Note de primăvară

de George Bacovia

Verde crud, verde crud…

Mugur alb, si roz si pur, 
Vis de-albastru si azur, 
Te mai vad, te mai aud!

Oh, puncteaza cu-al tau foc, 

Soare, soare…
Corpul ce întreg ma doare, 
Sub al vremurilor joc.

Dintr-un fluier de rachita, 

Primavara, 
O copila poposita la fîntîna
Te îngîna
Pe cîmpia clara…

Verde crud, verde crud…

Mugur alb, si roz si pur, 
Te mai vad, te mai aud, 
Vis de-albastru si azur.

Tema poeziei Note de primăvară este conceptul de poezie pură, definitoriu pentru estetica simbolistă:
„Vis de-albastru şi azur / Te mai văd, te mai aud“, şi conceptul de corespondenţă, din care se
generează programul estetic al simbolismului.

Tema, eroii, subiectul sunt structurate pe această corespondenţă. Simbolurile au densitate, ca şi în

poeziile Plumb şi Lacustră, alcătuind un context simbolic prin fântână, fluier, mugur, câmpie.

Este, de fapt, un pastel romantic, impregnat de elemente cromatice impresioniste: „Verde crud, verde
crud / Mugur alb, şi roz şi pur/Vis de-albastru şi azur“, asupra cărora poetul, aderent la simbolism,
realizează o translaţie în spaţiul esteticii simboliste prin conceptul de sinestezie: „Te mai văd, te mai
aud“.

Analogia dintre primăvara naturii şi renaşterea sugerată prin cuvântul „mugur“ de factură romantică, ca
un refugiu în natură, este raportată la viaţa interioară a poetului. Poezia devine în acest context „O
copilă poposită la fântână“ care „îngână“ frumuseţea naturii, viaţa, care inundă lumea exterioară
„câmpia clară“. Eul poetic poate fi asociat prin simbolul „mugur“, generează universul interior, care
este un vis al lumii exterioare, o transfigurare a realităţii, prefigurând drumul spre conştiinţa de sine.

Dacă în poeziile Plumb, Negru, Decor se prefigurează un moment de sfârşit, aşa cum în mitul păsării
Phönix avem incinerarea (,,Carbonizate flori, noian de negru.../ Sicrie arse, negre, de metal / Veşminte
funerare de mangal / Negru profund, noian de negru“), aici, în Note de primăvară, avem momentul de
renaştere. Moartea exterioară, exprimată prin durere: „Corpul ce întreg mă doare“, este îndepărtată de
prezenţa soarelui, simbol al conştiinţei: „Oh! Punctează cu-al tău foc, / Soare, soare“, ca o purificare a
spiritului de elementele jocului vieţii: „Sub al vremurilor joc“. Este o renaştere, aşa cum o găsim la
Alexandru Macedonski, în Rondelul rozei cenfloreşte. Conceptul de poezie pură găseşte cea mai
frumoasă exprimare poetică: „Mugur alb şi roz şi pur / Vis de-albastru şi azur“. El se asociază cu
sinestezia din versurile: „Te mai văd, te mai aud“.

Stilul bacovian păstrează şi aici aceleaşi trăsături: concizie, claritate, nuanţare, densitate, simbolizare,
expresivitate, sintetizând, într-un context simbolist, şi elemente de romantism, expresionism,
impresionism. Aceste calităţi ale universului său poetic şi ale timbrului său unic i-au adus înscrierea,
pe lista UNESCO, ca poet simbolist reprezentativ în literatura universală.