Vara face parte din volumul ,,Balade si idile’’,aparut in 1883.

Ea ocupa un loc
aparte in opera lui Cosbuc,fiind o admirabila sinteza a lirismului poetului.Temele
lui predilecte: extazierea in fata naturii,idealizarea vietii campenesti, seninatatea
orgolioasa in fata mortii,cultul pentru neamul sau,pentru stramosi alcatuiesc in
poezie un tot inchegat.
Criticul literar Garabet Ibraileanu a consacrat acestei poezii o analiza
clasica,apreciind-o drept ,,cea mai lirica din opera lui Cosbuc’’si,in acelasi
timp,,cea mai frumoasa.
Vara este un imn inchinat naturii,frumusetii ,bogatiei si trainiciei ei,o descriere in
versuri cu elemente de pastel si de filosofie populara(viata si moartea fiind intelese
ca doua etape ale integrari in natura).Cosbuc alege descrierea unui moment al
verii,anotimp care declanseaza in sufletul sau sentimentul sublimului,al
echilibrului,al eternitatii in spatiu si timp.
Intreaga poezie este o metafora-simbol a frumusetilor naturii si ale vietii,o
adevarata oda inchinata bucuriei de a trai.
Titlul ,,Vara’’,prin semnificatiile referitoare la anotimp sugereaza tocmai aceasta
atmosfera de frumusete , bogatie,
caldura,incantare si fecunditate.
PRIMUL TABLOU este consacrata spatiului cosmic. Poetul vede Ceahlaul nu
din zona Nasaudului,ci din partea Moldovei, ,,la apus’’.Pe fondul unei solemne
seninitati,al unei bucuri care invaluie intregul univers,spatiul ceresc apare
fix,grav,etern:,,Priveau fara de tinta in sus …De paza tarii noastre pus’’.
Aceasta prima parte este mai putin picturala si mai suges-
tiva,domina imaginile vizuale,statice poetul adresandu-se parca celui care a
vazut,candva privelistea si a indragit- o. Muntele este privit vara,intr-o ,,salbatica
splendoare’’.
Cu ajutorul celor doi termeni abstracti folositi ,,salbatica’’ si ,,splendoare’’,se
evoca maretia Ceahlaului,lasind libera imaginatia cititorului inchipuindu-si in
infinitul albastru al cerului,stancile prapastioase ale muntelui,reflexiilor in lumina
soarelui,salbaticia unuipeisaj grandios.
Ceahlaul este plasat in ,,zari albastre’’,poetul sugerind acel sentiment al
indepartarii,care face ca muntele sa para mai maret,mai misterios.
Eternul este static,solemnitatea sa incremeneste imensita-
tea spatiului si covirseste infinitul timpului.Gravitatea ce-
reasca domina si influenteaza spatiul teluric.
Comparatia ,,ca o taina calatoare/Un nor…/Plutea…’’are menirea de-a recepta
maretia cosmica ,,o taina ce sta gata’’ sa se dezvaluie ,dar care
dispare(fiind ,,calatoare’’)din fata omului (pentru ca omul nu e pregatit totdeauna
sa o primea-sca).
Tabloul a devenit acum mai complet,lasand impresia unei naturi amortite de
canicula verii.Senzatia de ireal este cre-
ata de epitetele,,taina calatoare’’si ,,imens senin’’.
AL DOILEA TABLOU,cel teluric e dinamic si deplaseaza
atentia de la maretia Ceahlaului la natura imediat inconjura-
toare,pe care autotul,,o concepe narativa’’.
Aceasta strofa,infatisand polul opus-cel al jocului,al exuberantei plenare,l-a
determinat pe Garabet Ibraileanu sa afirme ca ,,Vara este triumful soarelui in
poezia lui Cosbuc si in poezia romaneasca’’.Prin contrast cu planul cosmic,
efemerul,viata telurica reprezinta o desfasurare totala de energie.
Legati prin nevazutele fire ale destinului,,spicele’’, ,,feciorii si fetele’’, ,,mieii
albi’’, ,,graurii suri’’ alcatuiesc
o admirabila unitate in diversitate,fiindun simbol al celuilalt fel de infinit si
eternitate cel interior,propriu vietii,propriu spatiului pamantesc:,,Privirile de
farmec bete/…../Si grauri
suri zburau in cete.’’.
In al doilea tablou predominanta imaginilor motorii, sugerate prin verbe la
imperfect indicand o actiune de lunga durata.Bucuria vietii este generata de un
neistovit ritm vital ,,spicele jucau in vant’’;feciorii si fetele ,,catnau’’;miei
albi ,,fugeau’’;graurii suri ,,zburau’’.Viata este o desfasurare plenara de energie.
Picturalul domina in aceasta parte.El este pus in evidenta de epitetul
caracterizator sau cromatic de comparatie si in-
versiune(,,vesel cant’’;,,blonde plete’’; largul lor vesmant).
Atitudinea poetului este contemplativa in primele doua strofe si este intarita de
verbul ,,a privi’’.
ULTIMUL TABLOU al poeziei este incarcat de profunde
semnificatii:indepartandu-se de peisajul concret, poetul trece la confesiunea lirica
marturisind sentimentul unei depline comuniuni cu natura:,,Cat de frumoasa te-ai
gatit/……/Ca sa pot sa vad ce-ai plasmuit’’. Maiestria autorului isi gaseste aici o
forma convingatoare Natura este personificata,este o divinitate in fata careia poetul
ramane extaziat. Ultimile versuri din ,,Vara’’ sunt inspirate din filosofia
populara,care nu vede moartea ca pe un moment al sfarsitu-lui,ci ca pe unul de
bilant,in care jalea este atenuata de bucuria de a fi trait toate implinirile
vietii.Sentimentul comuniuni cu natura --in viata si in moarte—imprima finalului
o nota de optimism.
Sobrietatea si simplitatea formei sporesc maretia si pro-funzimea celor
exprimate.Structura sinctactica a ultimei strofe este mai complexa decat a
celorlalte doua.
 Solemnitatea primei strofe,exuberanta celei de-a doua si maditatia grava asupra
conditiei umane dintr-a treia strofa fuzioneaza perfect in tesatura delicata a,dar
solida a iambu-lui.Prin toate acestea ,poezia,,Vara’’ramane una dintre cele mai
frumoase creatii ale lui Cosbuc si totodata ocapodopera a literaturii romane.
In poezia lui Cosbuc,natura nu-i decat o alta personalitate
pe masura omului.In tovarasia ei,omul se simte bine,vesel,fericit.
Natura insasi nu poarta decat atribute de sanatate,veselie si dinamism.

Poezia ,,Vara’’ este un imn inchinat naturii, frumusetii, bogatiei si

trainiciei ei,o descriere in versuri.
Aceasta este alcatuita din punct de vedere structural,din trei parti care
prezinta trei etape fundamentale ale lumii.
Prima parte a poeziei este consacrata de George Cosbuc spatiului cosmic.
Poetul vede Ceahlaul din Valea Moldovei,,la apus’’.Pe fondul unei
solemne seninitati,spatiul ceresc apare fix,grav, etern:,,Priveam fara de tinta-
n sus/…/De paza tari noastre pus’’.Aceasta prima parte este putin picturala
si mai mult sugestiva.
Domina imaginile vizuale statice,poetul adresandu-se parca celui care a
vazut candva,privelistea si a indragostit-o
Muntele este vazut vara intr-o ,,salbatica splendoare’’.Prin cei doi termeni
folositi,,salbatica’’ si ,,splendoare’’,evoca maretia Ceahlaului,lasand libera
imaginatia cititorului sa-si inchipuie,stancile prapastioasa ale
muntelui ,reflexiile lor in lumina solara,salbaticia unui peisaj grandios.
Ceahlaul este plasat,,in zari albastre’’,poetul sugerand acel sentiment al
indepartarii care face muntele mai maret, mai misterios.
Eternul este static,solemnitatea sa incremeneste imensita-
tea spatiului si covarseste infinitul timpului.Gravitatea cereasca domina si
influenteaza spatiul teluric. Impresio-neaza ,in aceasta parte,simpla numire a
elementelor masive apartinatoare cosmosului:,,Si ca o taina
calatoare/……/Si n-avea aripi sa mai zboare’’.
Comparatia ,,ca o taina calatoare’’,are menirea de-a recepta maretia
cosmica,,o taina’’ce sta gata sa se dezvaluie dar care dispare,
fiind,,calatoare’’,din fata ochilor omului, pentru ca omul nu e pregatit
totdeauna sa o priveasca.
E semnificativ termenul de comparat:,,norul’’.
Tabloul a devenit acum mai complet lasand impresia unei naturi amortite
de canicula verii.Senzatia de ireal e creata de epitetele,,taina
calatoare’’si,,imens senin’’,aceasta impresie este sporita de moliciunea
miscarii norului si sugerata de ritmul versului:,,Plutea-ntr-acest imens
senin’’. Epitetul folosit cu zgarcenie in aceasta strofa si
inversiunea ,,salbatica splendoare’’, ,,imens senin’’, un nor cu muntele
vecin’’ au rolul de acreea imaginea infinitului prin dilatarea nesfarsita a
dimensiunilor.
Metafora,,Ceahlaul/……/Un urias cu fruntea-n soare’’ este folosita intr-un
moment de mare importanta pentru mesaj,cand se cauta vantul dintre planul
cosmic si cel teluric.Intre cele doua planuri exista elemente care le asigura
coeziunea.
Unul dintre aceste elemente de legatura este Ceahlaul, vazut de poet ca o
axa a lumii, ,,un urias’’ ale carui inaltimi se pierd in profunzimile ceresti.
Alte elemente care asigura comunicarea,dintre cele doua spatii sunt:,,Un
nor cu muntele vecin’’ si vazduhul,,plin de cantece sclipitoare’’.Norul si
pasarile sunt elemente cu dublu statut ele apartinand ,in accelasi timp
ambelor lumi:
,,si n-avea aripi sa mai zboare’’—vers ce sporeste impresia de
miscare,lenta,molatica a norului.
Cu aceasta imagine se incheie prima parte.
Cel de-al doilea tablou cel teluric,e dinamic si deplaseaza atentia de la
maretia Ceahlaului la natura imediat inconjura-
toare.
Aceasta strofa,polul apus al exuberantei plenare,l-a de-terminat pe
G.Ibraileanu sa afirme ca:,, ,,Vara’’ este trium-ful soarelui in poezia lui
Cosbuc si in poezia romaneasca’’.
Prin contrast cu planul cosmic,viata telurica reprezinta o desfasurare
plenara de energie.
Intensitatea acestei trairi are aceeasi inraruire asupra senibilitatii poetului
ca si sublimul cosmic al primei strofe.
Legati prin nevazute fire ale destinului,,spicele’’, ,,feciori si fete’’, ,,miei
albi’’, ,,grauri suri’’ alcatuiesc o admirabila unitate in diversitate,un simbol
ale celuilalt fel de infinit si eternitate,cel interior,propriu vietii.
In acest de-al doilea tablou predomina imaginile motorii sugerate de
verbe la imperfect,care arata o actiune durativa.
Bucuria vietii este sugerat de un neistovit ritm vital. Viata este o desfasurare
plenara de energie .Jocul spicelor care ,,jucau in vant’’ este comparat cu
jocul copilelor cu,,blonde plete/……/dupa un vesel cant’’.
Prin reluarea naratiunii de joc omul si natura se reduc la unitate.
Verbele de miscare folosite aici creeaza sentimentul ca pamantul este un
caleidoscop in rotire neintrerupta,aratand mereu dintr-un numar infinit de
elemente care constituie grupuri sau
colectivitatii:,,spicele’’, ,,copilele’’, ,,miei’’, ,,grauri’’.

Picturalul domina in aceasta parte.El e pus in evidenta de epitetul

caracterizator sau cromatic de comparatie sau inversiune.
Atitudine poetului este contemplativa in primeledoua strofe.El urmareste
intai planul cosmic,pentru ca in strofa urmatoare sa descopere maretia
planului terestru.
Ultimul tablou al poeziei este incarcat de profunde semnificatii.
Indepartandu-se de peisaj,poetul trece la confesiunea lirica marturisind
sentimentul unei depline comuniuni cu natura.Natura este personificata,este
o divinitate in fata careia poetul ramane exstaziat.Natura este,,o fecioara’’ de
care omul este vesnic indragostit.Personificarea naturii implica ideea ca in
sinteza dintre ceresc si pamant,intra si omul.Natura mijloceste individului
uman integrarea in armonia,calmul,sobrietatea eterna a universului.
Integrat in natura ,sufletul uman insetat de perfectiune isi realizeaza
aspiratile,intrand in armonie cu sine,cu stramosii cu universul intreg:,,mi-e
inima de lacrimi plina/……/Ai mei si-o sa ma-ngrop si eu!’’
Aceste versuri,care vorbesc despre sfarsitul inevitabil al fiecarui
om,respira seninatatea in fata mortii.In aceasta strofa,nu
intamplator,epitetele au onputernica nuanta afectiva,pentru ca exprima
reactia poetului fata de cele va-
zute:,,Cat de frumoasa te-ai gatit/Natura tu…!’’, ,,chip uimit’’, ,,suflarea ta
divina’’, ,,inima de llacrimi plina’’, ,,mare lina’’, ,,e totul cald’’, ,,umblet
drag’’.
Epitetul este folosit in ultima strofa pentru a sublinia ideeacentrala a
poemului:unitatea universala dincolo de infinitele formede manifestare ale
naturii.
 Seninatatea poetului in fata mortii este generat si de sentimentul ca
moartea iti da posibilitatea reantalnirii strabunilor.
Sentimentul comuniunii cu naturaimprima o nota de optimism:,,Natura,in
mormantul meu,/Etotul cald,ca e lumina.’’.Cu aceste versuri se incheie
ultima strofa care totodata incheie si poezia.
,,Vara’’ este o admirabila sinteza a lirismului poetului ardelean.

……………………………………………………