O scrisoare pierdută

ION LUCA CARAGIALE

 Capodopera dramatugiei lui Caragiale este O
scrisoare pierdută (1884) şi îşi păstrează o
regretabilă actualitate. Caragiale critică în această
comedie farsa alegerilor din trecut. Conţinutul
piesei este însă mult mai bogat, vizând
moravurile politice şi ale vieţii de familie din
epoca respectivă.
 CADRUL TEMPORAL
 Nu întâmplător, Caragiale plasează acţiunea în
timpul alegerilor, pentru că în lupta pentru putere
cade orice mască şi omul se arată aşa cum este în
realitate, în stare de orice pentru a obţine puterea.
Din această perspectivă, lupta electorală nu este o
luptă de principii, ci de interese personale.
 CADRUL SPAȚIAL
 Acţiunea piesei se petrece într-un oraş de
provincie, capitala unui judeţ de munte.
Intenţionat, autorul nu precizează numele
localităţii, sugerând astfel că farsa alegerilor este
aceeaşi peste tot.
 TITLUL OPEREI

 Forma articulată cu articol nehotărât sugerează că

este vorba doar de unul din multele texte
particulare, folosite ca mijloc de şantaj în lupta
politică.
 PROBLEMATICA OPEREI
 se poate reduce la două cuvinte: politica şi amorul. Este însă
mai complexă. În primul rând, Caragiale critică farsa alegerilor
din trecut, dezvăluind o tristă realitate: pierderea unei scrisori
compromiţătoare hotăreşte viaţa politică a unui orăşel;
 dramaturgul surprinde mijloacele necinstite, folosite în lupta
politică, corupţia şi demagogia politicienilor. În acelaşi timp,
pune în evidenţă incultura, prostia unor politicieni din vremea
sa;
 aceste trăsături negative dovedite în lupta politică
caracterizează şi viaţa intimă de familie. Imoralitatea, corupţia
definesc deopotrivă viaţa politică şi viaţa de familie.
 PERSONAJELE
 Caragiale este considerat cel mai mare creator de
tipologii umane, având o dominantă de caracter și
un repertoriu fix de trăsături.
 Ştefan Tipătescu, prefectul oraşului, este tipul
junelui prim, al primului amorez, iar importanţa
acestuia este dată de Caragiale prin aşezarea pe
primul loc în tabela „de persoane”, cu sublinierea
„prefectul judeţului”;
 Zaharia Trahanache (derivat de la cuvântul „trahana”,
o cocă moale, ușor de modelat) este unul din
personajele principale ale comediei, reprezentând
tipul încornoratului simpatic, conform clișeului său
verbal folosit foarte frecvent, „Ai puṭintică rǎbdare,
stimabile!”, care pare a-l caracteriza. În realitate,
acesta este un individ abil și oportunist, care acceptă
situația de adulter a soției sale în favoarea propriului
său interes;
 Zoe Trahanache este singurul personaj feminin al
comediei, reprezentând tipul cochetei și al
adulterinei; contrastul comic este sugerat de
diminutivul familiar al prenumelui, coana Joițica;
 Nae Cațavencu („cațaveica” este o haină cu două
fețe) reprezintă tipul demagogului, al parvenitului
politic; face parte din opoziție și, neavând funcții
politice, își creează instrumente prin care să le
obțină sau să le substituie;
 Ghiță Pristanda („pristanda” – numele unui dans
popular în care se bate pasul pe loc) este un
funcționar public, de o viclenie rudimentară,
transformat în sluga personală a șefilor;
 Cetățeanul turmentat nu este individualizat prin
nume, pentru că reprezintă o categorie, alegătorii
„turmentați”/ amețiți de conducătorii politici care își
propun candidații în funcție de interesele personale;
 Farfuridi, „avocat”, este o umbră de voință politică,
o copie degradată a șefului Trahanache, aspirant la
mandatul de deputat; tipul politicianului incult și
impulsiv; prostul fudul;
 Brânzovenescu: confidentul lui Farfuridi, care îi
temperează izbucnirile. Prin aluzia culinară a celor
două nume (Farfuridi, Brânzovenescu) se sugerează
inferioritatea, vulgaritatea, prostia.
 Ionescu și Popescu reprezintă tipologia oamenilor
care fac parte din poporul de jos; sunt
reprezentanți ai opoziției din gruparea lui
Cațavencu, niște copii palide ale acestuia;
 Agamemnon Dandanache: politicianul amnezic,
„mai prost ca Farfuridi și mai canalie decât
Cațavencu”, consideră șantajul o formă de
diplomație.