Sunteți pe pagina 1din 3

Simbolism

George Bacovia,Plumb
Primul curent modern, simbolismul, apare la sfarsitul secolului al XIX-lea in Franta ca
reactie la romantism si parniasenism. Dupa o perioada de tatonari si exces de
teoretizare, simbolismul romanesc autentic are parte de o recunoastere definitiva in
1916, o data cu aparitia primului volum bacovian, Plumb. Cel mai mare poet al
ploii si ninsorii din literatura noastra, cum il numea Dumitru Micu, George Bacovia
s-a format intr-o perioada dominata de acei poetes maudits: Baudelaire, Rollinat,
Verlaine, Mallarme, inrudindu-se cu acestia prin atmosfera stranie, starea de
neliniste, nevroza, prezenta obsedanta a mortii.
Bacovia devine un poet cu contur distinct de la primul sau volum de poezii prin care
se impune ca un poet autentic si original, cu o tonalitate cu totul noua in poezia
romaneasca de pana atunci. In cadru poeziei romanesti simboliste, alaturi de
Dimitrie Anghel, de Ion Minulescu si altii, Bacovia ocupa un loc aparte. Motivelor
florale si de melancolie ale lui Anghel, celor exotice si fanteziste ale lui I. Minulescu,
Bacovia le-a alaturat decorul asezarilor lacustre, ca si viziunile provinciale mohorate
si funebre din Plumb. Prin poeziile sale, el creeaza inca de la inceput, cum avea sa
scrie E. Lovinescu, o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamne reci cu ploi
putrede, cu arbori cangrenati, limitat intr-un peisagiu de mahala de oras provincial,
intre cimitir si abator []
Poetul si-a marturisit conceptia despre actul creator:Nu am niciun crez poetic.Scriu
precum vorbesc cu cineva, pentru ca imi place aceasta indeletnicire.Traind
izolat,neputand comunica prea mult cu oamenii,stau de vorba cu mine insumi
Acesta confesiune anticipeaza tema centrala a universului liric bacovian si anume
singuratatea. Ea presupune monologul neincetat al omului, conturandu-I conditia
tragica. Astfel, poezia Plumb nu e o simpla abordare a temei mortii, ci un manifest
al singuratatii, care conduce la alienare, la pierderea identitatii. Aceasta deschide
volumul omonim, reprezentand o emblema a universului poetic bacovian. In numai
doua catrene, poezia exprima o tristete fara margini, covarsitoare, care planeaza
peste versuri. Poezia bacoviana este aceea a unui prizonier, a unei constiinte
inspaimantate de sine si de lumea inconjuratoare.
Titlul introduce un simbol fundamental, asociat cu Saturn, planeta melancoliei si a
stagnarii. Acest metal se leaga de alchimie, trasaturile acestuia (culoare cenusie,
greutatea strivitoare a acestuia) sugerand starile sufletesti ale eului liric: apasarea,
deznadejdea, angoasa, solitudinea. Simbolul este reluat obsesiv in cele doua
catrene: sicriele de plumb( reprezinta universul inchis,claustrarea) , flori de
plumb(sugereaza rigiditate, moartea idealurilor, a frumusetii, a sperantei) ,
coroanele de plumb( absolutul si perfectiunea redate prin ideea de cerc sunt
anulate prin determinantul plumb), amorul meu de plumb, aripile de plumb.
Structural, poezia este construita pe principiul simetriei si prin paralelism sintactic:
prima strofa corespunde realitatii exterioare, obiective (cavou,sicriu) iar cea de
a doua realitatii interioare, subiective.

Prima strofa descrie un spatiu al claustrarii, al solitudinii, ostil vietii, marcat de


simboluri din spera thanatosului( cavou, sicrie, coroane, mort). Rupt parca cu totul
de restul lumii, singur langa mort, scuturat de frig in cavoul in care vantul face sa
scartaie lugubru grelele coroane, poetul pare intruparea tristetii insasi, a solitudinii
totale. Monologul tragic al poetului se exteriorizeaza intr-o forma de o simplitate
unica. Bacovia foloseste imagini simple, metafore si personificari voit sterse
(Dormeau adanc sicriele de plumb). Artificialitatea studiata a decorului sugereaza
neantizarea universala. Dimensiunea interioara a eului, deja asimilat de realitatea
complet mineralizata, este redata in versul al treilea: Stam singur in cavousi era
vant Laitmotivul stam singur sugereaza imposibilitatea comunicarii cu lumea.
Starii de inertie din primele doua versuri i se opune vantul, generator al unui
zbucium haotic, ce antreneaza sugestii auditive stridente.
Strofa a doua subliniaza vidul existential, solitudinea ontologica, in absenta
afectivitatii: Dormea intors amorul meu de plumb. Cuvantul intors , cu dubla
raportare la verbul dormea si substantivul amorul trimite catre o idee ragasita
la Lucian Blaga, si anume aceea ca intoarcerea catre apus inseamna moartea,
neantul. Paralelismul intre structurile flori de plumb-amor de plumb evidentiaza
identitatea dinre lumea exterioara si lumea interioara. Amorul abstract din prima
strofa capata, in cea de a doua, postura de mort, sugestie a fiintei devenite neant.
Senzatia cauzata de vant devine frig, simbol al universului ostil. Marcat de aceeai
singurtate total, eul liric ajunge s se priveasc din exterior ca un strin; strigtul
su de dezndejde fiind o ncercare de salvare iluzorie. Imaginea metaforic a
ngerului cu "aripi de plumb" presupune senzaia cderii definitive a omului ntr-o
lume a morii n care nlarea nu mai este posibil. V. Fanache aprecia ca
Geometria textului bacovian descrie o cadere, sugestie a iminentului crepuscul.
Poetul se considera un refuzat al lumii si la randul sau intoarce un refuz. Nihilismul
sau se indreapta impotriva propriului eu pe care il vede degradat. Simte inainte de
toate eroarea si oroarea propriei existente.
Pentru Bacovia, plumbul este punctul terminus, marcand ruptura de utopia salvarii,
a evadarii: Ce il separa pe Bacovia de utopia romantica sta in faptul ca in textul
sau nu se intrevede salvarea nici in viata, nici in moarte, lipseste magicul taram
compensatoriu[...] (V.Fanache)
Din punct de vedere lexical se remarca vocabularul sarac, marca a golului sufletesc
si repetitia obsesiva a unor termeni ceea ce duce la desemantizarea lor. La nivel
morfologic se constata frecventa substantivelor care circumscriu un decor static,
monoton. Poezia sustine ideea pierderii identitatii, eul liric fiind un instrainat de
lume si de sine, dezorganizat sufleteste, inconjurat numai de obiecte, condamndat
sa traiasca intr-un univers aberant, fara a putea comunica cu celelalte forme ale
existentei.
Creatia bacoviana reprezinta o experienta artistica dintre cele mai originale, cu
insemnatate urmari pentru intreaga evolutie a limbajului poetic. George Bacovia
este un simbolist de un tip aparte, nu un simbolist pur, ci unul primitiv (N.
Manolescu), n sensul renunrii la procedeele sofisticate, rafinate ale curentului
simbolist i al cultivrii unui limbaj mai realist, prin care a ncercat o depoetizare

a lirismului. Acesta l-a determinat pe N. Manolescu sa vorbeasca despre


antisimbolism, apropiindu-l pe Bacovia de curentele avangardiste ce s-au
manifestat ulterior, in perioada interbelica.