3

Daris Basarab
şi reflecţia anotimpurilor

Boris David, poetul ascuns în haina

chimistului, este căutătorul alchimiilor interioare
ale sufletului, purtându-ne prin versuri, gânduri
nerostite la vremea tinereţilor şi în ceasurile de
reflecţii personale, în universul său poetic.
Boris David s-a născut în Basarabia, în oraşul
port dunărean, Ismail, în 10 mai 1929. La vârsta
de 12 ani, în anul 1941, împreună cu familia, ia
drumul deportării şi se refugiază în România.
Amintiri triste din acea perioadă le găsim evocate
în volumul de debut: Povod.
La vârsta de 15 ani, într-o zi a sfintelor
sărbători de Paşti, anul 1944, trebuie să i-a drumul
pribegiei, într-un periplu ce se încheie la Oradea,
urmăriți fiind de Echipele Mixte de Recuperare
Sovieto-române.
4

Studiază la Liceul Emanuil Gojdu din

Oradea, urmând studiile universitare la
Universitatea Politehnică din Timişoara,
Facultatea de Chimie Industrială, pe care o
absolvă în anul 1954. Lucrează ca inginer chimist
la Compania naţională a Uraniului, unde se dedică
cercetărilor din domeniul metalelor rare şi
radioactive realizând câteva invenţii şi inovaţii
(împreună cu un colectiv de cercetători), la care se
adaugă şi numeroase lucrări de specialitate şi
comunicări ştiinţifice. Are şansa de a lucra ca
inginer chimist în prospecţiuni geologice în:
Algeria (1972), Tanzania (1975) şi Mozambic
(1977-1978). Dorinţa de a călători îi dezvoltă
plăcerea scrisului, atât în versuri cât şi în proză,
publicând sub pseudonimul Daris Basarab.
Primul volum: Pavod, îi apare la Editura
Semne, Bucureşti, 2004; continuă apoi cu
Ecvestra, Editura Conphys, Bucureşti, 2007;
Postume vii, Editura Muşatinia, Roman, 2014;
Dor de ducă, Editura Muşatinia, Roman, 2014;
Rugul creaţiei - Nicolae Otto Kruch, Editura
 5

Muşatinia, Roman, 2014; Dor de ducă, Editura

Muşatinia, 2014. Şi iată acum un nou volum de
versuri: Primăvara sunetelor - primăvara
versurilor tinereţii. Un volum care parcurge mai
multe registre - social, sentimental, familial - în
care sentimentele lăuntrice nu mai sunt
grandilocvente - visul şi realitatea contopindu-se
în imagini ale căror contururi sunt estompate
bacovian de o negură mişcată de vânt.
Lumea reală este proiectată în interiorul
conştiinţei poetului, pulverizată de tensiunea
lăuntrică a rolului pe care îl ocupă: iubit, tată,
prieten. Uneori asistăm la un proces invers - acela
în care universul sufletesc tinde să devină realitate
unică - înlocuind-o pe cea a faptelor exterioare.
Fiecare registru poetic ne dezvăluie o aubadă
autobiografică, purtându-ne cu sensibilitate prin
cele patru anotimpuri ale creaţiei sale.
Stilul epic se împleteşte cu stilul elegiac.
Versurile împărţite în patru stofe - în forma
sonetului - uneori respectând forma lirică impusă
de tehnica celor 14 versuri - dar de cele mai multe
6

ori abătându-se de la această regulă, rebel şi

sfâşietor de sincer în faţa sentimentelor.
Este strigătul curat al unui suflet care scrie
despre tot ce este în prea plinul inimii sale.
Inovaţia se manifestă în formă abruptă, cu ritmuri
noi şi stil fierbinte - cu inserţii lexicale subtilizate
liric, contaminate cu pasaje în engleză sau
portugheză.
Bucolic, Daris Basarab reuşeşte să ne aducă
în faţă sentimentul de fericire-tristeţe, revoltă-
acceptare, viaţă-moarte într-un stil tradiţional cu
inovaţii personale.
Despre volumul Primăvara sunetelor
poetul Petruş Andrei scrie: ,,Daris Basarab scrie
aceste poezii cu cerneala inimii sale și cu lacrima
sufletului său.”
Emilia Ţuţuianu
 7

Primãvara:
,,Când cerul îmi pare prea mic
Şi-apusul de soare, o clipă...”
8

Motto: ,,Omului îi trebuie un vis

ca să suporte realitatea.”
Sigmund Freud
 9

Nicicând n-am crezut...

Nicicând n-am crezut c-aş putea să doresc,

Să moară-o fiinţă cu chip omenesc;
Şi totuşi se-ntâmplă ca făr’ să vorbesc,
Un gând ca acesta eu să-l împletesc.

Îmi pare cumplit ce îmi trece prin cap -

Mă duc la oglindă şi-n ochi mă privesc;
De gândul sinistru aş vrea eu să scap,
Dar nu-i cu putinţă să mă îmblânzesc.

O vreau cum nimic nu am vrut eu vreodat’,

Vreau moartea să curme-acel drum
blestemat,
Să moară un diavol ce a-nfulecat,
Credinţa că omul de Zeu e creat.

O vreau căci eu ştiu că nu este alt drum,

Spre liniştea noastră ce-i azi doar un fum...
20 apr.’89
10

Mă-ntreb...

Mă-ntreb: „cam cu ce am greşit?”

Se-ntreabă-n tăcere şi mama;
În suflet pătrunde-ncet teama,
Că mult prea puţin te-am iubit.

Să fie acesta răspunsul?-

Se poate, căci prea te-am lăsat -
Şi-aşa, într-o zi, ai plecat,
Lăsând între noi nepătrunsul.

Da, poate să fie aşa -

Mi-am zis că, tu ştii ce-i mai bine -
Acum port, ce merit, în mine,
Şi-ncerc să renunţ a trişa.

Mă-ntreb: „cam cu ce am greşit?”

Se-ntreabă-n tăcere şi mama...
1 0 mart.’93
 11

Te uiţi...
Lui Cris, pe marginea unei poze...

Te uiţi înapoi cu întrebarea:

„De ce paşii tăi te zoresc?”
În ochi tu trădezi nerăbdarea,
Şi-o teamă eu parcă zăresc.

Şi laşi amintirea în urmă,

Şi paşii tu parcă-i iuţeşti;
Şi dragostea toată se curmă,
Şi lacrimii lui îi zâmbeşti.

El chipu-ţi fixează în poză,

El vede că tu te grăbeşti,
El ştie că visul nu-i proză,
El simte că încă-l iubeşti.

Azi încă scruteaz-acea poză,

Şi nu înţelege-unde eşti...
1 1 mart.’93
12

Ai sunat...

Ai sunat, m-am speriat,

Şi din pat am sărit -
Din eter a venit,
Glasul tău cel curat.

Chiar de ani au trecut,

Vocea nu s-a schimbat -
Doar cu-n tremur mascat,
Pentru-o clipă-am tăcut.

Câte n-aveam să-ţi spun!

Un pomelnic nescris -
Dar, părea că-i un vis,
Şi n-am vrut cap să-i pun.

Te-am lăsat să vorbeşti,

Tot sperând să m-adun...
1 2 apr.’93
 13

Voi...

Voi, departe,
Noi, pe-aici, pe-aproape -
Lacrimi de sub pleoape,
Cad pe-o carte.

Îmi şterg nasul -

Ştiu că nu-i de vină -
Un gând mă alină:
Aştept glasul.

Zi de Paşti -
Trebuie să sune!
Somnul mă răpune,
Ziua naşte.

Voi, departe...
Noi, pe-aici, pe-aproape...
(Aşteptări deşarte!...)
1 7 apr.’93
14

E luna mai...

E luna mai ce-aduce iar tristeţea -

Tristeţea anilor ce vin -
În casă-s flori ce-aduc tandreţea,
Şi-năbuşă al meu suspin.

E luna mai cu flori şi cu capricii -

Un amalgam de bun şi rău -
Cu-n soare ce trezeşte vicii,
Şi-n suflet sapă-un mare hău.

Chiar şi-n politică are răsunet -

Noi am avut un 10 mai!
Pe cei nemernici, ca un tunet,
Maiu-i trezeşte pe-al meu plai.

Se umflă-n pene, se revoltă,

Stâlcind azi sensul lunii mai.
9 mai ’93
 15

E Paşti...

E Paşti şi bucuria Învierii,

Nu pare azi ca altădată...
Mă-ntreb: „ce s-a-ntâmplat deodată?
Ce-i calea asta a însingurării?”

Răspunsu-ntârzie, sau îl ascund în parte?

E greu să te-ntâlneşti cu moartea!
Să fie-a vieţii mele „partea”,
Ce ne revine din păcatul ce se-mparte?!

Mă-ntreb: „ce a fost Eva pentru Tine?”

O, Doamne! N-a fost fiica mult iubită?!
Chiar de-a greşit, de ce a fost hulită,
Şi alungată c-un blestem, în loc de bine?!

Oricât ar fi purtarea-i vinovată,

Eu îi voi da ce am mai bun în mine...
3 apr.’94
16

Vreau...

Vreau să scriu, dar nu pot

S-adun gândurile;
Parc-aş fi un netot -
Încurc rândurile.

Nu, cuvinte de dor,

Să trezesc amintirile;
Nu, idei prinse-n zbor -
Să aştern amăgirile.

Totul pare mai sec -

Şi, de fapt, şi este!
N-am puterea să plec
Aşa, fără veste.

Când ţi-e frică de-abis,

Priveşti înspre creste...
2 mai ‚94
 17

Triste duminici...
Copiilor mei, acolo, departe...

Triste duminici, de ce reveniţi?

De ce n-am avea şase zile?!
Trecutu-mi aduceţi şi viaţa-mi umbriţi -
La ce răsfoiţi moarte file?!

Triste duminici, golite de ţel,

De ce răscoliţi în memorii?
La masă stăm singuri şi nu e la fel -
Tăcem urmărind cum trec norii.

Tot triste duminici or fi şi la ei?

Mă-ntreb lăsând vinul s-aştepte -
În cap simt cum fuge grăbit un condei -
Ce scrie-o scrisoare cât şepte.

Triste duminici revin în bordei

Şi-mping un destin jos, în trepte...
29 mai ’94
18

Ce e viaţa?...
Lui V ova, cu disperare.

Ce e viaţa? Ce e moartea?
Cum poţi oare să-nţelegi?!
Cum poţi taina s-o dezlegi
Când le-nchide toate Poarta?!

Pragul căreia îl treci

Pentru a nu te întoarce!
Lumea creierii şi-i stoarce
De milenii, poate zeci.

Ce-i normal şi, ce-i absurd?!

Moartea-nşfacă, nu alege!
Cine poate să dezlege
Când, chiar El, rămâne surd?!

Orb la pruncii ce se duc,

La părinţi plângându-şi soarta...
1 7 mart.’95
 19

Tu ai murit...
Lui Florin, ,,pertenul” meu de altădată.

Tu ai murit, dar moartea nu-i sfârşitul -

Destinul te-a împins spre Paradis -
Acolo unde nimeni nu-i proscris,
Şi unde rege este Infinitul.

Tu ai murit, dar moartea-i doar simbolul

Al trecerii finitului în infinit -
Prin moarte doar grotescul ia sfârşit,
Şi doar cei ce rămân plătesc obolul.

Noi, am rămas! de ce?! nu putem spune -

De-aceea şi plătim acest obol -
Ne-nţelegând ce este un simbol,
Nu ştim ce-nseamnă „soarele apune”.

Tu ai murit, dar moartea nu-i sfârşitul -

Destinul te-a împins spre Paradis...
1 6 apr.’95
20

Ce trec eu astăzi în revistă...

Ce trec eu astăzi în revistă,

E-un lung şirag de amintiri -
Chiar dacă-mi par doar amăgiri,
În sufletu-mi ele există.

Chiar dacă trecerea-n revistă

E-un semn ce-anunţă despărţiri -
Cu izul lor de împliniri,
Mai mult ca ieri, ele persistă.

Preziua morţii te împinge

Să retrăieşti ce-a fost mai bun -
Regretele sunt doar un fum,
Iar fumul cerul nu-l atinge.

De-aceea trecerea-n revistă

E-un lung şirag de despărţiri...
1 7 apr.’95
 21

Hristos a înviat!

„Hristos a înviat!” ... „Adevărat a înviat! ”

Sunt vorbe ce le spunem de milenii -
Legende însuşite de mirenii
Ce clerul îl urmează ne-ncetat.

Din Biblii ştim de prorocirea,

Cea care, spune Testamentul, s-a-mplinit,
Mesia s-a născut şi a murit,
Când va veni, salva-va omenirea.

Credinţa-n Înviere şi-n Apoi,

Hrăneşte ce numim speranţa,
Avea-vom, oare, cutezanţa,
De-a crede suferind în noi?!

Nu ştiu - prea multe întrebări purtăm…

Răspunsuri vom primi, peste milenii...
23 apr.’95
22

Când cerul...
Cu gândul la Micul Prinţ...

Când cerul îmi pare prea mic

Şi-apusul de soare, o clipă,
O iau la picior spre apus,
Şi-aşa, infinitul abdică.

Şi cerul se mută din mers,

Şi creşte-al lui spaţiu în faţă,
Şi-amurgul, când zici că s-a dus,
Străluce din nou, plin de viaţă.

Şi nu mă mai uit înapoi,

Şi merg, şi tot merg, înainte,
A lumii minune urmând,
N-apuc s-o exprim în cuvinte.

Ce mic e al meu univers,

Când stau nemişcat şi cuminte! ...
1 6 mai ’95
 23

Prăpastia
Lui Cris

O prăpastie se cască
Mare cât un hău de basm -
Se apropie un spasm
Ce-ar putea să mă oprească.

Să mai sper în împăcare?!

Să mai fac din tine-un mit?!
Ştiu că nu putem fi chit,
Ştiu că nu ai îndurare.

Poate că tu ai dreptate -
Eu sunt cel care-am greşit -
De prea mult ce te-am iubit,
N-am simţit cuţitu-n spate.

Azi, prăpastia se cască -

A mea stare de marasm…
7 martie ’96
24

Mi-aduc aminte…
Anilor de studenţie…

Mi-aduc aminte, ţi-aminteşti?

Eram şi tineri şi frumoşi,
Vrăjit de ochi-ţi luminoşi,
Eu te-ndemnam să mă iubeşti.

Erai venită din poveşti,

Toţi te priveau ca pe o stea,
Dorinţa mea se-mpotmolea,
Căci tu ştiai s-o ocoleşti.

Şi totuşi, nu mă-ndepărtai,
Ceva-mi spunea să nu m-opresc,
Apoi, ce bine-mi amintesc,
Ne-am sărutat, căci mă iubeai.

Eram şi tineri şi frumoşi -

Mi-aduc aminte, ţi-aminteşti?...
9 martie ’96
 25

Ce trist!...

Ascult Rahmaninov. Ce trist!

„De parcă mai era nevoie…”
Nu-i vorba mea, e-a lui Cioran,
Şi-n suflet se aşterne-o ploaie.

Când se termină, îl mai pun,

Să mai răsune-o dată-n noapte!
Şi Richter, parcă-i fiul său,
Ce plânge lin, dar nu în şoapte.

Un dor atât de necuprins

De ce-au fost stepele natale!
Ceaicovschi, parc-a plâns şi el,
Dar nu-ţi transmite-atâta jale.

Te-ascult, Rahmaninov! Ce trist!

„De parcă mai era nevoie…”
24 martie ’96
26

Ce-aşteptăm…

Ce-aşteptăm noi de la viaţă

E-o curată utopie
Ce în veci nu va să vie,
Chiar de toţi de ea se-agaţă.

Vrem ca toţi să fie oameni,

Între ei să se iubească,
Bogăţia să-nflorească,
Dumnezeu, hulit de nimeni!

Chiar că-i pură utopie!

Cum să fie numai pace?!
Şarpele ce-n oameni zace
Curmă orice omenie.

Omu-i egoist din fire,

Când zâmbeşte, se preface…
25 martie ’96
 27

De-aş fi…

De-aş fi singur, aş pleca

Pe un drum ştiut de nimeni,
Ne mândrim că suntem oameni,
Dar mereu uităm ceva.

Oricât ştim, nu ştim nimic

De ce-i dincolo de moarte.
E doar hău ce ne desparte?!
Aş vrea vălul să-l ridic.

Şi să plec privind atent

Doar la ce se-ascunde-n zare,
Înapoi să n-am cătare,
La chemări să fiu absent.

De-aş fi singur, fără dor,

Dor de ce-a fost altădată…
29 martie ’96
28

Ceaşcă,…

Ceaşcă, spune-mi viitorul!

Poţi să-l spui, nu te sfii -
Vreau să ştiu tot adevărul -
Bun, sau rău, îl voi primi.

Ţi-am mai spus, nu fug de moarte -

Ba, aş spune c-o aştept.
De-adevăr vreau să am parte -
Al minciunii nu-s adept.

De-o fi azi, ori de-o fi mâine,

Vreau să ştiu, să mor lucid -
Nu mai cred de mult în zâne,
Nici balauri nu ucid.

Pentru mine, viaţă-moarte,

Sunt doar părţi din infinit…
29 martie ’96
 29

Doruri

Doruri multe m-au cuprins -

De ce-a fost copilărie -
Ştiu, nimic nu va să-nvie,
Din trecut, totul s-a stins.

Dor de când eram copil,

Dor de-ai mei, de-a lor iubire,
De-a bunicilor privire,
De iubitul Ismail.

Şi mai am un dor cumplit,

Ce-n prezent se regăseşte -
Dor ce viaţa-mi vestejeşte,
Dor de-al meu copil iubit.

Cât e dorul de cumplit,

Pe-a mea faţă se citeşte.
7 apr.’96
30

Interferenţe

Stări de bine, stări de rău,

Se succed, se întretaie -
Cer senin, zile cu ploaie,
Paradis, sau numai hău.

Mă cufund şi mă ridic
Dintr-o apă-nvolburată,
Văd ce-a fost ca niciodată,
Şi-apoi iar nu văd nimic.

Nici nu zbor, nici nu mă-nec -

Sar ca peştele din apă -
El cu aer se adapă,
Eu, sub ape vreau să plec.

Stări de bine, stări de rău,

Se succed, se întretaie…
8 apr.’96
 31

Dilemă

Să împaci varza şi capra,

Nu îi este oricui dat -
A trăi e-o nebunie,
A muri, e un păcat!

Ce mă-ndeamnă la plecare?!
Ce mă trage să rămân?!
Orice-alegi, e nebunie -
Unii spun că e destin!?

Viaţa-i plină de chemare,

Moarte-ascunde-un vis etern -
A muri e-o veşnicie,
A trăi e un infern!

De când pun astă-ntrebare,

Dorm precum îmi şi aştern…
1 3 apr.’96
32

Ce mai ştiu?!...

Ce mai ştiu de Cristina?...

Cum să-ţi spun?! Nu prea ştiu…
Între noi e-un pustiu -
Noaptea stins-a lumina.

Cum, a cui este vina?!...

Nici nu ştiu de-am greşit…
De iubire orbit,
N-am pierdut doar lumina.

Am pierdut chiar mai mult -

Azi mă-ntreb: cum se poate?!
Peste tot şi în toate,
Ea stârnea-n mine-un cult.

Şi de-ncerc să-nţeleg,
Mă cufund în ocult…
2 mai ’96
 33

Vreau…

Vreau în Deltă să mă duc,

La Sfântul Gheorghe, de se poate -
Acolo, ştiu, găsesc de toate -
Pe insulă, apusul să-l apuc.

În zori, să plec spre mare,

Pe malul Dunării Albastre -
Din cerul, încă, plin de astre,
Să văd cum soarele răsare.

Să intru-n apa dulce

Urmându-i drumul pân’ la sare -
Furat de ce se pierde-n zare,
S-aştept un val ce să mă culce.

Să gust îmbrăţişarea dintre ape,

Să uit de ţărmul ce e-atât de-aproape…
8 mai ’96
34

Trece…
Ce mai aniversare!

Trece timpul ca prin sită -

Ce rămâne-s amintiri,
Ale vieţii amăgiri,
Ale dorului ispită.

Stai, le-ntorci pe toate feţe,

Te agăţi de tot ce-a fost -
Nu-i pe lume adăpost,
Sau ceva să te dezveţe.

Şi mai pui un plus la viaţă

Retrăind an după an -
Nu-ţi dai seama că-i în van,
Să te legi de-un fir de aţă.

A trăi din amintiri,

E a dorului ispită…
1 0 mai ’96
 35

Plânsul
Nu mai plânge Baby!

Plânsul nu mi-a fost aproape -

Mahmureala? peste poate!
Stai un pic şi te socoate,
Ce ascund a mele pleoape?

Lacrimi ce nu se revarsă,
Să nu vadă orişicine?!
Totul să rămână-n mine -
Un deşert de piatră arsă?!

Plânsu-i treabă de femeie,

De nebuni scornit, se pare -
Nu-i o vorbă oarecare -
E-a lui Will, a lui scânteie.

Ce ascund a mele pleoape?!

Lacrimi ce nu se revarsă…
25 mai ’96
36

E ajun…
Apropo de tratate…

E ajun de centenar -
Gându-mi zboară înspre mama -
Cât de mult a însemnat,
Azi îmi dau şi mai mult seama.

Cât de mult a suferit,

Lăsând totul într-o fugă!
A sperat că-i doar un vis,
Şi-a ţinut-o într-o rugă.

Dar n-a fost să fie-aşa -

Ce-am pierdut, se consfinţeşte -
Pe bunicul l-au ucis!
Unde oare se-odihneşte?!

La ce mama a visat,
Ca o floare se-ofileşte…
24 mai ’97
 37

Dor
Lui Cris…

Mi-e atâta dor de tine!

Doru-i dor şi-atâta cere!
Uneori, plin de durere,
Nu mai ştiu nimic de mine.

Mi-e atâta dor de tine!

Ai plecat să faci avere?!
Nu cred c-am să am putere
Să-ţi mai scriu ceva de mine.

I-am spus dorului să tacă -

Crezi c-a vrut să mă asculte?!
Aşi! un dor ascunde multe -
Ce-aş putea să fac să-i placă?!

„Mai nimic”, ar spune dorul -

Iar eu plâng gândind la tine…
27 mai ’97
38

Dumnezeu este în toate…

Dumnezeu este în toate -

Chiar când mă-ndoiesc de El -
Când mi-e greu, fac un apel,
Să m-ajute, cât se poate.

Am crescut doar în credinţă -

Dar o-accept în felul meu -
El nu este-un simplu zeu
Ce-L invoci în pocăinţă.

El e-n trup, e şi în suflet,

E în aer, în pământ,
Prin El totul este sfânt,
Chiar şi ce avem în cuget.

Şi atunci, eu cui mă-nchin?!

Sacrului ce-n mine zace?!...
8 martie ’98
 39

Când speranţa ai pierdut…

Când speranţa ai pierdut,

Ai acces la resemnare -
Te propteşti în aşteptare
Şi revezi tot ce-ai avut.

De ce-a fost, te laşi pătruns,

În ce-a fost, vezi numai bine,
Uiţi de-acel „lucru în sine”
Pân’ la care n-ai ajuns.

Nu mai zbori în viitor -

Soarta ţi-a tăiat aripa -
În ce-a fost, vezi doar risipa,
După care-ţi este dor.

N-ai ştiut ce-nseamnă clipa -

Resemnat strigi: „vreau să mor!...”
1 9 martie ’98
40

Apropo de Eminescu…

Neputând a-L înţelege -

Geniu-i mai presus de lege!
Redescoperă dilema
Dintre-a fi, sau nu, poeţi.

Pentru cei ce vor să fie -

Niciodată nu se ştie!
Preţul este demolarea
Templului cu-ai lui pereţi.

Pe-un viran, chiar buruiene

Pot soluţiona dileme!
Cota zero-i referinţa
Ce-i împinge pe scaieţi.

Între ei e-o nouă scară,

Şi în jur, pretinşi poeţi…
(…sau filozofi, mai ştii?!)
29 martie ’98
 41

Precum…

Precum speranţele ce pleacă

Dispare şi-al meu chef de-a scrie -
Şi gându-mi vede doar sicrie,
Şi dragostea-mi de viaţă seacă.

Şi tot aşa precum copacul,

Lipsit de sevă se usucă,
Eu mă înclin când sunt pe ducă,
Şi-n tot ce fac, mă mişc ca racul.

Dar, să mă las de comparaţii -

Nu-s nici copac şi nici speranţă -
Sunt cam lipsit de cutezanţă
Şi mă complac în divagaţii.

Că mă comport precum o zdreanţă,

Nu-i un exemplu pentru alţii.
1 8 aprilie ’98
42

Cu toţi vorbim de Dumnezeu…

Cu toţi vorbim de Dumnezeu

Acum, când e ajun de Paşte -
În noi, iarăşi speranţa naşte,
Şi-L preamărim pe fiul Său.

Şi-uităm că suntem în păcat

Atunci când cerem îndurare -
Strigăm că Dumnezeu e mare
Dar ştim că şi El e vinovat.

Căci El e Cel ce ne-a creat

Din lut - care în fond e tină -
Şi-atunci, de ce să fim de vină
Că n-avem sufletul curat?!

Cu toţi vorbim de Dumnezeu,

Dar nu şi credem în ce spunem…
1 8 aprilie ’98
 43

Acel ce crede…

Acel ce crede-n Dumnezeu,

Şi zi şi noapte I se-nchină,
Acela-i sclav, în felul său,
Ce de-o speranţă se anină.

Căci ce-i credinţa, decât târg:

Eu, Te slăvesc, Tu, mă păzeşte -
Şi facem cruci cu mare sârg
Sperând că ruga se-mplineşte.
Dar ce se-ntâmplă când nevoi
Nu se înghesuie-n ogradă?!
Uităm de El şi în noroi
Ne bălăcim, făr’ să se vadă.

Da, târgu-i târg, se face-n doi -

Condiţia? Să nu cazi pradă…
1 9 aprilie ’98
44

Jurnal

Am început un jurnal -
De ce?! Să mă descarc, se pare -
Să nu închid în mine fiare
Ce-ar sfâşia al meu final.

Dar nu a fost să fie-aşa -

Îndemnul meu încet se stinge -
Pe nimeni nu ar mai atinge
Ce ar putea creionu-mi da.

Eu n-am avut cui confesa

Tot ce scornea a mea făptură -
Că era dragoste, sau ură,
Pe nimeni nu interesa.

Şi-atunci, de ce, un biet jurnal,

Ar mai afla o căutare?!...
7 /8 martie ’99
 45

Recent…

Recent vorbii de amintiri -

E bine sau e rău, cum că există?!
În stivuri de memorie persistă,
Şi-aduc adesea amăgiri.

Le răscolim fără să ştim -

Un nu ştiu ce din noi le scoate-afară -
Nu rareori au iz de primăvară,
Şi-un vis avem: ce-am fost să fim.

Nu-i cazul de ceva concret -

Şi chiar de-ar fi, n-aş spune-o niciodată -
Vechea poveste cu a fost odată,
Nu-nseamnă să fii indiscret.

E curios că-mbătrânind,
Uităm ce-i azi, dar nu şi amintirea!...
28 martie ’99
46

Vreme rea…

Vreme rea, vreme barbară,

Rece, plouă din belşug;
Rozul pomilor de-afară
Nu acceptă nici un jug.

Pomii zburdă în neştire -

Primăvara a sosit!
E-n a lucrurilor fire
Să renaşti la infinit.

Stau la geam, privesc cum plouă -

Plouă şi-n adâncul meu -
Lumea rozului e nouă,
Şi mă-nchin lui Dumnezeu!

Vremea rea, vremea barbară,

Îl încearcă pe-un ateu…
30 martie ’99
 47

Verde de April

Verdele mă copleşeşte -
Doar e mijloc de April!
Dorul meu de Ismail,
Primăvara se-adânceşte.

Verdele de primăvară
E un verde de salat’ -
Crud e, de neconfundat,
Cum e când e prima oară.

Ce păcat că-şi schimbă tenul

Vara, când e mai uscat!
Totu-n timp e alterat -
Precum verdele şi omul.

Verde crud, i-a spus poetul -

Eu spun, verde de April!...
1 3 aprilie ’99
48

Plopii mei…

Plopii mei sunt plopi cu soţ -

Îi privesc de-acasă;
Urmăritu-i-am de mici -
Astăzi par de vază.

Supli, ’nalţi, stau opt la rând,

Parcă-s la armată;
Înverzesc, îngălbenesc,
Opt, toţi deodată.

Când la vânt se opintesc,

Simţi cum ei valsează;
În mişcări de evantai,
Aeru-l calmează.

Felul cum se-apleacă ei,

Parcă m-obsedează…
1 9 aprilie ’99
 49

Durerea mea…
Neuitatului Mozambic
şi oamenilor săi!

Durerea mea se cheamă Mozambic -

Am contractat-o-acum două decenii:
La Piramide-am răscolit milenii -
La Tropic, eu am cam tăcut chitic.

Sunt oameni care au creat splendori,

Ce ochii farmecă, trezind uimire -
Natura, sare peste-nchipuire
Cu ale sale unice comori.

Vă spun, la Tropic, chiar te-mbolnăveşti -

Ocean şi faună şi flori divine;
Când pleci şi laşi, nu poţi opri suspine,
’N-afara lui, nu poţi să mai trăieşti.

Da, boala mea se cheamă Mozambic,

Şi sufăr făr’ de leac eu de decenii…
1 1 mai ’99
50

De ce tac?!...

De ce tac?! nu mai ştiu!

Am tot scris vorbe multe -
Cu-a lor sensuri oculte,
M-au făcut eu să fiu.

Am tot scris, am tot rupt,

Gânduri multe, alese -
Azi nimic nu mai ţese
Statul pe-un mal abrupt.

Pân’ mai ieri am scrutat

Numai culmile-nalte -
Azi, privirile-s alte,
Căci am capul plecat.

Dar ce văd eu sub râpă?!

Ţărm, de mare scăldat...
1 1 martie 2000
 51

Ce-i visul?...

Ce-i visul dacă nu himeră?

Mă-ntreb întors din paradis;
Ce am visat a fost prescris -
Dorinţ-ascunsă într-o sferă.

Sunt clipe-n care poţi trăi

Ce pe pământ nu se-ntâlneşte -
Nimeni nu vede, nu bârfeşte,
Iar când revii, poţi plănui.

Şi-aşa pluteşti în alte sfere

Şi construieşti o lume-a ta -
Nimic nu-i poate afecta
Pe cei din jur, doar sunt himere!

Da, visele-s lumi paralele,

În care poţi a te salva...
1 2 martie 2000
52

Câtă durere!...

Câtă durere! şi malu-i abrupt,

Prăpastia cască-n a ei aşteptare -
Pe mal, vârsta a treia e fără cătare,
Trecutul e mort, căci lanţul s-a rupt.

Iar dacă e mort, la ce amintiri?!

Trăieşti, cum se spune, de astăzi pe mâine -
Puterea şi foştii, scurtează din pâine
Şi-oferă la masă, drept fel, amăgiri.

Şi tinerii, Doamne! cât egoism!

Vor totul să facă pe-a altor spinare –
Se-apucă de toate, chiar fără chemare,
Şi fără de voie, cultivă cinism.

Da, câtă durere pe malul abrupt!

Şi golul se cască-n a sa aşteptare...
1 8 martie 2000
 53

Lucruri inutile...

Tot observând în jurul meu

Constat şi lucruri inutile -
Sunt lucruri fixe, nu mobile,
De care mă lovesc mereu.

De la intrare dau în nas

Cu o cutie, zis poştală -
Că nu-i o prea mare scofală
O aflu eu la primul pas.

La uşă-mi vine des să sun

Să fac să tune soneria -
Ce inutilă-i jucăria
Când n-am pe cine-n jur s-adun!

În casă dau de-un telefon

Ce zace aşteptând să sune...
1 1 aprilie 2000
54

Şacalii
Prietenilor mei Mihai şi Florin

Eraţi răi(?!), nepoţii mei -

Când eraţi de-o şchioapă -
Astăzi, doar din amintiri,
Sufletu-mi s-adapă.

Cel puţin aşa spuneau

Ale voastre neamuri -
Unii chiar şacali v-au spus
Tot strunind din hamuri.

Voi ştiaţi că nu-i aşa

Şi-alergaţi spre mine -
Când lipseaţi ceva mai mult,
Nu mă simţeam bine.

Doamne! cât ne-am mai jucat!

N-o pot scrie-n rime...
21 mai 2000
 55

Un nou...

Un nou Ajun de Crăciun

Ne bate discret pe la geamuri -
Nu-i vânt şi nici freamăt de ramuri -
E-un iz de purcel şi de fum.

Românul rămas-a băţos -

Adună un an, cât se poate -
Chiar dacă nu are de toate,
El taie purcelul, fălos.

Şi cheamă vecini pe-nserat,

Să guste din tot ce-i pe masă -
O ţuică, făcută acasă,
Înlătură orice oftat.

Când somnul se-ntinde prin casă,

El uită ce greu i-a fost dat...
23 decembrie 2000
56

Nu va fi uşor...
Chemarea copiilor...

Nu va fi prea uşor
Să lăsăm totul baltă -
Într-o lume, mai altă,
Poţi muri, de-al nost’ dor.

De Carpaţi, munţi, de şes,

Marea, Dunărea lină,
Delta - ţară sublimă -
De-al nost’ nat, mai ales!

Că suntem, cum suntem,

Nu-i deloc o ruşine -
Al nost’ sânge din vine
E cu Roma-n tandem.

Când românu-i plecat,

Poţi fi sigur - revine!...
6 aprilie 2001
 57

De unde?!...

De unde atâte dureri omeneşti?

Pe unde se-ascunde secretul primar?
Mă-ntreb când în suflet simt gustul amar
A ceea ce-ndeamnă să-ncepi să vorbeşti.

Eu ştiu că-i uşor să începi să scorneşti,

Să dai explicaţii la ce nu-nţelegi;
Dar oare, prin asta, chiar poţi să dezlegi
Enigme ce zac în multiple poveşti?

Căci tot ce găsim, de prin vremuri rămas,

Ne-ndeamnă să credem c-am şi înţeles -
Şi-atunci acordăm noi gândirii popas,
Şi nu mai dăm liber chemării din glas,
Lăsând îndoiala să macine-ades,
Primara pornire, ce firii dă ghes...
27 aprilie 2001
58

Să...

Să simt cum seninul coboară în mine!

Să nu mai văd chipu-ncruntat în oglindă!
Să depăn în vise-utopiile toate!
Să vreau, bucuria, pe toţi să-i cuprindă!

Să nu simt în suflet nicicând duşmănie!

Să nu văd urâtul cum spurcă făptura!
Să vină-ntre oameni, pe veci, omenia!
Să plângem în hohot, când plânge natura!

Să-şi facă mafía, pe loc, mea culpa!

Să n-aud cum mame-şi omoară copiii!
S-aud cum aleşii refuză salarii!
Să văd cum acasă se-ntorc toţi românii!

Eu ştiu că azi să-ul e doar utopie,

Dar sper că-i posibil şi că, va să vie...
5 mai 2001
 59

Ascunsele iubiri...

Iubiri ascunse-au existat

De când e lumea şi pământul -
Izvor ocult, dar nesecat,
Al celor ce iubesc, cu gândul.

Într-ale valurilor văi

Plonjează-adânc şi nu cutează,
Să urce creste şi-n văpăi,
Să uite ceea ce urmează.

Şi-n sinea lor se cred eroi,

Luptând cu stiva de memorii -
Cum să apară-n lume goi?!
Preferă stări de dor şi norii...

Când spun că ele-au existat,

Nu-nseamnă-n fapt, bine ascunse?...
1 3 martie 2002
60

De când...

De când n-am mai scris,

Se-mprăştie gândul -
Din tot ce-am păstrat,
Va-nghite pământul.

Am scris - să descarc -
Să scap de obsesii;
Memoria-n timp
Nu face concesii.

De ce nu mai scriu?
Mi-e greu a-nţelege -
Cei dragi?! no comment !
N-au cum să dezlege.

Şi uite aşa,
Nimic nu se-alege...
27 martie 2002
 61

La ce?!...

La ce atâtea gânduri aspre?!

La ce atâtea acuzări?!
Sunt tineri, capu-i printre astre -
Noi, am trecut de-a’ vieţii zări.

De când e lumea şi pământul

Cei vârstnici uită de trecut -
Cândva, şi noi, fugeam ca vântul,
De toţi, de toate, ca făcut.

De câte ori am dat pe-acasă?

De câte ori am scris la timp?
Cei vârstnici ne-aşteptau la masă,
Iar noi uitam, sau n-aveam timp.

E drept, am plâns la-a lor plecare,

Da-i prea puţin, când nu-i la timp...
30 martie 2002
62

Acum...

Acum sunt vremi apuse -

Sunt tandre amintiri -
C-au fost şi amăgiri,
Azi n-are relevanţă.

E-un spectru de culori

Ce-mbracă amintirea -
Mă-mbată amăgirea,
Cu-a fost, cum n-a mai fost.

Trecute, dar prezente,

Rămân cele-amintiri -
Chiar de-au fost amăgiri,
Nu are importanţă.

Acum, că-s vremi apuse,

Trăiesc din amintiri...
1 4 aprilie 2002
 63

Nu ştiu…
Lui Nicolae Lupan de România!

Nu ştiu cum să mă adresez -

Cu Excelenţă...Majestate ?
Mereu în toate ai dreptate,
În faţa Ta mă prosternez.

Vorbeşti de vremuri ca din carte,

Prezentu-l toci precum gândim,
În preajmă-ţi totul e intim -
De sfatul Tău vreau să am parte.

Şi eu, ca şi-alţii-s un pribeag

Ce plânge dorul în tăcere -
Moldova-Stat e şi a mea durere,
Ce-apasă pe-umeri de moşneag.

Regret că nu Te-am cunoscut -

Înţelepciunea-ţi pentru mine e-un toiag!...
1 6 aprilie 2002
64

Eu cred...

Eu cred din nevoia de-a crede -

E-un fel de poruncă din mine -
Din sufletu-mi plin de-ndoială,
Ţâşneşte nevoia de Tine.

Nu vorbele scrise-n Scriptură,

De preoţi, pe dos, tălmăcite,
Creează nevoia de-a crede,
Ci simplu: umana-mi făptură.

Legende au fost şi vor fi mai,

Căci mor şi se nasc noi credinţe,
Dar unica-Ţi, marea-Ţi putere,
Nu cere în sprijin, ştiinţe.

Eu cred că nevoia de-a crede,

Se naşte-n a noastre fiinţe...
20 aprilie 2002
 65

Eu ştiu...
Basarabiei furate, dar nu pierdute...
În memoria celor plecaţi...

Eu ştiu că-n viaţă se şi moare -

Şi eu sunt printre candidaţi -
Ai mei s-au dus, părinţi şi fraţi,
Şi-a lor plecare încă doare.

De ce plecarea altor’ doare?

De ce cu-a mea sunt împăcat?
Problema m-a tot frământat,
Dar ştiu că şi un soare moare.

Tristeţea ce o simt la vreo plecare -

Iar şirul, din păcate-i infinit -
Mă chinuie adeseori cumplit,
Şi golu-n suflet n-are alinare.

Dar oare, cu ce-am spus, sunt împăcat?

Nu-i simplu gest de ieftină bravare?...
30 aprilie 2002
66

Atunci, şi eu...

Dacă Vadim, Ilaşcu-s extremişti,

Dacă şi Lari e naţionalistă,
Şi dacă dragostea de neam e comunistă,
Atunci, şi eu mă-nscriu la anarhişti!

Căci dacă-i un păcat ce îmi doresc -

Să mă re-ntorc în România Mare,
Să nu mai curgă Prutul la hotare,
Atunci, şi eu iredentist mă socotesc !

Ce dacă-n România m-am născut?!

În buletin, azi, scrie Ucraina!?
La Ismail, pe Dunăre-i ruina:
O mănăstire care crucea şi-a pierdut!

Dar oare Iorga fost-a şi el un extremist,

Când a descris plimbarea sa pe Nistru?!...
1 mai 2002
 67

E sărbătoare...

E sărbătoare azi în târg,

Avuţii se îneacă în păcate -
La înviere, toate-au fost iertate -
Un nou ciclu-ncepe mai cu sârg.

Azi noapte-n faţă s-au plasat,

Au sărutat cruci şi icoane,
S-au închinat plini de fasoane,
Christos a Înviat toţi au cântat.

Miniştri, consilieri - toţi creştinaţi

De valul intereselor oculte -
S-au chinuit o predică s-asculte,
Zâmbind sarcastic, nu şi ruşinaţi.

Norocul că cei mulţi n-au fost ca ei,

Salvând tradiţia şi-un bun renume...
5 mai 2002
68

Rădăcina

Rădăcina mea-i Moldavă -

Sudul Basarabiei -
Ismail, Cetatea Albă,
Spaima Musulmaniei.

„S-a născut în Ucraina”

Scrie-n buletinul meu?!
Culmea-i că o scriu românii!
Numai că n-o cred şi eu...

România era Mare

Când eu m-am născut -
Astăzi harta-i sfârtecată
De-un tratat kaput !?

Totuşi, unii îl respectă,

Cochetând tăcut...
1 1 mai 2002
 69

Sacoşa...

Am văzut un copil
Ce dormea dezbrăcat -
Se-ncălzea cu-n căţel
Precum el de umil.

Cu ochi mari el privea

La sacoşa-mi, cu jind -
M-am oprit şi-am întins
Pâinea ce o dorea.

A luat-o-ntre dinţi,
Pe copil l-a trezit -
Cât de vesel părea!
S-au topit suferinţi.

N-am putut să mai plec

Şi-am scos tot ce dorea...
30 mai 2002
70

În jungla...

În jungla marilor confuzii

Caut răspunsuri în zadar -
Parcă-i pădurea tropicală
Cu al ei haos milenar.

Privesc în sus şi văd doar frunze

Ce-aruncă umbre peste tot;
Printre liane pândesc şerpii -
S-adun un cuget nu mai pot.

De ce atâta încâlceală,
De ce nu dau de-un luminiş?!
Să stau cu gândurile limpezi,
Să scap de umbre pe furiş.

Să scap de îndoieli, confuzii,

Să nu fac slalom în zadar...
1 5 martie 2003
 71

Prin lume...

Prin lume bântuie minciuna,

Se-mbracă-n vorbe-n fel şi chip -
Pe la TV, în orice clip,
Prin ziare, radio,...totuna.

În ea, cei mari, cată cununa

De lauri, deseori pătaţi -
Cei mici se simt că-s doar argaţi,
Iar soart-argaţilor e una!

Să nu se pună rău cu soarta,

Să critice la un pahar,
Căci mici fiind, nu au habar
De ce le pregăteşte Poarta.

Aşa a fost, aşa-i şi-acum:

Scopul urmat, scuză minciuna...
21 martie 2003
72

Dac-ai să vii...
Cristinei!...

Dac-ai să vii, vreodat’, acasă,

Când eu voi fi doar amintire,
Să nu te plângi că te apasă
Pereţi ce-ascund ce-a fost iubire.

În încăperile deşarte
Găseşti arhive neştirbite,
Şi lucruri cu un iz aparte,
Şi mărturii neîmplinite.

Pe foste foi imaculate

Vei da de semnele iubirii -
Cuvinte-n negru îmbrăcate
De tuşul sobru al gândirii,
Căci cel ce a tăcut adesea,
Îţi va vorbi pe mii de file...
24 martie 2003
 73

La ce bun?!...

La ce bun amintiri?!
Mă întreb eu retoric -
Răscoliri, amăgiri...
Un şirag pur istoric.

Făr’ să vrei le aşezi

După noi circumstanţe -
Mai mult vrei, decât crezi,
În pierdute speranţe.

Uneori, mai alegi,

Ca pe-un grâu de neghină -
Şi nimic nu-nţelegi
Din ce-a fost ieri, lumină.

Cată-n jur, nu visa,

La ce-a fost, o grădină!...
20 aprilie 2003
74

Răceala primăverii...

Aprilie e pe sfârşite
Şi, totuşi, rece e şi umed -
Nici frunzele nu par grăbite -
Doar aerul miroase-a putred.

Se ard gunoaiele ivite

De sub zăpada înnegrită -
Prin parcuri iarba iese acum uimită -
Ici-colo, flori, de câini strivite.

Speranţa-n Herăstrău mă duce -

E-o oază de culoare plină -
Şi vântul este azi mai dulce,
Şi soarele azi dă lumină.

Ce tristă-i primăvara rece!

Mă bucur, totuşi, din rutină...
23 aprilie 2003
 75

Chit că-i...
Lui Cris!...

Chit că-i Paşte, că-i Crăciun,

Că e Sfântul Nicolae,
Că e 10 mai, sau, ploaie,
Nu pot gânduri să adun.

Stăm în doi, nestingheriţi -

Cel mult sună telefonul -
Prin oraş circulă zvonul
Că bătrânii-s nedoriţi.

Eu, oftez, pe-ascuns, din greu,

Şi scriu rânduri fără vlagă -
Gândurile nu se leagă
Bântuind în capul meu.

Tot gândesc la ce a fost,

Neştiind ce va să vie...
28 aprilie 2003
76

Mi-e dor...

Mi-e dor de tine, Cris -

Am spus-o nu o dată -
De când îmi eşti plecată
Te văd rar şi în vis.

Mi-e dor de ziua când

Erai doar de o şchioapă -
Azi, la un pas de groapă,
Te port cu mine-n gând.

În lipsa ta noi stăm

Şi răsfoim memorii -
Des ne apucă zorii,
Şi vrând-nevrând, oftăm.

Tu cum traduci un dor ?!

Franceza n-are-un termen...
8 mai 2003
 77

În mai...

În mai grădinile-nfloresc,
Ţigăncile-ţi oferă flori pe stradă,
Molozul a ieşit de sub zăpadă -
La soare câinii se-ncălzesc.

Polenul, gâzele, izbesc -

Mirosul le transformă în rinite -
Unde-or mai fi plăcerile râvnite?!
În lipsa lor mă ofilesc.

Se strâng gunoaiele pe străzi,

Prin curţi, prin parcuri, te înghite fumul -
Pe mulţi, în plus, îi macină tutunul -
Unii se bat în piept că-s...verzi.

În Parlament: subiectul ecologic -

Dacă vorbeşti, nimic nu pierzi!...
1 0 mai 2003
78

Privind înapoi...
Pe marginea aceleiaşi fotografii...

Privind înapoi peste umăr

Tu paşii fugari nu-i opreşti -
În faţă, un semn de-ntrebare,
Te-atrage, chiar de n-o doreşti.

Dar clipa surprinsă rămâne

În poză, chiar de-o ocoleşti -
De câte ori cade sub mână,
De tot ce a fost ţi-aminteşti.

O pui neglijent la o parte,

Dar cade, când nu te aştepţi -
Te-apleci, o ridici, şi oftatul,
Oricât e de surd, nu-l opreşti.

E-o probă ce-ntoarce procesul

Şi-accepţi ce, în fapt, nu doreşti...
9 mai 2005
 79

Citesc acum...

Citesc acum şi-mi pare că

Un altu-i cel care citeşte -
Eu îl ascult din alte lumi,
Şi parcă totul mă uimeşte.

Sunt eu acela cel ce-a scris

Că moartea parcă m-ocoleşte?!
Păi, uite c-am murit de mult,
Şi nimeni nu se sinchiseşte.

Acolo de-unde am plecat

Trăieşte-o simplă amintire -
Încerc să bântui, în zadar -
Tot ce-am sperat e amăgire.

Ceea ce-am scris nu s-a-mplinit -

Cine mai crede-n nemurire?!...
1 aprilie 2009
80

Despre...

Despre moarte s-a tot scris,

Mai puţin despre ce-i viaţa,
Şubredă precum e aţa,
Când se rupe, spui: s-a zis!

Dacă n-o spui, o spun cei,

Cei ce-aşteaptă-a ta plecare -
Pentru mulţi e-o alinare,
Şi-un prilej să mai şi bei.

Nu-i o vorbă spusă-n vânt,

E tradiţie, se poartă -
Se vorbeşte mult de soartă -
Moartea stă într-un cuvânt.

Despre viaţă, doar că-i scurtă -

Pleci trecând în infinit...
2 aprilie 2009
 81

Deja...

Deja, mă simt mult mai bătrân,

Optzeciul a-nceput să fiarbă,
Dorinţ-ascunsă-i să rămân,
Să savurez splendori în iarbă.

Deja, mă-nec în amintiri

Ce-aduc avântul de-altădată -
De teama unor amăgiri,
Renunţ din start s-o fac iar lată.

Deja, mă las condus de voci

Ce nu pornesc din al meu suflet -
Cu al lor „dixit!” nu te joci,
Chiar dacă nu-i dintr-al tău cuget.

Deja, nu-n ani îmi pun speranţa -

Mă mulţumesc cu zile, să rămân...
1 2 aprilie 2009
82

Aş vrea...

Aş vrea să scriu,
Dar astăzi, parcă, nu se prinde -
O fi tristeţea ce cuprinde
Când văd trecând câte-un sicriu?!

Din ce se naşte-a mea tristeţe?

Din faptul că se moare timpuriu?!
Sau caracterul meu zurliu
Nu vrea să dea morţii bineţe!?

Şi-n glumă spun c-a fost destul,

Dar nu destul pe cât se pare -
Că mai zăresc doruri în zare,
Că nu mă satur, nu-s sătul.

Şi îmi planific să scriu multe

Şi îi spun morţii: mai târziu!...
1 0 mai 2009
 83

Că sunt absurd …

Că sunt absurd, mi se tot spune,

Că neamu-mi este vinovat,
C-aş fi făcut doar rău în lume,
Că, ce păcat!, că-a suportat.

Că-s vorbe spuse cu pripire,

Încep să cred, c-aşa-am sperat -
Şi mă întreb, cuprins de-uimire,
De nu-i cumva adevărat.

Cum e târziu s-o iau d-a capo,

Să mă îndrept, am renunţat,
N-o fi-nţelept să plec, pe bune,
Să stau de-o parte, separat?

Ce rost ar fi să lupt cu firea-mi,

Cu tot ce neamul meu mi-a dat?!
1 5 martie 2010
84

Ce ai cu neamu-mi?!...

De ai ceva cu mine, lasă-mi neamul!

Cu toţii au plecat, sunt morţi demult -
Ştii că de morţi se spune doar de bine?
De ştii, atunci respectă acest cult!

De vrei zâzanie, nu căuta-n morminte!

Acolo-s îngropate amintiri,
Îmbogăţeşte-ţi graiul prin cuvinte,
Ce nu pot provoca dezamăgiri.

Nu e destul să ai numai pretenţii -

E important să ştii să le susţii -
Cu argumente, poţi câştiga lupte,
Şi demnă, chiar de pierzi, poţi să rămâi.

Nu invectivele să-ţi fie arma!

Arată-ţi că tu poţi să şi te-abţii…
1 5 martie 2010
 85

Dialog…
Apropo de Bacovia…(bronz, sau teracotă!?)

Privirea-mi întâlneşte chipu-ţi

De bronz, e-adevărat, dar, nu şi viu,
Ochi-ţi scrutează ne-mplinirea
A ce-ai visat, ce zace-ntr-un sicriu.

Dar bronzu-i rece cum metalul,

Şi simt că între noi ceva-i schimbat -
O fi reproşul? Ai dreptate!
„Pământul ars”, nu trebuia cedat.

Cu el pierdut-am şi amprente -
Urme de mâini, ce-n lut te-au modelat -
Prin foc s-a consfinţit privirea,
Ceva ce numai lutul a păstrat.

Acum, pot spune că metalul,

Te-a smuls din viaţă înc-o dat’…
20 martie 2010
86

27 martie

O zi frumoasă, dar şi tristă,

E-n calendarul Ţării mele -
Ce-a fost Unirea mult visată,
Azi e-amintirea unei stele.

O, Basarabie râvnită,
De răpitoare ţări vecine,
La unison de toţi ciuntită,
Rămas-ai făr’ de sânge-n vene.

Vorbesc de sângele Carpatic,

Ce-a curs pe drumul spre Siberii -
Ce-a mai rămas, e prea apatic,
Spurcat cu-a’ altora mizerii.

Cât timp va curge pân’ ce Prutul,

Va da impuls dorinţei mele?!...
27 martie 2010
 87

Amintirea lui Mihai stăruie!

Mâine ar fi împlinit
Mai puţin cu şapte decât mine
Din păcate s-a grăbit,
Soarta m-a împins spre tine.

Au trecut deja cinci ani,

Noi îl proslăvim în toate -
A fost el cum l-am văzut?!
Unii spun că nu se poate...

Dintre mulţi, l-am cunoscut

Când şi singur, şi retras,
Se lupta pentru-a sa viaţă.

Câţi şi-au amintit de el,

De-a sa unică povaţă
Sau de ce-a lăsat la „AS”?
1 4 mai 201 4
88

Se sting...

Se sting luminile din suflet,

Mă uit şi nu mai văd nimic,
Mai ieri zburdam prin el şi-n cuget,
Fixam orice-amănunt, oricât de mic.

Un labirint plin de-ascunzişuri

Le-ascunde-n bezna de coşmar -
Prin colţuri ce păstrau atâtea visuri
Azi amintirea are-un gust amar.

De ce s-a stins oare făclia

Ce lumina ca-n zori de zi?!
M-apucă-n beznă nebunia
Şi în zadar încerc a mă trezi.

Gândesc cumva la ce-o să fie,

Când bezna va domni şi peste zi?!...
22 mai 201 4
 89

Eu nu predau...

Eu nu predau tristeţea,
Habar n-am de-unde vine,
Sunt plin de contraziceri
Când stau singur cu mine.

Atunci închid şi ochii

Şi-ncerc să scap de tine -
În noaptea de sub pleoape
Ba-i rău, ba-mi este bine.

Deci iarăşi contraziceri

Ce bântuie în mine -
De-ncerc să plec departe
Nu-i chip să scap de tine.

Atunci te simt aproape

Şi nu mai ştiu ce-i bine...
24 mai 201 4
90

Când scriu...

Când scriu ceva de dor

Tristeţea şi iubirea se îmbină
Şi-oricine ştie cine se ascunde
Când pomenesc mereu de mine.

Dar ce se face-acel oricine

Când versul introduce şi un tine?!
Cum să explic că eu trăiesc
Şi-n ieri şi-n azi şi chiar în mâine?!

Un tine poate fi şi cea de ieri

Şi cea de azi şi chiar un vis de mâine -
Am un trecut, trăiesc prezent
Poet fiind, visez la cea din tine.

Şi-atunci la ce atâtea presupuneri?!

N-ai cum să precizezi, în fine!...
24 mai 201 4
 91

Tu, pasăre...

Tu, pasăre, ce-ntruchipezi azi libertatea,

Te du dacă aceasta-ţi este vrerea!
La ce să-ncerci să îndulceşti plecarea
Cu gesturi ce-ar diminua durerea ?!

Te du, spre zări unde te cheamă-a ta visare

Şi nu întoarce capul peste umăr,
În urmă va rămâne amintirea
Din multele ce nu mai au un număr.

Că vei lăsa un gol, pe ici, pe colo,

Ce-nseamnă-un gol în vidul ce-mpresoară?!
Sunt sigur că au fost astfel de clipe
Ce le-ai cântat în versuri, bunăoară.

Şi-atunci, cum pot striga eu, pasăre,

revino!?
Când asta-i viaţa, care ne-nconjoară!...
24 mai 201 4
92

Prietenia, nu-nseamnă menajarea...

Prietenia, nu-nseamnă menajarea,

Căci poate-aduce o frustrare -
De-ţi sunt prieten, lasă ocolişul
Şi-asumă-ţi orice gest şi împăcarea.

Căci da, eu înţeleg că se întâmplă

Să ai şi alte puncte de vedere -
De te întorci din ce nu-i rătăcire,
Nu te-obliga la ce nu ţi-e în fire!

Păstrează ce a fost, dar nu mai este,

Privind cu ochi deschişi trecutul -
Privirea ta nu va avea ce a ascunde
Şi nici nu va nega avutul.

Da, menajarea, nu-i prietenie

Şi nici n-are nimic cu alinarea…
26 mai 201 4
 93

Să te întorci...

Să te întorci, nu din voinţă,

Ci dintr-o altruista vrere,
Nu-nseamnă să ridici stindardul
Acelui ce acceptă-a sa cădere.

Apreciind a ta purtare
Nu-nseamnă că o şi acceptă -
Ai revenit să umpli golul ne-mplinirii
Dar golu-i gol, nu ceea ce aşteaptă.

Cu vorbe de încurajare
El simte că-l confunzi cu-n oarecare -
El vrea ce-i tot, nu ceea ce-i nimica,
Şi-un laudatio nu-i face-onoare.

Aşa cum a ştiut să urce,

El ştie şi în vrie să coboare...
29 mai 201 4
94

N-am vrut...
V orba lui Muşatescu:
„Politica stimată Doamnă...”

N-am vrut să abordez subiect politic

Dar ce se-ntâmplă este peste poate -
Ce nu a reuşit nici măcar Ilici,
Se-nfăptuie de către-un goale-coate.

Că scriu greşit, o fac din a mea vrere -

Păi Crinul nostru-i specie de floare?!
O, nu! e-o a naturii mare-ncurcătură,
Iar în politică - o buruiană-n soare.

Ce vrea să facă, el fiind istoric(!?),

E greu de spus când uită ce-a fost PNL-ul:
Tradiţie, istorie, prestigiu -
Nu-nghite vorbe de-astea derbedeul...

Mai grav e că-l ajută şi-o femelă

Ajunsă pe-ne-ve, de la gamelă...
30 mai 201 4
 95

Vara:
,,Când treaz, când copleşit de viaţă,
Iubind în taină-ai fost de nepătruns...”
96

Moto: ,,Vieţile noastre se sfârşesc în ziua în

care devenim tăcuţi în privinţa lucrurilor care
contează pentru noi.”
Martin Luther King
 97

Iubirea cea dintâi

Am tot ce mi-am dorit mai mult -

Iubire-atât de mult visată -
Simt că-s iubirea lui dintâi,
Icoana sfântă, adorată.

În ochii lui când mă cufund

Simt liniştea din cer furată,
Iar glasul lui când îl ascult
De simfonii mă las scăldată.

De ce atunci, când îl iubesc,

În braţele-i mă simt frustrată
De-acel fior ce altădat’,
Când eu iubeam întâia dat’
Mă-nfiora cum niciodată
Nu ştiu să se fi repetat?!...
8 iulie ’81
98

Pe-acest pământ...

Pe-acest pământ cu vechi civilizaţii,

Cu lucruri şi mai vechi, nedescifrate,
Cu munţi şi mări şi-apusuri minunate,
Hai să-ncercăm să ne avem ca fraţii!

Pe-acest pământ finit în infinitul

Ce-l definim, dar nu şi înţelegem,
În unic sens să învăţăm să mergem,
Sfidând al Bibliei verdict - sfârşitul!

Pe-acest pământ ce s-a născut din haos,

Şi-n beznă îl împing civilizaţii,
Am început să ne certăm ca ”fraţii”
Ce vor să-mpartă-a lumii moştenire,
Şi-uitând că-s fraţi, se luptă în neştire,
Rostogolind ’napoi pământu-n haos...
1 7 iun.’85
 99

Sonet 5...

De moarte vorbeşte doar cel care simte,

Că viaţa-i se scurge încet, fără rost;
Acel care crede că n-a făcut totul,
Că ceea ce lasă nu are un cost.

Acel care-i plin de ce face, de sine,

Nicicând nu se teme că poate muri;
Mereu e convins că şi moartea îl ştie,
Şi-n semn de respect îl va şi ocoli.

Şi viaţa îmi spune că am şi dreptate,

Că nu-i ironie în cele ce spun;
Sunt unii ce cred că şi rău-l fac bine,
Că moartea nu-i paşte, chiar dacă-i pe
drum.

Şi-aşa, înarmaţi cu-această credinţă,

Ei merg înainte cu capul în fum...
9 aug.’89
100

Casa-n care...

Casa-n care n-ai crescut -

Căci n-a fost să fie -
Te aşteaptă ca-n trecut,
Cu doruri o mie.

Nu e-un colţ să nu zăreşti,

Lucruri părăsite -
Nu ai cum să le-ocoleşti,
Să scapi de ispite.

Amintirile dau ghes,

Chiar şi pe-ntuneric -
Visele şi ele ţes,
Un trecut feeric.

De un timp mă plâng cam des -

Exprimat numeric...
6 iun.’93
 101

Nu-i spune...

Nu-i spune vântului să stea -

El nu-i mai mult decât suflarea,
A Celui care face tot ce vrea,
Ce-aduce şi durerea şi uitarea.

E Cel ce spulberă furtuni,

A mării linişte adâncă -
În faţa Lui n-apuci nici să te-aduni,
Izbindu-te de El ca de o stâncă.

În van încerci tu să-L înfrunţi,

El nici n-aude, nici nu vede -
Non sens e să mai cauţi căi sau punţi,
În infinitu-I orice drum se pierde.

Nu, n-are rost să te-ncrunţi -

Destinu-i orb, orice ai crede!
20 iun.’93
102

Acum...

Acum, când mai e prea puţin,

Din drumul ce mă duce înspre moarte,
Aş vrea să nu regret, din tot, vreo parte,
Şi vieţii mele să mă-nchin.

Acum, când plec făr’ să revin,

Acolo unde nu-i nimic, sau totul,
Aş vrea să spăl, precum potopul,
Din viaţa mea, ce a fost chin.

Să duc cu mine al meu vis,

Ce-a fost, în parte doar, realizabil -
Pe cât de vis, pe-atât de inefabil,
De-a o zbughi spre Paradis.

Şi chiar de sună lamentabil,

Să deconspir tot ce n-am zis...
3 iul.’93
 103

Vreau să mor...

Vreau să mor pe malul mării,

Singur, prins de-a mele gânduri -
Vină valuri înspumate,
Peste mine, rânduri, rânduri.

Vreau să mor gândind la toate -

Şi la bune, şi la rele -
Când va creşte apa mării,
Ştiu că toate-o să le spele.

Când fiorul rece-al morţii,

Va cuprinde-a mea suflare,
Vreau ca luna să grăbească
Fluxul, fără îndurare.

Eu, să stau întins sub ape,

Prins de-a lor îmbrăţişare...
1 0 iul.’93
104

De-o fi drumu-mi...

De-o fi drumu-mi să se curme,

Oi pleca fără regrete -
Ce-a fost viaţa mea din urmă?!
Ce-aş dori să se repete?!

Mai nimic! Doar doruri, doruri,

Tăinuite-n disperare -
Doruri, doruri ne-mplinite,
Şi o singură cărare.

Aş fi vrut să mut eu munţii,

Să sorb marea, să mă-mbete,
Cea pe care am pierdut-o
Aş fi vrut să mă răsfeţe.

Azi, pe ridurile frunţii,

Aştern marile-mi regrete...
1 1 iul.’93
 105

Să nu mă plângeţi!...
Călătorind pe-o hartă, am poposit
în golful St. Laurent...

Să nu mă plângeţi, n-are rost!

Eu plec ducând iubirea voastră -
Nu-ntr-un mormânt cu flori în glastră,
Ci în al apei adăpost.

Voi fi purtat de ce-am iubit -

Străbate-voi şi mări şi-oceane -
Voi ocoli ţări africane,
Şi-oi poposi-ntr-un loc ferit.

Un golf purtând nume de sfânt,

Pe-o paralelă de pe-acasă;
Voi fi pe-aproape de-a lor casă,
Şi-oi înălţa cenuşii cânt.

Acolo va fi Ţara mea,

Cu ce-am iubit, de mine-aproape...
1 1 iul.’93
106

În ce vă scriu...
Copiilor mei

În ce vă scriu sunt vrute şi nevrute -

Şi griji şi doruri şi mici răutăţi -
Nicicând nu m-au oprit prejudecăţi,
Şi-am abordat şi lucruri neplăcute.

În ce vă scriu sunt bucurii trecute,

Alături de-ntâmplări de ne-nţeles -
De ce nu mi-aţi răspunde voi mai des?!
Mă-ntreb nedumerit, dar pe tăcute.

În ce vă scriu voi n-aţi simţit durerea,

Ce-neacă gândurile mele, tot?!
Să-ndrug banalităţi eu nu mai pot,
Pentru minciuni, eu am pierdut puterea.

În ce nu-mi scrieţi descifrez durerea,

Ce-neacă gândurile voastre, tot...
1 2 iul.’93
 107

Celor dragi!...

O scrisoare de adio?
Nu, căci nu vă părăsesc!
Prea am fost noi împreună,
Ca să nu vreau să-mplinesc.

Visul omenirii,
De-a pluti-n eter -
Sufletul nu moare!
Doar că-i mai stingher.

Singur hoinăreşte,
Pe-unde a visat -
Dragostea nu moare!
Nu-i deziderat.

Voi fi ca o boare,
Cu-al meu gând curat...
1 8 iul.’93
108

Ceaţa...

Se lasă-o ceaţă-n suflet,

Privirea mi se stinge -
Nimic nu mai atinge,
Hoinarul meu schelet.

Eu nu mai cred în mine,

Eu nu mai torc speranţe -
Înaltele Instanţe,
Au hotărât, în fine.

Cum nu mai am obiecţii,

Urmez supus destinul -
La ce s-accept azi chinul,
De-a înota-n reflecţii?!

Acum ştiu că destinul,

A hotărât, în fine...
22 aug.’93
 109

Trec ani-n zbor...

Trec ani-n zbor -

Aniversări m-apasă -
Chiar ieri, când stam la masă,
M-a fulgerat un dor.

Un dor de voi,
De zile gălăgioase -
Cu torturi delicioase,
Aşa, ca pe la noi.

Vorbeam în cor -
Toţi patru deodată -
Nu-nţelegeam o iotă,
Habar n-aveam de dor.

Şi-acum vorbim toţi patru,

Dar, doar la telefon...
5 iun.’94
110

Azi...
Copiilor m ei

Azi i-am spus lui mama,

Să le scri’m tot noi -
Ce contează sensul,
Când simţim ca voi?!

Practic, ne desparte,
Doar un mic ocean -
Amintirea-l leagă
Pe-orice pământean.

Cerul ne adună
Sub al lui veşmânt -
Avem doar un soare
Pe acest pământ.

Mama îmi răspunde:

„Scrie-le mai blând! ...”
5 iun.’94
 111

E atâta zgomot...
Deasupra noastră
o fătucă se chinuie...

E atâta zgomot!
Zdrăngăn de pian -
O sonat-a Lunii,
Se încearcă-n van.

Mă feresc cu-a Noua,

Cu-al ei cor divin -
Am scăpat de zgomot -
Lui pot să mă-nchin.

E atâta suflet!
E atâta chin!
N-a simţit El oare,
Că a fost Divin?!

A învins cu-a Noua,

Lupta cu-n destin...
1 1 iun.’94
112

E ajunul...
Lui Cris...

E ajunul unei despărţiri -

Lacrimi calde-au curs pe umăr -
Mâine la aniversare,
Anii am să-ncep să-i număr.

Mi-ai şoptit: „Eu, cui vă las?!”

„Dumnezeu să vă ajute!” -
Am răspuns fără de glas,
Strângând mâna-ţi pe tăcute.

Ţi-aminteşti? Eram doar noi,

Singuri, în bucătărie -
Cine-ar fi putut să ştie
Că n-aveai drum înapoi?!

Astăzi, mama şi cu mine,

Ştergem lacrimile-n doi...
1 2 iun.’94
 113

Sunt zile...

Sunt zile-n care-nfrunt Natura,

Să-şi spună ultimul cuvânt,
Când vreau să mi se-nchidă gura,
Să scap de ultimul meu gând.

Sunt zile-n care moartea-mi pare

’Mplinirea unui drum parcurs -
Ea zace-n noi, în fiecare,
Ea ştie timpul când s-a scurs.

Dar sunt şi zile multe-n care,

Nu vreau să mor, vreau să trăiesc;
Când nici nu-mi arde de plecare
De-atâtea câte eu iubesc.

Şi-atunci, mă-ntreb, ce este oare,

Dorul de mâine ce-l nutresc...
1 2 iun. ’94
114

Nu-i poet...

Nu-i poet în lume, care,

Să nu spere-n sinea lui,
C-ar putea fi cel mai mare -
Înţelesul nimănui.

C-ar putea scrie în versuri,

Tot ce nu este de scris,
În gândiri cu-ascunse sensuri -
Visul oricărui proscris.

Dar mai sunt şi mulţi ca mine,

Ce poeţi numai nu sunt -
Ce urmează drumu-n rime,
Aruncând vorbe în vânt.

Important că ştiu, în fine,

C-am să duc totu-n mormânt...
1 2 iun.’94
 115

Mă sting...

Mă sting în gânduri rele -

Mai am puţin, un pic -
În clipe de-astea grele,
Nimic n-aş vrea să zic.

Mă sting de dor de ducă -

Să văd ce n-am văzut -
Amocul mă apucă,
Cu gândul la trecut.

Hogarul, sau, ’cel Tropic,

Ce m-au vrăjit atât!
Azi a visa-i utopic,
Când eşti un amărât.

Şi-atunci, mă sting de doruri,

Cu gândul la trecut...
3 iul.’94
116

Dac-ai şti...

Dac-ai şti cât mi-e de greu,

Ai veni să stingi amarul -
Nimeni nu-ţi cunoaşte harul
Ce l-am cunoscut doar eu.

Dac-ai şti că-n amintiri,

Mai găsesc eu alinarea,
Te-ai trezi în desfătarea
’Celor clipe de-amăgiri.

Şi-ai fugi sclipind spre mine,

Şi-ai uita de toţi, de tot,
Ca să-mi spui că încă pot,
Să trezesc clipe senine.

Pân-atunci, doar amintiri,

Amăgiri fără de fine...
9 iul.’94
 117

Singur...

Singur, cu singurătatea
Ce-am dorit-o atât de des -
Astăzi e de ne-nţeles
C-am visat eternitatea.

Azi aş vrea ca orice clipă

S-o întind la infinit -
Doru-mi fără de sfârşit,
Să nu-nsemne, iar, risipă.

Am dorit vrute-nevrute -
La simbol să meditez -
Mi-am dorit să am un crez,
Să-l cultiv, dar pe tăcute.

Şi-am cuprins singurătatea,

Şi nimic n-am înţeles...
1 0 iul.’94
118

Nu-i spune...

Nu-i spune gândului să stea,

Nu-i cale-n lume să-l oprească,
El trece munţi, marea albastră,
Străpunge cerul ca o stea.

Nu-i pune gândului gând rău,

Nu-i cere să se potolească,
El nu e vânt să se oprească,
El n-are nici un Dumnezeu.

Căci tot ce-ncerci e în zadar,

El n-are legi şi nici canoane,
El nu se-nchină la icoane,
E un hoinar fără habar.

Nu-i spune gândului avar,

Să dea ceva din libertate! ...
3 aug.’94
 119

Stau...
Ascultând sonate de Beethoven.

Stau şi-ascult
Sonate divine
Şi parcă îmi vine
Un gând ocult.

De ce eu nu?!
De ce doar aleşii?!

Stau şi ascult -
Parcă se moare! ?
Şi muzica doare
Cu sensu-i ocult.

Continui s-ascult -
Sunete moarte -
Răsună aparte
Al meu gând ocult...
1 4 aug.’94
120

Spectrul...

Spectrul morţii mi se-arată -

Cum să spun? nu-i curcubeu -
E un gând, în felul său,
Pe-un senin, precum o pată.

Noaptea-n somn mi se arată,

Ziua-n vis, cu ochi deschişi -
Clipe demne de proscrişi
Îmi par veacuri, dintr-o dată.

Stă în pieptu-mi cuibărită,

Cea senzaţie de hău -
Nici un gând spre Dumnezeu -
Moartea pare o ispită.

Spectrul morţii e doar gând?

Dor de-o lume infinită? ...
1 4 aug.’94
 121

Nu-ţi face griji!

Nu-ţi face griji, nu-i vina mea,

E soarta care mă împinge -
Nu poţi lupta, nu poţi învinge,
E-o călăuză, e o stea.

Cât timp o simţi în faţa ta,

O tot urmezi dând ascultare -
Şi afli că se mai şi moare,
Când ea se stinge ca o stea.

Şi-n fond, plecarea nici nu-i grea,

Dacă accepţi că lumea-i mare -
Un infinit făr’ de hotare,
Ce te primeşte ca pe-o stea.

Prin moarte ştiu că nu se moare,

De-aceea moartea nu-i chiar grea...
1 9 aug.’94
122

Casa-n care...
Ismail, paradis pierdut!

Casa-n care m-am născut,

Mă aşteaptă încă -
Simt în sufletu-mi tăcut,
O chemare-adâncă.

E un dor ne-mpărtăşit,
Ştiut doar de mine -
Unde am copilărit,
Mi-a fost numai bine.

Dunărea mă tot chema,

Şi mă cheamă încă -
Mama, ştiu, nu mă lăsa,
Cu priviri de stâncă.

Cum mă furişam spre mal,

Mai stăruie încă...
21 aug.’94
 123

Natura...

Natura te-a-nzestrat prea mult,

Iar tu, ai risipit întruna -
Mereu ţi-a fost totuna,
În toate-ai fost ocult.

Când treaz, când copleşit de viaţă,

Iubind în taină-ai fost de nepătruns -
Şi multe lacrimi ai ascuns,
Şi-ai atârnat speranţele de-o aţă.

Şi ai cioplit doar suflete în piatră,

Nu chipuri scoase din fotografii,
La gândul că tu mâine n-ai să fii,
Aud cum câinii scîncenă şi latră.

Şi-aş vrea să-ţi fiu părtaş la drum,

Să părăsim în doi această vatră...
4 iun.’95
124

Ce mult!...
Celor plecaţi.

Ce mult înseamnă-aceşti cinci ani!

Ce cruntă este despărţirea!
Ce-nseamnă oare, azi, iubirea?
La ce să tot spui „La mulţi ani! ”

La ce să speri în ce va fi?!
Când golul macină, striveşte,
Când disperarea-n jur tot creşte,
Iar ce-o fi mâine nu poţi şti.

La ce sunt bune despărţiri?!

Când timpul şterge orice urmă;
Începi să faci parte din turmă,
Iar turma-i seacă de simţiri.

Cum m-oi simţi oare-ntr-o urnă?

Cenuşă plină de-amintiri...
1 3 iun.’95
 125

N-are cine să ne sune...

N-are cine să ne sune,

Să ne-ntrebe cum mai stăm,
Să simţim că existăm,
Liniştea să nu mai tune.

Cui să-i pese de-o epavă?

Să se-afunde în ocean!
Pierdere de timp, în van,
Pentru-o treabă nu prea gravă.

Ce-i reculul unei vieţi?

Mai rămân destui în viaţă!
Moartea însăşi te învaţă
Să iubeşti doar dimineţi.

Şi-atunci cine să ne sune

Să ne-ntrebe: „cât mai stăm?! ...”
1 8 iun.’95
126

Tu ai plecat...

Tu ai plecat, fără să vrei,

Urmând destinul hăt departe -
De-atunci, de tine n-avem parte,
Speranţe-i spun eu: poţi să pleci!

Destinul tu l-ai înfruntat

Luptând din greu pe baricade -
Un inutil şir de bravade,
Şi în final ai capotat.

Şi uite-aşa, ani-au trecut,

Dorinţele-s neîmplinite -
De dor durerile-s cumplite,
Şi-ncet, încet, toţi am tăcut.

Noi, nu mai ştim ce să-ntrebăm -

Tu, nu mai ştii ce a răspunde...
1 8 iun.’95
 127

În vers...

În vers încerc să mă înec -

Nu-i vorba despre poezie -
Căci dat a fost aşa să fie,
În lumea gândului să plec.

Acolo bâjbâi pe nevrute -

Cu versul gata mă trezesc -
Mă scol din somn, nu zăbovesc,
Şi-aştern din gânduri pe tăcute.

Nu pot să spun că-s poezii,

E-un fel de-a scrie pe hârtie,
N-o fac cumva ca să se ştie,
Ci mă descarc felii, felii.

Cândva le-ardeam, să nu se ştie -

Azi le păstrez ca un zevzec...
1 8 iun.’95
128

M-am mai întrebat...

M-am mai întrebat: „ce-i moartea?”

Fără a găsi răspuns -
E ceva de nepătruns
Ce nu poartă, în ea, Cartea.

Poţi să caţi prin dicţionare

Şi să-nghiţi pagini cât vrei!
Care e natura Ei,
Nu poţi şti, doar ţi se pare.

Toţi se pierd în explicaţii

Făr’ s-ajungă la consens -
Tot ce pare-avea un sens,
Se destramă-n divagaţii.

Un răspuns ceva mai dens

Pare veşnicia morţii...
9 iul.’95
 129

Tună, fulgeră şi plouă...

Tună, fulgeră şi plouă,

Nu vezi casa din vecini,
Nu poţi chinul să-ţi alini,
Sufletul ţi-e rupt în două.

Vântul strâmbă ploaia dreaptă,

Apa toată-i un vârtej,
Te învârţi ca-ntr-un manej,
Fugi de fulgerul ce-aşteaptă.

Cad trosnind pietre de gheaţă -

Cam cât ou de porumbel -
Într-un astfel de răzbel
Cum să-ţi aperi a ta viaţă?!

Chiar şi pentru un rebel,

Totu-i prins de-un fir de aţă...
9 iul.’95
130

E-atâta durere!

E-atâta durere în noi!

Cât poate în om să încapă?!
Chiar dac-o ascundem de voi,
Tăcerea se smulge şi scapă.

Şi vorbele pleacă şuvoi,

Şi lacrimi ne scaldă obrazul -
Chiar dacă mai suntem în doi,
Încet ne striveşte necazul.

Şi globul ne pare enorm -

Mai ieri îl brăzdam pe-ndelete -
Azi totul ne-apare diform,
Şi părul atârnă în plete.

Să fie doar dorul de voi?!

Sau drumul final dă să-nceapă? ...
1 2 iul.’95
 131

Dragă Cris,...
De ziua numelui.

Dragă Cris, nu-i o scrisoare,

E doar gândul meu ascuns -
Vezi, eu nu pretind răspuns,
La ce stă-n ascunzătoare.

E un gând ce se aprinde
Când trecutu-l răsfoiesc -
Căci eu tot ce-a fost iubesc
Cât nu pot în scris cuprinde.

Da, iubesc ziua în care

Te-ai născut pe la Nucet,
Când plângeai, şi nu încet,
Sfidând lumea asta mare.

Numele ţi l-am dat eu,

Spre-a bunicii disperare...
24 iul.’95
132

Dacă n-aş...

Dacă n-aş fi văzut lumea -

Dincolo de vis, pe bune -
Aş putea nutri credinţa
Într-un soare ce n-apune.

Dacă n-aş fi gustat răul,

Ce-i mai rău ca cel de-acasă,
Aş putea nutri speranţa
Că plecând, să spun: nu-mi pasă!

Dar aşa, când ştiu ce-aşteaptă

Pe-un pribeag orbit de vise,
Pun eu frâu chemării mele,
Şi speranţei, aşa zise.

Un sărac, doar să viseze,

Stă în normele nescrise...
25 iul.’95
 133

Să las...
Apropo de numărul „RU”

Să las totul baltă acuma?!

Să las amintirile-mi toate?!
Să cred chiar că totul se poate,
Ar fi să mă mint eu întruna.

Să las toată truda de-o viaţă,

Zâmbind ca şi cum nici nu-mi pasă -
Să las şi morminte şi casă,
Ar fi să m-agăţ de o aţă.

Şi unde-ar fi colţul în care

Putea-voi găsi alinarea?!
Aici am sorbit desfătarea,
Aici vreau să mor, ca oricare.

De când m-a străpuns întrebarea,

Să plec nu mai sunt eu în stare...
25 iul.’95
134

Încercaţi...

Încercaţi să priviţi
Adevăru-n faţă -
Doar aşa se-nvaţă
Cum să şi trăiţi.

Nu vă fie frică
Dacă se şi moare -
Nu-i chiar o favoare
Astă viaţă mică.

Moartea-i Universul,
Moartea-i Veşnicie -
După cum se ştie,
Ea este reversul.

A nega reversul
Nu-i o nebunie?! ...
26 iul.’95
 135

Mă întreb...

Care sunt a lumii feţe?

Mă întreb tot urmărind
Noaptea cum alungă ziua,
Ziua-ntruna revenind.

Ce e bezna, ce-i lumina,

Ce se-alungă reciproc?
Că nu pot sta împreună
O ştiu fără echivoc.

Oare moartea şi cu viaţa

Nu se-nvârt în cerc închis?
Dacă da, viaţa revine,
Visul nu mai pare vis.

Două par a lumii feţe -

Minus-Plus, cum s-a tot zis...
26 iul.’95
136

Romantismul...

Romantismul? Nebunie!
Prea mult vis, credulitate -
Prea frumos ca să şi ţie,
Miraj în realitate.

O plimbare printre nouri,

E o scaldă în visare -
Să alergi pe buza râpei
Încrezându-te în mare.

E o dulce insomnie
Ce te ţine treaz întruna -
Vers e graiul ce se leagă
Şi un singur martor, luna.

Şi atâta dăruire,
Ca s-apară o trădare! ...
30 iul.’95
 137

Hai să mergem...

Hai să mergem spre Apus

Unde totul e mai liber -
Chiar de n-ai cum s-ajungi lider,
Poţi să spui ce ai de spus.

Căci pe-aici, doar te prefaci,

Cum că spui ce ai în minte -
Umbra-ţi spune: fii cuminte,
De nu vrei pe veci să taci!

Vom lua de la-nceput -

Azilantul nu se teme -
Tu, purtând „etnia”-n gene,
Eu, strivit de-al meu statut.

Vom fugi de nostalgie

Şi vom face dorul mut...
1 0 aug.’95
138

De i-aş spune...

De i-aş spune dorului:

Hai, rămâi acasă!
Oare chiar m-ar asculta?!
Să-l cred că nu-i pasă?!

De i-aş spune gândului:

Lasă amintirile!
Oare chiar m-ar asculta
Întorcând privirile?!

De le-aş spune celor dragi:

Voi aveţi mormintele!
Oare chiar m-ar asculta,
Tălmăcind cuvintele?!

Dar mă-ntreb: oare-aş uita,

Dorul şi mormintele?! ...
1 1 aug.’95
 139

Nu-ţi face!...

Nu-ţi face chip cioplit din om!

Nu poţi găsi în lume unul,
Chiar dacă-ţi par că-s zece-ntr-unul,
Nu merită să-nalţi un Dom.

Nu te uita ca la un sfânt!
Şi să nu-i ceri să fie astfel!
Nu poţi spera să-l faci, tu, altfel
O apă suntem şi-un pământ.

Şi-apoi, ce-ai face cu un sfânt?!

Te-ai închina ca prin biserici?!
Cu ce-s mai buni ai noştri clerici?!
Pe toţi ne-nghite un mormânt!

Oricâte-am înălţa biserici,

O apă suntem şi-un pământ...
1 3 aug.’95
140

Ţi-am scris...

Ţi-am scris o scrisoare

Sperând s-o dezlegi,
Ce arde în suflet
Să poţi să-nţelegi.

Ţi-am dat telefoane

Minţind sugrumat,
Ai râs câteodată,
Dar n-ai lăcrimat.

Ţi-am spus chiar, în glumă,

Să vii iar la noi,
Dar gluma, e glumă,
Şi-ai dat înapoi.

Ce tare răsună
Tăcerea din voi! ...
1 5 aug.’95
 141

Tu,...
La moartea lui Kruch

Tu, cel plin de contradicţii -

Cel dotat cât zece poate -
Cu priviri de pietate
Te-nchinai în faţa morţii.

Nu crâcneai nici la durere,

Nici l-a lumii nepăsare -
Împăcat că se şi moare
Ne-ai dat pildă prin tăcere.

Căutam să prind sclipirea

Din privirea de-altădată -
Era mult prea cufundată
Ascunzând în ea, iubirea.

Da, iubirea ta de tată,

Cununată cu mâhnirea...
1 9 aug.’95
142

De multe ori...

De multe ori doresc să mor

Şi o doresc cu-nfrigurare -
De ce atunci, cu disperare,
De cei ce mor îmi este dor?!

Poate nu ştiu să preţuiesc

Ce-nseamnă viaţa pentru mine?
Ce-nseamnă-acel „lucru în sine”,
Atât de-ascuns, când mă gândesc!

Eu moartea altora n-o vreau,

Vreau viaţa-n juru-mi să-nflorească,
Bătrânii să îmbătrânească
Mirându-se că tot mai stau.

În lumea asta pământească,

Noroc de cei ce neamuri au...
20 aug.’95
 143

Bietul om...

Bietul om e făcut
Să suporte de toate -
Uneori peste poate
E paharul umplut.

Viaţa e un război -
În dureri toţi se scaldă -
Două reci, una caldă,
E raportul din noi.

Nici nu e pregătit
Să înfrunte coşmarul -
Moartea este calvarul
Ce-l suportă smerit.

Astăzi simt cum amarul

Mă apasă cumplit...
20 aug.’95
144

Unde eşti?!...
Lui Iliuţă, acolo unde e .

Unde eşti, tu, Deltă-albastră,

Gură-a fluviului măreţ?!
N-am să pot să mă dezvăţ
De priveliştea-ţi măiastră.

Unde-s ghiolurile tale,

Rai ascuns pe-acest pământ?!
Nu poţi prinde în cuvânt
Mersul apelor agale!

Nuferi hohotind în soare,

Pelicani tot căutând,
Braconieri la pândă stând -
Toate cu a lor culoare.

Ţi-aminteşti, tu, Iliuţă,

De-a canalelor splendoare?
29 aug.’95
 145

De-aş putea...

De-aş putea să mor cum vreau,

Înghiţit de ape,
Aş pleca pe Dunăre,
De Plaur aproape.

Şi-aş putea să văd ce vreau,

Privind peste ape -
Mănăstirea de pe deal -
Cu lacrimi sub pleoape.

Locul unde m-am născut,

Cu a sa cetate,
Râpa unde m-ascundeam
Răsfăţat de ape.

În aceste gânduri,
Câtă pietate! ...
30 aug.’95
146

Toamnă rece

Toamnă rece, prematură,

Ai venit ca un cutremur -
Mă abţin şi totuşi tremur
Şi aştept iarna cu ură.

Frunze verzi încă, speriate,

Tremură la gândul morţii -
Ca şi ele, fiu al sorţii,
Plâng azi clipele furate.

Şi ca frunza, ştiu eu bine,

Ce e frigul, ce-i zăpada -
Va rămâne goală-ograda,
Fără iarbă, fără mine.

Ce n-aş da să întârzie,
Ce n-aş da să mai amâne! ...
31 aug.’95
 147

Erai...

Erai, pe atunci, cam de-o şchioapă,

Cu-n râs înecându-se-n hohot -
Şi-acum mai răsun-acel clopot,
Când paşi-mi se-ndreaptă spre groapă.

Şi chipu-ţi cel dulce-mi apare

Şi ziua şi noaptea-n visare -
Nimic din ce-a fost nu dispare,
Acum când sunt pus pe plecare.

Şi-aud glasul „tati” cum spune,

Şi simt gelozia de mamă -
Era sentimentu-i de teamă
Ce „mami”-ar fi vrut să răsune.

Erai, pe atunci, cam de-o şchioapă,

Dar anii încep să se-adune...
31 aug.’95
148

Imagini

Imagini vin, imagini pleacă,

Scrutând adese-al meu trecut -
Şi parcă este un făcut,
În toate văd cum viaţa-mi seacă.

Cât dor de viaţă văd în ele!

Ce şters îmi pare-al meu prezent!
Chiar de trăiesc, sunt un absent,
Cu capu-n nori şi-ochii la stele.

Trecutu-i plin doar de tablouri

Care de care mai de soi -
În multe suntem chiar noi doi -
Când le privesc, stârnesc ecouri.

Imagini vin, imagini pleacă,

Stârnind din beznă un trecut…
1 5 iun.’96
 149

Bătrâneţea ta…

Bătrâneţea ta mă doare -
Cu a mea-s obişnuit -
Parcă ieri erai o floare,
Parcă ieri noi ne-am iubit.

De cum sunt, nici că îmi pasă -

Nici nu m-a preocupat -
Amintirea nu mă lasă
S-accept chipul tău schimbat.

Chiar de anii mă apasă,

Gust frumosul c-altă dat’ -
Dar trecutul nu mă lasă
Să-nţeleg ce s-a-ntâmplat.

Bătrâneţea-i o povară,
Dacă gustul l-ai păstrat…
1 0 iul.’96
150

Aş vrea…
Margaretei

Aş vrea să cred cum crezi şi tu,

În Christ, în Duh, în Domnul Sfânt,
Să-mi fie drag acest pământ,
Să am în viaţă un atu.

Aş vrea să nu am îndoieli,
Să-mi fie drag tot ce-ntâlnesc,
Să nu mă mai tot poticnesc,
De speculaţii, socoteli.

Să cred în ce-i de ne-nţeles -

Să aflu-n asta un răspuns -
În tot ce e de nepătruns,
S-accept misterul, mai ales.

Aş vrea să nu mă mai opresc,

La întrebări fără răspuns…
20 iul.’96
 151

Snobul

Snobul nu are părere,

Snobul cântă doar în cor,
Moda-i singura avere,
Snobul prinde totu-n zbor.

N-are timp s-aprofundeze,

N-are timp de-argumentări,
Nu renunţă să braveze,
Nici nu-şi pune întrebări.

E prezent la expoziţii
Repetând ce alţi-au scris,
Nu prea face supoziţii,
Orice spune e „precis” .

Snobu-i snob, aş putea spune,

Chiar şi-atunci când s-a dezis…
31 iul.’96
152

Trece timpul în goană…

Unde eşti Cris?!

Trece timpul în goană -

Cu el zilele-mi trec -
Nu prea-mi vine să plec,
Nu e vorba de-o toană.

L-aş opri, de se poate -

Ba, l-aş da înapoi -
Nu m-atrage-un apoi,
Dacă stau a socoate.

Era bine pe-atunci -

Pot să spun, sărbătoare -
Astăzi sufletu-mi doare,
N-aud zumzet de prunci.

Să mă-ntorc în trecut,
Să fim toţi, ca atunci…
8 aug.’96
 153

Adio !...

„Adio drepturile-şi cere…”

A scris deunăzi un poet -
Cu riscul că am să-l repet,
Susţin că e fără de vrere.

Adio vine, nu te-ntreabă,

Prezent e-n orice început,
Şi parcă este un făcut,
Apare deseori în grabă.

Lăsând ce-a fost, în amintire,

Nu are ochi pentru-napoi -
În jurul tău, pereţii goi,
Aduc un iz de amăgire.

Adio-i chiar iraţional,

Când se amestecă-n iubire…
1 0 aug.’96
154

Durerea

Durerea-n toate e prezentă -

Latentă-aşteaptă un semnal -
Pornită, vine ca un val,
Şi la nimic nu e atentă.

Că-i fizică sau mai profundă,

Stinge lumina de cristal -
Lovind ca apa într-un mal,
Ea se propagă ca o undă.

Femeia naşte în durere,

Iubirea piere-ntr-un suspin -
Transformă moartea într-un chin,
Strivind ce-a fost mai ieri plăcere.

Durerea, când nu e absentă,

Te-apropie de Dumnezeu!...
1 1 aug.’96
 155

Ce n-aş da!...

Ce n-aş da să cred în Tine!

Doamne, iartă-mi rătăcirea -
Am tot proslăvit iubirea,
Dar s-a depărtat de mine.

Am rămas cu ezitarea
Ce ţi-o dă neîmplinirea -
Am pierdut nemărginirea
Ce se confunda cu marea.

Astăzi, doar singurătatea

Mă-nsoţeşte şi m-apasă -
Oare nimănui nu-i pasă
Cum striveşte, libertatea?!
Doar sunt liber în credinţă!?
Să încerc să cred în Tine…
8 iunie ’97
156

Cât de greu!...

Cât de greu îmi e să-ţi scriu

Când nu am la ce răspunde!
Apelăm numai la unde -
Între noi e un pustiu.

Cât de greu pot să-nţeleg

Ce înseamnă-a ta tăcere!
Nu mai vreau, nu pot a cere -
De-amintiri eu te dezleg.

Totuşi, eu le voi păstra,

Ascunzând a mea durere;
Amintirea-ţi e-o avere -
Setea mi-o va adăpa.

Cât de greu e să-nţeleg

La ce-mi trebuie avere!?...
1 0 iunie ’97
 157

Ascult…
„Maurului”, cu tristeţe!

Ascult Rahmaninov şi-mi vine,

Să plâng la gândul că tu mori -
Şi ceru-i astăzi plin de nori,
Şi lacrimi cad pe-a mele rime.

Ce-a fost, în fond, a ta sclipire?!

Un fulger care-a luminat?!
Adeseori m-am întrebat
De n-a fost doar o-nchipuire.

Căci mult, prea mult am investit

Şi chipul tău l-am prelucrat -
Ai fost aşa cum te-am sculptat,
Sau am ascuns o amăgire?!

De-o fi şi-aşa, eu tot regret,

Plecarea ta în nemurire…
22 iulie ’97
158

Cu speranţa…

Cu speranţa nu-i de joacă!

Ea te-ndeamnă s-o iubeşti,
Să te-ncrezi făr’ să clipeşti,
Chiar de-ncet, încet, te toacă.

Nu te dărui speranţei!
Ea te minte ne-ncetat:
Promiţând tot ce-ai visat,
Taie-avântul cutezanţei.

Şi te laşi dus de-aşteptare,

Şi te laşi în seama ei,
Şi aşa fără să vrei,
Te complaci în amânare.

Dar cum timpul nu te iartă,

Rişti să pierzi ce speri să iei…
1 7 august ’97 Bucureşti
 159

Stau…

Stau şi frec condeiu-n mână -

Ce-aş putea face cu el?!
Parcă ieri, mânat de zel,
Alerga arcuş pe strună.

Stau şi-aştept să-şi şi revină -

Ce aşteaptă, ce mai stă?!
Hai, condeiule! Hai, mă!
Vreau şi eu o zi senină.

Ţi-aş dicta ca altădată -

Ţi-aminteşti cum alergai?
Tu, cu rima te jucai,
Nelăsând loc de erată.

Dar de nu-i de vină el?!

Atunci pare că-i mai lată…
20 august ’97
160

Privind înapoi peste umăr…

Cum alţii sărută icoane,

Aşa îţi sărut chipul tău -
Privind înapoi peste umăr,
Eu ştiu că ţi-e dor de al meu.

Nu-i forţă în lume să şteargă,

Iubirea ce-n noi am păstrat -
Privind înapoi peste umăr,
Eu ştiu că tu nu m-ai uitat.

Ce leagă a’ noastre destine,

E-o forţă ce-i greu de pătruns -
Privind înapoi peste umăr,
Eu ştiu că tu plângi pe ascuns.

De-aceea privind spre icoane,

Eu ştiu să găsesc un răspuns…
25 august ’97
 161

Cât ţine un vis…

Cât ţine un vis nu pot spune -

Ştiu doar cât cuprinde în el -
Visând pot atinge-al meu ţel,
Să zbor pân’ la soare apune.

Şi-acolo s-opresc asfinţitul,

Să-ncerc să mă caţăr pe disc,
Visând să mă-nalţ pe-un alt pisc,
De unde să sorb infinitul.

Să nu ştiu ce las eu în urmă -

În faţă e tot ce visez!
La ce bun mereu să pisez
Trecutul - cenuşă-ntr-o urnă.

Cât ţine un vis nu pot spune -

Ştiu câtă speranţă e-n el…
27 august’97
162

Toată lumea…

Toată lumea pretinde

Să fiu altfel decât sunt -
Astăzi, păru-mi cărunt,
Încet se extinde.

Toţi ar vrea o schimbare,

Să nu mă mai aprind,
Eu continui, zâmbind,
S-apelez la visare.

Şi visez vremi trecute,

Şi chiar la ce va fi,
Din cei mulţi, câţi vor şti,
Ce ascund pe tăcute?

Şi continui a fi,
Cel din vremuri pierdute…
28 august ’97
 163

De câte ori…

De câte ori cârtim Destinul -

Ceva ce nu-nţelegem, dar există -
De-atâtea ori ne umple chinul,
Şi teama de „ceva”, în noi persistă.

De câte ori privim spre Domnul,

Nedumeriţi de ce ni se întâmplă,
Scrâşnind pe-ascuns, noi strângem
pumnul,
Făr’ să rostim o rugăciune simplă.

Când însă merge totul bine,

Destinul nu mai are importanţă,
Nu ne-ntrebăm de nici un „cine”,
Şi-alunecăm tiptil, spre aroganţă.

De câte ori cârtim Destinul,

Făr’ a-nţelege, ştim că el există…
6 iunie ’98
164

Ultimul volum

Va fi, cred, ultimul volum -

Nu va putea fi consistent -
Să scrii când nu mai eşti prezent,
Să speri că vei fi un postum?!

Am scris, dar am şi rupt mereu -

Aşa e când nu îndrăzneşti -
Chiar dacă sună a poveşti,
Acest-a fost trecutul meu.

Sunt clipe când îmi pare rău,

Că visu-mi nu s-a împlinit -
Prea mult pe alţii i-am cinstit,
De mine m-am tot îndoit,
Şi chiar de rima am iubit,
M-am tot ascuns în al meu hău…
24 iunie ’98
 165

Când spui…

Când spui volum, presupui multe,

Cincizeci, o sută, chiar mai multe poezii -
Dar oare-n starea mea mai poţi să ştii
Când mâine se ascunde-n căi oculte?!

Mai ieri scriam fără să număr,

A le cuprinde-ntr-un volum, doar inepţii,
Am rupt, fără să ştiu, din poezii…
Azi plâng tot ce-am făcut, pe propriu-mi
umăr.

Aş vrea să pot rescrie totul,

Să-ţi las tot ce am scris cândva, fără să ştii;
Tu, să reciţi acele poezii,
Ce-au dispărut, c-aşa a vrut netotul.

Când spui volum, presupui multe -

Şi-am scris cândva atâtea poezii!...
1 1 iulie ’98
166

De ce?!...

De ce spun ultimul volum?!

Păi, sunt cam putred, cum se zice -
Aştept ca fişa mea să pice,
Să-L am pe fir pe Cel de Sus.

Să-I spun că nu regret că plec,

Că drumuri sunt sădite-n mine,
Că vreau să aflu ce-i, în fine,
Ce noi numim al vieţi-apus.

Că va fi scurt acest volum

Nu văd vreo pagubă în asta,
Oricând pot zice vieţii, basta!
Căci nu mai am nimic de spus.

De-aceea-i spun ultim volum,

De-aceea nu ţintesc mai sus…
1 2 iulie ’98
 167

Am ajuns…

Am ajuns la apogeu,
Apogeul unui chin,
Morţi-aş vreau eu să mă-nchin,
Dar şi asta-mi pare greu.

Am ajuns la un liman,
Fără apă, doar cu sare,
Ca s-ajung, am tras cam tare,
Dar am tras se pare-n van.

Am ajuns nu ca să stau,
Nu de-odihnă azi îmi arde,
Fără gesturi triumfarde
Vreau acum din loc s-o iau.
Şi mergând tot mai departe,
Vieţi-n moarte sens să-i dau…
1 8 august ’98
168

Mereu am fost…

Mereu am fost un visător,

Am tot cătat verzi şi uscate -
La tropice, păduri măşcate,
La noi, prin munţi, un fir de dor.

Am tot cătat ceva măreţ -

În dragoste, doar unicate -
Izul curat, numai prin sate,
În Deltă, linişti făr’ de preţ.

Când mi-am „ales” eu un copil,

A fost ales cel mai în toate -
De stai puţin şi te socoate,
Nu pot să spun c-am fost umil.

Da, multe lucruri minunate,

De care-mi este astăzi dor!...
1 8 august ’98
 169

Ce-ar putea?!...

Ce-ar putea să mai cuprindă

Pagini care intră-n ceaţă?!
Nu mai e loc pentru rânduri,
Nu mai are gândul viaţă.

Albu-mi pare negru astăzi -

Doar n-oi scrie rânduri albe!?
Totu-i cenuşiu în suflet…
Numai pletele-mi sunt dalbe.

Şi ce-aş mai putea eu scrie

Când memoria mă-nşeală?!
Mi-amintesc prea vag trecutul,
În prezent, lumina-i pală.

Şi-uite-aşa răresc eu ritmul,

Rândurilor fără fală…
6 septembrie ’98
17 0

Trec…

Trec zilele-n zbor

Lunecând spre toamnă,
Prea iubită Doamnă,
Sunt dispus să mor.

Am trăit destul,
Cu dureri grămadă,
N-am vrut să se vadă
Cât sunt de sătul.

Dar nu-ţi poţi dori

Să înghiţi întruna,
E din spini cununa
Ce-ţi poţi oferi.

Toamna-i tocmai bună,

Pentru a muri…
8 iunie ’99
 17 1

Adio!...

„Adio drepturile-şi cere…”

A scris-o-n versuri un poet,
La ce-ar servi la revedere?!
La ce serveşte-acest sonet?!

Tu, pleci definitiv, ştiu bine,

Cum ştiu că n-am să te mai văd -
Chiar de speranţa vrea s-amâne,
S-aşterne-n suflet un prăpăd.

Ai fost să vezi ce-i pe acasă,

Cam multe, ştiu, nu ţi-au plăcut,
La ce mi-ai spus, eu am tăcut,
Şi-am simulat că nici nu-mi pasă.

Plecând încerci să promiţi multe…

Eu simt, în schimb, că te-am pierdut!
28 iunie ’99
17 2

Mă-ntreb…

Să fiu eu bolnavul, sau lumea-i nebună?

Mă-ntreb, derutat, că nimic nu-nţeleg -
Mi-ar place enigme să pot să dezleg,
Să cred, într-o zi, că lumina e bună.

Să ies, de se poate, din conul de umbră,

Ce-acoperă astăzi simţirile, tot,
Lumina s-o scot la lumină, să pot,
Să scap de-ntrebări ce se-ascund în
penumbră.

Şi norii să-i mân dând răspuns la

‘ntrebare,
Lumină să fac în ce nu-i de-nţeles,
Să smulg adevărul şi-apoi să-i dau ghes,
La tot ce în viaţă, eu n-am fost în stare.

De nu-s eu bolnavul şi lumea-i nebună,

Ar fi să nu am eu nimic să dezleg…
9 iulie ’99
 17 3

Scrutând orizontul…

Scrutând orizontul din zare

Călare pe-un val de ocean,
Îmi pare că totu-i în van,
Când văd, când cobor, cum dispare.

Încerc să revin iar pe creastă,

Mai mult, mă apropii de el -
În linia lui văd un ţel,
Şi-n felul cum pleac-o năpastă.

Şi norii s-aşează pe pleoape -

Distanţa rămâne la fel -
N-am suflu s-alerg după el
Şi simt disperarea pe-aproape.

Scrutând orizontul în zare,

Îmi pare că totu-i în van…
1 1 iulie ’99
17 4

Nu-i spune…

Am spus-o, parcă, mai demult:

„Nu-i cere gândului să stea,
Nu-i cale-n lume să-l oprească” -
Azi stând eu singur la fereastră,
Îl las să zboare cât o vrea.

C-o ia el razna-n sus şi-n jos

Nu-i un motiv de-ngrijorare -
Chiar dacă mai dispare-n zare,
El se întoarce luminos.

Şi-ntors, stârneşte un ecou

La ce-a-ntâlnit în evadare -
De bun augur, de disperare,
Ecoul nu-i decât, ecou.

Că scriu, ce scriu, atestă-n fapt,

Că gându-mi zboară pe fereastră…
30 iulie ’99
 17 5

Voci din trecut…

Mamei mele (25 mai 1 897 –
1 3 august 1 97 1 )

Voci din trecut, ce fiori mi-aţi tot dat,

Zeci de ani aţi tăcut, timbrul lor a vibrat -
Ieri am comemorat, ziua când ai plecat,
Dar s-aprind lumânări, nu ştiu cum, am uitat!

Un mormânt părăsit mă tot cheamă la el,

Stai alături de trei, mai sunt doi la apel -
Pentru cei ce-am rămas, nu-i loc lângă voi,
Dezbinaţi azi suntem, chiar de suntem doar doi.

Când eram mult mai mici, nu ştiam cum va fi,

Un mormânt cu bunici ne-aduna pentru-a şti:
Că suntem dintr-un neam, c-om muri la un loc,
C-a pleca la străini, nu-i o glumă, nu-i joc.

Stau acum rupt de toţi şi de ce-am învăţat,

Şi mă-ntreb ne-ncetat, cum de m-am dezvăţat?!...
1 4 august ’99
17 6

Vreau...

Vreau să mor cum moare plopul:

Fără frunze, dar stând drept,
Sfidând vântul cu-al meu piept,
Înfruntând, de-o fi, potopul.

Vreau să mor la mine-acasă,

Colo, unde m-am născut -
Chiar de-i dincolo de Prut,
De hotare nu-mi mai pasă.

Sau să mor undeva-n Deltă,

Pe un ghiol, pe vreun canal,
Înspre mare, în aval,
Unde trestia e zveltă.

Iar cenuşa-n val să plece,

Să se-oprească pe-al meu mal...
2 iunie 2000
 17 7

Dorul
Un singur cuvânt pentru
un sentiment atât de complex!

Dorul nu-l poţi explica -

E ceva ce zace-n suflet -
Chiar de apelezi la cuget,
De un dor nu poţi scăpa.

Dorul macină români

Pe-orice colţ din lumea largă -
S-ar întoarce şi pe targă,
Să nu moară la străini.

Dorul nostru-i mai altfel -

Alţii n-au cuvânt să-l spună -
Cum suntem de-aceeaşi mumă,
Portughezii simt la fel.

Un cuvânt ce spune multe,

Ce-ar putea servi model...
23 iunie 2000
17 8

N-am mai scris...

N-am mai scris eu de mult

Căci nu am ce scrie -
În jur doar sicrie
Şi jalea ce-o-ascult.

În casă-i tumult
De ce va să vie -
O grijă şi-o mie
Sunt noul meu cult.

Mă rog şi ascult
A mea agonie -
Mi-e dor de pruncie
Ce dusă-i de mult.

Când n-am să mai scriu,

Nimic n-o să fie...
23 iulie 2000
 17 9

Vara asta...
Cu gândul la un cer austral.

Vara asta fierbinte

Cu-al ei iz tropical,
Mă împinge spre-un mal
Cu aduceri aminte.

Era vară fierbinte

Pe-acel mal indian,
Dar căldura de-ocean
Părea mult mai cuminte.

Şi-azi îmi vine în minte

Acel cer înstelat,
De nimica brăzdat,
Ce nu-ncape-n cuvinte.

Briza, chiar şi fierbinte,

M-a scăldat, mângâiat...
8 august 2000
180

Voi...

Voi aţi plecat,

Acolo, ştiu, vă este bine!
Mă-ntreb: cu noi, cum mai rămâne?
Oare, al cui, plătim păcat?!

Cum e la noi?
O ştiţi şi voi, nu e prea bine!
Ce-i destrămat, nu poate ţine,
Şi nu doar pentru că-s nevoi.

Familia-i în patru zări,

Cei tineri stau unde e bine,
Bătrânii nu mai pot a ţine
Hotarele uitatei ţări.

Ei mor cu suflet sfârtecat,

De dor de ieri, când a fost bine...
20 iunie 2001
 181

Să simt?!...
Apropo de „minoritatea română”.

Să simt că-s mic acolo

Când Ştefan era Mare?!
Să spun că trecând Prutul
Sunt dincol’ de hotare?!

Să-mparţi românii etnic

Scornind o limbă care
E-aceeaşi pân’ la Nistru
Şi dincolo, spre zare?!

Să vrei chiar dicţionare

Şi interpreţi s-apară,
Ce-ar spune mamei, mamă,
Şi Ţara, este ţară?!

O spun, e peste poate!

E cea mai grea ocară!
24 iulie 2001
182

Ca pe-atunci...

Să te mângâi, ca pe-atunci,
De la creştet pân’ la talpă,
Să depun pe-un sfârc ofrandă,
A sărutului balsam.

Să mă rogi să nu m-opresc,
Să te-nvăţ ce e iubirea,
Să mă-ntrebi - a câta oară?
Ce-a fost mărul lui Adam.

Eu să tac făr’ să m-opresc,

Să te duc în lumea care
Nu are astâmpărare,
Cu nimic asemănare,
Unde totul pare vis,
Să te simţi ca-n paradis...
30 iulie 2001
 183

Nu e minte...

Nu e minte să-nţeleagă
Ce se-ntâmplă-n România -
Unde este omenia?!
Unde-i cel ce poa’ s-o dreagă?!

Toţi se-ncumetă-n cuvinte,

Când e vorba de alegeri -
Sunt profesori, ţin prelegeri,
Şi ne-nvaţă, cum se minte!

Dar minciuna fiind scurtă

Se evaporă-n văzduh -
Cum românu-i om de duh,
O înghite ca pe-o turtă.

E-nţelegător românul
Şi se-apucă de, minţit...
7 august 2001
184

Nu e păcat...

Nu e păcat pe lume, fără vină -

Purtăm în conştient orice păcat!
Nu soarta ne aruncă jos în tină -
O facem noi, aşa, deliberat.

Nu poţi fi vinovat fără de vină -

Se pare c-a scornit-o-un avocat -
De stai să vezi, când scormoneşti în tină,
Nu poţi să nu te simţi, tu, vinovat.

Adesea-nvinuim chiar pe Înaltul,

De ceea ce ne-a-mpins înspre păcat,
E mai uşor să-nvinuieşti un altul,
Să poţi să ieşi, tu, nepătat.

Nu e păcat pe lume, fără vină,

Al nostru este-orice păcat!...
8 august 2001
 185

Sunt zile...

Sunt zile proaste-n viaţa orişicui,

Iar astăzi, cred, e una dintre ele -
Plecat mi-e gândul, pe-undeva, hai-hui,
Pe după nori, cu dorurile mele.

Mi-e dor de tot ce nu e pământesc,

M-am săturat de lucruri prea finite -
Să rup cumva cu tot ce-i omenesc,
Să uit dorinţele neîmplinite.

Să mă strecor în spaţiul infinit,

Să gust din timpul ce nu se sfârşeşte -
Să uit de tot ce m-a durut cumplit,
De-al meu trecut ce-ades mă umileşte.

Dar sunt şi zile când mă-ntorc smerit,

La tot ce-n mine Terra defineşte...
1 3 august 2001
186

Mi-am propus...

Mi-am propus să nu mai plâng

Anii ce s-au dus la vale,
Ce-au bătut o lungă cale
De-amintiri ce se tot strâng.

La ce bun să răscolesc
Ceea ce nu se întoarce?!
Precum mâţa care toarce,
La nimic să nu gândesc.

Ce folos că-mi pare roz

Tot ce zace-n vremi apuse?!
Astăzi relele-s nespuse
Şi ne-acoperă cu goz.

Mi-am propus, dar ce folos?!

Mă atrag imagini duse...
29 iunie 2002
 187

Ce n-aş da!...

Ce n-aş da să fie mulţi

Cei ce zbenguie prin casă,
Ce s-aşează la o masă
De îţi vine să-i săruţi!

Ce n-aş da să fie-ai mei

Toţi copiii de pe stradă!
Toţi buluc într-o ogradă...
Dar nu e precum o vrei.

Să aud cum râd întruna

Fără un motiv special -
Demonstrându-mi că-s egal,
Ei în joc să mă răpună.

Cred c-atuncea chiar le-aş da

Sufletu-mi, şi poate Luna...
1 2 iulie 2002
188

Un ocean...

Un ocean a înghiţit
Toate amintirile -
Astăzi amăgirile
S-au prea înmulţit.

Croazieră am sperat -
Să dezlege iţele -
M-am ales cu fiţele
Celor ce-au plecat.

Apă multă, ce să-i faci?!

Ne despart şuvoaiele!
Vin, dispar, mareele,
Tu le-aştepţi şi taci.

Un ocean, cândva iubit,

Spală amintirile...
1 2 iulie 2002
 189

M-am oprit...

M-am oprit iar la Buşteni

Să privesc cum Caraimanul
Tot scrutând înspre Ungheni
Vrea să stingă-ntreg aleanul.

Strălucind cu ochi de-oţel

Crucea printre nori pluteşte -
Adun gânduri fel de fel
Pân’ ce dorul m-ameţeşte.

Ce-o fi dincolo de Prut?!

Ce retorică-ntrebare!
Parcă ieri era un scut
La puhoaiele barbare.

Crucea asta ce pluteşte,

Nu-i doar cruce de oţel...
5 august 2002
190

Zile trec...

Zile trec făr’ să ne-ntrebe

Dacă asta vrem de fapt -
Cin’ să spună că-i un rapt?!
Cin’ s-asculte-aşa durere?!

E un moft, simplă părere,

Să tot vrei s-o prelungeşti -
Cu-orice zi te amăgeşti
Cum că asta-i a ta vrere.

Dar de stai a socoti

Cât de bine-i ’n-astă lume,
Te cutremuri şi, pe bune,
Implori Ceru-a te scuti
De-a fi martor la durere,
Din dorinţa de-a trăi...
25 august 2002
 191

Despre ce?!...

Despre ce-aş putea să scriu?!

Mă întreb întruna -
Despre ce-aş fi vrut să fiu?!
C-aş fi vrut cununa?!

Dar e un subiect banal -

Mulţi gândesc ca mine -
Toţi visăm un drum astral,
Presărat de bine.

Ce avem, e prea puţin!?

Visul nu dă pace -
Iar speranţa e un chin
Ce în suflet zace.

Înţelept e cel ce-n vis,

Rumegă şi tace...
1 1 iunie 2003
192

Dacă...
„Un fel de bunici...”

Dacă azi nu vin nepoţii

Vom fi mult mai abătuţi -
Pentru ei suntem bunicii,
Nu născuţi, de ei făcuţi.

Mulţi se-ntreabă: ce-i cu asta?!

Puneţi sufletul în joc!
Cei reali, ar spune basta!!!
Dar nu vor paie pe foc.

Şi-uite-aşa, cum timpul trece,

Se dezvoltă, chiar, un drept -
Cu ei timpul poţi petrece,
Morţii nu-i spui: te aştept!

Hai să-i sun! Ce se petrece?!

„Ba! Venim la făr’ un sfert”...
1 5 iunie 2003
 193

Poate...
Privind înapoi peste umăr...Cris

Privind deseori peste umăr

Îmi spun eu că: poate se poate
Să uit ce, de fapt, nu se poate,
Să-ncerc în sfârşit, să nu sufăr.

Ascuns-am de mine privirea

Ce spune mai mult decât pare -
În ea, tot ce-am şters, reapare -
Ce-a fost, şi ce este: iubirea.

Eu poz-am lăsat-o acasă -

A rupe, ştiam, nu se poate -
Un umăr, doi ochi, ce spun toate,
Chiar dacă sunt ani ce se lasă.

Acolo, cuiva, ştiu că-i pasă,

Căci ştie, că-n fapt, nu se poate...
1 5 iunie 2003
194

Sunt triste duminici la noi...

Sunt triste duminici la noi

Şi sâmbete făr’ aşteptare -
Sfârşitul se-anunţă, e-n toi,
Iar drumul, îngustă cărare.

Sunt alţii mai singuri: nu-s doi!

În linişte-nfruntă cuvântul -
Gândind la cea viaţă, de-apoi,
Din timp îşi aleg ei mormântul.

Ei ştiu că în ultimul drum,

Tot singuri vor fi, pe cărare -
Un preot?! pretenţie mare!
Când omul e singur, e fum.

O groapă comună, cel mult,

La capăt, pe-a vieţii cărare...
1 3 iulie 2003
 195

Dar dacă...

Dar dacă tot ce e în jur

Nu-i decât simplă-nchipuire?!
N-ar trebui să-mi dau de ştire,
Căciula singur să nu-mi fur?...

Să nu mai cred în ce-ntâlnesc?!...

Şi-atuncea, ce sunt munţii, marea?
Ce-i chipul tău şi sărutarea?
Ce-i ţărmul după care-atât tânjesc?!

Iluzii, ştiu şi eu că sunt...

Dar văzul? Simţurile toate?!
Să mă înşele?! nu se poate!
Pentr-un naiv sunt prea cărunt.

Şi las „dar dacă” la o parte

Şi cred în tot ce văd şi simt...
31 iulie 2003
196

Trec...

Trec zile şi luni şi anii în zbor -

Viteza sunetului e o nimică -
Lumina ochilor se pierde-n dor,
Un dor nespus de ieri, se amplifică.

Încerci zadarnic să ţii timpu-n loc -

Un vânt turbat, vârtej nebun, te smulge -
Trecutul piere, parcă prins de foc,
Şi-n faţă? Hău!...nimic nu se distinge.

Şi gândul, ce putea învinge tot,

Se stinge ca-ntr-o luptă inegală -
Şi resemnat tu strigi un „nu mai pot!”
Iar viaţa-ţi pare-o trecere banală.

Ce-a fost îşi pierde farmecul de ieri

Chiar dacă ai trăit o pastorală...
3 august 2003
 197

Aşteptarea

Chiar de nu primesc veşti bune

De la fraţii mei din Est,
Eu aştept ceva anume:
Să răsune un protest.

Să se-adune tot românul,

Cel de dincolo de Prut -
Pe ăst mal să sune tunul
Vocilor ce-au tot tăcut.

Ce hotar?! Prutu-i o apă

Ce-a lins rănile la fraţi -
Din el dragostea se-adapă
Din Cernăuţi pân’ la Galaţi.

Eu aştept, aştept veşti bune,

De la fraţii mei din Est!...
20 august 2003
198

Cât poate?...

Cât poate omul să îndure?

Mă-ntreb nedumerit de-a mea răbdare -
Nimic retoric în a mea-ntrebare -
Aş vrea un alt căciula să mi-o fure.

Şi-aştept răspunsul să-l primesc de-a gata,

De teama de a nu cădea-n ispită,
De-a crede că răbdarea e finită,
Şi ca atare, să strig tare basta!

Dar oare-i drept s-arunci vina pe altul?!

Când omu-i pus să-ndure peste poate,
Când crede că-l lovesc relele toate,
De ce n-ar cere-un sfat la Prea Înaltul?

Un sfat, e prea de tot! o rugăciune!

Dar şi-asta, cum să spun? pe bune!
5 august 2009
 199

S-au întâmplat...
(dor de Rădulescu)
Jelindu-l pe Mihai, fără să vreau,
citesc din Eminescu...

S-au întâmplat şi se întâmplă multe,

Şi, parcă, toate-s împotriva mea -
Şi cum să lupţi când legile-s oculte,
Când viaţa pleacă parcă-ar fi o stea.

Când amintirea ei e-o arătare

Ce bântuie-n memorie persistent,
E cum pe cer lumina unui soare
Ascunde lipsa marelui absent.

Şi-i greu să te prefaci că totu-i bine,

Memoria nu şterge cu-n delete -
Salvată e durerea de la sine,
De ce-ai iubit, chiar de-ai îmbătrânit.
E bine-aşa? Dar ştim noi ce e bine?!
Se-ntâmplă de când lumea-i pe pământ...
1 4 august 2009
200

Cum?!...
Sonetul finalului în doi...

Cum să-ţi văd chipul murind?!

Cum s-accept a ta plecare?!
Să rămân în aşteptare,
Să urmez cât mai curând?!

Ce-oi citi în ochii tăi

Înainte de-ai închide?
Că alt drum mi se deschide?!
C-oi zburda pe alte văi?!

Sau, mai rău, un alt îndemn:

Să nu plâng, totul dispare!?
Ce a fost, a fost o floare -
S-o păstrez cât pot de demn!

Cel mai rău e să rămâi,

Să trăieşti în amintire...
29 august 2009
 201

Gânduri negre se-adună...

Gânduri negre se-adună

Precum norii pe cer -
În răspunsuri, furtună,
Iar speranţele pier.

Să ajungi să vrei primul

La plecare să fii!
Cum să vrei să-i vezi chipul
Ce se duce-n pustii?!

Dar şi ea vrea să plece

Fără lacrimi, zâmbind -
Să aştepte să sece
Un trecut alergând?!

Asta, da!, zic, dilemă -

Ce s-alegi, suspinând?!...
28 august 2009
202

Am fost asemuit…

Am fost asemuit cu Morrie,

Măgulitor, dar nu se potriveşte!
Atâta-nţelepciune! Chiar, I’m sorry!
In căutare, mintea-ţi născoceşte.

Căci ai pierdut ce-ar fi putut să fie,

Profesorul ţi-a fost răpit de soartă -
Radul ţi-ar fi servit făclie,
Dar, chiar şi-aşa, el ţi-a deschis o poartă.

Şi eu i-am fost elev, prieten,

Şi-nţelepciunea lui am savurat-o,
Dar, hai! să nu mai prelungim sonetul,
Să-i dăm Cezarului ce-i aparţine -
El a plecat dar a rămas duetul:
Noi, prinşi de vraja zilelor de mâine…
28 august 201 0
 203

De tragedii…
Copiilor daţi morţii cu nepăsare
în sfera de foc a unui Spital de Maternitate

De tragedii nu ducem lipsă,

S-au scris ficţiuni cu „peste poate”,
Dar dacă stau eu a socoate,
Ficţiunea intră în eclipsă.

Ce se întâmplă azi pe Terra,

Când oameni mor de foame şi de boală,
Când bani se cheltuie fără sfială,
Iar nepăsarea bântuie precum holera,
Te-ntrebi de ce mai folosim ficţiunea,
Pe post de inspiraţie sterilă,
Când simplul reportaj, scris fără milă,
Ar ridica pe piedestal raţiunea.

Spuneam că nepăsarea e holeră,

Cu gândul la ’cei prunci încinşi în sferă…!
28 august 2010
204

În primul rând, ce-i fericirea?!...

Apropo de „Eşti fericit, prietene?!...”
- Răspuns pentru Monica

M-am întrebat azi noapte, cum mi-e firea, -

Căci noaptea-i sfetnic bun, precum se ştie, -
În întuneric nu se-amestecă privirea,
Şi nici urechea nu-ntervine cu-o prostie.

Rămâi cu gândul învelit în noapte,

Când liniştea-i stăpână peste toate,
Şi-n astfel de condiţii coapte,
Te-arunci în speculaţii peste poate.

Şi totul ţi se pare ca la carte,

Răspunsul, parcă, vine de la sine -
Căci fericirea-nseamnă „a-nţelege”,
Iar „înţelegerea” deschide drumul, către
moarte.

Să înţelegi menirea, sensul vieţii,

E să trăieşti în paralel cu „fericirea”…
29 aug. 201 0
 205

La cimitir

Azi m-am plimbat printre morminte -

Ea sta pe-o „bancă”- piatră de mormânt -
Ne-am dus să ne-odihnim, fără cuvinte,
Avizi de linişte, de-al păsărilor cânt.

Mi-am amintit de ce am scris odată -

De dreptul morţilor de sub pământ -
De-a fi vegheaţi în liniştea curată
De cei ce le-au fost dragi pân’ de curând.

Ea se ruga pierdută în tăcere,

Eu, curăţam din timpul ce s-a scurs -
Trecuse anul, făr-a noastră vrere,
Iar colbul, parcă-n suflet mi-a pătruns.

Dar nu, nu mi-am făcut reproşuri -

Ştiam că nu ar fi de-ajuns…
2 iunie 201 1
206

Mi-amintesc…

Mi-amintesc uneori
De ceva ce n-a fost -
Cufundat în trecut
Nu găsesc nici un rost.

Cum să am amintiri
Ce în vis înfirip?!
Ce n-a fost, nu a fost -
Să-nţeleg nu e chip.

Nu cumva construiesc
Un castel de nisip
Pentru un viitor
Ce-l plasez în trecut
Ca să pot să repet
Ce în fapt nu-i făcut?!
4 iunie 201 3
 207

O rază de lumină...

O rază de lumină
Pătrunsă într-un suflet,
Trezeşte o speranţă
Sau bâjbâie-n penumbră?

Acolo unde norii

Se zbenguie în voie
Lăsaţi vraja Pandorei
Să spulbere cea umbră.

Căci ce-i mai rău de este

Să-nchizi la rază ochii?!
Lumina chiar se stinge
Păstrând o stare sumbră.

Mai bine lărgiţi fanta

Lumina să pătrundă...
2 iunie 201 4
208

Sunt şi zile...

Sunt şi zile-ntunecate
Ce în noapte mă trimit -
Chiar cu pleoape ridicate
Îmi simt sufletul rănit.

Bâjbâi prin ce e acolo -

Labirintu-i de ne-nvins -
Mă lovesc doar de păcate
De regrete sunt cuprins.

C-am făcut verzi şi uscate

S-au pierdut prin amintiri -
Dar ce caută în suflet
Şiru-ntreg de amăgiri?!

Am crezut, şi a fost bine,

În nespuse plăsmuiri...
5 iunie 201 4
 209

Amurg de foc...

Amurg de foc pe-un vârf de deal

Ce-ar mai putea să-nsemne oare?
Eu am vorbit de o plecare -
A fost pretextul ideal?

Amurgu-nseamnă un sfârşit -
Adio! pronunţat de-a ta privire -
’Cel chip gingaş mi-a dat de ştire
Că-n ce am spus, m-am cam pripit?

Ar fi nespus de dureros
Dacă am da curs supărării -
A apărut semnu-ntrebării -
Dar eu n-am spus-o arţăgos...

S-o spun cinstit, nici n-aş putea -

Când te privesc, sunt dus de val...
7 iunie 2014
210

Să nu spui...

Să nu spui faptelor pe nume

Când faptele se vor uitate -
Poţi provoca tăceri oculte
Şi nimeni nu-ţi va da dreptate.

Am încercat, deunăzi, teste

Cu cei, ce-i ştiu, gândesc ca mine -
Dar cu-o tăcere vinovată
Ei mi-au şoptit că nu e bine.

Voi căuta acele ziceri

Ce-au provocat nedumerire -
Le-oi şterge ca-ntr-o „mea culpa”
Dar, vor risca o revenire?!

Nu cred, „Politica-i o curtezană”

A spus-o parcă Muşatescu...
1 3 iunie 201 4
 211

Sunt sclavul...

Sunt sclavul unui fel de-a fi

Încă din copilărie
Mi-amintesc de-a mea pruncie
Când sfidam a suferi.

Totul mergea foarte bine

Când eram cel ascultat,
Eram mult prea adorat
Ca să nu ascult de mine.

Toţi ştiau a mea meteahnă

Şi o respectau zâmbind -
Doar cu-n zâmbet cucerind
N-acceptam nici o pomană.

Era dreptul cucerit

Ce-i plăcea în răsfăţare.
20 iunie 201 4
212

De ce?!...

De ce să plâng ceva ce-a fost?

De ce să plâng ce va să vie?
Prezentul dintre ele e un vis,
O punte plină doar de nebunie.

Ce-a fost e dus fiind trecut

Ce va să vie-i doar speranţă,
Ce este-i viaţă cu tumult
Un vis ce-i plin de cutezanţă.

Şi-atunci mă-ntreb, de ce să plâng

Când totu-n jur înseamnă viaţă?!
Iubesc şi simt că sunt iubit
Chiar de-i închipuire, e-o povaţă.

Căci ce n-am spus, o spun acum -

De viaţa asta-oricine se agaţă...
3 iulie 201 4
 213

Trecutul...

Trecutul l-ai cântat cu măiestrie,

Nu ştiu nimic din el, dar înţeleg
Ce-a fost cândva acea mare iubire,
Din lacrima iubirii o dezleg.

În strigătul din urmă simt durerea,

Căci soarta, ca şi pe alţii, te-a lovit
Dar ai găsit cărarea împăcării
Spre Domnul cel de Sus tu ai privit.

În dragostea de mamă e-a ta forţă

Şi o arăţi la fiecare pas,
Dar porţi pe-ascuns povara ne-mplinirii
Ce-oricât ai vrea, în suflet a rămas.

Sonet să fie astă constatare?!

Sau un regret, c-am fost doar un popas...
6 iulie 201 4
214

Încerc...

Încerc să rup prezentul cam în două -

Cum a-nceput, şi cum se va sfârşi -
Am cunoscut o lume, parcă nouă,
Acum alunec înspre-a nu mai fi.

Împins să las ce-a fost mai ieri arhivă

Am alergat în lumea-unor copii -
Din versuri noi creştea încet, firavă
Oculta stare-nvăluită-n utopii.

Şi timpul a-nceput să se contracte

Nu-mi ajungea simţind că s-o sfârşi,
Speriat grăbeam a mele fapte
Chiar dacă visul îmi şoptea: nu te pripi!

Şi s-a-ntâmplat ce-avea să se întâmple -

Postumele s-au stins, chiar de-au fost vii...
6 iulie 201 4
 215

Am spus-o parcă...

Am spus-o, parcă, şi-o mai spun,

Nu poţi uita iubiri din urmă,
Păstrează-le în amintiri,
Ce-i nou, vechiul nu îl curmă.

E o arhivă, un seif ascuns

În sufletu-ţi plin de speranţă,
Şi-oricât ai fi sclav în prezent
Trecutu-i plin de cutezanţă.

Şi-apare când nici nu te-aştepţi

Cu semne de-ntrebare persistente,
Şi-oricât încerci să le-ocoleşti
Te-oprești la clipele absente.

Şi-aşa apar clipe de vis

Nostalgice şi insistente...
1 2 iulie 2014
216

La ce ?!…

La ce să curgă-a mele lacrimi

Privind la ce-am lăsat în urmă?!
Trecutu-i un imbold, spre patimi
Semnal că șirul nu se curmă

Și-or năvăli visări oculte

În utopii nebănuite
Noi Zâne-așteaptă să te-asculte
Dând sens chemării ne-mplimite

Iar noul ciclu-n formă nouă

Va repeta greșeli știute
Scăldate dimineața-n rouă
Iar în amurg, noi căi pierdute

La ce, atunci, acele lacrimi

Pentru ce am lăsat în urmă?!
1 1 iunie 2015
 217

Dor…

Dor de Ducă
Dor de casă
Dor de visurile mele
De utopice-ncercări
Rod al unor deziluzii
Un imbold spre
Noi visări
Dor de neostoitul
Dor de Ducă
Să mă plimbe
Spre noi zări
Cum să las
Minuni terestre?!
Nicăieri nu le-ntâlnești
Ducă-a mea
Cu drum de-ntoarceri
M-aducea
De-unde-am plecat
218

Căci un dor
E-un Du-te-Vino
Ce-ai lăsat
De neuitat
Cerul l-am tot admirat
Plin de stele luminoase
C-un trecut
Necunoscut
Cu un drum
Doar tu te du
Fără cale de întoarceri
Monoton
Prin Infinitul
Cel fă-r de-nceput
Fără Sfârșit
Dorul meu de
Dor de Ducă
E legat de
Du-te-Vino
 219

Am mai spus-o
Și-o susțin
De Ciudat ce sunt
Cine să mă mai
Convingă
Că există-un alt
Pământ?!
6 iunie 201 5
220

Oare…

Oare ce s-a-ntâmplat
Cu ce părea iubire?
Am cunoscut-o-n ochii tăi
Crezând n-a lor sclipire
Cum poate să dispară
Duioasa amintire?
Trecut-au ani și nu puțini
Nu cred în amăgire
Ne vom privi vreodată-n ochi
De soartă puși în față?
Sau ne vom fâstâci sfioși
Nimic să nu dea viață
Unui trecut de visător
Utopic ca o ață…
8 iunie 201 5
 221

Caut…

Caut un subiect
Ce să fie oare?!
Am epuizat?
Sufletul mă doare?
Mereu m-am temut
Că veni-va clipa
Când fără de vers
Oi lăsa echipa
De prieteni dragi
De-amintiri sublime
Și-oi lăsa un gol
Iubirii în rime
Caut în zadar
Ceva să m-anime
1 3 iunie 2015
222

De câte ori…

De câte ori pleci

Simt, parcă, cum Cerul
Cu negrii săi nouri
Mă-nvăluie tot
Și-n bezna profundă
Cat raza de soare
Să pot privi-n urmă
Să văd ce-am pierdut
Dar bezna ascunde
Ce-a fost ieri lumină
Și chipul tău gingaș
Să-l văd nu mai pot…
Plecarea-i, plecare
Cu tot ce-am avut…
1 6 iunie 201 5
 223

Toamna:
,,Fac drumuri lungi printre memorii -
Ades’, la geam, m-apucă zorii...”
224

Motto: ,,Începi să ştii ce e singurătatea

atunci când auzi tăcerea lucrurilor”
Emil Cioran
 225

Hai!...

Hai! vino!...nu! pleacă!

Vibrez între viaţă şi moarte acum -
Mereu se strecoară în suflet un dacă
Şi gândul destramă al visului fum.

Hai! vino!...da! vino!

Rămâi, de se poate, pe-al gândului drum -
Mereu se strecoară un du-te! un vino!
Şi-n orice îndemn rămân trist, ca acum.

Te chem şi te-alung,
Sau te-alung şi te chem iar,
Căci mrejile tainei eu nu le-am pătruns.

Te du! sau...rămâi!
Fii moarte sau viaţă!
Încearcă şi află în tine-un răspuns...
8 noiembrie ’85
226

Plânge...

Plânge mama, plânge tata,

De când pruncu-i dus în lume -
Nu sunt vorbe a o spune,
Cât de mult lipseşte fata.

Plânge casa pe tăcute,

De te-apucă nebunia -
Am uitat şi bucuria,
De-a trezi clipe trecute.

Amintirile storc lacrimi,

Iar tăcerea-i le sporeşte -
Oare asta ne doreşte?!
A uitării crunte patimi?!

Dar reversul n-o-nspăimântă?!

N-a aflat ce-i remuşcarea?!...
20 sept.’93
 227

Au trecut...

Au trecut primăveri,
Veri întregi, toamne triste,
Ierni stupide şi reci,
Cu-aşteptări fanteziste.

C-om primi veşti mai des -

Şi-o aduce aminte -
Ea, ce-a fost, parcă ieri,
Cum spuneam: prea cuminte.

C-o veni înapoi,

Deprimată de bine -
Prea sătulă de zbor -
Să mai stea lângă mine.

Şi-oi scăpa de-al meu dor,

Şi-o fi bine, în fine...
20 sept.’93
228

Ascultaţi!...

Ascultaţi de părinţi,
Chiar de sunt mai bătrâni!
Voi rămâneţi tot prinţi,
Pe-a’ lor inimi stăpâni.

Nu uitaţi că-n curând,

Ei vor fi un trecut
Şi, atuncea, plângând,
Veţi fi fără de scut.

Ascultaţi-i zâmbind -
Ei doresc amăgiri -
De-a’ lor vorbe fugind,
Îi frustraţi de-amintiri.

Ascultaţi-i răbdând,
Faptul că-s prea bătrâni!...
22 sept.’93
 229

Să nu crezi...

Să nu crezi că trăim veşnic,

Să nu crezi că timpul stă!
Cursul vieţii e-o năpastă -
Lumânare pusă-n sfeşnic.

Lin se stinge lumânarea -

Intră-n beznă pe vecie.
Cel puţin, aşa se ştie -
Nimeni n-a întors cărarea.

Nu, nu-i veşnică prezenţa -

Nici măcar în amintire -
Viaţa e o plăsmuire,
Ce se pierde cu absenţa.

Să nu crezi că trăim veşnic,

Nici că timpul mai şi stă...
26 sept.’93
230

Multe...

Multe-n viaţa-mi s-au schimbat -

Chiar şi-a mea înfăţişare -
În oglindă-o arătare,
Mă-nspăimântă ne-ncetat.

Unde-s ochii ce sclipeau

Plini de-a vieţii desfătare?!
Păr vâlvoi, cu plete care,
Ochii altora-ntorceau.

Şi-astăzi se întorc priviri

Cu-ntrebări nedumerite,
Căutând, pe ocolite,
Să scruteze amintiri.

Doar un lucru-i neschimbat -

Dorul meu de-ntinsa mare...
3 oct.’93
 231

Toamnă...

Toamnă rece, timpurie,

Fără galben, fără roşu -
Făr’ să vrei gândeşti la Moşu’,
Şi-aştepţi iarna, iar, să vie.

A venit, aşa, deodată,

Şi-a pătruns în case, 'n oase -
Frunzele-au rămas frumoase,
De un verde fără pată.

Vântu-nchide geamuri toate,

Fumu-ncepe să se-nalţe;
Un copil vrea să se-ncalţe,
Cu patine, fără roate.

Numai ploaia mai lipseşte -

Sau o lapoviţă poate...
4 oct.’93
232

Mi-e dor...

Mi-e dor de tine, Moçambique,

Cum nu mi-a fost dor niciodată,
De faţa ta de ciocolată -
Acum, când nu mai am nimic.

Mi-e dor de flori, de-ocean, de soare,

De fructe, scoici, de nopţi târzii,
Te-aştept în visul meu să vii -
’Ţi mai aminteşti de mine, oare?!

Mi-e dor şi nu am cui s-o spun -

Fac drumuri lungi printre memorii -
Ades’, la geam, m-apucă zorii,
Şi-oricât aş vrea, nu mă adun.

Mi-e dor de tine, Moçambique,

Acum, când nu mai am nimic...
5 0ct. ’93
 233

Ţie...
Ţie, versurile-mi scriu…

Ţie, gândurile-mi toate -

O să ştii, când n-am să fiu,
Câte-au fost de peste poate?!

Ţie, viaţa eu mi-aş da,

Ţie, dragostea mea toată -
Vei afla, când voi pleca,
Că n-am fost parte din gloată?!

Ţie-ţi scriu făr’ de răspuns,

Ţie-ţi dau mereu dreptate -
Oare simţi că ţi-am ascuns,
C-oi pleca curând în noapte?!

Ţie, nu-ţi voi reproşa,

C-ai plecat aşa departe...
1 nov .’93
234

Sunt pe cale...

Sunt pe cale de-a nu fi -

Cât mai este oare?
Cine-n lume poate şti,
Cât va mai fi soare?!

Sunt pe cale de-a privi,

Viaţa drept povară:
Dac-o muscă poţi strivi,
Moartea-ţi nu-i ocară.

La ce oare să trăieşti,
Când pierdut-ai totul?!
Dacă simţi că-mbătrâneşti,
Morţii să-i dai votul!

Când nu-ţi pasă de nimic,

Spui: „mă doare cotul...”
1 nov .’93
 235

Doamne,...

Doamne, cum aş vrea să mor!

Pe la miez de noapte -
Să nu văd cum las un dor,
Şi-ale tale şoapte.

Să mă duc fără să ştiu

Cui te las eu pradă -
Nu mai pot, mă crezi, să fiu,
Câine de ogradă.

Am fost, cred eu, cum să spun?

Aşa, bun la toate -
Acum, toate, parc-apun,
Lunecând în noapte.

Vreau să mor fără să ştiu -

Noaptea, de se poate...
6 nov .’93
236

Ultima dorinţă...

Care-i ultima-mi dorinţă?

Să-mi văd pruncul revenind -
Să mă vadă cum, zâmbind,
Nu mai ştiu de suferinţă.

Chiar de-o fi să fie-n treacăt,

Eu să simt în ăst popas,
Al iubirii noastre glas,
Pe un drum ajuns la capăt.

Să n-aduc vorba de moarte,

Să ne facem planuri iar -
Să mă fac că n-am habar,
Că va fi din nou departe.

Să nu-i spun că-i în zadar,

Să cultivi vise deşarte...
1 0 nov .’93
 237

A nins...

A nins, şi-un alb imaculat

Acoperă şi case şi morminte -
E şi frumos şi trist şi n-am cuvinte,
Să recunosc, că-n fapt, eu am clacat.

Când primul fulg m-a întristat,

Am înţeles că nu mai este ca-nainte -
Pe-atunci gândeam numai la lucruri sfinte,
La Steaua ce pe Cer s-a arătat.

Venea Ajunul mult visat,

Şi Moş Crăciun se auzea pe-aproape -
Cu Ene Moşul lunecând pe pleoape,
Visez s-aducă timpul ce-a zburat.

Şi azi e albul tot imaculat,

Dar gându-mi zboară numai la
morminte...
1 4 nov .’93
238

E ger...

E ger, polei, şi-un fel de ceaţă

Învăluie suflarea toată;
Preocupaţi doar de socoată,
Supuşi-aşteaptă-o nouă viaţă.

Nu vezi ţipenie pe stradă -

Copii-s ţintuiţi de frică -
Cum hainele nu se mai strică,
Belşugu-ncepe să se vadă.

Bunici, părinţi, copii, grămadă,

Se-nghesuie pe lâng-o plită;
Încet dispare-orice ispită,
De-a sări gardul din ogradă.

Să fie-o linişte prevestitoare?

Decembrie să scoată lumea-n stradă?!
( Se poate!...)
28 nov .’93
 239

Nostalgie...

Se spune că, în prag de moarte,

O clipă-ţi readuce-ntreg trecutul.
Să fie ăsta începutul?
Căci se perindă totul ca-ntr-o carte.

Mă văd copil, pe-un mal, departe -

E locul ce-a marcat copilăria -
De-atunci un mal înseamnă bucuria,
De-a apelor splendori să tot ai parte.

Văd fluviul lunecând la vale,

Pescari lăsându-şi lotca-n libertate,
Un soare-aprins‚ 'n-amurg, pe săturate,
Şi-aud în mine-un trist oftat de jale.

Să fie ăsta, oare, începutul?!

Sau, pur şi simplu, este nostalgie...
29 nov .’93
240

Dacă...

Dacă tu nu ne răspunzi,
Dacă tu preferi tăcerea,
Fie cum îţi este vrerea,
N-ai de ce să te ascunzi.

Totul s-a schimbat mai nou -

Nici n-avem ce a ne spune -
Toate au un soare-apune,
Dar mai au şi un ecou.

El în suflet răscoleşte
Amintind de ce a fost -
Chiar de pare fără rost,
Tot de tine-mi aminteşte.

Al tăcerii adăpost,
De-amintiri, nu te fereşte...
3 sept.’95
 241

Tristeţea mea...

Tristeţea mea-i încăpătoare -

Păstrează chiar şi amintiri -
Suite-ntregi de amăgiri,
Cu un ecou ce încă doare.

Tristeţea mea-i molipsitoare -

O simt la cei din preajma mea -
Nu că mi-ar place, nu c-aş vrea,
Sunt companie-obositoare.

Tristeţea-i însăşi a mea fire -

O sumă între-a fost şi e -
Degeaba-ntreb mereu „de ce? ”
Ea zace în a mea privire.

De n-aţi aflat,
Vă dau de ştire...
8 sept.’95
242

Totu-mi spune...

Totu-mi spune să nu plec -

Totu-i împotrivă -
Ca ţiganul mă înec
Dus de o derivă.

Totu-mi spune să rămân

Lângă cei de-acasă -
Ascultând, eu tot amân,
Chiar de mă apasă.

Totu-mi spune să mă plimb,

Să privesc morminte -
Crucea mamei poartă-un nimb
De-aduceri aminte.

Când să-i spun că vreau să plec,

Nu găsesc cuvinte...
1 0 sept.’95
 243

Mai stai!...

Mai stai, viaţă, nu pleca;

Am atâtea încă-a spune!
De ce soarele apune,
Când lumina-i viaţa mea?!

Vreau să plec când oi şti eu -

S-ar putea că niciodată -
Nu mai sunt ca altădată
Când visam să mor mereu.

Dacă totuşi vrei să pleci,

Pleacă fără preavize -
Cum dispar a’ mării brize
Când rămân plajele seci.

Să n-apuc un soare-apune
Şi să plec discret, pe veci...
1 0 sept.’95
244

Plouă...
Lui Menuhin, cerându-i iertare...
Concert la Cotroceni

Plouă, zis mai bine, cerne!

Toamna şi-a intrat în drepturi;
În curând vom scoate pături
Şi ne vom ascunde-n perne.

Apa peste tot bălteşte -

Slalomul e-acum la modă -
Cui să-i mai închini o odă?
Celui care nu stropeşte?!

Poţi să-l cauţi mult şi bine -

Cam de mult nu se mai poartă -
Azi se trag cu toţi de toartă!
Chiar şi la concert, în fine...

Plouă, zis mai bine, cerne!

Noaptea-n mine se aşterne...
23 sept.’95
 245

Ba, omu-i sub vremi!...

Tot omu-i sub vremi,

Oricât ne minţim -
Ca Cerul pe-Atlas
Ne-apasă, simţim.

Blestemul cumplit
De-a tot îl purta,
Răsună în noi
Şi-l vom asculta!

Nu-i om peste vremi,

Nici neam pe pământ -
Cu toţi coborâm
Încet în mormânt.

Că omu-i sub vremi,

Azi tot mai mult ştim...
28 sept.’95
246

Să nu-ncerci...

Să nu-ncerci să-ţi afli soarta

Într-o ceaşcă de cafea -
Zaţu-ţi spune cam ce-ai vrea
Chiar de-nvârţi ceaşca cu toarta.

Mai spre Est sau Soare-Apune,

Mai spre Nord sau mai spre Sud -
Nici uscat şi nici prea ud,
Zaţul tot nu-l poţi supune.

Zaţul e ca o pictură -
Mai modernă, vreau să spun -
Îţi închipui ceva bun
Şi faci caz şi de cultură.

Nu e chip să-ţi afli soarta

Într-o ceaşcă de cafea...
30 sept.’95
 247

Să nu vrei...

Să nu vrei răul nimănui -

Aş vrea să-nvăţ lecţia asta -
Să spun la orice, simplu, basta!
Să iert greşeala orişicui.

Să nu vrei răul să-l plăteşti -

E un efort ce-ntrece multe -
Oricât sunt căile de-oculte,
Credinţa-n bine să n-opreşti.

Ci doar să vrei să fii mai bun -

Ca azi, ca ieri, ca-ntotdeauna -
S-aplici principiul ăsta-ntruna
Chiar de te vor numi nebun.

E poate-o simplă utopie,

Da-n orice vis e ceva bun...
30 sept.’95
248

Noi facem parte...

Apropo de parastase…

Noi facem parte dintr-acei

Ce se închină la morminte -
Sunt gesturi fără de cuvinte,
Dar ţin s-o spun gândind l-ai mei.

De mici am învăţat să-i prăznuim

Pe cei plecaţi din lumea asta -
Azi tinerii ne strigă: basta!
Cei morţi, cu morţii! Noi trăim.

Bătrânii bântuie prin ţintirim,

Cu lumânări, cu flori în glastră -
Un corb, e-o pasăre măiastră,
Ce, parcă, ne îndeamnă să trăim.

Dar gândul ni-i furat de ce va fi,

Când n-or veni cei tineri la morminte...
3 oct.’95
 249

Şi puterea...

Şi puterea şi-oponenţii
Nu ştiu decât să profite -
Funcţii, case, investiţii(?!),
Obţinute pe-ocolite.

Parlamentul le permite
Să-şi exprime chiar părerea
Stânga, dreapta, teoretic,
Despărţite cum ni-i vrerea.

Vrerea ce am consemnat-o
Când a fost să îi alegem -
Am crezut chiar în principii
Şi-uite-acum cam ce culegem!

Ce-i cu stânga, ce-i cu dreapta,

Astăzi nu mai înţelegem...
7 oct.’95
250

Fantezie...

Pian, cor şi o orchestră -

Te cutremuri când răsună -
Tot vibrezi, precum o strună,
La ’cea muzică celestă.

Clapele ar vrea să spună

Că-i un imn închinat vieţii -
Bucuria dimineţii
Cu întregul cor răsună.

Peste tot orchestra ţine

Să creeze atmosfera -
Eşti în ceruri?! Eşti pe Terra?!
Oricum eşti unde e bine!

Fantezie-nălţătoare
Ce o simţi cum curge-n vine...
8 oct.’95
 251

Tristeţea mea...

Tristeţea mea-i congenitală

Ce m-a-nsoţit precum o umbră -
Prea mult a fost viaţa mea sumbră,
Şi-a devenit forţa-mi vitală.

Tristeţea mea-i dintotdeauna -

O ştiu de când eram de-o şchioapă -
Mă mir că n-am ajuns în groapă
Atunci când m-am certat cu luna.

Ea m-a vrăjit mergând cu anii,

Şi m-a-ndemnat să fiu poetic -
Când mi-am dat seama că-s patetic
Eu m-am jurat să-ndrăgesc banii.

Dar bani-s bani, nu sunt de mine -

Tristeţea-n schimb, e-acum fatală...
1 1 oct.’95
252

Ce se-ntâmplă?! ...

Ce se-ntâmplă cu tine?!
Ce se-ntâmplă cu voi?!
Nu mai ştim azi de tine,
Nu mai ştim de voi doi.

O tăcere ce-apasă
Se aşterne-ntre noi -
Noaptea neagră se lasă
Şi-om muri fără voi.

Făr’ să ştim ce-i cu tine,

Nici cu ce am greşit -
Scrie-atât, că ţi-e bine,
Să murim liniştit.

Scrie chiar şi-o minciună,

Dacă-n fapt ne-ai iubit...
1 4 oct.’95
 253

Din Haos...

Din Haos s-a născut pământul

Şi-n Haos se va transforma -
E mult de-atunci? Mai e mult încă?
Mai bine nu te întreba.

De ce un Haos cu majuscul?
Nu ştiu răspunsul eu a-l da!
O fi suprema forţă-a lumii?!
De-o fi, eu lui m-aş închina.

Dar nu pot şti de-atâta haos

Ce stăpâneşte-acest pământ -
Scăpa-voi oare de-ntrebare
Când voi şti ce este-n mormânt?!

Din Haos s-a născut pământul,

Pe când era doar în cuvânt...
1 4 oct.’95
254

Toamnă, bine ai venit!

Toamnă, bine ai venit!

Chiar dacă aduci sfârşitul -
Frunze cad şi infinitul,
Se deschide-ngălbenit.

Galben–ruginiu - roşcat
Se aşterne sub picioare -
Orice sângerează doare,
Până când nu ai plecat.

Eu strivesc culori divine

Şi îmi spun că nici nu-mi pasă -
Pasienţa vreau să-mi iasă:
Să pornesc la drum, în fine.

Ca şi frunza-ngălbenită
S-anunţ viaţa ce revine...
1 7 oct.’95
 255

Toamna

Toamna şi-a intrat în drepturi -

Frunze cad îngălbenite -
Printre umbre desfrunzite,
Joacă pete de lumină.

Galbenul pătat de sânge,

Când îl calc mă înfioară -
Corbi din cruce-n cruce zboară,
Cimitiru-ntreg suspină.

Marmora-i mai albă, parcă,

Prin contrastul de culoare -
De pe-o cruce-un Christ priveşte,
Spre mormântul în ruină.

Ziua morţilor e-aproape -

Tineri câţi oare-or să vină? ...
21 oct.’95
256

Tăcerea
Lor, de peste ocean...

Tăcerea poate spune multe,

Doar că-i mai greu s-o înţelegi -
Ea are legile-i oculte
Ce nu-i uşor să le dezlegi.

Tăcere-ascunde sentimente
Şi uneori drame întregi -
În ea se pierd evenimente
Şi chiar destine de pribegi.

Tăcerea poate fi fatală

Când îţi răspunde la-ntrebări -
E egoistă, criminală,
Fără să-i pese de urmări.

Tăcerea voastră spune multe,

Chiar de-i mai greu s-o înţelegi...
29 oct.’95
 257

Mă privesc...
Anilor pierduţi...

Mă privesc în oglindă
Şi nu pot să-nţeleg -
Cel ce-acum mă priveşte
N-are chipul întreg.

Parcă n-ar fi în viaţă -

E un mort ambulant -
N-are-n ochi vreo sclipire,
Doar ceva arogant.

Să se ia, vrea, la harţă

Cu acel care-a fost -
Presupun, vede-n mine,
Un trecut fără rost.

Cred că-şi spune, în sine,

C-a trăit ca un prost…
30 oct.’95
258

De ziua...

De ziua celor ce-au murit

Îi trec cu gândul în revistă;
Şi mă apucă-un dor cumplit
De toţi ce azi nu mai există.

E prea puţin să-i port în gând -

Prea mare-i hăul ce se naşte -
Cei vii, să nu-i uitaţi nicicând,
Pe morţi nu-i scoală nici un Paşte!

Ei pleacă - amintiri rămân -

S-avem doar grijă de morminte!
Pe amintiri poţi fi stăpân
Cât eşti stăpân pe a ta minte.

De vreţi să dăinuie mai mult,

Transmiteţi totul prin cuvinte! ...
2 nov .’95
 259

Ninge...
Micului Paris de altădată.

Ninge fantastic, ninge măşcat -

Cerul ia-n braţe pământul -
O clipă spre Sus o ia gândul,
Mirat că eu tot n-am plecat.

Albul de nea se aşterne pe jos -

Ascunde chiar şi noroiul -
Şi-aşa dispare gunoiul
Ce-mbracă oraşul fălos.

Şi parcă nu-ţi vine a crede -

E-un basm coborât printre noi -
A fulgilor horă e-n toi
Şi spaima din noi nu se vede.

Ce spaimă? Mi-e frică de-o ploaie,

Ce-ar face din alb iar noroi...
5 nov .’95
260

Azi m-am întâlnit...

Azi m-am întâlnit cu moartea -

Ce hidoasă mi-a părut!
Să-ntind mâna nu am vrut,
Dar ea tot şi-a luat partea.

Am simţit cum a plecat

Înspre lumea nefiinţei -
Cota mea a umilinţei -
Şi nespus m-am bucurat.

Să trăieşti în umilinţă
Era greu de suportat -
Parcă ieri m-am aplecat
Sprijinit pe o credinţă.

De-o mai întâlnesc odat’,

I-oi da-ntreaga mea fiinţă...
1 8 nov .’95
 261

Adio!

„Adio drepturile-şi cere”

Spunea-ntr-un cântec un poet -
Încerc să fiu azi înţelept
Şi-ţi spun, sperând: la revedere!

Ocean de dragoste sorbită,

De-o clipă-n timpul infinit -
Acuze-aud la nesfârşit
Şi-ncerc să lupt cu o ispită:

Să las trecutul să mă-ngroape -

De el nu pot fi eu frustrat -
Sublime clipe ce-au plecat
Să mă-nsoţească-n jos pe ape.

La revedere-i doar speranţă -

Adio-ar spune-acel poet...
20 nov.’95
262

Eu sunt ?!...

Eu sunt nebun?! lumea-i nebună?!

Mă-ntreb neştiind a răspunde -
Un frig de morminte pătrunde,
Căci soarele-i gata s-apună.

Mă port ca o fiară rănită -

Rănesc şi m-arunc înainte -
Nimic bun nu-mi vine în minte
Şi hău-i suprema ispită.

Şi ce e mai rău decât răul

Ce-şi face chiar omul cu mâna?!
Aştept să mă-nghită ţărâna
Ce-ascunde-n morminte tot hăul.

De-acolo nu scapă-ntuneric,
Acolo nimic nu pătrunde!...
30 nov .’95
 263

Voi !...
Copiilor, în general...

Voi, ce-atât analizaţi,

A’ părinţilor zis „fapte”,
Încercaţi să acuzaţi,
Folosind a vorbei şoapte.

Să nu afle lumea-n târg,

Cele „rele-nfăptuite”
Gânduri care dau în pârg,
Nu-s chiar coapte, nu-s gândite.

Căci e greu să dai ’napoi,

După doi, trei paşi ’nainte -
Urma răului din voi,
Nu dispare prin cuvinte.

Paşii lor, chiar de-s mărunţi,

Îi duc sigur spre morminte...
30 nov .’95
264

La tropic

Verde, galben, roşu-aprins,

Violet - albastru-i cerul -
Jungla-nchide-ntreg misterul
Într-un sens de nepătruns.

Soarele nici nu s-a stins

Că şi-ncepe-al nopţii freamăt -
Aud forfotă, un geamăt,
Mă trezesc de spaimă prins.

Un arbust ce l-am atins,

Mă atacă pe la spate -
Negrul nopţii brusc lăsate
Peste toate stă întins.

Nu vreau beznă, nu vreau noapte -

Vreau un curcubeu aprins…
1 1 oct.’96
 265

Fă ceva !...
Lui Cris.

Fă ceva şi te salvează!
Eşti sub vraja unui vis:
Ce-ai crezut că-i paradis,
Boală e, şi se-agravează.

Fă ceva şi te trezeşte!
Nu trăi cu-astfel de drog!
Zilnic Domnului mă rog,
Dar speranţa se-ofileşte.

Fă ceva până-s în viaţă!

Lumea lor nu e a ta!
Dacă poţi, nu pregeta,
Rupe visul ca pe-o aţă!

Şi te-ntoarce înapoi -
De se poate, chiar în doi!...
27 oct.’96
266

Unde eşti ?!...

Lui Cris.

Unde eşti, a mea copilă?!

Unde soarta te-aruncat?!
Din ce-ai fost, tu, altădat’,
N-a rămas decât o filă.

Filă, doar cu amintiri,

Ce-o întorc pe toate feţe -
Ele doar pot să răsfeţe
Un bătrân plin de-amăgiri.

Şi din filă-apar imagini,

Şi-aud vorbe de copil -
Mă strecor tiptil, tiptil,
Într-o lume-a multor pagini.

Şi-uite-aşa, de la o filă,
Regăsesc a mea copilă…
1 nov .’96
 267

Ninge

Ninge galben-auriu,
Roşu chiar, pe ici, pe colo -
Mă cufund în al meu solo
Ce aduce-a cenuşiu.

Cimitirul e pustiu -
Doar frunzişul mai şopteşte -
Am crezut că doar foşneşte,
Dar covoru-i sângeriu.

Mă opresc şi-ncerc s-ascult -

De sub frunze se-aud plângeri -
Or fi poate voci de îngeri
Sub covorul auriu!?

Sau sunt morţii ce-mi vorbesc,

Ca să-mi spună că sunt viu?!...
1 1 nov.’96
268

Totuşi!...

Şi-uite, totuşi, am învins!

Curgă-n vale supărarea,
S-o înghită-ntreagă, marea,
Curcubeul stea întins!

Chiar de nu a fost uşor,

Hidra rănile îşi linge -
Ura mea încet se stinge,
Căci mă-mbată azi un dor.

Cum s-o spun mai pe-nţeles?

Dorul de ce-a fost odată,
Când în braţe l-al meu tată,
Învăţam ce-i mai ales:

Dragostea de libertate,
S-o strig tare, cât mai des!
24 Nov . ’96
 269

Plouă…

Plouă-afară şi în mine,
Plouă-aş spune, peste tot -
Să suport azi nu mai pot -
Vreau şi eu un dram de bine.

Bun ar fi un strop de soare -

O lumină şi în gând -
Bucurie cât s-o vând,
Celor prinşi de disperare.

Ba, aş da pe datorie,
Să văd lumea-n jur zâmbind,
Nori speriaţi, în cârd fugind,
De atâta bucurie.

Vreau priviri sclipind în soare,

Şi-a mea viaţă luminând!...
25 Nov . ’96
27 0

Poate!?...

Poate se va-ntoarce-acum,
Când văd limpeziri de ape -
Să fim iar cu toţi aproape,
Din coşmar rămână fum.

Anii grei ce ne-au strivit,

Nu au stins speranţa care,
A privit mereu spre soare,
Aşteptând un răsărit.

Vreau să cred că n-a uitat

Ce-a-nsemnat copilăria -
Poţi ucide bucuria
Celor ce te-au adorat?!

Cât de mare-i nebunia

Celui ce a tot sperat?!...
28 Nov . ’96
 27 1

Toamna

Toamna seceră speranţe

Cu-a ei tristă ofilire -
Galbenul cu-a lui nuanţe
Plin e doar de amăgire.

O natură picturală
Te absoarbe, te uimeşte,
Dar o teamă ancestrală
De ce-o fi, te copleşeşte.

Toamna e preludiul morţii -

Iarna vine să confirme -
Doar în paginile cărţii,
Un Esenin vrea să-infirme.

Cu-ai lui cai şi a’ lui sănii

Iarna-i încă o-mplinire…
1 2 octombrie ’97
27 2

Cu ce-i mai brează?!...

Cu ce-i mai brează viaţa decât moartea?!

Doar limitată este ea în timp -
Noi ştim, sau bănuim, ce-i veşnicia
Care-ncunună moartea ca un nimb.

De ce ne mulţumim doar cu puţinul

Ce ni-l oferă viaţa pe pământ?!
Să ne-nspăimânte-atât necunoscutul,
Ca pentru-o clipă să ne dăm în vânt?!

De ce oare ne-atrage tot ce moare?!

Căci viaţa curge înspre-al ei sfârşit -
În moarte se ascunde nemurirea,
Iar timpul nu mai curge, ’i infinit.

Se pare că în ignoranţa noastră,

Alegem viaţa într-un mod pripit…
28 0ctombrie ’97
 27 3

Ce contează?!...

Ce contează că nu-i cazul

Şi că ninge viscolind?!
Pe la geam, vântul mugind,
Schimbă cum vrea el macazul.

Ce contează că nu-s tânăr

Şi că doru-mi nu s-a stins?!
De nu ştiu de ce împins,
Mi-arunc ochii peste umăr.

Ce contează că nu plec
Să sting dorul meu de ducă?!
Când amocul mă apucă,
Uit că visul meu e sec.

Şi, de fapt, chiar nu contează,

Căci visez ca un zevzec…
29 octombrie ’97
27 4

La mormântul…
Copiilor mei, plecaţi departe…

La mormântul celor dragi,

Eu mă simt mai lângă casă -
Multora nici că le pasă:
Amintirile sunt vagi.

La mormântul alor mei,

Regăsesc copilăria -
Mulţi ascund chiar bucuria,
C-au scăpat de anii grei!?

Când mă plimb printre alei

De morminte-ades’ uitate,
Mă cuprind gânduri ciudate
Ce mă duc înspre ai mei:
Vor avea prilej să stea,
La morminte, pe-nserate?!...
1 noiembrie ’97
 27 5

Pomenim…

Pomenim toţi sfinţii -

Printre ei, părinţii!
Azi îi respectăm
Şi îi regretăm.

Cât au fost în viaţă,

Au slujit povaţă!
Cine-a ascultat,
De-al lor sfat bogat?!

Azi avem cădere,

Să avem părere!?
N-ascultăm ce spun,
Pruncii de acum:
Căci noi ştim, cândva,
Şi-ei vor regreta…
2 noiembrie ’97
27 6

Am tot crezut…
A murit un om! Lui M.M.

Am tot crezut că moartea e hidoasă -

De-atâtea ori eu m-am răstit la
Dumnezeu!
A fost destul să-ţi văd chipul pe masă
Ca să-nţeleg ce m-a tot frământat la greu.

Am spus-o eu, parcă, şi altă dată,

Că moartea nu-i decât un salt în infinit -
Că-n felul său chiar viaţa ne-o arată,
Cum scurtă e, e-un pas în spaţiul nesfârşit.

Că nu-i regret să laşi viaţa în urmă

Eu am citit în zâmbetu-ţi de neuitat -
Că nu-i prăpăd cu viaţa ce se curmă,
Stă scris pe chipu-ţi care-n fapt nu s-a
schimbat.

De-aceea moartea-ţi eu nu o voi plânge,

Cel mult, te-oi pomeni-n poveşti cu
altădat’…
1 1 noiembrie ’97
 27 7

A trecut un an…
Celor care se joacă cu focul.

A trecut un an şi vor mai trece -

Doar i-am ales cu mic, cu mare -
Nu, nu-i prilej de sărbătoare!
Răbdarea a-nceput să sece.

A trecut un an, parc-ar fi zece!

E greu să ocoleşti minciuna -
Cu cei ce-au fost, sunteţi totuna!
Speranţele-s gata să plece.

A trecut un an, trei ne aşteaptă -

Doar am votat pentru-o etapă!
Nici lemn nu mai avem de-o sapă -
L-aţi folosit drept limbă, şi nu-n şoaptă!

A trecut un an! nu vă ajunge?!

Răbdarea ce-a dospit, e coaptă!...
28 noiembrie ’97
27 8

Din haos…

Din haos lumea s-a născut,

Tot haos e şi-acuma,
Acel ce lumea a făcut,
Numitu-s-a Fortuna.

Hazard a fost, hazard va fi,

Hazardu-mparte lumea!
Unii, bogaţi s-or pomeni,
Celor rămaşi, genunea.

Un cer senin, de-albastru-azur,

‘L-înlătur-o furtună:
Un prunc, născut atât de pur,
Se macină-n minciună.

Vorba lui Paler - chiar de-i dur -

S-a folosit şi tină…
30 noiembrie ’97
 27 9

Ce-ar putea?!...

Ce-ar putea să mai cuprindă

Pagini care intră-n ceaţă?!
Nu mai e loc pentru rânduri,
Nu mai are gândul viaţă.

Albu-mi pare negru astăzi -

Doar n-oi scrie rânduri albe!?
Totu-i cenuşiu în suflet…
Numai pletele-mi sunt dalbe.

Şi ce-aş mai putea eu scrie

Când memoria mă-nşeală?!
Mi-amintesc prea vag trecutul,
În prezent, lumina-i pală.

Şi-uite-aşa răresc eu ritmul,

Rândurilor fără fală…
6 septembrie ’98
280

Nu e cum vrem…

Nu e cum vrem, e cum e scris -

De mici luptăm cu-a noastre vise -
Sunt legi nespuse, legi nescrise,
Ce fac din vise paradis.

Degeaba lupţi cu ce ţi-e dat -

Cel mult alergi pe căi greşite -
În viaţă întâlneşti ispite,
Al căror rişti să fii argat.

Ia viaţa simplu, cum e ea!

Nu-i darnică cu toţi, cu unii -
Tot aţintind privirea-n sus
Poţi fi orbit de vraja lunii.

Priveşte drept, nu-n sus, nu-n jos,

Rămâi cum eşti, un sclav al lumii!...
1 5 septembrie ’98
 281

Nu e mormânt…

Nu e mormânt s-auzi că plânge,

N-am văzut morţii lăcrimând -
De ce atunci ceva se frânge?
De ce nu-i însoţim cântând?!

Pe chipul lor găseşti seninul

Ce-ades în viaţă l-au pierdut -
Ce-o fi ce moartea le aduce?
Ce au aflat? Ce n-au ştiut?

Sunt întrebări ce mă frământă

Chiar dacă par că n-au răspuns -
E infinitu-atât de mare
Încât nu poate fi pătruns?!

Ştiu că nu-s singurul ce-ntreabă,

Dar eu, nu mă întreb pe-ascuns…
20 septembrie ’98
282

Vin zile…

Vin zile grele, foarte grele!

Vom fi bătrâni, neputincioşi -
Pentru ai noştri, doar belele,
În tot ce-am zice, urâcioşi.

Şi nimeni nu va trece pragul -

Nici bani n-or fi de-un telefon -
Şi-un singur sprijin, doar toiagul,
Şi lacrimi doar, la unison.

Şi vom uita chiar vremi trecute,

Şi vom uita-n ce zi suntem -
Şi în suspine, pe tăcute,
Ne-om aminti că prunci avem.

Dar nu vom spune vorbe grele,

Şi vom spera, să-i mai vedem…
5 octombrie ’98
 283

Şi că vorbii…

Şi că vorbii de pensionari,
S-o spun şi p-aia cu „tataie” -
Eu circul mult, dar cu tramvaie,
Ştiut fiind, suntem avari!?

Şi cum avarii strâng ce pot,

Eu strâng şi-ascund ce-i amintire -
Acolo-i vorba de iubire,
Şi-acolo-i şi-ultimul meu pot.

Şi-am strâns şi ani şi-ncerc s-ascund,

Şi-admir frumosul prin tramvaie -
Dar m-am trezit cu un „tataie,
Ia locul meu, te rog, profund!”

Vorbea un chip ca din poveşti,

Iar eu priveam cu ochi văpaie…
25 octombrie ’98
284

A-nceput…

A-nceput să vină noaptea -

Pe furiş, aş putea spune -
Când furat de somnul paşnic
Am şi eu clipe senine.

Şi încearcă să mă fure
Ca şi cum aş fi-mpotrivă!?
Vrea să-mi taie răsuflarea
Ca să nu mai ştiu de mine.

Dar ceva se-mpotriveşte -

Cred, mândria-mi se revoltă -
Cine-i ea să hotărască?!
Ce e moartea asta-n sine?!

Dacă vreau să plec aiurea,

Să iau soarele cu mine!...
4 septembrie ’99
 285

Ecoul diasporei…

Ăst ecou oare se stinge?!

Sau noţiunea-i perimată?
Nu mai e ca altădată -
Parcă nici nu mă atinge!?

Dependent de-a lui prezenţă?!

Sau aşa am vrut să fie?
Nici dureri, nici bucurie -
Ce înseamnă-a lui absenţă?!

Cât de mare e distanţa?!

Ţara-i colo, unde-i bine?!
Dar cu noi cum mai rămâne?!
Am rămas cu aroganţa!

Căci mimăm că nu ne pasă

Când lumina-ncet se stinge…
26 septembrie ’99
286

Se sting…

Se sting luminile ce ieri

Brăzdau a mele gânduri -
Dispar acele rânduri
Ce-n vers sunau a primăveri.

Se sting chiar amintiri de ieri

Ce viu ţineau trecutul -
Se pierde-ncet avutul,
Speranţe-s nicăieri.

Şi nici nu-ncerc să reaprind

Făclii de vreme stinse -
Lacrimi pe-obraji prelinse
Pătează pagini, vrând-nevrând.

Lumini ce-aţi luminat mai ieri,

Nu-ntunecaţi a mele gânduri!...
8 octombrie ’99
 287

Duminică tristă…
Aşa vecini, aşa duminică!...

Duminică tristă, duminică grea -

Vecinii repară, repară ceva -
Barosul izbeşte, în ziduri, tavan,
Încerc detaşarea, dar totu-i în van.

Încerc să ascult un concert, simfonii -

Nici rock-ul lui Elvis n-ajută să fii
Stăpân pe-a ta fire; începi să înjuri,
Şi metazepamul încerci să-l procuri.

De-odată, tăcere! Mă-ntreb: s-a sfârşit?!

Dar apa se-opreşte cu-n lung ţiuit;
Săpunul se scurge spre ochi, ca făcut!
Mă ustură văzul şi strig: eu mă mut!

Ceva însă-mi spune că nu-i prima dat’,

Că ce-am păţit astăzi, s-a mai întâmplat…
1 0 octombrie ’99
288

Nu! aşa…

Nu! aşa nu se mai poate!

Am promis să-nchei volumul -
Vorba: tragă-se cu tunul,
Eu voi termina cu toate.

Lamentările sunt bune

Pentru cei ce-n van mai speră -
Voi intra-ntr-o altă eră -
Amintiri să nu se-adune.

Căci prin prisma lor, se pare,

Caţi să reînvii trecutul -
Unii spun că e avutul -
Eu nu-ncerc aşa cărare!

Ce a fost, n-o să mai fie!

O susţin cu voce tare…
1 5 noiembrie ’99
 289

Toamna...

Toamna cu a sa tristeţe
Azi la geam a poposit -
Cerul pare mohorât,
Ploaia-mi dă-n suflet bineţe.

Toamna sufletu-mi striveşte,

Chiar de-mprăştie culori -
Ştiu că toamna poţi să mori,
Ştiu că frunza se-ofileşte.

Toamna-i timp pentru bilanţuri -

De-amintiri ce s-au pierdut -
Printre lacrimi, ca făcut,
Văd sărmani murind prin şanţuri.

Toamna nu vrea să mă uite -

Ieri la geam a încolţit...
5 septembrie 2000
290

Azi...

Mă gândesc din nou la tine -

Ce-o mai fi şi cu-acest gând?!
Perindate rând, pe rând,
Amintirile-mi fac bine.

Vin adesea nechemate

Răspândind un iz de must;
Nu ezit şi-ncep să gust
Din plăcerile uitate.

Doamne, cât de-apropiate

Îmi par clipele de-atunci!
Nicicând piatra să arunci
Într-un lac pe înserate.

Eram unici, eram prunci!

Ne iubeam, pe săturate...
22 septembrie 2000
 291

Basarabie iubită...

Basarabie iubită,
Trist, la tine mă gândesc -
Ce-a rămas din cea comoară
Ce-a fost suflet românesc?!

O republică, „Moldova”,
Sfâşiată de haini -
Două puncte cardinale
S-au pierdut pe la străini.

Unde-i Nordul, unde-i Sudul?!

Cernăuţiul, Ismail?
Cum de tace azi românul?!
Cum de e astăzi umil?!

S-a uitat cine-a fost Ştefan?!

S-a uitat c-a fost român?!
1 octombrie 2000
292

Când te văd...

Când te văd cum dispari

Cu-orice zi care trece,
Vreau ca în amintiri
Chipul tău să nu sece.

Să rămână izvor
De aduceri aminte,
Copleşite de dor,
Ce nu-ncap în cuvinte.

Dor de ce-a fost atunci,

Când erai doar o fată -
După mine, prin lunci,
Ce-alergai subjugată.

Când citesc ’n-ochii tăi,

Simt cum timpul meu trece...
1 3 octombrie 2000
 293

Ce-ţi veni?!...

Ce-ţi veni, om bătrân,

Să trezeşti amintirea?!
Scormonind în trecut,
Tu, cultivi amăgirea.

Crezi că poţi să pluteşti

Printre sfere pierdute?!
Tot ce-ncerci, e caduc!
Sunt cărări prea bătute.

Tot cu ochii în gol

Nu întorci mersul lumii!
Cată, ici, în prezent,
Sensul nou, al minunii!

Orice vârstă e-un dar,

Al naturii, al mumii...
1 4 octombrie 2000
294

Nu ştiu cum...

Nu ştiu cum de-am putut

Să privesc în trecut -
Doar ştiam că-i pierdut
Tot ce-a fost, ce-am avut.

La ce bun să priveşti
Înapoi, ca-n poveşti?
Chiar de crezi că mai eşti,
Tu să pleci, te grăbeşti.

Nu poţi duce-n mormânt

Amintiri, vorbe-n vânt!
Cu-n picior pe pământ,
Cântă-ţi ultimul cânt.

Tot ce-a fost e absent -

Fă-ţi, cât poţi, un prezent!...
1 5 octombrie 2000
 295

Să nu te sperii...
,,Non omnis moriar”- Horatiu

Să nu te sperii dacă mor -

Nu-n moartea asta e sfârşitul -
În lumea, zisă „De Apoi”,
Tronează veşnic, Infinitul.

Nimic nu este trecător,

Nici patimi nu-s, şi nici durere -
Doar Spirit Pur, scăpat din om,
Acolo, liber de-a lui vrere.

Nu mai sunt ani să-i tot aduni -

O picătură-n apa mării -
În rugăciune să găseşti
Suport, în calea disperării.

Căci veşnicia-i fără leac,

Oricât am vrea s-o dăm uitării...
2 septembrie 2001
296

Gândul morţii...

Gândul morţii mă frământă

Doar din grija pentru tine;
Nu mi-e frică pentru mine -
Soarta ta mă înspăimântă.

Ce va fi când vei rămâne

Sclavă doar a amintirii?
Nu sunt căi să desluşească,
Ce-s cărările iubirii!

Vei fi singură în noapte

Apelând la rugăciune -
Cine poate, azi, a spune,
Făr-a se-ndoi, în şoapte,
Că-n retragerea în sine
Liniştea o să revină?!
3 septembrie 2001
 297

În lume...
Cum i-o fi spunând la cioară, în rusă?...

În lume, azi, se-ntâmplă multe -

Avem Jihad, avem Cruciade -
Pe unde-or fi frumoasele balade?!
De ce ne-nconjură doar legi oculte?!

A cui e voia-n toate cele?!

Să vrea, El, chiar Apocalipsă?!
De mult gândirea noastră-i în eclipsă,
Iar soarele-i ascuns în nopţi cu stele.

Bogaţii, tot visând, se-mbată

De-a lor putere-nchipuită -
Durerea celor mulţi e infinită,
Dar nu răbdarea, care se şi gată!

Prin Basarabia, azi, cântă-o cioară,

Stârnind ecouri cu-ntrebări cam multe...
1 4 octombrie 2001
298

Să nu te superi...

Să nu te superi dacă plec -

Cu toţii ne-ndreptăm spre moarte -
Destul, de viaţă avui parte...
La ce, la mal, să mă înec?!

Eu am avut parte de toate:

Şi bune, rele, şi mai rele -
De bune uiţi, când de belele,
Strivit eşti până peste poate.

Să-ţi aminteşti doar de ce-a fost

Mai luminos decât se poate -
În amintiri găseşti de toate,
Însă să te-opreşti la ce-a-vut cost.

A plânge azi a mea plecare

Ar fi un lucru fără rost...
29 octombrie 2001
 299

Dor de tine...

Mi-e atâta dor de tine

Că nu am nici cum a spune -
Unde-s zilele senine
Când erau toate, pe bune?!

Unde-s chipurile cele

Radiind lumini solare?!
Unde-s nopţile cu stele
Ascunzând porniri avare?!

Toate-s azi o amintire

Ce de dor e răscolită -
Ieri, pluteam în nemurire,
Azi, dorinţa-i doar ispită,
Ce-o preia dorul în fugă
Şi se pierde în neştire.
25 noiembrie 2001
300

De-ar fi...

De-ar fi gându-mi înţelept

S-ar opri mai pe aproape -
La ce pot să mă aştept
Când se-nchid a’ mele pleoape?!

Nu s-ar duce-n depărtări,

Nici n-ar răscoli trecutul -
Ce-i dincolo, peste zări,
Biciuieşte precum cnutul.

La fel şi-anii de demult,

Amintind rănesc prezentul -
Nu mai am chef de tumult,
Pe-al meu Eu să pun accentul.

E şi-uşor, şi înţelept,
Când apusul e pe-aproape...
26 noiembrie 2001
 301

Cu împrumut...

Cu împrumut ni-e viaţa dată,

Cu tot ce-i bun şi rău în ea -
Cu „sunt stăpân”, nu te-mbăta!
Când ţi-e mai dragă, ea se gată.

Ţi-e dată fără precizare -

În rău, dobânzile se-ascund -
Gândeşte-te, un pic, profund,
Şi nu spera la amânare.

Scadenţa e-un aleatoriu,

E-o sabie prinsă de-un fir;
Iar firu-i fir, lucru notoriu,
Se rupe făr’ a-nştiinţa.
Trăieşte dar! nu aştepta!
Orice-mprumut e provizoriu...
28 noiembrie 2001
302

E-ajun...

E-ajun de mare sărbătoare,

Dar nu şi pentru cei sus puşi -
La Alba plouă, e ninsoare,
Iar ei se tem de-a fi răpuşi!?

Şi-atunci se strâng în adunare,

Să termine cât mai din timp -
La Parlament chiulu-i în floare,
Iar cei prezenţi se văd cu nimb.

Prin Ciuc colindă o stafie

Ce-ndeamnă ungurii la chiul:
O fi la ei o sărbătoare,
Dar ce-are Ungurul cu ea?!
Când va fi iarăşi Pusta Mare,
Vom spune: asta-i ţara mea!...

Câtă neruşinare! Sau „Quousque

tandem...”?!
30 noiembrie 2001
 303

Nu-mi plânge,...
Gânduri pentru Edita şi Ovi!

Nu-mi plânge, tinere, de milă,

Nu-i cazul să te osteneşti -
De lumea-n care tu trăieşti,
’N adâncul meu simt că mi-e silă.

Conflicte între generaţii?!

E-o scuză bună pentru proşti!
În ochii tăi suntem doar foşti
Ce-aşteaptă zborul spre noi spaţii.

Nu, n-aşteptăm, chiar de-i firesc -

În lumea asta se şi moare -
Dar nu într-asta stă ce doare,
Ci-al vostru spirit pământesc.

Noi, ne hrănim din ce am fost -

Voi, veţi muri în schimb, de foame...
1 3 septembrie 2002
304

Dihotomie antonimică...
Lui Mihai Rădulescu, cu admiraţie!

Te-am ascultat cam de trei ori -

Stăteai cu Todea la taclale -
Sorbeam din gura Dumitale
Gînduri ’nălţate înspre nori.

Pe chipu-ţi tandru, sculptural,

Vedeam un spectru de culoare,
Ce ataca, ce simplu pare!
Întreg registrul cultural.

De unde oare-ai învăţat

Să scoţi ascunsul la lumină?!
În orice lucru afli-o mină
De înţelesuri de aflat.

Acum mă simt cam derutat -

Caut în mine ce-am aflat...
1 3 septembrie 2002
 305

Vine „vremea”...

Vine „vremea” când n-aştepţi -

Vine nechemată -
De nu ştii cum s-o primeşti,
Totul pierzi deodată.

Sub imperiul morţii reci

Uiţi, pe loc, trecutul -
Din ce-a fost frumos nu-ncerci
Să aduni avutul.

Fă, cumva, să treci senin

Pragul veşniciei;
Teama generează chin -
Drum al nebuniei.

Chiar de nu vrei s-o aştepţi,

Vine nechemată...
23 septembrie 2002
306

La ce?!...

La ce atâtea gânduri aspre?!

La ce atâtea acuzări?!
Sunt tineri, capu-i printre astre -
Noi, am trecut de-a vieţii zări.

De când e lumea şi pământul

Cei vârstnici uită de trecut -
Cândva, şi noi, fugeam ca vântul,
De toţi, de toate, ca făcut.

De câte ori am dat pe-acasă?

De câte ori am scris la timp?
Cei vârstnici ne-aşteptau la masă,
Iar noi uitam, sau n-aveam timp.

E drept, am plâns la-a lor plecare,

Da-i prea puţin, când nu-i la timp...
23 septembrie 2002
 307

Vreau...

Vreau să scriu, dar n-am ce scrie -

Capu-i plin doar de sicrie!?
Vreau să plâng, dar n-am motive -
Gândurile-s maladive?!

Cine, dracu, să-nţeleagă

Dintr-aşa o fire bleagă?!
Ba mă-nfing precum un taur,
Ba renunţ să smulg un laur!?

Totul naşte doar în vise,

În proiecte „aşa zise”,
Ce se pierd în miez de noapte,
Cum se pierd toate în moarte.

Vreau, dar nu e cum e vrerea,

Şi, de-aici, vine durerea...
1 2 octombrie 2002
308

Tu, revii...

Tu, revii din amintire,

Nopţi în şir apari în vis,
Repetându-mi tot ce-am zis,
Când vorbeam despre iubire.

Tu, revii fără chemare,

În virtutea ce-a fost vis -
Cum putea fi Paradis
Tot ce-a fost o întâmplare?!

Căci ce-a fost ’cea întâlnire,

Pe nepusă masă, zis?
N-a fost noaptea, nu în vis!
Doar o tainică sclipire.

Totuşi, tu, revii mereu

Din ce-a fost o amintire...
1 3 octombrie 2002
 309

Printre cei...
Celei de peste ocean!

Printre cei ce mă admiră

Aş fi vrut să fii şi tu -
Dar cum timpul îmi expiră,
Nu aştept să spun: te du!

Da, te du! a mea speranţă,

Nu mai am ce aştepta -
Între noi e o distanţă
Ce n-o pot eu micşora.

Vina-o poartă, poate, anii,

Sau oceanul infinit -
Poate, Lumea Nouă, banii?!
Sau aşa ne-a fost sortit.

Printre cei ce mă admiră

Sunt străini, nu ce-am iubit!...
1 3 octombrie 2002
310

Despre toamnă...

Despre toamnă s-a tot scris -

Sunt convins că se va scrie -
Despre frunza ruginie,
Despre-al ei peisaj de vis.

Chiar şi eu am îndrăznit
Să mă-mbăt de coloritu-i,
Şi i-am scris că sunt iubitu-i,
Cel cu sufletul rănit.

Căci frumosul ce mă-mbată

Ninge-n frunza ce-a căzut -
Calc covorul abătut
Şi plâng clipa de-altădată.

Toamna-ascunde-un paradox -
Şi frumos, şi trist, deodată...
26 octombrie 2002
 311

Când se scutură...

Când se scutură, el, plopul,

Peste iarba încă verde,
Pete galbene mă cheamă
Să cat vara ce se pierde.

Şi cuprins de dor de ducă

Scrutez norii ce se-aleargă -
Paşii mei o iau spre mare
Unde zarea-i tot mai largă.

Cârduri pleacă-ntârziate
Înspre Sudul cel Mirific -
Mă alătur lor cu gândul
Ţintind Nilul cel Magnific.

Pleacă vara, toamna-nvinge,

Dorul meu nu pot a-l stinge...
3 noiembrie 2002
312

Se strânge...

Se strânge cercul tot mai mult -

În jurul meu e-un gol funebru -
Ca şi-alţi-nchin morţilor cult
Şi-n suflet port un doliu negru.

Din câţi au fost prieteni buni,

Ca să nu spun de-ai mei, de sânge,
Pe degete poţi să-i aduni,
Iar cercul mic începe-a strânge.

Şi-n suflet simt, parcă, un hău

Ce sperie, căci defrişează
Păduri ce-atrag păreri de rău
Prin rariştea ce luminează.

La umbra celor ce au fost

Eu m-am simţit ca într-o oază...
8 noiembrie 2002
 313

Vino!...

Vino! Doamna mea macabră -

Nu mai ştiu de când te-aştept -
După zgomotul din piept,
S-a cam scurs totul din vadră.

Am simţit că-mi dai târcoale -

Cât de des am cochetat!
Tu, mereu m-ai înşelat
Negăsind spre mine cale.

Sper că ştii că nu mi-e frică?!

Faptul că te-am provocat
S-a lăsat cu supărare?
La ce bun să-mi porţi, tu, pică?!
Viaţa-n fond e o nimica -
Veşnicia-i un palat...
1 7 noiembrie 2002
314

Mi-e dor...
Morţilor din amintire...

Mi-e dor de toţi cei ce-au plecat -

Nu mai e loc de preferinţe -
Cei ce acordă referinţe
Ignoră faptul c-au clacat.

Da, au clacat crezând că-s zei

Şi-au judecat pe fiecare,
Uitând, de fapt, că la plecare,
Din trup rămân numai idei.

Azi toţi trăiesc doar amintiri,

Iar amintirile-s nimica -
La ce să te apuce râca,
Când Terra-i plină de-amăgiri?!

Mi-e dor de toţi cei ce-au plecat,

Căci, în sfârşit, n-am preferinţe...
30 noiembrie 2002
 315

Cinci decenii...

Cinci decenii, zi de zi,

Ne-au ţinut aproape -
Cum a fost, chiar de nu e,
Lacrimi simt sub pleoape.

Aveam ochi doar pentru noi -

Rar cătam la lună -
Se şoptea: „’s cu capu-n nori,
N-aud nici când tună!”

Şi umblam...cât am umblat!
Ne ţineam de mână -
Din ce-a fost, ce-a mai rămas?!
Drumul spre ţărână...

Când am dat ieri de colegi,

Am simţit lumină!...
30 septembrie 2003
316

Te-ai dus...
Iubirilor ce vin, iubirilor ce pleacă...

Te-ai dus precum se-ntoarce-un val

În apa mării infinită -
Ai apărut ca o ispită,
Dar m-ai lăsat singur pe mal.

De ce-ai venit? De ce te-ai dus?!

Cred că o ştie numai marea -
Ea, ce sărută zilnic zarea
Şi scaldă ţărmul cu-n apus.

Dar tace dacă e s-o-ntreb

Şi-atunci o las să ţină taina -
Eu schimb iubirea precum haina,
Cum bine-o spune un proverb.

La ce să-ntrebi?! ce-i dus, e dus!

Răspunsu-l ştie numai marea...
6 octombrie 2003
 317

Şi dacă...

Şi dacă frunza ruginie

Mă face trist, cum s-a-ntâmplat,
Voi da un iz de bucurie
Culorii ce m-a fermecat.

De ce să-ntunece splendoarea
Al toamnei strigăt vestitor?!
Eu voi reţine doar culoarea,
Nu al ei semn prevestitor.

O ştiu prea bine, se şi moare,

Dar nu stă moartea-n anotimp -
Nu prevestirea-i cea ce doare,
Ci gândul că n-o mai fi timp:
C-oi pierde-a toamnelor splendoare
Fiind cu timpu-n contratimp...
1 1 octombrie 2003
318

Să nu-ţi faci...
Părinţilor de pretutindeni...

Să nu-ţi faci „chip cioplit” dintr-o dorinţă,

Şi să te-nchini, uitând că-i o himeră -
Una-i să vezi ceva ce-i cu putinţă,
Şi altceva, când viaţa nu-i o sferă.

E-uşor să vrei să faci ce nu se poate

Şi să-i implici şi pe-alţii în visare -
Dar nu este destul să dai din coate
Pentru-a scăpa de-a fi, un oarecare.

În orice vis prezentă-i „motivarea”

Pe care mulţi nici nu o iau în seamă -
Un snob nu înţelege ce-i „chemarea”,
Ce-ascunde-n fapt, talentul de la mamă.

Şi-s mulţi părinţi ce nu cunosc subiectul

Ne-nţelegând, în fond, ce-i cu
„chemarea”...
1 2 septembrie 2009
 319

Noi...

Noi coborâm încet spre mal -

Voi, mai rămâneţi sus, pe creste -
Pe glezne se va sparge-un val,
Sărut de-adio-ntr-o poveste.

De când ne ştim, tot povestim -

Chiar nouă ni se pare incredibil -
În amintiri ne oglindim
Şi retrăim ce-i invizibil.

Un secol, împărţit la doi,

L-am depăşit - cinci ani, sau şase -
Da-n amintiri suntem tot noi,
Prezenţi, cam des, la parastase.

Voi, alergaţi pe creste, sus,

Al vostru-i timpul! pentru noi, s-a dus...
1 1 octombrie 2009
320

Sumbru...

Sumbru final la orizont -

Nu-i vorba doar de sănătate -
Gândesc la ce-a rămas în cont,
Golit de credibilitate.

O Ţară, vajnică cândva,

Trădată-i azi de interese -
Meschine-aş zice, pe-undeva,
Ascunse-n buzunarele „alese”.

Pentr-un ciolan de prezident,

Ce nu-i de colo pentr-un fiştecine,
Cu spiritul fair play absent,
În luptă intră chiar oricine.

Şi culmea! ’n umbra lor, pe-ascuns,

Rânjeşte şi-i stârneşte-un „om de bine”...
7 noiembrie 2009
 321

Ce va fi?!...
Din umbra unor pagini de tristă istorie,
rânjind dă glas o ,,faţă luminoasă”...

Curiozitatea-ntreabă: ce va fi?!
„Postumele” afirmă că: plecat-am!?
Din haos ce s-ar naşte, nu poţi şti,
Iar haosu-mi şopteşte: noi făcut-am!

Noi?! Chiar dacă nu-s printre ei,

Nu uit că şi eu făcut-am parte -
Dar recunosc că n-am fost printre cei
Ce au ales: stăm la o parte...

Acum, din lumea mea privesc şocat,

Căci văd în urmă-mi cum destramă
Speranţele clădite pe minciuni,
Vechi comunişti, ce-aşa, nu se mai
cheamă!?

Azi socialişti, sau liberali, sau cum şi-or

zice ei,
Revin la ordinul „despotului lumină”...
8 noiembrie 2009
322

Mă plimb…

Mă plimb strivind covorul gingaş

De frunze galben-aurii
Aş vrea să mă-nsoţeşti aievea
Dar asta, tu, n-ai cum s-o ştii.

Chiar dacă mă-nsoţeşti în noapte

Când te sărut, te-mbrăţişez
Din vis oricine se trezeşte
Şi-atunci, stingher, nu mai bravez.

Ce nins e cimitirul toamna!

De-ar fi şi iarna albul mai vioi…
Aşa e cum şi-mi prevesteşte -
Că vine moartea, făr’ să fiu în doi.

Nu, nu-i în toamnă singura mea vină -

E firea mea, iar tu o ştii…
22 septembrie 2013
 323

Cu bine…
„Cu bine…” sună a urare,
Dar când traduci, pare-un „Adio…”

Mi-ai spus „Cu bine…” la plecare

Ce să-nţeleg? că-i supărare?!
Şi-atunci, cu noi cum mai rămâne?!
Ce-a fost, ce-a fost?! e-o întrebare.

Noi nu mai putem sta de vorbă?!

Nici afişa putem un zâmbet?!
Atâtea semne-a exclamării
Şi tot atâtea de-ntrebare!

Dacă-i aşa prietenia

Atunci e-o vorbă doar, confirmă!
Să caut singur dicţionarul
În care, poate, se infirmă…
2 octombrie 2013
324

Un dor aparte…

Cum poa’ să-ţi fie dor

De lucruri nevăzute?!
De parcă ai pierdut
Din clipe prevăzute…

Ori asta bine ştii

Că e cu neputinţă
Sau, cel mult dintr-un vis
O simplă năzuinţă.

Şi totuşi acest „dor”

Mă bântuie întruna
Să vrei ceva ce nu ştii ce-i
Să cochetezi cu luna.

Un dor se-agaţă de ceva -

Altfel, e-un dor de ducă…
6 octombrie 2013
 325

De dor…

De dor s-a scris şi se va scrie,

E-un sentiment greu de descris,
Doar portughezii ne imită,
Şi-l cântă orişice proscris.

Şi dicţionaru-l consfinţeşte
Tot ca la noi, printr-un cuvânt,
Ce zboară dus de-o caravelă
Împinsă peste-ocean de vânt.

Ce mi-e un Dor, sau Saudade?

E-o vorbă doar, sau un cuvânt
Care te leagă de-a ta casă
Şi-oriunde-ai fi, nu-i vorbă-n vânt.

E-o legătură cu trecutul

Căci ce a fost, nu va mai fi…
7 octombrie 2013
326

Ca să, ce?!...

Vremea vine, ca să treacă

Noi ne naştem, să murim
Uneori ne amintim
Dup-un timp, şi asta pleacă.

Şi atunci, ce-a fost, e-o umbră

Ce se ţine după noi
La-ntuneric, suntem goi
Nu e loc nici de penumbră.

Dar ceva ce să rămână

Oare nu s-a inventat?!
De-i aşa, atunci păcat -
Veşnicul e în ţărână.

Vremea, noi şi umbre, treacă

Ca să, ce?! să şi glumim…
6 noiembrie 2013
 327

Iarna:
,,Dau la o parte perdele ce sting,
Sfânta putere-a luminii din soare...”
328

Motto: ,,Nu ne oprim din joacă atunci

când îmbătrânim, ci îmbătrânim când
încetăm să ne mai jucăm.”
George Bernard Shaw
 329

Nu forma...

Nu forma, prin dictat, azi îmi impune

Să scriu într-a sonetului cântare,
Ci uşurinţa de-a-ncadra o cugetare
În spaţii mici, ce îmi permit a spune:

Banalităţi şi lucruri mult mai grave,

Extazul sau revolta-n suferinţă,
Ba chiar şi pierderea mea de credinţă,
În clipe-n care-n juru-mi văd epave.

Totul concis, în două-trei cuvinte,

Din haosul ce bântuie prin minte,
Dar care-atunci când ies la suprafaţă,
Se-aştern pe o bucată de hârtie
Ce rabdă multe, încercând să fie,
Un mesager al dreptului la viaţă...
20 ianuarie 1 981
330

Sonet pentru o păpuşă

Nimic, de când te-am cunoscut,

Nu s-a schimbat pe chipul tău;
Aceiaşi ochi şi păr bălai,
Acelaşi loc în drumul meu.

Copila care te-a crescut

E mare şi frumoasă-acum;
Decenii două te-a păstrat
Urmând firescul vieţii drum.

Privind-o cum, din când în când,

Ea-ţi mângâie obrazul fin,
În gândul meu apare-un spin...
Şi văd cum parcă ieri era
Şi ea de-o şchioapă şi ceva.
Şi făr’ să vreau, pierd un suspin.
2 februarie 1 981
 331

Ultima noapte de dragoste

Ne-am sărutat, îmbrăţişat,

Şi-n lungi priviri ne-am cufundat -
Ţineam să-nvingem teama grea
Şi-am reţinut câte-un oftat.

Ne-am mângâiat ca-ntâia dat’

Şi-n lungi tăceri am căutat
S-ascundem teama ce sporea
Şi-am lăcrimat, pe înfundat.

Ştiam că mâine nu va fi
Nici zi, nici noapte de iubit,
Şi că vom plânge, vom tânji...
Şi doar o clipă vom cerşi

Din cele multe ce-au pierit

Cu noaptea ultimei zile...
1 7 februarie 1 983
332

Mângâi ursul...
Lui Cris...

Mângâi ursul ce-a rămas,

Să ne ţie de urât;
Nu mai ştiu să aibă cât,
Ştiu că a crescut cu tine.

Mângâi şi zăresc sclipind,

Roua-n ochii lui de sticlă;
Nu-nţelege ce se-ntâmplă,
De ce-acasă nu mai eşti.

E atât de trist cum şede,

Corp făcând cu telefonul;
Şi mă-mbie să fac tonul,
Să aflăm ce nu mai ştim.

Când îl mângâi, parcă-i viu,

Amintind mereu de tine...
6 decembrie 1 992
 333

Sunt clipe...

Sunt clipe în care amarul,

S-aşterne în suflet ca ceaţa,
Şi simţi cum se umple paharul,
Şi viaţa-ţi provoacă doar greaţa.

O greaţă de lume, de tine,

De-ntreaga prostie-omenească,
De oameni ce-şi spun că-s de bine,
De palida stea românească.

Când nu poţi scruta cu privirea,

Speranţa nutrită în tine,
Când simţi cum dispare iubirea,
Credinţa în lucrul în sine.

Sunt clipe în care paharul,

Te-ndeamnă să-ntrebi: „ce e viaţa?...”
20 dec.’92
334

A mai trecut un an...

Copiilor m ei.

A mai trecut un an -
Câţi oare vor mai trece?
Trei, patru, cinci, sau zece,
Sau poate-aştept în van.

A mai trecut un an
De cruntă aşteptare -
Priviri pierdute-n zare,
Tânjesc după alean.

Curg zilele-ntr-un an,

Cu-n mers de melc, agale,
Dând timpului un iz de jale,
Şi mie-o ţintă în tavan.

A mai trecut un an -
Câţi oare vor mai trece?!...
4 ian ’93
 335

Am primit...

Iarăşi am primit un semn -

Parcă seamăn-a chemare -
Aş mai vrea o amânare...
Al raţiunii mele-ndemn.

Simt că-i logic să doresc,

Să mai dau prin lume-o raită -
Chiar de-mi stă în spate-o haită,
Eu tot sper să izbutesc.

Cum să plec fără să-mi văd

Mare-a inimii comoară?!
Doamne, nu lăsa să moară,
Ce mă face să mai cred!

Chiar de semnu-i o chemare,

Vreau să cred că nu-i îndemn...
28 ian.’93
336

Mamă, dragă!

Ştiu că azi te zvârcoleşti,

Auzind cum prin morminte,
Zboară gânduri ce în minte,
Încolţesc doar pe furiş.

Se aude că mai nou,

Toţi se-njughie pe la spate -
Nu mai ştii cine ţi-e frate,
Că mormântu-i un tufiş.

Să-i dai foc, să te-ncălzeşti,

Poţi să-l tai, să-l dai deoparte
Pe-al tău frate făr’ de parte,
Să te-ascunzi în ascunziş.

Mă întrebi: „care-ascunziş?”
Cel ce suflete desparte...
27 ian.’93
 337

Doi bătrâni...
Nouă...(Unde sunt
mesele de altădată?!)

Doi bătrâni s-au pomenit

Că, în fapt, nu mai sunt tineri -
Chiar dacă nu este vineri,
Ei mănâncă azi „fruits”.

Nu c-ar fi ceva mai graşi,

Decât prevăzut în norme -
Viaţa lor e numai vorbe,
Despre carne, papanaşi...

Dar cu anii s-au stricat,

Mult prea multe aparate -
Şi din faţă, şi din spate -
Bune-n fapt de aruncat.

Doi bătrâni s-au pomenit

Stând la masă, ca-ntr-o vineri...
7 februarie 1993
338

Aşteptăm...

Aşteptăm să fie bine,

Aşteptăm să fie soare,
Aşteptăm cu nerăbdare,
Aşteptăm să fie mâine.

Aşteptăm să treacă timpul,

Aşteptăm să-mbătrânim,
Aşteptăm şi ne minţim,
Aşteptăm să sece gândul.

Aşteptarea-i alinare,
Aşteptarea-i ca speranţa,
Aşteptarea e balanţa,
Aşteptarea-i amânare.

Le ce-n fond ea ne serveşte?!

E un fel de-ascunzătoare...
1 0 februarie 1 993
 339

Raze de soare...

Raze de soare bat iar în geam,

Vin în preludiu la primăvară;
Totul se-aprinde-n sclipiri de mărgean,
Şi-a mea speranţă, spre-o nouă vară.

Dau la o parte perdele ce sting,

Sfânta putere-a luminii din soare;
Ochii închid ca să nu simt cum plâng,
Sau, să nu văd, cum speranţa mea moare.

Ştiu că sunt temeri cu-n iz egoist -

Ciclu-i deschis pentru cel ce nu moare -
Vreau să zâmbesc şi să fiu altruist,
Dar orice aş face, plecarea mă doare.

Raze de soare bat iar în geam,

Eu rămân trist, cu-al meu gând la
plecare...
1 0 februarie 1 993
340

S-au prăbuşit...

S-au prăbuşit speranţele-n abis -

Nici urma lor nu se mai vede!
Şi culmea, nimeni nu mă crede,
Căci toţi mă văd în Paradis.

Şi totu-mi pare depărtat,

Şi amintirile sunt şterse,
Şi ochi-mi lacrimi vor să verse,
Şi mint, şi mint, neîncetat.

Ce Paradis?! La ce gândesc?!
La lume-atât de mult visată?!
La cea ce e de mult plecată?!
Păi, eu, cu moartea mă-nfrăţesc! ...

Azi comedia-i terminată,

Căci simt ce mult îmbătrânesc...
30 ianuarie 1 994
 341

De-o fi...

De-o fi să mor, să-i spui c-a fost un

accident -
Banal, cum deseori se-ntâmplă -
Eu, n-am ţintit spre a mea tâmplă,
Eu am murit cum mori, când eşti absent.

De fapt, aşa se va şi întâmpla -

Cu toţi murim cam pe nepusă masă -
De va-ntreba: cum a mai fost pe-acasă?
Să-i spui orice, oricum, nu va afla!

Şi-apoi, ce rost ar fi de ar afla,

Cum c-am murit cu mult timp înainte?!
Pentru ce-a fost, nu vei găsi cuvinte -
Ce-a fost, se-ntâmplă şi se va-ntâmpla!

Când te gândeşti câţi mor mergând tot

înainte,
Te-ntrebi de moartea poate-n fond
înspăimânta...
1 3 februarie 1994
342

Curând...

Curând mă voi muta în Deltă -

Sper să nu uiţi ce-atâta te-am rugat -
Acolo unde trestia e zveltă
Şi pelicanul vine ne-ncetat.

Acolo voi dormi sub ape,

Covor de linişte având veşmânt;
Nu voi pământul negru să mă-ngroape,
Nici paşi să caute al meu mormânt.

Ştii câtă viaţă-ascund adâncuri?!

E ca într-un acvariu nesfârşit;
Când am ales, n-am stat prea mult pe
gânduri,
Căci m-a atras, ce-atâta am iubit!

Deci, nu uita, iubita mea, de Deltă,

Acolo unde am copilărit...
1 5 februarie 1 994
 343

Afară...

Afară, nici nu ninge, nici nu plouă -

Afară-i numai umbră, ca-ntr-un hău;
Un hău în care nu-i nici chipul tău,
Să spargă întunericul în două.

De-o parte, stea-ntunericul din mine -

De alta, doar lumina ce mi-ai dat;
Şi râsu-ţi cristalin de altădat’,
S-aducă-n iadul meu un strop de bine!

Să ningă vreau, s-acopere morminte -

Şi-al meu, chiar dacă este ambulant;
Chiar dacă albul pare arogant,
Să spulbere tot negrul din cuvinte.

Dar cum am spus, afară nici nu plouă,

Să spele visu-mi negru ca un hău...
20 feb.’94
344

Te-am făcut să plângi...

Lui Cris, cerându-i iertare!

Te-am făcut să plângi -

Cât de rău îmi pare!
Te-am făcut să strigi -
Cât de rău mă doare!

Nu am vrut s-o fac -

Mă-nspăimântă gândul.
N-am ştiut să tac -
Scump plătesc cuvântul.

Azi, aştept să mor -

Sunt convins că-i timpul!
La ce-i bun un dor,
Când apune nimbul?!

Am s-o iau spre-un nor,

Şi-am să-ţi las pământul...
24 feb.’94
 345

Casa-i goală...

Casa-i goală, eu sunt trist -

Cer mahmur şi plouă -
Datorită vouă,
Încă mai exist.

Parcă ieri, aţi hotărât

Să-ncercaţi norocul -
Despărţirea-i jocul,
Ce-atât l-am urât!

Mă prefac că mi-e bine -

Jocul este doar joc -
Cu gândul la noroc,
Uit şi de mine.

Dar casa e goală -

Mă mir că exist...
1 1 dec.’94
346

E-atâta durere...

E-atâta durere în sufletul meu!

Pământul aş vrea să se caşte -
Şi-un val să m-acopere, val de ocean,
Şi moartea s-o simt cum se naşte.

Să-nvăţ infinitul, în marele sens,

Să n-am îndoieli, nici regrete,
S-accept că şi viaţa-i spre moarte un pas,
Că-n fapt nu există-un perete.

Şi minus şi plusul sunt făr’ de sfârşit,

Şi n-au nici un punct de-ntâlnire -
Spirala e unicul mod de-a privi,
Chiar dacă, stârneşte uimire.

De unde se pleacă? Un mic infinit!

Şi-aşa se ajunge la mare...
1 3 dec.’94
 347

Ce-aş putea?!...

Ce-aş putea să mai scriu?!

Ce-aş putea să mai strig?!
Într-un suflet pustiu
Este loc doar de frig.

Un castel năpădit
Doar de vagi amintiri -
Golul sună cumplit
Răscolit de-amăgiri.

Nici măcar curioşi,

Răsfoind un trecut -
Ei ne cred norocoşi,
Neştiind ce-am pierdut.

Unde-s anii frumoşi,

Din castelul tăcut?! ...
28 ian.’95
348

Ca să mă adun…

Ca să mă adun,
nu-i suficient să mă lamentez.
Eu trebuie să plâng!
Tristă zi de iarnă...
Tristă zi de iarnă,
Făr’ de fulgi, fără de soare -
De atâta ceaţă,
Sufletul mă doare.

Weekend i se spune -
Fugile lui Bach răsună -
Monoton îmi pare...
Trec la Beethoven, el tună.

Ba mai mult, chiar plânge -

Egmont mi se potriveşte -
Caută prin colţuri,
Luminează, răscoleşte.

Chiar aşa! El plânge,

Dar mă linişteşte...
4 feb.’95
 349

Tot mai rar...

Tot mai rar un telefon

Mai răsună-n casa noastră -
Noi, gândim la unison,
Ţintim ochii spre fereastră.

Se întâmplă şi erori
Palpitaţii inutile
Ale vremilor comori
Au pierit cu-a lor idile.

Anii au trecut în zbor,

N-are cine cui să-i sune -
Cui să-i fie dor de noi?!
Cine-n jur să se adune?!

Dacă mâine-o fi să mor,

Cin’ să-ntrebe, cin’ să sune?! ...
4 feb.’95
350

Va mai trece...

Va mai trece-o primăvară,

Fără soare, fără voi -
Stând la umbra amintirii,
Vom fi singuri, chiar în doi.

Vom‚ cerca s-aflăm când noaptea

Va cuprinde-a noastră zi -
Când în bezna, cea firească,
Din ce-a fost, nimic va fi.

Ba, mai mult, ne-om spune păsul,

Ce-l nutrim doar pe ascuns -
Dorul de-a pleca chiar mâine,
Înspre zări de nepătruns.

Unde totu-i nepăsare -

Nu-ntrebări şi nici răspuns...
1 3 feb.’95
 351

O privesc...

O privesc cum se stinge

Şi cu groază îmi spun:
De mi-o ia înainte,
Eu la ce-oi mai fi bun?!

Poate şi ea se gândeşte
C-aş putea să dispar -
De o vreme încoace,
Gânduri negre apar.

Ne-ntrebăm câteodată:
„Ce s-o-alege de noi?”
Suntem singuri pe lume,
Chiar de suntem în doi.

Şi-atunci?! ...Să plecăm împreună,

Doar cu gândul la voi! ...
23 feb.’95
352

Primăvară timpurie...

Primăvară timpurie,
Luminezi a mele geamuri -
Mă orbeşte-a ta lumină,
Nu văd păsări, nu văd ramuri.

Ramuri încă desfrunzite

De-acel ger, cel sol al morţii,
Aşteptând reînvierea-n
Ciclul vieţii, ciclul sorţii.

Te-ai grăbit şi amăgirea,

Pare încă mai adâncă -
Umbra rece se strecoară,
Soarele nu-i liber, încă.

Mi-ar plăcea să vii, pe bune,

Să gust liniştea adâncă...
25 feb.’95
 353

Nu te-ntoarce...

Nu te-ntoarce unde-ai fost

Fericit odată -
Timpul nu-l poţi regăsi
Învârtind de-o roată.

Dacă-ţi place undeva,

Fă să guşti plăcerea -
Amintirea chiar de-i har,
Naşte şi durerea.

Totu-i clipă, şi-ncă-n zbor -

Fuge înainte -
Amintirile n-au rost,
Uzând de cuvinte.

Nu pleca pe urma lor -

Adu-ţi doar aminte! ...
25 feb.’95
354

Va veni?!...

Va veni Moş Nicolae?!

Va veni, dar vom fi singuri!
Eu, voi scrie, poate, rânduri,
Tu, cu lacrimi prin odaie.

Nu, tu, prunc în casa noastră,

Nici nepoţi din a mea spiţă -
Cin’ să-ntindă o guriţă?!
Cin’ să cate-nspre fereastră?!

Cin’ să-ntrebe „unde-i Moşul?!

De ce-ntârzie atâta?!”
Tu, să faci pe amărâta,
Eu, să scot din balcon coşul.

S-auzim cum explodează,

Cum se laudă cu Moşul.
4 dec.’95
 355

Nu moartea...

Nu moartea-n sine mă-nspăimântă,

Ci-al ei mister de nepătruns -
În lumea asta infinită,
’Ntrebarea nu are răspuns.

Plecarea asta fără ţintă,

E-aspectul morţii cel mai greu -
În lumea noastră nesfârşită,
Să piară nu poate vreun „Eu”.

În ieri şi-n mâine viaţă este,

Prin moarte, tot de viaţă dai -
Chiar de nu ştii care-i tărâmul,
De viaţă-n moarte parte ai.

Rămâne, totuşi, o-ntrebare:

„În viaţă sau în moarte-i Rai ?!…”
5 dec.’95
356

Ascult...

Ascult colindele cum sună -

Aud de îngeri, magi, de Christ -
Mă-ntreb: „de ce sunt iarăşi trist,
De ce trecutul gândurile-adună?!”

Colindele-s mai mult decât trecutul -

S-oglinda anilor frumoşi:
Cu prunci la geamuri, zgomotoşi,
Cu tot ce-a însemnat, avutul.

Eram avuţi în sărăcia noastră -

Omătul ne făcea bogaţi -
Şi cu străinii eram fraţi,
Când ne urau pe la fereastră.

Răspunsul la „de ce sunt trist?!”:

Familia, azi, nu se mai adună...
1 0 dec.’95
 357

Te-am făcut...

Te-am făcut din crengi, bătrâne,

Te-am făcut să pari un brad -
Chiar de eşti un surogat,
Scopul l-am atins, în sine.

Scopul scuză-orice mijloace -

Parc-a spus un „înţelept” -
Acceptând acest precept,
Vreau nepoţii să se joace.

Ce nepoţi?! Nu-ţi vine-a crede -

Ca şi tine improvizaţi!
Doi copii, prea răsfăţaţi -
Că-s străini, nici nu se vede.

Azi i-aştept cu nerăbdare

La ce-am spus eu că-i un brad...
22 dec.’95
358

Cum poţi ?!...

Cum poţi să pierzi totu-ntr-o clipă?!

Cum poţi să uiţi ce ai iubit?!
Să fie-n toate o măsură?!
Când dai prea mult, ai risipit?!

Sunt întrebări făr’ de răspuns

Sunt întrebări stupide,
Nicicând să nu fii ispitit!

Când se întâmplă o ruptură -

Când pruncu-ţi drag te-a părăsit -
Te du-n trecut, cu amintirea,
Prezentul nu-i decât sfârşit!

Nu lamentări şi nu reproşuri!
Mai ieri, tu, ştii cât te-a iubit...
24 dec.’95
 359

Nu mai plângeţi!...
După şase ani !

Nu mai plângeţi, oameni!

Nu vă tot jeliţi!
Ura este bună
Doar dac-o goliţi.

Peste-acei ce astăzi
Sunt doar nişte foşti,
Ce se-nchină-ntruna,
Luându-vă drept proşti.

Sunt un pumn de zdrenţe

De pe „timpuri noi” -
Nu-i lăsaţi să fure!
Veţi rămâne goi.

Anii ce trecură
Cer azi noi eroi!...
30 dec.’95
360

Priveşti înapoi...

Priveşti înapoi peste umăr

Şi parcă nu-ţi vine a crede -
Din ce încă azi se mai vede,
Lipsesc ani în şir, fără număr.

Pierdut pare totul în urmă -

Te-ntrebi: „ unde-s anii de bine?!”
Prăpastia creşte în tine
Şi simţi cum trecutul se curmă.

Şi paşii o iau înainte

Şi doruri se sting în tăcere -
Ţi-e greu să exprimi o părere
Căci nu mai găseşti nici cuvinte.

Doar ochi-ţi ascund o durere,

Chiar dacă păşeşti înainte...
5 apr.’96
 361

Anul...

Anul de abia începe,

Iar eu stau şi-aştept să treacă!?
Ştiu, cu el şi viaţa-mi pleacă -
Mă grăbesc făr’ a pricepe!

Ce aştept, nu pot a spune -

Chiar mai sper într-o schimbare?!
Nu vreau una oarecare:
Vreau să plece un anume!

Şi cu el întreg registrul -
Prin alegeri, de se poate!?
Să-l văd, chiar, cum rupt în coate,
Va-ncerca să treacă Nistrul.

De acolo îl priveşte:
Poate nici să nu înoate!...
3 ian.’96
362

Cum ar fi ?...

Cum ar fi dacă am crede,

Cu tot sufletul, în bine?
Ar mai fi vreun rău în lume?
Am fi noi mai buni, în fine?

Cum ar fi dacă am crede

Toţi, în Pronia Cerească?
Am putea stârpi neghina?
Ar putea răul să crească?

Mă întreb făr’ a răspunde,

Copleşit de întrebare:
„Ştiu eu ce este credinţa?!
Cât ea poate fi de mare?!”

Şi de-aş crede, câţi ca mine,

Ar mai fi să creadă-n stare?!...
4 ian.’96
 363

Doamne Sfinte !...

De ce, la nenorocire,
Strigă lumea „Doamne Sfinte!” ?!
Să fie simple cuvinte?!
Sau oculta proorocire?

Proorocirea ne-mplinită,
A credinţei generale -
Legea unicei spirale -
Drum spre-o lume infinită.

Dar, atunci, dura-va încă -

Azi credinţele-s prea multe!
Căile şi ele-oculte,
Fac confuzia adâncă.

La „De ce ?”, cred că răspunsul

Tocmai stă în „Doamne Sfinte!”...
4 ian.’96
364

Vreau să scriu...

Vreau să scriu şi nu se leagă,

Vreau să strig ce mă frământă -
Când nimic nu te încântă,
De-astă lume te dezleagă.

Vreau în jur doar bucurie,

Cum să spun? Universală -
Făr’ de ea, nici o scofală,
Să aştepţi ce va să vie.

Vreau să-nlătur sărăcia -

Foametea eradicată -
Mor milioane dintr-o dată,
Neştiind ce-i omenia.

Vreau şi pace-n lumea-ntreagă,

S-aud pasărea cum cântă...
7 ian.’96
 365

Casa...
Lui Cris-Tinel.

Casa nu-i unde ţi-e bine,

Casa-i unde te-ai născut;
Unde pruncii i-ai crescut,
Făr’ să te gândeşti la tine.

Casa ta este pământul,

Cel brăzdat de străbunici;
Nu acolo, ci aici,
Şi-au ales murind, mormântul.

Casa ta, chiar de-i mai mică,

Te aşteaptă să te-ntorci;
Oricât creierii ţi-i storci,
Fără casă, stai cu frică.

Nu te amăgi, priveşte
Înapoi, unde-ai crescut !...
7 ian.’96
366

Dilema

E rău şi-aici, e rău şi-acolo -

E, din păcate, un adevăr -
Sunt pus s-aleg unul din două,
Fără să sparg nici un ciubăr.

Şi nu-i uşor, căci fiecare

Ascunde-n el şi ceva bun:
Într-unul zace amintirea,
În celălalt, ce presupun.

Şi oscilez între-a rămâne,

Şi a pleca printre străini:
Să fiu străin în altă ţară,
Sau un străin printre români.

E rău şi-aici, e rău şi-acolo -

Nu poţi ascunde-un adevăr !...
1 0 ian.’96
 367

De ce?...

De ce atâta plumb în suflet?!

De ce atâtea lacrimi se ascund?!

Simt parcă-i plumb topit în mine -

M-apasă şi mă arde ne-ncetat -
Pe undeva ceva s-a întâmplat?
Să strig aş vrea şi nu îmi vine.

Şi ceru-i plumburiu, dar rece -

M-apasă doar, nu arde al meu gând -
Norii nu ard, n-am auzit nicicând,
Căci nori-s nori şi apăsarea trece.

Şi-atunci, ce simt, vine din mine?!

Să fie al meu Eu predestinat?!
O viaţă-ntreagă cu-asta am luptat,
Dar mai nimic nu s-a schimbat în bine!...
1 4 ian.’96
368

Să las totul?!...

Să las totul şi să plec?!

Să las limba şi strămoşii?!
Să-nţeleg că norocoşii,
Sunt acei ce gândesc sec?!

Şi la ce să mă aştept?
La o strângere frăţească?!
Păi o naţie nemţească,
Nici nu ştie ce e drept!

M-ar privi ca pe-un ţigan,

Ce nu are-un pic de-astâmpăr -
Fără bani, cum pot să cumpăr,
Un statut cât mai uman?!

Or trăi ei nemţii bine,

Dar eu sunt neam de roman!...
1 5 ian.’96
 369

Ce simt...
29 sept. ’95: accident auto,
într-o zi aniversară.

Ce simt eu pe creştet nu-i doar apăsare -

Mă arde ca fierul încins într-un foc -
De-atâta durere eu nu-mi găsesc loc,
Şi ştiu că durerea va fi şi mai mare.

Stupidă-ntâmplare-ntr-o zi mai festivă,

Marcată acum de un trist epilog,
Şi chiar de nu vreau să fiu pisălog,
Repet c-a mea viaţă intrata-n derivă.

Căderea-n ispita de-a trece hotarul -

De-a fi, tu, mai tare ca propriul destin -
Te-ndeamnă să speri că va fi un festin,
Atunci când vei şti să şi scaperi amnarul.

Ce simt eu pe creştet nu-i doar apăsare -

E-o teamă firească şi poate-un îndemn...
23 ian.’96
37 0

Destinul

Destinul, soarta, cum se spune,

E-o forţă ce trasează drumul,
Ce îl urmezi de singur unul,
Din zori la soarele apune.

Ce forţă! Câte componente!

Un vector pentru fiecare!
Traseu cu bucurii, zile amare,
Săpat adânc în unice amprente.

Destinul nu se-abate niciodată -

Destinul e-o fatalitate!
O forţă ce te mână-n spate,
Prin lumea asta atât de-organizată.

E-o forţă ce-ţi trasează drumul -

Dar cum s-o facă, oare cine-i spune?!...
3 feb.’96
 37 1

Mi-e dor...
Lui Cris-Tinel.

Mi-e dor de voi!

De ce-aţi plecat?!
Casa-i pustie,
Pereţi-s goi.

Mi-e dor de ieri!

Ce-a mai rămas?!
Masa-i în plus,
Imagini pier.

Mi-e dor şi-atât!

E prea puţin?!
Aş vrea să ştiu,
Cât mai e, cât?!

Mi-e dor de voi!

Cum v-am lăsat?!...
4 feb.’96
37 2

Râsul

Râsu-i un medicament,
Ce ne stă la îndemână -
Cine râde-o săptămână,
Va rămâne dependent.

E un drog, în felul său,

Zeci de muşchi intră-n acţiune,
Aerul li se supune
Şi alungă orice rău.

Când l-auzi, te molipseşti,

Simţi cum inima-ţi tresaltă,
Mahmureala o laşi baltă,
Şi de lacrimi te lipseşti.

Râsul merge şi în cor -

Când te-apucă, uiţi de dor...
6 feb.’96
 37 3

Stau blocat...
,,Mais où sont...”

Stau blocat între pereţii

Ce păstrează amintirea
Unor zile când privirea
Se-aprindea privind nămeţii.

Erau anii ce ne-apasă

Umerii şi gânduri toate -
Plecam vesel, cât se poate,
Numai să nu stau în casă.

Dar aveam cu cine-o face -

Un copil, cam cât o lume -
Astăzi nu-ndrăznesc a spune
C-amintirea nu-mi dă pace.

Doar albumul de pe masă

Povesteşte, chiar de tace...
1 2 feb.’96
37 4

Dor

Dor de mare, dor de toate

Ce-au trecut pe nesimţite -
Zarea-mi pare mai aproape
În imagini ameţite.

Cât vedeam eu de departe!

Parcă, azi, nu-mi vine-a crede:
Viaţa era nemurirea,
Ignoram ce nu se vede.

Astăzi, îmi încrunt privirea -

Dioptriile-s de vină -
Când zăresc lucruri iubite,
Inima-mi de dor suspină.

Nu mai cred în nemurire -

Viaţa doar de-un fir s-anină...
1 4 feb.’96
 37 5

Când…
Celor doi prieteni: Nichita şi Kruch

Când Nichita a murit,

A murit şi poezia -
După el, numai trufia,
A mai îndemnat la scris.

Când Nichita a murit,

A murit şi reveria -
După el, doar bucuria,
Celor ce nimic n-au zis.

Când Nichita a murit,

A murit şi-n Kruch o strună -
Cu-n portret a vrut să spună,
Cât a fost el de proscris.

Când Nichita a murit,

Moartea-i, moarte a prezis...
1 4 feb.’96
37 6

M-am născut...

M-am născut în sărăcie

Şi-am să mor sărac lipit!
Soarta nu mi-a prea zâmbit
Cu-al ei iz de veşnicie.

Veşnicie pământească
Ce se termină-n mormânt -
N-am avut nicicând cuvânt
Să fac soarta să se-oprească.

Şi să schimbe al meu drum

Ce m-a-mpins la nebunie -
Oare cât o să mai ţie
Pân’ s-o face viaţa-mi fum?!

Dacă e să mor sărac,

Vreau să se întâmple-acum!...
1 5 feb.’96
 37 7

Totul…

Totul nu-i decât minciună

Ce ne-nvăluie ca ceaţa -
Când nu ştii ce-i adevărul,
La ce bun mai este viaţa ?!

Totul e doar vorbă goală -

Crezul, e demagogie -
Orice poţi să spui că este,
Dar nu ideologie!

Totul fură-a mea speranţă

Într-o lume-un pic mai bună -
Am avut parte de rele,
Cu-n ecou ce mai răsună.

Totul, totul e-o minciună,

Şi-o revoltă-n mine tună!...
1 8 feb.’96
37 8

Îmi vorbesc…
Apropo de strigătul în pustiu…

Îmi vorbesc de revoluţii,

De ce-a fost în optzeci nouă -
O întorc pe feţe două
Şi ajung la involuţii.

Oricât vreau să văd schimbarea

Şi-oricât caut eu progresul,
Deturnarea-i înţelesul
Ce-l primeşte întrebarea.

Cu-alte măşti, aceeaşi piesă,

E jucată fără jenă -
Locul ei ar fi-ntr-o ghenă,
La un loc cu-ntreaga presă.

Ce noroc că-mi vorbesc mie!

Eu vorbesc şi doar eu sufăr…
20 feb.’96
 37 9

Că-n viaţa asta…

Că-n viaţa asta se şi moare

De mult nu e o noutate -
A spus Esenin, cu dreptate,
Strivit de gânduri şi de soare.

De mult repet astă idee

Mirat că mai sunt azi în viaţă -
La ce să-ncepi o dimineaţă
Când viaţa-ţi nu-i o epopee?!

E greu s-accepţi că eşti un nimeni,

Că-n tot ce faci zac imitaţii -
Că obsedat de inovaţii
Vrei să fii primul printre oameni.

Dar cum în viaţă se şi moare,

Îţi spui că nu-i o noutate…
27 feb.’96
380

Stă un pensionar…
Încotro mergem?!

Stă un pensionar pe gânduri -

Se gândeşte la trecut -
Cu tot ceea ce-a făcut,
El aşterne rânduri, rânduri.

Multe-au fost cu greu făcute -

Ce uşor s-au risipit!
De acuze ispitit,
El le-aşterne pe tăcute.

Au fost bune, au fost rele?!

Sunt sudoarea multor ani!
Azi se-mpart între „vlăjgani”
Aducând doar zile grele.

Se întreabă pensionarul:
„Ce-o să fie peste ani?!...”
28 feb.’96
 381

Mai este-un pic…

Mai este-un pic şi primăvara

Va sosi iar printre noi
Şi-o-mbrăca iar haine noi
Pentru-a nu ştiu câta oară.

Mai este-un pic şi calendarul

Va mai pune-un an în plus
Peste mulţi care s-au dus
Aşternând încet amarul.

Mai este-un pic şi voi cunoaşte

Ce urmează când plecăm -
Viaţa-ntreagă ne-ntrebăm
Ce mai chinuri ne aşteaptă.

De-i mic picul sau de-i mare,

Vom afla doar când s-a dus…
29 feb.’96
382

Ce păcat!...

Ce păcat că-n paralel,

N-a mers treaba şi-n Moldova !

Am sperat şi am visat
La o nouă re-ntregire:
Tot vorbind despre Unire,
Peste Prut eu m-am uitat.

Pe moment, am acceptat
Să strivim răul cel mare:
Să-l aleagă pe cel care,
Că-i român, s-a lăudat.

Dar n-a fost să fie-aşa!

S-a votat iar despărţirea:
Moscovirea şi Unirea
Sunt, cu totul, altceva!...
3 decembrie ’96
 383

Mi-am propus…

Mi-am propus s-alung din gânduri

Tot ce-nlătură speranţa -
Disperarea să nu-ncline
În favoarea sa balanţa.

Mi-am propus ca printre rânduri

Să n-apară suspiciunea -
Aroganţa-mi de-altădată
S-o înghită rugăciunea.

Mă întreb de e fezabil,
De nu-i simplă utopie -
Tot ce astăzi mă-nconjoară,
Îmi şopteşte că-i prostie.

Oare, chiar aşa să fie ?!

Gândul ăsta mă-nfioară!
1 5 decembrie’96
384

Copilul…
Prietenilor mei, Mihai si Florin

Copilul este, cum s-o spun?!

Cea mai minune-a lumii!
E un balsam, vindecă tot,
În mijlocul furtunii.

Copii de-ar fi mai mulţi în jur,

Ne-am tot scălda în soare -
Când îţi zâmbeşte un copil,
Mai uiţi că se şi moare.

Părinţi, fiţi totul pentru ei!

Nu vă-necaţi în scuze!
Chiar mici fiind, înţeleg mult,
Şi-ncep chiar să acuze.

Copilului, să vă închinaţi,
El e minunea lumii!...
4 decembrie ’97
 385

Şi eu…

Şi eu am scris de monarhie -
Mai mult, eu am crezut în ea!
Dar a căzut precum o stea,
Stingându-se în galaxie.

Din ce a fost al ei parcurs,

N-a mai rămas decât lumina -
Chiar de ne paşte azi ruina,
Se pierde-n timpul ce s-a scurs.

Ştiu, e frumos să-ţi aminteşti,

Că Ţara ast-a fost şi Mare,
Dar ştiu că-n viaţă se şi moare,
Şi morţii, nu poţi să-i trezeşti.

E scris ceva în legea firii -

Din amintiri, să nu trăieşti!...
1 1 decembrie ’97
386

Întrebări

Întrebări, ştiu, sunt cam multe,

La răspunsuri deficit -
Cred c-aş fi mai fericit
S-ocolesc cele oculte.

Căci prea multe întrebări

Ascund numai ocolişuri -
Rătăcind prin ascunzişuri
Rişti să afli noi cărări.

Şi aşa, la nesfârşit,
Creşte marea îndoială
Şi te-ntrebi - ce mai scofală
Să tot umbli-mpleticit?!

Întrebările sunt multe -

La răspunsuri, deficit…
1 4 decembrie ’97
 387

M-a-ntrebat…

M-a-ntrebat un prichindel:
„Nene, ce este speranţa?”
I-am răspuns: „ e cutezanţa,
De a crede în mai bun…”

„Da?! şi-atuncea cutezanţa,

Asta, ce-o mai putea fi?”
I-am răspuns: „ este curajul
De-aştepta, ceva mai bun…”

Nene, tu, le-ncurci niţel!

Uite, nu-s fricos de fel,
Dar, oricât aş vrea să fie,
Nu am gândul la mai bun.
Şi aceasta, ştii de ce?
Păi, mă-ntreb eu: „la ce bun?!...”
1 4 decembrie ’97
388

Poezii…
Măi, fraţilor, hai să fim serioşi!

Poezii s-au tot scris multe

Cu caracter naţional,
Dar s-au scurs, duse-n aval,
Precum apele de munte.

A rămas doar amintirea

Ca şi pietrele la mal -
A fi astăzi naţional,
Pentru unii e-asuprirea!?

Când spun „unii”, ştiţi prea bine,

Mă şi văd minoritar!
De ce omul e avar?!
De ce uită să se-nchine?!
Să-nţeleagă, că, în fine,
Are cât, n-are habar!...
1 5 decembrie ’97
 389

Nu-mi spune…

Nu-mi spune că-s un răzvrătit -

Nu am nimic din ce s-ar cere -
Supus mereu la-a lumii vrere,
Eu mă revolt, dar stau pitit.

Că-mi scapă uneori un gând,

Răstit cu-o voce-un pic mai tare,
În public, într-o adunare,
Nu-nseamnă c-am ieşit din rând.

Eu stau în turmă, cum stau mulţi,

Şi nu trag focuri în putere -
Ea ştie asta şi îmi cere,
Să nu fiu prunc, printre adulţi.

Când spui că sunt un răzvrătit,

Noţiunea însăşi, o insulţi…
22 decembrie ’97
390

Eu ştiu…
Lui Cris, de Moş Crăciun.

Eu ştiu că n-am să te mai văd -

M-am lămurit ce e destinul –
De mult eu ştiu ce este chinul
De-a te lupta cu el, în vânt.

Destinul nu e Dumnezeu -
E mai presus de a Sa vrere -
În van te rogi, a Sa putere,
Stârneşte haos pe pământ.

El te revoltă, uneori,
Şi te apuci cu El la trântă;
Încrederea ţi-e însă frântă,
De ceea ce tu porţi în gând.

Ideea de-a lupta te-ncântă,

Dar ea trăieşte doar în cânt…
25 decembrie ’97
 391

Mă-ntorc la tine…

Mă-ntorc la tine, drag caiet,

Din tine-am rupt eu foi cam multe -
Chiar de erau idei oculte,
Aparţineau unui poet.

Am rupt şi-am aruncat în foc,

Tot ce era mai bun în mine -
Era de rău, era de bine,
Porneau din suflet, nu din joc.

Chiar şi-un jurnal, nu-i personal,

El spune vrute şi nevrute,
Şi aminteşte, pe tăcute,
De cei din jur, de-un fapt banal.

Dar, chiar şi rupt, zace-n memorii,

Şi deseori alungă norii…
25 decembrie ’97
392

Cum de-ai ieşit?!...

Lui Cris!

Cum de-ai ieşit aşa frumos,

O, bradule-n miniatură?!
O, creangă, fără anvergură,
Mi-ntorci azi sufletul pe dos.

Mai ieri, nici n-aş fi conceput,

Decât un pom ca din poveste -
Sclipirea ta, chiar asta este,
De parcă timpul n-a trecut.

Ar mai lipsi s-apară ea,

Aşa cum apărea odată!
Cu ochi sclipind, puţin speriată,
O apariţie de stea.

Dar nu! ea nu va apărea,

Iar eu, nimic n-oi înţelege…
28 decembrie ’97
 393

Când speranţa…

Când speranţa o zbugheşte

Şi rămâi cu resemnarea,
Să nu crezi că-n ea-i scăparea -
Ea, mai mult te ofileşte.

Cu speranţa pierzi cam totul,

Se aşterne-o ceaţă deasă;
De ce-a fost, nici nu-ţi mai pasă -
Pentru mâine, nu-ţi dai votul.

Totul e indiferenţă -
Facă alţii, de le pasă -
Tu te-nchizi în a ta casă
Şi trăieşti, în aparenţă.

La ce bun să-ţi faci de vină

Când eşti plin de, indulgenţă?!...
5 ianuarie ’98
394

Speranţa-ngenunchiată
Când necazurile vin valuri,
valuri, moare şi speranţa!

Speranţa-i ca şi plopul -
La vânt se mai şi-apleacă -
Dar seva-i îl adapă
Şi-nvinge chiar potopul.

Ca pasărea măiastră,
Când nu te-aştepţi, renaşte -
Şi uiţi de ce te paşte,
Şi iar zarea-i albastră.

Dar sunt furtuni ce-n valuri,

Răzbesc să-nvingă plopul -
Prăpăd face potopul
Scăpat parşiv din maluri.

Speranţa-i ca şi plopul
Izbit de valuri, valuri…
1 8 ianuarie ’98
 395

Adeseori…
Lui Titinel, cu gândul
la partidele de altădată…

Adeseori joc şah cu mine -

Alternativ sunt alb şi negru -
Încerc să fiu cât mai integru,
În drumul meu spre-un scop în sine.

Mă-mpac cu-a mea dihotomie -

Chiar antonimă, cum se pare -
Nu-mi pasă care e mai tare;
Suntem rivali în armonie.

În lupta aparent egală,

Apar şi clipe de derută -
Un eu şi-un alter, în dispută,
Au o gândire inegală.

Da, nu sunt gesturi în oglindă,

Când alternanţa se perindă…
25 ianuarie ’98
396

De speranţă s-a vorbit…

De speranţă s-a vorbit,

De când cu Pandora -
Teoria s-a-nvechit,
I-a cam sosit ora.

De când ştiu, m-a înşelat,

M-a prostit întruna -
La eşec, cu un oftat,
Am sfidat minciuna.

Ştiu că este un destin

Ce ne poartă paşii -
A spera e doar un chin
Ce-l acceptă laşii.

La ce bun s-aştepţi sperând?!

Luptă precum aşii!...
4 februarie ’98
 397

Speranţa

Speranţa te-ndeamnă
S-aştepţi în neştire -
O clipă mai bună,
Un strop de iubire.

Speranţa, nu-i luptă -

Ea doar te înşeală -
Din ea se înfruptă
O viaţă banală.

Acel ce aşteaptă
Să-i fie mai bine,
Nu intră în luptă,
Sperând, fără fine.

Speranţa te-nvaţă
S-aştepţi până mâine…
1 2 februarie ’98
398

Cu toţii…

Cu toţii credem într-un Dumnezeu

Şi-l pomenim cu toţi la ananghie -
Dar fiecare-L vede-n felul său,
Căci El e-n toate, nu-i o efigíe.

Că-I Jehova, Alah sau Dumnezeu,

Că-I Zeus, Ra, sau nu mai ştiu eu cine,
E-atotputernic, bun sau chiar şi rău,
Întruchipând în El lucrul în sine.

Cu toţii credem şi ne închinăm,

De multe ori pe-ascuns, să nu se ştie,
Şi tot pe-ascuns, ades, noi Îl rugăm,
S-amâne moartea, care va să vie.

Da! cu toţii credem într-un Dumnezeu,

Dar vrem ca doar al nostru El să fie…
21 februarie ’98
 399

De mult…

De mult orbecăim în întuneric -

Tunelu-i lung şi pare să mai ţină -
Sperând credul într-un sfârşit feeric,
Sclipind de soarele ce va să vină.

Trecut-au ani de promisiuni deşarte,

S-au perindat tot felul de partide -
De ultimii s-a spus că-s mai aparte,
Dar au aceleaşi însuşiri avide.

Avide-am spus, de bani şi de putere,

Familia sau clanul, sunt la modă -
Vorbesc numai de dreptul la avere
Şi-n frunte-au uns „un fel” de Cuza Vodă.

Şi gândul lor e doar la vremi apuse,

Uitând că totul curge-ncet, la vale…
21 februarie ’98
400

Tu, să le spui…

Tu, să le spui că-mbătrânim,

Că vrem să-i mai vedem o dată,
Că moartea tot mai des se-arată,
Chemându-ne la ţintirim.

Să le mai spui că fără ei,

Casa e goală, totul plânge,
Şi-ncet, încet, mama se stinge,
Şi eu-s cu gândul la ai mei.

De boală să nu pomeneşti -
La ce-ar fi bun, ce-ar putea face?!
Ştim a răbda, a ne preface,
La ce să-i mai şi amărăşti?!

Da, să le spui că mai sperăm,

Să se întoarcă şi-ei, odată…
22 februarie ’98
 401

Dor de tropic…

Azi mă bântuie un dor -

Dorul după-un cer la tropic -
Chiar de doru-mi e utopic,
Eu acolo-aş vrea să mor.

Să stau pe un mal de-ocean -

Indian, dacă se poate -
Dacă stau a mă socoate,
Îmi lipseşte doar un ban!

Banul ce rezolvă tot -

Mă refer la pământene -
Poţi să cumperi şi sirene,
Iar la noi, chiar şi un vot.

Da, mi-e dor de ceva cald,

De căldura de la tropic…
25 decembrie ’98
402

Am scăpat…

Am scăpat de Iliescu,
Dar nu şi de-armata lui -
Infiltrată e în toate,
Parcă-i ţara nimănui.

Plin de ea e Parlamentul,
Şi-n guvern găseşti destui!?
Sabotajul e-a lor armă,
Iar trădarea, şcoala lui.

Cine azi se îndoieşte

De-adevărul ce îl spun,
Să se-ntrebe: „cum se poate,
Că mai speră şi acum?!”

Dup-atâtea sacrificii,
Ne-ar abate spre-al său „drum”!...
24 ianuarie ’99
 403

Noi speranţe…
Lui Cris

Noi speranţe-au încolţit -

Vrea să vină, să ne vadă -
Dorului căzut-a pradă,
Dragostea-i nu a murit.

Ieri, când voce-am auzit,

Răsunând peste oceane,
Ochi-au părăsit tavane,
Şi-n sfârşit, eu am zâmbit.

Nici chiar azi nu m-am trezit -

Tot ascult vrute-nevrute -
Voci de clopote tăcute
Eu din nou am auzit.

Vorba lui Esenin, poate :

„Clopoţei-au hohotit…”
1 4 februarie ’99
404

Că tot…

Că tot vorbii despre trecut,

De cât de trează-i amintirea,
Să-ncerc să definesc iubirea,
Cea care eu am cunoscut.

Iubire-aduce-un nou născut,

Precum şi un obraz de fată -
Ea prinde-n lanţuri lumea toată,
Fără de ea, totu-i pierdut.

Nu poţi trăi indiferent,

Nici să urăşti fără măsură -
Nimic nu s-a născut din ură,
Fără iubire eşti absent.

Iubirea-i parte din natură,

E-a tuturor, nu-i un patent!...
1 9 februarie ’99
 405

Simt un iz...

Simt un iz de romantism?!
Ce să fie oare?!
Anii care s-au pierdut?!
Amintirea doare?!

Am visat cu ochi deschişi

Câte-n lună-n stele;
Visele s-au împletit
Cu doruri a’ mele.

Multe s-au şi împlinit

Şi-am rămas cu ele;
Multe azi mă-ntorc din drum,
Pe cărări cu stele.
De ce azi nu mai visez?!
Plin sunt de belele!...
1 2 decembrie ’99
406

Zăpada s-a topit...

Zăpada s-a topit -

Crăciunu-i sec -
Cu gândul plec
La anii ce-au pierit.

Trăiesc din amintiri -

Nu pot uita -
Cum aş pleca
Să scap de amăgiri!

Un soare generos -
Usucă tot -
De-aş şti că pot,
Aş pleca şi pe jos.
Unde-am copilărit,
Totu-i pe dos...
25 decembrie ’99
 407

Fac rău...

Fac rău în juru-mi făr’ să vreau,

Şi mie rău îmi fac întruna;
Din spini mi-am împletit cununa
Şi spinii jos nu pot să-i dau.

Ea, fruntea-mi sângeră mereu,

Cu sânge sufletu-mi inundă,
Şi chiar de lumea mă confundă,
Cel vinovat, eu ştiu, sunt eu.

Şi ce n-aş da să fiu altfel!

Să nu mai port stigmatul vinei,
Să nu fiu cauza ruinei
Ce-a năpădit sufletul meu.
De trup nici nu vreau să vorbesc,
Căci trupu-i doar, lut pământesc...
29 decembrie ’99
408

Vine anul 2000...

Vine anul două mii,

An stigmatizat, se pare -
Că nu-i unul orişicare
Se cam simte din Ajun.

Mă opresc fără să vreau

La ce se petrece-n lume -
Ninge, plouă, vrea să tune,
Cad chiar pomii de Crăciun!

Boli apar ca din senin,

Viruşi-s la ei acasă,
De ştiinţă nu le pasă -
Eu, încerc să mă adun.
Toţi vorbesc de-apocalipsă,
Revelaţie, vreau să spun...
31 decembrie ’99
 409

Am ajuns...

Am ajuns şi-n două mii -

E o performanţă!
Câtă cutezanţă,
Când de tine, nu mai ştii!

N-a ştiut nimeni ce-am fost -

M-am retras în mine!
C-a fost rău sau bine,
Să mă judec n-are rost.

Am muncit, dar şi-am visat -

Visuri ne-mplinite!?
Pe-ale lor orbite
Des am capotat.
Printre mii ispite,
Dorul nu m-a înşelat...
2 ianuarie 2000
410

Azi noapte...

Azi noapte a-nceput să ningă

Şi fulgi măşcaţi s-au aşternut;
Cărări imaculate-au apărut
Şi negura au încercat s-o-nvingă.

Şi gândul a luat-o înapoi,

Spre locuri dragi, de vremuri părăsite,
Şi m-au cuprins trecutele ispite,
Când neaua era albă,...ca la noi.

Şi pleoapele-au căzut pentru visare,

Şi Dunăre-am visat-o făcând pod,
Şi-al dorului simţii atuncea nod -
Era a vremilor pierdute-ntruchipare.
Şi-am coborât să mângâi neaua
Ce-azi noapte-n fulgi măşcaţi s-a
aşternut...
22 ianuarie 2000
 411

Impas

Am ajuns în impas -
Poţi dilemă să-i spui -
M-adresez, nimănui,
Să ascund al meu glas.

Am rămas doar noi doi

Să luptăm cu-anii grei -
Hoinărind printre tei,
Ne gândim la nevoi.

Şi sunt multe pe rol -

Sănătate şi bani,
Şi un dor peste ani,
De-un cuvânt, de un sol.
Între viaţă şi gol
Cum s-alegi, l-aceşti ani?!...
5 februarie 2000
412

În amintiri...

În amintiri stă bucuria

Căci mă îmbată-acel trecut -
Regret doar ce nu am făcut,
Chiar de viza, ieri, nebunia.

Mă duce gândul la ce-a fost,

Şi-l ţin ascuns, doar pentru mine -
A împărţi comori nu-mi vine,
Şi le păstrez la adăpost.

Ce-mi pare astăzi curios

E, că nimic nu îmi displace -
Ce-a fost, a fost, nu ai ce-i face!
Răsună-n capul meu sfătos.

De-aici şi felu-mi de-a vedea,

În tot ce-a fost, un vis frumos...
1 5 decembrie 2001
 413

Republica Moldova...

Republica Moldova?!
Ce straniu sună vorba!
Un braţ smuls de o fiară,
O Ţară ruptă-n două!

O veche mutilare
De noi recunoscută(!?) -
Înaltă e Trădarea
Ce-a rupt Ţara în două!

Şi culmea! azi, aleşii

Sunt vânzători de Ţară!
Se plimbă-n lumea largă
Cu Ţara ruptă-n două!

Doar ei sunt azi de vină?!

Aşa ne trebuie nouă!!!
1 6 decembrie 2001
414

Crăciunul fără voi...

Crăciunul fără voi

E numai rugăciune:
Să fiţi iarăşi cu noi,
S-apară o minune!

Crăciunul nostru-n doi

Ne-mpinge-nspre icoane -
Cu gândul doar la voi
Strivim în noi canoane.

Şi ascultăm smerit
Cuvinte înţelepte:
„Să nu dorim mai mult(?!),
Totul se-obţine-n trepte!”

Dar poţi oare-nvăţa?!

Anii nu vor s-aştepte...
21 decembrie 2001
 415

Nu-i cale...
Părinţi...şi copii.

Nu-i cale să împace generaţii -

Cândva, am procedat şi noi la fel -
Azi, urmărind orbeşte-al nostru ţel,
Uităm de „circumstanţe-atenuante”.

Justiţia le ştie bine rostul -

Noi, refuzăm să fim justiţiari -
În „drepturi sfinte” am rămas avari
Şi stăm pe loc sau ne mişcăm andante.

Ei însă-n schimb aleargă „alegro-molto” -

Ori în viteză nu poţi contempla -
Ce spunem noi traduc ei prin „bla-bla”,
Şi ne acordă generos „atenuante”.

E bine sau e rău aşa ceva?

E bine când n-ajungi la „agravante”...
26 decembrie 2001
416

Adun...

Adun din trecut comorile toate,

Trăiesc amintiri pe picior de prezent;
La ce e în juru-mi, ades sunt absent,
Căci nu mă atrage să merg dând din coate.

Au alţii mai mult decât merită ei

Şi-adună „valori”, ca să fie în casă -
În fapt n-au nimic, doar prostia lor crasă,
Iar eu îi ignor sau le-o spun din condei.

În asta găsesc eu greşeala-mi fatală -

Îi las să se-mbuibe şi umblu absent -
Trăind amintiri pe picior de prezent,
Eu sufăr în fond de o moarte banală.

Da! mort e acela ce uită trecutul,

Dar mort e şi-acela ce-ngroapă-un
prezent...
27 decembrie 2001
 417

Am mai pus...

Am mai pus de-un Revelion -

Am vechime în Mileniu -
Nu-i uşor să nu fii geniu,
Dar sunt mândru că sunt Om!

Om, am spus, la figurat -

C-altfel, om, pare tot omul -
Eu respect Credinţa, Domnul,
Cred în Fiul întrupat.

Cum a spus-o şi Ioan,

Cel ce-avea Gura de Aur -
Viaţa este un tezaur,
Şi mă-nchin la Noul An.

E grozav să poţi fi Om,

Când trăieşti doar printre oameni!...
31 decembrie 2001
418

Niciodată...
Crăciunul la Ismail (1 939)...

Crăciun ca la noi
N-am mai prins niciodată -
Dunărea-ngheţată
Pod, sloi lângă sloi.

Zăpadă la geam
Şi mormane la poartă -
O linişte moartă:
Al serii balsam.

O troică pe drum
Şi-un clinchet de aur -
Cu-obraji de balaur,
Un moş, Moş Crăciun.

Aveam zece ani

Şi-aşteptam în Ajun...
1 6 decembrie 2002
 419

Când simt...

Când simt cum se năruie Cerul

Mă-ntreb care-o fi al său sens -
Nimic nu îmi pare mai dens
Ca teama ce-nfruntă-n Nord gerul.

De ce năpădeşte pustiul
Ce-a fost al meu suflet diliu?!
Zburdam printre nori făr’ să ştiu
Că-n mine trăia bidiviul.

Eram ca un cal ne-mblânzit,

Un mânz pus pe joacă şi fugă -
Azi sunt predispus pentru rugă:
Implor îndurare smerit(!?).

Dar Cerul nu pare s-audă

Căinţa-mi şi-apasă cumplit...
1 7 decembrie 2002
420

Un nou an...

Un nou an a răsărit -
Speranţe vechi reînnoite -
Sortite-a fi din nou strivite?!
Sau ghinionul s-a sfârşit?...

Mereu o iau de la-nceput

Şi cred în ce-a ascuns Pandora -
Speranţa, ce anunţă ora
Când voi striga-n sfârşit: „Kaput!”

Kaput la tot ce m-a-ntristat,

La toate relele din lume -
Speranţa va reda, pe bune,
Încrederea-ntr-un drum blamat.

Şi voi păşi în noul an,

Plin de avânt în ce-am visat...
1 ianuarie 2003
 421

Căutarea...

Eu caut viaţa ne-ncetat,

Ce se ascunde-n fel şi chip -
Chiar şi într-un minuscul CIP,
Căci şi-el de om a fost creat.

Un simplu gând, de viaţă-i dat,

Un gest, de viaţă-naripat -
O vorbă-a vieţii atribut,
În moarte-un veşnic început.

Nimic nu moare-n Univers,

Ci doar se schimbă-n altceva -
În moarte n-ai ce căuta:
E-o vorbă prinsă într-un vers.

Şi-atunci, ce caut ne-ncetat,

Când viaţă-n moarte am aflat ?!...
2 ianuarie 2003
422

M-am trezit...
Lui M.Mavru (Maurului), cu dor!

M-am trezit reascultând

Pe Max Bruch cu-a sa vioară –
Nu ştiu pentru-a câta oară,
Te-am zărit, bolnav, plângând.

Mi-amintesc cum într-o zi

Ţi-am adus înregistrarea -
Eu speram în alinarea
Suferinţei de-a muri.

Lângă tine era Mihai,

Mulţumindu-mi cu privirea -
Noi ştiam că-i amăgirea
Gândului la un „mai stai!”

Ascultând plânsul viorii,

Tu mi-ai spus să plec, gemând...
1 9 ianuarie 2003
 423

Basarabie, iubită!
,,Avant de mourir...’

Basarabie, iubită!
Nu mai am nicio scăpare -
Voi muri în depărtare,
Cu speranţa-mbătrânită.

Toate par azi împotrivă -

ONU, ruşii, chiar românii!
Nu mai ştiu cine-s păgânii,
Nu mai am vreo perspectivă.

Dunărea şi Ismailul -
Ieri, cetate la hotare -
Azi se scaldă în uitare,
Iar a noastră nepăsare,
Ia proporţii trădătoare
Ce îndepărtează visul!...
1 9 ianuarie 2003
424

E-n firea omului?!...

Pentru o ţintă nobilă...

E-n firea omului să mintă?!

Nu cred că este chiar aşa...
Şi eu mai mint, când am o ţintă,
Dar n-o fac spre a înşela.

Există şi acea minciună

Ce-i apără pe cei din jur -
La paturi de spital răsună
Minciuni, sfidând momentul dur.

Şi bólnavii încep să creadă,

Şi lacrimi de speranţă-apar -
Minciuna nimeni vrea s-o vadă
Uitând sintagma „în zadar”.

Şi cred că e firesc aşa să fie,

Şi-atuncea mint, când am o ţintă...
1 5 februarie 2003
 425

De-o fi...
,,Pax V obiscum!’

De-o fi ca oamenii să uite

Ce-a fost, ce este un război,
Să fim cinstiţi, să recunoaştem,
Ne place scalda în noroi.

De ne complacem în uitare,
Să spunem că ne-am săturat
De viaţă, soare, de precepte,
Şi să pornim la demolat.

La ce trecut?! vrem noi ruine -

Schilozi, orfani făr’ de păcat -
Doar vrem s-avem cui face bine,
Şi buzunare de umflat!

De-ar fi memoria să sece,

Noi nici n-am şti ce s-a-ntâmplat...
1 8 februarie 2003
426

Prin casă...
Margaretei!...

Prin casă toate-mbătrânesc -

Probabil, după noi se iau -
Când mă gândesc cum arătam,
Oglinzile le ocolesc.

Memoria a conservat
Imagini de fotografii -
Ştiu că ce-ai fost, nu poţi să fii,
Dar cu-al meu chip nu-s consolat.

Cum e posibil?! nu sunt eu!

Oglind-arată un moşneag!?
Dintr-un album, chipul tău drag,
Mă-ndeamnă să-l privesc mereu.

Şi amintiri mă răscolesc,
Chiar dacă toate-mbătrânesc...
21 februarie 2003
 427

Firea...
Lăsaţi-mă să fiu ceea ce sunt!...

În zadar mă stăpânesc
Încercând „înţelepciunea” -
Firea-mi spune că greşesc,
Căci cultiv deşertăciunea.

De nu-ncerc să mă descarc
Simt cum mă apasă firea -
Încordat precum un arc,
Aflu-n mine prăbuşirea.

Cât poţi sta precum nu eşti?!

Pân’ la prima provocare -
Sfaturi dau oameni oneşti,
Neştiind cât de mult doare.

De nu slobozesc ce simt,
În adâncu-mi ceva moare...
3 noiembrie 2003
428

Nu-mi amintesc…

Nu-mi amintesc să fi avut

Probleme în a scrie
Vizând trecutu-n amintiri
Găseam subiecte-o mie.

Dar cum trecutul e trecut

Aş vrea-n prezent a scrie
Dar una sunt poveştile de ieri
Iar lumea, de-astăzi, vrea să ştie.

Să ştie ce? Acuma care-i hramul!

Cum ai trăit e un roman
De poţi aşa a-i spune
Prezentu-ascunde ce-i ocult
Şi asta vrând să ştie
Aşteaptă să le-o spui, pe nume!...
23 noiembrie 2013
 429

Să fie...?!

Să fie-o simplă inconstanţă?

Mereu doresc eu altceva -
Ba caut liniştea deplină,
Ba vreau tumult în viaţa mea.

Când regăsesc singurătatea,

M-apucă gânduri ce se vor
Pe loc a fi şi consumate,
Chiar dacă unele mă dor.

Şi las ce-i linişte în mine,

Şi-aştern ce se ascunde-n verb -
Că-i realitate sau ficţiune,
Fac un amestec şi mă-ntreb:
Să fie-o simplă inconstanţă
Sau zace-n mine altceva?!...
1 3 decembrie 2003
430

„Postumele ”

Antume scrise-n ceas târziu

Când parcă-ntârzie plecarea,
Când parcă-n jur nimic nu-i viu
Şi-n suflet bântuie-nserarea.

Că ceasul vine, toţi o ştim,

D-am vrea să ştim ora exactă;
Să-ncepem să ne pregătim,
Căci ştim că timpul se contractă.

Şi vrei să pari cum îţi doreşti,

Să laşi o stea în amintire;
O ştii, „nu eşti ceea ce eşti”,
Şi-ai vrea s-alungi o amăgire.
Va fi ceva deliberat?
Va fi o nouă măsluire?!...
21 februarie 2009
 431

De s-o-ntâmpla...

De s-o-ntâmpla să plec eu, primul -

Cum teama o citesc în ochii tăi -
Aş vrea să ştii că şi Acolo,
Mereu îmi va fi dor de ei.

Ţi-oi scrie zilnic despre toate -

Scrisori ce le-i citi în vis -
În care-ţi voi descrie-n şoapte,
Ce-a fost al nostru Paradis.

Voi umple astfel ziua-ţi toată,

Şi nopţile-ţi vor fi la fel,
Vei revedea ce-a fost odată,
Şi înţelege-al Terrei ţel.

Că Sus e altfel, nu se ştie!

La ce a fost, să faci apel...
25 decembrie 2009
432

Din clipa-n care...

Din clipa-n care n-oi mai scrie,

Voi şti că-n fapt eu am murit -
Nimic din ce-a fost, n-o să fie,
Doar o sintagmă: „s-a sfârşit!”

În jurul meu o lume seacă,

Mergând cu gândul la ce-am fost -
Căci tot ce e, e ca să treacă,
Iar tot ce trece-i fără rost.

N-oi mai visa câte în stele,

Nici cale de-a împărtăşi -
În goană timpul vrea să spele,
Chiar amintiri, spre-a nu se şti.

Un timp, ce-am scris, va mai „pluti” –

Apoi, nimic nu va mai fi...
26 decembrie 2009
 433

Revelionul

Revelionu-i un prilej
De speranţă, de-aşteptare -
Anii ce-au trecut vârtej,
Sună mult, la adunare.

Câte nu s-au întâmplat!

Multe bune, multe rele...
Amintiri s-au implantat
În adâncurile mele.

N-am de gând s-arunc la coş,

Nici măcar clipele grele -
Pot să spun, chiar dacă-s moş,
Tot mai am să-nvăţ din ele.

Cu ce-a fost, în schimb, frumos,

Hoinăresc şi azi prin’ stele...
2 ianuarie 2010
434

Mi-ai spus…

Mi-ai spus să scriu din ce e azi,

Să las trecutul din memorii -
C-am scris, ce-am scris, nu-i un prezent,
Cel mult, poate aduce norii.

Ce rost ar fi să stai în ploaia

Ce altădat’ te-a îmbăiat?!
Ai fost, ce-ai fost, e de uitat -
Nu invoca mereu nevoia.

Spunând ce-ai fost, nu spui nimic

Din ce-n prezent te defineşte -
Pe chipul tău, prezentu-i viu,
Trecutu-ţi, nu se potriveşte…

Alege, deci, cuvinte noi,

Şi-un zâmbet care, le-adânceşte…
1 3 decembrie 2013
 435

Lacrimi...

Lacrimi de bucurie
S-au prelins din ochii tăi
Ce-am făcut ca să le merit?!
De ce-s umezi ochii mei?!

Am primit câteva rânduri

Ce ar umple-un întreg tom –
Cine poate să-nțeleagă
Că-mi îndrept pașii spre-un Dom!

Doar într-un lăcaș de taină

Aș putea să regăsesc,
Liniștea de ieri pierdută,
Bucuria că trăiesc.

Uneori sunt clipe-n care,

Vreau chiar Lui să-I mulțumesc...
1 3 decembrie 2013
436

Noaptea…

Noaptea este-aceea care

Îmi conferă libertate -
Pot gândi, visa în voie,
Pot avea imunitate.

Utopia-i chiar acasă

Mă îmbie la visare –
Pot pluti în lumea noastră
A fiinţelor bizare.

Tu, şi eu, noi doi aparte,

Ne-nţeleşi, ciudaţi aş spune,
Suntem sclavi-unor talente,
De prin zori, la soare-apune.

Dar, la-a face rău în lume,

Noi doi ştim a ne opune…
1 8 decembrie 2013
 437

Ascult

Ascult o muzică Divină

Din Bach, din Beethoven, din mine -
Din suflet se înalţ-o rugă
Ce o îngân pe versuri line.

Ce versuri?! Dac-aş şti, le-aş scrie -

Spre Domnul par să se îndrepte -
Imboldul nu-mi dă liber la gândire
Şi ele curg din mine făr’ s-aştepte.

O fi de vină atmosfera
De linişte, ce ne cuprinde -
Colindele pătrund în case,
Iar pomul de lumini se-aprinde.

Sonet fiind, să-nchei cu o urare -

Crăciun, la toţi, cu bucurie mare!
22 decembrie 2013
438

De-aş visa…

De-ai visa în plină zi,

Visu-ar căpăta substanţă -
Ai vedea pe unde calci
Şi-ai ceda din cutezanţă.

Dar aşa, ferit de ochi -

Ochii care nu te iartă -
O iei razna pe poteci,
Căci sub pleoape-i lume altă.

Şi cu visu-n liber frâu,

O iei razna-n miez de noapte -
Doamne, câte poţi visa!
Ascunzând vorbele-n şoapte.

Totu este să nu crezi,

Că şi visele sunt coapte…
9 ianuarie 2014
 439

Trezită...

Trezită din ce nu a fost să fie

Mă-ntrebi din când în când: „de ce n-a
mers?!”
Răspund în mine cu un: „cine ştie?”
De parcă nu în doi, amintirile am şters.

Noi am ascuns ce amândoi ştiam prea bine

Că fiecare-n parte aveam câte-un trecut,
Cu imagini ce nu se şterg chiar de la sine,
Păstrate-n rânduri scrise cu tumult.

Că eram sclavi iubirilor pierdute

Care răzbeau din orişice cuvânt,
Că sentimente aparent trecute
Se-mpiedicau în orice mic avânt.

O ştiu, o cred, dar nu ţi-am dat răspunsul

Ştiind că tu, mai bine ştii ce n-a mers...
1 decembrie 2014
440

Cuprins

Prefaţă: Daris Basarab şi

reflecţia anotimpurilor ... 3

Primăvara
Nicicând n-am crezut...9
Mă-ntreb...10
Te uiţi...11
Ai sunat...12
Voi...13
E luna mai...14
E Paşti...15
Vreau...16
Triste duminici...17
Ce e viaţa?...18
Tu ai murit...19
Ce trec eu astăzi în revistă...20
Hristos a înviat!...21
Când cerul...22
Prăpastia...23
Mi-aduc aminte…24
Ce trist!...25
Ce-aşteptăm…26
De-aş fi…27
Ceaşcă,…28
Doruri...29
Interferenţe...30
Dilemă...31
Ce mai ştiu?!...32
Vreau…33
 441

Trece…34
Plânsul...35
E ajun…36
Dor...37
Dumnezeu este în toate…38
Când speranţa ai pierdut…39
Apropo de Eminescu…40
Precum…41
Cu toţi vorbim de Dumnezeu…42
Acel ce crede…43
Jurnal...44
Recent…45
Vreme rea…46
Verde de Aprilie...47
Plopii mei…48
Durerea mea…49
De ce tac?!...50
Ce-i visul?...51
Câtă durere!...52
Lucruri inutile...53
Şacalii...54
Un nou...55
Nu va fi uşor...56
De unde?!...57
Să...58
Ascunsele iubiri...59
De când...60
La ce?!...61
Acum...62
Nu ştiu…63
Eu cred...64
Eu ştiu...65
442

Atunci, şi eu...66
E sărbătoare...67
Rădăcina...68
Sacoşa...69
În jungla...70
Prin lume...71
Dac-ai să vii...72
La ce bun?!...73
Răceala primăverii...74
Chit că-i...75
Mi-e dor...76
În mai...77
Privind înapoi...78
Citesc acum...79
Despre...80
Deja...81
Aş vrea...82
Că sunt absurd …83
Ce ai cu neamu-mi?!...84
Dialog…85
27 martie...86
Amintirea lui Mihai stăruie!...87
Se sting...88
Eu nu predau...89
Când scriu...90
Tu, pasăre...91
Prietenia, nu-nseamnă menajarea...92
Să te întorci...93
N-am vrut...94
Vara
Iubirea cea dintâi...97
Pe-acest pământ...98
 443

Sonet 5...99
Casa-n care...100
Nu-i spune...101
Acum...102
Vreau să mor...103
De-o fi drumu-mi...104
Să nu mă plângeţi!...105
În ce vă scriu...106
Celor dragi!...107
Ceaţa...108
Trec ani-n zbor...109
Azi...110
E atâta zgomot...111
E ajunul...112
Sunt zile...113
Nu-i poet...114
Mă sting...115
Dac-ai şti...116
Singur...117
Nu-i spune...118
Stau...119
Spectrul...120
Nu-ţi face griji!...121
Casa-n care...122
Natura...123
Ce mult!...124
N-are cine să ne sune...125
Tu ai plecat...126
În vers...127
M-am mai întrebat...128
Tună, fulgeră şi plouă...129
E-atâta durere!...130
444

Dragă Cris,...131
Dacă n-aş...132
Să las...133
Încercaţi...134
Mă întreb...135
Romantismul...136
Hai să mergem...137
De i-aş spune...138
Nu-ţi face!...139
Ţi-am scris...140
Tu,...141
De multe ori...142
Bietul om...143
Unde eşti?!...144
De-aş putea...145
Toamnă rece...146
Erai...147
Imagini...148
Bătrâneţea ta…149
Aş vrea…150
Snobul...151
Trece timpul în goană…152
Adio !...153
Durerea...154
Ce n-aş da!...155
Cât de greu!...156
Ascult…157
Cu speranţa…158
Stau…159
Privind înapoi peste umăr…160
Cât ţine un vis…161
Toată lumea…162
 445

De câte ori…163
Ultimul volum...164
Când spui…165
De ce?!...166
Am ajuns…167
Mereu am fost…168
Ce-ar putea?!...169
Trec…170
Adio!...171
Mă-ntreb…172
Scrutând orizontul…173
Nu-i spune…174
Voci din trecut…175
Vreau...176
Dorul...177
N-am mai scris...178
Vara asta...179
Voi...180
Să simt?!...181
Ca pe-atunci...182
Nu e minte...183
Nu e păcat...184
Sunt zile...185
Mi-am propus...186
Ce n-aş da!...187
Un ocean...188
M-am oprit...189
Zile trec...190
Despre ce?!...191
Dacă...192
Poate...193
Sunt triste duminici la noi...194
446

Dar dacă...195
Trec...196
Aşteptarea...197
Cât poate?...198
S-au întâmplat...199
Cum?!...200
Gânduri negre se-adună...201
Am fost asemuit…202
De tragedii…203
În primul rând, ce-i fericirea?!...204
La cimitir...205
Mi-amintesc…206
O rază de lumină...207
Sunt şi zile...208
Amurg de foc...209
Să nu spui...210
Sunt sclavul...211
De ce?!...212
Trecutul...213
Încerc...214
Am spus-o parcă...215
La ce?!...216
Dor...217
Oare...220
Caut...221
De câte ori...222
Toamna
Hai!...225
Plânge...226
Au trecut...227
Ascultaţi!...228
Să nu crezi...229
 447

Multe...230
Toamnă...231
Mi-e dor...232
Ţie...233
Sunt pe cale...234
Doamne,...235
Ultima dorinţă...236
A nins...237
E ger...238
Nostalgie...239
Dacă...240
Tristeţea mea...241
Totu-mi spune...242
Mai stai!...243
Plouă...244
Ba, omu-i sub vremi!...245
Să nu-ncerci...246
Să nu vrei...247
Noi facem parte...248
Şi puterea...249
Fantezie...250
Tristeţea mea...251
Ce se-ntâmplă?! ...252
Din Haos...253
Toamnă, bine ai venit!...254
Toamna...255
Tăcerea...256
Mă privesc...257
De ziua...258
Ninge...259
Azi m-am întâlnit...260
Adio!...261
448

Eu sunt ?!...262
Voi !...263
La tropic...264
Fă ceva !...265
Unde eşti ?!...266
Ninge...267
Totuşi!...268
Plouă…269
Poate!?...270
Toamna...271
Cu ce-i mai brează?!...272
Ce contează?!...273
La mormântul…274
Pomenim…275
Am tot crezut…276
A trecut un an…277
Din haos…278
Ce-ar putea?!...279
Nu e cum vrem…280
Nu e mormânt…281
Vin zile…282
Şi că vorbii…283
A-nceput…284
Ecoul diasporei…285
Se sting…286
Duminică tristă…287
Nu! aşa…288
Toamna...289
Azi...290
Basarabie iubită,...291
Când te văd...292
Ce-ţi veni?!...293
 449

Nu ştiu cum...294
Să nu te sperii...295
Gândul morţii...296
În lume...297
Să nu te superi...298
Dor de tine...299
De-ar fi...300
Cu împrumut...301
E-ajun...302
Nu-mi plânge,...303
Dihotomie antonimică...304
Vine „vremea”...305
La ce?!...306
Vreau...307
Tu, revii...308
Printre cei...309
Despre toamnă...310
Când se scutură...311
Se strânge...312
Vino!...313
Mi-e dor...314
Cinci decenii...315
Te-ai dus...316
Şi dacă...317
Să nu-ţi faci...318
Noi...319
Sumbru...320
Ce va fi?!...321
Mă plimb…322
Cu bine…323
Un dor aparte…324
De dor…325
450

Ca să, ce?!...326
Iarna
Nu forma...329
Sonet pentru o păpuşă...330
Ultima noapte de dragoste...331
Mângâi ursul...332
Sunt clipe...333
A mai trecut un an...334
Am primit...335
Mamă, dragă!...336
Doi bătrâni...337
Aşteptăm...338
Raze de soare...339
S-au prăbuşit...340
De-o fi...341
Curând...342
Afară...343
Te-am făcut să plângi...344
Casa-i goală...345
E-atâta durere...346
Ce-aş putea?!...347
Ca să mă adun...348
Tot mai rar...349
Va mai trece...350
O privesc...351
Primăvară timpurie...352
Nu te-ntoarce...353
Va veni?!...354
Nu moartea...355
Ascult...356
Te-am făcut...357
Cum poţi ?!...358
 451

Nu mai plângeţi!...359
Priveşti înapoi...360
Anul...361
Cum ar fi ?...362
Doamne Sfinte !...363
Vreau să scriu...364
Casa...365
Dilema...366
De ce?...367
Să las totul?!...368
Ce simt...369
Destinul...370
Mi-e dor...371
Râsul...372
Stau blocat...373
Dor...374
Când…375
M-am născut...376
Totul…377
Îmi vorbesc…378
Că-n viaţa asta…379
Stă un pensionar…380
Mai este-un pic…381
Ce păcat!...382
Mi-am propus…383
Copilul…384
Şi eu…385
Întrebări...386
M-a-ntrebat…387
Poezii…388
Nu-mi spune…389
Eu ştiu…390
452

Mă-ntorc la tine…391
Cum de-ai ieşit?!...392
Când speranţa…393
Speranţa-ngenunchiată...394
Adeseori…395
De speranţă s-a vorbit…396
Speranţa...397
Cu toţii…398
De mult…399
Tu, să le spui…400
Dor de tropic…401
Am scăpat…402
Noi speranţe…403
Că tot…404
Simt un iz...405
Zăpada s-a topit...406
Fac rău...407
Vine anul 2000...408
Am ajuns...409
Azi noapte...410
Impas...411
În amintiri...412
Republica Moldova...413
Crăciunul fără voi...414
Nu-i cale...415
Adun...416
Am mai pus...417
Niciodată...418
Când simt...419
Un nou an...420
Căutarea...421
M-am trezit...422
 453

Basarabie, iubită!...423
E-n firea omului?!...424
De-o fi...425
Prin casă...426
Firea...427
Nu-mi amintesc…428
Să fie...?!...429
„Postumele ”...430
De s-o-ntâmpla...431
Din clipa-n care...432
Revelionul...433
Mi-ai spus…434
Lacrimi...435
Noaptea…436
Ascult...437
De-aş visa…438
Trezită...439