IULIA DRAGOMIR

NOUĂ VIEȚI DE-AȘ TRĂI

Poezii

1
 Tehnoredactare:

Sofia Antimir
Dan Lucian Corb
Copertă Creație Digitală:

Cornel Marius Nemeș

Toate drepturile asupra prezentei ediții
aparțin autorului.

2
 Iulia Dragomir

Ea spune o poveste,
pe cea a clipei și a vieții decantate în priviri.
Ea fotografiază sufletul,
încremenind magic o fluturare de vânt.

3
 Prefață

Volumul de poezii Nouă vieți de-aș trăi

continuă liniile tematice de forță ale autoarei,
anume căutarea ferventă a sinelui, dragostea,
timpul și creația, adesea toate acestea
împletindu-se într-un singur poem. Fiecare text
liric are atât un nume (călăuză paratextuală în
universul ideatic), cât și data nașterii, conferind
caracter documentar creațiilor din dorința
poetei de a alcătui o hartă a devenirii sale: În
fiecare zi, trecem pe lângă ora nașterii noastre./
Nu ne recunoaștem timpul,/ abia dacă ne
recunoștem, câțiva dintre noi,/ bucuria de a ne
întâlni din toți plămânii clipelor./ În fiecare zi
trecem pe lângă ora/ la care ne-am îndrăgostit
iremediabil de viață,/ și pe lângă cea în care s-a
frânt sufletul vremii în poeme. (Îngeri)
Este o poezie a decantărilor, a limpezimilor, a
enunțurilor asertive: Adevărul e un spectacol/ în
care presimțirile își joacă amorul./ Nu poți lua
ceea ce nu există (Înstrăinare); Știu de ce se
împarte în coaceri timpul petrecut la gura sobei.
(Conștientizare); Atâta pot, atâta fac./ Orbii, se
proptesc de așchiile privirii, siguri de înălțime./
Scuipă dezlipirea de cer, ling trompeta/ din care-

4
și hrănesc talpa nesătulă de centru.
(Înțelepciune); Efemer e doar trupul, muzeu al
fragilității spălate de viață. (Ridicarea la poezie);
Sunt o femeie dăruită cu spice (...)/ și totuși, nu
m-am priceput/ să leg în miracole poemul
poemelor. (Nevrednicie)
Remarcăm preocuparea majoră a doamnei
Iulia Dragomir pentru definirea actului creației.
Astfel, poezia este un act magic prin care „eul
cel sălbatic” (Toamnă) este îmblânzit, iar
realitatea se dezghioacă în fața sinelui,
revelându-i întregirea: Și-n lumină, și-n umbră,
tot eu sunt. (Pătimașa stare). Poemul se naște
„între coborâtul și urcatul cortinei”, metafore
ale limitelor cunoașterii alterității și ale
cunoașterii sinelui, deopotrivă, în jocul anevoios
al distanțelor (Nașterea poeziei).
Impresionantă, prin subtilitatea
corespondențelor, este asocierea poeziei cu
fotografia: Ea spune o poveste/ pe cea a clipei și
a vieții decantate în priviri./ Ea fotografiază
sufletul,/ încremenind magic o fluturare de vânt.
(Fotografia, poezie, poezia, fotografie).
Autoarea evidențiază, astfel, prin acest ut
pictura poesis, capacitatea poeziei de a înfățișa
sufletul uman, de a diminua până la dispariție

5
granița dintre realitatea metafizică și
reprezentarea ei în imagini poetice.
Poezia, este, de asemenea, definită ca „un act
de dragoste”, un „Dragomir al lumii care pentru
mine contează” (Poezia), un fel de amor
intellectualis, un mod poetic de a intui
substanța lumii. Poezia este și manifestare
virtuală a erosului, ridicat astfel la dimensiuni
metafizice prin sublimare și purificare în actul
artistic: Te priveam cu ochi de lumină/ în fire și
dincole de fire./ Și mi te topeai pe buze,/ te
cutreieram pe orice colină, zidire,/ te beau
necontenit cu gândul. În poezie, eram deplină.
(Fericire); Îl iubeam și din toate singurătățile,/
poemul tăcerii mă zeifica/ într-o declarație
tălmăcită de suflet/ prin fructele mâncate la
masa împărtășirilor. (Declarație timpului
neînvins de anotimpuri); Să știi în lumină, în
taină, frumos și deplin te-am iubit/ În fugă,
treceam pe alei, cu pletele arse de vânt,/ Urcam
în povești ochii tăi, femeia, poem, încă sunt.
(Glasul inimii); Am trecut prin inima ta și am
prins caii privirii de hățuri,/ i-am recunoscut
gonind în poeme. Mi-am recunoscut sufletul.
(Din scoarță în scoarță); Cea mai frumoasă

6
dintre pământence există. Am zărit-o preț de
câteva poeme (Ea).
Nu în ultimul rând, poeziile cuprinse în acest
volum aduc în prim-plan o radiografiere
minuțioasă a împlinirii prin „naștere
continuă”(Consiliere), prin „decojirea
gândurilor”, prin „îmbobocirea fiiinței” ce se
deschide total către lume și viață, prin
„dezghiocarea rostirii”: Bulbul florilor înaripate
de viață plesnea în poeme. (Redeșteptare).
Poeta „separă da-ul de nu-ul luminii” (Căutare)
și se descătușează deplin în actul creator:
Deschis-am poarta larg pentru lumină,/ rosteam
exact ce inima scria în veșnicie,/ am devenit ce
nici nu știam că sunt,/ un cânt ce-și toarce dorul
de solie/ dinspre pământ spre candela cea vie.
(Devenire). Timpul este întotdeauna un aliat al
poetei, curgând întru ființare: M-am prins, inel,
de mâna caldă a timpului curat,/ să dau sens
arderii, frumuseții. M-am ridicat. (Cu ochii
curați); Am contemplat cărările din cârnguri,/ cu
pupeze și cuci suiți pe crengi,/ și m-am trezit eu
însămi pe colină,/ cu brațele în vânt și pieptul,
rădăcină (...)/ și las secundele să-și cânte rostul
viu, intens. (Purtată de cer)

7
 De o mare finețe a simțurilor și a trăirilor,
poeziile cuprinse în volumul Nouă vieți de aș trăi
reprezintă declarația de dragoste a poetei
cântată vieții ca lumină, ca sete de a afla
adevărul prin iubire și creație. Trecerea de la a
exista la a fi pare a se fi realizat pe deplin pentru
Iulia Dragomir doar în actul creației:

Din adevărul ce trăiește-n tine,

din al vieții mers,
arată-mi totul, vers cu vers,
în poezie vreau să intru goală și deplin.
(Adevărul)

Prof. dr. Irina Elena Catrinescu

8
Cântare

Mă topeam de dragul aromelor de cocos,

le căutam de anotimpuri, de roata viselor.
Prindeam în priviri fructul bineții.
Plină de candoare, mă aruncam în freamăt,
îndrăgostită de verdele crengilor.
Puneam coroană de liliac vizuinii zumzetelor,
vulcanului care mă atrăgea la margini și
înlăuntru
să îi deslușesc viața.
Mă priveam în unda râului și îi întrebam
sufletul:
Ești tu surâsul orizontului închinării la cuvânt?
Ca o maimuță zglobie, răsfățată de frunze,
fugăresc și acum lumina în care se sfințește
eternitatea,
între pierderi și regăsiri, roabă dorului de
cântare.

(23 august 2019)

9
Ghiocel

Iese prin palma înviorată de raze a pământului

direct din linia vieții.
Se apropie cu bobocii privirii, seducător,
atras magnetic de îmbrățișarea universului.
Iese firesc, sfios, zglobiu, sărutând lumina.
De el, atârnă revitalizarea bulbilor de senin.
Se întinde leac pentru silueta vremii îmbolnăvite
de alunecări între anotimpuri.
Derdeluș pentru râsul zorilor, boboc de
parfumuri,
e atras de fructul suculent al aerului.
Sus! Sus! Sus să avem inimile,
năstrușnic mănunchi de minuni!
Din zâmbetul cerului,
se dezghioacă sufletul înaripat de frumos!

(1.03.2020)

10
Poezia

Ca o regină, stăpânești înfloritoare

timpul vrăjit de rotire,
îl țintuiești în clipe și îl deșiri,
pânză de păianjen în care ți se prind tălpile,
răsăritul și alte minuni.
Slujnică devotată, pui la copt pâinea cântului
din care mușcă pofticios gândul nesătul
de hrana cea de toate zilele.
Ca o leoaică, îl devorezi hapsână,
îl înghiți cu suflet cu tot,
să-ți priască de viață și de moarte,
de oase cântând, încarnate în povești spuse și
nespuse.
Ca o zeiță, radiezi din coasta apelor sensuri
solare.
Ca o stăpână, pui belciug la ușa căutărilor,
deschizând cu inima cărări nestinse
înspre descoperirea sinelui.
Solomonaro, de o veșnicie, trezești spiritul
pădurilor,
de dăruire continuă, mistui anotimpurile,
înmugurești în palma nepătrunsului și
pătrunderii de strigăt!
Sunt gata de dezbrăcări, de înveșmântări,
de avânt pe fundul oceanului, în căutarea

11
propriei naturi...
Cum dirijezi tu, nestingherită,
circulația antenelor de prins contactul cu viața!
Filarmonică arterelor,
străbați cu vibrația spațiul de necuprins al
tainelor,
cuprinse indubitabil în îmbrățișare.
Cum aduni și desfaci legăturile dospirii
la jarul exploziei de lumină și întuneric!
Degetele ți se potrivesc perfect
pentru coborâtul în adâncuri și ridicatul la
bucurie.
Hipnotizați, dansează la picioarele tale
greieri, libelule, melci, viețuitoarele junglei.
Te pândesc din umbră ochi ageri de lup.
Îmblânzești fiarele flămânde,
hăituite de iluzia îndestulării,
deprinzi din mers cursul înfloririi,
nedezlipită de aerul reavăn, setos.
Îl sorbi și te soarbe,
sursă neîncetată de jar la focul sacru al
cuvântului.
Câtă înzestrare! Ce har!

(21.03.2020)

12
Sursa

Doar sufletul vorbește,

își tremură unduirea în respirații.
Și tot am impresia că peste muțenia copacilor,
se suprapune curgerea continuă a amiezii,
a serii flămânde de aerul gândurilor.
Exact ca în întâlnirile solare cu inspirația,
e o teribilă sete de sorbitul timpului
între palmele avide de sculptura luminii.
E aceeași aprigă ridicare la limita dintre cer și
pământ.
Cu aceeași ardoare, palpează surâsul ochilor
pentru asigurări de viață și de strălucire.
Răsucește cheia în broasca istoriei
să păstreze intimitatea creației.
Doar sufletul vorbește nestingherit
traversând fără opreliști spațiul dintre aripile
anilor.

(25.03.2020)

13
Gândul

Din privire, ai sărit direct în prelungirea inimii

cu brațe,
ai străfulgerat înnoptarea cu scântei
de la viteza dorului pentru luminatul de ziuă.
Ai sărit peste căutarea în copilăria mângâierii,
peste convențiile dezgolite de strigăt,
ai prins de mână sufletul,
rachetă năucitoare țintind regatul cerului.
Ai zvâcnit din punctele cardinale,
ai plonjat în mijlocul vieții
crestând în zbor gura poemelor..
Fugind de înstrăinare,
ai mutat în chemări capul zorilor.
Vânător de naturalețe,
ai pipăit mușchiul copacilor în căutarea sensului.
Degetul lui Dumnezeu, ne mută unul în altul,
lustruind temeiul creației.

(20.03.2020)

14
Redeșteptare

E suficientă o imagine proiectată la talpa stelelor

să trezească șuvoiul ascuns în aorta nopții.
Cu murmur neînțeles, se prelinge sclipitoare,
gata pentru desfăcut în răspunsuri culoarea
anilor.
Dacă aș fi simțit visul zorilor,
aș fi alergat în întâmpinarea nuanțelor.
Bulbul florilor înaripate de viață pleznea în
poeme.
desferecări pentru timpul, vraci de tăcere.
A fost suficient să ascult glasul oglinzii,
și s-au deșteptat apele cuibărite în adâncuri,
vechi talazuri de capturat răsăritul.
Vum! Vum!
Convingătoare, iată-le însoțite de privirea
sărbătorilor,
de pragul casei,
de cortegiul lucrurilor deslușite la lumina
lumânării.
Deschideam brațele și strângeam aerul pașilor.
Respiram, întorcându-mă înlăuntru
pentru adevărată îmbrățișare.
Femeie, nu șuiera vântul în lan,
era ecoul drumului parcurs în pânza de păianjen
a inimii!
(10.04.2020)

15
Recunoștință

Focul a izbucnit din setea pământului.

Apa s-a revărsat din foamea fructelor de gust.
Aerul a mutat respirația în plămânii anilor,
a împins între buzele cerului sălașul biruinței.
Cu cât mă apropii,
cu atât se mărește peisajul înțelesurilor crescute
între palme.
Cresc pomii la umbra cărora pictam lumina.
Ca pe un șirag de suflet,
trag vremea în piept.
Mă umple de neastâmpăr, de pace, de uimire, de
viață.
Pun caii la caleașca ochilor, neobosiți căutători
de har.
Mă plimb cutremurată de sus în jos,
de la prima ținere de mână a inimii
până la rostogolirea prin taina învierii.
Elastic prins la genunchiul timpului,
sunt prelungirea darului pe care se clădește
veșnicia.
Din salt în rugăciune,
îmbrățișez biserica ființei. (19.04.2020)

16
Cartea

În spatele acestui cer, stă dragostea.

Se revarsă cu pieptul înflorit peste chipul vieții
să îi deschidă calea spre suflet.
În spatele acestei ferestre deschise, stă timpul,
străjer la porțile albe.
Se face cuvânt,
boboc de lumină pentru strigătul pământului.
Se face carte, ființă născută de Dumnezeu
întru coacerea fructelor.

(23 aprilie 2020)

17
Vigilență

E o formă de asigurare de viață sau de moarte

sufletul mareei,
de aceea, timpul se măsoară în atingeri siderale
ale apei viselor.
E o formă de respirație urmărirea tresăririi,
timp dospit la focul neobosit de viață!
E o formă de existență lăcomia
cu care se soarbe limanul condorilor.
Nepotoliți, își domolesc freamătul,
ascultând până în adâncuri glasul coralilor
E o formă de comunicare tăcerea bogată în
împărtășiri,
gata de pătrundere a sensurilor despletite din
blondețea anilor.

(26.05.2020)

18
Căutare

După viteza reacției,

se deschid ferestrele înspre puntea solară,
aleg adevărul în sita amiezii,
separă da-ul de nu-ul luminii,
cumpănă la băutul izvoarelor.
Rotitoare, întrebările, calești purtătoare de
drumuri,
vădesc interesul pentru reparațiile capitale ale
roților.
Plutitoare, țin în frâu azvârlirile în cercul
timpului,
iscodind cu pașii sfințenia mărturiei.
Calcă hipnotic, șovăitor,
încearcă tăria răspunsului la chemarea
cuvântului.

(11-12 iunie 2020)

19
Poveste

Am pășit un pas împrejur

și am văzut fotografia vremii.
Imaginile se succedau
cu iz de pătrundere în adevărul lucrurilor.
Încăperile, cafenelele, aleile,
venirile și plecările din strălucirea privirii,
cercul în care se prinseseră zilele pluteau în eter.
Noaptea își sorbea seva
din lunecușul lunii între constelații.
Din fântâna ochilor, îmi beam privirea.
Încet, fără grabă, smulgeam dintre unde,
nuanța potrivită, evenimentele și locul.
Ringul torțelor descria perfect peisajul.
Cu atenție, am desfăcut straturile ecoului
până când imaginile șopteau repetat
în ce direcție se fluidizează mersul.
Priveam cum se imortalizau în piept sidefii,

Timpul îmi voia clipele.

Mi-am luat între gânduri icoanele sfințite de
flăcări,
le-am frecat între palme cu zborul înlăuntru
și le-am făcut vers,
le-am desfăcut în fâșii pentru compunerea,
recompunerea întregului.
Fotografiez timpul... (9.09.2020)

20
Toamnă

Mă îndepărtez de eul cel sălbatic

ca de o cochilie
în care se adunaseră semințele azvârlirii.
Intru în starea de dinainte de cunoaștere,
când nici nu se aliniau planetele,
nici nu se tupilau, după unghere, obrajii stelelor.
Au amorțit secundele,
își pipăie pieptul cu intuiția palmelor.
Dacă nu aleargă timpul
în dezghiocul gustului de împlântări,
dacă poate să respire în aerul îmbătat de uleiuri,
mă rostogolesc în ochiul toamnei,
îmi odihnesc sufletul în lipitura de sâmburi,
gata de încolțiri peste vreme.

(3.11.2020)

21
Consiliere

Ar trebui să încep cu mine,

să cobor în pivnița gândurilor
întoarse de la țâță de cu uimirea vremurilor,
să le decojesc
de umbra copilului nemângâiat de semnificații,
de fuga adultului pe străzile posibilităților,
de ghidajul părintelui care așteaptă grijuliu
așezarea în cumințenia călimării.
Ar trebui să încep cu mine,
cu izvoarele retrase în munți,
în spațializări curbate de privire,
cu sălbăticiile neîmblânzite de cuvânt,
agresorii grădinii încuibate de păreri
despre adevărul poveștilor cu brațe și suflet,
cu regina universului mântuit de dragoste,
azvârlită în calea primei urme de chemare a
inimii
până la spargerea în poeme a clipelor.
Să mă așez în fotoliu cu fața înspre răscruci,
să mă plimb cu privirea pe axul drumului,
din istoria nașterii continue
între genunchi și pieptul doinit de cânturi,
până la surâsul arborat pe chipul
cuprins în îmbrățisare.

(16.12.2020)

22
Abandon

E în competiție cu sine.
Vrea să depășească puterea privirii directe în
roua florilor
prin biruința mișcării verticale
în spațiul văzut și nevăzut al trezirii.
Se așază pe umărul drept porumbelul
miruit de jindul tainelor.
Pe umărul stâng, viața bogată de unde,
o împresoară cu izvoarele gândului,
să bea continuu din fântâna tinereții.
Se echilibrează mersul cu drumul bătut
până la abandon
de legănarea genelor răpite de drumul înlăuntru.

(1-3 august 2020)

23
Viziune

Nu știe cum să plămădească pâinea

din cuvintele descusute de drojdia vămilor.
Sau poate că s-a așezat pe o treaptă
să drămuiască adevărul bolților.
Aș fi putut măsura apropierea
cu lama amprentelor.
Aș fi putut asculta dansul fulgilor,
flacăra amiezii rostogolite pe pragul verii,
să văd alergarea până în pânzele albe
la spălatul aerului de frunze.
Patinau noaptea cu hohot, deocheate,
prinse în arcul privirii.
Ar fi putut să deschidă gura vremii
cu drumurile lungi, mătăsoase,
pentru colindul ierbii.
Glastrele ochesc lumina cu precizia copacilor.
S-a răspândit parfumul dăruit carismei
până la talpa anilor de
s-au zburlit brazii cutremurați,
au băut aroma dimineții.
Au rămas trandafirii în brațele pământului
cu gust de vino'ncoa,
să își așeze visele la dospit.

(20.07.2020)

24
Pătimașa stare

S-a aprins apropierea-mpinsă

în ocolirea vrerii altei ostoiri.
Se ridicase-n stăpânirea lumii,
dezghiocând, din vremuri, funduri de rostiri.
Grădina privegherii,
de sare, iute, se-mpânzi.
Fulgerător, spălă pământul setos de blândul cânt.
De pieptul vremii, sentimentul, urechea-și lipi.
Torid, gustă sărutul sufletului războit de gând.
Mă așezasem în locul
din care își beau porumbeii privirea.
Și-n lumină, și-n umbră, tot eu sunt.
Îmi vedeam așezarea,
se slobozea de verde poiana, cărarea, menirea.

(28.08.2020)

25
Dragostea

E în inflexiunile vocii.
E în privirea înflorită,
lipită de chipul dezmierdării,
în tăcerea mustind a pace,
în aceea bogată de înfrigurări.
Din goluri, se naște somnul.
E în cuvintele rostite din pragul casei
cu ceasul fixat în priviri,
ticăind semnificația orelor.
Nu, nu mi-am programat ghidaj peste glasul
ploii.
Am ascultat doar picurii alunecând pe poteci.
Ea e acolo, în frica de stăpânire a apelor.
Se urnește cu cerul.

(4.11.2020)

26
Timpuri și timpuri

Războaiele purtate în trecut cu săbii, tunuri,

mutatu-s-au în nevăzute căi,
iscări de-ncețoșate coborâri în vai și văi,
cu forme noi de-nșelare, jaf în simplitatea
ființării.
Lucrează Tatăl Umbrelor în sufletul și trupul viu
al țării.
Pădurile dispar tăiate de vifornițe păgâne.
Pustiu rămâne-n urma prinderii de timp în mâini
hapsâne.
Țăranii-nchid taraba trudei,
preț de viață și pieire.
Copiii întind dinspre ecrane ochii,
înnoadă scara înspre fericire.
E loc pentru îngenunchere în noroi, pentru ploi.
Se exprimă curat libertatea florilor, a lumii din
noi?
E-n planul sacru ridicarea din năpăstuite
încercări?
Aștept să vină ceasul pentru demascări,
doar Dumnezeu mai poate aduce biruință
pentru-nnobilări.

(7.11.2020)

27
Terapie

Am băut din pocalul amiezii.

Am băut izvoarele galaxiei.
Am uns alunițele pământului cu primăvăratic
surâs.
Am purces pe autostrada soarelui
înspre marea mirajului de transmutat privirea
dinspre labirint spre sărutul păcii.
Cu încredere, am suit pe caii anotimpurilor
convinsă că dincolo de vraja nopții,
se altoiesc caișii.
Din urcuș în coborâre la talpa vederii, unduitor,
ca într-un dans,
am intrat pe făgașul torțelor.
Bravo!Mi-am zis! Ia pana și scrie!
Rămâne urma, suflet geamăn, sărbătorind
existența.

(11.02.2021)

28
Purtată de cer

Între capătul lumii și gura infernului, senină,

am lipit privirea,
izvor de frumos și bucurie,
i-am ascultat răsuflarea.
Din punctul cel mai vestic al țărmului,
cel mai mult îmi place
să mă umplu de roșul carmin al florilor
care îmi amintesc de împărtășirea cu darul
inimii,
de valurile sărutând cu jind statornicia stâncii.
Între serpentinele înverzite
de dorul lui Dumnezeu pentru lumina lumii,
printre pini și eucalipt,
ca o ferigă înfiptă în talpa muntelui,
îmi deschid brațele să prind în glas pulsul
universului.
În palma cerului, înfloresc dezlănțuiți bobocii
gândului,
leandri străjuind tăcuți spectacolul mării.

(5.10.2021)

29
Adevărul

Din adevărul ce trăiește-n tine,

din al vieții mers,
arată-mi totul,vers cu vers,
în poezie vreau să intru goală și deplin,
să pipăi și-nflorire și pelin,
să văd lăuntrul și începătura,
hambarul, beciul, bătătura,
grădina pustiită sau cu flori,
altar, opaiț pentru sărbători.
Arată-mi-te din hotar până-n hotar.
Arată-mi fiecare colț de lut sau har.
pune-te înlăuntru far,
să pot păși pe trepte, pe podea.
Nicicând nu am pătruns în orice scorbură de
stea,
au existat motive pentru scuturări în vânt,
am intuit surâsul ierbii, udătura din pământ
Vreau să te văd cu tot ce ești, oricând,
cu tot ce ai pe umeri sau în gând,
ce pui pe masă, pe fotoliu sau în pat,
În ce cotloane te-ai înscăunat.
În patul de copil, de aici, nu am urcat.
Din adevărul ce trăiește-n tine,
de Dumnezeu, suflete, ține-te bine!

(3.11.2021)

30
Devenire

În planul sacru cumpănit de cer

te-am întâlnit când surprindeai o taină,
te-am urmărit din punțile peste eter,
am amânat cuprinsul în nestinsa haină.
Deschis-am poarta larg pentru lumină,
rosteam exact ce inima scria în veșnicie,
am devenit ce nici eu nu știam că sunt,
un cânt ce-și toarce dorul de solie
dinspre pământ spre candela cea vie.
Când s-au căscat în față hăuri de torente,
călătorit-am între continente,
cu ochii țintă spre cinstirea albelor ninsori,
am dat de mine mai surprinsă de candori,
am înotat prin valurile înspumate,
cu dor de sufletul cetății, libertate.
Am contemplat cărările din crânguri,
cu pupeze și cuci suiți pe crengi,
și m-am trezit eu însămi pe colină,
cu brațele în vânt și pieptul, rădăcină.
În planul sacru cumpănit de miruit senin,
sunt pașii numărați pentru intrări în sens
Iau darul dintre ore lin, deplin,
beau ce primesc ca pe un pahar cu vin,
și las secundele să-și cânte rostul viu, intens.

(3.11.2021)

31
Colind

Iarna asta-i de mirare

Colindăm prin inimi, soare.
Să ai pace, tu, om bun,
Bucurie de Crăciun!

Ți-amintim despre Cuvânt,

Călăuză pe pământ,
Nașterea Fiului Sfânt
Să te nască, dulce cânt!

Ți-amintim ce dar, tu, ești,

Pe Hristos să îl cinstești,
Viața-ntreagă să îți fie,
A cerului viu solie!

Leru-i ler, icoană vie,

Ne iubim de-o veșnicie.
Leru-i ler, om drag și bun,
Ești lumină de Crăciun.

Leru-i ler Domnului sfânt!

Ruga noastră-i într-un cant,
Ne rugăm pentru iubire,
Pentru a lumii mântuire.

(12.12.2021)

32
Alternativa

Naufragiați, ne-am trezit pe marginea viselor,

cu picioarele în legănare.
S-au așezat în matcă temeliile zborului.
pășind dinspre casă spre centrul gândurilor.
Împinsă de sunete în barca sunetelor,
am învățat dansul pe firul ierbii, balet senzual,
sihastră luare la trântă cu ninsoarea și cu vârtejul
cristalelor.
Naufragiată la nunta merelor,
am mușcat din pepenele roșu cu pofta însetatului
de vară.
Încă descopăr continente glazurate cu brațe
albastre .

(29.01.2022)

33
Înstrăinare

Nu e treaba ta, făptură de abur,

cu cine se împart în poeme stângăciile ochilor,
când se unge cu unt și miere pâinea tainelor,
cum se adună la sfat buzele vârstelor,
nici cum se desface timpul în petale.
Nu e treaba ta unde se trasează hotarele,
luând din sertare talanții înțelepciunii.
Adevărul e un spectacol
în care presimțirile își joacă amorul.
Nu poți lua ceea ce nu există.
Poți binecuvânta ochiul pentru văz,
urechea pentru auz,
picioarele pentru mers,
intimitatea pentru adevăr și deschidere.
Poți binecuvânta existența
în care fiecare își vede de treaba lui
îngrijindu-se de orchestrația zborului.
Îmi pregătesc aripile ca pasărea Colibri
să mă cuceresc.
Nu e nevoie de multe cuvinte pentru înțelegere,
nu e nevoie de multe tăceri pentru distanțe.

(18.02.2022)

34
Destin

Am ascultat vibrația tuturor lucrurilor

care pluteau în jurul trezirii la viață a privirii.
Dacă făceau un pas înspre verdele brazilor,
eu făceam zece,
dacă ezitau într-o adumbrire,
mă încătușau tăceri tenebroase
cu ciocane în tâmple și-n piept,
răzbătătoare probe pentru furtul zilelor
de la gura fragedă a pașilor.
Ca în cluca din grădina copilăriei,
sentimentele se azvârleau în ascunzișul
frunzelor,
săreau potopitoare pe o parte
și se retrăgeau înspre izvoarele cumpănirii pe de
alta,
cântărind între aniversări ieșitul
în văzul lumii al nevoii de centru.
Pe cât de trombonitoare se instala tăcerea
la umărul cerului spălat de ploi,
pe atât creșteau cuvintele, fiice ale soarelui de
iulie.
Ieșeau prin porii stelelor,
se hrăneau la sânul marii cântări a universului.
Le fusese scris să capete brațe, să sărute, să
strige,
să descopere căile neumblate de lună ale

35
serafimilor,
să salte de tumult în darul poemelor.
Cu genunchii strânși în fața icoanelor,
și-au cuibărit sensurile în cochilii argintate de
suflet.
Hui! Hoi! Le ascult în prelungire.
Îmbrățișează altarul.

(24.01.2020)

36
Conștientizare

Știu de ce se împarte în coaceri

timpul petrecut la gura sobei,
de ce stau lungite pe patul gândurilor clipele,
cum de au deschis ușa pentru piciorul stării
care a îmbrăcat drumul
dinspre mine spre centrul florilor de cireș,
dinspre câmpuri, spre casa copilăriei,
din pivniță viselor spre etajul împăcării cu
anotimpurile.
Dezlegările de frâna cumpenei apropie
de rana pământului sufletul copacilor.
Vibrează pe firul ierbii de la străpungeri înspre
urcuș,
de la arderi înspre veghea înnoptării.
E răspunsul încordării săgeții ce ochește muzica
stelelor.
Faur coborârii pe celălalt tărâm,
cum se frământă aluatul soarelui?!
Uns cu înțelepciune, bucură grădina.

(5.04.2020)

37
Arta

E mult sau, poate, doar la o azvârlitură de suflet,

până te fură istoria,
gata de prinsul timpului de umeri.
În fascinația vieții, treci cât ai clipi,
din spațiul pipăit cu veghea,
în povestea aromată de esența vremurilor.
Cleștele gândurilor prinde închipuirea
salcâmilor,
între cer și pământ,
și iată, te trezești, pe nesimțite,
cum te inundă parfumul,
te țintuiește în trunchiul copacilor,
între rădăcină și coroana lăptoasă de muguri.
Țesătura de borangic a petalelor împresoară
aerul nedumirit de sensuri.
Pare un fir de mătase fragil,
și totuși, aliniază curtenirile frunzelor,
preț de o robie a viului,
suficientă pentru a muta în văzduh condurii
cireșelor.

(30.05.2020)

38
Contemplare

Nici nu știu cum s-a făcut trecerea

de la săritura în lungime la poala lunii,
la adâncirea în contemplare.
A început cu mărturisirile despicate în ani,
cu retragerile în ghindă,
cu drumul cu sens unic în orașul, inimă.
A continuat cu răsfrângeri aurite de gânduri,
cu daruri întinse la aluatul viorilor.
Din goluri, s-au născut așteptările,
din insomnie, s-a trezit odihna necumpănită de
fluturi.
S-a auzit un strigăt mut și sufletul nu a putut
răbda ecoul.
Din aproape în aproape, am ajuns în fața ușii.
Țin în palme cheia
ca și cum aș ține între munți, fluvii și lacuri.
Mă tot descopăr...

(10.02.2021)

39
Imponderabila chemare a mării

Arată-mi marea, vară!

Vreau să văd cum se desfac valurile în ropote
dulci.
Privirea cuprinde setea de tainele universului.
Se varsă temeinic pe chipul undelor.
E suficient să privesc în adâncuri,
să înot în sufletul gândurilor,
să salt în respirația mișcărilor,
pentru a simți viața.
Se apropie, se îndepărtează,
se curbează pe scoica sidefie a pământului.
Arată-mi marea, vară!
Din glas, îi zăresc zbuciumul și limpezimea,
din privire, îi adun frumusețea
ce mișcă între gleznele nisipului lunecările
magiei.
Vreau să o simt aproape, caldă,
să mă scald în beatitudinea plutirii în neant,
legănată de imponderabile cuprinderi,
ca o sirenă care își recunoaște lumea în care
există!

(9.07.2021)

40
Vibrație

Parcă sunt făcută din sunete și sensuri.

împletind continuu firul inimii.
S-au așezat în armonii celeste petalele
din care mi se compune sufletul.
Vibrez, coardă inefabilă de trăire,
imposibil de oprit din tremurul tainic al sângelui.
Cum aud vibrația razei, mă deschid,
receptacol de prins între gânduri anotimpurile.
E suficient izul unui sentiment pentru
descătușări
când limpezi, picurând curat șoapta pământului,
când șuvoi, clocotind a răscolire.
Lac oglindind lumina vărsată din înălțimi
nespuse,
râu zglobiu, scotocind cu mângâieri adâncul,
țâșnesc, strop de esențe,
direct în aluatul poemelor.

(13 oct. 2019)

41
Credință

A existat și există alegere pentru golul umplut de

plutire,
se strecoară pe mâneca zilelor
și mișcă brațul din umeri până la dislocarea din
osul depărtării.
A existat și există vedere pentru ochii însuflețiți
de gânduri.
Sărută de mama focului lumina
în viul frunzelor îngălbenite,
înroșite de capriciul bagajelor.
Îmbracă în emoții călătoria din curând în prea
târziu,
din atunci în altădată, bluze cuminți
ce își cumpănesc dintre rafturi ieșirea în lume.
Se rotesc culorile
să umple în clipiri frumusețea toamnei.
A existat și există rezonanță pentru sufletul
vremii.

(27 oct. 2019)

42
Visele

Au intrat în trunchiul copacilor,

și-au șters conturul aureolat de taine,
au intrat într-un somn greu,
bun de oprit depărtarea.
Nu m-am grăbit să le strâng în palme
necuprinsul,
am lăsat degetele întinse
pentru dăruiri neșterse de răsfrângeri.
Și drumurile au luat forma sufletului
din care s-au născut fără tăgadă.
Le-am legat de piept
să nu își julească genunchii de frigul pietrelor.
Am ascultat cu dorul odihnei
glasul pașilor de porumbel strecurați între
pleoape,
am fugit din calea nepătrunsului,
să intre între crăpăturile clipelor
doar firele dulci de lumină.
Și uite-mă, cum trag de firul gândului,
să îi adulmec gustul de viață!

43
Unse de cu vreme în căutări,
sunetele se rostogoleau,
se goleau de timp,
dând glas dorinței de stăpânire
peste urma propriei plecări în gura ploilor.
Găsește-te, tu, apă, în setea pământului!

(20.10.2020)

44
Amintiri

Se plimbau pe spatele nopții

cu mângâieri pe spinii stelelor,
dislocând izvoare și râuri,
aprinse cădelnițe,
purtându-și tămâios semnificațiile.
Se plimbau dăruindu-și gingășia
în sorbitul din priviri al chipului adâncit în miraj.
Întâietatea acordată săriturilor peste gard
însemnaseră ținta rătăcită de sens.
Privirea lungită la firul ispititor al ierbii
trezise dis de deșteptare răsfrângeri alunecoase
de vreme.
Cuvintele umblau slobode,
se ciocneau de sărutul tălpii cerului.
Se revărsau clipele, păsări tremurânde,
zguduind din temelii ochiul tainelor..
Îmi pipăiam în tăcere sufletul.

(6.11.2020)

45
Pas

Nu mă mai străduiesc
să găsesc cuvinte de întins la masa înserării.
Cuvintele mă aleg pe mine.
Dacă dai prilej de strecurat în scorbura cărnoasă
de strigăt
pentru șoaptele rumene de vise,
lași loc de trecere dintr-un timp în altul al
sunetelor
Dacă ai rămas departe de copilăria florilor,
ai săpat barajul de acumulare
pentru ploile nedespărțite de rădăcini.
Și ele și-au croit potecă printre pietre,
au netezit calea să circule în voie memoria apei,
s-au împlântat între apusuri,
cu dorul focului între vârste.
Dacă nu scalzi în raze clopotul anilor,
ruginesc mărturiile dimineților cu nedeslușit
contur.
Pun talpa în lutul moale.
Sculptează-mi condurii!

(23.11.2020)

46
August

Cântăresc între ziduri ușa

care se deschide înspre intimitate.
Din cuvinte, am sorbit cu paiul sucul de cătină,
Din căile darului, am găsit drumul
gata de tăceri fără greutate.
Probabil că există un sunet
care își trimite solia înainte de venire,
ocupă spațiul zilelor cu o speranță.
Adevărul își spală fața în vara liliecilor.
Am privit în ochi lumina cu surâs albastru
marin,
pe urmele brațelor încăpătoare..
Am zărit alunecările
cu buzunarele pline de trăiri necuprinse de alint.
Căutarea dă tonul intimității.
Dumnezeu își murmură gândul cu viața inimii.

(14.08.2021)

47
Vedenie

Răspunsul e în mirajul luminii din cuvânt,

mă trage cu fire de mătase în aerul viselor,
mă ține suspendată între cer și pământ.

De pe coama lupilor,
am poposit în ciotul unui apus.
Albastră, mi-a rămas privirea scăldată în
talazuri.
Țintuită în semnele undelor, havuz,
aud chicotul scoicilor rătăcite în străfunduri.
Tridentul șlefuirii în adâncuri își strigă
chemarea.
Cu aceeași sensibilitate,
văd prin atenția valurilor dorul mării.
Sunt pâinea și sarea.

(22.08.2021)

48
Rămânerea

Trenul pleacă din gara încețoșată de treceri,

se întoarce la culesul sensului.
În du-te vino, străbate regiunea ascunsă
de privirile golașe de pătrunderi.
M-am așezat la fereastră,
cu spicele bălaie împletite la capul amintirii,
cu sufletul bogat de râsul și plânsul oamenilor
dragi,
strânși la culesul strugurilor tămâioși de pace.
În semnificații, mă petrec dintr-o parte în alta a
sinelui.
Rămân aici statornică,
oriunde am călători pe bancheta vieții.

(2.02.2020)

49
Ispitirile toamnei

Mere coapte!
Uite cum le sclipesc ochii în noapte,
cu zâmbet încrustat pe pielea lucioasă!!
Apropie-te, femeie, de masă!
Mere arămii, aromate, hai, gustă!
Le vei dori în serile toate,
când se îngână noaptea ușor
cu visele drept în pridvor!
Te ridică din boală! Ia o gură,
să vezi atunci: mai ai măsură
în strânsul roadelor din livezi, vii?
La fereastra privirii, la pervaz, să le ții!
Din cămară, din pivnița bogată,
surâde și o pară bucălată.
Și prunele roșesc din lada lată.
În iscodiri de simțuri, mmm,
toamna e bogată.

(27.10.2020)

50
Perspectivă

Au amorțit frânghiile în iarna acestei pandemii

cu retrageri în vârful patului,
cu sete de odihnă și vedere nestrămutată de
viață.
De când am lăsat să se refacă firul ierbii,
roua adâncurilor s-a uscat în seninul razelor.
Am ascultat cu pragul casei,
am ascultat cu privirea traiectoria sunetelor
și le-am văzut cum desenau peste ani scheletul
istoriei
sprijinite pe drumul feminității.
Am scos apa din fântână
și am băut să mă umplu de seva pământului.
Ascultă! Din ce se încunună sufletul?

(15.02.2021)

51
Dincolo de cuvânt

Dacă dai perdeaua la o parte,

găsești dragostea,
cea mai înaltă dintre arte,
dorul de viață înflorit din fir de ață,
trăit plenar în arcul solar al impecabilei rostiri.
Numai cu ea poți să te apropii de esența unei
priviri,
să faci trepte din năluciri.
Când exiști în inima deltei,
te visează egretele.
Dacă întinzi un deget,
te recunoști în bătaia cea lină,
gata de călăritul orelor cu o-mpletire,
ochi la țesătura tainică de lumină.
Nu știu cum și de ce
au curtat firele de mătase tremurul glasului
nomad.
Nu știu cât se aude din vuietul cald.
Fără prea multe cuvinte,
se clădește din sentimente veșnicia.
Iubind, mă ridic și când cad.

(12.07.2021)

52
Răscruce

Timpul se măsoară în perioada de înaintea

vederii
și perioada de după revărsare,
în vremea de înaintea nașterii fluviilor
și periplul vijelios pe câmpul setos de suflet.
Există o linie de separare în viața inimii,
când nimic nu seamănă cu ce a fost,
când totul e răsturnat
și, totuși, ține în palme tăcerea mieilor.
Când o ascult, îmi amintesc
de apropierile de dincolo de văz,
când orele treceau ca anii,
pline de catran pentru focul, stihie
și focul din vatra cetății.
Când o ascult, fac din timp artă,
cos cu gândul înserarea și roua din flori.
Rămâi ce ești, ce-ai fost oriunde între sărbători,
rămân aceeași dezlegare de fiori.
Dacă vorbind, rămân în cuiburi despletitele
splendori,
învăț tăcerea, mugur de comori.

(25.08.2021)

53
Actualizare

Îmi amintesc când am intrat în noapte

în dulceața unui zâmbet.
Am deschis sufletul, fluture,
minune la porțile dorului.
Am visat nemărginirea.
Cascadă e vuietul prin care mă poartă viața
să mă apropii de natura lucrurilor.
Puțin câte puțin, mă strecor în buza pământului
însetat de contactul cu viața.
Din pământ, m-am născut,
în pământ, mă voi întoarce,
solie a florilor iubitoare de raze.

(5.09.2021)

54
Curaj

Ce te oprește să vii în întâmpinarea vieții

cu brațele deschise,
ca un copac cu ramurile înfrunzite de dorul
cerului?
Ai ieșit din peștera anilor fără baionete sonore,
fără casca argintată de tăceri,
sau trăsnete cutremurate de rigole?
Te așteaptă cuvintele în baia gândurilor
să le îmbraci în straie alese.
Te așteaptă casa timpului să o împodobești
cu simplitatea.
În apa limpede, curată, nectar pentru mântuire,
se scufundă gălețile însetate de lumină.
În râul proaspăt, se afundă gura
să-și soarbă elanul.
Se preumblă piciorul gol
pe calea viselor necamuflate de pietre?
Sapă în pământul ce ți se așterne viu înainte,
prinos de binecuvântări, fântănă pentru veșnicie!

(5 oct 2019)

55
Sens

Există un mijloc din care se armonizează

cuprinsul pios al inimii
cu îmbătarea de farmecul chiparoșilor.
Nu știu cum de unul devine doi,
cum de acolo, se umple de pace viața gândurilor.
Există un mijloc de strângere la sân a
extremelor,
echilibristică a limpezimii pentru tandrețea
planetei.
Undeva între strigăt și șoaptă,
se oprește între palme fuiorul anilor.
Ceasornicul mijlocește înaintarea pe pânza fină a
chemării.
Există un mijloc de care atârnă surâsul capital al
clipelor
sub umbrela lui Dumnezeu,
care se îndoaie la sărutul fricii,
se curbează nesăbuit în focul vremelniciei.
Există un mijloc,
canal de transferat glasul arhanghelilor în altarul
mieilor,
voință aprigă căreia i se supun toate.
Crede! Picură sensuri.

(28 oct. 2019)

56
Duh sfânt

Mângâie-mi ochii cu tine!

Gustă nesațiul inimii!
Mușcă-mă ușor de ureche, credință,
să-ți fiu povara dulce
pe care o strângi cu pulpele dorului!
Din spicele fluturând printre pași,
răsare casa vieții,
mi te lipești mai abitir de suflet.
Dansează în iarba înrourată,
cu tălpile goale, îngerii florilor?!
Mângâie-mi ochii cu tine, duh de lumină!

(7 dec. 2019)

57
Fețele lumii

Se schimbă fața lumii-n bruma serii,

Uimite, tăcerile se-mperechează cu vântul,
lăsând în voia privirii aplecarea, pasul, cuvântul.
Beau apa firesc, când mi-e sete,
nevoia creează fântâna, răgazul.
La fel, se rotesc în suflet soarele și luna,
din roade, îmi fac în podgorii cununa.
Urmează-ți înclinarea spre senin!
Cu picurii ce curg din cer,
ulciorul inimii rămâne plin.

(8.07.2021)

58
Înțelepciune

Atât pot, atât fac.

Orbi, se proptesc de așchiile privirii, siguri de
înălțime.
Scuipă dezlipirea de cer,
ling trompeta
din care își hrănesc talpa nesătulă de centru.
Pe căldura aceasta înăbușitoare,
i-aș invita la dușul unei spovedanii
să își spele ghimpii clămpănitori
de iluzii diamantine.
Prometeu a adus semințele soarelui.
Tulpina a crescut în mâna olarilor.
Stihial, focul a cuprins și spațiul nemiruit de
pace.
Ca șerpii, își declară prețuirea față de piciorul
pe care urcă să-și plimbe ridurile.
La prima cotire pe ringul măștilor,
ca pe o pilulă, înghit pământul,
lungindu-și pasul, frecând între palme cutia
Pandorei.
În ritmul propriu, se ciocnesc unii de alții,
până când inima deschide privirea
spre înțelepciunea privită-n față:
să-și vadă moartea înaintea ochilor
pentru a-și deschide inima înspre viață.
(18.07.2021)

59
Iubire

Mi-au luat-o înainte!

S-au născut când intenția cerului se proiectase
în mersul pe câmp înspre vibrații.
Mă înconjoară cu ochii picurând vise.
Țin pe brațe lumea.
Probabil că am avut nevoie de timp pentru
coaseri.
Rana înaintașilor se deschisese în piept
cu urme umede de suflet.
Probabil că e mai bine
să divizez în surâsuri sensul drumului.
Poate că nu am nevoie de prelungirea pântecului
cu un pahar de apă
din care să îmi beau timpul.
Poate că timpul mă bea pe mine cu sete de
apropiere.
Din toate părțile, mă țin pe genunchi îngerii
harului.
Din nevrednicie, se întretaie luceferi.
Așa mă iubește Dumnezeu, cu viața.

(2.01.2022)

60
Atitudinea corectă

Până când nu înveți să te apleci

până la călcâiul Lui Dumnezeu
pentru a-i sorbi în piept preadulcele gust,
nu vei simți arsura pentru ținerea de mână
a copilului
pentru care părintele e rațiunea de a fi.
Până nu te așterni la piciorul bunei vestiri,
nu vei trimite solia mângâietoare a dimineții.
Până nu îți vei ciopli cu ochiul lungimea
mâinilor,
nu poți primi între palme parfumul împlinirii.
Călăreț al vieților trăite pe coama reîntrupării,
privește-ți mama care te așteaptă
să o încununezi în rugăciune!
Privește-ți degetele
care au prins de plete aurul gândurilor,
care au scăpat harul tainelor fără de taină!
Privește-te cum te rotești,
când cel mai aproape de căutarea dorului
îți ești chiar tu, purtând pe brațe miracolul vieții.
Găsește-te pe tine, cel care nu a uitat să
iubească!

(15.12.2020)

61
Destin

Hai, domniță, la balul gărgărițelor!

Ora se umple de zboruri!
Ține între pământ, apă, cer sărutul soarelui!
Inima lui iubește marea și nebănuitele afundări
în nisip.
Intră la ospățul anilor cu liniștea norilor!
Dincolo de înot e ploaia șiroaie,
e adăpostul vestalelor.
Cu picioarele goale, inaugurez curgerea.
Așa se trăiește!
Iată-mă, scaun de valuri, la masa verii!

(24.06.2021)

62
Spectacolul lumii

Aici rămân, pe țărmul

care îmi spală tâmplele cu apa caldă, bogată.
Mi-am întins picioarele,
m-am lungit pe bucata mea de viață
și prind în palmă degetele mării.
Mi se strecoară printre alge,
la buza fiecărui gând.
Aici stau,
în ochiul curbat pe după mijloc,
pe după soare și alte minuni,
ațintit lunatic la foșnetul valurilor
până la nemărginirea crescută în adânc.
Am învățat să plutesc într-o inimă,
vâslind la coama viselor,
să mă așez la veghea fluxului,
refluxului sunetelor
din care se compune simfonia curgerii.
Aici stau, în palma harului
care mi-a dăruit universul.

(8.07.2021)

63
Recunoaștere

Cu pletele dansând prin umbre și lumini,

îmi fluieră, solomonar, codrul vise rebele.
Se-ntind ademeniri în nadele de foc.
Sunt subterane tâlcuiri în apele din cer,
în florile de tei, de soc,
deschid ferestre, ritualic, înspre stele.
Vin chiar la unsul sufletului
cu săruturi coapte de râvnita lună.
Cosițele-și îngână unduirea fină,
se auresc de doruri clipele cântând.
Prin armonii, uuui! e conectare deplină.
Vorbește râul ca din început de lume,
izvoare adăpând în ropot sfânt.
Și susură-ntre maluri, prin valuri, fiori:
tu ești, tu ești aici, te văd din zori!
Te recunosc munți, văi, coline,
vorbește pământul, prin viață, de tine.

(14-15 sept 2019)

64
Pregătire

Bate toaca de trezire cu zelul pianului

ce-și mărturisește dragostea geamantanelor:
vă iubesc, încăpătoarelor!
S-a umplut spațiul cu punerea în balanță
a depărtărilor, apropierilor dintre cer și firul
ierbii.
Dintre buzunare, urcă sunetele agățate de
fermoarele ochilor.
Au la rever priviri de înger.
Își lansează talentul în drumeții, ghiulea,
purgatoriu de limpezit tulburelul vremii.

(12. 11.2019)

65
Temelie

Mi-ești dragă în fiecare clipă, febrilă stare,

sălbatică și blândă întrupare pentru setea de
frumos!
Inima e avidă de cuvântul luminos,
de timpul robit, flămând de bucurie,
de punți solide între raiul pământesc și cel din
veșnicie,
e negrăit de sprintenă în calea duminicilor din
gând,
să hrănească dorul de cânt.
Viața, netrădată de dorul cel mai aprig, solie,
deplină mântuire să îți fie!

(28.01.2020)

66
Fântâna

Sunt cine-am fost și-n ochiul lunii,

și-n perpelirea azimii-n lumina vie.
Cuvintele s-au strecurat prin ploaia viorie,
înghițite de spațiul decantat între cer și pământ.
Au o baghetă argintată de vânt,
îmi arată, în cântarul ochilor, în oglinda apelor,
cine sunt.
Tăcerea mă primește cu brațele deschise în
havuz.
Doar prețul dat de timpul divizat în stele
își varsă sufletul în altar, fără putință de refuz.

(23.05.2020)

67
Indicii

Din unghiul de referință al oglindirii,

se vede același punct.
Ca dintr-o mamă,
tac în același mod încheieturile aerului.
Le-am întrezărit conturul
din vuietul alergării pe coapsa gândurilor.
Fără indicii, inspir parfumul notelor
din care se țese intuitiv pacea porumbeilor.
Vestitorii primăverii
și-au încuibat străpungerile albe în glasul
urmelor.
Înfloresc unde le surâde grijuliu cerul
în palma pământului.

(2.03.2021)

68
Ademenire

Îmi dau târcoale cu proiecții sonore.

Le aud respirația flămândă.
Nu mă mai satur de inspirația gândurilor.
Le sorb în piept, le mângâi coama albastră,
mă prind de sărutul lor și mă apropii
în balans nebunesc să le gust stăpânirea.
Le netezesc fruntea să rămână bucuria deplină.
Nu îmi mai ajung răsuflările pentru fascinația
ochilor
care se afundă în râul năvalnic al inimii.
Parcă s-au curățat cuvintele de cuțite,
curg lin, curat, alunecă dulce în piept,
mângâie, apă caldă, plutire.
S-au aruncat în vârtej, alunecă, răscolesc
prundul.
Își înfig degetele flămânde, ca rădăcinile,
în lutul moale, cărnos, avid de întrepătrunderi.
Se spală într-un vuiet cald.
Șoptesc pământului povestea vieții
mușcând cu lăcomie din vremea ce le stă
înainte.

(29 august 2019)

69
Străduință

Nu știu cu ce se spală cuvintele de zgura stelelor,

dacă voi mai trece vreodată
prin locurile acestea îndepărtate de naștere,
călătoare prin tunelul tăcerii îndrăgostite de
pace.
M-am obișnuit cu preumblările ochilor pe coasta
chemării
Știu că e un circuit
pe care îl parcurg spiralat din bătăile inimii în
tronul duhului.
Sunt la un pas de scripca cerului.
Și totuși, câte ițe se agață de rădăcini în inglița
sufletului!
Se țese ineluctabil covorul vieții.

(27 oct. 2019)

70
Artă

Se întretaie căutările însetate de suflet

cu privirile scrutătoare până la sâmburi.
Mustește văzduhul de dorul oaselor.
Câteodată, îi răspund din trecut tatălui,
cu răsuflările eului pe valuri albastre de zare.
E un ecou limpezit la gura de vărsare dintre zi și
noapte.
Câteodată, îi răspund arderii în clocotul
pe care îl învâltorește luna.
Se întâmplă să fie o reacție la revărsările
în care am învățat să înot într-o mirare.
Alteori, îi răspund tăcerii cu zeci de brațe,
leagăn de care s-au prins valurile
să își scuture lunecarea în adâncuri,
Cuvântului, îi dau răsad de timp.
Peste toate, îți răspund ție, vreme,
cu întâmplările grădinii în care înfloresc cireșii,
se coc parfumate fructele dorului,
tremură fascinat de culori poemul, fluture.

(9.11.2019)

71
Destin

Cu doar câteva crenguțe voluptoase de flori,

s-a revărsat parfumul.
Am navigat jumătate de lume,
primind între respirații dorul de viață.
Dacă nu te-aș fi întâlnit în plinul fântânii,
nu mi-aș aminti de tine, vreme flămândă,
muribundă,
liliac răspândit în aleanul frunzelor.
Dacă nu te-aș întâlni în necontenita înserare,
nu și-ar potrivi cerul chipul
în răsfrângeri peste pământ, mare.
Am coborât până la talpa comorilor
să mă bucur ca de lumina ochilor,
de tezaurul nemuritor.
Ce se voia a fi simplu,
s-a ramificat în poeme cu brațele deschise,
curtenitor,
prinzând între muguri orele orbitoare de cer.
Întrezărind liniile de contur pentru sărbătoarea
palmelor,
lunecări peste lutul tăcerii, tălmăceam săgetarea.
Mă săgetează mirarea.
Ondulația valurilor a deschis sărutul luminii,
vânând din coasta stelelor neîntinarea.
Simplitatea s-a complicat în recompunere de
scântei,

72
cucerind poezia cu inima harului,
cum se sorb în ființă florile de tei
Cu ochii țintuiți în duminica învierii,
pradă dălții sorbitoare de sens,
decojesc clipele de pulpa efemeră,
mușcând aprig din miezul binecuvântăriii din
mers.

(25 aprilie 2020)

73
Ascuțișul privirii

Cu ochi de vultur, m-am aruncat asupra colțului

din care s-a înviorat centrul privirii,
l-am săgetat, adulmecându-i într-o clipită
conturul.
Și ochii de vultur s-au înfipt tentacular
în inima amiezii,
sorbind ascuțit înflăcărarea izvoarelor.
Dârele scânteietoare
s-au prelins pe urma cerului,
însemnând cu o fierbere atenția secundelor.

(31.05.2020)

74
Îngeri

În fiecare zi, trecem pe lângă ora nașterii

noastre.
Nu ne recunoaștem timpul,
abia dacă ne recunoaștem, câțiva dintre noi,
bucuria de a ne întâlni din toți plămânii clipelor.
În fiecare zi, trecem pe lângă ora
la care ne-am îndrăgostit iremediabil de viață,
și pe lângă cea în care s-a frânt sufletul vremii în
poeme.
Punem cap la cap bucățile vindecate de fructe
și recompunem țesătura de borangic a palmelor,
să simțim pe umeri sărutul serafimilor.
Nerecunoscută pe corabia aurită de triluri,
neabandonată de fluturi în ochiul momentului,
m-a cucerit magia culorilor,
am privit în nuanțele răsfrânte pe chipul
orizontului,
până când abia mi-am recunoscut mersul pe
sârmă,
cu aripile din tării.
Oră, unde te duci? Cu ce talisman vii?
În fiecare zi, ne însoțește un înger de pază
și nu știm dacă frumosul din recunoașteri
e dragostea pentru apropierea inimii
sau pentru inima apropierii,
dacă e actul suprem de capsulat drumul cu pași

75
sau e izbăvire pentru cosași.
Se așază îngerii la sfat,
suflându-ne în ureche povestea fascinantă a
eternității.
În fiecare zi, trecem pe lângă ocazia de a ne
dărui deplin căii,
și pe lângă ispita gustului de a testa rodirea.
Sunt ora din care îmi izvorăște privirea.
Mă recunoști, clepsidră, suflete? A Lui e
zidirea...

(13.10.2020)

76
Beția de seară

Beția de seară e în visul verii

de a trece în toamnă cu brațele pline de roade.
Înmiresmată de gânduri,
iau în palme existența exact așa cum vine,
caldă, dăruitoare de petreceri pe firul privirii,
cu palma întinsă pentru zbor.
Traduc în esențe poziția copacilor,
le îmbrățișez trunchiul cu brațele răsfirate
după cum se dezghioacă din muguri lumina.
Beția de seară e în paharul ce-l beau
ca Iisus în grădina Ghetsemani,
cu o mână, femeie, cu alta, idee,
răsfrântă în scrisul pe suflet.
Libertatea e în izbăvirea de patimi a pământului
ca într-o orhidee.

(23.08.2021)

77
Gând

Aș vrea să te privesc din creștet până-n tălpi,

să văd cum te apropii de esența marii năluciri,
să-ți văd expresia chipului, căutând să ghicesc
ce se ascunde în cochilia pusă în palma mării.
Probabil că și tu vii noaptea la sărutul stelelor,
probabil că întinzi mâna, fluture,
gata de zborul în visare.
Poate că și tu aștepți zâmbetul palmelor
încununate de flori.
Aș vrea să te văd,
să înțeleg cum se curtează în chemări
bucuria de a fi în miezul fructelor.

(24.07.2021)

78
Fugă

Ca la șotron, sar cuvintele de pe șina sensurilor,

cu viteza gândurilor
care și ele parcă se feresc din partea apăsării.
Ca la fotbal,
anticipează poziția de atac, de apărare,
aleargă pe terenul fertil de suflet, fentează,
să intre în inima porții.
Când le privești din față, au chipul vesel,
se rotesc șturlubatice la culesul podgoriilor.
Când le privești din spate, au altă înfățișare,
de parcă ar fi personajele principale
în basmul detectării adevărului gol goluț.
Aleargă să prindă dragostea, trofeu pentru viață.

(5 iunie 2021)

79
Bănuială

Bănuind că locul s-a umplut de sensuri,

am căutat să așez în jilț făcătorii de pace.
Bun este tâlcul simplității!
Iubind, se creează spațiul.
Locuiesc în copilăria ceasurilor.
Ornicul zilei îmi cântă de zor.
Numai iubind, se îmbracă în mătăsuri cuvintele
verii.
Inima nu se târguiește cu drumul.
Aude bătăile vieții din nașterea viilor.
Numai iubind,
se unesc în surâsuri ferestrele dorului de lumină.

(6.09.2021)

80
Supraviețuire

M-am înfășurat într-o bulă ce se rotește

oprind din drum sunetele ascuțite
ce se duelează cu soarta.
Am pus tăriile luminoase ale gândului
să stea de strajă la ferestre, la uși,
prin crăpăturile sufletului,
să rămână întreagă alcătuirea udată
de ploile lunatice ale nepătrunsului.
În nesomn, a ieșit la iveală dorul de pacea
porumbeilor
ce flutură adevărul și dragostea cu aripile,
se așază în palmă gata de miracole
Nici nu mai știam dacă sunt frânghie
pe care se cațără în lumină torentele frăgezite de
asalt
sau frânghie pusă la eșafodul viselor.
În ruga nopții, îngerii vegheau caruselul clipelor
purtând pe brațe povestea vieții.

(14.12.2021)

81
Retrospectivă

Aceleași chipuri migdalate de mister s-au privit

vălurit.
Ce-a curs, ce s-a topit, ce-a fost ursit
stă față-n față ca picăturile de rouă.
Clipele-au ars și ne-am trezit în mijlocul ridat de
treceri.
Cu talanți pe umeri, plouă.
N-am prins de talpă timpuriile păduri,
nu m-am oprit în creasta brăzdată de magma
cerească,
nici nu știu cum am ajuns în pragul casei fără
conduri,
ca o părere, ca o idee, ca o-ncercare-
mpărătească.
Probabil se scrie în vuietul mării destinul sidefiu
al plutirii
spre nașterea din infinit.
În Tine înviu, în Tine-am murit,
din Tine iubesc și-am iubit.

(30.12.2021)

82
Nașterea poeziei

Noaptea o căuta să-i tămăduiască de risipire

cuvintele,
fagure prelins în taina stelelor.
Noaptea o trăgea, șnur de mătase,
să i se înfășoare de clipe, țesea povestea lunii,
martor țâșnirilor nepotolite de dorul potrivirii în
matca cerului.
Ziua o lepăda în câmp sălbatic, pe pustii.
Juca pe degete distanțele dintre fluturi și flori.
Din apropierea decantată în șoapte,
aluneca în vadul înstrăinării de sine,
redescoperind, după un strigăt, gustul sufletului.
Între popasuri, redimensiona împăcărea, semnul.
Între coborâtul și ridicatul cortinei,
se înscăunase deja poemul.

(31.01.2020)

83
Leagănul inimii

În vara cu ghinzi pe potecile vii,

cireșele au bujori în obrajii de jar.
Pun pașii în vals, leagăn de noapte, zi.
Pun tălpile-n urme, zemuire de dar.
C-un pas mă apropii de rod,
Cu altul, mă sprijin de timp,
Din cercul dospirii fac pod,
Dau iama în gândul marin
ca-n Olimp.

(21.06.2021)

84
Statornicie

Nu vreau să plec în Insulele Canare

mi-e bine aici, aproape de soare răsare,
unde mi-e dansul piruetă surâzătoare,
aici îmi crește sufletul, mir, floare.

Nu vreau să fiu cireașă în lumea, bazar,

mi-e suficient să hrănesc în cânt un canar.
să fie epică trăirea în prezentul, diamant.
Aici zâmbesc magnolii dulce, nu în Levant.

Nu vreau să dansez cu vântul pe alei,

prefer să mă adâncesc, epifanie, în ochii tăi,
să te trăiesc plenar din uși și balamele,
să mă cuprinzi, pistil, din apă, vale.

(19.04.2022)

85
Sufletului

Îi ies în cale cu plin

să îi surâdă clipele văduvite de abisuri.
Îi umplu ochii de candela tăcerii
să scrie poeme din scânteile privirii.
Îi umplu paharul inimii de vinul băut
la poarta necuvioaselor gânduri,
boemă curgere din timp în netimp.
Barzi întineririi, dăm uitării nuferii neprihănirii
ozonizându-ne unul de altul
la cafeneaua viselor băute cu viața.
Iubește-mă cu preafrumosul tău chip de lumină,
suflete!

(22.04.2022)

86
Aprilie

Își sprijinea bărbia de picioarele înmuguririi.

Magnolie, se deschidea în fața epifaniei zilelor.
Vizionar, își citea sub lampadarul revelațiilor
inima.
Nu o privea direct,
dar o vedea cum intră cu simplitate în conacul
istoriei,
senină ca oglinda ochilor
în care se înnodau și împlineau visele lotușilor.
Uneori, nici nu răspundea la salutul primăverii,
de parcă înfloririle privirii
ar fi întins brațe de păstrat în amintiri gustul
semințelor de cireș.
Se întâlneau în plămada vieții,
gata de transferul de sensuri.

(7.04.2022)

87
Sorbire

Timpul a fost capsulat în sorbirea ființei,

s-a scurs în conținuturi să le umple de doruri.
Mă soarbe din cap și până în picioare,
vorbește prin mădularele vieții.
Ne cunoaștem.
Mă învață să ascult ecoul cuvintelor,
să le dezleg de ape și să le las
să-și croiască drum prin lanuri.
Mă ascultă azvârlindu-se în tumult și devenire.
Mă redescopăr în sorbirea clipelor tămâioase de
bucurie.

(3.05.2022)

88
Înger căzut

Era de înainte să apar,

mi-au povestit despre el bunicii
neștiind că moștenirea o primeam
cu dorul de dragostea nețărmurită a vieții.
I-a dat târcoale tatălui adumbrindu-i privirea,
licărind în plecări și veniri din inima casei.
S-a agățat de gene, s-a pus în cârca sufletului
să îl port prin pădurea de semne a vremii
să îmi ajungă de zâmbet pasul pe lună.
S-a așezat în prag,
s-a instalat în calea luminii ochilor
să lase ușa întredeschisă pentru da și pentru nu,
promițând plinul palmelor golite de
cununi.

(8.05.2022)

89
În lumea copilăriei

De mă aplec un pic până la trecutul cerat,

mă găsesc cu părul blond și ochii mari,
plini de minuni, ca fata de-mpărat.
Te prind de umeri și în vârsta cea curată,
întemeietoare
și tu sari.
Îmi țin de mână tatăl,
poveștile mă prind tulburătoare.
După mama, vioaie, alerg.
Sunt toată un foc și o cântare.
În leagăn, văd copilul dornic de senin.
Bunicii sunt prin curte, către mine, străjuitori,
vin.
E spațiul plin de dragoste și univers nestins.
A fost și soare-n bătătură, a și nins.
Cu sufletul în palme, pun clipelor cunună,
În ochii de lumină, țin visele
în mână.

(11.05.2022)

90
Spațiu

Ești exact acolo unde ți-ai dorit.

Ai făcut spațiul să se lărgească,
să se întindă în pragul dorințelor încununate de
pași.
Ți-au răspuns munții din coastele împădurite,
ți-au răspuns apele
care și-au făcut drum pe linia brațelor,
gândurile cusute cu limba dezlegată de frici.
Ești acolo unde ai săpat temelii,
ai clădit ziduri de purtat pe umeri cerul albastru,
acolo unde ai deschis ferestre de strecurat
fericirea,
să intre lumina
atât cât au nevoie ochii pentru frumos și bine.
Sunt aici, în palma Lui Dumnezeu,
cu ochii plini de tine, viață!
Când deschid brațele,
prind la piept taina porumbeilor,
când sărut timpul, îmi răspunde ecoul,
când plec la drum, mă însoțește muzica
universului.

(12.05.2022)

91
Apogeu

E suficient un țep să străpungă pielea sufletului

ca amintirile să țâșnească, fântâni arteziene,
prelingându-se prin porii privirii.
Am privit alunecarea și imaginile s-au aruncat
în fața înserării ca leii răcnind,
dând târcoale prăzii.
Din străfunduri, s-au decojit de ani
și au parfumat cu vremea vârsta piersicie a
viselor.
Priveam atingerile dulci ale ochilor,
mâinilor suave ale pădurii și
mi-am amintit de mine,
de dragostea care-am fost și dragostea care sunt,
încuibată în sâmburi de struguri gustați la masa
tăcerii.

(15.05.2022)

92
Și dacă-poem închipuit, eminescian

Și dacă anii trec bogați, în cuib de căutări,

E ca pe tine să te chem din valuri de cântări.

Și dacă pașii mei se duc pe maluri, între ape,

E ca pe mine să mă ai aproape, mai aproape.

Și dacă vin și vin mereu la pieptul de lumini,

E ca iubirii tu să-i fii izvor, să i te-nchini.

(12.05.2022)

93
Poem închipuit - Mihai Eminescu

De câte ori, iubite, de noi, mi-aduc aminte,

În mine se deschid ferestre, locuri sfinte,
Și pe aripile vremii mă plimb, străjer luminii,
Ud cu privirea-n raze cătunul rădăcinii.
A fost un punct, jăratec, ce-a sărutat ființa.
De-atunci, poemul lumii a-mbrățișat credința.
Și verdele născu tulpini de sărbătoare,
Natura prinse viață din ploaie și din soare.
Cuvintele au aripi, se-nalță din călcâie,
Pășesc pe tâmpla lunii, în inimă tot suie,
Din tot ce s-a născut, în mine ești mereu.
Când mă gândesc la tine, îl văd pe Dumnezeu.

(23.05.2022)

94
Ascuțirea simțurilor

Sunt luată mereu prin surprindere de

ceea ce face parte din mine
și-și adună roadele să se înfrupte cu înnoptarea.
Nu știu pe unde hălăduiesc întâmplările gândului
ce-și ostoiește cu drumul însetarea.
A fost suficient un zâmbet să înțeleg
cum se conturează chemările verii,
cum arată silueta așteptării,
regină peste timpul trăit și netrăit.
Din roșu în tăcere,
am privit roțile învârtinde ale serii
cu ochii migdalați de treceri.
Fără Dumnezeu nu există întreg.
Mișcarea potrivită e cea care te fericește cu
cerul.
Pentru urniri, e nevoie de imbolduri.
Dacă măcar o boabă de rouă a limpezit
dimineața privirii,
mi-am găsit rostul.
Dacă există dragoste, e loc de Dumnezeu,
e timp de bucurie... și de alte statornicii.
Dacă există dragoste, nu există îndoială.
Croiești cu viața drumul veșniciei.
Pentru toate, există răspuns...
Ascult...
(29.05.2022)

95
Presimțire

Din tot cuprinsul necuprins de gând,

Când calc pe orice piatră, pe pământ,
când zbor prin crângul inimii din os în os,
Mă tot aprind la flacăra privirii, cos, descos
orice mișcare neatinsă de vedere, ci de dor,
Mă atingi în duhul vremii-n orice por.
Oare ești tu în spatele cuvintelor fără de trup
văzut?
În dragoste, există-ntregul într-un gest,
fără de sfârșit un început,
când tot descoperi altă față a aceluiași sărut,
Deși grăiești din fiece-oglindire, ești și mut.
Privesc acum cu ochii sufletului, pipăi cu fiorul
lucrătura,
Parcă ar fi cuvântul tău, ce tura, vura!
Mă împresoară val vârtej plin de trăire,
Ești tu aici sau doar a mea iubire?

(1.06.2022)

96
Lectură tacită

Vara întorci spatele valurilor,

iarna te apropii de sensul vieții.
E miros de tei în oraș, iubite,
mă îmbăt de propriile gânduri.
E parfum de tei și aici,
Ce mai faci? Ce mai zici?
Am tăcut.Te citesc printre rânduri.

(3 iunie 2022)

97
Vulnerabilitate

Când ochii tăi magici căzură în vară

Odată cu ei prăvălitu-m-am, seară.
Privirea furată s-a prins în chitară
M-am tot căutat în grăiri iar și iară.
Și anii trecut-au cu iz de izvor,
Născutu-mi-au setea de mare și dor.
Când glasul rostit-a cuvântul curat,
Te-am pus peste inimă domn, împărat,
Primit-am în ceas un cuvânt ceruit
Părtașă la clipa rotundă de mit.
Traduc în cărare tăcutele stele,
Ducea-te-ar în rai, sărutările mele!
De vrei să te bucuri pe câmpul de maci,
Ascult cu privirea când râzi și când taci.
Când inima- mi plină privit-a fântâna,
Din stropul de viață băut-am lumina.

(5.06.2022)

98
Gustul primăverii

Ca o cireașă coaptă pe care se prelinge ploaia,

mă las gustată de timpul revărsărilor.
Decopertez de imagini sensul apropierii de
suflet,
cât să să îmi ajungă de o fericire
păstrată cu buzunarul gândurilor.
Abandonul acesta nevăzut la poalele setei de
viață,
umple de semnificații aleile căutării.
Scotocesc cu privirea,
cu trupul vremii pentru atingerea clipelor
care mișcă înspre sortire botezul inimii.
Mușcă privirile neostoite de cântec din ochii
florilor,
alunecă pe tulpina care ca o felină
se strecura direct la masa trezirilor.

(29.05.2021)

99
Prezență divină

Din tot cuprinsul necuprins de gând,

Când calc pe orice piatră, pe pământ,
când zbor prin crângul inimii din os în os,
Mă tot aprind la flacăra privirii, cos, descos
Orice mișcare neatinsă de vedere, ci de dor,
Mă atingi în duhul vremii-n orice por.
Oare ești tu în spatele cuvintelor fără de trup
văzut?
În dragoste există-ntregul într-un gest, făr’ de
sfârșit un început,
când tot descoperi altă față a aceluiași sărut,
Deși grăiești din fiece-oglindire, ești și mut.
Privesc acum cu ochii sufletului, pipăi cu fiorul
lucrătura,
Parcă ar fi cuvântul tău, ce tura, vura!
Mă împresoară val vârtej plin de trăire,
Ești tu aici sau doar a mea iubire?

(1.06.2022)

100
Invitația verii

Hai la o cafea
să îți sorb din priviri gândurile ozonate de
văduvia uitării!
O să îmi plimb mâna pe toarta tăcerii
să te beau între neprihănire și scânteile
poemelor
cu aroma clipelor dătătoare de viață.
O să prind între buze cafeaua ochilor
sărutând în sonete visul rotofei de frumos.
Hai la o cafea să te ascult
cum te dezbraci de temeri,
cum te arăți cel mai aproape de candela
zâmbetului
în care îmi scald existența!

(7.06.2022)

101
Vară

Văduvită de uitare, am călcat peste abis,

Calc pe ape, scutur sare, candela-n scântei a scris
că poemul, coniac, se bea simplu, în tăcere,
că prezentul, viitorul, totul e purtat în vrere.
Din scântei, se naște focul, fumu-i semn de
arderi grele.
Din efervescența spumei, sorb cu vara-n piept
castele,
Pietre, mări, grădini rotate, nuferi plutitori pe
lac,
mă așez la ușa vremii în adulmecare, tac...

(7.06.2022)

102
Privire

Dintr-o străveche lume ce mă umple cu priviri

de vis,
Zăresc lunatice izvoare despletite-n scris,
Iau din strâmtori și din zigzagul apelor năvodul,
În suflet crește făr' de-opreliști sărutarea vieții,
rodul.
Aveai trei case și erai înconjurat de iele,
Îți fluierau în coastă pribegiri rebele,
Mă apărai cu glas și scut de heruvim,
În inima Lui Dumnezeu ne întâlnim,
căci ce-i născut în har și dar divin,
Rămâne-n lumea dragostei deplin.

(17.06.2022)

103
Ia

În țara cu parfum de brad, cu stânci spălate de

izvor,
Privighetoare peste timp, cânt între dealuri
vechiul dor,
Al inimii, altar de crini, scăldate-n doina
liturghiei,
Mă înveșmânt în ia verii, prinos de roșu-n pânza
poeziei,
Ce-mi pune-n suflet România, un neam trecut
prin foc și ape,
Și cos cu gându-nfloritura, iau cerul în priviri să
sape
Statornicia din credință, iubirea, leagăn peste
văi,
În ochii de copil, pun cerul, să ia din Dumnezeu
scântei.

(17.06.2022)

104
Rugăciune

Visam să stau la masa fericirii,

să-mpart cu tine dumicați de cer,
M-am pomenit peste decenii
că sunt în locul tău, reper.
Am ascultat în vară glasul ierbii
împleticite printre pașii din trecut.
Azi nu mai știu să îmi deschid cuvântul,
să-ți fie mângâierea scut.
O rugăciune totuși, solul învierii,
o-nalț ca șoaptă pentru biruință,
Aceeași sunt, cu doine te trimit în viață,
rămân ființă din a inimii ființă.

(20.06.2022)

105
Tăcerea, ușa mărilor

Nici nu o trântește din țâțâni

să îi sară conturul și miezul curtat de treceri,
nici nu o deschide larg
pentru drumul în inima universului.
Tace, lăsând gândul
să străjuiască împărăția valurilor purtate de timp.
Tace, fără putința de a asigura coloritul
dimineților.
Tace, umplând cu ierburi înfrunzirea muzicală a
palmelor.
Ca un fluture, m-am așezat pe buza însoririi.
Ca-ntr-o clipire, am strâns în brațe
sufletul apelor.
Ca-ntr-o nemurire, te iubesc, viață!
Întredeschisă, își așteaptă coacerea întru
îndrăgostire.
În care zâmbet se închide fericirea planetei?!

(26.06.2022)

106
Sâmburi

Căutau depărtările un cod de intrare pe poarta

inimii,
așa că am tastat sortirea,
asociindu-mă cu rădăcina timpului
din care curgeau clipele umede de suflet.
După căderi și ridicări în răsărit,
stătea inima cu gura căscată căutându-și cărarea,
uimită de cum se oploșise la gâtul amiezii
desaga toamnei.
Pe de o parte își deșerta perele coapte, cu aromă
de asfințit,
pe de alta se târâia la poalele copacilor hămesiți
de dragoste,
cu ochii plini de întâmplări
în sâmbure.

(8.07.2022)

107
Legătura indescriptibilă cu sufletul

Greu descriptibilă, ea există.

O simt continuu în piept cum iradiază spre gât,
în tâmpla orelor săgetate de muzica privirii.
Suav, ea se plimbă pe șira gândurilor.
O simt când privesc în jur și înlăuntru
dinspre naștere spre punctul prim al clipelor.
E prezentă în gustul evenimentelor,
mai ales în întâlnirea cu mine însămi,
mai despuiată ca niciodată,
goală goluță în fața sensului
și totuși, atât de bogată în cotropiri!
Imponderabilă, plutește pe deasupra
nepătrunsului,
pătrunsă de supremația inimii.

(10.07.2022)

108
Iconografie

M-am trezit în drumul ploilor,

gata să iau nemărginirea la trap,
goală de cântecul mierlei iubitoare de ram.
Azi noapte, am visat viața mea trecută
într-o nouă înfățișare.
Îmi priveam iubirea din spațiul urmelor.
Îi auzeam pulsul în oglindirea casei.
Mă afundam în ochii cerului.
Am sărit la gâtul nimicniciei
cu o sărutare de dor.
Rămân în tine, dragoste,
până în viața viitoare.
Te-am nedespărțit în privire
și în sângele anilor.
Ai căutat răsăritul și ai găsit orizonturi albastre.
M-am dăruit, miracol și am gustat menirea
poemelor.
Am țintuit privirea, icoană,
și te-am încondeiat cu mine însămi,
culoare însorită de iulie.
M-ai întâlnit în deplină vară
și ai înotat în frenezia mării.

(16.07.2022)

109
Fotografia, poezie, poezia, fotografie

Ea spune o poveste,
pe cea a clipei și a vieții decantate în priviri.
Ea fotografiază sufletul,
încremenind magic o fluturare de vânt.
O privești și îi simți energia.
Îi auzi glasul gândurilor, îi asculți ecoul.
îi vezi alipirea de timp sau ruperea de lume.
O privești și descoperi istoria ființei.
Ea spune o poveste.
De o privești cu atenție, ți se deschide
inima.

(18.07.2022)

110
Ochii sufletului

Ca doua mingi de foc,

stau fix,
cufundând în flăcări mersul pe lună.
Ca două trăsuri,
mă plimbă prin lumea de dincolo de atingere,
Fată Morgana întrupată pe umerii zilei,
gata de drumuri și poduri străbătute cu inima.
Ca două aripi,
mă poartă prin mine însămi la întâlnirea cu
viața.

(19.07.2022)

111
Iarnă

Ningea cu fulgi de gânduri.

Se topeau în balta răscrucilor.
Vânjos, mă trăgea prin nămeți
cu disperarea surdomuților
care nu își puteau exprima nemărginirea.
Mă opuneam direcției.
Trântită în mijlocul sufletului,
mă opuneam brațului
care ar fi tras cu el piroanele nevăzute ale
gleznelor.
Ningea sălbatic
și m-am smucit tainic cu o iubire
din care am ieșit rebotezată de timp.

(27.07.2022)

112
Provocare

M-am împrejmuit cu istoria ceasului

să îi desfaci în melodii căutătura.
Te privesc prin ochiul inimii și mă bucur că ești.
M-am împrejmuit într-o tăcere
să descoperi graiul apelor, sufletul pământului.
M-am împrejmuit cu tine
să mă găsești în fiecare clipă atât de aproape
încât mă confunzi cu zborul în tine însuți.

(6.08.2022)

113
Fericire

Am fost fericită
când între umbră și lucire zâmbeai,
când cu dorul mă sărutai.
Petreceai în bucurie cu palmele
spațiul însămânțat de magie.
Amprentam cu dragostea pereții și ploaia,
se sacraliza și odaia.
Erai viu, eram vie.
De pe chipul tău,
coborau în suflet aripi
de înălțat clipele la nemărginire.
Te priveam cu ochi de lumină
în fire și dincolo de fire.
și mi te topeai pe buze,
te cutreieram pe orice colină, zidire,
să te beau necontenit cu gândul.
În poezie, eram deplină.
Am fost fericită la cufundatul în priviri,
alipire dintr-o căutare,
scânteie la călcâiul de cer și de sare,
când căpătaseră graiul cel mai dorit
pentru indescriptibila stare.
Îmi scriai cu inima
și traduceam în tezaur chemările înstelării.
Ai venit la dușul mării
să mă inunzi de tine, înfiorare,

114
să mă cuprinzi înflorată,
bronzată de dor și de soare,
nedespărțită visare.
Am fost fericită când în mijlocul mulțimii,
oriunde,
te vedeam doar pe tine,
când minutele erau și goale și pline,
când tăcerea era drum și zăvor,
când urcam către cer cu o stea, pe un nor,
când eram și torent și izvor,
când te-am scris cu mine însămi într-o mie de
feluri.
În cântec, te pictez,
să mă descoperi, să te creezi,
să te apropii, să te păstrez,
să trăiesc, să trăiești.
Am fost și sunt fericită că ești.

(11.08.2022)

115
Declarație timpului neînvins de anotimpuri

Îi spuneam că îl iubesc
și se întorcea cu spatele la arsura nopții,
ținându-mă de mână
până la trecerea în punctul de păstrare
a sinelui în picioare,
la cursa de prins stelele de glezne,
pentru înălțarea la inimă.
Îi spuneam că îl iubesc
și alergam când sufletul își deschidea pieptul
să își primească primenirea.
În miezul înnoptării,
fluturau visele, elici de cântărit pe șolduri palma
torentelor.
Îi spuneam că îl respir,
îi ascultam pulsul
până am urcat în piscul tăcerii.
Îi inspiram pe nări rostirile
făcute ghem, le puneam pe umeri
să îmi port în adiere setea de absolut.
Îmi striga repetat
că se înalță în carnea pământului,
leagăn de pironit în priviri deșteptarea
și mă despicam între viețile aerului
inspirând din toate genele așteptarea.
Scotoceam vremea de flori,
de îmbrățișări, de cântec, de pași,

116
contemplam neîntâmplarea, noul,
și traduceam în răspunsuri ecoul.
Îl iubeam și din toate singurătățile,
poemul tăcerii mă zeifica
într-o declarație tălmăcită de suflet
prin fructele mâncate la masa
împărtășirilor.

(12.08.2022)

117
Apatie

Din când în când, își ia drum de recalibrare la

sine
și la nuanțele vremii.
Mă săgetează cu scene lipite de retina inimii.
Dimineața, ieșise să își aștepte calea
care i se prelingea ca vinul printre degete,
să o așeze în ochiul fântânilor.
Probabil că îl încurcau cuvintele,
nu le putea susține din energia intersecțiilor.
Tăcând, își permitea să fugă de ropotul vieții.
Tăcând, își permite să sape
la piciorul gândurilor cu ploi de vară.
Tăcând, mă afund în toropeală,
e secetă, e caniculă.
Cad frunzele în picoteală.

(25.08.2022)

118
Lecția anilor

Au venit în cascadă cu nopți și zile

la fereastra zorilor, miruiți de suflet.
Au adus zboruri de cucuvea pe câmpul alergat
de vise,
tăceri ascuțite, tăind în bucăți universul albastru.
S-au rostogolit peste timp,
aruncând pe alei strălucirile stelelor.
Cuvinte scurte, dezbrăcate au săgetat așteptarea.
Au venit în cascadă,
limpezind în priviri iubirea de
neiubire.

(27.08.2022)

119
Ridicarea la poezie

Aștept vești despre zborul lui august prin

simțirea florilor.
Muzica, pupila zânelor, nu a încetat,
e bucuria purpurie a hortensiilor îndrăgostite de
soare.
Aștept vești despre visul sunetelor
ce dezleagă de toamnă cerul sufletului.
Ca un leu, muști din mine cu sfânta vreme.
E o poveste iubită din naștere,
aceea a unui azi, tablou,
în care îți declar ritualic
că lumea e frumoasă pentru că tu o pictezi cu
nori sidefii,
ploi școlite la buza revărsării,
cu raze împrietenite cu anotimpul culorilor
și zurliile plante ce cresc din rădăcina poeticei
tăceri.
Aștept vești de la tine, iubire,
ca de la o pădure
în care mă regăsesc mai aproape de natura
rozelor.
Efemer e doar trupul,
muzeu al fragilității spălate de viață.

120
Nu ești Ștefan a Petrei, dar mă cobori
și mă ridici din copilăria amintirilor
până la poezie, fără exhaustibila stare .
Dragostea n-are hotar, am vești despre tine, ai
habar?

(30.08.2022)

121
Salt

Îmi place să cred că tu ești în spatele gândurilor

care mă îmbracă din zori și până în noapte în
ghidușia inimii,
zburdalnică săgetare la poarta nevăzutului.
Năvalnice, se rostogolesc la picioarele zilelor,
în căutarea formei care să le cuprindă perfect,
drum dinspre dosul tivit de surâs,
spre fața rumenită de așteptare.
Vino cu sufletul la vedere!
Pune-l în palmă și lasă-l să vorbească!
Vino privindu-mă drept în ochi, mângâiere!
Vino gata de mântuire! Vino cu iubire!

(5.09.2022)

122
Toamnă

Visam că te prindeam în mâini și dispăreai, o

boare,
să nu te văd, să nu te știe vreo ninsoare,
să mă uimești, să îmi arăți ce poți dintr-o
mișcare,
iau ca reper văzutul pentru mare.
Când, în tăcere, se cufundă timpul,
întorc pe față, dos, și ploaia și răgazul,
Nici nu mai știu cum clipocește iazul,
Ascult răspunsul verii, hotărârea, nimbul.
Am luat în palme ce s-a strâns în dar,
ce taine și ce raze au umplut odaia,
și, uite, m-am unit cu vântul, ploaia,
ud rădăcina clipelor cu viața la hotar.
Și de-ai adus în cântec vechiul drum,
plimbări peste tărâmul neștiut de bal,
să mă ridici din ape ca pe un pocal,
voi fi băută-ncet, din azi în azi,
de-acum...

(7.09.2022)

123
Spațiu

Treaba ta nu-i treaba mea, spune

șugubăț bobocul,
Îl privesc, nu îi fac jocul, mă aplec peste o stea.
Treaba mea nu-i treaba ta, susură din colțuri
cucul,
Iau în brațe frunza, nucul, și las vântul ghes să-i
dea.
Treaba mea e prin regat, să descopăr viitura,
Gândul ce-mi-astupă gura crește ca un împărat.
N-ai să vezi începătura de nu ești atins de foc,
Vei găsi în palmă loc, când s-or coace grâul,
mura.

(8.09.2022)

124
Glasul inimii

Azi ți-am auzit glasul, fugară pipăire de gând,

Grăbeai cu inima pasul, limpezime privirilor
dând.
E toamnă, veșmântul de frunze îmbracă un timp
rătăcit,
Să știi în lumină, în taină, frumos și deplin te-am
iubit.
În fugă, treceam pe alei, cu pletele arse de vânt,
Urcam în povești ochii tăi, femeia, poem, încă
sunt.
Cu brațele des îmi vorbeai de timpul, tezaur
aprins,
C-un ornic în cer mă zideai, prin tine, Dumnezeu
m-a atins.
E toamnă, adie, în vii, o blândă lucire de dor,
În ceruri, la piept, să îmi vii, cânta-vor toți
îngerii-n cor.

(8.09.2022)

125
Prezență

El pleacă pentru scântei în largul pustiului.

Pleacă să nu își privească lungul piciorului la
poalele nopții.
Își trage cearșaful privirii peste timp
să nu îl mai atingă un tremur de neoprit în ochiul
inimii.
Se sprijină pe sarabande
și pe adorarea turlei din care își vede sufletul.
Se lasă purtat peste câmpuri
gustând din parfumuri dâra lăsată de trecere.
Pleacă să își păstreze înălțimea la nivelul
mărilor.
Ea pleacă să-și sprijine tâmpla de zborul
porumbeilor.
Dragostea e suficientă pentru eternitate.
Dragostea rămâne,
te prinde de mână pentru
împărtășiri.

(10.09.2022)

126
Adevăr

E vorba de onoare, pace și război,

de timpul care cade, se ridică mai apoi,
de ce e azi, de-a pururi, unu pentru doi.
E vorba despre ce durează, ce e trecător,
de ce îți stă alături, pasăre în zbor,
de raza ce o văd în ochii tăi,
de ținta neștirbită de hoți, de călăi,
de mistuire, pază, așezare în pridvor,
e vorba despre viață, despre dor,
De ce am auzit, văzut, simțit deplin,
De clipele care s-au scurs, băute vin.
De pauze, de curse-n anii vii,
Când verile se scufundau în flori, pe ii,
despre cuvântul, mărturie pentru pas,
despre tăcerea, adăpost, tunel, popas.
E vorba despre invitația la fericire,
Cavalerism, credință, fapte de iubire...

(10.09.2022)

127
Mobilizare

M-am adunat de atâtea ploi

spălând cu toamna mersul secular,
Mi-am luat în palmă trupul,
și i-am strigat: ridică-te, hai!
Nu e vreme de stat, nu-i bai,
găsi-vei în vreo chemare ochiul, ardoare,
treci la loc, stai pe picioare!
Am luat o floare și am lipit-o de carul mare,
Am pus pe frunte sfânta întrebare:
La ce mi-or fi de folos toate, oare?
M-am adunat de-atâtea gânduri întru începutul
fără de sfârșit,
Am strâns, comoară-n piept,
ce a rămas, ce-am risipit,
Ce am iubit, ce n-am iubit, ce m-a iubit, ce nu,
e loc sub soare pentru fiecare,
îmi zise lin pădurea, ce știi tu?
Iubirea lui Dumnezeu pentru om e cea mai mare,
El știe ce e potrivit în orice-mprejurare,
de ce și când ești viu, cum se
moare...

(12.09.2022)

128
Încredere

Ascultam glasul trupului,

îmi promitea că va pune la picioarele timpului
povești despre soiul copacului
în care se așezaseră privighetori și mierle, viorile
vremii.
Ascultam glasul nopții
și nu luam în seamă cuvintele
care se revărsau, cascadă, în răscrucea vârstelor.
Dacă măcar un strop de bucurie ai băut din
căușul palmelor,
să știi că m-am așezat în cerdacul privirii
să îți aud mai bine inima.

(11-12.09.2022)

129
Dor de mântuire

Să nu te miri că deși nimic nu atârnă mai frumos

în ochii mei
decât al tău chip luminos,
Robit, orice gând se transformă-n închinăciune
pentru bucurie, os cu os,
Când fuga-n inima nopții,
m-a lipit cu fața de pereții glăsuirii,
M-am trezit trasă cu un fir de păianjen în
contemplarea zidirii.
Din val vârtej, aș vrea s-aud cum se înfig în
cremene scântei
spre a pune punte peste marea înspumată.
Poate că privirea nu mi-e atât de răzbătătoare, de
curată
Să vadă tot urcușul înspre dorul neștiut de
timpul, cruce.
De pe scară, sper să îți fie inima răsfățată de
soare, lună,
de mângâierea cerului, cu tot ce viața îți aduce.
Ne-om revedea în lumină deplin, căci doar
iubirea încunună.

(13.09.2022)

130
Scriere în stele

Făceam un schimb de daruri dincolo de vad.

M-am așezat în contemplarea vasului nomad.
Tu mă iubești? Îmi auzeam cum susură în piept
chemarea.
Printre degete, îmi curgeau Dunărea,
Iordanul, marea.
Tu mă iubești? Scotoceam înserarea.
Îmi răspundeau umărul, pasul, zarea.
Care-i semnul bărbăției, feminității supreme?
Spune-mi, suflete, iubirea de cine se teme?

(24.09.2022)

131
Nevrednicie

Privindu-mă fugitiv,
am deșteptat din țâțâni ușa revelațiilor.
Atunci când m-am topit de dragul izvorului,
un miraj neștiut l-a purtat pe buza râpelor
de i-au băut dulceața
și m-am trezit învățând pășitul pe creasta norilor.
Am plecat să văd marea,
am înotat într-o dragoste,
m-a curtat zarea,
am traversat pământul
să pot vedea mai bine în largul sufletului,
să eliberez dintre degete
ceea ce nu îmi aparținea cu adevărat.
Sunt o femeie, spic bogat,
aud cuvintele, boabe coapte la piciorul ierbii,
și totuși, nu m-am priceput
să leg în miracole poemul poemelor.
Sunt o femeie iubită de Dumnezeu.
Sunt rostul miruit de cânt,
un om iubit și neiubit pe pământ.
Ce bine că-mi stă în față nebiruitul
Cuvânt!

(26.09.2022)

132
Binecuvântare vremii neînfrânate

De am tăcut sau tac într-o străină viitură,

e pentru că așa, nu mă afund în bătătură.
Mă prinde din cădere sau urcuș un dumicat,
sămânță pentru gândul bun, curat.
Știu că nici apei nu îi e ușor să-și țină-n frâu
chemarea.
De te desfaci în râuri, știi că eu sunt marea?
Din cumpănirea sufletelor unduite-n valuri,
îmi sprijin fruntea miruită între maluri.
Tu ții în palmă universul migdalat de crini,
din tine ies și umbre și lumini.
Le proiectezi cu pasul pe poteci.
Ceas fără glas, unde te duci? Pe unde treci?
De adevărul este torță-n mâna ta,
cum de nu-mi spui ce mângâieri și fluturi ții în
ea?
Poate că dintr-o rană-a timpului îți iei măsura.
Să-ți fie inima ca pâinea, la fel să-ți fie gura!
Sunt rosturi nezărite din pădure, din ocean.
Tu, mărturie a poeziei,
rămâi al Domnului oștean!

(28.09.2022)

133
Dulceața toamnei

Deodată, raiul diafan s-a desfăcut în

minuni tomnatice, copaci.
Ce munte, pasiune! Cât îl plac! Cât îl placi!
M-ai îmbrăcat din cap și până în picioare
în drumul eternizat de râu, de tăpsan.
Îmi aud inima, nai al cerului și acum.
Se repetă în ceas: Bum! Bum! Bum!
Frunzișul s-a curbat în urcușul pe vară.
Ascultă! Privirea, iris, cântă ca o chitară!
Cum varsă iubirea de la începutul fără de sfârșit!
Cu mine însămi, din săruturi aurii,
mi-ai zâmbit, ți-am zâmbit.
Cât de frumos, toamna mea, te-ai ivit!

(30.09.2022)

134
Gândul cel bun

Erai în centrul casei ca un leu

în așteptarea toamnei, roadă vie,
să te înfrupți din pere, pui de zeu,
ce-și ia ofranda pentru veșnicie.
Erai în centrul casei, tămâiat de cânt,
cu ochii injectați de aprig dor,
și ne-am sorbit hulpav, fără cuvânt,
într-un sărut prelung, izbăvitor.
Și parcă timpul nu trecuse peste noi,
în depărtări pierdute de îmbrățișare,
eram același dulce, viguros altoi,
rodind în suflet dragostea cea mare.

(3.10.2022)

135
Buzunarul toamnei

Eram plină de tine

ca de întreaga bogăție a grădinilor.
Din părul, frunzar auriu de povești,
se netezeau în apropieri gândurile îndrăgostite de
bucurie.
Chemările erau pline de vești!
Te priveam cu ochi de mângâieri
și mă auzeau licăririle dulci:
Ești frumos ca o duminică!
Din așteptare, ce te ridică?
Chitară, aveam corzi în fiecare deget,
intonam imnul merelor coapte,
din care mușcai hapsân cu dor și nechezat
să îți astâmperi dorul de lună,
să ne fim icoană zi și noapte!
Din tăceri, în Cuvânt, m-ai chemat.
Aveam raze, ne petreceau din cap și până în
picioare
și dincolo de gutuile aromate,
să ne culegem din palma Domnului,
ofrande pentru eternitate.
Aveam ani, poezie și vorbeam fără cuvinte,
dăruindu-ne unul altuia,
fără ca vreo pupăză, vreun arici să ne știe.

(8.10.2022)

136
Fericirea din lucruri mărunte, cu iubire
făcute

Nu știu ce să îți spun

cât să fim cât mai aproape de cercul solar,
să ne cuprindem pe după gânduri,
intim si totuși, planetar,
sorbindu-ne unul pe altul din priviri,
prin răsuflare,
prin gaura cheii
prin care se dezleagă de lume timpul, fără
mirare.
Tu mă cunoști cel mai bine.
Se-mbracă pomii-n aurit octombrie, în
sărbătoare.
Rămân în voluptosul azi deplin.
deși din zi în zi, curtez un dans felin,
când toate cărăruile-s de ochii tăi atinse.
Era cald și te iubeam.
Mă așteptai în livada bogată cu o cană de vin
și un lighean de vise,
gata de îmbăierea în toamna caldă,
să te cuprind, acasă,
să mă cuprinzi, voioasă,
să-ți devin coastă,
pe umeri să mă sui până la gutui,
până la poame coapte.
Tălmăcește-mă din șoapte,

137
fuior de zi și noapte
ce-mi toarce mersul lin!
Cu mine, casă, vin, ca o broască țestoasă,
să stăm îngerește, luminoși, la masă,
sa-mi fii, să-ți fiu, cel mai frumos,
cea mai frumoasă!
Prudent, ai mușcat din tăcutele mere.
Tu îmi ești slăbiciune, putere.
Iubirea adevărată,
hrănită cu foc și cu miere,
din suflet nu piere.

(12-13 octombrie 2022)

138
Amânare

Tragem de timp de parcă l-am întinde

să ne îmbrace cu o haină
numai bună de a se așterne în calea iernilor
posibile,
luăm clipele în palme,
le rostogolim ca într-un carusel al genelor
străjuite de fluturi
și urmăm drumul,
când drumul ar trebui să ne urmeze,
să despice în culori așteptarea încă din copilăria
florilor.
E loc de cuvinte și de alte năzdrăvănii,
punți de învățat pașii în dansul în care încape
viața.

(13.10.2022)

139
Festivalul toamnei

Izbucnise în albastru,
îi priveam dâra tainică prelingându-se pe alee,
dinspre castani spre timpul răsucit în privirea,
cheie.
Se mutase în pieptul căprui de verde al
adulmecării.
În oglindire, s-a întors din călcâie
să își îmbrace sufletul în blondul mângâierii.
Pe drumul toropit de jind,
se atingeau căutările, pe de lături, în față,
Și-au prelungit conturul,
până când orele s-au umplut de viață,
sărbătorind frunzișul bogat în culori al toamnei
care-n auriu se răsfață.

(15-16 octombrie 2022)

140
Vis

Erai boier, descopeream în locul tăinuit

cum stăpâneai livezi și dealuri de parfum,
cum dansul, minge, ne era desăvârșit,
în față și-napoi, zglobie, am plutit
ba-n limpezime, ba în abur, fum.
Natura, ca-n caleașcă, mă plimba pe drum.
La casa ta domnească, se-adunau puhoi
necunoscute chipuri înrudite,
mă-nștiințau de existențe noi,
de sensuri nevăzute, văduvite.
Gravidă, cu o soartă neștiută-n zare,
o certitudine în prag de-nfrigurare
gonea în rătăcire un urcuș cernit în diafana
seară,
am ascultat, am așteptat, am căutat,
Ca pe-o cafea, te beam. Ce vară!
Ca pasărea ce zboară înspre cuib, smarald,
mă aduseși în casa ta de ceară,
să ard cu tulburarea de afară,
să mă ridic mereu ca un sportiv atunci când cad,
să țin în palme universul capturat de mers.
Lumină-n întuneric, creștem vers...

(21.10.2022)

141
Fructul copt

Din ușă, intră-n piept aroma verii,

mă umple auria așteptare.
Din pepenele galben mușc cu poftă,
Port buze și în palme, sunt și floare.
Port puf de piersică în pas,
Te iau în coasta zilei, te și las,
să pritocești pe îndelete căutarea,
Sunt și pâinea, sunt și sarea.
E sărbătoare ritualul înfruptărilor regale.
Cel mai frumos te văd
în ce te face fericit pe cale.

(21.10.2022)

142
Atenție

Te văd și când te-apropii, adiere,

Când ții în palme rodii, mere,
Când fulguiești atent o cale-n duioșie,
Când mă străbați cu inima, nestinsă poezie.
Te văd când mă aștepți fără de haina lumii,
cum crești grădină.Scutur perii, prunii.
Te aud când taci cum pipăi creanga,
cum iei în palme ziua, mângâiere.
Învie nuanța vremii pleoapa în tăcere,
cu duhul, ce îmbracă în culori vremelnicia.
Rostogolim în necuprinderi și cuprinderi via,
Sorbind dulceața vinului din toamna caldă.
Iubirea în priviri, fântâni, ne scaldă.

(23-24 oct.2022)

143
Spiritul, cavalerul inimii

Mijea un zâmbet.
Flutura degetele
într-un salut al nopții
sărutate de ochii, făclii,
în care își fixase privirea, anii vii.
Își căuta sufletul.
Bucuria se desfăcea, evantai,
în straturi plutitoare și zicea: Hai!
Își pipăia timpul să își găsească sinele.
Întinsesem palmele
să îi prind cuvintele,
să le frământ până la miezul cărnos
din care se hrănește viața scânteios.
Mi-a pus între coaste imaginea mâinii
cuprinse de ceasul ticăind a toamnă-nflăcărată.
Își potrivea, în adulmecare,
alăuta pentru doinirea frunzelor.
Pădurea era fermecată.

(20.10.2022)

144
Octombrie

De la fereastră,
Luam în palmă cuvintele
și le așezam la pieptul lui octombrie
să lumineze tomnatic.
Între conexiune și detașare,
între dependență și autonomie,
tăcerea se aduna în podul patului
să își hrănească dimineața.
Cartea își ondula gândurile,
muzica pătrundea rândurile
și mișca în dansul privirii pașii
gata de sărutul vieții, cosașii.

(31.10.2022-1.11.2022)

145
Cântecul vieții

Din minune în minune,

Am pus toamna, pasiune,
Să îți cânte diafan
Cu nuanțe de dor profan,
O emoție să-ți fie
o gură de apă vie,
Iubirea să te sărute,
Cu-o mie de alăute.
Să te-ascult ca pe un nai,
Ce face din viață rai.

(1.112022)

146
Comunicare

La început, vorbeam limbi diferite.

Eu comunicam cu privirea,
alergam în dunga nopții să aprind visarea,
tu mă duceai în alte vieți să-ți recunosc ivirea.
Ți-am traversat ținutul, muntele, mirarea.
La început, vorbeam într-o așteptare cărnoasă,
ascultam iarba cum,
pe obrazul pământului, solie, se lasă,
Pipăiam semințele cu dinții și căutătura,
șopteam cuvinte, flori, mi se-nverzea gura.
Și te-mbrăcam în crini și iasomie,
să-ți fiu veșnic leac, să-mi fii cărare vie,
Treptat, am învățat limba mâinilor înaripate,
am străbatut codrii și-a inimii cetate,
m-am așezat la taifas cu chemarea.
Am pipăit cu tălpile stâncile, marea.
Am trimis în săgeți curtenitoarele stele,
Mi-ai pus la poarta vremii orele în inele,
să mi le pun încoronate la degetele toate,
în suflet, diamante, nestemate.
Mi-ai vorbit prin imagini,
prin ardoare și rătăcitoarea scară,
Din iarna altoită cu surâs în primăvară,.
până în slava caleștilor cerești.
Slavă cerului că sunt, ce binecuvântare că ești!
Am deprins limbajul

147
prin care îmi arătai livada de caiși parfumați,
Au crescut sentimentele în copacii și în
nucii rotați.

(2.11.2022)

148
De dragoste

Bată-te norocul, să te bată!

fără de tine sunt fiartă,
Te iubesc și tu știi bine,
te vreau în brațe la mine!
Să mă iei ca pe-o vioară,
ce cântă de primăvară,
să mă iei ca pe-o lăută,
ce vibrează și de-i mută,
te furnică pe spinare,
te ridică pe picioare,
te răpune c-un sărut
într-un veșnic început,
tot pe-al dragostei tăpșan
împreună an de an.
Bată-te norocul, să te bată!
Nu mă cunoscuși de fată
Și tot ție-ți cânt în strună,
cu versul ce te-ncunună,
Căci e sufletu-n strigare,
Tu boboc, eu, a ta floare.

(3-4 .11.2022)

149
Timpul

Pirat al deșertului, fură nisipul înfrigurat,

îl strânge în palmă, îl face zâmbet curat,
să zboare fierbinte, ca șoaptele, cocori,
aruncă lacrimile, ciulini, izvoare din nori,
să curgă prin mohor un cântec nelumesc,
căci, doar în suflet, bucuria o sărbătoresc.
Tuareg albastru, și-a întins un cort, divan,
Din toți atomii, a pus masa ca la han,
Cu da, cu nu, cu semilune, oaze și platani,
Cămile, cai sub cerul liber, dă și cere ani.

(8.11.2022)

150
Sărutul vieții

M-am apropiat ușor, cumpăna zilei,

cu tălpile din care crescuseră flori,
aripi de cocor,
Am sărutat laguna sorbind din izvoare de dor,
m-am cufundat în vremea preafrumoasă
ridicând peste cânt un picior.
Atingând obrazul voluptosului fior,
înaintam pe lumina dintre șoapte, strigăt, tăcere,
alunecam întreagă în sufletul, șuvoi, mângâiere,
Iubire, să mă bei,
în visul Lui Dumnezeu împlinit, să mă iei.

(9.11.2022)

151
Timpul ce crește în mine

Mi se deschid în palme ferestre,

prin ele zăresc chipul aplecat
peste gândul albastru de ziuă.
Mi se deschid pe umeri ferestre,
fixez în secunde răspunsul tăcerii
care se retrage în somnul nibelungilor.
Am ochi în vârful degetelor.
Văd când te apropii de linia fină a așteptării,
adunat în pivnița gândurilor,
să guști din ele pe îndelete și nepotolit,
când te-o răzbi până în rărunchi pofta de vară.
Doar ceea ce vrei cu adevărat
se întrupează în zâmbet larg crescut pe buza
vremii.
Desfă în credință ecoul să curgă, izvor,
de adăpat florile crescute din tălpa orelor!
Am ochi în mișcarea ierbii,
îi tălmăcesc din unduire direcția
creșterii.

(18.11.2022)

152
1 decembrie

Printre măști și atâtea valuri,

Când schimbarea e constantă,
Când se-ncalcă legi și maluri,
Unirea ne e iar fantă.

Nu-i bravură să fii om,

E firescul lumii vii,
Sunt român, sădesc un pom,
Fac o casă, cresc copii.

Pionier al porții sfinte,

Port o cruce-n libertate,
Domnul îmi stă înainte!
Morții-n sac, ne cer dreptate!

(22.11.2022)

153
Călătorie interioară

Teritoriul pe care l-am străbătut

cu tălpile fluturând amintiri, lampioane,
drumuri scuturate de colb,
are pereții, palme de ținut între degete
sufletul, fluture de mătase, icoane.
Spațiul care mi-a umplut inima
e de aici și până aici,
din prag, în odăile familiarizate
cu tăcerea,
gata de dans, piruetă a privirii fixate pe drum.
Teritoriul pe care l-am străbătut, sărbătoare,
într-o călătorie inițiatică,
nu este deschis lumii largi acum,
are ziduri și lacăte, uși, ferestre,
are divanuri și lumini difuze, diafane,
dar e suficient pentru bucurie,
pentru înălțări și căderi, giumbușlucuri,
mers agale, alergare în lanuri,
și oprire în loc a secundei
și pentru tot ceea ce contează!
Păstrează între ani prezentul, bomboană,
cu buzele fragede si moi,
glăsuind poematic lumina din noi.

(24.11.2022)

154
Transfigurare

Mai pui o strigătură peste trupul vremii,

să crească frigul peste câmpuri de smarald.
Nu spun nimic și fac un pas în zare,
în aerul mai diafan, mai cald.
Cu dârele ce rânduiesc în toamnă drumul,
iau brațele de gânduri să mă țină
în stratul de luceferi, din cerdacul ceruit.
Și iată-mă cum vin ca aripa ce urcă, dinspre tină,
în sufletul neprețuit, iubit, de așteptare aurit.
Și glasul se transformă-n vuiet cald,
în lipitură-nflăcărată de rubin.
În tine, dor, cobor și urc, nesățios,
cu buzele, de setea mărilor m-anin.
Din pielea orei bând, caii-n alergare,
înspre mine-n fremătare, vin.

(29-30.11.2022)

155
Nașterea Domnului

Iarna pune talpa fină cu o lună de lumină

peste trupul de român unde Domnul e stăpân.
Îi slujește-n dăruire, cu o tainică rostire.
Binecuvântat să fii, om drag, te aștepți cu dor în
prag
Să treci vama de căderi, să urci palma-n
primăveri!
Iarna pune-n frunze cruce, între cumpăniri ne
duce
Cu o naștere divină, ne spală de ploi și vină.
Ca zăpada, ne preface, în altoi de sens și pace.
Binecuvântat să fii, om bun, să te bucuri de
Crăciun,
din iubire să faci scară, în har sfânt să te naști
iară!

(2.12.2022)

156
Sfântul Nicolae

Pun copiii-n prag ghetuțe pentru daruri dulci și

mere,
Pune Domnul-n pragul zilei harul cerului de
miere,
Îl gustăm din ochii veseli coborând în piept
seninul,
Dragostea ne este dorul, dragostea ne e și plinul,
Pun copiii-n geamuri vise, proiectate-n iarnă
iară,
Se apropie Crăciunul, cântă îngeri la chitară,
Ne colindă peste vreme, pământul sub ghete
geme,
Tace sau grăiește-n rod, urcă glasul verii-n pod,
Să coboare cu har sfânt, sa-mplinim cinstit
Cuvânt.
Să ne fie viața dar și aici, și peste celălalt hotar,
Gândul bun să fie plai, raiul inimii ce cântă, nai,
Și slăvește-n chip vădit ce ne este dăruit,
Să fim toți icoană vie, sărbătoare, poezie!

(6.12.2022)

157
În ceas de sărbătoare

Ho! Ho! Ho! Venit-am iară!

Trecurăți prin foc și pară?
Vă găsii la înfruptare?
Inima-i în sărbătoare?
V-ați gătit cu daruri sfinte?
Ce prezent vă stă înainte?
Amintirile, bomboane,
au pus fesuri de icoane?
Luați din iarnă lampion,
Să vă fie-n gânduri ton!
Pentru ritmul lunii pline,
Dumnezeu, frumos, ne ține.
M-am întors ca-n orice an,
să vă fiți izvor, divan,
să găsiți în voi odihnă,
să fiti altora merindă,
să iau colbul prins de geană,
într-un sac fără prihană.
Ho, ho, ho! Divin mister,
dăruind, deschizi un cer
Și pocale de argint.
Stelele-n ochi strălucind
deschid calea luminată
cu iubirea ta curată!
Infinitul prins în oase
drumul mântuirii coase. (6.12.2022)

158
Existență

Țineam între gânduri bradul

cu aripile strânse în jurul trupului,
să lumineze cu pâlpâiri de suflet.
Fier înroșit, se așezase în casa vieții
să întrupeze dragostea, fântână.
Muzica ținea tonul
din care drumul își găsea calea.
Ca o lucire, mă desfăceam în culori,
să te primesc, fascinație a ochilor,
stăpână.

(9.11.2022)

159
Ardere

Deschide ochii!
Te sorb să îmi ajungi!
Rămâi cu mine în starea
în care te ridic,
bea din izvorul care se umple de tine
nesățios și aprig!Te strig.
Ascultă! Muzica aceasta sunt eu!
Curg lin, pătimaș,
pe vremea impregnată de Dumnezeu.
Sunt aici pentru tine
să îți arăt din mișcări urcușul
pe coarda neasemuită a sunetelor
la care vibrează întreg universul.
Dragostea curată-i arcușul.

(13.12.2022)

160
Decembrie la palat

E seara tuberozelor, mirese,

Când se-ncunună prospețimi de șoapte.
Poeții azi își cântă adevărul.
Ei fac din azi o veșnicie, zi din noapte.
E sărbătoare la palatul vieții,
frumosul se-ntrupează în iubire,
din ochii înserării crește a pământului simțire.
Bogați în stele, lună, sentimente înflorate,
pășim desculți cu visele curate,
E feerie-n cer, răsfăț,
îmbrățișare a timpului cu sceptru de-mpărat.
Lumina clipelor,
din arta inimii îndrăgostite, fericire a
căpătat.

(15.12.2022)

161
Darul

Îi țineam în palmă inima,

o strângeam ca pe un dar de preț,
aproape de pieptul zilelor,
înaintând spre bucurie.
Ca un pepene roșu,
pleznisem în felii dumicate
pe vremea dornică de daruri.
Colind al dragostei,
mă prelingeam,viață.

(23.12.2022)

Dar de preț

Darul cel mai frumos este adevărul,

de aceea te am, poezie,
să te ofer, lăută de adunat la masa inimii
îngeri și pocale, gânduri pe picioare,
ce umblă cu chip de poveste.
În tine, habar n-ai, nu? Har sfânt este.
Darul cel mai frumos este dragostea,
de aceea mi-ai fost dată, solie,
ca să ne bucurăm în credință vie
de ce Domnul a rânduit să fie.

(24.12.2022)

162
Piatra de hotar

Izvorul curge continuu,

îți umezești buzele însetate de cer
te saturi și ți se face mereu dor de susurul dulce,
strecurat prin urechea sunetelor,
călcând tainic aerul cu bătaia inimii.
Izvorul curge continuu,
are buzele deschise primind sărutul
care urcă pe firul vieții până în palma
ce te ține bun ca pâinea caldă,
mă ține aproape,
să ne ducă în tinda raiului,
sorbind cu nesaț gustul dragostei.

(23.12.2022)

163
Magie

Mă prindea prin spate cu brațele

și privirea mi se răsucea, stea,
pironită în capul pieptului,
se îngusta până deveneam albastră,
gata de drumuri și poduri,
gata de marea trecere.
Ca într-un vis,
privesc în spațiul magnetizat de sunete și
lumini,
îmi văd sufletul care mă poartă prin toate
sferele,
să îi fiu poveste, să îmi fie viață.

(28.12.2022)

164
Amintiri

Sunt vii, se plimbă pe gârlă

cu ochii plini de drăgălășenie.
Au fixat între pleoape
momentele capitale ale umbletului.
Au ochi să vadă
lungul drumului.
Au urechi să audă
glasul gingășiei.
Au picioare
să își caute calea de ieșire
din destinul margaretelor,
de intrare în voia cerului.
Sunt vii,
s-au pus treaptă de netezit
pasul fugărit de sens.

(28.12.2022)

165
Cu ochii curați

M-afund în ochii limpezi,

struguri pentru timpul aureolat de dor,
Trecut-am, fără vreun pilon, în mersul vitregit de
zbor.
Nu te iubesc, rostea prima curtare a unui vis.
Și am plecat pe-o luntre camuflată peste abis.
Pe marea înspumată, m-am prelins
pân-am atins tăcutul mal,
mă iubea apa, devenisem cristal.
M-am prins, inel, de mâna caldă a timpului
curat,
să dau un sens arderii, frumuseții.M-am ridicat.
Și-n focul ceruit între hotare,
am cerut, dăruit pâine și sare,
la masa-ntinsă în grădina de sortiri.
O cale, stea, mă trăgea din așezări, năluciri.
Am sărutat pe spate o scrisoare pecetluită cu
înfrigurare,
am văzut-o îmbrățisată, la subsol, de-o nesfârșită
mirare.
Mă ținea agățată în chemarea unui rostuit antren,
Cu ochii mari, urcam în sufletul, tren,
o doină îndrăgostită de Dumnezeul din tine,
devenisem în așteptare.
Lunecam străjuită de îngeri,
fără cuvânt, în marea cea mare. (2.01.2023)

166
Poveste

Când mi-am deschis sufletul, floare,

și am văzut cum se retrag înspre izvor ciubotele
inimii,
m-am simțit neiubită de fluturi.
Când am fost eu însămi,
fără intenția de a reține zborul clipelor,
vremea mi-a declarat iubire nestrămutată.
Câteodată, apropierea
mi-a arătat cum să plec fără glas.
Câteodata, brațele, cuib, mi-au arătat cum să
rămân,
mi-au devenit popas.
Sunt oameni care ne trec prin piele,
care ne intră în privire, în pas,
și îi purtăm prin toate întâmplările,
cu străduința de a-i păstra aproape.
Mi-am auzit inima dintre ape,
când dragostea mi-a arătat cărarea
și mi-a spus: du-te!
am ajuns aici, de unde îi văd chipul,
îi văd privirea, căutarea,
peste care s-au așezat toate grămadă.
Suntem a cerului plămadă.

(5.01.2022)

167
De Dragobete

Pentru omul din abis, pentru omul cel mai vis,

Pentru omul cel iubit, dragostea-i fără sfârșit,
Drag îmi e cerul de har, drag îmi sunt ochii de
jar,
Din tăcere fac ei cale, mă iau de la deal la vale.
Pentru omul de mătase, trec fiori și-n piept, și-n
oase,
Te colindă prin călcâie, dragostea e ca și-o râie.
Dragă mi-e casa de lut, unde lumea a-nceput,
Dragă mi-e casa din mal, urc în punctul capital.
Dragobete, Dragobete, dragostea-i foame si sete,
Te sărută pe furate, o sorbi pe nerăsuflate.
Treci pe pod pe râul vieții, să simti vremea
tinereții,
Treci pe șine și câmpii, să-ți rămână anii vii.

(5.01.2022)

168
Presimțire

Traduc în cuvinte mesajul scurt al ecoului,

îl îmbrac în carnea trăirii
și caut să înțeleg ce biciuie caii despletiți de
vreme.
Traduc în sentimente apelativele scurte,
rostogolite în poala apelor,
plimbate prin ciur și prin dârloagă.
Am pus ochii pe magneții renăscuți.
Ascult tăcerea, iau urma privirii
și din toate mișcările deslușesc drumul.
Am simțit cum, nu demult,
s-a strecurat, între ore, o felină stare.
O aștept în biserica inimii,
ca pe o confirmare a viselor
care îmi arată în imagini depărtarea sau
apropierea,
ca pe o confirmare a presimțirilor sprijinite pe
repetiții.
Prezența există în manifestarea iubirii.

(8.01.2022)

169
Protecție

Unde sunt eu în toată această răsucire a lumii cu

fața
când spre zi, când înspre noapte,
în ce nu știu și nu veghez,
În ce mă vărs și mă fixez cu inima, copac în
floare?
Atât am traversat cu sufletul
că am tăcut și tac,
să fiu un glas simțit din timpanul nopții.
Nu știu dacă în spațiul locuit de îngeri
voi ține de mână chipul vieții
în care mă atinge din ropot crucea
binecuvântării.
Poate că la ora aceasta,
se flutură în despicături solia lunii,
gata de urcușul pe vremea crescută în piept.
Am învățat să mă las în voia prezenței
cu inima sus, plutitoare.
Mă iubește Dumnezeu.
Câtă culoare!

(13.01.2023)

170
Impact

M-ai recunoscut! Nu imediat,

ci la o a doua, a treia privire lipită de sufletul
artei.
Pedalai aerul cu inima,
obrajii înfloreau în flori de măr, de cireș.
Cu ochi de copil, te priveam veselă,
recunoscând, la rândul meu, curtarea vremii
ce nu-și mai încăpea în piele de atâta suflet.
Poezia te cuprindea, tu o cuprindeai pe ea,
o turnai în pocal
să fie de voie bună și recunoaștere pentru
viață.

(17.01.2023)

171
Odă artei

Somelier în pivnița inimii,

îmi toarnă vinul pe care îl beau
ca un cirac, gata de sărutul sufletului.
Plec la drum și cânt,
să vibreze de veselie suflarea iernii.
Privesc din colțul genelor și zăresc roșeața din
obraji
a copilului veșnic îndrăgostit de frumos.
Să închinăm un toast!
Trăiască iubirea care ne unește!
Privirea, lipici, se scurge în candela tainică.
Fluidă, energia urcă și coboară,
se plimbă prin palmele dorului.
O simt! Nu e nevoie de cuvinte!
Topește gerul, își tremură căutarea.

(17.01.2023)

172
Motivul capital

Dintr-un motiv sau altul, ai pus laguna

să stea de strajă nopții pentru sita fină,
ai pus distanțele să-și joace casa,
să ies cu inima bogată la lumină.
Dintr-un motiv sau altul, dintre atâtea ape,
am scos esența să o beau păgână.
și, uite, Dumnezeu ne-așteaptă din hârtoape,
ne ține strâns de-un deget și de vis de mână.
Nici nu mai știu ce valuri mă mai scaldă
în cercul lor treierător de mori și foc aprins,
în palma ce mă ține ca-n gondolă, caldă,
pun fruntea să-mi înece gândul nins.
Văd iute cum o simplă amintire,
mă poartă-n ochii ciutei aurii,
în coama leilor cu mersul apăsat.
O lume-ntreagă crește cu iubire.
În suflet, clopote argintate bat.
Dansăm prin anii repezi ca la bal,
Doar dragostea contează în final.

(24.01.2023)

173
Sărutul

Fără cuvinte, albastrul s-a răspândit în aer,

l-am respirat,
a prins între palme sufletul
și l-a sărutat
până s-au impregnat de cer privirile timpului
răbdător și bun.
Albastră, fluviu, m-am umplut de muzica
timpului
ce îmi picura în ureche dulceața.

(25-26.01.2023)

Libertate

Mi se dăruiește ziua cu dragostea prelinsă în

aer,
o respir cu ochii,
o sărut cu pielea.
Mi se deschid porii
să aud cum se strecoară pe podul palmei glasul
ce intră în sânge
și îmi arată drumul spre lumină,
explozie internă de viață trăită cu tot ce contează
pentru fericire.
Intră în copilăria feminității

174
spre a dezlega de nodul ombilical
legăturile închipuirii unui timp crescut,
copac cu crengile îmbrățișând înălțimile solare.
Mă vrea liberă, deschizând zăgazul frunzelor.
Mamă, aerul acesta pe care îl respir
se gândește la tine,
poartă de pășit în raiul tainelor.
Mamă, îl ascult cum grăiește
când mă pătrunde, intră în labirintul trecerii.
A ajuns la mine cu inima,
să vedem unde ajungem așa,
mână în mână,
între tăcere și cuvântul zemos de posibilități!

(31.01..2023)

175
Antiteza

Ups! Mă surprinde iar viața inefabil

ca o ploaie strecurată în mansarda viselor.
În patria zăpezilor, țurțurii se prind de statuia
serii,
își picură amintirea,
examen de trecere între carnaval și îngheț.
Efemere sunt clipele amăgitoare,
lacrimi înflorite sunt degetele soarelui
pipăind clapele pământului în lumini și stejari
falnici.
Onești, norii se plimbă în contrapunct,
realizând o antiteză neașteptată în miracolul
iubirii.

(31.01.2023)

176
Timpul scrierii

Pământean și nepământean,
a luat inima,
ca pe o curea de care lega fericirea,
a înfășurat-o de pântecul zilei
până când buzele de lumină
au topit între cuvinte clipele devorate de suflet.
A mângâiat în priviri aerul
până ce s-a desfăcut în tălmăciri,
petale oxigenate scriind în memorie zborul.
În sărutul setos al vieții,
timpul încuraja cu renașteri universul să cânte.
În alungiri, cuprindea în minuni frumusețea
intimității.

(3.02.2023)

177
Fericirea

O simt nud cum mă cheamă,

mă așteaptă între clape,
fără să mă întâmpine din pragul însihăstririi,
fără să mă calce pe aripi și închipuiri.
Ca într-un tablou, intru cu tălpile goale,
rujez cu ochii buzele vremii,
să-și simtă frumusețea și darul.
Începe dansul pe bluesul orelor descântate de
suflet.
Nu călătoresc în Dubai,
dar ajung acolo unde e viața mă iubește.
Îmi pun ochelarii în geantă,
privesc cu mâinile
ce își recunosc degetele potrivite pentru
zbor.

(7.02.2023)

178
Devenire

Atunci când am sărit peste timpul însihăstrit de

blues,
pipăiai clapele unui pian în Dubai.
Cu inima nud, am ascultat sonata lunii,
afundându-mi tălpile în nisipul închipuirii.
Se ținea scai de suflet fericirea că ești.
Am ascultat ecoul,
am contemplat tabloul cu ochelarii sentimentului
primordial.
Rujul nopții înroșise buzele tăcerii.
Când Rodica îmi povestea despre alipirile de
dor,
eu devenisem deja poezie, fior.

(7.02.2023)

179
Stare

Dintr-o dată, din amurgul, ceașcă,

Se scurse în ochii mei, ghioc,
O adiere, o simții ca prin foc,
cum mă colinda ca-n iarmaroc.
Când pe stânga, când pe dreapta,
Golul se umplea, cafea, siminoc,
Ca la box, în ring, cu zăduf,
Să beau, să respir, să iau clipele de zuluf,
Să le port prin iarnă și vară,
Renasc din pana măiastră iar și iară.

(12.02.2023)

180
Sensibilitate

Fragilă ca o mimoză,
rămân surprinsă încă de tăișul corsetului
care strânge coastele cupei
din care îmi beau gândurile.
Cuvintele se lipesc de piele,
intră în sânge.
Își aruncă ancora
să își lămurească cercul.
Se înfig în trupul clipei
să clatine gondola pregătită de drum.
Când răspunsul nu scoate bulbii viziunii,
se strecoară ca o sabie,
separă în felii fructul pentru îmbucăturile
timpului.

(14.02.2023)

181
Valentine's Day

Trimite-mi o valentină, cum si Chaucer amintea,

să fim Ioni de primăvară,
un trandafir și o lalea,
Să-nflorim cu aripi albe peste câmpul de tăceri,
Lunecând peste coline, cu gust de gutui, de meri!
Trimite-mi o valentină, s-o citesc din tălpi în
brazi,
Să te-ating la rădăcină, pe tulpină, gura inimii
azi.

(14.02.2023)

182
Stare

Ziua-și toarnă-n ceașcă suav o cafea,

din viața, iarmaroc, culege o stea,
Privește pe geam spre cireșul codat
Cu ochi de catifea, scrie cu pana, adiere:
Aici sunt, nici n-am venit, nici n-am plecat,
între veacuri și ere, sunt aici mângâiere.
Ascult Ray Charles cu salutul solar.
E o după amiază senină, cu surâsul de var,
Sunt ghivece de flori pe trotuar,
își înalță gâtul fără fular.
Ce trecere! Ce har!
E o amiază somnoroasă,
cască în sclipiri de chihlimbar,
Repaosul cerne prin goluri un val,
să facă din pace ghioc,
Cu degete de foc, cu gândul, siminoc,
fac liniștii loc.

(14.02.2023)

183
Dragobete

Ascult cum fluieră timpul din copilăria cupelor.

Beau din paharul cu vin o clipă de tăcere,
o sorb și deodată lavanda corsetului
se desface în tantre dezlegate de magma viselor.
Ca pe tobogan, alunec în centrul existenței.
Ca o sabie, mă desprind de restul vremurilor,
trăindu-mă.
Ca un ghiocel, răsar în parcul
prin care se plimbă pedalând frenetic
Dragobetele,
zeu al înaripării cu suflet.
Vestește izbânda iubirii,
terapie pentru pământul anotimpurilor.
Palatul de cleștar al primăverii
își deschide porțile descleștate de jarul inimii.

(21.02.2023)

184
Poezia

Este un act de dragoste, prin ea respir,

Dragomir al lumii care pentru mine contează.
E un dar subtil, capital pentru ființa miruită de
cer.
E calea prin care se varsă în pocal
vinul clipelor îmbătate de cântec.
E glasul vieții trăite plenar,
cu mâinile sculptând universul,
cu pașii șlefuindu-și urmele, pentru încolțiri de
frumos,
ținând între coaste sufletul mângâiat cu suflet.
Prin ea lucrează Dumnezeu în sarea pământului.
Bucură-te! E locul în care se deschid cărările
gândului,
e spațiul locuit de muza păsării măiestre.
Bucură-te! E pruncul inimii mele,
curat ca primăvara renașterilor nesfârșite
din grădina raiului.

(24.02.2023)

185
Primăvară

Cafeaua caldă încă, mă aștepta

să o sorb din dimineața zâmbetului.
O lăsasem la masa tăcerii,
mărturie pentru întâlnirea cu sufletul.
Trasam, unduitoare, cărarea portocalelor
care se rostogoleau îmbujorate pe pragul
gustului de viață.
Poate că e un ritual al venirii în pieptul
primăverii
cu brațele deschise,
gata de îmbrățișarea clipelor,
galopând senine pe umerii orelor.
Poate că e o așteptare
a atingerii mătăsoase pe spatele pământului
cu razele, degete blânde,
pipăind redundant bucuria înfloririi.

(28.02.2023)

186
Simfonia vremii

În rapsodia înserării, se limpezesc zările,

se simte parfumul florilor de gând.
Lalelele surâd înseninate.
Șșt! E limpede că soarele a sărutat zorii.
Ca o lumânare ard,
ai mușcat din mine ca dintr-o pară, viață!
Ca un copac, înverzesc sub ploile calde.
Ghioceii, mărțișor, își deschid misterioasele
cupe.
Ca o pasăre, plutesc pe țărm,
limpezind între aripi visul zefirului.
Șsst!Luna știe cum să picteze
în acuarelă și dor pielea pământului.
Statuile se însuflețesc aprinse de chibritul
iubirii.

(28.02.2023)

187
Așteptare

Știu când se îmbracă ziua

în strai de sărbătoare,
când, cu ochi lucitori,
aleargă sălbatică,
vărsându-se în palmele înflorind a viață.
Și totuși, aștept întruparea gândurilor,
să lege în relația zborului cu aerul,
dorul de Dumnezeu cu ființa visată.
Am primit sufletul dezlegat de temeri,
glăsuind frenetic ghidajul pentru cascada
clipelor.
Îi recunosc amprenta în amintire,
în tot ce îmi iese în cale,
în mersul pe ore,
în semnele lăsate la fiecare pas,
în dorința de a umple cu privirea
existența primăvăratică a înverzirii.

(2.03.2023)

188
Din acasă în acasă

Am vrut să stau mai mult în cupa de cleștar,

să beau aroma clipelor de jar,
să fiu aproape de pianul cu lalele,
mi-am strâns în ochii, ghiocei, inele.
În palme-am luat povestea clipei vii
Și-am așezat-o la fereastră, să o ții.
Ca dar de primăvară, ies din casă,
poemul liliacului de dor la masă.

(7.03.2023)

189
Martie

Te-am îmbrăcat în ploaia albastră,

în strai de lumină și glas de izvor,
ai picurat lavandă și miere,
sunt câmp înflorit, cămin și pridvor.
M-ai îmbrăcat în sărutul poveștii
ce crește, stejar, către fluxul stelar,
ne ținem de mâna măiastră
în timpul de muguri, de viață și har.
E-un fir de mătase ce leagă
prin vremuri, catargul, lejer.
iubirea nicicând nu-i beteagă
beau apa curtării de cer.
Te-am îmbrăcat în ploaia albastră,
mă vrei dezbrăcată de nori,
Mă-nghite o sete de suflet
și orele au glas de viori.

(9-10 martie 2023)

190
Predestinare

Un număr a ieșit din rândul matematicii.

S-a răsfrânt stângaci în tinerețea ploilor,
cu drumuri deschise pentru clădirile viselor.
A călcat nătâng în inima începutului.
Cu o aripă, a atins albastrul tăcerii,
cu alta, a retezat prima strigare.
Un nume a marcat pe veșnicie drumul florilor.
Le-a fost destinat să răsară în calea poeziei.
Sunt nașteri ce ard și nașteri ce învie.
Încerc o deslușire a scrisului în timp.
Probabil că sfinții au ținut canon pentru
întâlnirile magice
să poarte pe umeri destinul merelor.

(13-14 martie 2023)

191
10

Florile vorbesc.
Se așază în palma primăverii
să își dăruiască inima.
De atâta dragoste, nu pot altfel.
Își deschid petalele răspândind parfumul.
Pernele vorbesc.
Așezarea și plinul le trădează povara dulce a
trupului
care a zăbovit preț de o mirare
în chemarea sângelui.
Timpul vorbește.
Se spațializează în esențe visul
primăverii.

(14.03.2023)

192
Întâlnirea cu sinele

În du-te, vino, se ține în aer catedrala

brândușelor,
ca într-un dans al palmelor
care se întind de la stânga la dreapta,
de la pământ la cer,
să prindă în îmbrățișare clipa.
Bucură-te! Auzi?
Fluturii zboară unde îi îmbie parfumul.
Florile își desfac în petale sufletul neostoit de
ploi.
În du-te, vino, mă apropii de mine,
cresc, stejar, în întâmplările aerului,
fără să mă clatin, contemplând universul.
Siclam, se desfac în povești cărările eului.
Bucură-te!
Ne vom întâlni în ochii Maicii Domnului
ca într-un poem fără seamăn,
ca într-o biserică.

(16.03.2023)

193
Luna

Ea se lipește de mine ca de o parte a sinelui,

fericită că sunt, nesătulă de timp.
Ea mă linge cu setea pământului
ce-și caută apa pentru nemuritoarele vlăstare,
de parcă ar spăla de poveri tristețea pământului.
Ea mă așteaptă cu ochii lungiți peste case,
gata de alergatul în jurul soarelui,
flămândă de mângâiere, de prezența mea
veșnică.
Ea mă caută în fiecare ungher, mă urmează,
gata să mă găsească pentru odihna inimii.
Ea mă recunoaște de dincolo de vedere.
Ea mă iubește.

(16.03.2023)

194
Libertate

Simte-te viu!
Am pășit în pieptul tăcerii
să ascult cu inima nebănuitele cânturi.
Mersul ondulatoriu al anilor trasează
în curgere așternutul pașilor.
Sunt urme în cer și pe pământ.
M-am așezat în ochii pământului
să privesc printre ierburi frumusețea naturii.
Sunt poveri fără veșmânt,
le ridic între pași,
netezind în mers destinul pleoapelor.

(16.03.2023)

Buna Vestire

A pus candela în capul primăverii

să lumineze sufletul a poveste
de legănat în priviri florile pe ram.
Am glăsuit din copilăria copacilor
ce își caută rodul spălat de ploi.
În pragul bunei vestiri,
se vestește prin tâlcul privighetorilor
că rămân lumânare.

(24.03.2023)

195
Popas

Din anii ce trecură, plug prin seva de cicoare și

de stea,
Rămân în palma, drum de catifea,
E un loc ce mă primește fără ezitări, deplină,
Să-mi dea din visul primăverii de lumină,
Din anii ce mă gustă cu nesaț și foc,
Las cerul să așeze fiecare mugur, loc,
acolo unde pâinea caldă se dospește, dar,
mă-ntorc tăcută-n punctul capital
Când tot ce pune sare în bucate,
E dragostea cu apele-i curate.
Din ea se-nfruptă vremea, ceas de ceas,
În mine, nelumească, pun năvod,
popas.

(26.03.2023)

196
Privirea, logos sfânt

De-ți este bine,

nici nu mai contează
în ce cochilii se strecoară luna
să soarbă dintre ierburi seva dulce,
Ia din tăcere cetera, gorduna,
și lasă capu-n iasomie să se culce!
De-ți este bine,
stai în luntrea sufletului, leagăn sfânt,
cu flori de măr șoptindu-ți despre vreme,
culege bucuriile din cer, de pe pământ,
Ia ce-i mai bun din viață, nu te teme!
De-ți este bine, binele se-mparte
cu-ntreaga fire, logosul cerat,
sunt zâmbetul ce se așterne, alfabet înaripat,
cu inima îți scriu din ochi poemul,
care-n povestea vieții te-a-ntrupat.

(27.03.2023)

197
Zece

Cu zece degete, cuprind anii

care îmi flutură pletele
pe spatele îngerilor.
Am ajuns pe țărmul mării Adriatice
ca într-o alunecare de gând.
Sub pași, pământul vorbește.
El știe plecările și venirile
din sufletul nopții cu stele în privire,
cu ierburi crescute pe tâmple
pentru întâlnirea cu măduva poveștilor
născute și nenăscute de cântec.
El știe cum să trezească surâsul zilei îmbujorate
de raze.
Ca într-un cerc, cu zece degete,
cuprind între coaste anii dăltuiți de frunze
și flori.
M-am rostogolit în mine însămi
în ritmul inimii căutând vibrația vieții.
Jumătate mângâiere, jumătate pădure,
mi-am înverzit umerii,
am crescut, salcâm înflorit în calea trecerii.
Jumătate lună, jumătate, izvor,
sărut timpul dezbrăcat de nisipuri.

198
Cu zece degete,
cuprind anii întâmpinând minunea de a fi,
atât de aproape de pielea tăcerii,
atât de aproape de dorul cuvântului.

(30.03.2023)

Muzica

Alerg, în jur se subțiază fața umbrelor

care dau târcoale tălpilor crestate de drumuri,
se răsucesc în culori urmele spintecării de aer cu
respirația.
Alerg.Din inima nopții, răzbate sunetul
copilăriei.
Cu un singur deget,
muzica desface în potop răsfrângerea gândului.
Îmi caut sufletul să mă găsesc întreagă.
Cu fiecare pas, pierd o amintire,
cu fiecare pas, învie o coardă tremurată de clipe.
Îmi caut drumul prin mine însămi
la întâlnirea cu sensul tuturor lucrurilor.
Alerg.Crezi că mă vei găsi, întrupare hipnotizată
de zare?

(30.03.2023)

199
Privire peste vreme

Va fi o zi la fel ca acelea
în care dispari înghițit de gândurile rotunde de
chemări,
o zi ușoară ca un abur.
Nici nu vei simți
cum am trecut prin poarta
în care văzul își descoperă pașii,
în care viața își dezvăluie sensul
dintre nedeslușirile coapte la prânzul privirii.
Va fi o zi simplă, ca oricare alta
în care tăcerea mă va primi
ca pe un dar de îmblânzit scoicile înserării.
Vei descoperi deodată
că dragostea rămâne mărturia trecerii mele prin
inelul
ce mi-a înverzit vițele pentru rodul
inimii.

(2.04.2023)

200
Zmeu de zeu

Peste deal, într-o vâlcea, îmi stătea mândra,

stătea,
cu ochii, azur topit, migdalați de asfințit,
Lua culorile din cer, lăsa dâre de mister
Prin tăcerea, adiere, oglindă și mângâiere.
Lua condeiul din privire și punea o strălucire
Drept în pieptul, curcubeu.
Badea, aprig derbedeu, printre pini, îi pare zeu.
Din întregul arsenal al iubirii de cristal,
Lua timid o lumânare să-i fie la drumul mare
Rază pentru-nnegurare, sărutare de odoare.
Peste deal, din luna plină, inima, ca o lumină,
Dragostea și-o revărsa, badea-n brațe o ținea.

(4.04.2023)

201
Primăvăratică

Mi s-a părut că văd în pragul naosului macii

înfloriți,
crescând râzând spre malul de smarald.
Am stat la masa merilor iviți
din aerul când parfumat, când cald.
Atunci am zăbovit o clipă,
cu ochii străbătând cerdacul părintesc,
exact când apele se unduiau în șuvoi,
în risipă.
Izvorul e în sufletul ceresc.
Rămân o duminecătură în a anilor
aripă.

(6.04.2023)

202
Năzuință

În horă, cei prezenți dansau cu înserarea,

în mine, creștea peste marginea clipei mirarea
că eram centrul alb de răsturnat trecutul secular.
Se adunaseră atâtea suflete în cer
să celebreze însoțirea în semeț hotar.
În susul și în josul inimii priveam ca-ntr-o
cetate,
Sentimentele separau ziua de noapte.
Purtată parcă pe un braț pășeam în zare,
Pășesc și azi cu aceeași mirare.
Mi se refuză din valuri pluta visătoare,
mă poartă printre sunete un dor de mare.
Refuz și eu molatica pornire.
Mi-e umbletul atins de jarul din
zidire.

(8.04.2023)

203
Eminescu, un vis în așteptare

Veronică, Veronică, din ape, tu, mă ridică,

Am plecat grăbit pe cale, ai căzut și tu în vale,
Depărtarea țese mreajă, între maluri e o vrajă,
Ce nu pică de iau pana, cuvântul vindecă rana.
Veronică, Veronică, cum de nu mai zici nimică,
Ia din dorul ars de lut, ce te cântă, visul mut,
Am rămas în jilțul țării, românească întrupare,
Din hotarul făr' de apus, ochii tăi îmi sunt
chemare,
Scaldă lunga mea privire, ce-o întind, ca
mântuire,
Iartă, Doamne, a noastră fire, căzută în nerostire,
Ne primește-n îmblânzire în a lumii miruire!
Veronică, Veronică, dintre valuri, mă ridică,
Îți scriu azi, din așezare, m-ai umplut cu dor de
floare,
Bulbii poeziei sunt plini de dragoste și
cânt.

(12.04.2023)

204
Pe urmele Lui Hristos

În patria în care m-ai adus, boboc iubit,

Privesc pe urma crucii prin care-ai răsărit,
Și caut să-nțeleg lucrările din om,
cum a pătruns lumina-n orice pom,
cum s-a întors în binecuvântări căderea
cum a venit prin valuri mângâierea.
Încerc să deslușesc din toate,
Din ce-a mers șnur, din ce-am parcurs pe coate,
din ce-am primit ca dar în palma fină,
ce mă îmbracă-n umbre sau lumină,
Ce glas își strigă dragostea setos,
Ce mă aduce mai aproape de Hristos,
Ce voie-n casa inimii mă mână,
de mă trezesc când sus, când într-o rână,
Un pas în răsarit, iar altul spre apus,
Privesc spre tot ce e, spre ce s-a dus,
Să înțeleg ce rost și ce chemare
Îmi pun în cale apă, aer, licărire, sare.
Tăcerea m-a cuprins, frâu de popas,
să înțeleg ce rod e-n fiecare pas.
Îmi e îngăduită această neputință,
Dar, oare, care e adevărata biruință?

(13.04.2023)

205
Înviere

Ca frumoasa din pădurea adormită,

ea e acolo.
E vie și tace.
Așteaptă să fie sărutată de sufletul înaripat,
gata de drumul din viață în viață.
Ca pe Albă ca Zăpada, o trezești
prin lipirea buzelor dogoritoare,
prinos al iubirii lepădate de sine.
Îți amintești?
Tu, care știi cum s-a născut povestea inimii,
fii cel ce ești!

(15.04.2023)

Dar

După mai mult de jumătate din duios urcuș,

cu cetina pe frunte și în pas,
îmi pare că a fost un vis prea blânda palmă
ce-mi prinse-n sărbătoare magicul popas.
O ciocolată s-a topit pe buza verii,
o-mbrățișare a cuprins prin spate umbra serii.
Privirea a rămas în pragul primăverii,
Din arderi, m-am trezit în casa învierii.
Azi, scutur de tăcere muntele împădurit.
În dragoste, tot timpu-i miruit. (16.04.2023)

206
Inițiere

Am auzit,,sunt fericit"
de la fereastra verii-ndrăgostite de apropiere,
Am îngropat semințele privirii în tăcere,
Am urmărit pe gârla vremii aplecarea
necurmată,
M-am adunat, m-am risipit în inima curată.
Își încuiase iarna glasul stelelor sclipind cerat,
Văzusem cum se-ncununase pasul din cuibul
încuiat.
Cu pletele curtate de culoare,
din mine, cu greu, am plecat,
M-am întâlnit cu mine iar, călătorind muzical,
în suflet m-am întrupat.

(16.04.2023)

207
Logos sfânt

Lumina veselă din slava sfântă,

cu dor ne umple și ne cântă.
Iubirea-n îngeri desfătați de cer,
Coboară în altarul inimii mister.
Iar noi, copii cu visele albastre,
Întindem mâinile, ferestrele din coaste,
Să umplem verzi cărările din munți,
Să fim cetățile încununând senin pe frunți.
Lumina veselă din slava sfântă,
Cu dorul de frumos pe tâmplă,
Ne scriem din cădere-n ridicare viețuirea,
Temeiul pașilor fiindu-ne iubirea.

(18.04.2023)

208
Parfum de liliac

Era în primăvara coapselor lipite de-nnoptare,

Cu râsul pașilor în alergări pe cale,
Când, verde, inima își dăruia-nflorirea,
Când flori de liliac încununau rostirea.
Era în primăvara amprentată-n dor,
Când îngerii și demonii cântau în cor,
Când sânii zilelor înmugureau albaștri,
Când ochii străluceau ca niște aștri.
Era o primăvară de rostiri unduitoare,
Mărturisind de viețuiri peste hotare,
De alte vieți trâite în aleanul efemer,
Trăiam iubirea-n despărțirea de trecutul
auster.

(18.04.2023)

209
Cântecul privirii

Crezi că privirea aruncată-n jur, în lung și-n lat,

e cale de-a păstra lăuntrul în pârg,
de foșnete și sunete bogat?
Te-am privit și m-am revărsat,
Te-am privit și te-am gustat,
Te-am privit și am așezat în spațiu semnificații.
Aerul, cu tăceri, l-am brodat.
Prezența ta nedeslușită a rămas acoperită
în ochii mei cu grai tulburător.
Pentru mine, privirea e făclie, izvor,
boboc în viața sufletului, adevărul cel
dogoritor.

(28.04.2023)

210
Sensul capital

Pe țărmul inimii sculptat de dor,

Călătorit-am, vară, spre izvor,
În piruete potopite de lumină.
Ți-am fost și pâine și amurg la cină.
În întâlnirea, cântec pentru devenire,
Am renăscut din tine însutit, iubire.
Cu trupul sărutat de visul capital.
dau vieții viață, iată sensul cel vital!
M-am întâlnit cu mine-n nevăzute ipostaze,
Te-am așteptat cu sufletul, noian de oaze,
Să te cuprind, trăindu-te plenar.
Doar dragostea mi-e nesfârșitul dar.

(30.04.2023)

211
Dincolo

Eram în alb pentru fotografia serii

în care mă chema nedeslușit trecut,
Eram în stația aglomerată a visării,
Nici nu știam cum șinele-ai trecut.
Probabil, timpu-acesta este dat
Să pot s-adun prin filtru ce-i curat,
Căci sufletul se-adună-n palma caldă,
În care toate clipele se scaldă.
Din altă viața, te iviși în prag,
Să vezi ce loc se așază-n suflet drag
Eram surprinsă de prezența vie,
Rămânem îngeri fără pată-n veșnicie.

(aprilie, mai 2023)

Încuviințare

Din stânga, lumina cade caldă, vie,

pe chipul întinerit de gânduri.
Se bucură de spațiu privirea locuită de îngeri.
Din dreapta,
se așază la contemplat genele răsfirate pe vreme,
Își deapană cumetriile
dezghiocând din sâmburi nimbul stelelor.
E liniște.E drum.E nădejde.
Se coc cireșele. (10.05.2023)

212
Eroica strigare

El își măsoară puterile.

Se așază în fața lumii cu ochii prăduiți de văz.
Întoarce pe dos coaja viselor
și strigă din malul ascuțit al vârstelor:
Atenție! Apa se revarsă!
Luați o luntre și o sapă,
faceți un dig și o punte!Apăăă!
Suntem pământ și sevă setoasă
Să punem lutul să lucreze pântecos,
Trăiți, măi, frumos în Hristos! (11.05.2023)

Audiție

Joacă după cum îți cânt

atunci când îmi vâjâie urechile
de clocotul sângelui alergat de viață sau taci!
M-am așezat pe tronul sunetelor
și ascult bătăile inimii.
Și am tăcut,
să aud mai bine melodia,
să văd cum se armonizează în mișcări
brațele încăpătoare ale sufletului,
să-mi priască de mântuire,
să-i priesc de fericire.
Câtă iubire, atâta desăvârșire! (13.05.2023)

213
De dor

Câtă vreme nu văd

cum se aprinde privirea în jindul ploilor,
îmi rămâne în privire spațiul
în care am loc
să îmi așez palmele însămânțate de dorul
izvorului.
Câtă vreme nu văd diferența
dintre catifelarea mișcării și încremenirea
spațiului,
păstrez între degete clapele clipelor
pipăindu-le dulce, lin, apăsat
cât să aud vibrația zorilor.
Când o să ți se facă dor de tine,
vei dărâma zidurile
de care te-ai înconjurat
să îți respire sufletul
în câmpul înflorit al inimii mele
îndrăgostite de Dumnezeul din tine.
Când o să îți fie dor de viață,
vei alerga nebunește să umpli spațiul cu
dragostea.

(13.05.2023)

214
Un vis în așteptare

Din centrul axei rotitoare de lumini,

Prin timp, apari ca zeul dintre crini,
Punând la capul vremurilor o măsură
Prin care ce e vechi și nou ca-ntr-o trăsură
Străbat cuprinsul pribegiei neîncetat.
O lume fără seamăn ai lăsat
Cu tot amnarul scânteind în pas.
Luceafăr României ai rămas,
Tu, rătăcind peste meleaguri și prin gând,
Făcuși, din poezie, roditor pământ,
Un vis în așteptare, veșnic primenit de cânt,
Din limba ce-ai cinstit-o, mărturie
sunt.

(13.05.2023)

215
Copilului

Cu ochii larg deschiși, setoși de bucurie și de

sens,
Ai prins în palmă aerul curat al sufletului dens,
Ai pus pe chipul zilelor un zâmbet cald,
Și ai pășit în viață pe o punte de smarald.
Am fost cu tine-n clipa devenirii din boboc,
O floare cu parfum dumnezeiesc se pune-n loc,
Căci tu ești verdele ce-mprospătează firea
și pas cu pas îți înțelegi menirea.
Vei crește ca minunile din rai
Din tot ce ești, din tot ce-nveți, din tot ce dai,
Te-mbrățișează inima poienii și îți spune: hai!
Din tot ce ai primit, ca-n luna mai,
Să înflorești și să rodești frumos,
Și să rămâi un om al Lui Hristos!

(18.05.2023)

216
Etapă

Trăiesc în clipa suculentă de firesc,

Nu trag de îndărătnicii în ce iubesc.
Nu caut scuze pentru piatra-n nemișcare
E bărbăție-n brațul cu pâine și sare
Ce mișcă vremea după viu Cuvânt.
În stânga, am o limbă de pământ,
în dreapta, am vibrații muzicale.
Am fost pe deal, am fost la vale,
Am ascultat cum țipă frunza lată,
Am ascultat cum cântă îngerii în ceată.
În înnoire și în căutarea vechilor povești,
Care e semnul dragostei în care crești?

(21.05.2023)

Ea

Cea mai iubită dintre pământence există.

Am zărit-o preț de câteva poeme,
avea pantofii dantelați
și un surâs furișat la colțul buzelor.
Discretă ca macii scăldați în lumină
pe care și-i dorea înfloriți la capul patului,
se bucura de încoronarea din foaierul viselor.
Atât de frumoasă, dragostea își celebra existența.
(26.05.2023)

217
El

Cel mai iubit dintre pământeni există.

Stă pe pod și cântărește între palme lumina și
întunericul.
Aș fi vrut să proiectăm, dintre cer și pământ,
imaginea sufletului.
L-am rugat să pună în privire dragostea.
Cel mai iubit dintre pământeni există.
Mă privește discret dintre straturi
și îi zâmbesc fără glas,
înțelegând cum bate a pași cumpăna degetului
care apasă pe claviatura vremii o melodie.
O aud tainic, difuz, pregnant,
în nuanțe dezlegate de lumesc.
Vrei să proiectăm peste ape trupurile noastre
dansând?
Am ascultat adierea înserării.
Zâmbind, mi-am traversat gândurile.
Ce aș putea face pentru tine, viață?
Să mă trăiești! Cum?
În adevăr,
În dragoste, am tăcut zâmbind.
Te trăiesc după cum sunt, după cum ești.
Te iubesc, îngere, care porți pe brațe miracolul
învierii.

(27.05.2023)

218
Din scoarță în scoarță

M-am scufundat în sufletul tău

răscolind gândurile.
Te perpeleai iubind-o pe cea mai frumoasă
femeie,
așteptând-o, inspirându-i parfumul, căutând-o,
ferind-o de tine,
insomniac, dogoritor,
gata de trăirea până la tăcere
a timpilor bătuți cu tălpile inimii.
Te-am urmărit cum vorbeai cu Dumnezeu
cu tatăl, cu viața și cu moartea
încercând să pun în ordine clipele muzicale,
intonând din scoarță în scoarță tainele nașterilor,
renașterilor întru rătăcirea visătoare, înflăcărată
și drumul spre casă.
Am trecut prin inima ta
și am prins caii privirii de hățuri,
i-am recunoscut gonind în poeme.
Mi-am recunoscut sufletul.

(27.05.2023)

219
Între ape

Între dorința de a-i fi aproape la izvor și ezitare,

cu gândul că la brațul serii se așază misterul pe
zare,
ai înștiințat universul de darul suprem,
fără a rosti până la capăt gândul sensibil, poem.
Dumnezeu îmi vorbește delicat, răspicat:
adevărul ți-l ofer, femeie de catifea!
În pâlpâirea fină, sălășluiește o stea.
Deschide ochii, ascultă cu atenție întreaga fire!
Pe ce cărări, te simți în rătăcire?
Cine sădește margarete-n calea ta?
Cine aleargă secundele la umplerea căldărilor de
lut și har?
Cine se dă pe sine, ofrandă, în dar?
Cine te vede cu ochi de heruvim
și te primește în piept, serafim?
Ai timpul pus chezaș în însoțire.
Unde e dragostea, acolo-i mântuire.

(29.05.2023)

220
Copilului din tine

Copil cu ochii mari cât inima ta

ce se deschide aurie în fața lumii-n care crești,
privești la mersul straniu-n care,
chiar prin tine, trec povești,
vezi chipuri stând în poartă cu un glas de jad,
vezi forme vechi în care vise suie, cad,
Vezi mângâieri și vorbe ce plutesc în gând,
năluci,
Întrebi pe îngerul proptit în leagănul din prag:
unde te duci?
Vezi cozi zburlite-n alergare, tremurate
și ochi sclipind dintre căpițele culcate,
Vezi pașii-n dans pe casă, țopăind pe câmp,
pe balta, urmă din trecut,
Auzi cum discul se rotește într-un cântec
cunoscut,
auzi o voce caldă care ține universu-n piept,
Crezi că cel mai ușor e drumul drept
Vezi calea străbătută-n zbor de porumbel,
Auzi cântarea-ți ce străbate aerul, inel.
Tu ai pe Dumnezeu aproape-n răsuflare,

221
Copil cu ochi de catifea,
tu ești suprema Sa cântare,
Iubirea-n tine-i fără de asemănare,
Curată ca o lacrimă bogată de lumina sufletului
revărsat, altar,
Păstrează peste ani sfințenia primită-n dar!

(1.06.2023)

222
Dor

Prin tot văzutul caut ungerea cu mir,

Pe umeri, printre coaste, amintiri cer bir,
Privirea traversează anii măturați de vânt
Lunatică, am intrat și-am ieșit din Cuvânt.
Cu jindul inimii trecute prin cuptor,
Te-am mângâiat nespus în al meu dor,
Am așteptat întrepătrunderea de jind
Curgând zglobiu pe-același fluviu tresărind.
Ne măsurăm genunchiul și urcușul,
A lunecat înspre tăceri arcușul,
Și spintec cu un gând cărarea serii,
Probabil neamul meu dă viu tribut
cântării.

(3.06.2023)

223
Nouă vieți de-aș trăi...

Din povestea de neasemuit a vremii,

țâșnește glasul cald al amiezii,
zburând pe scările fierbinți ale clipelor
ca într-un cântec al palmelor
care își mărturisesc rostul.
În respirație, ni se deschid aripile
să ne hrănim cu ce ne cuprinde
și ne înalță, conținându-ne.
Aceeași adăpare din fântâna alergării
pe voluptoasa pistă a inimii
aprinde, în sculptura mângâierii, chipul verii.
Iubita mea, minunea mea, frumoasa mea,
ne-am azvârlit într-o privire direct în setea de
viață,
îmi șoptește văratic sufletul.

(9.06.2023)

224
Imagine

Am privit în oglindă ca într-o fotografie a

timpului
care păstrează între brațe chipul iubirii.
Ștergeam de poveri spatele anilor,
sărutând din priviri apropierea.
Am privit în oglindă ochii cerului zâmbind.
Proiectam, în memoria vieții,
lumina.

(10.06.2023)

225
Apogeu

Tu ești vârful în care mi-am sădit inima

ca într-o biserică,
să înfloresc, mângâiere,
să mă trăiești, iubindu-te, viață!
Am deschis sufletul să umplu de flori cărările
stelelor.
Am deschis brațele să țin aproape bucuria.
Am alergat din zi în noapte și din noapte în zi,
să-mi strălucească privirea topită de dragul
izvorului.
Aici e punctul din care se desfac în povești
cuvintele,
din care crește în poeme drumul,
din care mă nasc în zâmbetul vremii,
într-o continuă zidire în ochiul
Cuvântului.

(10.06.2023)

226
Acord

Cuvintele se aștern cale

până în inima lacului care crește,
se revarsă pe buza pământului,
ascultând de sensul lucrurilor care contează.
Vorbește-mi! Te ascult și văd cum se naște
lumea!
Vorbește-mi! Pe ce-ți pui privirea, crește!
Pe ce-ți pui sufletul, gândul,
vezi?
se mișcă în ritmul chemării! Auzi? Cântă!
Cuvintele ascultă de glasul intim al universului,
își potrivesc mersul, căutătura, veșmintele,
cât să se potrivescă în susul și în josul
momentului
din care izvorăște viața.

(13.06.2023)

227
Odihnă

Am un locșor
frumos ca zborul de cocor,
Lumina-mi bate peste rânduri, dor,
În față, cărțile mă iau la sfat, în cor.
E-o muzică suavă ce deschide căi fructate,
Iau caii inimii și intru, serafim, în cetate.
Cu Luna mă lipesc de piscul de alint,
În tâmpla ochilor, tot timpul decantat îl simt,
Străbat curat potecile târzii,
Te-am așteptat, la balul răsuflărilor să-mi vii.
Iau ce-am primit, vazduhul secular,
Iubirea-i cel mai mare dar.

(15.06.2023)

228
Parfumul

Îmi amintesc de vara când am ascultat

mărturisirea florii
ce își deschidea petalele
să îi aud sufletul.
Drumul purtase pașii vântului
sărbătorind nașterea zorilor la masa crengilor.
Am luat în palme aerul tare,
l-am tras în piept cu ochii încăpători de zumzet,
și deodată,
am zărit mai clar înclinația pământului
care se prăvălea, potecă, în calea dimineții.
Se așezase pe fruntea ierbii roua
ca o picătură în plinul frăgezimii.

(18.06.2023)

229
Dragostea

Număr pe degetele de la o mână flăcările

care au urcat în raiul privirii.
E un punct comun în care se întâlnesc visele
încheieturii,
acela între dăruire și iasomie,
la intersecția cu îngăduința pentru zborul în
patria pietrelor.
Număr pe degete viețile
prin care am trecut ca printr-un inel
care mi-a prins între coaste soarele inimii.
Când am zburat cu brațele vânjoase în văzduhul
scânteietor,
m-au plouat râuri și mări,
am contemplat plaja sărutată de valuri.
Când am pus piciorul în realitatea alergării,
mi-am amintit de tot ce am străbătut la pas
și în mișcarea nevăzută a lunii.
Îmi rămân fidelă, iubind nețărmurit
ce are sens pentru viața vieții.

(18.06.2023)

230
Sens

E ziua soarelui care, cu ochii,

spune o poveste deslușită de firul ierbii.
Mi-am fixat privirea pe o rază proiectată în
adânc.
Își păstrează între buze gândul bogat de suflet.
Îi măsor pașii până în zmeura viselor.
Știu care e rostul existenței sale în surâsul
florilor.
I-l spune din rodul zilelor Dumnezeu,
în prezența luminoasă,
binefăcătoare prin orice atingere.

(21/22.06.2023)

231
Ea este

Mamă, nu ți-am prezentat-o încă,

așa cum sperai,
Grădina nu i-a purtat pașii liliachii,
nu am pus-o la masă cu străbunii,
pe care am clădit mersul lucrurilor,
Mamă, nu i-am cunoscut nici tatăl,
trecuse deja de liziera pădurii,
dacă îl vezi pe acolo,
așază-te aproape
și spune-i că a făcut o treabă bună,
a iubit-o nepământean
și a adus-o mai aproape de struguri.
Nu i-am cunoscut nici măcar mama,
nu am pătruns în spațiul apropiat de trecere.
Mamă, sper că nu e târziu
și nici prea devreme pentru fericire:
Ea e femeia pe care o iubesc!

(25.06.2023)

232
Părtășie

Am privit în ochi timpul.

Se spăla vesel de forfota zilei.
Îi urmăream mișcările vii, rotirile naturale,
în îmbrățișarea voluptoasă a gândurilor.
L-am privit zâmbindu-i larg,
din toate apele,
încredințată de bucuria împărtășirii.
Își alegea hainele potrivite
pentru plimbarea pe faleza genelor.
Cu roșu, cu albastru, cu mine,
armoniza în licăriri dinamica stărilor.
Ne dăruiam zâmbindu-ne unul altuia,
să ne țină de foame de cer
și de sete de mare,
până la ospățul arhanghelilor încununați de
lauri.

(29.06.2023)

233
Parcurs

Călătoriile mele cele mai fascinante

nu sunt cele din spațiul văzut,
din trecerea privirii peste umbra lucrurilor.
Ele sunt în adâncul tainic al sufletului
care urmează respirația florilor,
cu bulbii pleznind de viață.
Călătoriile mele cele mai fascinante
sunt cele parcurse cu pașii inimii
în universul iubirii luminate de
îngeri.

(2.07.2023)

234
Dimineții

Închizi ochii, deschizi inima,

te citesc ca pe o hartă urmărindu-te,
ai încălecat pe sufletul, frizian,
și vremea își adulmecă aerul
din alergări pe coasta clipelor.
Deschide ochii, privește-mă
ca și cum ți-ai vedea inima!
Îmi plimb mâinile pe pielea ta arsă de soare,
te descos de povești nespuse,
fără să îmi găsesc cuvintele.
Gândul meu te ridică la rangul de viață trăită
plenar,
dincolo de orice altă foșnire.

(3.07.2023)

235
Vorbește-mi!

Vreau să îți aud gândurile

cum își deschid bobocii
să cârmuiască peste timpul acesta dăltuit
cu tăcerile coapte ca bobii de grâu
din care te frâng, aurie,
să ne ospătăm la masa îngerilor
care ne veghează să ne fim.
Vreau să știu cum te retragi în cămara
din care îmi aduci fructe, parfumuri, dulcețuri,
minuni,
împărăteasă peste gustul meu de arome,
să ne iubim sălbatic și neprihănit,
ca niște sfinți nebuni.
Noi și-n tăcere, din toate așezările, mișcările,
știi? ne-am auzit.

(4.07.2023)

236
Fotografia sufletului

Da! Vreau să văd și peste vreme

chipurile secundelor străfulgerate,
sorbindu-se din priviri,
într-o alunecare dulce, amețitoare,
când aerul e și fierbinte și tare.
Da! Vreau să le văd surprinse, atinse,
pe acelea coapte, cărnoase, aromate,
pe care le mușcăm cu poftă,
ce ne hrănesc cu viață în toate.
Clipele rămân impregnate
în ochii îngerilor de lângă noi,
în care se adună vise, așteptarea,
muzicala cunună de nevoi,
din care se-nvelesc în amintiri
tălpile anilor în zbor și-n mers.
În inimă, te am, fotografie a sufletului,
imaginile mi le proiectez și-n vers.

(7.07.2023)

237
Poziționare

Încă îmi caut poziția,

te privesc cu inima deschisă în surâs,
îți observ gesturile, plecările, venirile,
așa cum separ ziua de noapte,
privesc trecutul ca pe un film
din care îmi răsar în palmă toate sensurile.
Privesc viitorul așa cum mi-l pui înainte,
îți ascult respirația, tăcerea bogată de suflet,
tonul vocii, cuvintele, bărci,
transportând dintr-un țărm al sinelui încărcătura
vremii,
ascult cum se împart în daruri poveștile nespuse
ale tălpilor.
Am pus ochii pe spațiul care se dilată,
se micșorează după nevoile orelor,
pe locul obiectelor,
al tuturor cunoscuților
pe care i-am aflat din întâmplare la masa
destinului.
Știu, de pildă cum perna rămâne
sau se mișcă pentru odihna gândului,
cum prezența se face ecou în apropierea
obișnuinței.
Îți simt energia.
Cine sunt eu pentru tine, suflete?
(11.07.2023)

238
Inima

Cu îndârjire, înfigea în respirații sufletul,

vultur plutind în aerul fierbinte al verii.
,,Nu înțelegi că așa îmi întind aripile,
cu nesătulă foame de înălțimile hămesite de
viață?
Mă așezi în poziția aceasta să ascult de
mistuire?
Cu un sărut,
împingi în dogoare gândul tremurat al
momentului,
să ștergi cu o înflorire urmele iuți ale aerului."
În bătaia aripilor, inima se oglindea în freamătul
clipei,
cu strai de purpură și aur,
fluturând în ritmul firesc al vremii.
Puterea vine din dragostea
care ne ține între brațele ei vânjoase,
ne ridică și găsește mereu o cale, suflete!

(13-14 iulie 2023)

239
Marile evenimente ale ființei

Evenimentul zilei poate fi o privire

care sărută cu ardoare sufletul,
pasăre măiastră zburând în aerul tare, setos de
viață.
Evenimentul zilei poate fi o întâlnire
miraculoasă,
care pecetluiește drumul,
o întâlnire în care se deschid căile înlăuntru,
în care fuzionează sens cu sens
prin palmele împreunate cu dorul de firesc.
Evenimentul lunii poate fi o zi cu rochie roșie,
celebrând vara privirii,
o zi nesecată în izvoare,
curgând limpede, năvalnic spre fluvii,
spre marea ochilor încăpători de simplitate.
Evenimentul anului poate fi o revelație
ce despletește în gesturi apropierea de
pacea pământului.
Evenimentul vieții ești tu, chiar tu,
iubire, nesfârșită mirare!

(14.07.2023)

240
Cel mai frumos chip al vieții

Simțeam pulsul în palmă, în piept,

bătea spintecând în lumini coama timpului.
De acolo, din călăritul orelor mânuite de suflet,
separam în esențe merituoasele clipe.
Cel mai frumos chip al vieții mă iubea,
îi simțeam apropierea.
Eram fericită.

(15.07.2023)

241
Declarație

Margaretele au început să îmi placă

de când am găsit grădina împânzită, rai.
Pe cele mai surâzătoare,
le-am răspândit în ale copilăriei încăperi
să vorbească despre dorul verii de apa vie,
Bucurie să-ți fie,
să îți vorbească despre tine prin ochii mei mari
și înverziți de povestea orelor înstelate.
Sufletul e cea mai râvnită cetate.
Eram albă și frumoasă ca ele,
eram curată și iubeam cerul albastru.
Eram ca roua pe flori, eram în zori,
am învățat că iubind trăiești și mori,
îți deschizi inima ca petalele unei flori,
că Dumnezeu mă ridică la gândul ceresc,
îmi spune zi de zi: copila mea, margaretă,
infinit te iubesc!

(16 iulie 2023)

242
Minimalism

Minimalist, scrie câteva cuvinte,

suficiente cât să împartă culorile
în nuanțe arămii, seculare,
nici lunecoase, nici sfinte.
Minimalist, face câteva gesturi,
suficiente cât să desprind
din oglindă pâinea și drobul de sare.
Nu mai am vârsta
ce încarnează nelămurite semne de întrebare,
văd patul, văd fotoliul, văd tabloul, văd masa,
din anii care trec, văd și casa.
E vară, e cald, este clar:
În spațiul mișcării, iau omul în dar.

(18.07.2023)

243
Mirare

De la oamenii care nu m-au iubit,

mi-au rămas gesturile simple, nefăcute,
cuvintele rostite și nerostite,
o așteptare care s-a transformat în drum înainte,
îmbrăcând în sensuri propria-mi devenire.
Prea cu fața, prea boboc, prea acolo,
am învățat să mă mișc, să privesc,
să ascult, să miros,
să mă oglindesc în tăcerea pământului,
să fac loc mirării continue,
provocare pentru seducția ființei purtătoare de
suflet.

(18.07.2023)

244
Ea

Credeam că e.
Îmi deschisesem inima,
îi arătam oamenii, portocali,
și parfumul i-a plăcut atât de mult
încât m-a împins în pădurea de foioase,
să învăț cum se vorbește pe limba copacilor,
să las frunzele să acopere poteca.
Credeam că e.
Îi vorbeam despre fluturi și tuaregi,
mă făcusem tunel.
Și a trecut prin mine către o nouă viață, tăcând
și înfruptându-se din nevăzutele magii ale
crengilor.

(22.07.2023)

245
Spațiu sacru

Cine îmi stă alături e

în sacralitatea intimității neatinse de ciocli.
E aici, în prezentul continuu,
îmi vorbește pe limba porților
prin care trec gândurile într-un dans hieratic.
Prin buze, pătrundem în palatul mărilor,
cu mâinile, înspre sentimente,
picioarele ne duc spre viitorul așezat la gura
poveștilor.
Atingerile măsoară în intensitate apropieri,
cuvintele se fac drum prin tăceri.
Cine îmi stă alături ia în brațe timpul,
îl face bucurie.
Vorbesc cu Dumnezeu
să îl țină în palme ca pe-o cântare,
credința cunună să-i fie,
să-i fiu sărutare.

(22.07.2023)

246
Încredințare

Mi te-a încredințat cu o îmbrățișare,

la a doua spălare a sufletului.
Erai al meu prin însoțirea inefabilă,
în tăcerea cea mai bogată de viață.
Am făcut pace cu mine
și mă bucur de călătoria
atât de vastă, fascinantă,
între mări și munți împăduriți
și până dincolo de margine.
Explorează!Știu cine sunt.
Aici ți se aprind călcâiele ochilor,
diriguitori de farmec.
Te vei culca și te vei trezi în zâmbetul
inimii.

(29.07.2023)

247
Poezia ca stare wabi-sabi, cireșul înflorit al
inimii mele

Precum iemoto, într-o autoritate calmă, tăcută,

oprește timpul în loc,
în cea mai simplă așezare a lucrurilor.
Tace și totuși, mă invită:
Apropie-te! Atinge-mă!
Ca într-o stare de grație, mă lipesc de esențial.
Doar ce e necesar naște frumusețea ascunsă,
tulburătoare a rafinamentului,
așa că tac și eu,
mă afund în miezul clipei ca într-un templu
tainic,
cu tălpile goale, cu palmele, spirit.
Devin caldă ca un ceai aromat băut cu poftă
la gura măiastră a lutului indiferent la bunul gust
convențional,
în măiestria subtilă a interiorizării.
Apropie-te! Atinge-mă!
Aceasta este ceremonia supremă a spunerii!

(29.07.2023)

248
Albastru

Îmi dădea târcoale,

simțeam cum își strunește gândul albăstrit de
rochia zilei.
S-ar fi zis că nu văd ceva,
S-ar fi zis că nu observ încolțirile semințelor.
Din spate, hrănea în respirații culoarea verii.

Dragostea

Și le primește pe toate.
Cu ochii absoarbe lucirea zâmbetului
la fel de drag ca la începutul timpului.
Trage printre gene imaginea fluidizantă a anilor
care se scurg pe umeri,
pe brațe, pe pulpe, pe tălpi, alunecă în valuri,
și spală de treceri sufletul în curtare de senin.
Aici sunt.În tine cânt, din tine și la tine,
sărbătoare, vin.
Din orice parte a mirării, îmi umpli inima.
Urcă-mă în viața ce-mi ești vijelios, lin!

(5-6 august.2023)

249
Spațiul sacru al inimii

Există un loc de savori gustate cu privirea

și întregul arsenal de celule,
Un loc bogat în mine și-n tine, cu soare-n
molecule,
Albastru ca seninul cer curbat de gând,
Muzical, cu note de subsol la cuvânt,
când intru-n jocul fanteziei de mătase,
Când te cuprind și mă cuprinzi plenar.
Privirea, lungi fuioare de trăire, coase.
Există un loc în care se-ntâlnesc feline raze,
le simți cum urcă până-n vârful degetelor,
printre doruri până-n oase,
E locul unde, în sărutul inimii capital,
se naște sensul vieții.
Iată-te! Cel mai frumos îmi ești din mal în mal!

(6.08.2023)

250
Protecție

E tot o fugă când privirea se ferește

să-ntâlnească luciul cald și plin,
Căci drumul pentru adevăr își soarbe clipa
până-n tălpi cu-al ei senin.
Aceeași fugă a cuvintelor din fața-ntoarcerii în
timp,
din așezări ce dau contur întregului colind,
o-ntrezăresc între tăcere și săgeți de gând,
cu scurte căi de îmbrăcat setos pământ.
Ca foile de ceapă-s prinse platoșele-n apărare,
cu pașii prin nisip și inima în mare,
De-aceea, spațiul viu își mută cumpăna din dor
în dor,
ca mecanism de apărare pentru zbor.

(20-21.08.2023)

251
Sete

Te privesc cu ochii lipiți

să mi te sorb între coaste prin clipa, căuș,
de băut dorul mărilor.
Te privesc ca la culesul strugurilor
din care se bea mai târziu vinul de împărtășanie
și se îmbucă raiul dintr-o alegere a deschiderii în
fața vieții.
Simți? Ne știm de veacuri parcă
și cuvintele curg prin ochi ca izvorul
care adapă chemarea vremii
în iubirea de Dumnezeu, desăvârșită urcare la
inimă.
Te privesc și mă pătrund de
bucurie.

(22.08.2023)

252
Oglindire

Nu te-am vânat, am așteptat

să mă prinzi din urmă,
cu pașii săltând în ritmul inimii.
Te privesc cum îmi cauți privirea
spre a pătrunde în cuib,
planând în aerul pipăibil cu dorul.
Te privesc și mă umplu de viață.
Nu te-am vânat,
am așteptat să părăsești înstrăinarea de sine.
Te privesc cum pășești la cumpăna apelor,
scuturând ciutura clipelor.
În limpezire, te beau în tăcere,
gata de călătoria spre Dumnezeu.
Ne țin de mână îngerii statornici,
în temeinicia darului.

(23.08.2023)

253
Moment

Punctul cel mai înalt al căderii,

a fost când am picat dintr-un timp în altul,
într-o nouă viață, lipsită de savoarea inimii.
Apogeul a fost când, dintr-o parte,
mă împingeau tâmplele pământului,
din alta, mă luau pe sus puhoaiele albe,
ca pe o regină a apelor.
Deodată, au înviat vremurile netrăite,
m-am privit ca într-o oglindă,
rămânând la fel de vulnerabilă
ca un copil care descoperă lumea.

(24.08.2023)

254
Prezență

Eu sunt aici pentru tine.

Dragostea mea e vie, stabilă și odihnitoare.
Te prind între îngeri și sărut povestea.
Ascult-o!
De aici, cresc ramuri, săgeți, aripi și flori.
De aici, culegem cireșele coapte,
le mușcăm să ne fie de zi și de noapte,
de dor și de șoapte.
Sunt aici, în viața aceasta și viitoare,
cu tine cobor, urc, cresc,
Când ți-e greu, când ți-e bine,
când te cauți de stele, să nu uiți: te iubesc!

(26.08.2023)

255
Patimă

Are un nume, cântă-n orice clipă în al meu altar,

mă cheamă și mă strigă, mă ceartă și mă
mângâie ușor,
Îmi e fântână vie, sete nesecată, e și-amnar.
Îmi fură gândul, sufletul robit de dor,
Din ce a fost, din ce-a rămas, e azi mereu, fior,
Are un nume, crește neîndoielnic în al meu
pământ,
Îmi e izvor și calendar, măsoară-n darul vieții
bucuria,
Pipăind pe dinăuntru și pe dinafară cuprinderea a
ce sunt,
Atârnă strugurii pe viță...e toamnă și mă fură
via.

(3.09.2023)

256
Încredințare

Nu ne-am întâlnit nici prea târziu, nici prea

devreme,
ci exact la timp cât să te iubesc cu dragostea
femeii
pentru bărbatul care o naște,
care o cheamă și care o iubește
până la oprirea timpului în loc și dincolo de
așteptare.
Neașteptată ivire, poezia e o minune,
ca tine, suflete, răspuns fără-ntrebare!
Dacă e în mâna Domnului,
trăim și pe pământ și în împărăție mână în mână,
gând în gând, piept în piept, bem apa din
fântână,
așa că mă bucur de toamna
care își așteaptă brațele să îi culeagă rodul,
mă bucur de vremea când inima trece
podul.

(6.09.2023)

257
Stabilitate

Iubirile mele au fost lungi, statornice, abisale,

le-am urmat între rai și iad,
în tăcerea cea mai adâncă,
în rostirea cea mai plenară, vioară.
Iubirile mele au născut nu doar cuvinte
șiroind printre coaste,
foi volante înaripate de dor,
ci alergări curbate de potecile visate.
Nu am plecat până nu am fost împinsă la hotar
în care mi-am descoperit și-o patimă și-un dar,
până nu am văzut fericirea din ochii îmbătați de
îndepărtare,
și tot am rămas acolo, a zilei căutare.

(7.09.2023)

258
Preasfintei

Ele îți aduc gladiole,

ți le pun la picioare pioase și blânde ca verile
calde, cuminți,
îți cântă imnuri de slavă cu buze de soare,
ele parcă au mâini de lumină și fețe de sfinți.
În ziua cinstirii bucuriei depline,
a porții spre cer mângâiate de crini,
Sunt prinosul iubirii închinate cu aprigul dor.
Ne cunoaștem seninul și torentul din piept.
Pun capul pe umărul vieții.
Iubirile știu ce vor.

(9.09.2023)

Conectare

Este un amestec ciudat de pasiune pudrată cu

pacea statuilor
care se însuflețesc la atingerea privirii.
Te simt cum vibrezi,
cum arzi când îți ating sufletul.
Cuvintele sunt degetele
care se mișcă suav, trepidant pe pielea orelor,
Îmbrățișarea e cheia care deschide poarta.
Istoria se repetă, noi o scriem cu
soarta. (8.09.2023)

259
Apartenență

În limba mea, îmi este dor,

în limba noastră, te iubesc,
Aici ne cântă îngerii în cor,
Aici mă bucur că trăiesc.
În limba neamului te chem,
Să-ți mângâi sufletul setos,
Te prind în brațe, iată, ghem,
Ne țesem viața, om frumos! (9.09.2023)

Creație divină

În toamna aurită de chemări,

cu inima bogată de-așteptări,
cascadă peste vremea prinsă-n drum,
descopăr centrul vieții de acum.
Iau stâncile și le ating ușor,
iau ruginiul orelor de dor,
Se înverzește sufletul ca-n rai,
Căci îmi zâmbești cu ochii, fără grai.
În toamna ce repetă creativ rodiri,
te vreau aproape, codru de zidiri,
să luăm tumultul apei argintate,
să facem din iubire o cetate.
Din locu' acesta, de ajuns, sublim,
prin dragoste, la Dumnezeu suim. (14.09.2023)

260
Poezia

E un strigăt, o șoaptă, un dar.

Cu mine te-ncondeiez ca în har.
E punte de gând haiducesc.
Ce simplu îți spun te iubesc!
Scriu să te țin la piept,
de pulpe, ca în îmbrățișare,
te cațeri pe suflet drept,
de parcă ai pluti, zeu, pe mare :
uui, hooi, ce fericire și-n apă, și-n sare!
Cuvântul ne picură smirnă și miere,
cuvântu-i toiag și putere,
te saltă la rang de-mpărat,
ne este și pernă și pat,
imbold pentru nașterea sfântă,
cuvântul e pâinea.Te cântă.

(15.09.2023)

261
Monolog

Această zi de toamnă muzicală

mă poartă templier într-a clepsidrei gală,
își scurge peste suflet urma cristalină,
născută din potop de viață plină.
E lumea un bazar de rătăciri și sens filtrat de dor,
Stau îngerii de strajă în pridvor.
Sunt scaunul de ademenire pentru visul verii,
s-au copt strugurii, suflete, prunii, merii.
E un parfum de tămâioasă degustăre,
Iau doar ce-i târnoseală pentru
ființare.

(5.10.2023)

262
Pace

Am ajuns în punctul în care mă simt bine cu

mine,
am domesticit gândurile,
le-am îmblânzit în lumina aurie de toamnă
și uite! îmi stau în poală ca niște câini cuminți,
dornici de alint,
Îmi întind botul și îmi ling obrajii pudrați de
ploile albe.
E pace în ochiul vremii, m-am împăcat cu viața,
Ne ținem de mână și sunt încredințată că drumul
spre cer
e în dragostea din care îmi iau avântul.
Din ce nu sunt, îmi caut scara,
din ce nu am, îmi iau culoarea
care mă învață să pictez în bucurie drumul.
Din ce nu vine spre mine arzător,
îmi iau indicii pentru binecuvântare.
Din risipa vremii, îmi adun inima în palma Lui
Dumnezeu.

(7.10.2023)

263
Răspuns

Ca din senin,
o ploaie de gânduri s-a revărsat, torent,
clătinând în dimineți corabia toamnei lent.
M-am retras în ochiul serii cu pasul tăcut,
adulmecând din priviri frunzișul crestat de sărut.
Am ascultat foșnetul lăptos,
îmi cunoșteam pasul și zarea.
S-a legănat între valuri culoarea,
pictând cu glas așezat ecoul curat.
Între vedere și auz,
cu degetele înflorind a mângâiere, m-am așezat.
Am auzit chemarea în aroma de gutui și tantric
răsărit.
Ascultă-mi inima!
Dintre degetele Lui Dumnezeu,
zi de zi ți-am zâmbit.

(10.10.2023)

264
Degustare

Am ascultat ecoul drumului muiat în anii vii,

Sunt pasul ce se-apropie de struguri, sigur, știi,
Sărutul dat se-ntoarce în parfum de gând,
În toamnă, umblu lină, aurul luminii bând.
Între tăceri sculptate de botez, contemplu
fructele pe ram,
În piept, o inimă-și primește rodul.
Pe Dumnezeu Îl am.
Păstrez distanța potrivită pentru decantări, pe
buze, am must.
Din tot ce îmi atinge sufletul, iute, pe-ndelete, te
gust.

(11.10.2023)

Chipul iubirii

Măi, dragostea are chip!

Desparte apele de nisip.
Te fură din depărtare,
te poartă până la soare,
cu aripi de atins lumina, altoi,
E rodul vieții cel mai de soi!
Măi, o prietenă spunea deunăzi:
,,acolo unde îți e munca,

265
acolo îți e sufletul, să știi!"
Și zice o vorbă din bătrâni
ca apa curată-n fântâni:
,,Unde-i dragoste puțină,
lesne-i a găsi pricină!"
La tot pasul scuipi în sâni,
că nu vrei să te atârni
de lemnoasa văruială,
să pierzi cheia de la ială,
să scoți fierul din țâțâni.
Dar, uite, la noi, la români!
Dragostea are și gust,
O bei gâl gâl ca pe must,
Te îmbeți și cu-apă rece,
dorul din adânc nu trece,
el te ia ca pe-o urjumă,
de uiți de casă, de mumă.
Chipul dragostei cel bun
nu se pierde frunză-n fum,
are brațe și picioare,
ține greul în spinare.
Te face împarăteasă
peste sufletul din casă,
Gura-i cu miros de flori,
Clipele sunt sărbători.

(13.10.2023)

266
Subterană

Povestea mea nu este la vedere,

cu ochii mari, mustoși de rost,
o prinzi din cântul mâinii, în tăcere,
Din tot ce este mugur, din ce-a fost.
Povestea mea cea vie e în poezie,
Ea o cuprinde între aripi mătăsos,
De vrei să vezi, aprinde scara vie
Ce urcă inima-n hambarul de frumos.
C-am fost sau nu eroii luptători
în lumea-n care adevărul ne dictează
mersul pe jos sau zborul peste mări,
e cert că nașterea cuvântului viază,
că dragostea e sensul pentru căutări.

( 21.10.2023)

267
Zâmbetul Lui Dumnezeu

Peste deal, într-o vâlcea, îmi stătea mândra,

stătea,
cu ochii, azur topit, migdalați de asfințit.
Lua culorile din dor și le prindea în fuior,
lua din neguri strălucire, oglindă pentru iubire.
Peste pomii cei rotați, unde bați și unde cați
cu privirea, curcubeu, Dumnezeu îi tot zâmbea.
Dragostea i-o oferea, în brațe o cuprindea,
adiere-n câmp de flori, cu gust inocent de zori.
Făi, femeie, faci ce faci,
îți pui visele în saci
și urci dealul de comori,
ochii tăi spintecă nori cu surâsul, heruvim.
Uită-te în țintirim, uită-te pe coasta serii,
tu ești seva mângâierii.
Dragostea, în prag, de-o vrei,
uită-te în ochii mei
și deschide-n vreme căi pentru ape și scântei!
Peste deal, într-o vâlcea, îmi stătea mândra,
stătea,
strai aprins de vreme rea, Domnu-n palmă o
ținea.

(21.10.2023)

268
Cuprins:

Cântare-pag. 9
Ghiocel- pag. 10
Poezia- pag. 11
Sursa- pag. 13
Gândul- pag. 14
Redeșteptare- pag. 15
Recunoștință- pag. 16
Cartea- pag. 17
Vigilență –pag. 18
Căutare- pag. 19
Poveste- pag. 20
Toamnă- pag. 21
Consiliere- pag. 22
Abandon- pag. 23
Viziune- pag. 24
Pătimașa stare- pag. 25
Dragostea- pag. 26
Timpuri și timpuri- pag. 27
Terapie- pag. 28
Purtată de cer- pag. 29
Adevărul- pag. 30
Devenire- pag. 31
Colind- pag. 31
Alternativa- pag. 33
Înstrăinare- pag. 34
Destin- pag. 35

269
Conștientizare- pag. 37
Arta- pag. 38
Contemplare- pag. 39
Imponderabila chemare a mării- pag. 40
Vibrație- pag. 41
Credință- pag. 42
Visele- pag. 43
Amintiri- pag. 45
Pas- pag. 46
August- pag. 47
Vedenie- pag. 48
Rămânerea- pag. 49
Ispitirile toamnei- pag. 50
Perspectivă- pag. 51
Dincolo de cuvânt- pag. 52
Răscruce- pag. 53
Actualizare- pag. 54
Curaj- pag. 55
Sens-pag. 56
Duh sfânt- pag. 57
Fețele lumii- pag. 58
Înțelepciune- pag. 59
Iubire- pag. 60
Atitudinea corectă- pag. 61
Destin- pag. 62
Spectacolul lumii- pag. 63
Recunoaștere- pag. 64
Pregătire- pag. 65

270
Temelie- pag. 66
Fântâna- pag. 67
Indicii- pag. 68
Ademenire- pag. 69
Străduință- pag. 70
Artă- pag. 71
Destin- pag. 72
Ascuțișul privirii- pag. 74
Îngeri- pag. 75
Beția de seară- pag. 77
Gând- pag. 78
Fugă- pag. 79
Bănuiala- pag. 80
Supraviețuire- pag. 81
Retrospectivă- pag. 82
Nașterea poeziei- pag. 83
Leagănul inimii- pag. 84
Statornicie- pag. 85
Sufletului- pag. 86
Aprilie- pag. 87
Sorbire- pag. 88
Înger căzut- pag. 89
În lumea copilăriei- pag. 90
Spațiu- pag. 91
Apogeu- pag. 92
Și dacă-poem închipuit, eminescian- pag. 93
Poem închipuit-Mihai Eminescu- pag. 94
Ascuțirea simțurilor- pag. 95

271
Presimțire- pag. 96
Lectură tacită- pag. 97
Vulnerabilitate- pag. 98
Gustul primăverii- pag. 99
Prezență divină- pag. 100
Invitația verii- pag. 101
Vară- pag. 102
Privire- pag. 103
Ia- pag. 104
Rugăciune- pag. 105
Tăcerea, ușa mărilor- pag. 106
Sâmburi- pag. 107
Legătura indescriptibilă cu sufletul- pag. 108
Iconografie- pag. 109
Fotografia, poezie, poezia, fotografie- pag. 110
Ochii sufletului- pag. 111
Iarnă- pag. 112
Provocare- pag. 113
Fericire- pag. 115
Declarație timpului neînvins de anotimpuri- pag.
116
Apatie- pag. 118
Lecția anilor- pag. 119
Ridicarea la poezie- pag. 120
Salt- pag. 122
Toamnă- pag. 123
Spațiu- pag. 124
Glasul inimii- pag. 125

272
Prezență- pag. 126
Adevăr- pag. 127
Mobilizare- pag. 128
Încredere- pag. 129
Dor de mântuire- pag. 130
Scriere în stele- pag. 131
Nevrednicie- pag. 132
Binecuvântare vremii neînfrânate- pag. 133
Dulceața toamnei- pag. 134
Gândul cel bun- pag. 135
Buzunarul toamnei- pag. 136
Fericirea din lucruri mărunte, cu iubire făcute-
pag. 137
Amânare- pag. 139
Festivalul toamnei- pag. 140
Vis- pag. 141
Fructul copt- pag. 142
Atenție- pag. 143
Spiritul, cavalerul inimii- pag. 144
Octombrie- pag. 145
Cântecul vieții- pag. 146
Comunicare- pag. 147
De dragoste- pag. 149
Timpul- pag. 150
Sărutul vieții- pag. 151
Timpul ce crește în mine- pag. 152
1 decembrie- pag. 153
Călătorie interioară- pag. 154

273
Transfigurare- pag. 155
Nașterea Domnului- pag. 156
Sfântul Nicolae- pag. 157
În ceas de sărbătoare- pag. 158
Existență- pag. 159
Ardere- pag. 160
Decembrie la palat- pag. 161
Darul- pag. 162
Dar de preț- pag. 162
Piatra de hotar- pag. 163
Magie- pag. 164
Amintiri- pag. 165
Cu ochii curați- pag. 166
Poveste- pag. 167
De Dragobete- pag. 168
Presimțire- pag. 169
Protecție- pag. 170
Impact- pag. 171
Odă artei- pag. 172
Motivul capital- pag. 173
Sărutul- pag. 174
Libertate- pag. 174
Antiteza- pag. 176
Timpul scrierii- pag. 177
Fericirea- pag. 178
Devenire- pag.179
Stare- pag.180
Sensibilitate- pag. 181

274
Valentine's Day- pag. 182
Stare- pag. 183
Dragobete- pag. 184
Poezia- pag. 185
Primăvară- pag. 186
Simfonia vremii- pag. 187
Așteptare- pag. 188
Din acasă în acasă- pag. 189
Martie- pag. 190
Predestinare- pag. 191
10 - pag. 192
Întâlnirea cu sinele- pag. 193
Luna- pag. 194
Libertate- pag. 195
Buna Vestire- pag. 195
Popas- pag. 196
Privirea, logos sfânt- pag. 197
Zece- pag. 198
Muzica- pag. 199
Privire peste vreme- pag. 200
Zmeu de zeu- pag. 201
Primăvăratică- pag. 202
Năzuința- pag. 203
Eminescu, un vis în așteptare- pag. 204
Pe urmele lui Hristos- pag. 205
Înviere- pag. 206
Dar- pag. 206
Inițiere- pag. 207

275
Logos sfânt- pag. 208
Parfum de liliac- pag. 209
Cântecul privirii- pag. 210
Sensul capital- pag. 211
Dincolo- pag. 212
Încuviințare- pag. 212
Eroica strigare- pag. 213
Audiție- pag. 213
De dor- pag. 214
Un vis în așteptare- pag. 215
Copilului- pag. 216
Etapă- pag. 217
Ea- pag. 217
El- pag. 218
Din scoarță în scoarță- pag. 219
Între ape- pag. 220
Copilului din tine- pag. 221
Dor- pag. 223
Nouă vieți de-aș trăi- pag. 224
Imagine- pag. 225
Apogeu- pag. 226
Acord- pag. 227
Odihnă- pag. 228
Parfumul- pag. 229
Dragostea- pag. 230
Sens- pag. 231
Ea este- pag. 232
Părtășie- pag. 233

276
Parcurs- pag. 234
Dimineții- pag. 235
Vorbește-mi! - pag. 236
Fotografia sufletului- pag. 237
Poziționare- pag. 238
Inima- pag. 239
Marile evenimente ale ființei- pag. 240
Cel mai frumos chip al vieții- pag. 241
Declarație- pag. 242
Minimalism- pag. 243
Mirare- pag. 244
Ea- pag. 245
Spațiu sacru- pag. 246
Încredințare- pag. 247
Poezia ca stare wabi-sabi, cireșul înflorit al
inimii mele- pag. 248
Albastru- pag. 249
Dragostea- pag. 249
Spațiul sacru al inimii- pag. 250
Protecție- pag. 251
Sete- pag. 252
Oglindire- pag. 253
Moment- pag. 254
Prezență- pag. 255
Patima- pag. 256
Încredințare- pag. 257
Stabilitate- pag. 258
Preasfintei- pag. 259

277
Conectare- pag. 259
Apartenență- pag. 260
Creație divină- pag. 260
Poezia- pag. 261
Monolog- pag. 262
Pace- pag. 263
Răspuns- pag. 264
Degustare- pag. 265
Chipul iubirii- pag. 265
Subterană- pag. 267
Zâmbetul Lui Dumnezeu- pag. 268

278
279