În literatura română, simbolismul pătrunde prin poemele și textele teoretice ale lui Alexandru

Macedonski. Alți reprezentanți sunt Ștefan Petică, Ion Minulescu și, mai ales, George Bacovia,
care folosește poezia simbolistă drept pretext, pentru a crea o poezie metafizică, cu nuanțe
expresioniste sau existențialiste.

Trăsăturile simbolismului literar:

- raportul dintre simbol (semn,cuvant) și eul poetic care nu este exprimat, ci sugerat, așadar
sugestia este o manieră artistică obligatorie a creației simboliste;

- tema generală o constituie starea confuză și nevrotică a poetului într-o societate superficială,
meschină, incapabilă să perceapă, să inteleagă și să aprecieze nivelul artei adevărate; alte teme
și motive simboliste: orașul de provincie sufocant, natura ca stare de spirit, anotimpurile
apocaliptice, dezintegrarea de materie, iubirea sâcâitoare, moartea ca proces de descompunere,
solitudinea dezolantă, motivul apei ca substanța erozivă, motivul instrumentelor muzicale, motivul
cromatic, olfactiv, etc.

- poezia simbolistă exprimă numai atitudini poetice sau stări sufletești specifice acestui curent
literar: tristețea, dezgustul, oboseala psihică, disperarea, apăsarea, spaima, nevroza, toate fiind
sugerate prin simboluri, fără a fi numite;

- corespondența dintre cuvintele-simbol și elementele din natură este principalul procedeu artistic
de construire a poeziilor simboliste. Trăsăturile obiectului din natură sugerează stările interioare
ale eului liric. (De ex: cuvântul-simbol "plumb" are drept corespondent un metal greu, de culoare
cenușie, maleabil și cu o sonoritate surdă)

- preferința pentru imagini imprecise, difuze, fără contur;

- muzicalitatea creației simboliste se construiește fie prin prezența instrumentelor muzicale, fie
prin muzicalitatea interioară a versurilor (prin verbe sau interjecții auditive);

- cromatica este de asemenea fie exprimată direct prin culori cu putere de simbol, fie sugerată
prin corespondențe;

- olfactivul se manifestă prin mirosuri puternice;

- sinestezia este un procedeu artistic care marchează asocierea concomitentă a mai multor
percepții diferite (sunet,culoare, parfum) și trezirea simultană a simțurilor;

- versul liber este o noutate prozodică; refrenul accentuează starea poetică, prin repetiția
cromatică, olfactivă sau muzicală a simbolurilor.
Trăsăturile simbolismului

Apare in Franta in a doua jumatate a secolului XIX ca reactie impotriva parnasianismului.Termenul

este impus de Jean Moreas care in 1866 scrie un manifest literar.Precursorul simbolismului este
considerat Baudelaire prin volumul “Corespunderi”.Simbolul este o figura de stil prin care se
prezinta o idee abstracta ,cu ajutorul unui obiectce apartine lumii fizice , pe baza unei analogii.

Trăsături:

1.Respingerea prozaismului, poezia fiind definita ca arta de a simtii. Poezia simbolista seconstituie din
“corespondente”,”sugestii”, “sinestezii” si simboluri- ea nu descrie, nu nareaza cisugereaza stari
ale spiritului.

2.Cultivarea simbolului care sa exprime corespondentele si afinitatile dintre diferite elemente

aleuniversului.

3.Folosirea fortei de sugestiei pt a exprima poetic corespondentele intre eul poetic si mareleunivers
prin: cultivarea senzatiilor olfactive, coloristice si auditive. Sinestezia consta incombinarea mai multor
senzatii de natura diferita: olfactive, vizuale, auditive intr-un epitetmetaforic sau o metafora (“sunet
violet” ,”Primavara...o pictura parfumata cu vibrari de violet”)

4.Obsesia culorilor si a unor instrumente: violet, alb, negru, galben/vioara,flaut, pianul, fluier,clavirul,
pt a exprima anumite stari sufletesti.

5.Inclinatia catre stari sufletesti nedefinite.

6. Muzicalitatea interiorizata realizata cu ajutorul refrenului (laitmotiv)

7.Preferinta pt anumite teme si motive: iubirea ca motiv de reverie, targul de provincie ca motival
izolarii, natura ca loc al corespondentelor.

8.Cultivarea versului liber prin cadenta, repetitii, refrene, armonii, cuvinte rare si
sonore, ritmullauntric. Poezia tinde spre incantatie.

9.Preferinta pentru mediul citadin (anost, noroios, imund) cu cafenele, ospicii, cazarmi,
taverne, periferii, cocioab, parcuri dezolante. Oamenii sunt deseori: nebuni, fitzici, vagabonzi,
femei pierdute si morti.Natura citadina devine simbol simbolist prin parcurile desfrunzite , solitare ,
autumnale si prinmomente crepusculare de penumbra si amurguri dezolante.

10.Teme simboliste: soarta poetului condamnat si izolat, nostalgia evadarii spre taramuriexotice,
obsesia mortii si pustiul sufletului.
 Plumb
de George Bacovia

Simbolismul este un curent literar modernist, apărut ca o reacţie împotriva poezieiretorice a

romanticilor şi a impersonalităţii reci a parnasienilor.

Poezia simbolistă este exclusiv o poezie a sensibilităţii pure. Poetul simbolist , nu esteinteresat nici
de poezia naturii în sine, nici de poezia socială, nici de poezia de idei. Obiectul poeziei simboliste îl
constituie stările sufleteşti nelămurite, care, neputând fi formulate clar,sunt trasmise pe calea
sugestiei. Cultivarea simbolului are, de asemenea, o importanţă majorăîn cadrul acestui curent.
Înclinaţia către stări sufleteşti nedefinite, predispoziţia pentru reverie,visare reprezintă alte trăsături
ale poeziei simboliste. Un element definitoriu al poeziei simboliste îl reprezintă căutarea
muzicalităţii exterioare, obţinută nu numai prin ritmuri şirime perfecte, ci mai ales prin repetiţia
obsedanţă a unor cuvinte, a anumitpr vocale sau arefrenului.

Poezia simbolistică Plumb deschide volumul cu acelaşi titlu, apărut în 1916,definindu-l în totalitate.

Textul poetic se înscrie în lirica simbolistică prin : folosirea simbolurilor, tehnicarepetiţiilor, cromatica
şi dramatismul trăirii eului lirici. Dramatismul este sugerat princorespondenţa ce se stabileşte între
materie şi spirit. Textul nu curpidne nici un termenexplicit al angoasei, totul putând fi dedus din
descrierea cadrului.

Are o construcţie riguroasă, care sugerează prezenţa morţii, prin închiderea versurilor cu rimă
îmbrăţişată, măsură fixă de 10 silabe, iambul alternând cu amfibrahul.

Titlul poeziei este simbolul plumb, care sugerează apăsarea, angoasa, greutateasufocantă, cenuşiul
existenţial, universul monoton, închiderea definitivă a spaţiului existenţial,fără soluţii de ieşire.

Tema poeziei o constituie condiţia poetului într-o societate lipsită de aspiraţii şiartificală. Lumea
ostilă şi stranie, conturată de câteva pete de culaore este proiecţiauniversului interior, de un
tragism asumat cu luciditate.

Textul este structurat în două catrene construite pe baza lexemului plumb, care estereluat în şase
din cele opt versuri ale poeziei. Cele două strofe- secvenţe poetice corespundcelor două planuri ale
realităţii: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir şi decavou şi realitatea interioară,
subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare seface cu disperare, fiind şi el
condiţionat de natura mediului.

Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin mărcile subiectivităţii: persoanaîntâi a verbelor:
„stam”, „am început”, persoana I a adjectivului posesiv „amorul meu”.

Imaginarul poetic se organizează în jurul a două simboluri: ploaia- reprezintădezagregarea eului,

tristeţe, monotonie, descompunerea materiei şi lacustra- simbol al limităriiorizontului uman.

Strofa I cuprinde elemente ale cadrului spaţial închis, apăsător, sufocant, în care eul poetic se simte
cclaustrat: un cavou, simbolizând universul interior, şi în care mediulînconjurător a căpătat greutatea
apăsătoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt :„sicirele de plumb”, „vestmntul funerar”,
„flori de plumb”, „coroanele de plumb”, artificiifunerare de duzină, tipice pentru mica burghezie
de provincie. Repetarea epitetului „de plumb” are multiple sugestii, insistând asupra existenţei
mohorâte. Lu,ea obiectuală, înmanifestările ei de gingăşie şi frumuseţe-florile, este marcată de
împietrire. Vântul estesingurul element care sugerează mişcarea, însă produce efecte reci, ale morţii:
„Şi scârţâiaucoroanalele de plumb”.

Cadrul temporal nu este precizat dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului.

Strofa aIIa debutează sub semnul tragicului existenţial, general de moarteaafectivităţii. Cuvântul
„ântors constituie misterul poeziei. Este vorba probabil, cum va spuneBlaga, de întaorcerea
mortului cu faţa spre apus. Eul liric îşi priveşte sentimentul ca unspectator. „Aripile de plumb”
presupun un zbor în jos, moartea. Încercarea de salvare esteiluzorie.

Starea de solitudine a eului liric este sugerată de reăetarea sintagmei „stam singur”,care alături de
celelalte simboluri accentuează senzaţia de pustietate sufletească. Înstrăinarea,împietrirea, izolarea,
solitudinea, privirea în sine ca într-un străin, se circumsciu esteticiisimboliste.

La nivel fonetic, cuvântul plumb cuprinde o vocală închisă de câte două consoane„grele” ceea ce
sugerează o închidere a spaţiului. În restul poeziei predomină vocalele o,i,udând sentimentul gollui
existenţial. Sonorităţile lugubre sunt obţinute prin aglomerareaconsoanelor dure: b,p,m,n,s,ş,ţ.

La nivel morfologic se remarcă prezenţa verbelor în marea lor majoritate statice.

La nivel sintactic se remarcă topica inversă, su subiectul postpus: „Dormeau adâncsicriele de plumb”,
„Dormea întors amorul”. Repetarea conjucnţiei copulative „şi” realizeazăsuprapunerea de
imagini pentru a reda aceeaşi stare.

La nivel lexical se remarcă prezentţa cuvintelor din câmpul semantic al morţii : sicriu,cavou, funerar,
coroană, mort. Repetarea aceloraşi cuvinte are ca efect monotimia.

La nivel stilistic se remarcă prezenţa simbolului central plumb asociat metaforelor :„flori de plumb”,
„coroanele de plumb”, „aripile de plumb” şi expresivitatea epitetului dinversul „Dormea întors
amorul meu de plumb”.

Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului şi a corespondenţelor,zugrăvirea

stărilor sfleteşti de angoasă, poezia Plumb se încadrează în estetica simbolistă.