Informatii generale despre Biblie

Denumirea Bibliei
Denumirea Biblie se trage din limba greaca: Biblos insemna carte. Mai rar se
foloseste expresia Bibliotheca, sau de la Ieronim incoace Divina Bibliotheca, deci
Colectia de carti Divine. Biblia nu este o singura carte, ci o colectie de 66 de carti,
scrise de vreo 40 de autori diferiti. Printre acestia sunt imparati (David, Solomon),
medici si alti oameni invatati (Isaia, Luca), teologi (Ezra, Pavel), ministri (Moise,
Daniel, Neemia), tarani si meseriasi (Amos, Petru), muzicieni ( Asaf, fiii lui Cora),
prooroci (Ezechiel, Ioel). Aceste 66 de carti au fost scrise intr-un interval de aproape
1500 de ani.
Alte denumiri ale Bibliei sunt: Scriptura Luca 4,21; Ioan 2,22; 5,39; Iacov 2,23;
Scripturile Luca 24,27; Sfanta Scriptura, Sfintele Scripturi Romani 1,2; 2Timotei
13,15; Cartile Dan.9,2; Legea si Prorocii Fapte 13,15; Rom. 3,21
Aceste scrieri, cunoscute de noi ca Vechiul si Noul Testament mai poarta denumirea
de Canon, ceea ce inseamna regula sau masura. Canonul este deci totalitatea
cartilor Biblice, care au fost acceptate in decursul veacurilor, facandu-se distinctie de
scrierile apocrife, adica secundare. Termenul canon, denota la inceput doar Noul
Testament. Notiunea de Carti Sfinte, deci colectia de scrieri biblice inspirate, este
foarte veche. Legea si scrierile lui Moise erau pastrate ca un tezaur in Chivot (Deut.
31,24-26). Colectarea si sortarea scrierilor Vechiului Testment a durat secole si a fost
incheiata de Ezra. Noul Testament a fost incheiat inainte de 200 d.H., cu cateva
exceptii. Canonul in forma actuala a fost definitivat prin sec. IV. d.H.
Impartirea Bibliei
Biblia evreilor era Vechiul Testament, denumita Legea, Prorocii si Scrierile, fara
vreo denumire speciala.
Impartirea Vechiului Testament pe vremea Domnului Isus
Thora=Legea. Radacina acestui cuvant se trage din Jara, a invata, a preda.
Aceasta Thora se afla astazi inca in orice sinagoga. Ea cuprinde cele cinci Carti ale
lui Moise si este impartita in 52 de pasagii. Pentru fiecare Sabat un pasagiu. In limba
greaca se foloseste termenul Pentateukos, Cartea din cinci parti.
Nebijim=Prorocii, cuprind doua feluri de scrieri: a) Nebijim risonim, primii proroci,
sau prima grupare de prorooci. Din ea fac parte: Iosua, Jedecatori, 1-2 Samuel, 1-2

Imparati (fiecare numai cate o singura carte). b) Nebijim acharonim, prorocii de mai
tarziu, sau a doua grupare de prooroci: Isaia, Ieremia, Ezechiel si restul de 12
prooroci mici.
Ketubim=Scrierile erau formate din trei parti a) Psalmii, Proverbe si Iov, b) Cantarea
Cantarilor, Rut, Plangerile, Eclesiastul si Estera. Aceasta parte se numea Megilloth,
adica Sulurile, c) Daniel, Ezra, Neemia si Cronici.
Legea este fundamentul solid pentru teocratia lui Dumnezeu, care este descrisa din
punct de vedere istoric de prooroci. Ei ne redau si iubirea lui Dumnezeu pentru
pastrarea acestei teocratii. Scrierile ne descopera gandurile si aspiratiile acestui
popor cu o mentalitate deosebita.
Impartirea actuala
Sfanta Scriptura de astazi cuprinde Vechiul si Noul Testament. Expresia Testament
este folosita mai intai de Tertullian si inseamna legamant (in ebr. Berith, in gr.
Diatheke), expresie folosita si pentru Vechiul si Noul Testament. Idea de baza pentru
alegerea acestui termen era legamantul lui Dumnezeu incheiat prin Moise cu
poporul evreu in Vechiul Testament (Ex. 19,5), iar in Noul Testament cel incheiat prin
Domnul Isus Hristos cu Biserica (Mat. 26,28; 1 Cor.11,25). Impartirea in capitole o
datoram mitropolitului englez Stephan Langton din Cambridge (NT 1205), iar
versetele au fost introduse de tipograful parisian Robert Stephanus (1551).
Vechiul Testament
a) 17 carti istorice: Genesa Estera
b) 5 carti didactice sau poetice: Iov Cantarea Cantarilor
c) 17 carti profetice: Isaia Maleahi
Noul Testament
a) 5 carti istorice: Matei Faptele Apostolilor
b) 21 didactice: Epistolele
c) 1 carte profetica: Apocalipsa
Limba Bibliei
V.T. este scris in limba ebraica, cateva pasaje scurte din Ezra, Neemia si Daniel in
aramaica. Limba ebraica era limba clasica a Palestinei, aramaica un dialect mai nou,
era limba poporului si se vorbea de toti evreii orientului.

N.T. este scris in limba greaca vorbita de lumea intreaga in acele vremuri. Cateva
cuvinte apar si in limba aramaica si latina.
Manuscrisele Bibliei
Un manuscris vechi se numeste Codex. Astazi se cunosc multe manuscrise. Ca
material s-a folosit papirusul sau pergament (piei de animale prelucrate). Prima
industrie de pergament a fost intemeiata in orasul Pergamus in Asia Mica. Cele mai
importante manuscrise sunt: Textele de la Qumran. Niste ciobani beduini au gasit in
1947 intr-o pestera din Valea Qumran, situata pe malul vestic al Marii Moarte, 14 km
la sud de Ierihon, niste role de pergament infasurate in panza si conservate in vase
de lut. Aceste scrieri provin de la o secta evreiasca denumita esseni. Calugarii
acestei secte au pus scrierile la adpost, ferindu-le astfel de invadatorii romani (66 si
132 d.Hr.). Cu ocazia unor expeditii s-au gasit in 11 pesteri multe manuscrise: un sul
complet al lui Isaia, fragmente cuprinzand toate cartile V.T., fara Estera, comentarii cu
textul V.T., scrieri apocrifice si manuscrisele sectei respective. Aceste scrieri au fost
datate din sec. 2 si 1 i.Hr. si sunt cele mai vechi manuscrise cunoscute. Valoarea lor
nu se poate estima si sunt, pentru iudaism si crestinism, de o importanta hotaratoare.
Cele mai importante traduceri
Primele traduceri sunt foarte vechi, chiar mai vechi decat manuscrisele amintite mai
sus. De aceea au o valoare extraordinara pentru studiul critic al textului biblic.
Septuaginta (LXX) Saptezeci este o traducere a V.T. in limba greaca facuta in
Alexandria. Inceputul traducerii era probabil pe vremea lui Ptolomeu Filadelfus,
terminarea ei se pare ca ar fi fost intre anii 275-130 i.Chr. Conform unei legende
traducerea ar fi fost facuta de 70 de invatati si lucrarea s-a terminat in 70 de zile!
Dupa stilul diferit se pare ca ea este lucrarea mai multor traducatori. Pavel si primii
crestini au folosit aceasta traducere.
Peritta, o traducere siriaca a V.T. si N.T. Unii sustin ca episcopul Rabbula din Edessa
ar fi tradus-o in sec. V-lea, altii cred ca lucrarea este si mai veche.
Vulgata, adica Cea mai mult raspandita, este singura traducere valabila in biserica
catolica si aprobata de Consiliul din Trient in limba latina. Ea a fost tradusa la cererea
episcopului roman Damasus de catre invatatul Ieronim intre anii 392-405. Cea mai
mare parte a lucrarii a fost facuta in Betleem. Abia pe vremea lui Gregor cel Mare a
fost ridicata la positia actuala.