Modelul 52

Subiectul I. A)

1) Sensul secvenţei „am făcut saltul” este acela de schimbare a mediului, mai exact al
oraşului în care autorul îşi petrecea o parte din viaţa acestuia.

2) Motivul pentru care autorul consideră că i-ar fi greu să trăiască într-un sat este acela de
obişnuinţă cu modul de viaţă din Bucureşti, devenind citadin. Acestuia i-ar fi lipsit dinamica,
îmbulzeala şi zgomotul oraşului.

3) Oraşele mari precum Parisul şi Roma i se par autorului absurde, antiumane, întrucât sunt
de mărimi mari, reprezentând capitale uriaşe în care te poţi rătăci cu uşurinţă „în care te pot
depersonaliza, aşa cum afirmă şi autorul: „ci de o senzaţie stresantă că mă pierd, că sunt „înghiţit”,
că mă depersonalizez”.

4) Autorul simte senzaţia de disconfort în Los Angeles datorită proporţionalităţii acestuia,

privindu-l ca pe un oraş nemărginit, dar în acelaşi timp sufocant. „Dacă un târg de la noi îţi poate da
senzaţia sufocantă de spaţiu închis (...) aici ai nostalgia limitelor. Ca să respiri în voie, ţi-ar trebui
nişte orizonturi mai reduse.”

5) În concepţia autorului, traiul într-un megalopolis este unul stresant, cu îngreunare a vieţii
sociale şi împiedicarea comunicării cu persoanele dragi; prezenţa obiectelor de navigaţie fiind
esenţiale în străbaterea acestor locuri aglomerate.

B) Adaptarea reprezintă un proces de modificare a organismelor vii, în urma căruia rezultă o

corelare a structurii morfologice şi a funcţiunilor fiziologice ale vieţuitoarelor în raport cu mediul
înconjurător.
În opinia mea, adaptarea la un nou mediu este influenţată de felul de a fi al unei persoane,
aceasta fiind realizată treptat în ritmuri diferite de la un individ la altul.
În primul rând, schimbarea mediului în decursul vieţii unei persoane se realizează minim o
dată pentru diferite perioade de timp. Impactul acestei schimbări variază odată cu distanţa,
societatea şi afinitatea personală. De exemplu, aşa cum reiese din text, unei persoane care a trăit un
sfert din viaţă la sat, pe uliţă, jucându-se prin praf cu prietenii din copilărie, îi este destul de dificil să
facă saltul la oraş , persoana respectivă fiind liniştită, sedentară ce îşi nimiceşte pământul în sat este
depersonalizată de proporţile oraşului, ce te poate „înghiţi” şi transmite o stare de sufocare.
În al doilea rând, adaptarea la un mediu poate fi influenţată şi de controlul emoţiilor
individului, întrucât aceasta reprezintă cheia în socializare, empatie şi cunoaştere mai rapidă a
personalităţii celorlalte persoane. Persoanele timide nu se adaptează rapid la un mediu, fiindu-le
greu să socializeze din cauza temei de prejudecată. De exemplu, schimbul unui mediu de învăţământ
cu altul poate conduce la o adaptabilitate mai bună sau, dimpotrivă, mai rea datorită modului de
predare al profesorilor, educaţia colegilor şi conduitei institutului.
În concluzie, adaptarea la un nou mediu este influenţată de felul de a fi al unei persoane
conform trecutului, controlului emoţiilor şi experienţelor individului respectiv.

Subiectul II.
Tema operei o constituie singurătatea identificată prin pronumele şi verbele la persoana I ce
denotă un lirism subiectiv („singur”, „al meu”, „am zis”), eul aflându-se în ipostază reflexivă şi
contemplatoare („mă revăd”).
 Punctele de suspensie au rolul în a accentua starea de tristeţe şi dezamăgire cu privire la
trecerea timpului („Şi trece al meu nume,/Şi-atâtea sperări...”) şi scurtarea treptată a vieţii umane,
sfârşită prin moarte.
Repetiţia versurilor („O, gânduri,/ În lume!”) reprezintă conştientizarea autorului prin
evocarea lumii la schimbarea acesteia într-un ritm alert şi inevitabil datorită evoluţiei.