Sunteți pe pagina 1din 5

www.referat.

ro

Maitreyi
De Mircea Eliade Roman al experientei Mircea Eliade, "o incandescenta de prima marime", un spirit enciclopedic, unul dintre "les porteus de feu", a lasat o opera de poligraf, rod al unei traiectorii biografice si culturale ce uneste Bucuresti-Calcutta-Lisabona Paris-Chicago. "Apartin unei traditii cultural care nu accepta incompatibilitatea dintre investigarea stiintifica si activitatea literara", marturiseste cu mandrie Mircea Eliade in discursul inaugural al Academiei belgiene, la 17 ferbruatie 1977 1).-(Bulletin de 1 Academie Royale de Langue et Litterature Francaise, Tome LIV, nr. 1). Beletristica, pe care n-a considerat-o "un auxiliary al eruditiei" s-a imbogatit cu remarcablie nuvele , romane, povestiri si eseuri, toate scrise in limba romana , ca omagiu adus Moldovei si Olteniei, parintilor lui, adus poporului . In 1933, cand publica Maitreyi (Ed. Nat. Buc.), Mircea Eliade era deja celebru (desi avea doar 26 de ani): scrisese interesante eseuri, studiase in India, calatorise si-i intalnise pe Papini, Panzni, Gentile. Romanul e "o capodobera a ciclului indian" ce cuprinde volumele Isabel si apele diavolului (1930), India (1934), Santier (1935), Secretul doctorului Honigberger (1940) si Nopti la Serampore (1940). Intre acestea, Maitreyi este o experienta morala si un roman care "a sporit cu unul din seria miturilor umanitatii". 2).-(Perpessicius, Op. vol.IV, Minerva, Buc. 1973, pag. 177-178). Protagonistii sunt: misterioasa indianca Maitreyi (personaj real, fiica a lui 21421m1216v Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian) si inginerul european Allan (alias Mircea Eliade, care o cunoaste in perioada studiilor in India, 1928-1931). Povestea lor (cu elemente autobiografice) este "o monografie a turburarii". 3).-(I. Lotreanu, Introducere in opera lui Mircea Eliade, Minerva, 1980, pag.138-140 si urm.) desfasurata de-a lungul a 15 capitole. Stilul este original, subordonat autenticului, imbinand jurnalul, corespondenta, eseul, reportajul si povestirea la persoana I a unor amintiri ale eroului. Mitul fecioarei bengaleze se constituie treptat si dramatic, incepand cu primele capitol unde notatiile din jnurnal, lapidare si reci sunt completate cu amintirile eroului. Astfel, pe Allan Maitreyi nu-l atrage initial, cand o gaseste chiar urata, "cu ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase, cu sanii puternici de fecioara bengaleza, crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt". 4)-(Mircea Eliade, Maitreyi, Nunta in cer, EPL 1969, pag.3 Stud.introd. de D. Micu). Devine apoi curios:"Caci nu izbuteam sa inteleg ce taina ascunde faptura aceasta". O urmareste tot mai atent si in diferite ipostaze, mai ales dup ace va locui in cartierul Bhowanipore, in casa ing. Narenda Sen, protectorul lui si tatal fetei, la invitatia acestuia. Curand apare si dilema lui sufleteasca marcata, pe de o parte, de ispita catre izvorul unei vieti necunoscute vreunui european si, pe de alta parte, revoltata contra "conspiratiei" tesute in umbra de catre tata, ca sa-l sechestreze pentru motive ce lui ii scapa deocamdata. "Il vedea azi, il vede maine." Maitreyi simte nevoia sa i se confeseze facand-o indirect prin opinii pe marginea literaturii, culturii si civilizatiei indiene. Concomitent Allan descopera pasiunea ei pentru Swinburne, Sakuntala, Valery, Whitam, Papini, ceea ce o face tot mai fermecatoare. Dar nu poate sa n-o antipatizeze alteori (poate dintr-un orgoliu masculin) pentru faptul ca scrie versuri, cu geniu chiar,

cum apreciaza elita Calcuttei. Allan se simte tot mai tulburat de aceasta "terra incognita": "Ma ispitea mai mult faptul ei, ceea ce era sigilat si fascinate in viata ei", dar eroul rezista deocamdata. Cu luciditate constata: "Fara indoiala e cea mai talentata si enigmatica fata din cate am cunoscut, dare u pur si simplu nu pot fi casatorit". "Lupta" muta dintre cei doi indragostiti se inscrie pe o curba evolutiva, adancind si dualitatea sentimentelor lui pe scara tulburarii. Allan o invata pe Maitreyi franceza si invata de la ea bengaleza, schimba autografe pe carti si reviste, isi viziteaza reciproc camerele, isi spun istorisiri insinuante, rad si plang. Vorbesc despre casatoria indiana. Eroul are ocazia chiar sa participle efectiv la una, cea a lui Manu cu Lilu. Tulburarea creste alimentata de idila, de prietenie, de explozii temperamentale si intamplarii norocoase. Este hotarat sa renunte la celibat.Tulburele joc al iubirii indiene inainteaza, complicandu-se prin noi experiente rememorate de Allan, deoarece jurnalul este incapabil sa redea temperature incandesceta a trairilor. Una din aceste experiente e cunoscuta de erou intr-o seara pe veranda casei, intr-un ceremonial al atingerii picioarelor goale. Jocul prieteniilor si al voluptatii cu un inefabil cunoscut numai indienilor este insusit magistral si de europeanul Allan, ca o beatitudine a simturilor. El devine, astfel fericitul partener al Maitreyei-devi. In celebra fiica a Indiei coexista deci nevinovatia virginala si rafinamentul iubirii patimase, copila de 16 ani, de o inocenta primitive ce traieste bucuria misterioasa a pomului ei numit "7 frnze", dar si eruditia care tine conferinte profunde, apreciate de un auditoriu elevat. Toate acestea alcatuiesc un univers derutant, misterios si periculos pentru de 23 de ani, care vine dintr-o alta lume, cu o alta cultura si civilizatie. Punctul culminant al legaturii lor nu este departe. Una dintre cele mai coplesitoare ofrande depuse de Maitreyi pe altarul sentimentelor ei pentru Allan ni-l apropie. Este vorba despre povestea incitanta a tinerei, o poveste in care se amesteca veneratia si iubirea filial pentru guru-ul ei, Robi Thakkur (alias Rabindranath Tagore), de la care primise acea manta aparatoare de pacate si protectoare a destinului ei. Odata cu aceasta destainuire, Maitreyi ii "preda" lui Allan si cutia din lemn in care se pastrase insemnele amintirii: o suvita din parul lui alb, parfumata si carliontata. Din moment si prin aceste gesture tanara ii daruieste iubitului prezebtul ei "purificat" prin rupture de trecut. Inaitand in roman, se observa starea de dezorientare a eroului, care atinge cote imposibil de suportat. Astfel, tocmai cand se hotaraste s-o ceara in casatorie, facand oficiala legatura dintre ei, cu convingerea ca momentul era asteptat de intreaga familie, apare un nou motiv al derutei si tulburarii lui. Anume Maitreyi, aceasta Julieta din Bhowanipore, il roaga disperata: "Lor sa nu le spui n-au sa primeasca niciodata sa fiu sotia ta Nu stii ca noi te iubim altfel ca ei te iubesc altfel si eu ar trebui sa te iubesc tot asa,nu cum te iubesc acum Trebuia sa te iubesc tot timpul, de la inceput, ca un frate". Eroul este un aluat pe care tocmai primejdia il isca si-l intareste. Refuzul acesta posibil al familiei ii revitalizeaza sentimentele, facand loc unei veneratii pe care altadata n-ar fi marturisit-o (dintr-un orgoliu european): "Cat de complicat ii era sufletul! Intelegeam o data ca simpli, naive si clari suntem noi, civilizatii. Ca oamenii acestia ascund fiecare o istorie, o mitologie peste putinta de strabatut, ca ei sunt stufosi si adanci,

complicati si neintelesi". Ca ofranda adusa iubitei lui, tarii si religiei ei, in acelasi timp, o treapta necesara spre acceptarea lui in aceasta familie cu stravechi legi orientale, apare hotararea lui Allan de trecerea la hinduism. In acelasi timp, Maitreyi, temandu-se de karma, pentru ca risipeste roua dragostei lor si strica oranduiala lumii, ii dezvaluie conceptia ei de fiica a Indiei, despre iubire. Faptul demonstreaza ca ea se angajeaza in infruntarea primejdioasa a tatalui si a intregii familii, ramanand devotata doar legii sfinte a implinirii cuplului prin casatorie. Urmeaza pagini de un inefabil coplesitor, in care se descriu plimbarile celor doi indragostiti, insotiti de intreaga familie, prin tainicile padurii, sub ploaia de stele a Benegalului. Sunt momente de relaxare poetica, dupa incordarea relatiilor dintre Allan si cei din casa, care spioneaza indiscret primejdiindu-le linistea. Aceste plimbari prilejuiesc moment de sublime, vor fi platite mai tarziu cu un tribut scump-daca ne gandim la Chabu, ce, divulgand parintiilor o scena vazuta in padure, Allan si sora ei, determina declansarea rupturii. La Lacuri, Maitreyi oficiaza mirifica lor logodna dupa un ceremonial sacru, ireal de frumos, eveniment care marcheaza punctual culminant al iubirii lor. Dupa ce primise de la Maitreyi inelul lor de logodna (din fier si aur, cu doi serpi incolaciti), primeste si botezul logodnei, sub auspiciile unei incantatii aproape mistice: "Ma leg pe tine, pamantule, ca eu voi fi al lui Allan si a nimanui altuia. Voi creste din el ca iarba din tine Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi Daca ma simti aproape, cum te simt eu acum, si cu mana si cu inelul intareste-ma sa-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscuta lui sa-I aduc, viata de rod si de joc sa-i dau". Ritualul acestei "nunti din cer" se constituie in cele mai frumoase pagini din roman si cele mai frumoase ale literaturii universal. Si totusi, fara a fi strain de vraja momentului, eroul aminteste concomitant despre ceremonial, detasat, usor iritat, cu o luciditate proprie eroilor lui Camil Petrescu. Semn al aceleasi stari de spirit al lui Allan este poate si gustul de "nesfarsita mascarda", pe care i-l lasa lui un alt eveniment. Este vorba despre fastuoasa si costisitoarea sarbatorire a celei de-a 17 zile de nastere a Matreyi-ei, la care a participat societatea inalta a orasului in respect pentru familie si pentru talcul tainic al acestei varste in India. "Dumeata esti un strain. Eu nu te cunosc. Dar daca esti capabil sa consideri ceva sacru in viata dumitale, te rog sa nu mai intri in casa mea, nici sa incerci sa vezi sau sa scrii vreunui membru al familiei mele Ratiunea acestei purtari trebuie sa-ti fie evident, daca ti-a mai ramas cat de putina minte in nebunia dumitale. Iti cunosti ingratitudinea si ofensa pe care mi au adus-o". 13) (Scrisoarea este reala si a fost gasita in arhiva personala a lui Mircea Eliade, conform Maitreyi Devi, dragostea nu moare, Editura Romanului, Bucuresti, 1992. Postfata Mircea Handoca, pag. 317). Este scrisoarea trimisa lui Allan, care "legalizeaza" dezacordul familiei fata de casatoria visata si determina indepartarea lui din casa si din viata fetei.

Daca pana aici romanul este povestea fericirii dobandite printr-o iubire impartasita, vom urmari reversal medaliei, cu nefericirea nascuta din deznodamatul dramatic. Acesta ocupa un loc mai mic ca intindere in roman, dar nu este mai putin semnificativ prin implicatiile ei (urmarite in deznodamantul romanului). Allan se retrage in Himalaya pentru a se vindeca de "boala" printr-o singuratate deplina. Din octombrie pana in februarie aude si simte un singur suflet, cel al Maitreyi-ei care-I telefoneaza si-i scrie. Copilul minune al familiei sufera pedepse tiranice de la tatal ei, pentru ca incalcase legile traditioanale. In numele iubirii ei ireversibile pentru Allan, incearca sa forseza destinul prin acte "nebune", lupta cu toate mijloacele. Daruindu-se vanzatorului de fructe, spera sa fie izgonita de tatal ei si sa-l urmeze pe Allan. O noua scrisoare mai severa pecetluieste incompatibilitatea dintre cele doua civilizatii si religii, imposibiliatatea unei casatorii intre un alb si o fata neagra, chiar in numele unei sublime iubiri. Termenii, in care este redactata aceasta scrisoare il nedumiresc si-l ofenseaza deopotriva pe tanarul respins atat de categoric de tatal fetei si concediat ireversibil: "Te credeam numai nebun, dar vad ca procedezi ca un sarpe din iarba, caruia daca nu-i strivesti capul cand trebuie, se intoarce si te musca Credeam ca vei avea bunul simt sa parasesti oeasul acesta... Prin telefon am dat ordin sa te concedieze astazi Voi face tot ce-mi va sta in putere ca sa fii expatriate". Remarcam adancirea diferentelor dintre cei doi protagonisti, prin reactiile lor fata de obstacolele ce le-au barat iubirea. Nefericita Maitreyi, armonie a antinomiilor, amestec de mister al eternei fenimitati totodata purtatoare a enigmei unei Otili asiatice, dar si a dramelor eroinelor dostoievskiene, devine si ramane un mit. Este meritul prozatorului care reuseste astfel prin mitul eroinei sa consacre o noua variant unei iubiri clbre, deosebite de Tristan si Isolda, Romeo si Julieta, dar apropiata de acestea prin adevarul unic: iubirea e aceeasi pe orice meridian si-n orice timp, difera doar numele invingatorului si al victimei. Varianta romaneasca este in concluzie "un poem de dragoste in care eroii principali au functiuni de metafore", simbolizand un mesaj etern (I. Lotreanu, Op. cit. pag. 150) In Himalaya, Allan se va vindeca, dar la a doua incercare. Prima il arata in relatie cu Jenia Isaac, tanara muzicanta, o everica finlandeza, care ii ispiteste prin neobisnuitul ei ideal. Victima a unor carti de teozofie, oclutism si yoga, ea venise sa atinga "absolutul" aici in India, sa descopere secretele din central Tibetului. Eroul se simte dezgustat de sine dupa aventura cu ea, pentru usurinta cu care a alunecat in cea dintai halta a noroiului. Cea de-a doua incercare se numeste Geurtie, tanara care ii ofera mancare, adapost si dragoste. De la ea dobandeste puterea credintei "ca viata aceasta e o minune". Asteapta plecarea din India ca pe o izbavire, dar cu acelasi sentiment al nedumeririi in fata Maitreyi-ei, un mite etern inchis pentru el. Pe profanul Allan nu-l mai poate atinge vraja sacrei Devi chiar cand il numeste "soarele ei", "zeul de aur si pietre scumpe" etc. Neputandu-se intalni in acest spatiu, tanarul european se desparte de

aceasta fata-mit cu sentimental culpei, usor de descifrat in cuvintele asezate ca motto pentru roman (scurt scrise in bengali): "Iti amintesti de mine, Maitreyi?/ Si daca da, ai putut sa ma ierti?". I se da un raspuns, celebru si el, la 42 de ani de la acel unic 1930, o replica ce poarta semnatura Maitreyi Devi si se numeste Dragostea nu moare (in Edit. Romanul, Bucuresti, 1992, traducere; prima editie a aparut in 1976, in bangali). Constantin Noica aublinia singularitatea acestui caz al celor doi creatori hipersensibili si hipertalentati, care au dat nastere la doua romane de exceptie. Vocatia autenticitatii au avut-o amandoi in "repetarea celei mai mari minuni a lumii". Traita de Allan si Maitreyi sau de Mircea Eliade si Amrita, povestea nuanteaza teza lui Poulet asupra indentificarii operei: "ca nu exista o singura cale de patrundere", "spiritual nefiind pentru toata lumea acelasi". Demersul critic intreprins de specialist sau de un lector oarecare prin limetele recunoscute lasa calea redescoperii cartii de fiecare cititor si cu fiecare lectura a sa. Astfel, chiar mitul Maitreyiei va fi ucis.

Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate