Predică la Duminica 1 după Rusașii ( a Tuturor Sfinților )

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Amin.

Iubiți credincioși !!!

Astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare face pomenirea nu a unui sfânt, nu a
doi, nu a zece, nu a o sută, nu a o mie de sfinţi, ci a tuturor sfinţilor. Mare
sărbătoare este astăzi. Căci dacă „pomenirea dreptului este cu laude”, pomenirea
drepţilor şi a tuturor sfinţilor, cu câtă laudă se face!

Sfinţii Bisericii creştine sunt prietenii lui Dumnezeu (Psalmi 138, 17; Ioan 15, 44).

Sfânta Biserică săvârşeşte pomenirea sfinţilor în toate zilele anului; dar întrucât
sunt şi bineplăcuţi ai lui Dumnezeu care s-au nevoit neştiuţi de nimeni,
nedescoperiţi Bisericii, aceasta, cu ţelul de a nu-i lăsa lipsiţi de cinstire, a rânduit o
zi în care proslăveşte pe toţi cei ce din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, ca să nu
rămână nici unul neproslăvit de ea.

Din ziua de Rusalii, Duhul Sfânt vine necontenit în lume şi rămâne în lume. El este
Dătătorul vieţii veşnice, Izvorul bunătăţilor şi Mângâietorul oamenilor. Cu ajutorul
Duhului Sfânt, putem să ne ridicăm pe treptele desăvârşirii până la asemănarea cu
Dumnezeu. Prin aceasta se arată că rostul venirii Sfântului Duh în lume este
sfinţirea oamenilor. Dacă nu serbăm Duminica Tuturor Sfinţilor imediat după
Duminica Pogorârii Sfântului Duh, nu înţelegem deplin nici lucrarea Duhului
Sfânt în lume şi nici rostul Bisericii lui Hristos, şi anume sfinţirea oamenilor.

Aceasta este sfinţenia, pe care au atins-o Sfinţii pe care-i pomenim în această zi,
numită Duminica Tuturor Sfinţilor. Sfinţenia nu este un cerc închis, ea poate fi
dobândită de oricine. Mântuitorul spune pe Muntele Fericirilor: Fiţi, dar, voi
desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este! (Matei 5, 48).

Aşezarea acestei pomeniri îndată după Rusalii nu s-a făcut, însă, la întâmplare:
dumnezeieştii noştri Părinţi au voit să arate că Pogorârea Preasfântului Duh a
lucrat prin Apostoli nişte lucruri atât de mari, încât a sfinţit şi a înţelepţit pe cei de
un aluat cu noi, aducându-i, prin Iisus Hristos, la Dumnezeu: pe unii prin
mucenicie şi sânge, pe alţii prin trăire şi viaţă virtuoasă, Duhul Sfânt săvârşind,
astfel, fapte minunate, mai presus de fire.

Pomenirea sfinţilor necunoscuţi în această duminică nu exclude, fireşte, cinstirea

celor cunoscuţi. De aceea, calendarul nu zice „duminica tuturor sfinţilor
necunoscuţi”, ci, simplu, „a tuturor sfinţilor”, pentru că ei nu pot fi despărţiţi: toţi
au vieţuit şi luptat pentru un singur Hristos. Cinstirea lor este mult şi bine plăcută
Domnului, noi urmând îndemnul proorocului David Psalmistul: „Lăudaţi pe
Domnul întru sfinţii Lui!” (Psalm 150, 1).
Această prăznuire este cea mai mare dintre cele închinate sfinţilor (adică afară de
sărbătorile împărăteşti), pentru că nu se prăznuieşte un sfânt sau zece sau o sută sau
mii, ci milioane. Se prăznuiesc toate milioanele de sfinţi. Toţi sfinţii astăzi
împreună cu noi prăznuiesc şi împreună sărbătoresc şi Împărăteasa cerurilor,
Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, şi toate cetele nevăzuţilor îngeri, şi toţi profeţii,
apostolii, mucenicii, mărturisitorii şi cuvioşii. Şi prin urmare fiecare credincios
prăznuieşte astăzi, căci toţi credincioşii creştini au nume de sfinţi pe care-i
sărbătorim astăzi.

Sfinţii, aşa cum arată Evanghelia de astăzi, L-au mărturisit pe Domnul înaintea
oamenilor, L-au iubit pe Dumnezeu mai întâi de toate şi luându-şi crucea, L-au
urmat pe Iisus (cf. Mt. 10, 37-38). Ei au renunţat la cele pământeşti, primind
moştenirea vieţii veşnice (cf. Mt. 19, 29). De aceea, îi cinstim şi le facem
pomenirea cu cântări de laudă.

Dragii mei

Sfanta Biserică îi pomeneşte pe toţi Sfinţii după Cincizecime, spre mărturie şi

arătare a roadelor pogorârii Duhului Sfânt pe pământ. Pământul era neroditor în
privinţa sfinţeniei, însă adăpat cu harul Duhului Celui Sfânt, a început să o
rodească îmbelşugat, spre mângâierea Stăpânului a toată făptura. Apa vie şi
sănătoasă, oriunde ar curge, face să crească peste tot verdeaţă, potrivit felului
pământului şi al climei: şi harul Duhului, pe oriunde ar trece, peste tot refăcea
oamenii pentru Domnul, desăvârşindu-le înţelegerea şi bunătatea inimii. Apa
curgea din raiul pământesc prin patru râuri şi adăpa lumea întreagă. În toate cele
patru părţi ale lumii Sfinţii Apostoli, vase ale Duhului Celui Sfânt, au adus râurile
îmbelşugate ale harului Său, au adăpat sufletele însetate şi au făcut să crească în ele
virtuţile de tot felul. Harul Sfântului Duh aduce pocăinţă şi iertarea păcatelor, tot el
călăuzeşte în lupta cu patimile şi poftele, încununând această nevoinţă prin curăţie
şi nepătimire. Puterea Sfântului Duh face şi astăzi sfinţi prin revărsarea continuă a
darurilor Sale în sufletele credincioşilor care cercetează Biserica. Darurile
Sfântului Duh nu se împuţinează şi nu încetează niciodată, fiindcă niciodată nu va
înceta setea sufletului creştin după sfinţenie şi după Dumnezeu, Sfinţenia înseamnă
astăzi, ca şi altădată, lupta stăruitoare împotriva nedreptăţii, a minciunii, a întinării
vieţii personale şi a vieţii de familie, a urii, a robiei, a trufiei, a lăcomiei, a bolii, a
ignoranţei, a lenei, a intrigii, a neînţelegerii, a războiului, într-un cuvânt, lupta
contra tuturor relelor care macină viaţa oamenilor.
Toţi aceşti oameni înduhovniciţi, care au urmat insuflărilor Duhului şi au umblat
pe căile Lui, au fost strămutaţi şi răsădiţi, ca nişte mlădiţe de măslin, de pe pământ
în cer şi alcătuiesc acolo un minunat rai ceresc, în care odihneşte Dumnezeu, Cel în
Trei Ipostasuri. În fruntea tuturor se află Preacurata Stăpână de Dumnezeu
Născătoare, după ea - Sfinţii Apostoli şi Proroci, pe urmă Sfinţii mucenici, păstori
şi învăţători, feciori şi fecioare, Cuvioşi părinţi şi maici şi toate celelalte cete de
Sfinţi. Cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu căci ei, prin puterea lui Dumnezeu, fac
minuni mari preaslăvite, după cum au făcut Moise, Ilie, Daniel, Sfinţii Apostoli
Petru, Pavel, Ioan Evanghelistul şi toţi ceilalţi apostoli şi sfinţi despre ale căror
fapte şi minuni arată Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie a Bisericii lui Hristos. 

Nimeni nu ştie numărul sfinţilor şi al îngerilor. Despre numărul lor spune Sfânta
Scriptură: Număra-voi pe ei şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi (Psalm 138,
18). Necunoscut este şi numărul îngerilor lui Dumnezeu, cum ne arată Sfânta
Scriptură: Cine poate să numere oştile Sale? (Iov 25, 3).

Biserica Ortodoxă cinsteşte în chip deosebit pe sfinţi şi îngeri, rânduindu-le în

calendar câte o zi anuală de prăznuire, slujbe speciale la biserică, rugăciuni şi
icoane pictate cu chipul şi numele lor. Celor mai renumiţi dintre sfinţi, precum:
Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Trei Ierarhi
Vasile, Grigorie şi Ioan Gură de Aur, Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Spiridon, mari
făcători de minuni, Sfinţii Mari Mucenici Gheorghe şi Dimitrie, Varvara şi
Ecaterina şi mulţi alţii se bucură de un cult deosebit. Slujba lor este mai bogată, cu
Priveghere, cu Litie şi Acatist, iar sărbătorile lor se prăznuiesc cu multă evlavie. În
numele sfinţilor mari se zidesc biserici, devenind astfel protectorii acestor lăcaşuri
şi localităţi. De asemenea, majoritatea credincioşilor noştri poartă nume de sfinţi,
pe care le primesc din botez şi sunt încredinţaţi de mici în grija sfinţilor respectivi,
cărora le cer ajutor în toate încercările vieţii.

Dar, întrucât o mare parte dintre sfinţi şi cuvioşi au rămas necunoscuţi, nefiind
trecuţi în vechile sinaxare şi martirologii creştine, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, o
dată pe an, prima duminică după Rusalii să fie închinată tuturor sfinţilor, cunoscuţi
şi necunoscuţi, de la Hristos până astăzi. 

La marea trecere a pragului dintre viaţa pământească şi veşnicie, dacă vom fi

rânduiţi în ceata drepţilor, sufletele noastre, însoţite de sfinţii îngeri, se vor bucura
de marea întâlnire în ceruri cu Dumnezeul Treimic, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, cu
Sfânta Fecioară Maria, cu toţi sfinţii, cu părinţii şi strămoşii noştri, cu toţi cei dragi
care s-au săvârşit mai înainte de noi.

Aceasta este, credem, cea mai mare fericire a Raiului: să te întâlneşti şi să

comunici, faţă către faţă, cu vieţuitorii cerului, cunoscuţi sau necunoscuţi înainte.
Căci, aşa cum ne învaţă Scriptura şi Părinţii Bisericii, după moartea noastră cu
trupul noi nu încetăm să fim persoane, care văd, aud, vorbesc.

Cum va fi dincolo vorbirea, auzul, vederea, este un lucru de taină, a cărui

cunoaştere ne va fi dată doar după plecarea de aici. Căci zice Sfântul Apostol
Pavel: „Acum vedem ca prin oglindă, în ghicitură, atunci, însă, faţă către faţă;
acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin” (I Cor. 13, 12).

Crezând, astfel, în această mare întâlnire, nădăjduim să-i vedem, în lumina

Preasfintei  Treimi, împreună cu Maica Domnului, pe toţi sfinţii rânduiţi de
Biserică în calendarele noastre şi pe care noi îi pomenim cu toată cuviinţa: îngeri,
prooroci, apostoli, mucenici, cuvioşi, ierarhi ş.a., adeverindu-se în faţa ochilor
noştri spusele psalmistului: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!” (Psalm 67,
36).

Iubiţi credincioşi,

Pe Sfinţi îi cinstim şi ca pe nişte fraţi desăvârşiţi ai noştri, care au cunoscut

încercările şi nevoile vieţii pământeşti, iar acum, fiind în apropierea lui Dumnezeu,
mijlocesc şi se roagă Lui pentru mântuirea noastră.

Prin cinstirea Sfinţilor, noi sporim, înainte de toate, cinstirea pe care o datorăm lui
Dumnezeu.

Cultul Sfinţilor are la bază temeiuri scripturistice şi patristice, respectate

întotdeauna de Biserica Ortodoxă. După Sfânta Scriptură, aflăm că drepţii şi Sfinţii
poartă numele de „prietenii lui Dumnezeu” (Ic. 2, 23) sau „casnici ai Lui” (Efes. 2,
19), deoarece ei sunt în comuniune directă cu Dumnezeu şi vor însoţi pe
Mântuitorul la Judecata de Apoi (Mt. 19, 20; I Cor. 6, 2). Lor le-a dat Dumnezeu
puteri şi daruri speciale, ca să învieze morţii (III Regi 17, 22; Fapte 9, 37-42), să
vindece pe cei neputincioşi (Fapte 3, 6) şi să cunoască gândurile ascunse ale
oamenilor (Fapte 5, 1-12).

În viaţa pământească, ei se roagă pentru binele oamenilor (Fac. 20, 17; Ieş. 32, 9-
14; II Cor. 13, 9; Efes. 1, 16-17; I Tes. 1, 2-3). Cei ce au primit ajutorul Sfinţilor
şi-au arătat imediat recunoştinţa prin acte de venerare a lor şi în acest sens amintim
pe temnicerul din Filipi, care a cinstit pe Sfântul Apostol Pavel şi pe Sila (Fapte
16, 29) sau pe fiii proorocilor, care s-au închinat lui Elisei pentru minunile
săvârşite de el (IV Regi 2, 15).

Aceste temeiuri scripturistice stau la baza cultului Sfinţilor practicat de Biserica

Ortodoxă şi ele sunt în strânsă legătură cu credinţa în nemurirea sufletului, cei aleşi
ai lui Dumnezeu continuând şi după trecerea lor la cele veşnice să ajute pe cei de
pe pământ.

În ceruri, alături de Îngeri, Sfinţii aduc laudă şi se roagă lui Dumnezeu (Apoc. 4,
10-11; 5, 8-14) şi sunt pe deplin conştienţi (Lc. 16, 26). Ei alcătuiesc Biserica
triumfătoare şi se bucură pentru cei ce se pocăiesc şi se întristează din cauza celor
păcătoşi (Lc. 15, 10; I Cor. 12, 26).

Între Biserica triumfătoare şi cea luptătoare există o permanentă legătură, acea

„comuniune a Sfinţilor”, garantată de Iisus Hristos, în calitatea Sa de Cap al
întregii Biserici (Efes. 1, 20-23; Col. 1, 16-18).
Rugăciunile Sfinţilor înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră sunt bine
primite dacă şi noi, credincioşii, împodobiţi cu credinţă şi fapte bune, ne rugăm
împreună cu ei, lepădându-ne de păcatele noastre. 

Sfinţii Părinţi, adunaţi la Sinodul al VII-lea ecumenic, exprimând învăţătura şi

practica dintotdeauna a Bisericii, cu rădăcini adânci în însăşi Sfânta Scriptură, au
hotărât astfel: „Noi păzim cuvintele Domnului, cuvintele Apostolilor şi
Proorocilor, prin care am învăţat să cinstim şi să mărim, mai întâi pe cea cu
adevărat Născătoare de Dumnezeu, pe Sfintele Puteri îngereşti, pe Apostoli, pe
Prooroci, pe Martirii cei măriţi, pe Sfinţii Părinţi purtători de Dumnezeu şi pe toţi
bărbaţii cei sfinţi şi să cerem mijlocirea lor, pentru că ei ne pot face plăcuţi lui
Dumnezeu, Împăratul tuturor”.

Tot Sinodul al VII-lea ecumenic a dat următoarea hotărâre: „Cine nu mărturiseşte

că toţi Sfinţii, cei care au plăcut lui Dumnezeu, atât cei înainte de Lege, cât şi cei
de sub har, sunt vrednici de cinste după trup şi după suflet, sau nu face rugăciuni
către Sfinţi ca şi către unii care voiesc să mijlocească pentru lume, potrivit tradiţiei
Bisericii, să fie anatema!”.

Sfântul e omul care a renunţat la sine, călcând peste ceea ce este egoist, meschin,
interes îngust, poftă pentru lucruri mărginite. Deci, sfinţi pot fi cei care au dreapta
credinţă, care duc pe pământ viaţă cu totul sfântă, cei care iubesc desăvârşit pe
Dumnezeu şi pe oameni, cei care se roagă neîncetat cu adânc de smerenie şi sunt
gata să-şi dea şi viaţa pentru Biserică. Semne ale sfinţeniei sunt darurile facerii de
minuni.

De aceeaşi cinstire se bucură în Biserică şi în casele credincioşilor noştri Sfinţii

Îngeri. Mai ales Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt deosebit de cinstiţi, iar
prin sate şi oraşe se află numeroşi creştini care le poartă numele şi biserici înălţate
în cinstea lor.

Din Sfânt iradiază un duh de jertfelnicie, de dăruire faţă de toţi. El se face, din
smerenie, aproape neobservat, apărând când e nevoie de o mângâiere, de o
încurajare, de un ajutor. Aşa proceda Sfântul Nicolae, arhipăstorul din Mira
Lichiei.

Din Sfânt iradiază o nemărginită linişte sau pace şi o participare până la lacrimi la
durerea şi neajunsurile celorlalţi. Sfântul e simpatia vibrantă în cel mai înalt grad,
precum vedem la Sfântul Isaac Sirul, care avea o iubire suferitoare chiar pentru
animale şi la Sfântul Serafim de Sarov, care iubea mult pe tot omul, numindu-l
„bucuria mea”.

Sfinţii în Biserica Ortodoxă se împart în mai multe cete, şi anume:

– Drepţii. Sunt toţi drepţii care au trăit înainte de Hristos, având credinţa în Unul
Dumnezeu şi au nădăjduit sau proorocit venirea lui Mesia – Hristos.
– Apostolii şi Părinţii apostolici. Titlul acesta l-au primit Ucenicii Domnului şi
ucenicii lor.

– Mucenicii. Sunt numiţi astfel toţi cei care, pentru credinţa lor, au mărturisit, au
fost chinuiţi şi au fost omorâţi, mai ales în primele prigoane mari. Mucenicii sunt
nenumăraţi: bărbaţi, femei, tineri, bătrâni şi copii, şi fireşte nu toţi sunt cunoscuţi.

– Marii Mucenici. Cei dintre Mucenici care au suferit chinuri mari şi au fost
omorâţi într-un chip înfricoşător, barbar, au primit de la Biserică acest titlu.

– Sfinţiţii Mucenici. Sunt numiţi cei care dintre Mucenici erau sfinţiţi.

– Cuvioşii Mucenici. Monahii, asceţii şi pustnicii care au murit muceniceşte au

primit acest nume.

– Noii Mucenici. Aşa se numesc Sfinţii care au murit muceniceşte în vremurile mai
noi.

– Mărturisitorii. Se numesc Sfinţii care au fost prigoniţi şi chinuiţi, care au

mărturisit credinţa lor, dar în cele din urmă nu au fost omorâţi.

– Cuvioşii. Sunt Sfinţii (pustnici, asceţi etc.) care au părăsit lumea şi s-au
încredinţat cu totul lui Dumnezeu, pe Care l-au adorat cu credinţă şi răbdare, prin
pustietăţi şi locuri lipsite de mângâiere, în toată viaţa lor, iar în cele din urmă „au
adormit în pace”.

– Cuvioasele Muceniţe Fecioare. Astfel sunt numite monahiile care au mărturisit

credinţa şi au fost omorâte cu moarte mucenicească.

– Cei întocmai cu Apostolii. Toţi cei care au făcut lucrare misionară asemenea
celei a Apostolilor au fost numiţi astfel.

– Părinţii Bisericii. Monahii, clericii şi mai ales episcopii care s-au distins pentru
lucrarea lor, pe bună dreptate deţin acest titlu.

– Apologeţii. Toţi cei care s-au angajat să apere Creştinismul înaintea filozofilor,
stăpânitorilor, regilor şi împăraţilor, verbal sau în scris, prin scrisori sau cu
cuvântul, au fost numiţi Apologeţi ai Credinţei noastre.

– Teologii. Numai trei deţin acest titlu. Ioan Teologul, Grigorie Teologul şi
Simeon Noul Teolog. Aceştia au teologhisit nu numai prin scrierile lor, ci şi prin
pilda vieţii lor.
Ultima ceată este ceata fericiţilor şi a tuturor drepţilor, care au bineplăcut lui
Dumnezeu pe pământ, ca orfani, văduve, copii nevinovaţi, călugări şi preoţi
evlavioşi, credincioşi dreptmăritori, care au răbdat cu bărbăţie necazurile, bolile şi
ispitele vieţii pământeşti.

Dar cei mai sfinţi în împărăţia lui Dumnezeu sunt: Preasfânta Născătoare de
Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, care se bucură de un cult deosebit de
supravenerare, şi Sfântul Ioan Botezătorul. După învăţătura şi iconografia
ortodoxă, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul stau înaintea Preasfintei
Treimi, de-a dreapta şi de-a stânga Mântuitorului, şi se roagă neîncetat pentru
mântuirea lumii.

Toţi sfinţii din cer, cunoscuţi şi necunoscuţi, împreună cu cetele îngerilor cereşti,
formează în cer biserica biruitoare. Iar totalitatea credincioşilor dreptmăritori de pe
pământ, care se luptă cu ispitele de tot felul, ce vin de la diavolul, de la lume şi de
la trup, formează aşa-numita biserică luptătoare.

Noi, creştinii, avem datoria morală să-i cinstim pe Sfinţi, ţinând ziua pomenirii lor,
cinstindu-le moaştele, zidind biserici cu hramul lor, purtându-le numele cu evlavie.
De asemenea, îi putem venera făcând pelerinaje la mormintele lor, chemându-i în
rugăciuni ca să mijlocească pentru noi şi punând casele şi familiile noastre sub
ocrotirea lor.

În Duminica Tuturor Sfinţilor, vă îndemn cu Sfântul Apostol Pavel: „Aduceţi-vă

aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi
cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evr. 13, 7). Să mulţumim lui
Dumnezeu pentru această zi, pentru această Sfântă Liturghie, să mulţumim lui
Dumnezeu pentru viaţa ce ne este pusă înainte ca un dar nepreţuit şi să aducem
jertfa şi nevoinţa noastră pe altarul Său, ca Dumnezeu să o sfinţească şi să o
primească, ca şi noi împreună cu sfinţii într-adevăr să ne bucurăm de moştenirea pe
care Dumnezeu a gătit-o nouă.

Deci, să ne pocăim de păcate, să imităm pe sfinţi, să ducem viaţă curată şi să le

cerem întotdeauna ajutorul prin această scurtă rugăciune: „Toţi Sfinţii, rugaţi-vă lui
Dumnezeu pentru noi!“. Amin.