În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.Amin.

Iubiți credincioși
Străbatem perioada postului Crăciunului și astăzi este Duminica dinaintea Naşterii Domnului, în
care s-a rânduit de Sfânta noastră Biserică citirea unei liste lungi a strămoşilor după trup ai lui
Hristos, ai lui „Adam cel de pe urmă” (I Cor. 15, 45). Se numeşte „cartea neamului lui Iisus
Hristos”, îi sărbătorim pe Strămoșii – prooroci, regi, sfinți, păstori mari și mici – care au
contribuit la faptul de a ajunge până la noi Iisus Hristos. Sărbătoarea Strămoșilor este una dintre
cele mai frumoase sărbători ale anului, fiindcă ne descoperă că Hristos, Care nu avea nevoie de
nimic, S-a făcut pe Sine așa fel încât să aibă nevoie de noi, cei nevoiași de toate. Această
sărbătoare pregătește sufletele noastre să sărbătorim nu doar nașterea lui Hristos în lume, ci să
sărbătorim și nașterea lui Hristos înlăuntrul nostru, venirea lui Hristos în inima noastră printr-o
trăire teologică și un cuget bisericesc. Această „carte” se citeşte înainte de Crăciun pentru a arăta
că Domnul este o Persoană reală, născută pe pământ pentru noi. Pe de altă parte, textul
evanghelic ne încredinţează că precum cele prezise despre Mesia s-au realizat la „plinirea
vremii” (Gal. 4, 4), tot aşa toate făgăduinţele lui Dumnezeu se vor împlini, cu exactitate, la
vremea potrivită.
Strămoșii au colaborat la nașterea lui Hristos. Au primit cinstea ca Dumnezeu să Se limiteze la
măsurile lor, la obiceiurile lor, la ideile lor, la viața lor, să intre în păcatele lor, în visele lor, și ca
să-i facă purtători ai dumnezeirii lui. Strămoșii dețin un loc important în trupul lui Hristos. Fără
aceștia nu putem să fim uniți cu Biserica. Strămoșii ne-au adus așteptarea lui Israel, care a
devenit „așteptarea neamurilor” și în continuare, moștenirea noastră. Ni L-au adus pe Hristos,
tânjirea inimii noastre, plinirea doririlor noastre, sufletul sufletului nostru, viața și bucuria
existenței noastre.
Genealogia Mântuitorului redactată de Sfântul Evanghelist Matei la începutul Evangheliei sale,
numită şi „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul Lui David, fiul lui Avraam“, începe cu
patriarhul Avraam şi urcă pe linie bărbătească până la Domnul Hristos. Este o parte de legătură
între cele două părţi ale Sfintei Scripturi, este legătura care ţine împreună Vechiul şi Noul
Testament. Cartea neamului lui Iisus arată că Iisus Hristos, Domnul nostru a fost om cu adevărat
- asemenea nouă, dar fără păcat - deci a avut înaintaşi. Sfântul Evanghelist Matei începe
genealogia Mântuitorului cu Patriarhul Avraam, cel căruia însuşi Dumnezeu îi descoperise că
întru el, adică întru seminţia şi urmaşii lui "se vor binecuvânta toate neamurile pământului" (Fac.
12, 3). Avraam este părintele iudeilor, din coapsele lui a ieșit Hristos. Avraam este și el
preînchipuire a lui Hristos. Când cineva moare spunem să-l odihnească Dumnezeu în sânurile lui
Avraam, Isaac și Iacov, fiindcă sunt sânurile lui Hristos Însuși. Hristos este, așadar, viu și
adevărat acolo unde este Avraam. Se împliniseră astfel proorocirile rostite cu opt veacuri înainte
de către Isaia profetul. "O mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei (tatăl lui David) şi un lăstar din
rădăcini le va da. Şi se va odihni peste el duhul lui Dumnezeu.." (Isaia 11, 2).

Citirea sau auzirea celor 42 de neamuri sau generaţii de strămoşi ai Domnului prezentaţi de
Evanghelistul Matei ne duce în atmosfera de aşteptare a tuturor celor din Vechiul Testament,
care au aşteptat cu dor şi nerăbdare împlinirea protoevangheliei (Fac. 3, 15), care a fost cea dintâi
veste bună dată de Dumnezeu protopărinţilor după cădere, că le va trimite un Răscumpărător.
Împlinirea venirii lui Mesia era atât de mult dorită încât, în mentalitatea iudaică, a nu avea
urmaşi însemna un blestem, o mare pedeapsă din partea lui Dumnezeu. Aceasta deoarece fiecare
aştepta, dorea şi se gândea că poate din familia lui se va naşte Mesia cel mult aşteptat. Pregătirea
pentru venirea în lume a Mântuitorului Hristos se face în suferință și în speranță. Pregătirea se
face în suferință, pentru că foarte adesea proorocii au fost persecutați, chinuiți sau chiar
uciși. Pregătirea se face și în speranță, pentru că Dumnezeu își menține făgăduința Sa, dincolo de
nestatornicia și slăbiciunile oamenilor.
A doua grupă de 14 generaţii din neamul Mântuitorului ţine de la psalmistul David până la
ducerea poporului ales în robia babiloniană, iar cea de a treia de la această strămutare în Babilon,
până la Hristos. Astfel vedem 42 de nume împărțite în 3 grupe. Prin cifra trei ni se arată lucrarea
tainică a Sfintei Treimi în omenire pentru că Cel care se va naşte pentru mântuirea lumii, Mesia,
Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, este Unul din Sfânta Treime. În Evanghelia după Luca vedem şi
mai clar că zămislirea lui Iisus din pântecele Fecioarei Maria sau întruparea Sa se face prin
lucrarea Preasfintei Treimi: «Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va
umbri; pentru aceea Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema» (Luca 1,
35)“

După enumerarea celor 42 de descendenţi ai Mântuitorului, în Evanghelia de astăzi este istorisită

naşterea cea mai presus de fire a Mântuitorului nostru din Preacurata Fecioara Maria. Astăzi s-a
împlinit proorocia lui Isaia: "Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele
lui Emmanuel, care se tâlcuieşte, cu noi este Dumnezeu" (Isaia 7, 14; Matei 1, 23).

S-a născut, așadar, Hristos. Dar din cine S-a născut? Este nevoie să ne aruncăm ochii în
adâncurile veacurilor și ale miilor de ani, ca să aflăm de când Hristos a început să vină pe pământ
și când a venit în cele din urmă. Astăzi se prăznuiesc toți Strămoșii de la Adam până la Iosif și
Preasfânta, toți aceia care au contribuit la Nașterea lui Hristos. Adam este primul strămoș.
Plăsmuindu-l Domnul pe Adam și punându-l în Rai, a slujit nașterii și lucrării neamului
omenesc. Adam însă a păcătuit și ne-a transmis și nouă firea lui păcătoasă. Cu toate acestea,
Adam a devenit chip al Celui de-al doilea Adam, al lui Hristos. Dar Adam s-a născut „din
pământ feciorelnic”, cum spun Părinții, fiindcă atunci pentru prima dată pământul a născut. Când
un cuplu dobândește copil, bărbatul dă sămânța lui femeii, dar în clipa zămislirii Însuși
Dumnezeu pune sufletul. În clipa aceea se întâlnește Dumnezeu cu omul, cu bărbatul și femeia
care au devenit un singur om.
Dar cum a născut pământul? Pământul a născut prin faptul că a fost plăsmuit omul din lut.
Dumnezeu a luat țărână din pământ. Aici se ascunde o taină. Adam s-a născut din pământul
feciorelnic, ca să fie preînchipuire a lui Hristos, Cel născut din pururea Fecioara Maria. Prin
urmare, istoria lui Hristos începe din clipa nașterii lui Adam. Dar moartea lui Adam a devenit
pretext să coboare Hristos, în acord cu prorocia Facerii, ca să fie ridicat Adam și (prin el) noi
toți.
Adam a murit pentru că nu a ascultat. Hristos a murit fiindcă a ascultat. Aici avem o altă
corespondență între cel dintâi Adam și Cel de-al doilea. Adam a murit pentru că a mâncat din
pomul cunoștinței, va trăi totuși prin pomul vieții. Pe acesta l-a luat Hristos și l-a făcut Cruce.
Așa cum Adam a murit mâncând din lemn, la fel și Hristos a murit pe lemn, pe Cruce, și a înviat.
Evanghelia Duminicii dinaintea Naşterii Domnului ne prezintă trei adevăruri. În primul rând,
lumea aştepta pe Mântuitorul cu multă speranţă, mai ales poporul ales. În al doilea rând,
Naşterea Mântuitorului nu s-a făcut la întâmplare, ci potrivit unui plan al lui Dumnezeu, astfel
încât naşterea a fost precedată de o lungă perioadă de pregătire de-a lungul generaţiilor în
poporul ales şi, într-un sens mai retrâns, printr-o pregătire a unor popoare păgâne sau a unor
persoane din popoarele păgâne. Iar în al treilea rând, Evanghelia ne arată că naşterea
Mântuitorului Iisus Hristos din Fecioara Maria, deşi pare o naştere obişnuită, are şi ceva cu totul
neobişnuit, ea nu este o naştere din iniţiativă bărbătească, ci este o naştere de la Duhul Sfânt şi
din Fecioara Maria, o zămislire şi o naştere a lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu cel veşnic ca Om de la
Duhul Sfânt şi de la Fecioara Maria.
Sfânta Evanghelie după Matei ne mai arată și modul în care s-a săvârșit zămislirea Mântuitorului
Hristos și nașterea Sa, și anume îngerul îl înștiințează pe dreptul Iosif că ceea ce s-a zămislit în
pântecele Fecioarei Maria este de la Duhul Sfânt. De fapt, îngerul îi spune lui Iosif, logodnicul
Mariei, ceea ce i-a spus și Mariei în Evanghelia după Luca, capitolul 1, 31, și anume că Pruncul
care Se va naște din ea va purta un nume stabilit de Dumnezeu, și anume Iisus, o transpunere a
cuvântul ebraic Ieșua, care înseamnă Dumnezeu mântuiește. Deci, Iisus Hristos este Dumnezeu-
Omul Care mântuiește omenirea de păcate și de moarte, dăruindu-i iertare și viață veșnică.
Vedem, așadar, că Iisus Hristos este Dumnezeu și Om. În El se unesc dumnezeirea necreată și
umanitatea creată; se unesc cerul și pământul, veșnicia și timpul, pentru ca oamenilor pământeni
viețuitori în timp să le dăruiască viața cerească veșnică.
Din Evanghelia de astăzi mai învățăm că printre neamurile sau generațiile enumerate de Sfântul
Apostol Matei se află și femei, nu doar bărbați, deși, la evrei, genealogia se alcătuia pe linie
paternă, bărbătească. În mod surprinzător, enumerarea generațiilor pe linie bărbătească, la un
moment dat, include și pomenirea a patru femei. Ele ne surprind și prin faptul că nu sunt evreice,
ci sunt de neam străin. Astfel, Tamara și Rahab sunt cananeience, Rut este moabiteancă, iar
Batșeeba este hitită.
Prin aceasta, Sfânta Evanghelie ne arată că nu numai poporul evreu este chemat la mântuire, ci și
popoarele de altă etnie. De asemenea, prezența femeilor în genealogia Mântuitorului ne arată că
nu numai bărbații au valoare în fața lui Dumnezeu și în lucrarea Lui mântuitoare, ci și
femeile. Mai mult, Iisus Hristos, Cel Unul Sfânt, cheamă la sfințenie bărbați și femei, fără
deosebire, iar Sfânta Biserică a lui Hristos cinstește deopotrivă pe sfinți și pe sfinte.
Astfel, vedem că Sfânta Evanghelie rupe unele bariere mentale, pentru ca fiecare om să înțeleagă
că Dumnezeu iubește pe toți oamenii, deși Israel a fost cel dintâi popor ales, pentru ca să-I
slujească Lui pentru binele umanității întregi. Dumnezeu iubește și prețuiește deopotrivă pe
bărbați și pe femei, pentru că atât bărbatul, cât și femeia au fost creați după chipul lui Dumnezeu.
Iubiţii mei,
Postul Crăciunului închipuie postul de patruzeci de zile al lui Moise, ţinut pe Muntele Sinai ca să
se învrednicească a-L vedea pe Dumnezeul Savaot şi a primi Tablele Legii cu cele zece porunci,
„scrise cu degetul lui Dumnezeu” (Ieş. 31, 18). Acum, când postul s-a apropiat de sfârşit şi
Domnul „vine iarăşi” să ne aducă nouă cuvintele Evangheliei şi binecuvântările Împărăţiei,
trebuie să dăm loc de găzduire şi de naştere lui Hristos, în casele noastre creştineşti şi în cămara
tainică a sufletelor noastre. Așadar, frații mei, să ne pregătim că vine Hristos în lume s-o împace
și s-o înnoiască, căci lumea nu mai poate trăi fără El. Vine în casele și inimile noastre să ne nască
din nou, să ne ierte păcatele să ne dăruiască Trupul și Sângele Său, să ne prefacă inima împietrită
în Biserică vie, în altar de rugăciune și de jertfă. Deci, nimeni să nu fie trist și tulburat! Nimeni
să nu-I închidă ușa sufletului său. Nimeni să nu mai zacă în beții și desfrâu, în nepăsare și
necredință. Ci să ne curățim și să ne împăcăm, să ne înnoim duhovnicește și împăcându-ne unii
cu alții, împreună cu îngerii să cântăm: "Hristos se naște, slăviți-L; Hristos din ceruri,
întâmpinați-L; Hristos pe pământ, înălțați-vă. Cântați Domnului tot pământul!"
Creştinul are datoria morală să prăznuiască Naşterea lui Hristos şi celelalte sărbători sfinte, cu
rugăciune şi înfrânare, cu facere de bine şi cu lacrimi de pocăinţă pentru păcate. Să-L slăvim pe
Mântuitorul, nu cu petreceri păgâneşti, jocuri, beţii şi îmbuibarea pântecelui, ci cântând
frumoasele colinde, aşa cum au făcut şi strămoşii noştri, iubitori de Lege şi de datini. În acest fel,
vom simţi, asemenea păstorilor şi magilor, farmecul adevăratului Crăciun, pe care doresc să-l
petreceţi cu pace şi cu belşug de daruri cereşti. Amin.