Transportul energiei electrice la distanta

1. Transportul şi distribuţia energiei electrice Dintre formele sub care se consumă

energia, un loc deosebit îl ocupă energia electrică fapt dovedit şi de creşterea
continuă a ponderii energiei primare transformată în energie electrică (peste 40%,
în prezent). Avantajele deosebite pe care le prezintă energia electrică în raport cu
alte forme de energie - poate fi obţinută, cu randamente bune, din oricare altă
formă de energie, poate fi transmisă rapid şi economic la distanţe mari, se poate
distribui la un număr mare de consumatori de puteri diverse, se poate transforma
în alte forme de energie, în condiţii avantajoase, este "curată", adică odată
produsă nu este poluantă, se pretează bine la automatizări, se poate măsura cu
precizie etc. - au determinat extinderea continuă a domeniilor de utilizare a
acesteia şi implicit a crescut numărul şi puterea instalaţiilor destinate acestui
scop. Deoarece energia electrică solicitată de consumatori nu poate fi stocată, ea
trebuie utilizată chiar în momentul producerii sale. Această condiţie este
îndeplinită întrucât producerea, transportul, distribuţia şi utilizarea energiei
electrice sunt legate una de alta şi decurg în cadrul unui ansamblu de instalaţii ce
alcătuiesc sistemul energetic(SE).
2. Schema de funcționare a SE (sistemului energetic) EP-energie primară; IP-
instalaţie primară; ITr-instalaţie de transport; MP-maşină primară; GS-generator
sincron; CE-centrală electrică; SEV-staţie de evacuare; LT-linie de transport; SD-
staţie de distribuţie; LD-linie de distribuţie; PT-post de transformare; CMT-
consumator de medie tensiune; CMJ- consumator de joasă tensiune. Prin sistem
electroenergetic (SEE) sau sistem electric se înţelege partea electrică a sistemului
energetic, începând cu generatoarele electrice până la receptoarele electrice
inclusiv. În cadrul SEE, instalaţiile de producere, transport distribuţie şi utilizare a
energiei electrice sunt interconectate într-un anumit mod şi au un regim comun şi
continuu de producere şi consum a energiei electrice. Energia electrică necesară
alimentării consumatorilor din sistemele electroenergetice este produsă de
generatoarele din centralele electrice, la nivel de medie tensiune (6-24)kV. În
centralele electrice, diverse forme de energie din resursele primare se transformă
succesiv, cu ajutorul unor maşini şi agregate, în energie mecanică şi ulterior în
energie electrică. Legătura dintre sursele de energie electrică (generatoare) şi
consumatori este asigurată de instalaţiile de transport şi distribuţie a energiei
electrice, adică de reţeaua electrică (RE).
3. Legătura dintre sursele de energie electrică (generatoare) şi consumatori este
asigurată de instalaţiile de transport şi distribuţie a energiei electrice, adică de
reţeaua electrică (RE). Reţeaua electrică este alcătuită din următoarele elemente
principale: linii electrice aeriene (LEA) şi în cabluri (LEC), staţii şi posturi de
transformare, elemente secundare etc. Rețea de înaltă tensiune Linii electrice
subterane Liniile electrice aeriene sunt uşor accesibile, dar ocupă spaţii mari şi
sunt supuse permanent acţiunii distrugătoare a factorilor atmosferici şi poluanţi.
Liniile electrice subterane nu aglomerează spaţiile aeriene, nu prezintă pericol de
electrocutare directă, au siguranţă mare în exploatare dar sunt scumpe şi greu
accesibile, de aceea se folosesc în cazul legăturilor submarine, în apropierea
aeroporturilor, pe sub căile ferate. Tensiunea nominală a liniei are una din valorile
standardizate: 380V, 6KV, 10KV, 20KV, 35KV, 110KV, 220KV, 40KV.
4. Prezenţa în SEE a instalaţiilor de transport şi distribuţie a energiei electrice este
necesară din următoarele considerente: - asigură transportul energiei la distanţe
mari, din zonele de producere spre centrele de consum, transportul sub formă de
energie electrică fiind soluţia economică; - acceptă diferenţa dintre tensiunea
nominală a generatoarelor şi cea a consumatorilor, diferenţa dintre tensiunea
nominală a liniilor de transport şi cea a consumatorilor, diferenţa dintre puterea
transportată şi cea solicitată individual de către receptoare; - funcţionarea
interconectată a centralelor din SEE sau funcţionarea interconectată a SEE
aparţinând unor zone teritoriale diferite impun existenţa unei reţele de legătură
etc.
Principalele tipuri de poluări pe care reţelele electrice le generează asupra
mediului înconjurătorsunt: vizuală, determinată de posibilele deteriorări ale
peisajului; Modificarea peisajului cauzată de cablurile electrice sonoră,
determinată în principal de: ozgomote generate la funcţionarea reţelelor electrice
si în special, a transformatoarelor;ozgomote generate de descărcarea corona pe
liniile de înaltă şi foarte înaltă tensiune; electromagnetică, determinată
de:oefecte luminoase ale descărcării corona;operturbaţiile radio în domeniul
TV;oinfluenţele câmpului electric şi magnetic asupra organismelor vii; psihică
datorată riscurilor de accidente, determinate în mod obiectiv de:oteama generată
la apropierea de reţele electrice şi de efecte vizuale şi sonore ale
acestora;oaccidente, cu generarea unor situaţii majore (decese); ecologică,
determinată de:ogradul de ocupare a terenurilor;ogradul de defrişare a
pădurilor;oinfluenţa asupra instalaţiilor şi construcţiilor etc.
Transformatorul electric este un aparat electromagnetic static, având două sau mai multe
înfăşurări electrice cuplate magnetic care transformă parametrii (uzual curentul şi tensiunea
dar şi numărul de faze) energiei electrice de curent alternativ. Deci atât la intrare cât şi la ieşire
întâlnim aceeaşi formă de energie (electrică) dar cu parametrii diferiţi.
Transformatoarele electrice se pot clasifica după următoarele criterii:
După destinaţie:
- transformatoare de putere mono sau trifazate, utilizate în transportul şi
distribuţia energiei electrice ca ridicătoare sau coborâtoare de tensiune.
- autotransformatoare, utilizate pentru interconectarea reţelelor de tensiuni
diferite sau pentru reglajul tensiunii.
- transformatoare de măsură de curent sau de tensiune, utilizate pentru adaptarea
diverselor aparete de măsură (ampermetre, voltmetre, wattmetre, etc) la mărimile
pe care trebuie să le măsoare.
- transformatoare cu destinaţie specială (transformatoare de sudură, pentru
cuptoare electrice, pentru modificarea numărului de faze, etc).
După felul mărimii transformate:
- transformatoare de tensiune;
- transformatoare de curent.
După sensul transformării:
- transformatoare ridicătoare;
- transformatoare coborâtoare.
Elemente constructive ale transformatorului electric
La baza funcţionării transformatorului electric stă fenomenul inducţiei electromagnetice;
din acest motiv este necesară obţinerea câmpurilor magnetice intense cu ajutorul miezurilor
din
fier, pe care se află înfăşurările electrice realizate din conductoare de cupru, aluminiu sau aliaje.
Principalele elemente constructive ale transformatorului electric sunt:
- miezul de fier;
- înfăşurările;
- carcasa;
- rezervorul de ulei;
- releul de gaze;
- izolatorii de trecere;
- Miezul de fier reprezintă circuitul magnetic al transformatorului prin care se închid cu
uşurinţă liniile câmpului magnetic produs de curenţii electrici alternativi care străbat
înfăşurările.Miezul de fier se realizează din foi de tablă din oţel de transformator izolate între
ele cu lac izolant. Aceste foi de tablă poartă denumirea de tole. Pentru a obţine miezul de fier
aceste tole se împachetează în sistemul ţesut pentru a micşora spaţiile de aer, deci pentru a
micşora reluctanţa circuitului magnetic. Părţile din miezul feromagnetic pe care se aşează
înfăşurările se numesc coloane, iar porţiunile de miez care închid circuitul magnetic al
coloanelor se numesc juguri. După dispunerea coloanelor şi a jugurilor se disting două
construcţii de bază ale miezului: cu coloane şi, mai rar, în manta Secţiunea transversală a
coloanelor şi jugurilor poate avea o formă pătrată sau mai frecvent de poligon în trepte înscris
într-un cerc secţiunea jugului realizându-se cu (5 15)% mai mare decât cea a coloanei, în
scopul reducerii curentului şi a pierderilor de mers în gol a transformatorului. Strângerea
pachetului de tole ce formează miezul feromagnetic se face în cazul transformatoarelor de mică
putere cu ajutorul unor cilindri izolanţi ce îmbracă coloanele, folosind şuruburi sau nituri
nemagnatice, iar în cazul transformatoarelor de mare putere cu ajutorul unor buloane, piese
profilate şi tiranţi izolate faţă de tole.
La transformatoarele de mare putere se practică în coloane canale de răcire paralele sau
perpendiculare pe planul tolelor, prin care va circula agentul de răcire (aer, ulei de
transformator), facilitând astfel eliminarea căldurii dezvoltate ca urmare a pierderilor în fier.
Izolarea tolelor cu lac izolant sau oxizi metalici conduce la diminuarea curenţilor turbionari ce se
induc în miez, şi care după cum se ştie transformă energia electrică în energie termică
dezvoltată în miezul feromagnetic.
- Înfăşurările transformatorului se realizează din materiale conductoare (Cu, Al sau
aliaje). Înfăşurările sunt circuite în care se induc tensiuni electromotoare atât de inducţie
proprie cât şi de inducţie mutuală.
Dupa poziţia reciprocă a celor două înfăşurări (primară şi secundară) se deosebesc două
tipuri de înfăşurări:
- înfăşurări concentrice, mai exact înfăşurări cilindrice coaxiale, înfăşurarea de joasă
tensiune fiind de diametru mai mic, iar înfăşurarea de înaltă tensiune înconjurând pe cea de
joasă
tensiune, cele două înfăşurări extinzându-se pe toată înălţimea coloanei.
- înfăşurări alternate, în care pe înăţimea unei coloane alternează părţi (galeţi) din
înfăşurarea de joasă tensiune cu părţi (galeţi) din înfăşurarea de înaltă tensiune
Înfăşurarea alternată sau în galeţi se foloseşte la transformatoarele de putere mare şi tensiuni
ridicate. Acest tip de înfăşurări are însă o mai restrânsă utilizare datorită tehnologiei de
fabricaţie complicata