LACUL

 Poezia Lacul, publicată la 1 septembrie 1876 în revista

Convorbiri literare, alături de Melancolie, Craiasa din
povești, Dorința, se încadrează în creațile erotice idilice,
în care predomină natura cu cunoscutele ei elemente
specifice eminescene: lacul, codrul, izvorul, luna etc.
 TITLUL

 Poezia are ca titlu numele unuia dintre elementele

cadrului natural, lacul, deoarece imaginea acestuia
predomină în peisaj, în raport cu celelalte
elemente: trestiile, barca, luna, vântul etc.
 TEMA

 Tema poeziei o constituie aspirația poetului

pentru o iubire ideală, cu o poveste de dragoste
imaginată într-un cadru natural rustic, cu care se
contopește trăirea interioară a eului liric.
 STRUCTURA
 cinci catrene

Două planuri:
 real, exterior care cuprinde tabloul descriptiv al
naturii;
 ideal, interior, al visului de implinire a iubirii
absolute.
 STROFA I
 decorul în care eul liric va exprima dorința
arzătoare de a simți în profunzime sentimentul de
iubire absolută;
 imagini vizuale (construite prin epitete
cromatice): lac albastru, nuferi galbeni, cercuri
albe;
 tabloul naturii anticipează emoția poetului în
așteptarea nerăbdătoare a iubitei.
 STROFA A II-A

 spațiul interior al trăirii, al visării eului liric la

iubirea ideală;
 incertitudinea: parc-ascult și parc-aștept;
 verbele la conjunctiv (să răsară, să cadă)
sugerează speranța împlinirii visului de iubire;
 STROFA A III-A

 idila se manifestă ca un ritual încărcat de emoția

posibilei întâlniri;
 verbe la conjunctiv: întâlnirea se petrece doar în
imaginația poetului (nu e reală);
 imagini auditive: glas de ape;
 STROFA A IV-A

 natura este dominată de lumina blandei lune;

 natura - participant activ și sensibil la zbuciumul
interior al eului liric;
 imagini auditive: vantu-n trestii lin fosneasca”,
“unduioasa apa sune
 STROFA A V-A

 exprimă tristețea sfâșietoare a eului liric (marcată

prin punctele de suspensie);
 neputința împlinirii visului de iubire;
 trecerea de la starea de vis, la realitatea tristă și
solitară;
 „Prin Eminescu şi moştenirea miraculos rămasă de la
el, ni s-a făcut un dar de care n-au avut parte alte culturi,
fie şi cele mari. La scara culturii noastre, funcţia lui
Eminescu poate fi mai vie decât cea a lui Shakespeare în
Anglia, sau a lu Goethe în Germania, căci el nu e un
simplu poet, nici un suflet nenorocit, ci o conştiinţă de
cultură completă, de la deschiderea către matematici, pe
care abia le cunoştea, până la aceea către istorie.
Constantin Noica