CEZARA

Femeia este fiina cea mai complex in faa brbatului i cel mai greu de ineles, deoarece, de multe ori in faa
brbatului, ea dorete s par aspr, cu un caracter ferm, ins in realitate ea este cea mai ginga i sensibil
floare dintre toate florile ce au existat vreodat sau, uneori poate fi invers: dulce in aparent i rece in realitate,
exact ca menta. Ins oricum ar fi ea, femeia este cea care face lumea fiindc intreaga societate i intregul univers
a atirnat i va continua s atrne de genele femeii, cci, dup cum spune Jouy, acolo unde pentru brbai e u n zid
de aram, pentru femei nu e adesea dect o pnz de pianjen. Eu sunt de acord cu aceast afirmaie deoarece
frumuseea i inteligena ei arma principal a femeii topes inimi de ghea i deschid ui de fier.
Astfel, personajul nostru feminin Cezara din nuvela cu acelai nume a lui Eminescu face parte din categoria
femeilor care topesc ninimi de ghea. Ea este personajul prinicpal, la fel ca i iubitul ei, Ieronim. Cezara ne
apare ca o contes frumoas. Prin trsturile ei fizice o putem defini ca personaj romantic: Dar ce frumoas, ce
plin, ce amabil era! Fa ei era de-o albea chihlimbarie intunecat numai de-o viorie umbr, transpariiunea
acelui fin sistem venos ce concentreaz idealele artei in boltit frunte i-n acei ochi de-un albastru intuneric care
sclipesc in umbra genele lungi i devin prin asta mai dulci, mai intunecoi, mai demonici. Prul ei blond pare-o
brum aurit, gura dulce, cu buza de desupt puin mai plin, prea c cere srutri, nasul fin i brbia rotund i
dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Att de obil, att d efrumoas, capul ei se ridica c-un fel de copilroas
mndrie, astfel cum i-l ridic caii de ras arab, -atunci gtul nalt lua acea energie marmoree i doritoare
totodat ca gtul lui Antinuous. i aici, observm in opera lui Eminescu, chipul angelic i perfect al femeii.
Pe lng faptul c era de o frumusee dumnezeiasc, ea mai era curioas i neastimprat. Astfel, dup ce l-a
vzut pe tinrul clugr Ieronim care in viziunea ei pare un demon frumos, serios, nepstor, s-a dus s
cotrobiasc prin odaia pictorului Francesco in sperana c va gsi ceva. Dar, in scurt timp, Francesco i Ieronim se
intorseser in odaie i, ca s nu fie vzut, Cezara se ascunse dup patul artistului i nu se mica din loc tcea
ca petele, iar atunci cind vzuse acel model frumos, snii ei crescuse intr-atita de btile inimii, inct srise un
bumb de la pieptnaul cam ingust de catifea neagr //. Ea-i dezbumb pieptarul, snii ei albi ca zpada se
eliberar din inchisoarea lor de catifea. In aceste clipe ea tria nite stri de agitaie, dup care se liniti puin: i
o duioie dulce i linitit i umplu sufletul Ea nu mai era aceeai. Din tremurtoare deveni lin acuma-l iubea. /
/ i venea s pling acum buzele ei se descletar c-o dulce expresie de durere i de umor. Simea c plinge
fr s vreie.
Prin elementele de autocaracterizare ea ii cere iertare pentru dragostea ce o poart in suflet. Dar de ce? Atunci
cind te indrgosteti de cineva, te indrgosteti fr s vrei i fr ca s-i dai seama la inceput. Inima se
indrgostete de cel pe care il alege ea, dar nu de cel pe care raiunea il vrea. Iar odat ce inima i-a fcut
alegerea, atunci raiunea cedeaz inimii fiind nevoit s accepte alegerea ei. i astfel, pentru a obine dragostea
celui pe care Cezara il iubete, e gata de orice, chiar i s se umileasc in faa lui: Iart dac-o femeie ii spune c
te iubete. O femeie frumoas i tinr, cci tiu c snt frumoas Ah! Cum a topi gheaa ochilor ti cu gura
mea iubite! // cind te iubesc, cind a primi s fiu servitoarea ta, numai s m suferi intr-un col al casei in care
vei locui tu, s suferi ca s srut perina pe care va dormi capul tu. Vezi tu ce copil supus, umilit, este amorul? //
a fi un miel, c n-a vorbi un cuvnt, c a tcea privindu-te, dac m-ai iubi i tu pe mine.
Dar Ieronim nu voi s-i inspire sperane dearte, cu toate c cu ct o privea mai mult, cu att o gsea mai
frumoas. Pentru el, ea este scump, ins nu o iubeti in felul cum i-ar dori el insui deoarece Ieronim nu
cunoscuse acest profund sentiment. La momentul dat el are pentru ea doar simpatie i i cere timp pentru ca
aceasta s se transforme in iubire. In viziunea lui Cezara este o copil namorat de el, pe care n-o iubete. A
vzut-o roie, sfioas, turburat m-a rugat s-i sufr iubirea nu-i pot descrie expresia de nevinovie,
candoare i amor din faa ei dar am schiat-o. n acest mod, Ieronim incearc s se conving pe sine insui (sau
s se impun) s cread c n-o iubete, dar nu-i reuete acest lucru pentru c mai apoi el singur se contrazice:
e chiar frumoas s spun dreptul. Brbia se rotunjete ca un mr galven guria cteodat parc-i o cirea i
ochii, ah ochii! Numai de nu i-ar apropia de-ai mei imi atinge genele i m-nfioar pin-in tlpi. // s fiu drept
ce tie ea c m chinuie. Dup ce accept in suflet c o ibuete, chipul Cezarei se schimb in viziunea lui in raprot
cu strile sufleteti trite de el: faa ei nu mai era tras, ci se rotunjea vdit, snii ei erau mai plini, numai roaa
din obraz dispruse, fcnd loc unei palori care-i da un aer de nespus blndee. Ochii nu mai aveau acea
slabtic i noptoas strlucire in adincimea crora fulgera intunecosul amor i intuneacoasa dorin, ci,
limpezii, nespus de adnci, te-ai fi uitat zile intregi in ei. Linite i o melancolic pace era in adincimea lor i in
acea fa atit de plalid, plin dar trist, suridea suferitor oarecum gura de purpur o raz a Ierihonului a crei

frumusee nu se trece. S-apropia incet, asemenea unei lunatice, ca-n somn. i atunci, el recunoate c o ibuete,
definind i trsturile ei morale: Acum eti in capul meu, inger, frumoas cum nu te-am vzut niciodat dulce
Nu tii tu c eu te iubesc? Trandafirii infloresc pe faa ta. Tu, regin a sfuletelor, nu eti curat ca izvorul?
Mldioas ca chiparosul? Dulce ca filomela? Tnr ca luna plin, copilroas ca luna plin, compilroas ca un
canar, iubit ca o Dumnezeire?.
Dup ce i-a pierdut iubirea, a plecat la mnstire unde s-a regsit pe sine insi i in zilele calde ea se dezbraca
i, lsndu-i hainele-n boschet, se cobora la mare. Chip minunat, artare de zpad in care tinra delicatee,
dulcea moliciunea a copilriei era intrunit cu frumuseea mobil, coapt, suav, pronunat a femeii. Prin
transparena general a unei pielie calde, netede care lsa urme dac-o atingeai, se vedeau parc vinele roii.
Aceast nuditate descoperit de Cezara este o stare ambigu, de via pleanar i de moarte simbolic. Astfel, ea
a depit condiia uman ptrunznd intr-o zon sacr, adic real, spre deosebire de spaiul inconjurtor
profan, mcinat de venica devenire i surpat de iluzii dureroi zdrnicii.

Ieronim&Cezara
Numai astfel putem explica, respectand coerenta structurii de simboluri a naratiunii, de ce, initial, setea de amor"
a Cezarei, acea nemarginire de simturi contrazicatoare, turburi, desperate", se confrunta cu atitudinea de rezerva
si amanare a lui Ieronim, cu melancolia lui impersonala", cu neho-tararea si seninatatea lui abstracta". Singura
magia insulei" va rezolva drama protagonistilor, detinand rolul decisiv in istoria pasiunii lor. Ieronim se va
indragosti cu adevarat de Cezara numai dupa ce amandoi vor fi regasit nuditatea paradisiaca, in geografia mitica,
nu
reala,
a
insulei,
departe
de
"cetate"
(spatiul
profan).
Opozitia romantica dintre protagonisti se coreleaza, in prima parte a nuvelei, cu structura antinomica a portretului
fizic. Asocierea contrariilor angelic/demonic in portretizarea lui Ieronim este, de asemenea, in spiritul gandirii
romantice care propune esente antitetice prezente in acelasi individ: tanarul... pare un demon... frumos, serios,
nepasator"', "cel mai frumos model de pictura... un inger de geniu, caci demonii sunt ingeri de geniu..."
Perspectiva ii apartine Cezarei, respectiv pictorului Francesco. In aceiasi termeni este portretizata Cezara: "par
blond - bruma aurita" si ochi de-un albastru intuneric", demonica", perspectiva fiind a naratorului.
Armonizarea contrariilor in cele doua portrete reface, in structura de profunzime a textului, imaginea androginului,
motiv fundamental al literaturii romantice: frumusetea feminina a lui Ieronim (care se lasa cucerit) si
agresivitatea" aproape virila a Cezarei (care provoaca si cucereste). La inceputul nuvelei, inversarea temporara a
rolurilor si similitudinea portretelor fizice ale protagonistilor mascheaza, accentuand, conditia si statutul fiecaruia:
virilitatea
lui
Ieronim
si
feminitatea
Cezarei.
Daca pentru Ieronim iubirea se exprima prin spiritualizare, iubirea Cezarei este, din primul moment, revarsare a
simturilor. Amestec paradoxal si tulburator de atitudini, de stari - inocenta si senzualitate, sfiosenie si indrazneala
-, Cezara este vie si voluptuoasa, prezenta ce alerteaza instinctele lui Ieronim, impiedicandu-l s-o iubeasca.
Vederea lui Ieronim pozandu-i pictorului Francesco ii desteapta eroinei senzatii si emotii a caror intensitate n-o
poate controla: era obosita de emotiune", tremura ca varga", avea toaleta dezorganizata, parul valvoi, ochii
aprinsi, fata rosie ca sangele", ochii plini de lacrimi si dorinta". Pasiunea ce ravaseste si consuma organic este o
valenta a erosului romantic. Cealalta fateta a acestuia o descoperim in fuga de instinctualitate proprie lui Ieronim.
Schimbul de scrisori din capitolul V, prologul iubirii dintre Ieronim si Cezara, demonstreaza aceasta dualitate.
Femeia este imploratoare, patetica, dar si orgolioasa (constienta de frumusetea si tineretea ei, de vraja ei
seducatoare), intuitiva si sentimentala, senzuala dar si sfioasa, supusa si totodata provocatoare, o alta Floare
albastra". Retorica sentimentului este pe masura, necenzurata: "Ah! Cum as topi gheata ochilor tai cu gura mea iubite!" Barbatul este reticent fata de aceasta viziune asupra fericirii". El este ganditorul sceptic,
schopenhauerian, care vrea sa descopere valoarea eterna a frumusetii iubitei, imobilizata in icoana", dezbracata
de vocea ispititoare a speciei. "Aurul este o nenorocire si fericirea, ce mi-o oferi, venin".