„Eminescu trebuie cunoscut întocmai

cum este: ca un mare și inconfundabil

poet al omenirii”
Edgar Papu

Realizat: Dragan Nelu

Literatura română este un univers, ce întruchipează toate formele de
materie și energie , cuprinzând diverse galaxii, planete și stele. Astfel,
la formarea acestui univers, au contribuit poeți adevărați și extrem
de talentați, stelele noastre, ce ne- au lăsat o mulțime de opere
minunate. Dar, printre toate acestea, există o stea ce nu se va stinge
niciodată, ”Luceafărul” poeziei românești și a neamului nostru –
Mihai Eminescu. Mihai Eminescu – un poet deosebit, ce a reșit să
volorifice tema dragostei și a cosmosului într-un mod fascinat și
original, care consternează deja la prima citire. Grație creațiilor sale,
putem di stinge idealurile și aspirațiile poetului. Și ce le mai întâlnite
concepții sunt despre artă, dragoste și timp . De asemenea, ca și
Eminescu, eu susțin idealul despre artă poetică. Astfel, în lucrarea
„Epigonii” , creatorul o compară cu o „icoană”, cu un „înger palid cu
priviri curate”, de aici putem deduce ideea, că poezia reprezintă
pentru Eminescu o creație pură, divină care poate să contureze
emoțiile, mintea și sufletul omenesc. Un alt ideal este natura, ce îl
atrage pe Eminescu și ea devine un mijloc potrivit, pentru a fi redate
toate stările sufletești a eului liric. Natura și poetul, se află într -o
simbioză, astfel opera „Pe lângă plopii fără soț” , vedem că natura
conturează o simfonie de trăiri, așa ca dragostea, dezămăgire și
tristețe , față de iubita ce a devenit rece și străină.

O altă concepție evidențiată în lucrările sale, este timpul. Întrucât în

poezia „Numai poetul”, Eminescu subliniază valoarea poetului care
învinge timpul , datorită operelor sale, făcându-l etern și deosebit de
lumea simplă. Tema iubirii este mult mai complexă, ce înglobează
majoritatea lucrărilor sale și structurează etapele de viață a poetului,
fiind denumite cu numele femeilor ce erau muze pentru acesta. Ca
exemplu „perioada veroniană”.
O valoare destul de valabilă astăzi este patriotismul. În opera
eminesciană ea are un rol aparte, glorificând în orice mod patria și
limba maternă. Există oare în literatura română, o poezie care să
depășească „Doina” și să fie atât de imprimată în sufletul fiecărui
român? Probabil că nu.
Creația eminesciană reprezintă o adevărată capodoperă, dar există
două lucrări ce sunt titanii creației eminescene: „Luceafărul” și
„Glossa”, fiind cele mai apreciate si citite, abordând cele mai
importante teme din literatură: dragostea și timpul. „Luceafărul” m -a
impresionat chiar de la început prin maniera originală: A fost odată
ca-n povești,/ A fost ca niciodată./ Din rude mari împărătești, / O
prea frumoasă fată./ Și era una la părinți/ Și mândră-n în toate celea,/
Cum e fecioara între sfinți / Și luna între stele. „Glossa” însă
reprezintă o meditație filosofică conținând adevăruri universal
-valabile despre trecerea ireversibilă a timpului: Vremea trece,
vremea vine,/ Toate-s vechi și noua toate;/ Ce e rău ș i ce e bine/ Tu
te-ntreabă și socoate;/ Nu spera și nu ai teamă,/ Ce e val ca valul
trece;/ De te-ndeamnă, de te cheamă,/ Tu rămâi la toate rece.
Operele lui Mihai Eminescu au fost mereu apreciate de criticii literari.
De exemplu problema semnificației personajului titanian este
abordată de Mihai Cimpoi ce susține că: „Tema titaniană , desprinsă
din realitatea mitului , capătă la Eminescu profunde semnificații lirice
și filozofice, fiind un simbol al biruinței și înălțării” . Tipul dat de
personaj întâlnim în ”Geniu pustiu„ în aspetul lui Toma Nour.
La fel susțin ideea lui Tudor Vianu: „Lumea în care ne introduce
Eminescu este o lume de mare vastitate în spațiu și în timp și în care
privirea cugetătorului pătrunde până în punctele cele mai tăinuite ale
sufletului omenesc.” Așadar criticul sugerează ideea că creația
eminesciană va fi vie încă multe secole înainte.

În concluzie, Eminescu poate fi considerat poet al omenirii, precum

afirmă Edgar Papu, întrucât poetul îmbină în creația sa toate temele
posibile într-un mod original și filosofic. Conceptele iubirii și a naturii
ce se află mereu într-o strânsă legătură, stau la baza întregii creații
eminesciene, starea eului liric fiind mereu influențată de starea
naturii și de dragoste care îl face împlinit sau dezămăgit.