Marin Sorescu

Cercul
Mergeam pe drum. Era luna, asa, toamna. Si m ajunge din urma si trece pe langa mine Un cerc. O tuturiga mare de fier. Un cerc Care mergea singur pe linie. M-am uitat n urma: I-o fi aruncat cineva? L-o fi dat de-a tuturiga Nimeni... Si, la urma, cine se-l azvarle, Ca era mare si greu - ca o sina de roata de car. M uit inainte; cercul isi vedea de cale. Se-nvartea repede, repede si facea praf. Tocmai atunci vine al lui Calota, de la deal - Il vazusi, m? - Il vazui. Si incepe s se-nchine. Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scapat, Numai Spanu, mai are butii de vin asa de mari, Pleca si se varsa putina... Ne miram noi asa si ne dam cu parerea, Asta al lui Calota se facuse alb, il cam speriase Dracovenia, Si mai apare si Gligorie. - Il vazusi, m? - Nu-l vazui. Ce s vad? - Cercul? - Care cerc? Ghita al lui Calota s-a aplecat si i-a aratat Urma n tarana. Lasase o urma ca de roata de car. -E, cate urme de roti nu sunt pe drum! Cercul a trecut, asa, valantoace, prin tot satul. Unii iI vedeau, altii nu. Asa, cam din trei, pe langa care trecea,

Doi iI vedeau, unul nu... Stand noi asa, auzim iar Vuuuu - vuu! Uuu! Uuu! Cam cum face o vuva mare... Si vedem nori de praf... - Dati-va la o parse, ca vine... Se-ntoarce... Venea cercul de la deal, parca se inrosise putin De-atata alergat, de-atata inspectie n Comuna Bulzesti... Venea dinspre Pradatorul, trecuse ozaca prin Fratila L-am apucat de mana pe Gligorie: - Il vezi, m? - Ce s vad? - Cercul - Care cerc? - Asta de trece acum pe langa noi? Tu n-auzi ca se cutremura pamantul, vuieste, scoate praf... - Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu vad nimic. Cercul s-a apropiat... i-am luat seama: s fi zis Ca e roata de cabrioleta? nu, ca n-avea spite... Si prea lumina... E asa ca o aoreola de sfant... Ca si cnd capul vreunui sfant s-ar fi rostogolit n praf Si aoreola lui il poarta ca o sina... Si-l imbraca n stralucire... Mergea vajaind... Si se infierbantase de-atata invartit, Scotea scantei, cnd se atingea de cate o piatra. Prin Seculesti, acum era aici la Gura Racului si precis Voia s mearg ,si-n Natarai la vale... M-am dat mai aproape si i-am simtit damful: mirosea a Rotund perfect. A geometrie... a spuma de geometrie, Adica esenta esentelor... Am cazut n genunchi, Asa de usor si de delicat atingea pamantul Plin de gloduri, al satului.

Ba, calca prin Bulzesti, parca-ar fi mers Pe luna, tu-i mama masii! M trecusera fiorii si aproape s-mi dea lacrimile De atata cinste si minune. - E, acum iI vazusi? L-am mai intrebat odata Pe Gligorie, care-si scotea pamantul de sub unghii Cu un chibrit. - Ce s vad? - Cercul. - Care cerc? - Atunci... du-te unde plecasi, ba orbetule! Ca eu n-am ce discuta cu astia, care nu vad dect Ce le arata muierea! - Hai, m, iI trag pe-al lui Calota... Avusei noroc mare cu tine, Ca fusesi aici... ca altfel, Ne-ar fi povestit cercul n toata lumea, Ce orbeti sunt n comuna asta. Povestea cu cercul de foc, venit n inspectie A circulat mult la noi, din gura n gura. N-a reusit s-o stinga nici razboiul al doilea, Abia mai tarziu, cu prefacerile, a trecut pe planul doi Si, pana la urma, au biruit ai care nu-l vazusera.

La lilieci
Nicaieri nu mananci o varza cu carne Mai gustoasa ca-n cimitir, De ziua mortilor, cand se face pomana Si toate femeile vii se intrec in de-ale mancarii. Masa e-ntinsa pe iarba, la umbra bisericii Crapate, de-a razbit aproape de sfinti crapatura Si cand bate crivatul, iarna, cred ca le degera colacii de lumina care le strang tamplele. Pe costree si troscot se-ntind stergarele de canepa, Tinute, sa nu le ia vantul, de strachini si oale smaltuite, Unele se vor imparti la urma, poate apucati si voi, mare e Dumnezeu. Dar mai e pana-atunci, ne ghiortaie matele, ni s-a lipit burta de sale. Ce face popa ala, de-ntarzie? Toti s-au asezat jos, aproape turceste, Femeile dau peste mana copiilor care n-au rabdare. Apare tarcovnicul, lumea se ridica-n picioare, cinstind intelectualul, Se aude troznet de oase rupte de munca. Se-ncepe de la tuica, simti mirosul prunei, De asta nu te doare capul, chiar daca n-ar fi binecuvantata de sfintia-sa, popa Nita, Care a venit in sfarsit otarat, are necazuri c-o mejdina, A lasat stanjenul langa clopotnita si-a slobozit pomana. Stingeti lumanarile ca se consuma curentul, zicea al lui Chirimentu, Care cum deschide gura incepe lumea sa rada, are haz, dar acum Nimeni nu-l aude - se sufla in lumanari pe prescuri: pfu, pfu! Vecinii te cinstesc cu tuica, peste aburul ciorbei, Aproape se-ncruciseaza canile cu toarta Bei si de la unii si de la altii, in cruce, si zici imbujorat: Dumnezeu sa primeasca", Sa le fie tarana usoara" ori chiar La multi ani!" Rudele se cinstesc din aceeasi ulcica, pe rand, tot microbii aia!" Mananca mai multi dintr-o strachina, cu linguri de lemn, arse, ciorba de pui cu fidea. E de curcan! sau de gasca? ba e chiar de gasca, Ea inoata in grasime, am banuit eu ceva. Ori e de rata? Fasolea sleita cu boia si cu ceapa prajita pe deasupra - e o minune in zilele noastre. Ca sa nu mai vorbesc de varza cu carne, dar aici sa sufli inainte de-a baga-n gura, Pentru ca cel mai rau te arzi cu varza, vorba asta o tin minte

De la fratele meu mai mare. Zice: domnule, fii atent, ma, sa nu te arzi cu varza, Ca cel mai rau te arzi cu varza, asta o stiu de pe front. Vad ca in capul celalalt se-mparte vinul, Adus in sticle cu gatul lung, astupate cu coceni de porumb. Abia asa mancarea are adevaratul ei gust, viata merita s-o traiesti. Multe femei au murit pe aici dar, uite, ca n-au dus secretul cu ele. Oalele sunt de Tirgul Jiu, smaltuite, sau de la Oboga, ca si strachinele si taerele. Se bucura mortii, ca-si innoiesc si ei pe lumea ailalta o data pe an tacamul, Lingurile le-or fi pastrand in bocanci, ori dupa ureche, plaivaz? Bogdaproste, se aude in dreapta si-n stanga, cand se impart oalele, ulcelele, Unii le incearca cu degetul daca suna frumos, ai mai prosti rad la ele, fericiti. Dupa ce s-a luat masa si s-a pus ce-a mai ramas in banita, Se cheama cainii din obisnuinta, dar cainii n-au ce cauta in locuri sfinte, au fost lasati la vatra. Femeile merg la cimitir si-ncep dintr-o data sa se jeleasca in gura mare, cu siroaie de lacrimi, in mod barbar, ca pe vremuri. Plivind cate-o buruiana, incercand sa indrepte crucea de lemn Care-a putrezit, iaca, se hatana cand bate vantul - nu te mai prijoni, ma, de ea. Copiii se joaca de-a ascunzisul printre morminte, Voi ai cui sunteti, impielitatilor? Nu calcati pe busuioc si nu ciopliti crucile cu custura, Ca va taie popa limba. Cele care au morti mai noi, au mai tras un ropot de plans, De cum au intrat pe poarta, si-au pus banitele jos din cap, Celelalte au fost numai triste si cazute pe ganduri. E racoare la umbra bisericii batrane, care a ramas aici de cand Era satul in padure si veneau haiducii de mancau pe furis. Pe Saliste canta cucul, cimitirul are un aer important, impacat cu sine. E bine sa fii mort aici, intre codri, locul e ferit, nici nu trage, Clopotul nu te deranjeaza ca nu suna decat de sarbatori, Si duminica dimineata, cand cade in misticism, bang-bang, cine-o mai fi murit? -De rasuna mortii si stafiile. Canta pasarile si e un miros de lilieci infloriti, Cum trebuie sa fi mirosit raiul din dreapta, de la intrare, Pe vremea cand era culoarea noua si nu crapase.