Str. Cărvunarilor nr. 2, sect. 6, Bucureşti e-mail: bisericabelvedere@yahoo.

com

Cuvânt pen ru suflet

Duminica a 20-a după Rusalii

Sfânta Evanghelie după Luca 7, 11-16

(Învierea fiului văduvei din Nain)
“Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii
Lui şi multă mulţime.
Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii,
iată scoteau un mort, singurul copil al mamei
sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate
era cu ea.
Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de
ea şi i-a zis: Nu plânge!
Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar
cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi
zic, scoală-te.
Şi s-a ridicat mortul şi a început să
vorbească, şi l-a dat mamei lui.
Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe
Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între
noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.”
“Dacă s-ar teme oamenii de Dumnezeu măcar pe jumătate aşa cum se tem de moarte,
nu s-ar mai teme de moarte.” – Sf. Nicolae Velimirovici

Iisus Hristos, izvorul Vieţii adevărate şi veşnice

Viaţa nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului, dar îi poate ajunge pe unii mai
înainte de moartea trupească. Pe mulţi îi vedem vii în mormânt, şi pe mulţi morţi în trupuri
vii. “Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă “ (Matei 10, 28), a spus
Hristos apostolilor. Moartea trupului nu aduce, aşadar, cu sine moartea sufletului; moartea
sufletului o pricinuieşte numai păcatul de moarte…
Hristos a venit ca să alunge frica cea veche din oameni, dar şi ca să aducă o frică
nouă: frica de păcat. Frica veche era frica de moartea trupului; frica nouă va să fie frica de
moartea sufletului, frica pe care Hristos a ascuţit-o şi a întărit-o.
Frica de moartea trupului îl face pe om să cheme în ajutor lumea. De frica de
moarte, omul se proţăpeşte în lume, se agaţă de lume, se întinde în lume. Doar-doar să-şi
lungească permisul de rezidenţă într-însa, doar-doar şederea să-i fie cât mai lungă şi cât mai
dulce. A spus Domnul că omul care se teme pentru trup dar n-are grijă de suflet este nebun.
Şi a mai spus încă: Viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale (Luca 12,15). Dar în ce
stă? În Dumnezeu stă, care dă viaţă sufletului prin cuvântul Său, şi prin suflet trupului.
Prin cuvântul Său, Mântuitorul a înviat şi învie sufletele păcătoase, suflete care au murit mai
înainte de moartea trupească.
- Sf. Nicolae Velimirovici, „Iisus Hristos, izvorul Vieţii adevărate şi veşnice”
 Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!
Între minunile săvârşite de Domnul nostru Iisus Hristos spre a dovedi puterea Sa
dumnezeiască, cele mai mari şi mai înfricoşătoare sunt, de bună seamă, învierile din morţi.
Despre o astfel de minune este vorba şi în Sfânta Evanghelie a duminicii de astăzi.
Iisus împreună cu ucenicii şi cu o mare mulţime de
popor se apropia de poarta cetăţii Nain. Deodată, se aud
ţipete lungi de durere şi plângeri pătrunzătoare. Iată cum
cortegiul vieţii se întâlneşte cu cortegiul morţii. Iisus
nu dă nici o atenţie mulţimii. O mamă era care suferea
amar şi această suferinţă atrage inima bunului Mântuitor.
Iisus nu cere credinţă ca sutaşului, nici nu aşteaptă să fie
rugat de femeia care plânge cu lacrimi amare necerând
nimic şi nimeni nu mijloceşte pentru ea. Dar, numai văzând
lacrimile ei, I se face milă de ea. „Nu plânge”, a zis Iisus
văduvei. Şi după acest cuvânt mângâietor, merge, se atinge
de pat şi-l redă pe tânăr viu mamei sale.
Mila lui Dumnezeu este una din însuşirile
înţelepciunii lui Dumnezeu. Ca şi celelalte însuşiri ale lui
Dumnezeu, mila Lui nu are margini. Nimeni nu trebuie a
se deznădăjdui de mila şi milostivirea lui Dumnezeu, măcar
de ar fi cel mai păcătos om din lume. Numai să se mărturisească la duhovnic cu mare căinţă,
cu durere de inimă, cu hotărârea de a nu mai păcătui şi a-şi plini canonul dat.
Minunea istorisită în pericopa evanghelică de astăzi transmite învăţături folositoare
pentru noi, cei de astăzi. Învierea tânărului din Nain este o înaltă pildă de bunătate, o
dovadă de profundă înţelegere pe care o arată Mântuitorul în faţa durerii omeneşti. El nu l-a
înviat pe tânăr pentru a-l reda deşertăciunilor vieţii, ci pentru a-l reda mamei, spre a-i fi
sprijin şi mângâiere.
Totodată, această minune ne pune în faţa ochilor noştri sufleteşti convingerea
hotărâtă că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel profeţit în Vechiul Testament, venit
în trup omenesc pentru a izbăvi lumea de urgia păcatului. Fiindcă, cine altcineva ar fi putut
să redea viaţă unui mort, decât Creatorul lumii şi al vieţii? Redarea vieţii celor morţi este
unul din sensul activităţii lui Mesia în lume.
O altă învăţătură desprinsă din această minune este aceea că Iisus Hristos este
stăpânul vieţii şi învingătorul morţii. Învierea tânărului din Nain nu este decât o
biruinţă parţială şi pentru o anumită perioadă asupra morţii, fiindcă acesta va cunoaşte din
nou fenomenul despărţirii sufletului de trup. Biruinţa definitivă asupra morţii va veni, pentru
lumea întreagă, abia prin învierea din mormânt a lui Iisus Hristos. De atunci, moartea şi-a
pierdut puterea şi ceea ce numim noi astăzi moarte nu este altceva decât despărţirea
sufletului de trup, la chemarea lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu ne cheamă la Sine, din iubire,
atunci când voieşte. Momentul despărţirii sufletului de trup este ziua de naştere a creştinului
în Împărăţia lui Dumnezeu cea cerească.
O altă învăţătură oferită de minunea săvârşită la marginea cetăţii Nain este aceea că
puterea morţii nu constă în distrugerea trupului, ci în uciderea sufletului. “Nu vă
temeţi, zice Mântuitorul, de cei ce ucid trupul iar sufletul nu-l pot ucide. Temeţi-vă, mai
curând, de Acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă” (Mat. 10, 28).
Această putere a morţii ucigătoare de suflet a înlăturat-o Mântuitorul din lume pentru
toţi acei care cred în El şi împlinesc voia Lui, arătându-ne calea eliberării din păcat – cauza
morţii sufleteşti - şi chemându-ne să mergem pe ea.
Lupta împotriva păcatului, împotriva cauzei morţii sufleteşti, este condiţia esenţială
pentru desăvârşirea vieţii noastre. De aceea, cuvântul Mântuitorului “scoală-te!” ne este
adresat nouă, tuturor deopotrivă, de a ne ridica din somnolenţa ucigătoare de suflet a
păcatului şi de a ne apropia, prin credinţă şi prin faptele noastre, de Hristos, dătătorul vieţii.
Înţelegând acum mai bine sensul cuvintelor moarte şi înviere, ne putem întreba:
suntem vii cu sufletul? Umblăm în poruncile lui Dumnezeu pe calea vieţii? Luptăm
împotriva patimilor sau zăcem morţi cu sufletul în mocirla patimilor?
 Dacă privim cu luare-aminte în jurul nostru vom constata cu durere cât de mare este
numărul celor împătimiţi.
Îndeosebi te doare sufletul când priveşti feţele unor tineri certaţi cu morala, cu legile
dumnezeieşti şi omeneşti. Priviţi feţele lor veştejite de patimi, ca nişte flori frumoase peste
care s-a abătut îngheţul! De ce a înviat Iisus pe tânărul din Nain? Pentru că i-a fost milă de
suferinţa mamei sale, dar i-a fost milă şi de tinereţea celui mort, rupt în două de sabia
morţii, înainte de vreme. Iubirea lui Iisus pentru tineri, pentru noi toţi, este aceeaşi şi azi şi
în veci. El ne strigă, ne cheamă: tinere, ţie îţi zic, scoală-te! Trezeşte-te din moartea
sufletească a păcatelor, ca să fie viu şi sufletul şi trupul tău. Acest îndemn se adresează
tuturor tinerilor botezaţi în numele Sfintei Treimi, ca să întrebuinţeze timpul cu folos, să se
ferească de clipe ale păcatului, generatoare de multe şi grele nemulţumiri şi suferinţe; să îşi
îndrepte întreaga atenţie şi muncă spre lucruri folositoare şi să promoveze frumuseţea
morală a vieţii.
Aceasta ştiind, se cade să ne gândim mereu la reînvierea noastră sufletească,
plinită prin pocăinţă şi împărtăşire cu Sfintele Taine, învredniciţi de faptele cele bune. În
Taina mărturisirii, primind iertare şi având sufletul curăţat de păcate, ne ridicăm iarăşi “la
starea morală bună din care am căzut”, iar în Taina Sfintei Împărtăşanii dobândim cel mai
bun “leac al nemuririi, să vieţuim cu Iisus” (Ignatie Teoforul). Scularea de pe patul morţii
sufleteşti se face şi prin post, “mijloc de înlăturare a poftelor”, şi “prin rugăciuni, care sunt
urcuşuri sufleteşti de a ne uni cu Dumnezeu”.
Tineri sau bătrâni… să lăsăm pe Hristos să se atingă de patul minţii şi al inimii
noastre şi El ne va învia; ne va dărui fericirea adevăratei vieţi. El de mult ne caută, pentru că
ne iubeşte. Poate că până acum nu l-am cunoscut, nu ne-am întâlnit cu El. Să ne dăm
seama că uneori, în boală, în necaz, în moartea celor dragi, în bucurie sau cu orice alt prilej,
El caută să ne întâlnească. Amin.
- Surse: Pr. Ilie Cleopa “Despre mila lui Dumnezeu”; Pr. Ion Cârciuleanu «Predici»

Respectul faţă de mamă

Nu-i uşor de închipuit ce tablou era acolo, la poarta cetăţii Nain, câtă durere şi jale
înconjurau biata văduvă al cărei unic copil era dus să fie dat ţărânii. Această mamă urgisită
nu avea fraţi, surori, singurul ei ajutor şi sprijin la bătrâneţe era acest moştenitor în care se
topiseră toate dorinţele ei de mamă. Cu faţa spre pământ, pe care vărsa lacrimi, privea
înghiţirea celui mai scump odor al ei. Rezemată de sicriu, simţea fiorii morţii care de trei zile
îi răpiseră nădejdea vieţii ei. Nimeni nu putea să o mângâie; fără putere din cauza
privegherii la căpătâiul copilului, fără vlagă din cauza plânsului, sufletul ei se confundase cu
al fiului. Erau două cadavre, unul mort al fiului şi altul viu al mamei. Nu avea cine să o
înţeleagă, durerea o copleşise.
Deodată, cortegiul se opreşte. Cine era? Cel ce cunoştea inimile îndurerate,
Mântuitorul Hristos, înconjurat de ucenici şi mulţime de ascultători. Mai întâi, Domnul Iisus,
ca om, caută să liniştească sufletul distrus al mamei, spunându-i: „Nu mai plânge...” ,
apoi, ca Dumnezeu, îi înviază fiul. Să fi remarcat în văduva aceasta Hristos taina văduvei din
Sarepta Sidonului, duioasa disperare a aceleia? (3 Regi 17, 18). Aceea în care s-a luat de piept
cu „omul lui Dumnezeu”, Ilie Tesviteanul, cerându-i viaţa fiului înapoi?
Nici femeia cea văduvă din cetatea Nain, nici altcineva din cei mulţi care duceau la
mormânt pe fiul ei, nu au rugat pe Mântuitorul să facă acea preaslăvită minune, de a învia
pe fiu şi a-l da mamei sale. Mântuitorul, văzând-o zdrobită şi nemângâiată, s-a gândit, fără
îndoială, la ceea ce avea să se întâmple, mai târziu, cu însăşi maica Sa, prin sufletul căreia
avea să treacă o sabie tot aşa de ascuţită şi o durere tot aşa de amară.
Toate maicile au în inima lor ceva din sabia care trece prin inima Maicii Domnului. Şi
am înţeles că de dragul unor astfel de fiinţe, icoane de duh ale împlinirii Iubirii,
Hristos schimbă moartea-n bucurie. Amin.
- Surse: Diac. P.I. David, „Caută şi vei afla ...”, Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, „Nu plânge!...”;
Pr. Ilie Cleopa, „Despre mila lui Dumnezeu”
 Creştinul nu este fără mângâiere la moartea celor apropiaţi
“Să socotim acum, fraţilor, dacă întristarea ce arătăm noi pentru moartea celor de
aproape ai noştri este folositoare sau nefolositoare, mântuitoare sau vătămătoare.
Sfântul Apostol Pavel aşa a învăţat: "despre cei ce au adormit nu voim să fiţi în
neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde". Întristează-te, zice el, însă nu
ca un necredincios, care nu ştie nimic despre înviere şi se îndoieşte de viaţa cea viitoare. El
numeşte adormiţi pe cei răposaţi, pentru ca prin acest grai să însemne siguranţa
învierii.
Moartea este repaosul şi slobozirea de trudele şi de grijile vieţii. Aşadar, când vezi pe
unul dintre ai tăi despărţindu-se de aici, nu trebuie să cârteşti, ci să-ţi frângi inima, să te
întorci înlăuntrul tău, să cercetezi conştiinţa ta şi să gândeşti că şi pe tine în curând te
aşteaptă aceeaşi soartă. Fii mai înţelept şi la moartea altuia învaţă-te a tremura pentru tine
însuţi, depărtează toată uşurătatea minţii, cercetează faptele tale, îndreaptă toate păcatele
tale şi schimbă purtarea ta spre mai bine.
Gândeşte mai departe, la cine s-a dus răposatul şi vei afla mângâiere! El s-a dus
acolo unde se află Petru şi Pavel şi toată ceata Sfinţilor. Gândeşte cum el va învia, cu ce
strălucire şi cu ce slavă! Gândeşte că tu, cu întristarea şi cu bocetul tău, nu vei putea
schimba ceea ce s-a făcut, ci numai a-ţi vătăma ţie însuţi. Gândeşte cui te vei asemăna tu
prin această întristare peste măsură şi fugi de acea asemănare, căci tu vei fi asemenea cu
cei necredincioşi, care nu au nădejde, precum a zis Pavel.
Dimpotrivă, creştinul, fiindcă crede în înviere, ştie că nu trebuie a se jeli şi a se
tângui pentru cei ce au murit întru fapte bune, ci pentru acei ce vieţuiesc întru păcate.
Pentru aceştia, iubiţilor, să ne întristăm şi o astfel de mâhnire este folositoare; căci mulţi
păcătoşi s-au îndreptat prin lacrimile celor de aproape ai lor.” (Sf. Ioan Gură de Aur)

“Creştinii să-şi plângă morţii lor nu pentru că i-au pierdut şi nu mai sunt cu ei, ci
pentru că au murit în păcate, iar plânsul lor trebuie să fie legat cu rugăciunea către
Dumnezeu, ca să li se ierte celor morţi păcatele şi să intre ei, cu mila Lui, în împărăţia
cerurilor.” (Sf. Nicolae Velimirovici)

Istorioară - Dragoste de mamă

O tânără domnişoară s-a întors acasă într-o după-amiază. Avusese o zi grea, cu
multe probleme şi acum era obosită şi supărată. Mama ei, femeie în vârstă, s-a grăbit să-i
iasă în întâmpinare. S-au aşezat împreună la masă, dar, ca orice mamă, a văzut de îndată
tristeţea din sufletul fetei şi a căutat să o liniştească.
- Mai lasă-mă în pace, mamă! Crezi că toate se pot rezolva aşa, cu una, cu două?
- Dar îmi poţi povesti - i-a răspuns, cu răbdare, mama. Poate te-aş putea ajuta...
- Cu ce să mă ajuţi, cu sfaturi? M-am săturat de atâtea întrebări şi sfaturi. Lasă-mă în
pace! - a mai strigat tânăra fată şi a plecat în grabă, trântind uşa.
Spre seară, când s-a mai liniştit, când şi-a dat seama de greşeala ei, de supărarea pe
care i-o pricinuise cu siguranţă, mamei, s-a întors. Acasă însă, şi-a găsit mama aşteptând în
fotoliul din faţa ferestrei, cu capul în piept, parcă ar fi adormit.
Dar ea murise, murise de inimă chiar în după-amiaza aceea.
Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnică a fost toată durerea fetei. Mama
murise şi ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fuseseră: "Lasă-mă în pace!".
Acest lucru o durea cel mai tare pe tânăra fată: mama murise fără ca ea să-i fi spus, de
fapt, cât de mult o iubeşte, câtă nevoie are de prezenţa ei, de sfaturile ei, de dragostea ei -
dragoste de mamă...
"După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama."
(Fericitul Ieronim)

Preot Paroh Liviu Popa – tel. 0722 280 003 Pr. Dr. Mihail Popescu – tel. 0744 673 946
Contul bisericii: BCR, Sect. 4, PAROHIA BELVEDERE – RO41RNCB0069007665720001