SARA PE DEAL DE MIHAI EMINESCU

Comentariu literar - referat

Poezia SARA PE DEAL a fost publicta n revista "Convorbiri literare" la 1 iulie 1885. Poezia "Sara
pe deal" este o idil - pastel, o poezie construit cu elemente descriptive de natur i sentimentul de
dragoste, exprimat ntr-o viziune speciile eminescian.
Tema poeziei o constituie aspiraia poetului pentru o dragoste ideal, o poveste de dragoste ce se
imagineaz ntr-un cadru natural rustic.
Titlul este speciile pastelului i ilustreaz locul i timpul n care urmeaz s se manifeste iubirea."
Structura poeziei Compozitional, poezia este alcatuita din sase strofe de cate patru versuri si ar putea
fi impartita in doua secvente:
In primele patru strofe, autorul descrie un peisaj rustic si pastoral, cu turme si sate ancestrale pierdute
in departari:
"Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,
Apele plang, clar izvorand in fantane;
Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine.
Luna pe cer trece-asa sfanta si clara.
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Stelele nasc umezi pe bolta senina,
Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina"
Strofa I a poeziei ilustreaz tabloul nserrii ntr-un peisaj natural, n cure imaginile vizuale se
mpletesc cu cele auditive, cu figuri de stil specifice descrierii, ceea ce motiveaz specia literar
numit pastel. Personificarea buciumului care "sun cu jale" i a apelor care "plng" semnific
armonia perfect a naturii cu sentimentele poetului, care aspir spre un sentiment de iubire desvrit.
Imaginile vizuale "Turmele-l urc, stele le scapr-n cale" i cele auditive exemplificate mai sus
compun cadrul natural n care urmeaz s se manifeste sentimentul de dragoste.
In strofa a doua, perspectiva e panoramica ,incluzand o dimensiune terestra (ochii tai mari cauta-n
frunza cea rara) si una cosmica (luna pe cer trece asa sfanta si clara, stelele nasc umezi pe bolta
senina). Aspectele de peisaj sunt prinse intr-o miscare a privirii, nu raman imobile si potenteaza
farmecul misterios prin incadrarea lor in spectacolul cerului de vara.
Spatiul poetic din strofele 3 si 4 devine astfel larg, evocator. Nu e nici puternic, nici individualizat prin
detalii care particularizeaza excesiv, dar nici abstract ,valabil oriunde si oricand. Privelistea care
rezulta are o linie romantica domoala, cu turme care urca dealul, cu oameni care vin de la
coasa(osteniti oameni cu coasa-n spinare/vin de la camp), cu sate pitite in vale. Totul e domestic si
pastoral, cu un aer de vechime nealterata. Imaginile pe care le construieste Eminescu sunt vizuale( cu
alternante de umbra si lumina, dar nu cromatice) si auditive. Sunetele, estompate, cu o intensitate
redusa, contribuie in mod paradoxal la accentuarea tacerii generale.
Ele sunt melodioasa si melancolice (buciumul suna cu jale, apele plang, fluiere murmura-n
stana), familiare (scartaie-n vant cumpana de la fantana, toaca rasuna mai tare) sau difuze
(clopotul vechi imple cu glasul lui seara), alcatuind un strat sonor secundar, ca o muzica discreta a

naturii.".
Ultimul vers accentueaz nerbdarea, intensitatea dorinei de iubire, ntr-un limbaj specific popular.
mbinarea armonioas a planului uman-terestru cu planul universal cosmic este sugestiv relevat de
prezena elementelor specifice celor dou planuri: "Streinc vechi casele-n lun ridic", "nourii" i
"fntna", "stna".
Trebuie remarcate, de asemenea, n aceste strofe, imaginile auditive i cele vizuale, care compun
pastelul.
Ultimele dou strofe reveleaz ritualul iubirii specific eroticii eminesciene, exprimnd emoia i
nerbdarea ca stare sentimental, dat de interjecia sugestiv: "Ah!" care se repet la nceputul
primelor dou versuri, de dorina ndrgostiilor de a tri sentimentul de iubire: Ore ntregi spunei-voi
ct mi eti drag". Tot in primele patru strofe este imaginat si timpul iubirii: o sara" nefixata in
vreme, cand stelele scapara" ca totdeauna, apele plang" in eterne izvoare, iar luna pe cer trece asa
sfanta si clara" masurand timpul universal infinit.
Dorita clipa a intalnirii se incadreaza astfel in vesnicie, scotandu-i pe cei doi indragostiti de sub tirania
timpului curgator.
Cea de-a doua secventa a textului cuprinde ultimele doua strofe:
Ah! in curand satul in vale-amuteste; Ah! in curand pasu-mi spre tine grabeste: Langa salcam stavom noi noaptea intreaga Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti draga.
Ne-om razima capetele unul de-altul Si surazand vom adormi sub inaltul, Vechiul salcam. - Astfel de
noapte bogata, Cine pe ea n-ar da viata lui toata?"
Daca in prima secventa verbele erau la indicativ prezent, de data aceasta, viitorul proiecteaza clipa
iubirii in vis si in ideal.
Trecerea se face prin cele doua versuri exclamative de la inceputul strofei a V-a: aflat intre deal si vale,
intre ideal si real, tanarul indragostit va fi oprit din elanul sau de iubire si restituit conditiei sale, ca un
alt Hyperion. Sugestive sunt. de asemenea, imaginile vizuale i imaginile auditive specifice pastelului,
a cror mbinare perfect compun un emoionant i semnificativ tablou natural, n care sentimentul de
iubire se integreaz n mod desvrit:
- imagini vizuale: "Turmele-l urc, stele le scapr-n cale", "Luna pe cer trece-aa sfnt i clar", "i
ostenii oameni cu coasa-n spinare/ Vin de la cmp ..." etc.
- imagini auditive: "buciumul sun cu jale", "Scrie-n vnt cumpna de la fntna", "toaca rsun
mai tare", "Clopotul vechi mple de glasul lui sar" etc.
Prozodia este deosebita prin ritmul versului de 12 silabe, alctuit n mod cu lotul surprinztor dintr-un
coriamb, doi dactili i un troheu, iar rima este pereche i feminin (ultima silab neaccentuat) d o
mare gingie, delicatee i puritate poeziei.

Leoaica tanara, iubirea

Poezia "Leoaica tanara, iubirea" face parte din volumui "O viziune a sentimentelor" din
1964, in care Nichita Stanescu (1933 -1983), prin cuvantul poetic esential, vizualizeaza
iubirea ca sentiment, ca stare extatica a eului poetic, reflectand lirismul subiectiv.
Este considerata o capodopera a liricii erotice romanesti, individualizandu-se prin transparenta
imaginilor si proiectia cosmica, prin originalitatea metaforelor si simetria compozitiei.
"Leoaica tanara, iubirea
mi-a sarit in fata.
Ma pandise-n incordare
mai demult.
Coltii albi mi i-a infipt in fata,
m-a muscat, leoaica, azi de fata.
Si deodata-n jurul meu, natura
se facu un cere, de-a-dura,
cand mai larg, cand mai aproape,
ca o strangere de ape.
Si privirea-n sus tasni,
curcubeu taiat in doua,
si auzul o-ntalni
tocmai langa ciocarlii.
Mi-am dus mana la spranceana,
la tampla si la barbie,
dar mana nu le mai stie.
si aluneca-n nestire
pe-un desert in stralucire
peste care trece-alene
o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
inca-o vreme,
si-nca-o vreme..."
Definite: Conceptul de arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun
viziunea despre lume si viata a unui autor, despre menirea lui in univers si despre misiunea
artei sale, intr-un limbaj literar care-l particularizeaza.
Tema o constituie consecintele pe care iubirea, navalind ca un animal de prada in spatiul
sensibilitatii poetice, le are asupra raportului eului poetic cu lumea exterioara si cu sinele
totodata.
Poezia "Leoaica tanara, iubirea" este o confesiune lirica a lui Nichita Stanescu, o arta poetica
erotica, in care eul liric este puternic marcat de intensitatea si forta celui mai uman sentiment,
iubirea.
Titlul este exprimat printr-o metafora in care transparenta imaginii sugereaza extazul poetic
la aparitia neasteptata a iubirii, vazute sub forma unui animal de prada agresiv, "leoaica
tanara", explicitata chiar de poet prin apozitia "iubirea".
Structura, compozitie, limbaj poetic
Poezia este structurata chiar de catre Nichita in trei secvente lirice, corespunzatoare celor trei
strofe.
Prima strofa exprima vizualizarea sentimentului de iubire, sub forma unei tinere leoaice

agresive, care ii sare "in fata" eului liric, avand efecte devoratoare asupra identitatii sinelui,
infigandu-si "coltii albi [...] in fata" si muscandu-l "de fata". Pronumele la persoana I, "mi",
"ma", "mi", "m", potenteaza confesiunea eului poetic in sensul ca el era constient de
eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste, care-l "pandise-n incordare/ mai demult", dar
nu se astepta ca acesta sa fie atat de puternic, sa aiba atata forta devastatoare "mi-a sarit in
fata", "mi i-a infipt in fata", "m-a muscat [...]defata".
Strofa a doua accentueaza efectul psihologic al acestei neasteptate intalniri cu un
sentiment nou, necunoscut - iubirea, care degaja asupra sensibilitatii eului poetic o energie
omnipotenta, extinsa asupra intregului univers: "Si deodata-n jurul meu, natura". Forta
agresiva si fascinanta a iubirii reordoneaza lumea dupa legile ei proprii, intr-un joc al
cercurilor concentrice, ca simbol al perfectiunii: "se facu un cerc de-a dura,/ cand mai larg
cand mai aproape,/ ca o strangere de ape". Eul liric se simte in acest nou univers un adevarat
"centrum mundi", un nucleu existential, care poate reorganiza totul in jurul sau, dupa alte
perceptii, cu o forta impresionanta.
Privirea, ca si auzul, pot fi simboluri al perspectivei sinelui, se inalta "tocmai langa
ciocarlii", sugerand faptul ca aparitia iubirii este o manifestare superioara a bucuriei supreme,
a fericirii, care este perceputa cu toate simturile, mai ales ca se spune ca ciocarlia este pasarea
care
zboara cel mai sus si are un viers cu totul aparte. Eul liric este extaziat de noul sentiment
neasteptat, care-l copleseste, "Si privirea-n sus tasni,/ curcubeu taiat in doua", curcubeul, ca
simbol al unei fericiri nesperate, poate semnifica un fenomen rar si fascinant, ca si iubirea, sau
poate fi un adevarat arc de triumf, de izbanda cereasca, reflectat in sufletul prea plin al eului
poetic.
Strofa a treia revine la momentul initial, "leoaica aramie/ cu miscarile viclene" fiind
metafora iubirii agresive, insinuante, devoratoare pentru eul liric. Sinele poetic isi pierde
concretetea si contururile sub puterea devastatoare a iubirii, simturile se estompeaza: "Mi-am
dus mana la spranceana,/ la tampla si la barbie,/ dar mana nu le mai stie", poetul nu se mai
recunoaste, simtindu-se confuz si bulversat de "atacul" surprinzator al unui sentiment extrem
de puternic. Eul liric identifica sentimentul, nu mai este o "leoaica tanara" oarecare, ci
"aramie", stie ca iubirea este perfida, are "miscarile viclene", dar fericirea traita acum vine
dupa o perioada terna a vietii, "un desert", care capata brusc "stralucire". Iubirea, ca forma a
spiritului, invinge timpul, dand energie si profunzime vietii "inc-o vreme,/si-nca-o vreme...".
Sau poate, temator, eul liric este nesigur, nu poate sti cat timp iubirea il va ferici.
Poezia este o romanta cantabila a iubirii, sentiment materializat, vizualizat de Nichita
Stanescu, stare sufleteasca ce capata puteri demiurgice asupra sensibilitatii eului poetic,
inaltandu-l in centrul lumii care, la randul ei, se reordoneaza sub forta miraculoasa a celui mai
uman sentiment.
Imaginile poetice se individualizeaza prin transparenta, dinamism si sugestie semnificativa
pentru "obiectul" iubire, intreaga poezie concentrandu-se intr-o unica metafora
Mai mult: http://www.ebacalaureat.ro/c/4/67/463/0/Leoaica-tanara--iubirea-de-NichitaStanescu#ixzz3dcFDldJu