Caracterizarea personajelor Ieronim și Cezara

Ieronim și Cezara sunt personajele principale ale operei „Cezara” de M.Eminescu. Acestea sun
personaje tipic romantice, excepționale în împrejurări excepționale. Pornind de la numele lor,
Cezara și Ieronim care sunt deosebite, deducem unicitatea lor dar și unele calități pe care le
posedă. Cezara dezvăluie de la început temperaamentul sangvin, este o fire voluntară și stoică,
aceasta dă dovadă de dominație. Ieronim semnifică un nume cu valoare mistică care dezvăluie un
comportament neobișnuit și o gândire cu totul diferită.
El este un personaj romantic, tipic eminescian care reprezintă omul de geniu ce nu se poate lăsa
măgulit din dragostea unei femei frumoase. Este tipul inadaptabilului romantic, idealist, el nu
acceptă să coboare de pe piedestal pentru a trăi o iubire pământească, astfel, el o îndeamnă pe
Cezara să devină o stea, pentru că doar astfel o va putea iubi. Cezara, prin stoicismul și
volitivitatea sa aspiră spre absolut, spre dragostea pură și supremă care nu poate fi trăită decât în
izolare. Faptul că ea disprețuiește amorul unui om ce o iubește ne demonstrează acest lucru și îi
oferă ei titlul de personajul romantic, geniu neînțeles.
Fiind personaje romantice, ei sunt capabil de a întrețin eu o dragoste absolută. În societate,
aceștia au poziții diferite, Ieronim este un tânăr sărac numit de Eutanasie „frate laic” acesta
dorește să devină călugăr dar temperamentul său melancolic cu tendințe flegmatice nu-i permite.
El este un liber cugetător. Cezara este o contesă, fiica marchizului Bianchi. Din punctul de
vedere al temperamentului, este o ființă determinată, trăsăturile morale ale ei se reflectă în
faptele sale hotărâtoare. Starea de spirit a personajelor este diferită, Cezara trăiește sentimentele
zeiței Venus, dornică de amor și pasiune și gata să se supună în numele dragostei „când aș primi
să fiu servitoarea ta numai să mă suferi întru un colț al Casei în care vei locui tu…” Ieronim
trăiește sentimente de împotrivire, el nu recunoaște această fericire, „Amorul este o nenorocire și
fericirea ce îmi oferi, venin”. După propriile sale cuvinte, el trăiește în mândrie și răceala sa.
Atunci când este refuzată, ea era doar tristă, „ar fi plâns de-ar fi murit, dar nu putea fi supărată pe
el, el nu avea milă de ea dar nu se putea simți măgulit de dragostea ei”. În final însă, ei vor simți
același sentiment al dragostei absolute, dragoste de vis.
Din perspectiva naratorului, Ieronim este un tânăr călugăr, fiind comparat cu un dulău când și
întinde toți mușchii în soare, leneș, somnoros fără dorințe. Are o frunte înaltă și egal de largă,
asupra căreia părul formează un cadru luciu și negru, stă așezată deasupra unor ochi adânci în
boltele lor și deasupra nasului fin, o gură cu buze subțiri, o bărbie rotunjită, ochi mulțumiți.
Autorul o descrie pe Cezara dreptul frumoasă și amabilă. Fața ei era de o albețe chihlimbarie,
sistemul venos era de o transparență fină, fruntea era boltită iar ochii de-un albastru întuneric
care sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai demonici. Părul ei blond
pare-o brumă aurită, nasul fin și bărbia rotundă și dulce. Atât de nobilă, atât de frumoasă.
Cezara îl găsea pe Ieronim frumos, cu trăsături nobile, părea un demon, serios, nepăsător. În
timpul ședinței de pictură Ironim era văzut ca un cap frumos pe niște umeri largi și albi, un
model frumos din a cărui mușchi și forme respira mândria și noblețea.
Ieronim o vedea pe Cezara frumoasă,, adorabilă, o păpușă ușoară. Cezara se comportă ca o ființă
superioară omului simplu-Castelmare căruia îi refuză dragostea dar în același timp este gata să se
supună lui Ieronim ,,am crezut că am dreptul de-a dispreţui amorul unui om ce mă iubeşte... mi s-
a răsplătit cumplit acest dispreţ cu aceeaşi măsură”.
Ea este tipul femeii care topește inimi de gheață și deschide uși de fier, ca dovadă este faptul că
ea devine pentru Ieronim „regină a sufletelor, curată ca izvorul, mlădioasă ca chiparosul, dulce
ca filomela, tânără ca luna plină, copilăroasă ca un canar, iubită ca o Dumnezeire..”. Este o
statuie de marmură sau un tablou zugrăvit pe un fond luminos într-o carte cu icoane.
Îndrăgostit Ieonim devine asemeni unui copil amețit iar Cezara este atât însetată de amor ca
copilul cel tânăr și fraged, buzele ei erau uscate de dorința unei sărutări, cugetarea ei era
împătimită cu ca un strat cu florile pe jumătate vestejite de arșiță.
Consideri că Ironim și Cezara reprezintă actorii dragoste absolute care caută Floarea Albastră.
Această dragoste de vis nu poate fi trăită în societate deoarece este supremă iar ei ambii
reprezintă tipul inadaptabil astfel, într-un final, aceștia își trăiesc dragostea departe de ochii
lumii, pe insula lui Euthanasius.