Alternative privind reducerea utilizării animalelor în experimente.

Principiul 3Rs

-Chiar dacă 60% din populaţia chestionată admite utilizarea animalelor în scop
experimental (Clemence and Leaman, 2016)
-Totuși, în mediul rural se constată o rată de acceptare mai mare a exploatării sau
experimentării pe animale

În 2014, Jeffrey Mervis a arătat că, pentru diminuarea efectelor

emoționale asupra populației a sintagmei “animal experimentation", s-a utilizat
„animal research”, deoarece acesta din urmă este "mai puțin inflamator"
În anul 1959, William Russel şi Rex Burch, pentru prima dată în cartea The
Principles of Humane Experimental Technique (Principiile de tehnică experimentală
umană), au adus în dezbatere noţiunile referitoare la înlocuire (replacement),
reducere (reduction) şi perfecţionare (refinement), cunoscute ca și Principiul celor
3 Rs.
În anul 1994, Festing semnalează cazuri de utilizare nejustificată a unui
număr mare de animale din cauza unor experimente deficitar proiectate și
analizate care pot duce la o risipă de resurse și chiar la concluzii greșite, la
momentul actual, Legea internă 43/2014 privind protecția animalelor utilizate în
scopuri științifice prevede la Art 45 evitarea dublării procedurilor.
 Cercetarea pe animale este destul de costisitoare din punct de vedere
financiar iar implementarea și dezvoltarea metodelor alternative poate duce la
costuri scăzute,
-fie datorită scurtării timpului până la obținerea rezultatelor sau a
- reducerii cheltuielilor pentru menținerea unor culturi celulare sau
microorganisme în comparație cu implicațiile financiare pentru cazarea și
întreținerea animalelor.
Legislația europeană, reprezentată de Directiva 63/EU/2010 transpusă
în Legea 43/2014 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice din
România prevede la Art 1, Alin1, litera a):
”înlocuirea și reducerea utilizării animalelor în proceduri (....) precum și
îmbunătățirea metodelor de creștere, adăpostire, îngrijire și utilizare a
animalelor în proceduri”
iar la Art. 3, Alin 2. că ”numărul de animale utilizate în proiecte trebuie redus la
minimum, fără a compromite obiectivele proiectului ce implică utilizarea
animalelor în proceduri”, devenind un deziderat dar și o cerință a fiecărui stat
european.
Art 46, Metodele alternative utilizării animalelor în proceduri, prin Alin 1-4 prevede că:
(1) Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA)
contribuie la dezvoltarea și validarea metodelor alternative care ar putea asigura cel
puțin același nivel de informații cu cel obținut din procedurile efectuate pe animale, dar
care nu presupune utilizarea de animale sau utilizează mai puține animale ori care
implică proceduri mai puțin dureroase și întreprinde orice alte acțiuni pe care le
consideră necesare pentru a încuraja cercetarea în acest domeniu.
(2) ANSVSA asistă Comisia Europeană în identificarea și nominalizarea laboratoarelor
adecvate specializate și calificate în vederea efectuării studiilor de validare a metodelor
alternative prevăzute la alin. (1), realizate în cadrul Centrului Comun de Cercetare al
Comisiei (Art 2).
(3) ANSVSA asigură, la nivel național, promovarea de metode alternative utilizării
animalelor în proceduri și diseminarea informațiilor referitoare la acestea.
(4) Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor oferă
consiliere cu privire la relevanța și adecvarea metodelor alternative propuse spre
validare. Art 47, prin Alin 1-5 prevede următoarele:
(1) În cadrul ANSVSA se organizează și funcționează Comitetul național pentru protecția
animalelor utilizate în scopuri științifice care oferă structurilor responsabile cu protecția
animalelor din cadrul autorității competente consultanță privind aspecte legate de achiziția,
creșterea, adăpostirea, îngrijirea și utilizarea animalelor în proceduri și participă la schimbul de
informații privind cele mai bune practici în acest sens.
(2) Comitetul național prevăzut este format din reprezentanți ai mediului academic din domeniul
biomedical, ai Colegiului Medicilor Veterinari, ai altor asociații profesionale și ai organizațiilor de
protecție a animalelor, cu experiență în domeniul reglementat de prezenta lege.
ÎNLOCUIREA (REPLACEMENT) animalelor utilizate în scop experimental

În general, acest principiu încurajează substituirea tehnicilor de

experimentare pe animale cu altele, cu condiţia ca acestea să respecte
reglementările legislative în vigoare.
S-au propus modalități de evitare a utilizării animalelor prin metode
fizico-chimice sau biologice, prin dezvoltarea tehnicilor de testare ”in vitro” pe
culturi de celule sau microorganisme, testarea pe animale nevertebrate sau
embrioni de găină în stadiu incipient, studii directe pe om și aplicarea unor
programe de simulare computerizată.
Așa cum a fost concepută, această metodă de reducere a numărului de
animale implicate în diferite proceduri biomedicale promovează înlocuirea
totală sau cât mai mult posibil a animalelor în proceduri (înlocuire parțială).
Înlocuirea parțială include testarea pe animale care, pe baza
informațiilor acumulate până în prezent, nu sunt considerate sensibile la
suferință, disconfort sau stress.
Înlocuirea totală implică utilizarea de voluntari, țesuturi și celule
umane, modele matematice și computerizate și a liniilor celulare.
În general, metoda de înlocuire poate fi reprezentată prin următoarele
variante: studierea literaturii de specialitate, folosirea sistemelor vii, folosirea
sistemelor fără viaţă, folosirea simulării computerizate
1. Studierea literaturii de specialitate și revizuirea sistematică

În 2011, Philip M Davis și de asemenea, Ware M., evidențiază

capacitatea studiului literaturii de specialitate de a stimula în mod activ impactul
cercetării productive și mai ales potențialul de explorare și de orientare
prospectivă a temelor de cercetare.
Implementarea sistemelor ”open-access” și din ce în ce mai mult cele
”free access” a informațiilor pe rețelele de socializare au dus la îmbogățirea
cunoștințelor din fiecare domeniu de activitate, de la schimbul liber de informații
între cercetători, creșterea numărului de vizualizări până la înmulțirea revistelor
și a lucrărilor publicate (care a crescut gradul de citări, deci, intensificarea
circulației informațiilor).
Publicarea lucrărilor în limbile de circulație internațională cunoscute
(engleză, franceză) mărește gradul de diseminare a informațiilor, dar și
înțelegerea lor.
De asemenea, concentrarea asupra rapidității și exactității traducerilor
în limba maternă au fost și vor fi o prioritate în îmbunătirea comunicării globale.
Accesul publicului larg, atât pentru informare și documentare, cât și
pentru analiză, ridică gradul de transparență și responsabilizare a autorilor
pentru informațiile livrate. Schimbul de păreri în mediul on-line se poate face în
timp real, astfel că informațiile pot fi comparate, corectate, apreciate,
îmbunătățite, completate, negate sau combătute.
2. Folosirea sistemelor vii.
a. Utilizatrea tehnicilor ”in vitro” poate determina reducerea numărului de
animale implicate în experimente, cele mai recunoscute sisteme vii neanimate fiind
reprezentate de culturile de organe, ţesuturi şi celule sau a culturilor de microorganisme.
Înlocuirea parțială a animalelor are în vedere, de asemenea, utilizarea celulelor
primare (și țesuturilor) preluate de la animale ucise numai în acest scop (adică nu au
fost utilizate într-o procedură științifică anterioară) din care se obțin culturile de celule.
Culturile de celule sunt cel mai utilizate pentru crearea anticorpilor monoclonali,
producerea vaccinurilor antivirale, depistarea efectelor citopatice ale diferiţilor compuşi
sau studierea funcţiei şi a dezvoltării membranelor celulare.
Un model ”in vitro” este utilizat în testarea tratamentelor potențiale prin
programe de screening rapide pentru descoperirea de compuși cu capacitatea de a
interacționa cu o anumită țintă moleculară, printre milioanele de substanțe chimice, ar fi
practic imposibil descoperirea celei mai eficace fără această tehnologie.
De asemenea, metodele ”in vitro” pot fi folosite în testarea teoriilor despre
dezvoltarea bolilor și testarea potențialelor tratamente. Spre exemplu, o linie de celule
umane modificată genetic a fost dezvoltată cu scopul de a testa ipoteze despre natura
bolii Parkinson iar celulele pe care se investighează înlocuiesc, pentru această fază,
modelele animale.
Culturile de celule ”in vitro” sunt crescute în condiții care permit celulelor să
dezvolte caracteristicile și funcțiile normale dar și stările patologice, cum ar fi fibroza
chistică (Bielemeier, 2012), cancerul (Holliday et. al 2009), etc.
 Un microfluid-chip a fost dezvoltat (de Hurel Corp. și L'Oréal) care poate
înlocui testul alergic pe piele la animale, aceste concerne oferă co-culturi proprii și
dispozitive brevetate de microfluide care măresc capacitatea de reacție celulară,
capacitatea metabolică și rezistența celulelor cultivate in vitro și care simulează
interacțiunile farmacocinetice între țesuturi și organe.
Astfel de organizații finanțează cercetările care vor duce la înlocuirea
animalelor, identificând oportunități comerciale prin punerea pe piață a unei
metode alternative care poate fi brevetată și comercializată.
Modelele animale pentru afecțiuni intestinale nu sunt atât de relevante
pentru om.
Modelele recente 3D de țesut din epiteliului colonului uman au fost create pentru a
înțelege funcțiile și afecțiunile intestinului.
b. utilizarea animalelor nevertebrate.

Un exemplu este implicarea insectei Drosophila melanogaster, fiind un model clasic

pentru cercetări în domeniul geneticii încă din secolul XX de către Morgan. De asemenea, insecta
este folosită în studiul mutagenităţii, al efectului teratogen şi al toxicităţii unor compuşi chimici.
Omizile de molii sunt un model excelent pentru studiul infecțiilor bacteriene și fungice. Ele
sunt ușor de injectat și manipulat, ieftin de crescut, sunt insensibile la durere, fiind modelul potrivit
pentru a evalua medicamente cu acțiune rapidă, pentru teste de patogenitate sau de toxicitate.
De asemenea, cercetările actuale asupra morfogenezei celulare, a comportamentului sau
al îmbătrânirii se fac și pe insecte (Lee et al, 2015) deoarece au o durată de viață scurtă iar
succesiunea etapelor poate fi surprinsă mai rapid.
Multe specii de insecte au fost folosite ca sisteme model pentru studii antiaging sau de
îmbătrânire, în special Drosophila melanogaster, larvele de viermi de mătase și mai multe insecte
sociale cum ar fi furnicile și albinele (Münch et al, 2008).
Nu de puține ori, pentru a studia evoluția bolii Alzheimer și a unor cauze
neurodegenerative s-au făcut testări pe Drosophila (Chan și Bonini, 2000) și Caenorhabditis
elegans (Link, 2006) iar larvele de Drosophila au fost folosite ca model pentru studiul unor aspecte
ale senzației dureroase (nocicepție).
În neurobiologie este cunoscut faptul că sunt utilizate numeroase nevertebrate pentru
studierea sistemului nervos de mai bine de 100 de ani, în special datorită plasticității lor fenotipice,
a sistemului nervos mult mai simplu comparativ cu vertebratele superioare sau pentru studiul
mecanismelor celulare ale memoriei, fiind cunoscute ca animale cu o vădită atracție spre învățat.
Moluște cum ar fi Aplysia sau Lymnaeasau Helix, cu celule nervoase unice și ușor
identificabile, sunt utilizate în studiile privind acțiunile celulare, subcelulare și de comportament ale
substanțelor anestezice, mai ales că celulele identificate pot fi studiate și în culturi celulare, izolat
de restul sistemului nervos.
c. utilizarea culturilor de microorganismele
Deoarece ADN-ul este din punct de vedere chimic același la toate
organismele terrestre, bacteriile și culturile de drojdie de bere pot fi folosite ca
un prim pas în identificarea unor potențiali agenți mutageni și carcinogeni, fără
a aștepta o perioadă lungă de timp pentru a dezvolta forme tumorale la
rozătoarele testate.
Astfel, Testul de Ames de mutagenitate/cancerigenitate foloseşte culturi
de Salmonella typhimurium pentru depistarea compuşilor chimici suspectați
mutageni.
d. utilizarea plantelor are o aplicabilitate mai redusă dar poate reprezenta o
alternativă pentru studiul mecanismelor moleculare fundamentale, putând fi folosit
cu succes în exemplificarea unor fenomene și funcții biologice în sistemul educațional.
Începând din sec. XVII, când Robert Hooke a examinat o secțiune de arbore de
plută la microscop și a observat camere goale, pe care le-a numit celule (punând astfel
bazele Biologiei celulare), numeroase descoperiri ulterioare au arătat deosebirile
dintre celulele vegetale și animale, reprezentate în principal de citoschelet simplificat,
fără filamente intermediare (cu excepția ferigilor și a mușchilor).
Dar multe din structurile din plante și animale nu sunt doar analoage, ci
adesea omoloage, iar compararea lor poate explica evoluția celor două grupuri de
organisme, ceea ce arată că plantele sunt un bun model de studiu al microtubulilor
noncentrosomali, cu aplicabilitate la animale pentru celulele nervoase și musculare.
 Obținerea organismelor modificate genetic se face prin transferul genelor de la
unele organisme la altele prin intermediul vectorilor (macromoleculele de ADN ce
transferă informația genetică la descendenți) reprezentați de plasmide, fagi, fagmide,
cosmide, virusuri sau prin sinteza artificială de gene (produsă prima dată în1970.

Plasmida este o macromoleculă de ADN prezentă în unele bacterii ca E. Coli și mai

rar în celule eucariote care poate transmite în descendență unele particularități natural
selectate cum ar fi rezistența la antibiotice sau producerea de toxine extracelulare
(bacteriocine, colicine) ce inhibă bacterii ale unor specii diferite sau chiar ale aceleiași
specii (în special la bacteriile intestinale Gram negative).
Pentru celulele eucariote animale, vectorii virali care se folosesc sunt, de regulă,
virusul tumoral SV-40, virusul Sendai inactivat şi virusul papiloma bovin.
Astfel s-a reușit obținerea insulinei umane (pe culturi de E. coli recombinate genic)
şi a altor hormoni (somatotropina, timopoietina, etc), a interferonilor, transferul genelor în
celulele vegetale şi animale, etc.
Drojdia de bere este un model experimental pentru studiul medicamentelor
active împotriva bolilor mitocondriale moștenite la om care afectează sinteza ATP, în
special sindromul NARP (neuropatia, ataxia și retinita pigmentosa) sau în testarea
gradului de toxicitate a fungicidelor utilizate în agricultură
În anii 1940, John Tyler Bonner a surprins la Dictyostelium (un mucegai) o
formă de inteligență manifestată prin faptul că, celulele independente, după separare se
regrupează într-o masă celulară, culturile fiind utilizate în cercetarea epilepsiei și
tulburării bipolare (Williams et al, 2006)
3. Folosirea sistemelor neanimate (lipsite de viaţă) implică utilizarea unor tehnici și
sisteme artificiale care să reconstituie parametri, funcții sau relații de feedback prin
identificarea rapidă a unor substanțe sau prin modelarea virtuală obiectivă și subiectivă
a unor condiții și împrejurări care pot influența evoluția unui fenomen, funcționarea unui
aparat sau dezvoltarea unui organism.

a. tehnicile chimice sunt reprezentate de tehnici analitice care pot fi utilizate

pentru identificarea calitativă şi cantitativă a substanţelor sau a rezistenţei şi remanenţei
lor.
Tehnicile imunohistochimice folosesc anticorpi specifici pentru decelarea unor
cantităţi foarte mici de antigen, înlocuiește identificarea toxinelor bacteriene care se
făcea prin injectarea şoarecilor cu supernatant din culturile bacteriene suspecte.
Există tehnici chimice pentru revelarea unei reacţii chimice specifice sau a unei
enzime necesare pentru o reacţie specifică, cum ar fi benzile de testare inițiate de Alfred
și Helen Free și echipa lor de cercetare de la Miles Laboratories pentru controlul bolilor
metabolice ale ficatului, rinichiului sau diabet prin identificarea unor substanțe eliminate
prin urină, iar altele au înlocuit testul de sarcină pe broaște sau parțial rozătoarele în
testul LD50 și iepurii în testul Draize.
Testele ELISA (enzyme-linked immunosorbent assay) au o utilizare vastă,
identificarea speciei în sens larg (în controlul falsificării produselor alimentare, a
contaminării cu alte specii, etc), a tipurilor serologice care duce la diagnoza unor boli
parazitate sau infecțioase până la identificarea răspunsului imun necesar pentru
verificarea vaccinurilor (care se făcea prin inoculare pe rozătoare).
 b. sisteme fizice şi/sau mecanice sunt utile în formarea unor competenţe bine
definite cum ar fi utilizarea markerilor în predarea principiilor de bază ale medicinei.

Markerii celulari sunt folosiți pentru diagnoza precoce a unor boli cum este
cancerul sau leucemiile sau pot fi utilizați pentru a anticipa riscul tumoral, prin valoarea
predictivă (pozitivă sau negativă) (Nagpal și colab, 2016).
Biomarkerii ne informează despre natura și severitatea bolii, ceea ce permite
estimarea evoluției, severitatea intervențiilor și evaluarea răspunsurilor terapeutice.

Nanoparticulele, prin dimensiunea lor redusă, au potențialul de a traversa

barierele biologice din organism cum ar fi cea hemato-encefalică, poate fi utilizată pentru
identificarea unor noi căi de eliberare a medicamentelor în creier, sau chiar în celulă și
diferite compartimente celulare, inclusiv nucleul. O multitudine de substanțe sunt în curs
de investigare pentru producerea nanoparticulelor care să elibereze medicamente,
substanțe biologice precum albumina, fosfolipide, diverși polimeri sau nanoparticule care
conțin metale.
Cercetători de la Wyss Institute for Biologically Inspired Engineering a
Universității Harvard, au dezvoltat un organ-chip folosit pentru a modela plămânul
uman, cu scopul de a studia edemul pulmonar (Huh et al, 2012), pentru a testa
potențiale noi medicamente sau sunt utilizate în sistemul educațional.
 3. Utilizarea unor metode de simulare pe calculator, deocamdată considerată
incompletă și parțială, intrevede în viitor posibilitatea reprezentării artificiale
computerizate, prin elaborarea unor formule și simulări matematice, a unor procese
biologice. Odată ce o formulă este concepută, se pot introduce o mulţime de variabile
care ar simula o situație dorită. Montévil (2018) în lucrarea sa afirmă că modelarea
matematică este un instrument foarte puternic pentru înțelegerea fenomenelor naturale.
Un astfel de instrument are propriile ipoteze și ar trebui să fie întotdeauna folosit critic.
Astfel, se pot crea programe virtuale de funcționare pentru fiecare organ sau
pentru întreg organismul, pe care se pot face simulări.
În ultimii ani s-au înregistrat progrese considerabile în biologia moleculară,
imagistica medicală, tehnologia informației, a microfluidelor sau robotică.
Adoptarea și exploatarea acestor tehnici are numeroase avantaje cum ar fi: crearea
modelelor de funcționare a inimii, pulmonului, uterului și măduvei spinării sunt
dezvoltate pentru o gamă largă de persoane utilizate în aplicații cum ar fi testarea și
monitorizarea medicamentelor noi pentru inimă sau studierea structurii maduvei
spinării.
Behr M. și colaboratorii (2010) studiază pe modelul de corp uman potențialul
musculaturii trunchiului în mecanica respiratorie iar tehnicile grafice pe calculator
permit controlul asupra kineticii osoase, musculare și articulare.
Compușii care trebuie evaluați ca potențiale medicamente sunt mai întâi
analizați pe modele computerizate de acțiune moleculară și apoi pe culturile celulare
în scopul de a anticipa activitatea medicamentului, metabolismul, biodisponibilitatea
sau toxicitatea.
 4. Testarea directă pe oameni, incluși în experimente pe bază de
voluntariat sau ca donatori de țesuturi

Celulele umane și țesuturile obținute de la voluntari sănătoși sau de la

pacienți pot înlocui utilizarea animalelor pentru recoltarea țesuturilor în vederea
dezvoltării culturilor celulare pentru experimentele ”in vitro”. Rezultatele
experimentelor pe oameni sau țesuturi umane sunt mult mai relevante pentru
om în ceea ce privește evaluarea siguranței și fiabilității utilizării unor produse
decât cele testate pe animale.

Dezvoltarea unui sistem global de donatori prin crearea unor bănci de

celule stem pluripotente, țesuturi sau organe a început să dea rezultate prin
extinderea pe plan mondial a conceptului ce a dus la salvarea multor vieți sau
îmbunătățirea calității vieții.
B. REDUCEREA (REDUCTION) numărului de animale utilizate într-o cercetare se poate face prin
următoarele metode: partajarea animalelor, îmbunătăţirea concepţiei statistice, reducerea
filogenetică, animale de o calitate mai bună.
1. Partajarea animalelor (animal sharing) reprezintă ”împărţirea animalelor sau
țesuturilor obținute de la animale” între instituţii diferite, fiind prevăzută la Art 3, Art. 15 și Art 17
(alin 1 și 2) din Legea 43/2014 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice din
România.
Reducerea include utilizarea în comun a animalelor sau a datelor obținute de la un
animal în mai multe moduri, de la animale eutanasiate sau de la animalele doar anesteziate. Astfel,
Art. 14 din Legea 43/2014 definește și clasifică severitatatea procedurilor utilizate cum ar fi Alin. 1
”Procedurile sunt încadrate în una dintre categoriile de severitate (...) respectiv "fără recuperare",
"superficial", "moderat" sau "sever" în funcție de fiecare caz în parte, folosind criteriile de atribuire
prevăzute în anexa respectivă” (Anexa 7).
- proiecte de cercetare ample tip consorțiu permit cercetătorilor să profite la maximum de
informațiile livrate între instituții, va ajuta la prevenirea repetării unui experiment și va face să
crească nivelul de cunoștințe, experiența colectivă și în acest mod se încurajează colaborarea
inter- și trans-disciplinară. Astfel, rezultatele obținute pe animale, probele de țesuturi sau organe
sunt evaluate și analizate din mai multe perspective. Legea 43/2014 la Art 17, alin 2 prevede că
procedura de înființare a programelor de utilizare în comun a organelor și a țesuturilor de la
animalele ucise se stabilește prin Ordin comun al președintelui Autorității Naționale Sanitare
Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, al Ministrului mediului și schimbărilor climatice și al
Ministrului sănătății.
Această metodă implică necropsierea animalului în prealabil eutanasiat, prelevarea de
ţesuturi și organe, conservarea, transportul și prelucrarea acestora, fiecare etapă fiind esențială și
trebuie efectuată în condiții sigure.
În cazul procedurilor superficiale sau moderate, atunci când se recoltează probe
biologice de la animalele anesteziate, acestea se pot reutiliza în proceduri viitoare (Art. 15) sau se
2. Îmbunătăţirea aparatului statistic de prelucrare a datelor.
Conceperea necorespunzătoare sau inadecvată a protocoalelor
experimentale şi/sau nefolosirea metodelor statistice corecte pot avea ca
rezultat utilizarea unui număr mai mare de animale pentru standardizarea
rezultatelor.
De Boo și Hendriksen în 2005 relevă faptul că la nivel intra-
experimental se poate produce probabil cea mai mare reducere a numărului
de animale, deoarece designul experimental și analiza statistică a rezultatelor
individuale pot fi deseori îmbunătățite.
În 2017, Kramer și Font au efectuat simulări bazate pe modele tipice
raportate la mărimea eșantioanelor, pentru a cuantifica modul în care diferite
ipoteze privind controalele istorice afectează relevanța testelor statistice,
aceștia demonstrează că numărul subiecților din grupul control poate fi redus
cu mai mult de jumătate prin includerea controalelor istorice în analize, având
în vedere că pentru unele experimente grupul de control este irelevant.
Având în vedere randomizarea și eșantionarea grupurilor de animale
aspecte necesare pentru a obține un răspuns cât mai corect, Brookes et al
(2001) avertizează despre riscurile de interpretare fals pozitive sau fals
negative apărute în prelucrarea statistică uzuală a rezultatelor obținute de la
subgrupurile de studiu dintr-un experiment și sugerează utilizarea unora mult
mai performante.
3. Reducerea filogenetică (Phylogenetic reduction) se referă la faptul că dacă
rezultatele unei cercetări sunt concludente şi dacă se pot utiliza nevertebrate în locul
vertebratelor, atunci se preferă nevertebratele.
Davidson et al în 1987 susțineau că există două clase largi de modele
experimentale animale:
- cele bazate pe analogie (structuri similare implică funcții similare),
- cele bazate pe omologie (structurile derivate din același precursor evolutiv au
aceleași funcții sau similare), bazându-ne pe unitatea în diversitate a formelor de viață.
Experimentele efectuate pe animale nevertebrate au adus contribuții majore la
dezvoltarea cercetării biomedicale, chiar dacă ne referim la contribuția lor pentru
câștigarea Premiilelor Nobel pentru științe din ultimii 50 de ani:
- reglajul genetic al dezvoltării organelor la Caenorhabditis elegans și moartea
celulară programată (Brenner, Horvitz, și Sulston; 2002);
- cercetări pe Arbacia punctulata și pe unele moluște ca Spisula solidissima au
evidențiat care sunt regulatorii cheie ai ciclului celular (Hartwell, Hunt și Nurse, 2001);
- Aplysia (melci de mare) sunt utilizați pentru a evidenția transducția semnalului
în sistemul nervos (Carlsson, Greengard și Kandel, 2000);
- albinele reprezintă modele de comportament social privind limitările sociale și
nutritive care influențează organizarea și funcționarea individilor într-un stup (von Frisch,
Lorenz și Tinbergen; 1973);
- pe cefalopode (squind) (Sepioteuthis lessoniana) s-a studiat mecanismul ionic
implicat în excitația și inhibiția în porțiunile periferice și centrale ale membranei celulare
a nervului (Eccles, Hodgkin și Huxley, 1963).
Printre motivele pentru a considera nevertebratele optime pentru utilizarea lor în
cercetare sunt acestea:
- un sistem nervos mai simplu decât cel al vertebratelor.
- structuri unicelulare sau cu celule mai mari decât la vertebrate
- proprietăți care nu sunt ușor de evidențiat la vertebrate (capacitatea de
regenerare tisulară este observată la multe nevertebrate, ex: regenerarea brațelor
autoamputate sau distruse la Amphiura filiformis și Ophioderma longicaudum (Bannister
și colab., 2005), regenerarea intestinului în castraveții de mare Holothuria glaberrima
(Mashanov și colab. 2010), etc.
Aprovizionarea și întreținerea (inclusiv mediul ambiental adecvat pentru
asigurarea condițiilor optime de sănătate și bunăstare) pot fi relativ simple pentru
insecte, larve, etc, dar pentru speciile marine obținute din specii sălbatice se impun
condiții speciale.
Astfel a fost înființată Acvacultura pentru multe nevertebrate acvatice cum ar fi
Sepia officinalis și Sepia pharaonis și squidul (Sepioteuthis lessoniana), dar studiile pe
caracatiță, Octopus vulgaris și Eledone cirrhosa implică, de obicei, capturarea
animalelor sălbatice (Malham et al, 2002).
Deoarece cefalopodele sunt adesea utilizate ca grup de testare pentru studiul
durerii, stresului și cel privind captivitatea și manipularea, Mather și Anderson (2007)
afirmă că reacțiile fiziologice la stress sunt foarte asemănătoare în regnul animal și că
majoritatea animalelor prezintă răspunsuri comportamentale la stimuli potențial dureroși,
indiferent de forma de evoluție filogenetică.
4. Animale de calitate mai bună se referă la faptul că într-o cercetare, costul şi calitatea
animalelor sunt în strânsă corelaţie.
Cu cât animalele sunt mai perfecţionate (selecționate) din punct de vedere genetic
sau al factorilor de mediu, cu atât vor fi mai sensibile la stress sau la eventualele îmbolnăviri
care pot cauza chiar pierderea acestora.
Chiar în condiții uzuale de creștere, animale cu stări de sănătate sau fiziologice
diferite, trebuie tratate și cazate în spaţii diferite, şi nici nu se poate folosi acelaşi echipament.
Obținerea liniilor consangvine, prin încrucișarea strânsă în cadrul familiilor timp de
20 de generații, în unele cazuri 150 de generații a dus la crearea unui genotip aproape
identic (înalt consangvine, 98,6% sau mai mult) care, asemănători fiind ca genom, vor genera
răspunsuri asemănătoare la provocările unui experiment.

Chiar dacă în unele experimente este nevoie de variabilitate genetică, apropiată de

tipul sălbatic, controlul florei comensale este esențială pentru evoluția unui experiment.
Pentru relevanța și uniformitatea rezultatelor (ceea ce duce la reducerea numărului
de animale implicate în experiment), experimentele nu se mai fac pe animale convenționale
fiind utilizate animalele neconvenționale de tipul ”germ free”, ”patogen free”, etc, la care
bicrobiota este cunoscută și controlată sau animale transgenice, obținute prin inginerie
genetică, cunoscute ca ”animal model” pentru studiul unor boli sau pentru a dezvolta
scheme de tratament.
Astfel s-au creat linii de interes general, ca linia de șoareci BALB sau linii speciale
care dezvotă animite boli, cum ar fi cancerul, diabetul, care la tipul sălbatic nu apar. Spre
exemplu, Linia A(H-2a) de șoareci rezistentă la leucemie, rezistentă la infecţii cu S.
Typhimurium, prezintă incidenţă crescută a adenoamelor pulmonare spontane, sensibilitate la
unele substanţe cancerigene, incidenţă ridicată a tulburărilor autoimune sau număr total
redus de leucocite şi hematii, etc.