Isprava toamnei Toamna, fata deocheata -Biata fata!...

Deocheata, dar frumoasa Si cocheta, Mi-a intrat odata-n casa, Indiscreta, Sa ma-ntrebe ce mai fac... Ce problema viitoare Ma mai doare... Ce tigari de foi ma otravesc Cind vorbesc... Si ce fel de coniac Beau cind tac... Si de-atunci -Nu vreau sa spun de cind -Am ramas cu toamna-n trup si-n gind !... Si de-atunci, in fiecare an, Toamna, fata buna, vine sa ma vada -Vine ca o ora fixa pe cadran Si solemna ca o stea cu coada... Si, cum stie ca eu nu fac decit bine, Toamna sta trei luni intregi la mine, Cum ar sta la ea acasa... Pina ce-ntr-o buna zi ma lasa Si se duce de s-ascunde... Unde?... Dracul stie unde!... Numai ca, dupa ce pleaca, Odaita-mi pare mai saraca... Poate fiindca toamna-mi fura De la gura Tot ce-n noua luni adun Cu rabdare si tutun -Tot ce cred ca-i mai de seama Pentru clopotelul meu de-alarma!... Toamna, fata indiscreta Si cocheta, Se agita ca un ascutis de sapa Pe biroul plin de praf si prin sertare Si-mi distruge fara mila Operele literare, Rupind fila dupa fila, De ma lasa gol...golut... Ca o ciutura-ntr-un put, Fara nici un pic de apa!... Dar norocul meu ca-n acest an Timpul merge dupa alt meridian... Si ca versurile acestea au fost scrise Nu la mine-acasa -Cum scriu eu de obicei, pe masa -Ci pe iarba verde, Undeva, la tara,

Unde calendarul scrie ca-i tot vara Si-unde toamna inca nu sosise!...