonă geografică. Masivitatea
infestației unei turme este condiţionată de abundenţa populaţiei de gasteropode-
gazdă intermediară de pe păşune. Factorii de clinică au un rol decisiv în reglarea
acestor populaţii, sau limitând dezvoltarea gasteropodelor. Incidenţa maximă a
bolii se înregistrează toamna şi iarna. În verile secetoase protostrongiloza se
exprimă dominant faţă de dictiocauloză.
La miei, îmbolnăvirele apar în perioada iulie-august. Rezistența landelor
în mediul extern este deosebită. Larvele neinfestante rezistă pe păşune 3-4 luni la
temperaturi moderate, iar la uscăciune, 3-4 săptămâni; la 10°C supravieţuiesc 3-
5 zile și mor sub temperatura de 0°C. Infestarea gazdelor definitive are loc la
păşune prin consumul accidental al gazdelor intermediare sau cu larve infestante
libere de pe vegetaţie.
În cazul speciilor din genurile, Muellerius şi Protostrongylus, se menționează
ca posilă infestare pe cale transplacentară sau prin consum de lapte și colostru.

Patogeneza: Puterea patogenă a paraziţilor este dată de acţiunea traumatică

mecanică-obstructivă şi iritativă a larvelor în migraţie exercitată asupra structurilor
pulmonare. În zona de trecere prin peretele cecal și colic către sistemul limfatic se
formează noduli de reacţie în care se găsesc larve moarte. Nematodele adulte exercită
asupra arborelui bronşic o acțiune multiplă: mecanică, iritativă, inflamatorie
determinând obstrucții bronșiolare și alveolare.

Tabloul Clinic : Boala evoluează cronic, asimptomatic. Infestaţiile uşoare nu se

exprimă clinic. Infestațiile masive declanşează apariţia manifestărilor clinice
caracterizate prin tuse uscată, chintoasă, care devine grasă, dispnee și jetaj seros în
cantităţi reduse. La ascultația pulmonilor se percep raluri subcrepitante şi suflu tubar.
Animalele au apel apetitul scăzut, sunt abătute şi slăbesc progresiv. Manifestările clinice
apar preponderent toamna şi iarna. La animalele parazitate cu protostrongili
suprapunerea infestației cu specia Dictyocaulus filaria, agravează și complică evoluția
clinică.

Paraclinic: Examenul fecalelor prin metodele larvoscopice Baermann, Vajda

evidențiază larvele de stadiul întâi caracteristice speciilor din familia Protostrongylidae.
Xenodiagnosticul constă în examinarea gasteropodelor gazdă intermediară pentru
identificarea larvelor de protostrongili cantonate în piciorul acestora. Într-o placă Petri se
recoltează 20-30 melci, se acoperă cu capacul şi se expun la soare 3-5 minute. În acest
timp melcii devin imobili şi prin ataşarea la peretele plăcii, se permite observarea
unor puncte negricioase în structura piciorului, ceea ce reorezintălarvele închistate de
Protostrongylidae.
 Tabloul anatomopatologic
Leziunile sunt localizate în pulmoni și se caracterizează prin microbronșită,
pneumonie, focare de bronhopneumonie cronică dispusă în partea superioară a lobilor
diafragmatici. Focarele au aspect de placarde poligonale cu diametrul de 1-4 cm care
proemină pe suprafața pulmonilor. Se evidențiază obstruarea bronhiilor mici cu
nematode. Aceste leziuni apar în infestațiile cu Protostrongylus rufescens.
În infestațiile cu Muellerius capillaris leziunile pulmonare sunt caracterizate prin
apariția focarelor de incubație și a formațiunilor nodulare. Pe secțiune, consistența este
crescută, cu aspect strălucitor. În timp,focarele se fibrozează. Nodulii pulmonari sunt
diseminați și au forma ovală sau rotundă, cu diametru 2-4 mm, de culoare cenușiu-
gălbuie sau gri-negricioasă și cu consistenșa crescută.

Fig. Leziunile produse de Muellerius capillaris pe pulmonii de capră

Fig. Fig.

A B
A- efectul protostrongilozei
B- pneumonie produsă de muellerius capillaris

Fig. Noduli în plămâni de oaie produși de Protostrongylus rufescens

Diagnosticul Clinic este greu de suspicionat. Paraclinic, se evidențiază larvle de

stadiul întâi prin metodele larvoscopice. Examenul necroscopic elucidează diagnosticul.

Prognosticul vital este favorabil în infecțiile ușoare, simple și rezervat în

asocierea cu D. filaria.

Tratamentul constă în administrarea preparatelor antihelmintice pe cale orală sau

injectabilă: Albendazol, în doză de 7,5 mg/kg corp, pe cale orală; Mebendazol - 5mg/kg
corp, pe cale orală; Ivomec – 0,2 mg/kg corp injectabil s.c, Cevamec 1%, 1 ml/33kg
greutate corporală, s.c.

Profilaxia sanitară constă în aplicarea măsurilor generale de igienă şi

alimentaţie în unităţile de creştere a rumegătoarelor mici, atât în sezonul de păşunat cât
și în perioada stabulaţiei. Combaterea gazdelor intermediare de pe păşune este imposibil
de realizat. Poluarea păşunii se poate limita prin utlizarea brichetelor de sare în asociere
cu un antihelmintic care are efect larvicid asupra larvelor ajunse în intestinul animalelor
gazdă.

Metastrongilidoze
 Strongilidoze respiratorii ale suinelor, biohelmintoza produsă de parazitismul
strongililor din fam Metastrongylidae care determina o traheobronsita cronică,
infestatiile fiind întâlnite la animalele crescute în sistem gospodăresc. Etiologie:
Metastrongylus elongatus și M. pudendotectus- Localizați în trahee și bronhii.
Ciclul biologic se realizează prin ouă elarvate de 2 tipuri (mari cu coajă groasă
netedă și mici cu coajă discret mamelonată). Dezv exogenă se realizează în corpul unei
GI reprezentată de Lumbricidae, în vasul dorsal al ramei acumulandu-se larvele
infestante.
Infestarea gazdei prin consumul GI dar posibil și larvele libere eliberate după
moartea ramei. Apoi larvele sunt eliberate în intestin, apoi în ln mezenterici unde
realizează o prima năpârlire, apoi pe cale limfo-hematogenă în pulmoni (L5 în alveole),
iar adulții în bronhii și trahee.
Epidemiologie: Prezența infestatiilor la animalele crescute în șist gospodăresc.
Mai receptiv tineretul la care consecutiv ingerării unui nr mare de larve pot apărea
evoluții acute. Sezonalitate și focalitate a bolii.
Patogeneză: Act mecanic-iritativa și toxică a larvelor în migrare și a adulților.
Act antigenică pe baza căreia s-a încercat producerea unui vaccin.
Tablou morfo-clinic
Dominat de leziuni și semne respiratorii. Boală evoluează îndeosebi la
tineret obișnuit cronic, în infestatii masive pot fi și cazuri acute. Clinic evoluează că o
tușe rebelă, eventual cu dispnee, rareori, doar în evol acute, cu stare febrilă și slăbirea
animalelor.
Lezional obișnuit focare de bronho-pneumonie în lobii diafragmatici dar și
noduli în lobii anteriori.

Fig. Pulmoni de porc infestații cu Metastrongylus

Fig. Metastrongylus în bronhie de porc.

Filaroidoza-Filaroides osleri

Nodules of Filaroides osleri in dog lung. First-stage larvae of Filaroides spp.

may be recovered from feces or transtracheal washes. Larvae recovered from
feces are 232–266 µm in length whereas larvae from transtracheal washes
measure 325–378 µm.

CONCLUZII:
 • Macroscopic : focare compactizate, inițial roșii-vișinii iar mai târziu
albicioase sau verzui, mai ales în lobii diafragmatici ai pulmonilor.
In plămâni s-au observat focare de pneumonie lobare localizate în zona
posterodorsală a lobilor diafragmatici, precum şi leziuni atelectazice, situate sub
nivelul normal al suprafeţei organului, lipsite de elasticitate, albăstrui localizate
pe marginea plămânilor
La secţionarea bronhiilor mari şi în bronhiole s-au constatat cantităţi crescute de
mucus albicios, spumos, amestecat uneori cu puroi sau strii de sânge în care sunt
prezenţi paraziţii adulţi, izolaţi sau sub formă de ghemuri. In bronhiile mijlocii
paraziţii au fost numeroşi, sub formă de ghemuri care au obstrucţionat lumenul
bronhiilor (Fig. 2).

Figura 2. Bronhopneumonie verminoasă- aspect pe secţiune- Dictiocauloză

ovină

• Histologic:
-ouă și larve de paraziți;
-infiltrații hemoragice;
-hiperplazii limfohistiocitare;
-proliferări epiteliale bronhiolare;
-desepitelizări bronhiolare;
-hiperplazia fibrelor musculare netede din pereții bronhiolelor și arteriolelor;
-sinciții gigantocelulare.
La examenul histopatologic s-au observat bronşite şi bronşiolite catarale
(catar şi paraziţi în lumen); descuamarea epiteliului bronhic; zone de
atelectazie predominant peribronhice; focare de pneumonie interstiţială în
care au fost prezenţi paraziţii în diferite stadii evolutive: ouă, larve, adulţi;
hiperplazie fibromusculară a alveolelor; epitelizarea alveolară (pneumocitele
din plate devin cuboidale); hiperplazii limfoide peribronhice şi perivasculare;
emfizem pulmonar alveolar vicariant; îngroşarea septelor alveolare, fie
traumatizarea acestora produsă de larvele în migraţie; calcificare distrofică.
(Fig.3,4,5 şi 6).

Figura 3. Figura 4.
În aceste imagini de microscopie, atât adulţii cât și larvele de Dictyocaulus
viviparus pot fi văzute în lumenul bronhiolelor și infiltrate în parenchimul
pulmonar. Plămânul răspunde prezenței acestor paraziți cu inflamație
predominant interstițială.
Figura 5. Figura 6.