Peisagiu retrospectiv

Ion Barbu

O, desfrunzirile din urmă!

Te uită, vastele păduri
Stau veştede sub greaua turmă
De nori haotici şi obscuri.
Te uită, soli ai crustei albe
Ce-o să se-aşeze, de pe-acum
În dantelări de fine salbe.
Pe tufa umedă, pe drum

Un cinic puf au nins scaieţii…

Şi totuşi iată-mă venit
În faţa toamnei şi-a tristeţii
Cu gândul iarăşi ispitit

De-avântul surd care destinde

Tot mai departe largu-i zbor
Deasupra zărilor murinde,
A sumbrei văi, a tuturor.

lon Barbu este un poet modernist, ca și Tudor Arghezi și Lucian Blaga, aparținând
perioadei interbelice a literaturi. Numele de lon Barbu este un pseudonim literar pentru Dan
Barbilian, o personalitate complexă, un matematician de reputație europeană (profesor
universitar, autor de studii de specialitate). In 1918, debutează în revista „Literatorul", cu
poezia „Ființă" și se afirmă, ca „poet nou", original, la cenaclul Sburătorul, condus de Eugen
Lovinescu. In 1921, apare placheta ilustrată nepotrivit, „După melci", pe care poetul o retrage
din librării, iar în 1930 este publicat singurul său volum antum, ,Joc secund".
Gândirea barbiană se întemeiază pe concepția conform căreia poezia este „un semn al
minții", ea interferând cu matematica: „Oricât ar părea de contradictorii aceşti doi termeni la
prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se
întâlnește cu poezia. Ca și în geometrie, înțeleg prin poezie o anumită simbolică pentru
reprezentarea formelor posibile de existență." Poetul matematician este împotriva „poeziei
leneşe", refuzată de Idee", fiind în favoarea lirismului pur, înțeles ca o contemplare a lumii,
ca o comunicare cu universul, preferând lirica intelectualizată.
Poezia Peisagiu retrospectiv ilustrează starea contemplativă a poetului, insuflată de
elemente ale cadrului natural. Ca motive literar regăsim motivul naturii, al timpului și al
morții, conturând sentimentul de nostalgie relevat în discursul poetic. Anotimpul tomnatic
aduce moartea fizică a vegetalului, amintind, totodată de nimicnicia, efemeritatea și
fragilitatea umană, pe care poetul o resimte atunci când privește peisagiul din fața sa, așa cum
ilustrează și tabloul artistic creionat în text. Figurile artistice remarcabile ce evidențiază
această idee sunt epitetele vastele păduri, nori haotici, cinic puf, avântul surd, respectiv
epitetul personificator zărilor murinde, metafora dantelări de fine salbe. Punctuația afectivă
reliefează, de asemenea, mesajul poetic, ilustrând starea metidativă a eului (Un cinic puf au
nins scaieţii…).
Nu în ultimul rând, se remarcă elemente expresioniste precum regresiunea spre
vegetal, cultul primitivului, al miticului, poezia Peisagiu retrospectiv, semnată de Ion Barbu,
impresionând prin plasticitatea limbajului și intensitatea trăirilor afective exprimate.