Ion Barbu poezie si geometrie

Cassian Maria SPIRIDON

Cel care a impus ermetismul canonic, Ion Barbu (19 martie 1895-11 august 1961) public prima poezie, Fiinta, pe 18 septembrie 1918 n Literatorul lui Alexandru Macedonski. Cel care l -a mbolnvit deflacra versurilor a fost Simion Bayer, cnd se afla la aceeasi gazd din Bucuresti, elev n clasa a VIII-a. Singurul cititor pentru care scria la acea vreme , provocat de acesta, era Tudor Vianu, adolescent si mai aparent genial, elev n clasa a saptea cruia initial a vrut s-i dea revansa la ironia lui, dar cum recunoaste: Dac am perseverat, este c-am prins gust de acest joc. ntr-un dialog cu I. Valerian, publicat pe 5 februarie 1927 n Viata literar, afirm c se situeaz mai mult ca practicant al matematicilor si prea putin ca poet, si numai att ct poezia aminteste de geometrie. Desi, n aparent cei doi termeni par a fi contradictorii, chiar n evident opozitie, Ion Barbu vedea n domeniul nalt al geometriei, un loc luminos unde se ntlneste cu poezia. Pentru o suplimentar argumentatie apeleaz la mersul contemporan al stiintei, la Einst ein, care prin structura descoperirilor sale, concureaz cu Euclid n imaginarea de universuri abstracte. n consecint, crede, usor pleonastic, cvisul oniric este o nou surs de inspiratie. Prilej de a defini n congruent poezia si geometria: Ca si n geometrie, nteleg prin poezie o anumit simbolic pentru reprezentarea formelor posibile de existent. Domeniul visului este larg si ntotdeauna interesant de exploatat. n felul acesta nteleg suprarealismul, care n cazul nostru devine un infrarealism. Visnd la editarea unei reviste cu nume matematic vis, din pcate, nefinalizat, si dorea s-o nsoteasc pe frontispiciu cu inscriptia de pe poarta Academiei lui Platon: Nimeni s nu intre aici, dac nu-i geometru. Si imediat tine s precizeze: Asta nu nseamn c poetii vor fi exclusi. Dup cum ti-am spus, pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, asa c, rmnnd poet, n -am prsit niciodat domeniul divin al geometriei. Cu totul mpotriva traditionalismului vehiculat n epoc de smntoristi, se simte dator s defineasc ce nseamn instinct traditional si s precizeze izvorul poemei Nastratin Hogea la Isarlk: Nu o ideologie la ndemna oricrui strin botezat, ci o experient n ascendent. Cred c accentul unui crestin milenar poate fi lesne deosebit de contrafaceri. Am ndoieli asupra poeziei traditionaliste. De aceea se observ nNastratin Hogea la Isarlk, precum si n celelalte poeme balcanice, c dau preponderent mai mult elementului halucinatoriu. Poeziile abjurate, de altfel, neincluse n Dup melci (1921) si mai trziu n Joc secund (1930), le consider simple exercitii de digitatie. Ne aflm n fata unei severitti n marginile exagerrii, cu ele a si debutat la Sburtorul, unde n fata amfitrionului clasic, cum l supranumeste pe E. Lovinescu, se prezint cu ntile pagini sub apelativul de Ion Popescu. n revist va semna Ion Barbu (numele bunicului, constructor zidar), nu cu adevratul nume, Dan Barbilian. Cauza: Nu aveam curajul s amestec pe geometru n poezie, desi ntreaga sa oper liric e o extaz ce celebreaz logodna poezie-geometrie. Reperul de la care se revendic, n acelasi interviu, este poetica vechii Grecii, cu direct ascendent din oda pindaric: Neputnd s apar naintea concettenilor mei, ca poetii de altdat, cu lira n

mn si florile pe cap, mi-am poleit versul cu ct mai multe sonoritti. Pe lng unitatea spiritual, adaug si una fonetic. Uvedenrode este poema pe care o consider ilustrativ pentru directia sa liric, obsesie a unei claritti irationale, ce sugereaz la nceput, cu o limpezime n proximitatea silogismelor, un Oedip translucidsi germanic, apoi o evadare n vis, totul tratat rapsodic conform canoanelor poetice ce mi le-am trasat, cu acea sonoritate imanent de care-ti vorbeam. Poezia pentru Ion Barbu rmne o atitudine de vis si extaz fireasc la un fervent al infrarealittii. Pe 15 octombrie 1927, tot n Viata literar, ntr-un dialog cu F. Aderca, la periodizarea primilor si zece ani literari pe care i-o propune: parnasian, antonpanesc, expresionist si saradist vine cu cteva obiectii. Parnasianismul su nu era unul n continuitate cu Grecia decorativ a lui Hrdia sau Leconte de Lisle: Helada la care aderasem acum zece ani era Helada lui Nietzsche: Elanul, cutreiernd dinamic fiintele si ridicnd extatic un cer platonician. Legtura dintre aceast prim faz si a doua? E cutarea unei Grecii mai directe, mai putin filologice. E vorba desigur de o Grecie, simpl ipotez moral, din care deriv o norm de civilizatie si creatie. Credeam a fi recunoscut n pitorescul si umorul balcanic o ultim Grecie, o ordine asemntoare celei de dinaintea miraculoasei lsri pe aceste locuri a zpezii rosii dreapta, justitiara turcime. Aceste preocupri coincid cu aparitia temei fundamentale solemn, neasteptat vizitnd ntia dat versurile mele si marcndu-le: Moartea si Somnul (Nastratin Hogea la Isarlk, Domnisoara Hus, Cntec de rusine) (Ion Barbu). Tot ciclul balcanic (care cumuleaz versurile din poemele enumerate), sondagii... n structura nevzut a existentei, e calea prin care poetul se desolidarizeaz de literatura de pitoresc si de pastisul folcloric, care fceau legea n literatura noastr la acel moment. Perioada expresionist enumerat de Aderca, poetul o vede mai degrab o incursiune n sfnta raz a Alexandriei: Tema transcendent din Jazzband pentru nuntile necesare (n ciclul Uvedenrode din Joc secund si va schimba titlul n Ritmuri pentru nuntile necesare, n.a.): sensul feminin al Luceafrului, initierea intelectual, disociativ, a cercului Mercur, deopotriv n dominatia triumfal a Soarelui, este de un elinism de decadent. Un element modern ns care i se adaog este tonul gros si buf n care e scris o parte din bucat. Ecoul faptei creatoare nregistrat cu un rs fonf al demiurgului!. Variantele succesive ale poemei Uvedenrode, ce-l intrig pe redactorul de la Viata literar, snt pentru poet: o ncercare, mereu reluat, de a m ridica la modul intelectual al Lirei . Si propune, n continuare: La aceast puritate aerian, n care poetii englezi se aseaz, pare -se, toti, urmnd un singur instinct, al Cntului, vream s invit poezia noastr. n certitudinea liber a lirismului omogen, instruind de lucrurile esentiale, delectnd cu viziuni paradisiace: ntr-un astfel de lirism, nimic din concurenta nc darwinian, a formulelor individuale. Glasul ar continua glasul, cum un adevr pe celalt, instalnd un moment pe secolL'hymne des coeurs spirituels. Denumirea celei de a patra etape o respinge cu totul, pentru c o poezie cu obiect, ca n sarad, i-ar fi nselat ambitiunea. O poezie cu obiect creeaz necesar o Fizic sau o Retoric (acelasi lucru) forme nchegate fat de viata spiritului. Eu voi continua cu fiecare bucat s propun existente substantial indefinite: ocoliri temtoare in jurul ctorva cupole restrnsele perfectiuni poliedrale. Asistm la prima ncercare vizibil de a-si autodefini poezia de factur ermetic si a-si afirma, ceea ce se va numi, mai trziu, ermetismul canonic. Peste doi ani, pe 18 septembrie 1929, ntr-un dialog cu Paul B. Marian, publicat n Ultima or, considera poezia de la acea or scris ntr-un spirit diletant, scolar si maimutresc. Snt repere care, din nefericire, jaloneaz si n prezent o mare parte a actualittii noastre poeticesti. Lucian Blaga afl

un reper ce ne salveaz de la inanitatea total, la Bacovia, prizonier al altei epoci, admir un simt rar al desenului, iar n Arghezi vede un orator de reusite. Catalogare ce-i d prilejul de a-si manifesta refuzul fat de poezia liric, una depresiv, de spovedanie si atmosfer, vduvit de un principiu liberator. Puritatea abstract a poeziei o afl n autonomia ei, una care nu tine de vointa poetului n a o sustrage accidentului, ea fiindu-i asigurat de specialitatea universului ei, izvort din acea curtie de grup cristalografic a ceea ce este: ardere imobil si neprihnit nghet versul. Iat o strlucitoare definitie a versului ca temei al poeziei. Citim ntr-un Eseu despre Dante (1933) a lui Osip Mandelstam, o fraz la care ar fi aderat si Ion Barbu: Poezia trebuie s invadeze cristalografia, ea trebuie s -si muste unghiile de neputint si de ciud! S-a stabilit doar c necesarele combinatii matematice pentru formarea cristalelor nu pot fi deduse din spatiul tridimensional. Poeziei i se refuz respectul elementar care i se acord oricrei frme de cristal de munte. Un cristal de munte este oricare dintre poemele Jocului secund. Moartea poeziei, care-l ngrijora pe ziaristul de la Ultima or, i pare mai mult dect improbabil n eonii care ne asteapt: E posibil, n vzduhul Cettii Vecinice, ngerul din Apocalips s fi sunat ntia trmbit chiar n aceste timpuri; si s fi nceput s se drme aceast parte din Soarele Consolator. Dar numai ca o dreapt ncercare a nchintorilor Fetei nseltoare. Cei vrednici de harul inalienabil al poeziei vor nvia n si mai nalte lumi. Avem si astzi destui literati care clameaz moartea poeziei, cu totul spre paguba lor. Nencreztor n statutul liric al diverselor curente ce bntuiau epoca, futurism, dadaism etc., se delimiteaz: Poezia e contrariul strii permanente de revolutie, cum o definea mai deunzi unul dintre acesti esteti. E o liric dezordine rezolvat n liniste. Are, cum nc o dat recunoaste, o singur evlavie: Edgar Poe si trei admiratii: Mallarm, Rilke, Rimbaud. Iar printre romni, crede ndrepttit c, prin Matei Caragiale intrm n literatura major. n Note pentru o mrturisire literar (1932), se ntreab dac Poetul trebuie si poate s-si explice opera? S ne amintim c volumul Joc secund, aprut n 1930, a fost bine primit de Alexandru A Phillipide, Serban Cioculescu, Al. Rosetti, Perpessicius, G. Clinescu, Pompiliu Constantinescu, dar, n epoc, probabil nu putini au fost cei care si-au afirmat nedumerirea si inaderenta la lirica barbian; iar o astfel de autointerogare era mai mult dect ntemeiat. Rspunde c nu trebuie neaprat, dar poate foarte bine s si-o explice. Si propune o analogie cu fizica: Poezia ntocmai ca un fenomen fizic particip de misteriosul vietii. Si ntocmai cum un fenomen fizic admite un model mecanic, tot asa strile de raritate si de vis ale poeziei pot fi reduse la un model rational. Recunoaste, totodat, cu ndrepttire, c dac o poezie admite o explicatie, poate admite rational o infinitate de ntelesuri. n consecint, o exegez nu poate deci fi n nici un caz absolut. ntmplrile de la Sburtorul lui E. Lovinescu snt un bun exemplu; aducnd, n dou sedinte consecutive, explicatii asupra acel eiasi poezii, cum era de asteptat ele nu coincideau, fr a fi contradictorii, aveau putine puncte comune, si totul spre disperarea excelentului critic. Un poet prevzut cu oarecare matematici (ca n acest caz, n.n.) poate da nu una, nu dou ci un mare numr de explicatii unei poezii (atentie!, n.n.) mai ascunse

(I.B.). Constient de infinitatea explicatiilor posibile ce le poate provoca poezia, se cuvine, spune poetul-matematician, ca preferinta noastr s fie cluzit de o alegere, si nu oarecare, ci una n vederea unei cuprinderi spirituale ct mai mari. n ncercarea de a lumina calea ctre ntelegere/ descifrarea poeziei ermetice, altfel spus a ermetismului canonic instituit de el, propune spre mpreun -examinarea lui: Cum se face c o poezie, care nu e o nselciune (sau o sarad, cum ar fi spus Felix Aderca, n.n.), poate fi sau poate prea ermetic. Vom cita ntregul pasaj despre poezia ermetic si matematic, raportul ntru ntelegere dependent de mentalitti si nivel de receptare, n fond, apelnd la operatorul transdisciplinar al lui Basarab Nicolescu (autorul uneia dintre cele mai aplicate si convingtoare monografii asupra poetului, Ion Barbu. Cosmologia Jocului secund 1968) de capacitatea de a transcende/ transla pe alt nivel de realitate: O prim cauz trebuie vzut n punctul de criz n intersectia acestor dou categorii: experient si notatie. Se poate foarte bine ca un sir de operatii, de disociatii mintale asupra evenimentelor tale sufletesti s se gseasc foarte bine consemnate ntr-o permutare a sintaxei (o permutare care, binenteles, nu contravine la pstrarea acelei permanente, care este un anumit gen al limbei). Aceast nscriere a unei prti a evenimentului n chiar spe cialitatea sintaxei este suficient din punctul de vedere al enuntrii lirice. Orice comentare, n textul nsusi al poeziei, ar fi o procedare scolar, oratoric, n orice caz antipoetic. n matematice de exemplu, fizionomia unei pagini ar fi slbatec si respingtoare, dac s -ar restabili, n vederea unei claritti totale, ncheieturile cele mai mici ale rationamentului. E adevrat ns c n matematice cheia se poate gsi oricnd, pe cale de gnoz, de analiz. Cstigarea sensului unei poezii ermetice e mai ntmpltoare. O a doua cauz care ar legitima poezia ermetic este de natur mai misterioas. Thomas de Quincey, mare moralist, vistor si critic englez, observ undeva c simbolurile viitoarelor noastre senti mente pot foarte bine preexista acestor stri si atunci ele rmn, pentru constiintele mai putin devinatorii, ermetice. Astfel, cei vechi nu nscriseser sentimentul fragilittii si vremelniciei ntre valorile emotionale. Asocierea acestor sentimente corpului poetic e opera mai trzie a crestinismului. Si se d ca argument o situatie virtual: Shakespeare n lectura unui grmtic al Romei antice, fie si n cea a decadentei, ar prea, prin multe din metaforele sale arbitrar, de nenteles, de -a dreptul smintit, cu totul ermetic. E probabil ca n vremea mult mai complex n care trim, n care durate felurite exist alturea, constiinta unui poet s aib nesans s ntmpine constiintele mai napoiate ale contemporanilor, fr ca cuvntul napoiat s aib nimica pejorativ constiinte angajate n timpurile lor particulare. Atunci se produce nentelegerea (I.B.). Prin Poetica domnului Arghezi (Ideea European, 1 noiembrie 1927), cu un motto din Ulalume, se delimiteaz de poetul Cuvintelor potrivite, cu multe accente nedrepte la adresa operei sale lirice, considerndu-l un poet fr mesagiu, respins de Idee. I-l contrapune pe Eminescu (pentru care avea un adevrat cult), n care deceleaz omul de gndire si studiu concentrat. Pentru Ion Barbu versul era echivalentul cuvntului n poezie, fapt ce-l reproseaz lui Tudor Arghezi, care n-a pzit acest adevr: Prtile simple ale unei poezii nu snt cuvintele, ci versurile . Reusitele argheziene, cte snt (Niciodat toamna, Psalm 21, Inscriptie pe un portret, Inscriptie pe un pahar) putine, crede, pentru un volum de 100 de poezii; e drept, veritabile insule, de azur esential, le considera, prin exagerare simple manifestatiuni ale jocului numerelor mari. Poetul face trimitere la

teorema lui Bernoulli, ce tine de teoria probabilittilor si este cunoscut si drept legea numere lor mari. Nu-i aici cazul pentru a fi detaliat. i refuz lui Arghezi, nu cu totul fr temei, epitetul de poet modernist, cu o aglomerare de argumente, care-i motiveaz, de fapt, propria poezie: l denunt de a fi nesocotit si defimat nobila gratuitate a spiritului. Cu o fobie de sindicalist autodidact pentru tot ce e joc superior mintal, a ponegrit valorile ideale, preconiznd nu stiu ce sentimentalism, nu stiu ce vag senzualism turanic. Reflexiunea va indispune totdeauna pe acest primar. El nu poate ntelege c teoria are si o valoare pragmatic. O unelt extrem de subtiat ce se intercaleaz ntre noi si creatiunea noastr. Proscris al sperantei, nu poate concepe c nfptuirea e mai nti un act de sperant; c teoria e asteptare si mediatiune. Rndurile noastre si dau ca unic tint provocarea celor ctorva minti, autonome ndeajuns pentru a regndi judecti literare clasate. Punctul ideal de unde ridicm aceast hart a poeziei argheziene se aseaz sub constelatia si n rarefierea lirismului absolut, deprtat cu mai multe poduri de raze de zodia celeilalte poezii: genul hibrid, roman analitic n versuri, unde sub pretext de confident, sinceritate, disociatie, naivitate poti ridica orice proz la msura de aur a lirei. Versul cruia ne nchinm se dovedeste a fi o dificil libertate: lumea purificat pn a nu mai oglindi dect figura spiritului nostru. Act clar de narcisism. Desigur, ca tot absolutul: o pur directie, un semn al mintii. Dar ceasul adevrat al poeziei trebuie s bat cit mai aproape de acest semn. n cteva pagini, cu multe argumente ntemeiate si prea putin bunvoint, Ion Barbu, afirmndu -si propria poetic, o pulverizeaz pe a lui Tudor Arghezi, acuzndu-l, ntre altele, de a nu fi ntlnit sgeata Ideii. Evolutia poeziei lirice dup E. Lovinescu , articol publicat n Ideea european, 1 decembrie 1927 (o diatrib la adresa crtii cu acelasi titlu a corifeului de la Sburtorul si a sincronismului, implicit a imitatiei promovate n paginile volumului), ofer nc un context de a-si afirma gndul propriu, inventiunea poetic, n care fulger recstigarea prin cel mai secular act de amintire a unui sens pierdut de frumusete, nteleas, ntre nvierea prin reminiscent activ a misteriosului Combray si preocuparea liricei nalte: ridicarea unui helenism neistoric, altfel adevrat (prezent n gndirea geometric a lui Eudox si Apolonius, ajuns la expresiune n oda pindaric) aceeasi concurent fcut duratei curente se afirm struitor.

Cecittii lovinesciene, exagerat polemic de autorul Domnisoarei Hus, i contrapune imnul spiritual, scris, fr colaborare, dar coeficient, de poeti din tri si decenii diferite . O bun paralel ar putea fi Poe-Barbu. Fervent al vechii Grecii, se simte dator s-si defineasc pozitia fat de traditionalism: lirica nou nu are de combtut traditionalismul ca atare, ci numai traditionalismul timid. A nnoda cu Asachi, Alecsandri, Bolintineanu si Conachi nseamn a pacta cu accidentalul si particularul. Formele revelate ale poeziei stau mai departe, n suvenirea unei umanitti clare: a Greciei, chenar ingenuu si rar, ocolind o mare. Intuitia acelui suflet e o favoare a zeilor. Excesul de umanism o ntuneca. Voiajurile arheologice o amn. Dup asteptri, Barrs recunoscu n fine sufletul rtcitor al Greciei deasupra insulei Delos, stergndu-se ca un oval de soare. Keats, nestiutor de greac, avea prestiinta Greciei. n acest Delos al poeziei ridicate, nou sau veche, modernismul sun ca o evocare profan. Ion Barbu nu intentioneaz n paginile sale s propun o estetic proprie explicit, ci una implicit, ce rezult mai totdeauna, prin raportare si reactiune la varii situatii ce acoper viata stiintei si literei. Viata literar, din 10 martie 1928, gzduieste scurta Poezie lenes, atitudine proprie n contra a ceea ce numeste vrsmase mpiat. n abordarea ei si propune o mnie activ mult mai expeditiv, nu dragoste ultima ncape doar n cntecul exhaustiv, n spatiile curbe si ermetice ale versului care, singure, o tin ca univers n fata noastr. Observm, a cta oar, la fel ca n poezie, cum citim si n excelenta monografie a lui Basarab Nicolescu, c limbajul lui Ion Barbu se afl undeva, la granita dintre limbajul stiintific si limbajul poetic. Snt enumerate formele poeziei lenese, si astzi etalndu-se planturos nu doar n reviste si crti, ci, cu voiosie mai ales pe ecranele plate ale Internetului: Poezia lenese e foarte adesea o poezie vivace si coincide atunci cu stnga modernist sau modernismul scurt. Tnrul practicant, n virtut ea iutelii cstigate, continu, ns, n silabe, rezumat la un sistem de miscri nscnde, dansul negru al serate iudee la care s-a tremusat (dac e constructivist) ori betivana srb la care a chiuit (dac e rural si folcloric). Optimismul de redactie si cafenea, robustetea profesional trndvesc tot mai late n pajistele unei preafrumoase limbi. Iar drumurile de tar scrtie de coviltirele prozei traditionaliste, oloage si infantile ca un ultim mereving. Poezie lenes, iarsi: jalnica, cersetoarea cantilen a nomazilor ultimi-simbolisti. Palid ca un altoi neprins; oribil, tremurtoare ca un plmn expectorat fie buretele rcoritor pentru fruntea (enorm) a vreunui critic, congestionat pn la urm, nedumerit, nefericit de viforul si sbiile albastre si adncul de rai n care vrea s fie vzut Spiritul. Poezie lenes: poezia sincer, inepta insistent de a scrie versuri cum vorbesti, banalul reabilitat, curcit cu sensibilitatea; srcia poetilor provinciali de a prefera o predic protestant unui text august si revelat. Lenes iarsi, poezia francis-jammist, asa de naiv instalat n orthez-uri evidente.

Poezia n cdere silogistic, deseltoare ca un tobogan. Poezia verist, docil, aplicat ca eroii lui Flaubert pe copia lor din enciclopedie. Poezia regionalist: Oswald trgovt, gudurnd la soare o scrofuloz mostenit si un destin cabotin. E o poezie mereu nsotit si de o tehnic rudimentar ori barbar nsusit. Nu exist, atentioneaz cu ndrepttire poetul, versificatie spontan. Cele dou celule se ntredevoreaz n monstruozitatea versului facil. Faire difficilement des vers faciles n-a nsemnat niciodat a ticlui versuri usor digerabile, ci rara aventur a unui vers ntr-adevr esential. Pentru acest fapt preponderent, pregtit de timpuri cu mai mare avaritie dect o abordare de astre, pentru determinarea sau provocarea Versului Jubilator, Consistent si Nedeterminare unite, teh nicile oamenilor abia ajung. Autorul Isarlk-ului recunoaste c un veac nu-i suficient pentru un salt de la cntecul lumesc la o poezie de experient si transfigurare, nct, n ncheiere, crede c e nimerit s m eschivez la timp n cellalt univers de curtii si semne. nc o dat Ion Barbu si afirm propriul univers ca unic si suficient siesi Sfnt timp si hran siesi, Hagi rupea din el (Nastratin Hogea la Isarlk). Legenda si somnul n poezia lui Blaga (Ultima or, 24 februarie 1929), lumineaz confraternitatea liric dintre cei doi mari poeti: D-l Blaga stie precis unde trebuie cutat poezia. Propriile sale investigatii si experiente fragmente din acesti ultimi nou ani l oblig s cunoasc principiul poeziei ca o spiritualitate a vizualittii: Geometria nalt si sfnt. Conditia, extazul pitagorician trebuie manifestat. Cerul cristalelor transpus: Lirica nu poate fi umplut de toat coloristica sau de toat muzica. E mai bogat, ntr -un fel, si mai srac, ntr-altul, dect amndou. Dar cuprinderea, si spiritual, nu se poate lipsi de elementele intelectuale, aritmetice, ale unei melodice simple, ale unei strngeri complimentare de culori. Acestea snt esente si ca atare trebuiesc asociate corpului liric. Trei culori-simboluri fundamentale, aflm n poezia Jocului secund, nsotite de trei mituri cosmogonice: mitul Oglinzii, mitul Nuntii si mitul Soa relui, cum puncteaz Basarab Nicolescu n monografia amintit si unde citim: Exist ntr-adevr, n poetica barbian, un rafinat simbolism al culorilor. Celor trei mituri fundamentale ale cosmologiei Jocului secund le corespund trei culorisimbol ce revin obsedant, cu un rol functional determinat: realizarea unei maxime densitti de semnificatie ntr-o expresie lingvistic de ntindere minim. Albastrul e culoarea mntuitului azur si nsoteste spatiul/ mitul Oglinzii, Galbenul ce tine de mitul Soarelui si Verdele ca nunt ntre Albastru si Galben cum se si ntmpl si ne nvat optica elementar combinarea celor dou culori are ca rezultat obtinerea culorii verzi. Cu acel instinct, cum subliniaz Basarab Nicolescu, singular al sugestiilor poetice ascu nse n conceptele stiintifice, Ion Barbu va alege Verdeleca simbol al mplinirii nuntii dintre Om si Soare, dintre Om si esenta lui spiritual. ncarnarea Verdelui este iarba, ... din toate mai frumoas ( Mod), iarb de abur nzuat (Suflet petrecut).

n monografia sa, Introducere n opera lui Ion Barbu (1935) (prima dedicat poetului), Tudor Vianu va observa afinittile dintre poetul Nebnuitelor trepte si cel al Oului dogmatic: Poet metafizician n toate ipostazele sale, desi de fiecare dat cu mijloace deosebite, Ion Barbu poate fi comparat cu o alt figur a literaturii noastre contemporane, cu Lucian Blaga. Cntreti deopotriv ai vietii n spirit, cte deosebiri totusi ntre ei!. Laud somnului este cartea pe care se centreaz Ion Barbu, si consider somnul cu grafica lui variabil, cu deplasri rsturntoare conciliate n unitatea pduroas si contradictorie a creatiei, e o form de existent mult mai complect ca existenta diurn. E locul unde rege este Sufletul, cruia, la Edgar Poe, i corespunde cmpul strict al poeziei. si doreste ca stilul poeziei blagiene s fie intemporal si ceresc, ca Ierusalimul ortodoxiei. Rsritul crailor (Ultima or, 1 mai 1929) este o nlttoare laud ntru marea carte matein. Niciodat, spune poetul, piatra nu va da piatra nu va da Bucurestiului un sfert din strlucirea marilor cetti din Apus. Civilizatia noastr e sortit s se petreac n virtual si interior. Neputnd cldi n afar (e si prea trziu si prea zadarnic pentru aceasta), n inimile noastre se cade s ntemeiem: turnuri vibratoare, sperantei; aurite bolti, laudei; clopotnite, adncimi soarelui netemporal. Iat sensul Cettii voastre lmurind din Craii de Curtea-Veche. Si astfel, v-am artat pentru ce trebuie iubit aceast carte. Mateiu Caragiale n Crai de Curtea veche, cum spune Horatiu n al su Apogeu; Exegi momentum aere perennius (Un moment cldit nu mai trebuie dect bronzul). Pentru Ion Barbu este o carte limpezitoare, lmuritoare si rnduitoare a viziunii si gndului barbian, ntru cntrile sale pentru ciclul balcanic din Isarlk: De mult vreme o cunoastere imperfect, dibuitoare a realittii noastre pretindea zadarnic de la mine rnduire si exprimare. Concluziile oscilau nelmurite, ca aburul. Cnd iat c, tot ceea ce bnuiam l aflu trecut si gndit (cu ce alte vizionare puteri) n aceast tulburtoare carte. Admirabil este concizia prin care, n cteva fraze e cuprins ntreaga vraj a Crailor: n desfcutul suflet al Bucurestiului nocturn, umbra Penei Corcodusa si deprtata lumin a imaterialei Ilinca snt zone de vibratie joas si nalt. Polii ntre care strlucesc culorile celor trei Crai de Curte: Pasadia, Eu si Pantazi. Toti brzdati de dungile negre ale duhului impur: principiul de pierzare care e Pirgu. Eroul romanului este tocmai acest grup stelar, cumpnind luminile de aur si de azur ale lui Pa sadia si Pantazi, alungind nlucile Penei si Ilincei, gravitnd n jurul lui Pirgu, centru fictiv si buf. E prima oar n literatura noastr si a doua oar poate n literatura universal (cazul lui Dostoevski, mai complex, trebuind cercetat cu alt grije), cnd natura planetar se substituie naturei biologice, sociale ori simplu umane, a eroului de roman obisnuit. Cu toat fata lor pmnteasc, cei trei Crai snt numai n al doilea rnd oameni, dar n primul: axe universale. Iar numele plutonian al lui Pirgu e de scrb si de spaim. Toate cumulate snt motive de a aseza Craii... pe raftul crtilor nepieritoare, unde stau sculpturile. Nu cunosc meditatie mai grav asupra ticluirii si aventurii Fiintei ca aceast carte de ntelepciune, pe care un act de discretie si gust o disimuleaz sub grele catifele de pitoresc oriental.

Dou mari mprtii se ntemeiaz pe umerii personagiilor mateiene. mprtii dragi si n consonant cu universul barbian: Matematicienii si poetii vor ntelege, singurii, taina acelui procedeu de exhautiune, de epuizare a calittilor unei figuri generoas si liber constructie a transcendentei. Lumile matematice snt vizibil exterioare; numai elanuri somatorii virtuale, acumulri de operatii le leag. Extremele bogtii, onoruri, frumuseti si vitii atribuite de Matei Caragiale personagiilor sale snt de aceeasi natur cu infinitatea de operatii care ne dezleag de o lume de fiinte algebrice, pen tru un grad superior de transcendent. n literatur, idealitatea personagiilor se obtine printr-un exces de drnicie. E o explicit si aplicat argumentare a comuniunii dintre matematic si literatur. La Ion Barbu , cum subliniaz Basarab Nicolescu n Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann, din monografia amintit, viziunea este complementar, ntr-un anumit sens, celei a lui Mateiu Caragiale. ntre poetii contemporani lui, o stea fix este si Al.A. Philippide, prin care, cum citim n Salut n Novalis (Al.A. Philippide Stnci fulgerate), din Vremea, 27 martie 1930, redevenirm contemporanii lui Eminescu. Paginile barbiene snt si o replic la nedreapta abordare a poeziei acestui mic Novalis moldav folosind un limbaj operational matematic n argumentarea deosebirii dintre figuratie si alegorie la Philippide: Lovinescu, de exemplu, osndise poezia lui Philippide tocmai pentru frumusetea ei cea mai rar; declarase alegorie si procedeu unul din riturile rapsodice pe care, n lips de alt termen si pentru a-1 opune alegoriei, l voi numi: figurare. Deosebirea dintre figuratie si alegorie as putea explica-o mai cu succes, domnului Lovinescu, prin viu grai. Stiu c vorba mea scris e nzestrat pentru domnia-sa cu proprietti de opacitate si cldur obscur. Odat, acest lucru ntrista de moarte sufletul meu. Dar snt silit si alerg astzi la expedientul scrisului, exercitiile pedagogice orale, de altdat, fiindumi interzise (probabil, pn la urm). Ar fi deci ntre figuratie si alegorie deosebirea cunoscut ntre operatie si formul. Operatia: transformare, liber permutare de chipuri n domeniul aceluiasi grup. Formula, doar memoria consemnat a uneia singure din aceste operatii. Figuratia e mai abstract dect intuitia simbolica si mai naiv ca alegoria. A o confunda cu alegoria e o eroare sistematic, din acelea care altdat fceau pe domnul Lovinescu s ia poezia intelectualist ca poezie parnasian. Procedeul figuratiei (Pastel pustiu, Priveliste) asa de frecvent n Philippide, se acopere de precedentul indiscutabil al lui Novalis. Este emotionant si n totul admirabil atitudinea fat de un alt poet, contemporan lui, atitudine att de rar ntlnit n mohortele noastre zile: Dar elogiul meu absolut se ndreapt ctre pic torul Celui din urm om. Nimeni n poezia noastr nu ne-a dat fiorul unui haos fr posibilitti de revenire, opusul haosului virgin si biblic: teroarea unui haos terminal. Philippide nseamn dezvoltarea unui sistem nou de axiome n posibilittile liricei noa stre. Folclor sau poezie violent individual. Aici numai, la aceste extreme, se plaseaz inventiunea si accentul veridic. Cci unitatea si numerile foarte mari snt cluzite singure de legile regesti. O

poezie a colectivittii medii, o poezie social sau de scoal literar turbur inutil acordul imemoriabil, geologica simpatie dintre piscuri si vi. Prin autorul Aurului sterp reafirm propria viziune n care se cuprinde si propria poezie, care nseamn dezvoltarea unui sistem nou de axiome n posibilittile liricii noastre. n primul numr din revista Pan (1-15 martie 1941) public un scurt Cuvnt ctre poeti, bun prilej de a sonda la temeliile sufletului inima Poeziei dup Poe unde zac straturi de pgntate. Marea ncercare este de a scoate n lumin, de a-i afla adevratul rost bogtiei cuprinse n strfunduri. Se ntreab: De ce n-ar fi Poezia rostul, domeniul acestor forte obscure, precrestine? Lumea crmuit de cetele ngeresti e sigur mai dreapt si mai sfnt dect lumea Fabulei. Dar cea din urm e mai poetic dect cea dinti. Sustintor n tinerete al liricului absolut, e nevoit a recunoaste c poezia e nc valoare relativ. Si-si afirm gndul ce i-a fost cluz n optiunile care l-au diriguit: S alegi ntre gratios si Gratie, ntre ncntare si Mntuire, iat canonul ntrebrii. Suflet mai degrab religios dect artistic, am vrut n versificrile mele s dau echivalentul unei stri absolute ale Intelectului si viziunii: starea de geometrie si, deasupra ei, extaz. Poezia proprie rmne adevratul (?) al lirismului absolut. Este cu totul refractar, n asceza sa, la melodioasele plngeri ale poetilor. n marginea ierarhiei din Legile lui Platon nu si n ce priveste pozitia Poetului alungat de filosof din Cetate, Ion Barbu crede c locul nti n Cetate e al Preotului, celelalte, urmnd, ale nvtatului si Lupttorului. Dar, fr ndoial, al patrulea loc ndat dup acestea se cuvine Poetului. Lumea ar pierde o podoab de pret dac tribul ciudatelor, ncnttoarelor fpturi s -ar strpi. n Cetatea Isarlk, aflat La mijloc de Ru si Bun, snt versuri n care l aflm pe poet ca neguttor de rose, stranii mrfuri: Deschideti-v porti mari!/ Marf-aduc, pe doi mgari,/ Ca s vnd acelor case/ Pulberi, de pe lun rase,/ Si-alte poleieli frumoase;/ Pietre ca apa de grele,/ Ce fierturi, ce inele,/ Opinci pentru hagialc/ Deschide-te Isarlk! Cum remarc si Basarab Nicolescu: Definitia Poetului ca fiind cel ce mparte locuitorii cettii, pulberi de pe lun rase si pietre ca apa de grele ni se pare una dintre cele mai fericite. Dup cum stim, ntre preferatii lui Ion Barbu l aflm si pe Rimbaud, despre care, n conferinta cu acelasi nume, sustinut n 1947, afirm ntr-o parafraz, c exist poate poeti mai mari si mai puri dect Rimbaud, dar c nu exist n schimb nici unul att de insolit. l consider pe poetul Unui anotimp n Infern, un scientist, un matematician al delirului si vede n Iluminatiile sale o introducere la cunoasterea extatic a lumii sensibile, un fel de trecere la limita investigrii exacte. Doar Povestirile grotesti si fantastice ale lui Edgar Poe se nscriu si apeleaz la procedeele si obiectele stiintei, comparabile cu metodicalui Rimbaud. Nu modurile viziunii sau ale sentimentului snt preocuprile lui Rimbaud n ultimele sale volume, aici, la fel ca n Jocul secund, depseste stadiul descriptiv si vizeaz spre anume generalitate si valabilitate atotputernic, generalitate si valabilitate prin care asemenea legii ce guverneaz fenomenele fizice devenim stpni pe realitate, pe lumea posibilittilor de exprimare.

Poetul Iluminatiilor transcende descriptivul usor de accesat al sentimentelor pentru a urca n infrarealism, unul, spune Ion Barbu, care caracterizeaz bazele perceptiei pentru a-i deduce legea, ca un veritabil geometru. Asemeni proemelor cosmogonice ale lui Parmenide sau asemeni lui Lucretiu, opera lui precede si chiar prelungeste stiinta (I.B.). n Poetica lui Aristotel, poetul nu doar prelungeste stiinta (istoria) ci este mai filosofic, poezia este mai adevrat dect stiinta: ntr-adevr istoricul (am spune noi, omul de stiint) nu se deosebeste de poet prin aceea c unul se exprim n proz si altul n versuri (de-ar pune cineva n stihuri toat opera lui Herodot, aceasta n-ar mai fi mai putin istorie, versificat ori ba), ci pentru c unul nftiseaz fapte aievea ntmplate, iar cellalt fapte ce s-ar putea ntmpla. De aceea si e poezia mai filosofic si mai aleas dect istoria: pentru c poezia nftiseaz mai mult universalul, ct vreme istoria mai degrab particularul. Metodica rimbaldian este a omului de stiint si are ca obiect increatul cosmic: adic existentele embrionare, germenii, peisajele nubile, limburile. Alegndu-si ca domeniu al operatiilor poetice punctele critice ale unei naturi ntregite prin adaosul unor existente ideale, Rimbaud se dovedeste nc o dat om de stiint. Cci savantul matematicianul mai ales n cele mai subtile investigri ale sale, procedeaz la fel, adognd cantittilor date, cantittile transcendente. La ce altceva slujesc toate aceste limburi (limbes), aceste aurore [ce]-ncarc pdurile acestea (aurores [qui] chargent ces forts), aceste flori de ap drept pahare (fleurs d'eau potir verres), dect la extinderea realului pn la ceva mai semnificativ, prin absorbirea strilor sau a fiintelor imaginare? n nemplinirea caracteristic a acestor existente chiar, se cuvine s vedem rezultatul unei uimitoare metode savante. La fel, geometrul, n cursul investigrilor lui, se -ndreapt instinctiv ctre punctele singulare ale curbelor particulare pentru a deduce din ele adevruri care-1 informeaz tocmai asupra normei. Este, prin ngereasca sa limb, ncercarea imposibilului, aplicarea propriei metodicin vederea notrii inefabilului si procedeaz asemntor omului de stiint si propune s extrapoleze adevrurile experimentale dobndite, si propune s prevad si chiar s revad procesul istoric (I.B.). Vocalele rimbaldiene snt argumentul la care apeleaz Ion Barbu si n care vede o revizuire prin extaz a zilelor enorme ale creatiunii: Este interesant s mentionm o anumit simetrie care apropie faimosul sonet de cea mai grandioas dintre poemele umane, Apocalipsa sfntului Ioan. Acolo, la fiecare sunet de trmbit a ngerului, un sector de soare se acoper de umbr. La fel ca n Apocalipsa, numai c la cellalt capt al lantului de efecte si de cauze, cele cinci sunete fundamentale ale limbajului, vocalele, dau la Rimbaud msura imaginilor acestor zmisliri uriase. Viziunea care anuleaz n totalitate inepta teorie a auditiei colorate. Sonetul e si o ilustrare direct a metodei aplicate de autorul Unui anotimp n infern: asemeni astrologilor, care realizeaz cantitativ cutare eclips ori cutare catastrof cosmic revolut, el ne face s asistm la spasmul initial al universului nostru. Cu o singur diferent doar, c investigarea lui Rimbaud se continu n calitativ. Nu altceva vom afla n volumul Joc secund la care se cere o adecvare a interpretrii n si prin mijlocirea teoriilor stiintifice.

Volumul Iluminatiile deschide portile si afirm domnia unui principiu mai riguros: Adevrul statutat de violente noi, instaurarea unui mod imediat de gndire, mod ce depseste stiinta ancilar si devine consistent. E Adevrul afirmat de Edgar Poe n poemul su n proz Eureka. Eseu despre universul material si spiritual (1848) din care citm spre edificare un fragment din partea final: Sensul simetricului este un instinct pe care ne putem baza cu ncredere oarb. Este esenta poetic a Universului care, n suprematia simetriei sale, nu este dect cel mai sublim dintre poeme. Simetria si logica snt termeni convertibili: asta nseamn c Poezia si Adevrul snt unul si acelasi lucru. Un lucru este logic proportional cu adevrul su adevrat proportional cu logica sa. O Logic Perfect, repet, nu poate fi dect un adevr absolut. Putem s nu ne ndoim, deci de faptul c Omul nu poate gresi mult vreme si, n mare msur, dac se las ndrumat de instinctul su poetic, care, dup cum am mentionat, este instinctul su pentru adevr si simetrie (traducere Maria Donose, Editura Didactic si Pedagogic, 2005). Rimbaud restituie stiintei, prin scrisul su, caracterul sacru, iar Iluminatiile, crede Ion Barbu, ar putea s tin mai mult de spiritul stiintific, dect de lirismul pur ca n Uvedenrode, spre exemplu. Vorbind despre Jean Moras, tot ntr-o conferint din 1947, Ion Babru, cu ndrepttire, pune n cadrul unei epoci spiritul si matematicile n concordant: orientarea spiritului se reflect cu maximum de claritate n dezvoltarea simultan a matematicilor. Aici, n acest domeniu, abordeaz spiritul o substant, care-i omogen si, aici, si manifest n cel mai limpede mod directia elanurilor lui . Poezia lui Jean Moras ncheag un topos atopos dup modelul eticilor greci; o poezie eliberat de legturile timpului si ale spatiului. Temelia purittii lirice la Moras o afl n alegerea profund gndit a simbolurilor lui: smnta, floarea, luna si lira. nc mai esentializat se arat poezia lui Ion Barbu cu cele trei culori, albastru, galben, verde si simbolistica lor, una pe larg argumentat de Basarab Nicolescu nCosmologia Jocului secund. Veghea lui Roderick Usher (Parafraz la volumul Eulalii de Dan Botta, 1931) cristalizeaz viziunea barbian asupra poeziei si cunoasterii. Snt pagini prefigurate de unul dintre poemele abjurate, refuzate n Joc secund. (Aici avem un spatiu liric mai putin criptat, bun ndreptar n strbaterea cosmologiei barbiene.) Citim n Dezrobire: Castelul tu de gheat l-am cunoscut, Gndire!/ Pe netedele dale mult timp am rtcit,/ De noi rsfrngeri dornic, dar nici o oglindire/ n sloiuri, n poleiuri, n scuti n-a ntregit/ Rzletul gest, cu gestul cel asteptat. Cuvntul,/ Abia rostit, se frnse n aerul tios:/ Un strai de promoroac i-a fost ntreg mormntul!/ Si niciodat soapt ori sunet unduios,/ Sfielnic zvon ori hohot rtcitor, din via,/ Multipla fremtare n-a strbtut prin zid./ Doar, rareori, cnd vntul si despletea urgia,/ Un nou ciorchin de gheturi, nzilizit, rigid,/ El prelungea, el singur, reverberarea larg...// Gndire, sfsiatele mini si-acum m dor/ De-a fi-ncercat s-mbine sau de-a fi vrut s sparg/ Putinul de cristale, desprins ntmpltor./ Cci truda, truda numai, putea ea s nvie/ Simetrica ta moarte si miezul tu steril?. Veghea ne invit n universul creatiei barbiene prin valea edificiului Usher unde implicatele pajuri, locul silabic, alfabetul alveolar si distrat al pietrelor ilustrului Leagn, armau nemsurat ori alungau infuz tablele unei nerepetate Physici. Sub revolta continuat a zidurilor, consolidare n cub, zar de automorf lumin, Veghea se tencuia, prin lespezi. Lor prins, asociat, nalt profil tombal, Roderick Usher (mai nalt prin slbateca, mtsoasa si preoteasca surpare a prului) cunostea nemprtit fiinta ndelung provocat a Poeziei.

Sinteze comentate sclipitor de Basarab Nicolescu n capitolul Alfabetul primatic al poeziei: Zidurile snt limitele pe care cunoasterea uman le are la un moment dat, limite ntr-un fel dureroase, dar provocnd revolta ce implic progresul. n lumea cunoasterii exist ns un loc singular, comparat cu un cub, zar de automorf lumin. Este interesant c figura geometric cub joac un rol esential n teoria msurii (disciplin matematic modern), unde are ntr-adevr un rol central, autonom. Astfel nct determinarea ulterioar, zar de automorf lumin, este aproape necesar. Automorfismul semnific proprietatea unei multimi de elemente de a coincide cu ea nssi la o anumit transformare. Si, ntr -adevr, universul barbian este unic si suficient siesi. Poezia, potir propagat, nu mai putina insomnie concentric scuturat a Principiilor, este n lirica lui Ion Barbu, mbrcare simultan a glorioase, certe geometrii. Cunoasterea era aici locuire, canonic deplasare n Spirit. Verificare a gndurilor iubite, pe ci nchise si simple ca lncile unui triunghi (I.B.). Veghea lui Roderick Usher, afirm cu ntemeiere creatorul Transdisciplinarittii, este un tulburtor poem al cunoasterii, plin de nostalgia limitelor, dar transmitnd un optimism de infinite conexiuni, consolidat pe unirea intelectului, Stiintei, cu afectul, cu Arta, ntr-o sintez determinnd un univers singular si geometric, dar n care omul, prin esenta a elevat, este pretutindeni prezent. Ion Barbu Dan Barbilian era un specialist n fundarea axiometric sau grupal -teoretic a geometriei si totodat un aplicat cercettor al spatiilor care vor purta denumirea n matem aticile contemporane de spatii Barbiliene. ntr-o Not asupra lucrrilor stiintifice (1940), legnd nc o dat matematica si poezia ntr-un tot unitar, se definea drept un reprezentant al programului de la Erlangen, al acelei miscri de idei care, n ceea ce priveste ntinderea consecintelor si rsturnarea punctelor de vedere, poate fi asemuit Discursului Metodei sau Reformei nssi. Specializrii strimte ori tehnicittii opace, de dinainte de Erlangen, se substituie un eclectism luminat. El continu adncirea fiecrei teorii n parte, fr s piard din vedere omogenitatea si unitatea ntregului. Astfel cercetarea matematic major primeste o organizare si orientare nvecinate cu aceea a functiunii poetice, care, apropiind prin metafor elemente disjunte, desfsur structura identic a universului sensibil. La fel, prin fundarea axiomatic sau grupal-teoretic, matematicele asimileaz doctrinele diverse si slujesc scopul ridicat de a instrui de unitatea universului moral al conceptelor. n acest chip el e nceteaz de a mai fi o laborioas barbarie ci, participnd la desvrsirea figurii armonioase a lumii, devine umanismul cel nou. Decelm o fireasc justificare a ermetismului propriu n paginile dedicate lui Carl Friedrich Gauss la centenarul mortii, publicate n Gazeta matematic (mai 1955) cnd mentioneaz ermetismul memoriilor matematicianului genovez, deriv dintr-o anumit conceptie a artei teoremei, pe care Gauss o vedea ca un text august, ca o inscriptie, al crei laconism e nssi garantia durabilittii ei. Redactarea i lua un timp considerabil, nu prin poleirea frazelor, ceea ce ar fi fost o zdrnicie, dar prin munca de eliminare a prisosurilor, de organizare intern a ideilor: de captare a lor, la izvorul cel mai direct. Idealul su e clasic si a fost admirabil definit de Minkowsky (vorbind de Dirichlet): un minim de formule oarbe unit cu un maxim de idei vizionare .

Un minim de formule oarbe unit cu un maxim de idei vizionare se afl n ntregul su Joc secund. Vorbind despre virtualittile operei lui Gauss, constat: Cu marginile ei misctoare, aceast oper e practic infinit. Ea devine. Ne solicit s emulm cu dnsa. Snt fraze ce mbrac totodat ntr -o purpur a zrilor ntregul parcurs liric barbian. Poeziile din Joc secund snt maximum de gnd n minimum de cuprindere. Directii de cercetare n matematicile contemporane (Tribuna, 17 mai 1958) i ofer, nu pentru prima oar, posibilitatea de a situa literatura si matematica ntr -o paralel care le suprapune ca modalitate de fiintare: Dezvoltarea expresiei artistice nu e unitar. Ea comport nti stadiul naiv al creatiei literare nereflexive, a crui ilustrare o gsim n folclor. Creatia literar critic, opus creatiei naive, beneficiar a tuturor cercetrilor aride de mai sus, e termenul evolutiei expresiei literare. n matematic lucrurile nu se nftiseaz mult diferit. Urmtor pletorii de productii naive (aceasta nseamn: intuitiv-constructive, necritice) apare nevoia unei luri n posesie mai directe si mai puternice a realittii matematice, prin elaborarea unor scheme abstracte ct mai ncptoare, tipare comune ale unor teorii diferite ca materie. n Formatia matematic, text datat 1958 (?), se ntoarce la vechii greci a cror gndire se exprima n fabul, prin mit, dar si direct, n teoreme. Poarta ce ne recomand pentru abordarea lumii grecesti nu este obligatoriu Homer, ci o mai larg poart ne ofer geometria greac, din care ochiul cuprinde un peisagiu auster dar esential. Se poate vorbi de un umanism modern, se ntreab Ion Barbu, de un sistem complet de cunostinte capabil s formeze omul, bazat ns pe matematic? Snt convins, c da. Ba chiar, cum stiti, ntre dou spirite din toate punctele de vedere asemenea cel care are de partea lui geometria va triumfa totdeauna. Recunoaste c singura slbiciune n cele afirmate este c o face un geometru. ntr-o pledoarie pro domo, pe urmele lui Pascal din Cugetrile sale asupra lesprit de gomtrie si lesprit de finesse si care vin n favoarea alegatiilor barbiene, apeleaz la schimbul epistolar dintre Ion Ghica si Vasile Alecsandri. Pascal, dup ce defineste cele dou tipuri de spirit, constat: Si astfel este rar ca geometrii s fie fini si ca cei fini s fie geometri, din pricin c geometrii vor s trateze geometric lucrurile fine si se fac ridicoli, voind a ncepe cu definitiile si apoi cu principiile, ceea ce nu constituie un mod de a lucra n aceast categorie de rationamente. Nu c mintea nu o face, dar o face pe tcute, n mod firesc si fr art; cci exprimarea apartine tuturor oamenilor,, iar priceperea numai unui cerc foarte restrns! Spiritele fine, din contra, obisnuind a judeca lucrurile dintr-o singur privire, snt att de mirate cnd le prezinti probleme n care nu nteleg nimic si n care, ca s ptrunzi, trebuie s treci prin definitii si prin reguli asa de sterpe pe care ele nu snt obisnuite a le vedea n amnunt, c se descurajeaz si se dezgust. Dar mintile slabe nu snt niciodat nici oameni de cultur, nici oameni de stiint.

Cei doi prieteni, Ion Ghica si Vasile Alecsandri, tine s ne atentioneze Ion Barbu, snt spirite n formatiuni comparabile si, n pofida acestei realitti, constatm: Ct de vacuu, ct de slciu e ns unul, poetul junei Rodica, si ct de cuprinztor, de instructiv, de nlntuitor e beiul de Samos! Alecsandri nu stie s vad, s prind originalitatea unui moment. Vai, nu stie nici chiar s scrie! Limba limfatic si emfatic a acestor scrisori nu e de Ioc a unui rege al poeziei (cu toate c, slav Domnului, exercitiul literar nu-i lipsea), ci a unui bonjurist oarecare. Pe cnd Ion Ghica e un clasic al prozei noastre. Nu e desigur o ntmplare, c unul nu avea dect cultur literar (si aceea improvizat), pe cnd Ghica audiase cursuri de analiz la Scoala Politehnic, urmase scoala de mine si, se pare, emulase cu Delaunay, cunoscutul astronom, la examenele de calcul infinitizimal si integral. Se stie, ele altfel, c, la Academia Mihilean din Iasi, a fost profesor de matematice. Ce distinge umanismul matematic de umanismul clasic? n dou vorbe: o anume modestie de spirit si supunerea la obiect. O formatiune matematic, chiar dac se valorific literar, aduce un anume respect pentru conditiile create n afar de noi, pentru .colaborarea cu materialul dat Snt adevruri usor de verificat la o simpl rsfoire a scrisorilor schimbate ntre cei doi. Deci: veracitate, modestie a spiritului, supunere la obiect iat caracteristicile unei formatiuni matematice. Mai mult nc: putere de a cuprinde un complex ntreg de elemente ntr -o singur privire, spiritul de sintez ntr-un cuvnt. Fr de aceast facultate, retinerea si redarea unui rationament nu e posibil. Fiecare spirit e capabil de rationamente locale, de trecerea de la un silogism la un altul. Dar de orientarea ca o armat de argumente n mers, a unui sistem de silogisme, dup un plan final, mult mai putine. Fraze care sustin gndurile lui Pascal. n siajul celor narate ar fi binevenit o ntoarcere la Tudor Vianu si la prima monografie dedicat poetului, n care observ preponderenta de carese bucur substantivul n vocabularul lui. Barbu este foarte parcimonios n ntrebuintarea adjectivului si chiar a verbului. Verbul exprim n adevr mis carea, o calitate a relativului. Adjectivul, la rndul lui, corespunde nsusirilor superficiale si schimbtoare ale lucrurilor, calittilor secundare despre care vorbea Locke. Substantivul este ns prin imuabilitatea realittilor pe care le desemneaz, partea de cuvnt mai apt pentru expresia esentelor. Acelasi substantiv poate fi legat cu verbe sau adjective felurite, el nsusi rmnnd acelasi. Intentionalitatea lui cuprinde deci substratul imuabil, pe care dup vechi deprinderi metafizice l facem s coincid cu lumea esentelor. Spiritualismul lui Barbu l ndruma deci n chip firesc ctre un vocabular saturat de substantive. O astfel de bogtie si constant apelare la substantive aflm mai ales n Tratatul de antropologie crestin al lui Petre Tutea cu o aceeasi determinare. ntr-o scrisoare din 13 iulie 1938, adresat prietenului si editorului su Al. Rosetti si exprim nedumerirea la reactiile de adversitate la noul umanism matematic nltat la modul lirei, ntrebnd: De ce artistul si omul arid nu pot conlocui n fiecare din noi, fr s se combat? Theodor Codreanu, n Ion Barbu si spiritualitatea romneasc modern (Curtea Veche, 2011), consider Joc secund n ntregul ei un extraordinar poem de dragoste, singurul la nltimea lui Eminescu, n literatura romneasc si universal. Oare nu aceasta este chiar enigma ultim a ermetismului su canonic? De mprtsit intuitia lui Eugen Simion care distingea n cele trei roti ale cunoasterii barbiene trei trepte ale iubirii: carnal, intelectual si celest. Gerda Barbilian gresea fundamental creznd c Ion Barbu nu i-a nchinat nici un poem de dragoste Helgi. Este chiar Joc secund, cartea lui canonic. Iar decriptarea e la ndemna oricui: EL GAHEL, dragoste nltat,

impersonal, la rang de erotism cosmic, divin, imn ridicat lui EL, Mntuitorul, dar si GAHEL-ei, Helga, ecou potrivit si cu numele scandinav al Zeitei Infernului si a Mortii: (H)Elga Hel. Cine ar urmri cu atentie paginile de atitudine, confesiune si gnduri pe marginea diverselor preocupri ce l-au ndemnat, ar primi cheia, oferit nsusi de poet, pentru a deschide poarta liricii sale spre a cunoastenei(?) fiinta ndelung provocat a Poeziei sale sensul original al geometriei.