Sunteți pe pagina 1din 373

TEHNICIAN INSTALATOR PENTRU CONSTRUCTII

SUPORT CURS
TEHNICIAN INSTALATOR
PENTRU CONSTRUCTII
INSTALAŢII ERLECTRICE

1. Igiena şi securitatea muncii


2. Instalaţii şi reţele electrice
3. Proiectarea instalaţiilor electrice
4. Sisteme de acţionare electrică a maşinilor de lucru
5. Managementul calităţii

– FORMATOR PROFESIONAL -
CUPRINS

1. MĂSURI DE SECURITATEA MUNCII


1.1. ATINGERI DIRECTE 1
1.2. ATINGERI INDIRECTE 4
1.3. TENSIUNEA DE PAS 4
1.4. MIJLOACE DE BAZA PENTRU EVITAREA INCIDENTELOR 4
1.5. PROTECŢIA PRIN LEGAREA LA PĂMÂNT 5
1.6. PROTECŢIA PRIN LEGAREA LA NUL 6
1.7. MĂSURAREA REZISTENŢEI ELECTRICE A PRIZELOR DE PĂMÂNT 8
1.8. NORME OBLIGATORII DE SECURITATE A MUNCII LA EXECUTAREA DE LUCRĂRI ÎN 10
INSTALAŢIIELE ELECTRICE
1.8.1. Generalităţi 10
1.8.2. Lucrări în reţelele aeriene 11
1.8.3. Lucrări la tablourile de comandă 11
1.8.4. Lucrări la motoare şi generatoare electrice 11
1.8.5. Masuri ce trebuie luate la executarea branşamentelor aeriene 11
1.8.6. Măsuri ce trebuie luate Ia executarea branşamentelor subterane 12
1.8.7. Mijloace individuale de protecţia 12
1.8.8. Mijloace şi scule electroizolante 13
1.8.9. Îngrădiri şi plăci avertizoare 14
1.8.10. Verificarea periodică a mijloacelor de protecţie 14
1.9. MĂSURI SE SECURITATE A MUNCII LA EXECUTAREA DE LUCRĂRI LA FIRIDE ŞI LA 15
MONTAREA CONTOARELOR
1.10. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ÎN CAZ DE ECTROCUTARE 16
1.10.1. Scoaterea accidentatului de sub tensiune 16
1.11. TRUSA SANITARĂ DE PRIM AJUTOR 18
H.G. NR. 457/18.04.2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente 31
electrice de joasa tensiune
1.12. PROBLEME DE EXAMEN 37

1
1. MĂSURI DE SECURITATEA MUNCII

La instalaţiile electrice curentul şi tensiunea prezintă pericol de electrocutare .În cazul unei
electrocutări , curentul electric poate avea o acţiune directă asupra inimii, asupra sistemului nervos sau
concomitent asupra inimii şi sistemului nervos .Electrocutarea poate fi mortală dacă :
o inima se găseşte în circuitul electric , iar curentul electric care s-a stabilit are o valoare mai
marte de 50 mA , în c. c ;
o durata de acţiune a curentului mai mare de 0,2 sec.
Pericolul de electrocutare depinde de mai mulţi factori şi anume :
o valoarea curentului care s-a stabilit prin corp ;
o traseul curentului prin corp ;
o durata acţiunii curentului asupra corpului uman ;
o atenţia omului în momentul atingerii ;
o stare fizică a persoanei electrocutate ;
o frecvenţa curentului .
Valoare curentului stabilit prin corpul uman este factorul cel mai important de care depinde direct
intensitatea şocului electric.
Electrocutările pot avea loc în cazul în care omul atinge concomitent două elemente bune
conducătoare de electricitatea , între care există o diferenţă de potenţial , de exemplu : atingerea a două
conductoare electrice neizolate , atingerea unui conductor într-o porţiune neizolată de către omul care stă
pe pământ , atingerea carcasei unui utilaj , care a intrat sub tensiune datorită deteriorării izolaţiei,
concomitent cu atingerea unor elemente metalice în contact cu pământul , atingerea cu picioarele a două
puncte de pe sol aflate la potenţiale diferite .
Condiţiile de accidentare prin electrocutare pot li împărţite în următoarele categorii:
o atingere directă;
o atingere indirectă;
o atingere simultană a două puncte de pe sol aflate la potenţiale diferite (tensiunea de pas ).

1.1. ATINGERI DIRECTE


Atingerile directe pot avea loc în două moduri:
o atingerea concomitentă a două elemente între care există o diferenţă de tensiune;
o atingerea unui singur element care are un potenţial faţă de pământ, iar persoana în cauza nu
este izolată faţă de pământ.
În primul caz, tensiunea la care este supus omul este tensiunea de lucru a reţelei respective. În al
doilea caz, tensiunea la care este supus omul este tensiunea faţă de pământ la locul accidentului, care este în
funcţie de tipul reţelei respective
Din acest punct de vedere se deosebesc:
 reţele care au un punct legat voit la pământ, datorită condiţiilor de exploatare, numite reţele
legate la pământ;
 reţele care nu au puncte voit legate la pământ, numite reţele izolate faţă de

Majoritatea utilajelor electrice sunt alimentate din reţele trifazate legate direct la pământ.
Aceste reţele funcţionează cu punctul neutru al sursei de alimentare (transformator sau generator)
legat la pământ prin instalaţia de legare la pământ de exploatare.
În figura 1 se prezintă atingerea unui element bun conducător de curent, într-o reţea trifazată legată
la pământ. Curentul se scurge prin om, prin pământ şi prin instalaţia de legare la pământ de exploatare a
sursei de alimentare, a cărei rezistenţă se notează cu R  .Omul este supus la tensiunea reţelei faţă de
pământ, iar valoarea curentului care se stabileşte prin om este:
Uf
Ih 
Rh  R
unde : U f este tensiunea reţelei faţă de pământ , în V ;
Rh - rezistenţa corpului uman , în  ;
R - rezistenţa instalaţiei de legare la pământ de exploatare a reţelei , în  .

1 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Fig.1. Atingerea unui element sub tensiune .

Rezistenţa R se neglijează , fiind de ordinul ohmilor , în timp ce rezistenţa corpului omenesc Rh se


consideră 1000  .
220
Dacă U f  220V , curentul care se stabileşte prin corpul uman este I h   0,220 A , ceea ce
1000
depăşeşte valoarea limită a curentului care produce moartea accidentatului 0,005 A (50 mA).
Dacă în timpul atingerii directe a unei faze , o altă fază a reţelei are izolaţia faţă de pământ deteriorată
, circuitul curentului se închide între două faze .În acest caz tensiunea la care este supus omul ajunge egală
cu tensiunea între două faze (U)(vezi figura 2).

Fig.2. Atingerea unei faze .

În toate cazurile de atingere a unui singur element aflat sub tensiune pericolul poate fi redus complet,
daca omul este izolat faţa de pământ sau faţă de elementul sub tensiune al reţetei.
Prin intermediul unui izolator se adaugă o rezistenţă Rd iar circuitul curentului se stabileşte prin om,
putându-se limita acest curent la valori nepericuloase.

Uf
Ih 
Rh  R d

Dacă se consideră că limita nepericuloasă a curentului este de 10 mA, rezultă că un dielectric cu o


Uf
rezistenţă Rd   Rh suficient pentru a evita accidentul.
0,01
În cazul tensiunii de 220 V faţă de pământ, Rd trebuie să fie mai mare decât 21000  .
De aici rezultă marea importantă pe care o are folosirea mijloacelor individuale de protecţie în
exploatarea instalaţiilor electrice.

2 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Cazul cei mai grav îl constituie atingerea simultană a două faze,când omul este supus la tensiunea U
între faze. Acest accident are loc de cele mai multe ori atunci când porţiunile neizolate se află la distanţă mică
între ele sau atunci când electricianul constată prezenţa tensiunii cu ajutorul degetelor, "metodă" care
trebuie evitată.
În figura 3 este reprezentat cazul atingerii unui conductor neizolat din circuitul de lucru al unui
transformator de sudură.

Fig.3. Atingerea unei porţiuni dezizolate a unui


conductor dintr-o reţea monofilară legată la pământ.
Dacă nu se folosesc mijloace individuale de protecţie, omul este supus la tensiunea dintre faze.
Deşi tensiunea de mers în gol a transformatoarelor de sudură este sub 70 V, curentul care trece
U 70
prin corpul omului este: I h    0,07 A
Rh 1000
Valoarea, de 70 mA este mortală.
Ca urmare, în special la înlocuirea electrozilor trebuie luate măsuri de protecţie.
În cazul reţelelor izolate faţă de pământ , curentul se închide prin om şi prin rezistenţa de izolare faţă
de pământ a întregii reţete.
O reţea trifazată care funcţionează cu punctul neutru izolat faţă de pământ, dacă sarcinile sunt
echilibrate pe cele trei faze diferenţa de potenţial între punctul neutru şi pământ este egală cu zero.
În cazul în care un om atinge un element conducător de curent al reţelei, reţeaua se dezechilibrează
şi punctul neutru capătă un potenţial U 0 faţă de pământ (figura 4).
Şi în această situaţie a reţelelor cu punctul neutru izolat pot apărea cazuri de electrocutare.
La reţelele izolate faţă de pământ, curentul care trece prin corpul omului la atingerea element
conducător poate fi limitat la valori nepericuloase, dacă rezistenţa faţă de pământ a izolaţiei este menţinută
la o valoare corespunzătoare.
Datorită avantajelor pe care le prezintă reţetele izolate faţă de pământ în comparaţie cu cele
legate la pământ, este indicat ca cele dintâi să fie folosite acolo unde pericolul de electrocutare este mare.
Astfel, la exploatările miniere în subteran, unde condiţiile de deservire a utilajelor sunt deosebit de
grele (umiditate, căldură excesivă), este obligatorie folosirea reţetelor cu punctul neutru izolat faţă de
pământ.
De asemenea , utilajele electrice portative trebuie să fie alimentate din reţele izolate faţă de pământ,
folosindu-se în acest scop transformatoare de separaţie care au secundarul izolat sigur faţă de pământ.

3 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Fig.4. Atingerea unui conductor într-o porţiune dezizolată dintr-o reţea faţă de pământ .

1.2. ATINGERI INDIRECTE


Tensiunea la care este supus omul în cazul unei atingeri indirecte se numeşte tensiune de atingere. Într-
o reţea legată la pământ, la atingerea carcasei unui echipament electric aflat sub tensiune, datorită unei
izolaţii necorespunzătoare ,omul este supus la tensiunea faţa de pământ a reţetei (în funcţie de gradul de
Uf
neizolare a carcasei). În cazul unei puneri nete la pământ, curentul care se închide prin om este Ih 
Rh
adică are aceeaşi valoare ca şi în cazul atingerilor directe
Într-o reţea izolată faţă de pământ, în cazul unui defect al izolaţiei carcasei aflată în contact cu pământul,
curentul de defect este limitat de izolaţia celorlalte faze ale reţelei, ceea ce constituie un avantaj.
Practic, pericolul de electrocutare prin atingere indirectă într-o reţea izolată faţă de pământ este mare în
cazul în care există două defecte ale izolaţiei faţă de pământ a două utilaje diferite, pe faze diferite ale
reţelei, adică în cazul unei puneri la pământ bifazate.

1.3. TENSIUNEA DE PAS

În cazul scurgerii unui curent în pământ fie printr-o instalaţie de legare la pământ ,fie prin căderea pe
pământ a unui conductor rupt aflat sub tensiune , solul opune o rezistenţă trecerii acestui curent.
În apropierea locului de scurgere a curentului rezistenţa solului este mare, deoarece curentul
trece printr-o suprafaţă relativ mică. Pe măsura depărtării de acest punct rezistenţa devine practic
egală cu zero. Regiunea în care densitatea de curent se anulează se numeşte zonă de potenţial nul
Rezistenta pe care o opune solul la trecerea curentului care se scurge în pământ este cuprinsă între
punctul de intrare a curentului şi zona de potenţial nul. Punctele de pe suprafaţa solului cuprinse în acest
interval au potenţiale diferite .
Dacă un om atinge cu picioarele două puncte de potenţiale diferite , el va fi supus la diferenţa dintre
cele două potenţiale. Aceasta diferenţă dintre potenţiale se numeşte tensiune de pas.
Cu cât lungimea pasului este mai mare, ca atât tensiunea de pas va fi mai mare, deoarece diferenţa de
potenţial este mai mare.
Datorită acestui fapt se recomandă apropierea cu paşi foarte mici de un conductor căzut Ia pământ
Animalele mari cad deseori victimă tensiunii de pas deoarece au o distanţa mare între picioarele din faţă şi
cele din spate , fiind supuse unei diferenţe de potenţial mare.

1.4. MIJLOACE DE BAZA PENTRU EVITAREA INCIDENTELOR


Cea mai eficientă metodă de protecţie contra electrocutărilor este scoaterea sub tensiune a instalaţiei
electrice la care se lucrează ori de câte ori această măsura este posibilă.
În cazul când deconectarea nu este posibilă, se va acţiona astfel:
A. Pentru evitarea accidentelor prin atingere directa:
 folosirea unei tensiuni de alimentare reduse;
 folosirea unor mijloace de proiecţie individuală;

4 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


 folosirea unor pardoseli din materiale electroizolante;
 executarea instalaţiilor şi a echipamentelor electrice astfel încât elementele bune
conducătoare de electricitate, care fac parte din circuitele curenţilor de lucru , să fie
inaccesibile atingerii întâmplătoare, iar producerea unor arcuri electrice să nu poată
provoca arsuri;
 organizarea lucrului şi eşalonarea operaţiilor astfel încât munca să se desfăşoare fără
nici un pericol de accidentare.
B. Pentru evitarea accidentelor prin atingere indirecta:
 folosirea unor tensiuni de alimentare redusă;
 legarea ta pământ;
 legarea la nul;
 izolarea suplimentară de protecţie;
 separarea de protecţie;
 deconectarea automată de protecţie la apariţia unor tensiuni de atingere periculoase ;
 deconectarea automată de proiecţie la apariţia unor scurgeri de curent periculoase ;
 egalizarea potenţialelor.
Dintre mijloacele destinate a evita accidentele prin atingere indirectă, cea mai mare importanţă o are
protecţia prin legare la pământ şi la nul. Instalaţiile de legare la pământ şi la nul trebuie să asigure protecţia
prin dirijarea curenţilor de defect pe căi impuse, pentru a fi evitată apariţia unor tensiuni de atingere
periculoasă în timp ce instalaţia de legare la pământ dirijează curenţii de defect la pământ, instalaţia de
legare la nul dirijează curenţii de defect printr-o reţea de protecţie legată direct cu punctul de nul al reţelei.
În principal, se urmăreşte ca instalaţia de legare la pământ să asigure o tensiune de atingere
sub limita admisă.

1.5. PROTECŢIA PRIN LEGAREA LA PĂMÂNT


Se realizează prin conectarea părţilor metalice ale instalaţiilor electrice care trebuie protejate
împotriva tensiunilor de atingere la elemente metalice introduse în pământ (prize de pământ).
Această protecţie este considerată ca fiind cea mai eficientă metodă de evitare a pericolului de
electrocutare. Ea este o protecţie simplă şi care, în majoritatea cazurilor, constituie şi soluţia cea mai
economică.
În cazul în care o parte a corpului unei persoane atinge carcasa metalică a unui receptor intrat
accidental sub tensiune, fără ca aceasta (carcasa) să fie legată Ia pământ, prin corpul persoanei respective
se închide circuitul curentului electric a cărui valoare este dată de relaţia:
Uf
Ih 
Rh  r1  r2  r3
în care :
U f - tensiunea monofazată a reţelei (200 V);
I h este curentul care trece prin corpul omului care atinge receptorul defect de izolaţie faţă de
pământ ;
Rh - rezistenţa corpului uman (1200 )
r1 - rezistenţa instalaţiei de exploatare pentru legare la pământ ;
r2 - rezistenţa conductorului de fază defectă ;
r3 - rezistenţa izolaţiei deteriorate .
Valorile rezistenţelor r1 , r2 şi r3 fiind neglijabile în raport cu valoarea rezistenţei Rh valoarea
curentului care se stabileşte prin corpul omenesc este :
220
Ih   0,220 A , curent ce produce moartea accidentatului.
1000
Pentru evitarea acestei situaţii este obligatorie legarea la pământ a carcasei tuturor receptoarelor .
Pentru ca protecţia prin legare la pământ să-şi atingă scopul este necesar să se realizeze prize de
pământ cu rezistenţe cât mai mici, prin care să se scurgă curenţi cât mai mari, care să conducă la
acţionarea protecţiei (arderea siguranţelor) şi întreruperea alimentării cu energie electrică a receptoarelor
respective.

5 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Fig.5. Schema de principiu în cazul lipsei protecţiei
(prin nelegarea le pământ sau la nul a carcasei electromotorului)

O priză de pământ este bună dacă asigură tensiuni nepericuloase. Rezistenţa prizei nu trebuie să
depăşească următoarele limite:
o 4  în cazul instalaţiilor obişnuite de la suprafaţă;
o 2  în cazul instalaţiilor agrozootehnice;
o 1  în cazul instalaţiilor din subteran.
Protecţia prin legarea la pământ poate constitui un mijloc principal de protecţie atât pentru
utilajele şi receptoarele fixe, cât şi pentru cele mobile.
Poate , constitui, de asemenea, un mijloc suplimentar de protecţie, în cazul în care se realizează ca
protecţie principală, protecţia prin legarea la nul.

1.6. PROTECŢIA PRIN LEGAREA LA NUL

Protecţia prin legarea la nul se realizează prin legarea părţilor metalice ale receptoarelor electrice
care pot fi puse accidental sub tensiune la conductorul de nul al instalaţiei de alimentare a receptoarelor
respective.

Fig.6. Protecţia prin legare la nul a carcasei electromotorului .

6 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Protecţia prin legarea la nul poate fi aplicată numai în reţetele care au punctul neutru al sursei de
alimentate legat direct Ia o instalaţie de legare la pământ de exploatare. În instalaţiile alimentate de la
aceeaşi sursă este interzis să se folosească pentru o parte din instalaţie proiecţia prin legarea la nul, iar
pentru altă parte protecţia prin legarea Ia pământ.
Cu alte cuvinte, într-o reţea la care este aplicată într-un loc protecţia prin legarea la nul nu se pot
executa legături de protecţie la alte instalaţii de legare la pământ decât acelea la care se leagă reţeaua de
nul de protecţie.
Legarea carcasei echipamentelor electrice numai la conductorul de nul , fără alte măsuri
suplimentare, nu prezintă o protecţie sigură, iar, uneori, poate constitui chiar sursa de apariţie a unor
tensiuni periculoase pe carcasele echipamentelor electrice .
Legarea la nulul de protecţie poate asigura o protecţie foarte bună împotriva atingerilor indirecte, dacă
se respectă următoarele condiţii:
 deconectarea rapidă (0,2 sec.) şi selectivă a echipamentelor electrice la care s-a stabilit un curent
de defect;
 legarea anumitor puncte ale reţelei de nul la instalaţia de legare la pământ pentru evitarea
pericolelor ce s-ar ivi în cazul unor întreruperi în reţeaua de nul de protecţie;
 de la ultimul tablou de distribuţie în sensul transportului de energie electrică la care borna sau
bara de nul este racordată direct şi la o instalaţie de legare la pământ până Ia carcasele
echipamentelor electrice, alimentate de la acest tablou,conductorul de nul de protecţie nu poate fi
folosit drept conductor de nul de lucru
Protecţia prin legare la nul prezintă faţă de protecţia prin legare la pământ avantajul de a produce,
în caz de defect al izolaţiei, un curent de scurgere la nul de o intensitate mai mare, ceea ce are drept
rezultat deconectarea de la reţea a porţiunii de instalaţie defectă în condiţii mai sigure (prin intrarea în
funcţiune a protecţiei instalaţiei).
Să analizăm cazul în care într-o reţea de joasă tensiune 3 x 380/220V există realizată atât priza de
pământ de protecţie (r  = 4  ), cât şi priza de exploatare ( r1 = 4  ), şi să considerăm că rezistenţa
conductorului reţelei are o valoare foarte mică (r 2 = 0), iar rezistenţa de defect ca fiind o străpungere netă a
izolaţiei (r 3 = 0) (vezi figura 6).
În această situaţie valoarea curentului de punere la pământ este:
U 220 220
Ip     27,5 A
r0  r1  r2  r3 4  4  0  0 8
Pentru a asigura separaţia instalaţiei defecte de restul instalaţiei, curentul de punere la pământ
trebuie să aibă o valoare suficient de mare, care să conducă la acţionarea protecţiei (topirea siguranţelor)
de pe circuitul respectiv.
Să considerăm că circuitul respectiv este protejat cu siguranţe de 10 A.
Curentul de topire a siguranţei (de punere la pământ) se determină cu relaţia:
I p  K  I ns
în care:
I p curentul de punere la pământ;
I ns curentul nominal al fuzibilului ; .
K - 3,5 pentru I ns < 50 A;
5 pentru I ns >50 A.
În exemplul luat I p = 3,5 * 10 = 35 A.
Rezultă că siguranţa nu se va topi prin scurgerea curentului de defect , care în cazul considerat este
de numai 27,5 A,
În situaţia în care la apariţia defectului de izolaţie circuitul nu se separă de gestul instalaţiei,
deoarece curentul de defect este mai mic decât curentul de topire a siguranţei pe carcasa metalică a
receptorului protejat prin legarea la pământ va rămâne o tensiune care depăşeşte limita tensiunilor
periculoase. Pentru a evita această situaţie se îmbunătăţeşte priza de pământ reducându-se rezistenţa
acesteia sau se trece şi la legarea la nul.
Protecţia prin legarea la nul are avantajul că măreşte curentul de scurgere prin şuntarea
rezistenţelor r0 şi r1 printr-un conductor special care leagă carcasa receptorului protejat direct Ia
neutral instalaţiei de alimentare (fig. 6).

7 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Valoarea curentului de punere la pământ în această situaţie, în care rezistenţele r0 şi r1 au fost
şuntate devine:
U
Ip 
r2  r4
în care este :
U tensiunea de fază (220V);
I p - curentul de punere la pământ;
r 2 - rezistenta conductorului fazei cu defect;
r 4 - rezistenţa conductorului de nul de protecţie.
Deoarece valoarea rezistoarelor r2 şi r4 este mai mică decât a rezistenţelor r0 şi r1 , valoarea
curentului de punere la pământ I p este mai mare decât cea rezultată în cazul protecţiei prin legarea la
pământ.
Deci, în cazul protecţiei prin legarea la nul, dacă apare o deteriorare a izolaţiei. Se produce un curent
de intensitate suficientă pentru acţionarea elementelor de protecţie ale instalaţiei de alimentare, curent
care conduce la deconectarea alimentarii cu energie electrică a receptorului defect şi deci la evitarea
producerii accidentării prin electrocutare. Pe lângă acest avantaj, pe care protecţia prin legare la nul îl are
faţa de protecţia prin legarea la pământ, mai există şi acela că, în cazul în care nu ar fi acţionate
elementele de protecţie , tensiunile de atingere ( de pe carcase ) sunt mai căzute , datorită căderilor mari
de tensiune ce apar în conductorul activ .

1.7. MĂSURAREA REZISTENŢEI ELECTRICE A PRIZELOR DE PĂMÂNT


Pentru a realiza în instalaţiile electrice o protecţie sigură cu ajutorul prizelor de pământ, trebuie ca
acestea să fie bine executate şi, ulterior, bine întreţinute.
În acest scop, rezistenţa lor electrică trebuie măsurată atât la punerea lor în funcţiune, cât si în mod
periodic.
La determinarea rezistenţei electrice, priza de pământ se separă de restul instalaţiei de legare la
pământ. Dacă separarea se execută chiar la priză, la valoarea rezistenţei electrice a prizei propriu-zise va
trebui să se adauge rezistenţa conductoarelor de legătură. Valoarea astfel obţinută nu trebuie să
depăşească valorile maxime admise de norme.
Cu ocazia determinării rezistenţei electrice a prizelor de pământ trebuie avut în vedere ca, înainte de
separarea unei prize de pământ, instalaţia protejată să fie sau scoasă de sub tensiune sau să se asigure la
utilajul sau receptorul respectiv scurgerea unor eventuali curenţi de defect prin alte prize de pământ.
Pentru determinarea rezistenţei prizelor de pământ există două metode mai des folosite, şi anume:
 metoda voltmetru-ampermetru;
 metoda celor trei măsurări.
La ambele metode este necesar ca, în afară de priza de măsurat, să mai existe o priză auxiliară şi o
priză sondă, iar ca aparatură:
 un voltmetru;
 un ampermetru;
 sursă de curent.
Distanţele minime între priza de măsurat, priza auxiliară şi priza sondă depind de mărimea şi de modul
constructiv în care este executată priza de măsurat, condiţia fiind aceea de a exista între zonele lor de
influenţă o zonă de potenţial nul.
Ca valori minime ale distanţelor dintre cete trei prize trebuie să avem:
 între priza de măsurat şi priza sondă - 20 m;
 între priza sondă şi priza auxiliară - 20 m;
 între priza de măsurat şi priza auxiliară - 40 m.

8 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Fig.7. Schema de măsurare a rezistenţei electrice a prizei de pământ
prin metoda volmetru – ampermetru .

Metoda volmetru – ampermetru constă în măsurarea tensiunii Up a prizei de pământ (căreia i se


determină rezistența) şi a curentului electric I p care trece prin ea, potrivit schemei din figura 7.

R1  R2  R3
Rx  ,
2
R  R3  R2
Rs  1 ,
2
R  R3  R1
RA  2 .
2
După determinarea tensiunii U p şi a curentului I p , rezistenţa electrică a prizei se stabileşte prin
relaţia:
Up
Rx 
Ip
Metoda celor trei măsurători constă în măsurarea pe rând a trei rezistenţe legate două câte două
în serie , la o sursă de curent, conform figurii 8.
Suma rezistențelor luate două câte două legate în serie, se scrie în felul următor :

R1  R x  Rs ,
R2  R x  R A ,
R3  R x  R A .

Valoarea rezistenţei electrice a prizei de măsurat (R x), ca şi valorile prizelor ajutătoare Rs şiR A  se
determină prin rezolvarea celor trei necunoscute , din care rezultă :

Fig.8. Schema de măsurare a rezistenţei prizei de pământ .

9 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


În practică, pentru uşurarea efectuării citirilor necesare determinării rezistenţei electrice a prizelor
de pământ, se folosesc aparate a căror construcţie permite citirea directă a valorii rezistenţei electrice în
ohmi, folosindu-se un singur aparat de măsurat, care funcţionează pe principiul logometrului (instrument
electric de măsurat), ale cărui indicaţii depind numai de raportul dintre două mărimi electrice.
Cu aparate construite pe acest principiu se pot măsura, pe lângă rezistenţii electrică a prizelor de
pământ, şi rezistenţele electrice obişnuite, rezistivitatea solului, coeficienţii de atingere şi de pas etc.
Aparatul de măsurat rezistenţa electrică a prizelor de pământ are patru borne, dintre care două
pentru curent, notate cu I 1 şi I 2 şi două pentru tensiuni, notate cu E1 şi E 2 .
La măsurarea rezistenţei electrice a prizelor de pământ prin metoda voltmetru-ampermetru,
bornele I 1 şi E1 se unesc printr-o punte de conexiuni şi se conectează la priza a cărei rezistenţă se
măsoară, în timp ce borna I 2 se conectează la priza auxiliară, iar borna E 2, la priza sonda (priza de
potenţial), conform schemei de montaj indicată în figura 9.

Fig.8. Schema de măsurare a rezistenţei prizelor la pământ prin logometru .

Schema pentru măsurarea rezistenţei prizei de pământ prin metoda celor trei măsurători , în cazul în
care se foloseşte un aparat de tip logometric , este prezentată în figura 9.
În această situaţie , prizele se conectează câte două la perechile de borne I 1 , E1 şi I 2 , care sunt
şuntate între ele cu punţi .

Fig.9. Schema de măsurare a prizei de pământ prin metoda celor trei măsurători .
Sursa de curent a aparatului de măsurat rezistenţa electrică a prizelor de pământ este constituită
dintr-un generator de curent continuu, care este acţionat manual, cu ajutorul unei manivele, el fiind montat
în interiorul aparatului. Pentru transformarea curentului continuu în carent alternativ, care acţionează în
circuitul exterior al aparatului, se montează pe arborele generatorului două mutatoare. Aceleaşi
mutatoare transformă curentul alternativ din circuitul exterior în curent continuu pentru circuitul interior
logometric.

1.8. NORME OBLIGATORII DE SECURITATE A MUNCII LA


EXECUTAREA DE LUCRĂRI ÎN INSTALAŢIIELE ELECTRICE
1.8.1. Generalităţi
Proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor electrice se face conform prescripţiilor tehnice în
vigoare, astfel încât persoanele care se află în apropiere să nu vină în contact direct cu elementele care
sunt , sau pot fi puse sub tensiune. Cei care exploatează aceste instalaţii trebuie să le menţină în
permanenţă în condiţiile impuse de prescripţiile în vigoare, iar munca lor trebuie organizată astfel încât să
fie lipsită de pericole. Organizarea locurilor de muncă trebuie să asigure deplina securitate personalului în

10 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


executarea lucrărilor de exploatare, reparaţii şi montaj. Punctele în care pot avea loc accidente trebuie să
fie prevăzute cu dispozitive de protecţie şi de avertizare. La toate locurile de muncă şi în special la locurile
periculoase trebuie să se monteze plăci avertizoare.
În cazul când lucrările se execută cu mai multe echipe, este absolut necesar să existe un conducător
unic, responsabil de lucrare, care să stabilească măsurile generale de securitate a muncii.
Persoanele care execută lucrări într-o unitate energetică dar sunt salariate ale altei unităţi sau
întreprinderi nu pot fi admise la lucru decât după ce s-au stabilii de către unităţile de exploatare în care
urmează să lucreze condiţii de lucru sigure ,în conformitate cu normele de securitate a muncii.
În exploatare, instalaţiile electrice se consideră tot timpul sub tensiune.
În timpul reviziilor periodice ale liniilor aeriene, dacă se descoperă un conductor rupt, căzut la pământ
sau desprins din elementele de susţinere, după ce persoana care execută controlul se convinge că linia au
este de înaltă tensiune, cu mănuşa electroizolantă şi cu ajutorul unui cleşte patent izolat, taie conductorul rupt
pentru a nu prezenta pericol pentru trecători. În cazul că acest lucru nu este posibil, organizează paza
conductorului şi anunţă echipa de întreţinere pentru a remedia defectul. Prezenţa tensiunii în instalaţii se
stabileşte numai cu ajutorul indicatorului de tensiune sau al lămpii de probă.
1.8.2. Lucrări în reţelele aeriene
Lucrările pe liniile aeriene se execută după întreruperea totală a tensiunii. Nu se admite urcarea pe
stâlpii care sunt marcaţi ca periculoşi decât după ce au fost sprijiniţi sau ancoraţi.
Înainte de urcarea pe stâlp, muncitorul trebuie să se convingă că acesta este în stare bună şi să
utilizeze mijloacele de protecţie din dotare (centura de siguranţă, cârlige, frânghia de ajutor).
Verificarea stâlpului din lemn constă în înţeparea acestuia cu un obiect ascuţit (şurubelniţă) în
diferite puncte, la bază. Dacă stâlpul este putred pe o adâncimi: mai mare de 10 % din diametru, acesta
trebuie proptit înainte de urcare.
În timpul urcării pe stâlp, muncitorul trebuie să se lege cu centura de siguranţă începând de la o
distanţă de cel mult 2 m de sol, pentru a fi ferit de accidentare prin alunecarea cârligelor. Urcarea (sau lucru
pe stâlpi) este admisă numai pe părţile laterale în raport cu direcţia de întindere a conductoarelor, iar în
cazul stâlpilor de colţ, pe partea unghiului exterior al liniei, întinderea conductorului sub o linie de înaltă
tensiune se poate executa numai după ce aceasta a fost deconectată la ambele capete şi legată la pământ
la locul lucrării.

1.8.3. Lucrări la tablourile de comandă


Lucrările la tablourile de comandă, semnalizare şi măsură se execută numai după ce s-a întrerupt
tensiunea, s-au montat paravane şi s-a delimitat cu plăcuţe avertizoare locul de muncă, folosindu-se
mijloacele individuale de proiecţie din dotare.

1.8.4. Lucrări la motoare şi generatoare electrice


Înaintea de începerea lucrărilor de reparare a motoarelor electrice, se vor lua următoarele măsuri:
 oprirea motorului, prin întrerupător şi siguranţe, şi verificarea lipsei tensiunii ;
 întreruperea cablului de alimentare a motorului respectiv şi scurtcircuitarea acestuia la capătul

 montarea plăcuţelor avertizoare "Nu închideţi! Se lucrează!" pe dispozitivul de acţionare a


întrerupătorului motorului şi pe dispozitivul prin care s-ar putea pune sub tensiune cablul de

 scoaterea manetei dispozitivelor de acţionare, blocarea lor cu lanţ sau cu lacăt , aşezarea
unor teci de cauciuc sau plăci de micanită pe cuţitele separatoarelor etc.
 închiderea vanelor sau ventilelor de admisie a aburului, aerului sau gazelor la pompa sau la
ventilatorul acţionat de motorul respectiv, blocarea sau legarea lor cu lanţ şi aşezarea
plăcuţelor avertizoare cu inscripţia "Nu închideţi! Se lucrează !”
 dacă punctul neutru al maşinii oprite pentru reparaţie are legătură cu punctul neutru al celorlalte
maşini, el va fi deconectat pe toată durata lucrării. Scoaterea plăcilor avertizoare şi repunerea
în funcţiune a motorului sunt permise numai după ce în registrul de exploatare din secţia
respectivă s-a semnat că lucrările s-au terminat si s-a notat numele persoanei care a
comunicat aceasta.
1.8.5. Masuri ce trebuie luate la executarea branşamentelor aeriene
Înainte de urcarea pe stâlp, se controlează stâlpul si mijloacele de protecţie .Când a ajuns cu capul la
nivelul izolatoarelor inferioare, lucrătorul trebuie să se oprească şi să îmbrace mănuşile electroizolante.
Executantul legăturii se urcă mai sus , aplicând teci protectoare peste conductor şi pălării protectoare

11 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


peste izolatoare , începând cu primul conductor de jos şi repetând operaţia la toate conductoarele cu care
ar putea veni în atingere în timpul lucrului.
Tecile trebuie să aibă o lungime de minimum 1 m. Este categoric interzis ca în timpul lucrului să mai
existe, în afară de conductorul la care se face legătura, un alt conductor fără teacă de protecţie.
Legătura propriu-zisă se execută începând cu fazele mai puţin accesibile. După executarea legăturii,
se scot tecile şi pălăriile protectoare de pe conductoare şi izolatoare în ordinea inversă aplicării lor.
Toate lucrările menţionate se execută în mod obligatoriu cu ajutorul mănuşilor de cauciuc ,
executantul lucrării fiind îmbrăcat în salopetă, cu mânecile neridicate, şi având capul şi ceafa acoperite.
În timpul cât durează operaţiile de executare a branşamentelor pe stâlp, ajutorul supraveghează de
jos mersul lucrărilor.
Pe timp de ploaie, furtună, întuneric sau descărcări atmosferice se interzice lucrul sub tensiune
(executarea branşamentului la o reţea sub tensiune).

1.8.6. Măsuri ce trebuie luate Ia executarea branşamentelor subterane


Pentru a se evita atingerea simultană a părţilor sub tensiune şi a pereţilor gropii, dimensiunile minime
ale acesteia trebuie să fie:
 lungimea (în lungul cablului), minimum 1500 mm;
 distanţa de la poziţia de lucru a executantului legăturii până la peretele din spatele lui,
minimum 500 mm;
 distanţa de la marginea manşonului de derivaţie până la peretele opus poziţiei de lucru a
executantului legăturii, minimum 500 mm.
Dacă spaţiul disponibil nu permite respectarea dimensiunilor minime ale gropii, se vor pune covoare de
cauciuc şi pe pereţii gropii. Dimensiunile minime ale covoarelor de cauciuc care servesc la acoperirea
fundului şi a pereţilor gropii trebuie să fie de 750 x 750 mm, iar aşezarea lor se face astfel încât marginile să se
petreacă.
Ajutorul pregăteşte toate sculele şi materialele şi le dă executantului Ia cerere, având mâinile
îmbrăcate în mănuşi de cauciuc.
Îndepărtarea armăturii cablului, tăierea mantalei de plumb, îndepărtarea fazelor prin pene de lemn şi
montarea pieselor de distanţă trebuie executate cu atenţie pentru a nu se deteriora izolaţia fazelor.
După montarea pe cablu a părţii inferioare a manşonului de derivaţie, sub manşon se aşează o bucată
de cauciuc dielectric, între urechile manşonului şi cablu se introduce un material izolant (carton sau cauciuc) şi
se izolează cu bandă uleiată mantaua de plumb rămasă lângă urechile manşonului, pentru a nu fi atinsă în
timpul executării legăturii.
După ce au fost luate aceste măsuri, se îndepărtează izolaţia de hârtie de pe conductorul cel mai
greu accesibil, pe o distanţă egală cu lăţimea clemei, plus 2mm.
După ce se comută lipsa tensiunii în conductorul respectiv şi lipsa legăturii cu pământul a
manşonului , se leagă prima fază a branşamentului (se aplică clema de presiune ).Şuruburile clemei
trebuie strânse cu o cheie tubulară cu mâner izolate .
Înainte dea se trece la faza următoare , se izolează conductorul , inclusiv clema fazei la care s-a
lucrat , cu bandă uleiată .
Este interzisă să existe în acelaşi timp mai mult de un conductor dezizolat .
Se repetă apoi operaţiile de mai sus la celelalte două faze şi la neutru , după care se leagă la
pământ cele trei gulere ale mantalei de plumb din manşon , prin conductoare de cupru lipite între ele , şi
se aplică jumătatea superioară a manşonului .
În cazul în care în manşon trebuie să se execute legături prin lipire , este necesar ca în prealabil să
se scoată totul sub tensiune .
Se interzice lucrul sub tensiune pe timpul de ploaie sau întuneric.

1.8.7. Mijloace individuale de protecţia

Toate mijloacele individuale de protecţie folosite de personalul de deservire a instalaţiilor electrice


trebuie să corespundă normelor de securitate a muncii .
Mijloacele folosite pentru protejarea contra electrocutării , prin izolarea omului faţă de părţile aflate
sub tensiune , sunt : mijloace şi scule electroizolante (cizme de cauciuc, mănuşi de cauciuc, prăjini
electroizolante, platforme electroizolante , covoraşe şi preşuri de cauciuc , scule cu mânere
electroizolante ), indicatoare de tensiune şi dispozitive de scurtcircuitare şi de legare la pământ .
Mijloacele de protecţie trebuie păstrate în locuri bine alese , pentru a nu fi degradate (de exemplu ,
mănuşile , cizmele , covoraşele , ochelarii de protecţie şi indicatoarele de tensiune trebuie păstrate în
dulapuri) .

12 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Toate mijloacele de protecţie primite în exploatare trebuie controlate sistematic , după cum
urmează :
 mijloace de protecţie electroizolante trebuie controlate în ceea ce priveşte rigiditatea lor
dielectrică , în condiţiile şi la termenele indicate de norme ;încercările mecanice ale
prăjinilor şi ale platformelor electroizolante trebuie executate numai la recepţia din fabrică.
 celelalte mijloace de protecţie trebuie supuse unei revizii exterioare periodice şi, dacă este
necesar , unor încercări mecanice indicate de normele în vigoare , referitoare la securitatea
muncii în instalaţiile electrice .

1.8.8. Mijloace şi scule electroizolante


Cizme şi mănuşi de cauciuc. Cizmele de cauciuc constituie un mijloc electroizolant de protecţie
auxiliar în instalaţiile electrice de orice fel, iar mănuşile de cauciuc constituie un mijloc auxiliar în instalaţiile
de înaltă tensiune şi un mijloc principal în instalaţiile de joasă tensiune.
În instalaţiile electrice este permis să se folosească doar cizme şi mânuşi de cauciuc special în acest
scop, după indicaţiile date de standardele sau normele în vigoare. Cizmele şi mânuşile destinate altor
scopuri nu sunt admise ca mijloc de protecţie în instalaţiile electrice.
În timpul folosirii, mănuşile trebuie protejate împotriva acţiunii uleiurilor , a benzinei şi a altor substanţe
care distrug cauciucul.
Prăjini electroizolante. Prăjinile electroizolante sunt folosite pentru comanda directă a separatoarelor
fără acţionare mecanică, pentru aplicarea garniturilor de scurtcircuitare şi legarea la pământ mobile, precum şi
pentru măsurări sau încercări de instalaţii sub tensiune sau în locuri în care aceasta poate să apară. Ele pot
fi folosite ca mijloc principal de protecţie în instalaţiile electrice de orice tensiune. Prăjinile electroizolante
se construiesc din materiale electroizolante cu caracteristică stabilă (bachelită , ebonită, pertinax etc.), în
.condiţiile indicate de norme . Prăjinile destinate echipelor de teren trebuie prevăzute în timpul
transportului cu o învelitoare specială, impermeabilă. Pe partea metalică a fiecărei prăjini trebuie să fie
ştampilat numărul său de fabricaţie.
În timpul lucrului prăjinile nu se leagă la pământ, cu excepţia cazurilor în care principiul lor de
construcţie necesită aceasta.
Prăjinile trebuie păstrate în poziţie verticală, atârnate sau aşezate în stelaje fără a fi atinse de perete.
Platforme electroizolante . Platformele electroizolante sunt folosite ca mijloace auxiliare de
protecţie la instalaţiile electrice de orice tensiune. Acestea sunt alcătuite din grătare de lemn cu picioare
electroizolante porţelan (izolatoare de porţelan). Înălţimea de la podea până la suprafaţa inferioară a
platformei trebui, să fie de cel puţin 10 cm.
Platformele electroizolante nu trebuie să aibă piese metalice de fixare .Dimensiunile platformelor
electroizolante nu trebuie să fie mai mici de 75x75 cm , dar nici mai mari de 150x150 cm. Platformele
electroizolante se încearcă în condiţiile indicate de norme.
Covoraşe şi preşuri de cauciuc. Acestea se admit ca mijloace auxiliare de protecţie în instalaţiile
electrice de orice tensiune.
Ele sunt destinate a fi întinse pe podeaua încăperilor în care nu se află instalaţii electrice mai ales pe
locurile de pe care se acţionează separatoarele , întrerupătoarele etc. Dimensiunile minime ale covoraşelor
electroizolante trebuie să fie 75x75 cm.
În lipsa unor covoraşe permanente se pot folosi în acelaşi scop covoraşe mobile .
Scule cu mâner electroizolant. Sculele cu mânere electroizolante trebuie păstrate în dulapuri sau
rafturi speciale. În timpul transportului, sculele trebuie neapărat protejate împotriva umezelii şi murdăriei.
Atunci când se execută lucrări sub tensiune, acestea trebuie folosite concomitent cu
mănuşile şi cizmele de cauciuc, cu excepţia lucrărilor de la tabloul de comandă , din circuitele
secundare şi de la alte instalaţii similare. Sculele cu mânere electroizolante utilizare trebuie supuse mai
întâi unei revizii exterioare.
Garnituri de scurtcircuitare şi de legare la pământ . Garniturile de scurtcircuitare şi de legare la
pământ mobile constituie cel mai sigur mijloc de protecţie împotriva aplicării din greşeală a tensiunii pe
sectoare întrerupte sau în cazul apariţiei unei tensiuni induse, în cazul executării unor lucrări pe porţiuni
întrerupte ale instalaţiei.
O garnitură de legare la pământ se compune din conductorul pentru scurtcircuitarea fazelor,
conductorul de legare la pământ şi clemele de racordare a conductorului de legare la pământ şi a
conductoarelor de scurtcircuitare la părţile conductoare de curent . Conductoarele sunt de cupru flexibil,
2
neizolate cu secţiunea de cel puţin 25mm . Clemele pentru racordarea conductoarelor trebuie să fie
construit astfel încât să nu poată fi smulse de eforturile dinamice şi să permită fixarea , aplicarea şi
scoaterea lor de pe bare cu ajutorul prăjinii de manevră .
Îmbinările tuturor părţilor componente ale garniturii trebuie executate durabil şi sigur, prin sudare
sau îmbinare cu buloane. Nu este permisă folosirea numai a lipiturii.

13 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Indicatoare de tensiune. Indicatorul de tensiune funcţionează pe baza fenomenului de
luminescenţă a unui tub cu neon, supus unei diferenţe de potenţial alternative . Indicatorul serveşte pentru
verificarea prezenţei sau lipsei tensiunii pentru determinarea fazelor, la liniile aeriene ,Ia cabluri şi la
transformatoare. El poate fi folosit direct pe partea de înalta tensiune împreună cu tubul cu rezistenţă
adiţională. Nu este permisă legarea indicatorului de tensiune la pământ. Prezenta tensiunii în instalaţiile în
funcţiune se stabileşte numai prin apropierea indicatorului de instalaţie , până când începe să lumineze.
Atingerea este necesară numai atunci când partea din instalaţie care urmează a fi verificată se afla sub
tensiune.
Indicatoarele de tensiune pot li folosite în aer liber numai pe timp uscat. Ele trebuie păstrate în cutii
etanşe, pentru protejarea lor împotriva loviturilor, a prafului şi a umezelii.
Mijloace de protecţie împotriva arsurilor. Pentru protecţia împotriva arsurilor se folosesc
ochelari de protecţie şi mănuşi electroizolante .
Ochelarii de protecţie se folosesc la înlocuirea siguranţelor, la tăierea cablurilor, la deschiderea
manşoanelor şi a cutiilor terminale din reţelele de cabluri în exploatare, la lipirea cablurilor şi la turnarea
masei izolante în cutii terminale şi în manşoane de cablu etc.
Mănuşile electroizolante se folosesc la lucrările cu metal topit şi cu masa topită pentru cabluri etc.

1.8.9. Îngrădiri şi plăci avertizoare


Îngrădiri. Îngrădirile provizorii mobile sunt folosite pentru protecţia personalului împotriva atingerii
accidentale a părţilor de instalaţii aflate sub tensiune şi situate în apropierea locului de muncă.
Îngrădirile provizorii pot fi panouri (paravane), elemente electroizolante de formă corespunzătoare şi
îngrădiri-celule.
Panourile se execută din lemn sau din alte materiale electroizolante nefragile pe care se fixează
plăci avertizoare, cu inscripţia "Stai! înaltă tensiune! Pericol de moarte!" Ele trebuie să fie rezistente
(nedeformabile), comode şi uşoare şi cu baza suficient de mare contra răsturnării. De asemenea, trebuie să
aibă înălţime minimă de 1,80 m, iar marginea inferioară să fie la o distanţă de 10 cm de podea.
Panourile trebuie instalate astfel încât să nu împiedice ieşirea personalului din încăpere în caz de
pericol.
Elementele electroizolante trebuie construite astfel încât să acopere complet partea sub tensiune din
apropierea locului de muncă.
În instalaţiile cu tensiune de până la 10 kV inclusiv, folosirea elementelor electroizolante este permisă
numai în cazul în care nu există posibilitatea de a se îngrădi locul de muncă cu panouri sau paravane.
Elementele electroizolante din bachelită, textolit sau alte materiale similare pot fi folosite în instalaţii
pană Ia 10 kV inclusiv, iar garnituri de cauciuc, în instalaţiile până la 1000 V inclusiv.
Plăcile avertizoare. Plăcile avertizoare se folosesc :
 pentru interzicerea manevrării aparatelor prin care s-ar putea pune instalaţiile
sub tensiune;
 pentru prevenirea personalului asupra pericolului, în apropierea părţi aflate sub
tensiune;
1. pentru a se indica personalului care este locul de muncă pregătit şi pentru a i se
aminti măsurile luate. După caz, în funcţie de situaţiile prezentate mai sus, plăcile avertizoare
folosite sunt de prevenire, de interdicţie, de admitere reamintire.
După destinaţie , plăcile avertizoare sunt permanente şi provizorii (mobile).
Plăcile avertizoare mobile se execută din materiale electroizolante (placaj l subţire, material plastic
sau carton), iar cele permanente din metal.
Exemple de placi avertizoare provizorii (mobile :
 de admitere: "Lucraţi aici" şi "Urcaţi pe aici";
 de prevenire: "Înaltă tensiune! Pericol de moarte" şi "Stai! Înaltă tensiune! Pericol de
moarte";
 de interdicţie: "Nu urcaţi! Pericol de moarte!, "Nu atingeţi! Pericol de moarte!". "Nu
închideţi! Se lucrează!" şi "Nu închideţi! Se lucrează pe linie!";
 de reamintire: "Pus Ia pământ!".
Aceste plăci avertizoare se aşează la organizarea locului de muncă. Exemple de plăci avertizoare
permanente: "Înaltă tensiune! Pericol de moarte!"; "Nu atingeţi! Pericol de moarte" etc. Prima placă se
aşează pe uşile instalaţiilor de distribuţie, iar a doua placă pe stâlpii liniilor electrice de transport.

1.8.10. Verificarea periodică a mijloacelor de protecţie


Mijloacele de protecţie se verifică în instalaţiile speciale , de către unităţile energetice organizate în
acest sens , conform normelor de securitate a muncii în instalaţii electrice .

14 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


1.9. MĂSURI SE SECURITATE A MUNCII LA EXECUTAREA DE LUCRĂRI
LA FIRIDE ŞI LA MONTAREA CONTOARELOR
La executarea lucrărilor în astfel de instalaţii trebuie avute în vedere următoarele:
 uşile metalice ale firidelor de branşament să fie conectate la bara de legătură Ia pământ prin
intermediul unui conductor flexibil de cupru cu secţiunea de 16mm , cu papuci Ia ambele
capete;
 conductorul de protecţie al coloanelor electrice să fie legat în firidele de branşament la bara
de legare la pământ, iar la tablourile de distribuţie ale consumatorilor, la borna de legare ia
pământ de pe rama metalică a tablourilor, destinată special acestui scop;
 la executarea lucrărilor la firidele de branşament alimentate prin cabluri electrice subterane
zona protejată se realizează de la capetele cablurilor respective.
În cazul firidelor de branşament alimentate printr-un racord aerian, zona protejată se realizează de
Ia primul punct de separare vizibilă.
În cazul lucrărilor la coloanele electrice, zona protejată coincide cu zona de lucru şi se realizează la
capetele coloanelor respective din spre sursa de alimentare .
În cazul în care stâlpul la care urmează să se facă legătura este comun şi pentru alte linii electrice, se
vor scoate de sub tensiune şi aceste linii. Se exceptează linii de 6 - 20 kV, care au o distanţă de cel puţin doi
metri pe verticală faţă de linia de joasă tensiune la care urmează a se lucra, precum şi liniile de contact
pentru transportul în comun, dacă sunt respectate distanţele admise de norme.
La executarea lucrărilor se scot de sub tensiune:
 instalaţiile sau acele părţi ale instalaţiilor la care urmează să se facă lucrări ;
 instalaţiile învecinate care se găsesc la o distanţă mai mică decât distanţa limită minimă în
aer la care se pot apropia executanţii, utilajele, materialele sau uneltele necesare în timpul
executării lucrărilor fără pericol.
La înlocuirea contoarelor se vor respecta următoarele reguli:
În cazul contoarelor în montaj direct sau semidirect, succesiunea operaţiile va fi :
a) scoaterea siguranțelor de la tabloul de distribuite al consumatorului;
b) scoaterea siguranțelor din firidă sau de la stâlpul la care este legat
c) montarea de capace (mânere) electroizolante colorate în roşu în locașul siguranţelor din
firidă;
d) montarea în firidă a indicatorului "Nu închide, Se lucrează!";
e) demontarea capacului de Ia barele contorului;
f) scoaterea conductorului de nul şi aplicarea pe capătul acestuia a unui degetar
electroizolant , procedându-se apoi în mod similar cu celelalte conductoare;
g) înlocuirea contoarului legarea conductoarelor făcându-se în ordine inversă;
h) montarea capacului de la bornele contorului şi sigilarea lui;
i) punerea sub tensiune a contorului ;
j) verificarea funcționarii corecte a contorului.
În cazul contoarelor în montaj direct, se va respecta următoarea succesiune a operaţiilor:
a) scoaterea siguranţelor de pe circuitul de tensiune al contoarului;
b) montarea în locul siguranţelor a unor capace electroizolante colorate în roşu şi a indicatorului
"Nu închide, se lucrează!";
c) şuntarea bornelor secundare ale transformatoarelor de curent în şirul de cleme. În cazul în
care şirul de cleme lipseşte, se interzice înlocuirea contoarului fără separarea vizibilă a
transformatoarelor de curent;
d) demontarea capacului de la bornele contoarului;
e) aplicarea unui degetar electroizolant pe capătul fiecărui conductor, imediat după scoatere;
f) înlocuirea contoarului ;
g) montarea capacului la bornele contoarului;
h) efectuarea şuntării bornelor secundare ale transformatoarelor de curent;
i) punerea sub tensiune a contoarului;
j) verificarea funcţionării corecte a contoarului.

15 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


1.10. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ÎN CAZ DE ECTROCUTARE
1.10.1. Scoaterea accidentatului de sub tensiune

Atingerea părţilor aflate sub tensiune provoacă o contractare a muşchilor şi nu se poate elibera de
partea atinsă, aflată sub tensiune. Atingerea lui fără să se ia măsuri de izolare prezintă pericol pentru viaţa
celui care intervine.
Prima acţiune care trebuie întreprinsă pentru salvarea accidentatului consta a deconectare a acelei
părţi a instalaţiei cu care accidentatul se află în atingere. În aceste situaţii se iau următoarele măsurii :
 dacă accidentatul se găseşte la înălţime, astfel încât prin întreruperea curentului ar putea să
cadă, se iau în prealabil măsuri pentru evitarea căderii;
 dacă prin întreruperea curentului se întrerupe iluminatul normal, trebuie luate în prealabil
măsuri pentru a exista alte surse de iluminare (iluminatul de siguranţă , lanterne cu baterii sau
acumulatoare, torţe, lumânări etc.);
 dacă deconectarea instalaţiei nu se poate executa suficient de repede, se iau măsuri pentru
îndepărtarea accidentatului de părţile aflate sub tensiune, măsuri sunt diferite pentru instalaţiile
de joasă tensiune faţă de cele pentru îndepărtarea de înaltă tensiune
În instalaţiile ca tensiune de lucru sub 1000 V. pentru eliberarea, de sub acţiunea curentului se va
folosi un obiect uscat, rău conducător de electricitate, ca de exemplu, o haină uscată, o frânghie , un par
uscat etc. Nu este permis a se folosi obiecte metalice sau umede. Salvatorul va purta mănuşi de cauciuc
sau, în lipsa acestora, îşi va înfăşură mâna într-o haină uscată, ori îşi va întinde mâneca propriei haine, sau
se va folosi de o şapcă de postav. Se va folosi încălţăminte electroizolantă de cauciuc sau platforme
electroizolante sau covoraşe de cauciuc electroizolante .
Atunci când accidentatul atinge un singur conductor, este bine să fie ridicat şi izolat faţă de pământ,
folosindu-se scânduri de lemn uscat sau covoraşe, pentru a întrerupe în modul acesta curentul care trece
prin accidentat, procedându-se apoi la scoaterea lui completă de sub tensiune. La nevoie se va tăia
conductorul cu un topor cu mâner de lemn uscat sau cu o altă sculă cu mâner electroizolant. Pentru
această operaţie trebuie să se folosească mănuşi şi încălţăminte de cauciuc electroizolantă. Fiecare
conductor va fi tăiat în parte, fără a se atinge celelalte conductoare.
În instalaţiile cu tensiune de lucru de peste 1000 V, pentru acordarea ajutorului se folosesc mănuşi
şi încălţăminte electroizolante din cauciuc şi se acţionează cu o prăjină sau cu cleşti electroizolanţi. După
întreruperea tensiunii se scurtcircuitează şi se leagă la pământ fazele cu ajutorul garniturilor mobile de
legare ia pământ, respectându-se măsurile necesare pentru această operaţie. Prin scurtcircuitare şi legare
la pământ se asigură imposibilitatea reapariţiei tensiunii şi se descarcă conductoarele de o eventuală
sarcină capacitivă.

Măsurile ce se iau după scoaterea accidentatului de sub tensiune.


Aceste măsuri depind de starea în care se află accidentatul după scoaterea lui de sub tensiune.
Dacă accidentatul nu şi-a pierdut cunoştinţa, însă a fost în stare de amorţire sau a stat un timp
îndelungat sub acţiunea curentului, trebuie să i se asigure o linişte perfectă şi să fie chemat medicul Dacă
medicul nu poate fi adus, accidentatul va fi transportai la un punct sanitar.
Dacă şi-a pierdut cunoştinţa, însă nu i s-a întrerupt respiraţia, accidentalul va fi întins comod, i se vor
descheia hainele, se va crea un curent de aer proaspăt, îndepărtându-se persoanele de prisos; i se va da
să miroase amoniac şi va fi frecţionat şi încălzit. Va fi chemat imediat medicul. Dacă respiraţia este
neregulată i se va face respiraţie artificială.
Dacă lipsesc semnele de viaţă (respiraţia, bătăile inimii, pulsul), i se va face imediat respiraţie
artificială, deoarece, în caz contrar, accidentatul tinde sigur spre moarte. Respiraţia artificială trebuie
începută chiar la locul accidentului, fiecare scundă fiind importantă pentru salvarea accidentatului.
Respiraţia artificială nu trebuie să se întrerupă nici un moment, ea trebuie continuată până la obţinerea
unui rezultat pozitiv (readucerea la viaţă) sau până la apariţia semnelor incontestabile de moarte reală.
Nu se va întrerupe respiraţia artificială pentru a fi transportat accidentatul la punctul sanitar. Readucerea la
viaţă este condiţionată în cea mai mare măsură de începerea imediată a respiraţiei artificiale şi de
continuitatea ei. În timpul respiraţiei artificiale se va supraveghea accidentatul . Dacă accidentatul mişcă
buzele sau pleoapele sau dacă face o mişcare , trebuie să se verifice cu atenţie dacă nu a revenit respiraţia
naturală. Nu se va mai continua respiraţia artificială dacă se constată că accidentalul începe să respire
normal şi uniform.

16 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Fig. 10. Respiraţia artificială executată de o singură persoană : expiraţie

Pentru aplicarea respiraţiei artificiale este necesar să fie eliberat accidentatul de veşmintele care i-ar
jena respiraţia şi să i se descleşteze gura. Pentru aceasta se aşează degetele ambelor mâini în spatele
unghiului fălcii inferioare, sprijinind degetele mari de extremitatea ei şi se descleştează falca înainte, astfel
încât dinţii de jos să se găsească în faţa dinţilor de sus. Dacă în modul acesta nu se va reuşi să i se deschidă
gura, se va introduce între măsele (nu între dinţii din faţa) o scândurică (nu o placă metalică, o coadă de
lingură sau ceva asemănător). Apoi i se curăţă gura de sânge şi mucozităţi şi dacă are proteze dentare i se
scot.
Metodele de aplicare a respiraţiei artificiale depind de numărul persoanelor care acordă primul
ajutor şi de starea accidentalului.

Fig.11. Respiraţia artificială executată de o singură persoană : inspiraţia


Prima metodă se aplică în cazul în care este de faţă o singură persoană. Metoda este simplă şi
uşor de învăţat. Se aşează accidentatul cu spatele în sus, cu capul pe o mână, cu faţă într - o parte , iar
cealaltă mână va fi aşezată de-a lungul capului . Se aşează sub obraz o bucată de material textil curată şi i
se scoate limba afară, fără a o reţine cu mâna. Cel care acordă primul ajutor se va aşeza în genunchi
deasupra accidentatului, cu faţa în spre capul lui, cuprinzând între genunchi coapsele acestuia; va aşeza
palmele pe spinarea accidentatului pe coastele inferioare, apucându-le lateral cu degetele apropiate.
Numărând: unu, doi, trei se va apleca înainte, treptat, astfel încât greutatea corpului său să se sprijine pe
mâinile întinse ; în modul acesta se apasă pe coastele inferioare ale accidentalului (expiraţia, fig. 10). Fără a
îndepărta mâinile de pe spinarea acestuia, va reveni brusc în poziţia iniţiată (inspiraţia,fig.11). După ce va
număra: patru, cinci, şase, se va apleca din nou cu toată greutatea corpului pe mâinile întinse , repetând
acest ciclu până la revenirea respiraţiei normale.

Fig.12. Respiraţia artificială executate de două persoane : expiraţia

17 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


A doua metodă se aplică atunci când ajutorul este acordat de două sau mai multe persoane. Această
metodă dă rezultate mai bune. Aplicarea acestei metode este însă obositoare şi de aceea se va prevedea
personal de schimb.
Accidentalul se aşează pe spate, punându-i-se sub omoplaţi un pachet din îmbrăcăminte, astfel încât
capul să atârne înapoi. I se va scoate limba, care va fi reţinută în afară, trasă uşor spre bărbie. Cel care
acorda ajutorul se va aşeza în genunchi, lângă capul accidentatului, îi va apuca mâinile de lângă coate şi i le
va apăsa încetişor pe părţile laterale ale pieptului (expiraţia,fig.12). Numărând unu, doi, trei, ridică mâinile
accidentatului şi i le duce spre cap (inspiraţia, fig.13). Numărând, patru, cinci, şase, apasă din nou mâinile
pe piept, repetând ciclul . până la revenirea respiraţiei normale.
Dacă respiraţia artificială este corect executată, se obţine un sunet (ca un oftat) atunci când coşul
pieptului se comprimă şi se relaxează, provocat de trecerea aerului prin trahee. Dacă sunetele nu se aud,
înseamnă că limba împiedica trecerea aerului şi deci trebuie scoasă şi mai mult în afară.
Metoda a doua nu poate fi aplicată dacă mâinile sau claviculele sunt fracturate Trebuie evitată
comprimarea excesivă a coşului pieptului. La metoda a doua,dacă presiunea este prea puternică (mai ales
asupra abdomenului), se poate produce presarea alimentelor din stomac şi înfundarea căilor respiratorii cu
vomismente .Trebuie evitate , de asemenea , mişcările forţate şi bruşte .

Fig.13. Respiraţia artificială executarea de două persoane : inspiraţia


Accidentatul trebuie ferit de răceală. Nu va fi aşezat pe pământ umed, pe pardoseală de cărămidă,
pe beton sau metal. Se va aşeza sub el ceva cald, va fi acoperit şi încălzit în limita posibilităţilor. Pentru
aceasta se vor pune în jurul corpului la picioare sticle cu apă fierbinte, cărămizi sau pietre încălzite şi bine
înfăşurate în cârpe pentru a nu-i produce arsuri. Toate aceste măsuri trebuie aplicate imediat şi fără a se
opri respiraţia artificială .

1.11. TRUSA SANITARĂ DE PRIM AJUTOR


În întreprinderi trebuie să fie desemnate anumite persoane care să răspundă de completarea
sistematică a trusei sanitare cu materiale necesare acordării primului ajutor. Trusele trebuie să cuprindă cel
puţin următoarele materiale şi substanţe :
 pachete aseptice individuale fără pansamente;
 pachete aseptice individuale cu pansamente:
 pansamente;
 pansamente din vată şi tifon pentru pansare în caz de fracturi;
 tinctură de iod în sticluţe cu dop şlefuit;
 soluţie de acid boric (2 %) pentru spălarea ochitor;
 amoniac (soluţie 25 %);
 vaselină boricata, valeriană eterată;
 hipermanganat de potasiu;
 apă oxigenată, vaselina sulfamidă, jecolan;
 un pahar sau un ceainic mic, care poate servi atât pentru administrarea medicamentelor, cât
şi pentru spălarea ochilor;
 garou pentru oprirea hemoragiilor;
 şine pliabile şi placaje pentru fixarea membrelor în caz de fracturi sau luxaţiilor ;
 săpun, prosoape;
 cizme sau galoşi electroizolanţi de cauciuc;
 mânuşi electroizolante de cauciuc;
 topor cu mâner electroizolant;
 prăjină de lemn de diferite mărimi.
Este recomandat să existe şi un aparat special pentru respiraţie artificială.

18 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


ACŢIUNEA BIOLOGICA A CURENTULUI ELECTRIC

În cele ce urmează ne vom ocupa numai de acţiunea nocivă a curentului electric asupra organismelor
vii şi a celui omenesc în special.
Importanta cunoaşterii acţiunii dăunătoare a curentului electric asupra organismului omenesc şi cu
deosebire a masurilor de prevenire a accidentelor datorate curentului electric, consta pe de o parte in larga
răspândire a energiei electrice in mediul industrial dar şi in majoritatea activităţilor desfăşurate de om , cat
mai ales in gravitatea consecinţelor imediate sau îndepărtate a accidentelor datorate curentului electric.
Riscurile sunt de altfel şi mai ridicate în activităţile casnice , dat fiind că populaţia nu cunoaşte nici cele
mai elementare reguli de protecţie şi de asemenea pentru ca aceasta nu are la dispoziţie un echipament de
protecţie adecvat aşa cum au muncitorii din industrie.
Prin " ELECTROPATOLOGIE ", înţelegem acele tulburări care se produc în organism , atât în
momentul " socului electric " - electrotraumatismul propriu-zis - cât şi pe acelea care apar uneori imediat
după aceasta sau alteori după mult timp.
Frecventa accidentelor produse de curentul electric nu poate fi evaluat cu certitudine , întrucât
majoritatea celor care au fost electrocutaţi şi au scăpat cu viata şi fără leziuni vizibile , nu mai solicită nici un
fel de ajutor medical şi scapă astfel înregistrărilor şi prelucrărilor statistice.
Cei mai expuşi la acest tip de accidente sunt electricienii.
Acţiunea biologica a curentul electric este influenţată în principal de următorii factori: tensiune (V) ,
intensitate ( A ) - exprima cantitatea de curent care pătrunde in organism , frecventa(Hz) , rezistenta(Q) ,
durata trecerii curentului electric prin organism ( secunde
Accidentul prin electrocutare apare atunci când corpul omului se intercalează accidental intre doua
puncte cu potenţiale electrice diferite , situaţie in care prin el circula un curent capabil sa afecteze funcţiile
vitale ale corpului ( respiraţia , circulaţia sângelui şi activitatea nervoasa )
Un factor deosebit de important care condiţionează acţiunea curentului electric, este timpul de acţiune,
adică durata trecerii acestuia prin organismul omenesc .
La durate de trecere foarte scurte , in general de ordinul sutimilor de secunda , contracţia brusca a
unor grupe de muşchi, pot chiar fi salvatoare pentru viata , întrucât ea face sa arunce corpul de locul de
contact cu conductorul aflat sub tensiune şi sa întrerupă astfel acţiunea dăunătoare a acestuia.
Alteori însă , in funcţie de muşchii afectaţi şi de poziţia membrului care a venit in contact cu
conductorul sub tensiune , aceasta contracţie duce la încleştarea membrului pe acesta şi in mod fortuit la
prelungirea duratei de trecere a curentului electric prin organism.
Este cazul mâinilor care în contact cu un conductor sub tensiune , prin contracţia muşchilor flexori ai
degetelor fixează mina pe conductor şi face imposibila desprinderea acesteia de sursa de curent.
În unele cazuri chiar treceri foarte scurte de curent prin anumite regiuni ale corpului sunt utilizate
pentru readucerea la viata a unui electrocutat.
Este cazul " defibrilatoarelor inimii " aparate care in esenţa , cu ajutorul a doi electrozi aplicaţi pe piept
şi pe spatele toracelui, pe direcţia axului orizontal al inimii, fac sa treacă la comanda celui care încearcă
reanimarea , impulsuri electrice cu o tensiune in jurul a 5.000 volţi dar cu o durata mai mica de 1/100 de
secunda ( o sutime de secunda ) .
O acţiune prelungita a unei tensiuni de 5.000 de volţi ar avea un sfârşit fatal pentru cel care o suporta,
in cazul de fata , prin durata extrem de scurta a acţiunii acestuia se încearcă reluarea activităţii normale a
inimii prin obţinerea unei contracţii simultane a tuturor fibrelor musculare a muşchiului cardiac, fibre care din
cauza electrocutării, prin dereglarea centrilor nervoşi de comanda proprii inimii, se contractau individual,
haotic şi fără a putea realiza o acţiune eficienta de pompare a sângelui.
Un alt factor important este şi drumul sau traseul pe care îl parcurge curentul electric în trecerea lui
prin corp.
În general de la punctul de intrare la punctul de ieşire a curentului, traseul nu este perfect liniar,
răspândirea făcându-se în forma de " evantai" afectând organismul in totalitate.
Curentul electric urmează in corp , conform legilor electricităţii, drumul cel mai scurt, intre zona de
intrare şi zona de ieşire.
Din acest punct de vedere, traseele cele mai periculoase sunt acelea pe care sunt interpuse inima sau
alţi centri nervoşi vitali.
Daca spre exemplu , curentul electric intra printr-un deget al mâinii şi iese prin alt deget al aceleiaşi
mâini, el va produce cu deosebire leziuni locale - arsuri, paralizii, distrugeri de ţesuturi, etc.
În cazul în care curentul intră printr-un picior şi părăseşte corpul prin celalalt picior - bucla picior -
picior poate sa nu acţioneze asupra întregului corp ci sa producă numai leziuni de a lungul traseului, fără a
periclita viata celui electrocutat.
Cu totul altfel este situaţia când pe traseul de intrare - ieşire a curentului sunt prinse inima sau crierul.

19 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Sunt considerate din acest punct de vedere ca deosebit de periculoase traseele : mana - mana, mana
dreapta - picior stâng şi cap - picioare pentru ca in mod obligatoriu curentul electric trece prin inima şi crier.
Unul din factorii importanţi care trebuie luaţi in considerare şi care explica efectele de multe ori
paradoxale ale curentului electric , este "rezistenta "pe care ţesuturile organismului o opun trecerii curentului
electric.
Aceasta rezistenta diferă de la organism la organism de la ţesut la ţesut şi de asemeni este in funcţie
de condiţiile de mediu in care se afla organismul expus electrocutării.
Din acest punct de vedere se cunoaşte faptul ca rezistenta creste cu vârsta .
Copii având in general o rezistenta foarte mica sunt expuşi totdeauna la accidente foarte grave.
Stările de boala , alcoolismul acut sau cronic, hipertiroidismul, distoniile neuro -vegetative , stările
depresive , etc. fac ca organismul sa aibă o rezistenta mai scăzuta la trecerea curentului electric.
Rezistenta organelor interne variază intre 500 şi 1.000 de ohmi dar rezistenta fascicolelor nervoase , a
măduvei spinării şi a crierului este aproape nula şi in consecinţa curentul electric va circula fără nici o
rezistenta de la o zona la alta a acestor ţesuturi, imprimând prin aceasta şi gravitatea acţiunii acestuia.
Pielea constituie ţesutul care opune rezistenta cea mai mare trecerii curentului electric , fiind din acest
punct de vedere un adevărat strat izolator pentru organism .
Rezistenta pielii variază aproximativ intre 2.000 şi 2.000.000 de ohmi.( Valorile mari ale rezistentei se
înregistrează la pielea groasa şi uscata ).
Trebuie menţionat ca rezistenta pielii variază in funcţie de foarte mulţi factori. Rezistenta pielii scade
şi in consecinţa favorizează pătrunderea curentului electric in caz ca ea este umeda ( mai ales la persoanele
care transpira mult in mod obişnuit) , prezintă răni sau chiar înţepături, este subţirei ca de exemplu la
subţiori, pleoape , plică coaielor, etc.)sau este murdara şi plina de praf metalic bun conducător de
electricitate.
Aceiaşi regiune a pielii poate sa-şi modifice rezistenta şi in funcţie de alţi factori cum ar fi temperatura
la care se lucrează , diferite afecţiuni dermatologice, etc.
De o mare importanta este şi dispariţia stratului de grăsime de pe piele , strat care constituie un
izolator foarte bun.
Daca însă lucrează sau se spală pe mâini cu benzina sau alţi solvenţi organici sau detergenţi de tipul
săpunului, sodei, etc. prin care acest strat de grăsime speciala se îndepărtează , rezistenta pielii scade
foarte mult şi in consecinţa pericolul de electrocutare se măreşte.
Exista şi o " sensibilitate individuala " fata de acţiunea curentului electric .
Unii cercetători interpretează reacţia individuala ca o stare speciala a psihicului accidentatului şi
consideră ca alcoolicii, neurastenicii, istericii, epilepticii, melancolicii sau cei cu depresiuni psihice cauzate de
probleme familiare sau sociale - pot muri la curenţi a căror intensitate la care oamenii normali rezista .
Starea de sănătate sau de boala modifica sensibilitatea organismului fata de curentul electric.
S-a dovedit experimental pe animale ca in urma socului operator, a traumatismelor sau in cazul
menţinerii prelungite intr-o atmosfera săraca in oxigen , rezistenta la acţiunea curentului electric scade foarte
mult.
Iradierea cu radiaţii ultraviolete care este un factor tonifiant general creste aceasta rezistenta a
organismului.
Importanta factorului psihic este demonstrata şi prin aceea ca electrocutări grave se produc mai ales
atunci când cel accidentat nu se aşteaptă la aşa ceva şi a fost luat pe nepregătite.
În cazul acelora care au o experienţă câştigată şi au in vedere pericolul accidentării ,urmările sunt de
multe ori mai puţin grave.
De o mare importanta este şi felul sau starea îmbrăcămintei accidentatului.
îmbrăcămintea umeda , murdara de praf, încălţămintea cu talpa subţire sau fixata cu cuie metalice
favorizează pătrunderea şi trecerea curentului electric.
Condiţiile de mediu şi de munca sunt elemente foarte importante care pot favoriza accidentele prin
electrocutare.
Umiditatea crescută la locurile de munca , prezenta pulberilor metalice in aerul atmosferic , iluminatul
insuficient, spatii de lucru înguste , prezenta obiectelor metalice in jurul zonei de lucru , pardoseli bune
conducătoare de electricitate , sunt factori care favorizează producerea accidentelor prin electrocutare şi
agravează consecinţele acestora.
În problema patogenezei electrotraumatismelor exista încă un mare număr de ipoteze , atât in ceea ce
priveşte calea de răspândire a curentului electric in organism cat şi mecanismele intime de acţiune.
Cu privire la calea de răspândire se crede ca curentul electric urmează mai ales traseul vaselor
sanguine , provocând in acestea diferite modificări şi alterări patologice.
Ipoteza se bazează pe faptul ca sângele fiind bogat in săruri şi electroliţi diverşi constituie un foarte
bun mediu de conducere al curentului electric.
Alţi cercetători considera ca curentul electric urmează traseul celei mai mici rezistente - adică sângele
şi vasele sanguine , străbate tot corpul şi produce electrizarea tuturor ţesuturilor dar in principal a ţesutului

20 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


nervos , fapt care are drept consecinţa prin dereglarea funcţiilor acestuia turburări vasomotorii generalizate
care explica procesele patologice ulterioare.
Alţi cercetători considera ca principalul conducător al curentului electric este ţesutul muscular şi ca
contracţia excesiva a tuturor fibrelor musculare din diverse sisteme şi organe explica leziunile care apar
ulterior şi in cazul inimii, moartea prin fibrilaţie sau contracţie spasmodica a întregii musculaturi a auricolelor
şi ventricolelor.
O alta cale care a fost incriminata in conducerea curentului electric în întregul organism este sistemul
nervos periferic şi central ( nervii, măduva spinării şi nucleii centrali din crier) ţesut care prin însăşi
componenta sa are o conductibilitate extrem de buna , opunând deci o rezistenta minima la trecerea fluxului
electric.
Leziunile majore privesc atât nucleii centrali vitali cat şi sistemul nervos vegetativ sistem care
coordonează întreaga economie a organismului.
În ceea ce priveşte mecanismul de acţiune, acesta este un proces complex şi multilateral şi se traduce
in final prin acţiunea şi efectele TERMICE, MECANICE şi ELECTROLITICE exercitate asupra celulei vii şi a
ţesuturilor organismului.
Acţiunea termica explica arsurile şi necrozele de diferite grade datorate căldurii in care s-a
transformat energia electrica.
Creste temperatura sângelui, a sistemului nervos central şi periferic, a inimii şi in general a tuturor
organelor interne, producându- se prin aceasta tulburări funcţionale specifice fiecărui organism supraîncălzit.
In unele cazuri, arsuri cu caracter foarte grav se produc chiar daca curentul electric nu a pătruns
efectiv in organism şi sunt datorate arcului electric (flamei ) care ia naştere.
Este de menţionat ca arsurile respective sunt de o gravitate deosebita întrucât se produc in regiunea
fetei iar temperaturile foarte ridicate care se dezvolta (între 4000 - 6000 °C ) pot afecta ochii ducând la
orbire.
Acţiunea mecanica a curentului electric se manifesta sub forma alterării integrităţii ţesuturilor şi
organelor, caracterizate prin rupturi ale pielii, muşchilor, vaselor sanguine şi a ţesutului nervos .
De multe ori ele nu se deosebesc de acelea provocate prin lovirea cu un corp dur şi se cunosc cazuri
când curentul electric a provocat rupturi ale pielii sau dilacerării de organe fără a lasă nici cea mai mica urma
de arsura.
Interesant de semnalat este faptul ca in unele cazuri la locul de intrare in organism a curentului electric
( degetul unei mâini de exemplu ) se constata numai o arsura mai superficială sau mai profundă în schimb la
locul pe unde curentul electric a părăsit organismul ( picior de exemplu ) se constata o adevărata " explozie "
a ţesuturilor respective, cu rupturi întinse ale pielii, a muşchilor, tendoanelor şi chiar a oaselor.
Aspectul acesta este foarte util in interpretarea modului de producere al electrocutării şi de
concluzionare a aspectelor medico-legale ( accident, sinucidere sau crima ) întrucât modul de manifestare
descris poate fi observat numai la persoanele care in momentul atingerii pârtii aflate sub tensiune era in viata
nu şi la cadavrele aşezate in mod intenţionat pe părţi ale instalaţiilor aflate sub tensiune pentru a se masca
un act criminal comis anterior.
Contracţiile puternice care au loc in muşchi sub influenta curentului electric pot duce la ruperea
acestora şi la apariţia de hematoame in interior dar aceleaşi contracţii puternice a muşchilor pot duce la
dislocarea membrelor din articulaţii ( luxaţii ) şi chiar la fracturi de osoase.
De acest lucru trebuie sa se tina seama atunci când se acorda primul ajutor întrucât sunt cunoscute
cazuri când manevrele de respiraţie artificiala au provocat dureri imense accidentatului care avea şi fracturi
osoase.
Trebuie semnalat de asemeni faptul ca in momentul electrocutării prin contracţia brusca a muşchilor
spatelui ( mai voluminoşi decât cei ai abdomenului ) corpul accidentatului este aruncat pe spate.
In cădere prin lovirea cefei de un corp dur metalic se produc fracturi de baza de craniu , care au drept
consecinţa moartea imediata sau după câteva zile .
De multe ori accidentul prin electrocutare trece neobservat şi moartea respectiva este etichetata drept
simplu accident prin cădere cu fractura de baza consecutiva.
Aceasta interpretare greşita creează premiza producerii unor noi electrocutări la acelaşi loc de munca
datorita faptului ca nu au fost puse in evidenta adevăratele cauze ale producerii lor.
Acţiunea electrolitica produce modificări importante fizico - chimice ale lichidelor extra şi
intracelulare pe care le străbate.
Prin fenomenul de electroliza intracelulara care se manifesta cu deosebire în cazul curentului continuu
in protoplasma celulara ( care poate fi comparata datorita compoziţiei sale cu o adevărata baie galvanica )
prin disocierea electroliţilor prezenţi şi in special a sărurilor de potasiu sau de sodiu prin apariţia de hidrogen
născând şi ioni OH, apar acizi puternici ( acid clorhidric ) şi baze puternice (hidroxid de potasiu sau de sodiu)
care coagulează proteinele vitale şi duc in mod inerent la moartea celulei.
Daca aceste celule fac parte din componenta unui ţesut periferic cu funcţii secundare rezultatul se
traduce numai printr-o necroza locala fără importanta prea mare in schimb daca ele sunt componente ale

21 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


unui organ vital - un centru nervos de coordonare al respiraţiei sau al circulaţiei - prin moartea lor antrenează
distrugerea întregului centru nervos central şi prin aceasta moartea întregului organism.
Modificările electrolitice duc de regula şi la alterări ale echilibrului de membrana celulara cu spargerea
acesteia şi eliberarea conţinutului in circulaţia generala .
Ruperea celulelor musculare eliberează cantităţi însemnate de mioglobina iar cele ale globulelor roşii
sanguine de hemoglobina.
Imposibilitatea rinichilor de a elimina prin urina a acestor cantităţi crescute duce la blocarea tubilor
renali şi la moartea prin uremie.
Acţiunea patogenica a curentului electric asupra organismului se manifesta şi prin fenomene specifice
numai materiei vii.
Astfel în crier, in muşchii periferici şi in special in muşchiul cardiac , biocurenţii normali şi specifici
sufăr modificări importante, modificări care apar pregnant pe electroencefalogramele, electromiogramele şi
electrocardiogramele executate experimental direct sub acţiunea curentului electric sau ulterior in cazul când
accidentatul a supravieţuit electrocutării.
Dereglarea acestor biocurenţi specifici duce şi la dereglarea proceselor bioelectrice interne legate in
modul cel mai strâns de funcţiile vitale ale ţesutului viu.
Efectele sunt mai evidente la nivelul sistemului nervos central şi se manifesta prin fenomene de
excitaţie sau de inhibiţie ale acestuia.
In afara efectului direct pe care ii are curentul electric asupra celulei vii apare şi un efect indirect "
reflex " datorita sistemului nervos central şi periferic şi cu deosebire a celui care corelează funcţiile
vegetative.
Problema cea mai controversata in electropatologie este patogenia morţii adică a mecanismului intim
care duce la încetarea funcţiilor vitale .
În ultimul timp s-au obţinut rezultate deosebite privind studiul mecanismului morţii şi sintetizându-le pe
toate acestea se poate afirma ca de regula moartea se datoreşte fibrilaţiei ventriculare cauzata de o
dereglare a conductibilităţii nervoase prin care este comandata contracţia fibrelor musculare şi nu de
distrugerea propriu zisa a acestora.
Este de remarcat ca pericolul apariţiei unei fibrilaţii ventriculare este mai mare sub acţiunea curentului
alternativ de tensiuni mici 127 - 380 volţi şi frecvenţa de 50 Hz - în timp ce la tensiuni mai mari se produce o
blocare totala a cordului.
S-a constatat cazuri de fibrilaţie ventriculara chiar in cazul când masa principala a curentului electric
nu a trecut direct prin inima ci numai periferic ca de exemplu picior - picior - s-a tras concluzia ca aceasta
fibrilaţie poate fi datorata atât acţiunii directe a curentului electric asupra centrilor nervoşi de comanda proprii
inimii cat şi unei acţiuni reflexe prin intermediul sistemului nervos central.
Exista şi alte păreri privind alte mecanisme care ar putea explica moartea prin electrocutare.
Printre acestea pot fi citate : socul - asemănător socului din traumatismele mecanice obişnuite,
paralizia centrilor respiratorii, spasmul prelungit al glotei cu asfixia consecutiva şi contracţia de tip tetanic a
muşchilor respiratori cu imposibilitatea de a mai efectua mişcările respiratorii şi moartea consecutiva lipsei
de aport de oxigen către ţesuturi şi in special către centrii nervoşi.

Simptomatologie şi clinică
De cele mai multe ori contactul direct sau indirect cu parţi aflate sub tensiune mare duce la pierderea
imediata a cunoştinţei astfel ca electrocutatul - in cazul in care a putut fi readus la viata nu îşi mai aminteşte
nimic din cele întâmplate şi nici nu poate relata ceea ce a simţit pe timpul cat a fost sub influenta curentului
electric.
In alte cazuri insa , atunci când tensiunea şi intensitatea curentului electric au fost de valori mai mici
sau când trecerea curentului electric nu s-a făcut direct şi exclusiv numai prin corpul accidentatului acesta a
putut descrie o simptomatologie cu caracter subiectiv .
Aceasta se caracterizează în principal prin spaima caracteristică cu senzaţia morţii iminente, dureri
violente generalizate în tot corpul dar mai ales în membrul sau regiunea care a fost in contact cu partea
aflata sub tensiune.
Apar contracturi dureroase ale muşchilor, senzaţia ca tot corpul se închirceşte, ca respiraţia devine
din ce in ce mai grea şi mai ales cu imposibilitatea de a striga şi cere ajutor din cauza senzaţiei de sufocare
şi constricţie a gatului.
Unii accidentaţi au relatat ca pe toata durata cat au fost sub acţiunea curentului electric au avut
impresia ca din ochi le ieşeau mănunchiuri de scântei fapt care demonstrează şi afectarea organului vizual.
Daca accidentatul a fost scos la timp de sub acţiunea curentului electric simptomele acuzate se leagă
cu deosebire de organul cel mai lezat - arsura , luxaţie , fractura , etc. - dar totdeauna şi de cele interesând
sistemul nervos central şi periferic.
Se instalează astfel o cefalee foarte puternica , vărsături de tip nervos central, depresiune psihica ,
confuzii mintale şi chiar accese epileptiforme.

22 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Atingerea sistemului nervos neuro vegetativ se traduce printr-o simptomatologie caracteristica în care
pe primul plan apar : irascibilitatea intensa , fatigabilitatea rapidă hiperhidroza generalizata - dar mult mai
accentuata la nivelul palmelor - cefalee persistenta , tulburări ale somnului - insomnie rebela — somn scurt şi
agitat, coşmaruri, etc.
La alţi accidentaţi, după electrocutare s-au evidenţiat şi alte tulburări vaso - motorii ca : dureri intense
precordiale , tachicardie , aritmii, etc.
În domeniul sistemului nervos periferic, tulburările care apar au un caracter violent şi rebel la
încercările de tratament.
De cele mai multe ori leziunile au un caracter ireversibil.
Ele se caracterizează prin : tulburări de sensibilitate , pareze , paralizii, dureri de a lungul traiectelor
nervoase , tremurături, modificări ale cronaxiei motorii şi senzitive.
De multe ori deşi accidentatul a fost salvat rămân cu caracter permanent tulburări ale sistemului
nervos central, de tipul psihozelor.
Se semnalează o teama exagerata de curentul electric , tulburări de memorie , stări de confuzie,
epilepsie şi stări schizofrenice.
Alte manifestări sunt legate de lezarea unor glande cu secreţie interna .
Astfel lezarea tiroidei duce la sindromul de hipertiroidism cu căderea parului, uscăciunea pielii,
adipozitate crescută.
Alteori poate apare însă un sindrom de hipertiroidism cu : tahicardie , pierdere masivă ponderala.
Atingerea ovarelor se manifesta prin scăderea funcțională fie prin exagerarea funcțiilor acestora
Afectarea pancreasului se traduce prin modificări ale glicemiei (creşterea sau scăderea zahărului
sanguin) care poate merge pana la instalarea unui adevărat diabet zaharat.
Localizarea selectiva a procesului patologic depinde în special de starea funcţionala a organelor in
timpul electrocutării.
Organele deja bolnave sau cu o funcţionalitate deja compromisa reacţionează mai violent şi mai
durabil la acţiunea socului electric.
După soc se pot pune in evidenta complicaţii a unor afecţiuni existente anterior dar oarecum
inaparente.
S-a constatat de exemplu ca se accentuează durerile la cei suferind de ulcer gastric cronic, la fel la
aceea cu ulcer duodenal reapar durerile in fracturile vechi chiar daca acestea au fost bine consolidate, etc.
Tot ca o tulburare cu caracter general poate fi menţionata şi scăderea activităţii fagotitare a
leucocitelor sanguine cu scăderea marcata a rezistentei organismului fata de infecţiile exo sau endogene.
Un alt grup de manifestări şi simptome este legat de acţiunea termica a curentului electric.
Temperaturile crescute care se dezvolta sub acţiunea acestuia pot provoca leziuni ce merg de la
simple eriteme ale pielii pana la carbonizarea completa atât a ţesuturilor moi cat şi a celui osos - mai ales la
locurile de intrare şi ieşire a curentului electric.
De o mare valoare diagnostica este prezenta aşa numitelor semne electrice care nu apar pe corpul
accidentatului numai daca acesta era viu in momentul contactului cu părţi aflate sub tensiune.
Ele apar ca nişte mici pete in dimensiune de 2 - 5 cm, deforma rotunda ovala sau chiar liniara , de
culoare cenuşie sau galben - cenuşie de consistenţă pergamentoasa , fără proeminenta ba uneori chiar
uşor excavatecare se observa pe pielea celui accidentat pe direcţia de trecere a curentului electric.
In cazul in care accidentatul a fost readus la viata se constata ca ele sunt nedureroase şi nu se
infectează şi dispar de la şine după ceva timp.
Acţiunea mecanica a curentului electric se traduce prin simptome care privesc in special lezarea
aparatului locomotor.
Contracţiile musculare violente dau in afara durerilor foarte puternice in muşchii respectivi,
hematoame prin rupere de fibre musculare şi de vase sanguine, luxaţii şi chiar fracturi ale oaselor mari,
oaselor lungi in special şi chiar fracturi ale coloanei vertebrale.
Mecanismul de producere a fracturilor de baza de craniu a fost amintit deja.
Aceste leziuni traumatice trebuiesc diferenţiate de cele pur traumatice care pot apare datorita căderii
sau proiectării accidentatului de către socul electric.
Alteori se produc leziuni mecanice care nici nu pot fi explicate.
Au fost descrise leziuni grave ale organelor interne ca : ruperi de diafragma, rupturi ale ţesutului
pulmonar hemoptiziile consecutive, dilataţii bruşte ale cordului şi aortei, rupturi de ficat cu hepatite cronice ,
colite gastroenterite , etc.
În prezenta unei simptomatologii atât de bogate şi de variate greutatea consta tocmai in a aprecia
corect care sunt leziunile cauzate de socul electric, care sunt preexistente acestuia şi numai reactualizate de
acesta şi care sunt in exclusivitate produse de el.

23 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Prevenirea accidentelor prin electrocutare
Prevenirea accidentelor prin electrocutare în unităţile industriale şi pe şantierele de construcţii este o
problema prioritara a colectivului de control Securitate şi Sănătate.
Pentru asigurarea protecţiei împotriva pericolelor generate echipamentele electrice , trebuie prevăzute
următoarele masuri tehnice ;
 persoanele sa fie protejate fata de pericolul de vătămare care poate fi generat la atingerea directa
sau indirecta a pârtilor aflate sub tensiune;
 sa nu se producă temperaturi, arcuri electrice sau radiaţii care sa pericliteze viata sau sănătatea
oamenilor;
 construcţia echipamentelor tehnice sa fie adecvata pentru ca sa nu se producă incendii şi explozii;
 persoanele şi bunurile sa fie protejate contra pericolelor generate de echipamentul electric ;
 izolaţia echipamentelor electrice sa fie corespunzătoare pentru condiţiile prevăzute.
Pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directa trebuie sa se aplice masuri tehnice şi
organizatorice.
Masurile tehnice care pot fi folosite pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directa sunt:
 acoperiri cu materiale electroizolante ale pârtilor active ale instalaţiilor şi echipamentelor electrice;
 închideri in carcase sau acoperiri cu învelişuri exterioare; îngrădiri;
 scoaterea de sub tensiune a instalaţiei sau echipamentului electric la care urmează a se efectua
lucrări şi verificarea lipsei de tensiune;
 utilizarea de dispozitive speciale pentru legări la pământ şi in scurtcircuit;
 folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante;
 alimentarea la tensiune foarte joasa de protecţie;
 egalizarea potenţialelor şi izolarea fata de pământ a platformei de lucru.
Masuri organizatorice care pot fi aplicate împotriva electrocutării prin atingere directa :
 executarea intervenţiilor la instalaţiile electrice ( depanări , reparări , racordări ,etc.) trebuie să se
facă numai de personal calificat in meseria de electrician , autorizat şi instruit pentru lucru respectiv;
 executarea intervenţiilor in baza uneia din formele de lucru ( autorizaţie de lucru , instrucţiuni tehnice
interne de protecţie a muncii, atribuţii de serviciu , a dispoziţiilor verbale , procese verbale ,
obligaţiilor de serviciu sau pe proprie răspundere);
 delimitarea materiala a locului de munca (îngrădire );
 organizarea şi executarea verificărilor periodice ale masurilor tehnice de protecţie împotriva atingerii
directe.

Atingere indirecta
Pentru evitarea electrocutării prin atingere indirecta trebuie sa se aplice doua masuri de protecţie : o
măsura de protecţie principala , care sa asigure protecţia in orice condiţii şi o măsura de protecţie
suplimentara , care sa asigure protecţia în cazul deteriorării protecţiei principale.
Cele doua masuri de protecţie trebuie sa fie astfel alese încât sa nu se anuleze una pe cealaltă.
În locurile puţin periculoase din punctul de vedere al pericolului de electrocutare este suficienta
aplicarea numai a unei masuri, considerată principala.

Masurile de protecţie pentru evitarea accidentelor prin electrocutare, prin atingere indirecta
o folosirea tensiunilor foarte joase de securitate;
o legarea la pământ;
o legarea la nulul de protecţie;
o izolarea suplimentara de protecţie , aplicata utilajului ;
o izolarea amplasamentului;
o separarea de protecţie;
o egalizarea şi/sau dirijarea potenţialelor;
o deconectarea automata in cazul apariţiei tensiunii sau a unui curent de defect periculoase;
o folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante.

Accidentele prin electrocutare se pot produce:


a) prin atingere directa a pârtilor aflate sub tensiune datorita izolării necorespunzătoare , a lipsei
îngrădirii, elementelor aflate sub tensiune, a lucrărilor de reparaţii a instalaţiilor sau echipamentelor
tehnice aflate sub tensiune , neutilizarea echipamentului electroizolant, nerespectarea prevederilor
din normele specifice de securitate a muncii la efectuarea diferitelor lucrări, etc.;
b) prin atingere indirecta a unor elemente conductoare ale instalaţiilor care in mod normal nu sunt sub
tensiune , dar care au ajuns accidental sub tensiune datorita unui defect de izolaţie a pârtilor aflate
sub tensiune sau datorita unor influente electromagnetice sau electrostatice.

24 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Împărţirea pericolelor in cele doua categorii ( atingere directa şi atingere indirecta ) a fost impusa de
partea concreta a producerii accidentelor prin electrocutare.
Împotriva electrocutării prin atingere directa a instalaţiilor sau echipamentelor aflate sub tensiune omul
este prevenit prin simţul văzului , pe când împotriva riscului de electrocutare prin atingere indirecta nu poate
fi preîntâmpinat de vreun simt al omului.

Mijloacele de protecţie , pentru cele doua categorii sunt diferite.


Pentru prevenirea electrocutărilor prin atingere directa un rol important il au cunoaşterea şi aplicarea
prevederilor normelor specifice de securitate a muncii pe baza cărui personalul a fost instruit sa nu atingă
elementele aflate sub tensiune , să folosească mijloacele individuale de protecţie adecvate şi sa respecte
masurile organizatorice impuse.
Pentru prevenirea accidentelor prin atingere indirecta rolul decisiv ii au diferitele sisteme de protecţie
cu care sunt dotate instalaţiile electrice şi care acţionează in caz de defect de izolaţie , prin limitarea
tensiunilor de atingere la valori nepericuloase sau prin deconectarea rapida a instalaţiei defecte.
Vom prezenta şi vom comenta câteva scheme de principiu care exemplifica riscurile de electrocutare
prin atingere indirecta şi masurile care trebuie luate pentru diminuarea riscurilor de electrocutare.
Figura nr.1. reprezintă o reţea electrică cu neutrul transformatorului izolat fata de pământ, unde
aparatajul electric nu este legat la pământ.
Se poate vedea ca in cazul unui defect de izolaţie pe faza " 1 " curentul de defect trece direct prin
corpul omului electrocutându-l.
Acesta este un caz tipic de electrocutare prin atingere indirecta , in care aparatajul electric nu a fost
legat la pământ.

Fig. 1. PERICOL DE ELECTROCUTARE LA UN UTILAJ FĂRĂ PROTECŢIE


ÎNTR-O REŢEA CU NEUTRUL IZOLAT

Figura nr.2. reprezintă protecţia prin legare la pământ intr-o reţea cu neutrul izolat.
Daca aparatajul electric este prevăzut cu o priză de pământ ce are o rezistenta de dispersie de maxim
10 ohmi riscul de a fi electrocutat omul se reduc deoarece rezistenta corpului omenesc este considerată a fi
intre 1000 şi 3000 de ohmi in cazul unei atingeri indirecte.
Deci prin corpul omului va trece un curent electric foarte mic ( în jur de 10 mA ) in timp ce prin priza de
pamat va trece aproape întreaga cantitate de curent.
Figura nr.3 intr-o reţea cu neutrul izolat cu ambele aparate legate la pământ apar doua defecte de
izolaţie , exemplu pe fazele 1 şi 2.
Deşi ambele aparate sunt legate la pământ pericolul electrocutării creste deoarece diferenţa de
tensiune creste intre cele doua faze ( care poate fi de 380 sau 6000 volţi).

25 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Fig. 2. PROTECŢIA PRIN LEGARE LA PĂMÂNT ÎNTR-O REŢEA CU NEUTRUL IZOLAT

Fig.3

Figura nr.4 daca cele doua aparate din figura 3 vor fi legate între ele printr-un conductor ( cu o
rezistenta sub 2 ohmi) pericolul de electrocutare scade.
In acest caz se produce un scurtcircuit bifazic situaţie in care protecţia electrica trebuie sa acţioneze
prin întreruperea tensiunii electrice de alimentare.
Daca protecţia electrica este corect realizata atunci timpul declanşării va fi suficient de scurt şi
probabilitatea producerii electrocutării este redusa.
Figura nr.5 in care se prezintă trecerea curentului electric prin om in cazul unui defect de izolaţie la un
utilaj legat la pământ, alimentat de la o reţea legata la pământ.
În cazul in care utilajul ( motorul in acest caz ) este legat la pământ cea mai mare cantitate de curent
se va scurge prin priza iar prin om o cantitate mica crescând în acest mod şansele de a reduce riscul de
electrocutare.

26 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Fig.4. PERICOLUL DE ELECTROCUTARE ÎN CAZUL PUNERII DUBLE LA PĂMÂNT

Fig.5. TRECEREA CURENTULUI ELECTRIC PRIN OM ÎN CAZUL UNUI DEFECT DE IZOLAŢIE LA UN


UTILAJ LEGAT LA PĂMÂNT , ALIMENTAT DE LA REȚEA LEGATĂ LA PĂMÂNT

Figura nr.6 reprezintă protecţia prin legarea la nulul de protecţie intr-o reţea cu neutrul legat la
pământ.
Figura nr. 7. reprezintă protecţia prin legare la nulul de protecţie şi suplimentar la pamat.
Figura nr.8 reprezintă realizarea protecţiei prin legare la nul suplimentată prin legare la pământ pentru
utilajele mobile.
Cum de foarte multe ori în practică de regula pe şantierele de construcţii sau în cazul utilajelor mobile
nu sunt respectate în totalitate condiţiile privind asigurarea unei rezistente de dispersie corespunzătoare a
prizelor de pământ, menţinerea continuităţii conductorului de protecţie, asigurarea unui timp scurt de
deconectare specialiştii au proiectat şi realizat doua aparate cu ajutorul cărora sa reducă riscul electrocutării
prin atingere indirecta.
Astfel a fost realizat aparatul care asigură protecţia automata la curent de defect (PACD) şi releul
pentru controlul rezistentei de izolaţie , utilizat obligatoriu in reţelele cu neutrul izolat din excavaţiile
subterane şi din instalaţiile de foraj-extracţie ţiţei şi gaze naturale.

27 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Fig.6. PROTECŢIA PRIN LEGARE LA NUL

Fig.7. PROTECŢIA PRIN LEGARE LA NUL SUPLIMENTATĂ PRIN LEGARE LA PĂMÂNT

Fig.8. REALIZAREA PROTECŢIEI PRIN LEGARE LA NUL SUPLIMENTATĂ PRIN


LEGARE LA PĂMÂNT , PENTRU UTILAJE MOBILE

28 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Primul ajutor în cazul accidentelor prin electrocutare
În cazul accidentelor prin electrocutare este evident ca numai 'întâmplător se poate beneficia de ajutor
calificat.
Din acest motiv , succesul primului ajutor depinde de competenta celor prezenţi in momentul
accidentului.
Se cunoaşte faptul ca in foarte multe cazuri de electrocutare , moartea este numai aparenta şi ca
încetarea bătăilor inimii şi oprirea mişcărilor respiratorii sunt fenomene reversibile , tot ce trebuie făcut este
tocmai de a încerca sa facem ca inima şi plămânii sa-şi recapete mişcările normale .
În practica , se întâlnesc doua situaţii:
o accidentatul nu se poate desprinde de instalaţia electrica ;
o accidentatul s-a desprins de instalaţia electrica , nemaifiind in contact cu
aceasta şi nici in imediata ei apropiere.
În ambele situaţii, persoana care acţionează pentru acordarea primului ajutor, salvatorul (salvatorii )
trebuie sa constate cu operativitate situaţia concreta a victimei şi sa hotărască modul de acţionare, astfel
încât sa nu-şi pericliteze integritatea corporala sau chiar viaţa , expunându-se aceluiaşi risc.

Scoaterea accidentatului de sub influenta curentului electric


Prima operaţie în succesiunea acţiunii de acordare a primului ajutor in caz de accidentare prin
electrocutare, este scoaterea accidentatului de sub acţiunea sau influenta curentului electric.
Pentru scoaterea accidentatului de sub acţiunea curentului electric din instalaţiile cu tensiunea

Daca accidentatul este în contact cu instalaţia electrica şi se afla undeva la înălţime:


Analizaţi situaţia şi cunoscând faptul ca după întreruperea tensiunii, muşchii se relaxează , existând
posibilitatea căderii accidentatului, luaţi preventiv masuri de evitare a acestei consecinţe. sprijiniţi
accidentatul cu proptele izolante sau organizaţi atenuarea căderii prin prinderea victimei ori prin plasarea pe
sol a unor suporturi groase la locul eventualei căderi - paie, materiale textile , crengi, etc.
Acţionaţi pentru întreruperea tensiunii prin deschiderea întrerupătorului de alimentare , in lipsa
acestuia prin deschiderea separatorului, scoaterea siguranţelor, scoaterea din priza , de la caz la caz.
Daca scoaterea de sub tensiune a instalaţiei necesită timp, defavorizând operativitatea intervenţiei,
scoateţi accidentatul de sub tensiune prin utilizarea oricăror materiale sau echipamente electroizolante care
sunt la îndemâna , astfel încât să se reuşească îndepărtarea accidentatului de zona de pericol.
În situaţia unui accident in instalaţiile cu tensiuni de lucru de peste 1000 V, trebuie cunoscut
faptul ca însăşi apropierea de accidentat poate prezenta pericol pentru salvator. Se vor efectua

o deconectarea instalaţiei ( scoaterea de sub tensiune ) o poate face numai o persoana care
cunoaşte bine instalaţia iar scoaterea accidentatului din instalaţiile aflate sub tensiune este
permisa numai după deconectare. Se va cere ajutor prin orice mijloace disponibile : prin
strigat, telefonic , prin radio , prin mesager, etc.
o scoaterea accidentatului din instalaţia aflata sub tensiune este permisa numai acolo unde
operaţia poate fi făcuta de către personal special instruit in acest sens şi care utilizează
echipament de protecţie electroizolant ( mănuşi şi cizme electroizolante de înaltă tensiune,
etc.).
Daca din cauza arcului electric provocat de accidentat ca urmare a atingerii instalaţiei electrice i s-au
aprins hainele fără ca el sa fie in contact sau in imediata apropiere a instalaţiei electrice sub tensiune , se va
acţiona pentru stingerea hainelor aprinse , prin înăbuşire.
Este de preferat ca accidentatul sa fie culcat la pământ in timpul acestor intervenţii ştiut fiind ca
mişcarea acestuia ca o " torta vie " îngreunează şi agravează in acelaşi timp acţiunile de salvare.

Determinarea stării accidentatului


După scoaterea accidentatului de sub tensiune şi in afara pericolului generat de acesta , se va
determina starea clinica a victimei printr-o examinare rapida , deoarece tot ceea ce urmează sa se facă in
continuare depinde de aceasta stare.
Acţiunile de ajutor sunt diferenţiate , in funcţie de starea accidentatului: daca accidentatul este
conştient; daca accidentatul este inconştient; daca accidentatul prezintă vătămări sau răniri.

Daca accidentatul este conştient


În aceasta situaţie examinarea este uşurata de faptul ca se poate stabili contact verbal cu
accidentatul.

29 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Acest contact trebuie realizat sub forma întrebărilor, concomitent cu acţiunea de calmare , de liniştire a
accidentatului ( aşează-te , culca-te şi stai liniştit, respira adânc şi regulat, cum s-a întâmplat accidentul, te
supară ceva , ai ameţeli, te supară inima ).

În timpul întrebărilor se caută vizual eventualele semne exterioare ale stării de rău (culoarea pielii,
transpiraţia fetei şi a palmelor, prezenta şi caracteristicile respiraţiei şi ale pulsului.

Daca accidentatul este inconştient


Se consideră în stare de inconştienta acel accidentat căruia ii lipsesc reflexele de autoapărare şi
capacitatea de mişcare autonoma.
Funcţiile vitale de baza - respiraţia şi circulaţia - pot fi satisfăcătoare. Procedaţi după cum urmează ;
Daca din circumstanţele producerii accidentului nu rezulta vătămări şi leziuni care ar contraindica intr-
un mod evident mişcarea şi deplasarea accidentatului ( de exemplu : căderea cu urmări grave leziuni şi
vătămări, fracturi, hemoragii), aşezaţi accidentatul intr-o poziţie care sa permită examinarea sa, adică in
poziţie culcat pe spate pe o suprafaţa plana şi suficient de rigida
Se face recomandarea de a nu fi mişcat inutil accidentatul deoarece pot exista vătămări ascunse,
pentru care mişcarea ar fi contraindicata.
o desfaceţi hainele la gat, piept şi zona abdominala.
o verificaţi starea respiraţiei şi existenta pulsului
În cazul lipsei funcţiilor vitale, fără a mai ţine seama de eventualele interdicţii de mişcare a
accidentatului, i se va face respiraţie artificiala sau reanimare cardio-respiratorie. modalitatea de acordare a
primului ajutor şi in general orice intervenţie se stabilesc in funcţie de starea concreta a accidentatului .
La accidentele prin electrocutare se pot produce arsuri, fracturi, tulburări de vedere, etc.
Simptomele dureroase ale acestor vătămări sunt semnalate de accidentaţii aflaţi in stare de
conştienta.
În cazul celor care şi-au pierdut cunoştinţa , cercetarea vătămărilor trebuie făcuta abia după ce s-a
constatat starea satisfăcătoare a respiraţiei şi a pulsului.
Întrucât masurile de reanimare la locul accidentării pot dura timp îndelungat, pentru a se evita răcirea
corpului celui accidentat, acesta va fi învelit in paturi calde şi daca este posibil se vor aplica sticle cu apa
calda pe picioare şi pe părţile laterale ale corpului.
Menţinerea temperaturii corpului la un nivel corespunzător este o măsura tot atât de importanta ca şi
cele ale respiraţiei artificiale şi a masajului cardiac, întrucât are drept scop principal evitarea coagulării
sângelui in vasele sanguine periferice.
Este de la şine înţeles ca daca sângele în aceste vase s-a coagulat toate masurile de a activa
circulaţia sângelui sunt de prisos.
Din acest punct de vedere apare de neconceput şi sălbateca practica " îngropării în pământ a
electrocutatului".
Prin aceasta nu facem decât să grăbim instalarea morţii.

30 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


HOTĂRÂRE DE GUVERN NR. 457/18.04.2003 PRIVIND ASIGURAREA SECURITĂŢII
UTILIZATORILOR DE ECHIPAMENTE ELECTRICE DE JOASA TENSIUNE
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 311 din 08/05/2003

În temeiul art. 107 din Constituţie, al art. 5 din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor,
al art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicata, cu modificările si
completările ulterioare, precum si al art. 12 alin. (4) si al art. 47 alin. (1) din Legea protecţiei muncii nr.
90/1996, republicata, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Prezenta hotărâre se aplica unor echipamente electrice de joasa tensiune fabricate în tara sau
importate, destinate pieţei interne.
(2) În sensul prezentei hotărâri, prin echipament electric de joasa tensiune se înţelege orice aparat sau
echipament proiectat sa fie utilizat la o tensiune nominala cuprinsa între 50 V-1.000 V în curent alternativ si
75 V-1.500 V în curent continuu.
(3) Nu sunt supuse prevederilor prezentei hotărâri echipamentele electrice si fenomenele fizice prevăzute în
anexa nr. 2
Art. 2. - (1) Echipamentele electrice prevăzute la art. 1 alin. (1) si (2), construite în concordanta cu bunele
practici inginereşti în materie de securitate în vigoare în România sau în Uniunea Europeana, pot fi introduse
pe piaţa sau utilizate numai daca nu pun în pericol securitatea oamenilor, animalelor domestice si a bunurilor
mobile si imobile, atunci când sunt instalate, utilizate si întreţinute conform destinaţiei si specificaţiilor.
(2) Prin practici inginereşti se înţelege ansamblul de activităţi, de la proiectarea produsului pana la recepţia
produsului finit, incluzând activităţi de control si verificare, desfăşurate si consemnate în documentele firmei
producătoare.
(3) Cerinţele esenţiale de securitate menţionate la alin. (1) sunt prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 3. - Echipamentele electrice de joasa tensiune care îndeplinesc cerinţele esenţiale de securitate
prevăzute la art. 2 si sunt supuse condiţiilor prevăzute la art. 4 si 7 nu pot face obiectul interzicerii introducerii
pe piaţa si punerii în funcţiune din considerente de securitate.
Art. 4. - (1) Este interzisa introducerea pe piaţa sau utilizarea echipamentelor electrice de joasa tensiune
care nu îndeplinesc cerinţele esenţiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Se considera ca sunt respectate cerinţele esenţiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1 daca
echipamentele electrice de joasa tensiune sunt conforme cu standardele romane si/sau cu standardele
naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene, care adopta standardele europene armonizate, ale
căror numere de referinţa au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunitarilor Europene.
(3) Lista standardelor romane din domeniul echipamentelor electrice de joasa tensiune, care adopta
standardele europene armonizate, se aproba prin ordin comun al ministrului industriei si resurselor si al
ministrului muncii si solidarităţii sociale si se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Aceasta lista
va fi actualizata periodic.
(4) În cazul în care standardele europene armonizate, astfel cum sunt definite la alin. (2), nu au fost încă
adoptate si publicate, se considera ca echipamentele electrice de joasa tensiune sunt conforme cu
prevederile art. 2 daca sunt fabricate conform cerinţelor de securitate cuprinse în standardele naţionale în
vigoare sau cu prevederile de securitate elaborate de Comisia Internaţionala pentru Reguli de Aprobare a
Echipamentelor Electrice (CEE) ori de Comisia Electrotehnica Internaţionala (CEI).
(5) Atunci când se importa un echipament electric de joasa tensiune dintr-un stat membru al Uniunii
Europene în condiţiile în care nu exista standarde sau prevederi de securitate, astfel cum sunt definite la
alin. (2) si (4), în scopul introducerii pe piaţa sau al asigurării liberei circulaţii, se considera ca acesta este
conform cu prevederile art. 2 daca a fost fabricat conform cerinţelor de securitate cuprinse în standardele în
vigoare în tara producătorului si daca acestea asigura un nivel de securitate echivalent cu acela din
România.
Art. 5. - Se interzice distribuitorilor de energie electrica, în condiţiile legii, sa impună utilizatorilor de
echipamente electrice de joasa tensiune, pentru conectare la reţea si pentru furnizarea energiei electrice,
condiţii de securitate suplimentare celor prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 6. - (1) Când se constata ca un echipament electric de joasa tensiune nu satisface cerinţele esenţiale de
securitate prevăzute în anexa nr. 1, organele de control vor lua masuri de retragere de pe piaţa si
interzicerea introducerii pe piaţa.
(2) Reintroducerea pe piaţa a unui echipament electric de joasa tensiune se efectuează numai după
îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) si (3).

31 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


(3) În cazul situaţiilor prevăzute la alin. (1) organele de control vor informa în scris, după caz, Ministerul
Industriei si Resurselor sau Ministerul Muncii si Solidarităţii Sociale, indicând motivele deciziilor si
specificând următoarele:

a) daca neconformitatea constatata se datorează unor deficiente ale standardelor care adopta standardele
europene armonizate prevăzute la art. 4 alin. (2) sau prevederilor de securitate prevăzute la art. 4 alin. (4) si
(5);
b) daca neconformitatea constatata se datorează aplicării greşite a standardelor sau prevederilor prevăzute
la art. 4 alin. (2), (4) si (5);
c) daca neconformitatea constatata este atribuita nerespectării bunelor practici inginereşti prevăzute la art. 2.
(4) Ministerul Industriei si Resurselor sau, după caz, Ministerul Muncii si Solidarităţii Sociale vor informa de
îndata statele membre implicate si Comisia Europeana asupra neconformitatilor constatate si a masurilor
luate, potrivit prevederilor alin. (1) si (3).
Art. 7. - (1) Înainte de introducerea pe piaţa, echipamentele electrice prevăzute la art. 1 trebuie sa poarte
marcajul european de conformitate CE, prevăzut la art. 8 alin. (1), în conformitate cu Legea nr. 608/2001
privind evaluarea conformităţii produselor, si în anexa nr. 3 lit. A, care atesta conformitatea acestuia cu
prevederile prezentei hotărâri, inclusiv cu procedurile de evaluare a conformităţii prevăzute în anexa nr. 4.
(2) La solicitarea organelor de control, producătorul, reprezentantul sau autorizat stabilit în România sau într-
un stat membru al Uniunii Europene ori importatorul trebuie sa prezinte un raport de încercări în care este
atestata conformitatea echipamentului electric de joasa tensiune cu prevederile prevăzute la art. 2 si în
anexa nr. 1. Acest raport va fi întocmit de un organism recunoscut, conform procedurii prevăzute la art. 9.
(3) Pentru echipamentele electrice de joasa tensiune introduse pe piaţa cu marcaj CE producătorul ori
reprezentantul sau autorizat stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene întocmeşte si
păstrează dosarul tehnic de conformitate, care va fi prezentat spre examinare, la cerere, organului de
control. În măsura în care organele de control considera necesar pentru înţelegerea conţinutului, acestea pot
solicita traducerea în limba romana a unor documente care însoţesc echipamentele din import. În cazul în
care nici producătorul, nici reprezentantul sau autorizat nu au sediul în România sau într-un stat membru al
Uniunii Europene, obligaţia de a deţine dosarul tehnic de conformitate revine persoanei responsabile cu
introducerea pe piaţa a echipamentului electric.
(4) Conformitatea echipamentului electric de joasa tensiune cu cerinţele prezentei hotărâri trebuie certificata
printr-o declaraţie de conformitate emisa de producător ori de reprezentantul sau autorizat stabilit în
România sau într-un stat membru al Uniunii Europene, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5.
Art. 8. - (1) Producătorul sau reprezentantul sau autorizat stabilit în România sau într-un stat membru al
Uniunii Europene aplica într-un mod vizibil, uşor lizibil si durabil marcajul CE pe echipamentul electric de
joasa tensiune, ambalaj, instrucţiuni de exploatare sau pe certificatul de garanţie.
(2) În cazul în care echipamentului electric de joasa tensiune îi sunt aplicabile si alte reglementari care
prevăd aplicarea marcajului CE, marcajul va trebui sa ateste conformitatea cu prevederile tuturor acestor
reglementari.
(3) În cazul în care una sau mai multe dintre aceste reglementari permit producătorului, pentru o perioada de
tranziţie, sa aleagă reglementările aplicabile, marcajul CE va indica conformitatea numai cu reglementările
aplicate de producător. În acest caz datele de identificare a reglementarilor aplicate, aşa cum au fost ele
publicate în Jurnalul Oficial al Comunitarilor Europene, trebuie sa fie menţionate în documentele, notele sau
instrucţiunile prevăzute de reglementari si care însoţesc echipamentele electrice.
(4) Se interzice aplicarea pe echipament a oricărui marcaj asemănător cu marcajul CE, care ar putea induce
în eroare organele de control sau utilizatorii. Este admisa totuşi aplicarea altui marcaj pe echipamentul
electric de joasa tensiune, pe ambalaj, pe instrucţiunile de prezentare sau pe certificatul de garanţie, cu
condiţia ca vizibilitatea si lizibilitatea marcajului CE sa nu fie diminuate.
(5) Atunci când organele de control constata ca marcajul CE a fost aplicat nejustificat, producătorul ori
reprezentantul sau autorizat stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene va fi obligat sa
ia toate masurile pentru ca aceasta încălcare sa înceteze, iar echipamentul electric de joasa tensiune sa se
supună prevederilor referitoare la acest marcaj, conform prevederilor art. 7 alin. (1).
(6) Daca neconformitatea prevăzuta la alin. (5) continua, organele de control vor restricţiona sau vor
interzice, după caz, introducerea pe piaţa a echipamentului electric de joasa tensiune, în conformitate cu
procedura prevăzuta la art. 6.
Art. 9. - (1) Recunoaşterea laboratoarelor si/sau a organismelor pentru evaluarea conformităţii cu cerinţele
esenţiale de securitate din domeniul echipamentelor electrice de joasa tensiune se face, după caz, de
Ministerul Industriei si Resurselor sau de Ministerul Muncii si Solidarităţii Sociale, pe baza unei metodologii
de evaluare proprii, aprobata prin ordin al ministrului autoritarii respective.
(2) Listele organismelor/laboratoarelor recunoscute în condiţiile prevăzute la alin. (1) se aproba prin ordin al
ministrului industriei si resurselor si, după caz, al ministrului muncii si solidarităţii sociale si se actualizează
periodic.
(3) Listele cuprinzând organismele recunoscute în condiţiile prevăzute la alin. (1) pentru efectuarea

32 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


rapoartelor de încercări, prevăzute la art. 7 alin. (2), inclusiv modificările si/sau actualizările acestora, se
transmit de Ministerul Industriei si Resurselor sau Ministerul Muncii si Solidarităţii Sociale, după caz, statelor
membre ale Uniunii Europene si Comisiei Europene.

Art. 10. - (1) Constituie contravenţii următoarele fapte si se sancţionează astfel:


a) nerespectarea cerinţelor esenţiale de securitate prevăzute la art. 2 alin. (3), cu amenda de la 50.000.000
lei la 100.000.000 lei, retragerea de pe piaţa si/sau interzicerea utilizării si introducerii pe piaţa a
echipamentelor electrice de joasa tensiune neconforme;
b) nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1) si ale art. 13 alin. (2), cu amenda de la 25.000.000 lei la
50.000.000 lei, retragerea de pe piaţa si/sau interzicerea introducerii pe piaţa a produselor nemarcate sau
marcate incorect;
c) nerespectarea prevederilor anexei nr. 4, cu amenda de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei si interzicerea
comercializării produselor pana la o data stabilita de organele de control prevăzute la art. 11 împreuna cu
producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia sau cu importatorul, după caz, pentru eliminarea
neconformităţii;
d) nerespectarea îndeplinirii permanente de câtre organismele recunoscute a cerinţelor minime prevăzute de
Legea nr. 608/2001, cu amenda de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei si retragerea certificatului de
recunoaştere de câtre autoritatea competenta care l-a emis.
(2) Constatarea contravenţiilor si aplicarea sancţiunilor contravenţionale se fac de personalul anume
împuternicit de Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor pentru echipamentele destinate
consumatorilor si de Inspecţia Muncii, pentru echipamentele tehnice.
Art. 11. - Contravenţiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările ulterioare.
Art. 12. - Prevederile prezentei hotărâri nu se aplica echipamentelor electrice de joasa tensiune destinate
exportului în tari altele decât cele care fac parte din Uniunea Europeana.
Art. 13. - (1) Pana la data intrării în vigoare a Protocolului european privind evaluarea conformităţii si
acceptarea produselor industriale - PECA, se admite introducerea pe piaţa atât a echipamentelor electrice
de joasa tensiune cu marcaj CE, cat si a celor cu marcajul naţional de conformitate CS, în condiţiile
prevăzute de prezenta hotărâre.
(2) Se interzice, în condiţiile prevăzute de prezenta hotărâre, aplicarea pe echipamentele electrice de joasa
tensiune, concomitent, a marcajului CE si a marcajului CS.
(3) Prevederile prezentei hotărâri referitoare la marcajul CE se aplica si marcajului CS.
Art. 14. - (1) Pana la data intrării în vigoare a Protocolului european privind evaluarea conformităţii si
acceptarea produselor industriale - PECA, se admite introducerea pe piaţa a echipamentelor electrice de
joasa tensiune cu marcaj CS, aplicat în condiţiile prevăzute de prezenta hotărâre pentru marcajul CE.
Elementele de identificare a marcajului CS sunt în conformitate cu prevederile Legii nr. 608/2001 si sunt
prevăzute în anexa nr. 3 lit. B.
(2) În cazul în care echipamentului electric de joasa tensiune îi sunt aplicabile si alte reglementari care
prevăd aplicarea marcajului CS, acest marcaj trebuie sa ateste conformitatea cu prevederile tuturor acelor
reglementari.
Art. 15. - (1) Responsabilităţile producătorului, reprezentantului sau autorizat sau ale importatorului, în
legătura cu echipamentele electrice de joasa tensiune introduse pe piaţa cu marcaj CS, sunt aceleaşi cu cele
prevăzute de prezenta hotărâre pentru echipamentele electrice de joasa tensiune cu marcaj CE.
(2) Sancţiunile si masurile prevăzute la art. 10 alin. (1) se aplica si în cazul echipamentelor electrice de joasa
tensiune introduse pe piaţa cu marcaj CS.
Art. 16. - Începând cu data de 1 ianuarie 2007, vor fi admise la comercializare numai echipamentele
electrice de joasa tensiune care poarta marcajul CE.
Art. 17. - Anexele nr. 1-5 fac parte integranta din prezenta hotărâre.
Art. 18. - (1) Prezenta hotărâre intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. 6 alin. (4), care intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2007, si
ale art. 9 alin. (3), care se aplica de la data intrării în vigoare a Protocolului european privind evaluarea
conformităţii si acceptarea produselor industriale - PECA.
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 567/2002 privind
asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasa tensiune, publicata în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 458 din 27 iunie 2002, precum si orice alte dispoziţii contrare.

Bucureşti, 18 aprilie 2003.


Nr. 457
modificata si completata prin Hotărârea de Guvern 1514/2003

33 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


ANEXA Nr. 1 - CERINTE ESENTIALE
de securitate pentru echipamentul electric de joasa tensiune
1. Condiţii generale
a) Caracteristicile principale, indicaţiile de recunoaştere si de respectare, care vor asigura funcţionarea
echipamentului electric de joasa tensiune în siguranţa si în scopurile pentru care a fost fabricat, trebuie sa fie
marcate pe echipament sau, daca aceasta nu este posibil, într-un document însoţitor.
b) Denumirea producătorului, firmei sau marca înregistrata trebuie sa fie aplicate în mod vizibil si lizibil pe
echipamentul electric de joasa tensiune sau, daca nu este posibil, pe ambalaj.
c) Echipamentul electric de joasa tensiune, precum si componentele sale trebuie sa fie fabricate astfel încât
sa poată fi asamblate si conectate sigur si corect.
d) Echipamentul electric de joasa tensiune trebuie sa fie proiectat si fabricat astfel încât sa se asigure
protecţia împotriva riscurilor prevăzute la pct. 2 si 3, condiţionat de utilizarea si întreţinerea adecvata
scopului pentru care a fost fabricat.
2. Protecţia împotriva riscurilor ce pot rezulta ca urmare a montării si utilizării echipamentului electric de
joasa tensiune
Masurile de natura tehnica trebuie sa fie prescrise cu respectarea cerinţelor prevăzute la pct. 1, pentru a se
asigura ca:
a) persoanele si animalele domestice sunt protejate corespunzător fata de pericolul rânirilor fizice sau de alta
natura care pot fi cauzate de contactul electric direct ori indirect;
b) nu se produc încălziri, radiaţii sau arcuri electrice periculoase;
c) persoanele, animalele domestice si bunurile mobile si imobile sunt protejate corespunzător împotriva
pericolelor de natura neelectrica ce pot fi cauzate de echipamentul electric de joasa tensiune, aşa cum
rezulta din experienţa;
d) izolaţia este corespunzătoare unor cerinţe previzibile.
3. Protecţia împotriva riscului cauzat de influente externe asupra echipamentului electric de joasa tensiune
Masurile tehnice trebuie luate cu respectarea cerinţelor prevăzute la pct. 1, pentru a se asigura ca:
a) echipamentul electric de joasa tensiune satisface cerinţele previzibile de natura mecanica astfel încât
persoanele, animalele domestice si proprietatea sa nu fie puse în pericol;
b) echipamentul electric de joasa tensiune este rezistent la influente de natura nemecanica în condiţii
previzibile de mediu, astfel încât persoanele, animalele domestice si proprietatea sa nu fie puse în pericol;
c) echipamentul electric de joasa tensiune nu periclitează persoanele, animalele domestice si proprietatea în
condiţii previzibile de suprasarcini.

ANEXA Nr. 2
ECHIPAMENTE SI FENOMENE FIZICE
care nu sunt supuse prevederilor prezentei hotărâri

1. Echipament electric pentru utilizare în atmosfera exploziva


2. Echipament electric pentru utilizare radiologica si medicala
3. Componente electrice pentru lifturi de mărfuri si de persoane
4. Contoare de energie electrica
5. Fise si prize de uz casnic
6. Sisteme de supraveghere cu gard electric
7. Interferente radioelectrice
8. Echipamente electrice specializate, utilizate pe nave, avioane sau calea ferata, care se supun prevederilor
elaborate de organizaţiile internaţionale la care România este parte
9. Echipamente furnizate ca obiecte de muzeu, însoţite de documente corespunzătoare în acest sens.

ANEXA Nr. 3

A. Marcajul de conformitate CE
1. Marcajul de conformitate CE este format din literele C si E, având următoarea forma:

34 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Marcajul CE
Daca marcajul CE este redus sau mărit, proporţiile date în desenul de mai sus trebuie sa fie respectate.
2. Marcajul CE trebuie sa aibă o înălţime de cel puţin 5 mm, cu excepţia cazurilor când aceasta nu este
posibil, ţinându-se seama de natura aparatelor.
B. Marcajul de conformitate CS
Marcajul de conformitate CS este format din literele C si S, cu forma prezentata în figura următoare:

Marcajul CS
NOTA:
- fontul (stilul literei): Trimes Nev Roman - corp 36;
- diametrul cercului: 20 mm.
În cazul în care marcajul CS trebuie sa fie mărit sau micşorat, este necesar sa se respecte proporţiile
prezentate în figura de mai sus. Componentele C si S ale marcajului CS trebuie sa aibă aceeaşi dimensiune
pe verticala, dar nu trebuie sa fie mai mica de 5 mm.

ANEXA Nr. 4
CONTROLUL INTERN AL PRODUCTIEI

1. Producătorul ori reprezentantul sau autorizat stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii
Europene asigura si declara ca echipamentele electrice de joasa tensiune satisfac cerinţele de securitate
care sunt aplicabile. Producătorul ori reprezentantul sau autorizat stabilit în România sau într-un stat
membru al Uniunii Europene trebuie sa fixeze marcajul CE pe fiecare produs si sa întocmească în scris o
declaraţie de conformitate. Modelul declaraţiei de conformitate este prevăzut în anexa nr. 5.
2. Producătorul ori reprezentantul sau autorizat stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii
Europene este obligat sa întocmească un dosar tehnic de conformitate care va fi prezentat spre examinare,
la cerere, organismelor de control.
3. Dosarul tehnic de conformitate trebuie sa ateste conformitatea echipamentului electric de joasa tensiune
cu principalele cerinţe de securitate si, în măsura în care este relevant, sa fie acoperita proiectarea,
producerea si funcţionarea acestuia.
4. Dosarul tehnic de conformitate va cuprinde:
a) descrierea generala a echipamentului electric de joasa tensiune;
b) instrucţiuni de exploatare, manual de utilizare;
c) desene de proiectare si de fabricaţie, scheme ale componentelor, subansamblurilor, circuitelor;
d) descriere si explicaţii necesare pentru înţelegerea celor prezentate la lit. c);
e) rezultatele calculelor de proiectare, controale efectuate etc.;
f) lista cuprinzând standardele ce se aplica integral sau parţial si descrierea soluţiilor aplicate pentru a
satisface cerinţele esenţiale de securitate în situaţia neaplicării integrale a standardelor;
g) rapoarte de încercări;
h) declaraţie de conformitate, în copie, inclusiv traducerea legalizata în limba romana pentru echipamentele
electrice de joasa tensiune din import.
5. Dosarul tehnic de conformitate trebuie ţinut la dispoziţia organelor de control minimum 10 ani de la data
fabricaţiei ultimului echipament electric de joasa tensiune. Atunci când este cazul, în măsura în care
organele de control considera necesar pentru înţelegerea conţinutului, acestea pot solicita traducerea în

35 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


limba romana a unor documente. În cazul în care producătorul ori reprezentantul sau autorizat nu este
stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene, obligaţia de a păstra documentaţia tehnica
revine persoanei responsabile cu introducerea echipamentului electric de joasa tensiune pe piaţa
româneasca.
6. Producătorul trebuie sa ia masurile necesare pentru ca procesul de producţie sa asigure conformitatea
echipamentului electric de joasa tensiune fabricat cu documentaţia tehnica prezentata la pct. 4 si cu cerinţele
esenţiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1.

ANEXA Nr. 5
DECLARATIE DE CONFORMITATE
(model)
Noi, ..........................................................................................
(denumirea si sediul producătorului ori reprezentantului sau autorizat cu sediul în România într-un stat
membru al Uniunii Europene)
declaram pe propria răspundere ca echipamentul
..............................................................................................................................................,
(denumirea, tipul sau modelul, numărul lotului si al seriei)
produs de ....................................................................................,
(denumirea si sediul producătorului)
la care se refera aceasta declaraţie, respecta cerinţele de protecţie si este în conformitate cu următorul/
următoarele standard/standarde sau cu alt/alte document/documente normativ/ normative:
...............................................................................................
(titlul si/sau numărul, ediţia si data publicării standardului/standardelor
sau al altui/altor document/documente normativ/normative, emitentul acestor documente)
Locul si data emiterii declaraţiei ............................................................

............................................. .................................
(funcţia si numele persoanei autorizate sa îl (locul si data emiterii)
reprezinte pe emitentul declaraţiei) .................................
(semnătura si stampila)

36 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


1.12. PROBLEME DE EXAMEN
Î. Care sunt categoriile de mijloace de protecţie destinate protecţiei personalului cure lucrează în instalaţii
electrice ?
R. Mijloacele de protecţie folosite de personalul care lucrează în instalaţii electrice sunt:
o mijloace de protecţie electroizolante pentru protejarea contra electrocutării (prin izolarea
personalului faţă de părţile aflate sub tensiune );
o mijloace de protecţie pentru verificarea prezenţei sau lipsei tensiunii (indicatoarele mobile
de tensiune );
o mijloace de protecţie pentru asigurarea personalului contra apariţiei accidentale a tensiunii
la locul de muncă ( garniturile mobile de scurtcircuitare a fazelor şi legarea lor la pământ);
o mijloace de protecţie pentru delimitarea fizică a zonelor protejate şi a zonelor de lucru;
o mijloace de proiecţie, de avertizare şi semnalizare vizuală (indicatoare de securitate,
banderole avertizoare şi semnalizatoare rutiere):
o mijloace de protecţie contra acţiunii arcului electric, a produselor de ardere, a traumatismelor
şi a acţiunii agenţilor chimici (ochelari de proiecţie, măşti de gaze, căşti de protecţie, mănuşi şi
cizme antiacide).

Î. Care sunt mijloacele de protecţie electroizolante ?


R .Mijloacele de protecţie electroizolante sunt:
o prăjinile electroizolante;
o cleştii electroizolant ;
o sculele cu mânere electroizolante;
o mănuşile electroizolante;
o cizmele, şoşonii şi galoşii electroizolanţi;
o platformele electroizolante;
o covoraşele şi preşurile electroizolante.

Î. Ce obligaţie are personalul care execută lucrări în ceea ce priveşte dotarea cu mijloace de protecţie
necesare?
R. Să solicite dotarea ca mijloacele de protecţie necesare, refuzând executarea lucrărilor în cazul în care nu i
se asigura această dotare.

Î. Ce obligaţie are personalul care execută lucrări în instalaţiile electrică înainte de fiecare folosire a unui
mijloc de protecţie ?
R. Să facă o revizie exterioară a mijlocului de protecţie, verificând:
o starea generală, lipsa defectelor exterioare şi curăţenia ( mijlocul de protecţie va fi curăţat şi şters
de praf sau de eventualele urme de cărbune ,de creion etc.). Pe suprafeţele exterioare şi interioare
ale mânuşilor, galoşilor etc.) nu trebuie să existe bavuri, crăpături sau incluziuni străine. În cazul în
care mijlocul de protecţie nu corespunde, el va fi imediat scos din uz;
o tensiunea la care este permisă folosirea mijlocului de protecţie, fiind interzisă folosirea lui pentru
tensiuni în afara celei prescrise;
o dacă s-a depăşit termenul încercării periodice, se interzice să se folosească mijloace de protecţie
ale căror termene de verificare au expirat, ele trebuind să fie imediat scoase din uz.

Î. Când trebuie încercate în laboratoare de specialitate mijloacele de protecţie electroizolante ?


R. Mijloacele de protecţie electroizolante se încearcă în laboratoare de specialitate în următoarele
situaţii:
-înainte de darea la folosinţă, la eliberarea din magazie;
-periodic, la termenele prescrise în normele de securitate a muncii ;
-după flecare reparaţie sau înlocuire a unor părţi ale mijlocului de protecţie;
-ori de câte ori există îndoieli asupra stării tehnice a mijlocului de protecţie sau când apar semne
vizibile de deteriorare a acestuia.

Î. Cum se poate cunoaşte dacă mijlocul de proiecţie a fost verificat în termen ?


R. Efectuarea în termen a verificării se confirmă atât prin buletin de încercare al mijlocului de protecţie
respectiv (eliberat de laborator), cât şi prin aplicarea direct pe mijlocul de protecţie a unei ştampile sau a
unei etichete având următorul cuprins :
Nr. ……….. Se poale folosi la instalaţii de………………………………………………
Expiră la data de……………………………………………………………………………

37 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Î. La ce intervale de timp trebuie verificate (încercate electric în laborator) mijloacele de protecţie
electroizolante ?
R. Un an pentru : prăjini electroizolante de înaltă tensiune, cleşte electroizolant de înaltă tensiune,
indicatoare de înaltă tensiune, indicatoare de corespondenţă a fazelor, plăci si teci electroizolante de înaltă
tensiune, mănuşi electroizolante de înaltă tensiune;
- 6 luni pentru : mănuşi electroizolante de joasă tensiune, cizme electroizolante , covoare
electroizolante mobile, platforme electroizolante.

Î. La ce operaţii se folosesc prăjinile electroizolante ?


R. Prăjinile electroizolante se folosesc pentru :
-acţionarea directă a separatoarelor care nu au alte posibilităţi de acţionare;
-montarea şi demontarea garniturilor mobile de scurtcircuitare a fazelor şi de legare la pământ (în
instalaţiile scoase de sub tensiune ):
-măsurări şi încercări executate ca diverse aparate la instalaţii sub tensiune sau la instalaţii scoase
de sub tensiune.

Î. De câte feluri sunt cleştii electroizolanţi ?


R. De două feluri:
-cleşti electroizolant pentru măsurarea curentului care trece printr-un conductor sau bară (fără a se
întrerupe curentul);
-cleşti electroizolanţi pentru diverse mânere.

Î. La ce operaţii se folosesc cleştii electroizolanţi de manevră?


R. Cleştii electroizolanţi de manevră se folosesc pentru :
- montarea şi demontarea siguranţelor în instalaţiile care nu pot fi scoase de sub tensiune ;
- montarea şi demontarea pălăriilor electroizolante de cauciuc, precum şi pentru alte operaţii.

Î. Ce fel de mijloace de protecţie constituie mânuşile, cizmele, şoşonii, galoşii, covoraşele, preşurile si
platformele electroizolante ?
R. Acestea sunt mijloace de protecţie auxiliare care, singure, nu asigură protecţia celui care le foloseşte; ele
se folosesc întotdeauna asociate cu unul sau mai multe elemente electroizolante. Astfel, în cazul folosirii
mănuşilor electroizolante de exemplu, trebuie folosite şi scule electroizolante , covoraşe sau platforme
electroizolante, cizme sau galoşi electroizolanţi etc.

Î. Ce fel de scule sunt permise Ia executarea lucrărilor în instalaţiile electrice?


R. Sunt permise numai scule cu mânere electroizolante, fabricate special în acest scop, în conformitate cu
standardele sau normele interne de fabricaţie. Ele singure nu asigură protecţia necesară şi suficientă. Sculele
electroizolante vor fi totdeauna folosite concomitent cu alte mijloace de protecţie auxiliare.

Î. Ce fel de mijloc de protecţie sunt garniturile mobile de scurt legare la pământ ?


R. Cel mai sigur mijloc de protecţie împotriva apariţiei accidentate a tensiunii la locul de muncă datorată
conectărilor greşite, a tensiunilor induse de la altă linie electrică sau a descărcărilor atmosferice.

Î. Care sunt părţile componente ale unei garnituri mobile de scurtcircuitare şi legare la pământ?
R. Acestea sunt următoarele:
-conductoarele pentru scurtcircuitarea fazelor;
-conductorul pentru legare la pământ;
-clemele pentru racordarea conductorului garniturii la conductele de fază ale instalaţiei şi la pământ.

Î. Ce condiţii constructive trebuie să îndeplinească o garnitură mobilă de scurtcircuitare şi legare la pământ ?


R. Condiţiile constructive pe care trebuie să le îndeplinească o garnitură mobilă de scurtcircuitare şi legare
la pământ sunt:
-conductoarele pentru scurtcircuitarea fazelor trebuie să fie din bare de cupru sau din conductoare
2
flexibile neizolate de cupru, având secţiunea de minim 25 mm ;
-conductorul pentru legarea la pământ trebuie să fie din cupru flexibil neizolat, cu secţiunea de
2
minimum 25 mm ;
-clemele de racordare trebuie să fie de o construcţie robustă, pentru a nu fi smulse de pe conductoare
în urma eforturilor dinamice la scurtcircuitare ,
Ele trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de prindere de prăjina de manevră

38 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


- îmbinările tuturor elementelor trebuie executate prin sudare sau prin buloane cu lipire ulterioară. Este
interzisă folosirea lipiturilor numai la îmbinări;
- protejarea conductoarelor poate fi eventual asigurată printr- o cămaşă electroizolantă
transparentă.

Î. Cum se montează într-o instalaţie o garnitură mobilă de legare la pământ şi în scurtcircuit, denumită uzual
scurtcircuitor ?
R. Ca regulă generală, scurtcircuitorul se montează numai după verificare lipsei de tensiune în instalaţia
respectivă. Ordinea de efectuare a operaţiilor de legare este următoarea:
-se leagă mai întâi la pământ clema scurtcircuitorului destinată acestui scop ;
-se verifică lipsa de tensiune - cu indicatorul - pe fiecare fază;
- se aplică pe rând clemele scurtcircuitorului pe fiecare fază.
La demontare, operaţiile se efectuează invers. Se scot mai întâi clemele de pe conductoarele de fază ale
instalaţiei, la care au fost montate, şi numai după aceasta se desface şi legătura la pământ. În cazul liniilor
electrice aeriene legarea la pământ se poate face la stâlpii metalici ( dacă aceştia sunt prevăzuţi cu priză de
legare la pământ) sau Ia o priză făcută temporar, prin baterea unui electrod din ţeava zincată cu diametrul de
minimum 25 mm, la o adâncime de 1 m.
Scurtcircuitoarele se montează pe fiecare parte a instalaţiei scoasă de sub tensiune, de unde ar putea
reapărea tensiunea, astfel încât zona protejată să fie încadrată cu scurtcircuitoare .
Montarea scurtcircuitorului se face luându-se în prealabil toate măsurile de protecţie (folosirea de
indicatoare de tensiune, de prăjini electroizolante, mănuşi electroizolante etc.).

Î. Ce mijloace de protecţie se folosesc pentru delimitarea fizică a zonelor protejate şi a zonelor de lucru (în
scopul prevenirii accidentelor)?
R. Se folosesc scurtcircuitoare panouri şi paravane mobile, garnituri electroizolante, împrejmuiri mobile şi
semnalizări mobile.

Î. Unde se montează garniturile electroizolante şi de câte feluri sunt ?


R. Garniturile electroizolante se montează atât direct pe părţile aflate sub tensiune ale instalaţiilor, cât şi
pe acele părţi scoase de sub tensiune care ar putea veni accidental în contact cu părţi ale instalaţiilor
rămase sub tensiune. Ele îndeplinesc, simultan, atât rolul de delimitare materială a zonei protejate, cât şi
rolul de protecţie directă a executanţilor de lucrări împotriva venirii în contact cu elementele aflate sub
tensiune ale instalaţiilor.
După locul şi tensiunea la care se folosesc, garniturile electroizolante se numesc:
-degetare electroizolante;
-pălării electroizolante ;
-profile electroizolante pentru conductoare;
-teci electroizolante;
-foi electroizolante.

Î. Care sunt mijloacele de protecţie de avertizare şi de semnalizare vizuală ?


R. Acestea sunt:
-indicatoare de securitate;
-banderole indicatoare;
-indicatoare rutiere.

Î. Unde trebuie să existe indicatoare de securitate şi cum sunt ele clasificate?


R. Indicatoarele de securitate trebuie să existe în instalații, atât în regim normal, cât şi în cazul executării de
lucrări. Ele se clasifică:
- după rolul pe care îl îndeplinesc;
- după forma constructivă;
- după conţinut.

Î. După rolul pe care îl îndeplinesc, câte feluri de indicatoare de securitatea sunt?


R. Indicatoarele de securitate sunt de următoarele tipuri:
- de interzicere (a unor acţiuni care ar putea conduce la accidentare);
- de avertizare (a pericolului pe care îl reprezintă apropierea de elemente aflate sub tensiune);
- de siguranţă (atenționarea că au fost luate unele măsuri înainte de începerea lucrului, indicând
admiterea unor acţiuni);
- de informare (locurile unde se păstrează mijloacele de protecţie).

39 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Î. Care sunt formele şi culorile indicatoarelor de securitate ?
R. Formele şi culorile indicatoarelor de securitate sunt:
- indicatoarele de interzicere sunt în formă de disc, cu chenarul roşu şi fondul alb (pe care se înscriu
în negru semnele sau textele);
- indicatoarele de avertizare sunt în formă de triunghi isoscel, chenarul negru şi fondul galben (pe care
se înscriu în alb semnele sau textele).
- indicatoarele de siguranţă sunt în formă de dreptunghi, fără chenar şi cu fondul verde (pe care se
înscriu în negru semnele sau textele);
- indicatoarele de informare sunt în formă de dreptunghi, fără chenar şi cu fondul albastru.

Î. Ce indicatoare mobile se montează la locurile în care s-a realizat scoaterea de sub tensiune a unei
instalații?
R. Se montează - după caz - indicatoarele mobile de interzicere, cu următorul conţinut:
- Nu închide ! Se lucrează!
- Nu închide ! Se lucrează pe linie!
- Nu închide ! Încercări de tensiune mărită! Pericol de moarte!

Î. Unde se montează permanent (fix) indicatorul de avertizare cu semnul săgeată "Sub tensiune! Pericol de
moarte !"?
R. Acest indicator se montează:
- pe toate îngrădirile permanente, montate încă din construcţie instalații sau echipamente
electrice,
prezentând pericol de accidentare;
- pe toate uşile de acces în încăperi, nişe şi firide, în care sunt montate instalaţii electrice de joasă
tensiune.

Î. Ce fel de indicatoare se montează pe suporţii (stâlpii) liniilor electrice aeriene ?


R. Se montează indicatoare de interzicere fixe, montate la 2,20 m de la sol, având următorul cuprins: "Nu
atingeţi stâlpii, nici firele, chiar căzute la pământ! Pericol de moarte!".

Î. Cine poate ridica indicatoarele de securitate inscripţionate care interzic închiderea sau manevrarea unui
aparat sau dispozitiv ce poate repune în funcţiune o instalaţie ?
R. Numai persoana care le-a montat sau personalul din tura următoare (dacă există serviciu de tură). De
menţionat că asemenea indicatoare de securitate trebuie prevăzute cu un cartuş sau cu un mijloc de
prindere a unei etichete pe care să se scrie numele celui ce a montat indicatorul şi data montării.

Î. La care lucrări se folosesc ochelarii de protecţie ?


R. Ochelarii de protecţie se folosesc la următoarele lucrări:
- la înlocuirea siguranțelor ;
- la tăierea cablurilor şi la deschiderea cutiilor terminale şi a manșoanelor de racord ale cablurilor,
- în timpul sudării cablurilor şi al turnării masei de cablu în cutiile terminale şi la manșoanele de racord
ale cablurilor;
- la umplerea acumulatoarelor, la alezarea şi rectificarea inelelor şi colectoarelor maşinilor electrice
rotative etc.
- la alte lucrări precizate în norme.

Î. Este admisă folosirea sculelor personale pentru lucrări în instalaţiile electrice ?


R. Nu este admisă folosirea sculelor personale, chiar dacă starea lor ar fi corespunzătoare (cu excepţia
sculelor cu mânere electroizolante, care intră în categoria mijloacelor de protecţie).

Î. În ce locuri de muncă este obligatorie folosirea tensiunii de 24 V ?


R. În acele locuri de munca foarte periculoase din punctul de vedere al manipulării uneltelor electrice
portative în care există cel puţin unul din următorii factori:
- pardoseală bună conducătoare (pământ, beton, pardoseală umedă etc.)
- mase metalice în legătură cu pământul pe o suprafaţă până la 60% din zona de manipulare;
- umiditate relativă a aerului, cuprinsa între 75-97 %;
- temperatură între 25-30°C;
- praf bun conducător (pilitură metalică, oxizi metalici etc.).

40 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Î. În ce locuri de muncă este obligatorie folosirea tensiunii de 12 V ?
R. În acele locuri foarte periculoase în care există cel puţin unul din următorii factori:
- umiditatea relativă a aerului peste 97 %;
- temperatura peste 30°C;
- mase metalice în legătură cu pământul pe o suprafaţă de peste 60% din zona de manipulare;
- gaze sau lichide.

Î. Pot fi folosite autotransformatoarele sau rezistenţele pentru obţinerea tensiunilor reduse în cazul
uneltelor electrice portative ?
R. Este interzisă folosirea de autotransformatoare sau de rezistenţe pentru obţinerea de tensiuni reduse
în scopul asigurării protecţiei. Pentru obţinerea unei tensiunii reduse pot fi folosite numai transformatoare
de construcţie specială (cu înfăşurările montate pe braţe separate ale miezului sau montate cap la cap şi
bine izolate între ele), având miezul şi carcasa legate la instalaţia de protecţie, prin legare la nul sau la
pământ, după caz, acumulatoare, elemente galvanice sau convertizoare.

Î. Este admisă legarea carcaselor uneltelor electrice portative la instalaţiile de protecţie prin legare la
pământ sau la nul?
R. Este interzisă legarea carcasei uneltelor electrice portative la instalaţii de protecţie prin legare Ia pământ
sau la nul.

Î. Se admite folosirea de unelte electrice portative alimentate la tensiuni normale ?


R. Se admite folosirea unor astfel de unelte, dar cu respectarea condiţiilor stabilite în acest scop prin
normele de securitate a muncii în instalaţiile electrice .

Î. Ce fel de lămpi portative pot fi folosite la lucrări ?


R. Numai lămpi portative speciale, a căror construcţie nu permite atingerea de către purtător a părţilor
conducătoare de curent. Este interzisă folosirea de lămpi improvizate. Dulia lămpilor trebuie să fie fixată de
un mâner special executat dintr-un material electroizolant rezistent la căldură şi umezeală. Lampa portativă
trebuie să fie prevăzută cu glob de sticla şi protejată cu o plasă metal.

Î. Ce mijloace de protecţie se folosesc în mod obligatoriu la manevrarea aparatelor de comandă manuală


(întrerupătoare, separatoare), ca şi la manevrarea separatoarelor cu prăjina electroizolantă?
R. Se folosesc următoarele mijloace :
- mănuşi electroizolante şi cască de protecţie, în cazul aparatajului montat în interior;
- mănuşi electroizolante , cizme electroizolante şi cască de protecţie , în cazul aparatajului montat în
exterior. Se recomandă a se folosi - după caz – în afara celor de mai sus, şi podeţul electroizolant sau
covoraşul de cauciuc electroizolant .

Î. Cum se execută manevrarea separatoarelor aeriene monopolare de pe stâlpii liniilor electrice aeriene cu
prăjina (ştangă) electroizolantă ?
R. Executantul trebuie să se urce pe stâlp cu cârlige de urcat, să se sprijine pe ambele cârlige şi să se
fixeze cu centura de siguranţă; el trebuie să poarte mănuşi electroizolante şi cască de protecţie, iar distanţa
între corpul său şi cea mai apropiată parte a instalaţiei aflată sub tensiune să fie de minimum 3 m.

Î. Ce mijloace de protecţie se folosesc la manevrarea sub tensiune a siguranţelor din instalaţiile de joasă
tensiune ?
R. Se folosesc următoarele mijloace : mănuşi electroizolante pentru joasă tensiune, ochelari de protecţie,
cască de protecţie şi mâner de manevră pentru cazurile în care tipul siguranţei impune aceasta ( mare
putere de rupere).

Î. Ce măsuri de securitate trebuie luate la lucrările ce se execută cu scoaterea parţială sau totală de sub
tensiune ?
R. La acest tip de lucrări se iau următoarele măsuri de securitate a muncii:
- scoaterea de sub tensiune a instalației;
- blocarea dispozitivelor de acţionare-comandă în poziția "deschis" şi montarea indicatoarelor de
interzicere (cu caracter de blocare);
- verificarea lipsei de tensiune ;
- legarea instalaţiei la pământ şi în scurtcircuit;
- delimitarea materială de protecţie a zonei protejate;
- delimitarea materială de protecţie a zonei de lucru.

41 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Î. Când se consideră ca fiind blocate - în scop de proiecţie - dispozitivele de acţionare-comandă din
instalaţiile electrice ?
R. În cazul în care blocarea s-a realizat cu un mijloc sigur contra acţionării voite sau accidentale a acelor
dispozitive ( de exemplu, lacăte, scoaterea siguranţelor de la ambele capete ale circuitului etc.) şi după
ce s-au montat pe acele dispozitive indicatoare de interzicere.

Î. Este admisă executarea de lucrări într-o parte a instalaţiei sau la un echipament scos de sub tensiune
numai prin întrerupător.
R. Este interzis să se execute lucrări la o instalaţie electrică scoasă de sub tensiune numai prin
întrerupător.

Î. Cum se verifică lipsa tensiunii dintr-o instalaţie electrică?


R. Lipsa tensiunii dintr-o instalaţie se verifică cu ajutorul aparatelor portabile de măsurat, al indicatoarelor
mobile de tensiune şi al detectoarelor de tensiune. În cazul liniilor aeriene cu simplu circuit, nesituate în
vecinătatea altor instalaţii sub tensiune, este admisă verificarea lipsei de tensiune prin aruncarea pe aceste
2
linii a unui conductor flexibil de 6-10 mm , cu ajutorul unui dispozitiv mecanic de lansare (puşca de lansare).
Aruncarea conductorului cu mână este interzisă.

Î. Ce instalaţii trebuie scoase de sub tensiune faţă de locurile în care se lucrează ?


R. Se scot următoarele instalații:
- părţile de instalații la care se va lucra;
- parțile de instalații care se găsesc la o distanţă mai mică de :
. 0.7 m, pentru tensiuni între 1 kV şi 10 kV;
. 0,8 m, pentru tensiuni de 15 kV şi 20 kV;
. 0,9 m, pentru tensiunea de 35 kV;
. 1,1 m, pentru tensiunea de 60 kV;
. 1,5 m, pentru tensiunea de 110 kV;
. 2,4 m, pentru tensiunea de 220 kV;
. 3,7 m, pentru tensiunea de 400 kV.
Distanţele de mai sus sunt cele la care se pot apropia executanţii (sau uneltele acestora) în timpul
executării lucrărilor faţă de părţile aflate sub tensiune sau de elementele izolatoare ale acestora;
- părţile de instalaţii aflate la distanţe şi mai mari decât cele de mai sus, dar care, prin natura
lucrărilor, trebuie scoase de sub tensiune. Părţile instalaţii aflate la distanţe egale sau mai mari decât cele
de mai sus pot râmăm sub tensiune, cu condiţia ca ele să fie îngrădite în conformitate cu normele.
În cazul lucrărilor în instalaţii de joasă tensiune distanţele nu se normează dar îngrădirile se aplică
conform normelor.

Î. Când se consideră că o instalaţie este scoasă de sub tensiune ?


R. Numai când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- sunt făcute separaţiile vizibile de fiecare parte a locului de muncă prin întreruperea căilor de curent;
- sunt luate măsurile care înlătură posibilitatea reapariţiei tensiunii în instalaţie sau la partea de
instalaţie în care se lucrează.

Î. Ce măsuri organizatorice sunt necesare pentru executarea lucrărilor în instalaţiile electrice în funcţiune ?
R. a) Îndeplinirea formelor de lucra prin :
- emiterea unei autorizaţii de lucru;
- consemnarea în evidenţele operative ale lucrărilor ce fac obiectul atribuţiilor de serviciu sau al
instrucţiunilor tehnice interne;
- transmiterea verbală sau telefonică a unei dispoziţii pentru anumite categorii de lucrări
b) Admiterea la lucru
c) Supravegherea în timpul lucrului
d) Mutarea în altă zonă de lucru (dacă este cazul)
e) întreruperea lucrărilor (dacă este cazul)
f) Terminarea lucrărilor

Î. Ce este autorizaţia de lucru ?


R. Autorizaţia de lucru este un document operativ scris (formular pentru executarea de lucrări în instalaţii
electrice, tipărit) pentru executarea de lucrări electrice în instalaţii în funcţiune (scoase de sub tensiune sau
sub tensiune), prin care se stabilesc condiţiile de executare, măsurile de securitate necesare, precum şi
persoanele răspunzătoare de securitatea muncii.

42 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


Î. Ce lucrări se execută fără emiterea unei autorizaţii de lucru?
R. Se execută fără emiterea autorizației de lucru:
- lucrările care constituie atribuții de serviciu pentru personalul care le execută (în general, de
operativă);
deservire
- lucrările care se execută în baza unei instrucţiuni tehnice interne (în general, pentru lucrări curente);
- lucrările ce se execută în baza unor dispoziţii verbale sau telefonice ale personalului tehnic de
conducere (pentru toate categoriile de personal) şi care sunt la distanţă de părțile sub tensiune ale unor
instalaţii în funcţiune, neexistând pericol de accidentare (de natură electrică) a personalului.
Î. Cum se consideră din punctul de vedere al NSM instalaţiile scoase de sub tensiune, dar care nu sunt
scurtcircuitate sau legate la pământ ?
R. Se consideră instalaţii aflate sub tensiune.
Î. Care mijloace de protecţie electroizolante se încearcă numai la data fabricaţiei?
R. Se încearcă la data fabricației următoarele mijloace de proiecție electroizolante :
- prăjinile electroizolante de joasă tensiune;
- cleștii electroizolanţi de joasă tensiune;
- indicatoarele de joasă tensiune;
- plăcile electroizolante de joasă tensiune;
- tecile electroizolante de joasă tensiune;
- pălăriile electroizolante de joasă tensiune;
- covoarele electroizolante fixe.

Î. Ce trebuie să facă personalul de exploatare înainte de a folosi un mijloc de protecţie electroizolant ?


R. Să verifice :
- dacă tensiunea pentru care este permisă utilizarea corespunde cu tensiunea instalației;
- starea tehnică generală;
- dacă nu a fost depăşit termenul de încercare periodică.
Î. Care trebuie să fie înălțimea minimă a platformelor electroizolante, măsurată de la sol până la suprafaţa
superioară?
R. 100 mm.

Î. Care sunt dimensiunile minime ale unei platforme electroizolante?


R. 50x500 mm.

Î. Care sunt mijloacele de protecţie folosite împotriva efectelor câmpului electric şi a curentului de
descărcare capacitiv, în cazul unor lucrări la liniile electrice de înaltă tensiune ?
R. Aceste mijloace de protecţie sunt:
- costume de protecţie electroizolante;
- încălțăminte cu talpă electroizolantă.

Î. Ce scule cu destinaţie specială se cunosc şi cum se folosesc ?


R. În categoria acestor scule se includ:
- pistolul de împlantat bolțuri;
- presa prin explozii.
Folosirea lor se face în conformitate cu legislaţia privind regimul materialelor explozive şi se încredinţează
numai persoanelor autorizate.
Î. Măsurările în instalaţiile de joasă tensiune cu ampermetru,voltmetru, trusă wattmetrică, contoarul etalon şi
cleştele ampermetric sunt admise pe timp de ploaie ?
R. Nu.
Î. Ce reguli trebuie respectate în cazul înlocuirii contoarelor sub tensiune ?
R. În aceste situaţii trebuie să se procedeze astfel:
- în cazul contoarelor în montaj semidirect sau indirect, se vor şunta bornele secundare ale
transformatoarelor de curent în şirul de cleme (în cazul în care aceste şiruri de cleme lipsesc, se interzice
înlocuirea contoarelor fără separarea vizibilă a transformatoarelor de curent);
- scoaterea conductoarelor din bornele contoarului se va face în următoarea ordine: nul intrare (în
cazul contoarelor în montaj direct sau semi-direct) şi apoi, pe rând, restul conductoarelor, imediat după
scoaterea fiecărui conductor din bornă, se izolează capătul conductoarelor cu degetar electroizolant;
- după remontarea capacului de Ia bornele contorului, se va verifica lipsa tensiunii pe carcasa
acestuia.

43 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII


CUPRINS

1. PRODUCEREA TRANSPORTUL ŞI DISTRIBUŢIA ENERGIEI ELECTRICE 1


1.2. Sistemul Energetic (SE). Energia Electrica. Sistemul Electroenergetic (SE) 1
1.2.1.Structura sistemului energetic 1
1.2.2. Sistemul electroenergetic (SEE) 1
1.2.3. Cerințele impuse unui sistem electroenergetic 1
1.3. Producerea Energiei Electrice 2
1.4. Clasificarea Rețelelor Electrice 2
1.4.1. Clasificarea rețelelor electrice după destinaţie 3
1.4.2. Clasificarea rețelelor electrice după nivelul de tensiune 3
1.5. Producerea energiei electrice 3
1.5.1. Generalităţi 3
1.5.2. Producerea, transportul si distribuţia energiei electrice 4
1.5.3. Noţiuni de putere 4
1.5.4. Curbele de sarcină a centralelor electrice 5
2. ALCĂTUIREA GENERALĂ A INSTALAŢIILOR ELECTRICE 6
2.1. Clasificarea instalaţiilor electrice 6
2.2. Reţele electrice (tipuri, scheme monofilare la consumator) 7
2.2.1. Generalităţi 7
2.2.2. Instalaţii electrice de joasă tensiune (IJT) 8
2.2.3. Schemele reţelelor de distribuţie 10
2.2.4. Schemele reţelelor de alimentare 10
2.3. Condiţiile de calitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor 12
2.4. Sarcini electrice de calcul 16
2.4.1. Metoda coeficienţilor de cerere 17
2.4.2. Metoda formulei binome 21
2.4.3. Metoda analizei directe 23
2.4.4. Metoda duratei de utilizare a puterii maxime 24
2.5. Curbe de sarcină 25
2.5.1. Definiţie, clasificări 25
2.5.2. Indicatorii curbelor de sarcină 27
3. STRUCTURA REŢELELOR ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE 29
3.1. Consideraţii generale 29
3.2. Tensiuni standardizate 31
3.3. Tipuri de receptori. 31
3.3.1.Receptori de forţă 31
3.3.2 Receptori de iluminat 32
3.3.3. Prizele monofazate. 33
3.4. Tipuri de consumatori 34

1
4. SURSE DE ALIMENTARE PENTRU REŢELELE ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE 35
4.1. Postul de transformare 35
4.1.1.Consideraţii generale 35
4.1.2. Soluţii constructive pentru posturi de transformare 38
4.1.2.1. Posturi de transformare subterane 38
4.1.2.2 Posturi de transformare înglobate la parterul sau subsolul blocurilor de 39
locuinţe.
4.1.2.3. Posturi de transformare supraterane. 41
4.1.2.4. Posturi de transformare aeriene. 46
4.2. Grupul electrogen. 47
4.2.1. Grupul electrogen - sursă de rezervă de înlocuire 48
4.2.2. Grupul electrogen – sursă de bază 50
4.3. Surse de energie electrica neîntreruptibile. 51
5. REŢELE ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE ÎN CLĂDIRI CIVILE 53
5.1. Branşamentul electric. 53
5.1.1. Branşamentul electric individual. 53
5.1.2. Branşamentul electric colectiv. 54
5.2. Reţele electrice de alimentare la consumatori casnici 57
5.2.1.Reţele electrice de alimentare monofazate. 57
5.2.2. Reţele electrice de alimentare trifazate. 57
5.3. Scheme electrice 58
5.3.1. Scheme electrice generale de distribuţie 58
5.3.2. Scheme secundare de alimentare. 62
6. SOLICITĂRI ÎN REŢELELE ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE 63
6.1. Consideraţii generale. 63
6.2. Regimul normal al reţelelor electrice de joasă tensiune 63
6.2.1. Consumul casnic edilitar de energie electrică. 64
6.2.1.1. Caracteristicile graficelor de sarcină. 65
6.2.1.2. Determinarea consumului specific de energie şi putere electrică pentru 68
consumatorii casnici-edilitari.
6.2.2. Solicitări în regim normal. 77
6.2.2.1. Solicitări electrotermice. 78
6.2.2.2.. Solicitări electrodinamice. 79
6.2.2 .3. Solicitări la comutaţie în reţele electrice. 80
6.3. Regimul de scurtcircuit. 82
6.3.1. Tipuri de scurtcircuite. 82
6.3.2. Scurtcircuitul trifazat. 82
7. MATERIALE ŞI APARATE ELECTRICE DE JOASA TENSIUNE 83
7.1. Materiale electrice 83
7.1.1. Conductoare şi cabluri electrice. Definiţii ; simbolizări ; tipuri . 83
7.1.2. Tuburi izolante şi de protecţie . 85
7.2. Aparate electrice de joasă tensiune . 86
7.2.1. Consideraţii generale . Tipuri de aparate . 86
7.2.2. Caracteristicile aparatelor electrice . 87
7.2.3. Aparate electrice de conectare şi separare . 89
7.2.4. Aparate electrice pentru comanda motoarelor electrice . 90
7.2.5. Aparate electrice de conectare de protecţie . 96
7.2.6. Aparate electrice de măsură . 102
7.2.7. Aparate electrice pentru control şi observare . 105

2
8. DIMENSIONAREA REŢELELOR ŞI INSTALAŢIILOR ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE 109
8.1. Dimensionarea conductoarelor şi cablurilor. 109
8.1.1. Alegerea secţiunii conductoarelor şi cablurilor 110
8.1.2. Verificarea secţiunii conductoarelor şi cablurilor. 111
8.2. Dimensionarea aparatelor de conectare şi separare 118
8.2.1. Alegerea aparatelor de conectare şi separare. 119
8.2.2. Verificarea aparatelor de conectare şi separare. 119
8.3. Dimensionarea aparatelor de conectare de protecţie. 119
8.3.1. Alegerea aparatelor electrice de conectare de protecţie. 119
8.3.2.Verificarea aparatelor de conectare de protecţie. 120
8.4. Dimensionarea aparatelor electrice de măsură. 121
8.4.1. Dimensionarea transformatoarelor de măsură de curent. 121
8.4.2. Dimensionarea transformatoarelor de măsură de tensiune. 122
8.5. Dimensionarea transformatoarelor dintr-un post de transformare. 122
8.5.1. Determinarea puterii instalate. 123
8.5.2. Regimul optim de încărcare al transformatoarelor de forţă. 124
8.5.2.1. Regimul optim de încărcare al unui transformator de forţă. 124
8.5.2.2. Regimul optim de încărcare al mai multor transformatoare de forţă. 125
9. RENTABILIZAREA TRANZITULUI DE PUTERE PRIN REŢELE ELECTRICE 126
9.1 Consideraţii generale 126
9.2. Rentabilizarea tranzitului de putere prin controlul puterii reactive 126
9.2.1. Structura puterii care străbate o cale de curent – factor de putere 126
9.2.2. Efectele unui factor de putere redus 129
9.2.3. Echivalentul energetic al puterii reactive 129
9.3. Problema factorului de putere 130
9.3.1. Metode de ameliorare a factorului de putere 130
9.3.2. Mijloace de ameliorare a factorului de putere 131
9.3.2.1. Mijloace tehnico-organizatorice (naturale) 131
9.2.6.2.Mijloace radicale de ameliorare a factorului de putere 133
10. INFLUENTA MEDIULUI ASUPRA INSTALAŢIILOR ELECTRICE. 136
10.1 Clasificarea construcţiilor, încăperilor şi locurilor de muncă 137
10.2. Adaptarea aparatelor electrice la mediul ambiant 139
10.2.1. Definiţii, clasificări. 140
10.2.2. Adaptarea grupelor de protecţie, modurilor de protecţie şi temperatura 141
maximă de suprafaţă, pentru aparate (echipamente) electrice.
10.3. Adaptarea instalaţiilor electrice la mediul ambiant 142
10.3.1. Instalaţii electrice în medii umede. 142
10.3.2. Instalaţii electrice în spaţiile pentru bateriile de acumulatoare. 143
10.3.3. Instalaţii electrice în zona litoralului. 144
10.4. Adaptarea instalaţiilor electrice la categoriile de mediu 144
11. SEMNE CONVENŢIONALE 146
12. TERMINOLOGIE 152
14. PROBLEME DE EXAMEN 172

3
1. PRODUCEREA TRANSPORTUL ŞI DISTRIBUŢIA ENERGIEI ELECTRICE

1.2. SISTEMUL ENERGETIC (SE). ENERGIA ELECTRICA.


SISTEMUL ELECTROENERGETIC (SE)

1.2.1.Structura sistemului energetic

 Energetica este ramura științei care se ocupă cu: studiul surselor şi resurselor de energie; studiul
metodelor de conversie a energiei primare în alte forme de energie; studiul cererii de energie în
ansamblu şi pe diferite forme de energie; studiul proceselor de utilizare a energiei, mai ales în
legătură cu utilizarea rațională a acesteia; studiul formării, dezvoltării, funcționării şi exploatării
sistemelor energetice.
 Sistemul energetic (SE) poate fi considerat ca un subsistem al mediului natural, de unde își extrage
el toata energia primară.
 Consumatorii de energie pot fi: consumatori de energie primară şi consumatori de energie
secundară;
 Sistemul energetic al petrolului (SEP), Sistemul energetic al Cărbunilor (SEC) şi Sistemul energetic
al gazelor (SEG), dar şi un Sistem electroenergetic (SEE).

1.2.2. Sistemul electroenergetic (SEE)

Sistemul electroenergetic (SEE) reprezintă acea parte a sistemului energetic care cuprinde
activitățile din domeniul producerii, transportului şi distribuției energiei electrice şi are două părţi principale:
centralele electrice, acolo unde se produce energia electrică şi rețelele de transport şi distribuție care se
ocupă cu distribuția ei la consumatori.
 stații de transformare de evacuare (STEV ) amplasate lângă centrale;
 linii de transport de foarte înaltă tensiune (LTFIT - foarte înaltă tensiune - FIT, 400 şi 750 kV).
La noi în ţară mai există încă linii de transport la 220 kV, dar care vor fi trecute la 400 kV.
 stații de transformare şi interconexiuni (STIC) - aici cu ajutorul autotransformatoarelor FIT/IT (În
România 400/110 kV), se trimite energia în rețeaua de distribuție, în înaltă tensiune (IT);
 linii de transport de înaltă tensiune (LTIT);
 stații de transformare (ST) în care tensiunea este coborâta de la înaltă tensiune la medie tensiune;
 linii de distribuție de medie tensiune (LDMT) - sunt alimentați direct o serie de consumatori
industriali de medie tensiune (CMT);
 posturi de transformare (PT) racordate tot la LDMT;
 centralele locale (CL) se racordează la Sistemul Electroenergetic prin stațiile de transformare (ST);
 microcentralele (MC) - prin posturi de transformare (PT).

1.2.3. Cerințele impuse unui sistem electroenergetic


Indicatorii primari de calitate ai energiei electrice sunt:
 frecvenţa;
 amplitudinea tensiunii de alimentare;
 întreruperi în alimentarea cu energie electrică;
 supratensiuni temporare şi tranzitorii;
 goluri de tensiune.
Indicatorii secundari de calitate ai energiei electrice sunt determinați de următoarele perturbații
produse de consumatori:
 armonici şi interarmonici (regimuri nesinusoidale);
 fluctuații de tensiune (flicker);
 nesimetrie.
Limitele impuse frecvenţei la noi în ţară sunt:
o 50 Hz  0,1% pe o durata de 90% din timp (o săptămâna);
o 50 Hz  0,5% pe o durata de 99% din timp;
o 50 Hz  1% permanent )100% din timp).

1 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Structura sistemului electroenergetic

În alte ţări normele nu sunt aşa stricte (2% în ţările UNIPEDE), dar se respectă. La noi în ţară se fac
eforturi pentru a ne încadra în normele UNIPEDE (Uniunea Internaţională a Producătorilor şi Distribuitorilor
de Energie Electrică) şi a ne interconecta cu Sistemul UCPTE (Uniunea pentru Coordonarea, Producerea şi
Transportul Electricităţii).
Abaterea procentuală admisă a tensiunii de serviciu faţă de tensiunea nominală este de ± 10%.

1.3. PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE


 Centralele electrice (CE) - instalații tehnologice, care utilizează diferite forme de energie primară,
pentru producerea energiei electrice:
 Centrale termice (CT), cu combustibili fosili (cărbune, petrol, gaze naturale).
Din ele fac parte:
o CTE – Centralele Termoelectrice,
o CTG – Centrale cu Turbine cu Gaz,
o CMD – Centrale cu Motoare Diesel,
o CET – Centrale Electrice cu Termoficare sau Centrale Electrice cu Cogenerare,
o CMHD – Centrale cu generatoare Magneto-Hidro-Dinamice.
 Centrale nuclearo-electrice (CNE);
 Centrale hidroelectrice (CHE) - energiei hidraulica;
 Centrale electrice eoliene (CEE);
 Heliocentrale, centrale funcționând pe baza energiei solare;
 Centrale Geo Termo Electrice (CGTE).

1.4. CLASIFICAREA REȚELELOR ELECTRICE


Se disting două tipuri de rețele electrice :
1. rețelele electrice publice – cu rol de a pune energia electrica la dispoziția societăţii ;
2. rețelele electrice interne – aparține fiecărui client în parte si au rolul de transmite energia electrică
de la « contor » la fiecare consumator electric în parte.

2 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


1.4.1. Clasificarea rețelelor electrice după destinaţie

o Reţelele de transport asigură transferul unor mari cantităţi de energie electrică de la surse la
consumatori. Liniile de transport folosesc de regulă tensiuni de 110-750 kV. Liniile de repartiţie
(distribuție în înalta tensiune – 50 – 300 kV) asigura legătura dintre liniile de transport şi cele de
distribuție. În Europa transportul este asigurat majoritar de liniile de 400 kV şi anumite legături la
225 kV. Reţeaua de 225 kV (220 kV în România) joacă un rol complex atât în transport cât şi în
repartiţie. În completare există în general un nivel de tensiune intermediară pentru reţele de
repartiţie complex buclate – 63 kV, 90 kV si 150 kV în Franţa; 150 kV în Belgia, Italia, Portugalia;
132 kV în Spania, 110 kV în Germania, Finlanda, România etc.
o Rețelele de distribuție distribuie energia din nodurile sistemului electroenergetic consumatorilor.
Ele se caracterizează printr-o configurație mai complexă, mai multe trepte de tensiune şi transferă
cantităţi mai mici de energie electrică pe distanţe mai scurte. Ele cuprind linii electrice de joasă
tensiune, de medie tensiune;
o Rețelele de utilizare pot fi: casnice, când alimentează receptori casnici de joasă tensiune şi
industriale, când alimentează direct receptoare de joasă şi uneori medie tensiune, de puteri relativ
mari. La noi în ţară prin reţele industriale se înţeleg reţelele de toate tensiunile care servesc la
alimentarea cu energie a consumatorilor industriali. În acest fel pot fi şi de tensiuni mai mari (110
sau 220 kV).

1.4.2. Clasificarea rețelelor electrice după nivelul de tensiune


Tensiuni nominale în România.

1.5. PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE

1.5.1. Generalităţi
Sistemul electroenergetic presupune:
 producerea energiei electrice în centrale electrice
 transportul energiei electrice (staţii de transformare şi evacuare, linii de transport în foarte
înaltă tensiune şi distribuţie în înaltă tensiune, staţii de interconexiuni);
 distribuţia energiei electrice (staţii de distribuţie, posturi de transformare, linii de distribuţie de
medie tensiune, linii de distribuţie de joasă tensiune).

3 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Sistemul electroenergetic

1.5.2. Producerea, transportul si distribuţia energiei electrice


1. Centralele electrice transformă energia primară (cărbune, petrol, gaz, nucleară, hidraulică) în energie
electrică. Tensiunea la bornele generatoarelor este cuprinsă între 6-25 kV;
2. În STEV tensiunea este ridicată la 220-750 kV;
3. Liniile de transport în FIT asigură transportul energiei electrice de la centrale la marii consumatori
(de exemplu mari aglomerări urbane);
4. Substaţiile de transformare reduc tensiunea la 60 – 120 kV. Acestea servesc ca şi noduri de
interconectare pentru mai multe linii;
5. Liniile de repartiţie în IT (60 kV-120 kV) realizează conexiunea cu staţiile de distribuţie;
6. Liniile de distribuție în MT (6 -35 kV) asigura distribuția în zonele de consum (aerian sau subteran).
Fiecare linie alimentează câteva posturi de transformare;
7. Posturile de transformare coboară nivelul tensiunii (10/0,4 kV) pentru alimentarea consumatorilor în
joasă tensiune.

1.5.3. Noţiuni de putere


 Pi – puterea instalată, înscrisă în documentaţie;
 Pd – puterea disponibilă, cea mai mare putere activă în regim de funcţionare de durată;
 Pind – puterea indisponibilă (Pind=Pi-Pd);
 Ped – puterea efectiv disponibilă, se iau în considerare şi reduceri trecătoare de putere;
 Predd – reducerea trecătoare de putere disponibilă;
 Peind – puterea efectiv indisponibilă (Peind=Pind+Predd);
 Pu – puterea utilizată;
 Pdrep – puterea disponibilă în reparaţie (Pdrep=Pd-Pu);
 Pinu – puterea inutilizabilă (Pinu=Pi- Pu=Pind+ Pdrep);
 Peu – puterea efectiv utilizată, cea mai mare putere activă posibilă de dezvoltat de grupurile ce nu
sunt în reparaţie;
 Peinu – puterea efectiv inutilizabilă;
 Pnf – puterea nominală în funcţiune;
 Peuf – puterea efectiv utilizabilă în funcţiune;
 Pp – puterea produsă momentan;
 Prt – puterea în rezerva turnantă (Prt=Peuf.- Pp);

4 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


 Prs – puterea în rezerva statică (Prs=Peu.- Peuf);
 Preu – puterea în rezerva efectiv utilizabilă (Preu=Peu.- Pp).

1.5.4. Curbele de sarcină a centralelor electrice

Curba de sarcina zilnică a unei centrale electrice

 Pgn – puterea la gol de noapte, cea mai mică putere produsă în cursul unei zile, apare de regulă
între orele 4 şi 5 dimineaţa;
 Pvd – puterea la vârful de dimineaţă, apare dimineaţa la funcţionarea simultană a întreprinderilor,
transportul în comun şi a iluminatului de dimineaţă;
 Pgz – puterea la golul de zi, apare între orele 12 – 13 în perioada pauzei de masă din întreprinderi şi
când transportul este mai redus;
 Pvs – puterea la vârful de seară, cea mai mare putere produsă în cursul unei zile, apare între orele
18 --21 şi rezultă datorită iluminatului casnic şi public;
 Pl – curba puterii livrate;

5 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


 Psi – puterea consumată de serviciile interne ale centralei;
 Pf – curba puterii în funcțiune;
 Prsv – puterea în rezerva statică la vârf;
 Prtv – puterea în rezerva turnantă la vârf.

2. ALCĂTUIREA GENERALĂ A INSTALAŢIILOR ELECTRICE

2.1. CLASIFICAREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE

Instalaţia electrică defineşte un ansamblu de echipamente electrice interconectate într-un spaţiu


dat, formând un singur tot şi având un scop funcţional bine determinat .
În diversitatea cazurilor concrete, care pot fi luate în considerare, comun este faptul că orice
instalaţie electrică presupune o serie de echipamente electrice, precum şi interconexiunile dintre acestea,
realizate prin diferite tipuri de conducte electrice.
Prin echipament electric se înţelege, în general, orice dispozitiv întrebuinţat pentru producerea,
transformarea, distribuţia, transportul sau utilizarea energiei electrice. Această ultimă destinaţie,
reprezentând scopul final al întregului proces de producere, transport şi distribuţie, defineşte o categorie
distinctă de echipamente, denumite receptoare. Receptoarele electrice sunt dispozitive care transformă
energia electrică în altă formă de energie utilă.
Receptoarele electrice se împart în:
 receptoare de iluminat, cuprinzând corpurile de iluminat prevăzute cu surse electrice de
lumină;
 receptoare de forţă, care pot fi electromecanice (motoare electrice, electromagneţi,
electroventile), electrotermice (cuptoare electrice, agregate de sudură) sau electrochimice
(băi de electroliză).
Tipul receptoarelor electrice are o influenţă majoră asupra alcătuirii întregii instalaţii din care acestea
fac parte, determinând atât tipul şi caracteristicile restului echipamentelor şi conductele electrice, cât şi
tehnologia de execuţie.
În majoritatea cazurilor, receptoarele electrice nu sunt elemente izolate, ele fiind grupate pe utilaje
cu destinaţii tehnologice bine determinate. Ansamblul utilajelor şi receptoarelor izolate care necesită
alimentare cu energie electrică şi concură la realizarea procesului de producţie dintr-o hală sau întreprindere,
face parte din echipamentul tehnologic al acestora.
Când se fac referiri la anumite instalaţii concrete, prin echipamentul electric al acestora se înţelege
totalitatea maşinilor, aparatelor, dispozitivelor şi receptoarelor electrice ataşate instalaţiei respective (sau
utilajului respectiv). În această accepţiune, esenţial este faptul că suma de aparate, maşini sau alte
dispozitive care intră în compunerea echipamentului, reprezintă un tot unitar, cu o funcţionalitate bine
determinată.
În practică, noţiunile de instalaţie şi echipament sunt strâns corelate. Astfel, un dispozitiv considerat
ca echipament al unei instalaţii, poate avea el însuşi o instalaţie electrică proprie şi un echipament destul de
complex şi divers.
Instalaţiile electrice se clasifică după diferite criterii, ca: rolul funcţional, poziţia în raport cu procesul
energetic, locul de amplasare, nivelul tensiunii, frecvenţa şi modul de protecţie.

a. După rolul funcţional, instalaţiile electrice pot fi:


 de producere a energiei electrice, aferente diferitelor tipuri de centrale electrice sau unor
grupuri electrogene;
 de transport a energiei electrice, incluzând linii electrice (racord, distribuitor, coloană şi
circuit);
 de distribuţie a energiei electrice - staţii electrice, posturi de transformare şi tablouri de
distribuţie;
 de utilizare a energiei electrice, care la rândul lor se diferenţiază în raport cu tipul
receptoarelor, în instalaţii de forţă şi instalaţii de iluminat;
 auxiliare, din care fac parte instalaţiile cu funcţie de menţinere a calităţii energiei electrice
(reducerea efectului deformant, compensarea regimului dezechilibrat, reglajul tensiunii), de
asigurare a unei distribuţii economice a acesteia (compensarea puterii reactive), pentru
protecţia personalului împotriva electrocutărilor (legarea la pământ, legarea la nul etc.),
pentru protecţia clădirilor şi a bunurilor (instalaţiile de paratrăsnet, de avertizare de incendiu),
precum şi instalaţiile de telecomunicaţii.

6 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


b. După poziţia ocupată în raport cu procesul energetic la care concură se deosebesc:
 instalaţii de curenţi tari, care cuprind elementele primare implicate în procesul de producere,
transport, distribuţie şi utilizare a energiei electrice;
 instalaţii de curenţi slabi, care deşi nu sunt înseriate în circuitul fluxului energetic principal,
concură la realizarea în condiţii corespunzătoare a proceselor energetice. Din această
categorie fac parte instalaţiile de automatizare, măsură şi control (AMC), de avertizare de
incendii, de telecomunicaţii etc.
În mod asemănător, instalaţiile complexe se compun din circuite primare sau de forţă şi circuite
secundare sau de comandă, cele două părţi diferenţiindu-se funcţional ca şi instalaţiile de curenţi tari,
respectiv slabi.

c. În raport cu locul de amplasare, se deosebesc următoarele categorii de instalaţii:


 pe utilaj, un caz deosebit reprezentându-l amplasarea pe vehicule;
 în interiorul clădirilor, în diferite categorii de încăperi;
 în exterior, în diferite condiţii de mediu.

d. După nivelul tensiunii, instalaţiile se clasifică în:


 instalaţii de joasă tensiune (JT), a căror tensiune de lucru este sub 1 kV;
 instalaţii de medie tensiune (MT), cu tensiuni de lucru în intervalul 1...20 kV;
 instalaţii de înaltă tensiune (IT), cu tensiuni de lucru între 35...110 kV;
 instalaţii de foarte înaltă tensiune, funcţionând la tensiuni mai mari sau egale cu 220 kV.
În practică, domeniile de valori corespunzătoare acestor divizări diferă, în raport cu apartenenţa
instalaţiei la o categorie funcţională sau alta. Referindu-se la nivelul tensiunii, normativele în vigoare [41,55]
diferenţiază instalaţiile în instalaţii sub 1000 V (joasă tensiune) şi peste 1000 V (înaltă tensiune).

e. După frecvenţa tensiunii, se deosebesc instalaţii:


 de curent continuu;
 de curent alternativ. La rândul lor, acestea pot fi, în raport cu valoarea frecvenţei: de
frecvenţă joasă (0,1...50 Hz), industrială (50 Hz), medie (100...10000 Hz), sau de înaltă
frecvenţă (peste 10000 Hz).

f. Din punct de vedere al modului de protecţie, instalaţiile pot fi:


 de tip deschis, faţă de care persoanele sunt protejate numai împotriva atingerilor accidentale
a părţilor aflate sub tensiune;
 de tip închis, la care elementele componente sunt protejate contra atingerilor, pătrunderii
corpurilor străine peste 1 mm, a picăturilor de apă şi a deteriorărilor mecanice;
 de tip capsulat, la care elementele componente sunt protejate contra atingerilor, pătrunderii
corpurilor străine de orice dimensiuni, a stropilor de apă din toate direcţiile şi contra
deteriorărilor mecanice.

2.2. REŢELE ELECTRICE (TIPURI, SCHEME MONOFILARE LA CONSUMATOR)

2.2.1. Generalităţi

Din punctul de vedere al utilizării energiei, instalaţiile electrice(i.e.) se pot clasifica astfel :
a. instalaţii electrice pentru lumină : iluminat interior şi exterior ;
b. instalaţii electrice pentru forţă : motoare electrice, cuptoare electrice, tratamente termice, maşini
de ridicat şi transportat ş.a ;
c. instalaţii electrice de curenţi slabi :
 pentru semnalizări acustice, optice şi mixte (semnalizări propriu-zise, de avertizare a
incendiilor, pază împotriva furtului, căutătoare de persoane).
 fonice şi video : telefonie, radioficare, radiodistribuţie, radiosonorizare, interfonie, de antenă
colectivă pentru radio-tv, speciale pentru retransmisiuni radio şi tv.
 de ceasoficare.
d. instalaţii electrice speciale : iluminat tehnologic (scene teatre, studiouri cinematografice, radio şi
tv), de retransmisiuni radio şi tv ;
e. instalaţii electrice de protecţie a omului împotriva electrocutării (atingere directă sau indirectă) ;
 instalaţii electrice de protecţia construcţiilor şi instalaţiilor electrice împotriva descărcărilor
atmosferice (instalaţii de paratrăsnet).

7 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice la consumatori poate fi sintetizată conform
schemei (monofilară) din figura 1.

PT3 SR - st. trafo ridic. 10/110 kV


PA2
SC - st. trafo cobor. 110/35 kV
PT2 ST1-2 - st. trafo cob. MT 35/10 kV
PA1 PT1-4 – post trafo 10/0,4 kV
C1-4 - consumatori

PT1 ST1

CE SR SC ST2
PA4

PA3
Linii transport
Distribuitor
Feeder PT4
Linii joasă tensiune
C1

Fig. 1.
C4 C2

C3

2.2.2. Instalaţii electrice de joasă tensiune (IJT)

Instalaţiile electrice de joasă tensiune realizează distribuţia energiei electrice la receptoare îndeplinind
scopul final al procesului de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice.
Consumatorul de energie electrică este alcătuit din totalitatea receptoarelor dintr-un anumit spaţiu sau
dintr-o întreprindere. Având în vedere corelaţiile de natură tehnologică dintre diversele laturi ale procesului
de producţie, la care concură şi instalaţiile electrice, se poate afirma că receptoarele electrice, care în
ansamblu formează consumatorul, sunt legate printr-un scop funcţional.
Instalaţiile electrice la consumator se compun din:
 receptoare electrice;
 reţele electrice şi puncte de alimentare (distribuţie);
 echipamente de conectare, protecţie, AMC etc., adică restul echipamentelor electrice, în
afară de receptoare.
Schema de distribuţie generalizată pentru instalaţiile electrice la consumator este prezentată în
figura 2.
Alimentarea cu energie electrică a consumatorului, alcătuit din receptoarele de joasă tensiune mj şi
cele de medie tensiune mi, se realizează în înaltă tensiune de la staţia SSE a sistemului energetic prin
intermediul racordului de înaltă tensiune 1 (linie electrică aeriană sau subterană). Acesta alimentează o
staţie de transformare ST (pentru tensiuni de alimentare mai mari de 35 kV) sau o staţie de distribuţie SD;
dacă alimentarea cu energie a consumatorului se face prin intermediul unui singur post de transformare PT,
acesta se racordează direct la barele staţiei sistemului (în stânga figurii).
Racordarea consumatorilor la sistemul electroenergetic naţional se face, de regulă, printr-o singură
linie electrică de alimentare. Aceasta va fi prevăzută cu numărul minim de circuite necesare tranzitului
energiei electrice în condiţii economice şi la parametri de calitate şi siguranţă ceruţi de consumator.
Punctul de separaţie între furnizor şi consumator se numeşte punct de delimitare. Două puncte de
delimitare se consideră distincte dacă prin fiecare din ele se poate asigura puterea necesară la consumator,
în cazul dispariţiei tensiunii în celălalt punct, la parametrii de calitate şi de siguranţă stabiliţi prin proiect .
Asigurarea continuităţii în alimentarea consumatorului din puncte de delimitare distincte presupune
funcţionarea reuşită a automaticii de sistem şi a sistemului de alimentare extern în ansamblu.

8 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig. 2. Compunerea instalaţiilor electrice la
consumator

SSE – staţia sistemului energetic ;


ST(SD) – staţie de transformare (distribuţie) ;
PT – post de transformare ;
TG - tablou general de distribuţie ;
TD – tablou distribuţie ;
TU – tablou de forţă utilaj ;
mmt – receptor medie tensiune ;
mjt – receptor joasă tensiune.
1 - racord înaltă tensiune;
2 - distribuitor;
3 - coloană;
4 – circuit utilaj;
5 - circuit receptor.

Nodul electric din amonte de punctul de delimitare constituie sursa în raport cu consumatorul
considerat.
Din punctul de alimentare, reprezentat de barele staţiei ST (sau SD), se alimentează diferitele
posturi de transformare PT, precum şi receptoarele de medie tensiune mi, prin intermediul liniilor 2, numite
distribuitoare; în practică se foloseşte denumirea de fider pentru distribuitoarele care alimentează posturi de
transformare sau puncte de alimentare intermediare.
De la barele de joasă tensiune ale posturilor de transformare se alimentează receptoarele de joasă
tensiune mj, ale consumatorului. Receptoarele mai importante sau cele de puteri mai mari se racordează
adeseori direct la tabloul general TG. În general, se realizează puncte de distribuţie intermediare,
reprezentate de tablourile de distribuţie TD. Liniile care alimentează tablourile de distribuţie se numesc
coloane. O parte din receptoarele de joasă tensiune sunt grupate pe utilaje care având o instalaţie electrică
proprie, au şi un tablou de distribuţie TU al utilajului. Linia 4, care leagă tabloul de utilaj la tabloul de
distribuţie constituie un circuit de utilaj. Liniile de alimentare 5 ale receptoarelor se numesc circuite.
Instalaţia electrică înseriată între sursă şi un punct de consum considerat se numeşte cale de
alimentare, aceasta putând cuprinde linii aeriene şi în cabluri, întreruptoare, separatoare, transformatoare,
reactoare etc. Indisponibilitatea oricărui element nerezervat al căii de alimentare conduce la întreruperea
alimentării în punctul de consum respectiv.

Alimentarea receptoarelor se face prin liniile de alimentare 5, cunoscute sub denumirea de circuite.
In cazul reţelelor electrice de joasă tensiune se pot face următoarele grupări :
 reţele de alimentare - leagă barele de joasă tensiune ale posturilor de transformare la
punctele de distribuţie (tablouri) şi cuprind totalitatea coloanelor electrice.
 reţele de distribuţie – fac legătura între punctele de distribuţie şi receptoare sau utilaje,
cuprinzând totalitatea circuitelor de receptori sau utilaje.
Tablourile electrice din cadrul instalaţiilor de joasă tensiune pot fi :
 tablouri generale ce primesc energia electrică de la postul de transformare sau direct de
la furnizor ;
 tablouri principale ce se alimentează dintr-un tablou general şi distribuie energia electrică
la tablouri secundare ;
 tablouri secundare ce distribuie energia electrică la receptori şi utilaje.
Două căi de alimentare se consideră independente dacă un defect unic sau lucrările de reparaţii şi
întreţinere la elementele unei căi nu conduc la scoaterea din funcţiune a celeilalte căi.

9 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Întreruperea căilor de alimentare a unui consumator poate fi:
 simplă, în cazul disponibilităţii accidentale sau programate a unei singure căi de alimentare;
 dublă sau multiplă, care afectează în acelaşi timp două sau mai multe căi de alimentare care
se rezervează reciproc.
La consumatori se pot întâlni centrale electrice proprii, a căror realizare poate fi determinată de:
 necesitatea de recuperare maximă, justificată economic, a resurselor energetice secundare
sau de valorificare complexă a produselor;
 necesitatea producerii combinate de energie electrică şi termică, fundamentată economic
prin calcule;
 existenţa unui procent important de receptoare de categoria zero ;
 eficienţa economică a alimentării unor receptoare de categoria I , pentru care duratele de
revenire a tensiunii în caz de întrerupere în sistem nu sunt satisfăcătoare.
Dacă se are în vedere că unii consumatori au centrale electrice proprii, se constată că în cadrul
instalaţiilor electrice la consumatori se disting părţi cu funcţionalităţi care acoperă întreg procesul de
producere, transport, distribuţie şi utilizare a energiei electrice.

2.2.3. Schemele reţelelor de distribuţie

Pentru a racorda receptoarele şi utilajele la tablourile de distribuţie se utilizează scheme de tip


radial sau cu linie principală.

TD 3~ m1
Schema de distribuţie radială aferentă unui tablou de
u1 distribuţie TD este redată în figura 3, fiind una din configuraţiile cele
u2 mai frecvent utilizate în instalaţiile de joasă tensiune.

3~ m2
u3

Fig. 3.

TD
In cazul unor receptoare şi utilaje electrice de importanţă
redusă ce se găsesc departe de punctele de distribuţie dar sunt
amplasate apropiat, se utilizează schema de distribuţie cu linie
principală, numită uneori şi conexiune în lanţ. O astfel de schemă de
distribuţie este prezentată în figura 4, schemă ce nu exclude
posibilitatea amplasării unui tablou de distribuţie în apropierea
grupului de receptoare şi utilaje alimentate.

m1 3~ u m2 3~
Fig. 4.

2.2.4. Schemele reţelelor de alimentare

Legătura între posturile de transformare şi tablourile de distribuţie la receptoare şi utilaje se


realizează prin reţelele de alimentare care, pentru joasă tensiune, pot fi realizate în variantele :
 radiale,
 cu linii principale,
 buclate
 combinate.
In figura 5 se prezintă modul de realizare a reţelelor de alimentare radiale cu o singură treaptă a).,
cu două trepte b). şi în cascadă c).

10 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


TG TS1 TG TG TS11
TS1

receptori
TS1
TP1
TS2 TS2 Utilaje şi
receptori
TS3 TS2

şi
TS31
TS3
TP2 TP
TS4 TS3

Utilaje
TS4

TS5 TS4
TS – tablou TP – tablou
a). b). c).
Fig. 5.

TG

Reţelele de alimentare cu
linii principale, reprezentate în
figura 6 pot fi realizate în
a). variantele : nesecţionate cu sarcini
b). punctiforme_a)., nesecţionate cu
TS1 TS2 TS3 sarcini concentrate_b). şi
secţionate_c).
c).

Fig. 6.

Reţelele de alimentare buclate se obţin prin reîntoarcerea capătului liniei principale secţionate la
punctul de alimentare de plecare, putând fi în inel ca în figura 1.7.a)., sau de tip plasă ca în 1.7.b).
Schemele de distribuţie combinate cuprind linii radiale, principale şi buclate, utilizându-se în mod
curent datorită diversităţii condiţiilor practice de realizare a distribuţie în joasă tensiune.
De exemplu, în figura 8 se arată un mod de realizare a unei scheme de distribuţie combinată,
folosind linii radiale, principale şi buclate.

TG TG

TS1 TS3 TS5


TS1 TS2 TS3
TS2 TS4
a). Fig. 7. b).

11 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


TG

3~

Fig. 8.

2.3.CONDIŢIILE DE CALITATE ÎN ALIMENTAREA CU


ENERGIE ELECTRICĂ A CONSUMATORILOR

Pentru buna funcţionare a receptoarelor, alimentarea cu energie electrică trebuie să îndeplinească o


serie de condiţii referitoare la tensiune, frecvenţă, putere şi continuitate. Prezentarea detaliată a acestor
condiţii se sistematizează în cele ce urmează.
a. Tensiunea constantă, ca valoare şi formă, constituie o primă condiţie pentru orice tip de
receptoare.
Este recomandabil ca tensiunea la bornele receptoarelor să fie constantă şi egală cu cea nominală
sau variaţiile posibile să se încadreze în limitele precizate pentru fiecare receptor în parte. În exploatarea
instalaţiilor electrice apar variaţii de tensiune, cauzate de consumator, datorită variaţiilor de sarcină sau
scurtcircuitelor. Aceste variaţii pot fi lente, cauzate de modificarea în timp a încărcării receptoarelor, sau
rapide - cauzate de scurtcircuite sau de modificări rapide ale sarcinii (de exemplu cuptoare cu arc, utilaje de
sudare, laminoare, compresoare, maşini cu cuplu pulsatoriu ş.a), inclusiv cele datorate conectărilor -
deconectărilor de receptoare.
Se foloseşte denumirea de gol de tensiune pentru orice scădere a valorii eficace a tensiunii unei
reţele electrice cu o amplitudine cuprinsă între o valoare minimă sesizabilă (circa 0,2 Un) şi Un şi o durată de
cel mult 3 s.
Dintre receptoarele şi instalaţiile sensibile la goluri de tensiune fac parte următoarele:
 motoarele şi compensatoarele sincrone;
 motoarele asincrone (în funcţie de caracteristica cuplului rezistent);
 echipamentele electronice, inclusiv redresoarele comandate;
 contactoarele de 0,4 kV şi cele din circuitele secundare;
 automatica, protecţia, blocajele şi reglajele din circuitele tehnologice.
O diminuare cu caracter permanent a valorii tensiunii poate fi consecinţa subdimensionării secţiunii
conductoarelor, situaţie cu urmări negative ca: distrugerea izolaţiei electrice, nefuncţionarea echipamentului
şi suprasolicitarea termică a receptoarelor şi conductelor.
Tensiunile de alimentare mai mari decât cele nominale determină funcţionarea în suprasarcină a
unor receptoare de forţă şi reducerea duratei de viaţă a receptoarelor de iluminat. Scăderea tensiunii sub
valoarea nominală atrage după sine solicitarea termică (la motoarele electrice), funcţionarea la parametri
inferiori (la cuptoarele electrice) sau chiar nefuncţionarea unor receptoare sau instalaţii (desprinderea
electromagneţilor, a motoarelor asincrone s.a).
Problema formei tensiunii se pune atât în cazul receptoarelor alimentate de curent continuu, cât şi în
cazul celor alimentate în curent alternativ.
Tensiunea continuă la bornele receptoarelor de curent continuu poate avea o serie de armonici, mai
ales dacă sursa de tensiune este un redresor semicomandat sau comandat. Conţinutul de armonici este
limitat în funcţie de efectele acestora asupra receptoarelor, prin precizarea coeficientului de distorsiune
admis.
Abaterea de la forma sinusoidală a undei de tensiune determină funcţionarea receptoarelor de
curent alternativ în regim deformant. În timp ce la unele receptoare, cum sunt cuptoarele cu inducţie,

12 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


prezenţa armonicilor în unda de tensiune nu deranjează, la altele - printre care şi motoarele electrice -
prezenţa armonicilor de tensiune trebuie limitată tot prin precizarea coeficientului de distorsiune admis.
Coeficientul de distorsiune kd al undei de tensiune se defineşte ca raportul dintre valoarea eficace a
reziduului deformant Ud şi valoarea eficace U a undei de tensiune,
U
kd  d , (1.1)
U
în care reziduul deformant are expresia
n
Ud  U
i 2
2
i , (1.2)

unde Ui este valoarea eficace a armonicii i, iar n poate fi limitat la n = 13 pentru calculele practice.
Coeficientul de distorsiune total, rezultat din funcţionarea receptoarelor consumatorului şi din
condiţiile din sistemul electroenergetic, se limitează [45] la valoarea:
k d  0,05, (1.3)
adică la 5%.
Cauzele distorsiunii undei sinusoidale de tensiune se găsesc în cea mai mare parte la consumator.
În timp ce o serie de echipamente, cum sunt bobinele cu miez feromagnetic, receptoarele cu arc electric şi
mutatoarele reprezintă surse de armonici de tensiune şi curent, elementele reactive de circuit ca bobinele şi
condensatoarele constituie amplificatoare de armonici de tensiune, respectiv de curent. În cadrul instalaţiilor
electrice la consumator, trebuie luate măsuri pentru reducerea efectelor deformante şi a influenţei asupra
reţelei de alimentare.
b. Frecvenţa constantă a tensiunii de alimentare constituie un deziderat major atât pentru buna
funcţionare a receptoarelor, menţinerea preciziei aparatelor de măsură, cât şi pentru maşinile de lucru
antrenate prin motoare de curent alternativ. Variaţiile frecvenţei pot fi cauzate de variaţii importante de
sarcină sau de avarii grave în sistem, originea unor asemenea cauze putând fi şi consumatorii de energie
electrică.
Menţinerea constantă a frecvenţei industriale (50 Hz) este o problemă la nivel de sistem energetic,
fiind legată de puterea în rezervă din centralele electrice ale sistemului şi de operativitatea dispeceratului. În
anumite situaţii, când posibilităţile de producere a energiei electrice în centrale sunt limitate, se decide
întreruperea alimentării unor consumatori (sacrificarea distribuitorilor), în scopul menţinerii frecvenţei în
sistem.
Abaterile maxim admise ale frecvenţei sunt de 0,5 Hz.
c. Simetria tensiunilor este condiţia în baza căreia sistemului tensiunilor de fază trebuie să-i
0
corespundă trei fazori egali şi defazaţi cu 120 .
Cauzele nesimetriei sunt pe de o parte instalaţiile de producere şi transport, independente de
consumator, iar pe de altă parte sarcinile dezechilibrate ale consumatorilor.
Consecinţele nesimetriei tensiunilor se studiază prin metoda componentelor simetrice, când se
determină pe lângă componentele directe şi componentele inverse şi homopolare. Ultimele sunt cauzele
unor cupluri de frânare, respectiv încălzire şi vibraţii la motoarele de curent alternativ.
Nesimetria tensiunilor se exprimă printr-un coeficient de nesimetrie  UN , dat de relaţia


 UN  U A  a 2 U B  aU C
100
Un 3

,% (1.4)

în care UA, UB, UC reprezintă fazorii tensiunilor de faze, în V;


Un - tensiunea nominală a reţelei, în V;
2
j
ae 3 - operatorul de rotaţie.
Nesimetria tensiunii este admisă în limitele de până la 2%
 UN  2% (1.5)
pe o durată îndelungată, la bornele oricărui receptor electric simetric, trifazat [45].
d. Puterea necesară este o condiţie globală a consumatorilor şi unul dintre criteriile esenţiale în
proiectare.
În funcţie de puterea maximă absorbită în punctul de racordare, conform normativului se stabilesc
patru clase de consumatori de energie electrică din sistemul electroenergetic, prezentate în tabelul 1.1.
În acelaşi tabel, se indică treapta de tensiune minimă care trebuie să existe în staţia de
racord, posibilităţile de alimentare din această staţie şi momentul sarcinii.
Consumatorii cu puteri absorbite maxime de 50 kVA se alimentează din reţeaua de joasă tensiune.
Sarcina maximă de durată se stabileşte pentru un interval de cerere de 15, 30 sau 60 min, stând la
baza calculelor de dimensionare a elementelor reţelei din condiţii termice şi de determinare a pierderilor de
putere.

13 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Tabelul 1.1
Clasele de consumatori şi recomandări de alimentare cu energie electrică a acestora
Posibilităţi de alimentare
Clasa Puterea cerută Treapta de Direct la Prin Momentul
[MVA] tensiune minimă tensiunea de transformatoare sarcinii
în punctul de [kV] de [MVA, km]
racord, [kV]
D 0,05-2,5 6* 6*-20 6/0,4 kV* max.3
10 10/0,4 kV
20 20/0,4 kV max.8
C 2,5-7,5 20* 20 20/0,4 kV
20/6 kV 30...80
110 110 110/MT
B 7,5-50 110 110 110/MT max.1500
A peste 50 110* 110 110/MT
220 220 220/MT
220/110 kV peste 1500
400** - 400/110 kV

* Trepte de tensiune admise în cazuri justificate;


** Pentru puteri cerute mai mari de 250 MVA.

Există şi sarcini maxime de scurtă durată (de vârf), care pot dura 1...10 s şi care se iau în
considerare la calculul fluctuaţiilor de tensiune din reţea, la reglajul protecţiilor maximale ş.a.
Modul în care necesităţile de consum de energie electrică sunt asigurate în timp consumatorului de
către furnizor este caracterizat prin gradul de satisfacere a alimentării consumatorului în punctul de
delimitare. Această mărime, notată cu C, se defineşte ca raportul dintre durata probabilă de alimentare şi
durata de alimentare cerută
T  Tn
C c 100,% (1.6)
Tc
în care Tc este intervalul de timp din cadrul unui an calendaristic în care consumatorul solicită
criteriul de siguranţă;
Tn - durata probabilă de nealimentare în perioada considerată.
Gradul de satisfacere în alimentare poate fi determinat pentru diferite nivele de puteri cerute [45].
Alimentarea cu energie electrică a consumatorilor aparţinând diverselor clase se poate realiza din
sistemul electromagnetic la următoarele niveluri de siguranţă:
 nivelul 1, prin două căi de alimentare independente, dimensionate fiecare pentru puterea
cerută la consumator (rezervă de 100% în căi de alimentare) şi prin două puncte distincte
de racord (rezervă de 100% în surse). Realimentarea consumatorilor, în caz de avarie a
unei căi, se prevede a se realiza prin comutarea automată a consumului pe calea
neavariată, cu o discontinuitate de maximum 3 s;
 nivelul 2, prin două căi de alimentare care nu sunt în mod obligatoriu independente (rezervă
de 100% în linii electrice) şi de regulă, printr-un singur punct de racord. Realimentarea
consumatorului în caz de întrerupere simplă (avaria a unei căi) se poate face numai după
identificarea defectului şi efectuarea unor manevre manuale de izolare a acestuia, după o
întrerupere de 0,5...8 h, în funcţie de clasa consumatorului, structura reţelei de alimentare şi
poziţia centrului de intervenţie în raport cu locul manevrelor;
 nivelul 3, printr-o singură cale de alimentare. Realimentarea consumatorului în caz de
avarie se poate face numai după repararea sau înlocuirea elementelor defecte.
Caracteristicile complete ale nivelurilor de siguranţă sunt concentrate în tabelul 1.2.
În situaţii justificate, consumul asigurat în caz de întrerupere simplă poate fi mai mic decât sarcina
maximă de durată, iar calea de alimentare se dimensionează în consecinţă. Există un nivel de siguranţă
optim pentru alimentarea unui consumator, care se stabileşte în conformitate cu criteriile expuse.

14 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Tabelul 1.2
Duratele de realimentare a consumatorilor în raport cu clasa acestora şi nivelele de rezervare

Nivelul de Gradul Consum Clasa


de asigurat Observaţii
rezervare satisfacere în caz de A B C D
minim
întrerupere
simplă
1 99,8 Integral 3s Durata de acţionare a
(100 %) automaticii de sistem
2 99,5 Integral 0,5 h 2h 2...8 h Durata necesară efectuării de
(100 %) manevre pentru izolarea
defectului şi realimentarea pe
calea de rezervă: prin
comandă manuală din staţiile
de personal permanent - 0,5
h; idem, fără personal
permanent - 2 h; pentru
consumatorii dispersaţi 2...8 h.
3 98,0 Nimic Se stabileşte de la caz la caz, în funcţie de condiţiile locale şi
structura schemei de alimentare.

e. Continuitatea alimentării cu energie electrică a consumatorilor reprezintă cea mai importantă


condiţie calitativă.
În funcţie de natura efectelor produse de întreruperea alimentării cu energie electrică, receptoarele
se încadrează în următoarele categorii:
Categoria zero, la care întreruperea în alimentarea cu energie electrică poate duce la
explozii, incendii, distrugeri grave de utilaje sau pierderi de vieţi omeneşti. Încadrarea
receptoarelor în această categorie se admite în cazul în care nu se dispune de alte forme de
energie, în cazul în care acestea nu sunt justificate tehnic sau sunt prohibitive economic în
comparaţie cu acţionarea electrică, precum şi în situaţiile în care măsurile de prevenire de
natură tehnologică nu sunt eficiente.
Se încadrează în categorie zero instalaţii şi echipamente ca: iluminatul de siguranţă, instalaţiile de
ventilaţie şi evacuarea a gazelor nocive sau a amestecurilor explozive, pompele de răcire ale furnalelor şi
cuptoarelor de oţelării, calculatoarele de proces ş.a.
Categoria I, la care întreruperea alimentării duce la dereglarea proceselor tehnologice în
flux continuu, necesitând perioade lungi pentru reluarea activităţii la parametrii cantitativi şi
calitativi existenţi în momentul întreruperii, la rebuturi importante de materii prime, materiale
auxiliare, scule, semifabricate ş.a., la pierderi materiale importante prin nerealizarea
producţiei planificate şi imposibilitatea recuperării acesteia, la repercursiuni asupra altor
unităţi importante sau la dezorganizarea vieţii sociale în centrele urbane.
Receptoarele de categoria I sunt incluse în instalaţii tehnologice organizate pentru producţia în serie
mare, în flux continuu, în instalaţii de ventilaţie, de cazane, de transport al clincherului etc.
Categoria a II-a, la care întreruperea alimentării determină nerealizări de producţie, practic
numai pe durata întreruperii, care pot fi, de regulă, recuperate. În această categorie se
încadrează majoritatea receptoarelor din secţiile, prelucrătoare.
Categoria a III-a, cuprinde receptoarele care nu se încadrează în categoriile precedente (ex.
magazii, depozite).
La stabilirea categoriei receptoarelor se ţine seama de:
o cerinţele de continuitate în alimentarea receptoarelor;
o cerinţele speciale în ceea ce priveşte calitatea tensiunii şi a frecvenţei;
o indicatorii valorici ai daunelor provocate de întreruperile în alimentarea cu energie electrică.
Clasificarea receptoarelor pe categorii, cu stabilirea duratei de realimentare, adică a duratei
întreruperilor admisibile în alimentare, se efectuează de către proiectantul general, după consultarea
furnizorilor de echipamente, a beneficiarului investiţiei şi a proiectantului de specialitate.
Durata de realimentare se situează deasupra unei valori minime de 3 secunde (la receptoarele de
categoria O sau I), corespunzând duratei de acţionare a automaticii de sistem, putând atinge chiar câteva
ore (la receptoare din categoriile II şi III), fără a depăşi însă 24 ore.
Condiţiile referitoare la putere şi continuitate se corelează conform datelor din tabelul 1.2. Astfel,
clasa consumatorului şi categoriile receptoarelor din compunerea sa determină în primul rând durata de
realimentare şi consumul asigurat, ceea ce conduce la stabilirea celorlalte caracteristici ale nivelurilor de
siguranţă, ca modalităţile de rezervare în căi şi surse şi gradul de satisfacere minim.

15 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


În caz de întrerupere dublă la consumatorii cu două căi de alimentare, realimentarea se asigură
numai după timpul necesar reparării unei căi. La fel, în cazul unor defecţiuni provocate de fenomene
imprevizibile, durata de realimentare este determinată de posibilităţile de reparare a instalaţiilor avariate [45].
Cunoaşterea structurii unui consumator pe categorii de receptoare are o importanţă deosebită pentru
proiectantul de instalaţii electrice, aceasta influenţând unele din etapele de bază ale proiectării cum sunt:
stabilirea schemei de racordare şi distribuţie în înaltă tensiune, organizarea posturilor de transformare,
alegerea schemei de distribuţie în joasă tensiune etc.

2.4. SARCINI ELECTRICE DE CALCUL

În cadrul instalaţiilor electrice, sarcina electrică reprezintă o mărime care caracterizează consumul
de energie electrică. Mărimile utilizate frecvent în acest scop sunt puterea activă P, reactivă Q, aparentă S şi
curentul I.
În proiectarea instalaţiilor electrice la consumatori este necesar să se cunoască în primul rând
puterea activă absorbită de către:
o receptoare, pentru dimensionarea circuitelor de receptor;
o utilaje, pentru dimensionarea circuitelor de utilaj;
o grupuri de receptoare şi utilaje, pentru dimensionarea tablourilor de distribuţie şi a coloanelor
de alimentare a acestora;
o secţii ale întreprinderii şi apoi de întreaga întreprindere, pentru dimensionarea posturilor de
transformare, a liniilor de medie şi înaltă tensiune şi a staţiilor de distribuţie sau
transformare.
Caracteristicile tehnice nominale ale receptoarelor sunt următoarele:
 puterea activă Pn, sau aparentă Sn;
 tensiunea Un;
 conexiunea fazelor;
 curentul In;

randamentul n;
 factorul de putere cos n;
 relaţia dintre curentul de pornire Ip (conectare) şi curentul nominal In, sub forma raportului
Ip/In.
În cazul receptoarelor realizate pentru un regim de funcţionare intermitent (motoare electrice), se
specifică şi durata relativă de acţionare nominală DAn.
Puterea instalată Pi a unui receptor reprezintă puterea sa nominală raportată la durata de acţionare
de referinţă DA=1,
Pi  Pn DA n , (1.7)
în care DAn este o mărime relativă subunitară care poate lua una din următoarele valori DAn=0,15; 0,25; 0,4;
0,6 şi 1. Prin urmare, puterea instalată Pi a unui receptor este mai mică, cel mult egală cu puterea nominală
Pn a acestuia.
În cazul receptoarelor caracterizate prin puterea aparentă nominală Sn, puterea instalată este dată
de relaţia
Pi  S n cos  n DA n , (1.8)
Pentru un grup de n receptoare, puterea instalată totală se determină ca sumă a puterilor instalate a
receptoarelor componente
n
Pi  P , ij (1.9)
j1
în care puterile instalate individuale Pij rezultă din relaţiile (1.7) sau (1.8).
Puterea activă absorbită, care se ia în considerare în calcul pentru grupuri cuprinzând cel puţin patru
receptoare se numeşte putere cerută sau de calcul. Puterea cerută Pc reprezintă o putere activă
convenţională, de valoare constantă, care produce în elementele instalaţiei electrice (conducte şi
echipamente) acelaşi efect termic ca şi puterea variabilă reală, într-un interval de timp determinat (ex. 30
min.), în perioada de încărcare maximă.
Determinarea prin calcul a puterilor cerute se face prin diferite metode, utilizate în funcţie de stadiul
proiectării şi nivelul la care se efectuează calculele. Deoarece calculele trebuie efectuate la toate nivelele
instalaţiei electrice la consumator, începând de la cele inferioare (receptoare) şi până la cele superioare
(racordul de înaltă tensiune), atât pentru tensiunile joase, sub 1000 V, cât şi pentru cele mai mari de 1000 V,
sunt preferabile acele metode care se aplică acoperitor în toate situaţiile.

16 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


În continuare, se indică principalele metode de determinare a puterilor cerute în faza de
proiectare şi anume:
metoda coeficienţilor de cerere, aplicabilă la orice nivel şi în special pentru grupuri mari de
receptoare, reprezentând o secţie sau o întreprindere;
metoda formulei binome, care dă rezultate acoperitoare pentru un grup restrâns de
receptoare de forţă având puteri mult diferite între ele, fiind recomandată pentru calculul
puterilor cerute în special la nivelul tablourilor de distribuţie;
metoda analizei directe, aplicabilă pentru un număr mic de receptoare, la nivelul unor
tablouri de distribuţie cu plecări puţine, inclusiv a tablourilor de utilaj, când se cunosc
diagramele de funcţionare şi încărcare ale tuturor receptoarelor;
metodele bazate pe consumuri specifice cu raportare la unitatea de produs sau la
unitatea de suprafaţă productivă, utilizabile, datorită preciziei reduse, numai în faza notei de
fundamentare ;
metodele bazate pe puterea medie şi indicatori ai curbelor de sarcină, recomandate
pentru determinarea puterii cerute la nivelele superioare, de la barele de joasă tensiune ale
posturilor de transformare, la liniile de racord în înaltă tensiune.
La instalaţii existente, puterea cerută se determină pe baza curbelor de sarcină.

2.4.1. METODA COEFICIENŢILOR DE CERERE


Puterea activă cerută se determină prin înmulţirea puterii instalate cu un coeficient subunitar kc,
denumit coeficient de cerere
Pc  k c Pi , (1.10)
iar puterea reactivă cerută QC - cu ajutorul factorului de putere cerut cos c
1
Q c  Pc  1  Pc tg c , (1.11)
cos 2  c
Coeficientul de cerere kc ţine cont de randamentul  al receptoarelor, de gradul de încărcare al acestora -
prin coeficientul de încărcare ki, de simultaneitatea funcţionării lor - prin coeficientul de simultaneitate ks şi de
randamentul r al porţiunii de reţea dintre receptoare şi nivelul la care se calculează puterea cerută. Ca
urmare, coeficientul de cerere este exprimat prin relaţia
k k
kc  i s , (1.12)
 r
Randamentul  al receptoarelor se ia în considerare numai la acele receptoare pentru care puterea
instalată Pi sau cea nominală Pn, semnifică puteri utile, cum este cazul motoarelor electrice, la care puterea
nominală reprezintă puterea mecanică la arbore.
Factorul de putere cerut cos c exprimă consumul de putere reactivă al receptoarelor care absorb
puterea activă Pc, în condiţiile reflectate global prin coeficientul de cerere.
Coeficienţii de cerere şi factorii de putere ceruţi sunt determinaţi experimental pe baze statistice,
pentru diferite receptoare. Toate receptoarele cărora le corespund aceleaşi valori pentru perechea de mărimi
(kc, cos c), se încadrează într-o singură grupare, numită categorie de receptoare. Datorită diversităţii mari a
receptoarelor şi a condiţiilor de lucru, există un mare număr de categorii de receptoare. Acestea sunt
indicate în tabelul 1.3, împreună cu valorile corespunzătoare ale coeficientului de cerere şi ale factorului de
putere cerut.
Pentru explicitarea modului de aplicare a metodei coeficienţilor de cerere, se consideră un
consumator de calcul, adică un ansamblu de n receptoare, încadrate în m categorii; consumatorul de calcul
poate fi reprezentat de totalitatea receptoarelor, care aparţin unui tablou de distribuţie, unei secţii sau unei
întreprinderi. O categorie k cuprinde nk receptoare, astfel încât puterea instalată a acestora Pik este conform
relaţiei (1.9)
nk
Pik  P , ij (1.13)
j 1
iar puterea instalată totală este
m n
Pi  P  P ,
ik ij (1.14)
k 1 j1
Puterea cerută de receptoarele care fac parte dintr-o aceeaşi categorie k, este dată de relaţia
Pck  k ck
/
Pik , (1.15)
/
In care k ck este coeficientul de cerere corectat al categoriei respective de receptoare.

17 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Tabelul 1.3
Coeficientul de cerere kc şi factorul de putere cos c pentru diferite categorii de receptoare

Categoria receptoarelor kc cos c tg c


a) Receptoare electromecanice .
Aeroterme 0,7 0,8 0,75
Compresoare 0,8 0,8 0,75
- acţionate cu motor asincron 0,75 0,8 0,75
- acţionate cu motor sincron 0,75 1,0 0,00
Grupuri motor-generator 0,65 0,8 0,75
Macarale
- cu DA=25% 0,1 0,5; 0,65 1,73; 1,17
- cu DA=40% 0,15-0,2 0,5; 0,65 1,73; 1,17
Maşini unelte de prelucrat prin aşchiere
- cu regim normal de funcţionare (strunguri,
raboteze, maşini de frezat, mortezat, găurit,
polizoare etc.) 0,12-0,14 0,5 1,73
- cu regim greu de lucru (strunguri de
degroşat, automate, revolver, de alezaj, maşini
unelte mari; prese de ştanţat şi cu excentric etc.) 0,2-0,25 0,6-0,65 1,33-1,17
- cu regim foarte greu de lucru (acţionare
ciocane, maşini de forjat, de trefilat)
- acţionarea tobelor de decapare, a tamburelor
de curăţire etc. 0,3-0,4 0,65 1,17
Pompe
- cu diafragmă, de filtrare, de ulei, verticale 0,7 0,8 0,75
- de alimentare 1 0,9 0,48
- de apă 0,7-0,8 0,8-0,85 0,75-0,62
- de vid 0,7 0,78 0,8
Unelte electrice portabile 0,1 0,45 1,99
Ventilatoare 0,65-0,75 0,8 0,75
b) Receptoare electrotermice
Agregate motor generator de sudare
0,3-0,35 0,5-0,6 1,73-1,33
- pentru un singur post
0,6-0,7 0,6-0,7 1,33-1,02
- pentru mai multe posturi
0,4-0,6 0,7-0,6 1,00-1,33
Convertizoare de frecvenţă
Cuptoare de inducţie de frecvenţă joasă
- fără compensarea energiei reactive
0,75-0,8 0,35 2,67
- cu compensarea energiei reactive
0,72 0,95 0,32
Cuptoare cu rezistoare
- cu încărcare continuă
0,8-0,85 0,95-1,0 0,33-0,00
- cu încărcare periodică
0,6 0,95-1,0 0,33-0,00
c) Receptoare electrochimice
Redresoare
- pentru instalaţii de acoperiri metalice
0,5 0,7 1,00
- pentru încărcat acumulatoare de electrocare
d) Receptoare de iluminat şi prize 0,6 0,7 1,00
Depozite
Hale industriale 0,7 - fluorescent compensat
- cu ateliere şi încăperi separate 0,90 0,48
- cu mai multe deschideri,fără separaţii 0,85
0,95 -flourescent necompensat
0,55 1,51
Iluminat de siguranţă 1,0
Iluminat exterior 0,9 - incandescent
Magazii,posturi de transformare 0,6 1,00 0,00

Corecţia ţine seama de numărul total de receptoare


m
n n
k 1
k, (1.16)

şi se realizează prin intermediul coeficientului ka de influenţă a numărului de receptoare, conform relaţiei


1  k ck
/
k ck  k ck  , (1.17)
ka

18 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


/
Fig. 1.2. Nomogramă pentru determinarea coeficienţilor de influenţă kc şi de cerere corectat k c
în care kck este coeficientul de cerere pentru categoria de receptoare considerată, determinat din tabelul 1.3.

Nomograma din figura 1.2 indică, în partea dreaptă, dependenţa coeficientului de influenţă ka de
numărul de receptoare n ale consumatorului de calcul; în partea stângă a nomogramei rezultă coeficientul de
/
cerere corectat k c, pe baza coeficienţilor kc şi ka determinaţi.
De remarcat că, determinarea coeficientului ka de influenţă a numărului de receptoare este corect să
se facă în raport cu numărul total n de receptoare al consumatorului de calcul considerat, fiind acelaşi pentru
toate categoriile de receptoare din compunerea acestuia. Acest lucru este firesc având în vedere că
ansamblul receptoarelor, indiferent de categoriile cărora le aparţin, determină în mod statistic consumul de
energie electrică, datorită nesimultaneităţilor în funcţionare şi în gradele de încărcare.
Pe această bază, dintre doi consumatori de calcul cu aceleaşi puteri instalate totale şi cu repartiţii
identice ale puterilor instalate pe categorii de receptoare, cel care cuprinde un număr mai mare de
receptoare (cu puteri instalate mai mici) va absorbi o putere mai mică.
Orice modificare ale numărului de receptoare a consumatorului de calcul atrage după sine
necesitatea actualizării valorii coeficientului de influenţă ka şi a determinării coeficienţilor de cerere corectaţi
/
k ck cu relaţia (1.17).
În cazul în care receptoarele au puteri mult diferite, se recomandă ca determinarea coeficientului de
influenţă să se facă în raport cu numărul de receptoare.
n /  2  n 0,5 , (1.18)
în care s-a notat cu n0,5 - numărul receptoarelor celor mai mari, a căror putere instalată însumată este egală
cu jumătate din puterea tuturor receptoarelor.
Cazurile limită ale corecţiei sunt următoarele:
a. n  4, când ka=1 şi prin urmare k c = 1, adică pentru un număr de receptoare mai mic decât patru,
/

puterea cerută este egală cu suma puterilor instalate ale receptoarelor. Un astfel de consumator de calcul se
poate întâlni la nivelul tablourilor de utilaj sau al celor de distribuţie care alimentează cel mult trei receptoare.
b. n  50, ka  10 şi conform relaţiei (1.11) se obţine k c/  k c , ceea ce înseamnă că pentru un
consumator de calcul cu un număr foarte mare de receptoare, corecţia coeficientului de cerere este nulă,
astfel încât relaţia (1.9) devine:
Pck  k ck Pik , (1.19)
Astfel de situaţii se întâlnesc la nivelul tablourilor generale din posturile de transformare sau al
tablourilor de distribuţie care alimentează un număr relativ mare de receptoare.
Având determinate puterile cerute de receptoarele din fiecare categorie, puterea cerută totală la
nivelul consumatorului de calcul este
m
Pc  P
k 1
ck , (1.20)

Dacă într-o secţie alimentarea receptoarelor şi utilajelor s-a organizat pe câteva (q) tablouri de
distribuţie şi s-au calculat conform celor de mai sus puterile cerute la nivelurile secţiei Pcs şi a tablourilor Pct
este evident că
q
Pcs P
t 1
ct ,

19 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


având în vedere că puterile cerute ale acestor consumatori de calcul au fost calculate pentru coeficienţi de
influenţă ka diferiţi. Asemenea inegalităţi au loc între orice trepte consecutive pe care se organizează un
consumator dat.
Calculul puterilor reactive cerute se face, de asemenea, pentru fiecare categorie în parte
Q ck  Pck  tg ck , (1.21)
puterea reactivă totală rezultând
m
Qc  Q
k 1
ck , (1.22)

Puterea aparentă totală absorbită de consumatorul de calcul este


S c  Pc2  Q c2 , (1.23)
Dacă rezultatul obţinut se încadrează între valorile
400 kVA  Sc  1 600 kVA, (1.24)
la componentele activă şi reactivă se aplică reduceri prin intermediul coeficienţilor de reducere kra, pentru
puterea activă şi krr - pentru puterea reactivă, conform relaţiilor
Pc/  KraPc ; (1.25)
Q c/  k rr Q c ,
în care kra = 0,9, iar krr = 0,95. Reducerea nu se aplică dacă Sc  400 kVA.
În cazul în care consumatorul de calcul este o secţie sau întreaga întreprindere, puterea aparentă de
calcul S c/ serveşte ca bază pentru alegerea transformatorului de alimentare

S nT  S c/  Pc/2  Q c/2 , (1.26)


în care SnT reprezintă puterea aparentă nominală a transformatorului.
Dacă sarcina nu poate fi preluată de un singur transformator (S c  1 600 kVA), se grupează
/

receptoarele pe două sau mai multe transformatoare de puteri corespunzătoare, urmând ca la puterile cerute
ale fiecărui grup de receptoare să se aplice coeficienţii de reducere menţionaţi. Este indicat ca gruparea
receptoarelor să se facă după criterii de amplasament şi tehnologice.
Pentru determinarea puterilor cerute Pct şi Qct din reţeaua de medie tensiune, la totalul obţinut după
aplicarea reducerilor se adaugă pierderile active Pr, respectiv reactive Qr din transformatoare, conform
relaţiilor
Pct  Pc/  Pr ; (1.27)
Q ct  Q c/  Q r  Q bc / , (1.28)
în care Qbc reprezintă puterea surselor instalate pentru compensarea puterii reactive (v. subcap. 6.4).
În lipsa unor date de catalog, pierderile de putere din transformatoare se pot calcula cu relaţiile
2
Pr  Sr ;
100
10
Q r  Sr , (1.29)
100
în care cu Sr s-a notat suma puterilor nominale ale transformatoarelor.
În cazul consumatorilor de calcul alimentaţi prin nr transformatoare, se recomandă ca valorilor
determinate cu relaţiile (1.27) şi (1.28), să li se aplice coeficienţii de simultaneitate ksa - pentru puterea activă
şi ksr - pentru puterea reactivă, rezultând puterile cerute pe partea de medie tensiune
Pct/  k sa Pct ;
Q ct/  k sr Q ct , (1.30)
Coeficienţii de simultaneitate sunt daţi în tabelul 1.4, în funcţie de numărul de transformatoare.
Valorile mai mari ale coeficienţilor se aplică în industriile (metalurgică, chimică) cu receptoare funcţionând în
mare parte în sarcină continuă.
Coeficientul mediu de cerere al consumatorului este
P/
k c  ct , (1.31)
Pi
Puterea aparentă cerută totală
S ct/  Pct/2  Q ct/2 , (1.32)
permite determinarea factorului de putere mediu

20 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Pct/
cos   , (1.33)
S ct/
/
care în situaţia că puterea reactivă totală Q ct a fost calculată fără a se ţine cont de reducerea datorată puterii
reactive a surselor de compensare, se numeşte factor de putere natural.

Tabelul 1.4
Coeficienţii de simultaneitate pentru consumatori alimentaţi prin mai multe transformatoare

Coeficientul de simultaneitate Numărul transformatoarelor, nT


nT = 2; 3 nT  3
pentru puterea activă, ksa 0,8...0,9 0,7...0,85
pentru puterea reactivă, ksr 0,9...0,95 0,85...0,9

2.4.2. METODA FORMULEI BINOME


Se utilizează pentru consumatori de calcul la nivelul unor tablouri de distribuţie, conducând la
rezultate acoperitoare în ceea ce priveşte puterea cerută.
Conform acestei metode, receptoarele se consideră repartizate pe grupe de receptoare, puterea
cerută determinându-se la nivelul grupelor, pe baza puterii instalate Pik a tuturoro receptoarelor din grupa k şi
a puterii instalate Pix a primelor x receptoare din aceeaşi grupă, luate în ordinea descrescătoare a puterilor
lor instalate.
Puterea activă cerută de cele nk receptoare din grupa k este
Pck   aPix  k  b k Pik , (1.34)
în care a şi b sunt coeficienţii formulei binome, iar x numărul de receptoare pentru care se calculează Pix;
aceste date sunt specifice metodei de calcul după formula binomă, fiind indicate
în tabelul 1.5.
Puterea cerută de cele m grupe de receptoare ale consumatorului de calcul este
m
Pc   aPix  M  b
k 1
k Pik , (1.35)

în care (aPix)M este termenul cu valoarea cea mai mare dintre termenii (aPix)k;
m

b
k 1
x Pik - suma tuturor termenilor de forma bkPik, corespunzători celor m grupe de receptoare.

Puterea reactivă absorbită la nivelul consumatorului de calcul este


m
Qc  P
k 1
ck tg k , (1.36)

21 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Tabelul 1.5
Coeficienţii formulei binome
Grupul de receptoare Nr. Coeficienţii cos  tg 
x a b
1.Motoare electrice pentru comanda individuală a
maşinilor-unelte de prelucrare a metalelor:
- în secţii de prelucrare la cald, în serii mari şi pe bandă
....................................... 5 0,5 0,26 0,65 1,17
- în secţii de prelucrare la rece, în serii mari şi pe bandă 5 0,5 0,14 0,5 1,73
- idem, în serii mici şi individuale . . . . . . . . . . . . . . . . 5 0,4 0,14 0,5 1,73
2.Motoare electrice pentru ventilatoare (condiţionare),
pompe, compresoare, grupuri compresoare . . . . . . . . . . 5 0,25 0,65 0,8 0,75
(pentru puteri peste 100 kW se va lua puterea cerută
reală la cos  real pentru fiecare motor în parte)
3.Motoare electrice ale mecanismelor de transport
continuu şi de prelucrare a nisipurilor şi pământurilor din
turnătorii:
- fără interblocări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 0,4 0,4 0,75 0,88
- cu interblocări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 0,2 0,6 0,75 0,88
4.Poduri rulante cu macarale:
- în cazangerii, secţii de reparaţii şi de montaj, în
ateliere mecanice şi altele asemănătoare 3 0,2 0,06 0,5 1,73
- în turnătorii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 0,3 0,09 0,5 1,73
- în oţelării Siemens-Martin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 0,3 0,11 0,5 1,73
- la laminoare, maşini de treierat şi recoltat 3 0,3 0,18 0,5 1,73
5.Ateliere termice:
- cuptoare electrice cu rezistenţă cu încărcare automată
(continuă). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2 0,3 0,7 0,95 0,33
- idem, cu încărcare neautomată (periodică) 1 0,5 0,5 0,95 0,33
- receptoare termice mici, în instalaţii de tip laborator
(uscătoare, încălzitoare etc.). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0 0 0,7 1 0
6.Maşini de sudare:
- prin puncte şi prin cusătură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0 0 0,35 0,6 1,33
- cap la cap . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0 0 0,35 0,7 1,02
7.Transformatoare de sudare:
- pentru sudare automată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0 0 0,5 0,5 1,73
- pentru sudare manuală cu arc cu un singur punct de
lucru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0 0 0,35 0,4 2,30
- idem, cu mai multe puncte de lucru . . . . . . . . . . . . . . 0 0 0,7-0,9 0,5 1,73
8.Grupuri convertizoare de sudare (motor-generator):
- cu un singur punct de lucru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0 0 0,35 0,5 1,73
- cu mai multe puncte de lucru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0 0 0,6-0,9 0,75 0,88
9.Acţionări electrice în industria chimică cu flux
tehnologic neîntrerupt (compresor, pompe, ventilatoare,
amestecătoare şi centrifuge) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 0,5 0,5 0,86 0,61

Observaţii: 1.Pentru podurile rulante se pot aplica metode mai exacte de determinare a puterii
cerute dacă se dispune de curbele de încărcare ale fiecărui motor electric;
2.Puterea Pn a grupurilor de receptoare pentru sudare se determină înmulţindu-se puterea nominală
Sn în kVA, cu factorul de putere nominal, pentru care se pot adopta valorile:
- transformatoare de sudare ...................................................... 0,5;
- maşini de sudare prin puncte .................................................. 0,7;
- maşini de sudare cap la cap .................................................... 0,8.
în care tg k reprezintă tangenta corespunzătoare factorului de putere introdus de receptoarele din grupa k,
mărime de asemenea indicată în tabelul 1.5.
Puterea aparentă cerută şi valoarea medie a factorului de putere se calculează cu relaţiile (1.23)
respectiv (1.33).

22 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


2.4.3. METODA ANALIZEI DIRECTE

Această metoda este recomandată pentru calculul puterii cerute de consumatori de calcul cu un
număr redus de receptoare, ale căror diagrame de sarcină sunt cunoscute. Astfel de consumatori sunt:
 tablourile de utilaj;
 tablourile de distribuţie cu plecări puţine;
 tablourile generale cu un număr redus de plecări la subconsumatori mici sau neindustriali, cu
puteri mici, când se cunosc caracteristicile de funcţionare ale acestora şi când puterea
instalată pentru iluminat reprezintă mai mult de 60...75% din întreaga putere instalată.
Metoda constă în determinarea directă a coeficientului de cerere, conform relaţiei (1.12), deoarece în
astfel de situaţii, valorile factorilor care intervin pot fi calculate sau apreciate cu o bună aproximaţie.
Coeficientul de încărcare ki este dat de relaţia
P
ki  r , (1.37)
Ps
în care Pr este puterea reală cu care sunt încărcate receptoarele, iar Ps - puterea în funcţie simultană; în
mod obişnuit k= = 0,9 ... 0,95.
Coeficientul de simultaneitate este
P
ks  s , (1.38)
Pi
în care Ps are semnificaţia de mai sus, iar Pi este puterea instalată. Pentru consumatori de calcul cuprinzând
numai receptoare de iluminat, valorile coeficienţilor de simultaneitate sunt date în tabelul 1.6; pentru
receptoare de forţă, aceşti coeficienţi se determină pe baza diagramelor de sarcină, din care rezultă Ps, şi a
puterii instalate Pi, conform relaţiei (1.38).

Tabelul 1.6
Coeficientul de simultaneitate ks pentru consumatori cuprinzând numai receptoare de iluminat
Destinaţia construcţiei sau instalaţiei ks
Construcţii industriale şi administrative 0,8
Complexe comerciale 1,0
Construcţii de locuinţe:
2  4 apartamente 1,0
5  9 apartamente 0,78
10 14 apartamente 0,63
15 19 apartamente 0,53
peste 20 apartamente 0,49
Depozite 0,5
Iluminat exterior şi iluminat de siguranţă 1,0
Spitale 0,65

Randamentul mediu al receptoarelor  se determină ca medie ponderată a randamentelor nominale


nj ale receptoarelor, în raport cu puterile instalate. Dacă puterile instalate Pij sunt puteri electrice (absorbite),
relaţia de calcul este
n


j1
nj Pij

 n
, (1.39)
P j1
ij

iar dacă acesta se referă la puteri utile (mecanice - cazul motoarelor electrice), se utilizează relaţia
n

P ij
j1
 n
, (1.40)
Pij

j1 nj

în care n este numărul de receptoare.


Randamentul reţelei r se calculează ţinând seama de pierderile de putere; în mod obişnuit r = 0,98 ... 1.

23 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Având determinaţi toţi factorii, se calculează coeficientul de cerere cu relaţia (1.12). Puterea activă
cerută se obţine, în acest caz, din puterea instalată cu ajutorul coeficientului de cerere.
Pc  k c Pi , (1.41)
Pentru calculul puterii reactive cerute, este necesară determinarea factorului de putere mediu cos m
al receptoarelor, din condiţia de egalitate a puterii aparente de cele n receptoare cu puterea aparentă a unui
receptor echivalent. Aceasta conduce la relaţia
n

P ij
j1
cos  m  n
, (1.42)
Pij
 cos 
j1 nj

dacă Pij reprezintă putere electrică absorbită sau


n Pij

j1 nj
cos  m  n
, (1.43)
Pij

j1 nj cos  nj
dacă Pij reprezintă putere utilă.
Puterea reactivă cerută este
1
Q c  Pc  1, (1.44)
cos  m 2

iar puterea aparentă


Pc
Sc  . (1.45)
cos  m

2.4.4. METODA DURATEI DE UTILIZARE A PUTERII MAXIME


Se foloseşte pentru determinarea puterii cerute la nivel de întreprindere sau platformă industrială,
atunci când se cunoaşte consumul specific de energie electrică W0 pe unitatea de producţie. Din această
cauză, metoda se mai numeşte şi a consumurilor specifice.
Dacă se notează cu A producţia anuală a întreprinderii, în unităţi de măsură corespunzătoare (tone,
metri pătraţi, bucăţi etc.), consumul anual de energie pentru acest consumator de calcul este
Ea = W0  A, (1.46)
În lipsa unor date certe, referitoare la consumul specific de energie electrică pentru produse şi
activităţi industriale, se recomandă consultarea lucrări.
Puterea cerută Pc se determină cu relaţia
E
Pc  a , (1.47)
t pM
în care tpM reprezintă durata (timpul) de utilizare a puterii maxime cerute, având valori dependente de
specificul consumatorului, conform tebelului 1.7.
Fiind o metodă specifică notei de fundamentare tehnico-economică, nu se prevede calculul puterilor
reactive şi aparente cerute.

24 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Tabelul 1.7.
Durata de utilizare tpM a puterii active maxime

tpM[h]
Felul consumatorului lucrul în două lucrul în trei
schimburi schimburi
Combinate de carne - 3 500  3 800
Combinate mari de carne, fabrici de conservat
carnea, întreprinderi de prepararea cărnii - 5 600  5 800
Combinate mari de păsări - 3 000  3 100
Construcţii de maşini 2 500 4 000  4 400
Fabrici de cleiuri - 6 200  6 300
Fabrici de gelatină - 5 300  5 500
Fabrici de încălţăminte 3 000  3 500 5 000
Fabrici de preparare a păsărilor - 6 400  6 500
Industrie alimentară 2 500
4 000  5 000
Industria chimică -
Industria electrotehnică 5 800  6 500
-
Industria hârtiei şi celulozei 5 000
-
Industria minieră 5 500
-
Industria textilă 4 000 5 000  5 500
Întreprinderi frigorifice - 4 500
Întreprinderi de lapte dietetic - 4 000
Întreprinderi mari de produse lactate - 4 800  5 000
Metalurgie - 7 200  7 500
Poligrafie 3 000 6 500
Prelucrarea lemnului 2 200  2 500 -
Reparaţia automobilelor şi vagoanelor 3 400 4 600
Uzine de reparaţii 2 500 -
- 4 500
Observaţii: 1. Pentru întreprinderi lucrând într-un singur schimb se consideră tpM = 2 500  3 000
2. Pentru iluminatul interior tpM = 1 500  2 500, iar pentru cel exterior tpM = 2 500  3 000

2.5. CURBE DE SARCINĂ

2.5.1. DEFINIŢIE, CLASIFICĂRI

Datorită imposibilităţii de a stoca energie electrică, satisfacerea necesarului de energie la


consumatori impune cunoaşterea nu numai a puterilor cerute, ci şi a modului de variaţie a consumului, sub
forma curbelor de sarcină.
Curbele de sarcină prezintă variaţia în timp a sarcinilor electrice, pe o perioadă determinată.
La consumatori, ca şi la celelalte părţi componente ale sistemului energetic (centrale, reţele), se
deosebesc diferite curbe de sarcină, după felul sarcinii, durata tc a ciclului la care se referă şi provenienţă.
După felul sarcinii, se evidenţiază curbe de sarcini active şi curbe de sarcini reactive, acestea fiind
practic cel mai des întrebuinţate. Se trasează curbe de sarcină şi pentru puterea aparentă, ca şi pentru
curent.
După durata tc a ciclului, pentru care redau variaţiile sarcinii, curbele de sarcină pot fi:
 zilnice, la care durata ciclului este de 24 h şi dintre care două sunt mai importante, cea
caracteristică pentru vară (în intervalul 18 ... 25 iunie) şi cea pentru iarnă (18 ... 25
decembrie);
 anuale, la care durata ciclului este de 8 760 h (12 luni sau 365 zile).
După provenienţă se deosebesc următoarele curbe de sarcină:
 experimentale, obţinute prin citirea aparatelor indicatoare la intervale egale de timp (din 10
în 10 minute sau din 30 în 30 minute) sau trasate de către aparatele înregistratoare;
 tip, care sunt obţinute prin generalizarea curbelor experimentale, specifice unor ramuri sau
subramuri industriale. Aceste curbe prezintă o importanţă deosebită pentru proiectare.
Sarcinile electrice pot fi prezentate pe curbele de sarcină fie în valori absolute, fie în valori raportate
la valoarea maximă.
În figura 1.3 se prezintă curbele zilnice (iarna) de sarcină activă şi reactivă, în valori raportate, pentru
un consumator din ramura construcţiilor de maşini, la care lucrul este organizat în două schimburi. Numărul

25 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


de schimburi influenţează într-o măsură hotărâtoare alura curbei de sarcină zilnică. Aceasta se poate
observa din figura 1.4, în care sunt prezentate curbele de sarcină activă zilnică, în valori raportate, în trei
situaţii - după numărul de schimburi (unul, două sau trei) în care este organizat lucrul.

Fig. 1.3. Curbele zilnice de sarcină activă şi reactivă (iarna) pentru o întreprindere constructoare de
maşini lucrând în două schimburi

a b c
Fig. 1.4. Curbele zilnice de sarcină activă iarna (linie continuă) şi vara (linie întreruptă) pentru un
consumator la care lucrul este organizat:
a - într-un schimb; b - în două schimburi; c - în trei schimburi.

Fig. 1.5. Curba de sarcină activă anuală a unei întreprinderi

La curba de sarcină anuală, reprezentată în figura 1.5 pentru puterea activă, sarcina
corespunzătoare unei luni se obţine prin efectuarea mediei aritmetice a sarcinilor maxime zilnice pe interval
de o lună.

26 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


2.5.2. INDICATORII CURBELOR DE SARCINĂ

Consumul de energie electrică conform curbelor de sarcină poate fi caracterizat printr-o serie de
mărimi - puteri, durate, coeficienţi adimensionali - numite indicatori ai curbelor de sarcină. Definirea acestor
indicatori se face, în cele ce urmează, în legătură cu o curbă de sarcină oarecare, prezentată în figura 1.6, în
care notaţiile s-au făcut numai pentru puteri active; indicatorii referitori la puterile reactive se vor defini în
mod similar. Se consideră că această curbă de sarcină se referă la un consumator având puterea instalată
Pi.
Pe parcursul ciclului, având durata tc, se înregistrează un consum maxim PM cu o durată mai mare
de 15 minute; dacă tc = 24 h şi curba este trasată pentru anotimpul rece (iarna), deci este vorba de curba de
sarcină zilnică - iarna, atunci PM reprezintă consumul maxim posibil, adică tocmai puterea cerută
PMi = Pc (1.48)
Prin planimetrarea curbelor de sarcină se obţine consumul de energie activă
tc

Ea   Pdt   P t
0 j
j j, (1.49)

respectiv reactivă
tc

Er   Qdt   Q t
0 j
j j, (1.50)

în care j este indicele de însumare pentru energiile corespunzătoare diferitelor segmente orizontale din curba
de sarcină, având ordonatele Pj, respectiv Qj şi lungimile (duratele) - tj. Aceste calcule se fac, în general,
numai pentru curba de sarcină anuală.
a. Puterea medie este indicatorul cu semnificaţia unei puteri constante în timp, care ar determina un
consum de energie echivalent cu cel real. Puterea activă medie este
E
Pmed  a , (1.51)
tc
iar cea reactivă medie
E
Q med  a . (1.52)
tc
Între valorile caracteristice ale puterii active - instalată, maximă şi medie - există relaţiile de
inegalitate
Pmed < PM < Pi (1.53)
b. Duratele de utilizare indică în cât timp s-ar produce întreg consumul de energie, dacă s-ar
funcţiona constant la una din puterile caracteristice. Acestea sunt:
 duratele de utilizare ale puterilor maxime absorbite, corespunzătoare unui consum constant,
la puterile maxime, având expresiile
E
t pM  a , (1.54)
PM
pentru puterea activă şi
E
t QM  r , (1.55)
QM
pentru puterea reactivă. Valori caracteristice pentru durata de utilizare a puterii active maxime, în decurs de
un an, sunt indicate în tabelul 1.7.
 duratele de utilizare a puterilor instalate, corespunzătoare consumului constant la o putere
egală cu cea instalată. Pentru puterea activă instalată se obţine durata de utilizare cu relaţia
E
t pi  a , (1.56)
Pi
valori orientative pentru această mărime fiind prezentate în tabelul 1.8, iar pentru puterea reactivă instalată
E
t Qi  r , (1.57)
Qi
Din definiţiile de mai sus, rezultă că pentru energia activă se poate scrie relaţia de echivalenţă
Ea = Pmed  tc = PM  tPM = Pi  tpi (1.58)
şi similar - pentru cea reactivă
Er = Qmed  tc = QM  tQM = Qi  tQi (1.59)

27 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Tabelul 1.8
Duratele tPi şi coeficienţii KPi de utilizare a puterii active instalate

Sectorul de Sectorul de
producţie sau iPi KPi producţie sau iPi KPi
activitate [h] activitate [h]
Bere 1750  2000 0,20  0,23 Industrializarea
Celuloză şi 2500  3200 0,31  0,36 cărnii 2200  3100 0,25  0,35
hârtie Industrializarea
Ceramică 1750  2600 0,20  0,30 peştelui 2200  3100 0,25  0,35
Mase plastice 2200  3100 0,25  0,35
Materiale refractare 2600  3100 0,30  0,35
Cherestea 2600  3500 0,30  0,40 Metalurgia feroasă 1750  2200 0,20  0,25
Ciment 4800  5700 0,55  0,65
Metalurgia 1750  2200 0,20  0,25
Confecţie 1750  2200 0,20  0,25 neferoasă
Prefabricate de
1750  2200 0,20  0,30
Construcţii de beton
maşini grele Prepararea
1750  2100 0,20  0,24 3300  3700 0,38  0,42
Construcţii şi cărbunelui
produse Prepararea cocsului 3200  3500 0,36  0,40
1300  1750 0,15  0,20
metalice
Poligrafie 1750  3100 0,20  0,35
Diverse Porţelan,faianţă 1750  2600 0,20  0,30
materiale de 2200  3100 0,25  0,35 Rafinarea ţiţeiului 2900  3300 0,33  0,38
construcţii Reparaţii de maşini
Extracţia 2600  3300 0,30  0,38 şi utilaje 1000  1300 0,12  0,15
cărbunelui Spirt, drojdie
Extracţia ţiţeiului 3100  4400 0,35  0,50
Extragerea şi 2700  3100 0,29  0,35 Textile
prepararea Transportul gazului 2450  4000 0,28  0,45
minereurilor metan 1600 0,18
neferoase 3300  4200 0,38  0,48 Ulei comestibil 2200  2500 0,25  0,28
Fabrică de 1200  2600 0,14  0,30
mobilă
Industria laptelui 2200  2800 0,25  0,32

c. Coeficienţii de utilizare se obţin prin raportarea puterilor medii la celelalte două valori
caracteristice puterii - maximă şi instalată, după cum urmează:
 coeficienţii de utilizare a puterii maxime sunt
P Q
K PM  med ; K QM  med ; (1.60)
PM QM
dacă tc = 24 h, coeficientul de utilizare a puterii active maxime corespunzătoare curbei de sarcină zilnică,
obţinut conform relaţiei (1.60), se mai numeşte şi coeficient de umplere sau aplatisare a curbei, fiind folosit în
calculele de determinare a puterilor transformatoarelor. Valori caracteristice pentru acest coeficient sunt
indicate în tabelul 1.9;
 coeficienţii de utilizare a puterii instalate active
P
K pi  med , (1.61)
Pi
cu valori precizate în tabelul 1.8 şi reactive
Q
K Qi  med , (1.62)
Qi
Dacă pentru un consumator de calcul, reprezentat de o secţie sau întreprindere, se cunosc puterea
instalată, durata de utilizare a acesteia (tab. 1.8) şi durata de utilizare a puterii maxime (tab. 1.7),
determinarea puterii maxime se poate face cu relaţia
t pi
PM  Pi , (1.63)
t pM

28 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Având în vedere relaţia (1.48), această putere maximă reprezintă tocmai puterea cerută. Rezultatul
calculului după relaţia (1.63) poate fi comparat cu cel obţinut pe baza metodei duratei de utilizare a puterii
maxime, conform relaţiei (1.47).
Tabelul 1.9
Coeficientul de utilizare KPM a puterii active maxime, din curba de sarcină zilnică
*
Felul consumatorului K PM
Combinat siderurgic 0,932
Fabrică de ciment 0,809
Fabrică de mobilă 0,689
**
0,861
Fabrică de tricotaj 0,730
**
0,862
Fabrică de zahăr 0,886
Iluminatul exterior 0,290  0,400
Iluminatul interior 0,170  0,290
Întreprindere chimică 0,861
Întreprindere de colectarea şi prelucrarea laptelui 0,800
Întreprindere de industrializarea cărnii 0,623
Întreprindere industrială lucrând:
- într-un singur schimb 0,230  0,337
- în două schimburi 0,400  0,570
- în trei schimburi 0,570  0,834
**
0,962
Întreprindere metalurgică prelucrătoare 0,564
**
0,595
Întreprindere minieră 0,902
**
0,889
Turnătorie 0,558
*Conform curbelor de sarcină
**Valorile corespund după aplicarea măsurilor de reducere a puterii în orele de vârf.
Din relaţiile (1.63), (1.48) şi (1.31), se deduce coeficientul mediu de cerere al consumatorului
t pi
kc  , (1.64)
t pM
egal cu raportul dintre durata de utilizare a puterii instalate şi cea a puterii maxime.
În afara indicatorilor menţionaţi, la dimensionarea puterii transformatoarelor pe baza suprasarcinilor
admisibile, este necesar să se cunoască raportul PMv / PMi, dintre puterea activă maximă vara PMv şi cea
maximă iarna PMi. Se recomandă [15], ca determinarea acestui raport să se facă din curba de sarcină
anuală, dar se ajunge la rezultate apropiate dacă se raportează valorile maxime din curbele de sarcină
zilnică, trasate pentru cele două perioade caracteristice - vara şi iarna. În lipsa unor date concrete, pot fi
utilizate orientativ, următoarele valori pentru raportul PMv / PMi;
- 0,75 ... 0,85, pentru întreprinderi lucrând într-unul sau două schimburi;
- 0,85 ... 0,9, pentru întreprinderi lucrând în trei schimburi.

3. STRUCTURA REŢELELOR ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE

3.1. CONSIDERATII GENERALE

Aşa cum s-a arătat, energia electrică, după ce a fost produsă în centralele electrice, pentru a fi pusă
la dispoziţia consumatorilor, este necesar să fie transportată la distanţe mari, prin reţele electrice de
transport(RET), apoi distribuită, în perimetrul unor aglomerări urbane, rurale, sau zone industriale.
În funcţie de puterea tranzitată prin reţelele electrice de distribuţie (RED) şi de distanţele la care se
distribuie, aceste reţele pot fi de diferite clase de tensiuni(tab.1.1). Reţelele electrice de distribuţie de
medie tensiune(RED-MT) care au rolul de a alimenta cu energie, de regulă, posturile de transformare, iar în
cazul unor mari consumatori industriali, pot asigura şi alimentarea cu energie a unor receptori de medie
tensiune.

29 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Pentru consumatorii care au numai receptori de energie electrică a căror tensiune nominală se înscrie
în clasa reţelelor de joasă tensiune, sau au şi asemenea receptori ( de ex.: sistemele de iluminat şi receptorii
electrocasnici),este necesar ca alimentarea acestor consumatori să se asigure prin, sau şi prin reţele electrice
de joasă tensiune(RE-JT).
În cazul RE-JT, fiecare din cele două aspecte, are o pondere însemnată deoarece, consumatorii de
joasă tensiune sunt foarte numeroşi, iar receptorii de joasă tensiune din cadrul acestora sunt de nelipsit
(sisteme de iluminat şi prizele monofazate) şi deosebit de răspândiţi.
Particularitatea principală a unei RE-JT o reprezintă legătura electrică directă cu un foarte mare
număr de consumatori, în primul rând si cu un imens număr de receptori în al doilea rând.
Ca urmare, structura de bază a unei RE-JT este cea din fig.7.1 , care cuprinde reţeaua electrică de
distribuţie de joasă tensiune(RED-JT), pentru alimentarea consumatorilor (fig.7.1.a) şi reţeaua electrică de la
consumator (fig.7.1.b),formată din reţeaua electrică de distribuţie la consumator, de joasă tensiune(REDC-
JT) şi reţeaua electrică pentru alimentarea receptorilor (REAR-JT).

RED - MT
PD
Post
TRAFO

REDA la
RACORD consumator
RED – JT REDA la
la furnizor PD consumator

PD
PD
REDA la
consumator

PD – Punct de delimitare

PD Branşament

TSi
TS1
RED – JT
REA a
la consumator
REA a receptorilor
receptorilor

TS1 TS7

REA a REA a
receptorilor receptorilor

TS –Tablou secundar

Fig 7.1.

30 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Elementul caracteristic al unei reţele care asigură alimentarea cu energie electrică a consumatorilor îl
reprezintă racordul electric, iar în cadrul acestuia, punctul de delimitare (PD,fig.7.1.), delimitează domeniile
de competenţă în ceea ce priveşte exploatarea reţelei respectiv, ale furnizorului ,de cele ale beneficiarului
(consumator).De regulă, punctul de delimitare este constituit fizic, de contorul de tarifare a energiei
electrice, care este al furnizorului, însă beneficiarul trebuie să aibă posibilitatea de a urmări indexul.
Reţelele electrice de distribuţie de joasă tensiune ale furnizorului, trebuie să asigure energia electrică
la punctul de delimitare, iar REDA a beneficiarului la bornele receptorilor, la parametri de calitate stabiliţi
prin contract .
Dintre acestea ,continuitatea în alimentare este direct determinată de configuraţia reţelei electrice
care asigură tranzitarea energiei electrice, respectiv de posibilitatea schemelor de conexiuni de a asigura
rezerva în alimentare.
Deoarece RED-JT reprezintă ultima componentă a unui sistem electroenergetic (SE), în raport cu
consumatorii, cerinţele privind asigurarea continuităţii în alimentare a acestora sunt predominante.

Tabelul 1.1.
Clasa reţelei Limitele de Tensiuni nominale adoptate
tensiune la noi
Reţele de foarte joasă tensiune 50 12 - 24 - 36, 48
Reţele de joasă tensiune 50 - 1000 V 220/12f; 380/220; 500(660 V)
Reţele de medie tensiune 1- 35 kV 3, 5, 6, 10, 15, 20, 25, 30, 35 kV
Reţele de înaltă tensiune 35 - 275 kV 60, 110, 220 kV
Reţele de foarte înaltă tensiune 300 kV 400 kV

3.2. TENSIUNI STANDARDIZATE

Valorile treptelor de tensiune standardizate în cadrul reţelelor electrice de joasă tensiune s-au
prezentat în tabelul 1.1.
Răspândirea cea mai largă, în România o are sistemul trifazat de tensiuni cu valoarea de 780/220V,
În ultimul timp se extinde şi sistemul trifazat de tensiuni (660)V/ 500V utilizat pentru alimentarea
receptorilor trifazaţi de putere mare, din cadrul unor consumatori industriali. Dezavantajul acestui sistem,
care limitează extinderea lui, constă în necesitatea existenţei la acelaşi consumator şi a unei reţele de
380/220V ,pentru alimentarea receptorilor de iluminat şi prize monofazate, a căror tensiune nominală este
de 220V.
Valorile standardizate ale tensiunii, din clasa reţelelor de foarte joasă tensiune (sub 50 V),
alimentate din RED-JT, sunt utilizate doar în medii cu pericol de producere a unui soc electric (subsoluri
tehnice, medii umede,etc.)

3.3. TIPURI DE RECEPTORI.

Pe lângă clasificările, din punct de vedere a gradului de asigurare a continuităţii în alimentare, din
punct de vedere al rolului funcţional şi a caracteristicilor lor de funcţionare, receptorii electrici alimentaţi de
la REA-JT se împart şi în trei tipuri din punct de vedere al coexistenţei lor în REDA-JT.

3.3.1.Receptori de forţă

Aceştia sunt alimentaţi de la un sistem electric trifazat simetric 380/220V (UR,US,UT) fig. 7.2. ,fiind
caracterizaţi din punct de vedere electric prin trei impedanţe Z1,Z2,Z7 ce pot fi conectate în stea, fig.7.2.a, sau
în triunghi, fig.7.2.b.
Prin concepere şi execuţie, receptorii trifazaţi reprezintă un sistem trifazat echilibrat şi ca urmare nu
necesită alimentarea printr-o reţea electrică cu patru conductoare (nulul de lucru nu este necesar). Din acest
motiv,(al neaccesibilităţii nulului sistemului electric trifazat al sursei), într-o asemenea reţea , tensiunea de
fază nu este accesibilă.

31 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


În cazul în care receptorul trifazat este un utilaj, pentru care este necesar să se asigure iluminare
locală (strung, freză, maşină de găurit, etc.), reţeaua de alimentare trebuie să fie cu patru conductoare,
pentru a fi accesibilă şi tensiunea de fază (220V), dacă nu se adoptă alte soluţii tehnice.

I1
UR 1 UR

Z1

Z3 Z2 Z3 Z1

I3 3 2 UT
UT
Z2
I2 US
US
a) b)
Fig.7.2.
Evident, cerinţele cu privire la simetrizarea sarcinilor, recomandă ca reţeaua electrică pentru
alimentarea receptorilor de forţă să fie trifazată fără nul. Acesta este unul dintre motivele care recomandă ca
reţeaua electrică trifazată pentru distribuţia energiei electrice la consumator şi cea de alimentare a
receptorilor trifazaţi de forţă să fie separată de cea similară pentru receptorii de iluminat şi prize. Un alt motiv
pentru care cele două categorii de reţele, la consumator , sunt separate îl reprezintă regimul perturbator al
unor receptori de forţă asupra celor de iluminat, datorită variaţiei curentului pe care îl absorb, deci şi a
tensiunii de alimentare.
Din punct de vedere a asigurării a continuităţii în alimentare, receptorii de forţă pe de o parte şi cei
de iluminat şi prizele, pe de altă parte, fac parte din categorii diferite, în sensul că REDA-JT a receptorilor de
forţă este prevăzută cu un nivel de rezervare superior, în funcţie şi de categoria receptorilor, faţă de REDA-
JT pentru iluminat şi prize.
Continuarea lucrului la utilaje, în cazul pierderii alimentării de către REDA-JT pentru receptorii de
iluminat şi prize, este asigurată de către sistemul de iluminat de siguranţă pentru continuarea lucrului.
Un motiv strict economic, care impune separarea receptorilor de forţă de ceilalţi, este eventuala
tarifare diferenţiată a energiei electrice pentru receptorii de forţă, faţă de cei de iluminat şi prize, iar altul
strict tehnic este cel legat de căderile admisibile de tensiune, care sunt diferite pentru receptorii de forţă faţă
de cei de iluminat şi prize.
Aşa cum se va vedea, inexistenţa conductorului de nul şi caracterul static (de regulă) al
receptoarelor de forţă, impun un mod diferit de aplicare a protecţiei prin legare la nul, pentru evitarea
pericolului de electrocutare, faţă de celelalte categorii de receptori.
În cazul în care alimentarea receptorilor de forţă se face de la sistemul trifazat de tensiuni 66o/5ooV
separarea celor două tipuri de reţele se impune de la sine.

3.3.2 Receptori de iluminat

Aceştia sunt constituiţi din corpurile de iluminat, sursa de lumină din cadrul sistemelor electrice de
iluminat interior, sau exterior.
Sursele electrice de lumină cu care se echipează un corp de iluminat au tensiunea nominală de
220V (şi firma GENERAL ELECTRIC,din SUA, unde se utilizează sistemul trifazat de tensiuni 220/127V,
produce lămpi cu tensiunea nominală de 220V).
Această tensiune,în cadrul sistemului electric trifazat cu tensiunile 380/220V se obţine între o fază şi
nulul sistemului electric trifazat al sursei fig.7.3.
Din acest motiv REDA-JT pentru alimentarea receptorilor de iluminat trebuie să fie alimentată de la o
sursă (post de transformare sau generator electric) cu înfăşurările conectate în stea (Y), fig.7.3.,cu neutrul
accesibil (Yo ),respectiv cu neutrul " prelungit" printr-un conductor de nul până la fiecare receptor în parte.
Fiind sarcini monofazate, încărcarea celor trei faze ale RE-JT va fi nesimetrică şi ca urmare, la
proiectarea şi execuţia acestor reţele trebuie să se urmărească echilibrarea puterii pe cele trei faze.

32 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


UR

US
U U fază

Fig.7.3.
O caracteristică a receptorilor de iluminat o reprezintă, posibilitatea redusă de electrocutare prin
atingere indirectă datorită amplasării lor la înălţime.
Ca urmare, pentru corpurile de iluminat, nu se aplică protecţia prin legare la nul, ca în cazul
celorlalte tipuri de receptori.
Spre deosebire de receptorii de forţă şi cei alimentaţi de la prizele monofazate (aparate
electrocasnice, de birou, etc.) aceşti receptori absorb un curent constant în timp, deci nu produc şocuri. Ca
urmare, nu sunt perturbatori pentru ceilalţi, iar valorile curenţilor, în funcţie de care se dimensionează căile
de curent se stabilesc cu exactitate.

3.3.3. Prizele monofazate.

Prizele monofazate nu reprezintă receptori propriu zişi ci, un aparat la care , prin fişe, sunt conectaţi
receptori monofazaţi a căror putere nominală nu depăşesc 2 kw, respectiv, un curent absorbit de 10A.
Receptorii monofazaţi alimentaţi, prin conectarea (branşarea) la o priză, sunt din categoria"
debroşabili" respectiv, nu sunt conectaţi permanent (legătură fixă). Pentru comanda acestora (pornire,
oprire), există aparate de conectare speciale, încorporate în receptor.
Datorită marii diversităţi a receptorilor monofazaţi (pe seama puterii absorbite) a specificului lor
(radio, TV, radiator electric, maşina de spălat, etc.) şi a caracterului debrosabil, probabilitatea producerii unei
soc electric este foarte mare şi ca urmare, în sistemul electric din care fac parte aceşti receptori, se impune
protecţia prin legare la nul.
Întrucât puterea şi numărul receptorilor monofazaţi ce pot fi branşaţi la o priză monofazată depind în
mare măsură de posibilităţile materiale ale "consumatorului", dimensionarea căilor de curent prin care sunt
alimentate prizele monofazate se face şi în funcţie de tipul RE-JT (urban, rural), inclusiv de numărul de
locuitori ai aglomerării urbane.
Pe seama caracteristicilor diferite ale receptorilor de iluminat, faţă de cele ale prizelor monofazate,
reţelele electrice de alimentare (REA ; fig.7.1.b.), aferente lor se separă.
Ca urmare, pe seama caracteristicilor specifice fiecăruia din cele trei tipuri de receptori, reţeaua
electrică de distribuţie şi alimentare de joasă tensiune REDA-JT de la consumator ,fig.7.1, are structura din
fig. 7.4., din care rezultă că REDA pentru receptorii de forţă este separată de REDA pentru cei de iluminat şi
prize, fiind alimentate de la tablouri generale (TG, surse) diferite, iar RED este comună pentru receptorii de
iluminat şi prize (fig.7.4.b), însă la nivelul reţelei de alimentare ,acestea se separă.
Se remarcă faptul că conductorul de nulul (N) al sistemului electric trifazat, comun în RED, se
transformă în nul de lucru (NL) şi nul de protecţie( NP) la nivelul reţelelor de alimentare (fig. 7.1.b.).
În fig.7.1. şi fig. 7.4., TG şi TS, reprezintă tablouri electrice de distribuţie, ( generale, respectiv
secundare) care în principiu sunt puncte de conexiuni [2] şi care la nivelul RE de joasă tensiune au această
denumire particulară. ( în perioada de început a electroenergeticii, datorită necesităţilor practice şi
dimensiunilor mici se amplasau pe perete - ca un tablou).

33 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


PD
RACORD
DD
3F+N
TGF TGIP TS

REDA pentru REDA pentru ilum. F+NL F+NL+NP


receptori de forţă + prize

TS

REA pentru REDApt.


receptori iluminat prizemonofazate
Circuit de iluminat Circuit de
prize

NL – nul de lucru
NP – nul de protecţie

a) b)
Fig.7.4.

3.4. TIPURI DE CONSUMATORI

Între furnizorul de energie electrică şi consumatorii de energie electrică, prestarea serviciului de


alimentare cu energie electrică se face pe seama unui contract de furnizare cu clauze diferenţiate în
funcţie de tipul consumatorului. Din acest punct de vedere, consumatorii de energie electrică sunt definiţi
astfel:
 consumator final - persoana fizică sau juridică care consuma energie electrică pe bază de
contract şi ale cărui instalaţii electrice de utilizare sunt conectate la instalaţia de alimentare a
furnizorului prin unul sau mai multe puncte de delimitare , prin care primeşte şi în condiţii
determinate retransmite energie electrică unor subconsumatori .
 consumator casnic - Consumator care utilizează energie electrică în exclusivitate în
scopuri casnice (pentru iluminat artificial în interiorul şi exteriorul locuinţei, precum şi pentru
funcţionarea receptoarelor electrocasnice din propria locuinţă). Receptoarele electrocasnice
cuprind totalitatea bunurilor de larg consum destinate uzului propriu şi care sunt alimentate
cu energie electrică la tensiunea de 220/380 V;
 consumator industrial şi similare consumatorul care foloseşte energia electrică, în
principal, în domeniul extragerii de materii prime, a materialelor sau a unor produse agricole
în mijloace de producţie sau bunuri de consum. Prin asimilare, şantierele de construcţii,
staţiile de pompare, inclusiv cele pentru irigaţii, unităţile de transporturi feroviare ,rutiere,
navale şi aeriene şi altele asemenea, se consideră consumatori industriali. Sunt definiţi ca
mici consumatori industriali cei cu puteri contractate de 100Kw sau mai mici pe loc de
consum.
În funcţie de puterea electrică activă maximă simultan absorbita aceşti consumatori se clasifică ,
la rândul lor astfel:
 Mici consumatori Consumatori cu puteri contractate (pentru consumatorii noi – puterile
maxime simultan absorbite solicitate prin cererea de aviz tehnic de racordare) de 100 kW
sau mai mici pe loc de consum, cu excepţia consumatorilor casnici;
 Mari consumatori Consumatori cu puteri contractate (pentru consumatori noi – puterile
maxime simultan absorbite solicitate prin cererea de aviz tehnic de racordare) de peste 100
kW pe loc de consum.

34 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


4. SURSE DE ALIMENTARE PENTRU REŢELELE ELECTRICE
DE JOASĂ TENSIUNE
Datorită succesiunii fireşti a procesului de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice în
cadrul unui sistem electroenergetice (SE), sursa de energie electrică pentru RED-JT o reprezintă secundarul
transformatorului dintr-un post de transformare. Postul de transformare (PT) reprezintă forma particulară a
unei staţii de transformare a cărei tensiune de pe partea de înaltă (primară), fig.8.1., face parte din clasa
reţelelor de medie tensiune, iar cea de pe partea de joasă tensiune (secundară) face parte din clasa reţelei
de joasă tensiune.

TRAFO

RED- REDA-JT
MT

ID-MT

ID-JT  TD TG
Fig. 8.1.

În cazul unor consumatori izolaţi (cabane, organizări de şantier, staţii de retransmisie radio-TV),care
nu pot fi alimentaţi din sistemul electroenergetic, sau în cazul unor consumatori , care din cerinţe de
asigurare a continuităţii în alimentare îşi prevăd sursă de rezervă de înlocuire, se poate utiliza ca sursă de
alimentare pentru o RE-JT, un generator electric trifazat, antrenat de un motor cu ardere internă (grup
electrogen).
Consumatorii care au receptori vitali, de care depinde siguranţa utilizatorilor, trebuie să-şi prevadă
sursă de siguranţă, care să asigure neitreruptibilitatea acestor receptori. Aceasta cerinţă poate fi asigurată
NUMAI cu surse ce înglobează o baterie de acumulatori şi o reţea electrică a cărei configuraţie să permită
insularizarea (separarea) receptorilor de categorii diferite .

4.1. POSTUL DE TRANSFORMARE

4.1.1.Consideraţii generale

În categoria posturilor de transformare (PT) sunt cuprinse toate construcţiile şi echipamentul


electromecanic, menit să transforme tensiunea la care se tranzitează energia electrică, de la valori incluse în
clasa reţelelor electrice de medie tensiune, la valori incluse în clasa reţelelor electrice de joasă tensiune, PT
asigurând legătura între cele două clase de reţele electrice.
Ca urmare, prezenţa unui post de transformare în aria geografică a unei aşezări are două implicaţii:
 una determinată de prezenţa fizică în spaţiul construit ,
 şi o alta legată de rolul funcţional, respectiv asigurarea tranzitului de putere din reţeaua
electrică de medie tensiune către cea de joasa tensiune.
Ansamblul definit ca post de transformare are deci două componente principale respectiv:
 partea constructivă, reprezentată de suportul în care şi pe care sunt susţinute componentele celei
de a două părţi , adoptarea soluţiei de realizare (supraterane, subterane sau aeriene),fiind
determinată de considerente economice, arhitecturale , de spaţiu disponibil,etc respectiv,
 echiparea Electro-mecanică, constituită din materialele şi aparatele prin care este tranzitată
energia electrică şi accesoriile necesare acestui scop, adoptarea soluţiei fiind determinată de
considerente economice, soluţie constructivă , dar în special de cerinţele legate de continuitatea în
alimentare.

35 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Echiparea Electro-mecanică a unui post de transformare, la rândul său este constituită din:
 circuite primare (principale) fiind cele parcurse de energia electrică tranzitată, respectiv cele
expuse la tensiunea de serviciu şi parcurse de curenţii absorbiţi de receptori;
 circuite secundare, deservesc circuitele primare, au tensiuni mai mici sau egale cu 220V, iar
curenţii sunt foarte mici, de regulă sub 5A. Din această categorie fac parte circuitele de comandă,
semnalizare, protecţie, măsură;
 instalaţii auxiliare, din care fac parte serviciile proprii de curent alternativ şi de curent continuu,
instalaţia de legare la pământ şi cea de protecţie împotriva loviturilor directe de trăsnet.

Echipamentul aferent circuitelor primare, (ID-MT; ID-JT, şi îndeosebi transformatoarele) reprezintă


partea principală a unui PT, ocupând spaţiul cel mai mare.
Echipamentul aferent circuitelor secundare este montat pe panouri sau pupitre, ansamblul lor
formând tabloul de comandă.
Legătura aparatelor cu care se realizează circuitelor secundare cu aparatele circuitelor primare pe
care le deservesc, se realizează cu cabluri de circuite secundare, pozate în canale speciale de cabluri.
Pentru partea de construcţii a PT, materialele folosite au evoluat continuu de la cărămidă, beton
armat, beton autoclavizat, până la carcase metalice sau din materiale plastice. La PT amplasate în aer liber
transformatoarele se amplasează la sol sau suspendate pe stâlpi din lemn sau beton (posturi aeriene).
Datorită numărului foarte mare de posturi de transformare utilizate (de ex. de ordinul sutelor în cazul
unui oraş cu peste 100.000 locuitori), din considerente economice, dar şi de încadrare în ambientul urban, s-
au conceput şi realizat soluţii tipizate cu dimensiuni reduse.
În tabelul 8.1. este prezentată evoluţia suprafeţei ocupate de PT în Germania, în funcţie de soluţia
tehnică de realizare.
3
În Suedia, Olanda au avut loc evoluţii similare (unde volumul unui PT a ajuns la 5m ), iar în Belgia
3
volumul unui post de transformare standard compact este de 3,33m (1,8m înălţime, 1,34m lăţime şi 1,405m
lungime).

Tabelul 8.1.
Nr. Suprafaţa ocupată
Tipul constructiv
crt.
2
m % faţă de tipul 1
1 Clădire din beton 25,2 100
2 Carcasa din oţel 5,9 23,4
3 Carcasa din mase plastice 4,2 16,7
4 Miniaturizat 3,2 12,7

Determinantă în obţinerea acestor reduceri a fost utilizarea ca mediu electroizolant a răşinilor


epoxidice.
În tabelul 8.2. sunt prezentate costurile rotunjite pentru transformatoarele cu ulei montate la sol în
PT (în dolari SUA).
În tabelul 8.3. sunt prezentate costurile totale ale PT de exterior tip compact RMU (Ring Main Unit),
izolaţie în ulei, corespunzător tensiunii primare de 11kv şi 24kv.
Pentru a putea aprecia costurile unui post de transformare, în raport cu celelalte componente ale
RED, în tabelul.8.8. se prezintă preţurile LEC cu conductoare din aluminiu:

36 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Tabelul 8.2.
Sn 11 KV/JT 24 KV/JT
KVA
Relaţia de calcul: 22,7 Sn0,835 28,3 Sn0,83
( 100 ) - 1150 1300
( 160 ) - 1750 1900
200 (2200) 2100 2300
250 - (2550) 2800
315 (2850) 3100 3350
400 - 3800 4100
500 (4800) 4600 4900
630 - 5600 6000
800 (6900) 6900 7300
1800 - 8350 8750
1850 - 10.100 10.500
1900 - 12.450 13.000
( 2000 ) - 15.100 15.550
( 2500 ) - 18.250 18.700

Tabelul 8.3.
SnT KVA 11 KV 24 KV
100 11.150 12.300
160 11.750 12.900
200 12.100 13.300
250 12.550 13.800
315 13.100 18.350
400 13.800 15.100
500 18.500 15.900
630 15.600 17.000
800 16.900 18.300
1000 18.350 19.750
1250 20.100 21.500
1600 22.450 28.000

*costuri în dolari SUA


Tabelul 8.4

Un
Tipul izolaţiei A K
2
s/km S/km·mm
JT Pvc 9.200 115
S=240
2
mm Polietilenă 12.900 120

20 kV Polietilenă 33.300 153


S=150
2
mm Hârtie 57.300 419

C = (A + K.S) · L
unde: S mm , iar L km.
2

37 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Pentru exemplificare în continuare se prezintă:
A. Costurile elementelor componente ale celulelor şi posturilor clasice de tip interior la sol (în dolari
SUA)
11 kV 24 kV
Siguranţa fuzibilă 100 A 400 450

Separator 350 400


Separator de sarcină 400 A cu
dispozitiv de acţionare 1450 1650

Celulă (stejarul şi pereţii despărţitori) 250 250


Tablou de distribuţie la joasă tensiune
cu 14-16 direcţii 1000 1000
Manşon de derivaţie în T (trifazic) 400 4500
Partea constructivă a PT 1000 1000

B. Exemple privind estimarea costului unui post de 20 kV/J.T. echipat cu un transformator de


putere Sn (în kVA)
B1. Echiparea completă pentru schema intrare – ieşire.
Două celule cu separator pentru intrarea
şi ieşirea din PT la 20 kV : 2(450 + 250) 1300
Celula de trafo cu separator de sarcină
şi siguranţă: 1650 + 450 + 250 2350
Transformatorul de putere Sn 28,3 Sn0,83
Tabloul de distribuţie la J.T. 1000
Partea constructivă şi ventilaţia 1000
Total 5650 + 28,3Sn0,83

B2. Post cu partea de MT redusă la un ansamblu de 3 manşoane monofazate de derivaţie în T.

Manşonul 500
0,83
Transformatorul de putere Sn 28,3 Sn
Tabloul de distribuţie la J.T. 1000
Partea constructivă şi ventilaţia 1000
0,83
Total 2500 + 28,3Sn

4.1.2. Soluţii constructive pentru posturi de transformare


În continuare, se vor prezenţa soluţii constructive pentru posturile de transformare, corespunzător
unei anumite echipări electromecanice.

4.1.2.1. Posturi de transformare subterane

Posturile de transformare subterane, reprezintă soluţia cea mai avantajoasă din punct de vedere a ocupării
terenurilor, dar în acelaşi timp şi cea mai scumpă, comparativ cu celelalte soluţii constructive. Se folosesc cu
precădere în zonele urbane, fiind amplasate sub carosabil şi sub trotuare.
Posturile de transformare subterane trebuie să aibă partea de construcţie cu o structură de
rezistenţă corespunzătoare, cu radieri, pereţi şi planşee din beton armat (construcţie realizată fie la faţa
locului, fie în fabrică şi apoi lansată în groapă).Se foloseşte şi soluţia constructivă cu postul de transformare
înglobat într-o cisternă metalică prefabricată.
În fig.8.2., 8.3., 8.8., 8.5., sunt prezentate schema electrică monofilară, vederea în plan şi secţiuni
ale unui post de transformare pentru reţea 20(10)/0,4kV 250-630kVA în construcţie subterană.
Schema monofilară
Instalaţia de distribuţie de medie tensiune (cu trei celule plus una de rezervă) împreună cu tabloul de
distribuţie de joasă tensiune şi transformatorul sunt amplasate în aceeaşi încăpere subterană, postul poate fi
racordat în derivaţie sau intrare-ieşire.
Legătura între bornele de medie tensiune ale transformatorului şi celula sa de medie tensiune se
face cu cablu pozat într-un canal de cabluri acoperite cu date de beton armat.

38 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Bornele de joasă tensiune ale transformatorului sunt legate cu tabloul de distribuţie de joasă
tensiune prin bare rigide, susţinute cu izolatoare şi console. Transformatorul de forţă este îngrădit pentru
evitarea atingerilor directe.
Legăturile cu exteriorul, atât pe medie tensiune cât şi pe joasă tensiune sunt realizate cu cabluri
electrice pozate subteran.

Fig.8.

Fig.8.4.
Fig.4.2.

Fig.8.3. Fig.8.5.

Postul de transformare are două trape, o trapă mare pentru accesul aparatelor şi transformatorului,
şi o trapă mică pentru accesul personalului.
O altă variantă constructivă o reprezintă postul de transformare subteran în cisternă metalică. În
fig.8.6. şi 8.7. sunt prezentate schema monofilă şi o secţiune orizontală printr-un post de transformare
subteran de 10/0,4 kVA în cisternă metalică. Postul conţine două celule (1) pentru intercalarea în reţeaua de
medie tensiune, executată cu linii electrice în cablu (LEC), o celulă (2) pentru transformator şi un spaţiu (3)
pentru o celulă de rezervă. Transformatorul de putere (5) de 10/0,4 kA poate fi de 250–400 sau 630 kVA şi
este racordat la celula 2 prin cablu 4.
Bornele de joasă tensiune ale transformatorului sunt racordate la barele colectoare 6, de la care,
prin cablu subteran ,sunt alimentate tablourile de joasă tensiune 9.
Transformatorul şi tablourile de joasă tensiune sunt îngrădite cu plase de protecţie 10, Accesul în
post se poate realiza, pentru transformator şi calule, prin trapa 11, iar pentru personalul de exploatare prin
trapa 12. Căldura se evacuează cu un ventilator axial 14 cu comanda automată.

4.1.2.2 Posturi de transformare înglobate la parterul sau subsolul blocurilor de locuinţe

Posturile de transformare de amplasate la parterul blocurilor de locuinţe au fost concepute având în


vedere necesitatea de a elimina din sistematizarea unui cvartal de blocuri de locuinţe (clădiri relativ înalte), o
clădire separată cu dimensiuni mici. Totodată, această soluţie se adaptează la principiul de introducere a
tensiunii ridicate cât mai aproape de consumatori.
Postul de transformare este amplasat într-o încăpere de dimensiuni corespunzătoare, la parterul
blocului de locuinţe sau la subsolul acestuia.

39 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig.8.6.

Fig. 8.7. Fig. 8.8.

Intrările pe partea de medie tensiune ca şi ieşirile pe partea de joasă tensiune sunt realizate cu cablu
pozat subteran. Postul de transformare dispune de trei celule metalice având următoarele destinaţii:
 celulă de interior, de tip CIPSC-M-20 (10), pentru intrarea de medie tensiune, cu
cablu pozat subteran, echipată cu separator de sarcină STIRS şi cuţite de legare la
pământ;
 o celulă de interior, de tip CIPS-M-20 (10), echipată cu separator STIR şi cuţite de
legare la pământ pentru o ieşire de medie tensiune executată cu cablu pozat subteran ;
 o celulă de interior, de tip CIPSi-M-20 (10), echipată cu separator de sarcină STIRS,
siguranţe fuzibile STIN şi cuţite de legare la pământ, pentru transformator.

40 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Racordul între celula de medie tensiune şi transformatorul de putere de 250,400 sau 630 kVA se
execută cu cablu pozat subteran.
Legătura dintre bornele de joasă tensiune ale transformatorului şi tabloul de distribuţie se execută
cu bare de aluminiu, suspendate prin intermediul unor izolatoare rigide .
Tabloul de distribuţie cuprinde un întrerupător general tip OTOMAX-1000, un întrerupător USOL-800
sau 500 pentru iluminatul public şi treisprezece plecări de joasă tensiune, echipate cu siguranţe cu mare
putere de rupere - MPR.
Camera postului de transformare este izolată fonic cu un stras de 50 mm grosime din pâslă minerală
şi termic cu fâşii din pâslă minerală semirigidă.
Transformatorul şi tabloul de distribuţie sunt îngrădite cu panouri mobile de protecţie, executate din
material plastic. Sub transformator există o cuvă pentru colectarea uleiului care eventual ar putea să curgă.
Descrierea de mai sus corespunde unui post de transformare, amplasat la parterul unui bloc de locuinţe
P+4, dar soluţia se repetă şi pentru alte tipuri de blocuri, cu mai mult de 4 etaje, ceea ce diferă fiind
amplasamentul celulelor de medie tensiune în raport cu transformatorul, ca urmare a unei alte configuraţii a
spaţiului disponibil.
În fig.8.8. se prezintă o secţiune printr-un a asemenea post de transformare.

4.1.2.3. Posturi de transformare supraterane.


A. Posturile de transformare în construcţie metalică.
Posturile de transformare în construcţie metalică (PTM) sunt destinate a funcţiona în exterior şi se
execută în mai multe variante, în funcţie de destinaţie şi puterea transformatorului şi se racordează , aerian
sau cu cablu, la cele două reţele; se instalează pe fundaţii de beton, pe şine de cale ferată montate pe
traverse sau direct pe un teren consolidat. Aceste posturi de transformare au avantajul montării şi
demontării uşoare, respectiv doar prin legarea respectiv, dezlegarea legăturilor la reţele şi manipularea
întregului post cu macarale şi mijloace de transport corespunzătoare.
PTM sunt formate din una sau mai multe cabine metalice din tablă de oţel ambutisată, asamblate
între ele cu şuruburi, în care se montează echipamentul electric, iar transformatorul de forţă poate fi montat
în interior, într-o cabină metalică sau în exterior. Dacă transformatorul este montat în interior, cabina sa
metalică are jaluzele în partea inferioară şi cea superioară, pentru asigurarea ventilaţiei naturale.
Dacă PTM este realizat din două componente principale,în cazul alimentării sale în derivaţie, una din
componente este ocupată de transformatorul de forţă şi de tabloul de distribuţie de joasă tensiune, iar cealaltă
conţine echipamentul necesar racordării la RED-MT.
Dacă PTM este realizat din trei componente principale (trei cabine metalice), pentru încadrarea într-o
RED-MT buclată, în una din cabinele metalice este montat transformatorul de forţă, în o alta este montat tabloul de
joasă tensiune şi aparatele de pe circuitul primarului transformatorului, iar în a treia este montat echipamentul
pentru racordarea postului la reţeaua de medie tensiune, conform fig.8.9.
Celulele de medie tensiune ale PTM sunt prevăzute cu separatoare sau cu separatoare de putere
ce pot rupe curenţi de sarcină şi au bobine de acţionare pentru a permite: acţiunea AAR (anclanşarea
automată a rezervei) şi telecomenzi , circuitul de alimentare al transformatorului este echipat cu siguranţe
fuzibile.

Fig.8.9.

Circuitul de alimentare a tabloului general este echipat cu întrerupător automat pentru protecţia
transformatorului, iar circuitele de plecare, spre consumatori, sunt prevăzute cu siguranţe tip MPR sau
siguranţe cu mâner (SM). Pentru alimentarea circuitelor aferente sistemului de iluminat public este constituit
un tablou separat , alimentat din TG prin întrerupător automat şi contor pentru măsurarea energiei electrice.

41 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Aceste două tipuri de PTM (cu două sau trei componente) sunt folosite, de regulă, pentru
alimentarea reţelelor de joasă tensiune de la periferia centrelor urbane sau din incinta unor consumatori
finali.
Pentru şantiere mari de construcţii sunt utilizate posturi de transformare metalice (PTM) cu puteri ale
transformatoarelor de 400,630,1000 kVA, cu transformatorul montat în exterior protejat de o împrejmuire cu
plasă metalică, atât pe părţile laterale cât şi la partea superioară, cu una sau două cabine metalice de
exterior pentru echipamentul de medie tensiune (întrerupător sau siguranţe fuzibile,) şi dulap metalic pentru
tablou de distribuţie de joasă tensiune.
Pentru consumatorii temporari (şantiere) mai mici, se folosesc posturi de transformare metalice (cu
transformatoare mici de 100 sau 160 kVA), PTM sunt aşezate pe o sanie de oţel profilat şi au un
compartiment pentru echipamentul de medie tensiune, alt compartiment pentru transformatorul de forţă şi al
treilea pentru tabloul de joasă tensiune.
Pentru reţele electrice radiale sau interconectate, abonaţi finali şi şantiere în gama de tensiune 10-20
kV şi gama de puteri 250-400kV şi tensiune joasă 380/220 V se utilizează PTM-7 montat singular. Acest post
de transformare metalic se construieşte în mai multe variante de echipare electromecanică şi cote de
gabarit. Atât pe medie cât şi pe joasă tensiune racordurile se fac cu cablu electric.

B. Posturile de transformare în încăperi supraterane.


Reţelele electrice de joasă tensiune din mediul urban sunt alimentate obişnuit din posturi de
transformare supraterane care se numesc din acest motiv posturi de transformare tip reţea, iar consumatorii
finali sunt alimentaţi din posturile de transformare tip abonat.
Posturile de transformare supraterane tip reţea, pot avea clădire independentă sau pot fi înglobate
într-un spaţiu edilitar, inclusiv în clădirea unei staţii de conexiune de medie tensiune ( punct de alimentare).
În figurile de mai jos sunt prezentate: schema electrică monofilară (fig.8.10.), vederea în plan
(fig.8.11.) şi două secţiuni (fig.8.12. şi fig.8.13.) ale unui post de transformare 20(10)/0,4 kV tip reţea ,cu
clădire proprie din panouri mari, prefabricate, din beton armat.
Racordarea la reţeaua de medie tensiune poate fi realizată în derivaţie sau intrare-ieşire, iar
tabloul de joasă tensiune este prevăzut cu 12 circuite (fig.8.10.). Pentru trecerea cablurilor,prin fundaţia
clădirii, sunt înglobate tuburi.
Instalaţia de distribuţie de medie tensiune este formată din trei celule (fig.8.11.), două pentru intrare-
ieşire şi a treia pentru alimentarea (printr-un cablu de medie tensiune pozat într-un canal de cabluri)
transformatorului. Există spaţiu pentru a se putea monta, dacă va fi necesar, o a patra celulă de medie
tensiune. Legăturile între bornele de joasă tensiune ale transformatorului şi tabloul de distribuţie de joasă
tensiune se fac cu bare rigide fixate ,cu izolatoare, de tavanul încăperii.
Transformatorul este prevăzut cu îngrădiri pentru protecţia personalului. În panoul din beton armat
prefabricat, de lângă transformator, la partea inferioară şi superioară sunt jaluzele pentru ventilaţie naturală,
iar sub transformator este o cuvă pentru colectare eventualelor pierderi de ulei.
Postul are un singur transformator ce poate avea o putere de 250,400 sau 630 kVA. Accesul în
post se face printr-o singură uşă metalică cu dimensiuni suficient de mari pentru introducerea sau scoaterea
echipamentului cu cele mai mari dimensiuni.
În fig. 8.18., 8.15., 8.16. sunt prezentate schema electrică monofilară, vederea în plan şi o
secţiune pentru un post de transformare tip reţea de 20(10)/0,4 kV şi puteri cuprinse între 250-630 kVA
realizat în clădire independentă din panouri din BCA sau din zidărie.
Instalaţia de distribuţie de medie tensiune (ID-MT) are trei celule, două pentru racordarea la
reţeaua de medie tensiune (intrare-ieşire) şi una pentru alimentarea transformatorului, iar tabloul general de
joasă tensiune are 12 plecări.
Legarea bornelor transformatorului la instalaţiile de distribuţie se face cu bare rigide pe izolatoare
suport, atât pe partea de medie cât şi de joasă tensiune.
Pe sub celulele de medie tensiune este un canal de cabluri, iar sub transformator o cuvă de beton sclivisit,
cu grătar şi strat de pietriş la partea superioară. Atât pereţii de lângă transformator cât şi uşa metalică de la
intrare sunt prevăzute cu jaluzele pentru ventilaţie naturală.
Posturile de transformare în clădire independentă pot fi de asemeni lipite de o altă clădire.
Se execută şi posturi de transformare de 20(10)/0,4 kV cu două unităţi (transformatoare) 250-630
kVA, înglobat în clădiri edilitare, pentru reţea.
Instalaţia de distribuţie de medie tensiune are un sistem de bare secţionat longitudinal printr-o cuplă,
iar la fiecare dintre cele două secţii de bare este racordat câte un transformator. Instalaţia de distribuţie de
joasă tensiune este formată din două tablouri distincte amplasate într-o încăpere separată, cu ieşire spre
exterior, iar fiecare transformator este amplasat într-o cameră separată cu ieşire directă spre exterior.
Instalaţia de distribuţie de medie tensiune este amplasată într-o încăpere separată cu ieşirea la
ambele capete, celulele sunt aşezate pe un singur rând, iar în faţa lor se găseşte coridorul de manevră şi
supraveghere, cu canal de cabluri acoperit.

42 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Ieşirile cablurilor pot fi făcute prin tuburi, amplasate în fundaţie, pe la fiecare capăt al încăperii.
Întreaga clădire a postului este amplasată lângă o altă clădire cu altă destinaţie (edilitară).
Există şi varianta cu cele două transformatoare amplasate în exterior si îngrădite cu plasă metalică şi sârmă
ghimpată. Transformatoarele de putere sunt racordate la bare prin celule şi cabluri subterane.
Posturile de transformare pentru abonat, se realizează de asemeni suprateran, într-o clădire
independentă care este amplasată în curtea acestuia .
Amplasarea posturilor pentru abonat în curtea acestora, permite reducerea investiţiei pentru partea
de construcţie prin amplasarea transformatoarelor de putere în aer liber, lângă clădirea postului, cu
îngrădirea din plasă de protecţie şi sârmă ghimpată la partea superioară.
Posturile de transformare pentru abonat pot avea transformatoare (cel mult două) cu puteri unitare
de până la 1600 kVA, transformatoare ce pot fi montate şi în boxe special amenajate. Măsurarea energiei se
face pe intrarea în tabloul general, deoarece postul alimentează în exclusivitate un abonat.

Fig.8.10. Fig.8.11.
Secţiunea A-A Secţiunea B-B

Fig.8.12. Fig.8.13.

43 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Schema electrica
monofilară
Linie 1 Linie 2 Trafo
3~50 Hz 20/10kV

0,4kV
Tablou general 12 Fig.8.14.
plecări
A-A

Fig.8.16.
Fig.8.15.

În figurile 8.17., 8.18., 8.19.şi 8.20. sunt prezentate : schema monofilară, vederea în plan, o
secţiune şi respectiv faţada unui post de transformare pentru abonat cu un transformator de 250-630 kVA.
Instalaţia de distribuţie de medie tensiune, cu patru celule, împreună cu tabloul de distribuţie de
joasă tensiune sunt amplasate într-o clădire independentă din zidărie.
Transformatorul este împrejmuit cu plasă din sârmă pe stâlpi de beton, iar la partea superioară sunt
trei rânduri de sârmă ghimpată. Bornele de joasă tensiune ale transformatorului sunt legate la izolatoare de
trecere de tip exterior - interior, iar în clădire legarea la tabloul de distribuţie de joasă tensiune se face cu
bare rigide.
Echiparea tabloului de joasă tensiune a postului poate fi simplă, tabloul propriu-zis fiind amplasat
într-o încăpere distinctă. Se execută de asemenea şi posturi de transformare pentru abonat 20(10)/0,4 kV cu
două transformatoare 250-630 kVA. Transformatoarele sunt amplasate, ca şi în cazul anterior, în exterior pe
mici fundaţii, iar instalaţia de distribuţie de medie tensiune, cu şase celule, împreună cu tabloul de joasă
tensiune, secţionat cu separator, sunt amplasate în aceeaşi încăpere.
Legăturile, pe joasă tensiune, în interiorul clădirii, sunt realizate cu bare rigide susţinute pe izolatoare
suport.

44 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Schema monofilară Vedere în plan
L1 L2 Descărcător Trafo
3~50 20(10)k

0,4k
Tablou distribuţie
abonat

Fig.8.17.
Fig.8.18.

Secţiunea A-A

Faţada

Fig.8.19.

Fig.8.20.

45 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


4.1.2.4. Posturi de transformare aeriene

Cele mai răspândite posturi de transformare în mediul rural, sunt posturile de transformare montate
pe unul sau de doi stâlpi.
Posturile de transformare aeriene pe un stâlp se realizează în două variante, ce sunt foarte
apropiate ca soluţii şi anume, cu transformatorul instalat pe o platformă sau cu transformatorul agăţat de
stâlp.
Instalaţia electrică de medie tensiune a unui astfel de post este foarte simplă, deoarece,de regulă,
racordul este realizat în derivaţie de la o linie radială. Alimentarea postului se face printr-un separator ce se
montează pe un stâlp al racordului de medie tensiune, în amonte faţă de postul de transformare sau chiar pe
acelaşi stâlp (stâlpi) cu acesta.
Separatorul prin care este alimentat un PTA este, de obicei, tip STEP, deci cu cuţite de putere la
pământ, ceea ce permite să se execute lucrări la post fără a mai monta scurtcircuitoarele mobile pe partea
de medie tensiune. După separator, sunt siguranţe fuzibile de medie tensiune, apoi transformatorul.
Siguranţele fuzibile de pe partea de medie tensiune a PTA pot lipsi, dacă în celula de linie, ce pleacă
din staţie, este montată o protecţie maximală, ce este sensibilă şi la defectele în transformatoarele din PTA,
ce sunt racordate de la această linie.
Protecţia împotriva supratensiunilor atmosferice se asigură cu descărcătoare cu coarne sau cu
rezistenţa variabilă care se leagă la priza de pământ a postului de transformare, priză ce trebuie să aibă o
rezistenţă de dispersie de maximum 4Ω.
Punctul neutru al înfăşurărilor secundare, , se leagă la priza de pământ de exploatare a reţelei de
joasă tensiune , priza ce se execută la o distanţă de peste 20m de postul de transformare şi trebuie să aibă
o rezistenţă de maximum 4Ω.
Instalaţia de distribuţie de joasă tensiune,( tabloul de distribuţie), este închisă într-o cutie de
distribuţie şi este formată dintr-un sistem de bare colectoare rigide, trifazat, alimentat de la bornele de joasă
tensiune ale transformatorului prin barete de separare sau prin siguranţe cu putere mare de rupere (MPR)
sau siguranţe cu mâner (alimentare generală); pe acest circuit (general) sunt montate şi transformatoarele
de curent, din secundarul cărora se alimentează înfăşurările de curent ale contorului trifazat de energie
activă a postului de transformare.
De pe barele generale sunt alimentate diverse circuite pentru consumatori, fiecare circuit fiind
echipat cu siguranţe fuzibile. Unele circuite de plecare pot avea contoare de energie activă şi uneori chiar şi
contoare de energie reactivă. În cutia de distribuţie este şi o lampă (L) cu întrerupător pentru intervenţii, la
tablou, în timpul nopţii.
Este posibil ca în cutia de distribuţie să fie amplasat şi punctul de comanda al sistemului de
iluminatului public, care poate fi echipat cu ceas cu contacte electrice, cu o instalaţie de aprindere în
cascadă sau una de aprindere locală.
În fig.8.21. se prezintă vederea laterală şi din spate ale unui post de transformare aerian (PTA),
montan pe stâlp de beton armat vibrat, cu transformatorul instalat pe o platformă.
Racordul liniei electrice aeriene de 20 kV este prins de stâlp cu izolatoare ce sunt prevăzute cu
descărcătoare cu coarne de 20 kV şi cu electrozi antipasăre. Prin cordoane din acelaşi material ca al
conductoarelor liniei electrice aeriene (oţel-aluminiu), se face legătura liniei (LEA) cu bornele fixe ale cadrului
de siguranţe, echipat cu siguranţe fuzibile, montat pe stâlp în poziţie verticală, imediat deasupra
transformatorului. Bornele inferioare ale cadrului cu siguranţe fuzibile de medie tensiune sunt legate cu
bornele de medie tensiune ale transformatorului instalat pe o platformă.
Cele patru borne (trei faze plus nulul) de joasă tensiune ale transformatorului, sunt legate prin
conductoare flexibile izolate la tabloul de distribuţie . Aceste conductoare sunt protejate prin montarea într-o
ţeavă verticală prinsă cu bride, ţeavă ce este îndoită în formă de cârjă în partea superioară (pentru a
împiedica pătrunderea apei de ploaie), iar la partea inferioară este prinsă etanş de cutia de distribuţie;
aceasta se montează la cca. 1,1 m de sol pentru a permite accesul personalului de exploatare.

46 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Vederea laterală şi din spate a unui PTA

Fig.8.21.

Cutia de distribuţie este executată din tablă de oţel şi are două uşi, una în faţă pentru acces la
siguranţe şi contoare şi alta în spate pentru acces la borne. Uşile se păstrează închise cu lacăt, iar cheile
sunt la persoana de exploatare ce are drept de acces la instalaţia electrică. Cutia de distribuţie are ,la partea
superioară, o altă ţeavă metalică, prin care, tot cu conductoare flexibile, izolate din aluminiu, se fac legăturile
la conductoarele liniilor electrice aeriene de joasă tensiune.
Cele cinci conductoare ale LEA (trei faze, nulul şi un conductor pentru alimentarea corpurilor
sistemului de iluminat public), sunt prinse de stâlp prin izolatoare de întindere şi console metalice de
întindere. Cutia de distribuţie are şi la partea inferioară o legătură cu o ţeavă metalică ce intră în pământ,
ţeava în care se montează cablurile electrice subterane de joasă tensiune ale eventualelor plecări în cablu
subteran.
Există şi varianta, post de transformare aerian (PTA) montat pe un stâlp de beton, cu aceleaşi
elemente ca cel descris anterior, cu singura deosebire că transformatorul nu mai este amplasat pe o
platformă ci este agăţat pe stâlp.

4.2. GRUPUL ELECTROGEN

Grupurile electrogene sunt surse care se instalează la consumatorii pentru alimentarea de bază
(consumatori izolaţi, cabane, şantiere în fază iniţială, etc.) sau ca surse de rezervă de înlocuire. Această
ultimă soluţie se aplică în cazul consumatorilor care au receptori de categoria zero sau 1, ce necesită un
nivel de siguranţă ridicat în alimentare, care nu poate fi asigurat prin alimentarea din SE (sistemul extern).
Din această categorie fac parte receptorii vitali.

47 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


4.2.1. Grupul electrogen - sursă de rezervă de înlocuire

Receptorii vitali, care trebuiesc prevăzuţi cu alimentare de rezervă locală ( sursa electrică de
înlocuire) se împart în două categorii:
 receptori care nu admit întreruperi în alimentare mai mari de o secundă ;
 receptori care admit întreruperi în alimentare cu durate de 1-5 minute.
Alimentarea, în caz de indisponibilitate a sistemului extern (alimentarea de baza), a primei categorii
de receptori se asigură de la sistemul intern prevăzut cu surse de energie electrică neîntreruptibile, iar
receptorii din a două categorie sunt alimentaţi de la sistemul intern (sursa de înlocuire ) prevăzut cu grupuri
electrogene.
Grupurile electrogene acoperă gama de puteri 5-1400 kVA.
În fig.8.22. este prezentată o minicentrală electrică, ce cuprinde două grupuri electrogene (astfel se
asigură rezerva pentru alimentarea de înlocuire de bază pentru consumatori a căror receptori admit
întreruperi mai mici de 5 minute).
Primul, denumit grup electrogen "prioritar" va fi întotdeauna disponibil să intre în funcţiune, în timp ce
al doilea constituie rezerva pentru perioada lucrărilor de revizie şi de reparaţie respectiv, indisponibilitatea
celui dintâi.
Selectarea “grupului electrogen prioritar –grup electrogen de rezervă” se face manual. La indisponibilitatea
sistemului extern , pornirea grupului electrogen prioritar are loc automat.
În momentul în care sistemul extern redevine disponibil, grupul electrogen se opreşte automat.
Pornirea grupului electrogen se efectuează în gol. După ce tensiunea şi frecvenţa la bornele generatorului s-
au stabilizat, conectarea receptorilor pe grup este automată. Tot acest proces se va încadra în intervalul de
timp menţionat. Când o sarcină mare este conectată la grupul electrogen, se produce, pentru scurt timp, o
scădere de tensiune şi de frecvenţă. Echipamentul de automatizare aflat în panoul grupului electrogen le
readuce la valorile normale.

RACORD RETEA GRUP ELECTROGEN 1 GRUP ELECTROGEN 2

3
Motor Motor
termic termic
Gen. Gen.
3
3 3
Consumatori
normali F KS
U< U<

Releu Releu
demaror demaror
3 3 3

Baterie Baterie

KS
KP U>
KS - contactor selectare grup
3 Fig. 8.22. KP - comutator principal

Un grup electrogen funcţionează stabil numai dacă încărcarea este de cel puţin o treime din puterea
nominală a generatorului, la un factor de putere de 0,8.
La alegerea grupului electrogen, respectiv la determinarea puterii sale aparente, va trebui să se ţină
seama de următorii factori : altitudinea locului unde este amplasat grupul, temperatura aerului din zona şi
umiditatea lui relativă, precum şi de factorul de putere total al sarcinii, în cazul în care este mai mic de 0,8
(fig.8.23. pentru motorul primar şi fig.8.28. pentru generator).
În afara celor menţionate mai trebuiesc avute în vedere următoarele :
a) un grup electrogen poate fi supraîncărcat cu un curent I1,1In timp de o oră, după o funcţionare
continuă de 12 ore şi o durată de funcţionare mai mare de 500 ore / an;
b) un grup electrogen admite o supraîncărcare cu un curent I1,8 timp de 30 secunde, iar această
supraîncărcare este admisă cel mult de două ori, dacă între acestea există o pauză de cel puţin 10
minute.

48 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


În primul caz se acoperă suprasarcinile accidentale, iar în al doilea caz se asigură pornirea unor
motoare electrice cu rotor în scurtcircuit la care Ip=(5-7)In .
În cazul pornirii unor motoare electrice de putere mare care antrenează utilaje cu pornire grea
(ventilatoare, pompe centrifuge, turbocompresoare) este necesar să se aibă în vedere că şocurile produse la
pornirea lor pot avea ca efect scăderi de tensiune şi de frecvenţă, pe care echipamentul electronic de
protecţie din panoul de comandă le va interpreta ca informaţii de avarie, deconectând astfel grupul. De
aceea, toate motoarele electrice a căror putere depăşeşte 10% din puterea generatorului, precum şi cele
care antrenează utilaje cu pornire grea trebuiesc dotate cu demaroare electronice,
astfel încât curentul de pornire al unui motor electric nu va depăşi de două ori curentul lui nominal.
Când puterea cerută de consumatorii vitali depăşeşte 600...700 kVA se recomandă un studiu tehnico-
economic privind utilizarea a trei grupuri de putere mare. Astfel, reţeaua receptorilor vitali s-ar diviza în două
coloane de puteri apropiate, fiecare fiind deservită de un grup electrogen cu o putere egală cu jumătatea
puterii cerute, iar al treilea grup, de aceeaşi mărime, constituie rezerva comună.

altitudine altitudine
m/s.L.m m/s.L.m
0,50
0,60
0,60
3000 0,70 3000
0,70

2000 0,80 2000 0,80

0,90 0,90
1000 1000
1,00 1,00
1,10 1,10
0 10 20 30 40 50 o
0 10 20 30 40 50 o
temperatura C temperatura C
a) b)

a - umiditate relativa aer 80%


b - umiditate relativa aer 100%
Fig.8.23.

ka kb

1,1 1,0

1,0 0,9

0,9 0,8

0 10 20 30 40
50 0 1000 2000 3000 4000 altitudine (m)
o
temperatura C
a) Functie de temperatura mediului b) Functie de altitudinea fata de nivelul marii

kc

1,0

0,9

0,8

0 0,9 0,8 0,7 0,6 0,5 cos

c) Functie de factorul de putere al sarcinii


Fig.8.24.

Din punct de vedere al motorului primar, sunt preferate motoarele diesel răcite cu apă şi având o
turaţie de 1500 rot/min.
Evident, minicentrala electrică, sursa de înlocuire poate avea o configuraţie mai simplificată, în
funcţie de valoare acceptată a investiţiei.

49 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


4.2.2. Grupul electrogen – sursă de bază.
Grupul electrogen este utilizat şi ca sursă de bază pentru alimentarea cu energie electrică a
cabanelor, a unor locuinţe din zone izolate şi chiar a utilajelor existente pe şantiere.
Pentru alimentarea cu energie electrică a unei locuinţei, se pot utiliza grupuri electrogene în varianta
staţionară sau mobilă. În tabelul 8.5. sunt prezentate caracteristicile unor grupuri electrogene mobile cu
puteri cuprinse între 1,4 kVA şi 5,5 kVA, care asigură o autonomie cuprinsă între 1,5 şi 3 ore de funcţionare.
Grupurile electrogene având puteri cuprinse între 2,5 kVA şi câteva zeci de kVA, pot asigura, în
condiţii optime, alimentarea cu energie electrică a utilajelor existente pe şantier.
Avantajele utilizării grupurilor electrogene în alimentarea cu energie electrică a şantierelor
sunt următoarele :
 deschiderea şi organizarea şantierelor nu este condiţionată de efectuarea unor lucrări de
racordare la reţelele electrice din zonă;
 funcţionarea instalaţiilor de pe şantier nu este subordonată cerinţelor specifice ale reţelelor
de distribuţie electrică, precum şi limitării vârfului de sarcină în anumite perioade ale zilei şi
a realizării unui factor de putere cât mai aproape de unitate;
 libertate absolută de deplasare a echipelor de la un punct la altul;
 independenţa totală faţă de întreruperile în alimentare, determinate de avariile din reţeaua
furnizorului.
În funcţie de amplasarea şi de structura şantierului, se poate realiza o microcentrală electrică având
un grup electrogen de bază şi unul – două grupuri mai mici pentru acoperirea vârfurilor de sarcină.
De asemenea, se poate recurge la grupurile electrogene portabile sau montate pe remorci. Este
posibilă şi o combinaţie între aceste soluţii.
Din punct de vedere constructiv, grupurile cu puteri sub 4kVA se pot executa fie în varianta portabilă
(manual), fie pe cărucioare pe roţi.
Grupurile mai mari se execută pe cărucioare, remorci auto, sau în varianta staţionară. Grupurile
portabile, datorită gabaritelor mici şi a maselor reduse, se recomandă a fi utilizate pentru alimentarea
sculelor folosite în lucrări de finisaje interioare sau în zone izolate.
Grupurile electrogene acţionate de sistemul mecanic al tractorului (fără motor primar) sunt deosebit
de utile pe şantiere. Ele sunt concepute pentru tractoare cu o putere de minimum 15 CP.
Grupurile acţionate de tractoare şi destinate sudurii, au mai multe tensiuni accesibile :
ieşire în c.c. pentru un curent de sudură de 150 –300 A, în funcţie de electrozii folosiţi
(3mm....6mm);
ieşire de 12/24 V c.c. pentru încărcarea bateriilor de acumulatoare;
ieşire în c.c. monofazată (220 V) sau trifazată (380/220 V) pentru alte utilizări.
Echipamentul electric din tablourile de comandă utilizate pentru grupurile ce se constituie în
microcentrale, permite funcţionarea generatoarelor independent, în paralel cu reţeaua sau cu un alt grup
electrogen. Funcţionarea în paralel cu reţeaua, asigură compensarea vârfurilor de sarcină peste limitele
impuse de furnizorul de energie electrică, precum şi ameliorarea factorului de putere.
În cazul alimentării şantierelor de la reţele în care se produc frecvent întreruperi este recomandată
existenţa unui grup electrogen cu pornire automată la întreruperea alimentării de la sistemul extern şi cu
revenire automată la reapariţia tensiunii la acesta.
Variantele de funcţionare ale grupului sunt legate direct de tipul tabloului de comandă solicitat.
Printre acestea se numără şi sistemele de protecţie la suprasarcină sau diferenţiale, programatoarele
electronice pentru porniri periodice – care pornesc şi opresc grupurile conform unui program stabilit, precum
şi telecomenzile cu două sau patru canale. Telecomenzile cu două canale comandă pornirea şi oprirea
grupurilor, iar cele cu patru canale comandă în mod suplimentar şi contactoarele din reţeaua furnizorului
extern şi/sau ale grupului.
Tabelul 8.5.
TIPUL EP 15 BE EP 20 BE EP 30 BE EP 50 BE EP 50 BD

Tensiunea (V) 220 220 220 220 220


Puterea (VA) 1400 1800 2800 4500 5500
Factor de putere 1 1 1 1 0,8
Tip baterie -- -- 12V9Aserie 12V 9A serie 12V9A serie
Putere motor(CP) 149 172 216 359 359
Combustibil benzină benzină benzină benzină Benzină
Autonomia 1h 30 min 1h 45min 2h 30min 3h 3h
Greutatea (kg) 25 28 36 60 62

50 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


4.3. SURSE DE ENERGIE ELECTRICA NEÂNTRERUPTIBILE

În diverse situaţii este necesară asigurarea cu energie electrică de la o sursă care să nu producă
întreruperi sau deformări ale undei sinusoidale de tensiune. Aceasta este cazul echipamentelor de calcul,
aparaturii electromedicale din sălile de operaţii şi de terapie intensivă, al camerelor de comandă, al
instalaţiilor de avertizare şi de stingere a incendiilor şi mai ales al celor legate de siguranţa naţională.
Pentru a sigura o alimentare neîntreruptă sunt necesare trei elemente distincte :
a) sursă de energie electrică auxiliară, independentă de reţea;
b) un convertor al acestei energii în energie electrică, având aceiaşi parametri (număr de faze,
tensiune, frecvenţă) cu reţeaua de la care sunt alimentate în mod curent echipamentele;
c) un sistem de urmărire a tensiunii din reţeaua furnizorului extern, care să facă comutarea pe sursa
de siguranţă , neîntreruptibilă, prevăzută de consumator.
Ca sursă de energie de siguranţă, este preferată bateria de acumulatori, aflată în regim de încărcare
permanentă. Aceste acumulatoare trebuie să fie de tipul fără producere de gaze şi fără întreţinere iar
reîncărcarea lor se face automat prin intermediul unui redresor comandat.
Producătorii de UPS “Uninterruptible power Supply” (sursă de alimentare neîntreruptă) – termen
folosit în literatura de specialitate, utilizează elemente acumulatoare cu plăci şi acid sulfuric, având în
structura lor elemente de absorbţie şi de conversie a gazelor rezultate atât în procesul de încărcare cât şi în
procesul de descărcare. Acestea au o durată de viaţă de 5-6 ani, după care capacitatea lor scade sub 80%
din cea iniţială. Unii constructori de acumulatoare nu mai folosesc acidul sulfuric, ci o pastă (gel) care
permite funcţionarea lor în orice poziţie. Invertorul, care transformă tensiunea continuă a acumulatoarelor în
tensiune alternativă cu aceeaşi valoare şi frecvenţă ca a reţelei, este realizat cu tranzistoare MOS sau IGBT,
comandate de un procesor specializat şi acoperă domeniul de la 300 VA la 700 kVA.
Când parametrii energiei electrice furnizate de sursa de bază (sistemul electroenergetic) nu se mai
încadrează în limitele admise (valoare tensiune, frecvenţă, etc.) un comutator static (CS,fig.8.25), inclus în
U.P.S., comută receptorii (sarcina) de pe sursa de bază pe “invertor” care, alimentat fiind de la sursa de
siguranţă, conservă parametrii tensiunii şi frecvenţei.
Acest mod de lucru este economic şi măreşte disponibilitatea echipamentului, deoarece alimentarea
receptorilor se asigură, în regim normal de la sursa de bază, iar invertorul este folosit numai în cazul
indisponibilităţii sursei de bază (Ub =0).
Un alt sistem este cel cu dublă conversie, fig.8.26. În acest caz, receptorii sunt conectaţi permanent
la invertor, iar acesta, la rândul lui, este alimentat, fie de la sursa de bază, fie de la sursa de siguranţă, când
cea dintâi nu mai este disponibilă (pe seama comutatorului static CS, similar cu cel din fig.8.25.)
Invertorul funcţionează neîntrerupt, iar la defectarea lui accidentală se trece automat pe sursa de
bază (ICS). Acest mod de lucru are dezavantajul unui randament energetic mai mic, datorită dublei conversii,
însă receptorii sunt permanent alimentaţi de la o sursă de energie electrică cu parametrii de calitate
corespunzători.
S-au realizat şi convertoare cu triplă conversie, care faţă de cele precedente dispun de un circuit
specializat pentru corecţia factorului de putere.
Normativele europene impun funcţionarea la cos   1.
Dacă se estimează că întreruperile în alimentare pot fi de durată mare şi frecvente (de ex.câteva
ore), utilizarea acumulatoarelor drept sursă de siguranţă nu este recomandabilă, deoarece costul lor este
ridicat şi necesită spaţii mari de instalare. În acest caz este preferabil să se utilizeze grupuri electrogene cu
pornire rapidă, automată, a căror intrare în regim, în plină sarcină, se face în mai puţin de 1 minut. Ca
urmare, bateria de acumulatoare, se va dimensiona pentru asigurarea alimentării pentru o durată de câteva
minute, necesara pornirii grupului electrogen.
Bateria de pornire a grupului este menţinută permanent încărcată.
În cazul utilizării sistemelor de conectare statică a ondulatoarelor, întreruperea alimentării în timpul
comutării este de maxim 30 milisecunde în regim asincron, iar în cazul regimului sincron (ondulatorul
conectat permanent la reţea) timpul de comutare se reduce la 0,1 milisecunde.

51 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Sursa de
Ub baza
CS1 (Normal inchis)
CS
Redresor

CS3 Baterie
acumulator
(Normal
deschis)
Invertor

CS2 (Normal inchis)


Tensiune neintreruptibila

Receptori neintreruptibili
Fig. 8.25.

Sursa de
baza
Ub
Redresor CS1
CS

Baterie
CS3 acumulator

CS2 1CS 2

Invertor

1CS
1CS 1 Tensiune
neintreruptibila

Fig.8.26.

52 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


5. REŢELE ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE ÎN CLĂDIRI CIVILE

Întrucât consumatorii casnici şi cei terţiari sunt amplasaţi în clădiri, clasificate drept civile, iar configuraţia
REDA, are unele caracteristici comune, (soluţii de branşament, categorii de receptori etc.) abordarea lor s-a considerat
oportun să se facă împreună.
Reţelele electrice de distribuţie şi alimentare ale clădirilor civile administrate de persoane fizice sau
juridice, sunt alimentate direct din RED-JT a furnizorului printr-o soluţie de racord electric specifică, denumită
BRANŞAMENT.
Elementele branşamentului electric în principiu, sunt aceleaşi şi anume:
 coloanele de alimentare ale firidei de branşament;
 firida de branşament;
 punctul de delimitare;
 tabloul general al consumatorului.
Însă soluţiile de realizare ale lui diferă în funcţie de particularităţile consumatorului, respectiv dacă aceştia
sunt:
 locuinţe individuale ;
 blocuri de locuinţe ;
 blocuri de locuinţe cu spaţii comerciale ( consumatori terţiari) ;
 blocuri cu spaţii pentru un ansamblu de consumatori cu destinaţie multiplă ;
 ansambluri de clădiri pentru un consumator terţiar.

5.1. BRANŞAMENTUL ELECTRIC.

5.1.1. Branşamentul electric individual.

Acesta este specific clădirilor civile aparţinând unei singure persoane fizice (locuinţe individuale) care, în prezent,
dar mai ales în viitor acoperă o gamă foarte extinsă de soluţii constructive şi mai ales de dotări cu receptori electrici
şi persoane juridice (clădiri social culturale, comerciale, administrative).
Receptorii de bază sunt cei de iluminat şi prize monofazate la care se pot adăuga şi receptorii de forţă
(centrale de condiţionare a aerului, instalaţii de hidrofor, anumite acţionări electrice etc.) sau instalaţii speciale
de securitate.
În funcţie de gradul de asigurare al cerinţele privind continuităţii în alimentare, branşamentul poate fi:
a) derivaţie în care caz, fiind alimentat de la o RED-JT a furnizorului cu schemă radială, nu
asigură rezervă în alimentare, racordul poate fi monofazat (fig.9.l.a) sau trifazat;
b) intrare-ieşire - fiind prevăzut cu două căi de alimentare (fig.9.l.b)
Elementele componente ale unui branşament, în varianta cea mai complexă, fig.l0.l.b, considerând că
este şi trifazat sunt: circuitul de intrare (l), de ieşire(2), coloana de alimentare a tabloului general(3), punctul de
delimitare(bornele de ieşire din contorul de măsurare a energiei electrice) şi tabloul general (TG).
Firida de branşament se montează într-un spaţiu special amenajat în zid (cofret), în locuri cât mai accesibile
personalului de exploatare al furnizorului şi are rolul de:
punct de conexiuni, efectuarea de manevre pentru puneri şi scoateri de sub tensiune;
conexiune între RED de JT a furnizorului şi cea a consumatorului;
asigurarea protecţiei circuitelor de intrare-ieşire şi a coloanei de alimentare a TG.
Realizarea separată a FB, faţă de TG (punctul de conexiuni al consumatorului), este impusă, atât de
necesitatea separării celor două reţele, cât şi de considerente practice, respectiv de faptul că TG trebuie amplasat,
la consumator, într-un loc cât mai oportun din punct de vedere al accesibilităţii şi a eficacităţii circulaţiei de curenţi.
Racordul monofazat derivaţie se practică în cazul locuinţelor individuale din mediul rural, prin derivaţie de
la un stâlp al LEA (cu conductoare neizolate sau izolate torsadate), dar şi în mediul urban, pe străzile periferice.
Racordul tip intrare-ieşire, se utilizează în cazul locuinţelor individuale din zonele rezidenţiale sau centrale şi
pentru consumatori care au o putere instalată relativ mare şi care au şi receptori trifazaţi. Are avantajul că permite şi un
racord individual, tip derivaţie pentru un alt consumator (PD-TG)
O caracteristică a branşamentelor individuale o reprezintă, amplasarea contorului de măsurare a
energiei electrice, în imobil, deci la consumator, nefiind direct accesibil furnizorului.

53 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig.9.1.

Branşamentul tip intrare-ieşire poate fi încadrat într-o RED-JT a furnizorului cu schemă buclată sau este
alimentat direct din secundarul unui post de transformare, cu două transformatoare, însă PT nu aparţine consumatorului
(spitale, edificii culturale importante etc.).
În ultimul timp , pe seama noilor reglementări ce corespund cerinţelor impuse de standardele europene,
s-au introdus elemente noi în realizarea branşamentelor individuale tip derivaţie (fig. 9.1.a), care în varianta
clasică are următoarele dezavantaje:
 punctul de delimitare între furnizor şi abonat nu este firida de branşament,
deoarece aceasta nu conţine contorul de tarifare a energiei electrice, amplasat lângă tabloul
general, în interiorul locuinţei ;
 coloana de la firidă la contorul de energie electrică, administrată de furnizor, este pozată în
structura clădirii ce aparţine abonatului;
Ca urmare, s-a conceput un nou tip de firidă de branşament destinată realizării branşamentului individual tip
derivaţie care să elimine dezavantajele menţionate.
Noua firidă de branşament conţine punctul de delimitare dintre abonat şi furnizor respectiv, contorul de
tarifare a energiei electrice. Deoarece, pe lângă contorul de energie electrică firida conţine şi aparate de comutaţie şi
protecţie a fost definită " bloc de protecţie şi măsură (BPM)".
Siguranţele fuzibile fiind înlocuite de un întrerupător automat, acesta asigură atât protecţia la scurtcircuit, ci
şi la suprasarcină, putând fi comandat şi de alte tipuri de protecţie (la curentul diferenţial) sau dispozitive automate,
cu posibilitatea reconectării de către abonat.
Deoarece firida se montează în exterior, fiind vizibilă şi accesibilă furnizorului, are gradul de protecţie
corespunzător (IP 54).

5.1.2. Branşamentul electric colectiv


Acest branşament este specific blocurilor de locuinţe (fiecărei scări a unui bloc), dar şi unei
construcţii civile care conţine mai mulţi consumatori (mai multe reşedinţe de firme). În acest caz, între firida de
branşament principală (FBP), fig.9.2, care poate avea schema electrică din fig.9.l.b şi fiecare consumator individual
(apartament sau reşedinţă de firmă), prevăzut cu punct de delimitare şi tablou de distribuţie propriu (TA), va exista
o schemă de distribuţie încadrată în edificiu, prevăzută cu coloane de alimentare directă a tablourilor de distribuţie
individuale (distribuţie directă), sau şi cu firide secundare(FBS) (radială arborescentă).
Firida secundară este componentă a branşamentului (aparţine furnizorului) şi are rolul de:
 legătură între coloana electrică colectivă şi coloanele individuale(2);
 protecţia coloanelor individuale;
 măsurarea energiei electrice consumate de fiecare abonat.
Punctele de delimitare vor fi amplasate, de regulă, în firida secundară, direct accesibilă furnizorului.
O altă caracteristică a branşamentului colectiv, o reprezintă existenţa unor receptori comuni (iluminat casa
scării, subsol tehnic) şi eventual a instalaţiei de ascensor. Ca urmare, se constituie tabloul general (TG), fig 9.2.a,

54 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


amplasat în edificiu. În alt loc decât cel al firidei de branşament, (şi din motivele subliniate în paragraful anterior), din
care sunt alimentate tablourile din firidele secundare şi tabloul de utilităţi comune (TUC).
Pe intrarea în tabloul de utilităţi comune, se montează un contor de energie electrică (Wh), pentru
măsurarea energiei electrice consumate în comun.
Instalaţia de ascensor, (specială şi cu un grad ridicat al continuităţii în alimentare), se racordează prin
coloană proprie din: firida principală, fig.9.2.a, sau din TG înaintea întrerupătorului general, (fig.9.2.b), sau din
TUC, (fig.9.2.c).
Numărul de coloane individuale, alimentate dintr-o firidă secundară, depinde de numărul de apartamente
(sau consumatori individuali) ai blocului (sau pe un etaj), dar şi de numărul de contoare de energie electrică ce pot fi
amplasaţi în aceasta.
În cazul în care blocul de locuinţe este prevăzut cu spaţii comerciale la parter sau mezanin, consumatorii
terţiari de energie electrică aferenţi acestor spaţii, vor fi alimentaţi din firida de branşament principală(FBP) cu
coloane individuale, dacă numărul lor este mic (fig.9.2), sau prin coloană comună şi FBS. Existenţa la nivelul acestora a
unor consumuri comune de energie electrică, va impune introducerea unui TUC, situaţie în care configuraţia
branşamentului, care poate fi propriu, va fi ca cea din fig.9.2.

55 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig.9.2.

56 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


5.2. REŢELE ELECTRICE DE ALIMENTARE LA CONSUMATORI CASNICI

5.2.1. Reţele electrice de alimentare monofazate.

De regulă, consumatorii casnici, sunt alimentaţi cu energie electrică prin branşament monofazat, deoarece
receptorii caracteristici acestora sunt corpurile de iluminat şi echipamente electrocasnice alimentate de la prizele
monofazate.
Numărul şi puterea instalată în corpurile de iluminat (locuri de lampă - LL), se stabilesc, fie pe seama unor
normative, fie pe seama solicitării beneficiarului.
Numărul de prize monofazate (locuri de priză-LP), se recomandă în funcţie de destinaţia încăperii (putând fi
simple sau duble).
Corpurile de iluminat (LL) se alimentează de la circuitele monofazate fără nul de protecţie, fig.9.3, numărul LL
de pe un circuit se recomanda să nu depăşească valoarea 12, pentru a nu depăşi curentul admisibil al
conductoarelor de AL, cu secţiunea de 4mm2, în cazul creşterii secţiunii devine greoaie pozarea conductoarelor
în tuburile de protecţie. Evident, numărul LL/circuit poate fi mai mic de 12 şi ca urmare, într-un apartament, din TA ,
pot fi alimentate (1-3) circuite de iluminat
Prizele monofazate se alimentează prin circuite monofazate, recomandându-se, din motivul prezentat mai
sus, ca numărul de LP/circuit să nu depăşească cifra 8. Evident, numărul acesta poate fi mai mic şi din necesitatea
separării circuitelor de prize cu nul de protecţie (baie şi bucătărie) de cele fără nul de protecţie.
Modul de execuţie al reţelei electrice interioare este prezentat în [18], şi este reglementat prin [8], inclusiv aspectele
legate de comanda iluminatului.

5.2.2. Reţele electrice de alimentare trifazate.

Fig.9.3.

În cazul unor locuinţe individuale cu un consum ridicat (>30A) sau care au şi receptori trifazaţi,
branşamentul şi reţeaua electrică la consumator va fi şi trifazată.
Tabloul general (TG) al clădirii va fi trifazat, iar din acesta se alimentează circuitele monofazate
pentru iluminat şi prize dintr-un tablou propriu (TGip), fig.9.4 aşa cum s-a arătat, iar pentru receptorii trifazaţi
se va organiza un tablou special care sa conţină şi eventualele aparate de comutat şi protecţie necesare
receptorului trifazat.
Într-o asemenea locuinţa, se poate prevedea o sursa neîntreruptibilă generală sau numai
pentru anumiţi receptori (calculatoare personale, sisteme de securitate etc.).
Separarea receptorilor trifazaţi de cei monofazaţi, pe tablouri generale proprii, face posibila şi o
eventuala tarifare diferenţiata.

57 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


 REŢELE ELECTRICE DE DISTRIBUŢIE ŞI ALIMENTARE LA CONSUMATORII MICI SAU MARI

Pentru unii dintre aceşti consumatorii caracteristica principala este aceea ca pot avea şi
receptori de categorii zero sau unu, consideraţi receptori vitali, pentru care trebuie asigurată rezerva în
alimentare, atât printr-un nivel de rezervare ridicat (unul sau doi) al sursei de baza (RED- a furnizorului) cât
şi prin prevederea unei surse locale.
O altă caracteristică este aceea ca aceşti consumatori au atât receptori monofazaţi de iluminat
şi prize, cât şi receptori trifazaţi de forţa. Ca urmare, este necesara atât o separare a receptorilor de
forţa, de ceilalţi, aşa cum s-a arătat, cât şi o separare din punct de vedere a categoriei lor, al
nivelului de rezervare ce trebuie asigurat.

U.C.- utilaj complex (centrală condiţionare, hidrofor etc.)

Fig.9.4. Fig.9.5.

Fig.9.6.

Datorită numărului mare de receptori şi a răspândirii lor pe mai multe nivele sau corpuri de clădiri,
rezultă ca necesară o schemă electrică de distribuţie pentru alimentarea tablourilor secundare (TS), de la
care sunt alimentaţi direct receptorii.
Deoarece, consumatorii terţiari nu dispun de personal de deservire adecvat pentru exploatarea unui post de
transformare, (PT), chiar dacă sunt alimentaţi direct de la PT, acesta este al furnizorului, punctul de
delimitare este pe partea de JT a transformatorului, în PT, accesibil, pentru urmărirea consumului şi
beneficiarului.

5.3. SCHEME ELECTRICE

5.3.1. Scheme electrice generale de distribuţie.

Aşa cum s-a arătat, receptorii de forţă şi cei de iluminat şi prize, sunt alimentaţi prin reţele electrice
separate. Configuraţia acestor reţele, de regulă, este similara, asigurând acelaşi grad al continuităţii în
alimentare pentru ambele tipuri de receptori.
Ca urmare, în continuare, se vor prezenta scheme electrice de distribuţie numai în funcţie de gradul
de continuitate în alimentare.

În domeniul reţelelor electrice de distribuţie şi alimentare cu tensiuni sub 1000V, se folosesc


noţiunile de:
tablou general de distribuţie, este tabloul electric racordat direct la reţeaua furnizorului de energie
electrică, la un post de transformare sau la o sursă proprie a consumatorului şi care distribuie energia

58 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


electrică la alte tablouri sau care alimentează direct anumiţi receptori;
tablou principal de distribuţie, este alimentat din tabloul general şi distribuie energia electrică la
tablouri secundare şi direct unor receptori ;
tablou secundar de distribuţie, este alimentat dintr-un tablou principal sau din cel general, şi din care
sunt alimentaţi receptorii;
coloană electrică, calea de curent prin care se alimentează un tablou electric de distribuţie.
În funcţie de schema electrică a reţelei, coloanele electrice pot fi magistrale sau colective.
În cadrul acestei lucrări, pentru calea de curent prin care se alimentează din tabloul de distribuţie un
receptor individual de forţă sau mai multe corpuri de iluminat sau prize monofazate se foloseşte noţiunea de
circuit electric şi nu cea de coloană individuală.

A) Scheme generale de distribuţie care nu asigură rezervă în alimentare.

a) Schemă generală de distribuţie radială, fig 9.5, este destul de răspândită, deşi este mai puţin
economică, deoarece permite o localizare uşoară a coloanei cu defect.
Deoarece dimensionarea căilor de curent ale schemei se efectuează pe seama caracteristicilor
receptorilor alimentaţi, în faza de proiectare, rezultă că ulterior nu este posibilă o modificare a repartiţiei
receptorilor între tablourile secundare. Din acest motiv se consideră că aceasta schemă este rigidă.
În cazul alimentării receptorilor monofazaţi, coloanele sunt, de regulă trifazate, se admit coloane
monofazate pentru curenţi < 30A.
Acestei scheme îi este caracteristic tabloul de distribuţie principal, care poate să lipsească, dacă
tablourile secundare sunt într-un număr redus, schema devenind din radial arborescentă, radial simplă
(directă).
b) Schemă generală de distribuţie cu coloană magistrală, fig 9.6 coloana electrică magistrală este
coloana care alimentează pe parcursul ei cel puţin două tablouri de distribuţie în derivaţie .
Acest tip de schemă care nu asigură rezervă în alimentare, dar şi un nivel redus de continuitate în
alimentare, deoarece un defect pe magistrală (mai lungă decât coloana unui TP, fig 9.5), determină
pierderea alimentării pentru toate TS ale acesteia, se recomandă unei distribuţii în lungul unor axe
verticale sau orizontale a receptorilor. Datorită dificultăţilor de execuţie se recomandă ca secţiunile
2
conductoarelor sa nu depăşească 70 mm . Din această condiţie şi din cea a căderilor admisibile de
tensiune, rezultă şi numărul de TS alimentate de la o magistrală.
Întrucât, secţiunea magistrală este constantă, la nivelul acesteia este posibilă şi modificarea
repartiţiei receptorilor pe TS.
c) Schema generală de distribuţie în cascadă, fig.9.7
Este practic schema magistrală, la care TS sunt racordate în varianta intrare-ieşire, în acest fel este
posibilă limitarea zonei afectate de un defect, respectiv, numai la porţiunea din aval de defect.
Reprezentarea cascadei, fig 9.7, evidenţiază şi faptul că o cascadă este un semidistribuitor al unei
scheme simple buclate (inel).
Evident, secţiunea căilor de curent ale coloanelor este diferită, respectiv se micşorează în spre
aval.

B) Scheme generale de distribuţie care asigură rezervă în alimentare.


Rezerva în alimentare se impune în cazul existenţei unor receptori de categoria zero, unu, sau doi.
În funcţie de ponderea receptorilor din aceste categorii, alimentarea de rezervă se asigură pentru
consumator în ansamblul său, sau numai pentru o parte dintre receptori, consideraţi vitali.
Racordarea unor asemenea consumatori la RED a furnizorului, se face în una din următoarele
variante, în funcţie de valorile admise pentru ceilalţi indicatori ce se asociază gradului de asigurare al
continuităţii, respectiv durata medie probabilă şi maximă probabilă a unei întreruperi:
prin branşament intrare-ieşire, în care caz realimentarea se asigură după efectuarea manevrelor
de izolare a defectului şi de trecere pe alimentarea de rezervă. Această soluţie se adoptă în cazul
consumatorilor ce au receptori de categoria a 2-a prin încadrarea branşamentului într-o RED-JT a
furnizorului cu schemă buclată. In funcţie de clasa de putere a consumatorului, durata realimentării
poate fi cuprinsă între 30 minute şi 8 ore;
prin branşament de joasă tensiune, dar direct din secundarul unui PT, prevăzut cu transformator de
rezervă, fig 9.8.
În funcţie de încadrarea PT pe partea de medie tensiune, se poate asigura nivelul 2, sau nivelul
l, fig.9.8.b de rezervare.
Cele două TG se constituie, pentru RED-JT a consumatorului, în două surse de alimentare.
Această soluţie de rezervare a alimentării de bază din sistemul electroenergetic (SE), asociată şi cu
dispozitive automate de trecere de pe o alimentare pe alta(AAR- anclanşarea automată a rezervei),

59 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


limitează durata unei eventuale întreruperi a alimentării la 3 secunde, ceea ce reprezintă un gol de tensiune
(nivel l de rezervare).
În cazul în care consumatorul are şi receptori de categoria zero, care nu admit nici goluri de tensiune
(de ex. blocul operator dintr-un spital), pentru aceştia se prevăd surse neîntreruptibile.
În continuare, se vor prezenta schemele generale de distribuţie care asigură rezervă în alimentare,
pe seama faptului că dispun de două TG (surse), respectiv nivelul l sau 2 de rezervare.

a) Schema generală de distribuţie radială dublă, fig 9.9


Se utilizează în cazul consumatorilor care au receptori de categoria zero, grupaţi pe un tablou de
distribuţie special (TD0), restul receptorilor fiind alimentaţi din TG. Această schemă se adoptă în cazul în care
receptorii de categoria zero sunt relativ puţini (staţie de pompe sau hidrofor de incendiu, ventilaţie de avarie
etc.) putând fi grupaţi pe un singur tablou de distribuţie.
Trecerea de pe sursa de bază (SB) pe cea de rezervă (SR) se face prin acţionarea manuală sau
automată (AAR) a comutatorului C.
b) Schema generală de distribuţie cu coloane magistrale duble, fig 9.10,
Se adoptă în cazul consumatorilor cu receptori de categoria l (policlinici, studiouri RTV, instituţii care
lucrează în 3 schimburi etc.). Trecerea de pe alimentarea de regim normal pe cea de rezervă, se face prin
acţionarea comutatoarelor CIJ, manual sau automat (AAR), în funcţie de durata admisă a întreruperii.
c) Schemă generală de distribuţie simplu buclată, fig 9.11.
Caracteristicile schemei buclate sunt cele prezentate, remarcând însă că durata unei întreruperi este
relativ mare, determinată de timpul necesar operaţiilor de localizare a defectului (K) şi de acţionare a
aparatelor de conectare (AC).
d) Scheme de distribuţie speciale.
În cazul consumatorilor terţiari care au receptori de categoria zero, care nu admit întreruperi ale
tensiunii, (centrale telefonice, bloc operator dintr-un spital etc.), aceştia se grupează pe tablouri speciale.
Alimentate de la surse neîntreruptibile, bazate pe acumularea de energie electrică în baterii de acumulatori,
fig 9.12.
În funcţie de caracterul alternativ sau continuu al acestor receptori, se poate folosi schema de
principiu din fig 9.12.a sau 9.12.b (regim tampon).
În cazuri deosebite, când se estimează că bateria de acumulatori nu poate asigura energia
necesară pentru un timp relativ mare, se poate prevedea un grup electrogen, cu pornire manuală sau
automată, funcţie de capacitatea bateriei. Interconectarea grupului electrogen cu RED-JT şi tabloul
receptorilor vitali, se corelează şi cu caracteristicile elementelor de automatizare ce se folosesc.

60 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig.9.7.

Fig.9.8.

Fig.9.9.

Fig.9.10.

Fig.9.11.

61 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig.9.12.

Fig.9.13.

5.3.2. Scheme secundare de alimentare.


Schemele secundare de alimentare asigură alimentarea nemijlocită cu energie electrică a receptorilor.
Există trei tipuri de receptori din punct de vedere a modului de alimentare cu energie electrică.
Există unele excepţii şi anume:
 se pot monta până la 15 LL/ circuit în cazul în care sunt alimentate LL de pe holuri;
 sunt, aşa cum se va vedea, alte recomandări cu privire la echiparea cu aparate de protecţie, în cazul în
care există personal calificat de întreţinere a reţelei electrice.
Schemele secundare pentru alimentarea receptorilor de forţă, reprezintă de fapt circuitele prin care
sunt alimentaţi receptorii de forţă, trifazaţi, din TS ale schemelor generale de distribuţie.
De regulă, receptorii de forţă sunt echipamente complexe, cu un anumit rol funcţional şi care includ
scheme electrice complexe, inclusiv un tablou electric propriu, concepute şi executate de firma
producătoare. În clădirea civilă, un asemenea echipament trebuie alimentat cu energie electrică printr-un
circuit ce face legătura între TS al RED-JT a consumatorului şi tabloul electric propriu al echipamentului
(ŢEi), fig.9.13.
Regula de bază în cazul schemelor secundare pentru receptoarele de forţă este că sunt formate din
circuite individuale. Alimentarea comună de pe acelaşi circuit a motoarelor miciră căror putere cumulată
este sub 1,5Kw, este posibila dar protejate individual.
Pe un circuit electric al unui echipament ce conţine un motor electric se poate monta, eventual, un
aparat pentru limitarea curentului de pornire al motorului, pentru reducerea căderilor de tensiune pe RED-JT
a consumatorului, în regim de pornire.

62 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


6. SOLICITĂRI ÎN REŢELELE ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE

6.1. CONSIDERAŢII GENERALE.

Aşa cum se cunoaşte, o reţea electrică, în general, cea de joasă tensiune, în particular are rolul de a
tranzita energie electrică, între sursă şi receptori, în anumite condiţii de calitate.
Ca urmare, o reţea electrică este în primul rând o cale de curent (conductoare electrice) la care se
adaugă şi alte elemente necesare distribuirii (puncte de conexiuni-tablouri electrice), activităţii de control şi
coordonare (aparate de conectare) supravegherii şi protecţiei (aparate de protecţie, măsură etc.). Evident,
aceste elemente pe lângă rolul funcţional particular pe care îl au, reprezintă şi o cale de curent.
În capitolele anterioare, s-au analizat reţelele electrice de joasă tensiune (RE-JT) numai ca o cale de
curent, respectiv numai din punct de vedere a cerinţei privind continuitatea în alimentare, fără a evidenţia ce
efecte are tranzitul de energie electrică asupra RE-JT şi care este conţinutul activităţii de exploatare a acestor
reţele.
În funcţie de valorile parametrilor energiei electrice ce tranzitează RE-JT şi de valorile parametrilor
electrici ai elementelor reţelei RE-JT se poate afla în diferite regimuri.
Pe de altă parte, în exploatarea unei RE-JT se urmăreşte, ca de altfel şi la celelalte clase de reţele
electrice:
 menţinerea solicitării elementelor reţelei electrice în limitele admisibile;
 asigurarea parametrilor de calitate ai energiei electrice la consumatori (receptori);
 rentabilitatea reţelei în ansamblul ei;
Ca urmare, regimul de funcţionare de bază al unei RE-JT este cel în care sunt asigurate cerinţele
menţionate mai sus şi este definit ca regim normal.
O extindere a regimului normal este cel de suprasarcină, în care anumiţi parametri depăşesc valorile
admise pentru regimul normal şi ca urmare, acceptarea lor este limitată pentru anumite intervale de timp (s-a
considerat că regimul nesimetric şi deformant este tot un regim de suprasarcină).
În regimul normal şi de suprasarcină, personalul de conducere şi deservire operativă aferent RE-JT,
efectuează operaţii de conectare-deconectare a unor elemente ale RE-JT în scopul menţinerii parametrilor de
calitate ai energiei electrice si a rentabilităţii funcţionării reţelei. Aceste operaţii, intervenţii, au deci un caracter
voit şi ca urmare, se definesc ca intervenţii manuale .
Observaţie. Într-o RE-JT, operaţiile de conectare-deconectare manuale (voite), au ca scop punerea sau
scoaterea de sub tensiune a unei componente a reţelei (tablou de distribuţie), în scopul alimentării cu energie
electrică şi nu comanda unui receptor (utilaj) individual. Acţiunea de comandă are ca scop îndeplinirea rolului
funcţional al utilajului (pornirea, oprirea, inversare sens rotaţie, reglare viteză etc.) optimizarea funcţionării
acestuia şi se realizează cu aparate adecvate, montate pe utilaj (în tabloul electric al utilajului fig 10.13, sau
tabloul, pupitrul de comandă).
În cazul modificării bruşte a parametrilor RE-JT (deteriorarea izolaţiei, între faze sau între acestea şi
pământ), ceea ce echivalează cel mai adesea cu o scurtare de circuit, mărimile electrice ale energiei
tranzitate, capătă valori foarte diferite de cele de regim normal, solicitările elementelor RE devin şi ele foarte
mari şi ca urmare, se impune evitarea sau limitarea acestor efecte prin întreruperea alimentarii circuitului
electric respectiv. Această operaţie se face automat de către aparate de protecţie adecvate.
O reţea electrică , privită ca suport fizic al căii de curent şi celelalte componente materiale ale sale au
anumiţi parametri electrici, proprii, de stare, (utilizaţi în schema electrică echivalentă-cvadripol), iar aceste
componente fizice sunt parcurse de energia electrică care are anumite valori ale mărimilor electrice
(tensiune, curent, factor de putere etc.).
Asupra elementelor componente ale RE-JT, pe seama valorii parametrilor electrici proprii, mărimile
electrice ale energiei ce le tranzitează, determină anumite solicitări întrucât, conform legii lui Ohm, dacă se
aplică o tensiune U unui circuit de impedanţă Z, rezultă un curent I , Solicitările electrice vor fi determinate,
pentru o reţea de o anumită clasă de tensiune, de valoarea determinată a curentului şi vor fi solicitări
datorate efectului Joule şi a forţelor electromagnetice.

6.2. REGIMUL NORMAL AL REŢELELOR ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE.

În regim normal, o reţea electrică este tranzitată de puterea electrică cerută de receptorii pe care îi
alimentează. Valorile puterilor cerute, ce tranzitează(circulă) pe o anumită coloană sau circuit a unei RE-JT,
depind de configuraţia respectivei reţele.
Pentru a putea determina solicitările la care sunt supuse componentele RE, (pe seama cărora vor fi
dimensionate) este necesar să se determine valorile puterilor (curenţilor) ce le străbat.
Indiferent de configuraţia RE-JT, valorile puterilor care o vor străbate depind, în primul rând, de tipul şi
caracteristicile receptorilor pe care îi alimentează.

63 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Receptorii electrici absorb o energie electrică pentru a o transforma în altă formă de energie (căldură,
mecanică, luminoasă etc.) în funcţie de natura utilajului pe care îl antrenează.
Din punct de vedere a puterii pe care o solicită, receptorii de forţă deţin o pondere importantă (peste
90%), iar dintre aceştia motoarele electrice sunt majoritare.
Puterea electrică absorbită la un moment dat de un motor, depinde de puterea mecanică solicitată de
utilajul pe care îl antrenează (strung, freză, compresor, ventilator etc.), putere care, de regulă, este variabilă
în timp.
Ca urmare, s-a constatat că puterea electrică care circulă printr-o RE, pe lângă faptul că nu este
constantă în timp, are şi valori diferite, pentru aceeaşi valoare a puterii instalate.
Această constatare, a făcut ca dimensionarea căilor de curent (din considerente de rentabilitate a
tranzitului, să nu se facă pe seama valorilor virtuale ale puterilor instalate, ci pe seama unei puteri de calcul
(efectiv cerute).
Puterea de calcul (cerută) este o putere efectivă maximă, convenţională, constantă în timp, care
asigură dimensionarea economică a căilor de curent, dar care să nu determine solicitarea acestora peste
limitele lor admisibile.
Această putere poate fi determinată, pentru o RE aflată în exploatare, iar scopul verificării solicitărilor
reale, faţă de cele considerate prezumtiv la proiectare, sau pentru a determina sau reevalua valorile puterilor în
funcţie de care se dimensionează o reţea nouă ce urmează să alimenteze receptori (consumatori) similari.
Ca urmare, pentru fiecare categorie de utilaje ce urmează sa fie, sau sunt acţionate de motoare
electrice, se efectuează analize statistice ale regimurilor lor normale de funcţionare şi care sunt concretizate
în parametrii sintetici.
În primă instanţă, aceste analize se finalizează prin curbe de sarcină, care reproduc variaţia curenţilor
(activ, reactiv, aparent), puterilor (P,Q,S) pe anumite intervale de timp (ore, zile, luni, ani) şi în anumite puncte
ale reţelei (tablouri secundare, principale, generale) respectiv, componente ale consumatorului .
La rândul lor, curbele de sarcină sunt caracterizate prin anumiţi parametri, ce urmează să fie utilizaţi la
determinarea puterilor de calcul (cerute).

6.2.1. Consumul casnic edilitar de energie electrică.


Cunoaşterea cât mai exactă a stadiului, evoluţiei şi elementelor caracteristice consumului de energie
electrică, global şi defalcat pe diferite categorii de consumatori, constituie unul din factorii hotărâtori pentru
stabilirea corectă a soluţiei de alimentare cu energie electrică pentru o zonă dată.
În funcţie de creşterea sarcinilor şi a pretenţiilor consumatorilor, în ceea ce priveşte calitatea şi
continuitatea în alimentare cu energie electrică, apare periodic necesitatea executării unor lucrări de
îmbunătăţire a caracteristicilor reţelelor prin care sunt alimentaţi .
Din practica de proiectare din diverse ţări, s-a dovedit că, pentru o dimensionare raţională
(eficientă ) din punct de vedere tehnico-economic a unor asemenea reţele este necesară stabilirea nivelului
de consum actual, şi calcul relativ exact pentru o perioadă de 15-20 ani. Determinarea creşterii sarcinilor pe
ansamblul unui oraş sau regiuni se soluţionează, de obicei, folosindu-se datele statistice existente privind consumul
anilor anteriori şi corelând consumul viitor programat cu factorii determinanţi din regiunea sau oraşul respectiv.
Acest calcul de ansamblu serveşte la dimensionarea instalaţiilor generale de alimentare (linii de alimentare din
sistem, staţii de injecţie etc.).
Reţelele din interiorul unui oraş alimentează diferite categorii de consumatori, fiecare intervenind cu o
pondere mai mică sau mai mare în valoarea consumului total de energie electrică.
Consumatorii casnici-edilitari din perimetrul locuibil al oraşelor se pot grupa, din punct de vedere al
structurii consumului de energie electrica, în următoarele categorii:
 consumatori casnici (încălzit, prepararea hranei şi a apei calde, iluminat etc.);
 iluminat public;
 iluminat general comercial;
 mici consumatori (policlinici, şcoli elementare şi licee, cămine, săli de sport, etc.)
 instituţii social-culturale de mare importanţă, birouri administrative şi mari consumatori comerciali;
 mici consumatori finali, industriali si similari , de tipul :
- transport în comun electrificat;
- alimentari cu apă, căldură, canalizare şi salubritate.
Studiul consumatorilor urbani de energie electrică trebuie să determine nu numai nivelul atins în
diverse etape ci şi regimul de consum al acestora. Alcătuirea curbelor (graficelor) de sarcină constituie o parte
integrantă a oricărei cercetări referitoare la consumul de energie electrică. În elaborarea prevederilor de
perspectivă un rol important îl joacă analiza şi prelucrarea datelor referitoare la o perioadă anterioară cât mai
îndelungată.
Din analiza datelor statistice publicate de o serie de ţări, în scopul comparării acestora cu cele
specifice ţării noastre, o primă dificultate o constituie clasificarea diferită a categoriilor de consumatori. In plus
trebuie arătat că, în general, nu se găsesc date defalcate pe consumatori urbani şi rurali şi date generale.

64 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


În ceea ce priveşte densitatea superficială de sarcină care s-ar putea lua ca indicator specific de
comparaţie între diverse ţări se consideră, totuşi, că şi acest indicator nu poate să caracterizeze cu suficientă
precizie dezvoltarea consumului de energie electrică dintr-un oraş sau zonă.
În prezent, s-au atins densităţi de sarcină într-o gamă foarte largă de valori, de regulă, între 2 şi 100
2
MW/km pentru zonele urbane, funcţie de dezvoltarea industrială şi social-culturală a oraşului respectiv, de
suprafaţa ocupată de aceasta etc. De exemplu, în New York s-a atins în unele zone centrale peste 100
MW/km2, în Dublin - 20 MW/km2 în centrul oraşului (cea 2km2) şi 9MW/km2 în restul oraşului (cca 17km2).
În Paris, în zona centrală care cuprinde circa 105 km2, densitatea medie de sarcină a fost în 1972 de
15MW/km2, iar în zona a doua, care cuprinde circa 950 km2, a fost de 5MW/km2. In Londra s-a atins în 1974 o
densitate medie de sarcină de 5,2 MW/km2, valoare raportată la întreaga suprafaţă a oraşului.
În Budapesta consumul specific în zona centrala a oraşului a fost în 1970 de 3,8 MW/km2, cu o
creştere medie anuală de 13%, în zona a doua, centrală, a înregistrat 0,60 MW/km2, cu o creştere medie anuală
de 14%, iar în zona a treia (păduri şi parcuri)- 0,45 MWktn2, cu o creştere medie anuală de 14,5%.
În oraşul Bucureşti s-a atins o densitate superficială medie de sarcină de circa 4MW/km2, în anul
1981.
Pe plan mondial se constată o creştere rapidă a consumului de energie electrică şi se aprecia că până
la sfârşitul secolului va ajunge la 12-14 miliarde MWh/an.
Această creştere este determinată de tendinţa generală de progres care se reflectă prin creşterea
consumului de energie electrică în diverse ramuri de activitate (industrie, sector casnic, transporturi etc.) situaţie
care se caracterizează prin creşterea indicelui de consum de energie electrică pe locuitor şi prin creşterea
numărului de locuitori care au nevoie de energie electrică pentru diverse scopuri.
Dintr-un studiu de dezvoltare a consumurilor de energie electrică într-un număr de 43 oraşe din 13 ţări din
Europa şi un oraş din S.U.A.(Baltimore) s-au desprins o serie de concluzii şi anume:
populaţia din zonele centrale ale oraşelor creşte, în general, până se atinge o anumită densitate
maximă, de la care se produce o deplasare către marginile oraşului;
evoluţia diferitelor consumuri de energie electrică se face în etape, favorizând
mai întâi consumul casnic, apoi cel al altor utilizări (comerţ, birouri şi alte servicii); evoluţia consumatorilor
industriali este mai lentă;
cererea de energie electrică creşte întotdeauna mai repede la periferie decât în centrul oraşului.
În evoluţia consumului total de energie electrică, pe plan mondial, se observă o tendinţa generală de
creştere precum şi faptul că pentru nici o ţară din lume nu se constată o scădere a ritmului care să indice o
eventuală saturaţie. Chiar şi în cazul S.U.A., ţară în care se înregistrează cel mai mare consum global de
energie electrică, şi care, în privinţa consumului pe locuitor ocupă locul doi în lume, după datele
specialiştilor, nu se înregistrează o tendinţa de saturaţie.

6.2.1.1. Caracteristicile graficelor de sarcină.

Consumul efectiv de putere din reţeaua electrică a unui consumator prezintă variaţii mai mult sau mai
puţin pronunţate în timp, după orele zilei, sau după zilele anului, denumite variaţii sezoniere. Curbele care
redau aceste variaţii în timp ale puterii active cerute de un consumator sunt curbele de sarcină zilnice şi
respectiv, curbele de sarcină anuale.
Din curbele de sarcină, pentru un anumit interval de timp, se poate constata că fiecare consumator
prezintă un consum maxim de putere (sau vârf de sarcină), care poate apare o singură dată în intervalul ales,
într-o anumită zi şi la o anumită oră, sau se poate repeta, cu aceeaşi valoare, de mai multe ori în timpul
perioadei considerate (fig.10.1). Acest vârf de sarcină reprezintă o mărime importantă pentru
dimensionarea reţelei electrice de alimentare cu energie electrică a unui consumator.
În funcţie de perioada de timp considerată se poate defini consumul maxim zilnic, lunar, trimestrial
sau anual de putere. În afară de consumul maxim de putere se poate defini şi un consum minim pentru
acelaşi interval de timp.
Din punctul de vedere al dimensionării reţelelor electrice interesează valorile coeficienţilor de
simultaneitate şi de uniformizare ai mai multor consumatori, alimentaţi cu energie electrică pin aceiaşi linie a
reţelei electrice.
Se presupune un grup de consumatori alimentaţi din acelaşi post de
transformare ale căror curbe de sarcină individuale, pentru un interval de timp oarecare (de exemplu o zi), sunt
cunoscute. În general, aceste curbe individuale nu pot fi identice, chiar dacă toţi consumatorii fac parte din
aceeaşi categorie. Fiecare consumator k (k= 1,2,......,n) este caracterizat prin:
 puterea instalată Pki,
 puterea maximă Pk max,
 puterea minimă Pk min .

65 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


100
(%)

80

60
Curbade
P/Pmax

sarcinatotala
40
Pk max
20
Pki Curbadesarcinaa
consumatorului k

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
oradezi
Fig. 12.1.1Curbadesarcinazilnicaspecifica
Se definesc următorii coeficienţi care caracterizează curbele de sarcină:
Coeficientul de simultaneitate maxim kS max, denumit şi factor de participare la curba de sarcină,
reprezintă raportul dintre puterea Pk max cerută de un consumator individual k şi puterea maximă a întregii
reţele. El arată, în general, cu cât participă consumatorul respectiv la curba de sarcină totală a reţelei.
Pk min
K= (10.1.)
Pk i

Coeficientul de simultaneitate minim kS min reprezintă raportul dintre puterea minimă kS min cerută
de un consumator şi puterea maximă a întregii reţele.
Pk min
KS min= (10.2.)
Pki
Coeficientul de uniformizare k se defineşte astfel:
Pt min
k = (10.3.)
Pt max
Prin însumarea curbelor de sarcină individuale, se obţine curba de sarcină rezultantă (totală) a celor
N consumatori.
Curba de sarcină totală prezintă o putere maximă Ptmax şi o putere minimă Ptmin, deci un coeficient
de uniformizare:

Pk min
t = (10.4.)
Pk max
Datorită decalajului de timp al vârfurilor de sarcină individuale, rezultă:
N
Pt max   Pt max (10.5)
1
Între puterile minime va exista, din aceleaşi motive, relaţia:
N
Pt min =  Pk min (10.6.)
1

Coeficientul de uniformizare se deduce:

66 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


N
 Pk min
t  1
N
(10.7.)
 Pk max
1
În cazul particular când curbele de sarcină individuale au acelaşi coeficient de uniformizare  însă
sarcinile maxime şi minime sunt decalate în timp, rezultă
t:< adică uniformizarea curbei rezultante se accentuează, aceasta devenind mai aplatisată.
 Timpul de funcţionare Tf reprezintă numărul de ore de funcţionare dintr-un interval de
timp bine stabilit, în general, un an.
 Timpul de utilizare a puterii maxime Tmax . Timpul de utilizare a puterii active maxime
Tmax P se determină cu relaţia:

Tmax P = Wa [h, perioada] (10.8.)


Pmax
în care:
Wa - energia electrică activă consumată în timpul de funcţionare, în kW h;
Pmax - puterea activă maximă solicitată în acelaşi interval de timp, în kW.
În mod analog se poate defini timpul de utilizare a puterii reactive maxime TmaxQ şi a puterii
aparente maxime Tmax S, astfel:

Tmax Q = Wr [h/perioada] (10.9.)


Pmax
Wa  Wr
2 2

TmaxS = (10.10.)
S max
Dacă se ia ca bază durata unui an calendaristic, atunci se va defini timpul de utilizare anual. Acesta
reprezintă numărul convenţional de ore în care consumatorul lucrând cu sarcina maximă constantă, consumă o
cantitate de energie egală cu cea utilizată real în cursul anului, cu sarcina variabilă în funcţie de graficul
său de lucru.
Timpul de utilizare a puterii instalate Ti:
Wa
Ti = (10.11.)
Pi
Coeficientul de utilizare a puterii instalate, respectiv a puterii maxime (ku, respectiv kum), pentru
un receptor sau pentru o grupă de receptoare se defineşte ca raportul dintre energia electrică activă
consumată şi puterea activă instalată (maximă) solicitată, înmulţită cu timpul de funcţionare, astfel:
W
Ku = =T /T (10.12.)
Pi  Tf i f
Wa P
K um = = med =T max/T f (10.13)
Pmax  Tf Pmax
Coeficientul de formă kF al graficului de sarcină al unui grup de receptoare, se defineşte ca raportul
dintre sarcina medie pătratică ( I2med, S2med şi sarcina medie, considerate în acelaşi interval de timp:
2 2
S
Kf= Imed = med ( 10.14.)
Imed Smed
Acest coeficient caracterizează neuniformitatea graficului de sarcină, în timp; valoarea sa minimă kF =1
corespunde unei sarcini constante.
Coeficientul de formă se poate determina, în exploatare, după indicaţiile contoarelor de energie
activă şi reactivă:

67 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


n
 W ai2
i 1
KF = n (10.15.)
Wa
unde: W ai - energia activă consumată în intervalul;
Wa - energia activă consumată într-o perioadă Tf, în conformitate cu indicaţiile contorului;
n - numărul de intervale în care se divide perioada Tf

Coeficientul de cerere kc al unui grup de receptoare se defineşte ca raportul dintre sarcina de


calcul şi sarcina instalată:
Kc=Pc/Pi =Ic/Ii (10.16.)
Pentru determinarea puterii cerute cu ajutorul contoarelor se fac citiri repetate ale consumului de
energie la fiecare 10, 15, 30 sau 60 min., într-o anumită perioadă de timp (o zi, o săptămână etc.).
Coeficientul de cerere a puterii de vârf k cv se defineşte ca raportul dintre vârful de putere
activă şi puterea instalată:

Kcv =
Pvirf
( 10.17.)
Pi
Puterea activă medie Pmed consumată de un receptor într-un interval de timp Tf este dată de
raportul dintre energia electrică activă W a consumată şi Tf :

Pmed =
Wa
(10.18.)
Tf

6.2.1.2. Determinarea consumului specific de energie şi putere electrică pentru consumatorii


casnici-edilitari.
O prognoză a unui consum de energie electrică trebuie să se bazeze pe doi factori esenţiali:
 o cunoaştere a evoluţiei în trecut a acestui consum pe o perioadă cât mai lungă de timp;
 o cunoaştere a elementelor ce pot influenţa acest consum şi care depind de politica
economică probabilă a consumatorilor respectivi.
În funcţie de scopurile acestei prognoze se pot alege metodele adecvate şi anume:
Metodele globale bazate pe extrapolarea tendinţelor de dezvoltare constatate în timp sau pe
corelarea cu indicatori economici sintetici, care permit numai determinarea consumului total de energie
pentru zone mari. Consumurile astfel determinate nu pot da nici o indicaţie cu privire la aspectele specifice
locale ale dezvoltării consumatorilor. Din aceste motive ele nu pot fi utilizate pentru orientarea dezvoltării
instalaţiilor electrice de distribuţie.
Metodele analitice bazate pe tendinţele de dotare cu aparate electrocasnice, respectiv pe opţiunea
consumatorilor cu privire la purtătorul de energie utilizat sau la posibilitatea utilizării unei forme de energie de
către consumatori sunt cele care pot da răspunsul la problema prognozei consumului casnic-edilitar de
energie electrică.
Determinarea consumului specific de energie şi putere electrică pentru consumatorii
casnici-edilitari se poate face în mai multe moduri şi anume:
 pe cale experimentală ;
 pe cale teoretică ;
 - pe cale mixtă (în care partea experimentală slujeşte pentru a furniza valorile necesare
modelului matematic).
A. Metoda analitică de determinare a consumului specific de energie şi putere electrică pe
apartament.
Pentru stabilirea puterii instalate a unui consumator mediu este necesară cunoaşterea puterilor
medii pentru diferite categorii de consumatori.
Ţinând seama de dotarea diferenţiată cu aparate, precum şi de gradul de utilizare care variază în
funcţie cu zona respectivă şi de tipul consumatorilor, consumul total de energie pentru uz casnic poate fi
obţinut astfel:

68 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


m
W=  n j Pj Tuj [kWh] (10.19.)
j1
respectiv:
m
W= N  n j Pj Tuj [kWh] (10.20.)
j1
în care: N - numărul consumatorilor;
Pj - puterea nominală (medie) a aparatelor de tip j, în KW;
Tuj - durata de utilizare a aparatelor de tip j, în h;
m - numărul de tipuri de aparate;
nj - numărul de aparate de tip j instalate la consumatori;
kj - gradul mediu de dotare al gospodăriilor cu aparate de tip j.
Relaţia (10.20) poate fi folosită pentru:
 determinarea consumului total de energie de uz casnic, dacă pentru N se ia în considerare numărul
total de abonaţi, iar pentru kj valori medii;
 determinarea consumului de energie, diferenţiat pe tipuri de consumatori, caracterizat prin diferite
valori ale kj şi care se bazează pe cunoaşterea gamei de aparate electrocasnice, a caracteristicilor lor
energetice de bază (Pj, Tuj) şi a numărului de consumatori.
Necesarul de energie electrică pentru un apartament (locuinţă) we este determinat cu o precizie
suficientă, ţinând seama de condiţiile de existenţă normale, astfel:
6
Wc = wj (10.21.)
j1
în care: w1 - necesarul de energie pentru încălzirea şi climatizarea locuinţei;
w2 - necesarul de energie pentru prepararea apei calde;
w3 - necesarul de energie pentru pregătirea şi conservarea hranei;
w4 - necesarul de energie pentru mecanizarea activităţilor de curăţenie;
w5 - necesarul de energie pentru iluminat;
w6 - necesarul de energie pentru activităţi cultural-distractive. Pentru fiecare categorie de utilizare (j
= 1...6) se pot determina:
wj max - valoarea limită corespunzătoare unui grad de confort maxim (raţional, normal);
w
je max - cota parte din wj max care se acoperă prin utilizarea unor aparate electrice.
Valoarea adoptată în calcule pentru wje max este determinată îndeosebi de opţiunea consumatorului
în favoarea energiei electrice sau a unei energii concurente (termoficare, gaze naturale, gaze lichefiate,
combustibili lichizi sau solizi).
În funcţie de disponibilitatea şi de preţul acestora, consumatorul casnic va recurge parţial sau
integral la energia electrică pentru a acoperi necesarul său de energie Wj.
Ţinând seama de faptul că energiile concurente pot veni în considerare numai pentru w1,w2 şi w3
rezultă:
6
W e max =  w je max (10.21'.)
j1

poate să se situeze între următoarele limite:


wmin = w4 + w5 + w6 şi
Wmax = Wmin + W1 + W2 + W3
Variantele posibile ale consumului se situează între valorile minime wmin şi maxime wmax .
Influenţa consumatorului asupra reţelei de distribuţie nu se manifestă însă prin consumul său de
energie, ci prin contribuţia sa la consumul de putere, în patru momente caracteristice ale curbei de sarcină: la
vârful de seară şi de dimineaţă şi la golul de zi şi de noapte.

a. Necesarul de energie pentru încălzirea spaţiilor. Exploatarea comodă (cu posibilităţi de


reglaj şi automatizare), spaţiul redus ocupat, punerile în funcţiune rapide şi investiţiile relativ reduse,
conduc la o sensibilă creştere a ponderii încălzitului electric în toate ţările; această soluţie se adoptă, deşi din
punct de vedere tehnic nu este avantajoasă - randamentul global al transformării energiei fiind redus.
Instalaţiile de climatizare concepute iniţial numai pentru reducerea temperaturilor în perioadele
calde, se folosesc din ce în ce mai mult şi pentru introducerea căldurii în locuinţe în anotimpurile reci (principiul

69 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


pompei de căldură).
Necesarul de energie pentru încălzire Wj se poate calcula cu relaţia:
-3
W 1 =KGVg z24·10 [kWh/an], (10.22.)
2
în care: G - este coeficientul de pierderi, în kW/m .grad ;
3
V - volumul locuinţei, în m ;
gz = ΣΔθ1 zi - numărul de grade-zile/an.
Δθi - diferenţa dintre temperatura medie de confort din locuinţă şi temperatura medie din exterior, în
ziua i;
z - numărul de zile dintr-un an, în care i>0;
K - coeficientul subunitar care ţine seama de factori de reducere a consumului exemplu: perioada de absenţa
din locuinţă, reducerea temperaturii de regim pe timpul nopţii.
În cazul unei locuinţe cu volum mijlociu (150-200 m³) şi grad de izolaţie obişnuit (G =0,6....1), la
valoarea gz=3000 grad-zile/an, corespunzătoare condiţiilor meteorologice din ţara noastră, necesarul de
energie rezultă între 7500 şi 12 000 kWh/an (6,5-10,5 Gcal/an).
Având în vedere că acest consum reprezintă 60-80% din totalul necesar de energie electrică pentru o
locuinţă, trebuie dată o atenţie deosebită analizei factorilor care-l pot influenţa, rezultând următoarele
posibilităţi de economisire a energiei:
îmbunătăţirea izolaţiei termice; economiile ce se pot realiza prin reducerea costului instalaţiilor de
încălzire permit o optimizare a acestei izolaţii care va conduce la economii de energie de ordinul 30-50%
faţă de consumurile actuale la locuinţele noi din ţara noastră;
Reglarea individuală a temperaturii în fiecare încăpere (se pot realiza economii de ordinul 20-30%) ;
Dispunerea surselor de încălzire în podele, plafoane, pereţi (economii de ordinul 10-20%).
Soba electrică cu acumulare de căldură, cea mai folosită dintre sistemele electrice de încălzire,
constă dintr-o masă de ceramică - miez acumulator - din magnezită, capabil să acumuleze într-un volum
mic o cantitate mare de energie. Miezul acumulator este constituit din cărămizi de formă speciala. Prin
asamblare acestea permit obţinerea unui canal în formă de U întors, care nu este altceva decât suprafaţa
unui schimbător de căldură prin convenţie ceramică/aer.
Miezul este încălzit cu ajutorul unei rezistenţe până în jur de 620-650°C. Căldura este păstrată
datorită unei îmbrăcăminte termoizolatoare din vată de sticlă. Căldura care străbate izolaţia termică
reprezintă o cotă neînsemnată. Cedarea importantă de căldură are loc pe cale dinamică; un ventilator aspiră
aer din cameră, îl refulează în canalul în formă de U, unde se încălzeşte şi apoi reintră din nou în cameră.
Soba nu poate fi încărcată decât în timpul perioadei admise, de regulă, în timpul golului de noapte.
Cedarea de căldura către încăperea servită se face pe toată durata zilei. Sobele cu acumulare de căldură se
fabrică, de regulă, în următoarele trepte:1,5; 3; 4,5; 6; 7,5 kW. Din punct de vedere al frecvenţei de utilizare
cea mai convenabilă treaptă este cea de 4,5 kW.
O condiţie obligatorie, care trebuie îndeplinită înainte de instalarea unui sistem de încălzire electrică este
aceea că izolarea termică a locuinţei considerate trebuie sporită până la nivelul sau optim.
Necesarul de energie pentru climatizarea unei locuinţe este:
q f Tf
W1’= [kWh/an] (10.23.)
r
unde: q f - debitul mediu de căldură ce trebuie evacuat, în fg/h ;
Tf - timpul de funcţionare, în h/an ;
ψr - coeficientul de eficienţă a instalaţiei de răcire, în kW/fg.h ;
Din datele caracteristice locuinţelor noastre şi a graficului anual de temperaturi din perioada în care se
poate lua în consideraţie climatizarea, necesarul de energie pentru climatizarea unor locuinţe de 100-250
m2 este de w1=1000-2500 kWh/an.
b. Necesarul de energie pentru prepararea apei calde. Soluţia preparării apei calde prin
boilere electrice tinde să devină unică în zonele în care nu se dispune de gaze naturale. Soluţia prezintă
avantajul oferit de comoditate, care este hotărâtor în acest caz.
Necesarul de energie pentru prepararea apei calde se poate determina cu relaţia:
365D
w2 = [kWh/an] (10.24.)
860

70 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


în care:
D - este consumul zilnic de apă caldă, în l/zi.
Δθ - diferenţa medie de temperatură dintre apa caldă şi cea rece ;
 - randamentul transmisiei (0,85-0,9).
Considerând D = 80-100 l/zi şi Δθ = 35ºC, rezultă un necesar de1300-1600 kWh/an pentru o
locuinţă.
Consumul de apă caldă menajeră este mult influenţat de modul de tarifare şi este foarte mare la
locuinţele încălzite prin termoficare.
c. Necesarul de energie pentru pregătirea şi conservarea hranei. Prepararea şi
conservarea hranei necesită receptoare cu puteri instalate mari, deşi energia consumată reprezintă chiar în
ţări cu grad avansat de dotare cu astfel de aparate numai 1/3 din consumul casnic total. Contribuţia la vârful
sistemului este foarte mică.
În perspectivă, la noi în ţară, se va lua în consideraţie posibilitatea de dotare cu plite electrice la
bucătării la blocurile de locuinţe care se vor construi. In categoria frigidere tendinţa evidentă este pentru o
dotare de 100%. Necesarul de energie pentru pregătirea şi conservarea hranei se determină pe baze
statistice, putându-se considera următoarele valori:
 maşini de gătit electrice............................................... 1000-2000 kWh/an;
 aparate electrice culinare................................................. 15-30 kWh/an;
 aparate pentru răcirea şi conservarea alimentelor.........400- 800 kWh/an;
1415-2830 kWh/an.
d. Necesarul de energie pentru mecanizarea activităţilor de curăţenie, se stabileşte
prin însumarea componentelor ajungând la valoarea orientativă de w4 = 300- 1000 kWh/an, din care
majoritatea se consumă pentru încălzire la spălatul, uscatul şi călcatul rufelor.
Astfel de receptoare contribuie puţin în orele de vârf de sarcină, utilizarea lor fiind, de obicei, în afara
acestor ore. Tendinţa de dotare cu astfel de aparate este determinată, în special de costul lor .
e. Necesarul de energie pentru iluminat, se determină în funcţie de nivelul mediu de
iluminare, suprafaţa locuinţelor şi numărul de ore de utilizare, cu ajutorul relaţiei:
SE
W5= Tu10-3[kWh/an] (10.25.)
i 1
în care:
S - suprafaţa locuinţei, în m2 ;
E - iluminarea medie, în 1x. ;
ηi - randamentul mediu al instalaţiei de iluminat;
η1- randamentul lămpilor, în 1m/W;
Considerând E = 100 lx, ηi= 0,5, η1= 15 lm/W, Tu =2 h/zi şi 50% din camere iluminate simultan, pentru
apartamente de 50-70 m2, rezultă ws=250-500 kWh/an.
Faţă de aceste valori se pot realiza economii importante prin perfecţionarea lămpilor (creşterea
factorului ç1).
f. Necesarul de energie pentru activităţi cultural-distractive. Aparatele din această
categorie (televizoare, radiouri, picupuri, magnetofoane, aparate de proiecţie etc.) contribuie în mare măsură
la orele de vârf. Se poate considera tendinţa spre o dotare de 100% cu astfel de receptoare. Considerând o
dotare de 100% cu astfel de aparate, rezultă w6 = 300- 500 kWh/an.
g. Determinarea necesarului de energie electrică ţinând seama de cota de
participare a aparatelor electrocasnice. Determinarea necesarului de energie electrică şi a principalelor
caracteristici de consum trebuie să ţină seama de cota de participare a aparatelor a aparatelor electrice la
consumatorii casnici.
Pentru fiecare categorie de consum ( w 1 …w6) trebuie făcută o analiză a aparatelor de utilizare şi
a regimului lor de funcţionare, determinându-se:
W - consumul de energie anual, în kWh/an ;
Pmax - puterea de vârf proprie ( maximă);
Pvd - contribuţia la vârful de dimineaţă (la nivelul locuinţei);
Pvs - contribuţia la vârful de seară (la nivelul locuinţei);
Pgz - contribuia la golul de zi (la nivelul locuinţei);

71 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Pgn - contribuţia la golul de noapte (la nivelul locuinţei);
ks - coeficientul de simultaneitate (la nivelul postului de transformare), considerat la N = 100
consumatori.
Trebuie analizate posibilităţile de asigurare a necesarului de energie, pentru fiecare categorie de
consum, cu consum minim de energie şi cu utilizarea optimă a disponibilităţilor curbei de sarcină.
Astfel, pentru încălzirea locuinţelor trebuie evidenţiate posibilităţile oferite de sobele cu acumulare de
căldură, de pompele de căldură (la încălzirea apei) avantajele boilerelor cu acumulare, iar la conservarea
hranei, avantajele frigiderelor cu compresor etc.
În tabelul 10.1 apar activităţile casnice cu consum posibil de energie electrică, cu diferite variante de
aparate electrocasnice.
Cu datele din tabelul 10.1. se pot calcula puterile absorbite din reţea la diferite variante de consum.
În perioada ultimilor ani s-a desfăşurat o vastă activitate de cercetare în scopul evidenţierii căilor şi
mijloacelor prin care instalaţiile electrice din clădirile de locuit să fie aduse la nivelul cerinţelor şi parametrilor
de calitate impuşi de standardele europene.
Pornindu-se de la mutaţiile ce au avut loc în structura consumatorilor casnici, de la dezvoltarea rapidă
a unui puternic sector al consumatorilor terţiari ce-şi desfăşoară o mare parte din activitate în blocuri de
locuinţe, au fost elaborate noi prescripţii tehnice privind alimentarea cu energie electrică a consumatorilor
casnici ca şi elaborarea unor noi parametri privind puterile instalate şi puterile maxim absorbite, simultan pe
tipuri de apartamente.
Pe această linie au fost elaborate PE 155/95 şi prescripţia I7/1-1997).
Meritul principal al acestor două prescripţii, constă în faptul că pentru prima dată se reglementează
într-un concept unitar întregul lanţ cuprins între postul de transformare -firida de branşament principală -
contorul de măsură a energiei aflat la consumator şi până la ultimul consumator electric aflat în interiorul
locuinţei.
Au fost stabiliţi noi coeficienţi de simultaneitate, în raport cu noile puteri instalate luate în calculul de
dimensionare a racordului sau a instalaţiilor electrice interioare din locuinţe.
În tabelul 10.2. este prezentat gradul de dotare pentru locuinţe, în tabelul 10.3, puterile instalate,
coeficienţii de simultaneitate şi curenţii de calcul pentru blocurile de locuinţe cu gaze la bucătării, iar în tabelul
10.4 aceleaşi caracteristici pentru blocuri de garsoniere, inclusiv caracteristicile conductoarelor tuburilor de
protecţie şi ale siguranţelor.

B. Determinarea consumului specific de putere şi de energie la consumatorii edilitari şi social-culturali.

Pentru determinarea puterii maxime cerute de fiecare categorie de consumatori edilitari şi social-
culturali, în cazul când nu se dispune de alte date, se vor folosi consumurile de putere indicate în tabelul 10.5.
Pentru determinarea puterii maxime cerute de fiecare categorie de consumatori edilitari şi social-
culturali, în cazul când nu se dispune de alte date, se vor folosi consumurile de putere indicate în tabelul 10.5.
Tabelul 10.1.
Categoria de W PI Pmax Pvd Pvs Pqz Pgn KS
Varianta de dotare
consum kWh/an kW kW kW kW kW kW
Acumulare de noapte 6500-9800 8-12 8-12 0 0 0 8-12 1
Acumulare completat cu 6,7-
w1+încalzirea 6500-9800 9,7-12 6,7-9 2-3 2-3 2-3 1
încălzire directă 9
spaţiului
Încălzire podea, pereţi 5450-9000 7-12 7-12 0 0 3-5 7-12 1
Încălzire cu pompe de 3- 3- 3- 3-
3800-6300 3-4,8 3-4,8 1
căldură 1,8 4,8 4,8 4,8
w’1-climatizare
1,5- 1,5- 1
- 900-1500 1,5-2,5 1,5-2,5 0 0
2,5 2,5
W2- prepararea Boilere cu acumulare 1300-1600 1-2 1-2 0 0 0 1-2 1
apei calde Încălzitoare de trecere 2000-3600 2-10 1-2 1-2 1-2 1-2 0 0,1
Frigider 600 0,15 0,15 0,15 0,15 0,15 0,15 1
W3- pregatirea si 0,31
Maşini de gătit 1500 4,5 4,5 4,5 0,8 4,5 0
conservarea hranei 8
Aparate electrice culinare 20 0,4 0,4 0,1 0,1 0,4 0 0,81
W4- mecanizarea
0,16
activităţilor de - 300 2,1 0,4 0,4 0,4 0,4 0
5
curăţenie
S=50 m2 iluminat
W5- iluminat 350 1 0,5 0,25 0,5 0 0 1
incandescent
W6- activităţi
- 300 0,365 0,16 0,06 0,16 0,06 0 1
cultura- distractive

72 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Acestea sunt prevăzute pentru două situaţii distincte şi anume:
Varianta A - fără consum de energie electrică la încălzirea spaţiului;
Varianta B - cu consum de energie electrică la încălzirea spaţiului.
Pentru determinarea consumului de energie se va ţine seama de timpul de utilizare a puterii
maxime conform:
W=Pmax Tmax (10.26)
Pentru instalaţiile de iluminat public ( străzi, pieţe, parcuri), puterea instalată care poate fi luată în
consideraţie la un calcul global al reţelelor electrice respective este de circa 1-5 kW/1000 locuitori, iar
coeficientul de simultaneitate al acestor instalaţii este practic egal cu unitatea.
Ca factor de putere se adoptă 0,92-0,95, iar durata de utilizare a puterii maxime de 2000-3000 h/an.

73 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Tabelul 10.2.
Apartamente cu 1 Apartamente cu 2 Apartamente cu Apartamente cu Apartamente cu

Puterea unitară
Denumirea
aparatului cameră camere 3 camere 4 camere 4 camere

(W)
considerat

Dotare in
actuala

actuala

actuala

actuala

actuala
Dotare

Dotare

Dotare

Dotare
Dotare

Dotare

Dotare
dotare
P.i.t P.i.t. P.i.t P.i.t. P.i.t

Dotare

persp

persp

persp

persp
persp

in

in

in
(W) (W) (W) (W) (W)

in
l Iluminat electric 100 150 150 200 400 400 300 500 500 500 600 600 600 800 800
2 Fier de călcat 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000
3 TV alb/negru 180 180 180 180 180 180 180 180 180 180 180 180 180 180 180 180
4 TV color 220 220 220 220 220 220 220 220 220 220 220 220 220 220 220 220
5 Aparat de radio 180 180 100 100 180 150 150 180 150 150 180 180 180 180 360 360
6 Frigider 140/220 140 140 140 140 140 14O 180 220 220t 220 220 220 220 220 220
7 Congelator 180/240 180 180 180 180 180 180 180 220 220 220 220 220 220 220 225
8 Aspirator praf 800/1500 800 800 800 800 800 800 800 1000 1000 800 1200 1200 800 1200 1200
9 Maşină spălat rufe 1700/3500 1700 2000 200Q 2000 2700 2700 2000 2700 2700 2000 2700 2700 2000 2700 2700
10 Maşină spălat vase 600/1200 _ 600 600 _ 600 600 600 600 _ 600 600 — 600 600
11 Robot bucătărie 250/1100 _ 400 400 — 400 400 400 600 600 400 1000 1000 400 1000 1000
12 Hotă electrică 150/200 — 150 150 — 150 150 — 200 200 — 2so 250 _ 250 250
13 Uscător păr 75/700 130 130 130 130 220 220 150 250 250 220 350 350 220 350 350
14 Uscător lenjerie 500/2500 — 500 500 — 500 500 500 500- — 1000 1000 — 1000 1000
15 Instalaţie protecţie 80/220 _ 100 100 — 100 100 100 100 — 100 100 — 100 100
16 Cuptor electric 1000/3600 — — 1000 1000 1500 1500 — 2000 2000 — 2000 2000
17 Total Pi (W) 4630 6710 6710 5030 8740 8740 5590 9940 9940 5940 11820 11820 6040 12200 12200
18 Coef.simult. K s 0,49 0,40 0,40 0,48 0,53 0,52 0,50 0,47 0,47 0,50 0,48 0,48 0,49 0,48 0,48
19 Pmax abs(kW) 2269 2684 2684 2414 4632 4632 2795 4672 4672 2970 5674 5674 2960 5856 58S6
Nr. Circuite 1CL 1CL 1CL 1CL 1CL 1CL4 1CL 1CL 1CL 2CL 2CL 2CL 2CL
20
apartament 2CP 3CP 3CP 3CP 4CP CP 3CP 4CP 4CP 4CP 5CP 5CP 4CP

74 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Tabelul 10.5
Varianta de consum preliminat
Nr.
Denumirea consumatorului Varianta A Varianta B
Crt.
W/m² kVA W/m² kVA
1 Magazine (servicii comerciale) 50 - 140 -
2 Hoteluri
- fără restaurante 1,5 kW/cameră - 4 kW/cameră -
- cu restaurante 2,5 kW/cameră - 5 kW/cameră -
3 Birouri (întreprinderi administrative) 60 - 140 -
4 Policlinici - 60-80 - 100-120
5 Spitale(unităţi dotate cu peste 500 1 kW/pat 400-500 2 kW/pat 800-1000
paturi)
6 Scoli, licee generale 25 - 60 -
7 Licee de specialitate (tehnice) - 400-500 - 600-800
8 Teatre - 200-300 - -
9 Cinematografe - 20-30 - -
10 25 W/m - străzi cu trafic foarte intens (străzi de categoria I –magistrale);
15 W/m - străzi de categoria a II-a, de legătura (cu trafic intens);
Iluminatul public
10 W/m – străzi de categoria a III-a, colectoare (cu trafic redus);
6 W/m – străzi de categoria a IV-a, de deservire locala (cu trafic mediu).
11 Apa si salubritate* - - - -
12 Transport in comun electrificat Puterea acestui consumator la vârful de sarcina se poate evalua, in mod aproximativ la 7-25
kW/1000 locuitori

Tabelul 10.6. Coeficienţii de simultaneitate pentru consumatorii casnici (in nivel de scara, bloc de locuinţe sau post de transformare)
Numărul de consumatori (apartamente) 2-4 5-9 10- 15- 20- 25- 30- 35- 40- 50- 75- Peste
14 19 24 29 34 39 49 57 100 100
Coeficientul de simultaneitate Ks Varianta A si B 0,75 0,62 0,51 0,44 0,41 0,39 0,38 0,37 0,36 0,35 0,34 0,33
Varianta C 0,85 0,80

75 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Tabelul 10.3.
Total Total
Pi Ic Isig Coloane
Pi, KS Pu(kW
kW/ap (A) (A) Conductori FY Tub Conductori AFY Tub
(kW) )

10 10 0,75 7,5 34,0 63/35 2FY6+ FY4 IPY25 2AFY10 + FY4 IPY25
10 20 0,75 15 34,0 63/35 4FY6 + OL IPY25 4AFY10 + OL IPY25
10 30 0,75 22,5 34,0 63/35 4FY6 + OL IPY25 4AFY10 + OL IPY25
10 40 0,74 29,5 43,4 63/50 3FY16 + FY16 + OL IPY39 3AFY25 + AFY16+OL IPY39
10 50 0.70 35 57,2 63/63 3FY16 + FY16 + OL IPY39 3 AFY25 + AFY16 + OL BPY39
10 60 0,66 39,5 64,7 100/80 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFY50 + AFY25 + OL PVC-U50
10 70 0,64 44,8 733 100/80 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFYSO + AFY25 + OL PVC-U50
10 80 0,60 48 78,5 100/80 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3AFY50 + AFY25 + OL PVC-U50
10 90 0,56 50,4 82,5 1 00/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 100 0,51 51 (i3,4 1 00/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 110 0,48 52,8 Ş», S 1 00/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 120 0,46 55,2 90,2 1 00/100 3FY16 + FY25 + OL FVC-U50 3 AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 130 0,42 54,6 89,3 100/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFY70 -t- AFY35 + OL PVC-U63
10 140 0,40 56,0 91,6 1 00/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 150 0,37 55,5 90,8 100/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 160 0,35 56 91,6 100/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 170 0,33 56,1 91,7 100/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 180 0,32 57,6 94,2 100/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 190 0,31 58,9 96,3 100/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 200 0,31 60 98,1 100/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63

Tabelul 10.4.

Dimensionare coloane
Pi, Total Total Total
KS Ic (A)
(kW/ap) Pi (kW) Pu (kW) Pu (kW)
Conductori Tub

6 6 0,9 5,4 24,5 25/25 2x 6 AFY + 4FY IPY25


6 12 0,9 10,6 24,5 25/25 4x 6 AFY + OL IPY25
6 18 0.9 16,2 24,5 25/25 4x 6 AFY + OL IPY25
6 24 0,83 19,9 45,5 63/50 3x25AFY+16AFY + OL IPY39
6 30 0,83 24,9 45,5 63/59 3x25AFY+16AFY + OL IPY39
6 36 0,83 29,9 45,5 63/50 3x25AFY+16AFY + OL IPY39
6 42 0,72 30,2 59,2 63/63 3x25AFY+16AFY + OL IPY50
6 48 0,72 34,6 59,2 63/63 3x25AFY+16AFY + OL 1PY50
6 54 0,72 38,9 59,2 63/63 3x25AFY+16AFY + OL IPY50
6 60 0,66 39,6 67,8 100/80 3x50AFY + 25AFY + OL 1PY50
6 66 0,62 40,9 67,8 100/80 3x50AFY + 25AFY + OL IPY50
6 72 0,62 44,6 67,8 100/80 3x50AFY + 25AFY + OL IPY50
6 78 0,55 45,2 75,3 100/80 3x50AFY + 25AFY + OL IPY50
6 84 0,55 46,2 75,3 100/80 3x50AFY + 25AFY + OL IPY50
6 90 0,55 49,5 75,3 100/80 3x50 AFY + 25 AFY + OL IPY50
6 96 0,52 49,9 82,2 100/100 3x70AFY + 35AFY + OL IPY63
6 102 0,50 51,0 82,2 100/100 3x70AFY + 3SAFY + OL IPY63
6 108 0,50 54,0 82,2 100/100 3X70AFY + 35AFY + OL IPY63
6 134 0,48 54,7 88,2 100/100 3x70AFY + 35AFY + OL IPY63
6 140 0,46 55,2 88,2 100/100 3x70AFY + 35AFY + OL IPY63

76 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Tabelul 10.7.
Valorile coeficientului de simultaneitate in funcţie de numărul transformatoarelor
Numărul transformatoarelor 3-5 5-10 10-20 Peste 20
Coeficientul de simultaneitate ks 0,95-0,8 0,8-0,75 0,75-0,68 0,68-0,65

C. Coeficienţii de simultaneitate pentru determinarea puterii solicitate de un grup de consumatori.

a) Coeficienţii de simultaneitate pentru consumatorii casnici care se aplică pentru determinarea puterii
solicitate de un grup de consumatori sunt indicaţi în tabelul 10.6.
Aceşti coeficienţi de simultaneitate servesc la stabilirea puterii maxime simultane solicitată de
consumatorii unei scări de bloc, a unui bloc de locuinţe, sau la nivelul postului de transformare MT/JT.
b) Coeficienţii de simultaneitate pentru consumatorii edilitari şi social-culturali, în cazul că nu se dispune
de date statistice mai exacte, se vor considera cu următoarele valori orientative:
- Iluminat general şi comercial: 0,95
- Magazine, restaurante: 0,95
- Birouri, biblioteci: 0,9 - 0,95
- Hoteluri: 0,85- 0,9
- Spitale, policlinici: 0,7 - 0,8
- Scoli, cămine, creşe: 0,9 - 0,92
- Teatre, cinematografe 0,85- 0,9
- Iluminat public: l
c) Coeficienţii de simultaneitate ai reţelelor de distribuţie de medie tensiune se dau în funcţie de numărul
de transformatoare conform tabelului 10.7.
Valorile mai mici ale coeficientului de simultaneitate se iau pentru transformatoare cu puteri > 400
kVA.

6.2.2. Solicitări în regim normal.


Din punct de vedere electric, elementele unei RE se reprezintă (modelează) prin scheme
echivalente( cuadripoli).
Parametrii electrici ai unui cuadripol r ; x , sunt modelele analitice ale fenomenelor ce se produc în
aceste elemente când sunt supuse la o diferenţă de potenţial ( tensiune U) şi sunt parcurse de un curent (I)
fig10.2 .

Fig10.2.

Pentru schema echivalentă în Γ , a unui cuadripol, In fig. 10.2. s-a notat cu :


 rL, xL, rezistenţa, respectiv reactanţa longitudinală ( care sunt parcurse de curentul de sarcină ILong =
ISar ).
 rT, xT, rezistenţa, respectiv reactanţa transversală ( între conductoarele de fază şi pământ) şi
reprezintă caracteristicile izolaţiei reţelei, fiind parcurse de curentul IT.
Evident, pentru ca tranzitul de putere să fie cât mai rentabil, parametrii longitudinali ( ZL = rL + jxL )
trebuie să fie cât mai mici, iar cei transversali (zT = rT + jxT ) cât mai mari respectiv, pierderile de putere :

77 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


ΔpL = rL I2L ΔqL = xL I2L (10.32.)
ΔpT = rT I2T ΔqT = xT I2T
să fie minime, în condiţiile în care ISar, are valoarea impusă de consumator.
Dintre cele patru componente ale pierderii de putere ce însoţeşte tranzitul de putere S , pierderile
active în rezistenţa longitudinală are ponderea cea mai însemnată.
Solicitările pe care curentul , care circulă prin căile de curent ale RE-JT, le exercită asupra
acestora ( linii electrice, aparate electrice, etc.) sunt :
 solicitări electrotermice, determinate de pierderile de putere ( ΔpL în special), concretizate în
încălzirea (sau supraîncălzirea) căilor de curent ale reţelei ;
 solicitări electrodinamice, datorate forţelor electrodinamice ce apar între doi curenţi şi care se
manifestă asupra căilor de curent şi a elementelor care le susţin ;
 solicitări la comutaţie, determinate de energia ce se disipă în arcul electric ce are tendinţă să apară
la stabilirea sau întreruperea unui curent electric.

6.2.2.1. Solicitări electrotermice.

Aşa cum este cunoscut, trecerea unui curent prin calea de curent a unui element este însoţită de
pierderi de putere activă ( Δp), care se transformă în căldură absorbită , în primă instanţă, de masa (m) a
căii de curent (Qabs ) şi apoi cedată mediului ambiant (Qced), prin fenomene de radiaţie, conducţie şi
convecţie ( în funcţie de natura mediului ambiant).
Această căldură se determină analitic cu expresia :
t
Q  Qabs  Q ced  4,18R  i 2dt [cal] (10.33)
0
unde : R - rezistenţa căii de curent a elementului de reţea( linie, aparat,etc.);
i = Imax sin ωt , curentul alternativ ce parcurge calea de curent ;
t - intervalul de timp în care se produc pierderile ( încălzirea) ;
La rândul lor, cele două componente ale căldurii produse pe seama pierderilor de putere activă în
calea de curent de rezistenţa R, au expresiile :
Qabs = m.c.Δθ = m.c.( θfinal - θiniţial ) ( 10.34)
Qcedat = f(θfinal, θmediu ambiant, suprafaţa de schimb de căldură, natura
mediului ambiant, etc.)
unde: m - este masa căii de curent de rezistenţă R şi în care se produce căldura Q ;
c - căldura specifică a elementului care se încălzeşte ;
θfinal - temperatura la care se stabilizează procesul de încălzire a elementului ;
θiniţial -temperatura iniţială a elementului, practic temperatura
mediului ambiant ( θmediu ambiant );
Prin natura mediului ambiant se are în vedere atât natura lui fizică (vid, aer, apă, pământ, izolaţie
electrică, etc.) cât şi fenomenele prin care se cedează căldura ( radiaţie, conducţie, convecţie).
Un anumit element (caracterizat prin : m, c, suprafaţă de schimb de căldură) în anumite condiţii de
mediu, parcurs de un curent i, se încălzeşte până la o anumită temperatură θfinal ,în urma unui regim
tranzitoriu ( Δttranzitoriu fig10.3) după care procesul termic se stabilizează.
În regim stabilizat :
Qabs = 0 ; Q = Qcedat ( 10.35)
respectiv, toată căldura produsă de curent în calea de curent de rezistenţă R este cedată mediului ambiant.
Dacă se impune o anumită valoare pentru θfinal , al unui anumit element al reţelei, din :
4,18.RtΔttr i2dt = Qced = f(θfinal , θmed, k, SS.C) ( 10.36)
rezultă că la această temperatură se va stabiliza procesul de încălzire, pentru o anumită valoare a curentului,
în funcţie de natura (k) şi temperatura(Qmed) mediului ambiant şi SSC (suprafaţa de schimb de căldură).
Ca urmare, curentul pe care o cale de curent de secţiune S( cupru sau aluminiu) îl poate suporta(
θfinal la suprafaţa căii de curent) depinde de :
 θfinal admis ( 700C, 800C, etc.) în regim normal stabilizat ;
 natura izolaţiei ( cauciuc, textil, PVC, etc.);
 natura mediului în care este pozat( aer, apă, canal de cable, pământ ,etc)
 temperatura mediului ambiant;
 condiţii de pozare ( mai multe căi de curent la un loc într-un tub sau canal –
fiecare pot ceda căldură);
 natura elementului ( conductor al unei linii electrice, aparat electric, etc.).

78 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


?
θ
θ?
final

θ
? t tranzit t (secunde)
Fig10.3
Datorită multiplilor factori de care depinde curentul pe care îl poate suporta un anumit element,
în regim normal stabilizat, i s-au atribuit diferite denumiri şi anume :
In - curent nominal, pentru aparate electrice, corespunzător anumitor condiţii de mediu ( în special
θmediu ambiant ).
Iad - curent admisibil, pentru conductoare şi cabluri, deoarece curentul pe care îl suportă, este în
acest caz determinat în mare măsura şi de condiţiile de pozare.
Dacă durata trecerii curentului printr-un element este mai mică decât Δttranzit, evident acesta nu va
ajunge la θfinal , dacă este parcurs de curentul admisibil (nominal), definit mai sus.
Deci, în cazul în care un element de circuit este parcurs în regim normal de un curent I, un timp mai
mic decât Δttranzit, valoarea lui poate fi mai mare decât In (Iad), respectiv cu cât Δt < Δttranzit cu atât I poate fi
mai mare decât In (Iad).
Acesta este cazul, particular ,al elementelor parcurse de curenţi în regim ciclic, intermitent respectiv,
unui proces de încălzire urmat de unul de răcire (când nu mai este parcurs de curent), pentru care se
defineşte o durată relativă nominală de conectare.
In funcţie de caracteristicile regimului ciclic intermitent, fig10.4., pentru o cale de curent de secţiune
(S) se poate defini un curent admisibil IDC cu valoare mai mare decât cea definită ca în fig10.3. , valoare care
în Δtconectare<Δttranzit determină o încălzire până la θfinal admis . Acest curent admisibil se indică asociat cu
durata relativă de conectare, în procente, ca raport între Δtconectere şi Δtciclu .

6.2.2.2.. Solicitări electrodinamice.


Un conductor rectiliniu parcurs de curent (I) fig10.5, acţionează cu o forţă electromagnetică F
asupra unei porţiuni de lungime l dintr-un alt conductor rectiliniu parcurs de un curent (I2). Valoarea forţei
electromagnetice :
 l
F= I * I2
2 d 1 ( 10.37)
depinde deci de distanţa d, şi de permiabilitatea magnetică a mediului dintre cele două conductoare (μ).
Cele prezentate mai sus reprezintă cazul concret al căilor de curent ale unui circuit electric (
monofazat, sau trifazat).
Deci, între căile de curent ale unei reţele electrice se exercită forţe electromagnetice, care pot
determina momente de încovoiere asupra izolatoarelor de susţinere fig10.6.a.( barele rigide din tablourile de
distribuţie), striviri ale izolaţiei dintre fazele unui aparat fig10.6.b, sau apropierea conductoarelor unei LEA
fig10.6.c.
In funcţie de natura elementului RE-JT, firma constructoare indică valorile limită al solicitărilor
electrodinamice pe care acesta le poate suporta, solicitări determinate de valorile maxime instantanee ale
curenţilor I1 şi I2, respectiv amplitudinile când au o variaţie periodică sinusoidală.

79 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


? θ
θ
?stabilizat θ admis
?final

IDC %

?finalθ admis

?(IθDC) ?(Iθn)
In (100%)

? θ
initial

Δ
? t conectat Δ
? t deconectat
?t Δ
ciclu

Fig10.4.

6.2.2 .3. Solicitări la comutaţie în reţele electrice.

Comutaţia circuitelor electrice reprezintă procesul de variaţie al curentului la conectarea sau


deconectarea unor circuite electrice parcurse de curenţi.
Funcţia de comutaţie o îndeplinesc aparatele de conectare prin intermediul unui sistem de contacte.
Într-un circuit electric fig10.7.a. aparatul de comutaţie introduce practic o rezistenţă RK, deci o
cădere de tensiune UK(i).
Ecuaţia circuitului va fi :
U = R.i + L di/dt + 1/cidt + UK(i) (10.38)
Deconectarea se face prin separarea a două piese de contact A şi B (fig10.7.b.), prin deplasarea uneia
din piese în sensul săgeţii, fig10.7.c.
Dacă se notează cu SKo, pKo, RKo, suprafaţa, presiunea şi rezistenţa de contact iniţiale, t1 timpul de
variaţie al SKo şi pKo până la zero, atunci pentru o viteză constantă de variaţie a mărimilor SK, pK şi RK se
poate scrie [24]:
SK = SKo ( 1 - t/t1 ) ; pK =pKo ( 1 - t/t1) ; RK = RKo ( 1- t/t1) (10.39)
Rezultă că pentru t  t1 , SK 0 şi RK  , deci densitatea de curent J=i/SK, va creşte foarte mult şi ca
urmare căldura (energia termică) dezvoltată va fi mare provocând descărcări electrice, dintre care arcul
electric este cel mai periculos.
Pentru RK « RKo şi circuit fără capacitate rezultă :
U = L. di/dt + i. t1/t1-t .RKo (10.40)
Dacă L/RKo =0 ; U =ct ; pentru t  t1 curentul i variabil liniar
di/dttt1 = i/t-t1 şi căderea de tensiune :
UK = i.RK = i.RKo t/t1-t (10.41)
UK = i.RK = i.RKo t/t1-t (10.41)
Pentru t1 » L/RKo rezultă UK > U , deci supratensiuni la bornele aparatului de conectare.

80 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


R S T

I2 I1
F F

d carcasa izolatie
aparat
a) b)
F

R IR F R

figura 12.7 IS
Fig.10.6. S S

I T =0
T T
Fig10.6. stalp sustinere c) stalp sustinere

Fig10.5.

Arcul electric.
Întreruperea unui circuit electric are loc la separarea contactelor aparatului de comutaţie sau după
un interval de timp, în care dispar descărcările electrice, dintre care mai importante sunt scânteia şi arcul
electric.
Scânteia electrică este o descărcare luminoasă, arborescentă cu densitate mică de curent J<( 10-5 
10 )A/cm2, cădere de tensiune catodică mare ΔUK >(200  300)V şi nu se volatilizează contactele.
-4

Arcul electric este o descărcare autonomă în gaze sau vapori, luminoasă şi persistentă sub forma
unei coloane, caracterizată prin densitate mare de curent J = (10 105)A/cm2, cădere de tensiune catodică
mică ΔUK = ( 5-20)V, temperatură ridicată (peste 4000 0K) şi însoţită de volatilizarea parţiala a contactelor.
Formarea arcului electric se face dacă sunt îndeplinite condiţiile :
a) cădere de tensiune pe arc mai mare decât căderea de tensiune anodică
(Ua>(10 - 20)V) ;
b) curentul din circuit este mai mare decât o valoare minimă ( i> 80  100 mA).
Stingerea arcului electric în curent alternativ depinde de valoarea tensiunii, de condiţiile de răcire şi
de parametrii circuitului.

UR= R x i UL = L di/dt
A A
UC = 1/c i dt P Ko
S Ka B
U B
b)

UK(i) c)
a) XK

Fig10.7.

Capacitatea şi puterea de rupere a aparatelor electrice de comutaţie.


Curentul de rupere reprezintă valoarea efectivă a curentului întrerupt de un aparat electric de
comutaţie, măsurat în momentul separării contactelor.
Capacitatea de rupere (nominală) se consideră cel mai mare curent de rupere, Ir , valoare
efectivă, pe care poate să-l întrerupă un aparat de comutaţie, în condiţii prestabilite, fără a se deteriora.
Puterea de rupere (convenţională) se calculează cu relaţia :

Sr = 3 U Ir (10.42)
şi este convenţională ,deoarece exprimă produsul a două mărimi ce nu exista simultan.

81 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Aparatele electrice de comutaţie au anumite capacităţi de rupere, în funcţie de rolul funcţional,
respectiv de regimurile RE în care sunt solicitate să conecteze-deconecteze.
Aparatele de comutaţie care vor acţiona numai în regim normal, vor trebui să aibă capacitatea de
rupere Ir>Isarcină maximă .

6.3. REGIMUL DE SCURTCIRCUIT.

6.3.1. Tipuri de scurtcircuite.

Intr-o reţea electrică trifazată, existenţa unui sistem trifazat de tensiuni cu neutrul accesibil face
posibilă apariţia mai multor tipuri de scurtcircuite şi anume (fig10.8) :
 scurtcircuitul monofazat (K1) între una din faze şi nul ; curentul de scurtcircuit
monofazat, ce se închide prin circuitul (zf + zN) în regim stabilizat are valoarea :
I(1) = Uf /(Zf +ZN ) (10.43)
 scurtcircuitul bifazat (k2) între două din cele trei faze în care caz curentul de scurtcircuit
stabilizat are valoarea :
Zf

UR
k1 k2 k2 k3
N ZN
UT
US k1 Zf
k1 k2
Fig10.8.
3 Uf
I(2) = U / ( Zf + Zf ) = Zf
 I(1) (10.44)
2
 scurtcircuit trifazat (k3), între toate cele trei faze, curentul de scurtciruit stabilizat, are
valoarea (considerat simetric) :
I(3) = Uf /zf > I(2) > I(1) (10.45)
S-a considerat că scurtcircuitele sunt ferme (metalice).
În PE 134-2/96 este prezentată metodologia de calcul a curenţilor de scurtcircuit în reţelele electrice cu
tensiuni sub 1 Kv.
Întrucât, dimensionarea elementelor unei RE se face pe seama solicitărilor maxime, în continuare se
va analiza regimul de scurtcircuit trifazat. Valorile caracteristice ale celorlalte tipuri de scurtcircuite, sunt utile
pentru asigurarea parametrilor de calitate ale aparatelor de protecţie.

6.3.2. Scurtcircuitul trifazat.


Considerând schema simplificată a unei RE trifazate, fig10.9, alimentată în regim normal
(premergător scurtcircuitului) de la o sursa cu tensiunile simetrice :
uR = Umax sin(ωt)
uS = Umax sin(ωt - 2π/3) (10.46)
uT = Umax sin(ωt - 4π/3)
şi parcursă în regim normal (premergător scurtcircuitului), de curenţii :
iR = Imax sin(ωt-φ)
iS = Imax sin(ωt –φ- 2π/3) (10.47)
iT = Imax sin(ωt –φ- 4π/3)
unde :
zK = rK + jωLK ;
82 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE
z = r + jωL ;
φ = argumentul impedanţei ( zK +z)
La producerea scurtcircuitului trifazat, RE se descompune în două circuite, dintre care unul, din aval,
rămâne conectat la sursă, iar celălalt formează un circuit închis, în care curentul se menţine până când
energia câmpului magnetic înmagazinată se transformă în căldura disipată în rezistenţa r.
Deoarece RE se consideră echilibrată şi scurtcircuit simetric, rezultă că, cei trei curenţi, vor avea o
evoluţie similară. Ca urmare, în continuare se va analiza regimul de scurtcircuit trifazat simetric numai pe
una din cele trei faze, fără a o indica explicit.

7. MATERIALE ŞI APARATE ELECTRICE DE JOASA TENSIUNE

Reţelele electrice de joasa tensiune , analizate din punct de vedere a structurii lor , în capitolele
anterioare, sunt executate cu materiale şi aparate electrice adecvate.
Materialele electrice reprezintă în primul rând, căile de curent, respectiv conductoarele electrice ,
dar şi accesoriile de montaj ale acestora ( tuburi izolante, cutii de derivaţie, manşoane ,etc.)
Aparatele electrice, pe lângă funcţia naturală de cale de curent au şi un rol funcţional bine definit (
conectare, protecţie, măsură. etc. ).

7.1. MATERIALE ELECTRICE .

7.1.1. Conductoare şi cabluri electrice. Definiţii ; simbolizări ; tipuri .

Conductorul electric este un corp metalic , care constituie o cale unică de curent, formată din
unul (conductor unifilar ) sau mai multe fire (conductor multifilar). In funcţie de forma secţiunii, conductorul
poate fi rotund sau sector , obţinut prin presare .
Conducta electrică, este o noţiune complexă, cu care este definită o cale de curent formată din
conductoare ( unul sau mai multe ) , izolate , cu sau fără învelişuri sau mantale .
Cablul electric este un ansamblu format din unul sau mai multe conductoare izolate înfuniate după
un anumit sistem, având mantale individuale sau comune , cu eventuale învelişuri de protecţie, armături sau
ecrane .
Dacă materialul din care este confecţionat conductorul, este aluminiul, atunci prima literă este Ap .
Simbolurile conductoarelor şi cablurilor trebuie să cuprindă, în ordine cel puţin:
 litera sau grupul de litere de mai sus ;
 simbolul învelişurilor ce le conţine, soluţia de realizare a acestora ( de la conductor spre
exterior ) ;
Simbolizarea cablurilor electrice de energie se face astfel :
 C - cablu de energie la începutul simbolului sau cauciuc pentru litera a doua din simbol
 H - hârtie impregnată ;
 M pentru instalaţii mobile ;
 I - iută ;
 E - ecran ;
 A - aluminiu la începutul simbolului şi armătură la sfârşit ;
 Y - material plastic pentru izolaţie sau manta ;- P - plumb .
Exemplu : simbol ACYY 3 x 25 + 16 - cablu de energie cu izolaţie şi manta din PVC, cu trei conductoare ,
din aluminiu cu secţiunea de 25 mm2 şi un conductor cu secţiunea 16 mm2 .
Învelişul exterior al cablului se alege în funcţie de mediul în care se pozează, respectiv PVC în cazul
mediilor agresive , cauciuc pentru receptoare mobile, plumb pentru medii cu vibraţii, etc.

83 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig11.1.
1-conductor d cupru sau aluminiu ;2-izolatie de cauciuc ;3-banda cauciucata ;
4 - împletitură de bumbac impregnat în amestec bituminos; 5-împletitură din fibre metalice;6-izolaţie
de hârtie; 7-izolaţie de PVC; a)- cablu cu conductor din cupru sau aluminiu izolat cu cauciuc;
b) cablu cu conductor din cupru armat; c) cablu cu conductor din cupru sau aluminiu izolat cu cauciuc şi rezistent
la intemperii; d)- conductor în manta de cauciuc cu execuţie mijlocie; e)- conductor plat pentru corpuri de
iluminat; f)- conductor punte cu izolaţie din PVC.

De regulă, se folosesc cabluri nearmate, cele armate folosindu-se în tunele, canale, poduri, în
exterior, sub pământ, în apă şi în încăperi cu pericol de explozie sau incendiu, precum şi în medii puternic
corozive .
Cablurile de măsură, comandă, semnalizare se execută cu un număr de 2 - 51 conductoare de
cupru , izolate individual şi cu secţiuni cuprinse între 0,75 - 6 mm2. Pentru aceste cabluri, se utilizează
următoarea simbolizare :
 C - cablu la începutul simbolului, respectiv comandă pentru a doua literă din simbol ;
 S - semnalizare, centralizare, blocare ;
 B - armătură din bandă ;
 M - măsură ;
 Y - material plastic ;
 I - protecţie cu iută sau izolant ;
 T - telefonie .

84 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig.11.2

Cablurile pentru teletransmisii se realizează cu un număr de 6 - 1224 perechi de conductoare din


cupru, cu secţiunea de ( 0,6 - 0,9 ) mm2, fiind prevăzute cu izolaţii şi protecţii, eventual armături, ca în cazul
cablurilor de energie .

7.1.2. Tuburi izolante şi de protecţie .

Pentru protejarea împotriva loviturilor mecanice şi acţiunii mediului ambiant, conductoarele se trag
în tuburi de protecţie alese în funcţie de numărul şi secţiunea conductoarelor şi de gradul de protecţie pe
care trebuie să-l asigure . Intr-un tub se introduc un număr de 1-7 conductoare izolate
Tuburile se montează îngropat sau aparent, pe suporţi necombustibili şi la distanţă de sursele de
căldură.
Din punct de vedere constructiv, tuburile pot fi cu manta rigidă şi respectiv tuburile flexibile
Utilizarea tuburilor de protecţie la realizarea reţelelor electrice necesită şi o serie de accesorii cum
ar fi manşoane de legătură, coturi, curbe, doze de ramificaţie, de trecere sau de aparat.

a) - Tuburile cu manta rigidă sunt realizate din metal sau PVC şi se folosesc următoarele tipuri :
- Tubul de protecţie ( P ) este realizat din tablă de oţel laminat la rece (îmbinat prin
suprapunerea marginilor şi lăcuit în interior şi exterior împotriva coroziunii. Asigură numai protecţia
mecanică a conductoarelor. Se montează numai aparent în încăperi uscate, fără praf sau agenţi corozivi. La
montare se utilizează o serie de accesorii : doze de ramificaţie din fontă sau tablă de oţel, curbe , coturi şi
manşoane de legătură, scoabe .

85 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


- Tubul izolant uşor protejat (IP) este realizat din tablă de oţel plumbuită cu grosime de 0,15 -
0,22 mm şi îmbinată prin fălţuire. In interior se introduce un tub izolant din carton impregnat cu bitum
industrial. La montare se folosesc ca accesorii dozele tip IP , coturi , manşoane.
- Tubul izolant , de protecţie, etanş ( IPE ) este realizat din tablă de oţel laminat la rece ,
îmbinată prin sudare pe generatoare asigurând o bună protecţie mecanică şi etanşeitate. La exterior , aceste
tuburi se lăcuiesc cu lac protector contra coroziunii, iar în interior se introduce o izolaţie din carton impregnat
cu bitum. Pentru ansamblare se utilizează manşoane şi coturi filetate, precum şi doze din fontă cu garnituri
din cauciuc pentru etanşare. Se montează aparent sau îngropat , în încăperi cu pericol de explozie sau
incendiu, unde nu se pot folosi tuburile P şi IP .
- Tevile de oţel se utilizează în instalaţiile electrice în locurile care necesită o protecţie mecanică
superioară sau o execuţie perfect etanşă, ori atunci când este nevoie de diametre mai mari de 35 mm.
- Tubul de protecţie etanş, lăcuit ( PE ) se realizează din bandă de oţel laminată la rece şi
îmbinată prin sudură pe generatoare, asigurând astfel protecţie mecanică şi etanşeitate . La exterior se
lăcuieşte pentru protecţia anticorozivă. Îmbinările se realizează cu mufe filetate sau nefiletate prin lipire.
- Tuburile din PVC rezistă la acţiunea corozivă a principalilor agenţi chimici şi a materialelor
utilizate în construcţii ( var, ciment , ipsos, etc.), ard numai la flacăra întreţinută, nu absorb apa şi suportă
îndoiri de 900 cu o rază minimă de trei ori diametrul exterior . Se montează îngropat sau aparent, dar numai
pe suporturi necombustibile . Nu se utilizează la instalaţii cu siguranţă marită în funcţionare, precum sunt :
iluminatul de siguranţă, alimentarea şi comanda pompelor de incendiu, instalaţiile de semnalizare a
incendiilor.
- Tubul izolant, uşor protejat ( IPY ) se foloseşte în locul tubului IP în încăperi U0 sau U1 , fără
pericol de incendiu sau explozie şi cu temperaturi cuprinse între - 25 - + 400 C.
- Tubul izolant , de protecţie, etanş ( IPEY ) se foloseşte ca şi tubul IPY.

b) - Tuburile flexibile se utilizează pe traseele sinuase şi expuse vibraţiilor.


- Tubul izolant, uşor protejat, flexibil ( IPF ) este realizat din bandă de oţel plumbuită,
înfăşurată în elice şi prevăzut în interior cu căptuşeală izolantă din bandă de hârtie impregnată în două
straturi în elice .
- Tubul izolant şi de protecţie, flexibil, cu rezistenţă mecanică (IPFR) este confecţionat din
două fâşii de tablă din oţel plumbuit, înfăşurate elicoidal şi prevăzute la interior cu un strat de hârtie izolantă
înfăşurată tot elicoidal.
Se foloseşte în condiţii similare ca şi tubul IPF în locurile unde este necesară o rezistenţă mecanică
sporită.
- Tubul de protecţie, flexibil, cu rezistenţă mecanică ( PFR ) are două învelişuri flexibile din
bandă de oţel plumbuit , înfăşurat în elice, între care se dispune o bandă de hârtie impregnată.
Se utilizează în medii umede , dar necorozive, pe trasee cu solicitări mecanice de până la 3 daN/cm2 .

7.2. APARATE ELECTRICE DE JOASA TENSIUNE .

7.2.1. Consideraţii generale . Tipuri de aparate .

Din definiţia reţelei electrice, " ansamblu de linii şi instalaţii electrice conectate între ele , care folosesc
la transmiterea energiei electrice de la producere la consum ", rezultă că aceasta este formată din elemente
care asigură transmiterea propriu - zisă a energiei electrice - liniile electrice - şi puncte de conexiuni - " un
ansamblu unitar de dispozitive, aparate şi echipamente care asigură exploatarea reţelei, în sensul conectării
liniilor electrice, a surselor şi receptorilor, a protejării acestora şi a măsurării mărimilor ce le caracterizează
funcţionarea în regim normal şi de defect ".
Respectiv, dacă reţeaua electrică este în primul rând o cale de curent, prin care energia este transmisă
de la surse la receptori, pentru asigurarea acestei funcţii obiective, ( asigurarea parametrilor de calitate) , în
contextul larg al activităţii de exploatare a unei reţele electrice, este necesară şi o activitate de conducere şi
deservire operativă, care se bazează pe posibilitatea de coordonare, control şi observare a acesteia .
Pentru ca o reţea electrică să poată fi controlată sunt necesare echipamente electrice cu care să
se închidă ( conecteze ) şi să se deschidă (deconecteze) circuite electrice ( surse, linii electrice, receptori),
când acestea sunt parcurse de curenţi normali sau de defect . Echipamentul electric cu care se asigură
această activitate este diferit ca : aparate electrice de conectare şi separare.
Însă , conectarea şi deconectarea unui circuit, respectiv controlul său, este necesar în regim normal
( când este expus unor mărimi electrice ce au valori în limite normale) dar şi în regim de defect ( când
mărimile electrice au valori diferite, respectiv solicitările sunt mult mai mari.

86 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Datorită solicitărilor diferite, corespunzătoare celor două regimuri şi aparatele electrice necesare
activităţii de control, trebuie să aibă caracteristici diferite . Ca urmare , în practica exploatării unei reţele
electrice, aparatele electrice cu care se asigură controlul acestora în regim normal, sunt diferite ca aparate
electrice de conectare şi separare, iar cele cu care se asigură controlul în regim de defect sunt definite
ca aparate de conectare de protecţie .
Evident, un aparat de conectare poate asigura atât controlul în regim normal cât şi în regim de defect,
dacă are caracteristicile electrice corespunzătoare .
La rândul său, activitatea de control poate avea scopuri diferite în funcţie de natura elementului
reţelei electrice , la care se referă. Astfel, controlul unui receptor constă în comanda acestuia în scopul
pornirii , opririi, inversării sensului de rotaţie, etc., în conformitate cu o anumită funcţie scop determinată de
rolul funcţional al acestuia. Evident , pentru un receptor este necesar şi controlul în scopul protejării lui.
Activitatea de control a unei linii electrice (latură a reţelei) nu are ca scop o anumită funcţie de
comandă , ci doar punerea şi scoaterea ei de sub tensiune, în scopul asigurării tensiunii la consumator .
Din acest motiv, aparatele electrice cu care se asigură controlul elementelor unei reţele electrice,
are, de regulă, caracteristici diferite de cele cu care se asigură controlul ( comanda ) receptorilor .
In scopul asigurării activităţii de exploatare a unei reţele electrice, respectiv a coordonării şi
controlului, aceasta trebuie să aibă şi posibilitatea de a fi supravegheată ( observată).
Mulţimea mărimilor ce trebuie observate ( supravegheate ) în timpul activităţii de exploatare a unei
reţele electrice, este formată din valorile mărimilor electrice ( în regim normal şi de defect), din poziţia
aparatelor electrice de conectare, separare şi protecţie, precum şi din mărimi ce evidenţiază cauzele ce au
determinat un anumit eveniment ( de ex. acţiunea unui aparat de conectare, de protecţie ).
Ca urmare, o reţea electrică trebuie să fie prevăzută cu aparate şi instrumente electrice de măsură,
semnalizare şi protecţie .
Aparatele electrice de protecţie,(denumite RELEE) cu care se asigură observarea unei reţele, sunt cele
care au rolul de a sesiza, identifica şi localiza un regim de defect şi de a transmite această informaţie unui
aparat capabil să acţioneze în scopul protejării reţelei ( sau unui element al acestuia ), respectiv unui aparat
de conectare de protecţie.
Pe seama celor de mai sus , aparatele electrice de joasă tensiune utilizate în realizarea
reţelelor electrice, respectiv a punctelor de conexiuni (nodurilor ) şi care asigură conducerea si
deservirea operativă a acestora, se clasifică astfel:
a) aparate electrice de conectare şi separare ;
b) aparate electrice pentru comanda motoarelor electrice ;
c) aparate electrice de conectare de protecţie ;
d) aparate electrice de măsură ;
e) aparate electrice diverse .

7.2.2. Caracteristicile aparatelor electrice .

Datorită solicitărilor electrice, mecanice şi de mediu la care este expus un aparat electric, acesta
trebuie să aibă caracteristici corespunzătoare locului din reţea în care va fi montat.
Pe seama solicitărilor electrice şi a caracteristicilor mediului ambiant , rezultă că un aparat electric
este necesar să fie caracterizat prin următoarele trei tipuri de caracteristici :

I. Caracteristici electrice :
a) curentul nominal ( In ) , este valoarea maximă de durată pe care o poate suporta calea de
curent a aparatului electric, respectiv valoarea curentului ce asigură stabilitatea termică în regim de lungă
durată. Această valoare este indicată de producător pentru anumite condiţii de mediu ;
b) tensiunea nominală ( Un ) este determinată de nivelul de izolaţie al aparatului, dimensionată
să asigure protecţia împotriva atingerilor indirecte ( a carcasei) ;
c) rezistenţa de izolaţie , caracterizează calitatea izolaţiei şi determină pierderile de energie
electrică transversale, limitează posibilităţile de electrocutare în cazul unei atingeri directe sau indirecte în
reţele cu neutrul izolat . Normativele impun ca valoarea acestei rezistenţe să fie de cel puţin 10 MΩ în stare
uscată şi de 2 MΩ în cazul stării umede a izolaţiei aparatului ;
d) capacitatea de rupere , reprezintă valoarea maximă a curentului pe care îl poate întrerupe
aparatul de conectare . Valoarea capacităţii de rupere este cuprinsă între : zero ( în cazul aparatelor de
conectare de separare ) ; In , în cazul aparatelor de conectare care au rolul de comandă şi punere sub
tensiune (întrerupătoare cu pârghie ) şi ( 5 - 40 ) In , în cazul aparatelor de conectare de protecţie ;

87 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


e) curentul limită termic ( Ilt ) , reprezintă valoarea maximă a curentului pe care o poate suporta
aparatul în regim de scurtă durată, un timp tlt , respectiv, care asigură condiţia :
td
 i k dt  I lt .t lt
2 2
(11.1.)
0
Dacă aceste valori nu sunt indicate de producător se consideră :
Ilt = 10 . In şi tlt = 1 sec .
f) curentul limită dinamic ( Ilt ) este valoarea maximă a curentului pe care o poate suporta
aparatul fără a se deteriora , datorită solicitărilor electrodinamice produse de curenţii ce-l străbat, respectiv
se impune conform (7.611.) :
Ilt ≥isoc (11.2.)
g) rezistenţa nominală la uzură electrică, reprezintă capacitatea pieselor cu care se realizează
contactele electrice , fig. 11.7.b., de a rezista acţiunii curentului şi a arcului electric . Se exprimă în procente
din rezistenţa la uzură mecanică şi exprimă câte comutaţii suportă camera de stingere a aparatului.

II. Caracteristici mecanice .


a) Rezistenţa nominală la uzură mecanică, reprezintă numărul de acţionări pe care-l suportă
aparatul, în gol. Aceasta este o caracteristică a mecanismului de acţionare a aparatului ;
b) Durata relativă nominală de conectare, exprimă în procente durata trecerii curentului (Δt
conectat , fig.11.4. ) pe parcursul unui ciclu ( Δt ciclu, fig.11.4) şi este specifică , aparatelor de conectare cu
funcţionare ciclică.

III. Caracteristici constructive , caracterizează aparatul din punct de vedere a condiţiilor de


mediu în care poate funcţiona, a asigurării securităţii personalului ce îl deserveşte, precum şi protecţia sa
intrinsecă .
Codul utilizat este IP, ca şi în cazul tuburilor izolante şi de protecţie , urmat de două sau trei cifre ,
având următoarea semnificaţie :
prima cifră cu valori cuprinse intre 0-6 , caracterizează :
a) Gradul de protecţie împotriva accesului la părţile periculoase interioare, de exemplu :
o 0 - neprotejat ;
o 1 - protejat împotriva accesului cu dosul palmei ;
o 2 - idem, cu un deget ;
o 6 - idem, cu o sârmă .
b) Gradul de protecţie împotriva pătrunderii corpurilor străine, inclusiv praf , de exemplu :
 0 - neprotejat ;
 1 - protejat împotriva corpurilor solide cu diametrul mai mare de 50 mm;
 2 - idem, cu diametrul mai mare de 12,5 mm ;
 5 - protejat împotriva prafului ;
 6 - etanş la praf .
a doua cifră, cu valori între 0 - 8, indică gradul de protecţie asigurat, prin carcasare împotriva
efectelor dăunătoare asupra aparatului datorate pătrunderii apei, de exemplu :
o 0 - neprotejat ;
o 1 - protejat împotriva căderilor verticale ale stropilor de apă ;
o 3 - protejat împotriva apei pulverizate ;
o 7 - protejat împotriva efectelor unei scufundări temporare în apă ;
o 8 - idem, prelungite în apă.
a treia cifră, cu valori cuprinse intre 0 - 5 , caracterizează gradul de protecţie mecanică
În cazul asigurării protejării prin carcasare pe lângă primele două cifre, codul poate conţine una sau
două litere dintre care prima se consideră adiţională ( A,B,C,D), iar a doua suplimentară (H, M, S, W).
Litera adiţională arată gradul de protecţie a persoanelor împotriva accesului la părţile periculoase.
Literele adiţionale se utilizează numai :
dacă protecţia reală împotriva accesului la părţile periculoase este mai ridicată decât cea indicată
prin prima cifră caracteristică ;
sau dacă este menţionată numai protecţia împotriva accesului la părţile periculoase, prima cifră
caracteristică fiind înlocuită printr-un X.

88 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Exemplu :
o A - protejat împotriva accesului cu dosul mâinii ;
o B - idem, cu un deget ;
o C - idem, cu o sculă ;
o D - idem, cu o sârmă .
Calibrele de acces, considerate în mod convenţional ca părţi reprezentative ale corpului uman, sau a
obiectelor ţinute în mână de către o persoană, cu care se verifică un anumit grad de protecţie .
Litera suplimentară, permite ca în standardele specifice de produs să se poată adăoga o informaţie
suplimentară şi se amplasează după a doua cifră caracteristică sau după litera adiţională.
Exemplu :
 H - aparat de înaltă tensiune ;
 M - încercare de verificare a protecţiei împotriva efectelor dăunătoare datorate pătrunderii
apei , efectuată la echipamente care au părţi mobile în mişcare ( de ex. rotorul unei maşini
electrice );
 S - idem, cu părţi mobile staţionare ( de ex. statorul unei maşini electrice) ;
 W - echipament conceput să poată fi utilizat în condiţii atmosferice specifice şi unde sunt
prevăzute măsuri sau procedee suplimentare de protecţie.
Pentru aparatele care lucrează în medii cu gaze sau vapori explozivi s-au stabilit grade speciale de
protecţie.
Pentru aparatele electrice folosite de publicul larg, din punct de vedere a modului în care se asigură
protecţia împotriva electrocutării, există o clasificare specială .
Marcarea bornelor.
 Bornele unui aparat electric se marchează cu litere şi simboluri pentru a uşura efectuarea
legăturilor .
 Bornele aparatului electric care se leagă la sistemul trifazat al sursei de alimentare se
marchează cu literele R,S,T.
 Începutul înfăşurărilor unui motor electric, sau bornele aparatului ce se leagă la acestea se
marchează cu literele A,B,C.
 Sfârşitul înfăşurărilor unui motor electric sau bornele aparatului electric ce urmează să se lege
la acestea se marchează cu literele x,y,z fig. 11.9.c.
 Borna aparatului electric sau a unui receptor , care se leagă la pământ sau la conductorul de
nul de protecţie ( PE ) se marchează cu simbolurile =┴ ,┴ ..

7.2.3. Aparate electrice de conectare şi separare .

Aşa cum s-a arătat , aceste aparate au rolul de a conecta şi deconecta ( controla ) circuite
electrice parcurse de curenţi cu valori de regim normal, inclusiv de suprasarcină şi au următoarele
caracteristici specifice :
 sunt comandate manual, de pe aparat sau de la distanţă, în sensul că , acţionarea lor este
determinată de acţiunea voită a unui operator uman ( deoarece nu sunt prevăzute cu
dispozitive de comandă automată ) ;
 frecvenţa de manevră este relativ redusă .
a) Prize cu fise , au rolul de a alimenta receptori debroşabili, mono sau trifazaţi, de regulă
electrocasnici . Prin introducerea fişei receptorului electric în priză, se realizează , de regulă, numai
conectarea la reţeaua electrică nu şi comanda receptorului respectiv.
Comanda propriu - zisă ( controlul ) , se asigură cu aparate electrice de comandă montate pe
receptorul electric.
Prizele cu fişe pot fi fără , sau cu contact de protecţie în care caz, contactul de protecţie se
realizează înaintea celor de alimentare cu energie electrică.
Prizele bipolare necesare alimentării receptorilor monofazaţi, au curentul nominal ( de conectare,
deconectare ) de 10 A. Ca urmare, receptorii electrici monofazaţi, destinaţi a fi alimentaţi prin fişe, de la
prize bipolare, nu au ( sau nu trebuie să aibă) o putere mai mare de 2 kVA .
Fişele bipolare se fabrică pentru două game de curenţi 6 A, respectiv 10A.
Prizele cu fişe pentru alimentarea receptorilor electrici trifazaţi au o gamă de curenţi nominali mai
largă ( 6 - 63 A ).
O soluţie particulară de realizare a unei prize cu fişe o reprezintă cuplele, necesare alungirii unui
curent electric .

89 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Prizele cu fişe , reprezentând contacte ce se realizează prin " introducere" nu au practic capacitate
de rupere. Curentul nominal reprezintă curentul admisibil al căii de curent, îndeosebi cel suportat de
contactele electrice .
b) Întrerupătoare şi comutatoare pentru comanda receptorilor de iluminat.
Întrerupătoarele electrice pentru comanda receptorilor de iluminat , pot fi mono , bipolare sau duble
şi comanda individual unul ( mono sau bipolare ) sau două receptoare de iluminat .
Comutatoarele electrice asigură posibilitatea unei comenzi mai ample a unuia sau mai multor
receptoare de iluminat.
Aceste aparate au tensiunea nominală de 250 V, curentul nominal de 10 A şi o frecvenţă de
conectare( comutaţie electrică ) de 30 conectori /oră.
Fiind destinate uzului general, se impune montarea lor numai pe partea dinspre fază, pentru a sigura
protecţia împotriva electrocutării în cazul intervenţiei la receptorul de iluminat. Capacitatea de rupere, egală
cu valoarea curentului nominal, este asigurată pe seama unei anumite viteze de deplasare a contactului
mobil, determinată de energia acumulată într-un resort, tensionat de acţiunea operatorului uman.
1) Întrerupătoare cu pârghie , bi sau tripolare , acoperă gama de curenţi nominali
( 25 ÷ 1000 A) şi se folosesc pentru punerea şi scoaterea de sub tensiune a tablourilor electrice, pentru
comanda în grup a unui număr mare de receptoare de iluminat, precum şi pentru alimentarea unor
receptori de forţă . Capacitatea de rupere egală ca valoare cu valoarea curentului nominal este asigurată
pe seama vitezei de deplasare a contactului mobil , acţionat de energia acumulata într-un resort.
2) Întrerupătoare şi comutatoare pachet
Aceste aparate electrice de conectare au o formă specială de realizare, prin suprapunerea pe un ax (
care le şi acţionează) a unor elemente identice . Contactele electrice fixe sunt amplasate pe un disc izolator
din bachelită, iar cele mobile, din bronz fosforos , sunt solidare cu axul central. Intre maneta de acţionare şi
axul central se montează un dispozitiv de sacadare cu resort care asigură şi capacitatea de rupere nominală.
Prin realizarea unor legături exterioare, între contactele diferitelor pachete se poate obţine un
comutator pachet, respectiv un întrerupător cu o funcţie mai complexă ( de ex. comutatorul stea - triunghi
manual ).
3) Întrerupătoare şi comutatoare cu came
Constructiv, sunt similare cu cele pachet, însă axul central acţionează o camă , care în funcţie de
geometria contorului realizează o anumită succesiune de conectare a contactelor. Au tensiunea nominală de
220/380 V , o gamă de curenţi nominali de ( 16 ÷ 200 A ) şi se folosesc în special pentru comanda
receptorilor electrici. Capacitatea de rupere egală cu valoarea curentului nominal se asigură tot pe seama
vitezei de deplasare a contactului mobil .
4) Separatoare electrice tripolare sunt singurele aparate electrice care au rol numai de
separare electrică, nu au capacitate de rupere , întrucât deplasarea contactului mobil se face cu viteza de
manevrare a operatorului.
Se construiesc pentru curenţi nominali de ( 200 ÷ 1000 A) şi se montează numai în poziţie verticală,
astfel încât să se evite închiderea accidentală a contactelor .

7.2.4. Aparate electrice pentru comanda motoarelor electrice .

Comanda unui motor electric necesită două sau mai multe din următoarele operaţii : pornirea,
limitarea curentului de pornire, reglarea vitezei, inversarea sensului de rotaţie, oprirea .
Un motor electric este alimentat de la un tablou electric secundar ( TS), fig.11.3., printr-un circuit
electric. In TS , circuitul electric poate avea numai aparate de protecţie, dacă legătura este fixă (
nedebroşabilă) , sau /şi o priză cu fişă în caz contrar. Realizarea unei anumite funcţii de comandă, pentru
utilajul antrenat de motorul electric, se asigură cu aparate electrice pentru comandă . ( AEC) montate pe
utilaj direct accesibile celui ce exploatează respectivul utilaj.
Datorită complexităţii utilajului, de regulă ,acesta nu conţine numai motorul electric ( sau motoarele
electrice ), ci şi alţi receptori electrici şi , ca urmare , pe utilaj se realizează un tablou electric aferent
acestuia ( TU ) şi care conţine şi aparate electrice necesare funcţiei de comandă .
Aparatul electric conceput şi realizat pentru a permite comanda unui motor electric este contactorul
electromagnetic, fig.11.4. Acesta închide sau deschide o serie de contacte de lucru
( CL - care au capacitate de rupere ) sau auxiliare (CA) , datorită deplasării unei armături mobile Am, parte
componentă a circuitului magnetic .

90 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig.11.3
Armătura mobilă, în mod normal, este ţinută depărtat de partea fixă a circuitului magnetic, datorită
unui resort ( R) . Pentru a o atrage este necesară o forţă electromagnetică Fem . Fx , produsă de câmpul
magnetic determinat de curentul ce străbate bobina B . Evident, spre deosebire de celelalte aparate de
conectare, contactorul electromagnetic are numai o poziţie stabilă, cea corespunzătoare lipsei curentului prin
bobină. Menţinerea pe poziţia excitat, respectiv Am atrasă, se face numai dacă Fem (I) > Fx, deci numai dacă
bobina B este conectată la o tensiune U > Ux, unde Ux este tensiunea ce determină prin B un curent Ix , care
asigură condiţia Fem ( I ) > Fx .

Fig.11.4

91 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Pe seama celor de mai sus rezultă următoarele caracteristici ale unui contactor
electromagnetic :
o acţionarea se asigură prin încadrarea bobinei sale într-o schemă electrică de
alimentare şi comandă ;
o - menţinerea pe poziţia acţionat are loc numai dacă Ubobina > Ux = Ulimită - în funcţie
de tipul schemei de comandă, la revenirea tensiunii cu valori peste Ux , bobina se
poate repune sub tensiune, fig.11.5.a., sau nu, fig.11.5.b.
Varianta din fig.11.5.a. se poate utiliza în cazul în care contactorul alimentează receptoare care nu
pornesc, iar cea din fig.11.5.b. în cazul în care se foloseşte la comanda unui motor electric, deoarece asigură
blocarea autopornirii la revenirea tensiunii, cerinţă impusă schemelor electrice pentru alimentarea
receptorilor de forţă.
In acest scop s-a realizat şi butonul special PO, dublu, cu un buton normal deschis ( P) şi altul NI (
O), fiind necesară automenţinerea comenzii P, cu un contact auxiliar ( CA ) al contactorului electromagnetic ;
- asigură inclusiv protecţia la minimă tensiune, necesară atât în reţeaua electrică , cât şi , îndeosebi , la
receptoare .
In fig.11.6. se prezintă circuitul electric de alimentare a unui motor electric trifazat şi schema
electrică de comandă a contactorului electromagnetic, cu care se asigură pornirea şi oprirea motorului,
protecţia la autopornire sau la reducerea tensiunii de alimentare sub valoarea Ux ( prin alimentarea schemei
de comandă de la tensiunea de servicii, din amonte de CL ) .
Pentru inversarea sensului de rotaţie se foloseşte schema de comandă din fig.11.7.b. aferentă
circuitului de alimentare din fig. 11.7.a. şi se bazează pe inversarea a două faze a sistemului electric trifazat
de alimentare.

Fig.11.5
Reglarea vitezei motoarelor de curent alternativ se poate realiza în limite restrânse sau mai largi, în
funcţie de tipul motorului. Pentru motoarele asincrone, cu rotorul în scurtcircuit, utilizate pe scară largă în
acţionările electrice, nu este posibilă reglarea vitezei, decât în limitele variaţiei alunecării cu sarcina la
arborele motor.
Limitarea curentului de pornire pentru un motor electric trifazat asincron, este necesară atunci când
nu se asigură tensiunea minimă la bornele altor motoare aflate în sarcină, fig.11.8., datorită căderii mari de

92 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


tensiune determinate, pe reţeaua electrică de alimentare, de către curentul de pornire al respectivului
motor, cumulată şi cu căderea de tensiune determinată de curenţii de sarcină ai motoarelor aflate în
funcţiune ( mai mare de 12 %) .
Într-o asemenea situaţie, dacă creşterea secţiunii reţelei nu este avantajoasă economic, atunci se
reduc căderile de tensiune prin reducerea curentului de pornire al respectivului motor electric ( MP1 , MP2 ).

Fig.11.6

Fig.11.7

93 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


In principiu, reducerea curentului de pornire pentru un motor electric trifazat asincron cu rotorul în
scurtcircuit este posibilă , fie prin introducerea unor impedanţe de pornire ( Zp ) fig.11.8.a, fie prin reducerea
tensiunii aplicate înfăşurărilor. Reducerea tensiunilor aplicate unui autotransformator, fig.11.8.b., fie prin
conectarea înfăşurărilor la pornire şi pentru o durată Δt, în stea, iar apoi în triunghi , fig.11.9 c,d.
În fig.11.9.c., conectarea celor trei înfăşurări în stea , fig.11.10.b. şi apoi în triunghi, fig.11.10.c., se
realizează cu un comutator stea triunghi manual, executat dintr-un întrerupător pachet pe care se execută şi
o serie de legături suplimentare. Trecerea din conexiunea stea în cea triunghi după un Δt ( necesar reducerii
curentului de pornire până la valoarea ce determină reducerea căderilor de tensiune la valorile admisibile)
în cazul comutării manuale nu asigură o apreciere judicioasă a valorii lui Δt .Din acest motiv, se foloseşte
comutatorul stea - triunghi realizat cu trei contactori electromagnetici, fig.11.9.d. In acest caz, este necesară
o schemă de comandă pentru cei trei contactori electromagnetici, fig.11.11., care , cu ajutorul releului de
timp Rt , asigură aprecierea corectă a lui Δt . La apăsarea butonului P , se pune sub tensiune 3CL , iar prin
închiderea contactului sau 3CL1 se pune sub tensiune 1CL şi Rt , şi ca urmare, motorul porneşte în stea ,
fig.11.9.d, simultan începe măsurarea timpului de conectare în stea , de către contactul Rt1 normal închis cu
temporizare la deschidere. După Δt, Rt1 se deschide, scoate pe 3CL de sub tensiune, iar prin 3CL2 şi 1CL1 se
pune sub tensiune contactorul electromagnetic 2CL , care conectează înfăşurările în triunghi.
Prin contactele 3CL2 şi 2CL1 se asigură interblocarea între 3CL şi 2CL pentru a evita punerea
simultană a lor sub tensiune , ceea ce ar produce un scurtcircuit trifazat la bornele motorului, fig.11.9.d.
Schema de comandă din fig.11.11. se foloseşte şi în cazul utilizării autotransformatorului de pornire,
fig.11.9.b.
Se impune , însă , o precizare foarte importantă : limitarea curentului de pornire prin conectarea
înfăşurărilor în stea şi apoi , pentru funcţionarea în regim normal ( de durată ), în triunghi , este posibilă
numai la motoarele care sunt proiectate să funcţioneze în regim normal cu înfăşurările conectate în triunghi .
Autotransformatorul de pornire se poate utiliza atât în cazul pornirii motoarelor electrice a căror
înfăşurări sunt conectate în regim normal în stea , cât şi în triunghi.
Diminuarea tensiunii aplicate unei înfăşurări, utilizând comutatorul stea - triunghi sau
autotransformatorul de pornire este de 3 ori , ( 0,6 U ) aceasta fiind şi tensiunea minimă de menţinere a
armăturii unui contactor electromagnetic.

Fig. 11.8

94 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


a) b) c) d)
Fig. 11.9

a) b) c)
Fig.11.10

Fig.11.11

95 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


7.2.5. Aparate electrice de conectare de protecţie .

Aparatul electric de conectare de protecţie are rolul de a deconecta un circuit sau coloană electrică
când acestea sunt parcurse de un curent de suprasarcină sau de defect care ar depăşi limita stabilităţii
termice sau electrodinamice a elementului de reţea aflat în aval de locul său de montare şi în amonte de un
eventual alt aparat de conectare de protecţie fig.11.12.

Fig. 11.12

Aparatele electrice de conectare de protecţie utilizate în reţelele electrice de joasă tensiune


sunt :
o siguranţele fuzibile ;
o întrerupătoarele automate .
Siguranţele fuzibile , reprezintă un punct slab creat în mod intenţionat , care asigură protecţia
împotriva suprasolicitărilor termice prin autodistrugerea lor, prin fuziune termică. Elementul care se
autodistruge termic este fuzibilul, care reprezintă calea de curent a siguranţei şi se caracterizează printr-un
anumit curent nominal. Prin introducerea fuzibilului într-un port-fuzibil ( patron , fig.11.13.a)., respectiv o
cameră de rupere a arcului electric, se asigură o anumită capacitate de rupere.

Fig.11.13.a

Datorită diversităţii mari a receptorilor electrici de joasă tensiune, caracteristicile siguranţelor fuzibile
sunt foarte diverse, ceea ce a impus clasificarea lor din mai multe puncte de vedere şi anume :
a) după domeniul de utilizare :
o de uz casnic ;
o semiindustriale ;
o industriale.

96 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


b) soluţia constructivă :
o auto ;
o mignon ;
o cu filet ( normale );
o cu furci .
c) după capacitatea de rupere :
o mică ( auto, mignon ) ;
o medie (cu filet, casnic şi industrial) ;
o cu mare putere de rupere MPR(de uz industrial ).
d) după caracteristica de topire ( fuziune ) :
o lente, fig.11.13.b(1)
o rapide, fig.11.13.b( 2)
o ultrarapide , fig.11.13.b(3).
Siguranţele fuzibile cu caracteristică de topire lentă , se folosesc pentru protecţia circuitelor
şi coloanelor care pot fi parcurse de sarcini cu şocuri (pornirea motoarelor) ; cele rapide în cazul
unor sarcini constante şi cu probabilitatea redusă de defect, iar cele ultrarapide în cazul protejării
unor receptori care practic nu au inerţie termică ( elemente semiconductoare ).

97 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig.13.13.b
Pentru siguranţele fuzibile se defineşte curentul limită ( Il ) a cărui valoare este :
Il = ( 1,3 ÷ 1,6 ) Inf ( 11.3.)
şi pe care fuzibilul trebuie să-l suporte cel puţin o oră .
Capacitatea de rupere a siguranţei fuzibile depinde de performanţele camerei de stingere
( patron) respectiv de natura materialului de umplutură, în condiţiile în care arcul electric se iniţiază în centrul de
greutate al patronului. Pentru asigurarea acestei condiţii se impune stabilirea punctului de iniţiere a arcului
electric astfel :
în cazul fuzibilelor cu diametre mici, se depun pe acesta, în centrul de greutate al patronului
o pastilă de aliaj eutectic, care în stare caldă se topeşte şi devine agresiv pentru materialul din care este
realizat fuzibilul, reducându-şi astfel secţiunea, fig.11.13.a;
în cazul fuzibilelor cu secţiune mai mare , se realizează o secţiune variabilă, respectiv mai
mică în punctul în care se doreşte iniţierea arcului .
O problemă specifică comutaţiei circuitelor electrice care au sarcini inductive o reprezintă limitarea
supratensiunilor de comutaţie, care sunt cu atât mai mari cu cât variaţiile de curent sunt mai mari şi mai
rapide ( Ldi / dt ) .
Ca urmare, în cazul deconectării sarcinilor inductive cu siguranţele fuzibile, se pune problema
vitezei cu care se întrerupe a curentul electric. Aceasta depinde de caracteristicile materialului de umplutură
din camera de stingere a arcului ( patron ), fig.11.13.
In cazul unui material de umplutură greu fuzibil, acesta nu se topeşte odată cu fuzibilul, iar vaporii
metalici ai arcului electric se împrăştie printre granulele materialului de umplutură şi se răcesc, determinând
stingerea rapidă a arcului electric.
Dacă materialul de umplutură este uşor fuzibil, acesta se topeşte odată cu fuzibilul, stare în care
devine bun conducător de electricitate, asigurând trecerea curentului şi , ca urmare, stingerea arcului electric
. Prin stingerea arcului electric, dispare sursa de căldură, materialul se răceşte redobândindu-şi calităţile
electroizolante şi ca urmare întrerupe lent curentul din circuit şi reduce substanţial supratensiunile .
Pentru reducerea supratensiunilor , unele siguranţe fuzibile folosesc două fire fuzibile în paralel, unul
cu o rezistenţă electrică de 30 de ori mai mare decât fuzibilul normal, ceea ce determină întreruperea
curentului în două trepte.
Evident, în urma acţionării unei siguranţe fuzibile, se impune înlocuirea elementului său fuzibil,
împreună cu patronul. Topirea elementului fuzibil este indicată cu un semnalizator, ce se poate îndepărta
când fuzibilul este topit .
Întrerupătorul automat reprezintă aparatul de conectare de protecţie propriu-zis, deoarece
asigură protecţia la suprasolicitări termice sau electrodinamice prin deconectarea circuitului, cu un aparat de
conectare cu capacitate de rupere corespunzătoare, iar reconectarea se poate face practic imediat şi de mai
multe ori.
Pentru ca aparatul de conectare cu capacitate de rupere adecvată să se deschidă automat,

98 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


trebuie să primească o comandă de la un aparat electric de protecţie, (RELEU) care are rolul de a sesiza,
identifica si localiza un regim de defect şi de a transmite comanda aparatului de conectare.
Aparatele electrice de protecţie (RELEELE) cu care sunt echipate întrerupătoarele
automate de joasă tensiune sunt :
releele termice ( RT ) ;
releele electromagnetice ( REM ) ;
releele de minimă tensiune ( RU ) .
Aparatul de conectare al unui întrerupător automat ( IA ) este astfel realizat încât rămân stabil pe
ambele poziţii ( închis/deschis ) prin zăvorâre mecanică.
Comanda de închidere sau deschidere se transmite asupra mecanismului de zăvorâre ( MZ ) al
dispozitivului de acţionare. Energia necesară acţionării contactului mobil ( cu o foarte mare viteză de
deplasare) se înmagazinează într-un set de resoarte care sunt armate manual sau cu un motor electric (M).

Fig. 11.14.
Schema electrică de principiu a unui întrerupător automat, în varianta cea mai complexă, este
prezentată în fig. 11.14 în care cu AC s-a marcat aparatul de conectare, cu linie întreruptă acţiunea
mecanică a RT , RU şi REM asupra mecanismului de zăvorâre, cu DA dispozitivul de acţionare, iar cu ED şi Ei,
electromagneţii cu care se asigură comanda de la distanţă a IA , cu ajutorul unor butoane de comandă ( BD,
Bi ).
Comanda manuală, de pe întrerupătorul automat a aparatului de conectare ( AC ), este posibilă prin
intermediul câte unui buton care acţionează direct asupra Mz .
Caracteristica de acţionare a unui întrerupător automat, fig.11.15. , rezultă din suprapunerea
caracteristicii releului termic cu cea a releului electromagnetic,
Releul termic ( RT ) are o caracteristică de acţionare dependentă de curent ( similară cu cea a unei
siguranţe fuzibile ), iar REM are o caracteristică de acţionare independentă , respectiv acţionează dacă :
I > Ip REM ( 11.4.)
unde Ip REM este valoarea la care a fost reglat să îşi atragă armătura mobilă.
In domeniul de acţionare al REM, RT nu acţionează deoarece are un timp de acţionare mai mare decât
cel al REM , fig.11.15.
Întrerupătoarele automate pot avea sau nu releu de minimă tensiune astfel :
cele destinate protejării motoarelor electrice au RU, pentru a asigura evitarea autopornirii ;
cele destinate protejării coloanelor electrice şi in special RED nu au RU , sau este blocat, deoarece
nu trebuie să se întrerupă calea de alimentare cu energie, la dispariţia protejat.
Întrerupătoarele automate se produc într-o gamă largă de variante care tensiunii şi eventuala ei
reapariţie, din motive ce nu sunt proprii elementului acoperă în primul rând gama de curenţi nominali de la
( 6-4000 ) A, precum şi diferite echipări cu relee şi dispozitive de acţionare.

99 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig.11.15
Releele termice cu care se echipează un IA are următoarele caracteristici:
 curent de serviciu, valoare ce parcurge elementul bimetal în regim normal de funcţionare;
 curent de reglaj (Ir) care ţine seama de suprasarcinile din circuit şi asigură următoarele cerinţe :
o la o valoare de 1,05 Ir a curentului de sarcină nu trebuie să acţioneze timp de două ore ,
pornit din starea iniţială rece ;
o la o valoare de 1,2 Ir , acţionarea se produce după 2 ore pornind din starea iniţială rece
o la o valoare de 1,6 Ir acţionarea se produce după cel mult 2 minute, pornind din starea
caldă;
o la o valoare de 6 Ir ( specific pornirii motoarelor electrice ) acţionarea se produce după (
2 ÷ 5 ) secunde .
Întrerupătoarele automate cele mai des utilizate sunt :
 Întrerupătoare automate USOL ( ISOL ) care acoperă gama de curenţi ( 100 – 800 )
A:
 Întrerupătoare automate OROMAX pentru ( 500 - 4000 )A şi care au o mare
capacitate de rupere , fiind utilizate pentru protecţia liniilor , transformatoarelor şi a
generatoarelor electrice .

100 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Contactoare cu relee .
Prin asocierea unui contactor electromagnetic cu relee termice sau electromagnetice , se obţine un
aparat de conectare de protecţie , dar care asigură doar parţial caracteristicile unui întrerupător automat . In
primul rând, contactorul cu relee nu este un aparat de conectare bistabil, aparatele de protecţie acţionând
asupra aparatului de conectare la nivelul schemei de comandă , fig.11.16. In al doilea rând, contactorul
electromagnetic fiind conceput pentru comanda unor receptoare, nu are capacitatea de rupere necesară
întreruperii unor curenţi de scurtcircuit . Din acest motiv, pentru a asigura cerinţele unei IA, se asociază
contactorul electromagnetic echipat numai cu relee termice cu o siguranţă fuzibilă tip MPR, fig.11.17 a,
contactorul cu relee asigurând conectările de regim normal şi de suprasarcină, în domeniul de acţionare al
RT, fig.11.17 b, iar siguranţa fuzibilă cu mare capacitate de rupere asigură ruperea curenţilor de scurtcircuit.

Fig.11.16.
Fig.11.16.

a) b)
Fig.11.17.

101 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


7.2.6. Aparate electrice de măsură .
Cunoaşterea de către personalul de conducere şi deservire operativă , precum şi de către
consumatorii de energie electrică a valorilor mărimilor electrice ce caracterizează regimul normal sau de
defect al unei reţele electrice este absolut necesară.
Mărimile de bază necesare în conducerea operativă şi controlul sarcinii sunt :
o tensiunea electrică în anumite puncte ale reţelei ;
o curentul electric ce străbate anumite elemente ale reţelei .
Prin interpretarea şi combinarea acestor mărimi se obţin valori ale altor mărimi
( puteri, impedanţe, defazaje, etc.)
Determinarea, ( măsurarea ) nemijlocită a acestor mărimi se asigură cu instrumente sau
echipamente de măsurare. Pe seama principiului de funcţionare, a cerinţelor ergonomice şi de design al
camerelor de comandă aceste instrumente şi echipamente de măsură sunt parcurse de curenţi cu valoare
limitată sau sunt expuse la tensiuni cu valoare redusă şi cu dimensiuni relativ mici .
De regulă, mărimile electrice de măsurat ( U, I ) nu sunt accesibile în camerele de comandă, sau au
valori mari, ce nu pot fi direct accesibile unui instrument de măsură.
Ca urmare, este necesar ca între instrumentele electrice de măsură amplasate în puncte sau
camere de comandă şi mărimile electrice de măsurat cu valori mari şi
existente în reţelele electrice ( interioare sau exterioare ) este necesar să se introducă aparate electrice de
măsură. Acestea au rolul de a modifica valorile reale ale mărimilor electrice, neaccesibile direct
instrumentelor electrice de măsură şi nici supravegherii directe ( la faţa locului ) la valori direct măsurabile şi
accesibile în puncte şi camere de comandă.
Ca urmare, se impune o condiţie axiomatică pentru un aparat electric de măsură , care în sens
figurativ ar însemna, să existe, dar să se comporte ca şi cum nu ar fi , iar în sens tehnic, " să nu introducă
erori ".
Aparatele electrice cu care se pot modifica valorile mărimilor electrice, tensiune şi curent, aşa cum
este cunoscut, sunt transformatoarele electrice [23].
Însă, transformatorul electric de forţă , fig.11.18, transformă valorile componentelor puterii, de la
U1 , I1 , în primar, la U2 , I2 , în secundar, cu condiţia conservării puterii tranzitate S.
S = U1 I1 = U2 I2 ( 11.5.)
Se poate considera că tensiunea U1, cu valori mari , poate fi măsurată prin intermediul tensiunii :
U2 = U1 I1 / I2 = U1 / k ( 11.6.)
unde k este raportul de transformare, însă , datorită căderilor mari de tensiune între U1 şi U2 , această
egalitate aproximativă nu este acceptată în domeniul măsurării unor mărimi electrice. Pentru a măsura
curentul electric, care în distribuţia la tensiune
constantă este specific fiecărui element al unei reţele sau receptor electric, măsurarea lui I2 prin intermediul
lui I1 este cu atât mai puţin posibilă.
Ca urmare, a fost necesar să se conceapă transformatoare electrice cu care să se reducă valorile
mărimilor electrice, tensiune şi curent, la valori direct accesibile instrumentelor de măsură, reducere
afectată, însă, de erori în limitele acceptate în domeniul măsurătorilor electrice, respectiv, acestea să aibă
clase de precizie similare cu ale instrumentelor de măsură.

Fig.11.18.
Ca urmare, a fost necesar să se conceapă transformatoare electrice cu care să se reducă valorile
mărimilor electrice, tensiune şi curent, la valori direct accesibile instrumentelor de măsură, reducere

102 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


afectată, însă, de erori în limitele acceptate în domeniul măsurătorilor electrice, respectiv, acestea să aibă
clase de precizie similare cu ale instrumentelor de măsură.

Transformatorul de măsură de tensiune

Acest transformator, în principiu, este similar cu un transformator de forţă, fiind expus, în primar, la
tensiunea reţelei, însă în secundar nu are ca sarcină receptori propriu-zişi, ci instrumente de măsură a
tensiunii ( numite tip voltmetru) .
Pe seama schemei electrice echivalente tip cuadripol (T), fig.11.19, şi a cerinţelor de calitate privind
valoarea tensiunilor U2V1 , U2V2 , în raport cu tensiunile de care sunt determinate ( U1 , U2 ) rezultă :
U2V = U1 - ( z1TT ( I1TT + IμTT ) + z2TT I2TT ) ( 11.7.)
Pentru ca U2V să reproducă cât mai exact valoarea tensiunii U1 , este necesar ca :
z1TT ( I1TT + IμTT ) + z2TT I2TT = 0 ( 11.11.)
ceea ce impune ca :
o I2TT să aibă valori cât mai mici, respectiv impedanţele de intrare ale instrumentelor de
măsură să fie cât mai mari având în vedere că acestea se conectează în paralel
o IμTT să aibă valori cât mai mici, deci zμTT să fie cât mai mare ;
o z1TT , z2TT - să aibă valori cât mai mici .
Din aceste condiţii rezultă că asigurarea unei anumite clase de precizie pentru un transformator de
măsură de tensiune ( TT) , depinde de doi factori :
 caracteristicile proprii ale TT, ( z1TT , z2TT, foarte mici şi zμTT foarte mari) ;
 caracteristicile instrumentelor electrice de măsură conectate în secundar, respectiv,
valoarea echivalentă a impedanţei de sarcină zSTT . Practic STT, va funcţiona la o anumită
clasă de precizie , în funcţie de valoarea impedanţei de sarcină, impunându-se condiţia :
0,25 zCP < zSTT < zCP ( 11.9.)
unde zCP este impedanţa corespunzătoare unei anumite clase de precizie.

Fig.11.19.

Particularităţi în exploatarea TT .

Fiind un transformator electric special, respectiv cu o putere nominală foarte mică ( de ordinul VA ) ,
sunt necesare unele restricţii în exploatarea acestuia :
menţinerea unui regim de încărcare care să tindă către funcţionarea în gol, pentru a
asigura, pe de o parte funcţionarea într-o anumită clasă de precizie, iar pe de altă parte, evitarea
distrugerii datorită suprasolicitărilor termice ;
evitarea producerii unui scurtcircuit în secundar, care ar echivala practic cu distrugerea
instantanee a acestuia .
Valoarea tensiunii din secundarul transformatoarelor de măsură de tensiune este de 100 V,
indiferent de valoarea tensiunii nominale din primar, ceea ce permite utilizarea unei game restrânse de
instrumente de măsură. Evident,în funcţie de raportul de transformare al TT, scala instrumentului de măsură
se marcheză corespunzător.

103 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Transformatorul de măsură de curent
Acest transformator, trebuie să asigure modificarea (reducerea) valorii unui curent (din primarul său)
la valori direct accesibile instrumentelor de măsură în următoarele condiţii :
valoarea curentului din primarul său (I1 ) , fig.11.18. nu este determinată de valoarea
curentului din secundarul său ( I2TC ) ;
valoarea curentului din secundar, ( I2TC ), nu trebuie să depindă de valoarea impedanţei
instrumentelor de măsură conectate în serie ( pentru a fi parcurse de aceeaşi valoare a curentului ) ;
impedanţa echivalentă a transformatorului de măsură de tensiune (TC), montat în serie pe
un element al reţelei electrice trebuie să fie practic nulă pentru a nu modifica valoarea curentului pe care
trebuie să-l transforme în scopul măsurării acestuia ;
primarul TC, nu este conectat la una din tensiunile reţelei electrice, respectiv, fiind conectat
în serie, pe el rezultă o cădere de tensiune ΔUTC = zTCI1.
fiind un transformator coborâtor de curent, rezultă că este simultan şi ridicător de tensiune,
conform ( 11.5.), valabilă pentru orice tip de transformator.
Pe seama acestor condiţii şi a schemei echivalente ( cuadripol T ) fig. 11.20 rezultă că parametrii
echivalenţi ai unui TC trebuie să îndeplinească, la rândul lor, anumite condiţii .
In valori raportate la primarul TC :
I1 = I2TC + IμTC = ct ( 11.10.)
însă cu menţiunea că indiferent de valorile lui I2TC , I1 are aceeaşi valoare determinată de zsarc. (fig.11.11.),
şi ca urmare, dacă TC este în gol :
I1 = IμTC ( 11.11.)
dar nu în sensul cunoscut la celelalte transformatoare, respectiv I1 va avea o valoare mică, egală cu IμTC , ci
în sensul că tot curentul I1 , cu valori determinate de zsarcină, fig.11.18, devine curent de magnetizare, ceea
ce determină o suprasaturare magnetică a circuitului magnetic, al TC, echivalentă cu distrugerea acestuia .
Din acest motiv, în exploatarea TC trebuie exclusă rămânerea în gol a secundarului acestuia .

Fig.11.20.
Din egalitatea :
z 'TC I1 = IμTC zμTC = I2TC ( z2TC + zSTC ) (11.11.)
rezultă :
I2 = I 1 (11.13.)

Deci pentru ca I2 = I1 este necesar ca :


z2TC + zSTC = 0 (11.14.)

104 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


iar din (11.10.) este necesar ca :

IμTC = 0 zμTC →∞ (11.15.)


Din expresia impedanţei echivalente a TC :
Z (Z Z )
zTC = z1TC + Z TC  Z2 TC  ZsTC ) (11.16.)
TC 2 TC sTC
rezultă şi pentru
z1TC ≈ 0 (11.17.)
Deci pe lângă parametrii de calitate ai transformatorului de măsură de curent ( z1TC , z2TC = 0 , zμTC
≈∞ ) , pentru o transformare cât mai exactă a curentului din primar, este necesar ca instrumentele de
măsură montate în serie, în secundarul unui TC să aibă impedanţe de intrare cât mai mici (să fie tip amper ).
Ca urmare, şi în cazul TC , fiecărei clase de precizie îi este specifică o anumită impedanţă
( ZCP ), respectiv condiţia ( 11.9.) pentru încadrarea în respectiva clasă de precizie

Particularităţi în exploatare .

aşa cum s-a demonstrat , este exclusă rămânerea în gol a secundarului unui TC ; această
eventualitate este cu mult mai posibilă în cazul TC, decât , de exemplu, în cazul TT, deoarece în
secundarul TC, distribuţia fiind în serie, înlocuirea unui instrument echivalează cu întreruperea circuitului.
Pentru a se evita această eventualitate, TC de interior ( uşor accesibile ) sunt prevăzute cu
posibilitatea scurtcircuitării secundarului, înainte de a se interveni în circuitul alimentat de acesta .
Deoarece, zSTC = 0, regimul de scurtcircuit al unui TC, nu determină o suprasolicitare termică
semnificativă a acestuia.
In cazul TC, montate în exterior sau în locuri greu accesibile se recurge la blocuri de încercare Bi,
fig.11.21, care permit scurtcircuitarea secundarului, când se intervine la instrumentele de măsură.
corelarea permanentă a clasei de precizie a instrumentelor de măsură cu clasa de precizie a TC ,
care depinde de valoarea impedanţei sale de sarcină.
la rămânerea în gol a secundarului TC, la bornele acestuia se regăseşte tensiunea , fig.11.21, :
U2 0 = k ΔUTC = I1 / I2TC ΔUTC (11.18.)
care poate avea valori de ordinul zecilor de volţi, devenind periculoasă, ( în condiţiile în care , în regim
normal este practic nulă, ceea ce permite intervenţia directă şi fără riscuri a personalului de întreţinere) .
Această tensiune (11.18.), este cu atât mai mare cu cât curentul nominal al secundarului este mai
mic ( raport de transformare mai mare ).
curentul nominal al secundarului transformatoarelor de măsură de curent este de regulă 5A ; în
cazul unor circuite mai lungi în secundar se aleg TC cu 1A ,dar care au dezavantajul menţionat mai sus.

Fig.11.21.

7.2.7. Aparate electrice pentru control şi observare .

În scopul asigurării exploatării unei reţele electrice, considerată ca element primar, sunt necesare
activităţi de control şi observare a acesteia. Aceste activităţi se realizează atât cu aparate electrice montate
direct în circuitele primare , cât şi cu o serie de scheme electrice de control semnalizare, automatizare,
măsură, denumite ca secundare, în sensul că nu fac parte din reţeaua electrică primară, dar asigură buna
exploatare a acesteia.

105 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Din punct de vedere a rolului funcţional, aceste aparate electrice se pot grupa astfel :
a) - aparate electrice de control, care permit darea unei comenzi, manuale sau automată care ,
urmărind valoarea unei anumite mărimi, transmit o comandă la depăşirea unei valori de prag de către
aceasta ;
b) - aparate electrice de execuţie, care realizează legătura între o schemă secundară expusă la
curenţi de valori mici, şi un circuit de execuţie ( acţionarea unui aparat electric de conectare sau protecţie ).
In unele situaţii au caracter de servomecanisme;
c) - aparate electrice de amplificare, care permit multiplicarea unei informaţii ( poziţia unui
aparat electric ) sau a unei comenzi ;
d) - aparate electrice de semnalizare şi avertizare ;
e) - instrumente electrice de măsură .

a) Aparate electrice de control


 butoane de comandă se folosesc pentru comanda manuală a unor aparate electrice de
conectare,. Reprezentativ este butonul dublu de pornit (P), oprit (O) adecvat comenzii
contactoarelor electromagnetice, care sunt fără reţinere, respectiv comanda este scurtă, egală cu
durata menţinerii în poziţia apăsat. Pentru comenzi permanente se folosesc butoanele cu reţinere
eventual şi cu lampă inclusă care să " memoreze " ultima comandă efectuată .
 chei de comandă , se folosesc pentru transmiterea de comenzi complexe, specifice
întrerupătoarelor automate, având avantajul memorării ultimei comenzi şi a unui numărului mare
de contacte. Pentru o cheie de comandă ( asemănătoare constructiv cu un întrerupător cu came ),
se elaborează şi diagrama de comandă ce redă dependenţa dintre poziţia mânerului de acţionare
şi poziţia contactelor. Unele chei de comandă au inclusă o lampă de semnalizare cu mânerul de
acţionare .
 microîntrerupătoare, limitatoare de cursă , se folosesc pentru închiderea şi deschiderea unor
circuite ( cu scopul de comandă a unui aparat de execuţie) când este depăşită limită a unei
coordonate ( distanţe ).
Contactul mobil al unui microîntrerupător, este acţionat de un mecanism cu resort sau lamelă
elastică, acţionată direct sau cu elemente cinematice ( rolă, pârghie, bilă ).
 relee electrice , fac parte din categoria aparatelor cu caracteristică discontinuă ( tip releu ) ,
deoarece variaţia mărimii electrice de intrare determină doar o variaţie în salt a mărimii de ieşire (
totul sau nimic ) Fig. 11.22.

Fig 11.22.

Valoarea mărimii de intrare pentru care se produce acţionarea ( pornirea releului ) xip este mai mare
decât valoarea lui xi , pentru care are loc revenirea xir în starea neacţionat .
Datorită gamei foarte largi de relee electrice, este necesară o grupare a lor astfel :
 după natura mărimii de intrare
- de tensiune
- de curent
- de putere
- de timp .
 după caracterul mărimii de intrare
- de curent continuu
- de curent alternativ

106 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


 după caracteristica de acţionare
- dependente de curent
- independente de curent
Cu excepţia releului termic cu bimetal, la care contactul mobil este acţionat de săgeata determinată
de temperatura la care este încălzit un element bimetal de care căldură produsă de curentul supravegheat,
celelalte relee electrice au o funcţionare asemănătoare cu a unui contactor electromagnetic.
Ca urmare, releul de curent cu bimetal va avea o caracteristică de acţionare dependentă de curent,
asemănătoare cu a unei siguranţe fuzibile,, iar cele a căror acţionare este determinată de forţa
electromagnetică, vor avea o caracteristică de acţionare independentă, de tipul, totul sau nimic , fig.11.22.
Releele de tensiune, au bobina de acţionare de tip volt, dar sunt acţionate tot de o forţă
electromagnetică determinată de un curent, strict determinat de valoarea tensiunii ce se aplică bobinei
releului.
Releele de curent au bobina de acţionare tip amper, montându-se în serie, pentru a fi expuse
curentului, mărime de intrare ce determină acţionarea.
Releele electrice de timp, au ca mărime de intrare un curent sau o tensiune sau combinaţii ale
acestora, iar acţionarea contactelor lor se produce cu o anumită întârziere ( temporizare ). Acestea sunt de
regulă, relee intermediare necesare în asigurarea selectivităţii acţionării unor aparate electrice de conectare
de protecţie sau a desensibilizării faţă de anumite perturbaţii ( şocuri de sarcină).

b) Aparate electrice de execuţie .


 electromagneţi de acţionare , sunt folosiţi în scheme secundare de comandă ,
semnalizare, ca elemente de acţionare în scopul transmiterii unei comenzi manuale, sau a
amplificării unei mărimi de comandă ( servomecanism ).
În acest caz, curentul suportat de bobina electromagnetului (element de comandă ) este mult mai
mic decât cel suportat de contactele electromagnetului(element comandat ).
O formă specială de realizare a electromagneţilor, o reprezintă electroventilele, utilizate în controlul
unor circuite parcurse de fluide sau de gaze.

c) Aparate electrice de amplificare; pe lângă amplificarea curentului (sau a puterii ) de


comandă ( în cazul servomecanismelor ) este necesară şi multiplicarea unor informaţii sau comenzi. Este
cazul folosirii unor relee intermediare care au mai multe perechi de contacte ce permit multiplicarea poziţiei
unui aparat electric de conectare, fig.11.23.a, sau a unei comenzi, fig.11.23. b.

d) Aparate electrice de semnalizare şi avertizare .


 lămpi de semnalizare, utilizate pentru semnalizarea optică a poziţiei unor aparate electrice de
conectare, acţionarea unor aparate electrice de protecţie, etc.
 hupe de semnalizare , folosite pentru avertizarea acustică a unor regimuri anormale sau de
defect. In urma avertizării acustice, generale, operatorul uman va identifica semnalizarea optică
locală realizată cu lămpi de semnalizare.

Fig.11.23.
Fig. 11.23.

 indicatoare de poziţie , se folosesc pentru semnalizarea poziţiei aparatelor electrice de conectare


cu două stări. Este cazul separatoarelor electrice , care fiind comandate numai manual, au doar
două stări corespunzătoare poziţiei închis sau deschis a contactului mobil.

107 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Întrerupătoarele automate se pot afla în aceeaşi poziţie ( de ex. deschis ) ca urmare a două tipuri
de comenzi : manuală ( deconectat manual ) sau automată ( deconectat automat),fiind necesară
semnalizarea distinctă a fiecărei stări .
Indicatorul de poziţie , fig.11.24.a, are două bobine, care acţionează fiecare o aceeaşi lamelă
indicatoare : una dintre ele o menţine permanent într-o poziţie, iar cealaltă într-o poziţie perpendiculară pe
prima, fig. 11.24.b. Când nici o bobină nu este sub tensiune lamela indicatoare se poziţionează la 450 , fig.
11.24.c.

Fig. 11.24

e) Instrumente electrice de măsură , folosite la măsurarea nemijlocită a mărimilor electrice,


direct sau prin intermediul aparatelor electrice de măsură ( transformatoare electrice de măsură ).

108 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


8. DIMENSIONAREA REŢELELOR ŞI INSTALAŢIILOR
ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE

Elementele componente ale unei reţele electrice de joasă tensiune (RE-JT) sunt supuse în timpul
funcţionării la solicitările menţionate în cap.10. Prin dimensionare se urmăreşte alegerea şi verificarea
fiecărui element component al RE-JT astfel încât, caracteristicile sale (cap. 11) să permită asigurarea
cerinţelor privind :
 stabilitatea termică şi dinamică a elementelor RE-JT, parcurse de curenţii de sarcină;
 corelarea nivelului de izolaţie cu treapta de tensiune;
 parametrii de calitate ai energiei electrice, în punctul de delimitare cu abonatul şi la fiecare
receptor în parte;
 rentabilitatea tranzitului de energie electrică.
În funcţie de natura elementului RE-JT dimensionarea se face, pe lângă o serie de cerinţe comune şi
pe seama unor cerinţe specifice.
Aşa cum s-a arătat, o reţea electrică este în primul rând, o cale de curent care asigură tranzitul
energiei electrice de la sursă la consumator (receptor). Din acest punct de vedere liniile electrice ale RE
reprezintă calea propriu-zisă de curent. Aparatele electrice, pe lângă rolul funcţional bine definit reprezintă
şi o cale de curent fiind parcurse, în regim normal sau de defect, de aceeaşi curenţi ca şi liniile electrice pe
care se montează.
Deci, fiecare element al unei RE va fi dimensionat, în primul rând, să suporte solicitările determinate
de curenţii de regim normal sau de defect, din cerinţa de a se asigura stabilitatea lor termică şi dinamică
(mecanică), precum şi corelarea nivelului de izolaţie cu treapta de tensiune.
Cerinţa privind asigurarea parametrilor de calitate se asigură în mod diferenţiat pentru elementele
RE-JT. Astfel, pentru liniile electrice este necesară verificarea încadrării pierderilor de tensiune în limitele
admise. Aparatele electrice de conectare şi de conectare şi protecţie au o influență deosebită asupra
continuităţii în alimentare, prin asigurarea unor conectări/deconectări selective şi în anumite intervale de
timp. Evident, intervalele de timp sunt impuse pe de o parte de asigurarea stabilităţii termice în regim de
scurtă durată (td) (10.88 – 10.95), iar pe de altă parte de transformarea unei întreruperi în alimentare,
eventual, într-un gol de tensiune.
Cerinţa privind rentabilitatea tranzitului de energie electrică se referă în principal la liniile electrice şi
la transformatoarele electrice de putere, elemente ale reţelei cu valori semnificative ale parametrilor electrici
(R,X).
Din cele de mai sus rezultă că dimensionarea unui element al RE se face în două etape :
prima, de alegere, când se stabilesc caracteristicile nominale ale elementului astfel încât acestuia
să i se asigure o funcţionare stabilă în regim normal;
a doua, de verificare, când se stabilesc eventual noi valori pentru caracteristicile rezultate în urma
alegerii, precum şi valori pentru alte caracteristici în funcţie de natura elementului (linie electrică, aparat
electric, etc.) sau se intervine asupra configuraţiei reţelei (mai multe căi de curent în paralel, schemă
electrică de distribuţie, etc.).
Se impune precizarea, pentru aparatele electrice, că acestea se montează (în tablourile electrice) în
RE în funcţie de tipul schemei electrice a acesteia, iar solicitările la care sunt supuse sunt determinate şi de
tipul schemei respectiv, de circulaţiile de curenţi ce se stabilesc în cazul trecerii pe o configuraţie ce permite
asigurarea rezervei în alimentare.

8.1. DIMENSIONAREA CONDUCTOARELOR ŞI CABLURILOR.

Din punct de vedere a modului de determinare a puterii de calcul există două situaţii distincte :
 când elementul reţelei electrice este parcurs de curentul unui singur receptor, fiind definit circuit
electric respectiv, când se asigură alimentarea de la un tablou electric secundar (TS). Circuitele de
iluminat şi prize reprezintă o excepţie;
 când elementul reţelei este parcurs de curenţii mai multor receptori, fiind definit coloană electrică,
care realizează legătura între tablourile electrice ale reţelei.
În urma dimensionării unui conductor sau cablu rezultă, pentru acesta, o anumită valoare a secţiunii
părţii sale active (calea de curent).

109 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


8.1.1. Alegerea secţiunii conductoarelor şi cablurilor
Se face pe seama puterii de calcul care se determină în funcţie de natura elementului reţelei
electrice.
A. Alegerea secţiunii circuitelor electrice.
A-l. - de iluminat şi prize.
Pentru circuitele de iluminat şi prize din clădiri civile ,dacă se respectă încărcarea recomandată,
atunci, valorile secţiunii conductoarelor şi cablurilor sunt cele indicate în tab. 10.2.-10.4.
Dacă încărcarea circuitelor este diferită atunci, se calculează valoarea curentului corespunzătoare
încărcării reale, pentru faza cea mai încărcată :
n

PC  PLLi (12.1.)
1
unde : - n - numărul de corpuri de iluminat, locuri de lampă, montate pe un circuit
- PLLI - puterea instalată a unui corp de iluminat (loc de lampă), iar curentul de calcul va fi
IC=PC / 220V [A] (12.2.)
Pentru circuitele monofazate de prize, datorită caracterului aleator al receptorilor, se recomandă
respectarea numărului de prize alimentate de pe un circuit, pentru care secţiunea conductoarelor are valori
ce permit executarea relativ uşoară a instalaţiei electrice interioare.
A-2-de forţă.
Pentru circuitele de forţă puterea de calcul se determină aşa cum s-a arătat.
B. Alegerea secţiunii coloanelor electrice.
B-1- de iluminat şi prize.
Pentru coloanele electrice din clădirile civile , dacă se respectă încărcarea recomandată, valorile
secţiunilor sunt cele din tab.10.3-10.4, iar dacă încărcarea este diferită se calculează încărcarea reală pentru
faza cea mai încărcată, a coloanei respective, ţinând cont de coeficientul de simultaneitate.

B-2- de forţă.
Pentru coloanele schemelor electrice ce alimentează receptori de forţă puterea de calcul se determină aşa
cum s-a prezentat în [2].
Cunoscând valoarea puterilor de calcul, Pc sau Ic, pentru un circuit sau coloană, alegerea secţiunii,
din condiţia de asigurare a stabilităţii termice a căii de curent ,se face ţinând cont şi de condiţiile concrete în
care vor funcţiona acestea. Producătorul conductoarelor sau cablurilor indică o valoare admisibilă a
curentului, (Iad), pentru o anumit secţiune, corespunzător unor condiţii, de regulă, de temperatură şi în
funcţie de natura izolaţiei.
Pentru circuitele şi coloanele care se montează în interior curentul admisibil (Iad) al producătorului se
corectează astfel [6]:

I’ad = Iad xk (12.3.)


unde : - k1 - coeficient de corecţie după temperatura mediului ambiant;
-Iad - curentul admisibil al unei secţiuni în regim permanent, pentru temperatura mediului ambiant de
+25°C, în funcţie de natura izolaţiei şi numărul de conductoare montate într-un tub de protecţie.
Condiţia de alegere este :

Ic Iad (12.4.)
unde : -Ic este curentul de calcul al coloanei sau circuitului electric, atât din schemele de iluminat şi prize
cât şi de forţă.
Pentru conductoarele şi cablurile montate în exterior curentul admisibil (Iad) al producătorului se
corectează în funcţie de condiţiile de pozare - în aer ;în subteran. La pozarea în aer curentul admisibil se
corectează astfel:
Iad=Iadxk1xk2 (12.5.)
unde : - k1- coeficient de corecţie în funcţie de modul de pozare în aer (pe pereţi, grătare, stelaje);
- k2 - coeficient de corecţie în funcţie de temperatura mediului ambiant (la3O0C k2 = l). În cazul
pozării în pământ:

Iad=Iadxk1xk2xk3 (12.5’.)
unde : - k1 - coeficient de corecţie în funcţie de rezistenţa termică a solului;

110 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


- k2 - coeficient de corecţie în funcţie de numărul cablurilor pozate direct în pământ;
- k3 - coeficient de corecţie în funcţie de temperatura solului. Secţiunea conductorului sau cablului
care satisface cerinţa de alegere (12.4) este cea pentru care i se asigură acestuia stabilitatea termică în
regim de lungă durată.

8.1.2. Verificarea secţiunii conductoarelor şi cablurilor.

Secţiunea aleasă din cerinţa de asigurare a stabilităţii termice a acesteia în regim normal ( de lungă
durată) se verifică şi din punct de vedere a celorlalte cerinţe enunţate anterior.
Pentru circuitele electrice ce alimentează motoare electrice o primă verificare constă în determinarea
densităţii de curent la pornire :

Dp = Ip/S (12.6.)
unde : - Ip - curentul de pornire, determinat în funcţie de condiţiile de pornire :
- Ip = (6-8) In - pornire directă;
- Ip = 2,7 In - pornire cu comutator stea triunghi (12.7.)
- Ip = 1,6 In - pornire cu reostat de pornire.
- S - secţiunea rezultată în urma alegerii.
Verificarea secţiunii din punct de vedere a stabilităţii termice în regim de scurtă durată se face prin
corelarea curentului admisibil al acesteia cu cel nominal al fuzibilului siguranţei ce o protejează .
Inf 3Iad (12.8)
sau al curentului de reglaj al releului electromagnetic al întrerupătorului automat:
Ir  4,5Iad (12.9.)
Aşa cum s-a precizat, conductoarele şi cablurile (căii de curent) trebuie să fie astfel dimensionate
încât să asigure parametrii de calitate ai energiei electrice, atât în punctul de delimitare cu abonatul, cât şi la
fiecare receptor în parte.
Parametrul de calitate care este determinat în mod direct de secţiunea căilor de curent ale unei
reţele electrice este pierderea admisibilă de tensiune.

A. Pierderi admisibile de tensiune.


Un receptor electric funcţionează în condiţii normale dacă tensiunea la bornele sale este cea nominală
sau se înscrie în limitele admise de producător. Între sursă (de regulă, secundarul postului de transformare)
şi fiecare receptor în parte respectiv, pe reţeaua electrică de distribuţie şi alimentare, fig.12.12, datorită
circulaţiei de curenţi şi a parametrilor electrici (R,X) ai elementelor reţelei rezultă o cădere de tensiune ΔU,
care, vectorial, are expresia, fig. 12.1 :
U=Usursă-Ureceptor (12.10.)
Valorile admise ale modulului căderii de tensiune în regim normal sunt :
 pentru receptorii de iluminat - 8 %;
 pentru receptorii de forţă ( motoare electrice) - 10 %;
 pentru receptorii de forţă aflaţi în regim normal de funcţionare, dar în timpul regimului de
pornire al unui motor electric (alimentat pe o cale comună cu cele aflate în regim normal)
- 12 %.
Calculul modulului căderii de tensiune depinde de tipul reţelei electrice respectiv, de regimul de
încărcare al acesteia.
Admiţând că reţeaua electrică este echilibrată, căderile de tensiune într-un sistem
electric trifazat pot reprezenta :
 un sistem electric trifazat simetric, dacă sistemul de curenţi trifazaţi de sarcină este simetric;
 un sistem electric trifazat nesimetric, dacă sistemul de curenţi trifazaţi de sarcină este nesimetric. În
acest caz, se va calcula căderea de tensiune pe faza cea mai încărcată.

111 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig.12.1.

A.1 Calculul pierderilor de tensiune în reţele electrice încărcate simetric.


A.1.1- cu o sarcină concentrată la capăt.
În fig. 12.2. se prezintă schema electrică corespunzătoare acestui caz.
Adoptând ca referinţă tensiunea de fază la receptor, Ur, fig.12.2.b, rezultă:

(12.11)
respectiv:

deoarece în reţele încărcate simetric (pentru alimentarea receptorilor trifazaţi de forţă) curentul pe nul este
zero :

(12.12)
iar conductorul de nul nici nu există.
Diagrama fazorială corespunzătoare fig.12.2.b. este prezentată în fig.12.3.a., unde s-a considerat RE
prin impedanţa: Z=R+jX iar impedanţa sarcini,fig.l2.3.b.:

(12.13.)
Modulul căderii de tensiune ,ΔU, conform fig.l2.3.b, este segmentul uw, adoptând ca referinţă
tensiunea la receptor. Rezultă:

(12.14.)
Determinarea analitică a valorii acestui modul este posibilă, dar dificil de efectuat. Deoarece,
corespunzător valorilor admise ale căderilor de tensiune unghiul δ , dintre U şi Ur ,are valori foarte

mici,(2÷4)0 electrice, se admite aproximarea uv  uw.


Ca urmare, valoarea modulului căderii de tensiune se determină ca proiecţia componentelor acesteia
pe direcţia axei de referinţă (Ur). Această valoare este definită în literatura de specialitate drept pierdere de
tensiune, iar modulul căderilor de tensiune se vor calcula ca pierderi de tensiune.
Rezultă, pentru pierderea de tensiune pe faza unei reţele electrice trifazate simetrice, expresia analitică:

(12.15.)
Deoarece în practică se operează cu puterile trifazate, iar verificările se efectuează cu valorile
procentuale, expresia (12.15) se poate transforma astfel:

(12.16.
respectiv:

112 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


(12.17.)
unde: -P şi Q sunt puterile trifazate, activă şi reactivă, absorbite de sarcina concentrată la capăt.

Fig.12.2.

A.1. 2. - cu două sarcini concentrate .

Schema electrică monofilară corespunzătoare acestui caz se prezintă în fig.12.4; se adoptă ca


referinţă tensiunea la receptorul cel mai defavorizat (Ur) şi rezultă diagrama fazorială din fig.12.5.
În fig.12.4, cu i1 şi i2 s-au notat curenţii celor două sarcini concentrate, iar φ1 şi φ2 reprezintă
defazajul dintre aceşti curenţi şi tensiunile care îi determină, U1 şi U2; cu r şi x s-au notat parametrii unui
tronson al reţelei.
Curenţii pe tronsoanele reţelei ,care determină căderile de tensiune, determinaţi de cei de sarcină
sunt, fig.12.5:
I 2  i2 I 1  i 1  i 2 (12.18.)
Pentru a calcula pierderea de tensiune între U1 şi U2 , ca sumă a pierderilor de tensiune
corespunzătoare căderilor de tensiune :
U 12  I 2 ( r2  j x 2 )
U 01  I1 ( r1  j x1 ) (12.19.)
şi adoptând ca referinţă pe U2 , sunt necesare următoarele aproximări :
 proiecţia fazorului r1I1 pe direcţia lui U2 se aproximează cu r1I1cosφ1 , deşi unghiul real nu este φ1 ci
unghiul dintre I1
 şi U2 .

113 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


 în mod similar proiecţia fazorului x1I1 pe direcţia lui U2 se aproximează cu x1I1sinφ1.
Ca urmare, pierderea de tensiune în reţele electrice trifazate încărcate simetric cu două sarcini
concentrate are expresia analitică :
U  r1 I 1 cos  1  r2 I 2 cos  2  x1 I 1 sin  1  x 2 I 2 sin  2 (12.20)
În cazul mai multor sarcini concentrate este admisă aceeaşi aproximaţie, deoarece eroarea de unghi
cumulată nu depăşeşte valoarea unghiului δ menţionată mai sus.
Deoarece în practică se cunosc valorile curenţilor absorbiţi de sarcini (i1, i2....in) expresia (12.20) se
poate transforma, ţinând cont de (9.18) şi notând :
R1  r1
R2  r1  r2 (12.21.)
R i  r  r2  ........ri
X 1  x1
X 2  x1  x 2
X i  x1  x 2  .......xi
care reprezintă rezistenţa respectiv, reactanţa de la sursă până la sarcina concentrată astfel:
U  R1 i1 cos  1  R2 i2 cos  2  ....Ri ii cos  i  X 1 i1 sin  1  X 2 i 2 sin  2  ... X i ii sin  i (12.22.)
iar dacă se operează cu puterile trifazate ale sarcinilor (pi,qi):

U % 
( R i p i  X i qi )
100 [%] (12.23.)
U2

A.2. Calculul pierderilor de tensiune în reţele electrice trifazate încărcate nesimetric.

Reţelele electrice trifazate care alimentează şi receptori monofazaţi (corpuri de iluminat şi prize), pe de
o parte ,au conductor de nul iar ,pe de altă parte, pe acesta circulă un curent determinat de rezultanta
sumei vectoriale, fig.12.2.,:

(12.24.)
Căderea totală de tensiune pentru o fază va avea două componente :

(12.25.)
unde:
 UFRST este căderea de tensiune pe conductorul de fază şi care se calculează aşa cum s-a
arătat anterior ;
 UN=IN(RN+jXN) – este căderea de tensiune pe conductorul de nul care, în principiu, se
calculează similar cu cea de pe conductorul de fază , dacă se cunosc valorile curentului IN.
Deoarece căderea de tensiune totală este suma a două mărimi vectoriale, este dificilă determinarea
valorii modulului acesteia şi a valorii procentuale necesare verificărilor.
Totodată, căderile de tensiune pentru cele trei faze sunt diferite din două cauze :
 pe de o parte, curenţii pe faze sunt diferiţi:
 pe de altă parte, căderea de tensiune pe nul este unică, iar căderile de tensiune pe
conductoare de faze formează un sistem electric trifazat,fîg.l2.6.
Pentru calculele de verificare este necesar să se determine modulul căderii de tensiune totală pentru
circuitul de fază cel mai încărcat.

114 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig.12.3.

Fig.12.4.
Analitic se demonstrează că, rezultanta sumei vectoriale a vectorilor ce formează un sistem trifazat
are defazajul (direcţia şi sensul) mai mic în raport cu vectorul cel mai mare dintre cei trei şi ca urmare,
valoarea cea mai mare a căderilor de tensiune (12.25) se va înregistra pe faza cea mai încărcată. Deoarece
calculul analitic riguros este laborios, în continuare se vor determina căderile de tensiune totale pentru un
sistem electric trifazat nesimetric (cu patru conductoare) cu următoarele caracteristici particulare :
 curentul este cel mai mare pe faza R;
 sarcina are acelaşi caracter pe fiecare fază, nesimetria fiind determinată de inegalitatea modulelor
impedanţelor de sarcină;
 se neglijează reactanţa liniilor în raport cu rezistenţa (admisă în reţele electrice de joasă tensiune);
 sistemul de tensiuni este practic simetric. În aceste condiţii particulare diagrama fazorială a
curenţilor este cea din fig.12.7, iar curentul pe conductorul de nul are expresia :

(12.26.)

115 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig. 12.5.

Fig.12.6. Fig.12.7.

Adoptând ca referinţă pe IR şi înlocuind valorile curenţilor Is şi IT cu valoarea lor medie :

rezultă:

unde IR/IR este vectorul unitar de referinţă, coliniar cu IR. Din:

(12.27.)

116 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Ca urmare, în cazul particular considerat (curentul pe nul este în faza cu cel de pe faza cea mai
încărcată, ceea ce permite determinarea căderii de tensiune totale pentru faza R ca sumă algebrică a celor
două componente (12.25) ), pierderea de tensiune va fi :

(12.28)
Determinarea pierderii de tensiune totale în mod similar şi pe celelalte două faze nu este corectă
deoarece cele două componente ale acesteia nu mai sunt coliniare (sunt defazate cu ± 2/3).
Cazuri particulare
Deoarece în practică se întâlnesc racorduri (derivaţii) mono sau bifazate, de la o reţea electrică
trifazată cu patru conductoare, în continuare se vor determina pierderile de tensiune pentru circuitul de fază
cel mai încărcat prin particularizarea expresiei (12.28):
- racordul monofazat, fig. 12.8 .a, pentru notaţiile din figură, rezultă:
U T  r f I T  rN I T  2rI (12.29.)
dacă se consideră : r f  rN  r
- racordul bifazat, fig.12.8.b, :

 I 0
U T  U S  r f I  rN  I    1,5rI (12.30.)
 2 
pentru că , în acest caz , rf =rN.
Verificarea căilor de curent (secţiunii conductoarelor şi cablurilor) în regim normal de funcţionare se
finalizează prin controlul inegalităţii:
U Total  U admisibil (12.31.)

unde :
 ΔUTotal este pierderea de tensiune între receptorul cel mai depărtat, din punct de vedere electric
şi sursă, calculată aşa cum s-a arătat mai sus;
 ΔUadmisibil este pierderea de tensiune admisibilă a receptorului, cu valorile menţionate anterior.

Fig.12.8.

117 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Acesta este însă cazul consumatorilor care au sursă (post de transformare) propriu. În cazul
consumatorilor racordaţi la reţeaua de distribuţie de joasă tensiune valorile admise de receptori rămân
aceleaşi însă ΔUTotal are două componente, fig.12.9 :
 una pe reţeaua furnizorului ΔUfurnizor ;
 una pe reţeaua consumatorului U consumator(până la fiecare receptor în parte).
Prin reglementări tehnice s-a stabilit pentru U furnizor = 5% şi ca urmare, pentru U consumator rezultă
diferenţele în raport cu valorile admise de receptori (3%-receptori de iluminat şi prize ; 5% receptori de
forţă).
Pierderile de tensiune în regim de pornire, în principiu se calculează ca mai sus, însă cu valorile
corespunzătoare ale curenţilor de circulaţie, respectiv :
- pentru circuite :
Ip=kp.Imotor (12.32)
pentru coloane :
( n 1)
Ip=Ipmax+ I C (12.33)
unde :
- kp - coeficient de pornire ;
- Ipmax - curentul de pornire al celui mai mare motor alimentat prin coloana respectivă;
- (n-i) - curentul de calcul pentru cei (n-1) receptori ce funcţionează în regim normal şi sunt
alimentaţi prin aceeaşi coloană.

Fig.12.9.
Dacă pierderile de tensiune astfel calculate nu se înscriu în limitele admisibile atunci, sunt posibile
următoarele soluţii:
 menţinerea secţiunilor, dar adoptarea, dacă este posibil, a altei scheme electrice (de ex.
radial - arborescentă în loc de magistrală sau cascadă);
 creşterea secţiunii conductoarelor şi cablurilor, adică adoptarea unor secţiuni tehnice mai
mari decât cele nominale adoptate în urma etapei de alegere.

8.2. DIMENSIONAREA APARATELOR DE CONECTARE ŞI SEPARARE.

Având rolul de a conecta / deconecta curenţi de regim normal, (în scopul punerii /scoaterii de sub
tensiune, sau de comandă) dimensionarea lor se face în funcţie de solicitările de regim normal. Pe lângă
solicitările specifice unei căi de curent aceste aparate sunt solicitate şi de arcul electric, specific operaţiilor de
conectare / deconectare.
Solicitările la care sunt supuse sunt similare cu cele ale conductoarelor şi cablurilor de pe circuite şi
coloanele în care se intercalează.

118 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Pe seama rolului lor funcţional aceste aparate pot fi montate :
pe intrarea într-un tablou electric de distribuţie, având rolul de a-1 pune şi scoate de sub tensiune;
acţionarea sa se recomandă să se efectueze când curentul de sarcină este nul, fig.9.1; 9.4; 9.5; 9.11;
pe circuitul de alimentare a unui receptor, având rolul de a executa funcţia de comandă a acestuia;
de regulă, în tabloul secundar (TS) din care este alimentat receptorul, pe circuitul acestuia nu se
montează aparate de conectare (AC) deoarece, de regulă, funcţia de comandă o au AC montate pe
receptor (utilaj), fig.9.4;9.13;
în amonte, în raport cu un aparat de protecţie, având rol de separare vizibilă a scoaterii de sub
tensiune a acestuia.

8.2.1. Alegerea aparatelor de conectare şi separare.


Condiţia de alegere, care asigură stabilitatea termică în regim de lungă durată (regim normal), este :

I na  I C (12.34.)
- Ina - este curentul nominal al aparatului;
- Ic - curentul cerut, calculat aşa cum s-a arătat, în mod diferenţiat pentru circuite şi coloane
electrice.
Deoarece curentul nominal al aparatului se defineşte pentru anumite condiţii de mediu, în situaţia în care
acestea nu corespund celor din mediul în care se montează, se vor aplica corecţiile adecvate.

8.2.2. Verificarea aparatelor de conectare şi separare.

Deşi nu au rolul de a conecta / deconecta curenţi de defect (scurtcircuit), aparatele de conectare au,
de regulă, capacitatea de a conecta / deconecta curenţi mai mari decât curenţii lor nominali deoarece,
îndeosebi la conectare, se poate stabili un curent de scurtcircuit (solicitarea la conectare este mai mică decât
la deconectare).
De regulă, pentru aparatele de conectare nu se impune verificarea capacităţii de rupere, este însă
necesară asigurarea stabilităţii termice în regim de scurtă durată (scurtcircuit) care se verifică astfel:
td
I 2 lt t lt   ik dt
2
(12.35.)
0
unde mărimile au semnificaţia din (11.1.), iar integrala se calculează aşa cum s-a arătat în paragraf.
10.3.3.1.
Verificarea stabilităţii mecanice, la acţiunea electrodinamică a curentului de şoc, işoc, (10.99)
constă în :

I ld  i;oc (12.36.)
unde Ild este curentul limită dinamic al aparatului.

8.3. Dimensionarea aparatelor de conectare de protecţie.


Datorită principiului diferit de acţiune a siguranţelor fuzibile, faţă de întrerupătorul automat şi
dimensionarea lor este diferită.

8.3.1. Alegerea aparatelor electrice de conectare de protecţie.

Siguranţe fuzibile
Alegerea siguranţei fuzibile se face din următoarele cerinţe :
 fuzibilul să nu se topească la acţiunea curentului de regim normal (IC) al elementului pe care
îl protejează :
I nf  I C (12.37.)
 fuzibilul să se topească înainte ca temperatura elementului protejat să ajungă la valoarea
limită :
I nf  I ad /  (12.38.)
unde : φ = 1 - în cazul reţelelor electrice ce sunt exploatate de personal calificat;
φ = 1,25- în caz contrar (locuinţe, etc.).

119 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Întrerupătorul automat
Întrerupătorul automat fiind un aparat de conectare cu capacitate de rupere mare, asociat cu relee
termice şi electromagnetice ,alegerea se efectuează atât pentru aparatul de conectare cât şi pentru releele
de protecţie.
Alegerea aparatului de conectare se face ca în subcap.12.2. Pentru releele de protecţie alegerea
constă în verificarea cerinţei de a nu acţiona în regim normal (siguranţa în neacţionare) :
IrRT  1,051,2 IC  ksig1 IC (12.39.)

I rREM  4,5 I ad  k sig 2 I ad


unde
k sig1, 2 - sunt coeficienţi de siguranţă (în neacţionare) care desensibilizează curentul de reglaj

(acţionare) al releelor în raport cu valorile curenţilor de regim normal I rRT , I rREM sau admişi de
elementul reţelei electrice pe care îl protejează.

8.3.2.Verificarea aparatelor de conectare de protecţie.

A.- siguranţe fuzibile


O primă verificare a fuzibilului constă în verificarea neacţionării lui (să nu se topească) la acţiunea
unor curenţi de şoc respectiv, a curenţilor de pornire. Se impune condiţia :
I nf  I p / C (12.40.)
unde:
- Ip se calculează pentru circuit sau coloană cu (12.32., 12.33.);
- C coeficient ce ţine seama de condiţiile de pornire ale motorului :
 2,5 - în cazul unor porniri normale, uşoare şi rare;
 1,6 – 2 -în cazul unor porniri grele ( în sarcină şi fără limitarea curentului
de pornire).
O altă verificare, esenţială pentru o siguranţă fuzibilă, fiind o caracteristică a camerei de stingere,
este a capacităţii de rupere :
I rup sig  I k (12.41.)

unde :

- I rupsig este valoarea curentului de rupere indicat de producător pentru patronul siguranţei fuzibile;

- Ik curentul de scurtcircuit ( valoare efectivă) maxim ce străbate siguranţa fuzibilă, în locul său de
montare.
Această cerinţă asigură integritatea siguranţei fuzibile, protejarea elementului de protejat se
asigură pe seama caracteristicilor de fuziune a siguranţei fuzibile şi a limitei de stabilitate a elementului
protejat.

B.- întrerupătorul automat


Pentru aparatul de conectare al întrerupătorului automat, (IA), se verifică capacitatea de rupere a
acestuia :
I rupa  ik (12.42.)
unde:
- Ik are semnificaţia din relaţia (12.41.).
Pentru releele electromagnetice cu care se echipează IA se verifică parametrii de calitate specifici
acţiunilor automate şi anume :
 sensibilitatea (siguranţa în acţionare):

I rreleu  I k min / k sens (12.43.)

120 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


unde :

- I k min , este valoarea cea mai mică a curentului de scurtcircuit pe care trebuie să-l deconecteze IA;
- k sens , coeficient de sensibilitate, cu valori recomandate în funcţie de natura elementului protejat.
 rapiditatea , estimată prin intervalul de timp td (10.57÷10.64) în care este deconectat
elementul cu defect respectiv, durata solicitării termice de scurtă durată.
Pentru releele termice se compară caracteristica lui de acţionare cu limita de stabilitate a elementului
protejat .
Pe lângă verificările individuale ale aparatelor de comutaţie de protecţie, este necesară şi o verificare
la nivelul ansamblului acestora, în strânsă legătură însă cu tipul schemei electrice de distribuţie în care sunt
montate. Această verificare urmăreşte asigurarea acţionării selective a aparatelor electrice de conectare de
protecţie.
Deoarece în regim de scurtcircuit mai multe aparate de conectare de protecţie (ACP) sunt parcurse
de acelaşi curent de defect (sau componente ale acestuia), din cerinţa de limitare a zonei afectate
(asigurarea continuităţii în alimentare), se impune acţionarea numai a unui ACP sau a unui număr limitat ;
este deci necesară o acţionare selectivă a ACP.
Verificarea acţionării selective se efectuează pentru câte două ACP, din aval spre amonte şi în funcţie
de tipul schemei electrice de distribuţie.
În fig.12.10. sunt prezentate cele patru cazuri posibile de asociere a celor două tipuri de ACP şi cum
trebuiesc corelate caracteristicile lor de acţionare, pentru a avea o acţionare selectivă:
a) În cazul a două siguranţe SF1 şi SF2, fig.12.10.a, având In1 >In2 , acţionarea selectivă se obţine
dacă :
 cele două caracteristici de topire nu se întâlnesc sau se întâlnesc la un curent mai mare
decât curentul de scurtcircuit maxim ce le poate parcurge pe amândouă;
 între duratele de acţionare există diferenţele menţionate, pentru valorile curenţilor ce le
străbat.
Practic, aceste condiţii sunt asigurate dacă între curenţii nominali ale celor două siguranţe fuzibile
există o diferenţă de minim două trepte.
b) În cazul a două întrerupătoare automate, IA1; IA2, fig.12.10.b, selectivitatea RT este asigurată
dacă I rRT 1  I rRT 2 .
Releele electromagnetice, având caracteristică de acţionare independentă de curent, vor acţiona practic
concomitent. Acţionarea selectivă se obţine prin temporizarea acţionării REM al IA1 , din amonte.
c) Acţionarea selectivă a IA aflat în amonte de o siguranţă fuzibilă, fig.12.10.c., se obţine dacă
cele două caracteristici nu se întâlnesc sau se întâlnesc la un curent mai mare decât Ik maxim ce le
poate parcurge pe amândouă simultan, pentru acesta (Ik ) se impune un t  0,4 sec între duratele
de acţionare.
Dacă curentul nominal al siguranţei fuzibile este prea mare (caracteristica întreruptă) poate să apară
un triunghi de neselectivitate.
d) Acţionarea selectivă a unei siguranţe fuzibile aflate în amonte de un întrerupător automat,
fig.12.10.d, se obţine în mod similar, ca la punctul c) şi dacă se respectă Δt menţionat pe figură.
Dacă curentul nominal al siguranţei fuzibile este prea mic poate să apară şi în acest caz un triunghi
de neselectivitate.
Practic acţionarea selectivă se asigură dacă I nsig  3I rRT .

8.4. DIMENSIONAREA APARATELOR ELECTRICE DE MĂSURĂ.

8.4.1. Dimensionarea transformatoarelor de măsură de curent.

Înfăşurarea primară a transformatorului de măsură de curent, TC, înseriată în reţeaua electrică,


fig.11.11, fig.11.14, este solicitată ca orice cale de curent şi ca urmare, trebuie aleasă şi verificată din punct
de vedere a solicitărilor termice şi electrodinamice.
Ca urmare, se procedează la alegerea curentului nominal primar pe seama :

I n pTC  I max sarcina (12.44.)


unde : - Imax sarcină este valoarea maximă a curentului ce trebuie măsurat corect ( cu clasa de precizie
impusă) .

121 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Verificarea stabilităţii termice şi mecanice se realizează cu (12.35.) şi (12.36.), în care curenţii limită
termic şi dinamic sunt ai TC.
Din punct de vedere a înfăşurării secundare, se verifică corelarea dintre sarcina secundară şi clasa de
precizie (11.9).

Fig.12.10.

8.4.2. Dimensionarea transformatoarelor de măsură de tensiune.

Deşi sunt mai puţin utilizate în RE-JT, datorită directei accesibilităţi a instrumentelor de măsură la
tensiunea reţelei, transformatoarele de măsură de tensiune, în cazul utilizării lor, (pentru adaptarea tensiunii
la valoarea unificată a tensiunii instrumentelor de măsură – 100 V) se aleg după tensiunea reţelei şi se
verifică corelarea sarcinii secundare cu clasa de precizie .

8.5. DIMENSIONAREA TRANSFORMATOARELOR DINTR-UN POST DE TRANSFORMARE.


Pentru consumatorii racordaţi la reţeaua electrică de distribuţie de medie tensiune a furnizorului, este
necesară şi dimensionarea transformatoarelor ce se vor monta în postul de transformare (PT), fig.12.11.
Dimensionarea constă în stabilirea puterii necesare a se instala în PT respectiv, determinarea
numărului (n) şi a puterii nominale a transformatoarelor (PnT), fig.12.11. Cerinţele ce se au în vedere sunt :
o asigurarea stabilităţii termice a înfăşurărilor transformatorului;
o rentabilitatea tranzitului de putere;
asigurarea rezervei respectiv, satisfacerea unei anumite puteri la consumator.

122 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


O

Fig.12.11.

8.5.1. Determinarea puterii instalate.


Această putere se determină pe seama cerinţei de asigurare a stabilităţii termice a înfăşurărilor
transformatorului şi are ca date primare caracteristicile consumatorului respectiv,fig.12.12:
o puterea maximă de iarnă Pmax i (cel mai mare maxim);
o puterea maximă de vară Pmax v (cel mai mic maxim);
o coeficientul de utilizare a puterii maxime ku ;
o θmed, temperatura medie anuală a zonei geografice în care se va instala
transformatorul şi particularităţile transformatoarelor de forţă respectiv, capacitatea
de a suporta anumite suprasarcini, anumite intervale de timp;
o Pmaxi şi Pmaxv , sunt valori caracteristice ale curbei anuale ale maximelor zilnice,
fig.12.12., în care pe abscisă sunt cele 365 zile ale unui an, iar pe ordonată maximul
fiecărei curbe zilnice de sarcină. Din punct de vedere a solicitării termice a
transformatoarelor Pmax are semnificaţia din [2] pentru un anumit Toptim
Capacităţii de a suporta suprasarcini, se estimează prin :
regula celor trei procente, conform căreia un transformator de forţă suportă o suprasarcină de
3% ( în raport cu puterea nominală) pentru 10% diminuare a lui ku în raport cu unitatea, deci :
Pmax i  1   3 PnecPT (12.45.)
unde :

3 
3
1  k u  (12.46)
10
Pnec PT - puterea necesară a se instala în PT.
Datorită variaţiei puterii maxime de la o zi la alta, fig.12.12, transformatorul suportă o suprasarcină
iarna, datorită subâncărcării din timpul verii, în limita a 15 %; aceasta este regula celor p procente.
Pe seama acesteia :
PnecPT  Pmax v
p  100  15% (12.47)
PnecPT
Ca urmare, ţinând cont de cele două capacităţi de supraîncărcare rezultă :
Pmax i  1   3   p PnecPT (12.48.)
iar prin explicitarea lui α3 şi αp rezultă :
P  Pmax v
PnecPT  max i (12.49.)
2  1  k u 
3
10

123 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig. 12.12.

Puterea necesară a se instala , PnecPT , se asigură cu un număr n de transformatoare de forţă cu


puterea unitară PnT respectiv :
nPnT  PnecPT (12.50.)
Pentru PnT se efectuează corecţia ,după θmed, cu :
   50 
   1   med  (12.51.)
 100 
şi ca urmare (12.49) devine :

Pmax i  Pmax v
nPnT  (12.52.)
 
2  10 1  k u  
3

Optimizarea produsului nPnT se face pe seama celorlalte două cerinţe menţionate; cu (12.52) se
efectuează doar alegerea din punct de vedere a stabilităţii termice.

8.5.2. Regimul optim de încărcare al transformatoarelor de forţă.

8.5.2.1. Regimul optim de încărcare al unui transformator de forţă.

Tranzitul unei puteri S printr-un cuadripol , fig.12.13, în general, printr-un transformator de forţă, în
particular, este însoţit de pierderi de putere activă (Δp) şi reactivă (Δq):
p  p 0  p CU q  q 0  q CU (12.53.)
unde :

- p 0 şi q 0 , sunt pierderi pe elementele transversale ( z  ) şi nu depind de sarcina S.


- p CU , q CU , sunt pierderi pe elementele longitudinale ( z1 , z 2 ) fiind dependente de S.

124 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig.12.13.
Producătorul indică pentru p şi.q CU valorile corespunzătoare sarcinii nominale (Sn).Pentru
CU n n
o sarcină oarecare S, pierderile totale de putere activă sunt :
2
 S 
 p   p0   pCU     p S  (12.54.)
 Sn 
n

Fiind o funcţie de variabilă S, pierderile  p vor avea un extrem (minim) pentru un S=Soptim. Pentru
funcţia  p (S) (12.54) se obţine :

 p0
S opt  S n  Sn (12.55.)
 pCU n
deoarece  pCU n   p0
Deci din cerinţa de rentabilizare a tranzitului de putere transformatorul trebuie să se încarce doar
cu puterea Sopt

8.5.2.2. Regimul optim de încărcare al mai multor transformatoare de forţă.

Dacă într-un PT sunt montate un număr n de transformatoare de forţă, din punct de vedere al
rentabilităţii tranzitului ,se pune problema numărului de transformatoare cu care trebuie să se funcţioneze
pentru o anumită putere S tranzitată respectiv, a puterii critice (Scr) la care să se treacă de la n la n+1
transformatoare, fig.12.12. sau invers. Valoarea Scr rezultă din condiţia :

 p  n    p n 1 (12.56.)
respectiv :
2 2
 S   Scr 
n p O  n p CU  cr   n  1 p O  n  1.   p CU n (12.57.)
n
 nT 
nS  n  1S nT 
de unde :
 pO
S cr  S nT nn  1 (12.58.)
 pCU n
Cerinţa privind continuitatea în alimentare respectiv, determinarea lui n, se asigură în funcţie de
categoria consumatorului în ansamblu său, sau a ponderii receptorilor vitali ai acestuia.

125 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Fig. 12.14.

9. RENTABILIZAREA TRANZITULUI DE PUTERE


PRIN REŢELE ELECTRICE

9.1 CONSIDERAŢII GENERALE


La transportul şi distribuţia energiei electrice pierderile sunt inevitabile. În ţările în curs de dezvoltare,
pierderile de energie ating nivele economice şi tehnice neacceptabile, uneori de 27-30 %, din valoarea
energiei tranzitate. Pierderile sunt determinate, atât de valoarea rezistenţei căilor de curent, dar şi de
valoarea curentului care le străbate.
Deoarece, valoarea rezistenţei (pentru un anumit metal) este proporţională cu dimensiunile
conductorilor, pierderile se pot reduce, prin modificarea acestor dimensiuni, respectiv creşterea secţiunilor
(reducerea lungimii nu este posibilă). Secţiunea optimă a unui conductor se obţine din condiţia ca valoarea
pierderilor care se reduc prin creşterea secţiunii să fie egală cu costul determinat de creşterea dimensiunii
conductorului. Ca urmare, secţiunea optimă a conductorului depinde de costul acestuia şi de cel al pierderilor
şi deci, poate varia de la o ţară la alta şi în timp.
În mod normal, puterea tranzitată creşte în timp şi deci teoretic, secţiunea conductoarelor ar trebui
să fie mărită continuu, pentru a menţine valorile optime ale pierderilor. Deoarece această soluţie nu este
posibilă, secţiunea conductoarelor la liniile nou construite corespunde valorii transferului la un moment dat,
după punerea în funcţiune.
Densitatea tehnică de transfer (jt) a unei căi de curent (secţiuni) este, de regulă, mai mare decât
densitatea optimă (j0) de curent. Însă, costul pierderilor creşte rapid cu creşterea transferului de energie şi
ca urmare, se dovedeşte rentabil să se schimbe secţiunea conductorului înainte ca limita tehnică (jt) să fie
atinsă.
Pentru o anumită valoare a puterii aparente tranzitate:
S  3 U 1I1  3 U 2 I 2 ( 14.1)
curentul se poate modifica (reduce) prin creşterea tensiunii. Această posibilitate a fost analizată , valoarea
tensiunii pentru o anumită clasă de reţele rezultând din mai multe condiţii, dintre care cea economică are o
pondere însemnată. Modificarea curentului prin modificarea valorii tensiunii este o metodă globală,
cantitativă. Este posibilă însă modificarea valorii curentului care circulă printr-o cale de curent şi în limite mai
restrânse (calitative).

9.2. RENTABILIZAREA TRANZITULUI DE


PUTERE PRIN CONTROLUL PUTERII REACTIVE

9.2.1. Structura puterii care străbate o cale de curent – factor de putere


Aşa cum este cunoscut, rolul unui sistem electroenergetic este de a transporta energia de la sursele
primare, la consumatori, respectiv receptori, care transformă la rândul lor puterea electrică activă în alte
forme de energie, nemijlocit necesare activităţii umane.
Însă, pentru a transforma energia (puterea) primară (pe care rotorul generatorului electric o
primeşte sub formă de energie mecanică de rotaţie) în energie electrică activă, iar la rândul ei aceasta să
poată fi transformată în alte forme de energie ( în principal, mecanică de rotaţie ) prin intermediul

126 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


receptoarelor electrice (în special motoare electrice) este necesară şi o energie electrică reactivă (legea
inducţiei electromagnetice). Această formă de energie este specifică numai sistemelor electrice " receptorii "
specifici fiind inductanţele şi capacităţile ; mărimi cu care se caracterizează efectele câmpului magnetic,
respectiv electric.
Consecinţa directă a acestei specificităţi este aceea că energia electrică (puterea) reactivă nu se
consumă ( aşa cum se întâmplă cu cea activă prin cedare – disipare - în exterior, altor tipuri de sisteme
energetice), ci doar se acumulează şi circulă prin reţeaua electrică (se conservă).[30]
Dacă unei capacităţi i se aplică o tensiune U, fig.14.1. continuă, atunci aceasta se încarcă cu o
energie de la sursa circuitului :
 1 t încăncărc 
Wc  U c * C  idt  (14.2)
 C 0 
respectiv după tincărcare :
Wc = C . Uc2 = C . Uc2 (14.2')
şi rămâne încărcată ( teoretic permanent), între aceasta şi sursă nu mai circulă nici un curent. Pe seama
acestei energii acumulate, condensatorul este considerat în unele aplicaţii, sursă de energie.
Dacă însă tensiunea sursei se modifică (este alternativă), fig.14.2 energia înmagazinată la un
moment dat este :
Wc = 1/2 C U2max sin2 ω t (14.3)
Deci în decursul fiecărei alternanţe are loc o încărcare a capacităţii, pe porţiunea ascendentă a
sinusoidei tensiunii ( derivată pozitivă ) şi o descărcare pe porţiunea descendentă ( derivata negativă ) a
fiecărei semiperioade respectiv într-o jumătate de alternanţă absoarbe energie de la sursă, iar în cealaltă i-o
retransmite acesteia.
În mod similar are loc alternarea încărcării şi descărcării cu energie electrică a unei inductanţe
(bobine), fig.14.3., cu energia :
WL = 1/2 L i2L = 1/2 L . I2max .sin2(ωt – π/2)
WL = 1/2 L Imax cos2 ωt (14.4)
care tranzitează ciclic, prin reţeaua electrică dintre sursă şi bobină.
Evident, curentul reactiv inductiv (IL) sau capacitiv (IC), dacă tranzitează elementele disipative
(rezistenţe R) ale circuitului (reţelei) disipă în acestea o putere (energie) sub formă de pierderi active ( Δp
=RI2L , sau Δp = RI2C) .
Deci, prin căile de curent ale unei reţele electrice circulă o putere electrică activă, determinată de
puterea mecanică cerută (de ex.) de utilajul antrenat de un motor, putere care tranzitează reţeaua electrică
de la sursa primară la receptor, dar şi o putere electrică reactivă, care oscilează cu o frecvenţă dublă (2 ω )
între fiecare receptor inductiv şi sursă.
Evident, câmpul magnetic al unei bobine şi cel electric al unui condensator, nu sunt receptori (
consumatori de energie) ca un receptor de putere electrică activă, care consumă energia electrică activă,
prin transformarea ei în altă formă de energie.
Inductanţele şi capacităţile doar se încarcă (absorb) şi se descarcă (cedează), cu o cantitate fixă de
energie determinată numai de tensiunea reţelei şi reactanţa proprie.
Aşa cum se cunoaşte , puterea electrică reactivă inductivă este necesară unui motor pentru a crea
câmpul magnetic necesar existenţei legii lui Faraday, respectiv, a transformării energiei electrice active, în
energie mecanică de rotaţie. Valoarea puterii reactive ce străbate înfăşurările unui motor depinde numai de
tensiunea aplicată înfăşurării( Uinf) şi de reactanţa inductivă a acesteia ( Xinf), deci nu depinde şi de puterea
activă tranzitată.
Puterea reactivă nominală (Qn) va corespunde tensiunii nominale a înfăşurării, valoarea ei, pentru o
anumită putere aparentă a unui motor, depinde de modul de concepere, proiectare şi execuţie a motorului (
de firma care îl produce).
Deci, printr-o RE, va circula putere aparentă S :
S=P+jQ (14.5)
unde :
 P - este puterea electrică activă, ce tranzitează reţeaua, fiind determinată de puterea activă cerută
de receptori ( motoare, lămpi electrice, cuptoare electrice, etc.) şi care se modifică în timp (curba de
sarcină);
 Q - este puterea electrică reactivă, necesară tranzitării ( în transformatoare) şi transformării puterii
electrice active în formele de putere solicitată de receptori şi care oscilează prin reţea între sursă şi
receptori şi are o valoare practic independentă de valoarea lui P.

127 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


UC
U I Uc 1 t
c 0
C UC= idt

Iincarc=Ic

Fig.14.1.

U U

U
iL Usursa=U

t
t
U=Umaxsin
ωt

WL
Wc

t
t
Fig.14.3. Fig.14.2.

Pentru a caracteriza structura puterii aparente care circulă printr-o reţea, s-a definit factorul de
putere (K) :
P
K (14.6)
P2  Q2  D2
unde : D - este putere deformantă.
Dacă sistemul electric trifazat este simetric şi nedeformat, atunci :

128 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


P P
K   cos  (14.7)
P Q
2 2 S
Din punct de vedere a rentabilizării tranzitului de putere se pune problema influenţei factorului de
putere asupra randamentului tranzitării unei anumite puteri active, respectiv, cât de mare este puterea
electrică reactivă (Q) ce însoţeşte acest tranzit şi în ce măsură ea , poate fi mai mare sau mai mică pentru o
aceeaşi valoare a puterii electrice active (P).
Înainte de a prezenta metodele şi mijloacele cu care se poate modifica Q, să analizăm efectele unui
surplus de putere reactivă care circulă pe o reţea de rezistenţă
(R) şi reactanţa (X), pentru o aceeaşi putere electrică activă (P), (funcţionare la factor de putere redus).

9.2.2. Efectele unui factor de putere redus


a) creşterea pierderilor de putere activă. Deoarece pierderile Δp sunt determinate de valoarea
aparentă ( I = Ia + j IL) a curentului , rezultă :

P2 P2  Q2
P  3RI  R 2
2
R
U cos2  U2 (14.8)
DECI, DACĂ Q1 > Q2, PENTRU ACELAŞI P TRANZITAT Δp1 > Δp2
b) creşterea pierderilor de tensiune, din :
( 14.9)
PR  QX
U 
U
rezultă : ΔU1( Q1) > ΔU2(Q2), dacă Q1 > Q2
c) supradimensionarea căilor de curent ale reţelei.
Secţiunea (S) a căii de curent se stabileşte în funcţie de valoarea curentului aparent, deci :
pentru un Q1 > Q2 I1 = Ia + j IL1 > I2 = Ia + j IL2
şi ca urmare S1 > S2 pentru o aceeaşi putere activă P (Ia) tranzitată.
Acelaşi efect, determină reducerea posibilităţii de încărcare cu putere electrică activă a
generatoarelor, din condiţia :

S adm  ct  P12  Q12  P22  Q 22 (14.10)


Dacă Q1 > Q2 rezultă P1 < P2.

9.2.3. Echivalentul energetic al puterii reactive

Pentru a evidenţia numeric modificarea pierderilor de putere activă pe seama modificării


(controlului) circulaţiei de putere reactivă, s-a definit echivalentul energetic al puterii reactive ca raportul :
P
K (14.11)
Q
unde :
 ΔP sunt reducerile de pierderi de putere activă;
 ΔQ - reducerea de putere reactivă, corespunzătoare aceleiaşi puteri active tranzitate. Pentru ΔQ =Q1
– Q2 , rezultă :
2Q1  Q  * Q
P  P1  P2  P  R (14.12)
U2
iar :

R  Kw 
K  2 Q 1   Q   K var 
U2 (14.13)
exprimă câţi Kw se pierd pentru un Kvar care circulă în plus printr-o reţea de rezistenţă R.

129 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


9.3. PROBLEMA FACTORULUI DE PUTERE

În evoluţia electroenergeticii, o primă măsură de rentabilizare a tranzitului (după creşterea tensiunii


de transport şi distribuţie) a fost dimensionarea în funcţie de puterea cerută de consumatori şi nu cea
instalată la aceştia.
Cu timpul, mai întâi s-a constatat că circulaţia de putere reactivă, deşi necesară la consumatori, este
nerentabil să circule prin reţeaua de transport, distribuţie şi alimentare.
Astfel a apărut problema factorului de putere care trebuia rezolvată astfel:
- să se asigure la consumator (fiecărui receptor în parte) puterea electrică reactivă (Q1) de care are nevoie
(S1 =P +jQ1), dar pe rețeaua electrică aceasta, pentru un anumit P, să aibă o valoare Q2 cât mai mică (S2 =
P+jQ2). În primă instanţă s-au căutat metodele de rezolvare a cestei probleme, iar după ce acestea au fost
descoperite, s-au impus restricţii consumatorilor, în ceea ce priveşte structura puterii absorbite din reţea
(S2=P+jQ2) pentru o anumită putere necesară (S1=P+jQ1) în scopul rentabilizării tranzitului de putere prin
reţea, mai pe scurt, a ameliorării factorului de putere.

9.3.1. Metode de ameliorare a factorului de putere

Pentru ca o anumită putere reactivă Qc = ΔQ (14.12) să nu mai circule (oscileze) prin reţea, se pot
folosi două metode:
a) producerea cu surse locale a puterii ΔQ, la consumator,fig.14.4, folosind motoare electrice
sincrone supraexcitate sau chiar generatoare electrice. Această metodă se aplică mai puţin la consumatori
datorită dificultăţilor de exploatare a motoarelor sincrone, iar generatoarele, la consumator, se utilizează din
aceleaşi motive, dar şi din alte motive (asigurarea resurselor primare) cu atât mai puţin.
b) aplicarea proprietăţii circuitelor L,C, paralele.
Din cele prezentate în paragraful 14.2.1, fig.14.2.şi 14.3., rezultă că între un circuit inductiv şi o
sursă, pe de o parte şi unul capacitiv şi sursă pe de altă parte, are loc un schimb oscilant de energie. Valorile
schimbate sunt variabile în timp, dar sunt şi compensatorii, în sensul că în timp ce câmpul magnetic (de ex.)
absoarbe energie, de la sursă cel electric o cedează. Rezultă că prin conectarea unei capacităţi C, (fig.14.5)
în paralel cu o inductanţă L, după conectarea la sursă şi încărcarea uneia din ele cu energia maximă, aceasta
nu va mai oscila între fiecare în parte şi sursă, ci va oscila numai între ele, iar pe reţeaua electrică va oscila
numai diferenţa puterii schimbate între ele.
Considerând energiile acumulate la un moment dat în fiecare din cele două câmpuri :

1 2 1 2 (14.14)
WL  Li L  LI max cos 2 t
2 2
1 1
WC  Cu 2  CU 2max sin 2 t (14.15)
2 2
rezultă suma lor:

W
1 2
2
LI L max cos 2 t  CU 2max sin 2 t  (14.16)

1
În cazul acordului la rezonanţă : L  ,rezultă: U max  LI max  U c max
C
respectiv:

W
2

1 2
 1

LI max cos2 t  CLI max 2 sin 2 t  LI 2max sin 2 t  cos2 t 
2

1 2
 LI max  Wmax  ct
2 (14.17)
Deci energia existentă în orice moment în cele două câmpuri este constantă, oscilează numai între
ele, iar puterea schimbată cu sursa pe reţea este nulă.
Acest fapt rezultă şi din aplicarea legii I-a a lui Kirchhoff în nodul 1:
U max    
i  i L  iC  sin t    CU max sin t   (14.18)
L  2  2
130 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE
iar din condiţia (14.16) :
U max      
i sin  t    sin  t    0 (14.18,)
L   2   2 

S2=P+jQ2 S1=P+jQ1
i1
rețea Qc rețea
Z1 U C
L

iL ic

Fig.14.5.
Fig.14.4.

Deci prin instalarea la un consumator reactiv inductiv de putere (S1=P+jQ1) în punctul de delimitare
(de ex.) a unei baterii de condensatoare ce poate absorbi o putere reactivă QC, se va reduce puterea
reactivă care oscilează pe reţea, de la Q1 la Q2=Q1 – QC, determinând reducerea pierderilor de putere activă
pe linie respectiv, rentabilizarea tranzitului de putere.

9.3.2. Mijloace de ameliorare a factorului de putere


Aceste mijloace se împart în două categorii :

9.3.2.1. Mijloace tehnico-organizatorice (naturale)

Acestea au scopul de a diminua puterea electrică reactivă (Q1), necesară consumatorului prin:
1. Alegerea corespunzătoare sau înlocuirea motoarelor şi transformatoarelor
corespunzătoare.
Aşa cum s-a arătat, puterea electrică reactivă absorbită de un motor (sau transformator) nu depinde
de puterea activă tranzitată (dacă tensiunea de alimentare se menţine constantă), ca urmare, indiferent de
valoarea lui P, Q = ct = Qn, iar
P
cos  
P  Q 2n
2

va fi variabil în funcţie de P şi va avea valoarea maximă pentru P  Pn , cos   cos  n .


Dacă un motor (sau transformator) este ales necorespunzător, în sensul că are o putere electrică activă
nominală (Pn) mai mare decât cea solicitată de utilaj va absorbi permanent Q=Q1n, mai mare decât cea
corespunzătoare unui motor cu puterea mai mică (corespunzătoare) (Q2n<Q1n):
P P
cos 1    cos  2 (14.19)
P  Q1n
2 2
P  Q 2n
2 2

2. Utilizarea limitatoarelor de mers în gol.


La limită, situaţia de mai sus devine funcţionarea în gol, când :
Q0  Q n
P0  P (14.20)

P Pn
cos 0   cos  n  (14.21)
P 2  Q 2n P22  Q 22

131 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Ca urmare, s-au conceput şi aplicat diferite dispozitive automate care limitează mersul în gol (LMG)
al motoarelor electrice.
3. Înlocuirea motoarelor asincrone cu motoare sincrone.
Întrucât motoarele sincrone pot reprezenta surse de putere reactivă dacă sunt supraexcitate,
utilizarea lor reprezintă aplicarea metodei a) de ameliorare a factorului de putere. Acest mijloc determină
exigenţe sporite în exploatare, specifice motoarelor sincrone .
4. Utilizarea comutatorului stea-triunghi.
Are la bază modificarea tensiunii aplicate fiecărei înfăşurări (în sensul reducerii) şi ca urmare,
reducerea puterii reactive care circulă prin acestea, la o aceeaşi putere activă tranzitată.
Deci dacă, înfăşurările motorului sunt conectate în stea (Y), fig.14.6, puterea aparentă este :
S y  P  jQ ny (14.22)
3U f
unde: Q ny 
X inf
Pentru aceeaşi putere electrică activă (P), dacă înfăşurările sunt conectate în triunghi, puterea
S  P  jQ n
U
Q n  3U  3Q y
X (14.23)
U
din Uf 
3
aparentă devine:
P P
cos 1   cos    (14.24)
P 2  Q 2ny P 2  3Q ny 2
Când puterea P, respectiv S depăşeşte limita puterii admisibile corespunzătoare conexiunii stea,
atunci se conectează înfăşurările în triunghi.

Exemplu : - considerând un motor ale cărui înfăşurări suportă un curent de 30 A (pentru cosφny=0,9 ,
Ia=27A, ILY=13A) rezultă:
Sny =20 KVA= 17,82Kw + j8,58 Kvar
Dacă acest motor va funcţiona cu înfăşurările în triunghi, atunci:
SnΔ = 34KVA =22,2 Kw + j 25Kvar ,respectiv cosφnΔ =0,65 (Ia =19,83 A ILΔ=22,52A), deci se
reduce posibilitatea încărcării cu putere electrică activă, în raport cu cea reactivă, care se triplează.

Xinf Xinf
Xinf
Xinf
Xinf Xinf

Fig.14.6.

132 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


9.2.6.2.Mijloace radicale de ameliorare a factorului de putere

1) Condensatoare statice.
Utilizarea acestora reprezintă aplicarea metodei care se bazează pe proprietăţile circuitului rezonant
paralel şi presupune rezolvarea următoarelor probleme:
a) determinarea valorii capacităţii;
b) stabilirea modului de conectare a elementelor acesteia;
c) probleme de reglaj;
d) probleme de protecţie;
e) probleme de amplasare;
f) probleme de conectare-comutaţie;

a) Determinarea valorii capacităţii.


Dacă un consumator doreşte să-şi amelioreze factorul de putere, al puterii aparente S1 =P +jQ1,
fig.14.7, pe care o primeşte în punctul de delimitare (PD) de la furnizor (acesta amendează consumatorii
care solicită o putere S1 cu un factor de putere cosφ1 mai mic de cât cosφ2 neutral [6]), utilizând
condensatoare statice, valoarea capacităţii ce urmează să şi-o instaleze în bateria trifazată, rezultă din
condiţia, reprezentată şi în fig.14.7.b. :
QC =Q1 –Q2 (14.25)
respectiv:
I C  I L1  I L 2  I1 sin 1  I 2 sin  2 (14.25,)
Deoarece partea reală (puterea, curentul activ) rămâne aceeaşi, atât în regim neameliorat, cât şi în
regim ameliorat, pentru a elimina curentul I2, din ;
I1cosφ1 =Icosφ2
Rezultă :
 cos 1 
I C  I1  sin 1  sin  2   I1 cos 1 tg1  tg 2  (14.26)
 cos  2 
sau :
QC=P(tgφ1-tgφ2) (14.27)
Deci puterea reactivă necesară ameliorării factorului de putere, pentru o putere activă P, de la cosφ1
la cosφ2 , depinde şi de valoarea puterii active tranzitate (de fapt de puterea aparentă S1 =P+jQ1).
În RE de joasă tensiune trifazate, puterea reactivă ce poate fi absorbită (acumulată) de o baterie
trifazată cu reactanţă XC = 1/ωC, montate în câte unul din cele 3 elemente, depinde şi de modul de montare
al acestora (stea sau triunghi) fig.14.8.
Ca urmare, capacitatea necesară a fi instalată în cazul utilizării conexiunii în stea , pentru a asigura valoarea
QC (14.27) ,va fi :
Q
C Y  C
(14.28)
3 U 2
f
iar pentru conexiunea în triunghi (fig.14.8.b) :
Q Q C (14.29)
  
3  U .. 3
C C Y
C 
3 U 2 2
f 3

b) Din cele de mai sus, rezultă ca avantajoasă conectarea elementelor


unei baterii trifazate de condensatoare în triunghi, dar , în acest caz, tensiunea ce se aplică unui element
este de 3 ori mai mare şi ca urmare, calităţile dielectricului trebuie să fie superioare.
Elementele capacităţilor utilizate în RE-JT sunt realizate pentru a funcţiona conectate în triunghi, iar
la tensiuni superioare (medie tensiune) pentru a fi conectate în stea.

c) Datorită dependenţei valorii puterii reactive QC (14.27), necesare ameliorării de la cosφ1


la cosφ2 (impus şi deci constant) de valoarea puterii electrice active P, rezultă că şi QC va fi variabil în funcţie
de variaţia lui P, conform curbei zilnice de sarcină.

133 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Rezultă ca necesar controlul permanent al valorii lui QC respectiv, reglajul valorii capacităţii bateriei de
condensatoare, din (14.27) şi (14.29), rezultă :
Ptg1  tg 2 
C  (14.30)
3 * 3802
Acest reglaj se poate face automat, sau manual, pe seama unor nomograme, în funcţie de cosφ1 ,
cosφ2 şi P, aflate la dispoziţia personalului de conducere operativă a RE-JT.

d) Aşa cum s-a arătat în fig.14.2. şi relaţia (14.3), la un moment dat, într-o capacitate există
acumulată o energie electrică WC a cărei valoare depinde de valoarea tensiunii în momentul respectiv. Ca
urmare, în funcţie de momentul deconectării unei capacităţi de la sursă, aceasta rămâne încărcată cu o
energie cuprinsă între
1
( 0  Q c max  CU 2max ),
2
respectiv o tensiune la borne cuprinsă între
(- Umax ÷ + Umax).

S2=P+jQ2 S1=P+jQ1

I2=Ia+IL2 IC(QC)
QC ZS
U
IC I1=Ia+jI
Ia(P)
U

IL2(Q2) I2(S2)

I1(S1)
IL1(Q1)
b
Fig.14.
7.

XC XC XC
XC XC U
XC

a Fig.14.8. b

134 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


În funcţie de calitatea dielectricului (pierderile din capacitate) energia, respectiv tensiunea la borne
se pot menţine un timp îndelungat. Dacă nu există un control al descărcării bateriei de condensatoare, există
pericolul electrocutării
personalului de deservire. Din acest motiv, se adoptă soluţii de blocare al accesului la bateria de
acumulatori, dacă aceasta nu este descărcată, sau al descărcării automate a
acesteia imediat ce a fost deconectată de la reţea. În fig.14.9, se prezintă această ultimă soluţie, în care caz
bateria se descarcă pe o sarcină rezistivă (lămpi cu incandescenţă) ce permite şi controlul vizual al
descărcării.
Conectarea în triunghi a lămpilor asigură descărcarea bateriei de condensatoare şi în cazul
întreruperii unei laturi a triunghiului cu lămpi. Se montează câte două lămpi pe latură, deoarece tensiunea
maximă de linie este 380 2  537 V .

Fig.14.9.

Un alt considerent care impune descărcarea bateriei este şi curentul foarte mare ce rezultă la
reconectarea ei la reţea, datorită diferenţei dintre tensiunea reţelei (Umax) şi tensiunea remanentă a
capacităţii (±Umax) (punerea în paralel a două surse).

e) Prin conectarea unei baterii de condensatoare într-un punct al RE-JT, se ameliorează


circulaţia de putere pe porţiunea din amonte de locul ei de montare. Ca urmare, este rentabil ca mijloacele
de ameliorare să se monteze, în principiu, la
bornele fiecărui receptor, pentru a reduce pierderile suplimentare (ΔP) şi pe reţeaua consumatorului.
Din considerente tehnice (valorile disponibile ale capacităţii unui element capacitiv) şi economice, s-
au întocmit programe de calcul care oferă informaţii, privind punctele din RE-JT unde să se monteze baterii
de condensatoare cu o anumită valoare, în funcţie de configuraţia reţelei, parametrii ei ,(R,X), puterile
tranzitate şi factorii de putere cosφ1 şi cosφ2.

f) La conectarea unei baterii de condensatoare, care a fost descărcată, curentul iniţial are o
valoare foarte mare (fig.14.1) suprasolicitând aparatele de conectare. Ca urmare, se utilizează contactoare
speciale pentru comutaţie de sarcină capacitivă.
Aceste contactoare au contacte auxiliare care conectează condensatoarele prin rezistenţă serie şi
care se închid înaintea contactelor principale de forţă.

135 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


2. Compensatorul sincron.
Compensatorul sincron este un motor sincron, care nu antrenează nici un utilaj, şi ca urmare,
absoarbe din sistemul electroenergetic doar puterea electrică activă PCS, necesară rotirii la viteza sincronă
(fig.14.10). De la sursa de excitaţie proprie absoarbe un curent (Iex) pentru crearea fluxului inductor,
respectiv a unei tensiuni electromotoare (E), capabilă să determine un curent reactiv inductiv (respectiv o
putere reactivă Qcs ) necesară reducerii puterii absorbite din reţea , de la Ql la Q2.

Fig.14.10.

Utilizând compensatorul sincron (CS), factorul de putere pe reţea, în amonte de locul de instalare a
acestuia, va fi :

P  PCS
cos  2  (14.31)
P  PCS  2
 Q1  Q CS  2

Personalul de deservire operativă a CS, va modifica manual nivelul curentului de excitaţie (Iex), astfel încât să
se genereze QCS care, conform (14.31) să determine cosφ2 impus de furnizor pe RE-JT a acestuia. Evident,
menţinerea unei valori constante pentru cosφ2 se poate asigura şi cu un dispozitiv de reglare automată.

10. INFLUENTA MEDIULUI ASUPRA


INSTALAŢIILOR ELECTRICE.

Dimensionarea instalaţiilor electrice din punct de vedere a asigurării parametrilor de calitate ai


energiei electrice, la beneficiar şi a rentabilităţii tranzitului, nu ia în considerare influenţa mediului ambiant.
În acest capitol se va analiza modul în care mediul ambiant influenţează dimensionarea (alegere şi
verificare) componentelor unei instalaţii electrice, eventual de executare a ei.
Pe plan internaţional, activitatea de proiectare şi execuţie a instalaţiilor electrice este reglementată
prin standardul CEI 364-« Instalaţii electrice în construcţii » elaborat de Comitetul Electrotehnic Internaţional
şi care este adoptat de ţările europene membre.
În România acest standard este în curs de preluare începând cu I-7/98. Conform acestui act
normativ s-a introdus termenul - Influenţe externe - ca acţiuni ale factorilor exteriori din medii
considerate normale, asupra instalaţiilor electrice. Aceste influenţe externe sunt clasificate în trei
categorii şi anume :
 A-datorate caracteristicilor de mediu (temperatură, umiditate, altitudine , etc.);
 B-datorate utilizatorilor(competenţa persoanelor, contacte cu potenţialul pământului, etc.;
 C-datorate caracteristicilor constructive ale construcţiilor, naturii materialelor folosite, etc.
În cadrul fiecărei categorii se definesc tipuri (natura) de influenţe (notate cu litere –A ,B, … evaluate prin
clase , notate cu cifre arabe. În Anexa II este prezentată această clasificare care cuprinde şi corespondenţa cu
clasificarea românească . Din acest considerent în continuare se prezintă şi clasificarea românească .

136 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


10.1 Clasificarea construcţiilor, încăperilor şi locurilor de muncă

A) Categorii de încăperi, spaţii sau zone în funcţie de mediu - mediu normal (caracteristica
dominanta a mediului):

 Uo - încăperi uscate: umiditatea relativă a aerului nedepăşind în mod obişnuit 75% (camere de
locuit, birouri, magazine, săli de clasă, teatre, cinematografe, muzee, ateliere de tâmplărie sau
mecanice, depozite etc.).
 U1 - încăperi umede cu intermitenţă: ceaţă şi condensaţi permanent pe pereţi de scurtă durată;
umiditatea relativă peste 75%, însă pe perioade scurte (bucătării şi WC-uri în clădiri de locuit,
călcătorii, uscătorii de bloc, pivniţe aerisite, şoproane etc.).
 U2 - încăperi umede: ceaţă şi condensaţi permanent pe pereţi, fără apariţia de picături mari, fără
igrasie; umiditatea relativă cuprinsă în mod obişnuit între 7 5 şi 97% (băi şi spălătorii din locuinţe,
WC-uri din clădiri civile şi industriale, bucătării din cantine şi restaurante, unele încăperi din industria
alimentară etc.).
 U3 - încăperi ude: ceaţă şi condensat permanent pe pereţi, cu igrasie; umiditatea relativă peste 97%
(băi şi duşuri sociale, spălătorii de vehicule, camere frigorifice, unele încăperi din industria chimică
industria alimentară etc.).
 K - încăperi cu agenţi corozivi: cu degajări sau înfiltraţii cu agenţi corozivi, continuu sau periodic, cu
acţiune distructivă asupra materialelor, aparatelor etc., folosite în executarea instalaţiilor electrice
(ateliere de acoperiri metalice, staţii de încărcare acumulatoare etc.).
 T - spaţii cu temperaturi ridicate: peste + 40°C în mod permanent (zonele cuptoarelor şi a celor de
turnare din turnătorie etc.).
 PI - spaţii cu praf în combustibil: cu degajări sau înfiltrări în cantităţi periculoase depuse pe
elementele instalaţiilor electrice (fabrici de ciment, depozite de nisip, etc. )
 PC- spaţii cu praf, scame sau fibre combustibile în suspensie în cantităţi insuficiente pentru formarea
unor amestecuri explozive sau de aprindere (depozite de cărbune, unele ateliere de tîmplărie,etc.)
 DM- spaţii cu pericol de deteriorări mecanice , în care loviturile mecanice pot degrada instalaţia şi
echipamentele electrice (zone de comunicaţii şi manipulări de materiale, suprafeţe verticale sub
înălţimea de 2m etc.)
 CE- încăperi cu pericol de electrocutare, care au elementele de construcţii şi elemente conducătoare
din punct de vedere electric (pereţi, pardoseli, etc) .
 EE- încăperi speciale pentru echipamente electrice, care sunt accesibile numai personalului calificat
şi autorizat (camere de comandă staţii electrice, tablouri electrice de distribuţie, baterii de
acumulatoare, transformatoare, redresoare, laboratoare de încercări electrice, etc.).
 SI - spaţii expuse intemperiilor (ploaie, soare, gaze, zăpadă, gheaţă, etc., de regulă neprotejate de
clădiri.
 L - zona de litoralului, în lăţime de 3 km în lungul ţărmului maritim.
NOTA:
Simbolurile DM, SI, L nu sunt prevăzute în norme, ele sunt introduse în , pentru mediile respective, nefiind
prevăzute simboluri.

B) Categorii de medii în funcţie de pericolul de incendiu

Incendiul este o ardere iniţiată de o cauză definită, cu sau fără voia omului, scăpată de sub control,
care distruge bunuri materiale, pune în pericol viaţa oamenilor şi a animalelor.
Din punct de vedere a posibilităţii producerii unui incendiu, construcţiile, încăperile şi locurile de
muncă se clasifică după natura procesului tehnologic şi a proprietăţilor fizico-chimice ale materialelor şi
substanţelor utilizate, prelucrate, manipulate sau depozitate, astfel:
 Categoria A: locurile cu substanţe care pot să se aprindă sau să explodeze în contact cu aerul, apa
sau alte substanţe sau materiale, cu lichide cu Tînf < 28°C şi cu gaze sau vapori Linf < 10%, atunci
când acestea pot forma cu aerul amestecuri explozive şi nu sunt utilizate drept combustibil.
 Categoria B: locurile cu lichide cu Tînf = 28 ... 100°C, gaze sau vapori cu Linf > 10%, suspensii de
fibre, praf sau pulberi, când se găsesc în cantităţi favorabile formării amestecurilor explozive şi nu
sunt utilizate drept combustibil.
 Categoria C: locurile cu substanţe şi materiale combustibile solide sau cu lichide cu Tînf> 100°C în
următoarele condiţii:

137 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


a) dacă nu sunt utilizate pentru comenzi hidraulice, răcire, ungere şi tratamente termice în cantităţi de
peste 2 m3 sau pentru ardere;
b) dacă materialele combustibile din spaţiul respectiv, inclusiv cele din utilaje sau pentru ambalajul şi
depozitarea materialelor incombustibile (palete sau rafturi combustibile) depăşesc 15000 kcal/m2 (63
MJ/m2):
c) dacă cantitatea de ulei a echipamentului electric depăşeşte 60 kg/unitate, iar materialul combustibil
al fluxurilor de cabluri electrice nu depăşesc 2,5 kg/m flux.
 Categoria D: locurile cu substanţe sau materiale incombustibile în stare fierbinte, topite sau
incandescente, cu degajări la căldura radiantă, flăcări sau scântei, precum şi substanţele solide sau
lichide care ard sub formă de combustibil.
 Categoria E: locurile cu substanţe sau materiale incombustibile în stare rece sau combustibile în
stare de umiditate înaintată, deci fără a exista posibilitatea aprinderii lor. Categoria de pericol de
incendiu se stabileşte pe zone şi încăperi şi independent pentru fiecare compartiment de incendiu.

C) Categorii de mediu cu pericol de explozivă

Prin atmosferă explozivă se înţelege : un amestec de gaze , vapori, ceţuri sau pulberi inflamabile în
aer, în condiţii atmosferice normale, în care, în caz de inflamare, combustia se propagă în tot amestecul
(prin condiţii atmosferice normale se consideră presiunile totale ale amestecului cuprinse între 0,8 şi 1,1 bar
şi temperaturi cuprinse între -20°C şi +40oC).
Se definesc următoarele categorii de mediu cu pericol de explozie :
EI0 - locurile unde există amestecuri explozive de vapori inflamabili şi gaze, în mod permanent în
condiţii normale de funcţionare.
EI - locurile unde există amestecuri explozive de vapori inflamabili sau de gaze, în următoarele
situaţii :
a) intermitent sau periodic, în condiţii normale de funcţionare ;
b) frecvent, datorită neetanşeităţilor sau operaţiilor de reparaţii şi întreţinere;
c) ocazional, la producerea avariilor sau datorită funcţionării anormale a instalaţiilor
tehnologice.
EIa. - locurile în care:
a) lichidele inflamabile sau gazele combustibile sunt păstrate, manipulate sau
depozitate în recipiente sau instalaţii închise, din care pot ieşi în mod ocazional
(funcţionări anormale, avarii);
b) concentraţiile care prezintă [ pericol de explozie şi incendiu sunt evitate în mod
obişnuit prin ventilaţie mecanică;
c) există posibilitatea pătrunderii concentraţiilor periculoase în încăperile învecinate de
categoria EI.
EIb - locurile unde :
a) vaporii inflamabili şi gazele combustibile au Lînf> 15%, precum şi un miros puternic
când se ajunge la concentraţia limită admisă;
b) activităţile se desfăşoară sub nişe sau hote de absorbţie;
c) concentraţiile de vapori şi gaze nu pot forma amestecuri explozive.
E II- locurile unde .
a) praful (pulberea) combustibil se găseşte în stare de suspensie, în permanenţă,
intermitent sau periodic la funcţionarea normală şi în cantităţi favorabile producerii
aprinderii şi exploziei ;
b) funcţionarea anormală a instalaţiilor sau oprirea lor, ar favoriza formarea
concentraţiilor periculoase, care ar putea fi aprinse, datorită deranjamentelor
concomitente la instalaţia electrică;
c) s-ar putea acumula prafuri bune conducătoare de electricitate.
E IIa - locurile unde praful combustibil nu este în mod normal în stare de suspensie în aer, dar se
poate depune pe echipamentele şi instalaţiile electrice îngreunând astfel cedarea căldurii în exterior,
existând în acelaşi timp posibilitatea aprinderii lui de la scânteile şi arcurile electrice care se produc.
E III – locurile unde se manipulează, fabrică sau se folosesc în procesul tehnologic fibre sau
materiale care produc scame uşor combustibile în suspensie, însă în cantităţi care nu prezintă pericol.
E IIIa – locurile unde se manipulează şi se depozitează fibre uşor combustibile.

138 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Se defineşte zona cu pericol de explozie – spaţiul, locul, în care în condiţii normale de funcţionare
se pot acumula permanent sau accidental gaze, vapori de lichide inflamabile sau praf în cantităţi suficiente
pentru a da naştere unei atmosfere explozive.

Din acest punct de vedere se definesc cinci categorii şi anume :


Zona 0. Zona în care atmosfera explozivă de gaze sau vapori este prezentă fie continuu, fie pentru
perioade lungi de timp sau perioade scurte care se repetă cu o frecvenţă ridicată.
Zona 1. Zona în care atmosfera explozivă de gaze sau vapori poate să apară intermitent, în condiţii
normale de funcţionare.
Zona 2. Zona în care atmosfera explozivă de gaze sau vapori poate să apară în condiţii normale de
funcţionare numai accidental şi pentru o perioadă scurtă de timp.
Zona 10. Zona în care poate să apară frecvent sau pentru perioade lungi de timp, o atmosferă
explozivă de praf.
Zona 11. Zona în care poate să apară o atmosferă explozivă de praf, de scurtă durată, prin
antrenarea depunerilor de praf.
La rândul lor gazele şi vaporii inflamabili se clasifică în două grupe de explozie, după
capacitatea de transmitere a exploziei printr-un interstiţiu de dimensiuni date (W) şi/sau după energia de
aprindere (STAS 6877/1)-tab.15.1
În grupa I se încadrează (atmosferile explozive) din mediile din mine, denumite grizutoase, iar în
grupa II se încadrează atmosferile explozive din celelalte sectoare.
Ordinea grupelor de gaze şi vapori inflamabili este astfel aleasă încât echipamentele care corespund
unei grupe corespund şi grupelor inferioare.

D) Categoriile de medii, în funcţie de pericolul de electrocutare [36].


 Foarte periculoase, - locurile unde umiditatea relativă este de peste 97%, temperatura
aerului depăşind 35 0C, suprafaţa din zona de manipulare fiind ocupată de obiecte
conductoare legate electric la pământ peste 60%, medii corozive;
 Periculoase - locurile unde umiditatea relativă este cuprinsă între (75- 97)%, temperatura
aerului între (30-35)0C, obiectele conducătoare legate electric la pământ ocupă o suprafaţă
sub 60% ; există pardoseli conducătoare (pământ, beton, etc.) pulberi conductoare (pilituri
metalice, grafit, etc.), fluide care micşorează rezistenţa electrică a corpului omenesc.
 Puţin periculoase - locurile unde umiditatea relativă este de cel mult 75%, temperatura
aerului cuprinsă între (15-30)0C şi pardoseli izolante.

10.2. ADAPTAREA APARATELOR ELECTRICE LA MEDIUL AMBIANT

S-a prezentat clasificarea aparatelor electrice din punct de vedere constructiv şi a protejării
personalului ce le exploatează (prima cifră după simbolul IP) şi a protejării acestora împotriva pătrunderii
apei ( a doua cifră) precum şi litere adiţionale (A, B, C, D) sau suplimentare (M, N, S, W).
În Anexa III se prezintă încadrarea principalelor încăperi în categorii şi clase de influenţe externe şi
adaptarea gradelor minime de protecţie ale echipamentelor electrice la aceste influenţe (pentru medii
normale).
Aparatele electrice cu protecţie antiexplozivă sunt destinate a funcţiona în atmosfera explozivă din
minele de cărbuni şi sectoarele industriale unde funcţie de condiţiile locale este posibilă formarea unor
amestecuri explozive de gaze sau amestecuri explozive de gaze sau vapori cu aerul atmosferic în cantitate
suficientă încât să prezinte pericol.
Cercetările naţionale şi internaţionale efectuate în acest domeniu au condus la apariţia unor norme
ca de exemplu : STAS 6877/-1 până la STAS 6877/-11, VDE0165, VDE0170/0171, CEI 79-1 până la CEI 79-
9,etc.
Atmosfera explozivă sau amestec exploziv este un amestec sub formă de gaz sau vapori în
care arderea se propagă de la sursă în întregul volum de amestec în mod violent (exploziv). Prin încercări s-a
constatat că există procente minime şi maxime de amestec a gazului cu aerul în limita cărora se produce
explozia. De asemenea, există un procent optim la care presiunea produsă în momentul exploziei este
maximă.
Temperatura de aprindere a substanţelor inflamabile este temperatura cea mai joasă la care
amestecul cel mai inflamabil al unei substanţe sub formă de gaz sau vapori este aprins în anumite condiţii.

139 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Aprinderea amestecului exploziv se poate datora următorilor factori :
 scânteie electrică sau arc electric produsă la închiderea sau deschiderea unui aparat;
 încălzirea conductoarelor electrice la trecerea curentului;
 scântei produse prin frecare mecanică între diferite părţi în mişcare;
 descărcări electrice de piese din material izolant încărcate electrostatic;
 scântei electrice produse între faze datorită scăderii rezistenţei de izolaţie;
 temperaturi ridicate produse de lămpile cu incandescenţă.
Echipamentul electric în execuţie antiexplozivă poate fi realizat în următoarele variante:
 staţionară (montată fix);
 semistaţionară (care se poate deplasa fără a fi sub tensiune);
 portabilă (care se ţin în mână când sunt sub tensiune).
Modul de protecţie constituie totalitatea măsurilor specifice aplicate echipamentelor electrice cu
protecţie antigrizutoasă şi antiexplozivă pentru a împiedica aprinderea atmosferei explozive.
Se cunosc următoarele moduri de protecţie :
 capsulare antideflagrantă;
 imersiune în apă;
 siguranţă mărită;
 siguranţă intrinsecă;
 capsulare presurizată;
 înglobare presurizată;
 înglobare în nisip;
 protecţie specială.

10.2.1. Definiţii, clasificări.

Prin protecţie antiexplozivă, a unui aparat (echipament) electric se înţelege o construcţie


specială în scopul reducerii pericolului de aprindere a amestecurilor explozive, din exterior, de la aparatul
respectiv.
Clasă de temperatură – clasificarea aparatelor electrice după temperatura maximă de
suprafaţă.
Temperatura maximă de suprafaţă (limită)
Se defineşte temperatura maximă de suprafaţă, cea mai ridicată temperatură admisă în regim de
funcţionare şi în regim de suprasarcină în orice punct pe suprafaţa echipamentului electric aflat în contact
cu atmosfera explozivă.
Pentru modurile de protecţie antideflagrantă şi capsulare presurizată se ia în consideraţie
temperatura maximă pe suprafaţa exterioară a carcasei. Pentru celelalte moduri de protecţie, temperaturile
maxime din interiorul carcasei se iau în consideraţie în măsura în care atmosfera explozivă ajunge în contact
cu aceste suprafeţe. Pentru echipamentele electrice antiexplozive şi antigrizutoase se stabilesc 6 clase de
temperatură indicate în tabelul 15.2., în funcţie de tipul substanţei explozive.

Tabelul 15.1. Încadrarea gazelor şi vaporilor în grupe de explozie


Grupa de gaze şi Interstiţiul maxim admis constructiv w [mm]
valori La modul de protecţie „d” pentru L = 25 mm

I 0.5
II-A 0.5
II-B 0.3
II-C 0.2

Tabelul 15.2. Clasele de temperatură


Clasa de temperatură Temperatura maximă de
suprafaţă [0C]
T1 450
T2 300
T3 200
T4 135
T5 100
T6 85

140 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Prin abatere de la tabelul 15.1., temperatura aparatelor cu protecţie antigrizutoasă este de maximum
2000C. Reducerea temperaturii la aparatele destinate minelor de cărbuni este impusă de prezenţa prafului de
cărbune. La temperaturi de peste 2000C (şi după unele norme chiar peste 1500C) praful de cărbune se
aprinde constituind un pericol de explozie. În cazul când normele echipamentelor electrice protejate
antiexploziv prevăd alte limite de temperatură se vor alege temperaturile mai mici.
Grupe de gaze şi vapori. Substanţele care în amestec cu aerul generează atmosfera
explozivă se împart în două grupe, în funcţie de energia lor de aprindere sau de capacitatea de
transmitere a exploziei conform tabelului 15.1.
Grupa II se subdivide la rândul ei în trei subgrupe. Grupa I este destinată echipamentelor cu
protecţie antigrizutoasă. Ordinea grupelor de gaze şi vapori este astfel aleasă încât echipamentele care
corespund pentru o anumită grupă de gaze şi vapori şi clasă de temperatură să corespundă şi pentru
grupele şi clasele inferioare.
De exemplu, un aparat grupa II B corespunde şi pentru grupa II A, iar un aparat pentru clasa T3 corespunde
şi pentru clasele T1 şi T2.
Protecţia antigrizutoasă se asigură printr-o construcţie specială a aparatului electric
destinat a funcţiona în mine cu degajări de gaze şi vapori, încadrate în grupa I de explozie.

Modurile de protecţie ale echipamentelor antiexplozive şi antigrizutoase se definesc


astfel :
a) Capsulare antideflagrantă – symbole d
Închiderea utilajului electric într-o carcasă capabilă să suporte explozia unui amestec exploziv care poate să
pătrundă în interior fără să sufere avarii şi fără să transmită inflamarea din interior către atmosfera explozivă
exterioară prin îmbinări sau alte căi de trecere.
b) Imersie în ulei – simbol o
Părţile periculoase ale echipamentului electric sunt astfel imersate în ulei încât arcul electric, scânteile electrice sau
gazele fierbinţi formate sub nivelul uleiului, nu pot aprinde atmosfera explozivă ce se găseşte deasupra suprafeţei
uleiului.
c) Siguranţa mărită – simbol i
Mod de protecţie prin care se adoptă măsuri speciale de siguranţă împotriva producerii arcurilor electrice şi
încălzirilor succesive atât în funcţionare normală cât şi funcţionarea accidentală.
d) Siguranţa intrinsecă – simbol i
Mod de protecţie prin care se adoptă măsuri speciale de siguranţă astfel încât energia produsă de scânteile
electrice în funcţionare normală sau accidentală nu poate aprinde amestecul exploziv.
e ) Capsulare presurizată – simbol p
Părţile periculoase ale echipamentului sunt amplasate în interiorul unei carcase în care formarea unei atmosfere
explozive este împiedicată de prezenţa unei atmosfere protectoare presurizate.
f) Înglobare în nisip – simbol q
Părţile periculoase ale echipamentului sunt închise într-o carcasă şi înglobate în nisip astfel încât să nu fie posibilă
aprinderea atmosferei explozive înconjurătoare prin arcuri electrice sau efecte termice.
g) Protecţia specială – simbol s
Protecţia împotriva aprinderii amestecurilor explozive este realizată prin alte mijloace, ca de exemplu : carcase cu
pachete de plăci de protecţie.

10.2.2. Adaptarea grupelor de protecţie, modurilor de protecţie şi temperatura maximă de


suprafaţă, pentru aparate (echipamente) electrice.

Pe seama clasificărilor de mai sus, în tabelul 15.3. se corelează caracteristicile aparatelor electrice destinate
a funcţiona în atmosfera explozivă.

Tabelul 15.3 a - Tipuri de protecţie


Grupele de protecţie Substanţe explozive uzuale pe clasă de temperatură
Denumirea - Simbol w T1 T2 T3 T4 T5 T6
_destinaţia [mm] 450oC 300oC 200oC 135oC 100oC 85oC
I. Antigrizutoasă - Ex. I 0.5 T1 - - - - -
Mine
Ex. IIA 0.5 T1 T2 T3 T4 - -
II. Antiexplozivă - Ex. IIB 0.3 T1 T2 - T4 - -
alte sectoare Ex. IIC 0.2 T1 T2 - - T5 -

141 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


În tabelul 15.4. se prezintă o încadrare informativă [36] a unor gaze şi vapori cu pericol de explozie, pe
grupe de protecţie şi clase de temperatură.
Tabelul 15.3.b Modul de protecţie
Denumirea Simbolul Destinaţia
Capsulare antideflagrantă d
Capsulare presurizată p Pentru părţile din echipamentul electric unde se
Înglobare în nisip q produc scântei şi arcuri electrice sau încălzite care
Imersie în ulei o prezintă pericol pe timpul funcţionării normale
Protecţie specială s
Siguranţă mărită E Pentru părţile din echipamentul electric fără scântei
şi arcuri electrice.
Siguranţă intrinsecă I La circuitele de slabă putere care nu pot aprinde
mediul din jur.
Notaţii :
w – interstiţiul maxim admis la modul de protecţie d şi este definit ca cea mai mare distanţă între suprafeţele
conjugate la îmbinarea dintre diferite părţi ale carcasei sau diferenţa diametrelor alezajelor şi arborilor, jocul
îmbinărilor filetate, pentru L=25mm.

10.3. ADAPTAREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE LA MEDIUL AMBIANT.

10.3.1. Instalaţii electrice în medii umede.

La proiectarea şi execuţia instalaţiilor electrice din aceste încăperi se au în vedere


următoarele cerinţe specifice :
 în grupurile sanitare fără duşuri şi în încăperile în care se găsesc numai lavoare (categoria U1) se pot
monta întrerupătoare, cu condiţia respectării distanţei minime de 0.8 m faţă de elementele metalice
legate la pământ (robinete, conducte, radiatoare, etc.).
 în aceste încăperi se interzice montarea prizelor, cu excepţia prizelor speciale pentru maşini de ras
alimentate prin transformatoare de separaţie înglobate în corpul prizei;
 în băi şi spălătorii de folosinţă familiară (categoria U2) se interzice montarea întrerupătoarelor, cu excepţia
prizelor speciale pentru maşini de ras;
 în încăperi pentru duşuri individuale sau colective, precum şi în băile şi spălătoriile colective (categoria U3)
se interzice montarea de întrerupătoare şi prize;
 în băi şi duşuri se admite montarea butoanelor de sonerie numai dacă tensiunea de funcţionare a soneriei
este de maxim 8 V şi acţionarea butonului se face prin şnur din material electroizolant. Înălţimea de
montare a butoanelor de sonerie va fi de minim 2.20 m de la pardoseală.
Tabelul 15.4.
Grupa de Substanţele explozive uzuale pe clase de temperatură
protecţie
T1 T2 T3 T4 T5 T6
I Metan - - - - -
II A Acetonă, amoniac, Acetat de amil, acetat Benzină, Aldehidă - -
acetat de etil, acetat de de butil, acetat de gazolină, acetilă,
metil, acid acetic, acid propil, acetat de vinil, ciclohexan eter etilic
cianhidric, alcool alcool butilic, alcool , n-decan,
metilic, clor, benzen, etilic, benzină grea, n-heptan,
clorură de metil, clorură ciclo-hexamînă, etil n-hexan,
de vinil, etan, gaz benzen, izooctan, hidrogen
natural, metan motorină, izopentan sulfurat, n-
industrial, naftalină, nonan,
oxid de carbon, propan, octan,
propilenă, toluen, p- pentan,
xilen ţiţei
II B Gaz aerian, etilenă Butadienă, oxid de - Dioxan - -
etilenă, oxid de
propilenă
II C Hidrogen, gaz de apă Acetilenă - - Sulfură -
de
carbon

142 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Exemple de simbolizare :
Ex. d.I : protecţie antigrizutoasă (grupa I) prin capsulare antideflagrantă.
Ex. d.IIAT3 : protecţie antiexplozivă (grupa II) , capsulare antideflagrantă, sub grupa II A cu
limita de temperatură admisă de 200˚ C.
Ex. e.IIAT3 : protecţie antiexplozivă sub grupa IIA prin siguranţă mărită cu limita de
temperatură admisă de 200˚ C.
Ex. d.e.I/II B, T 4 : protecţie antigrizutoasă şi antiexplozivă, capsulare antideflagrantă şi siguranţă
mărită, cu limita de temperatură admisă de 135oC.

 în bucătăriile de toate tipurile (categoria U1 sau U2) se pot monta întrerupătoare şi prize cu contact de
protecţie, cu condiţia respectării distanţei minime de 0.8 m faţă de elementele metalice legate la pământ şi
la o înălţime de la pardoseală de minim 1.5 m pentru întrerupătoare şi minim 1.20 m pentru prizele cu
contact de protecţie.
 în încăperile de categoria U1 si U2 se pot monta corpuri de iluminat pe perete deasupra lavoarelor, numai
dacă aceste corpuri au carcasa din material izolant şi sunt montate la înălţimi de peste 1,8 m de la nivelul
pardoselii până la partea inferioară a corpurilor de iluminat.
 utilajul electric din bucătăriile şi spălătoriile publice, boilerele şi maşinile de gătit instalate în orice tip de
încăpere, vor fi prevăzute cu racorduri fixe.
 la maşinile de spălat rufe din locuinţe se admite ca racordarea să se facă prin prize cu contact de protecţie.
 în băi, duşuri, grupuri sanitare, spălătorii şi bucătării de orice tip, se recomandă să nu se instaleze doze. Nu
se admite trecerea prin aceste încăperi a circuitelor care servesc pentru alimentarea receptoarelor din alte
încăperi.
 în încăperile de categoria U3 se vor folosi conducte cu izolaţie din PVC, protejate în tuburi de protecţie PVC-
IPE sau în tuburi metalice lăcuite PEL. În aceste încăperi se pot utiliza şi cabluri cu izolaţie şi manta de
PVC.

10.3.2. Instalaţii electrice în spaţiile pentru bateriile de acumulatoare.

Spaţiile pentru bateriile de acumulatoare se vor echipa cu instalaţii electrice în conformitate cu categoria
de mediu în care se încadrează.
Staţiile pentru baterii de acumulatoare vor avea următoarele încăperi distincte:
 încăperea bateriilor de acumulatoare;
 încăperea depozitului de acizi şi apă distilată;
 încăperea tampon;
 încăperea pentru tabloul electric şi utilajul de încărcare (redresoare, convertizoare de curent
continuu).
În cazul bateriilor de acumulatoare de maxim 72 Ah şi maxim 24 V, poate lipsi încăperea pentru bateriile
de acumulatoare. Aceste acumulatoare pot fi montate în încăperi uscate, într-un dulap sau o nişă prevăzută cu
ventilaţie naturală sau forţată.
Poate lipsi încăperea pentru tabloul electric şi utilajul de încărcare în cazul în care, alăturat încăperii
acumulatoarelor există o încăpere specială pentru alte echipamente electrice, în care pot fi montate tabloul şi
utilajul de încărcare al staţiei de acumulatoare.
În încăperea bateriilor de acumulatoare se recomandă ca plafonul să fie plan, fără grinzi sau nervuri.
Se interzice montarea aparatelor de conectare (întrerupătoare, prize, etc.) în încăperea bateriilor de
acumulatoare.
În încăperea bateriilor de acumulatoare, corpurile de iluminat vor avea gradul de protecţie IP 54 şi se vor
monta la o distanţă de cel puţin un metru de la faţa plană superioară a acumulatoarelor.
Se recomandă ca instalarea corpurilor de iluminat să se facă deasupra căilor de acces dintre şirurile de
acumulatoare.
Corpurile de iluminat vor fi protejate împotriva coroziunii.
În încăperea bateriilor de acumulatoare, instalaţia electrică de curent continuu se va executa cu
conductoare sau bare neizolate, montate pe izolatoare, sau cu conducte sau cabluri, cu izolaţie rezistentă la
umezeală şi coroziune.
Trecerile conductoarelor sau barelor prin peretele camerei acumulatoarelor vor fi etanşe. Legăturile la
acumulatoare vor fi fixe (executate prin sudură).

143 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


10.3.3. Instalaţii electrice în zona litoralului.

Instalaţiile electrice din clădiri şi incintele acestora, situate în zona litoralului, se proiectează şi se execută
respectându-se pe lângă prevederile generale şi precizările din acest paragraf.
Instalaţiile electrice din clădiri se execută cu conductoare izolate în materiale plastice, protejate în tuburi
din materiale plastice sau cu tuburi cu izolaţie şi manta din materiale plastice.
La instalare, tuburile de protecţie se montează cu pantă de minim 1% spre doze, astfel încât să se evite
acumularea apei de condensaţie.
Legăturile conductoarelor de aluminiu în doze se protejează împotriva coroziunii ( de exemplu prin
acoperire cu lac izolant anticoroziv).
Instalaţiile electrice exterioare se execută conform prevederilor pentru spaţiile expuse la intemperii (
categoria SI de mediu).

10.4. ADAPTAREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE LA CATEGORIILE DE MEDIU

Pe seama celor prezentate în acest capitol, respectiv a categoriilor de mediu şi a caracteristicilor aparatelor
( echipamentelor) electrice, în tabelul 15.5. se prezintă adaptarea acestora.

Tabelul 15.5.
În interior În exterior
Specificaţia Categoriile A, B Categoriile C, D, E

PI, PC
E IIIa
E IIa

E III
E Ib
E Ia

E II

U0

U1

U2

U3

U2
EI

EE
K

S
T

I
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19
Conductoare neiz. - - - - - ● ● ● ● - - - - ● ● - ● ●
Neprotejate - - - - - - - - - - - - ● - - - ● ●
IP, IPE,
IPER, - - - - - - - ● ● - - - - - - - - -
Protejate în :

PEL, - - - ● ● ● ● - - ● ● ● ● ● - ● - -
Conductoare izolate

T, ● ● ● ● ● ● ● - - ● ● ● ● ● - ● - -
IPY,
IPFY, - - - - - - - ● ● - - - - - - - - -
IPEY - - - - - - - - - ● ● ● ● - - ● - -
Cu manta - - - - - - - ● ● - - - - - ● - - -

…YY ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● - ● ● ● ●
…YP ● ● ● ● ● ● ● - - - ● ● ● - ● - - ●
Nearmate

…YPY ● ● ● ● ● ● ● - - - ● ● ● - ● - - ●
Cabluri electrice

…HP - - - - - - - - - - ● ● ● - ● - - ●

…YAY ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● - ● - ● ●
YPAY ● ● ● ● ● ● ● - - - ● ● ● - ● - ● ●
Armate

…HPB - - - - - - - - - - ● - ● - - - - -
HPBY - - - - - - - - - - - - - - - - ● ●

IP30 - - - - - - - ● ● - - - - ● - - - -
IP33 - - ● - - - - - - ● - - - - - ● ● -
IP44 - - - - - - - - - - - ● - - - - - -
Protejate

IP54 - ● - ● ● - - - - - ● - - - - - - -
Bare neizolate

Ex d ● - - - - - - - - - - - - - - - - -
Ex i ● ● - - - - - - - - - - - - - - - -
Special - - - - - - - - - - - ● ● - - - - ●

144 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19
IP 00 - - - - - - - - - - - - - - ● - - -
electrice,

IP 30 - - - - - - - ● ● - - - - - - - - -
IP 33 - - - - - - - - - ● - - - - - ● ● -
IP 44 - - - - - - - - - - - ● - - - - - -
IP 54 - - ● - - ● ● - - - ● - - - - - - -
protecţie

Ex d ● ● - - - - - - - - - - - - - - - -
Aparate

Ex e, s - - - ● ● - - - - - - - - - - - - -
Specială - - - - - - - - - - - - ● ● - - - ●
IP 00 - - - - - - - - - - - - - - ● - - -
Corpuri de iluminat,

IP 20 - - - - - - - ● ● - - - - - - - - -
IP 33 - - - - - - - - - ● - - - - - ● ● -
IP 54 - - ● ● ● ● ● - - - ● ● - - - - - -
Ex d ● - - - - - - - - - - - - - - - - -
protecţie

Ex e, s - ● - - - - - - - - - - - - - - - -
Specială - - - - - - - - - - - - ● ● - - - ●
IP 00 - - - - - - - - - - - - - - ● - - -
electrice

IP 22 - - - - - - - ● ● - - - - - - - - -
IP 23 - - - - - - - - - ● - - - - - - - -
rotative, protecţie

IP 44 - - - - - - - - - - - ● - - - - - -
IP 54 - - ● ● ● ● ● - - - ● - - - - - ● -
Ex d ● ● - - - - - - - - - - - - - - - -
Maşini

Ex e, s - ● - - - - - - - - - - - - - - - -
Specială - - - - - - - - - - - - ● ● - - - ●
IP 00 - - - - - - - - - - - - - ● - - - -
IP 20 - - - - - - - ● - - - - - - - - - -
IP 21 - - - - - - - - ● - - - - - - - - -
condensatoare, protecţie

IP 23 - - - - - - - - - ● - - - - - ● ● -
IP 44 - - - - - - - - - - - ● - - - - - -
Transformatoare,

IP 54 - - ● - ● ● ● - - - ● - - - - - - -
Ex ● ● - ● - - - - - - - - - - - - - -
Specială - - - - - - - - - - - - ● ● - - - ●

IP 00 - - - - - - - - - - - - - - ● - - -
IP 30 - - - - - - - ● ● - - - - - - - - -
tive, protecţie

IP 33 - - - - - - - - - ● - - - - - ● - -
Unelte porta-

IP 44 - - - - - - - - - - - ● - - - - - -
IP 54 - - - - - - - - - - ● - - - - - - -

Notă:
1) Cabluri:
YY - nearmate cu izolaţie şi manta din PVC;
YP-HP - nearmate cu izolaţie de PVC respectiv hârtie şi manta de Pb;
YPY - nearmate cu izolaţie de PVC şi manta de Pb cu înveliş exterior din PVC.

145 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


11. SEMNE CONVENŢIONALE

146 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


147 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE
Semne convenţionale pentru contacte

Semne convenţionale pentru butoane, comutatoare, controlere, chei de comandă

148 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Aparate electrice diverse

Notaţiile bornelor motoarelor electrice

149 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Maşini electrice
1 Motor asincron trifazat cu:
a) rotorul în scurtcircuit
b) rotor cu inele (bobinat)

2 Motor M de curent continuu de excitaţie serie

3 Motor M de curent continuu cu excitaţie în derivaţie

4 Generator G de curent continuu cu excitaţie mixtă

5 Generator sincron GS, trifazat,conexiune stea

6 Motor cu colector, trifazat, serie

7 Transformator de tensiune monofazat

8 Transformator de tensiune trifazat, conexiunea:


a) stea – stea
b) stea – triunghi

9 Transformator de curent

10 Autotransformator:
a) monofazat
b) trifazat, conexiune în stea

11 Amplidină

12 Rotor:
ke – înfăşurare de excitaţie
kc – înfăşurare de comandă

13 Amplificator magnetic:
kc – înfăşurare de comandă

150 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Elemente de circuite electrice
1 Rezistoare cu rezistenţă:
a) fixă
b) variabilă (potenţiometru)

2 Rezistor cu reglaj permanent (trimer)

3 Reostat

4 Rezistor în montaj potenţiometric

5 Bobină (înfăşurare) cu inductanţă


a) fixă
b) variabilă

6 Bobină cu:
a) miez feromagnetic
b) miez feromagnetic şi întrefier
7 Condensator cu capacitate:
a) fixă
b) variabilă
8 Condensator electronic:
a) nepolarizat
b) polarizat
9 Redresor (diodă):
a) semn general
b) cu semiconductoare
10 Redresor comandat:
a) semn general
b) cu semiconductoare (tiristor)
11 Diac

12 Triac

13 Diodă cu:
a) vid
b) gaz
14 Triodă cu:
a) vid
b) gaz
15 Tub electronic cu mai mulţi electrozi (de exemplu
tetrodă)

16 Tranzistor de tip:
a) pnp
b) npn
17 Tranzistor unijoncţiune (T.U.J.)

151 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Elemente de circuite electrice – continuare
18 Diodă stabilizatoare (Zenner)

19 Celulă fotoelectrică

20 Fotorezistor

21 Amplificator

12. TERMINOLOGIE
Index A
Termen Definiţie

Acces la reţea Dreptul agenţilor economici care produc si furnizează energie electrica sau
termica, precum si al consumatorilor de energie electrica sau termica de a se
racorda si de a folosi, in condiţiile legii, reţelele de transport si distribuţie.

Acord de Documentul semnat in comun de către S.C.(se trece numele societarii


confidenţialitate comerciale) si solicitantul de acces la reţea in privinţa obligaţiilor reciproce pe
care si le asuma de a respecta confidenţialitatea unor date si informaţii.

Acord de furnizare de Acord scris emis de către producător in legătura cu posibilităţile de livrare din
energie termica instalaţiile sale de energie termica sub forma de abur, apa fierbinte sau apa
calda unui furnizor sau direct unui consumator.

Acreditare Acordarea dreptului unui consumator de a contracta direct cu un furnizor


consumator eligibil energia necesara, in baza Regulamentului pentru acreditarea consumatorilor
eligibili.

Agenţi economici din Persoane juridice care si desfăşoară activitatea in sectorul energiei electrice si
sectorul energiei termice, asigurând activităţile de producere, transport, distribuţie, furnizare si
consum a energiei electrice si termice.

Agent termic sau Fluid utilizat pentru a acumula, a transporta si a ceda energie termica. Agentul
purtător de energie termic poate fi: primar, respectiv cu presiunea si temperatura apropiate de cele
termica de la plecarea din centralele sistemului de alimentare cu energie termica;
secundar, rezultat dintr-un schimbător de căldura prin preluarea căldurii de la
agentul termic primar.

Autoproducător de Agent economic care, in afara activităţilor sale de baza, produce: (1) singur sau
energie electrica (2) cu un alt producător din apropiere, in întregime sau in parte, energia
si/sau termica electrica si/sau termica necesara consumului sau. {n cazul (2) agentul economic
consumator deţine o cota de minimum 10 % din capitalul social al agentului
economic producător si trebuie sa consume cel puţin 50 % din producţia anuala
de energie electrica si/sau termica a agentului economic producător.
Autoproducătorul poate sa livreze surplusul de energie electrica si/sau termica
in reţelele publice de transport / distribuţie si sa primească energie electrica in
cazuri de necesitate.

Autoritate de Ansamblul atributelor cu care este investita o treapta de conducere prin


conducere operativa dispecer, in scopul realizării conducerii operative.

152 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Autorizaţie Act tehnic si juridic, emis de autoritatea competenta prin care se acorda o
permisiune unei persoane juridice, romana sau străina, pentru a construi, a
pune si menţine in funcţiune sau a modifica o instalaţie de producere, transport,
dispecerizare si distribuţie a energiei electrice si termice.

Avarie Înrăutăţirea sub un anumit nivel reglementat a parametrilor regimului de


funcţionare al unei instalaţii electrice sau termice datorita unui incident sau unei
exploatări defectuoase.

Avarie de sistem Pierderea unor surse de alimentare sau a unor instalaţii importante ale reţelei
electroenergetic de transport, caracterizata prin valori ale parametrilor de regim in afara limitelor
admisibile sau prin oscilaţii de mare amplitudine, care pot periclita funcţionarea
in sincronism.

Avarie extinsa de Avarie de sistem electroenergetic care are ca efect întreruperea alimentarii
sistem consumatorilor dintr-o zona de sistem sau din întreg sistemul.
electroenergetic

Aviz de amplasament Comunicare scrisa care se da de către Operatorul de Distribuţie la cererea unui
solicitant si care precizează acordul distribuitorului cu propunerea de
amplasament a obiectivului solicitantului si eventualele lucrări de eliberare de
amplasament sau propune schimbarea amplasamentului obiectivului in cazul in
care nu se poate elibera terenul.

Index B
Termen Definiţie

Banda primara de Zona din diagrama putere activa - putere reactiva de funcţionare a unui
reglaj a tensiunii generator sincron in care energia reactiva produsa/absorbita nu se plăteşte.

Banda secundara de Zonele din diagrama putere activa - putere reactiva de funcţionare a unui
reglaj a tensiunii generator sincron in care producerea/absorbţia energiei reactive se face cu
costuri ridicate si solicitări mari ale acestuia si in care se plăteşte energia
reactiva produsa.

Branşament termic Legătura dintre o reţea de distribuţie din circuitul secundar si un consumator de
energie termica.

Index C
Termen Definiţie

CAE Cazan de abur energetic (de înalta presiune).

CAF Cazan de apa fierbinte.

CAI Cazan de abur industrial.

Capacitate de {încărcarea maxima in condiţii de dimensionare si funcţionare date, cu


distribuţie a RED satisfacerea parametrilor de calitate ai energiei electrice in punctele de
(reţea electrica de delimitare.
distribuţie)

Cantitate de energie Cantitatea de energie electrica introdusa in reţele, de către un grup sau
electrica efectiv portofoliu de capacitaţi, intr-un interval baza de decontare.
schiem-bata

153 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Capacitate de Puterea electrica neta disponibila maxima contractata.
producţie contractata

Capacitatea închiriata Cota medie anuala din puterea nominala a staţiei pusa la dispoziţia
a staţiei electrice beneficiarului serviciilor de transformare si/sau conexiune, determinata
conform “Metodologiei de stabilire a tarifului reglementat pentru serviciile de
transformare si/sau conexiune ale staţiilor electrice de înalta si foarte înalta
tensiune”.

Capacitatea nominala Puterea nominala ce poate fi tranzitata prin staţia electrica, in MVA.
a staţiei electrice

Caracteristici tehnice Totalitatea datelor si elementelor de natura tehnica, caracteristice unui …( ex.:
echipament energetic).

Centrala electrica Ansamblu de instalaţii, construcţii si de echipamente necesare pentru


conversia unei forme de energie in energie electrica.

Centru de Structura organizatorica la producătorii de energie electrica cu portofoliu


Management complex de capacitaţi de producere care colectează, prelucrează si transmite
Energetic zilnic Operatorului comercial oferta de producere la nivel de producător.

Cerere de racordare Documentul prin care se solicita accesul la reţeaua electrica sau termica de
transport sau distribuţie, conform prevederilor din Coduri, pentru acordarea
Avizului tehnic de racordare la reţeaua electrica sau termica de transport,
respectiv distribuţie.

CET Centrala lectica echipata cu turbine de cogenerare.

Centrala electrica cu Centrala electrica echipata cu una sau mai multe turbine cu gaze si cel puţin o
ciclu combinat turbina cu abur, funcţionând împreuna prin intermediul unui cazan de abur
recuperator de căldura.

Cod Colecţie de reglementari pentru un domeniu specific de activitatea sau instalaţii


din cadrul sectorului energiei electrice si termice.

Cod comercial al Colecţia de reglementari referitoare la relaţiile comerciale pe piaţa angro de


pieţei angro de energie electrica (definirea participanţilor si a regulilor pieţei: înregistrare,
energie electrica ofertare, efectuare plaţi, încheiere de tranzacţii, constituire garanţii, regularizări,
penalitatea financiare).

Codul tehnic al Colecţia de reglementari cu caracter tehnic prin care se stabilesc reguli si
reţelelor/ reţelei proceduri obligatorii pentru toţi participanţii la piaţa energiei, pentru
electrice de distribuţie/ planificarea, dezvoltarea, exploatarea, administrarea si întreţinerea reţelelor/
transport reţelei electrice de distribuţie/transport.

Cogenerare Producere combinata si simultana de energie electrica si termica in instalaţii


special realizate pentru aceasta.

Comanda Operativa a Componenta a conducerii prin dispecer a RED, care consta in comanda
RED exercitata ierarhizat, in timp real de către Operatorul de distribuţie, referitoare
la acţiunile asupra echipamentelor si instalaţiilor din RED, in scopul coordonării
acestora si menţinerii RED in stare normala de funcţionare.

Comanda Operativa a Componenta a conducerii prin dispecer a SEN, care consta in comanda
SEN exercitata ierarhizat, in timp real de către Operatorul de Sistem, referitoare la
acţiunile asupra echipamentelor si instalaţiilor din SEN in scopul coordonării
acestora si menţinerii SEN in stare normala de funcţionare.

154 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Conducerea prin Activitatea tehnica specifica sectorului energiei electrice, care este efectuata
dispecer de unitatea specializate ce au relaţii de autoritate asupra participanţilor la piaţa
energiei electrice, in scopul exploatării coordonate a instalaţiilor si
echipamentelor componente ale SEN care necesita o comanda unitara.

Contingenta simpla Ieşirea din funcţiune ca urmare a unei perturbaţii a unui singur element din
SEN, care poate fi un circuit de linie, o unitate de transformare dintr-o staţie
electrica, un grup generator sau un consum concentrat, in condiţiile funcţionarii
corecte a protecţiilor si automatizărilor din SEN.

Comitetul de arbitrare Comitet care are obligaţia sa arbitreze diferendul - in cazul in care un
a diferendelor pe piaţa participant la piaţa are obiecţii privind Nota de încheiere a tranzacţiilor pe piaţa
energiei electrice energiei electrice - si are competenta de a emite o decizie obligatorie pentru
parţi.

Concentrator Echipament ce asigura integrarea si/sau funcţii de prelucrare primara si


memorare a datelor de la mai multe grupuri de măsurare a energiei electrice si
transmiterea automata a acestora la un punct central.

Condensat Apa industriala, cu caracteristici fizico-chimice care fac obiectul normelor


tehnice specifice, obţinuta prin condensarea aburului folosit ca agent termic
sau ca agent de lucru in maşini termice.

Conducere operativa Comanda din partea Operatorului de sistem, concretizata in acţiuni directe
a SEN asupra echipamentelor si instalaţiilor SEN, pentru determinarea funcţionarii
coordonate si in sensul dorit a acestora.

Consiliu de Organism intern ANRE, format din şefii departamentelor si prezidat de


reglementare preşedinte, care analizează si emite recomandări privind reglementările
elaborate in cadrul departamentelor ANRE.

Consiliu consultativ Organism cu rol de asistare a preşedintelui ANRE a cărui activitate este
reglementata prin Regulamentul de funcţionare a Consiliului consultativ ANRE.

Consumator (final) de Persoana fizica sau juridica, romana sau străina, care cumpăra si consuma
energie energie electrica/ termica pentru uzul propriu si, eventual, pentru un alt
electrica/termica consumator racordat la instalaţiile sale.

Consumator eligibil de Consumatorul de energie electrica care, in conformitate cu reglementările in


energie electrica vigoare, a primit dreptul din partea ANRE
sa-si aleagă furnizorul si sa contracteze direct cu acesta energie necesara,
având acces la reţelele de transport si/sau de distribuţie.

Contract –cadru Reglementare cu caracter normativ care stabileşte condiţiile minimale pentru
relaţiile comerciale dintre agenţii economici din sector si dintre aceştia si
consumatori.

Contract de diferenţe Contract de tip "financiar" prin care se reglementează condiţiile de achitare a
diferenţelor apărute intre preţul de contract "fizic" si cel de pe piaţa spot ca
urmare a achiziţionării de energie de pe aceasta piaţa.

Contract de portofoliu Contract încheiat intre un producător si un distribuitor/furnizor prin care, pentru
fiecare interval baza de decontare al perioadei considerate, se stabilesc
cantităţile totale si preturile de vânzare/achiziţie a energiei electrice.

Contract de tip PPA Contracte ferme, de regula pe termen lung, încheiate intre un producător si un
alt producător, Operator de distribuţie/furnizor pentru vânzarea/cumpărarea de
energie electrica angro, cu clauze asiguratorii privind cantităţile si preturile
energiei contractate.

155 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Control / inspecţie Verificare sistematica efectuata pentru a determina daca activităţile
desfăşurate de către agenţii economici din sectorul energiei electrice si termice
si consumatorii de energie electrica si/sau termica se desfășoară conform
cerinţelor reglementarilor din domeniul energiei electrice si termice.

Consumator captiv de Consumatorul de energie electrica, care din motive de configuraţie a reţelei,
energie electrica este obligat sa contracteze furnizarea energiei cu un furnizor.

Consumator de tip Consumatorul care utilizează energia termica pentru încălzirea locuinţei, a
urban birourilor instituţiilor, a obiectivelor social-culturale, a spatiilor comerciale si
pentru prepararea apei calde de consum.

Consumator industrial Consumatorul care foloseşte energia electrica, in principal, in domeniul


si similar de energie extragerii de materii prime, fabricării unor materiale sau prelucrării materiilor
electrica prime, a materialelor sau a unor produse agricole in mijloace de producţie sau
bunuri de consum. Prin asimilare, şantierele de construcţii, staţiile de pompare,
inclusiv cele pentru irigaţii, unităţile de transporturi feroviare, rutiere, navale si
aeriene si altele asemenea se considera consumatori industriali.

CT Centrala termica.

CTE Centrala electrica care utilizează combustibil fosil.

Culoar de trecere (de Suprafaţa terestra situata de-a lungul liniei electrice si spaţiul atmosferic de
funcţionare) a liniei deasupra sa in care se impun restricţii din punctul de vedere al coexistentei
electrice liniei cu elementele naturale, obiectele, construcţiile, cu instalaţiile etc., situate
in acest spaţiu.

Comparator de Agent economic înregistrat la Operatorul Comercial la aceasta categorie care


energie electrica cumpăra energie electrica de pe piaţa pentru a fi utilizata in scopuri proprii
si/sau pentru a fi revânduta.

Curba de sarcina Variaţia sarcinii electrice in funcţie de timp.


electrica

Index D
Termen Definiţie

DASF Dispozitiv pentru descărcare automata a sarcinii la scăderea frecventei.

DASU Dispozitiv pentru descărcare automata a sarcinii la scăderea tensiunii.

Deranjament Eveniment accidental care conduce la întreruperea consumatorilor alimentaţi


din reţeaua de joasa tensiune (sub 1 V).

Dispecer de distribuţie Treapta de conducere prin dispecer care, prin atribuţiile sale, realizează
planificarea operaţionala si programarea operativa, asigura autoritatea de
conducere operativa si comanda operativa asupra echipamentelor si
instalaţiilor din reţelele electrice de distribuţie, in conformitate cu Ordinul de
împărțire a autoritarii de conducere operativa asupra instalaţiilor.

Dispecerizare SEN Aplicarea in condiţii operative (in timp real) a programării cu asigurarea
condiţiilor tehnice de securitate si calitate a funcţionarii SEN.

Disponibilitate Probabilitatea ca la un anumit moment un dispozitiv sa se găsească in stare


de funcţionare.

156 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Disponibilitate orara Puterea maxima ofertata pe durata unei ore de un producător, pentru o
unitate dispecerizabila de producere a energiei electrice.

Disputa Diferend ce poate apare intre participanţii la piaţa privitor la notele de


regularizare.

Distribuitor de energie Persoana juridica, titulara a unei licenţe de distribuţie si destinatoare a unei
electrica reţele electrice situata intr-un anumit perimetru, cu niveluri de tensiuni pana la
110 V inclusiv, ce asigura alimentarea cu energie electrica a consumatorilor
situaţi in acel perimetru.

Distribuţie Transmiterea energiei electrice sau termice in scopul vânzării ei la


consumatori.

Distribuţie de energie Activitate organizata pentru transmiterea energiei electrice prin reţelele cu
electrica tensiunea de cel mult 110 V de la transportator sau producători pana la
instalaţiile consumatorilor finali de energie electrica.

Index E
Termen Definiţie

Echipament de Aparatura si ansamblul instalaţiilor care servesc la măsurarea puterii si


măsurare energiei electrice schimbate intre participanţii la piaţa energiei electrice.

Energie electrica Cantitatea de energie electrica activa pentru care se asigura serviciul de
trans-purtata transport, măsurata in punctul (punctele) de livrare in reţeaua electrica de
transport.

Energizare in vederea Procedura de punere sub tensiune a elementelor de reţea intr-o ordine
restaurării funcţionarii prestabilita de restaurare, din grupuri generatoare cu capacitate de pornire
SEN fora alimentare din sistem (cu surse proprii de pornire) sau dintr-un sistem
electroenergetic vecin.

Index F
Termen Definiţie

Fiabilitate Proprietatea unui dispozitiv de a îndeplini o funcţie impusa in condiţii date,


intr-un interval de timp dat.

Funcţionare in paralel Stare de funcţionare a unui ansamblu de grupuri generatoare interconectate


(Funcţionare in printr-o reţea.
sincronism)

Furnizare Activitatea de comercializare a energiei electrice si/sau termice.

Furnizor de servicii de Participant la piaţa care asigura pe baza de contract sau la cererea
sistem Operatorului de sistem servicii de sistem.

Furnizor de energie Persoana juridica, titular al unei licenţe de furnizare, care asigura alimentarea
electrica si/sau cu energie electrica si/ sau termica a unuia sau mai multor consumatori, pe
termica baza unui contract de furnizare.

157 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Index G
Termen Definiţie

Garanţie financiara Răspunderea de plata asumata de o instituţie specializata in numele unui


participant la piaţa de energie electrica, care va efectua plaţi in cazul in care
acel participant nu o poate face.

Gestiunea energiei Totalitatea activităţilor de înregistrare si urmărire a livrărilor de agenţi termici -


termice abur, apa fierbinte si apa calda - la consumatorii finali, cu referire la cantitate,
calitate, grad de asigurare conform prevederilor contractuale.

Grad de asigurare in Nivel procentual de asigurare a energiei termice necesara consumatorului


furnizare intr-un interval de timp, precizat in anexa la contractul de furnizare a energiei
termice.

Gradul de deschidere Ponderea procentuala a consumului consumatorilor eligibili in consumul total


a pieţei energiei (final) de energie electrica
al tarii (realizat in anul precedent); se stabileşte de Guvern.

Grup (generator) Ansamblu de maşini rotative destinat sa transforme energia de alta forma in
energie electrica.

Grup de măsurare a Ansamblu format din transformatoarele de măsurare si contorul aferent


energiei electrice măsurării cantităţilor de energie electrica tranzacţionata.

Index I
Termen Definiţie

Incident Perturbaţie accidentala care apare in instalaţiile de producere a energiei


electrice si termice, in reţelele de transport si de distribuţie a energiei electrice
cu tensiunea peste 1 V, care se manifesta prin modificarea stării anterioare a
ansamblurilor funcţionale, prin abateri ale parametrilor funcţionali ai acestora,
in afara limitelor prevăzute prin reglementari sau contracte, sau prin reduceri
ale puterii electrice produse pe centrala sau pe grupuri energetice, indiferent
de efectul lor asupra consumatorilor si indiferent de momentul in care se
produc.

Informaţii Informaţii de orice natura privitoare la o societate comerciala, declarate de


confidenţiale aceasta ca nu pot deveni publice.

Informaţii privilegiate Informaţii confidenţiale, cu caracter precis, privitoare la una sau mai multe
societatea comerciale, care, daca sunt făcute publice, pot afecta deciziile.

Indicatori de Parametrii ai serviciului de furnizare a căror niveluri minime de calitate se


performanta garantaţi stabilesc si in cazul in care nu se respecta sunt prevăzute penalizări in licenţa
sau in contractele de furnizare.

Indicatori de Parametrii ai serviciului de furnizare pentru care se stabilesc niveluri minime


performanta generali de calitate urmărite la nivelul furnizorilor si pentru care nu sunt prevăzute
penalizări in licenţa sau in contractele de furnizare in cazul nerealizării
parametrilor.

Indicatorul "minute Parametru de performanta al serviciului de transport care estimează durata


sistem" (MS) medie de întrerupere anuala prin raportare la v�ful de consum anual:

158 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


[minute sistem]
unde:
EN - este energia nelivrata datorita întreruperilor serviciului de transport, in
MWh/an;
PV - v�ful anual de consum,in MW.

Indice de cogenerare Raportul dintre energia electrica produsa prin destinderea in turbina a aburului
extras pe o priza si energia termica livrata cu acesta (KW / kWht).

Instalaţie de Instalaţia electrica prin care se face legătura dintre reţeaua furnizorului, in
alimentare punctul de racordare si instalaţia consumatorului in punctul de delimitare.
(branşament - la joasa
tensiune – si racord la
medie si înalta
tensiune)

Instalaţie de Totalitatea instalaţiilor de producere, transport si distribuţie a energiei termice


alimentare cu energie executate in scopul asigurării consumatorului cu aceasta.
termica

Instalaţie de Totalitatea instalaţiilor care produc abur, apa fierbinte sau apa calda.
producere a energiei
termice

Instalaţie de transport Ansamblul de conducte, instalaţii de pompare si de alte instalaţii auxiliare, cu


si distribuţie a energiei ajutorul cărora se transporta, continuu si in regim controlat, energia termica de
termice sau reţele la producători la consumatori.
termice

Instalaţie de utilizare a Receptor care consuma energie termica.


energiei termice

Interconectare Legătura electrica sincrona sau nesincrona intre doua sau mai multe sisteme
(Interconexiune) electroenergetice.

Interval baza de O perioada de timp de o ora cu începere din prima secunda a orei oficiale a
decontare României.

Index L
Termen Definiţie

Licenţa Actul tehnic si juridic emis de autoritatea competenta, prin care se acorda o
permisiune unei persoane juridice, romane sau străine:
- de exploatare comerciala a instalaţiilor autorizate de producere, transport,
stocare, dispecerizare, distribuţie si măsurare a energiei electrice si/ sau
termice;
- de furnizare (comercializare) a energiei electrice sau termice .

Licitaţie de energie Acţiune prin care se stabileşte preţul energiei electrice pe piaţa spot.
electrica

Limita de stabilitate Puterea activa maxima de calcul transferata printr-o secţiune a SEN, pentru
statica in secţiune care se păstrează rezerva de stabilitate statica normata.

159 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Loc de consum Amplasamentul instalaţiilor de utilizare ale unui consumator, inclusiv a
subconsumatorilor şai, unde se consuma energia electrica sau termica
furnizata prin una sau mai multe instalaţii de alimentare. Un consumator poate
avea mai multe locuri de consum.

Liberalizare Proces ce urmăreşte deschiderea pieţei si promovarea concurentei intre


agenţii economici din sectorul energiei electrice, producători si furnizori.

Index M
Termen Definiţie

Mentenanță Ansamblul tuturor acţiunilor tehnice si organizatorice care se executa asupra


instalaţiilor si componentelor acestora pentru menţinerea sau restabilirea
capacitaţii de a-si îndeplini funcţia pentru care au fost proiectate.

Metodologie Ansamblu de reguli si principii normative, emis de autoritatea competenta,


aplicabil in soluţionarea unor probleme specifice sectorului energiei electrice si
termice.

Monitorizare Măsurare/ determinare continua a unor indicatori si raportare a acestora la un


set de valori prestabilite, in scopul de a identifica deviaţii sau excepţii de la
rezultatele normale sau anticipate.

Monopol natural Domeniu de activitate in care condiţiile sunt de asemenea natura încât este
mai economic sa se asigure un bun sau un serviciu necesar de către o singura
firma decât de mai multe.
Index N
Termen Definiţie

Nivel de siguranţa Capacitatea de a asigura continuitatea in alimentarea cu energie electrica sau


termica a consumatorilor, caracterizata prin indicatori (medii sau maximi,
corespunzători unui anumit nivel de risc) determinaţi in punctele de delimitare.

Normativ de limitare Normativ de limitare, care cuprinde consumatorii principali pe transe de limitare
si puteri reduse, aplicat in situaţii excepţionale.

Nod de injecţie Staţie electrica in care un participant la piaţa livrează energie electrica in
reţeaua de transport.

Normativ de Normativ de deconectare manuala, cuprinde consumatorii principali pe transe


deconectare manuala de deconectare si puteri deconectate, aplicat in situaţii excepţionale.

Norma tehnica Instrucţiune scrisa, emisa de autoritatea competenta, cuprins�N condiţii


tehnice ce trebuie respectate la proiectarea, verificarea , executarea,
exploatarea, întreţinerea si repararea unui sistem tehnic aparţin�N sectorului
energiei electrice si termice.

Nota de fundamentare Document ataşat unei reglementari in care se precizează: cadrul legal si/sau
(Raport de aprobare) intern pe baza căruia a fost întocmita reglementarea, scopul si domeniul de
aplicare al acesteia, efecte scontate ca urmare a aplicării reglementarii,
conexiuni si implicaţii cu alte legi si acte normative.

Nota de regularizare Nota întocmita de Operatorul comercial prin care se stabilesc:


- cantitatea de energie vânduta sau cumpărata suplimentar fata de contractele
de portofoliu, platule asociate acesteia;

160 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


- platule suplimentare sau încasările pentru serviciile de transport;
platule/ încasările suplimentare pentru serviciile de sistem cumpărate/ vândute,
pe categorii de servicii;
- suma totala ce trebuie plătita pentru luna de contract si agenţii economici
intre care aceasta trebuie împărţită.

Nota finala de Nota de regularizare emisa de Operatorul comercial nu mai târziu de 15 zile
regularizare financiare de la sfârşitul lunii de contract.

Nota iniţiala de Nota de regularizare emisa de Operatorul comercial nu mai târziu de 5 zile
regularizare financiare de la sfârşitul lunii de contract.

Index O
Termen Definiţie

Obiectiv energetic Ansamblul instalaţiilor, construcţiilor si echipamentul aferent, care este


proiectat sa producă, sa transporte, sa stocheze si sa distribuie energia
electrica si/sau termica.

Oferta de producere Oferta transmisa Operatorului comercial de către producător prin care se
precizează pentru fiecare dintre unităţile sale dispecerizabila: disponibilităţile
orare si preturile de producere a energiei electrice, ofertele pentru servicii de
sistem si modificări ale caracteristicilor statice si dinamice de funcţionare.

Oferta de racordare Documentaţie tehnico-economica ce cuprinde descrierea a minim unei soluţii


tehnice de racordare a unui consumator si estimarea costurilor necesare
realizării racordării. Oferta se elaborează de regula de operatorul de
distribuţie/transport la cererea furnizorului, iar in cazul in care nu este
elaborata de operatorul de distribuție/transport trebuie sa cuprindă si acordul
acestuia.

Operatorul comercial Entitatea operaţionala a C.N. TRANSELECTRICA S.A. care asigura


(mijloceşte), pe piaţa energiei, încheierea aranjamentelor comerciale cu
energie electrica, referitoare la cantităţile tranzacţionate si la preţ.

Operator de distribuţie Entitate operaţionala care deţine, exploatează, întreţine, modernizează si


dezvolta reţeaua electrica/termica de distribuţie.

Operator de sistem Entitatea operaţionala a C.N. TRANSELECTRICA S.A. care asigura


funcţionarea coordonata a instalaţiilor de producere, transport si distribuţie (la
tensiunea de 110 V) a energiei electrice si termice, componente ale SEN.

Operator de transport Entitatea operaţionala a C.N. TRANSELECTRICA S.A. care deţine ,


exploatează , întreţine, modernizează si dezvolta reţeaua de transport a
energiei electrice.

Operaţiuni la termen Operaţiuni pentru care plata si livrarea valorilor negociate au loc la o data
(forward, futures, posterioara negocierii.
options)

Operaţiuni la vedere Operaţiuni pentru care plata si livrarea valorilor negociate se face in limitele
(spot) unui timp maxim de 48 ore lucrătoare.

Ordinul de împărțire a Documentul prin care se stabileşte autoritatea de conducere operativa asupra
autoritarii de instalaţiilor si modul de exercitare a acesteia.
conducere operativa
asupra instalaţiilor

161 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Ordine de merit Ordinea in care ofertantul producător de energie este luat in considerare de
către Operatorul comercial pentru acoperirea consumului de energie electrica.
Nota: se stabileşte in ordinea crescânda a preturilor de ofertare pentru
centrale/grupuri a căror funcţionare nu este impusa de restricţiile de
producere existente.

Ore de gol ale SEN Ore ale zilei in care se realizează, pe ansamblul SEN, cele mai mici valori ale
consumului de energie electrica.

Ore de vârf ale SEN Ore ale zilei in care se realizează, pe ansamblul SEN, cele mai mari valori ale
consumului de energie electrica.

Ore de vârf de Orele de vârf de sarcina ale SEN situate in cursul dimineţii.
dimineaţa

Ore de vârf de seara Orele de vârf de sarcina ale SEN situate in cursul serii.

Index P
Termen Definiţie

Participant la piaţa Agent economic înscris la Operatorul comercial la una sau mai multe din
categoriile: producător de energie electrica, comparator de energie electrica,
furnizor de servicii de sistem, precum si Operatorul de sistem, Operatorul de
transport, Operatorul de distribuţie.

Parametri normali de Parametri care respecta simultan toate valorile limita de funcţionare de durata
funcţionare a SEN impuse de:
- parametrii tehnici de calitate pentru serviciul de transport al energiei electrice;
- Standardul de performanta pentru serviciul de furnizare a energiei electrice;
- Standardul de performanta pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice.

Performante de Capacitate a sistemului electroenergetic de a asigura alimentarea cu energie


siguranţa (ale electrica a consumatorilor, in condiţii normate de continuitate, intr-un interval
sistemului de timp dat, cu respectarea standardelor de performanta.
electroenergetic)

Perturbaţie Modificare, de origine externa sau interna, care apare la un echipament sau
intr-un sistem electroenergetic si care afectează starea normala de funcţionare.

Perturbaţie majora Scurtcircuite, declanşări de linii, unitatea de transformare sau grupuri


generatoare, care determina abateri semnificative ale parametrilor de
funcţionare ai SEN.

PE Prescripţie Energetica

Permis Act tehnic si juridic, emis de autoritatea competenta, prin care se autorizează o
persoana juridica, romana sau străina, sa pună in funcţiune o instalaţie de
producere, transport, dispecerizare si distribuţie a energiei electrice si/sau
termice.

Piaţa angro a energiei Piaţa pe care se tranzacţionează energia electrica si serviciile aferente intre
electrice participanţii la piaţa, de regula prin reţeaua de transport si in cantitatea
apreciabile.

Piaţa energiei Piaţa pe care se tranzacţionează angro si in detaliu energie electrica.


electrice

162 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Piaţa concurenţiala Piaţa pe care energia electrica este tranzacţionata prin contracte bilaterale
negociate intre parţi si prin licitaţie (piaţa spot).

Pierderi tehnice de Integrala in funcţie de timp, pe un interval determinat a diferenţei intre puterea
energie activa totala la intrarea si respectiv la ieşirea dintr-o reţea, dintr-o parte de
reţea sau dintr-un element de reţea.

Planificarea Activitate cost�N in planificarea de către Operatorul de sistem, pe diferite


operaţionala
orizonturi de timp (anual, semestrial, lunar), a schemei normale de funcţionare
a SEN si a modului de echilibrare producţie–consum, cu respectarea
parametrilor tehnici de calitate si siguranţa.

Planul de Apărare a Masuri tehnice si organizatorice, cu rol de a împiedica extinderea perturbaţiilor


SEN împotriva in sistem si de a limita consecinţele acestora.
perturbaţiilor majore

Planul de restaurare a Procedura de revenire la starea normale de funcţionare după o cădere parţiala
funcţionarii SEN după sau totala a sistemului
rămânerea parţiala
sau totala fora
tensiune

Portofoliu de Turbogeneratoarele si/sau hidrogeneratoarele aflate in proprietatea si/sau


capacitaţi de gestiunea unui producător si care sunt cuprinse individual sau grupat in
producere programul operativ al capacitaţilor de producere.

Piaţa reglementata Piaţa pe care energia electrica este tranzacţionata prin contracte de vânzare /
cumpărare cu cantitatea ferme si preturi fixe.

Piaţa spot Componenta a pieţei concurenţiale pe care energia electrica este


tranzacţionata prin licitaţie in timp real.

Preţul marginal al Preţul ultimului KW stabilit de ordinea de merit pentru acoperirea cererii de
sistemului energie electrica in intervalul baza de decontare.

Prag de eligibilitate Consumul mediu anual de energie electrica peste care un consumator poate
solicita acreditarea ca eligibil.

Preţ mediu de Valoarea medie ponderata a preturilor medii obţinute de


furnizare consumatorii finali de energie electrica.

Preţul pieţei Preţul marginal de sistem.

Privatizare Proces de transfer al bunurilor si/sau serviciilor din proprietatea de stat in


proprietate si exploatare privata.

Probabilitatea de Probabilitatea de neacoperire a vârfului de consum in sistemul


neacoperire a sarcinii electroenergetic, cu puterea disponibila existenta, calculata pentru o perioada
de un an.
Valoarea normata a acestei probabilitatea este aprobata de către Autoritatea
competenta pe baza propunerii fundamentate de C.N. TRANSELECTRICA SA.

Producător de energie Persoana juridica, titular al unei licenţe de producere a energiei electrice si/sau
electrica si/sau termice, având ca specific activitatea de producere a energiei electrice si/sau
termica termice in scopul vânzării.

Producător Producător de energie electrica care deţine sau exploatează unitatea de


dispecerizabil producere dispecerizabila.

163 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Producător Producător de energie electrica si/sau termica, care participa, in nume propriu
independent de la acoperirea cererii de energie electrica si/sau termica si care nu deţine reţele
energie electrica de transport/distribuţie.
si/sau termica

Producător Producător de energie electrica, care deţine sau exploatează


nedispecerizabil unitatea de producere nedispecerizabil.

Programare operativa Elaborarea programului zilnic de funcţionare a instalaţiilor de producere si


transport precum si de manevre.

Program de calcul al Program pe baza căruia se stabileşte ordinea de merit in fiecare interval baza
ordinii de merit de decontare in funcţie de cererea de energie electrica si oferta de producţie si
preţ a producă-tarilor participanţi la piaţa.

Program de simulare Program care, in funcţie de consumul de energie electrica prognozat pentru un
a costurilor de interval de timp stabilit, indica cantitatea de energie electrica si costurile de
producţie (PSCP) producere al acesteia pentru fiecare unitate de producere.

Program pentru Program cu care se calculează circulaţiile de putere activa si reactiva si


determinarea pierderile in reţeaua de transport aferente fiecărei configuraţii a reţelei si
pierderilor de energie producţiei de energie electrica livrata in SEN.
electrica in reţeaua de
transport (PDPT)

Punct de delimitare Locul in care instalaţiile consumatorului se racordează la instalaţiile furnizorului


si in care acestea se delimitează ca proprietate.

Punct de măsurare Locul de racordare a transformatoarelor de măsurare la care este conectata


aparatura si ansamblul instalaţiilor care servesc la măsurarea puterii si energiei
electrice.

Punere in funcţiune Totalitatea activităţilor prevăzute de documentaţia tehnica de proiectare si de


reglementările in vigoare pentru a demonstra ca echipamentul si sistemele
tehnologice se comporta in limitele prevăzute de proiect, in momentul in care
se declara in funcţiune.

Putere contractata Cea mai mare putere medie cu înregistrare orara sau pe 15 minute consecutiv,
convenita prin contract, pe care consumatorul are dreptul sa o absoarbă in
perioada de consum, pentru fiecare loc de consum.

Putere disponibila Puterea maxima pe care un grup generator o poate da cu respectarea


condiţiilor de siguranţa mecanica si electrica.

Putere instalata Valoarea puterii înscrise pe plăcuta indicatoare a unui grup de producere a
energiei electrice si/ sau in documentaţia tehnica emisa de fabrica
constructoare.

Putere la orele de vârf Cea mai mare putere medie cu durata de înregistrare orara sau pe 15 minute
de sarcina ale SEN consecutiv, convenita prin contract, pentru a fi absorbita de consumator la
orele de vârf ale SEN .

Putere programata Puterea activa prevăzuta a fi produsa pentru acoperirea consumului prognozat.

Putere medie Raportul dintre energia contractata intr-un interval de timp si durata acestui
contractata interval.

Putere minima de Puterea strict necesara consumatorului pentru menţinerea in funcţiune a


avarie agregatelor care condiţionează securitatea instalațiilor si a personalului.

164 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


Putere minima Cea mai mica putere – in regim de limitări – necesara unui consumator pentru
tehnologica menţinerea in funcţiune, in condiţii de siguranţa, numai a acelor echipamente si
instalaţii impuse de procesul tehnologic, pentru a evita pierderi de producţie
prin deteriorare.

Index R
Termen Definiţie

Racord adânc de Linii si instalaţii electrice de înalta tensiune cu funcţionare radiala care
transport deservesc unul sau mai mulţi consumatori, aflate in administrarea Operatorului
de transport si care:
a) sunt integrate funcţional in reţeaua electrica de distribuţie si,
b) prin acord intre Operatorul de transport si Operatorul de distribuţie sunt
exploatate de către Operatorul de distribuţie.

Racord termic Ansamblul instalaţiilor prin care se face legătura dintre o reţea de distribuţie
primara si o staţie termica/consumator termic.

Rata de încasare Raportul dintre valoarea facturilor încasate si valoarea totala a facturilor de
încasat, pe un anumit interval de timp, pentru energia electrica vânduta de
furnizori.

Raport de aprobare Document ataşat unei reglementari in care se precizează: cadrul legal si/sau
(Nota de intern pe baza căruia a fost întocmita reglementarea, scopul si domeniul de
fundamentare) aplicare al acesteia, efecte scontate ca urmare a aplicării reglementarii,
conexiuni si implicaţii cu alte legi si acte normative.

Reabilitare Operaţiuni efectuate asupra unor echipamente, instalaţii sau ansambluri de


instalaţii energetice, după o perioada de funcţionare, cu scopul de a restabili
caracteristicile tehnice si de eficienta ale acestora la un nivel comparabil cu cel
iniţial (de proiect), dar fora modificarea tehnologiei iniţiale.

Regim de cogenerare Regimul de funcţionare pentru turbina in care energia termica este produsa
combinat si simultan cu energia electrica.

Regim de condensatei Regimul de funcţionare pentru turbina cu abur in care se produce numai
energie electrica.

Regim de completare Furnizarea, de către un titular de licenţa, a energiei electrice solicitate de către:
- un alt titular de licenţa, pentru a suplini orice reducere accidentala a
disponibilităţii sale in furnizarea energiei electrice unor consumatori,
- un consumator al sau, pentru a suplini deficitul apărut accidental intre
necesarul total de energie electrica al acestuia si capacitatea sa ca
Autoproducător sau capacitatea unui alt titular de licenţa de a-i furniza energia
electrica in conformitate cu angajamentele contractuale existente.

Regim de limitare sau Situaţie in care este necesara reducerea la anumite limite a puterii electrice
de restricţie absorbite de consumatori cu asigurarea puterii minime tehnologice de către
furnizor, pentru menţinerea in limite normale a parametrilor de funcţionare a
sistemului energetic.

Regimuri Regimuri frecvent întâlnite in funcţionarea reţelei si care prezintă interes pentru
caracteristice de programarea sau analiza funcţionarii SEN, cum ar fi: vârf seara sau gol noapte
funcţionare pentru de iarna si de vara sau regimurile calculate pentru fiecare IBD al zilelor
reţele caracteristice.

Reglaj primar (de Reglaj automat descentralizat cu caracteristica statica, repartizat pe un număr
frecventa) mare de grupuri generatoare care asigura corecţia rapida (in cel mult 30

165 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE


secunde) a diferenţelor intre producţie si consum la o frecventa apropiata de
valoarea de consemn.

Reglaj secundar Reglaj automat centralizat al frecventei/puterii de schimb pentru aducerea


(frecventa/putere) acestora la valorile de consemn in cel mult 15 minute.

Reglementare Norma/acţiune cu caracter tehnic, economic, juridic sau comercial,


(document) emisa/realizata de autoritatea competenta, cu caracter obligatoriu.

Restricţii de reţea Situaţii care pot apare in exploatare, când circulaţia de putere intre doua noduri
(congestii) sau zone ale reţelei este limitata din punct de vedere al normelor privind
siguranţa SEN, iar acest lucru are consecinţe asupra modului in care urmează