Inspirația

Sfintei Scripturi
Transmiterea
textului biblic.
Traducerile

Curs anul I
Lect. dr. pr. Cătălin
Vatamanu
2020
 Inspirația Sfintei Scripturi

 Dumnezeu „Se ascunde” (Is. 45, 15; Ps. 13, 2; 44, 25)
↔ Dumnezeu Se revelează oamenilor și Se lasă cunoscut (Is. 40, 26; Ps. 18, 1)

 Sfânta Scriptură are dublă autoritate: divină și umană. Autoritatea

divină susține autoritatea umană, autoritatea umană dovedește autoritatea
divină.
➢ Este de origine divină → temeiul autorității ei divine și infailibile.
Afirmațiile sunt însoțite de semne, viziuni, profeții și minuni.
➢ Sfânta Scriptură are toate criteriile autorității umane: este autentică în
întregimea ei, autorii sunt demni de crezare.
 Nu este cuvântul omului, ci este „cuvântul lui Dumnezeu”.

→ Dovezile pentru caracterul inspirat al Scripturii trebuie să le găsim în

Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție.
 Inspirația Sfintei Scripturi

Dovezi pentru caracterul inspirat al Vechiului

Testament:
1. în Vechiul Testament –haghiografii au scris din
poruncă divină:
Ieș. 17, 14: „Atunci a zis Domnul către Moise: "Scrie
acestea în carte spre pomenire şi spune lui Iosua că voi
şterge cu totul pomenirea lui Amalec de sub cer!"”
Ier. 30, 2: „Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Scrie-ţi
într-o carte toate cuvintele pe care ţi le-am grăit Eu”
Dan. 12, 4: „Iar tu, Daniele, ţine ascunse cuvintele şi
pecetluieşte cartea până la sfârşitul vremii. Mulţi vor
cerceta-o cu de-amănuntul şi va creşte ştiinţa.”
Avac. 2, 2: „Şi Domnul mi-a răspuns şi mi-a zis: "Scrie
vedenia şi o sapă cu slove pe table, ca să se poată citi uşor”
Profeții își încep cuvântările cu sintagmele: „Așa zice
Domnul Dumnezeu…”, „Ascultați cuvântul Domnului…”,
„Cuvântul Domnului către…”.
 Inspirația Sfintei Scripturi

2. Dovezi în Noul Testament

Mântuitorul Hristos: prin Scriptura Vechiului Testament a vorbit Dumnezeu
➢Răspuns către saduchei:
Mt. 22, 31-32: „Iar despre învierea
morţilor, au n-aţi citit ce vi s-a spus
vouă de Dumnezeu, zicând: "Eu sunt
Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul
lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov"?”
(Ieș. 3, 6)
➢ Răspuns către farisei:
Mt. 22, 43-44: „Zis-a lor: Cum deci
David, în duh, Îl numeşte pe El Domn?
- zicând: "Zis-a Domnul Domnului
meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce
voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut
picioarelor Tale".” (Ps. 110, 1)
 Inspirația Sfintei Scripturi

 Mt. 1, 22: „Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de
Domnul prin proorocul care zice: "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va
naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este
Dumnezeu".” (Is. 7, 14)
 Mt. 2, 15: „Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a
plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se
împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: "Din Egipt am
chemat pe Fiul Meu".” (Osea 11, 1)
 II Tim. 3, 14-17: „Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti
încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat și fiindcă de mic copil
cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin
credinţa cea întru Hristos Iisus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu
şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea
cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine
pregătit pentru orice lucru bun.”
 II Pt. 1, 21: „Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci
oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt.”
 Inspirația Sfintei Scripturi

3. Dovezi la Sfinții Părinți

a. Formulele prin care Sfinții Părinți introduc citările biblice:
 „Scris este”, „Scriptura zice”, „Domnul zice”
 Cuvintele din Evanghelii sunt ale lui Hristos.
b. Epitete
Dionisie Areopagitul: Sfânta Scriptură este „ilustrațiune divină”
Fer. Augustin: „manuscrisul lui Dumnezeu”
Sf. Grigorie cel Mare: „Scrisoarea pe care Dumnezeu a trimis-o făpturilor Sale”
Sf. Iustin: „chitara la care cântă Dumnezeu”
c. Mărturiile despre originea ei divină
Clement Romanul scrie: „Citiţi cu osârdie Scripturile, ascultaţi desăvârşitele
profeţii ale Duhului Sfânt" (Ep. Cor. 45).
Sf. Iustin Martirul: „Când auziţi cuvintele Profeţilor ca spuse de o persoană, să
nu gândiţi că sunt spuse de cei ce le zic, ci de Logosul divin, care i-a îndemnat”.
Sf. Irineu: „Știm foarte bine că Scripturile sunt desăvârşite, fiind spuse de
Cuvântul lui Dumnezeu şi de Duhul Lui”
 Natura inspirației biblice

Inspirația presupune trei acte:

➢îndemnul prin care Dumnezeu îi determină pe oameni la împlinirea voinţei Sale
➢transmiterea de la Dumnezeu a mesajului care trebuie comunicat oamenilor
➢ferirea de greşeală sau asistenţa divină în tot cuprinsul scrierii. Autorul redă
fidel și infailibil ceea ce vrea Dumnezeu.
Care e modelul cooperării dintre Dumnezeu
și om?
➢Omul lucrează după puterile sale. Atunci când
aceste puteri sunt insuficiente, Dumnezeu nu
distruge naturalul, ci îl desăvârșește și îl suplinește.
„Dumnezeiescul har, Cel ce totdeauna pe cele
neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le
împlinește, prohirisește pe (N), în diacon/preot.
Să ne rugăm dar pentru dânsul ca să vină peste el
harul întru tot Sfântului Duh"”
➢Dumnezeu intervine atunci când este necesar,
spre susținerea autorității cuvântului revelat, prin
minuni.
 Suportul de scris

 manuscrisele originale au fost scrise pe fâșii de piele

lipite cap la cap (Ps. 40, 8; Ier. 36, 14. 23). Alte texte
sunt scrise pe pergament.

 British Museum:
manuscris al Torei (850 d.Hs.) ►

 Cel mai vechi manuscris integral

al VT care se păstrează astăzi
se găsește la Leningrad (1008).
diac. dr. Cătălin Vatamanu
 Limba textului sfânt

 Ebraică, cu excepția câtorva pasaje în

aramaică (Ezr. 4: 7-18; 7:11-28; Ier. 10:11;
Dan. 2:4 – 7:28), limbă apropiată ebraicii.
 O limbă ebraică primitivă este atestată deja
în cca 1500 î.Hs. în Fenicia. Este o scriere
pătratică. Scriere consonantică, cititorul
trebuia să adauge vocalele.
 Denumirea de limbă ebraică apare pentru
prima dată în Prologul cărții Înțelepciunea
lui Isus Sirah
 Limba ebraică a ieșit din uzul comun la
sfârșitul robiei babiloniene, fiind înlocuită
cu aramaica → vremea Mântuitorului.
 Sec. VII-X – masoreții introduc masora.
diac. dr. Cătălin Vatamanu
 Etape ale transmiterii textului ebraic

1. Transmiterea orală
2. Fixarea în scris
3. Multiplicarea și transmiterea textului prin copii
1. Cuvântul revelat a circulat mai întâi pe cale orală
 Koh amar Yahweh („așa zice Domnul”)
 Veiehi devar Yahweh (și a fost cuvântul Domnului…)
2. Primejdia pierderii sau trunchierii textului → fixarea textului în
scris, din îndemn divin.
Manuscrisele ajunseră la un grad mare
de uzură, dar nu trebuiau distruse de
mână omenească → gheniza =
„cimitire” ale textelor sfinte.
Gheniza de la Cairo: fragmente ale
manuscriselor biblice (sec. VI-VIII) ►
Fixarea definitivă a textului după
căderea Ierusalimului (70 d.Hs.)
 Etape ale transmiterii textului ebraic

3. Multiplicarea și transmiterea textului prin copii. Pentru

revizuirea textului, cărturarii au avut la dispoziție textul ebraic în uz în
Sinagogă, traducerea alexandrină (LXX) și Pentateuhul Samaritean.
 Masora= sistem de note critice, accente și semne vocalice care însoțesc
textul ebraic.
 Caspar Levias: activitatea masoreților a durat între per.
premacabeică și prima publicare a textului masoretic, în 1425.
 Manuscrisele de la Qumran

 1947 – au fost descoperite peste 900 documente, dintre care 200 au

conținut biblic: Psalmi (33), Deuteronom (27), Isaia, puține Cronici și
Ezdra, lipsește Estera.
 Apar și cărți deuterocanonice: Tobit (5), dar lipsesc: Iudita, I și II
Macab., Baruh, Înț. Sol.
 Datare: cca 150 î.Hs – 68 d.Hs.
 Regulile: comunitatea căuta să trăiască după preceptele Pentateuhului.
 Distrugerea unui nr mare de manuscrise biblice în timpul represiunii
romane → Efectul revoltei din 70 d.Hs.: unificarea textului, ca măsură
defensivă și conservativă pentru salvarea iudaismului.
 Impresionantă muncă de copiere a textului „standard”, dar și corecturi.
Câteva dintre aceste texte au stat la baza primelor traduceri.
 Imposibil să spunem unde și când a apărut presupusul text original.
 Ar fi mai înțelept să cercetăm separat fiecare carte a Vechiului
Testament și să încercăm să-i stabilim diferitele tradiții.
 Peșterile
de la Qumran ►

▼Scriptorium din Qumran

și reconstituirea lui ▼

diac. dr. Cătălin Vatamanu

 Septuaginta (LXX)
Traducătorii au avut la dispoziție un cu totul alt text ebraic decât cel de astăzi.
 LXX ne arată ce texte circulau în vremea Mântuitorului și a Sf. Apostoli
 Epistola lui Pseudo Aristea (prefectul gărzii regale a regelui egiptean Ptolemeu
II Filadelful, sec. III î.Hs.) către fratele său Filocrat: Demerius Falerul,
bibliotecar al bibliotecii din Alexandria l-a sfătuit pe rege să dispună
traducerea Legii iudaice. Regele a cerut marelui preot din Ierusalim un
exemplar al legii lui Moise și 72 de învățați (câte 6 din fiecare seminție).
I.Faros -72 de zile
 Epistola nu e autentică. Scop apologetic: de a preamări înțelepciunea iudaică
într-un mediu elenistic. Scop liturgic: s-a impus imediat în diaspora iudaică
din Egipt, dar și în alte sinagogi din diaspora elenistică.
 Autoritatea ei justificată de aria vastă a vorbirii lb. grecești, credința în
caracterul ei inspirat.
 Autoritatea ei a scăzut odată cu apariția creștinismului. După 70 d. Hs.
(distrugerea Templului) iudeii au exclus-o definitiv. Traducerea LXX = o
profanare a textului sfânt – zi de post
 LXX a făcut cunoscută păgânilor credința iudaică a VT
 Deosebiri:
 Ieș. 35-40 este mai rezumativ
 Isaia și Ieremia – tendință de a rezuma
textul original
 LXX este considerată inspirată.
Revizuirea Septuagintei
Origen (254): Hexapla – 6 coloane:
 Textul ebraic consonantic
 Textul ebraic transliterat cu caractere grecești
 Traducerea lui Aquila
 Traducerea lui Symachus
 Textul LXX revizuit de Origen
 Traducerea lui Teodotion

50 volume, greu de copiat.

S-a păstrat până în cca 600 d.Hs. în Cezareea
Palestinei.
diac. dr. Cătălin Vatamanu
 Alte traduceri

Traducerile latine
1. Vetus latina
 Sf. Ciprian al Cartaginei (m. 258) exista o traducere în latină.
 Realizată poate la Roma sau în Galia.
2. Vulgata
 Fer. Ieronim traduce mai întâi Psaltirea pentru uz liturgic (Betleem, 389)
 Traducerea Vulgata făcută la ordinul Papei Damasus.
 Foarte răspândită – „Vulgata”

Traduceri moderne
 Sf. Chiril și Metodie (sec. IX)
 Biblia de la Lyon (1477)
 Biblia lui Martin Luther (1534)
 King James Version (1611)
 1955 – prima traducere integrală a Sfintei Scripturi în greaca modernă
 Traduction Oecumenique de la Bible (integral în 1987)

diac. dr. Cătălin Vatamanu

 Traduceri în limba română

 Codicele Voronețean, descoperit, în 1871, la M.

Voroneț, publicat în 1885, de G. Sbiera. ►
Manuscrisul cuprinde: Faptele Apostolilor (începând cu
cap. 18); 3 epistole : Iacob si I-II Petru.
Manuscrisul este incomplet.
 Psaltirea Șcheiană: sfârșitul secolului al XV-lea
(Aron Densușianu), fie 1515 (Sextil Pușcariu, P.P.
Panaitescu) sau intervalul 1563-1570 (I.-A. Candrea) ►
Conține:Psalmii lui David și cântări: 8 cântări ale lui
Moise, Rugăciunea Anei, mama proorocului Samuel,
Cântarea lui Isaia proorocul, Rugăciunea lui Iona
Proorocul, Cântarea Preasfintei de Dumnezeu
Născătoare, Rugăciunea proorocului Zaharia.

diac. dr. Cătălin Vatamanu

 Traduceri în limba română

 Psaltirea Voronețiană, descoperită în 1882, la

M. Voroneț.
- datată aproximativ în a doua jumătate a secolului
al XVI-lea de Ovid Densusianu și P. P. Panaitescu,
între 1552-1570 de I.A. Candrea.
- cuprinde și textul slavon al Scripturii

 Psaltirea Hurmuzachi (donator istoricul

Eudoxiu Hurmuzachi). ►
- este considerată nu o copie, ci însuși manuscrisul
original al traducerii din slavonă.

diac. dr. Cătălin Vatamanu

 Traduceri în limba română

 Cea dintâi Psaltire – 1577, a diac. Coresi ►

 1582 – Palia de la Orăștie
 1651 – Psaltirea de la Bălgrad
 1673 – Psaltirea în versuri, mitropolitul Dosoftei

 1688: Biblia de la București (Biblia lui Șerban

Cantacuzino), tradusă de frații Șerban și Radu
Greceanu ▼
 1795 – Biblia de la Blaj, cu binecuvântarea
episcopului Ioan Bob de Făgăraș
 1858 - Biblia lui Andrei Șaguna
 1914 – prima ediție oficială a Sfântului Sinod
 2001-2002 Biblia diortosită de Mitropolitul
Bartolomeu Anania

diac. dr. Cătălin Vatamanu

 Ediții ale Sfintei Scripturi publicate în perioada comunistă
– dovezi ale unei mărturisiri ortodoxe –

➢ 1924 - apare la Neamţ prima ediţie a Evangheliilor, în traducerea nouă a lui

Nicodim Munteanu, viitorul Mitropolit al Moldovei.
➢ 1925-1926 Noul Testament, traducere nouă, a stareţului Mănăstirii Neamţ,
Nicodim Munteanu.
➢ 1927 - Noul Testament, traducere nouă, de Grigore Pişculescu - Gala
Galaction
➢ 1929, Psaltirea, traducere nouă, de Gala Galaction şi reputatul ebraist, prof.
Vasile Radu.
➢ 1930, Noul Testament şi Psalmii, cu o prefaţă de Patriarhul Miron Cristea,
traducerea Gala Galaction - Vasile Radu.
➢ 1931 Noul Testament, al lui Nicodim Munteanu.
➢ Sfânta Scriptură, tradusă după textul grecesc al Septuagintei confruntat cu cel
ebraic, în vremea Domniei Majestății Sale Carol II, din îndemnul și cu
purtarea de grijă a IPS Dr. Miron Cristea, Patriarhul Românilor, Cu aprobarea
Sfântului Sinod, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1936. A doua Biblie
Sinodală (1936)
➢ Tot în 1936 apare Biblia de la Neamţ, o frumoasă ediţie ilustrată alcătuită de
către mitropolitul Nicodim, în colaborare cu Prof. I. D. Ştefănescu.
➢ 1937, Noul Testament, traducere nouă a lui Ioan (Irineu) Mihălcescu.
 Ediții ale Sfintei Scripturi publicate în perioada comunistă
– dovezi ale unei mărturisiri ortodoxe –

➢ Biblia, adică dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și a Noului Testament,

tradusă după textele originale ebraice și grecești de preoții profesori Vasile
Radu și Gala Galaction, din înalta inițiativă a Majestății Sale Regelui Carol II,
București, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, 1938. „Biblia
Carol al II lea - 1938” este traducerea Pr. Vasile Radu şi Gala Galaction, de
această dată după ediţia critică a textului ebraic întocmit de Rudolf Kittel
(1937) şi a Septuagintei (ediţia R. Rahlfs, 1935), la aniversarea a 250 de ani a
Bibliei de la Bucureşti 1688. Ea a fost sponsorizată de principele Carol al II-
lea, la 11 ani de la urcarea sa pe tron. Ediţia nu a primit recunoaşterea
Sfântului Sinod.
➢ 1941 Noul Testament, ediţie sinodală a proaspăt Patriarhului Nicodim
Munteanu.
➢ 1942 Noul Testament, traducerea Ioan (Irineu) Mihălcescu.
➢ 1942 Noul Testament, traducere nouă a Episcopului Clujului Nicolae Colan
care a folosit ca bază textul Bibliei lui Şaguna. Tipărirea s-a repetat şi în 1945.
➢ 1944 A treia Biblie sinodală. Ea include traducerea nouă a Noului Testament
efectuată de către Patriarhul Nicodim, la care se adaugă contribuţia lui Vasile
Radu şi Gala Galaction din precedenta ediţie sinodală.
 Ediții ale Sfintei Scripturi publicate în perioada comunistă
– dovezi ale unei mărturisiri ortodoxe –

➢ Noul Testament, 1949 - ultima tipărire a traducerii lui Nicodim.

➢ a patra Biblie Sinodală (1968) va apare după al II-lea Război, reluând
traducerea Vechiului Testament din 1936 şi pe cea a Noului Testament
din 1951(traducerea Galaction), cu textul revizuit de către Pr.I. Gagiu,
Prof. Teodor M. Popescu şi Prof. Dumitru Radu.
➢ 1975 Biblia - a cincea ediţie sinodală, sub conducerea lui Iustinian, o
revizuire a ediţiilor precedente.
➢ 1979 - Noul Testament şi Psalmii, revizuit, sub conducerea noului
Patriarh Iustin Moisescu.
➢ 1982 – Biblia - ediţie sinodală, Iustin Moisescu.
➢ Sfînta şi Dumnezeiasca Evanghelie, Bucureşti, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1983
➢ Noul Testament cu Psalmii, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1983
➢ 1989 - Biblia, ediţia sinodală a noului patriarh Teoctist, revizuită.
 Ediții ale Sfintei Scripturi publicate în perioada comunistă
– dovezi ale unei mărturisiri ortodoxe –

Ediţia jubiliară din 1988

➢ La 300 de ani de la apariţie, Biblia de la
Bucureşti (1688) sau Biblia lui Şerban
Cantacuzino a fost retipărită în facsimil şi
transcriere la Tipografia Institutului Biblic
şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române într-o ediţie jubiliară. Iniţiativa a
aparţinut patriarhului Iustin Moisescu
(1977-1986) şi a fost desăvârşită de
patriarhul Teoctist (1986-2007). Comisia
de specialişti căreia i s-a încredinţat
această lucrare a fost coordonată de acad.
Ioan C. Chiţimia († 1989). Ediţia jubiliară a
Bibliei de la Bucureşti a fost lansată la
Bucureşti, Geneva, Viena şi Tesalonic.
➢ Mai există în ţară doar câteva exemplare
din Biblia lui Şerban Cantacuzino. Unul
dintre exemplare se află în acest moment
la Arhivele Naţionale din Brăila. În anii '50
ea a fost „epurată” şi urma să fie distrusă
pentru totdeauna de către comunişti.
 Bibliografie

 Petre Semen, Introducere in teologia biblică a Vechiului Testament, Ed. Trinitas, 2008
 Conf. dr. pr. Ilie Melniciuc-Puică, Lect. dr. diac. Cătălin Vatamanu, Asist. dr. pr. Cezar-Paul
Hârlăoanu, Vorbirea și tăcerea în revelație. Festschrift la cea de-a 65-a aniversare a Pr.
prof. dr. Petre Semen, Editura Doxologia, Iași, 2014
 pr. prof. Vasile Mihoc, Canonul şi inspiraţia Sfintei Scripturi văzute din punct de vedere ortodox, în
„Ortodoxia”, 12/1997
 Pr. lect. dr. Constantin Preda, Inspiraţia Septuagintei din perspectivă hermeneutică, în „Studii
Teologice” (ST), nr. 2, 2006
 Teodor P. Păcescu, Inspiraţia cărţilor Sfintei Scripturi, Tipogr. Speranţa, Bucureşti, 1907
 pr. lect. Teodor L. Baba, Inspiraţia şi autenticitatea, divinitatea şi umanitatea, reliefate în Sf.
Scriptură”, MB, 10-12/1995
 pr. prof. Vl. Prelipcean, Inspiraţia Sfintei Scripturi, în „Ortodoxia”, 4/1962
 prof. N. Chiţescu, Inspiraţie şi revelaţie in Sfintele Scripturi, MO, nr. 13, 1978
 George Galitis, Revelaţie, inspiraţie şi exegeză biblică în înţelegerea ortodoxă, trad. din lb. germană
de Basarab, pr. prof. Mircea, MA 13/1981, pp. 2734. (titlu original Offenbarung, Inspiration und
Schriftauslegung nach orthodoxem Värstandnis, în „Una Sancta”, nr. 2, 1980.
 diac. Ioan Glăjar, Problema interconfesională a inspiraţiei biblice, în „Ortodoxia”, 2, 1957
 John Breck, Puterea cuvântului în Biserica dreptmăritoare, trad. M. Herghelegiu, EIBMBOR,
Bucureşti, 1999
 Bibliografie

 Mihai Valentin Vladimirescu, O istorie a Bibliei ebraice, Polirom, 2006.

 Neaga, pr. prof. dr. Nicolae, „Septuaginta”, MA 35/1964, pp. 195-209
 pr. prof. Simeon Popescu, Septuaginta şi textul evreesc al Testamentului
Vechiu în Biserica Ortodoxă, Tipogr. Dor. P. Cucu, Bucureşti, 1908
 Neaga, pr. prof. dr. Nicolae, „Vulgata”, MA 46/1965, pp. 275-287
 Dr. Atanasie Negoiță , Interpretarea Scripturii în manuscrisele de la Marea
Moartă, în MB, an XXVII, 4-6, 1977, p. 330-341
 Psaltirea Hurmuzachi, Bucureşti, 1979, 125 p.
 conf. I. A. Candrea, Psaltirea scheiană comparată cu celelalte Psaltiri din sec. XVI şi
XVII traduse din slavoneşte, vol. I, Introducere cu 11 planşe, Atelierele grafice
Socec & co., Bucureşti, 1916, 238 p.
 Coresi, Psaltirea slavoromană (1577) in comparaţie cu Psaltirile coresiene din
1570 şi din 1589, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1976, 779 p.
 diac. Cristofor Dancu, Dosoftei, Psaltirea in versuri, ediţie ingrijită de N. A. Ursu, cu
o predoslovie de IPS Mitropolit Iustin Moisescu”, BOR 34/1985, pp. 324-328
 Gheţie, Ion, Psaltirea Hurmuzachi copie sau original?, Ed. Academiei RSR,
Bucureşti, 1974, extras din Studii de limbă literară şi filologie, vol. III, pp. 245-259.

diac. dr. Cătălin Vatamanu