VARA de George COSBUC

George Cosbuc este unul din cei mai cititi si iubiti poeti ai nostri, in centrul operei sale aflandu-
se taranul roman. Poeziile sale oglindesc viata satului si au fost adunate in voluinele:Balade si
idile", Fire de tort", Cantece de vitcjic"etc. Supranumit poetul taranimii", poetul naturii si al
independentei, Cosbuc se autodefineste simtindu-se suflet in sufletul neamului meu". Liviu
Rebreaim il caracteriza ca fiind cel mai reprezentativ cantaret al sufletului romanesc", opera sa
exprimand profund modul specific de a simti si de a trai al poporului nostru.

Poezia Vara" face parte din volumul Balade si idile" (1893). La Cosbuc natura nu constituie un
decor pitoresc, contemplat de un spectator pasiv, ca la Vasile Alecsandri, nici o proiectie a
starilor sufletesti ale poetului, ca la Miliai Eminescu, ci o ambianta organica a vietii active a
taranului, la fel ca in creatia populara. Ca specie literara, poezia Vara este un imn inchinat
naturii, frumusetii, bogatiei si trainieiei ci, un pastel, o descriere in versuri, o oda a bucuriei de a
trai. Cosbuc dedica cele mai multe poezii anotimpului vara. Aceasta pentru ca poetul este o fire
optimista, un temperamental, iar vara este anotimpul celor mai intense munci agricole, deci al
celei mai active prezente a taranului in mijlocul naturii. De aceea, titlul poeziei prin
semnificatiile referitoare la anotimp sugereaza aceasta atmosfera de frumusete, bogatie, caldura,
incantare si fecunditate.

Sentimentul fundamental ce se desprinde din poezie e entuziasmul, incantarea in fata unei

privelisti unice din natura romaneasca. Sentimentele de dragoste de viata, de bucurie, de fericire,
idilizarea vietii campenesti, seninatatea in fata mortii, cultul fata de neamul sau, fata de stramosi,
alcatuiesc in poezie un tot inchegat.
Compozitional, poezia e construita din trei strofe a cate 12 versuri fiecare si cuprinde
doua mari parti: un tablou al naturii (primele doua strofE) si ideea comuniunii omului cu natura
(strofa a treiA). Tabloul zugravit in primele doua strofe are doua dimensiuni:A) Prima strofa are
un caracter precumpanitor descriptiv, atitudinea poetului este contemplativa, iar prezentarea se
face cu multa solemnitate, maretie, gravitate. E prezentat planul ceresc, dimensiunea verticala
care cuprinde cadrul larg si nemarginit al inaltimilor, al zarilor, al seninului. Atunci cand poetul
spune:Priveam fara de tinta-n sus" el este coplesit de imensitatea si splendoarea inaltimilor. El
admira salbatica splendoare", zarile albastre", imensul senin", vazduhul plin de cantece
ciripitoare". Pe acest imens senin este proiectat Ceahlaul:

Un urias cu fruntea-n soare, De paza tarii noastre pus."

Ceahlaul e vazut de poet ca o axa a lumii, un urias"ale carui inaltimi se pierd in inaltimile ceresti,
asigurand echilibrul pamantului. Deasupra un nor si-a pierdut aripile, incremenind intr-un imens
senin. Imaginea primeste candoare si viata prin cantecele pasarilor ce umplu vazduhul intreg.
Norul si pasarile apartin in acelasi timp si planului cosmic (ceresC) si celui teluric (terestrU).
Norul este element de peisaj, iar cantecul pasarilor simbol al bucuriei, al belsugului. Ceahlaul cu
crestetul in cer e maret prin singuratate si masivitate, el simbolizeaza vesnicia pamantului pe care
il stapaneste, a poporului ce munceste acest pamant, dar si neclintirea naturii sub caldura torida a
verii.

B)In strofa a doua apare maretia planului pamantesc, dimensiunea orizontala a tabloului care
prezinta imaginea apropiat-terestra a zilei de vara. Privelistea provoaca extazul poetului, privirile
devin bete" de farmec:

Privirile de farmec bete Mi le-am intors catre pamant".

Privirile le statorniceste asupra unui lan de grau, spicele de grau fiind semn al belsugului:
Iar spicele jucau in vant, Ca-n hora dup-un vesel cant". in valurile lanului de grau "inoata",
cantand si muncind tineri, feciori si fete:

"In lan erau feciori si fete, Si ei cantau o doina-n cor."

Toate miscarile seceratorilor evocati aici exprima un robust optimism, asemanator prin inaltime
cu muntele maiestuos, dar si cu natura in mijlocul careia se afla. Tabloul e colorat de mieii
albi"care fugeau catre izvor si de grauri suri", care zburau in cete. in primele doua strofe, planul
terestru si cel cosmic sunt surprinse prin opozitia static-dinamic. Astfel,planul cosmic (ceresC)
ne apare, in prima strofa, static, adica fix, grav, etern, pe fondul unei bucurii care invaluie
intregul univers. Planul terestru, din strofa a doua, ne apare dinamic, in miscare, este un spatiu al
jocului, al exuberantei plenare. Eternul este static,incremenit in solemnitatea sa, in timp ce viata
terestra, efemerul (trecatoruL) reprezinta o desfasurare plenara de energie.Bucuria vietii se
exprima prin cele mai variate forme ale ritmului, ale miscarii. Spicele, feciorii, fetele, mieii albi,
graurii suri par legati prin nevazutele fire ale dansului. intre cele doua planuri, exista ejemente
care le asigura coeziunea, in ciuda opozitiei fundamentale dintre ele. Unul din aceste elemente
este Ceahlaul, vazut de poet ca o axa a lumii, un urias ale carui inaltimi se pierd in profunzimile
ceresti, asigurand, in acelasi timp, stabilitate si echilibru pamantului:

Vedeam Ceahlaul la apus, Un urias cu fruntea-n soare, De paza tarii noastre pus."

Alte elemente ce asigura comunicarea dintre cele doua spatii sunt: un nor cu muntele vecin" si
vazduhul plin de cantece ciripitoare".

Partea a doua a poeziei -strofa a treia- cuprinde ideea comuniunii omului cu natura si are caracter
meditativ

(cugetare adanca despre conditia umana). Strofa intreaga este o declaratie de dragoste catre
natura personificata, prin care se exprima dorinta de contopire efectiva a poetului cu natura si
bucuria imensa de a se numara printre plasmuirile ei:

Cat de frumoasa te-ai gatit, Naturo, tu!Ca o virgina Cu umblet drag, cu chip iubit! As vrea sa
plang de fericit, Ca simt sudarea ta divina, Ca pot sa vad ce-ai plasmuit!".

Deplinul acord intre sufletul omenesc si frumusetea universala nu este numai o stare momentana,
ea prelungindu-se dincolo de moartea fiecarui individ in parle. Ca si in Miorita", natura
mijloceste individului integrarea in armonia, calmul, stabilitatea eterna a universului. Integral in
natura, sufletul uman, insetat de perfectiune, isi reali/caza aspiratiile, intrand in armonic cu sine,
cu stramosii, cu universul intreg:

Mi-e inima de lacrimi plina, Ca-n ea s-au ingropat mereu Ai mei, si-o sa ma-ngrop si eu! O marc
c, dar mare lina-Natura, in mormantul meu, E totul cald, ca e lumina". lata de celelalte, aceasla
strofa este o concluzie:poetul a trecut de la observarea imaginii panoramice a naturii la cea a
aspectelor inconjuratoare, de amanunt si apoi, in final, Ia observarea sensibilitatii, a
sentimentelor proprii, adica la observarea a ceea ce se petrece in sine insusi. Cosbuc priveste
acest final al vietii cu intelepciunea omului din popor, idee intalnita si in Miorita" si ,, Mai am un
singur dor ".

Realizarea artistica

Poezia impresioneaza si prin inalta realizare artistica. Maretia naturii, a Ceahlaului, cadrul larg,
nemarginit al inaltimilor, munca si viata oamenilor sunt sugerate prin numeroase epitete,
comparatii, personificari, hiperbole si metafore.

Cea mai des intalnita figura de slil este epitetul. Folosit cu zgarcenie in prima strofa, numai
pentru numirea elementelor masive apartinatoare cosmosului, in strofa a doua ajuta la redarea
lumii pamantene, mereu in miscare. Astfel, fata de epitetele salbatica splendoare", un urias cu
fruntea-n soare", un nor eu muntele vecin", imens senin" prin caic se creeaza imaginea
infinitului, epitetele strofei a doua: privirile de farmec bete", vesel cant", blonde plete", largul lor
vestmant", mici albi", grauri suri" fac sa vibreze o coarda mai apropiata sufletului uman. Verbele
de miscare creeaza sentimentul ca pamantul se afla in rotire neintrerupta. yc In strofa a treia
epitetele au o puternica coloratura afectiva, exprimand atitudinea poetului fata de cele vaztite:Cat
de frumoasa te-ai gatit,/Naturo, tu", umblet drag", chip iubit", suflare divina", inima de lacrimi
plina", mare lina", e totul cald". Comparatia, procedeu des intalnit la Cosbuc, apare aici cu o
frecventa mai mica. In fiecare st rol a exista cate o comparatie:ca o taina calatoare un nor cu
muntele vecin", spicele jucau in vant, ca-n hora du pun vesel cant", naturo, tu! Ca o virgina".
Aceste comparatii corespund celor trei momente ale poeziei: receptarea maretiei cosmice prin
norul, asemanat cu o taina ce sta gata sa se dezvaluie, hora neintrerupta a vietii pamantesti si apoi
relevarea tainei prin participarea egala la hora a sullctului uman si a frumusetii lumii
inconjuratoare. Natura este o fecioara de care omul este vesnic indragostii.

Metafora apare in doua momente semnificative pentru mesajul poeziei. Prima data, atunci cand
se cauta liantul (elementul de legatura) dintre planul ceresc si cel pamantesc. Acest liant este
Ceahlaul, vazut metaforic asemeni unui urias cu fruntea-n soare". A doua oara apare metafora
atunci cand se cauta liantul dintre unitatea cer-pamant si sufletul uman. Acest liant este inima, o
mare de lacrimi plina", adica suferinta umana indreptata spre armonia absoluta a lumii.

Sub aspectul versificatiei, poetul foloseste iambul, oferindu-i-se in felul acesta prilejul de a
sugera solemnitatea in prima strofa, exuberanta, in strofa a doua si meditatia grava asupra
conditiei umane in strofa a treia. Rimele variate (imbratisate, imperecheate si incrucisatE) dau
odei o muzicalitate deosebita.

In concluzie, se poate afirma ca poezia Vara" este nu numai triumful soarelui in poezia lui
Cosbuc " (Garabet IbraileanU), ci si un triumfal dragostei de viata, al bucuriei si al fericirii
umane.