Sunt foarte multe personaje feminine memorabile în literatura

noastră:Mara,Zoe Trahanache,Vitoria Lipan,Saşa

Comăneşteanu,Adela,Otilia,Veta,Ziţa,Fefeleaga,Miţa
Baston.Aproape toate sunt figuri ale forţei,cu gesturi şi decizii
puternice,dominatoare,copleşitoare chiar şi atunci când
acţionează delicat”.(criticul Dan C. Mihăilescu)
În literatură,femeia poate fi privită din mai multe puncte de vedere: fiică, sor ă, tân ăr ă
îndrăgostită,soţie,mamă.Mihail Kogălniceanu defineşte femeia ca fiind: ” …o fiin ţă
drăgălaşă, frumoasă, făcută din flori”.

Unii au văzut în femeie un element bun al

societăţii, alţii, dimpotrivă, au considerat-o
cauza tuturor relelor, poate şi pentru că
„femeia e mereu schimbătoare şi nestatornică”
(Vergiliu) şi „este începutul tuturor păcatelor”
(Liviu Rebreanu).
Elena
Elena este o femeie interasată de sine "faţa calmă cu părul negru dat în sus",
"stăpâna de casă cu frumuseţea mai accentuată ca şi caracterul", "protocoral ă şi
rigidă în felul ei".Elena este o femeie frumoasă ,statuară ,rece,cu simţ artistic,distins ă
şi elegantă, întruchipînd perfect snobismul epocii.Prin aceast ă prezentare, observ ăm
cum mozaicul ce redă ipostaza feminităţii se complectează cu noi valen ţe, privind
femeia aristocrată.

Ela
În ipostaza de feminitate,Ela, se reflectă ca proiecţie a bărbatului ce descoper ă
cealaltă parte a soţiei, vulgară, departe de un ideal: "În cele 3 zile cât am stat la
Odobeşti, am fost ca şi bolnav, cu toate că păream uneori de o veselie excesiv ă. Îmi
descopeream nevasta cu o uimire dureroasă. "

Otilia
Otilia ilustreaza tipul femeii cochete, capabilă să se facă iubită şi dorit ă f ăr ă a fi
stăpînită şi descoperită cu adevarat de cineva"un cap prelung înc ărcat cu bucle,
căzînd pînă pe umeri." Feminitatea se defineşte cel mai bine din reflecţia celor din
jurul său: moş Costache "o sorbea umilit din ochi şi rîdea din toată fa ţa lui spîn ă";
pentru Pascalopol este "o mare ştrengăriţă", "un temperament de artistă", "o
rîndunică, închisă în colivie, moare"; "o fiinţă gingaşă care merită ocrotirea", "o floare
rară", "o fată mîndră şi independentă". În final, Otilia rămîne, însă, o enigmă a
feminităţii.
In roman sunt redate, gradat, stările sufleteşti ale Persidei, de la primele momente,
în care-l vede de la fereastra chiliei mănăstirii pe Naţl "într-una din zile, ferestrele
fiind deschise şi izbind o data vîntul în ele, una, tocmai cea de la iatacul din col ţ
unde stătea Aegidia cu Persida, s-a sfărîmat şi îi era parcă o săgetase ceva prin
inima". Magdalena Popescu apreciază ca acesta " e momentul în care Persida simte
ca destinul ei s-a identificat cu al lui, iar iubirea, asumîndu-şi răspunderea morala, a
preluat conştient forma cea mai gravă, totală".
Ipostaza de îndrăgostită a Elenei o arată ca “o fiinţă cuprinsă în semisomn de un vis
plăcut". Pregătirea concertului devine, astfel, adevărata placă turnantă a
personalităţii ei: "Pe de-alta parte, vecinătatea agreabilă a lui Marcian, subtilitatea
atenţiilor acestuia, progresul rapid al intimităţii dintre ei-transporta pe Elena într-un
alt registru al sensibilitatii, într-un registru unde dispare orice principiu de ordine si
legea fundamantală (singura lege) este aceea a suprizei." (Liviu Petrescu)
Cezara este simbolul frumuseţii, al senzualităţii,care poate seduce pe oricine, chiar şi
pe călugărul Ieronim „Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era!”. Nuvela este
transpunerea în planul ficţiunii a idealului eminescian de iubire “Ea-şi dezbumb ă
pieptarul, sînii ei albi ca zăpada se eliberară din închisoarea lor de catifea”. Puterea
de dăruire îndragostitei, îl ademeneşte treptat şi pe Ieronim “cu cît o privea mai
mult, cu atît o găsea mai frumoasă”.
Otilia , fiind o eroina romantică ,işi menţine candoarea,puritatea ”de tine depinde
totul”.Pentru ea iubirea e un sentiment delicat care are nevoie mereu de un decor
schimbat.
Ipostazele succesive pe care le întruchipează Ana, îi contureaz ă treptat profilul
moral prin analiza sufletului ei chinuit,una dintre aceste ipostaze este aceea de
tînară femeie îndragostită de Ion, căruia îi încredinţează cu generozitate via ţa “Fa ţa i
se îmbujoră de o încredere senină. Umbla mai sprintenă, muncea mai cu drag...".

Oscar Wilde: ,, Femeile sunt creaturi menite să

fie iubite, nu înţelese”.
Maturizarea Persidei se produce din momentul în care devine soţie, mai ales odat ă cu
deschiderea unui birt la Sărărie : ” Cel mai de căpetenie lucru, sufletul care toate le
cîrmuia, centrul împrejurul căruia toate se învîrteau era, la urma urmelor, birt ăşi ţa
cea frumoasă şi sprintenă şi harnică, care atît de bine se pricepea la toate.” Ea îşi
accepta soţul aşa cum este, cu toate defectele lui.
Catrina este supusă bărbatului, luând şi bătaie de la acesta. Multe scene din roman
ne-o prezintă copleşită de treburi, împărţindu-şi puterile între muncile câmpului şi
gospodărie. Aceasta produce adesea izbucniri mânioase („Veniţi de la deal şi v ă
lungiţi ca vitele şi eu să îndop singură o ceată de haidamaci...”), ce sunt stopate
autoritar de Ilie Moromete.
Vitoria Lipan, o soţie iubitoare, porneşte în căutarea bărbatului său: “era dragostea ei
de douăzeci şi mai bine de ani. Aşa-i fusese drag ,şi acuma, cînd aveau copii mari cît
dînşii…” .De multe ori, ea îndurase şi bătaie din partea soţului ,insă aceasta n-o f ăcea
să îi poarte frica “Muierea indura fără să crăcnească puterea omului ei şi rămanea
neinduplecată cu dracii pe care-i avea”. Aşadar, ea recunoaşte autoritatea b ărbatului
şi se supune cu umilinţă in faţa acestuia.
Ipostaza de soţie a Anei din romanul “Ion”,se arată prin îndurarea cu umilin ță a
vorbelor grele și loviturilor bărbatului “Ion o lovi greu peste obrazul drept si scuip ă
spre ea”. Criticul Eugen Lovinescu afirmă: „Prinsă la mijloc, în lupta pentru p ământ
dintre Ion si socrul său, Vasile Baciu, biata Ana e o tragică victim ă”.
Eroina feminină, Vidra, este soţia lui Răzvan. Fire energică şi ambiţioasă, ea îl
stimulează pe calea ambiţiei şi a măririi pe Răzvan. Prin iubirea ei Vidra devine
malefică. Vidra pune in înălţarea bărbatului toată puterea ,tenacitatea diabolic ă a
femeii orgolioase”să nu domneşti ca un vodă,ci ca un Răzvan-împărat”.
Vitoria,ca mamă, işi iubeşte cei doi copii, însă pare că ea preţuieste mai mult b ăiatul
căruia îi puse nume Gheorghiţă “căci era numele cel adevarat şi tainic al lui Nechifor
Lipan”, băiatul îi aminteşte mereu femeii de Lipan la vîrsta tinere ţii de aceea îl ap ăr ă
cu ardoare “îl ocrotea şi-l apăra de cîte ori în ochii lui Lipan erau nouri de vreme rea”.
Procesul de maturizare a Persidei se încheie cu ipostaza de mam ă. Odata cu venirea
pe lume a copilului, Naţl constată că "parcă nu mai e nevasta lui, ci numai muma
copilului său. Nu-l mai vedea pe el, nu-l mai bagă în seamă de când avea copil, şi pe
nesimţite se schimbaseră lucrurile, încît ea, care-i fusese mai înainte ca o sluga, şi-l
făcuse slugă pe el."
Mama iubitoare,Mara , are modele de viaţă pentru copiii ei,pe fată vrea s-o vad ă
preoteasă”o femeie minunată şi dulce la fire”,iar pe Trică visează să-l fac ă maistru-
cojocar.Mara, ca un model exemplar de mamă, va reuni familiile: "Am să mă duc chiar
eu să-i spun, s-o chem, s-o aduc: îi este nepot tot atît de bine ca mie; are şi ea s ă se
bucure."Mara este stăpinită de un emoţionant orgoliu matern,mai ales c ă toat ă ziua
vede copii si oameni pe care-i compară cu”sărăcuţii mamei” şi atunci gindeste cu
satisfacţie,prin monolog interior”tot n-are nimeni copii ca mine!”.
Ipostaza de mamă,este acea în care circumstanţele normale ar fi putut deveni mijloc
salvator pentru femeia nefericită,dar nu şi pentru Ana, care simţea că "avea o sil ă
grea pentru tot ceea ce o înconjura, iar copilul i se părea o povar ă”.
Catrina Moromete este femeia ce face sacrificii pentru a asigura supravietuirea
familiei în conditiile dificile de după primul război mondial. O scen ă ilustrativ ă pentru
ipostaza femeii în familie este aceea care prezintă întoarcerea Morometilor de la
câmp, scena cinei. „Părea de la sine înteles că singură mama rămânea s ă aib ă grij ă ca
ziua să se sfârsească cu bine”.
Catrina, în ipostaza de creştină, devine din ce în ce mai ataşată de valorile
religioase, ajungînd la un moment dat, să facă o adevărată pasiune mistic ă pentru
preotul din sat. Singurul care o caracterizează în mod direct este Moromete„Dac ă ar
fi aşa, că din cauza păcatelor nu poţi dormi... […] ar însemna că Paraschiv al meu, e
omul cu inima cea mai curată de pe pământ. Proastă mai e şi muierea asta a mea!”.
Vitoria, este o femeie credincioasă pentru că se roaga mereu la Dumnezeu pentru a o
ajuta să-şi găseasca soţul “intîi am să fac rugăciunile de cuviinţă de la Maica
Domnului, zise ea. Pîn’ atunci poate mi se întoarce omu”. In fa ţa lui Dumnezeu ea se
arăta intotdeauna “cu umilinţă si cu fruntea plecată”.
Mara apare şi în ipostaza de creştină,fiind o “creştină adevarată”,merge la
biserică,mulţumeşte”cum se cuvine în faţa lui Dumnezeu “,îi invaţă si pe copii:”
închinaţi-vă şi voi,sărăcuţii mamei”.

"Chirita" de V.Alecsandri
Chiriţa reprezinta prototipul micului proprietar ahtiat să parvină” iată-mă-s
isprăvniceasă!”,” D-neei baroană Chirița Bârzoi”. Ea este o cucoană cu teribile
fandoseli, care debitează un stupefiant jargon franţuzit” Vous m’avez frotté le coeur
avec du miel..”

"Baltagul"
Vitoria
Vitoria,ca proprietăreasa, s-a reocupat de gospodărie “ş-apoi dup ă aceea ne-am
întoarce iar la Măgura, ca să luăm de coadă toate cîte-am lăsat”. Pentru femeie,
moartea soţului reprezintă începutul unei noi vieţi, în care va trebui s ă-şi asume mai
multe responsabilităţi.

"Mara" de I.Slavici
Mara
O ipostază a Marei este cea de proprietar.Mara, pentru a nu-şi lăsa copiii singuri, îi
lua mereu dupa ea prin târguri. Destinul celor doi copii este "scris" în paralel de
către Mara, care repartiza banii strînşi în trei ciorapi: unul pentru zile negre şi pentru
înmormîntare, altul pentru Persida şi încă unul pentru Trică şi “nu trecea o zi f ăr ă ca
ea să pună în fiecare măcar câte un creiţar”.
Energică,vulcanică ,fermă şi iubitoare,cu o voinţă şi tenacitate ieşite din comun,Vidra
a fost asemănată cu eroinele antice pentru echilibrul interior şi discre ţia cu care-şi
suportă suferinţa,reieşite din scena morţii bărbatului pe care l-a iubit cu toat ă fiin ţa
ei”tu mi-ai dat o lume nouă ,mi-ai deschis o nouă cale”. Vidra este văzută de E.
Lovinescu ca o eroina lacomă ”mînată de ambiţie:o femeie ce-şi face din b ărbat un
braţ,pentru a-şi realiza nesaţul stăpînirii şi spiritul de iniţiativ ă,amestec din Doamna
Chiajna si din Lady Macbeth”, ”vezi invaţă de la dînsul (Sbierea) patima ce vrea s ă
zică”.
Aurica din “Enigma Otiliei” de G.Calinescu ,ilustreaza tipul femeii disperat ă dupa
căsătorie dar şi a avarului ,ea este fată-bătrâna; în virtutea acestei idei, autorul îşi
plimba personajul “pe străzi, la nunţi, la ghicitoare şi la preot”. Pentru Aurica, averea
există şi este importantă în măsura în care ea reprezinta dota în vederea unei
viitoare căsătorii. Prin Aurica,personajul realist,autorul ,ne dă o imagine a degrad ării
familiei ,ce are o viaţa parazitară.”Dacă n-ai noroc ,degeaba.Pentru asta trebuie s ă te
naşti.”
Motivele economice stau la baza tuturor neînţelegerilor. Catrina, în ipostaza avarului,
trăieşte cu groază că se vor întoarce băieţii şi o vor alunga din cas ă, pentru c ă Ilie
Moromete nu trecuse casa şi pământul care i se cuveneau pe numele ei. De aceea
îndîrjirea ei sporeşte cînd vede că s-a dus la Bucureşti ca să-i întîlneasc ă pe b ăie ţii
plecaţi („marea îngrijorare a vieţii ei”).
Un personaj balzacian ,avar, este şi Aglae, "baba absolut ă" cum o numeşte
Weissmann, "geniul său, răutatea ei este supremă", "acreală este totală",
"înveninează tot ce atinge", "este zgârcită şi rapace". Mărginită, nu are încredere
decât în avere, desconsiderând orice preocupare intelectual ă sau vreo profesie.
Ela se identifica doar ca reflectie ce apartine viziunii barbatului dar mostenirea
lasata de unchiul Tache, va influenta puternic comportamentul Elei, trezind în ea
"porniri care dormitau latent, din strămoşi...".

Concluzie
Femeia a fost mereu un subiect de abordare în literatură,
adevărate capodopere au fost create despre și pentru ea.
Totuși misterul femeilor încă nu a fost descoperit, ea reușind să
rămână mereu pe poziții superioare, iar toată creația despre ea
nu a făcut decât să-i sporească și mai mult taina. În romanul
„Ion” identificăm ipostaza femeii supuse soţului – Ana, ipostaza
femeii sărace dar frumoase – Florica, şi ipostaza femeii
instruite, intelectuale – Laura, Ghighi. Aceste tipuri de femei
evidenţiază prin gesturi, comportament, trăsături ,perspectivele
multiple din care femeia a fost văzută în perioada interbelică.
Toate comorile ascunse și nevăzute ale acestui univers,nu le
găsești decît într-un suflet de femeie,precum s-a întîmplat si cu
calugărul Ieronim care a găsit pe Eva lui.
Femeia a fost izvor de inspiraţie și creativitate mai ales pentru
scriitorii romani,dar și mare adîncă în care Adam și-a înnecat
suferinţa. Si totuși care sunt ipostazele femeii in proza
românească? Mamă,iubită,prietenă devotată-femeii I s-a atribuit
o imagine poate exagerată,poate prea fragilă în literatura căci
Ana din romanul “Ion” îndurind multe bătai a găsit soluţia
recăpătării păcii prin a se sinucide “Ion o lovi greu peste
obrazul drept” ,iar Otilia din “Enigma Otiliei” este rasfaţată din
plin de viaţă "o fiinţă gingaşă care merită ocrotirea".
Femeia este o grandioasă opera a lui Dumnezeu ,ea este plină de
taine ,captivantă ,frumoasă ,dătătoare de viaţă,ea este Cununa Creaţiei.De
aceea ,autorii români dorind să o descopere pînă la capăt reușesc să arate doar
ipostazele ei,precum a reușit să arate enigma femeii C. Petrescu in" Ultima noapte
de dragoste, întîia noapte de război " prin Ela “ Îmi descopeream nevasta cu o uimire
dureroasă” si G. Călinescu in "Enigma Otiliei" prin Otilia “ce oribil să mi se spuna:
doamnă ,stimată doamnă”.
Ipostazele femeii în proza românească sunt schimbătoare ca anotimpurile,c ăci nu în
zadar G. Vieru zicea:”Femeia este al cincilea anotimp”.

Ipostazele femeii în proza românească

"Mara" de I. Slavici
Persida
Ipostaza avarului
"Baltagul" de M.Sadoveanu
Vitoria
Femeia în viziunea criticilor
"Moromeţii"
Catrina
"Ultima noape de dragoste ,întîia noapte de
razboi" de C.Petrescu
Ela
"Razvan si Vidra"
Vidra
"Enigma Otiliei"de G.Calinescu
Aurica
"Ultima noapte de dragoste,întîia noapte de
război"
Ela
"Concert din muzica de Bach"de H. P.-
Bengescu
Elena
Ana
"Mara "
Mara
"Baltagul"
Vitoria
"Enigma Otiliei" de G.Calinescu
Aglae
"Cezara" de M.Eminescu
"Ion"
Ana
"Mara" de I.Slavici
Persida
„Moromeţii” de M.Preda
Catrina
Ipostaza de proprietar
"Ion" de L.Rebreanu
Ana
“Concert din muzica de Bach” de H. P.-
Bengescu
"Răzvan şi Vidra"B.P.Hasdeu
 Vidra
"Enigma Otiliei"
Otilia
H. De Balzac zice : „ Femeile sunt mame şi,
prin urmare, stăpînele lumii.”
Ciobanu Daniela
Ipostaza de soţie
“Ion” de L.Rebreanu
Vitoria
Elena
Ipostaza de creştină
Ipostaza tinerei îndrăgostite
"Enigma Otiliei" de G.Calinescu
Otilia
"Mara"
Persida
Ipostaza de mama
Ipostaza feminităţii
"Moromeţii" de M.Preda
Catrina
Cezara
Hide full transcript

Cele mai reprezentative personaje

feminine din literatura română
 Posted on februarie 27, 2015

 by Ioana

 with 1 Comment
 Tweet
 Share
 Plus One
 Pin it
Femeile au ocupat și ocupă un rol important în literatura din toate colțurile lumii . Ele servesc drept
muze celor ce le oferă viață și personalitate.
Cum nici literatura romănească nu duce lipsă de asemenea muze, vă ofer o selecție cu cele mai
semnificative personaje feminine din literatura noastră.

Vitoria Lipan, eroina lui Mihail Sadoveanu din „Baltagul” reprezintă femeia-detectiv a
literaturii române. Ea dovedește dragostea pe care i-o poartă soțului ei prin decizia de ai îi face dreptate prin
propriile forțe și în același timp rămâne o mamă iubitoare și protectoare. Un „Hamlet feminin” (G. Călinescu),
construiește portretul femeii puternice din lumea arhaică, stăpână de sine, femeie credincioasă, superstițioasă
ce prin inteligența și intuiția de care dă dovadă reușește să prindă criminalii șoțului său.

Doamna T. din „Patul lui Procust” al lui Camil Petrescu este prima femeie intelectuală
a literaturii române, independentă din punct de vedere financiar, ea deținând un magazin de mobilă stil. Este
învăluită de mister din pricina pasiunilor pentru artă și literatură, femeia superioară, femeia modernă.
Conditia Femeii in literatura

HR
Husti Ruxandra
Updated 12 December 2018
TRANSCRIPT

Le-au oferit bărbaţilor momente sublime sau subiecte de gândire, ori i-au f ăcut s ă
exclame: „Slăbiciune, numele tău este femeie!” (William Shakespeare). Femeia a
invitat întotdeauna bărbaţii să „o privească aşa cum vrea ea” (Mircea Eliade), nu a
arătat niciodată ceea ce nu a vrut să se vadă, s-a comportat în preajma bărbaţilor de
multe ori aşa cum își dorea ea ca bărbații să se poarte, „a depins în ceea ce priveşte
moravurile ei de acel pe care îl iubeşte” (André Maurois).
În concluzie, femeile sunt diferite în ceea ce privește gesturile, ceea ce gândesc și
uneori stilul de viață, însă orice femeie este o licărire în privirea unui bărbat, orice
femeie este acolo pentru acel bărbat și indiferent de cum ar fi femeia de lâng ă tine
trebuie respectată pentru că într-o zi s-ar putea să-ți fie dor de ea și să fie prea t ărziu.
Ce a rezolvat Ion cu pământurile dacă nu a avut-o pe Florica, îns ă cum va r ămâne
Nechifor în mintea Vitoriei? Tot ce ar trebuii sa învețe oamenii de aici este c ă
sinuciderea nu rezolvă nimic, ci doar dacă vom comunica ne vom putea rezolva cu
adevărat problemele.
Literatura română se aseamănă literaturii universale în ceea ce privește tema
condiției femeii, literatura universală fiind o sursă de inspirație pentru literatura
română încă din cele mai vechi timpuri.
Conform mitului, zeiţa frumuseţii, a iscat o pasiune uriaşă în sufletul nimfei lacului
Salmakis. El a respins-o, motiv ce a determinat-o să-l cuprindă cu braţele refuzând a
se desprinde de corpul celui îndrăgit. Aceasta i-a implorat pe zei s ă le uneasc ă
trupurile pe vecie, într-o imagine statutară.
Dar noua făptură bisexuală, care reunea forţa bărbătească cu atracţia feminină,
devenise o creatură perfectă, rivalizând cu zeii înşişi pe care a încercat s ă-i alunge
din Olimp.
Margaret Hale, eroina romanului Nord şi Sud, de Elizabeth Gaskell, provine dintr-o
familie modesă de clasă mijlocie, iar trăsătura ei dominantă este iubirea pentru
adevăr.
Pragmatismul, abilitatea în acţiune, se manifestă la Margaret Hale şi prin felul în care
îşi proiectează viitorul. Îşi alege un partener harnic, întreprinzător, cinstit, apar ţinând
clasei mijlocii. Acest fapt este datorat prejudecăţiilor şi obiceiurile vremii, Margaret
se conformeză gândirii practice englezeştii privind importanţa standardului al
individului şi familiei, la fel de însemnat ca şi comportarea aleas ă.
Margaret are un caracter puternic, este o femeie cerebrală, rezervat ă, uneori
distantă, o femeie tipic britanică
Margaret Hale şi Vitoria Lipan reprezintă prototipul femeii puternice, inteligente şi
aparţinând clasei majoritare din Anglia, respectiv România.

Femeia cu destin tragic

Aşadar, se poate observa că, atât Emma Bovary, cât şi Ela Gheorghidiu, consider ă c ă
familia nu este o comunitate închisă, aceasta trebuie să stabileasc ă comunica ţii şi cu
celelalte celule sociale, căminul fiind expresia standardului de via ţă al cuplului, a
averii, a gusturilor sale: el trebuie să fie expus privirilor celorlal ţi. Cele dou ă femei
vor fi cele care vor ordona esenţialmente această viaţă mondenă, întrucât, în
concepţia lor, cuplul este o persoană socială, definit prin familia, clasa, mediul, rasa
cărora le aparţine, legat prin raporturi de o solidaritate mecanică de grupurile care
sunt situate analog din punct de vedere social.

Condiţia femeii în literatura universală şi în

literatura română
„Societatea femeilor este elementul în care se dezvoltă distinc ţia social ă” (J. W.
Goethe) şi „două puteri sunt în lume mai mari decât toate: Dumnezeu în cer şi mama
pe pământ, Un om este aşa cum vrea Dumnezeu şi cum îl creşte mama care l-a f ăcut”
(G. G. Lovinescu), pentru că „toată educaţia depinde de mamă”(Aristotel).
În spatele fiecărui om mare s-a găsit o femeie deosebită, ce a ştiut s ă îşi aduc ă
aportul la binele familiei, al bărbatului său și al celor din jur. Au fost multe femei ce
şi-au influenţat bărbaţii în luarea deciziilor, aşa cum a fost, de exemplu, Josefina
pentru Napoleon, şi, dacă nu vor „să iasă liniştea pe fereastră, când intr ă femeia pe
uşă” (Romain Rolland), bărbaţii au învățat, din experiența lor sau a altora, s ă-şi „ia o
soţie potrivită” (Quintilian) şi să nu uite că „se poate păzi un sac cu purici, o turm ă de
iepuri, dar o femeie nu” (proverb românesc).

Proiect realizat de:

Husti Ruxandra-Gabriela
Femeia! A fost, este şi va fi privită întotdeauna ca o busolă după care se ghideaz ă
societatea, pentru că „toate popoarele civilizate au respectat femeia” (J. J.
Rousseau).

Ela Gheorghidiu
Am ales să vorbesc despre femeie pentru că femeia este mâna dreaptă a b ărbatului,
iar după mine barbatul nu s-ar putea descurca fară ea în viaţă. Îns ă primul motiv
pentru care am ales să vorbesc despre femeie este că în viaţa mea cel mai importnt
om este o femeie pe care eu o numesc MAMA. Un cuvânt simplu pentru unii, dar un
cuvânt care în realitate face atât de multe în viaţa oamenilor.
1.Istoria literaturii române de la origini și până în prezent- G. Călinescu
2.http://www.wobook.com/WBR01cZ0FL4F-f-a/Tez-de-doctorat.html
3.http://arhiva-www.uoradea.ro/attachment/791672704232e82e41d0a31a6bc16159/
a256e0af37b4c094d256a1b3aaf7db33/Balaj_Alina_Rezumat_teza_de_doctorat.pdf
4.http://c4c.ro/munca/2012/07/femeia-in-literatura-lumea-traieste-prin-femei/
Deoarece, în cele mai multe opere literare, femeia este percepută ca jum ătatea unui
întreg, cred că este necesar să amintesc modul în care au luat naştere cele dou ă
entităţi : femeia şi bărbatul.Mă voi referi în acest sens la cunoscutul Mit al
Androginului („ANDROS” –bărbat şi „GYNE” – femeie).

Femei puternice şi inteligente

Deşi, două personaje total diferite, Anna Karenina şi Ana Baciu ele sunt sortite
eşecului având un destin tragic. Încă din semnificaţia numelui ne putem da seama de
acest lucru ,"Ana" este un nume predestinat jertfei. Ambele personaje nu au noroc în
dragoste și nu reușesc să formeze o familie adevărată, în cele din urmă ele
demonstrează că au un caracter slab prin gestul final: sinuciderea.

Emma Bovary
Considerată sursă a fericirii şi în acelaşi timp izvor de suferinţă „femeia” este cea
care i-a inspirat pe marii creatori ai lumii încă din cele mai vechi timpuri.
Căzuţi pradă frumuseţii şi farmecelor feminime sculptori, pictori, muzicieni şi nu în
ultimul rând maeştrii ai cuvântului au dat naştere unor minunate opere de art ă.
Un element comun al eroinelor din proza secolului al XIX-lea şi al secolului al XX-
lea , este dorinţa de aşi depăşi condiţia limitată , sufocată într-o „ţară a bărbaţilor”.
Aşa apar, în literatura universală , Emma Bovary , din romanul Doamna Bovary , de
Gustave Flaubert , iar în literatura română , Ela Gheorghidiu , din Ultima noapte de
dragoste , întaia noapte de război , de Camil Petrescu .
Zeus a sancţionat-o, tăind-o în două cu fulgerul său
şi anulându-i puterea ideală. Din acel moment, cele două jumătăţi devenite entit ăţi
separate – bărbatul şi femeia – aleargă fără încetare prin lume căutându-se reciproc.
Aici intervine EROS care împreunează frânturile vechii naturi, cel care-şi d ă
osteneala să facă din două fiinţe una singură, să vindece suferinţa speţei umane. Dar
aşa cum voi sublinia în continuare, EROS este o eternă sursă de fericire şi suferin ţă,
idee ce revine obsesiv în operele celor mai mulţi scriitori din literatura universal ă şi
română.
Femeia! Poate singura fiinţă de pe acest pământ omagiată în toate formele de art ă şi
cultură. Femeia! Elementul ce s-a ştiut face simţit oriunde, oricând şi în toate
ipostazele şi feţele ei. A fost slăvită în poezie, cântată în ode, reprodus ă în picturi și
sculpturi, şi-a pus, de multe ori, amprenta asupra istoriei. A fost amintit ă în fiecare
etapă a vieţii sale: copilă, iubită, amantă, soţie, mamă și bunică. I s-au prezentat
calităţile şi defectele, punctele tari şi punctele slabe, poate şi pentru c ă „nimic nu
ţine loc de femeie, de aceea au un preţ atât de mare” (Victor Duţă).
În cazul literaturii române, prototipul femeii puternice şi inteligente , nu poate fi g ăsit
decât în rândul clasei majoritare din perioada capitalismului: ţărănimea. O asemenea
ţărancă autentică este Vitoria Lipan remarcabila eroină a romanului Baltagul de
Mihail Sadoveanu.
Crescută în spirit arhaic, fatalist, Vitoria suportase de multe ori insulte şi b ăt ăi de la
Nichifor Lipan şi totuşi nu încetase niciodată să-l iubească. Cei doi munciser ă,
agonisiseră avere, turme de oi.
Se remarcă mentalitatea rurală românească despre căsătorie asupra dreptului
exclusiv al părinţilor de a hotărî soarta copiilor, despre neîncrederea în autorita ţi, dar
şi credinţa că morţii poruncesc celor vii.
Spiritul superstiţios al Vitoriei este subliniat de G. Călinescu: Vitoria nu m ăsoar ă
vremea cu calendarul, ci cu semnele cerului.
Vitoria rămâne tipul femeii de la munte aprigă şi îndârjită, dar în acelaşi timp
crescută în spiritul devotamentului pentru familie.

Margaret Hale
Bibliografie
Şi pentru că „Dumnezeu nu poate fi peste tot, El le-a făcut pe mame” (proverb arab),
care au devenit „numele lui Dumnezeu din sufletul şi de pe buzele copiilor mici”(W.
M. Thackeray).
Femeia! Muza pierdută şi regăsită!
Avantajul timpurilor noastre este că femeile au mai multe posibilităţi să ascund ă sau
să corecteze greşelile naturii, au o deschidere mai mare spre informaţie şi, pentru c ă
„mintea unei femei lucrează altfel decât aceea a unui bărbat” (James Clavel), au
învăţat că „femeie nu te naşti, ci devii” (Simone de Beauvoir).
Anna Karenina este la începutul romanului femeia sigură pe frumuse ţea şi farmecul
ei,soţia, mama şi sora ideală. Îşi părăseşte pentru prima dată soţul şi copilul pentru a
încerca să salveze familia fratelui său. Ironia sorţii face ca tocmai salvarea acesteia
să o ducă la pierderea propriei familii. Ipostazele în care este surprinsă pe parcursul
romanului redau un portret de o uimitoare complexitate. Faptele ei par de
neacceptat în cadrul epocii, dar cititorul contemporan o în ţelege şi accept ă cu
uşurinţă deciziile luate. Dacă pentru Anna aventura cu Vronski, urmat ă de
abandonarea căminului, a soţului şi a copilului reprezintă singura posibilitate de
împlinire, atunci ea nu va fi judecată. Ea este femeia care demonstreaz ă lumii întregi
că fericirea nu trebuie văzută şi înţeleasă în termenii impuşi de normele unei societ ăţi
uitate într-un stadiu învechit.
Anna Karenina este un personaj tragic prin moartea ei oribilă, prin sinucidere, dar nu
orice tip de sinucidere, ci aruncarea sub tren.
Femeia este celula fiecărei creaţii, în jurul ei se învârtesc scenariile vie ţii, reale sau
închipuite. Foarte mulţi scriitori şi-au spus punctul de vedere în privin ţa femeii. Unii
au văzut în ea un element bun al societăţii, alţii, dimpotrivă, au considerat-o cauza
tuturor relelor, poate şi pentru că „femeia e mereu schimbătoare şi nestatornic ă”
(Vergiliu) şi „este începutul tuturor păcatelor” (Liviu Rebreanu).

Vitoria Lipan
Pe de-o parte , romanul lui Gustave Flaubert , Doamna Bovary, o aduce în prim plan
pe Emma Bovary , soţie a unui modest medic de ţară . Aceasta se imagineaz ă drept o
mare doamnă , făcându-şi o falsă părere despre ea însăşi. Astfel , doamna Bovary,
foloseşte toată înflăcărarea care o stăpâneşte în slujba fiinţei imaginare pe care şi-a
substituit-o ei . În plus , pentru a se convinge că este ceea ce vrea s ă fie , nu se
mulţumeşte numai cu gesturile decorative , ci îndrăzneşte să realizeze acte veritabile
, acţionând asupra realului cu mijloace valabile doar în ficţiune.Dorin ţele acestui
personaj artificial al său o obligă să imite semnătura soţului ei , pe actele subscrise ,
pentru a face faţă nevoilor de bani . Într-un final, neputincioasă să se conceap ă alta
de cât este, incapabilă să vadă lucrurile şi fiinţele altfel de cât sunt şi s ă le deformeze
prin propria dorinţă, ea neagă prin sinucidere această realitate nesatisf ăc ătoare.

Femeia
Extrem de discutată a fost şi este frumuseţea femeii, atât cea fizică, cât şi cea
interioară. „Cu un surâs femeia cucereşte un oraş şi cu încă unul un regat” (proverb
chinezesc). „Nu există păcat mai mare pentru o femeie, decât să nu se nască
frumoasă” (Anatole France), fapt ce îi deschide, de cele mai multe ori, toate uşile.
Prima impresie este importantă, iar dacă femeia nu este plăcută ochiului, în cele mai
multe cazuri nu mai are posibilitatea să demonstreze că are un suflet bun sau c ă
deţine o inteligenţă deosebită.
După cum spunea şi G. Călinescu, pentru unii ,,femeia reprezintă două braţe de lucru,
o zestre şi o producătoare de copii". Astfel, am decis să vorbesc despre Anna
Karenina şi despre Ana din romanul Ion.
Ela Gheorgidiu este personajul principal al romanului, iar ea se schimb ă dup ă ce so ţul
ei primeşte o moştenire. Noile preocupării ale femeii se îndreaptă spre lux şi
cumpărături, astfel că înnoieşte mobilele şi încearcă să-i schimbe lui Ştefan hainele
în unele mai elegante. Ela începe să fie interesată de modă, de distracţii nocturne, iar
vechii prieteni nu erau suficient de bine îmbrăcaţi şi nici nu ar fi avut posibilit ăţi
materiale, Ela despărţindu-se de aceştia.
În cele din urmă, Ştefan se va despărţii de ea şi îi va lăsa bani, case, lucruri
personale, adică tot trecutul. Ela nici că ii pasă, atâta timp cât va rămâne cu banii,
uită de dragostea ei.

Femeia în literatură: „Lumea trăiește prin femei”

Femei cu dorinţa
de-aş depăşi condiţia
H. De Balzac : „ Femeile sunt mame şi, prin urmare, stăpânele lumii.”

Multumesc!
Ana este personajul secundar, tragic simbolic, fata înstăritului Vasile Baciu, din
romanul Ion, este o victimă a destinului. Sortită să sufere, ea creşte al ături de un tat ă
excesiv de sever. Tăcută, singuratică şi mereu oprimată ea îşi deschide sufletul în
faţa iubirii pentru Ion, fără să-şi de seama că acesta reprezintă blestemul ei .
Nefericirea Anei începe la nunta ei, când îşi dă seama că Ion o iubeşte pe Florica,
după nuntă viaţa în casa Glanetaşului este foarte grea pentru ea şi chiar dac ă are un
copil cu Ion, nu găseşte în el o alinare şi se sinucide(se spânzur ă).
Femeia, cuvânt auzit atât des în societate și atât de des întâlnit în literatur ă. Femeia
face lumea, „…nimic nu se face decât prin ea și pentru ea” (A. France), „lumea
trăiește prin femei” (Jules Michelet).
Toate aceste comportamente nu au fost înţelese sau agreate întotdeauna de c ătre
bărbaţi, dar, „să nu uităm că femeia l-a scos pe Adam din Rai” (Victor Duţă), dovedind
faptul că are o voinţă pronunţată şi demonstrată, dar şi o putere foarte mare asupra
bărbatului, „că are darul de a-l face fericit şi, fără să-şi dea seama, prin caracterul ei
imposibil, reuşeşte să distrugă totul” (Alberto Moravia).

Concluzii
Anna Karenina
Ana Baciu
Hide full transcript
 Olguța lui Ionel Teodoreanu din opera „La Medeleni” este „un drac îngeresc, un
amestec de puritate si de înclinații spre mici răutați”. Ea este nonconformista cu un caracter puternic ce
încearcă să subordoneze tot ceea ce se află în jurul său. Este inteligentă, perspicace și precoce, dar totodată
manifestă și un teribilism al vârstei.

Otilia, cea care dă misterul romanului lui George Călinescu „Enigma Otiliei”
reprezintă idealul feminin al acestuia, mărturisind că Otilia este „eroina mea lirică, tipizarea mea în ipostază
fminină”. Fata de optsprezece ani se remarcă prin copilăria pe care reușește să o împletească cu maturitatea și
prin imprevizibilitatea de care dă dovadă. Pentru Costache ea este „fe-fe-fetița mea”, pentru Felix este o femeie
superiară, adirabilă pe care nu o poate înțelege, pentru Pascalopol este o femeie în devenire, pentru Stănică
Rațiu ea este o fată deșteaptă, iar pentru Aglae și Aurica este o zănatecă.
 Mara, personajul principal din romanul cu același nume al lui Ioan Slavici, este o
văduvă ce domină prin putere și complexitate. George Călinescu vede în Mara „tipul comun al femeii de peste
munţi şi în genere al văduvei, întreprinzătoare şi aprige, la care apare proporţia aceea de zgârcenie şi de
afecţiune maternă, de hotărâre bărbătească şi de sentiment al slăbiciunii femeieşti”, iar Nicolae Manolescu o
consideră „prima femeie capitalist din literatura noastră”, iar portetul fizic dat de autor îi completează imaginea
„Muiere mare, spătoasă și cu obrajii bătuți de soare, de ploi și de vânt”.

Zoe Trahanache, peronajul feminin din „ O scrisoare pierdută” a lui Ion Luca
Caragiale este prima femeie din opera autorului care nu face parte din lumea mahalalelor, ci din burghezie.
Zoe își afirma caracterul în fața oricui, este inteligentă, ambițioasă, încearcă să pară o doamnă distinsă, fidelă
și o familistă convinsă. Desi nu are dreptul de a participa la viața politică, aceasta reușește să își impună
candidatul în favoarea intereselor personale.

Portretul femeii în literatura universală

Publicat de 29.03.2012 de filialamaramures
10 Aprecieri

Comunicare

Ciuclea Mihaela şi Secăreanu Ozana

Coordonator: Beldiga Alexandra

Liceul „Gheorghe Asachi”

Rolul femeii în societate

Ce este femeia? În primul rând, femeia este mamă, soţie, fiică, prietenă. Femeia este sensibilă,
dar totodată puternică. Femeia emană frumuseţe, senzualitate, dragoste. Femeia stă în spatele
oricărui om de succes. Femeia trăieşte fiecare sentiment, de multe ori ajungând să sufere.

După cum spunea Oscar Wilde: ,, Femeile sunt creaturi menite să fie iubite, nu înţelese.” Este
dificil să pătrunzi în mintea unei femei, să o înţelegi, la fel cum e dificil unui bărbat să-şi pună
inima pe tavă. Această ,, creatură” devine muză pentru artişti, dar nu numai.

Din păcate femeile încă sunt considerate inferioare bărbaţilor. În multe state ele sunt
discriminate, fiind victimele violenţei, torturii şi ale nedreptăţii.
 Nu cred că cineva ar putea contesta următoarele fraze spuse de Miguel de Cervantes: ,, Femeia
este sufletul bărbatului, lumina care îl călăuzeşte. Femeia este gloria.” Aş putea spune că femeia
este în stare să facă lumea mai bună. Ea înduioşează, uimeşte, conduce.

„Femeia face lumea. Nimic nu se face decât pentru ea şi prin ea”. Toate comorile ascunse ale
acestui Univers nu le găseşti decât într-un suflet de femeie. Din el extragi seva vieţii, aduni cei
mai valoros. Lacrimile ei nu sunt decât mici picături din oceanul iubirii.

Femeia merită să i se închine toate imnurile,căci în spatele unei femei deştepte se ascunde un
bărbat puternic. Şi după cum spunea Antoine de Saint Exupery : „ Femeia este iubită aşa cum e
iubită muzica, e iubit luxul. Este spirituală sau este sentimentală şi este dorită. Dar ceea ce ea
crede, ceea ce simte, ceea ce poartă în gând… nu interesează pe nimeni.” Femeia frumoasă place
ochiului, femeia blândă place inimii. Prima este o adevărată bijuterie, dar a doua este o comoară.
Ea e muza înţelepciunii, a muzicii. Truda ei se manifestă prin recolte. E întruchiparea frumuseţii
pe care o putem vedea în diverse forme. Dacă nu ar fi ea, nu ar exista însăşi frumosul. Fără ea
lumea ar fi pustie, fără fineţe şi înţelegere. De aceea dânsa trebuie respectată, îngrijită ca o floare,
ca o regină. Căci, „ Cine
poate fi mai adâncă decât marea,

Mai deşteaptă ca povaţa,

Mai tăcută ca poemul,

Mai frumoasă decât zeiţa ?”… FEMEIA.

Şi după cum zice H. De Balzac : „ Femeile sunt mame şi, prin urmare, stăpânele lumii.”

Dona- femeia operei ,, Golful francezului”

Dona este protagonista romanului, o femeie de 29 de ani, soţie şi mamă a doi copii, Henriette şi
James. Se refugiază împreună cu copiii la moşia Navron, departe de zgomotoasa Londră şi de
soţul ei. Făcând parte din clasa aristocraţilor, duce o viaţă lipsită de griji materiale.
După puţin timp, ea se îndrăgosteşte de piratul francez Aubery. Trăieşte o frumoasă poveste de
dragoste.

Până la urmă, Dona a fost nevoită să aleagă între bărbatul vieţii sale şi familie. Aceasta a făcut
decizia corectă, de a fi alături de copii şi de soţul pe care nu îl iubea, deşi acesta încerca să facă
tot posibilul.

Dona este un exemplu de mamă devotată. Ea a dat dovadă de curaj, responsabilitate. Deşi a
trebuit să sufere, nu şi-a părăsit familia. Pe lângă toate acestea, protagonista este o fiinţă
libertină, care nu suportă să fie ţinută într-o cuşcă. Ca orice femeie, vrea înţelegere, respect şi
dragoste. La un moment dat, ea ajunge să fie imatură, comportându-se ca o adolescentă.

Dona este una din eroinele care luptă pentru o viaţă bazată pe valorile sale personale.

Jane Eyre – o adevărată eroină

Jane Eyre este o fetiţă rămasă orfană de la o vârstă fragedă.

Ea trăieşte o perioadă grea din viaţa sa în grija mătuşii sale, Reed. Apoi încearcă să-şi găsească
liniştea şi vocaţia într-o şcoală de fete, Lowood, pensiune pentru cei orfani. Acolo se
împrieteneşte cu Helen Burns, pe care ajunge să o iubească ca pe o soră. După ce Helen moare
de tuberculoză, viaţa ei începe să ia un curs bun, reuşind să se ridice cu ajutorul inteligenţei şi a
talentelor sale ca fiind prima pe şcoală, apoi profesoară pe 2 ani. Paşii mai târziu o călăuzesc spre
un conac pe nume Thornfield. Fiind întotdeauna o fată silitoare şi serioasă, meseria de
guvernantă la o casă cu renume, o descrie perfect. După o vreme Jane se îndrăgosteşte de
stăpânul casei -domnul Edward Rochester , care era cu 20 de ani mai mare decât ea. Dar situaţia
socială îi desparte, iar domnul Rochester are o preferinţă evidentă pentru Blanche Ingram- cea
mai frumoasă fată din comitat. Relaţia dintre Jane şiRochesterse sudează şi mai mult când, în
timpul unei vizite, unul din oaspeţi este rănit la al treilea etaj şi cei doi îl ajută să supravieţuiască.
Jane pleacă la matuşa sa Reed aflată pe patul de moarte şi aici îşi întâlneşte alţi veri. La
întoarcere este cerută deRochesterîn căsătorie, dar în faţa altarului află că acesta era încă însurat
cu Bertha şi, dezamăgită, părăseşte Thornfield. Jane se adăposteşte la o casă, unde le cunoaşte pe
Diana, Mary şi John, aflând mai 5 târziu că sunt verişorii ei. După o vreme ea se reîntoarce la
Thornfield. Acolo descoperă că casa luase foc, soţia lui Edward murise, iar el rămase orb.

Totuşi ea îl găseşte şi se căsătoresc.

Jane este o fată descurcăreaţă încă de mică, având o inimă blândă. Şi-a croit singură un viitor,
întâlnind multe obstacole. Datorită inteligenţei şi talentelor sale a ajuns o persoană respectată.
Este un model de femeie care ştie ce doreşte de la viaţă şi care nu se lasă bătută, iar când în calea
ei apare fericirea, încearcă să n-o accepte dar nici n-o poate lăsa să scape.

Epilog

Femeile sunt adevărate eroine, care luptă pentru scopurile lor, care trec prin viaţă cu fruntea sus.
Ele adoră să fie respectate şi iubite. Sunt bune prietene şi se sprijină unele pe altele. Sunt mame,
care luptă pentru copii lor. Care se sacrifică pentru ei, ca şi în cazul Donei care înţelege că copiii
sunt pe primul loc, chiar dacă aceasta înseamnă să-l părăsească pe pirat, unica ei fericire. Şi în
ultimul rând sunt femei, au dreptul la o viaţă alături de persoana iubită, în cazul domnişoarei
Eyre. Ea şi-a atins scopul în viaţă şi merită să fie fericită alături de domnul Rochester.

Femeile reprezintă zâmbetul, fineţea şi dragostea în această lume. Ele deţin o putere sufletească
enormă. De multe ori raţiunea unei femei călăuzeşte orgoliul unui bărbat.

În această lume dominată de bărbaţi ar trebui să fim mândre că suntem femei şi că ei fără noi nu
ar putea exista.