Poezii scrise de Otilia Cazimir 

1. Puişorul cafeniu
2. Poveste de omat
3. Mos Craciun
4. La drum
5. Baba iarna intra-n sat…
6.  Ninge!
7. Unde-s ochelarii?
8. Ariciul
9. De pe-o „bună dimineaţă”
10. Mâţişorii
11. Poza veche
12. Iulie
13. Martie
14. Lumini si umbre
15. Înserare
16. Din fugă
17. Sub iarba câmpului
18. În ploaie
19. Pentru tine, primăvară
20. Interior 
21. Vara
22. Gospodina
23. Ţara mea
24. Clopotele
25. Strofa Risipita
26. Vis Alb
27. Ghiocelul
28. Gospodina 2
29. In zori
30. Uite, vine mos Craciun
31. Un camin de pasarele
32. Scrisoare

Puişorul cafeniu
A ieşit din ou la soare,
Cel din urmă puişor.
Se usucă pe-aripioare
Şi-o porneşte binişor.

Stă găina la-ndoială,

Că din şapte puişori
Şase-s galbeni ,gălbiori.
 Numai cel de la sfârşit
A ieşit mai ponosit!
Şi se-ntreabă speriată:
 _”Nu cumva-i de ciocolată?”…
 

Poveste de omat
Tu nu stii…
A fost odata
O casuta fermecata
Si-n casuta-o fata mica,
Un pisoi si o bunica.

Si-ntr-o iarna, intr-o seara,

Fata s-a uitat afara
Si-a vazut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea…

Dar pe drum cotit si nins,

Umbra sura s-a desprins:
Un voinic abia de-o schioapa
Inota-n omat ca-n apa.

Si proptinduse-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput sa cante-n prag,
Tremurat si subtirel…

Dormi?
Si nici n-am prins de veste!

Usa s-a inchis cu cheia,

Focu-si palpaie scanteia,
Si povestea nu-i poveste:

Eu eram fetita-aceea,
Iar bunica – nu mai este…

Mos Craciun
Eu l-am vazut pe Mos Craciun, e un mosneag
Cu barba alba, cu cojoc si cu toiag,
Ca toti mosnegii care trec pe drum.

Departe, intr-o tara fermecata

In care nimeni n-a ajuns vreodata,
Sta singur cuc intr-un bordei de fum.

Si trage mosul, trage din lulea.

Si zilele se duc, si iarna vine,
Si prin casute-ncep a-l astepta
Baieti cuminti si fete mici ca tine.

Si intr-o sara, Dumnezeu-cel-Sfant

Intinde mana-i buna spre pamant
 

Si-anina-n cer, de-un fir de borangic,

Un pui de stea pentru Isus cel mic…

Atunci pe nevazute cararui,

Porneste Mos-Craciun cu sacul lui,
Si când adoarme zvonul de colinda,
El bate-ncet Ia usa de la tinda.

A fosit, mosneagul bun, si-acum un an,

Dar tu erai prea mica si nu stii:
Ti-a pus sub perinuta jucarii
Si-un cercelus cu piatra de margean.

Iar când a fost sa iasa din iatac,

Maicuta l-a pândit de dupa usa,
Sa nu te vâre din gresala-n sac,
Ca pe-o papusa!

La drum
Moş-Crăciun, la urcuş,
S-a pornit cu sacu-n spate.
Drumu-i rău, şi-i lunecus,
Şi moşneagul nu mai poate.

Lung se uită indărăt,

Scuturându-şi barba rară
De omăt,
Şi oftează sub povară:

- Greu tatucă, greu de tine!

Iaca, stau şi mă socot
Dacă nu cumva-i mai bine
Să mă mut mai cătră vară,
Că-s bătran şi nu mai pot!…

Baba iarna intra-n sat…

Alergand, ca de napasta,
Au venit buluc pe coasta
Doi baieti
Mai isteti,
Sa dea veste
La neveste
C-au vazut in deal la stana,
Coborand din varf de munte,
Peste ape fara punte,
Iarna sura si batrana…

Mai tarziu, mai pe-nserat,

A intrat si baba-n sat:
 

Uite-o-n capul podului,

In vazul norodului,
Pe-un butuc de lemn uscat,
Cu cojoc de capatat,
Cu naframa de furat,
Cu catrinta de aba
Vantul sa-l strecori prin ea!
Si cum sufla-n pumnii reci,
Scoate pacla pe poteci,
Iar pe fund de vai destrama
 Neguri vinete, de scama…

Si-au iesit baietii mici,

Mici si multi
Si desculti,
Si cativa mai maricei
Cu biciusti si cu nuiele
Si cu prastii subtirele,
Sa alunge de pe-aici
Iarna cea cu ganduri rele…
Doamna-gerului, batrana,
S-a sculat de la pamant.
Si-naltand spre cer o mana,
Ca o cumpana uscata
De fantana.

A pornit in jos pe vant,

Incruntata,
Blestemand,
Si-a lasat in urma ei
Promoroaca si polei;
Pe ogoare,
Corbi si cioare
Prin paduri,
Lupii suri,
Si de-a lungul drumului
 Numai scama fumului…

Ninge!
Ssst!… Maicuta gerului,
Cu manuta inghetata,
Bate-n poarta cerului
Si intreaba suparata:

- Unde-s stelele de sus?

- Iaca, nu-s!
Vantul rau le-a scuturat
Si le-mprastie prin sat.
 

Uite una: s-a desprins

Dintr-o margine de nor 
Si coboara-ncetisor…
- Oare-a nins?

E un fulg si-i cel dintai

Si aduce-n vant ninsoare,
Drumuri albe peste vai,
Ras curat in ochii tai,
Sanioare,
Zurgalai…

Unde-s ochelarii?
Bunicuta-i suparata,
Ca de-un ceas intreg tot cata:
Cata-ncolo, cata-ncoace,
Ochelarii nu-s si pace!

I-a catat pe sub saltele,

Si-n papuci, si-n ciubotele,
Pe sub perne, pe sub oale,
Pan`n-a mai putut de sale!

A mai stat, a mai oftat,

Iar s-a pus pe cautat!
Sta si-aprinde-o lumanare:
Unde sa-i mai cate, oare?
 Nu-s in raft, nu-s in cutie,
Poate-or fi-n bucatarie…..

Rascoleste pe subt scara

Si pe polita-n camara,
In cuptor, pe soba sus,
Ochelarii nu-s si nu-s!
Sa nu fie cu banat,
Cine, oare, i-a furat?

Cand sa-i cate si prin tinda,

Da cu ochii de oglinda,
Si ce vede, ce nu vede,
Parca nici nu-i vine a crede:
Ochelarii, pozna mare!
Ii stateau pe nas calare…..

Ii catase-n cui, sub pat,

Dar pe nas nu i-a cata.
Si de nu-i vedea-n oglinda,
I-ar cata si-acum prin tinda!

Ariciul
 

Aseara, prin gradina amortita,

Din tufe de pelin cu frunze mici
A aparut in taina un arici, -
O mica vietate ghemuita.

Copiii l-au zarit de pe cerdac

Cum se misca domol pe subt gutui,
Si toti au alergat in jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum il prinsese vremea pe carare, -
Ca o pernita sferica in care
O fata rea ca sa se joace
A-nfipt o sumedenie de ace.

Am alungat copiii sa se culce

Si-n inserarea limpede si dulce
Ce se lasa din cer incetinel,
Am stat acolo singura cu el.

Si ma-ntrebam pe ganduri: Oare, cum

A fost faptura-i la- nceput de lume ?
Din care veacuri inecate-n fum
Porni el oare, ca un scai, la drum,
Sa se opreasca-n dreptul meu anume ?
Ce vant vrajmas si mohorat
Ca pe-un macies pitic l-a scuturat,
De-a mai ramas dintr-insul doar atat:
Un ghem de spini, ostil si speriat ?

O fi avand el oare pui ?

Ma-ntreb, desi nu pot pricepe:
Cum sug ei fara sa se- ntepe
In ghimpii lui ?…

Cand a simtit ca-i singur doar cu mine

Si nici un dusman dinspre casa nu mai vine,
A scos cu frica de subt el
Un bot timid si mic, ca de catel,
Si cu instinctul lui obscur 
A explorat terenul imprejur.
Si-abia ciulindu-si tepile pe spate, -
Pe subt petunii grele de parfum,
Atras de noapte si singuratate
Si-a cautat incet – incet de drum….
S-a mai oprit in magheran o data
Ca subt indemnul unei tainice porunci,
Apoi a disparut pe subt poiata….

Si nu l-am mai vazut de loc, de-atunci.

De pe-o „bună dimineaţă”

 

De pe-o „bună dimineaţă”

Cu tulpină de cârcel,
A sărit un gândăcel
Cu mustăţile de aţă.

Alţi gândaci, mărunţi şi roşii,

Care-şi poartă fiecare
Ochelarii pe spinare,
Dorm la soare, somnoroşii!

Iar pe-un fir de păpădie,

Ce se-nalţă, drept, din iarbă,
Suie-un cărăbuş cu barbă,
În hăinuţă aurie.

Suie, mândru şi grăbit,

Să vestească-n lumea mare:
- Preacinstită adunare,
Primăvara a sosit!

Mâţişorii
A ieşit răchita-n drum.
Ce-o mai fi şi asta, oare,
Că-i din cap până-n picioare
 Numai motocei de scrum?…

Cu mlădiţele plecate,
Stă pe loc şi se socoate:
S-ar întoarce – nu mai poate,
S-ar ascunde – 
 N-are unde!

I-e ruşine de copii,

Ca din mugurii-aurii
I-au ieşit, în loc de flori…
Mâţişori!

Poza veche
Sunt eu, fetiţa asta serioasă
Ce stă pe-un scăuieş, cuminte,
Strângând la piept, cu mâinile-amândouă
Păpuşa nouă,
De care încă-mi mai aduc aminte?
(Avea rochiţă albă, de mătasă.)

Mi-e milă de mânuţa ei,

De trupul mic, şi firav, şi puţin:
Mi-e milă ca de-un copilaş străin
Ce-ar fi murit, demult, sub ochii mei…
 

Pe vremea ceea nu mă cunoşteam, -

Oglinzile erau aşa de nalte!
O dată doar, în luciul unui geam
Am bănuit o clipă chipul meu,
Am prins în ochi surâsul celeilalte
Şi n-am ştiu că-s eu.

Dar într-o zi am coborât din cui

O cadră-n care nu era nimic – 
Decât o fată cu priviri căprui.
Ca un pisoi prostuţ şi mic,
Am cercetat pieziş, cu frică,
Vedenia stângace.
Am râs: –  Săraca, tare-i mititică!
A râs şi ea. –  Ai şi mata cercei?
De ce nu vrei să vii oleacă-ncoace?…
Dar mâna care-o căuta pe-a ei
A pipăit zadarnic sticla, rama,
Şi-nspăimântată am fugit la mama…

Azi, din fetiţa aceea nu mai este

Decât o poză ştearsă şi-o poveste.
Cu ochii mari, cu cerceluşii din ureche,
Mi-a adormit –  păpuşa veche
Pe scauieşul din grădină – 
În suflet, printre cioburi de lumină.

Dar de Crăciun, când fulgi subţiri de fum

Coboară linişte pe suflet şi pe drum,
Când bate-n geamuri cea dintâi colindă, -
Din întunericul uitat în mine
Eu simt, încetişor, cum vine
Fetiţa din oglindă,
Cum îşi deschide ochii calzi şi vii
Şi-mi cere iarăşi râs şi jucării.

Iulie
De după dealuri arse şi trudite,
Înalţă creste albe nori de plumb.
S-adună-n iarbă umbre încâlcite
Şi, aspru, geme vântul prin porumb.

Câmpia de paragină şi scrum

Întinde braţe lungi de colb în drum,
Apoi îşi strânge sufletu -n păduri,
Căscând în râpi dogoritoare guri…

Dar norii sterpi coboară -n depărtare,

Şi-abia vibrează dincolo de zare
 

Un tunet lung, cu prabuşiri de stâncă…

Iar soarele s-arată alb şi mat,

Şi-ntâia rază de lumină pare

Un fulger mort, ce rătăceşte încă
Pe câmpul prăfuit şi resemnat.

Martie
E-atâta primăvară-n noi, iubite!
Şi-n toţi fiorii care tremură -n natură,
Şi-n zâmbetul ce-ţi flutură pe gură
Se-mbrăţişează visurile noastre tăinuite…

Ridica-ţi ochii… în adânca strălucire

A-ncremenit o horhotă de nor subţire
Şi-acum îşi mistuie-n albastru forma fină
Şi nu rămâne-n marea de lumină
Decât un punct ce-n aer se ridică – 
Săgetătorul zbor de rândunică.

În iarba crudă-şi joacă umbrele subţiri

Mlădiţe verzi şi lungi de trandafiri.
Pluteşte-n atmosfera liniştită
Parfumul vag de floare nenflorită – 
Că liliecii îşi ridică -n soare
Boboci mărunti, ciorchine zâmbitoare,
Iar din corole albe şi fragile
Se-nalţă, greu, parfumul de zabile.

Mi-e sufletul împrăştiat în toată firea…

Sub ochii umezi care-mi caută privirea,
Se-mbată ca o floare pe tulpină
De rouă, de parfum şi de lumină.

Lumini si umbre
Ai ochii negri, mincinoşi şi răi
Fîntînile cu ape moarte- ascund
Pupile negre licărind în fund,
Ce mă atrag spre-adînc ca ochii tăi.

Cînd vreau să plec, mă ţii în loc cu un cuvînt

Aşa se zbat copacii în furtună;
Ca pentru fugă crengile- şi adună,
Dar rădăcina- i leagă de pămînt.

De azi încolo n- am să- l mai iubesc…

Dar cînd îi văd privirile păgîne
Şi zîmbetul copilăr esc,
Mă jur că n- am să-l mai iubesc- de mîine.
 

Pe zi ce trece- ţi semăn tot mai mult;

Aşa izvorul ce se- aruncă- n baltă,
Se- nvăluie cu mîlul laolaltă
Şi- n loc să- i spele apele verzui, îşi tulbură izvorul apa lui.

Mă iscodeşti ca pasărea de pradă,

Mă urmăreşti cu ochii reci şi răi,
Dar uiţi că dacă- s urme pe zăpadă,
 Noroiul e lăsat de paşii tăi.

Mi- e faţa împietrită ca o mască

Şi- n ochi lumina- i gata să se stîngă
Chiar diamantului ca să sclipească
Îi trebuie o rază s- o răsfrîngă.

Iubirea ta nu creşte şi nu moare,

Ci totdeauna- i rece şi egală
E ca o floare artificială
Pe- o pajişte cu maci arzînd în soare.

Cînd voi pleca, mă vei uita uşor 

Şi ştiu că nici nu s- ar putea altfel:
Abia o clipă valul călător 
Păstrează chipul oglindit în el.

Am vrut în ciuda zîmbetelor tale,

Din ochii sterpi o lacrimă să storc
Şi am plecat să nu mă mai întorc,
Dar azi, din zori de zi îţi umblu- n cale.

Ce demon oare mi te- a scos în drum?!

De- ar vrea viaţa azi să mă dezlege
Şi raiul ei să mi- l ofere- acum
Tot iadul nostru dulce l- aş alege.

Azi mi- a venit cu ochii calzi şi buni

Şi nu l- am întrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
 N- o- ntrebi de- i înflorită pentru tine.

Te văd mereu ca- n clipa de pe urmă;

Încremenit în capul scării
Cu zîmbetul uitat în colţul gurii
Şi- n ochi, tăişul crud al nepăsării.

Eşti rău. Dar cînd aud c- o spune altul

Mă uit în jos şi strîng din pumni şi tac.
Că numai eu în toată lumea asta
Am dreptul să te cert şi să te- mpac.

Eu am să plec cu sufletu- mpăcat
Că nu las nimănuia moştenire
 

Un suflet greu de ură şi iubire

Bănuitor şi trist şi - nfrigurat.

M- am resemnat; atît a fost să fie.

Mă uit cum cade soarele- n apus
Şi- aştept răspunsuri care n - or să vie
La întrebări pe care nu le- am pus.

Înserare
Un deal cosit … Şi pe şoseaua prinsă
De coasta lui, un car dispare-n fund.
Şi sună drumul ca o dobă -ntinsă
Pe care-ai aruncat, cu pumnii, prund.
Prin nori, apusu-mprăştie uşor 
Un vag reflex rătăcitor …
Şi-ncet,
Pe ochii vineţi şi -mpietriţi ai zării,
Se lasă moi pleoapele-nserării.

Din fugă
Se scaldă soarele în iaz…
Un măr sucit de bătrâneţe
Aruncă-n tr en cu mere pădureţe,
Şi-un cârd de gâşte albe face haz.

S-abat la geam privelişti iuţi

De cărţi poştale colorate,
Şi-un deal vărgat se scarpină pe spate
Cu plugul tras de doi căluţi…

Sub iarba câmpului

Am pus să moară-n umbră, într -o carte
Pe care-o ştiu cuvânt după cuvânt,
Petale vii şi tinere de flori, -
Să-mi mai aduc aminte uneori
De cei plecaţi departe,
De cei ce nu mai sunt.

Şi răsfoind cu mâini şovăitoare,

Într-un târziu, de dorul nimănui,
Din cartea veche-mi cade-o floare :

Suntem mereu tot mai puţini sub soare,

Şi tot mai mulţi sub iarba câmpului…

În ploaie
 

În gara asta nimeni nu coboară,

Şi plouă-adânc, pe câmp, pe gară …
Un tânăr cu manta de cauciuc
Stă zgribulit la adăpostul unui nuc.

Doar, indolentă şi greoaie,

O vacă-şi plimbă visătoare
De-a lungul liniei, în ploaie,
Progenitura viitoare.

Pentru tine, primăvară

Şiruri negre de cocoare,
Ploi călduţe şi uşoare,
Fir de ghiocel plăpând,
Cântec îngânat în gând,
Sătbătoare…

Zumzet viu prin zarzări. Oare

Cântă florile la soare?
Că pe crengi de floare pline
 Nu ştii: flori sunt, ori albine?
Pentru cine?…

Pentru tine, primăvară,

Care-aduci belşug în ţară,
Care vii,
Peste câmpii,
Cu bănuţi de păpădii
Şi cu cântec de copii!

Interior
Ramai!…

Pe la ferestre a trecut un fulg: e cel dintai…

-Tu stii ca, daca pleci, mi-e frica.

As vrea sa-mi spuie cineva pe nume…
Ma simt asa de singura si mica
De parca numai noi am fi pe lume.

Prin geamul aburit si transparent,

Se uita-afara florile din glastre
Cu gatu-ntins spre soarele absent.
Se-ntuneca. Si focul prin unghere
Invalmaseste palpairi albastre
Cu umbre nestatornice si moi.

- Asculta… oare ce s-aude?…

 

- Cu haina rupta, plina de noroi,

Cu plete ude,
Se uita Toamna in odaie
Si bate-n geam cu degete de ploaie.

I-e frig. Si a simtit de-afara,

Ca-n suflete-am pastrat un colt de vara…

Oglinda a cuprins odaia toata

In apa-i plumburie si-nghetata.

- Ramai!…

Afara ninge cu petale

De micsunele artificiale,
Si nu mai trece nimenea pe strada…

Din mana mea intinsa las sa cada

Risipa alba-a gandurilor tale.
Si ne-om privi, can tu vei fi tacut,
Surprinsi ca inca ne iubim ca la-nceput.

Vara
Apune soarele-n vapai

Si inserarea, ca un val,

Pe subt rachitile din deal

Se lasa-n liniste pe vai.

Coboara-ncovoiat la pod

Un biet pescar, de pe Siret,

Si-n umbra sura pier incet

Pescar, si apa, si navod.

De jos, din ceata de pe prund,

Doi pescarusi au aparut

Si-n zbor ingemanat si mut

Se duc spre baltile din fund.

Inchid pleoapele s-ascult…

 

De pacea larga leganat

Mi-adoarme sufletu-mpacat.

Ca un copil ce-a plans prea mult.

Gospodina
 Greu e când eşti gospodină!
Uite, eu, cât sunt de mică,
Iute-s ca o rândunică,
Harnică-s ca o albină.

Cum mă scol, cobor în grabă

Colivia din perete,
Să dau boabe la sticlete,
Că-i un cântăreţ de treabă.

Vreme multă nu-mi rămâne;

Pisicuţa, de cu noapte,
Miaună şi-mi cere lapte – 
Iar Grivei îmi cere pâine.

Învăţ lecţiile toate

La citit, la socoteală – 
Că doar n-o să plec la şcoală
Fără lecţii învăţate!

Cu păpuşa-i alt bucluc!

Din şindrilă şi din beţe,
Trebuie să-i fac pătuc
După sobă să nu-ngheţe.

Uf, ce mare-i bucuria

Când sunt gata toate-n pripă!
 Nu stau locului o clipă…
Tare-i grea gospodăria!

Ţara mea
Frumoasă mi-e ţara străveche,
Întinsă pe munţi şi pe văi,
Cu fete cu flori la ureche,
Cu mândri şi ageri flăcăi!

Frumoasă mi-e ţara cea nouă,

Când râde cu râs tineresc,
Cum râde grădina când plouă
Şi florile când înfloresc.
 

Clopotele
Clopotniţi sure, cuiburi pentru vânt,
Cu trepte măcinate de vreme şi de cari,
Săpate-n inimi calde de stejari,
Şi-atât de vechi, că parcă-s de pământ.

În bolţile de piatră scunde,

Doar întunericul părăginit s -ascunde
Prin pânze de păianjen colbăite,
Sub grinzi pe unde trec, pe nesimţite,
Fantomele frânte, fumurii şi reci
De lilieci, -
Şi stă acolo toată ziua neclintit,
Până încep să pâlpâie-amorţit,
În ţintirim cu lespezi şi cu scai,
Luminile verzui de putregai.

Atunci, clopotniţele mari de scrum

Răstoarnă întunericul din ele -n drum.

Acolo sus, sub grinzile-afumate,

Dorm toată noaptea clopotele grele,
Flori negre de aramă răsturnate,
Dar când se uită soarele la ele,
Încep, odată toate, să -şi clatine sub cer 
Staminele de fier.

Şi cântecele lor de tuci

Întârzie prin bolţi, s -anină-n cruci,
Trezesc ecouri vechi prin paraclise
Şi bat în toate geamurile -nchise.

Apoi se-ntorc, curate şi cuminţi,

Că le aşteaptă stranele cu sfinţi,
Şi Duhul Sfânt, ce-n chip de porumbel
Se leagănă-n pridvor 
Legat de-un lănţisor.

Iar Maica Domnului, fiindcă-i primăvară,

Întinde o mână subţirică, bizantină,
Să prindă-n vârful unei lumânări de ceară
Un pui de flacără, cât o albină.

Strofa Risipita
Eu niciodata nu pot fi de vina…
Cand ploua sau e cerul innorat
 

Si mor pe straturi florile-n gradina,

Sa stii ca numai tu esti vinovat.

Vis Alb
As vrea cu tine sa ma duc departe,
La Polul Nord, sub cerul de opal,
Cand gheata marii clare se desparte
In blocuri plutitoare de cristal.
Desfasurand culorile-i spectrale,
S-ar inalta deasupra noastra ca un fald
Dantela aurorii boreale,
De purpura, de aur si smarald.
Banchiza alba ne-ar asterne-n fata
Covoare de omat imaculat.
Si-n adapostul mic, scobit in gheata,
Am arde-un foc de spirt denaturat.
Din larga-mparatie de zapada,
S-ar aduna fantasticul norod
Al noptilor polare, sa ne vada:
Ursi albi, de vata foce mari, de glod…
Iar cand natura-n soare nou invie
Si cand vazduhul nu mai e opac,
Intr-un bazin de sticla argintie
Ar licari oglinda unui lac.Acolo-n apa-i calma si albastra
M-as duce-n zori de ziua sa ma scald
Si cat ar fi de frig, iubirea noastra
M-ar face sa-mi inchipui ca mi-i cald!

Ghiocelul
De sub un bulgare-nghetat
Cu caciulita alba de zapada,
Un ghiocel sfios si speriat
Isi scoate capusoru-n vant sa vada.

Ce minunata-i dimineata-n crang

Si ce caldut si bine e afara!...
De ce-ar intarzia-n pamant, natang,
Cand are strai nout de primavara?

E liniste in jur...Si-i cel dintai,

Si-i singurel: un firicel de viata...
Doar iepurasul fara capatai
Se-apropie tiptil si-i iese-n fata.

I-e foame - insa cum sa se indure?

- Esti prea subtire, fraged ghiocel...
Si s-a tot dus. In urma lui peste padure
Incepe-a ninge-ncet, incetinel.
 

Iar bietul ghiocel abia se vede

Prin fulgii moi de puf ce prind sa cearna.
Se-nalta-n piciorus, nu-i vine-a crede...
- Ia uite, frate, parca-i miez de iarna!

Si capusoru-i cade ostenit.

Invinetit de frig, se infioara:
- Nu-mi pare rau ca mor...M-am cam grabit,
Dar am adus o noua primavara!

Gospodina2
O furnica duce-n spate
Un graunte jumatate.
-Incotro , fugi surioara?
-Ia , ma duc si eu la moara!
Si-s grabita , si-s grabita,
Ca mi-i casa neingrijita,
Si mi-s rufele la soare
Si copiii cer mancare...
Ca la noi,
In musuroi,
 Nu e timp pentru zabava
Si de n-am fi de isprava
Ar fi vai si-amar de noi.

In zori
Vântul noptii, speriat
 Navaleste printre ramuri.
Trandafirii de pe strat
Bat cu crengi uscate-n geamuri.
Ratacita prin gradini,
Pe covoare lungi de roua,
Toamna goala se-nfioara.
Si cu mâinile-amândoua
Isi arunca-nfrigurata
Peste trupul ei de spuma,
Argintie si usoara
Mantie de bruma.

Uite, vine mos Craciun

Prin nameti, în fapt de seara,
A plecat catre oras
Mos Craciun c-un iepuras
Înhamat la sanioara.
 

Drumurile-s troienite,
 Noaptea vine, gerul creste...
Cu urechile ciulite
Iepurasul se grabeste.

Uite-o casa colo-n vale,

Cu ferestre luminate.
Mosul s-a oprit din cale,
Cu toiAgu-n poarta bate:

- Buna seara, buna seara!

Iaca, vin cu sanioara
Si cu daruri proaspete.
Bucurosi de oaspete?

- Bucurosi, bucurosi,
Striga glasuri de copii.
Mosule, de unde vii?
- Iaca, vin din mosi-stramosi,
Încarcat cu jucarii!

... Noapte rece si albastra.

Ies copiii la fereastra,
Sa se uite cum coboara,
Prin troianul urias,
Mos Craciun c-un iepuras
Înhamat la sanioara...

Un camin de pasarele
In padure, la camin
Zarva mare in pridvor.
Unii pleaca, altii vin
De la treburile lor.

La bucatarie
Si prin dormitoare,
Bat din aripioare,
Fac gospodarie:

Doua codobaturi
Matura sub paturi,
Doua gheonoaie
Spala rufe-n ploaie,

Doua pitulici
Aduna furnici
Si doua ratuste
 

Rasucesc galuste!

 Numai cucul, mos-portar,

Care n-are alta treaba,
Sta pe-o varga de artar 
Si pe toata lumea-ntreaba: -cu? cu?...

Scrisoare