Caracterizarea personajului literar

Gheorghe Doinaru
din romanul “Frunze de dor” de Ion
Druță

Realizat: Dragan Nelu

Conţinutul îl formează dragostea între un băiat nevoiaş, Gheorghe
Doinaru şi o fată de ţăran, Rusanda. Druţă dezvăluie trezirea primei
iubiri în inimile celor doi, întălnirile pline de vrajă,visările
ademenitoare, îndoiala şi amărăciunea ce însoţesc o dragoste mare:
primăvara a înflorit dragostea lor, vara s-a copt şi a sosit vremea
culesului şi a nunţilor. Dar survine o schimbare, Rusanda devine
învăţătoare, iar Gheorghe realizează imposibilitatea însoţirii lor. Şi
dragostea lor se destramă.
Gheorghe Doinaru este protagonistul romanului “Frunze de dor” de
Ion Druță Feciorul mătușii Frăsâna: deștept, harnic, cu sufletul curat.
Om al naturii, mereu muncește, ajunge a fi înfrățit cu natura și de
aceia e meditativ și sensibil.
În caracterizarea acestuia predomină modelul indirect. Rămâne orfan
de mic, prea devreme “s-a deprins să caute apă în pod când ceilalți
copii căutau mere domnești în grădinele străinilor”.
Este caracterizat de autor ca tipul țăranului traditional, a înțeles de
mic că dacă dorești să răzbați în viață trebuie să te înrudești cu
pământul. “Câmpul îi făgăduiește scânduri pentru podele, palale
pentru meșteri, vin pentru masa musafirilor și Gheorghe a devenit un
rob al pământului”.
De către săteni este mereu apreciat și respectat pentru iscusința și
stăruința cu care el își realiza lucrul. “ Dacă îți măsura el pământul și
îți spunea că aici trebuie să fie hatul-basta”.
Înstrăinarea de Rusanda vine dintr-un orgoliu , specific şi personajelor
camilpetresciene, în cazul dat e vorba de un orgoliu de ţăran, care îşi
autosugerează complexul inferiorităţii şi suferă din această cauză.”
Era ţăran născut în zodia ţăranilor şi visa să ia în căsătorie o fiică de
ţăran, dar nu o învăţătoare? Pentru ce-i trebuie lui învăţătoare la
casă? Şi cum poţi face căsnicie cu ea – tu cu plugul, ea cu creionul? ”
o fiinţă superioară i-ar fi ştirbit din integritate, i-ar fi amintit de drama
vieţii lui, de copil , nevoit să suplinească şi rolul de fecior ,şi rolul de
stîlp al casei, de gospodar. Gheorghe Doinaru rămîne o mărturie a
perioadei de tranziţie , procesul de apariţie a intelectualităţii la sat,
pe care ţăranul moldovean legat de cer şi de tradiţie, legat prin dat şi
destin de casă , de baştină , de pămînt o parcurge dureros.
Din perioada maturității, Gheorghe, a tins la multe lucruri, si-a
construit noi aspirații și vise, unul din ele fiind de a se căsători cu o
fată de țăran și de a-și urma vocația, cea de a prelucra pamântul.