Icoana Inaltarii Domnului - talcuire Inaltarea lui Hristos este una dintre dogmele Bisericii incluse in Simbolul de Credinta

niceo-constantinopolitan. Acesta afirma: "Si S-a rastignit pentru noi in timpul lui Pontiu Pilat, a patimit si S-a ingropat. Si a inviat a treia zi dupa Scripturi. Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui". Ca si Rastignirea si Invierea, Inaltarea nu se praznuieste la o data fixa. Ziua Inaltarii variaza de la an la an. Ea depinde de data Pastelui, Inaltarea fiind la a Patruzecea zi dupa Paste, adica in joia de dupa Duminica Orbului. In iconografia bizantina, Inaltarea este prezentata astfel: La milloc, in planul frontal, se afla Maica Domnului, cu fata, privind drept inainte, cu mainile inaltate in rugaciune. Adeseori o putem vedea stand in picioare pe un scaunel. In spatele ei, in dreapta si in stanga, se afla cate un inger imbracat in vesminte albe. Ingerii tin cate un toiag in mana dreapta, iar cu stanga ridicata Il arata, deasupra lor, pe Domnul inaltandu-se. Uneori tin cate un filacter desfasurat, pe care sunt scrise fraze preluate din Faptele Apostolilor. Pe filacterul unuia dintre ingeri sta scris: "Barbati galileieni de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer" (Fapte 1, 11). Langa ingeri se afla Apostolii, sase de o parte si sase de cealalta. Apostolii din fata, Pavel si Petru, stau langa Maica Domnului, Pavel in dreapta ei si Petru in stanga. Capetele Sfintilor Apostoli sunt indreptate "in sus," privind cu uimire la Hristos, Care Se inalta. Unii dintre ei fac gesturi vii cu mana, pe care o ridica, aratandu-L pe Hristos. Sfantul Pavel priveste ametit, cu mana dreapta in fata ochilor. Acest gest aminteste de experienta lui de pe drumul Damascului, cand a fost orbit de lumina lui Iisus (Fapte 9, 15). In spatele Maicii Domnului, al ingerilor si al Apostolilor, se afla un munte cu maslini - reprezentat schematic - pentru a aminti privitorului ca inaltarea s-a petrecut pe muntele Maslinilor. Deasupra muntelui, la mijlocul laturii de sus a compozitiei, este reprezentat Hristos, intr-o mandorla circulara. Sta asezat pe un curcubeu, binecuvantand cu mana dreapta si tinand un filacter in stanga. In afara mandorlei sunt doi, patru sau mai multi ingeri, care zboara, cu bratele intinse, atingand cu mainile lor marginea exterioara a mandorlei - un gest de cinstire a lui Hristos. Aureola este utilizata numai in reprezentarea lui Iisus, a Maicii Domnului si a Ingerilor. In capatul de sus al icoanei, deasupra mandorlei, se afla inscriptia: "Inaltarea". Nu se face nici o referire la Inaltare in Evangheliile dupa Matei si Ioan. O referire scurta apare in celelalte doua Evanghelii si in prima Epistola a Sfantului Apostol Pavel catre Timotei: Mult mai mult se vorbeste despre ea in Faptele Apostolilor. Evanghelistul Marcu spune ca inaltarea s-a petrecut dupa ce Hristos le-a aparut celor unsprezece ucenici ai Sai si "i-a mustrat pentru necredinta si impietrirea inimii lor, caci n-au crezut pe cei ce-L vazusera inviat" si le-a poruncit sa raspandeasca peste tot cuvantul Evangheliei, spunand: "Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura" (Mc. 16,15). Dupa ce Domnul a rostit aceste cuvinte si altele cateva, pe

Page15

Page15

care Marcu le reda; "S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei, plecand, au propovaduit pretutindeni si Domnul lucra cu ei si intarea cuvantul, prin semnele care urmau" (Mc. 76, 1,9-20). Acest pasaj ne ofera informatia importanta ca Inaltarea a avut loc in prezenta ucenicilor, dupa cum arata si icoana. In icoana sunt prezenti doisprezece Apostoli, in loc de unsprezece - numarul dat de Marcu. A fost inclus Sfantul Apostol Pavel, implinind numarul celor doisprezece ucenici, chiar daca el nu se afla impreuna cu ceilalti ucenici la Inaltarea Domnului. Sfantul Apostol Pavel apare in compozitie pentru ca Iuda Iscariotenul, unul dintre cei doisprezece ucenici de la inceput, il tradase pe Iisus si nu era acolo. In legatura cu aceasta, Kontoglou remarca: "in multe situatii, iconografia ortodoxa nu reprezinta un subiect evanghelic cu acuratete istorica, ci in chip simbolic". Fapt este ca doar cu putin inainte de Inaltarea Sa, Hristos ii indemnase pe ucenicii Sai sa propovaduiasca pretutindeni Evanghelia - asa cum am aratat deja - iar Sfantul Pavel a fost "vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel" (Fapte 9, 15). Trebuie observat ca, desi Pavel nu s-a numarat printre ucenici in timpul vietii lui Hristos pe pamant, ci a devenit unul dintre cei doisprezece dupa Inaltare si dupa adunarea Sfintilor Apostoli la Ierusalim in ziua Cincizecimii, el a fost prezent la intalnirile Apostolilor, dupa aceste evenimente (vezi, de exemplu, Fapte 9, 26-28, 15, 625). Evanghelia dupa Luca ne mai ofera niste informatii despre Inaltare. In ultimul capitol se spune ca dupa Inviere, Hristos li s-a aratat celor unsprezece ucenici la Ierusalim, le-a vorbit, le-a cerut de mancare si a mancat inaintea lor, le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile" si le-a vorbit despre necesitatea de a propovadui in numele Sau la toate neamurile", dupa ce vor fi "imbracati cu putere de sus" (Lc. 24, 45, 47, 19). Apoi i-a dus pe cei unsprezece ucenici ai Sai "Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si Sa inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare" (Lc. 24, 50-52). Ceea ce adauga acest pasaj la relatarea Evangheliei dupa Marcu este locul inaltarii langa Betania - si faptul ca Hristos Si-a binecuvantat atunci ucenicii, asa cum se vede si in icoana. In Faptele Apostolilor, Sfantul Evanghelist Luca precizeaza si mai exact locul unde s-a petrecut Inaltarea: el spune ca era Muntele Maslinilor. Mai departe, vorbeste aici despre un "nor" in care S-a dedicat Hristos. "Norul" era Slava dumnezeiasca a lui Hristos, care, in icoane, apare in forma circulara luminoasa de jur-imprejurul Lui. In plus, mai vorbeste de cei doi ingeri in vesminte albe, care au aparut pe Muntele Maslinilor si citeaze cuvintele pe care ei le-au adresat Apostolilor. Toate aceste informatii se afla in primul capitol din Faptele Apostolilor. Aici citim: "(Iisus) S-a si infatisat pe Sine viu dupa patima Sa prin multe semne doveditoare, aratanduli-Se timp de patruzeci de zile si vorbind cele despre imparatia lui Dumnezeu. Si acestea zicand, pe cand ei priveau, S-a inaltat si un nor L-n luat de la ochii lor. Si privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe, care au si zis: "Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer." Atunci ei s-au intors la Ierusalim de la muntele ce se cheama al Maslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sambata" (Fapte 1,3,9-12). In sfarsit, Sfantul Apostol Pavel spune in Epistola intai catre

Timotei: "Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, a fost vazut de ingeri, S-a propovaduit intre neamuri, a fost crezut in lume, S-a inaltat intru slava" (I Tim. 3,16). Troparul care se canta in ziua sarbatorii inaltarii, precizandu-I semnificatia, isi ia primele cuvinte de la incheierea pasajului paulin citat mai sus: " Inaltatu-Te-ai intru slava, Hristoase Dumnezeule, bucurie facand ucenicilor Tai prin fagaduinta Duhului Sfant, incredintandu-se ei prin binecuvantare ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii." Elementele icoanei Inaltarii care nu se regesesc in textele Noului Testament sunt pe langa includerea Sfantului Apostol Pavel, despre care deja am vorbit - prezenta Maicii Domnului si a ingerilor care zboara in jurul mandorlei circulare. Cu privire la Maica Domnului, Kontoglou remarcand faptul ca ea este reprezentata ca fiind prezenta la eveniment, dupa cum afirma traditia nescrisa. Cat despre ingerii care zboara, se poate spune ca includerea lor are o semnificatie simbolica, exprimand nespusa evlavie si iubire pe care le au ingerii pentru Hristos. Este, totodata, in acord si cu afirmatia din Evanghelii ca ingerii Ii slujesc Lui (Mt. 4,1l; Mc. 1,13). Inaltarea apare, de obicei, zugravita pe bolta in leagan, spre risdrit (la baza turlei, spre Sfantul Altar). Cand se foloseste pentru Inaltare intreaga bolta, jumatate dintre Apostoli impreuna cu Maica Domnului, incadrata de doi ingeri, sunt pictati pe o parte a boltii, ceilalti sase pe cealalta parte, iar Hristos in slavi si ingerii care zboara, pe partea cea mai inalta a boltii. Iconografia Inaltarii are o istorie foarte lunga, incepand, cel tarziu, din secolul al VI-lea. In Evangheliarul Rabbula apare o miniatura infatisand Inaltarea, care dateaza din anul 586, iar o icoana a el, datand din a doua jumatate a secolului al VI-lea sau inceputul secolului al VII-lea, se pastreaza la Manastirea Sfanta Ecaterina de pe Muntele Sinai. Prototipul icoanelor Inaltarii se poate deslusi deja, in elementele principale, in aceste icoane sau in altele tot atat de vechi: Hristos in slava, cu ingeri zburand in jurul Lui; dedesubt, Maica Domnului incadrata de doi ingeri si doisprezece Apostoli, printre care si Sfantul Pavel. Una dintre cele mai remarcabile icoane monumentale ale Inaltarii este cea din Biserica Sfanta Sofia din Trapezund, Pont, din nordul Asiei Mici. Aceasta este o biscrica monumentaa, construita in secolul al XIII - lea de imparatul Manuel Comnenul (12381263). Inaltarea ocupa aici intreaga bolta de deasupra Sfantului Altar. Hristos in slava este inconjurat de sase ingeri, trei de o parte si trei de cealalta. Constantine Cavarnos

Page15

Inaltarea Domnului Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu "Hristos S-a inaltat!" si "Adevarat S-a inaltat!". IPS Bartolomeu Anania afirma ca noi folosim acest salut fie din nestiinta, fie din exces de evlavie, deoarece el nu este atestat de Biserica. Si afirma ca noi sarbatorim Pastile cu asertiunea "Hristos a inviat!", la care ni se raspunde cu confirmarea "Adevarat, a inviat!", pentru ca Invierea nu a avut martori, ea a fost receptata cu indoieli si necredinta. In vreme ce Inaltarea Domnului a avut martori, ea a fost o despartire izvoritoare de lumina, deoarece ucenicii s-au intors in Ierusalim "cu bucurie mare". Din acest motiv in cartile noastre de slujba nu exista o salutare similara cu aceea de la Sfintele Pasti. Hristos S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase coplesiti de durerea despartirii. Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite sa reveleze prezenta Divinitatii, dar sa o si ascunda. Inaltarea Domnului sarbatorita in vechime odata cu Rusaliile Cea mai veche mentiune despre sarbatoarea Inaltarii Domnului o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea "Despre sarbatoarea Pastilor", compusa in anul 332. Din aceasta lucrare reiese ca Inaltarea Domnului era sarbatorita in acea vreme odata cu Rusaliile, la 50 de zile de la Invierea lui Hristos. Spre sfarsitul secolului al IV lea, inceputul secolului V, sarbatoarea Inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile), fiind praznuita in a 40-a zi dupa Inviere, data care va ramane stabilita pentru totdeauna in calendarul bisericesc. Inaltarea Domnului - deplina indumnezeire a firii umane asumate Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh. Inaltarea cu trupul la cer este o marturie a faptului ca omul a fost creat pentru vesnicie, caci Fiul nu Se infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om.

Page15

Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. El sade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar si locuieste in inima celor ce-L iubesc. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi. Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului. Inaltarea Domnului in iconografie In primul registru din icoana Inaltarii Domnului este reprezentat Mantuitorul intr-o mandorla, simbol al slavei dumnezeiesti. Sta asezat pe un curcubeu si binecuvinteaza cu mana dreapta, iar in stanga tine Sfanta Evanghelie. In afara mandorlei sunt doi ingeri, care zboara cu bratele intinse, atingand cu mainile lor marginea exterioara a mandorlei. Ingerii sunt prezenti nu pentru a sustine mandorla, caci Hristos Se inalta prin propria putere dumnezeiasca, ci ca semn de cinstire. Reprezentarea Domnului purtat de ingeri este si o icoana profetica a Celei de-a doua veniri, cand va avea loc sfarsitul chipului acestei lumi si judecata tuturor: "Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer" (Fapte 1, 11). In cel de-al doilea registru se afla Maica Domnului, care priveste in fata si are mainile inaltate in rugaciune. De o parte si de alta se afla Apostolii, iar langa Fecioara Maria stau Pavel in dreapta si Petru in stanga. In spatele Maicii Domnului sunt doi ingeri in vesminte albe, care tin in mana dreapta un toiag, iar cu stanga Il arata pe Hristos inaltandu-Se. Chiar daca Sfanta Scriptura nu aminteste de prezenta Fecioarei la Inaltarea Domnului, ea este afirmata de cantarile Bisericii: "Bucura-te, Nascatoare de Dumnezeu, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca vazand astazi pe Cel ce L-ai nascut inaltandu-Se de pe pamant, impreuna cu ingerii L-ai marit" (Cantarea a 9-a a canonului). Desi nici Pavel nu a fost prezent la Inaltarea Domnului, El este reprezentat alaturi de ceilalti Apostoli in icoana Inaltarii. Motivul? Cu putin timp inainte de Inaltarea Sa, Hristos ii indemnase pe ucenicii Sai sa propovaduiasca pretutindeni Evanghelia, iar Pavel a fost "vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel" (Fapte 9, 15). Adrian Cocosila

Page15

Inaltarea Domnului, inaltarea noastra Cuvantul IPS Arhiepiscop Nicolae la praznicul Inaltarii Domnului Prea Cucernici Parinti, Iubiti credinciosi, Hristos s-a inaltat! Timp de 40 de zile Hristos Domnul s-a aratat ucenicilor Sai incredintandu-i de realitatea Invierii Sale. Sf. Apostol Pavel ne spune ca Iisus cel inviat s-a aratat lui Petru si celorlalti sf. Apostoli, apoi deodata la peste cinci sute de frati, din nou apostolilor si sf. Iacov, iar in cele din urma si lui. Sf. Evanghelist Luca relateaza una din aceste aratari ale Domnului, inainte de Inaltarea la cer, cand i-a incredintat pe apostoli ca nu este naluca mancand o bucata de peste fript si o parte dintr-un fagure de miere (Lc. 24, 42). Apoi le-a fagaduit trimiterea Duhului Sfant: Si iata Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi, insa sedeti in cetatea Ierusalimului, pana ce va veti imbraca cu putere de sus. (Lc. 24, 49). Apoi s-a inaltat la ceruri binecuvantandu-i. Fiul lui Dumnezeu s-a pogorat din cer, a luat trupul nostru, a luat toata neputinta firii umane separate de Dumnezeu pentru ca sa tamaduiasca, sa indrepte, sa indumnezeiasca aceasta fire. Prin patimi, prin moarte, prin Inviere, firea umana a redobandit "frumusetea cea dintai pierduta prin pacat. Prin Inaltarea la cer, Hristos ridica aceasta fire umana, transfigurata prin puterea Duhului, in sanul Sf. Treimi. Unul dintre noi oamenii salasluieste in Treime de la Inaltarea Domnului. Iar aceasta inaltare catre ceruri si salasluire intru Dumnezeu devine tinta a vietuirii umane. Viata noastra capata sens prin Inviere, nadajdea noastra se refera la impreuna petrecere cu Hristos Domnul Inviat dupa a doua Sa Venire, iar Inaltarea Domnului arata si inaltarea noastra la ceruri. In Biserica Ortodoxa Romana praznicul Inaltarii Domnului este si ziua cinstirii tuturor eroilor neamului. A tuturor celor care si-au daruit viata pentru apararea semenilor, a pamantului stramosesc, a libertatii cu care ne-a creat Dumnezeu. Precum Domnul s-a inaltat intru slava, la fel s-au inaltat la ceruri sufletele eroilor neamului. Iar jertfa lor a odraslit libertate, pace, asezare a randuielii poporului si Bisericii. La acest mare praznic al Ortodoxiei, adresez cuvant de indemn la reflectie si invatatura tuturor preotilor si credinciosilor Arhiepiscopiei noastre. Reflectie asupra semnificatiilor sarbatorii, invatatura privind modul cum primim fiecare acest dar al inaltarii noastre pe urma Inaltarii Domnului. Domnul cel Inaltat sa ne trimita si noua fagaduinta Duhului Sfant cel datator de pace si bucurie. NICOLAE,
Page15

Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romane din America si Canada

Inaltarea Domnului - Sfantul Ioan Gura de Aur Cuvant la Inaltarea Domnului "Deci, Domnul Iisus, dupa ce a grait cu ei, S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu" (Marcu 16, 19) Ce sarbatoare este astazi? Este o sarbatoare inalta si mare, care covarseste mintea omeneasca, si vrednica de marea bunatate a Aceluia ce a asezat-o, adica a lui Dumnezeu. Astazi neamul omenesc iarasi s-a impacat cu Dumnezeu. Astazi vrajmasia cea indelungata s-a ridicat, razboiul cel indelungat sa sfarsit. Astazi s-a incheiat o minunata pace, care mai inainte niciodata nu se putea astepta. Caci cine ar fi nadajduit ca Dumnezeu iarasi se va impaca cu oamenii? Nu pentru ca Domnul era vrajmas al oamenilor, ci pentru ca robul era usuratic la minte; nu pentru ca Stapanul era aspru, ci pentru ca robul era nemultumit. Voiesti sa stii cum noi am intaratat asupra noastra pe acest Domn plin de dragoste si de prietenie? Este neaparat trebuitor sa cunoastem fondul vrajmasiei de mai inainte, pentru ca atunci cand vedem ca noi, care eram vrajmasii lui Dumnezeu, iarasi am fost cinstiti, sa ne minunam de dragostea Aceluia. Si sa nu credeti ca acea schimbare s-ar fi facut in urma propriilor noastre merite, ci mai vartos sa nu incetati a recunoaste marimea harului dumnezeiesc si de-a pururea sa multumiti Lui pentru marimea darurilor Sale. Asadar, voiesti sa stii cum am intaratat asupra noastra pe acest Domn iubitor de oameni, plin de dragoste, bun, care toate le-a intocmit spre binele nostru? Dumnezeu hotarase odinioara a starpi tot neamul nostru, si asa de tare Se maniase asupra oamenilor, incat voia sa-i starpeasca impreuna cu femeile, cu copiii, cu dobitoacele si cu tot pamantul. El chiar spusese: "Voi pierde de peste tot pamantul pe omul pe care l-am facut! De la om pana la dobitoc si de la taratoare pana la pasarile cerului, tot voi pierde, caci imi pare rau ca le-am facut" (Facerea 6, 7). Dar nu omenirea in sine ura El, ci rautatea ei. Si noi, care paream nevrednici de pamant, astazi ne-am inaltat la cer. Noi, care nu eram vrednici de nici o cinste pe pamant, ne-am inaltat la imparatia cea de sus si am trecut peste ceruri si am ajuns la tronul cel dumnezeiesc; si acea natura, care fusese alungata din rai de catre heruvimi, astazi s-a ridicat mai presus de heruvimi. Dar cum s-a savarsit aceasta mare minune? Cum ne-am ridicat noi la aceasta inaltime, noi care am maniat pe Domnul si nu paream vrednici nici de pamant? Cum s-a inlaturat acel razboi? Cum s-a imblanzit acea manie? Cum? Caci aceasta este de mirare, ca nu noi, ci El, Care cu dreptate Se maniase pe noi, ne-a chemat la pace si a intemeiat pacea. Cum, El a fost atacat si El cheama la pace? Negresit, caci El este Dumnezeu si de aceea ne cheama pe noi, ca un Parinte plin de dragoste. Sa vedem, cum se face aceasta? Mijlocitorul pacii este Fiul Aceluia Care ne cheama la pace; nu un om, sau inger, sau arhanghel, ori vreun altul dintre slujitorii lui Dumnezeu, ci insusi Fiul lui Dumnezeu este mijlocitor. Si ce face Mijlocitorul? Ceea ce se cuvine mijlocitorului. Precum atunci cand doi sunt invrajbiti se pune intre dansii un al

Page15

Page15

treilea si potoleste mania unuia si a altuia, asa a facut si Hristos. Dumnezeu Se maniase pe noi, si noi ne abatusem de la Dumnezeu, dar Hristos a intervenit intre noi si a impacat amandoua partile. Dar cum S-a facut El mijlocitor? Pedeapsa pe care noi o meritam de la Tatal, El a luat-o asupra Sa; din partea lui Dumnezeu El a suferit pedeapsa, din partea omenirii celei invrajbite cu Dumnezeu - ocara. Voiesti sa stii cum le-a luat pe amandoua asupra Sa? "Hristos, ne-a rascumparat din blestemul legii, facandu-Se pentru noi blestem" (Galateni 3, 13). Acum vezi ca El a rabdat pedeapsa cea pusa din partea lui Dumnezeu? Dar iata cum a luat asupra Sa si ocara ce vine de la oameni. Zice psalmistul: "Ocarile celor ce Te ocarasc pe Tine au cazut asupra mea" (Psalmul 68, 11). Asa a ridicat El vrajmasia si n-a incetat a face si a suferi toate, pana ce iarasi a impacat cu Dumnezeu pe vrajmasul lui Dumnezeu. Si ziua de astazi este pricina acestor bunatati. El a luat parga naturii noastre (adica natura omeneasca in a ei desavarsire) si a dat-o iarasi Tatalui, facand ca un lucrator de pamant care aduce lui Dumnezeu parga roadelor, ca prin aceasta Dumnezeu sa binecuvanteze tot campul. El a adus Tatalui parga naturii omenesti, si Tatal a admirat jertfa, si pentru vrednicia Celui ce a adus jertfa, si pentru insasi curatia jertfei. Asa ca Tatal a luat-o cu mainile Sale si a pus-o langa Sine, zicand: "Sezi de-a dreapta Mea" (Psalmul 109, 1). Dar carei naturi a grait Dumnezeu? Catre natura cea omeneasca, ori catre natura cea dumnezeiasca a lui Hristos? Aratat este ca aceleia careia ii spusese odinioara: "Pamant esti si in pamant te vei intoarce" (Facerea 3, 19). Nu era destul ca natura omeneasca, prin Hristos, s-a ridicat la cer? Nu era destul ca ea a ajuns in lacasul ingerilor? Nu era, oare, aceasta cinste negraita? Insa ea a trecut mai presus de ingeri, s-a inaltat peste arhangheli, peste heruvimi si serafimi, si nu s-a oprit pana ce a sezut pe tronul lui Dumnezeu. Socoteste cat de jos statea inainte natura omeneasca si cat de sus s-a ridicat! Nu se putea sa cada mai jos decat cazuse omenirea, si nici mai sus nu putea a se ridica decat a ridicat-o Hristos. Caci natura omeneasca prin Hristos s-a ridicat la cer. Si ce insusiri avea aceasta natura mai inainte? Eu ma opresc bucuros la injosirea naturii noastre, pentru ca sa recunosc mai bine uimitoarea ei inaltare, prin bunatatea Domnului. Noi eram pulbere si cenusa. Dar cel putin aceasta nu era urmare a vinovatiei noastre, ci din cauza slabiciunii naturii noastre, ca oamenii se facusera mai fara de minte decat dobitoacele, dupa cum zice si psalmistul: "Alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor" (Psalmul 48, 12). A se asemana cu dobitoacele cele fara de minte inseamna a fi inca mai injosit decat ele. Adica, la dobitoace, lipsa de minte este ceva natural, nevinovat, dar o fiinta inzestrata cu minte a se pogori pana la lipsirea de minte, aici este vinovatia vointei. Asadar, oamenii au cazut mai jos decat dobitoacele, s-au facut mai nemultumitori, mai nebuni, mai vartosi, mai injositi, mai nesimtitori decat pietrele. Ce trebuie sa zic? Cum sa ma exprim? Aceasta nevrednica omenire, cea mai fara de minte decat toate, s-a ridicat astazi peste toate. Astazi ingerii au vazut ceea ce de mult doreau sa vada. Astazi arhanghelii privesc cele pe care de mult asteptau sa le vada. Ei au vazut natura noastra stralucind de pe Tronul cel imparatesc, stralucind in slava si frumusetea cea nemuritoare. Caci acum, cand natura omeneasca i-a covarsit cu cinstea, ei totusi se bucura, asa cum mai inainte jeleau injosirea noastra. Desi heruvimii alungasera omenirea din rai, totusi jeleau soarta ei.

Page15

Daca oamenii simt compatimire pentru altii, cu atat mai mult ingerii au simtit compatimire pentru noi, caci ei sunt mai plini de iubire decat oamenii. De aceea se arata ingerii pretutindeni unde se vorbeste despre reinaltarea omenirii, atat la Nasterea lui Hristos, cat si la invierea Sa din mormant. Astazi, la Inaltarea Mantuitorului la cer, iata ce se zice in istoria Apostolilor despre ingeri: "... doi barbati au stat inaintea lor in haine albe, care au si zis: Barbati galileeni, ce stati cautand spre cer? Acest Iisus, care S-a inaltat de la voi la cer, asa va veni, precum L-ati vazut mergand la cer" (Fapte l, 10-l1). Ascultati acum cu luare aminte. Pentru ce vorbesc ei asa? Nu aveau oare ucenicii ochi? Nu vazusera ei insisi ceea ce s-a petrecut? Nu spune evanghelistul ca S-a inaltat inaintea ochilor lor? (Fapte l, 9). Pentru ce, oare, s-au infatisat atunci ingerii si le-au spus ca El S-a inaltat la cer? Pentru doua pricini: Intai, fiindca ucenicii erau intristati pentru despartirea de Hristos. Cum ca ei in adevar erau tristi, aflam din cuvintele Domnului: "Nimeni dintre voi nu ma intreaba: Unde Te duci? Ci, fiindca v-am spus acestea, intristarea a umplut inima voastra" (Ioan 16, 5-6). Cand noi ne despartim de prieteni si de rude, ne pare rau. Cum ar fi putut acum ucenicii sa nu jeleasca si sa nu simta durerea, cand vedeau ca se desparte de dansii Izbavitorul lor, Dascalul si Sprijinitorul cel plin de dragoste, cel bland si bun? De aceea li s-au aratat ingerii; ei trebuiau sa aline durerea ucenicilor pentru ducerea Domnului de la dansii, prin fagaduinta revenirii Lui. "Acest Iisus, care S-a inaltat de la voi la cer, asa va veni, precum L-ati vazut mergand la cer". Va pare rau ca El se ia de la voi, insa nu va intristati, El iarasi va veni. Aceasta este intaia pricina a aratarii ingerilor. Pentru a doua pricina, nu mai mica decat prima, ingerul a adaugat: "El S-a inaltat", adica S-a inaltat, S-a ridicat la cer. Distanta era prea mare si ochii omenesti nu puteau sa priveasca trupul ce se inalta pana a ajuns la cer. Precum o pasare, care se ridica la inaltime, se ascunde tot mai mult de ochii nostri, asa si trupul lui Hristos, cu cat mai sus se ridica, cu atat mai mult se departa de ochii ucenicilor, fiindca slabiciunea vederii nu putea sa urmareasca lungimea distantei. De aceea s-au infatisat ingerii, spre a incredinta pe ucenici despre inaltarea Sa la cer, ca ei sa nu creada ca El a fost luat la cer ca Ilie. Ilie a fost luat ca un rob al lui Dumnezeu, iar Iisus ca Domn; Ilie cu o caruta de foc, Iisus a fost luat de un nor, caci si Tatal, precum zice Isaia, "sade pe nor" (Isaia 19, 1). Ilie, la inaltarea sa, a slobozit cojocul sau asupra ucenicului sau Elisei; dar Iisus, dupa ce S-a inaltat, a facut sa se pogoare asupra ucenicilor Sai darurile Harului si a facut nu numai un prooroc, ci mii de prooroci, care au fost cu mult mai mari si mai slaviti decat Elisei. Asadar, iubitilor, sa priveghem si sa indreptam ochii duhului nostru la a doua venire a Domnului. Apostolul Pavel zice: "insusi Domnul intru porunca, la glasul arhanghelului, Se va pogori din cer, si cei morti intru Hristos vor invia intai. Dupa aceea, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti impreuna cu ei in nori, intru intampinarea Domnului" (I Tesaloniceni 4, 16-17). Insa nu toti. Asculta ce zice Hristos: "Atunci vor fi doua macinand la moara, una se va lua, alta se va lasa; in noaptea aceea vor fi doi intr-un pat, unul se va lua, altul se va lasa" (Matei 24, 41; Luca 17, 34). Ce inseamna aceste vorbe neintelese? Cele de la moara sunt saracii si chinuitii (la iudeii antici, slujnicele sau roabele erau datoare sa macine faina in rasnita), cei din pat sunt bogatii, care au si comoditate, si prisosinta. Domnul voieste asadar sa spuna ca atat dintre saraci, cat si

dintre bogati, numai unii se vor mantui, altii insa vor pieri. Dreptii vor fi rapiti in nori, spre intampinarea Domnului, iar pacatosii vor fi lasati si dati osandei. Cand un rege viziteaza o cetate, obisnuiesc a iesi inaintea lui cei ce ii sunt favoriti; iar criminalii se tin in cetate, spre a astepta pedeapsa lor. Tot asa va fi cand Domnul va veni la judecata. Vom fi, oare, si noi atunci dusi spre intampinarea Lui? Ah, eu cunosc pacatele mele si nevrednicia mea! Deci, sa nu se laude bogatul intru bogatia sa si saracul sa nu se creada mizerabil si nenorocit. Mai vartos fericit, si sigur fericit, si de trei ori fericit este cel care se va arata vrednic in ziua aceea a iesi intru intampinarea Domnului, de ar fi el si cel mai sarac decat toti. Iar noi, pacatosii, sa ne tanguim pe noi insine, si nu numai sa ne tanguim, dar sa ne imbunatatim, sa ne schimbam, pentru ca toti sa primim cu vrednicie pe imparatul ingerilor si sa putem gusta acea sfanta fericire intru Hristos Domnul nostru, Care fie proslavit impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in vecii vecilor. Amin. Pastele Cailor - Ispasul

Page15

Inceputurile vorbei la Pastele Cailor Traditia spune astfel: atunci cand Maica Domnului l-a nascut pe Mantuitorul Hristos, in ieslea grajdului, animalele au luat si ele parte la maretul eveniment. Se zice ca pe cat de cuminti erau boii si oile, pe atat de galagiosi erau caii din grajd. Ca mahnire a faptului ca pruncul nu avea liniste, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului se zice ca le-ar fi spus cuvantul ca sa nu se sature de mancare decat o data in an, la Inaltare Domnului, cand Fiul ei se va fi inaltat la Cer. In ziua in care caii isi praznuiesc Pastele, pentru un ceas, ei se satura de pascut iarba campului. Aceasta traditie mai este cunoscuta, inca din vechime, si sub denumirea de Joia Iepelor. Aceasta zi mai este numita, in popor, si Ispas. Legat de aceasta a doua denumire populara a zilei, traditia locurilor a pastrat o alta legenda. Se zica ca, Ispas era un om ce a participat, alaturi de cei trei Apostoli, la Inaltarea Domnului. Tinand seama ca Ispas era un om bun si vesel, oamenii cauta in aceasta zi sa fie bine dispusi si sa nu-si caute pricini de suparare. Vorba poporului spune ca acel om care moare de Ispas ajunge direct in Rai. Pentru a aminti de aceasta credinta populara, cum ca cel mort in aceasta zi ajunge direct in Rai, oamenii isi legau de mijloc un sir de frunze de nuc. Potrivit unora dintre cei ce s-au ocupat cu studierea folclorului si a traditiilor, aceasta sarbatoare populara ar fi de provenienta romaneasca, mai ecact, din zona Translivaniei. Se mai crede, dupa cate se stiu momentan, ca acest obicei nu este de gasit in alte spatii culturale. Despre cele petrecute, in vechime, in Transilvania, citim astfel: In Evul Mediu, pe cand in Ardeal exista o componenta multietnica si religioasa, sarbatoarea Invierii Domnului avea loc la date diferite. Mai exact, cand ungurii isi

Page15

serbau Pastele, romanii cereau de la ei caii, ca sa-si lucreze pamantul, iar cand venea randul romanilor sa-si serbeze Pastele, acestia isi imprumutau caii ungurilor. Potrivit calculelor calendarului, se intampla ca o data la 4 sau 7 ani sarbatorirea Pastilor sa cada in aceeasi zi. De aici a venit si vorba la Pastele Cailor, acest an, in care toti serbau Pastele la aceeasi data, fiind anul in care caii se odihneau. Cand are loc Pastele Cailor? Pastele Cailor este sarbatorit in ziua de Inaltarea la Cer a Mantuitorului, adica in joia din saptamana a sasea de dupa Pasti. Spre deosebire de alte sarbatori, Pastele Cailor nu are o data fixa, aceasta fiind influentata de data serbarii Pastilor. Probabil ca si din aceasta cauza a luat fiinta vorba "la Pastele Cailor", insemnand o data nestiuta inca, fara o zi exacta in calendar. Ce fac romanii de Pastele Cailor? Traditii savarsite pentru cei adormiti. Pe alocuri se tin Mosii de Ispas, casele si mormintele cimitirului fiind impodobite cu crengi de pom tanar (paltin, nuc), iar la ferestre punandu-se frunze de leustean. Despre leustean se crede ca ar fi crescut la piciorul Crucii lui Hristos. Acum se fac pomeni pentru morti, impartindu-se in mod special paine calda, branza, ceapa verde si rachiu. Aceasta este ultima zi in care se mai pot rosi oua. In ograda casei, animalele au si ele randuiala lor. Acum sunt marcate vitele si taiati unii miei. In aceasta zi, caii nu erau pusi la caruta, primeau fan proaspat pe saturate, iar in unele sate romanesti se faceau chiar unele rugaciuni, pentru belsug si sanatatea animalelor. Tot in aceasta zi, manjii cailor de munte erau dusi la pascut in goluri montane, spre a paste iarba cea tanara si revigoranta a pasunilor. Aici se cauta o planta speciala, care era vazuta ca medicament pentru o boala cabalina. Targurile vedeau si ele, in aceasta zi, un moment special. Ciudata serbare a Cailor se facea pe sine prilej pentru organizare de targuri si pentru incheierea unor afaceri, afaceri care nu in toate cazurile erau reusite, de aici nascandu-se si expresia la Pastele cailor. Aceasta zi era vazuta ca una a soroacelor, cand se incheiau diferite calcule. In aceasta zi se faceau platile intarziate, neachitate la Sfantul Gheorghe, dupa cum era obiceiul. Se mai zice si ca plantele sadite dupa aceasta zi nu vor da rod. Ce intelegem astazi prin Pastele Cailor? Astazi, prin expresia la Pastele cailor, omul de rand intelege niciodata, insa aceasta este o greseala, pentru ca vorba se refera mai degraba la ceva instabil, la ceva ce se va petrece cu siguranta, insa nu se stie inca in ce moment. De asemenea, cuvantul mai poate insemna si ca facand referinta la ceva ce se petrece foarte rar. Greseala intelegerii actuale asociaza aceasta vorba cu aceea de la Sfantul Asteapta, care ar putea insa avea acelasi sens. In ultimii ani, "sarbatoarea cailor" a luat o amploare deosebita. Se cunoaste deja Festivalul Cailor de la Rasnov, cat si multele intreceri si defilari ce se petrec in Transilvania, unde caii au inceput sa devina o ocupare predilecta a multora. Festivalul cailor este un eveniment ce are loc in Rasnov, fiind organizat in duminica de dinaintea "Pastelui Cailor". In judetul Brasov, de pilda, au aparut mici herghelii private, unde se cresc animale de rasa, iar Rasnovul a devenit un "bazin" care ii "alimenteaza" cu diversi cai pe producatorii filmelor de epoca.

Pastele Cailor sarbatorit de bulgari - Konski Veligden Comunitatea bulgara din Targoviste sarbatoreste Pastele Cailor, numit de ei si Tudorita, un obicei care, pe langa elementul religios, simbolizeaza inceputul muncilor agricole de primavara. Konski Veligden sau Pastele Cailor are loc in fiecare an, in prima sambata din Postul Pastelui, de Sfantul Toader, diferit de randuiala amintita mai sus. ''Este sarbatoarea primaverii, menita sa pregateasca muncile agricole ale gospodarilor. Acesta sarbatoare intareste legatura dintre gradinar si ajutorul de nadejde, calul. In semn de apreciere gradinarul bulgar considera calul ca facand parte din viata si activitatea lui. Pentru aceasta gradinarul sfinteste la biserica animalul, sa fie sanatos si ascultator tot anul'', a declarat presedintele Asociatiei bulgareZaedno din Targoviste, Vasile Costache. In casa, femeile pregatesc o turta numita konceta, in forma de cal. Dupa ce sunt binecuvantate la biserica, ele se dau proprietarilor de cai, care le mananca impreuna cu caii lor. Dupa acest desert stapanii si caii lor merg pe pasune, unde petrecerea si intrecerile parca nu se mai opresc. Teodor Danalache [Link]

Inaltarea Domnului, in cantarile bisericesti Inaltarea Domnului este cea de-a doua mare sarbatoare din perioada Penticostarului. Preamarirea Mantuitorului Iisus Hristos pe pamant s-a incheiat la patruzeci de zile de la slavita Invierea Sa, la Inaltare, sarbatoare pe care Biserica o praznuieste in mod solemn. Trecerea din atmosfera de ganduri in legatura cu Invierea Domnului spre praznicul Inaltarii se face in Miercurea saptamanii a sasea dupa Pasti, cand facem odovania praznicului Pastilor si concomitent, Inainte-praznuirea Inaltarii. Praznicul Inaltarii Mantuitorului se continua cu o dupa-serbare care se incheie vineri in saptamana a saptea dupa Pasti, perioada in care sfintele slujbe ne tin in atmosfera duhovniceasca prilejuita de evenimentul Inaltarii Mantuitorului la cer. Intreaga slujba a Inaltarii, cuprinsa in Penticostar, este plina de teologie. Exista imnuri liturgice in care cuvintele ce fac legatura intre evenimentul sarbatorit si mantuirea noastra, intre Inaltarea cu trupul la cer a Mantuitorului si innoirea intregii lumi, pun in evidenta sensul adanc, teologic al suirii cu trupul la cer a Fiului lui Dumnezeu, ce are drept cauza iubirea Lui de oameni iar ca efect mantuirea noastra, posibilitatea noastra de a ajunge sa petrecem acolo unde petrece El, cu firea Sa omeneasca. In special doua ganduri strabat intreaga randuiala de slujba a acestui praznic; gandul ca inaltandu-se Hristos la ceruri, ne-a inaltat si pe noi: "Suitu-Te-ai Datatorule de

Page15

Page15

viata, Hristoase la Tatal, si ne-ai inaltat pe noi Iubitorule de oameni, cu negraita milostivirea Ta. (Utrenia Inaltarii, cantarea 3, canonul 1, oda 1) si gandul ca mergand la Tatal, Hristos ni-L va trimite noua pe Duhul Sfant: "Inaltatu-Te-ai intru slava, Imparate al ingerilor, ca sa ne trimiti noua pe Mangaietorul de la Tatal. (cantarea 4, canonul 1, oda 1) Daca la Sfintele Pasti eram chemati "sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos(Utrenia Pastilor, cantarea 1, oda 1), chemarea de acum este aceeasi, doar in alta formulare - "Cele pamantesti, pe pamant lasandu-le si cele din cenusa, taranii dandu-le, veniti sa ne trezim... sa ne ridicam ochii si cugetele... sa ne inaltam privirile... si simtirile." Pentru o adevarata praznuire este asadar neaparat necesar efortul de a ne curati sufletele. Inima curata si mintea treaza sunt conditia intrarii prin portile ceresti si a petrecerii impreuna cu Hristos. Troparul praznicului ni-L descopera pe Cel a carui Inaltare la cer o sarbatorim, Hristos, Dumnezeul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Izbavitorul lumii, caci ni se spune: "Inaltatu-Te-ai intru slava Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie facand Ucenicilor cu fagaduinta Sfantului Duh, incredintandu-se ei prin binecuvantare, ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Izbavitorul lumii. (Vecernia mica, tropar, ) Condacul ne prezinta Inaltarea ca fiind punctul final si incununarea activitatii Mantuitorului in aceasta lume. Inaltandu-Se la cer, Hristos, prin firea omeneasca pe care a avut-o ne-a unit cu Tatal, a unit cele ceresti cu cele pamantesti: "Plinind iconomia cea pentru noi si cele de pe pamant unindu-le cu cele ceresti, Te-ai inaltat intru slava, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despartit, ci ramanand nedepartat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra. (Utrenie, Condac) In Icosul praznicului se face legatura intre Inaltarea Domnului si inaltarea noastra, sunt prezentate mijloacele de inaltare a noastra: "Cele pamantesti, pe pamant lasandu-le si cele din cenusa, taranii dandu-le, veniti sa ne trezim si sa ne ridicam ochii si cugetele la inaltime; sa ne inaltam, noi muritorii, privirile, impreuna si simtirile, spre portile ceresti; sa ne socotim a fi in muntele Maslinilor si sa privim la Izbavitorul, Cel purtat pe nor; ca de acolo Domnul la ceruri S-a suit; si acolo Iubitorul de daruire, a impartit daruri Apostolilor Sai, mangaindu-i si intarindu-i pe dansii ca un Parinte; indreptandu-i ca pe niste fii si zicand catre dansii: Nu ma voi desparti de voi; Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra. (Utrenie, Icos) Biserica, prin slujba Inaltarii, ne arata ca Inaltarea a constat in suirea Mantuitorului cu sufletul dar si cu trupul la cer, lucru care explica mirarea heruvimilor. (Vecernia mare, Doamne strigat-am, stihira 2), Cel ce S-a inaltat si a strabatut taria cerului avea trup omenesc, fapt afirmat de stihiri ca acestea: "Cetele ingerilor Mantuitorule, vazand firea omeneasca suindu-se impreuna cu Tine, mirandu-se neincetat ,Te laudau pe Tine. (Utrenie, cantarea 3, canonul 1, stihira 2) Pe de alta parte, Inaltarea Domnului nu a fost o minune facuta doar in fata unei multimi de oameni, ci a fost un eveniment la care a participat activ intregul cosmos. Cand Mantuitorul se inalta, cerul si pamantul luau parte la minune: "Cand ai mers pe muntele Maslinilor, Hristoase, spre a implini bunavointa Tatalui, ingerii cei din ceruri sau spaimantat si cei de sub pamant s-au cutremurat; Ucenicii au stat de fata cu bucurie si cu cutremur, cand ai grait lor; iar norul ca un tron pregatit astepta in fata; si cerul

deschizandu-si portile, frumusetea isi arata; si pamantul isi descoperea ascunzatorile, ca sa faca cunoscuta pogorarea lui Adam si cea din nou a lui suire. Dar picioarele Tale se inaltau ca si cum ar fi fost ridicate de o mana, iar gura mult binecuvanta, precum se auzea; norul Te ridica si cerul Te-a primit inlauntru. Acest mare si minunat lucru L-ai facut Doamne spre mantuirea sufletelor noastre. ( Litie, stihira 4, p. 282.) Asemenea, si lucrarea mantuitoare a Fiului lui Dumnezeu nu s-a revarsat doar asupra umanitatii, ci intreaga lume se bucura de roadele ei. Aceasta o marturisim la slujba Inaltarii cand spunem: "Lumea cea imbatranita in multe pacate, innoindu-o cu Patima si cu Invierea Ta, Doamne, Te-ai suit, purtat fiind de nor la cele ceresti. Slava slavei Tale. ( Utrenie, cantarea 1, canonul 2, Slava...) Este adevarat ca evenimentul Inaltarii la Cer a Domului Iisus Hristos s-a petrecut cu doua milenii in urma, insa praznuirea liturgica reprezinta o intrare a Bisericii in eveniment. In Biserica, actualizam si valorificam trecutul cu evenimentele rascumparatoare petrecute si patrundem tot mai plenar sensul acestor acte fundamentale legate de existenta noastra. Pentru fiecare dintre noi, care suntem madulare ale Trupului tainic al lui Hristos, evenimentele insemnate in calendar au semnificatia prezentului, a lui astazi, fiindca Biserica transcende temporalul si istoricul si-l face, in Duhul Sfant, sa devina de fiecare data prezent, iar pe fiecare dintre noi ne face contemporani (in sens duhovnicesc) faptelor si evenimentelor petrecute. Desi intamplata in trecut, Inaltarea Mantuitorului este un eveniment care s-a intamplat si pentru noi, care ne priveste si pe noi, caci si noua ni s-a deschis astfel calea spre a ne inalta la Tatal. Astfel, calauziti de textele din slujba Inaltarii si noi sa aducem doxologie Preasfintei Treimi spunand: "Ingereste sa praznuim noi cei din lume, strigand cantare lui Dumnezeu, Celui ce se poarta pe scaunul slavei: Sfant esti Parinte ceresc; Sfant esti Cuvinte, Cel impreuna vesnic; Sfant esti si Duhule Prea Sfinte (Utrenie, laude, stihira 1) Radu Alexandru

Inaltarea Domnului la cer - slava omului indumnezeit

Page15

Page15

Cuvantul de invatatura al Preafericitul Parinte Patriarh Daniel la praznicul Inaltarii Domnului, rostit in anul 2009, in Catedrala patriarhala cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe din Constantinopol Cu adevarat mare este bucuria pe care o traim astazi! Ne bucuram ca impreunaslujirea si convorbirea cu Sanctitatea Voastra ne ofera binecuvantat prilej de a trai in unitatea Duhului si in legatura pacii (cf. Efeseni 4, 3). Astazi, indeosebi, la praznicul Inaltarii Domnului, ne bucuram de incununarea tainei de ridicare in slava vesnica a firii noastre umane, si prin ea, a intregii creatii, nu de la cele mai dedesubt ale pamantului la cele pamantesti, ci de la cele pamantesti la cerul cerului si pana la tronul de dincolo de acestea al Celui ce peste toate stapaneste, cum atat de frumos spune Sfantul Grigorie Palama1. Sanctitatea Voastra, Taina minunata a Inaltarii Domnului nostru Iisus Hristos la cer imbraca semnificatii multiple si profunde. Dintre ele, dorim sa evidentiem doar trei. 1) Inaltarea Domnului inseamna indumnezeirea umanului Inaltarea cu trupul la cer a Mantuitorului nostru Iisus Hristos reprezinta in primul rand ridicarea firii umane la slava divina, la o demnitate si o cinste nemaiintalnite pana atunci. Si cu milostivire inaltand firea noastra cea cazuta ai pus-o sa sada impreuna cu Tatal, se spune in Penticostar2, iar Sfantul Ioan Hrisostom spune ca, prin Inaltarea lui Hristos, firea noastra umana a trecut mai presus de ingeri, s-a inaltat peste arhangheli, peste heruvimi si serafimi, si nu s-a oprit pana ce a sezut pe tronul lui Dumnezeu3. Slujba Vecerniei praznicului Inaltarii Domnului arata ca Inaltarea Domnului este iesirea deplina din intunericul mortii si al iadului si intrarea in lumina cereasca a vietii vesnice, adica ridicarea firii noastre umane in iubirea Preasfintei Treimi si primirea ei pe tronul slavei divine: Ingerii se minuneaza vazand un om mai presus decat ei. Tatal primeste in sanuri pe Acela pe Care Il are in sanuri de-a pururea; Duhul Sfant porunceste tuturor ingerilor Sai: Ridicati, capetenii, portile voastre! Toate neamurile bateti din palme, ca Sa suit Hristos unde era mai inainte4. Aceasta inaltare a umanului a fost posibila pentru ca Hristos Cel inaltat intru slava nu a lepadat firea umana, ci a asumat-o total si a condus-o in insusi centrul vietii Sfintei Treimi. Hristos nu Se intoarce la ceruri si nu Se infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om, ca pe noi, oamenii, sa ne faca fii dupa har ai Tatalui ceresc in slava imparatiei cerurilor (cf. Ioan 1, 12 si 17, 24). Teologia ortodoxa invata ca Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui reprezinta deplina indumnezeire a umanitatii Lui si eternizarea umanului in Dumnezeu, pnevmatizarea sau transfigurarea desavarsita a trupului Sau omenesc, adica ridicarea Lui suprema la starea de mediu transparent al iubirii infinite a lui Dumnezeu5 - dupa cum spune parintele Dumitru Staniloae. Omul este ridicat la cinstea suprema, in maxima apropiere si comuniune desavarsita cu Creatorul sau, in chiar intimitatea existentei divine a Preasfintei Treimi. Astfel, se vede ca inaltarea omului in slava divina a fost scopul coborarii sau al Intruparii Fiului lui Dumnezeu. Intr-o predica la sarbatoarea Inaltarii Domnului, Sfantul Grigorie Palama arata ca Hristos S-a inaltat in slava si a intrat in Sfanta Sfintelor cea nefacuta de mana si a sezut de-a dreapta maririi in ceruri, pe acelasi tron al dumnezeirii, pentru ca de-aceeasi dumnezeire sa faca

Page15

(partasa, n.n.) firea noastra cu care S-a amestecat (unit, n.n.)6. Asadar, Inaltarea lui Hristos intru slava inseamna indumnezeirea si preaslavirea omului in iubirea vesnica a lui Dumnezeu. 2) Hristos Cel inaltat in slava devine Viata vietii crestinului Ridicarea suprema a omenitatii lui Hristos in centrul slavei Sfintei Treimi, asezarea ei de-a dreapta Tatalui, nu inseamna insa ruperea comuniunii cu ucenicii Sai, nu inseamna izolarea sau distantarea Lui de cei care cred in El. Oricat de paradoxal ar parea, Inaltarea Domnului reprezinta, in acelasi timp, o apropiere suprema a lui Dumnezeu de om. Datorita pnevmatizarii sau transfigurarii supreme a trupului lui Hristos prin Inaltare, Hristos poate deveni interior celor care cred in El (cf. Ioan 17, 26). Firea Lui umana, inaltata in intimitatea slavei Sfintei Treimi, devine centrul de transparenta al harului divin comunicat oamenilor prin Sfantul Duh, Care face pe Hristos prezent si lucrator in viata crestinilor (cf. Ioan 14, 16-21; 16, 13-15; Galateni 2, 20). Deci, pnevmatizarea sau transfigurarea deplina a umanului din Hristos nu are doar sensul de ridicare a Lui in slava dumnezeiasca, ci si unul de interiorizare a prezentei Sale in alti oameni, ca salasluire a lui Hristos Cel rastignit si preaslavit in cei care cred in El si-L iubesc pe El, pentru ca ei sa devina hristofori (purtatori de Hristos), potrivit fagaduintei lui Hristos: Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi, si vom veni la el si vom face locas la el (Ioan 14, 23). Deci, Dumnezeu-Omul, Cel din ceruri, sade pe tronul dumnezeiesc al slavei si locuieste in inima celor ce-L iubesc. El Se afla deodata in intimitatea Sfintei Treimi si in centrul vietii Bisericii, Se inalta intru slava la cer si coboara tainic in inimile celor de pe pamant (cf. Efeseni 1, 20; 2, 22; 3, 17 si Coloseni 1, 27). In acest sens, Fericitul Augustin spune ca Domnul nu S-a departat de cer cand S-a pogorat pentru a veni la noi; nu S-a departat de noi cand S-a inaltat pentru a reveni in cer. Era deja acolo sus, fiind aici jos; cum o atesta El Insusi: Nimeni nu s-a suit in cer, decat Cel ce S-a coborat din cer, Fiul Omului, Care este in cer (cf. Ioan 3, 13)7. In textul liturgic ortodox al sarbatorii Inaltarii Domnului se arata acelasi adevar. Astfel, in Condacul de la sarbatoarea Inaltarii Domnului se spune: Plinind randuiala cea pentru noi si pe cele de pe pamant unindu-le cu cele ceresti, Te-ai inaltat intru slava, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despartit; ci, ramanand nedepartat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra!. 3) Biserica este spatiul ridicarii omului la viata vesnica Sfantul Grigorie Palama subliniaza legatura dintre Taina Inaltarii Domnului Hristos si intemeierea Bisericii prin Pogorarea Sfantului Duh la Cincizecime, cand zice ca Stapanul Cel mai presus de ceruri Se inalta, ori de cate ori Se pogoara, ca pe cele de jos sa le aduca impreuna cu cele de sus si sa intemeieze o singura Biserica, cereasca si pamanteasca, intru slava iubirii Sale de oameni. Asadar, bucurandu-se, ucenicii s-au intors la Ierusalim si erau pururea in altar, adica aveau mintea la ceruri, si binecuvantau pe Domnul, pregatindu-se pentru primirea binevestita a Pogorarii dumnezeiescului Duh8. Astfel, Biserica este manifestarea salasluirii lui Hristos, prin Duhul Sfant, in inimile oamenilor, ea fiind constituita in mod vizibil la Cincizecime ca revarsare a vietii lui

Page15

Hristos Cel Unul Sfant in oamenii cei multi care cred in El, Capul Bisericii, ca acestia sa devina sfinti si fii dupa har ai lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 12 si Efeseni 2, 18). Sarbatoarea Invierii Domnului, sarbatoarea Inaltarii Domnului si sarbatoarea Cincizecimii sunt legate tainic intre ele prin lucrarea Sfantului Duh asupra Trupului inviat al lui Hristos, ca prin Trupul Lui rastignit, inviat si inaltat in slava sa se reverse apoi viata vesnica divino-umana a lui Hristos in Biserica Sa, ca sa o pregateasca ca pe o mireasa pentru viata vesnica (cf. Ioan 6, 40 si 47; Romani 6, 22-23; Efeseni 2, 6), pentru slava imparatiei lui Dumnezeu sau slava Ierusalimului ceresc (cf. Apocalipsa cap. 21). Asadar, Hristos cel inaltat in slava este prezent in Biserica prin Du-hul Sfant, indreptand necontenit viata crestinilor spre Invierea de obste si spre imparatia cereasca a slavei Preasfintei Treimi, potrivit fagaduintei Sale: Iar Eu, cand Ma voi inalta de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine (Ioan 12, 32). Deci, destinatia ultima a Bisericii este imparatia cereasca a Preasfintei Treimi, celebrata ca arvuna sau anticipata in Sfintele Taine si in intreaga viata liturgica a Bisericii Ortodoxe. De aceea, se spune ca Biserica este plina de Sfanta Treime (Origen) si ca ea este antecamera imparatiei cerurilor (Sfantul Nicolae Cabasila). Iar o cantare liturgica spune: In Biserica slavei Tale stand, in cer ni se pare a sta (slujba Utreniei). Sanctitatea Voastra, In lumina sarbatorii Inaltarii Domnului si a Pogorarii Sfantului Duh, problemele lumii de astazi pe care le-ati amintit ne cheama, pe de o parte, la misiunea sfanta de a vesti si mai mult Evanghelia iubirii lui Hristos si de a chema oamenii la dobandirea mantuirii si a sfinteniei in Biserica lui Hristos, iar, pe de alta parte, ne cheama la coresponsabilitate, cooperare, consultare si ajutorare frateasca reciproca in situatii dificile. De aceea, noi dorim sa ne consultam periodic cu Patriarhia Ecumenica si cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, avand conslujirea liturgica drept icoana de lumina si sursa de inspiratie pentru coresponsabilitate si conlucrare pastorala si sociala. Slavitul praznic al Inaltarii Domnului ne ofera, inca o data, prilejul de a exprima dragoste si pretuire deosebita fata de venerabilul Tron Ecumenic, acesta fiind primul intre Scaunele patriarhale ortodoxe si Biserica Mama de la care Biserica Ortodoxa Romana a primit autocefalia, in anul 1885, si recunoasterea rangului de Patriarhie, in anul 1925. In acelasi timp, consideram ca, pe baza autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane din anul 1885 si a rangului de Patriarhie din anul 1925, libertatea deplina si demnitatea cea mai inalta in Biserica lui Hristos cheama la mai multa coresponsabilitate, conlucrare si impreuna-slujire a Ortodoxiei. Astfel, avand in vedere chiar cele cuprinse in Tomosul de acordare a autocefaliei (25 aprilie 1885) - respectiv faptul ca Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane este declarat frate in Hristos -, acesta are datoria de-a arata permanent coresponsabilitate fraterna in pastrarea si promovarea credintei ortodoxe si in intensificarea misiunii Ortodoxiei in lume. Intrucat in cuvantul Sanctitatii Voastre rostit azi ati reamintit ca Biserica Ortodoxa Romana, in anul 1885, a fost proclamata din Biserica fiica, Biserica sora, egala in rang, aceasta ne obliga sa fim mai cooperanti in a pastra si promova valorile Ortodoxiei astazi.

Page15

De asemenea, apreciem, in mod deosebit, dragostea si pretuirea aratate de Patriarhia Ecumenica de Constantinopol fata de Mitropolia Tarii Romanesti, oferindu-i mitropolitului de la Bucuresti, in anul 1776, titlul onorific de Loctiitor al Tronului Cezareei Capadociei. Acesta ne obliga sa pretuim si noi, prin cuvant si fapta, stralucita mostenire spirituala primita de la Sfintii Capadocieni. In acest sens, dorind sa evidentieze odata mai mult personalitatea spirituala deosebita a Sfintilor Capadocieni, in general, si pe cea a Sfantului Vasile cel Mare, in special, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la propunerea Noastra, a hotarat proclamarea, in intreg cuprinsul Patriarhiei Romane, a anului 2009 ca An comemorativ-omagial al Sfantului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei ( 379 - de la a carui trecere la cele vesnice se implinesc 1630 de ani), si al celorlalti Sfinti Capadocieni. In acest context, Patriarhia Romana publica anul acesta, 2009, in limba romana, pentru prima data, opera omnia (opera integrala) a Sfantului Vasile cel Mare in editie critica, precum si o serie de studii academice sub titlul Studia Basiliana, cuprinse in trei volume, urmand ca in anii urmatori sa fie publicate si operele integrale ale Sfantului Grigorie de Nazianz si ale Sfantului Grigorie de Nyssa. La acestea se adauga si o multime de carti de popularizare care prezinta selectiv si tematic cele mai frumoase invataturi ale Sfantului Vasile si ale altor Sfinti Capadocieni, atat de necesare si folositoare duhovniceste pentru clerul si credinciosii Bisericii noastre. Tot in acest an comemorativ-omagial a fost emisa si o medalie de argint aurit cu chipul Sfantului Vasile cel Mare, pe care o oferim cu multa dragoste Sanctitatii Voastre si tuturor membrilor Sfantului Sinod al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. In aceeasi perspectiva, am hotarat ca, in acest an, Centrul de Pelerinaj Sfantul Apostol Pavel al Patriarhiei Romane sa intensifice pelerinajele in Capadocia. O dovada a acestei actiuni este multimea credinciosilor ortodocsi romani din tara si din Episcopia Ortodoxa Romana a Europei de Nord (Scandinavia), care s-au alaturat noua in aceasta calatorie spirituala la Constantinopol si in Capadocia. De aceea, speram ca lumina praznicului Inaltarii Domnului sa ne calauzeasca pasii de pelerini pe urmele marilor Sfinti Capadocieni, ca marturisitori ai lui Hristos, care ne cheama sa ridicam ochii si cugetele noastre la inaltime, sa ne inaltam spre portile ceresti9, spre iubirea Preasfintei Treimi. Sa priveghem, asadar, si sa indreptam ochii sufletului nostru catre bunurile imparatiei lui Dumnezeu, intrucat Inaltarea Domnului ne cheama la speranta si iubire, la demnitate si sfintenie, ne inalta dincolo de toate ispitele si caderile lumii acesteia, ne indeamna pe fiecare dintre noi la gandire cereasca, la dobandirea gandului lui Hristos (cf. I Corinteni 2, 16), daruitor de pace si bucurie duhovniceasca. Ca semn de profunda recunostinta pentru bucuria de a fi coliturghisit astazi in Catedrala patriarhala din Constantinopol, dorim sa oferim Sanctitatii Voastre, cu profund respect si iubire frateasca, un sfant potir si un set de sfinte engolpioane din partea Patriarhiei Romane, rugand pe Hristos Domnul sa Va daruiasca pace si bucurie, sanatate si mult ajutor in slujirea Patriarhiei Ecumenice si a comuniunii fraterne panortodoxe. DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE Note:

1 Sf. Grigorie Palama, Omilia 21 - La Sfanta Inaltare, in Omilii, vol. II, Ed. Anastasia, Bucuresti, 2004,pp. 7-8. 2 Slujba Inaltarii Domnului - Vecernia Mare, Stihira V idiomela, Penticostar, EIBMBOR, Bucuresti, 1999, p. 245. 3 Sf. Ioan Gura de Aur, Cuvant la Inaltarea Domnului, in Predici la duminici si sarbatori, Ed. Bunavestire, Bacau, 2005, p. 20. 4 Slujba Inaltarii Domnului - Vecernia Mare, Stihira I idiomela, in Penticostar, ed. cit., p. 245. 5 D. Staniloae, Teologia dogmatica ortodoxa, vol. II, EIBMBOR, Bucuresti, 1996, p. 123. O inima omeneasca bate in Treime (Staniloae). 6 Sf. Grigorie Palama, op. cit., p. 15. 7 Augustin, Sermon 263, Pour le jour de laAscension, 2. 8 Sf. Grigorie Palama, op. cit., p. 15. 9 Slujba Inaltarii Domnului - Utrenia, Icos, in Penticostar, ed. cit., p. 255. Inaltarea Domnului

Page15

Cand se implineau patruzeci de zile de la Invierea Domnului, apostolii au revenit la Ierusalim. Este de presupus ca ei au parasit Galileea la indemnul lui Iisus, caci din proprie initiativa nu s-ar fi hotarat sa revina in cetatea sfanta, unde puteau fi prinsi si inchisi de catre arhierei. Inainte de a relata Inaltarea la cer, Sfantul Luca tine sa sublinieze ca Hristos "S-a infatisat pe Sine viu dupa patima Sa prin multe semne doveditoare, aratandu-li-Se timp de patruzeci de zile si vorbind cele despre imparatia lui Dumnezeu" (F.A. 1,3). Trebuie retinuta insistenta cu care evanghelistul revine asupra faptului ca Iisus a confirmat Invierea Sa "prin multe semne doveditoare". Din afirmati a de mai sus rezulta de asemenea ca in Evanghelii nu se afla consemnat tot ce a grait El in acele zile. Se pare ca Domnul a staruit mai mult asupra tainei Imparatiei, ceea ce evanghelistii au omis sa mentioneze. Porunca de a se reintoarce la Ierusalim facea parte probabil tot din acele invataturi pe care ei nu le-au mai inserat in scrierile lor. In cetatea sfanta Iisus Se arata pentru cea din urma data ucenicilor, pe cand "cei unsprezece sedeau la masa", dupa cum precizeaza Sfantul Marcu (16, 14), singurul evanghelist care consemneaza cuvintele Domnului rostite cu acest prilej. Relatand aceasta ultima aratare, el arata dintru inceput ca Iisus i-a mustrat pe apostoli "pentru necredinta si impietrirea inimii lor, caci n-au crezut pe cei ce-L vazusera inviat" (V. 14). Se poate deci constata din nou cat de putin pregatiti au fost ucenicii pentru a accepta minunea Invierii, la evidenta careia s-au plecat numai dupa aratarile si semnele daruite lor de Hristos.

Page15

Si data asa, Domnul repeta porunca de a propovadui Evanghelia in toata lumea, indemn care apare insa amplificat cu un adaos bogat in intelesuri. "Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura" (16, 15) le spune El celor unsprezece care se gaseau adunati la Ierusalim. Este o afirmatie de o importanta capitala, din care reiese limpede ca toata zidirea este chemata la mantuire. Cuvintele Sfantului Pavel din epistola catre romani se inscriu pe linia aceleiasi conceptii. Hristos S-a intrupat pentru mantuirea omului si pentru ca intreaga creatie, ce fusese supusa stricaciunii din pricina caderii, sa fie restaurata si sfintita de har. Lucrarea Sa a avut drept scop mantuirea universala, de aceea din Imparatia de la sfarsitul veacurilor va face parte toata zidirea, purificata de urmele pacatului. In clipa cand Hristos Se pregateste sa inalte firea omeneasca in sanul Sfintei Treimi, parga a indumnezeirii omului, El intelege sa aminteasca ucenicilor legatura ce exista intre om si creatia care pana atunci impreuna suspina si se afla ca in dureri de nastere (Rom. 8, 22). Vestea cea buna adusa de Hristos priveste deci intreaga faptura. Indata dupa ce rosti indemnul la propovaduire, Domnul adauga: "Cel ce va crede si se va boteza se va mantui; iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu 16, 16). Apostolii sunt datori sa predice vestea cea buna la toate neamurile, dar Evanghelia nu va fi primita de toti. Oamenii sunt liberi sa accepte cuvantul divin transmis de apostoli sau sa-l respinga, osandindu-se astfel in mod deliberat. Aceasta alternativa va fi mereu actuala pana la sfarsitul veacurilor, caci pana atunci omenirea va fi continuu in situatia de a opta intre viata si moarte spirituala. Celor ce vor crede Iisus le fagaduieste ca se vor bucura de daruri deosebite: "In numele Meu, demoni vor izgoni, in limbi noi vor grai, serpi vor lua in mana si chiar ceva datator de moarte de vor bea nu-i va vatama, peste cei bolnavi isi vor pune mainile si se vor face sanatosi" (16, 17 -18). Fara indoiala ca Domnul are aici in vedere harismele, care vor insoti primirea Duhului Sfant si pe care apostolii le vor poseda in toata plenitudinea lor. Ulterior, multi crestini ajunsi pe treptele sfinteniei se vor invrednicide asemenea daruri, care insa nu vor fi legate in mod mecanic de primirea botezului. Trebuie insa subliniat ca toate aceste lucrari, care depasesc puterile naturale ale omului, vor fi indeplinite in numele lui Iisus. Apropiindu-se clipa cand Domnul avea sa-i paraseasca pe apostoli, El le porunceste sa nu se departeze de Ierusalim inainte de a primi fagaduinta Tatalui, adica pe Sfantul Duh: "Ca Ioan a botezat cu apa, iar voi veti fi botezati cu Duhul Sfant, nu mult dupa aceste zile" (F.A: 1, 5). Hristos le descopera deci in mod limpede apropiata venire a Duhului. Cuvintele Sale trezesc in apostoli o nedumerire: oare pogorarea Sfantului Duh, pe care El le-o fagaduia, avea sa insemne instaurarea imparatiei lui Israel? Ucenicii dau din nou dovada de o intelegere gresita, confundand planul terestru cu cel spiritual, deoarece continua sa astepte restabilirea puterii lumesti a poporului ales. Domnul nu le raspunde decat prin cuvintele: "Nu este al vostru a sti anii sau vremile pe care Tatal le-a pus in stapanirea Sa" (1, 7). El tagaduieste astfel ucenicilor si, prin ei, tuturor muritorilor dreptul de a cunoaste momentul cand vor avea loc evenimentele care vor puncta destinul istoric al umanitatii, precum si trecerea in faza eshatologica. Aceeasi interdictie se extinde de fapt asupra intregului viitor, care va ramane pururea pentru om o mare

Page15

necunoscuta. Orice incercare de a scruta tainele viitorului poate duce la o foarte grava rupere a echilibrului psihic, asa cum s-a constatat in repetate randuri. Se pare ca, dupa ce le grai aceste lucruri, Mantuitorul parasi impreuna cu apostolii Ierusalimul, indreptandu-Se spre Betania (Luca 24,50). Ajunsi pe Muntele Maslinilor, Domnul rosti ultima Sa fagaduinta: "Ci veti lua putere, venind Duhul Sfant peste voi, si Imi veti fi Mie martori in Ierusalim si in toata Iudeea si in Samaria si pana la marginea pamantului" (FA. 1,8). Coborarea Sfantului Duh va insemna pentru ucenici o adevarata nastere spirituala, de aceea dupa Cincizecime ei vor deveni alti oameni. Astfel intariti, prin puterea Duhului, le va reveni misiunea de a marturisi credinta in Iisus si in Inviere pana la marginile pamantului. De apostolat tine deci in primul rand indatorirea de a-L face cunoscut lumii pe Hristos si invatatura Sa. Dupa ce le-a dat aceasta porunca suprema, Domnul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Nicaieri in Evanghelii nu mai apare Iisus in aceasta atitudine solemna, amintind de aceea a unui preot care slujeste. Evanghelia dupa Luca se deschide cu o slujba religioasa intrerupta de aparitia ingerului venit sa vesteasca preotului Zaharia nasterea Sfantului Ioan Botezatorul. Ea se sfarseste, dupa cum observa Schlier, cu momentul in care Iisus incheie aducerea propriei jertfe cu o binecuvantare. Liturghia este de data aceasta indeplinita pana la capat, iar Hristos Se infatiseaza in ipostaza de arhiereu care isi binecuvanteaza credinciosii. El patrunde in cer, in sanul Sfintei Treimi, cerand indurare pentru omenirea apasata de pacate si de dureri. Apostolii, care in clipa cand Domnul a inceput sa Se departeze de ei I s-au inchinat cu smerenie, nu incetara totusi sa priveasca spre cer, desi norul Il ascundea de ochii lor. In teofaniile din Biblie, Dumnezeu le-a vorbit adesea oamenilor din nor, fapt constatat si cu prilejul Schimbarii la Fata a lui Hristos. Dumnezeu Se descopera prin mijlocirea norului, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite atat sa revelelze prezenta Divinitatii, cat si sa o ascunda. In clipa cand Iisus incepe sa Se inalte EI este acoperit de nor, semn ca Fiul Se reintoarce la Tatal, iar fata Sa nu mai poate fi intrezarita de ucenici, norul fiind un adevarat val care acopera chipul Sau omenesc. Pe cand apostolii priveau in sus, incercand sa-L mai urmareasca cu ochii, doi barbati in haine albe - desigur, doi trimisi ceresti - s-au aflat langa ei, zicandu-le: "Barbati galileeni, de ce stati si priviti la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer" (F.A. 1, 11). Ca in toate imprejurarile de seama din viata lui Hristos, si de aceasta data puterile netrupesti sunt de fata, incercand sa talcuiasca muritorilor ceva din taina mai presus de fire. Se cuvine a observa in primul rand - fapt atestat si de ingeri - ca Hristos nu a fost rapit la cer, ca odinioara Enoh sau proorocul Ilie, ci S-a inaltat cu de la Sine putere. Domnul Insusi vestise in mod indirect ucenicilor Inaltarea Sa, atunci cand, in sinagoga din Capernaum, ii intrebase: "Dar daca veti vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai inainte?" (Ioan 6, 62). Ingerii amintesc ucenicilor de a doua venire a lui Hristos pentru ca acestia sa nu se lase coplesiti in acea clipa de durerea despartirii. Totodata, prin aceste cuvinte ei vor sa sublinieze legatura indisolubila dintre Inaltare si Parusie. Inaltarea, care constituie

Page15

ultimul act din viata pamanteasca a lui Iisus, reprezinta de asemenea anticiparea zilei celei mari a Judecatii, cand, la trambita arhanghelului, dreptii care nu vor fi murit inca vor fi rapiti in nori", dupa cuvantul apostolului (1 Tes. 4, 17). In cuvantarea de ramas bun, Domnul spusese ucenicilor: "Ma duc sa va gatesc loc. Si daca Ma voi duce si va voi gati loc, iarasi voi veni si va voi lua la Mine, ca sa fiti si voi unde sunt Eu" (Ioan 14, 23). Prin Inaltarea Sa Domnul a deschis omului portile cerului si a facut posibil ca, la sfarsitul veacurilor, faptura indumnezeita sa revina la Creatorul sau. Apostolii vor fi intuit ceva din aceste taine, auzind cele vestite de solii ceresti, de aceea Luca spune ca ei s-au intors la Ierusalim cu bucurie mare. Bucuria resimtita de ucenici va fi fost impartasita, la diferite niveluri existentiale, de toate fiintele spirituale, martore ale intrarii lui Iisus in cer, cu trupul Sau indumnezeit. O cantare din Penticostar incearca sa evoce bucuria puterilor netrupesti: "Puterile cele intelegatoare au strigat catre cele mai de sus: Imparatul a toate, trup pamantesc purtand, a venit la noi intru odihna Sa, pe oameni indumnezeind pentru multa milostivire si nemasurata mila". Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca daca ingerii se bucura pentru un pacatos care se pocaieste, asa cum a aratat Iisus in parabola cu drahma cea pierduta (Luca 15, 10), anevoie ne putem inchipui ce bucurie va fi fost cand puterile netrupesti au vazut firea omeneasca patrunzand in cer prin parga sa. Inaltarea Domnului reprezinta ultima etapa din ciclul Intruparii, ea readucandu-L pe Fiul, purtand trup omenesc, in sanul Sfintei Treimi. Prin ea Hristos este asezat de-a dreapta Tatalui, eveniment pe care il descoperise cu anticipare judecatorilor Sai atunci cand spusese: "De acum veti vedea pe Fiul Omului sezand de-a dreapta Puterii" (Matei 26, 64). Sfantul Ioan Damaschin subliniaza ca prin "dreapta Tatalui" trebuie sa se inteleaga slava Dumnezeirii, in care Fiul salasluieste dinainte de veci si unde Se inalta, dupa Inviere, cu trupul Sau preamarit. Sederea de-a dreapta mai are insa si o alta semnificatie. Ea arata ca Tatal Ii incredinteaza misiunea de a calauzi lumea spre transfigurarea finala. Sfantul Pavel a afirmat ca Hristos va imparati "pana ce va pune pe toti vrajmasii Sai sub picioarele Sale", iar "vrajmasul cel din urma, care va fi nimicit, este moartea" (1 Cor. 15, 25-26), subliniind astfel ca scopul ultim al lucrarii Mantuitorului va fi de a invinge moartea universala, spre a ridica intreaga creatie in circuitul slavei. ar formula "de-a dreapta Tatalui", care traduce in termeni spatiali un mister cu neputinta de inteles in esenta sa, incearca de asemenea sa sugereze corespondenta perfecta existenta intre Fiul si Duhul, aflati din vesnicie in pozitie de reciprocitate fata de Dmnnezeu Tatal. Grigorie Cipriotul a aratat ca intre Fiul si Duhul exista dintotdeauna o relatie bipersonala, pe care sederea de-a dreapta Tatalui o pune pregnant in lumina. Prin inaltare, Duhul S-a revarsat plenar asupra umanitatii lui Hristos. El insa din vesnicie Se odihnea peste Fiul, odihna care marcheaza inca o legatura intre Persoanele Sfintei Treimi, distincta de cea fiintiala. Inaltarea a constituit raspunsul Tatalui la Jertfa Fiului, caci, asa cum a aratat Sfantul Pavel, Dumnezeu L-a sculat pe Hristos din morti si L-a asezat de-a dreaeta Sa (Efes. 1, 20). Trebuie insa sa se tina seama ca la Inaltare, ca si la Inviere, au contribuit toate Persoanele Sfintei Treimi. Sa nu se uite ca Hristos S-a inaltat la cer si cu de la Sine putere, firea dumnezeiasca revarsand energii sfintitoare

Page15

asupra omenitatii Sale, pregatita astfel in vederea preamaririi si a patrunderii in locasurile ceresti. Nu poate fi omisa, de asemenea, nici lucrarea Sfantului Duh, care s-a impletit, fara indoiala, si in acel moment din iconomia mantuirii cu aceea a Fiului. Patrunzand in cer cu trupul Sau preamarit, Hristos ramane in plenitudinea ontica a naturii Sale omenesti. Totusi, este o deosebire neta intre chipul in care, in cursul vietii pamantesti a lui Iisus, firea Sa omeneasca se indumnezeia, sub actiunea sfintitoare a energiilor divine, si indumnezeirea atinsa de aceasta dupa Inviere si mai ales de la Inaltare incoace. Dupa Inaltare, asa cum subliniaza Parintele Staniloae, omenitatea lui Hristos a suferit o amplificare obiectiva, rara a iesi totusi din granitele proprii naturii sale, deoarece El Si-a pastrat intacta si in sanul Sfintei Treimi firea omeneasca transfigurata de har. Mantuitorul inalta astfel faptura, prin mijlocirea umanitatii Sale, pana la Dumnezeu si o introduce in sanul Sfintei Treimi, devenind adevaratul mediator intre creatura si Dumnezeul care a zidit-o, Sfanta Treime - spune Bulgakov - e intoarsa in modul acesta spre lume prin divino-omenitatea Fiului, astfel incat impreuna-lucrarea lui Dumnezeu cu omul nu mai cunoaste hotar. Desi prin Inaltare Hristos dobandeste deplina preamarire, totusi, se pare ca si in cer jertfa Sa ramane vesnic actuala. In Apocalipsa apare Mielul injunghiat sezand pe tronul lui Dumnezeu; in virtutea Jertfei Sale este EI vrednic sa deschida infricosatoarea carte a istoriei: "Vrednic esti sa iei cartea si sa deschizi pecetile ei, fiindca ai fost injunghiat si ai rascumparat lui Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din toata semintia si limba si poporul si neamul" (Apoc. 5,9). Simbolul atat de sugestiv al Mielului in junghiat este menit sa dezvaluie oamenilor, intr-un mod metaforic, permanentizarea Jertfei lui Hristos, caci El ramane Arhiereu in veac pana la sfarsitul istoriei. Sfantul Maxim spune ca, chiar si dupa Inaltare, Hristos continua sa sufere pentru pacatele noastre, pentru slabiciunile si caderile noastre, si prin aceasta suferinta le topeste si ne elibereaza de povara. El nu ne mantuieste prin porunca imparateasca, fiindca nici din cer El nu accepta sa ne converteasca prin constrangere; de aceea, Jertfa Sa se prelungeste, sub o forma nesangeroasa, si dincolo de hotarul acestei lumi, lucrand in chip nevazut izbavirea noastra. Desi a biruit moartea, atata timp cat omenirea se va mai afla pe lunga si anevoioasa cale a revenirii la Tatal, Hristos nu va inceta sa sufere pentru rascumpararea ei. El nu Se poate bucura deplin de salasluirea cu firea omeneasca in sanul Sfintei Treimi atata timp cat mai raman suflete apasate de pacat si care tanjesc dupa mantuire. Este o mare mangaiere pentru omenirea coplesita de suferinte si incercari de tot felul sa stie ca pe tronul slavei nu se afla un stapan neindurator, ci ca, alaturi de Parintele ceresc, asupra ei vegheaza Mielul jertfit pentru pacatele lumii si neincetand sa patimeasca pentru ea pana la sfarsitul istoriei. Hristos mantuieste pe om prin prelungirea Jertfei Sale si prin rugaciunile pe care continua sa le inalte acolo in cer, unde Se afla de-a dreapta Tatalui. In modul acesta se desavarseste in transcendent lucrarea Sa arhiereasca, asa cum sublinia Sfantul Pavel cand afirma ca avem "Arhiereu mare, Care a strabatut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu" (Evr, 4, 14). Si tot apostolul neamurilor amintea in epistola catre romani ca Hristos Se afla de-a dreapta Tatalui, unde Se roaga pentru noi (Rom. 8, 34). Dupa cum sa mai accentuat, Insusi Domnul le fagaduise apostolilor ca Se va ruga Tatalui ca sa le

Page15

trimita pe Mangaietorul, adica pe Duhul cel Sfant (Ioan 14, 16). Aceasta rugaciune inaltata de Fiul in preajma Cincizecimii constituie, dupa Bulgakov, incununarea lucrarii Sale. Evdokimov vede in Inaltarea lui Hristos cea mai desavarsita forma a epiclezei, adica a invocarii Sfantului Duh chemat sa sfinteasca intreaga zidire. Este de presupus de altfel ca si Sfantul Duh Se ruga impreuna cu Fiul pentru ca Tatal sa ingaduie coborarea Sa ipostatica. Duhul va fi trimis de catre Fiul: "Mangaietorul pe care Eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede" (Ioan 15, 26), dupa cum dezvaluie Iisus la ultima cina. Fiul poseda deci Duhul in plenitudinea Sa, din moment ce Il poate trimite. Pana la Inaltare, Iisus este Hristos, adica Unsul, deoarece Duhul coboara peste natura Sa omeneasca si o sfinteste. Tot ceea ce face este savarsit in impreunalucrare cu Sfantul Duh, chiar si dupa Inviere, asa cum marturiseste Sfantul Luca atunci cand spune ca Hristos poruncea apostolilor prin Duhul Sfant (F.A. 1,2). Dar in acea perioada, asa cum subliniaza Bulgakov, desi peste El Se odihnea Duhul Stant, Hristos nu era inca in masura sa-L trimita pe Mangaietorul. Numai dupa Inaltare, dupa ce Fiul va fi fost preamarit in omenitatea Sa, va dobandi El darul de a trimite Sfantul Duh peste oameni. Preamarirea definitiva a naturii umane din Hristos face de asemenea posibil ca omenirea, al carei cap este, sa-L primeasca pe Duhul. Cand Iisus le-a spus apostolilor: "Datu-Mi-s-a toata puterea, in cer si pe pamant" (Matei 28, 18), se pare ca a avut in vedere tocmai lucrarea de trimitere a Paradetului. Semnul cel mai evident al preamaririi Sale il va constitui deci trimiterea Sfantului Duh. Numai dupa ce firea omeneasca va fi intrat in cer, implinind astfel impacarea deplina dintre om si Dumnezeu, asa cum subliniaza Sfantul Ioan Hrisostom, va putea cobon Duhul Sfant peste oameni. Facand posibila coborarea Sfantului Duh, Inaltarea Domnului instaureaza timpul Bisericii, care va lua fiinta o data cu Cincizecimea. Bucuria aratata de apostoli cand s-au reintors la Ierusalim dupa Inaltare vadeste certitudinea lor ca se aflau la inceputul unui nou ev. Inaltarea constituie incununarea liturghiei terestre slujite de Domnul de-a lungul vietii Sale pamantesti si totodata deschiderea unei noi perioade in istoria spirituala a lumii. Ea inseamna inceputul reunificarii creatiei, ce fusese sfasiata prin aparitia pacatului. Sfantul Maxim spune ca Hristos "S-a inaltat la cer cu trupul primit, unind prin Sine cerul cu pamantul. Prin aceasta a unit cele sensibile cu cele inteligibile si a aratat firea cea creata ca una de la o extremitate la alta a partilor ei. Sfantul Pavel rezuma de asemenea, intr-o formula atotcuprinzatoare, ceea ce Inaltarea Domnului a adus pentru intreaga zidire: "Cel ce S-a pogorat, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate sa le umple" (Efes. 4, 10). Hristos deci, Care - asa cum a subliniat Sfantul Ioan Hrisostom - Se coborase la iad spre a-i elibera pe cei robiti, prin Inaltarea cu trupul Sau indumnezeit S-a suit mai presus decat heruvimii, serafimii si celelalte puteri netrupesti, spre a se aseza pe tronul slavei. El a strabatut astfel toate treptele creatiei, tacand cu putinta ca, la sfarsitul veacurilor, toate cele zidite sa se readune in jurul Creatorului lor. In sanul Sfintei Treimi, Fiul nu va inceta sa Se roage pentru noi toti si sa incerce necontenit sa ne inalte catre El, dupa cum singur a aratat: "Iar Eu. cand Ma voi inalta de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine" (Ioan 12, 32). Biserica, al carei cap este Hristos si in care saIasluieste Duhul Sfant, impartasind oamenilor viata divina prin mijlocirea

Sfintelor Taine, va face astfel posibila inaltarea lor la Dumnezeu. Prin Biserica, Domnul va continua deci opera Sa de mantuire, care va culmina in veacul viitor cu indumnezeirea omului, termenul final al rascumpararii. Sezand de-a dreapta Tatalui, Hristos asigura deci dainuirea lumii in actualul eon, dupa cum tot El va face posibila, in ziua cea mare, trecerea din istorie in vesnicie, precum si salvarea de la pieire a tot ce a fost zidit spre viata. Sa nu se uite ca, daca dupa Inaltare Hristos continua sa ramana Mielul injunghiat pentru pacatul lumii, El este in acelasi timp si Pantocratorul, care calauzeste toata zidirea spre mantuire. Prin cuvintele: "Datu-Mi-s-a toata puterea, in cer si pe pamant" (Matei 28, 18), rostite dupa Inviere, El marturiseste ca este stapanul absolut al intregii creatii si in aceasta calitate va reveni spre a judeca viii si mortii si pentru a zidi ceruri noi si pamant nou. Inaltarea Domnului mai constituie si anticiparea Inaltarii fiecaruia dintre ce ce vor crede in El, caci toti sunt chemati ca, dupa Inviere, sa intre in Imparatie cu trupurile lor duhovnicesti. Sfantul Apostol Pavel spune ca la Parusie cei care vor fi gasiti in viata vor fi rapiti in nori, spre a-L intampina pe Domnul in vazduh (1 Tes. 4, 17). Va avea deci loc un fenomen similar celui petrecut la Inaltarea Domnului, iar faptul ca, dupa Adormirea sa, Maica Domnului s-a Inaltat cu sfant trupul Sau la cer intareste nadejdea ca toti cei ce cred vor intra cu trupurile lor transfigurate in Imparatia ce va sa vina. Natalia Manoilescu Dinu Inaltarea Domnului

Mai mult nu putem fi iertati decat pe Golgota. Mai mult nu putem fi iubiti decat in duminica Invierii. Mai mult nu putem fi mai pregatiti decat azi, nu un maine amanat mereu. Sfarsit de mai multe griji. Sfarsit de mai multe depozite umplute pentru noi, cu saracii murind la usa. Sfarsit de mai multe barfe debitate dupa prea multe halbe. Sfarsit de mai multe cereri de ajutor refuzate. Sfarsit de mai multe paraclise fusarite. Sfarsit de mai, cu perspectiva Ispasului: inaltare. Ascensiune spre Cer.
Page15

Peste cerurile cerurilor Ziceam acum doi ani un cuvant al Sf. Nicolae Velimirovici. Parafrazez

din memorie: Hristos S-a inaltat peste cerurile cerurilor. Acum zece ani am liturghisit prima liturghie de Ispas. Cand ne-am rugat pentru eroi, copiii veniti de la scoala spuneau dupa fiecare nume: "Mort pentru patrie!" (am gasit acest obicei, nu l-am introdus eu). Fiecare erou mort pentru patrie a fost inaltat de Hristos. Unde? Peste cerurile cerurilor. De ce suntem tristi? Doar ni s-a promis: "Iar Eu, cand Ma voi inalta de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine". Nu Il credem? Dintre noi si El, cine e mincinosul? Dorinta psalmistului s-a adeverit, nu era o farsa: "Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca sa zbor si sa ma odihnesc"? In Inaltare doar regasim zborul odihnitor al Porumbelului. De la sarbi vine ploaia harului: tot sfantul Serbiei, Nicolae Velimirovici, ne trage de ureche. Zice dansul: daca Hristos a facut 99% din tot ceea ce ne trebuie pentru mantuire, noi de ce nu facem restul? Scotocind mai bine, gasesc citatul preferat: "El nu S-a inaltat la stele, ci deasupra lor; El nu S-a inaltat la ingeri, ci deasupra lor; nu la puterile ceresti, ci deasupra lor; deasupra tuturor cetelor nemuritoare, ceresti, deasupra tuturor salasurilor ceresti ale ingerilor si ale celor drepti; sus, mult mai sus de ochii heruvimilor, chiar catre tronul Tatalui ceresc, catre altarul tainic al Sfintei si de Viata Datatoarei Treimi. " Inaltandu-Se, El a binecuvantat cu mainile care purtau ranile cuielor. Graba si claxoane Azi am fost inca o data blocat in trafic. Am "zacut" o ora fara sa ma misc. Se pare ca multele cursuri festive nu si-au putut aduce absolventii decat motorizat. Multi soferi disperati, transpirati, cu nervii intinsi la maxim. Am profitat de ocazie pentru a audia cuvintele de folos de la Radio Renasterea. Ce folos sa claxonez? Nu puteam nici inainta, nici intoarce, eram ca un suflet blocat intr-un circuit patimas. Dincolo de pretul benzinei si al gazului, trebuie sa fim preocupati si de devenirea noastra spirituala. Stim doua lucruri: 1. Vom muri! 2. Nu exista moarte! Nu e o contradictie: vom trece printr-o moarte, dar nedefinitiva. Dummnezeu, Care a creat lumea, ne va invia si pe noi! Tinerii sunt interesati de Scrisoarea catre liceeni a lui Tudor Chirila, dar considera demodata Scrisoarea catre liceeni a lui Dumnezeu (Evanghelia dupa Ioan). Ce faci de apocalipsa? Iata o luare in ras. Avertisment divin? Cea mai violenta tornada din ultimii 61 de ani din USA. O mare parte din sudul cetatii din Missouri a fost maturata. Un vant de 265 km/h spulbera case, spitale, scoli,

Page15

biserici. Orasul Joplin este in doliu. Isi plange mortii si isi cauta supravietuitorii. Sa fie pedeapsa divina? "Cutremurele, uraganele si alte dezastre care se abat atat asupra vinovatilor, cat si nevinovatilor, nu sunt niciodata o pedeapsa de la Dumnezeu, a afirmat Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale. Dezastrele naturale sunt insa un avertisment: in acest caz, avertismentul este sa nu pretindem ca stiinta si tehnologia vor fi suficient pentru a ne salva. Daca nu reusim sa impunem limite, acestea pot deveni cea mai mare amenintare a noastra. Cel mai important efect al globalizarii este solidaritatea. Durerea unui popor devine durerea tuturor. Solidaritatea ne da sansa de a descoperi ca suntem o familie umana, legati de bine sau de rau. Ne ajuta sa depasim barierele de rasa, culoare si religie." ("Romania Libera") Jurnal de Ispas Pacatosii se incapataneaza sa ramana blocati intr-o masina stricata. Parasim masina sau asteptam sa se umple de apa sau sa explodeze? Pierdem viteza in arena. Nici nu putem depasi ilegal, ci "remorcam" pe altii. Bucurie mare: nu multi, ci foarte-foarte multi tineri la Vecernia de duminica seara de la catedrala clujeana. Au ascultat cuvantul ierarhului si s-au intors incarcati. Spiritual. Cand veni-va Mirele in inspectie, cum ne va afla? Pr. Doru de la Frata imi aminteste o stire cutremuratoare: 15 milioane de ucrainieni au fost lasati sa moara de foame in 1934 de catre sovietici, pentru ca se opuneau colectivizarii... Ziua eroilor, ziua iertarii, ziua inaltarii plansului nostru pana la cer. Rugaciunea este o doina. Nu jelim, dar ni-e dor de Tata. IPS Iustinian implineste 90 de ani: varsta "copilariei batranetii" (cum a numit-o IPS Andrei). Ce putem face: sa ne rugam pentru duhovnic! (ne aminteste pr. Rafail Noica) La cote maxime plasam banul sau sufletul? Am atins punctul critic? Ne ducem sarcinile lumeste la indeplinire; dar cele sufletesti? Sa cautam si raspunsuri... Vrem mereu explicatii lucide, ne comoditam doar in concretitudine. Fugim de depresia singuratatii. Angajamentul: "Sus sa avem inimile!" Nu divortam de Trupul mistic! Ajuta-ne, Doamne, sa respingem fructul oprit... Marius Matei

Page15