Sunt foarte multe personaje feminine memorabile în literatura noastră:Mara,Zoe

Trahanache,Vitoria Lipan,Saşa
Comăneşteanu,Adela,Otilia,Veta,Ziţa,Fefeleaga,Miţa Baston.Aproape toate sunt
figuri ale forţei,cu gesturi şi decizii puternice,dominatoare,copleşitoare chiar şi
atunci când acţionează delicat”.(criticul Dan C. Mihăilescu)
În literatură,femeia poate fi privită din mai multe puncte de vedere: fiică, soră, tânără
îndrăgostită,soţie,mamă.Mihail Kogălniceanu defineşte femeia ca fiind: ” …o fiinţă drăgălaşă, frumoasă,
făcută din flori”.

Unii au văzut în femeie un element bun al societăţii, alţii,

dimpotrivă, au considerat-o cauza tuturor relelor, poate şi
pentru că „femeia e mereu schimbătoare şi nestatornică”
(Vergiliu) şi „este începutul tuturor păcatelor” (Liviu
Rebreanu).
Elena
Elena este o femeie interasată de sine "faţa calmă cu părul negru dat în sus", "stăpâna de casă cu
frumuseţea mai accentuată ca şi caracterul", "protocorală şi rigidă în felul ei".Elena este o femeie frumoasă
,statuară ,rece,cu simţ artistic,distinsă şi elegantă, întruchipînd perfect snobismul epocii.Prin această
prezentare, observăm cum mozaicul ce redă ipostaza feminităţii se complectează cu noi valenţe, privind
femeia aristocrată.

Ela
În ipostaza de feminitate,Ela, se reflectă ca proiecţie a bărbatului ce descoperă cealaltă parte a soţiei,
vulgară, departe de un ideal: "În cele 3 zile cât am stat la Odobeşti, am fost ca şi bolnav, cu toate că păream
uneori de o veselie excesivă. Îmi descopeream nevasta cu o uimire dureroasă. "

Otilia
Otilia ilustreaza tipul femeii cochete, capabilă să se facă iubită şi dorită fără a fi stăpînită şi descoperită cu
adevarat de cineva"un cap prelung încărcat cu bucle, căzînd pînă pe umeri." Feminitatea se defineşte cel mai
bine din reflecţia celor din jurul său: moş Costache "o sorbea umilit din ochi şi rîdea din toată faţa lui spînă";
pentru Pascalopol este "o mare ştrengăriţă", "un temperament de artistă", "o rîndunică, închisă în colivie,
moare"; "o fiinţă gingaşă care merită ocrotirea", "o floare rară", "o fată mîndră şi independentă". În final, Otilia
rămîne, însă, o enigmă a feminităţii.
In roman sunt redate, gradat, stările sufleteşti ale Persidei, de la primele momente, în care-l vede de la
fereastra chiliei mănăstirii pe Naţl "într-una din zile, ferestrele fiind deschise şi izbind o data vîntul în ele, una,
tocmai cea de la iatacul din colţ unde stătea Aegidia cu Persida, s-a sfărîmat şi îi era parcă o săgetase ceva
prin inima". Magdalena Popescu apreciază ca acesta " e momentul în care Persida simte ca destinul ei s-a
identificat cu al lui, iar iubirea, asumîndu-şi răspunderea morala, a preluat conştient forma cea mai gravă,
totală".
Ipostaza de îndrăgostită a Elenei o arată ca “o fiinţă cuprinsă în semisomn de un vis plăcut". Pregătirea
concertului devine, astfel, adevărata placă turnantă a personalităţii ei: "Pe de-alta parte, vecinătatea
agreabilă a lui Marcian, subtilitatea atenţiilor acestuia, progresul rapid al intimităţii dintre ei-transporta pe
Elena într-un alt registru al sensibilitatii, într-un registru unde dispare orice principiu de ordine si legea
fundamantală (singura lege) este aceea a suprizei." (Liviu Petrescu)
Cezara este simbolul frumuseţii, al senzualităţii,care poate seduce pe oricine, chiar şi pe călugărul Ieronim
„Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era!”. Nuvela este transpunerea în planul ficţiunii a idealului
eminescian de iubire “Ea-şi dezbumbă pieptarul, sînii ei albi ca zăpada se eliberară din închisoarea lor de
catifea”. Puterea de dăruire îndragostitei, îl ademeneşte treptat şi pe Ieronim “cu cît o privea mai mult, cu atît
o găsea mai frumoasă”.
Otilia , fiind o eroina romantică ,işi menţine candoarea,puritatea ”de tine depinde totul”.Pentru ea iubirea e un
sentiment delicat care are nevoie mereu de un decor schimbat.
Ipostazele succesive pe care le întruchipează Ana, îi conturează treptat profilul moral prin analiza sufletului ei
chinuit,una dintre aceste ipostaze este aceea de tînară femeie îndragostită de Ion, căruia îi încredinţează cu
generozitate viaţa “Faţa i se îmbujoră de o încredere senină. Umbla mai sprintenă, muncea mai cu drag...".

Oscar Wilde: ,, Femeile sunt creaturi menite să fie iubite, nu

înţelese”.
Maturizarea Persidei se produce din momentul în care devine soţie, mai ales odată cu deschiderea unui birt
la Sărărie : ” Cel mai de căpetenie lucru, sufletul care toate le cîrmuia, centrul împrejurul căruia toate se
învîrteau era, la urma urmelor, birtăşiţa cea frumoasă şi sprintenă şi harnică, care atît de bine se pricepea la
toate.” Ea îşi accepta soţul aşa cum este, cu toate defectele lui.
Catrina este supusă bărbatului, luând şi bătaie de la acesta. Multe scene din roman ne-o prezintă copleşită
de treburi, împărţindu-şi puterile între muncile câmpului şi gospodărie. Aceasta produce adesea izbucniri
mânioase („Veniţi de la deal şi vă lungiţi ca vitele şi eu să îndop singură o ceată de haidamaci...”), ce sunt
stopate autoritar de Ilie Moromete.
Vitoria Lipan, o soţie iubitoare, porneşte în căutarea bărbatului său: “era dragostea ei de douăzeci şi mai bine
de ani. Aşa-i fusese drag ,şi acuma, cînd aveau copii mari cît dînşii…” .De multe ori, ea îndurase şi bătaie din
partea soţului ,insă aceasta n-o făcea să îi poarte frica “Muierea indura fără să crăcnească puterea omului ei
şi rămanea neinduplecată cu dracii pe care-i avea”. Aşadar, ea recunoaşte autoritatea bărbatului şi se
supune cu umilinţă in faţa acestuia.
Ipostaza de soţie a Anei din romanul “Ion”,se arată prin îndurarea cu umilință a vorbelor grele și loviturilor
bărbatului “Ion o lovi greu peste obrazul drept si scuipă spre ea”. Criticul Eugen Lovinescu afirmă: „Prinsă la
mijloc, în lupta pentru pământ dintre Ion si socrul său, Vasile Baciu, biata Ana e o tragică victimă”.
Eroina feminină, Vidra, este soţia lui Răzvan. Fire energică şi ambiţioasă, ea îl stimulează pe calea ambiţiei şi
a măririi pe Răzvan. Prin iubirea ei Vidra devine malefică. Vidra pune in înălţarea bărbatului toată puterea
,tenacitatea diabolică a femeii orgolioase”să nu domneşti ca un vodă,ci ca un Răzvan-împărat”.
Vitoria,ca mamă, işi iubeşte cei doi copii, însă pare că ea preţuieste mai mult băiatul căruia îi puse nume
Gheorghiţă “căci era numele cel adevarat şi tainic al lui Nechifor Lipan”, băiatul îi aminteşte mereu femeii de
Lipan la vîrsta tinereţii de aceea îl apără cu ardoare “îl ocrotea şi-l apăra de cîte ori în ochii lui Lipan erau
nouri de vreme rea”.
Procesul de maturizare a Persidei se încheie cu ipostaza de mamă. Odata cu venirea pe lume a copilului,
Naţl constată că "parcă nu mai e nevasta lui, ci numai muma copilului său. Nu-l mai vedea pe el, nu-l mai
bagă în seamă de când avea copil, şi pe nesimţite se schimbaseră lucrurile, încît ea, care-i fusese mai
înainte ca o sluga, şi-l făcuse slugă pe el."
Mama iubitoare,Mara , are modele de viaţă pentru copiii ei,pe fată vrea s-o vadă preoteasă”o femeie
minunată şi dulce la fire”,iar pe Trică visează să-l facă maistru-cojocar.Mara, ca un model exemplar de
mamă, va reuni familiile: "Am să mă duc chiar eu să-i spun, s-o chem, s-o aduc: îi este nepot tot atît de bine
ca mie; are şi ea să se bucure."Mara este stăpinită de un emoţionant orgoliu matern,mai ales că toată ziua
vede copii si oameni pe care-i compară cu”sărăcuţii mamei” şi atunci gindeste cu satisfacţie,prin monolog
interior”tot n-are nimeni copii ca mine!”.
Ipostaza de mamă,este acea în care circumstanţele normale ar fi putut deveni mijloc salvator pentru femeia
nefericită,dar nu şi pentru Ana, care simţea că "avea o silă grea pentru tot ceea ce o înconjura, iar copilul i se
părea o povară”.
Catrina Moromete este femeia ce face sacrificii pentru a asigura supravietuirea familiei în conditiile dificile de
după primul război mondial. O scenă ilustrativă pentru ipostaza femeii în familie este aceea care prezintă
întoarcerea Morometilor de la câmp, scena cinei. „Părea de la sine înteles că singură mama rămânea să aibă
grijă ca ziua să se sfârsească cu bine”.
Catrina, în ipostaza de creştină, devine din ce în ce mai ataşată de valorile religioase, ajungînd la un moment
dat, să facă o adevărată pasiune mistică pentru preotul din sat. Singurul care o caracterizează în mod direct
este Moromete„Dacă ar fi aşa, că din cauza păcatelor nu poţi dormi... […] ar însemna că Paraschiv al meu, e
omul cu inima cea mai curată de pe pământ. Proastă mai e şi muierea asta a mea!”.
Vitoria, este o femeie credincioasă pentru că se roaga mereu la Dumnezeu pentru a o ajuta să-şi găseasca
soţul “intîi am să fac rugăciunile de cuviinţă de la Maica Domnului, zise ea. Pîn’ atunci poate mi se întoarce
omu”. In faţa lui Dumnezeu ea se arăta intotdeauna “cu umilinţă si cu fruntea plecată”.
Mara apare şi în ipostaza de creştină,fiind o “creştină adevarată”,merge la biserică,mulţumeşte”cum se
cuvine în faţa lui Dumnezeu “,îi invaţă si pe copii:” închinaţi-vă şi voi,sărăcuţii mamei”.

"Chirita" de V.Alecsandri
Chiriţa reprezinta prototipul micului proprietar ahtiat să parvină” iată-mă-s isprăvniceasă!”,” D-neei baroană
Chirița Bârzoi”. Ea este o cucoană cu teribile fandoseli, care debitează un stupefiant jargon franţuzit” Vous
m’avez frotté le coeur avec du miel..”

"Baltagul"
Vitoria
Vitoria,ca proprietăreasa, s-a reocupat de gospodărie “ş-apoi după aceea ne-am întoarce iar la Măgura, ca
să luăm de coadă toate cîte-am lăsat”. Pentru femeie, moartea soţului reprezintă începutul unei noi vieţi, în
care va trebui să-şi asume mai multe responsabilităţi.

"Mara" de I.Slavici
Mara
O ipostază a Marei este cea de proprietar.Mara, pentru a nu-şi lăsa copiii singuri, îi lua mereu dupa ea prin
târguri. Destinul celor doi copii este "scris" în paralel de către Mara, care repartiza banii strînşi în trei ciorapi:
unul pentru zile negre şi pentru înmormîntare, altul pentru Persida şi încă unul pentru Trică şi “nu trecea o zi
fără ca ea să pună în fiecare măcar câte un creiţar”.
Energică,vulcanică ,fermă şi iubitoare,cu o voinţă şi tenacitate ieşite din comun,Vidra a fost asemănată cu
eroinele antice pentru echilibrul interior şi discreţia cu care-şi suportă suferinţa,reieşite din scena morţii
bărbatului pe care l-a iubit cu toată fiinţa ei”tu mi-ai dat o lume nouă ,mi-ai deschis o nouă cale”. Vidra este
văzută de E. Lovinescu ca o eroina lacomă ”mînată de ambiţie:o femeie ce-şi face din bărbat un braţ,pentru
a-şi realiza nesaţul stăpînirii şi spiritul de iniţiativă,amestec din Doamna Chiajna si din Lady Macbeth”, ”vezi
invaţă de la dînsul (Sbierea) patima ce vrea să zică”.
Aurica din “Enigma Otiliei” de G.Calinescu ,ilustreaza tipul femeii disperată dupa căsătorie dar şi a avarului
,ea este fată-bătrâna; în virtutea acestei idei, autorul îşi plimba personajul “pe străzi, la nunţi, la ghicitoare şi
la preot”. Pentru Aurica, averea există şi este importantă în măsura în care ea reprezinta dota în vederea
unei viitoare căsătorii. Prin Aurica,personajul realist,autorul ,ne dă o imagine a degradării familiei ,ce are o
viaţa parazitară.”Dacă n-ai noroc ,degeaba.Pentru asta trebuie să te naşti.”
Motivele economice stau la baza tuturor neînţelegerilor. Catrina, în ipostaza avarului, trăieşte cu groază că se
vor întoarce băieţii şi o vor alunga din casă, pentru că Ilie Moromete nu trecuse casa şi pământul care i se
cuveneau pe numele ei. De aceea îndîrjirea ei sporeşte cînd vede că s-a dus la Bucureşti ca să-i întîlnească
pe băieţii plecaţi („marea îngrijorare a vieţii ei”).
Un personaj balzacian ,avar, este şi Aglae, "baba absolută" cum o numeşte Weissmann, "geniul său,
răutatea ei este supremă", "acreală este totală", "înveninează tot ce atinge", "este zgârcită şi rapace".
Mărginită, nu are încredere decât în avere, desconsiderând orice preocupare intelectuală sau vreo profesie.
Ela se identifica doar ca reflectie ce apartine viziunii barbatului dar mostenirea lasata de unchiul Tache, va
influenta puternic comportamentul Elei, trezind în ea "porniri care dormitau latent, din strămoşi...".

Concluzie
Femeia a fost mereu un subiect de abordare în literatură, adevărate capodopere
au fost create despre și pentru ea. Totuși misterul femeilor încă nu a fost
descoperit, ea reușind să rămână mereu pe poziții superioare, iar toată creația
despre ea nu a făcut decât să-i sporească și mai mult taina. În romanul „Ion”
identificăm ipostaza femeii supuse soţului – Ana, ipostaza femeii sărace dar
frumoase – Florica, şi ipostaza femeii instruite, intelectuale – Laura, Ghighi.
Aceste tipuri de femei evidenţiază prin gesturi, comportament, trăsături
,perspectivele multiple din care femeia a fost văzută în perioada interbelică.
Toate comorile ascunse și nevăzute ale acestui univers,nu le găsești decît într-
un suflet de femeie,precum s-a întîmplat si cu calugărul Ieronim care a găsit pe
Eva lui.
Femeia a fost izvor de inspiraţie și creativitate mai ales pentru scriitorii
romani,dar și mare adîncă în care Adam și-a înnecat suferinţa. Si totuși care
sunt ipostazele femeii in proza românească? Mamă,iubită,prietenă devotată-
femeii I s-a atribuit o imagine poate exagerată,poate prea fragilă în literatura căci
Ana din romanul “Ion” îndurind multe bătai a găsit soluţia recăpătării păcii prin a
se sinucide “Ion o lovi greu peste obrazul drept” ,iar Otilia din “Enigma Otiliei”
este rasfaţată din plin de viaţă "o fiinţă gingaşă care merită ocrotirea".
Femeia este o grandioasă opera a lui Dumnezeu ,ea este plină de taine ,captivantă ,frumoasă ,dătătoare de
viaţă,ea este Cununa Creaţiei.De aceea ,autorii români dorind să o descopere pînă la capăt reușesc să arate
doar ipostazele ei,precum a reușit să arate enigma femeii C. Petrescu in" Ultima noapte de dragoste, întîia
noapte de război " prin Ela “ Îmi descopeream nevasta cu o uimire dureroasă” si G. Călinescu in "Enigma
Otiliei" prin Otilia “ce oribil să mi se spuna: doamnă ,stimată doamnă”.
Ipostazele femeii în proza românească sunt schimbătoare ca anotimpurile,căci nu în zadar G. Vieru
zicea:”Femeia este al cincilea anotimp”.

Ipostazele femeii în proza românească

"Ultima noape de dragoste ,întîia noapte de razboi" de
C.Petrescu
Ela
"Răzvan şi Vidra"B.P.Hasdeu
Vidra
Ciobanu Daniela
Ipostaza de soţie
„Moromeţii” de M.Preda
Catrina
"Moromeţii" de M.Preda
Catrina
"Enigma Otiliei" de G.Calinescu
Aglae
"Enigma Otiliei"de G.Calinescu
Aurica
Ipostaza avarului
"Baltagul" de M.Sadoveanu
Vitoria
"Mara" de I. Slavici
Persida
Ipostaza tinerei îndrăgostite
Ana
"Razvan si Vidra"
Vidra
“Concert din muzica de Bach” de H. P.-Bengescu
"Mara" de I.Slavici
Persida
Elena
"Enigma Otiliei" de G.Calinescu
Otilia
“Ion” de L.Rebreanu
"Baltagul"
Vitoria
"Mara "
Mara
"Cezara" de M.Eminescu
Ipostaza de mama
"Mara"
Persida
Ipostaza feminităţii
"Ion"
Ana
"Ion" de L.Rebreanu
Ana
Ipostaza de proprietar
H. De Balzac zice : „ Femeile sunt mame şi, prin urmare,
stăpînele lumii.”
"Concert din muzica de Bach"de H. P.-Bengescu
Elena
"Ultima noapte de dragoste,întîia noapte de război"
Ela
"Moromeţii"
Catrina
"Enigma Otiliei"
Otilia
Femeia în viziunea criticilor
Ipostaza de creştină
Vitoria
Cezara