Sfânta Scripturǎ sau Biblia

Def.: Sfânta Scripturǎ sau Biblia (gr.βΙβλΙΟη, βΙβλΙίχ= carte, cǎrţi), este o colecţie de cǎrţi sfinte,
scrise de prooroci, Apostoli şi alţi oameni aleşi, sub inspiraţia Duhului Sfânt; ea cuprinde adevǎruru de
credinţǎ, precum şi norme de purtare şi unele relatǎri istorice pe care Dumnezeu le-a descoperit spre a fi
scrise, pǎstrate şi transmise credincioşilor ȋn scopul mântuirii.

Sfânta Scripturǎ a fost scrisǎ ȋntre anii 1500 ȋ. HR – 100 d. HR.

Sfânta Scripturǎ-generalitǎţi
Pǎrţile Sfintei Scripturi Numǎrul cǎrţilor Sfintei Scripturi
 Vechiul  Noul Vechiul Testament
Testament Testament
 cuprinde  cuprinde  39 canonice  27 cǎrţi
Revelaţia de la Revelaţia fǎcutǎ  14 canonice.
Adam şi Eva de ȋnsuşi Fiul lui necanonice;
pânǎ la Hristos. Dumnezeu şi
transmisǎ
Sfinţilor
Apostoli.
Sfânta Scripturǎ conţine 66 cǎrţi canonice.

Ambele cǎrţi au o valoare normativǎ, sunt bune, dar cea mai importantǎ valoare o are Noul
Testament, deoarece cuprinde descoperirea fǎcutǎ de ȋnsuşi Fiul lui Dumnezeu şi transmisǎ Sfinţilor
Apostoli.

Fercitul Augustin: „Noul Testament este ascuns ȋn cel Vechi; Vechiul Testament se deschide ȋn
cel Nou”.

Inspiraţia Sfintei Scripturi:

 ȋntreaga Scripturǎ este o operǎ inspiratǎ de Dumnezeu, autorii scriind-o la porunca lui
Dumnezeu:”Fosta Cuvântul Domnului cǎtre mine şi a zis…”.(Ieremeia 2,1).
„ Ṣi a zis Domnul cǎtre mine: ia o carte mare şi scrie deasupra ei cu slove
omeneşti..”.( Isaia 8,1).

Def.: prin inspiraţia Sfintei Scripturi se ȋnţelege acţiunea dumnezeiascǎ asupra unui autor sfânt
pe care Dumenzeu ȋ-i lumineaza mintea acestuia, spre a cunoaşte şi ȋnţelege cele descoperite, ferindu-l
de greşeli ȋn decursul scrierii.

 Aceastǎ acţiune nu trebuie ȋnţeleasǎ ca pe o inspiraţie verbalǎ ȋn sensul ca Duhul Sfânt i-ar fi
dictat autorului sfânt cuvânt cu cuvânt cele pe care le-a scris, ci numai cǎ acesta a primit de la
Dumnezeu conţinutul de idei al revelaţiei, nu i-a fost anulatǎ cugetarea, voinţa ori felul ȋn care el a
redat cele descoperite; Dumnezeu i-a respectat personalitatea şi liberatea de a reda ȋn felul sǎu
prorpiu cele descoperite.
Organizarea scrierilor apostolice şi suportul pe care le-au scris:

PAPIRUSUL: - este o trestie care trǎieşte ȋn Delta mlǎştinoasǎ a Nilului;

-are o lungime de 3-4 m, este uscatǎ, seamǎnǎ cu bambasul
-oamenii din timpul Apostolilor o decupau ȋn folii unde o presau pentru a se
ȋndrepta; apoi fibrele se lipeau cruciş pentru a se face un spaţiu integral scrierii.
- papirusul avea un incovenient; fibrele nu rezistau foarte mult, se crǎpau, se
degradau, se pierdeau.

Primele scrieri bilice au fost fǎcute pe papiruşi.

Ǐn secolul III-IV se dezvoltǎ o nouǎ tehnicǎ, a pergamentului, descoperit ȋn Asia Micǎ, localitatea
PERGAM.

PERGAMENTUL: -este o piele (oaie, viţel, miel, antilopǎ);

-cele mai fine erau foarte scumpe, obţinute din pielea mielului nenǎscut, ȋnsa
erau şi pergamente inferioare;

-era vopsit cu diverse culori, apoi se scria pe el cu anumite cerneli, cu funigine

amestecatǎ cu clei;

-ustensila de scris era o trestie subţire numitǎ stilos;

- pe pergamentul purpuriu se scria cu cernealǎ din aur şi argint.

Deoarece se gǎsea foarte greu, papirusul şi pergamentul se rǎzuia, scriindu-se din nou.

Sfintele Evanghelii au fost scrise pe papiruşi; papiruşii se pǎstrau ȋn volume, care rau rǎsucite cu
mânere la capǎt; mai multe 4-5 alcǎtuiau un volum.

Limba ȋn care s-a scris era greaca comunǎ, folositǎ de toţi soldaţii, negustorii şi clasele de jos din
imperiul roman.

Sfânta Tradiţie
Def.:” prin Sfânta Tradiţiei se ȋnţelege totalitatea adevǎrurilor revelate care nu se cuprind ȋn
Sfânta Scripturi, ci au fost transmise prin viu grai de cǎtre Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli, unele fiind mai
târziu consemnate ȋn scris şi pǎstrate de Sfânta Bisericǎ pânǎ ȋn zilele noastre.

Monumentele sau documentele Sfintei Tradiţii:

 Hotǎrârile formulate la Sinoadele Ecumenice recunoscute de Bisericǎ;

 Viaţa bisericeascǎ oglinditǎ ȋn datinile, obiceiurile şi practicile sale;
 Cultul divin oglindit ȋn cǎrţile de cult;
 Scriei ale Sfinţilor Pǎrinţi;
 Monumente de artǎ bisericeascǎ (inscripţii,arghitecturǎ, picturǎ, sculpturǎ, monumente funerare);
 Mǎrturisiri de credinţǎ mai nou ale Bisericii.