Duminica 24 după Rusalii

Evanghelia la Duminica a XXIV-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)

Lc. 8, 41-56

În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era
mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în
casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, și ea era pe moarte.
Și, pe când se ducea El, mulțimile Îl împresurau. Și o femeie care de
doisprezece ani avea curgere de sânge și cheltuise cu doctorii toată averea
ei și de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a
atins de poala hainei Lui și îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Și a zis
Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toți tăgăduind, Petru și
ceilalți care erau cu El au zis: Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te
strâmtorează, și Tu întrebi: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Iar Iisus a
zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simțit o putere care a ieșit din Mine.
Și femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând și, căzând înaintea Lui, a
spus de față cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El și cum s-a
tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăznește fiică, credința ta te-a mântuit.
Mergi în pace! Și încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele
sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învățătorul. Dar
Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai și se va izbăvi. Și,
venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru și
pe Ioan și pe Iacov și pe tatăl copilei și pe mamă. Și toți plângeau și se
tânguiau pentru ea.

Iar El a zis: Nu plângeți; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, știind că a

murit. Iar El scoțând pe toți afară și apucând-o de mână, a strigat zicând:
Copilă, scoală-te! Și duhul ei s-a întors și a înviat îndată; și a poruncit El
să i se dea să mănânce. Și au rămas uimiți părinții ei. Iar El le-a poruncit
să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Evanghelia Duminicii a XXIV-a după Rusalii se numește și ‘Evanghelia

învierii fiicei lui Iair‘. Totuși, în această Evanghelie nu este vorba doar
despre învierea fiicei lui Iair, ci și despre vindecarea unei femei bolnave,
care, de doisprezece ani, suferea de curgere de sânge, de hemoragie.
Evanghelia de astăzi este la prima vedere o prezentare a suferinței și a
întristării. Dar în mijlocul suferinței și întristării oamenilor, Hristos Domnul,
iubitorul de oameni, Doctorul sufletelor și al trupurilor, arată marea Lui
milostivire sau compasiune pentru oameni, vindecându-i.

Smereniei mai-marelui sinagogii îi răspunde milostivirea lui Iisus

Evanghelia ne arată că mai-marele sinagogii din Capernaum, pe nume Iair,
om cu vază în comunitatea iudaică religioasă ce se aduna în fiecare sâmbătă
și sărbătoare la sinagogă, avea o fiică de doisprezece ani care se zbătea între
viață și moarte. Aceasta era singurul copil pe care îl avea Iair. Auzind el de
Mântuitorul Iisus Hristos că a vindecat o mulțime de bolnavi și a ridicat o
mulțime de oameni căzuți în păcate, și-a făcut loc printre cei care-L
împresurau pe Iisus, a îngenuncheat la picioarele Lui, i-a spus durerea sa și L-
a rugat să meargă la casa sa pentru a vindeca pe fiica sa grav bolnavă.

Vedem că acest conducător al sinagogii din Capernaum avea o smerenie

adâncă. În general, mai-marii sinagogilor erau ostili lui Iisus, aveau multe
îndoieli cu privire la învățătura Lui, deoarece li se părea că El introduce noi
învățături, o nouă orientare în religia poporului evreu. De aceea, Îl priveau cu
suspiciune, rezervă și îndoială. Însă acest mai-mare al sinagogii din
Capernaum, numit Iair, are multă încredere în Iisus și se apropie de El cu
respect și profundă smerenie. El cade la picioarele lui Iisus ca în fața unui
Domn al vieții și Îi cere ceea ce nimeni altul nu poate să-i dăruiască, și anume
vindecarea fiicei sale care se lupta cu moartea. Prin urmare, acest mai-mare al
sinagogii se deosebește de toți ceilalți conducători de sinagogi. Deși făcea
parte dintr-o tagmă care-L contesta pe Iisus, el se apropie de Iisus, cade în
genunchi în fața Lui, îi cere să meargă să-i vindece fiica sa, deoarece are
credință tare că în Iisus sunt prezente și lucrătoare puterea, înțelepciunea și
iubirea milostivă a lui Dumnezeu față de oameni. După ce a văzut smerenia
și credința lui Iair, Iisus i-a spus că va veni să-i vindece fiica bolnavă.

Iisus evidențiază și credința puternică a unei femei suferinde

Dar înainte de a ajunge Iisus la casa unde se afla fiica bolnavă a lui Iair, în
fața lui Lui a apărut o altă persoană suferindă și întristată, o femeie bolnavă
de doisprezece ani de curgere de sânge, adică de hemoragie, care cheltuise
toată averea sa cu medicii, dar nu s-a vindecat. Această femeie s-a atins de
haina lui Iisus pe furiș, venind plecată, smerită, pe la spate. În momentul când
s-a atins de Iisus ea s-a vindecat. Dar Iisus a întrebat: ‘Cine este cel ce s-a
atins de Mine?‘ (Lc. 8, 45) Iar Petru a zis: ‘Învățătorule, mulțimile Te
îmbulzesc și Te strâmtorează, și Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine?‘
(Lc. 8, 45) Atât de multă lume dorea să se atingă de Iisus, încât nimeni nu
mai putea ști cine anume s-a atins de Iisus. Totuși, Iisus voia să scoată în
evidență o persoană care se deosebea de toți oamenii care s-au atins atunci de
El. Această persoană era o femeie care se deosebea de toți ceilalți prin multa
ei credință și prin adânca ei smerenie. Întrucât era foarte credincioasă și
smerită, Hristos a voit să o vindece și să o arate tuturor. Din smerenie și
sfială ea se ascundea și nu îndrăznea să vină în fața lui Iisus, să-I ceară
vindecare. Dar ea avea credința fermă că doar dacă se va atinge de haina lui
Iisus se va vindeca. Și așa s-a întâmplat. Însă când a auzit pe Iisus întrebând:
‘Cine este cel ce s-a atins de Mine? Pentru că am simțit o putere care a ieșit
din Mine‘ (Lc. 8, 46), atunci femeia a înțeles că aceasta era puterea care a
vindecat-o pe ea. Cuvintele Mântuitorului: ‘am simțit puterea care a ieșit
din Mine‘ ne arată că Hristos-Domnul lucra cu putere dumnezeiască, cu
puterea harului dumnezeiesc. El vindecă boala și dăruiește plinătate
vieții, mai ales când viața omului se îndreaptă spre moarte, deoarece
numai El este Izvorul vieții depline și Vindecătorul sau Mântuitorul
omului.

Darurile credinței

Iubirea milostivă a lui Hristos, Dumnezeu-Omul, este sensibilă față de

suferința umană. Dumnezeu nu a creat nici boala, nici suferința, nici
moartea. Acestea nu fac parte din chipul lui Dumnezeu Cel veșnic Viu, după
care a fost creat omul. Suferința, boala și moartea sunt urmările păcatului,
iar Hristos-Domnul a venit în lume ca să vindece pe oameni de păcat, de
boală, de stricăciune și de moarte. Vedem în această minunată lucrare
vindecătoare a lui Iisus, relatată de Evanghelie, și o împlinire în Hristos a
profeției proorocului Isaia, care, cu multe veacuri înainte de întruparea sau
înomenirea Fiului lui Dumnezeu, a profețit despre Mesia ca fiind un ‘Om al
durerilor și cunoscător al suferinței‘ (Is. 53, 3). Femeia bolnavă de
hemoragie, simțind că a fost oarecum văzută sau descoperită, a început să
tremure de sfială și de emoție. Dar pe când ea tremura, Mântuitorul Iisus
Hristos a încurajat-o și i-a zis: ‘Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit.
Mergi în pace!‘ (Luca 8, 48). Nu i-a spus: ‘îndrăznește, femeie’, cum de
obicei se exprima Iisus când vorbea cu femeile, ci i-a zis fiică. Adesea,
când Mântuitorul numește pe cineva fiu sau fiică acest fapt înseamnă că El a
recunoscut în persoana respectivă o credință foarte puternică. De aceea,
femeia vindecată este numită de El fiică. Apoi Iisus îi spune: ‘Mergi în pace!‘
Vedem cum Mântuitorul Iisus Hristos, după ce a remarcat smerenia acestei
femei, a prețuit și multa ei credință numind-o fiică, iar apoi a binecuvântat-o
zicându-i: ‘Mergi în pace!‘

Trei daruri i-a oferit Mântuitorul acestei femei care a suferit timp de
doisprezece ani de hemoragie, și anume: darul sănătății, onoarea de fiică
duhovnicească și binecuvântarea unei vieți sănătoase, fără boală.
Desigur, multa ei smerenie și credința ei puternică proveneau și din îndelunga
ei suferință. Deși ea a făcut tot ce s-a putut pentru a fi vindecată de medici,
totuși nu a primit vindecare. De aceea, a căutat pe singurul doctor care o mai
putea vindeca: pe Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, Cel ce ‘vindecă toată
boala și toată neputința în popor‘ (cf. Matei 9, 35).

Învățăm de la această femeie smerită și suferindă de doisprezece ani, care,

de fapt, murea lent, în fiecare zi, prin hemoragia neîntreruptă din trupul ei,
că darul sănătății pe care ni l-a dat Dumnezeu trebuie păstrat, dar și căutat
atunci când l-am pierdut. Doisprezece ani de căutare a vindecării,
doisprezece ani de stăruință pentru a dobândi sănătatea au făcut din femeia
aceasta un mare învățător pentru noi toți! Ea nu cade în deznădejde sau
disperare. Ea caută medici, se luptă cu boala, se roagă, stăruie să-și
recapete sănătatea și să-și aline suferința, până când, la sfârșitul puterilor ei
și la capătul științei medicale umane a doctorilor, întâlnește pe Hristos-
Domnul, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, Care îi dăruiește
sănătate deplină, o numește fiică duhovnicească și o binecuvintează.

Prin învierea fiicei lui Iair, Hristos – Domnul arată puterea Sa

dumnezeiască

În celălalt registru al său, Evanghelia ne arată întristarea lui Iair. După ce

Mântuitorul a vindecat femeia bolnavă de hemoragie, cineva din casa lui Iair
vine și-i spune acestuia: ‘A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învățătorul‘ (Lc.
8, 49). La vestea morții fiicei sale, Iair este copleșit de durere. Dar
Mântuitorul Iisus Hristos îi spune: ‘Nu te teme; crede numai și se va izbăvi‘
(Lc. 8, 50), crede și ea se va ridica din moarte!

Apoi Iisus a mers la casa unde se afla fiica moartă. Într-o atmosferă de mare
gravitate și liniște, în prezența numai a trei ucenici ai Săi, Petru, Iacob și
Ioan, precum și a părinților copilei, Hristos a săvârșit minunea învierii din
morți a fiicei lui Iair și a redat-o părinților ei. Hristos Mântuitorul S-a
adresat fetei al cărei trup fusese deja părăsit de suflet, zicând: ‘copilă, scoală-
te!‘ (Lc. 8, 54). În momentul acela, spune Sfânta Evanghelie, ‘duhul ei s-a
întors și a înviat îndată‘ (Lc. 8, 55). Ca să arate realitatea învierii ei, ‘a
poruncit Iisus să-i dea să mănânce‘ (Lc. 8, 55), iar părinților ei, uimiți de
puterea Lui, Mântuitorul ‘le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a
întâmplat‘ (Lc. 8, 56). Iisus a îngăduit să rămână în casă, unde era fiica
moartă, doar trei ucenici ai Săi: Petru, Iacob și Ioan, tatăl și mama copilei.
Martori oculari ai săvârșirii minunii au fost deci numai oamenii credincioși și
îndurerați, nu cei curioși și gălăgioși. De ce? Pentru că Iisus nu face din
minune un spectacol, întrucât minunea săvârșită de El este semn smerit al
iubirii dumnezeiești milostive și compătimitoare. De aceea, în casa lui Iair,
Iisus voind să arate că nu face minuni pentru a fi lăudat, poruncește părinților
copilei să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
Evanghelia speranței și a vindecării

Vedem, așadar, legătura dintre smerenia lui Iair, smerenia femeii bolnave de
hemoragie și smerenia lui Iisus. Acest Iair, părinte copleșit de durere, este, ca
și femeia vindecată de hemoragie, mare învățător pentru toți oamenii, dar mai
ales pentru părinți, întrucât are smerenie adâncă, credință puternică și
dragoste milostivă de părinte care se identifică până la capăt cu suferința
copilului bolnav. Iar pentru că este un părinte bun și milos, Dumnezeu îi arată
bunătate și milostivire, prin învierea fiicei sale. Din această Evanghelie
învățăm că un creștin cu adevărat smerit nu cade în deznădejde, ci caută tot
timpul cum să-și redobândească sănătatea ca dar al lui Dumnezeu. El știe că
și atunci când nu se vindecă boala trupului său, totuși Dumnezeu dorește
mântuirea sufletului său și dobândirea vieții veșnice. Deci, Evanghelia de
astăzi este Evanghelie a speranței, a vindecării și a învierii omului prin
iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să cultivăm și noi smerenia, credința și

nădejdea care ne ajută să ne vindecăm de boli și de păcate, spre slava
Preasfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin!