Cateheza IX

Pregătirea aperceptivă:
Printre fiicele Ierusalimului care l-au urmat pe Iisus prin cetăți și
sate, culminând cu drumul Crucii (Luca 23, 28) o întâlnim şi pe Maica Sa.
Evanghelistul Matei o numeşte „mama lui Iacov (cel mic) şi a lui Iosif”
(Matei 27, 56), doi dintre fiii lui Iosif şi ai Salomeei. În vremea răstignirii,
pe Golgota „stăteau lângă crucea lui Iisus mama Lui şi sora mamei Lui,
Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena” (Ioan 19, 25).
Anunțarea temei:
În această seară vom sublinia totala dăruire de care Maica Domnu-
lui a dat dovadă față de Fiul Său, manifestată prin slujirea continuă a aces-
tuia, de la naștere, până la pătimirile cele mântuitoare și luminata Înviere.
Tratarea temei:
După nașterea negrăită și mai presus de fire, Maica Domnului nu s-
a despărțit niciodată de milostivul ei Fiu și Împărat, ci încă din cea mai
fragedă copilărie se raporta la El ca la Domnul și Dumnezeul Cel adevă-
rat, slujindu-i și fiind mereu în preajma Lui. A fost prezentă și în momen-
tul în care Hristos a început să propovăduiască și să facă minuni, bucu-
rându-se de acestea și de toate învățăturile pe care El le rostea. A fost mar-
toră și la evenimentul înălțător al Botezului Domnului, când Duhul Sfânt
S-a pogorât asupra Lui în chip de porumbel și Tatăl a mărturisit din cer
pe Fiul Său Cel iubit. Toate acestea i-au adus Maicii Domnului o imensă
bucurie și împlinire duhovnicească. Dar a venit și vremea Pătimirii celei
făcătoare de viață, când Domnul milostiv și blând a fost judecat de căpe-
tenii și dregători, bătut și răstignit. Nici în acest timp Maica Domnului nu
s-a depărtat de El, fiind prezentă și suferind alături de El. Sfântul Maxim
Mărturisitorul îndrăznește să spună că Maica Domnului suferea în acele
clipe mai mult decât Fiul Său, explicând că Acesta era Dumnezeu și Domn
a toate și se preda pe Sine Însuși de bunăvoie în trup, în timp ce ea era în
neputință omenească și femeiască. Cum va putea cineva rosti mulțimea
întristărilor și a lacrimilor ei când a văzut pătimirea Fiului Său? Toate

1
acestea au arătat-o încă și mai sfântă și încercată, căci așa cum Dumnezeu
a arătat-o în clipa nașterii Maică și Fecioară, tot așa și în vremea pătimirii
Sale a arătat-o desăvârșită în compătimire, ca una ce din fire era compăti-
mitoare.
De asemenea, Sfântul Ioan Damaschinul afirmă că durerile de care
Maica Domnului a scăpat când L-a născut pe Fiul Său dumnezeiesc, le-a
suferit în timpul pătimirii Acestuia, suportând sfâșierea inimii din pricina
compătimirii de mamă, pentru că îl vedea omorât ca pe un făcător de rele
pe Acela pe care ea îl știa cel mai bine ca fiind Dumnezeu. Acest lucru vor
să-l spună și cuvintele prorocești ale dreptului Simeon: „Și sabie va trece
prin însuși sufletul tău” (Luca 2, 35)
Recapitularea:
Unirea dintre Maica Domnului și Fiul ei nu poate fi comparată cu
nimic, zice Sfântul Grigorie Teologul. E atât de tainică, atât de neexplicată
încât numai Duhul Sfânt poate dărui omului să înțeleagă într-un fel, în
parte această unire. Nu există nicio unire în tărâmul lumii create care să
fie mai puternică și mai plină de consecințe bune decât cea dintre Maica
Domnului și Fiul lui Dumnezeu.
Asocierea:
Așa cum pe tot parcursul vieții lui Iisus Hristos, Maica Domnului a
fost cu El, lângă El, în același Duh cu El sau permanent cu gândul la El
dacă nu era fizic în preajmă, și mamele noastre, mamele bune, blânde și
grijulii, stau mereu cu gândul la copiii lor, indiferent cât de mari sau mici
sunt, indiferent unde sunt sau ce fac.
Generalizarea:
Cuvintele pe care le cunoaștem noi ca fiind rostite de Maica Dom-
nului sunt puține. Ne putem gândi şi la faptul că Maica Domnului şi-a
petrecut viaţa în tăcere, dând pildă mai mult prin viețuirea sa curată și
smerită. Cu siguranță a ştiut și când să vorbească și când să tacă, și ce și
cum să spună. Unul dintre capitolele cărții „Omul cel nou”, tradusă din
limba germană de către Mitropolitul Nicolae Colan, este intitulat „Despre
oamenii rari şi despre virtutea rară”. Din lecturarea acestuia înțelegem că

2
oamenii rari sunt oamenii care ştiu să tacă și tac cât trebuie, iar virtutea
rară este tăcerea.
Aplicarea:
Să învățăm și noi de la Maica Domnului să nu înmulțim cuvintele
nefolositoare, să vorbim numai atunci când trebuie și cât trebuie, să fim și
noi între oamenii rari de care Dumnezeu se folosește pentru împlinirea
lucrării mântuitoare în lume, să avem virtutea rară a tăcerii și a adâncii
cugetări, prin care ne punem în legătură cu Maica Preacurată.