Miau-Miau înseamnă Hau

Un cățeluș odată,
Mi-a spus povestea toată
Cu un motan pe care
Prieten și-l dorea.
Motanul negru, negru,
S-a prezentat :„Sunt Miau!”
De ce s-a speriat,
Când auzi:„Hau! Hau”?

Refren:
Cine-a văzut motanul negru, negru?
Spuneți-i că „Hau-Hau!”
Răspunde la „Miau-Miau!”
Rugați-l să revină,
Să vină, să vină!
Cățelul îi promite,
Să-nvețe limba lui:
Miau-Miau! Hau-Hau! Hau!...

Vedeți să fie negru,

Motanul - nu tărcat!
Nici alb! Să fie anume
Așa cum l-a visat:
Să aibă coadă lungă
Și blană mătăsoasă
Mustăți cum e motanul
Acela încălțat!

Refren:
Să fie negru, negru, motanul-negru!
Așa ca ciocolata
Și dulce cum e ea...
Cățelul a gustat-o
E tare bună!
Ar vrea ca să-l servească
Și pe motan: Miau! Miau!

Cu toții împreună
Traducem Hau în Miau!
Acum chemăm motanul
În limba lui:„Miau! Miau!”
Și să nu aibă teamă,
Cățelul bun îl cheamă:
„Să fim prieteni vreau,
Adică: „Hau-Miau! Miau!”

Refren:
Să-l ajutăm cu toți,
Cu toții, cu toții!
Pe cățeluș să fie
Prieten cu-n motan!
„Hau-Mi-a-au!”- spuneți cu mine,
E bine! E bine!
Motanul, iată, vine
Și ne salută:„Miau!”
Hai să-i răspundem...
„Hau!!!”

Poftim! L-am speriat cu Hau,

Să zicem încă-o dată:

„Miau- Miau!” – spuneți ca mine:

E bine! E bine!
Motanul, uite, vine
Și ne salută:„Miau!”
Atent, răspundem:
Mi-au!

***

Ciugulește semincioare,

Ca să ai ceva în gușă...

Nu te teme! Matahala

Din ogor e-o păpușă!

Dacă...

Am intrat în burta
Unui avion,
Ca într-o balenă,
Ca într-un balon...

Ce fel de balenă?!
Pasăre de fier!
Ba e la pământ,
Ba zboară pe cer.

Șed cu frica-n sân,

Ca să nu arăt
Ochii îi închid,
Trag aer în piept...

Gata, nu-mi e teamă,

Frica mi-a trecut!
Bag capu-n hublou
Și mă uit, mă uit...

Sunt de-asupra lumii,

Ca un puf, ușoară!
Ca o cioară albă
Care zboară, zboară.

Norii albi și puhavi

Mă ademenesc...
Trec printre troiene,
Dar nu mă topesc!

Minunat ar fi,
Dacă aș zbura:
U-u-u-u! Ca avionul
Ori ca pasărea...

La bunici
Iarna a venit
Și mi-e tare dor,
Să plec la bunici,
Să dorm pe cuptor.

V-j-j-j!

Viscolul s-ascult
Cum urlă afară,
Iar eu lângă sobă
Să visez că-i vară.

Caruselul Anotimpurilor...

Primește în dar un Calendar:

Lu Ma Mi Jo Vi Sâ Du...
Cel mai mult îmi place
Du!
Dar de ce întâi e
Lu?
După
Lu
de ce veni
Ma,
Mi
și
îi însoți -
Jo,
Vi,
iar
la urmă -
Sâ...

Se rotesc
până acu:
Lu,
Ma,
Mi,
Jo
Vi
Sâ,
Du...

Știi
cumva
(sau ai ghicit)
cine sunt,
de ce
se-nvârt?

Azi e Lu,
mâine e Ma,
poimâine e Mi
și Jo,
dar și Vi,
și Sâ,
și Du
se țin, iată,
lanț
de
Lu...

Și așa
se iau de mână
Zi de zi –
o Săptămână.

Se rotesc
frumos,
întruna,
până se încheie
Luna.
Dar nici luna
nu e una –
sunt mai multe-n
Calendar
(cea de sus-
e-a nopții far!).
Lunile
din anotimp
ne sunt călăuze-n
Timp...
Știu că știi
cum se numesc!
În ce Anotimp trăiesc?

IARNA

Cioc! Cioc!
Boc! Boc!
Cine ciocănește?
Cineva
care cerșește?

Nu cerșesc,
dar ciocănesc,
vreau un fulg
să-ți dăruiesc...
Ai venit, mătușă Iarnă

Ai venit, mătuşă Iarnă!

Doamne, cât te-am aşteptat...

Toarce, parcă e pisică

Focu-n vatră aciuat.

Vara s-a ascuns pe sobă,

Vântul zburdă supărat

Și întreabă: „Cine-n iarnă

Fără sanie-a intrat?”

Umblă Iarna prin oraș...

Umblă Iarna prin oraș,
Zgribulită,-nfofolită,
Nu-i ajunge nu știu ce,
Ca să fie fericită.

N-are lemne pentru foc!?

Nimeni nu o ia în casă!
De-asta-i tristă și urâtă,
Ca o babă mofturoasă...

Știu ce-ar face-o fericită!

Dacă ar primi din cer
Haină albă de mireasă
Și-ar peți-o prințul Ger...

Dor de iarnă
De atâta dor de iarnă,
Apele în râu îngheață.
Ca să fim cu toți acasă,
Ne-am luat mini-vacanță.

Săniuța, când ne vede,

Toată ziua până-n seară,
Tot întreabă și întreabă:
Încă nu a nins afară?

O să ningă! Iarna vine,

O aduce Moș Crăciun!
Știu că n-a păpat-o lupul,
E aproape, e pe drum.

Dacă iarna a plecat

În vacanță și-a uitat?!
Zice săniuța tristă
Și ne pune pe oftat!

Pe lângă fereastră trec

Câțiva fulgi, alene zboară,
Aduc veste că vor sta
Aici pân” la primăvară!

Pământul
azi
a îmbrăcat
veșmântul
Gândului curat
(trimis de
Dalbul-Împărat!)
 Moș Crăciun
E cam bătrân,
și vine rar,
o dată, 
de Crăciun.
Și trebuie
un an să fii
ascultător 
și bun...

Până-o să cresc,
acum învăț
și fapte bune-
adun...

O să ajung
și-o să-i ajut
să vină,
mult mai des
pe-aici
cu daruri,
Moș Crăciun...

Înger, îgeraşul meu...

Fulgii cad, se-aştern troiene.

Înger, îngeraşul meu,

Ajută-i lui Moş Crăciun,

Că-i bătrân şi merge greu.

Totu-i alb şi nu se vede

Unde-i sat, unde-i oraş.

Dacă rătăceşte drumul?

Tu ajută-l, îngeraş!

Darul lui Moș Nicolae

Am lucrat o seară toată:
Papuceii mi-am spălat!
Și am adormit îndată
În somn dulce, împăcat.

Moșu-o fi venit în grabă,

N-a putut mai mult să stea,
Însă l-a rugat pe tata,
El să-mi cumpere ceva...

Mi-a lăsat în papucei

O punguță cu doi lei.
Punga e adevărată,
Leii sunt de ciocolată!

În ajun
E sărbătoare mare,
e Ajunul!
E ziua-n care s-a născut
Iisus...
Ne spun colindele străbune
și stelele clipind de sus.

Dacă-am iubi și noi

ca El!
Ne-am dărui
Iubirea,
iar vorbele ar semăna
în lume
Fericirea...
De vorbă cu Moş Crăciun
E Ajun.
Afară-i frig,
Fulguie și e pustiu...
Mă gândesc la moș Crăciun,
Îi vorbesc de parcă-i scriu...

Stau în parc, lângă „Sun Sity”,

Te aştept, aș vrea să vii,
Să-mi aduci niște părinți,
Care își doresc copii...

Spune-le că ți-s nepot,

Am ca tine suflet bun,
Nu-s fricos, nu minciunesc
Niciodată, moş Crăciun!

Dacă vrei, te însoțesc,

O să-ți fiu de ajutor.
Îți promit, jur pe orice,
Să fiu foarte-ascultător...

Am bănuți! Ți-i împrumut.

Îi păstrez încă din toamnă.
Sunt ai mei! I-am câștigat,
Când am ajutat o doamnă.

M-a rugat să-i plimb cățelul,

Cât a stat la frizerie.
Iată, dacă faci un bine,
Binele îți dă și ție...

N-am cerșit, mi-a dat leuții,

Ca să-mi cumpăr ciocolată.
Mi-a și mulțumit, a zis:
„Pentru muncă, ai răsplată!”

Ciocolatele nu-mi plac!

Știu cum sunt, că am gustat.
Prea îs dulci, îți stau în gât,
Parcă ai mânca sărat...

Am pălăvrăgit prea mult!

Dar când sfătuiesc cu tine,
Moș Crăciun, îmi este cald,
Parcă ai fi lângă mine...

A nins...

Dar Mieunică-motănică,

În loc să salte fericit: A nins! A nins!

Dă buzna-n casă speriat

Şi tremură de frig şi plâns.

E iarnă şi de ce să plângă?

E timp când cerul vrea să ningă!

Să ningă, dar mai altcumva –

Cu fulgi albaştri, violeţi

Sau galbeni, verzi – nu s-ar putea?

Că Mieunică, dacă-i mic,

Crezuse că a nins... lăptic!

Grăbit, zburlit ieşi afară

Şi linse albul de pe scară.

Acum, din casă, covrigit

Se uită-afară necăjit:

Atâta lapte-n jur se pierde!

Se miră şi nu-i vine-a crede,

Că alb e pentru că a nins.

A nins?! A nins! Iar el a plâns...

Întâi s-a săturat de plâns,

Apoi s-a tăvălit de râs.

Acum visează Mieunică:

E-he, de-ar ninge cu lăptică!

Gerul

Ce de-a lume-i pe toloacă!

Ieşi din casă! Hai la joacă!

Eu te chem cu mine-afară,

Că acuşi e primăvară.

Ai să zici:„Mare păcat

Să nu ieşi când eşti chemat,

Iarna, uite-a și plecat...”

Dacă spui:„Las-că mai vine,

Iarna supărări nu ține...”

Foarte bine!
Haide, totuși! Pentru joacă

Fac gheţuş toată toloaca.

Dă-mi obrazul să ți-l pup...

Uite-aşa! N-am să te uit.

Ai căzut?! Vai, te-ai lovit?!

Uite-așa ne-am întâlnit!

Eu te iau în gând pe tine,

Tu te vei gându la mine

Toată vara care vine...

Nu vei zice:„Vai, păcat,

N-am ieşit, când m-a chemat

Iarna, care a plecat!”

Și va ninge...
Și va ninge, ninge, ninge,
Până streașina va plânge
Cu lacrimi de primăvară...

Iarna va pleca la gară,

Unde trenuri vin, se duc
Și mereu: Tuc-tuc-tuc-tuc!
Dimineața, noaptea, seara:
Toamna, iarna, primăvara,
Apoi vara o aduc!
Dar și ea: Tuc-tuc. Mă duc!...
Ninge... Flori de măr, de soare
Și cu fulgi de așteptare!

Semn că vine

Spulberă afară, gerul

Supărat pe lumea toată,

A aflat o veste ieri:

Primăvara e la poartă!

Cum se poate? Nu se poate!

Viforul se-mpotriveşte,

Nu s-a săturat de frig!

Dar şi streaşina cu ţurţuri

Printre lacrimi ne vesteşte...

Săniuţe obosite

Sprijină fruntea de scară -

Vor să urce-n podul casei

În vacanţa lor de vară.

Ies zburlite din coteţ

Şi prind să cotcodăcească

Porumbacele: e timpul

Toată lumea să clocească!

Mugurii presimt şi ei
Că va ninge iar cu soare,

După socoteala lor

Timpul e să dea în floare!

„Niciodată! Numai iarnă...”-

Fluieră un cântec vântul,

Dar de-odată, de sub gheaţă,

Sfredelind uşor pământul,

Se arată-un firicel

Firav, singur, subţirel...

Vântul fascinat mocneşte:

„E un semn că e aproape

De-a ieşit un ghiocel!”

Se-mblânzeşte şi-l opreşte

Şi pe vifor! Mână norii

Şi aşterne drum senin

Să poată veni cocorii.

PRIMĂVARA

a venit!

Pe cărărui apare
Cu sărutări de soare.
Pe aripi de cocoare
Cu muguri-mărțișoare
Și ghiocei în floare...

În sfârșit!
Iată-am sosit!
Împletesc cununi solare,
Vreau ca să primiți cu toții
De la mine mărțișoare...

Mi-a fost tare dor de voi,

Am slăbit, mă bate vântul!
Dar se bucură, eu simt -
Lumea, Cerul și Pământul...

- Nu toți cred că ai venit!

Unii nu s-au așteptat
Să apari desculță, goală,
Parcă-ai fi la tine-n sat...

Mie-mi placi! Îmi amintesc

Cum ieșeam pe prag, afară,
Ca muscuțele la soare
Trezite în primăvară...

Amintiri din țara Copilărie

...Coborau din deal pâraie
Și, până pe înserate,
Cineva croia cu sârg
Cărărui întortocheate.
Totul era minunat!
În afară de... picioare:
Nu-ncăpea în săndăluțe
Nicidecum degetul mare.
Și plângea fata lui tata...
Foarfeca era salvarea!
Reteza vârful sandalei
Și... Poftim! Iată cărarea!

De la prag pân-la bunici,

Mai treceam și pe toloacă,
Ba ținându-mă de gard,
Ba-notând în vreo băltoacă...

Era bine. Rău de bine!

În satul Copilărie...
Poate unii au uitat,
Însă Primăvara știe!

Ghiocelul-voinicel

Iarna iese-nfofolită
În pădure, la plimbare,
Și de-odată se topește,
Amuțește de mirare.

Chiar în fața ei răsare

Din pământ un voinicel,
Saltă ca un acrobat
Agățat de-un firicel...

- Cine ești?
- Sunt Giocel!
Ești bătrână și uitucă,
Nu ții minte? Ne-am văzut,
Tot așa erai pe ducă...
Bună și la revedere!
Haide, nu întârzia,
Trenul te așteaptă-n gară,
Special pe dumneata...
Pleacă-pleacă,
nu mai sta!

Ea s-ar duce...
Nu se-ndură!
Zău,
Ar vrea și ea puțină
Mângâiere și căldură...

De atâta frig, ninsoare,

A albit, a-mbătrânit,
De-abia merge pe picioare...

Uite-l și pe domnul Soare

(Iese mândru la plimbare!)!

De emoție tușește
Iarna
și încet-încet,
În tăcere, se topește...

- Hei! Ieșiți din vizuine,

Cei plecați în altă țară,
Întorceți-vă acasă,
Că deja e primăvară!

Dragă,
dragă Primăvară,
Unde-ai fost?
Unde-ai umblat?
Noi era să înghețăm
De atâta așteptat...

- Unde-am fost?
Am fost și eu,
Cum se duce lumea toată,
După sfat,
La Dumnezeu...
Și am stat din toamnă,
Iată!
Timpul parcă a zburat...
Mă grăbesc,
că am atâtea
de-nverzit,
de semănat,
de-nflorit,
de mângâiat...

- Foarte bine, că-ai sosit!

Toată lumea iarna-ntreagă
Sub troiene a dormit...
Ai venit și s-a trezit!

Într-o grădiniţă

Doarme-o copiliţă.

Uite-o se trezeşte...

Ce frumoasă creşte!

Creşte şi-nfloreşte.

Lumea îi zâmbește!

Nu uita
Dacă primăvara,
Trece de hotar,
Ieși iute afară
Cu lei în buzunar!

Pe salcâm sau nuc

Te așteaptă-un cuc!
„Spune! Cu-cu-cu!
Ai un leu sau nu?!”

Te întreabă și cobește,
Cucuind, el prevestește:
„Dacă dai câțiva bănuți,
Mâine i să ai mai mulți!
Tu îmi dai mie un leu,
Numără, câți ți-oi da eu:
Cu-cu-cu! Cu-cu-cu!
Vrei să fii bogat ori nu?!
Eu nu cer, eu prorocesc!”

Vei avea un an bogat,

Dacă Cucul ți-a cântat!

Musculița
Zăpăcită de mult somn,
O muscuță se zgâiește,
E așa frumos în jur, dar...
Să zboare nu-ndrăznește!

Aripioarele o dor,
Piciorușele-s slăbite!
Parcă s-a născut din nou,
„Cine-s?”
Nu-și aduce-aminte.

O crenguță o dă huța,
 Vine-o rază și-o mângâie,
Iar un vântuleț ștrengar
De la spate o înfoaie
Și să zboare o îmbie.

- Hai cu mine să-ți arăt

Cum se văd toate de sus!
S-a lăsat luată-n brațe
Musculița și... s-a dus!

Moș Găurel

- Ce mai faceţi, Gâgâlici?

- Coasem haine pentru-arici!

- Tu, ce faci?
- Eu? Pasc gândaci!
- Ce sfătoşi v-aţi mai făcut!

- De, suntem din neam tăcut!

- Mătăluţă, Cuconiţă?
- Eu acum sunt poştăriţă!
- Minciunele plimbi prin sat!?

- Le ajut la scărmănat...
- Poate-mi spui și cum te cheamă?

- Getuța lui Ghiță Zeamă!

- Haide, ia un covrigel...

- Mulțumesc, moș Găurel!

VARA
vine!

Bună dimineața, Soare!

- Bună dimineața, Soare!
- Mulțumesc, vlăstar de om!
Se închină o crenguță:
- Te sărut, copil de pom!

Câtă vară...
Ce de-a vară și cât soare!
Tare-i bine! Nu mai pot
De atâta bucurie...
Ies din casă, zburd, înot.

Cine nu-i de-acord cu mine?

Aha, vrei să pari deștept?!
Zici că stai cu nasu-n carte,
Dar te scalzi în Internet!...

Nu e rău! Dar păcat,

Azi e azi, iar mâine-i mâine!
O să-ți fie dor de vară,
Ca și verii dor de tine...

Oac!
Oac! Oac!
Ce mai veselie-n lac!
Toți broscoii cei afoni
Cântă parcă-s baritoni,
Iar broscuțele-altiste
Sunt vedete, mari artiste!
Oac! Oac! Oac!
S-a mutat aici, în lac,
Filarmonica de stat!
În casa asta…

plină de lumină

Trăieşte o pisică şi-o albină.

Pisica toarce,

Toată ziua toarce,

Albina zboară prin grădină

Şi se întoarce

Cu poala plină de lumină.

Acei care trăiesc şi ei în casă

Se bucură de mierea de pe masă,

De liniştea pe care-ncet o toarce

Pisica...

Şi în jur e-atâta pace!

Muscuța călătoare

Muscuța se plimbă prin lume

Şi zboară atât de frumos,

Se uită la oameni trufaşă:

Ei văd înaltul de jos!

Muscuță, dar nu oarecare,

Atâtea în viaţă-a văzut!

Din tot ce-a atins cu aripa

Ceva cel mai mult i-a plăcut.

Mai mult ca parfumul de flori...

Să zboare! Şi are un vis:

Să stea agăţată de nori,

Hamac peste-al lumii abis!

S-o mângâie raza de soare

Şi vântul s-o strângă la piept.

Ce muscă?! O visătoare!

Păcat că nu este poet...

Ar spune în versuri ce vede,

Dar... N-are talent, n-are şcoală!

Ca toate muscuțele lumii

Şi ea e o muscă banală!

Albinuţe-ţărăncuţe!

Se pornesc la drum în zori,

Dau bineţe la copaci

Şi petalelor de flori.

Duc polenul în trăistuţe,

Fac din muncă o plăcere!

De aceea tot ce-adună

Se preface-apoi în miere.
Ploaia
Pic! Pic! Pic!
Zburdă ploaia pe colnic!
E așa de încântată
Desculță și dezbrăcată,

Șâșâie ploița: Ș-Ș-Ș!

Frunzele se fac căuș,
Au fost tare însetate!
Acum beau pe săturate.

Un șuvoi cu stropitoare
Trece iute pe cărare
Și alunecă în vale,
Udă tot ce-i iese-n cale.

Cea mai adorată baie!

Toți se bucură de ploaie...

Dar apare ca un zeu,

Pe covor de curcubeu,
Soarele încoronat,
Știe că e așteptat!

Într-o clipă toate-toate

Se închină încântate.

O rază sprințară saltă

Într-un lan, însă, de-odată...
Dă de-un strop de rouă, mic,
Pe obrazul unui spic...

...El a plâns prea fericit

Ploii când i-a mulțumit!
***
Plouă pentru cine?
Plouă pentru tine!
Dar și pentru mine...
Să ne fie bine!

Iar acum, că plouă,

Crește iarba nouă,
Spicul înmulțește,
Lumea înverzește,
Ochiul fericește...

Toți ne adunăm
Și ne botezăm
În apă cristalină,
Sfințită de Lumină...

Plouă tare bine!

O să fie pâine!
Pare că și noi
Renaștem în ploi...

Vara e o sărbătoare...
Gândurile zburătoare
Ba la munte-s, ba la mare!
Și ca niște veghetoare
Străjuiesc peste ogoare,
Peste lanuri împlinite
Și păduri întinerite.

Vara e o visătoare... 
O Broscuță-călătoare!
Nici o zi vacanță n-are:
Dimineața-i vrăjitoare, 
La amiază Zână-Floare 
Și pe la apus de soare
E albină lucrătoare...
Vara e o feerie!
Cea mai scurtă poezie,
Cărăruie ce îmbie
Gândul în Copilărie...

Vara e vacanța mare

Pentru razele de soare
(Și pentru ghiozdanul care
A primit bilet să zboare...)

Joacă pe toloacă...

- Ce mai faceţi, Gâgâlici?

- Coasem haine pentru-arici.

- Tu ce faci?
- Eu? Pasc gândaci!
- Măi, ce harnici mai sunteţi!
- Ca musca în morcoteţ
Şi cocoşul în coteţ...

- Că sfătoşi v-aţi mai făcut!

- De, suntem din neam tăcut!

- Mătăluţă, Cuconiţă,
Ce mai spui?

- Sunt poştăriţă...
- Tu, plimbi vorbele prin sat!?

- Le ajut la măcinat...
- Să-nţeleg că eşti morar?
- Uneori lucrez flecar:

Fac din iepure măgar,

Din trei papucei – pereche,

 Scot și câlţii din ureche!

Și pot crește, dacă vreți,

Glume-n loc de castraveți...

- Înțeleg de unde eşti,

Paști motani în Humuleşti!

Dar îmi spui și cum te cheamă?

- Gică a lui Gheorghe Zeamă!

- Mi-am bătut gura cu voi...
- Neică, stai, mai stai cu noi!
Uite, ia un covrigel...

- Bună ziua, Găurel!

Era ultimul în traistă?

- Vorba scurtă e năpastă...

- Dar cea lungă-i tărăboi!
Plec, că nu mai scap de voi...

TOAMNA,
iată, a sosit!

Soarele

Când umblă pletos,

E-așa de frumos!
Dacă-i pieptănat,
Pare supărat...

Când coroana-și împletește,

Pentru Toamnă se chitește!

E toamnă...
E toamnă, frunze-ngălbenesc,
Roşesc de-atâta legănare:
„Câte ați fost? Câte-ați rămas?”
Întreabă-nvăţătorul Soare!
E toamnă şi în catalog,
Şi în ghiozdan, şi în caiet.
Cu frunze umblă la urechi
Un vânt hoinar și repetent.

Copacii
Copacii verzi au îmbrăcat
Hlamide aurii de gală.
Crăiţele s-au parfumat
Şi s-au pornit la şcoală.

Vântul ştrengar trage de plete

Copaci încărunţiţi, gălbui,
Iar crengile nedumerite
Aplaudă în cinstea lui.

O aripă de nostalgie
Aruncă peste lume frunze.
E pentru-a nu uita ceva
Și ca să-i cerem verii scuze...

Nuca
E toamnă! – strigă fericită
O frunză smulsă-n zbor de vânt.
O nucă curioasă, mică
Şi-arată nasul, apoi ochii
Şi lung se uită spre pământ.
E toamnă! – se aude-n lume,
Dar ce folos, nuca n-o vede -
Ea poate trece pe alături...
Şi nuca scoate scăfârlia,
Dar, Doamne, nici să-i vină-a crede
Că lumea e atât de mare.
Ar vrea şi ea, cum să nu vrea,
Un vânt s-o fure şi să zboare.

Vai, ameţită de-acest gând,

Fără a-şi lua cu ea hăinuţa,
Se-aruncă fulger la pământ.
Şi... uite-o stă goală-goluţă!
Se roagă, plânge către vânt
Ca să-i trimită haina jos,
Că se vorbeşte – vine iarna
Și viforul cel fioros...

Pădurea și Vântul
- După ce mi-au tot cântat,
au plecat...
Oare ce s-a întâmplat?
Vântule, tu ești de vină,
Ajuți iernii să revină?!
Frunza mi-o ademenești,
Crengile mi le rărești
Și mă scuturi, și mă bați,
Mă apleci și mă înalți.

- Oaspeții te-au părăsit!

Vine iarna la cosit,
Tot frunzișul să ți-l fure,
Rămâi singură, pădure!
Nu ofta așa de greu,
Nu sunt vântul cel mai rău!
Văru-meu, Vifor cel mare,
El e fără îndurare.
Ține-te de rădăcină,
De te-a smulge, să te țină...

- Vântule, u-u-u-u: mulțumesc,

Ș-ș-știu, că ele mă păzesc!
Nu mă lasă nici să zbor,
Nici să mă usuc de dor.

Sfârșit de toamnă

Ca un hoț la drumul mare

Vântul se uita prin geam.

Poate nu-l descopeream,

Dar s-a agățat de-un ram.

Se izbi cu nasu-n sticlă,

Mai s-o spargă... Aoleu!

Vine iarna! Zic, dar cine,

Ce are cu geamul meu?

Și zăresc pe luntrea-frunză

Zgribulită-o buburuză.

Altădată-aș fi admirat-o,

Acum vântul se amuză...

Eu deschid iute fereastra.

Ramul sare speriat,

 Vântul bucuros dă buzna,

De parcă l-aș fi chemat.

Stai bădie! - ”l prind de coadă

Și-l arunc peste pervas.

Totuși reușește hoțul

Să mă piște de obraz.

Dar, oricum, am izbutit

Să fur mica buburuză.

Precum vezi te-am păcălit,

Vântule! Te rog, mă scuză...

Iarăși IARNA

a venit...

Străină şi

Friguroasă,

Iarna

Se uită în casă.

Vede

Cum trece pe masă,

Țanțoșă

Ca o crăiasă -

Nici

Să crezi,
Dacă

Nu vezi!

O gânganie confuză.

Mai exact,

O buburuză!

Se plimbă

Şi

Se-amuză!

Iarna

Se uită

De-afară

Cu invidie de cioară

Și bate în geam:

Tam-tam!

Cu-aripa...

Buburuza, mititica!

Tremura

Pe masa mea.

Aș vrea să o încălzesc,

Teamă mi-i să n-o strivesc...

Mă gândesc că o să-i fie

Cel mai bine-n poezie...

Şi am scris.
Afară-a nins!

Iată, pot să i-o citesc,

Dar... s-a dus,

N-o mai găsesc!

Dragi copii!

E Anul Nou,

An-copil,

aşa ca voi.

Are ochii curioși,

nu se uită înapoi...

Timpul scutură desaga

plină vârf,

dar

nu cu bani...

Vă îndemn cu toți

să spunem:

Bun sosit!

și

La Mulți Ani!

Autorul