De ce nu-mi vii?

– de Mihai Eminescu

Vezi, rândunelele se duc,

Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii –
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,

Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău! […]

Căci tu înseninezi mereu

Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,

Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii…
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

Rar – de George Bacovia

Singur, singur, singur,

Intr-un han, departe —
Doarme si hangiul,
Strazile-s desarte,
Singur, singur, singur…
Ploua, ploua, ploua,
Vreme de betie —
Si s-asculti pustiul,
Ce melancolie!
Ploua, ploua, ploua…

Nimeni, nimeni, nimeni,

Cu atit mai bine —
Si de-atita vreme,
Nu stie de mine,
Nimeni, nimeni, nimeni…[…]

Singur, singur, singur,

Vreme de betie —
I-auzi cum mai ploua,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur…

Toamna noua – de Octavian Goga

Atât de tristă-i dimineața

Acum când plânge-o toamnă nouă,
Când cade din copaci viața
Și frunze galbene mă plouă.

O lume-ntreagă simți cum moare

Într-o tulpină ce se-ndoaie,
În orice zvon o așteptare
Și-un vis în fiecare foaie.

Abia o brumă fără milă

Și vara mi-a fugit departe,
Răsar, movilă de movilă,
În jur de mine frunze moarte.
Isprava toamnei – de Ion Minulescu

Toamna, fata deocheata —

Biata fata!…
Deocheata, dar frumoasa
Si cocheta,
Mi-a intrat odata-n casa,
Indiscreta,
Sa ma-ntrebe ce mai fac…
Ce problema viitoare
Ma mai doare…
Ce tigari de foi ma otravesc
Cind vorbesc…
Si ce fel de coniac
Beau cind tac…

Si de-atunci —
Nu vreau sa spun de cind —
Am ramas cu toamna-n trup si-n gind !…

Si de-atunci, in fiecare an,

Toamna, fata buna, vine sa ma vada —
Vine ca o ora fixa pe cadran
Si solemna ca o stea cu coada…
Si, cum stie ca eu nu fac decit bine,
Toamna sta trei luni intregi la mine,
Cum ar sta la ea acasa…
Pina ce-ntr-o buna zi ma lasa
Si se duce de s-ascunde…
Unde?…
Dracul stie unde!…

Numai ca, dupa ce pleaca,

Odaita-mi pare mai saraca…
Poate fiindca toamna-mi fura
De la gura
Tot ce-n noua luni adun
Cu rabdare si tutun —
Tot ce cred ca-i mai de seama
Pentru clopotelul meu de-alarma!…

Toamna, fata indiscreta

Si cocheta,
Se agita ca un ascutis de sapa
Pe biroul plin de praf si prin sertare
Si-mi distruge fara mila
Operele literare,
Rupind fila dupa fila,

De mă lasă gol… goluț…

Ca o ciutură-ntr-un puț,
Fără nici un pic de apă!…
Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian…
Și că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă ―
Cum scriu eu de obicei, pe masă ―
Ci pe iarba verde,
Undeva, la țară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Și-unde toamna încă nu sosise!…