( Fon muzical. Intră Creangă. O pată de lumină pe el.

Creangă: - „Bădie Mihai, ce-i cu Bucureștiul, de ai uitat cu totul de Ieșul nostru cel oropsit și
plin de jidani? O fi musai viață burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiți prea de tot.
Veronica o fost azi pe la mine și mi- a spus că și cu dânsa faci ca și cu mine. De ce? Ce rău ți- am
făcut noi?! De Crăciun te așteptăm să vii. Eu am început, de, ca prostul, să scriu, dragă Doamne,
o comedie. Când voi isprăvi-o, nu știu. Atâta știu, că subiectul e copiat, așa cum prea bine știi că
pot copia, e luat din viața de măhăla, unde stau de când am părăsit Humuliștii.
Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt srăin.

(Te sărut pe frunte, Ion Creangă.) ?

( Cu textul ajunge în scenă. Din culise se aud zgomote, chiuit, veselie)

( Intră copiii în scenă salutându – l pe Creangă.) ( - Bună ziua, Domnule Creangă! - Bună ziua,
Domnule Învățător!...) ( Copiii se plasează în jurul lui Creangă.)

Creangă: - Bună, bună ziua, măi, copii! Ce mai faceți?

(„ Când amintirile ”) – ( Cântat sau recitat) Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies

Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.

Şi peste arbori răsfiraţi

Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.

A noastre inimi îşi jurau

Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.

Putut-au oare-atâta dor

În noapte să se stângă,
Când valurile de izvor
N-au încetat să plângă,.

Când luna trece prin stejari

Urmând mereu în cale-şi,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?

????
EMINESCU: - Frate Creangă, știi tu oare
Că românii ne- au uitat?
Nu ne mai citesc din basme,
Poemele le – au îngropat.
Făt – Frumos e trist de- o vreme
Iar Luceafărul cel blînd
Nu se mai arată noaptea
Cald pe-o rază luminând.
Cine mai ascultă doina?
Câți copii azi mai adorm
Cu poveștile lui „ Nică”
Seara, când se duc la somn.

CREANGĂ: - Bădiță Mihai, tare te-am așteptat.

( Copiii se șoșotesc, spunând unul altuia: – E Eminescu! Mihai Eminescu! El e!...)

CREANGĂ: - Slavă Domnului, că am ajuns să te văd. Tinca a pregătit de toate și mai ales
„ sărmalele”, care ție îți plac foarte mult.
( Din mulțime strigă)

BĂIAT: - Alei puică, alei dragă

Cumu-i frunza cea pribeagă
E viața mea întreagă,
( Muzică. Mișcare )
BĂIAT: - Căci dragostea ta mă stică
De nu m-aleg cu nimică
BĂIAT : - Viața trece, frunza pica
Trece fără mângâiere,
BĂIAT : - Ca izvorul de durere,
Trece și se prăpădește.

- Domnule Eminescu!... Domule Eminescu!...Aici , o scrisoare! E pentru Dumneavoastră!

( Eminescu deschide scrisoarea. Înregistrare. Micle)
VERONICA MICLE: - „ Amicul meu,
Puteți veni mane seară 10 decembrie de la 7 oare seara înainte; ziua mai nu sunt de loc acasă.
Remân cu distinsă stimă și considerație
Veronica Micle.
Ertați dacă nu francez scrisoare, nu am mărunți la îndemână.”

EMINESCU ( Închide scrisoarea. Pauză. Fon muzical) : - Și dacă…

BĂIAT: - Ramuri bat în geam
FATĂ: - Și se cutremur plopii,
CREANGĂ: - E ca în minte să te am
BĂIAT : - Și-ncet să te apropii
EMINESCU: - Și dacă…
FATĂ: - Stele bat în lac
BĂIAT: - Adâncu-I luminându-l
CREANGĂ: - E ca durerea mea s-o impac
FATĂ: - Înseninându-mi gândul.
EMINESCU: - Și dacă…
BĂIAT: - Norii deși se duc
FATĂ: - De iese-n luciu luna,
EMINESCU : - E ca aminte să-mi aduc
VERONICA : - De tine- ntotdeauna.
( Stop cadru. Perechile stau îmbrățișate.) ( Cântat sau recitat ) „ S-a dus amorul”

( Fetele se rup din brațele băieților. Se șoșotesc).

FATA 1: - Vis frumos avut-am noaptea. A venit un zburător,

Și strângându-l tare-n brațe, era mai ca să-l omor. ( Râs)

FATA 2: - Și de aceea, când mă caut în păretele de-oglinzi

Singurică-n cămăruță brațe albe eu întinz.
FATA 3 : - Și mă-mbrac în părul galben ca în strai ușor țesut,
FATA 4 : - Și zărind rotundu-mi umăr mai că-mi vine să-l sărut.
FATA 3: - Și atunci de sfiiciune mi-ese sângele-n obraz
FATA 4 : - Cum nu vine zburătorul, ca la pieptul lui să caz?
FATA 1 : - O rămâi rămâi la mine, tu cu vies duios de foc
FATA 2 : - Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc
FATA 3 : - Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit,
FATA 4 : - Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îndrăgit.

BĂIATUL 1: - O, șoptește-mi – tu cu ochi plini d-eres

Dulci cuvinte ne-nțelese , însă pline de-nțeles.

BĂIATUL 2 : - Al vieții vis de aur ca un fulger, cao clipă-I,

BĂIATUL 3 : - Și visez , când cu-a mea mână al tău brat rotund îl pipăi,
BĂIATUL 4 : - Când pui capul tu pe pieptu-mi și bătăile îi numeri,
BĂIATUL 2 : - Când sărut cu-mpătimire ai tăi albi și netezi umeri
BĂIATUL 3 : - Și când sorb al tău răsuflet în suflarea vieții mele
BĂIATUL 4 : - Și când inima ne crește de un dor, de-o dulce jele;
BĂIATUL 1 : - Tu!!...nu vezi… nu-ți aflu nume…
Limba-n gură mi se leagă
Și nu pot să-ți spun odată, cât- ah! cât îmi ești de dragă!

EMINESCU: - Măi fată nebună și drăgălașă,

Și zi e pozitiv că eu te-nșel, că te uit, că-mi ești dragă numai pe dât te văd cu ochii? Mâncați-aș
ochii tăi cei dulci, nebuno, dart e iubesc cu sufletul dar nu știu nici ce să-ncep, nici ce să fac de
dragul tău. Dar zi și tu – ce e de făcut?

(Versuri Veronica Micle)

Nu plânge.
Nu plânge că te dau uitării,
Și nici nu plânge că te las…
Sosit-a ceasu-nstrăinării
Și ceasul bunului rămas.

Se rupe-un lanț plin de tărie

Ca firul cel mai subțirel;
Când soarta vrea așa să fie,
Zadarnic vrei să faci altfel.

Și nu mai e nimic în stare

Să-ntoarcă vremile-napoi
Și-acea iubire-atât de mare
Ce-a fost odată între noi.

Rămâi tu, dar rămâi cu bine,

Rămâi cu suflet liniştit…
Un dor se duce și-altul vine
Și vei uita că te-am iubit.