PROIECT DE LECŢIE

Data:
Clasa: A VII-a
Obiectul: limba şi literatura română
Subiectul: poezia Lacul, de M. Eminescu
Tipul lecţiei: Modular
Modulul I. Lectură şi decodare
Modulul II. Erotizarea naturii
Modulul III. Figurile de stil
Durata: 50 minute

Competenţe specifice:
1. utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în receptarea şi în producerea mesajelor în diferite
situaţii de comunicare;
2. recunoaşterea şi analiza principalelor componente de structură, de compoziţie şi de limbaj
specifice textului liric;
3. folosirea unor modalităţi diverse de înţelegere şi de interpretare a textelor literare studiate;
4. elaborarea unei argumentări orale sau scrise pe baza textelor studiate.

Obiective operaţionale:
a. cognitive: la sfârşitul activităţii, elevii vor fi capabili:
O1 – să argumenteze ideea lirică fundamentală
O2 –să identifice elementele de idilă şi de pastel din text
O3 – să precizeze particularităţile stilistice ale operei studiate
O4 -să exprime opinii asupra conţinutului şi componentelor de ordin structural specifice textului
liric
b. afective:
O1- să dovedească receptivitate faţă de interpretarea unui text literar
O2- să fie dispuşi dă integreze noile cunoştinţe în sistemul de valori estetice
O3- să-şi dezvolte gândirea creatoare şi gustul pentru literatură

Resurse:
Procedurale: analiza literară complexă, conversaţia euristică, dezbaterea, lectura expresivă
Materiale: volume de poezie, portofoliile elevilor, fişe de lucru, material bibliografic
Organizatorice: activitate frontală, independentă individuală

Bibliogafie:
1. Eminescu, Mihai, Lacul
2. Munteanu, George, Istoria literaturii române- Epoca marilor clasici, EDP. Bucureşti,1980
3. Ene, Virgiliu, Ion, Studii eminesciene, Editura Albatros, Bucureşti, 1965
4. Vianu, Tudor, Despre stil şi arta literară, Editura Tineretului, Bucureşti, 1965

1
 I. LECTURĂ ŞI DECODARE

Captarea atenţiei:
M. Eminescu s-a înscris în romantismul european prin tema iubirii şi a naturii, care este
predominantă în lirica sa. La Eminescu natura are două ipostaze, una terestră şi una cosmică, interferate
în mod armonios, în cadrul căreia îndrăgostiţii oficiază un adevărat ritual al iubirii, „natura adesea –
dacă nu primează- e pe acelaşi plan cu dragostera”(G. Ibrăileanu). Natura terestră apare cu elemente
specifice ale spaţiului românesc–codrul, izvoarele, salcâmul, teiul, lacul, trestiile- văzute în succesiuunea
anotimpurilor. Natura terestră este ocrotitoare, caldă, uneori sălbatică, participând mereu la frământările
poetului şi constituind cadrul cel mai potrivit al dragostei şi meditaţiei. Natura cosmică este simbolizată
mai ales prin cadrul nocturn, în care luna, stelele, luceferii participă direct la sentimentul iubirii umane.
Anunţarea obiectivelor şi a temei:
Astăzi vom aprofunda studiului idilei cu elemente de pastel în care se îmbină sentimentul
dragostei pentru fiinţa iubită cu adoraţia faţă de frumuseţile naturii, având ca text suport creaţia
„Lacul”, de Mihai Eminescu.

Î1. Argumentaţi de ce „Lacul”, este o idilă?

R1.Poezia este o idilă deoarece înfăţişează o poveste de dragoste proiectată în mijlocul cadrului natural
R2 Elementele de idilă sunt exprimate prin verbe de o mare încărcătură emoţională: „parc-ascult”,
„parc-aştept”, „să sară”, „să cadă”, „suspin”, „sufăr”.
R3. Modul în care este intitulată poezia, „lacul”, reprezintă de fapt în mod simbolic însăşi dragostea,
subiectul poeziei eminesciene
SR. Poezia „Lacul” fiind o idilă-pastel, îmbină elementele de trăire interioară a sentimentului de iubire
cu cele ale naturii, cu care intră în concordanţă deplină.

Î.2. Enumeraţi elementele de pastel din text

R1. Elementele de pastel sunt lacul, trestiile, nuferii
R2. Şi elementele cosmice , luna şi vântul sunt elemente de pastel
R3. Tabloul terestru format din lacul încărcat cu „Nuferi galbeni” şi codrul, simbol al permanenţei.
R4. Planul cosmic îl constitue cerul al cărui senin se reflectă în oglinda apei.
SR. Elementele de pastel se compun din îmbinarea imaginilor vizuale cu cele auditive, natura
eminesciană fiind în armonie desăvârşită cu sentimentul de dragoste. Imaginile vizuale aparţin atât
naturii terestre- lacul, trestiile, nuferii- cît şi celei cosmice, luna, vântul.

2
Î3. Cum este sugerată prezenţa eului liric ?
R1. Prezenţa eului liric se subliniază prin pronumele personal „eu” şi prin verbe la persoana I singular:
„ascult”, „aştept”.
R2. Aşteptarea este prezentată de poet ca posibilitate, dovadă fiind repetiţia adverbului „parcă”.
R3. Tot ca posibilitate este sugerat şi gestul tandru al îmbrăţişării prin folosirea verbelor la conjuncţiv:
„Ea din trestii să răsară/ şi să-mi cadă lin pe piept”.
R4. Trăirea eului liric se comunică prin imagini vizuale, auditive şi de mişcare: „să sărim”, „să scap”
exprimă dorinţa lui de a trăi vraja iubirii, iar folosirea verbelor „să plutim” la persoana I plural
sugerează refacerea cuplului iniţial prin posibila apariţie a iubiutei.
SR. Eul liric visează la împlinirea dragostei trăind momente de maximă intensitate a emoţiilor.

Î4. Cine este iubita?

R1 Chipul ei nu este conturat, ea este o prezenţă vaporoasă, imaterială, tocmai prin faprul că totul este o
iluzie.
R2. Ea este o dorinţă de iubire, o plăsmuire a minţii poetului îndrăgostit.
R3. Scrierea cursivă a pronumelui „ea” ne face să înţelegem că nu e vorba de o persoană anume, ci de
„iubita” în general, proiecţie imaginară ideală.
SR. Pronumele personal „ea” nu individualizează fiinţa iubită ci întăreşte valoarea de simbol a
frumuseţii feminine întruchipată de cea care este aşteptată să răsară misterioasă din trestii ca o
minune a apelor.

Întrebare problemă: Cum sugerează poetul lipsa iubirii?

R1. Prin verbul „nu vine”, „suspin”, „sufăr”, prin adverbul „în zadar” şi prin adjectivul „singuratic”
R2. Un sentimen de singurătate, de zădărnicie, de mâhnire şi de suferinţă îl cuprinde („în zadar suspin şi
sufăr”).
R3. Punctele de suspensie din versul „Dar nu vine...” invită la meditaţie asupra frumuseţii clipelor pe
care le-ar fi petrecut îndrăgostiţii.
SR. Visul este întrerupt brusc, la fel şi discursul liric, iar vraja aşteptării se risipeşte. Suferinţa este cu
atât mai mare cu cât lacul şi cerul rămân neschimbate.
SS. Iluzia iubirii nu se produce cu toate acestea peisajul rămâne şi este perceput acelaşi (lacul este tot
albastru, încărcat cu nuferi galbeni), versurile degajând seninătate şi resemnare.

Temă pentru acasă: Argumentaţi de ce momentul ales de poet este seara?

3
 II. EROTIZAREA NATURII

Natura şi iubirea sunt temele preferate ale poeziei eminesciene, ele găsindu-se mereu alăturate:
unde este iubire, întotdeauna va fi o pădure care să ofere iubiţilor intimitate, vor fi stele, va fi luna.
Compoziţional, poezia poate fi structurată pe două planuri, unul real, exterior, care cuprinde
tabloul descriptiv al naturii şi altul ideal, interior, al visului de împlinire a iubirii absolute.
Î1. Care sunt elementelor naturii care dau impresia de participare la starea afectivă a poetului?
R1. Luna este martorul momentelor de sensibilitate umană. La adapostul luminii sale se nasc, trăiesc şi
mor sentimente, sufletul omului se zbuciumă, timpul trece.
R2. In acest cadru natural apar dorinţe ("Să plutim cuprinşi de farmec / Sub lumina blândei lune "), stări
de complicitate cu îndrăgostiţii, stări de veghe discretă . Luna apare ca un element al peisajului, iar
epitetul inversat "blândă" sugerează o atmosferă dulce, ocrotitoare.
R3. Apa, lacul apar nu numai ca manifestări sonore, ca nişte glasuri muzicale ale naturii, molcome şi
îngânate, dar şi însoţite de lumina lunii: "Să plutim cuprinşi de farmec /Sub lumina blândei lune
/Vântu-n trestii să foşnească / Unduioasa apă sune."
Această însoţire a luminii cu apa se reflectă ca o tainică îmbrăţişare a lor, o mistică pasiune a
elementelor care dă impresia de participare a elementelor naturii la starea afectivă a poetului.
R4.Lacul vibrează de emoţia şi nerăbdarea îndrăgostitului, iar personificarea devine sugestivă:
„Tresărind în cercuri albe/El cutremură o barcă.” Mişcarea lacului, schimbarea culorii lui, glasul cu
care murmură iubirea („Îngânaţi da glas de ape”) trădează emoţia, bucuria pe care i-o transmite
tânărul îndrăgostit.
R5. Lacul sclipeşte adesea, oferind un miraculos joc de lumini, iar unduirile apei sale par un leagăn al
întregului univers. Umanizându-se, tresare emoţional „în cercuri albe”.
SR. În amurgurile liniştite luna răsare permanent şi se reflectă dintotdeauna în apă. La acest eveniment
diurn, de umbre şi lumini magice, participă întreaga imagine a lumii de deasupra prin oglindire.
Tremurul apei este urmat de un tremur simetric al imaginii reflectate

SS. Oglinzile preferate ale lui Eminescu sunt: lacul, izvorul, apa în general, dar şi luna, şi, desigur,
oglinda propriu-zisă. În perioada iluziilor şi idealurilor tinereşti poetul s-a exprimat prin tonalităţi
majore, culori vii şi lumini curate. Poezia tinereţii - tânjind după bucuria clipei de dragoste şi
împlinirea iubirii desăvârşite - abundă de vegetaţie şi veşnice sclipiri de ape. Prezenţa constantă a
apei în ipostaza de lac sau izvor este caracteristică acestei perioade. Apa joacă un dublu rol în
imagine: unul coloristic, sprijinind jocul de valori plastice, plin de lucire fină şi tremurătoare în
întunericul pădurii, şi unul sonor, de acompaniament al stărilor sufleteşti.

4
 III.FIGURILE DE STIL

Titlul numeşte simbolic cadrul naturii feerice, printr-unul din cele mai întâlnite elemente din
lirica eminesciană, lacul. Toate celelalte elemente care compun decorul în care urmează să se manifeste
iubirea- trestiile, barca, luna, nuferii- converg necontenit către lacul din mijlocul codrului. În viziunea
lirică a lui Eminescu, apa este un element al vieţii, al profunzimii trăirilor interioare, sugerând
intensitatea sentimentului de iubire ideală şi visul împlinirii acesteia în cadrul unei naturi feerice,
ocrotitoare.
Î.1. Care sunt figurile de stil preponderente în poezie?
R1. Personificarea („lacul... tresărind”, ” tremură, „glas de ape”, „apa sune”). Lacul este
personificat de-a lungul întregii poezii deoarece s-a stabilit o relaţie între natură şi sentimentele poetului.
Astfel, lacul reprezintă un fel de oglindă a gândurilor sale, Eminescu realizând asta cu ajutorul
personificărilor.
R2. Inversiunea („lacul codrilor albastru”, „blândei lune”, „lin foşnească”, „unduioasa apă”)
R3. Epitete („lacul albastru”, „ nuferi galbeni”, „cercuri albe”. Verbele „foşnească”, „sune”,
adverbul „lin” şi adjectivul „unduioasă”, „singuratic”sunt. folosite ca epitete.
R4. Epitetele cromatice din prima strofă: „Lacul... albastru”, Nuferi galbeni”, „cercuri albe”
înviorează peisajul prin petele de culoare şi corespund stării sufleteşti, de încântare în faţa creaţiilor
naturii, de plenitudine.
SR. Inversiuni întâlnite atrag atenţia asupra principalelor componente ale peisajului: lacul, codru,
nuferii, barca. Folosind personificarea se stabileşte o relaţie între natură şi sentimentele poetului.
Epitetele cromatice înviorează peisajul prin petele de culoare şi corespund stării sufleteşti, de încântare
în faţa creaţiilor naturii, de plenitudine
SS. Poezia are o armonie deosebită, muzicalitatea fiind realizată prin aliteraţie şi asonanţă..
aliteraţiile conţin repetarea silabei „să” (să sărim) şi a consoanei „s” (să nu-mi scape). Asonanţele sunt
realizate prin accentuarea vocalei „A” (unduioasa, apa). Pentru a spori armonia versurilor acestor două
figuri de stil li se alătură rima de tip „aBcB” în care rimează versul al II-lea cu al IV-lea, ritmul trohaic
şi măsura de opt silabe.
De o simplitate aparentă, poezia degajă un farmec aparte, o vrajă care-l cuprinde treptat pe cititor
şi care se naşte din inegalabilul talent eminescian de a îmbina cuvinte simple şi felurite procedee
stilistice într-o ţesătura unică, prezentând un colţ din natură ca un colţ de rai.

5
 III.FIGURILE DE STIL
Titlul numeşte simbolic
cadrul naturii feerice, printr-unul
din cele mai întâlnite elemente
din lirica eminesciană, lacul.
Toate celelalte elemente care
compun decorul în care urmează
să se manifeste iubirea- trestiile,
barca, luna, nuferii- converg
necontenit către lacul din
mijlocul codrului. În viziunea
lirică a lui Eminescu, apa este un
element al vieţii, al profunzimii
trăirilor interioare, sugerând
intensitatea sentimentului de
iubire ideală şi visul împlinirii
acesteia în cadrul unei naturi
feerice, ocrotitoare.
SR. Inversiuni întâlnite atrag
atenţia asupra principalelor
componente ale peisajului: lacul,
codru, nuferii, barca. Folosind
personificarea se stabileşte o
relaţie între natură şi sentimen-
tele poetului. Epitetele cromatice
înviorează peisajul prin petele de
culoare şi corespund stării
sufleteşti, de încântare în faţa
creaţiilor naturii, de plenitudine.
SS. Poezia are o armonie
deosebită, muzicalitatea fiind
realizată prin aliteraţie şi
asonanţă. Pentru a spori armonia
versurilor acestor două figuri de
stil li se alătură rima de tip
„aBcB” în care rimează versul al
II-lea cu al IV-lea, ritmul trohaic
şi măsura de opt silabe.
De o simplitate aparentă, poezia
degajă un farmec aparte, o vrajă
care-l cuprinde treptat pe cititor
şi care se naşte din inegalabilul
talent eminescian de a îmbina
cuvinte simple şi felurite
procedee stilistice într-o ţesătura
unică, prezentând un colţ din
natură ca un colţ de rai.
II. EROTIZAREA NATURII I. LECTURĂ ŞI DECODARE
Natura şi iubirea sunt
SR. Poezia „Lacul” fiind o idilă-
temele preferate ale poeziei
pastel, îmbină elementele de
eminesciene, ele găsindu-se
trăire interioară a sentimentului
mereu alăturate: unde este iubire,
de iubire cu cele ale naturii, cu
întotdeauna va fi o pădure care
care intră în concordanţă deplină
să ofere iubiţilor intimitate, vor fi
SR. Elementele de pastel se
stele, va fi luna.
compun din îmbinarea imaginilor
Compoziţional, poezia poate
vizuale cu cele auditive, natura
fi structurată pe două planuri,
eminesciană fiind în armonie
unul real, exterior, care cuprinde
desăvârşită cu sentimentul de
tabloul descriptiv al naturii şi
dragoste. Imaginile vizuale
altul ideal, interior, al visului de
aparţin atât naturii terestre- lacul,
împlinire a iubirii absolute.
trestiile, nuferii- cît şi celei
În amurgurile liniştite luna
cosmice, luna, vântul.
răsare permanent şi se reflectă
Eul liric visează la împlinirea
dintotdeauna în apă. La acest
dragostei trăind momente de
eveniment diurn, de umbre şi
maximă intensitate a emoţiilor
lumini magice, participă întreaga
Pronumele personal „ea” nu
imagine a lumii de deasupra prin
individualizează fiinţa iubită ci
oglindire. Tremurul apei este
întăreşte valoarea de simbol a
urmat de un tremur simetric al
frumuseţii feminine întruchipată
imaginii reflectate
de cea care este aşteptată să
SS. Oglinzile preferate ale lui
răsară misterioasă din trestii ca o
Eminescu sunt: lacul, izvorul,
minune a apelor
apa în general, dar şi luna, şi,
SR. Visul este întrerupt brusc, la
desigur, oglinda propriu-zisă. În
fel şi discursul liric, iar vraja
perioada iluziilor şi idealurilor
aşteptării se risipeşte. Suferinţa
tinereşti poetul s-a exprimat prin
este cu atât mai mare cu cât lacul
tonalităţi majore, culori vii şi
şi cerul rămân neschimbate.
lumini curate. Poezia tinereţii -
SS. Iluzia iubirii nu se produce
tânjind după bucuria clipei de
cu toate acestea peisajul rămâne
dragoste şi împlinirea iubirii
şi este perceput acelaşi (lacul
desăvârşite - abundă de vegetaţie
este tot albastru, încărcat cu
şi veşnice sclipiri de ape.
nuferi galbeni), versurile
Prezenţa constantă a apei în
degajând seninătate şi resemnare
ipostaza de lac sau izvor este
caracteristică acestei perioade.
Apa joacă un dublu rol în
imagine:unul coloristic sprijinind
jocul de valori plastice, plin de
lucire fină şi tremurătoare în
întunericul pădurii, şi unul sonor,
de acompaniament al stărilor
sufleteşti.