Suport Curs Electrice

TEHNICIAN INSTALATOR PENTRU CONSTRUCTII
SUPORT CURS
TEHNICIAN INSTALATOR
PENTRU CONSTRUCTII
INSTALAŢII ERLECTRICE
1. Igiena şi securitatea muncii

2. Instalaţii şi reţele electrice
3. Proiectarea instalaţiilor electrice
4. Sisteme de acţionare electrică a maşinilor de lucru
5. Managementul calităţii
– FORMATOR PROFESIONAL -
CUPRINS
1. MĂSURI DE SECURITATEA MUNCII

1.1. ATINGERI DIRECTE 1
1.2. ATINGERI INDIRECTE 4
1.3. TENSIUNEA DE PAS 4
1.4. MIJLOACE DE BAZA PENTRU EVITAREA INCIDENTELOR 4
1.5. PROTECŢIA PRIN LEGAREA LA PĂMÂNT 5
1.6. PROTECŢIA PRIN LEGAREA LA NUL 6
1.7. MĂSURAREA REZISTENŢEI ELECTRICE A PRIZELOR DE PĂMÂNT 8
1.8. NORME OBLIGATORII DE SECURITATE A MUNCII LA EXECUTAREA DE LUCRĂRI ÎN 10
INSTALAŢIIELE ELECTRICE
1.8.1. Generalităţi 10
1.8.2. Lucrări în reţelele aeriene 11
1.8.3. Lucrări la tablourile de comandă 11
1.8.4. Lucrări la motoare şi generatoare electrice 11
1.8.5. Masuri ce trebuie luate la executarea branşamentelor aeriene 11
1.8.6. Măsuri ce trebuie luate Ia executarea branşamentelor subterane 12
1.8.7. Mijloace individuale de protecţia 12
1.8.8. Mijloace şi scule electroizolante 13
1.8.9. Îngrădiri şi plăci avertizoare 14
1.8.10. Verificarea periodică a mijloacelor de protecţie 14
1.9. MĂSURI SE SECURITATE A MUNCII LA EXECUTAREA DE LUCRĂRI LA FIRIDE ŞI LA 15
MONTAREA CONTOARELOR
1.10. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ÎN CAZ DE ECTROCUTARE 16
1.10.1. Scoaterea accidentatului de sub tensiune 16
1.11. TRUSA SANITARĂ DE PRIM AJUTOR 18
H.G. NR. 457/18.04.2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente 31
electrice de joasa tensiune
1.12. PROBLEME DE EXAMEN 37
1
1. MĂSURI DE SECURITATEA MUNCII
La instalaţiile electrice curentul şi tensiunea prezintă pericol de electrocutare .În cazul unei
electrocutări , curentul electric poate avea o acţiune directă asupra inimii, asupra sistemului nervos sau
concomitent asupra inimii şi sistemului nervos .Electrocutarea poate fi mortală dacă :
o inima se găseşte în circuitul electric , iar curentul electric care s-a stabilit are o valoare mai
marte de 50 mA , în c. c ;
o durata de acţiune a curentului mai mare de 0,2 sec.
Pericolul de electrocutare depinde de mai mulţi factori şi anume :
o valoarea curentului care s-a stabilit prin corp ;
o traseul curentului prin corp ;
o durata acţiunii curentului asupra corpului uman ;
o atenţia omului în momentul atingerii ;
o stare fizică a persoanei electrocutate ;
o frecvenţa curentului .
Valoare curentului stabilit prin corpul uman este factorul cel mai important de care depinde direct
intensitatea şocului electric.
Electrocutările pot avea loc în cazul în care omul atinge concomitent două elemente bune
conducătoare de electricitatea , între care există o diferenţă de potenţial , de exemplu : atingerea a două
conductoare electrice neizolate , atingerea unui conductor într-o porţiune neizolată de către omul care stă
pe pământ , atingerea carcasei unui utilaj , care a intrat sub tensiune datorită deteriorării izolaţiei,
concomitent cu atingerea unor elemente metalice în contact cu pământul , atingerea cu picioarele a două
puncte de pe sol aflate la potenţiale diferite .
Condiţiile de accidentare prin electrocutare pot li împărţite în următoarele categorii:
o atingere directă;
o atingere indirectă;
o atingere simultană a două puncte de pe sol aflate la potenţiale diferite (tensiunea de pas ).
1.1. ATINGERI DIRECTE

Atingerile directe pot avea loc în două moduri:
o atingerea concomitentă a două elemente între care există o diferenţă de tensiune;
o atingerea unui singur element care are un potenţial faţă de pământ, iar persoana în cauza nu
este izolată faţă de pământ.
În primul caz, tensiunea la care este supus omul este tensiunea de lucru a reţelei respective. În al
doilea caz, tensiunea la care este supus omul este tensiunea faţă de pământ la locul accidentului, care este în
funcţie de tipul reţelei respective
Din acest punct de vedere se deosebesc:
 reţele care au un punct legat voit la pământ, datorită condiţiilor de exploatare, numite reţele
legate la pământ;
 reţele care nu au puncte voit legate la pământ, numite reţele izolate faţă de
Majoritatea utilajelor electrice sunt alimentate din reţele trifazate legate direct la pământ.
Aceste reţele funcţionează cu punctul neutru al sursei de alimentare (transformator sau generator)
legat la pământ prin instalaţia de legare la pământ de exploatare.
În figura 1 se prezintă atingerea unui element bun conducător de curent, într-o reţea trifazată legată
la pământ. Curentul se scurge prin om, prin pământ şi prin instalaţia de legare la pământ de exploatare a
sursei de alimentare, a cărei rezistenţă se notează cu R  .Omul este supus la tensiunea reţelei faţă de
pământ, iar valoarea curentului care se stabileşte prin om este:
Uf
Ih 
Rh  R
unde : U f este tensiunea reţelei faţă de pământ , în V ;
Rh - rezistenţa corpului uman , în  ;
R - rezistenţa instalaţiei de legare la pământ de exploatare a reţelei , în  .
1 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

Fig.1. Atingerea unui element sub tensiune .
Rezistenţa R se neglijează , fiind de ordinul ohmilor , în timp ce rezistenţa corpului omenesc Rh se

consideră 1000  .
220
Dacă U f  220V , curentul care se stabileşte prin corpul uman este I h   0,220 A , ceea ce
1000
depăşeşte valoarea limită a curentului care produce moartea accidentatului 0,005 A (50 mA).
Dacă în timpul atingerii directe a unei faze , o altă fază a reţelei are izolaţia faţă de pământ deteriorată
, circuitul curentului se închide între două faze .În acest caz tensiunea la care este supus omul ajunge egală
cu tensiunea între două faze (U)(vezi figura 2).
Fig.2. Atingerea unei faze .
În toate cazurile de atingere a unui singur element aflat sub tensiune pericolul poate fi redus complet,
daca omul este izolat faţa de pământ sau faţă de elementul sub tensiune al reţetei.
Prin intermediul unui izolator se adaugă o rezistenţă Rd iar circuitul curentului se stabileşte prin om,
putându-se limita acest curent la valori nepericuloase.
Uf
Ih 
Rh  R d
Dacă se consideră că limita nepericuloasă a curentului este de 10 mA, rezultă că un dielectric cu o

Uf
rezistenţă Rd   Rh suficient pentru a evita accidentul.
0,01
În cazul tensiunii de 220 V faţă de pământ, Rd trebuie să fie mai mare decât 21000  .
De aici rezultă marea importantă pe care o are folosirea mijloacelor individuale de protecţie în
exploatarea instalaţiilor electrice.

Cazul cei mai grav îl constituie atingerea simultană a două faze,când omul este supus la tensiunea U
între faze. Acest accident are loc de cele mai multe ori atunci când porţiunile neizolate se află la distanţă mică
între ele sau atunci când electricianul constată prezenţa tensiunii cu ajutorul degetelor, "metodă" care
trebuie evitată.
În figura 3 este reprezentat cazul atingerii unui conductor neizolat din circuitul de lucru al unui
transformator de sudură.
Fig.3. Atingerea unei porţiuni dezizolate a unui

conductor dintr-o reţea monofilară legată la pământ.
Dacă nu se folosesc mijloace individuale de protecţie, omul este supus la tensiunea dintre faze.
Deşi tensiunea de mers în gol a transformatoarelor de sudură este sub 70 V, curentul care trece
U 70
prin corpul omului este: I h    0,07 A
Rh 1000
Valoarea, de 70 mA este mortală.
Ca urmare, în special la înlocuirea electrozilor trebuie luate măsuri de protecţie.
În cazul reţelelor izolate faţă de pământ , curentul se închide prin om şi prin rezistenţa de izolare faţă
de pământ a întregii reţete.
O reţea trifazată care funcţionează cu punctul neutru izolat faţă de pământ, dacă sarcinile sunt
echilibrate pe cele trei faze diferenţa de potenţial între punctul neutru şi pământ este egală cu zero.
În cazul în care un om atinge un element conducător de curent al reţelei, reţeaua se dezechilibrează
şi punctul neutru capătă un potenţial U 0 faţă de pământ (figura 4).
Şi în această situaţie a reţelelor cu punctul neutru izolat pot apărea cazuri de electrocutare.
La reţelele izolate faţă de pământ, curentul care trece prin corpul omului la atingerea element
conducător poate fi limitat la valori nepericuloase, dacă rezistenţa faţă de pământ a izolaţiei este menţinută
la o valoare corespunzătoare.
Datorită avantajelor pe care le prezintă reţetele izolate faţă de pământ în comparaţie cu cele
legate la pământ, este indicat ca cele dintâi să fie folosite acolo unde pericolul de electrocutare este mare.
Astfel, la exploatările miniere în subteran, unde condiţiile de deservire a utilajelor sunt deosebit de
grele (umiditate, căldură excesivă), este obligatorie folosirea reţetelor cu punctul neutru izolat faţă de
pământ.
De asemenea , utilajele electrice portative trebuie să fie alimentate din reţele izolate faţă de pământ,
folosindu-se în acest scop transformatoare de separaţie care au secundarul izolat sigur faţă de pământ.

Fig.4. Atingerea unui conductor într-o porţiune dezizolată dintr-o reţea faţă de pământ .
1.2. ATINGERI INDIRECTE

Tensiunea la care este supus omul în cazul unei atingeri indirecte se numeşte tensiune de atingere. Într-
o reţea legată la pământ, la atingerea carcasei unui echipament electric aflat sub tensiune, datorită unei
izolaţii necorespunzătoare ,omul este supus la tensiunea faţa de pământ a reţetei (în funcţie de gradul de
Uf
neizolare a carcasei). În cazul unei puneri nete la pământ, curentul care se închide prin om este Ih 
Rh
adică are aceeaşi valoare ca şi în cazul atingerilor directe
Într-o reţea izolată faţă de pământ, în cazul unui defect al izolaţiei carcasei aflată în contact cu pământul,
curentul de defect este limitat de izolaţia celorlalte faze ale reţelei, ceea ce constituie un avantaj.
Practic, pericolul de electrocutare prin atingere indirectă într-o reţea izolată faţă de pământ este mare în
cazul în care există două defecte ale izolaţiei faţă de pământ a două utilaje diferite, pe faze diferite ale
reţelei, adică în cazul unei puneri la pământ bifazate.
1.3. TENSIUNEA DE PAS
În cazul scurgerii unui curent în pământ fie printr-o instalaţie de legare la pământ ,fie prin căderea pe
pământ a unui conductor rupt aflat sub tensiune , solul opune o rezistenţă trecerii acestui curent.
În apropierea locului de scurgere a curentului rezistenţa solului este mare, deoarece curentul
trece printr-o suprafaţă relativ mică. Pe măsura depărtării de acest punct rezistenţa devine practic
egală cu zero. Regiunea în care densitatea de curent se anulează se numeşte zonă de potenţial nul
Rezistenta pe care o opune solul la trecerea curentului care se scurge în pământ este cuprinsă între
punctul de intrare a curentului şi zona de potenţial nul. Punctele de pe suprafaţa solului cuprinse în acest
interval au potenţiale diferite .
Dacă un om atinge cu picioarele două puncte de potenţiale diferite , el va fi supus la diferenţa dintre
cele două potenţiale. Aceasta diferenţă dintre potenţiale se numeşte tensiune de pas.
Cu cât lungimea pasului este mai mare, ca atât tensiunea de pas va fi mai mare, deoarece diferenţa de
potenţial este mai mare.
Datorită acestui fapt se recomandă apropierea cu paşi foarte mici de un conductor căzut Ia pământ
Animalele mari cad deseori victimă tensiunii de pas deoarece au o distanţa mare între picioarele din faţă şi
cele din spate , fiind supuse unei diferenţe de potenţial mare.
1.4. MIJLOACE DE BAZA PENTRU EVITAREA INCIDENTELOR

Cea mai eficientă metodă de protecţie contra electrocutărilor este scoaterea sub tensiune a instalaţiei
electrice la care se lucrează ori de câte ori această măsura este posibilă.
În cazul când deconectarea nu este posibilă, se va acţiona astfel:
A. Pentru evitarea accidentelor prin atingere directa:
 folosirea unei tensiuni de alimentare reduse;
 folosirea unor mijloace de proiecţie individuală;

 folosirea unor pardoseli din materiale electroizolante;
 executarea instalaţiilor şi a echipamentelor electrice astfel încât elementele bune
conducătoare de electricitate, care fac parte din circuitele curenţilor de lucru , să fie
inaccesibile atingerii întâmplătoare, iar producerea unor arcuri electrice să nu poată
provoca arsuri;
 organizarea lucrului şi eşalonarea operaţiilor astfel încât munca să se desfăşoare fără
nici un pericol de accidentare.
B. Pentru evitarea accidentelor prin atingere indirecta:
 folosirea unor tensiuni de alimentare redusă;
 legarea ta pământ;
 legarea la nul;
 izolarea suplimentară de protecţie;
 separarea de protecţie;
 deconectarea automată de protecţie la apariţia unor tensiuni de atingere periculoase ;
 deconectarea automată de proiecţie la apariţia unor scurgeri de curent periculoase ;
 egalizarea potenţialelor.
Dintre mijloacele destinate a evita accidentele prin atingere indirectă, cea mai mare importanţă o are
protecţia prin legare la pământ şi la nul. Instalaţiile de legare la pământ şi la nul trebuie să asigure protecţia
prin dirijarea curenţilor de defect pe căi impuse, pentru a fi evitată apariţia unor tensiuni de atingere
periculoasă în timp ce instalaţia de legare la pământ dirijează curenţii de defect la pământ, instalaţia de
legare la nul dirijează curenţii de defect printr-o reţea de protecţie legată direct cu punctul de nul al reţelei.
În principal, se urmăreşte ca instalaţia de legare la pământ să asigure o tensiune de atingere
sub limita admisă.
1.5. PROTECŢIA PRIN LEGAREA LA PĂMÂNT

Se realizează prin conectarea părţilor metalice ale instalaţiilor electrice care trebuie protejate
împotriva tensiunilor de atingere la elemente metalice introduse în pământ (prize de pământ).
Această protecţie este considerată ca fiind cea mai eficientă metodă de evitare a pericolului de
electrocutare. Ea este o protecţie simplă şi care, în majoritatea cazurilor, constituie şi soluţia cea mai
economică.
În cazul în care o parte a corpului unei persoane atinge carcasa metalică a unui receptor intrat
accidental sub tensiune, fără ca aceasta (carcasa) să fie legată Ia pământ, prin corpul persoanei respective
se închide circuitul curentului electric a cărui valoare este dată de relaţia:
Uf
Ih 
Rh  r1  r2  r3
în care :
U f - tensiunea monofazată a reţelei (200 V);
I h este curentul care trece prin corpul omului care atinge receptorul defect de izolaţie faţă de
pământ ;
Rh - rezistenţa corpului uman (1200 )
r1 - rezistenţa instalaţiei de exploatare pentru legare la pământ ;
r2 - rezistenţa conductorului de fază defectă ;
r3 - rezistenţa izolaţiei deteriorate .
Valorile rezistenţelor r1 , r2 şi r3 fiind neglijabile în raport cu valoarea rezistenţei Rh valoarea
curentului care se stabileşte prin corpul omenesc este :
220
Ih   0,220 A , curent ce produce moartea accidentatului.
1000
Pentru evitarea acestei situaţii este obligatorie legarea la pământ a carcasei tuturor receptoarelor .
Pentru ca protecţia prin legare la pământ să-şi atingă scopul este necesar să se realizeze prize de
pământ cu rezistenţe cât mai mici, prin care să se scurgă curenţi cât mai mari, care să conducă la
acţionarea protecţiei (arderea siguranţelor) şi întreruperea alimentării cu energie electrică a receptoarelor
respective.

Fig.5. Schema de principiu în cazul lipsei protecţiei
(prin nelegarea le pământ sau la nul a carcasei electromotorului)
O priză de pământ este bună dacă asigură tensiuni nepericuloase. Rezistenţa prizei nu trebuie să
depăşească următoarele limite:
o 4  în cazul instalaţiilor obişnuite de la suprafaţă;
o 2  în cazul instalaţiilor agrozootehnice;
o 1  în cazul instalaţiilor din subteran.
Protecţia prin legarea la pământ poate constitui un mijloc principal de protecţie atât pentru
utilajele şi receptoarele fixe, cât şi pentru cele mobile.
Poate , constitui, de asemenea, un mijloc suplimentar de protecţie, în cazul în care se realizează ca
protecţie principală, protecţia prin legarea la nul.
1.6. PROTECŢIA PRIN LEGAREA LA NUL
Protecţia prin legarea la nul se realizează prin legarea părţilor metalice ale receptoarelor electrice
care pot fi puse accidental sub tensiune la conductorul de nul al instalaţiei de alimentare a receptoarelor
respective.
Fig.6. Protecţia prin legare la nul a carcasei electromotorului .

Protecţia prin legarea la nul poate fi aplicată numai în reţetele care au punctul neutru al sursei de
alimentate legat direct Ia o instalaţie de legare la pământ de exploatare. În instalaţiile alimentate de la
aceeaşi sursă este interzis să se folosească pentru o parte din instalaţie proiecţia prin legarea la nul, iar
pentru altă parte protecţia prin legarea Ia pământ.
Cu alte cuvinte, într-o reţea la care este aplicată într-un loc protecţia prin legarea la nul nu se pot
executa legături de protecţie la alte instalaţii de legare la pământ decât acelea la care se leagă reţeaua de
nul de protecţie.
Legarea carcasei echipamentelor electrice numai la conductorul de nul , fără alte măsuri
suplimentare, nu prezintă o protecţie sigură, iar, uneori, poate constitui chiar sursa de apariţie a unor
tensiuni periculoase pe carcasele echipamentelor electrice .
Legarea la nulul de protecţie poate asigura o protecţie foarte bună împotriva atingerilor indirecte, dacă
se respectă următoarele condiţii:
 deconectarea rapidă (0,2 sec.) şi selectivă a echipamentelor electrice la care s-a stabilit un curent
de defect;
 legarea anumitor puncte ale reţelei de nul la instalaţia de legare la pământ pentru evitarea
pericolelor ce s-ar ivi în cazul unor întreruperi în reţeaua de nul de protecţie;
 de la ultimul tablou de distribuţie în sensul transportului de energie electrică la care borna sau
bara de nul este racordată direct şi la o instalaţie de legare la pământ până Ia carcasele
echipamentelor electrice, alimentate de la acest tablou,conductorul de nul de protecţie nu poate fi
folosit drept conductor de nul de lucru
Protecţia prin legare la nul prezintă faţă de protecţia prin legare la pământ avantajul de a produce,
în caz de defect al izolaţiei, un curent de scurgere la nul de o intensitate mai mare, ceea ce are drept
rezultat deconectarea de la reţea a porţiunii de instalaţie defectă în condiţii mai sigure (prin intrarea în
funcţiune a protecţiei instalaţiei).
Să analizăm cazul în care într-o reţea de joasă tensiune 3 x 380/220V există realizată atât priza de
pământ de protecţie (r  = 4  ), cât şi priza de exploatare ( r1 = 4  ), şi să considerăm că rezistenţa
conductorului reţelei are o valoare foarte mică (r 2 = 0), iar rezistenţa de defect ca fiind o străpungere netă a
izolaţiei (r 3 = 0) (vezi figura 6).
În această situaţie valoarea curentului de punere la pământ este:
U 220 220
Ip     27,5 A
r0  r1  r2  r3 4  4  0  0 8
Pentru a asigura separaţia instalaţiei defecte de restul instalaţiei, curentul de punere la pământ
trebuie să aibă o valoare suficient de mare, care să conducă la acţionarea protecţiei (topirea siguranţelor)
de pe circuitul respectiv.
Să considerăm că circuitul respectiv este protejat cu siguranţe de 10 A.
Curentul de topire a siguranţei (de punere la pământ) se determină cu relaţia:
I p  K  I ns
în care:
I p curentul de punere la pământ;
I ns curentul nominal al fuzibilului ; .
K - 3,5 pentru I ns < 50 A;
5 pentru I ns >50 A.
În exemplul luat I p = 3,5 * 10 = 35 A.
Rezultă că siguranţa nu se va topi prin scurgerea curentului de defect , care în cazul considerat este
de numai 27,5 A,
În situaţia în care la apariţia defectului de izolaţie circuitul nu se separă de gestul instalaţiei,
deoarece curentul de defect este mai mic decât curentul de topire a siguranţei pe carcasa metalică a
receptorului protejat prin legarea la pământ va rămâne o tensiune care depăşeşte limita tensiunilor
periculoase. Pentru a evita această situaţie se îmbunătăţeşte priza de pământ reducându-se rezistenţa
acesteia sau se trece şi la legarea la nul.
Protecţia prin legarea la nul are avantajul că măreşte curentul de scurgere prin şuntarea
rezistenţelor r0 şi r1 printr-un conductor special care leagă carcasa receptorului protejat direct Ia
neutral instalaţiei de alimentare (fig. 6).

Valoarea curentului de punere la pământ în această situaţie, în care rezistenţele r0 şi r1 au fost
şuntate devine:
U
Ip 
r2  r4
în care este :
U tensiunea de fază (220V);
I p - curentul de punere la pământ;
r 2 - rezistenta conductorului fazei cu defect;
r 4 - rezistenţa conductorului de nul de protecţie.
Deoarece valoarea rezistoarelor r2 şi r4 este mai mică decât a rezistenţelor r0 şi r1 , valoarea
curentului de punere la pământ I p este mai mare decât cea rezultată în cazul protecţiei prin legarea la
pământ.
Deci, în cazul protecţiei prin legarea la nul, dacă apare o deteriorare a izolaţiei. Se produce un curent
de intensitate suficientă pentru acţionarea elementelor de protecţie ale instalaţiei de alimentare, curent
care conduce la deconectarea alimentarii cu energie electrică a receptorului defect şi deci la evitarea
producerii accidentării prin electrocutare. Pe lângă acest avantaj, pe care protecţia prin legare la nul îl are
faţa de protecţia prin legarea la pământ, mai există şi acela că, în cazul în care nu ar fi acţionate
elementele de protecţie , tensiunile de atingere ( de pe carcase ) sunt mai căzute , datorită căderilor mari
de tensiune ce apar în conductorul activ .
1.7. MĂSURAREA REZISTENŢEI ELECTRICE A PRIZELOR DE PĂMÂNT

Pentru a realiza în instalaţiile electrice o protecţie sigură cu ajutorul prizelor de pământ, trebuie ca
acestea să fie bine executate şi, ulterior, bine întreţinute.
În acest scop, rezistenţa lor electrică trebuie măsurată atât la punerea lor în funcţiune, cât si în mod
periodic.
La determinarea rezistenţei electrice, priza de pământ se separă de restul instalaţiei de legare la
pământ. Dacă separarea se execută chiar la priză, la valoarea rezistenţei electrice a prizei propriu-zise va
trebui să se adauge rezistenţa conductoarelor de legătură. Valoarea astfel obţinută nu trebuie să
depăşească valorile maxime admise de norme.
Cu ocazia determinării rezistenţei electrice a prizelor de pământ trebuie avut în vedere ca, înainte de
separarea unei prize de pământ, instalaţia protejată să fie sau scoasă de sub tensiune sau să se asigure la
utilajul sau receptorul respectiv scurgerea unor eventuali curenţi de defect prin alte prize de pământ.
Pentru determinarea rezistenţei prizelor de pământ există două metode mai des folosite, şi anume:
 metoda voltmetru-ampermetru;
 metoda celor trei măsurări.
La ambele metode este necesar ca, în afară de priza de măsurat, să mai existe o priză auxiliară şi o
priză sondă, iar ca aparatură:
 un voltmetru;
 un ampermetru;
 sursă de curent.
Distanţele minime între priza de măsurat, priza auxiliară şi priza sondă depind de mărimea şi de modul
constructiv în care este executată priza de măsurat, condiţia fiind aceea de a exista între zonele lor de
influenţă o zonă de potenţial nul.
Ca valori minime ale distanţelor dintre cete trei prize trebuie să avem:
 între priza de măsurat şi priza sondă - 20 m;
 între priza sondă şi priza auxiliară - 20 m;
 între priza de măsurat şi priza auxiliară - 40 m.

Fig.7. Schema de măsurare a rezistenţei electrice a prizei de pământ
prin metoda volmetru – ampermetru .
Metoda volmetru – ampermetru constă în măsurarea tensiunii Up a prizei de pământ (căreia i se

determină rezistența) şi a curentului electric I p care trece prin ea, potrivit schemei din figura 7.
R1  R2  R3
Rx  ,
2
R  R3  R2
Rs  1 ,
2
R  R3  R1
RA  2 .
2
După determinarea tensiunii U p şi a curentului I p , rezistenţa electrică a prizei se stabileşte prin
relaţia:
Up
Rx 
Ip
Metoda celor trei măsurători constă în măsurarea pe rând a trei rezistenţe legate două câte două
în serie , la o sursă de curent, conform figurii 8.
Suma rezistențelor luate două câte două legate în serie, se scrie în felul următor :
R1  R x  Rs ,
R2  R x  R A ,
R3  R x  R A .
Valoarea rezistenţei electrice a prizei de măsurat (R x), ca şi valorile prizelor ajutătoare Rs şiR A  se
determină prin rezolvarea celor trei necunoscute , din care rezultă :
Fig.8. Schema de măsurare a rezistenţei prizei de pământ .

În practică, pentru uşurarea efectuării citirilor necesare determinării rezistenţei electrice a prizelor
de pământ, se folosesc aparate a căror construcţie permite citirea directă a valorii rezistenţei electrice în
ohmi, folosindu-se un singur aparat de măsurat, care funcţionează pe principiul logometrului (instrument
electric de măsurat), ale cărui indicaţii depind numai de raportul dintre două mărimi electrice.
Cu aparate construite pe acest principiu se pot măsura, pe lângă rezistenţii electrică a prizelor de
pământ, şi rezistenţele electrice obişnuite, rezistivitatea solului, coeficienţii de atingere şi de pas etc.
Aparatul de măsurat rezistenţa electrică a prizelor de pământ are patru borne, dintre care două
pentru curent, notate cu I 1 şi I 2 şi două pentru tensiuni, notate cu E1 şi E 2 .
La măsurarea rezistenţei electrice a prizelor de pământ prin metoda voltmetru-ampermetru,
bornele I 1 şi E1 se unesc printr-o punte de conexiuni şi se conectează la priza a cărei rezistenţă se
măsoară, în timp ce borna I 2 se conectează la priza auxiliară, iar borna E 2, la priza sonda (priza de
potenţial), conform schemei de montaj indicată în figura 9.
Fig.8. Schema de măsurare a rezistenţei prizelor la pământ prin logometru .
Schema pentru măsurarea rezistenţei prizei de pământ prin metoda celor trei măsurători , în cazul în
care se foloseşte un aparat de tip logometric , este prezentată în figura 9.
În această situaţie , prizele se conectează câte două la perechile de borne I 1 , E1 şi I 2 , care sunt
şuntate între ele cu punţi .
Fig.9. Schema de măsurare a prizei de pământ prin metoda celor trei măsurători .
Sursa de curent a aparatului de măsurat rezistenţa electrică a prizelor de pământ este constituită
dintr-un generator de curent continuu, care este acţionat manual, cu ajutorul unei manivele, el fiind montat
în interiorul aparatului. Pentru transformarea curentului continuu în carent alternativ, care acţionează în
circuitul exterior al aparatului, se montează pe arborele generatorului două mutatoare. Aceleaşi
mutatoare transformă curentul alternativ din circuitul exterior în curent continuu pentru circuitul interior
logometric.
1.8. NORME OBLIGATORII DE SECURITATE A MUNCII LA

EXECUTAREA DE LUCRĂRI ÎN INSTALAŢIIELE ELECTRICE
1.8.1. Generalităţi
Proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor electrice se face conform prescripţiilor tehnice în
vigoare, astfel încât persoanele care se află în apropiere să nu vină în contact direct cu elementele care
sunt , sau pot fi puse sub tensiune. Cei care exploatează aceste instalaţii trebuie să le menţină în
permanenţă în condiţiile impuse de prescripţiile în vigoare, iar munca lor trebuie organizată astfel încât să
fie lipsită de pericole. Organizarea locurilor de muncă trebuie să asigure deplina securitate personalului în

executarea lucrărilor de exploatare, reparaţii şi montaj. Punctele în care pot avea loc accidente trebuie să
fie prevăzute cu dispozitive de protecţie şi de avertizare. La toate locurile de muncă şi în special la locurile
periculoase trebuie să se monteze plăci avertizoare.
În cazul când lucrările se execută cu mai multe echipe, este absolut necesar să existe un conducător
unic, responsabil de lucrare, care să stabilească măsurile generale de securitate a muncii.
Persoanele care execută lucrări într-o unitate energetică dar sunt salariate ale altei unităţi sau
întreprinderi nu pot fi admise la lucru decât după ce s-au stabilii de către unităţile de exploatare în care
urmează să lucreze condiţii de lucru sigure ,în conformitate cu normele de securitate a muncii.
În exploatare, instalaţiile electrice se consideră tot timpul sub tensiune.
În timpul reviziilor periodice ale liniilor aeriene, dacă se descoperă un conductor rupt, căzut la pământ
sau desprins din elementele de susţinere, după ce persoana care execută controlul se convinge că linia au
este de înaltă tensiune, cu mănuşa electroizolantă şi cu ajutorul unui cleşte patent izolat, taie conductorul rupt
pentru a nu prezenta pericol pentru trecători. În cazul că acest lucru nu este posibil, organizează paza
conductorului şi anunţă echipa de întreţinere pentru a remedia defectul. Prezenţa tensiunii în instalaţii se
stabileşte numai cu ajutorul indicatorului de tensiune sau al lămpii de probă.
1.8.2. Lucrări în reţelele aeriene
Lucrările pe liniile aeriene se execută după întreruperea totală a tensiunii. Nu se admite urcarea pe
stâlpii care sunt marcaţi ca periculoşi decât după ce au fost sprijiniţi sau ancoraţi.
Înainte de urcarea pe stâlp, muncitorul trebuie să se convingă că acesta este în stare bună şi să
utilizeze mijloacele de protecţie din dotare (centura de siguranţă, cârlige, frânghia de ajutor).
Verificarea stâlpului din lemn constă în înţeparea acestuia cu un obiect ascuţit (şurubelniţă) în
diferite puncte, la bază. Dacă stâlpul este putred pe o adâncimi: mai mare de 10 % din diametru, acesta
trebuie proptit înainte de urcare.
În timpul urcării pe stâlp, muncitorul trebuie să se lege cu centura de siguranţă începând de la o
distanţă de cel mult 2 m de sol, pentru a fi ferit de accidentare prin alunecarea cârligelor. Urcarea (sau lucru
pe stâlpi) este admisă numai pe părţile laterale în raport cu direcţia de întindere a conductoarelor, iar în
cazul stâlpilor de colţ, pe partea unghiului exterior al liniei, întinderea conductorului sub o linie de înaltă
tensiune se poate executa numai după ce aceasta a fost deconectată la ambele capete şi legată la pământ
la locul lucrării.
1.8.3. Lucrări la tablourile de comandă

Lucrările la tablourile de comandă, semnalizare şi măsură se execută numai după ce s-a întrerupt
tensiunea, s-au montat paravane şi s-a delimitat cu plăcuţe avertizoare locul de muncă, folosindu-se
mijloacele individuale de proiecţie din dotare.
1.8.4. Lucrări la motoare şi generatoare electrice

Înaintea de începerea lucrărilor de reparare a motoarelor electrice, se vor lua următoarele măsuri:
 oprirea motorului, prin întrerupător şi siguranţe, şi verificarea lipsei tensiunii ;
 întreruperea cablului de alimentare a motorului respectiv şi scurtcircuitarea acestuia la capătul
 montarea plăcuţelor avertizoare "Nu închideţi! Se lucrează!" pe dispozitivul de acţionare a

întrerupătorului motorului şi pe dispozitivul prin care s-ar putea pune sub tensiune cablul de
 scoaterea manetei dispozitivelor de acţionare, blocarea lor cu lanţ sau cu lacăt , aşezarea
unor teci de cauciuc sau plăci de micanită pe cuţitele separatoarelor etc.
 închiderea vanelor sau ventilelor de admisie a aburului, aerului sau gazelor la pompa sau la
ventilatorul acţionat de motorul respectiv, blocarea sau legarea lor cu lanţ şi aşezarea
plăcuţelor avertizoare cu inscripţia "Nu închideţi! Se lucrează !”
 dacă punctul neutru al maşinii oprite pentru reparaţie are legătură cu punctul neutru al celorlalte
maşini, el va fi deconectat pe toată durata lucrării. Scoaterea plăcilor avertizoare şi repunerea
în funcţiune a motorului sunt permise numai după ce în registrul de exploatare din secţia
respectivă s-a semnat că lucrările s-au terminat si s-a notat numele persoanei care a
comunicat aceasta.
1.8.5. Masuri ce trebuie luate la executarea branşamentelor aeriene
Înainte de urcarea pe stâlp, se controlează stâlpul si mijloacele de protecţie .Când a ajuns cu capul la
nivelul izolatoarelor inferioare, lucrătorul trebuie să se oprească şi să îmbrace mănuşile electroizolante.
Executantul legăturii se urcă mai sus , aplicând teci protectoare peste conductor şi pălării protectoare

peste izolatoare , începând cu primul conductor de jos şi repetând operaţia la toate conductoarele cu care
ar putea veni în atingere în timpul lucrului.
Tecile trebuie să aibă o lungime de minimum 1 m. Este categoric interzis ca în timpul lucrului să mai
existe, în afară de conductorul la care se face legătura, un alt conductor fără teacă de protecţie.
Legătura propriu-zisă se execută începând cu fazele mai puţin accesibile. După executarea legăturii,
se scot tecile şi pălăriile protectoare de pe conductoare şi izolatoare în ordinea inversă aplicării lor.
Toate lucrările menţionate se execută în mod obligatoriu cu ajutorul mănuşilor de cauciuc ,
executantul lucrării fiind îmbrăcat în salopetă, cu mânecile neridicate, şi având capul şi ceafa acoperite.
În timpul cât durează operaţiile de executare a branşamentelor pe stâlp, ajutorul supraveghează de
jos mersul lucrărilor.
Pe timp de ploaie, furtună, întuneric sau descărcări atmosferice se interzice lucrul sub tensiune
(executarea branşamentului la o reţea sub tensiune).
1.8.6. Măsuri ce trebuie luate Ia executarea branşamentelor subterane

Pentru a se evita atingerea simultană a părţilor sub tensiune şi a pereţilor gropii, dimensiunile minime
ale acesteia trebuie să fie:
 lungimea (în lungul cablului), minimum 1500 mm;
 distanţa de la poziţia de lucru a executantului legăturii până la peretele din spatele lui,
minimum 500 mm;
 distanţa de la marginea manşonului de derivaţie până la peretele opus poziţiei de lucru a
executantului legăturii, minimum 500 mm.
Dacă spaţiul disponibil nu permite respectarea dimensiunilor minime ale gropii, se vor pune covoare de
cauciuc şi pe pereţii gropii. Dimensiunile minime ale covoarelor de cauciuc care servesc la acoperirea
fundului şi a pereţilor gropii trebuie să fie de 750 x 750 mm, iar aşezarea lor se face astfel încât marginile să se
petreacă.
Ajutorul pregăteşte toate sculele şi materialele şi le dă executantului Ia cerere, având mâinile
îmbrăcate în mănuşi de cauciuc.
Îndepărtarea armăturii cablului, tăierea mantalei de plumb, îndepărtarea fazelor prin pene de lemn şi
montarea pieselor de distanţă trebuie executate cu atenţie pentru a nu se deteriora izolaţia fazelor.
După montarea pe cablu a părţii inferioare a manşonului de derivaţie, sub manşon se aşează o bucată
de cauciuc dielectric, între urechile manşonului şi cablu se introduce un material izolant (carton sau cauciuc) şi
se izolează cu bandă uleiată mantaua de plumb rămasă lângă urechile manşonului, pentru a nu fi atinsă în
timpul executării legăturii.
După ce au fost luate aceste măsuri, se îndepărtează izolaţia de hârtie de pe conductorul cel mai
greu accesibil, pe o distanţă egală cu lăţimea clemei, plus 2mm.
După ce se comută lipsa tensiunii în conductorul respectiv şi lipsa legăturii cu pământul a
manşonului , se leagă prima fază a branşamentului (se aplică clema de presiune ).Şuruburile clemei
trebuie strânse cu o cheie tubulară cu mâner izolate .
Înainte dea se trece la faza următoare , se izolează conductorul , inclusiv clema fazei la care s-a
lucrat , cu bandă uleiată .
Este interzisă să existe în acelaşi timp mai mult de un conductor dezizolat .
Se repetă apoi operaţiile de mai sus la celelalte două faze şi la neutru , după care se leagă la
pământ cele trei gulere ale mantalei de plumb din manşon , prin conductoare de cupru lipite între ele , şi
se aplică jumătatea superioară a manşonului .
În cazul în care în manşon trebuie să se execute legături prin lipire , este necesar ca în prealabil să
se scoată totul sub tensiune .
Se interzice lucrul sub tensiune pe timpul de ploaie sau întuneric.
1.8.7. Mijloace individuale de protecţia
Toate mijloacele individuale de protecţie folosite de personalul de deservire a instalaţiilor electrice

trebuie să corespundă normelor de securitate a muncii .
Mijloacele folosite pentru protejarea contra electrocutării , prin izolarea omului faţă de părţile aflate
sub tensiune , sunt : mijloace şi scule electroizolante (cizme de cauciuc, mănuşi de cauciuc, prăjini
electroizolante, platforme electroizolante , covoraşe şi preşuri de cauciuc , scule cu mânere
electroizolante ), indicatoare de tensiune şi dispozitive de scurtcircuitare şi de legare la pământ .
Mijloacele de protecţie trebuie păstrate în locuri bine alese , pentru a nu fi degradate (de exemplu ,
mănuşile , cizmele , covoraşele , ochelarii de protecţie şi indicatoarele de tensiune trebuie păstrate în
dulapuri) .

Toate mijloacele de protecţie primite în exploatare trebuie controlate sistematic , după cum
urmează :
 mijloace de protecţie electroizolante trebuie controlate în ceea ce priveşte rigiditatea lor
dielectrică , în condiţiile şi la termenele indicate de norme ;încercările mecanice ale
prăjinilor şi ale platformelor electroizolante trebuie executate numai la recepţia din fabrică.
 celelalte mijloace de protecţie trebuie supuse unei revizii exterioare periodice şi, dacă este
necesar , unor încercări mecanice indicate de normele în vigoare , referitoare la securitatea
muncii în instalaţiile electrice .
1.8.8. Mijloace şi scule electroizolante

Cizme şi mănuşi de cauciuc. Cizmele de cauciuc constituie un mijloc electroizolant de protecţie
auxiliar în instalaţiile electrice de orice fel, iar mănuşile de cauciuc constituie un mijloc auxiliar în instalaţiile
de înaltă tensiune şi un mijloc principal în instalaţiile de joasă tensiune.
În instalaţiile electrice este permis să se folosească doar cizme şi mânuşi de cauciuc special în acest
scop, după indicaţiile date de standardele sau normele în vigoare. Cizmele şi mânuşile destinate altor
scopuri nu sunt admise ca mijloc de protecţie în instalaţiile electrice.
În timpul folosirii, mănuşile trebuie protejate împotriva acţiunii uleiurilor , a benzinei şi a altor substanţe
care distrug cauciucul.
Prăjini electroizolante. Prăjinile electroizolante sunt folosite pentru comanda directă a separatoarelor
fără acţionare mecanică, pentru aplicarea garniturilor de scurtcircuitare şi legarea la pământ mobile, precum şi
pentru măsurări sau încercări de instalaţii sub tensiune sau în locuri în care aceasta poate să apară. Ele pot
fi folosite ca mijloc principal de protecţie în instalaţiile electrice de orice tensiune. Prăjinile electroizolante
se construiesc din materiale electroizolante cu caracteristică stabilă (bachelită , ebonită, pertinax etc.), în
.condiţiile indicate de norme . Prăjinile destinate echipelor de teren trebuie prevăzute în timpul
transportului cu o învelitoare specială, impermeabilă. Pe partea metalică a fiecărei prăjini trebuie să fie
ştampilat numărul său de fabricaţie.
În timpul lucrului prăjinile nu se leagă la pământ, cu excepţia cazurilor în care principiul lor de
construcţie necesită aceasta.
Prăjinile trebuie păstrate în poziţie verticală, atârnate sau aşezate în stelaje fără a fi atinse de perete.
Platforme electroizolante . Platformele electroizolante sunt folosite ca mijloace auxiliare de
protecţie la instalaţiile electrice de orice tensiune. Acestea sunt alcătuite din grătare de lemn cu picioare
electroizolante porţelan (izolatoare de porţelan). Înălţimea de la podea până la suprafaţa inferioară a
platformei trebui, să fie de cel puţin 10 cm.
Platformele electroizolante nu trebuie să aibă piese metalice de fixare .Dimensiunile platformelor
electroizolante nu trebuie să fie mai mici de 75x75 cm , dar nici mai mari de 150x150 cm. Platformele
electroizolante se încearcă în condiţiile indicate de norme.
Covoraşe şi preşuri de cauciuc. Acestea se admit ca mijloace auxiliare de protecţie în instalaţiile
electrice de orice tensiune.
Ele sunt destinate a fi întinse pe podeaua încăperilor în care nu se află instalaţii electrice mai ales pe
locurile de pe care se acţionează separatoarele , întrerupătoarele etc. Dimensiunile minime ale covoraşelor
electroizolante trebuie să fie 75x75 cm.
În lipsa unor covoraşe permanente se pot folosi în acelaşi scop covoraşe mobile .
Scule cu mâner electroizolant. Sculele cu mânere electroizolante trebuie păstrate în dulapuri sau
rafturi speciale. În timpul transportului, sculele trebuie neapărat protejate împotriva umezelii şi murdăriei.
Atunci când se execută lucrări sub tensiune, acestea trebuie folosite concomitent cu
mănuşile şi cizmele de cauciuc, cu excepţia lucrărilor de la tabloul de comandă , din circuitele
secundare şi de la alte instalaţii similare. Sculele cu mânere electroizolante utilizare trebuie supuse mai
întâi unei revizii exterioare.
Garnituri de scurtcircuitare şi de legare la pământ . Garniturile de scurtcircuitare şi de legare la
pământ mobile constituie cel mai sigur mijloc de protecţie împotriva aplicării din greşeală a tensiunii pe
sectoare întrerupte sau în cazul apariţiei unei tensiuni induse, în cazul executării unor lucrări pe porţiuni
întrerupte ale instalaţiei.
O garnitură de legare la pământ se compune din conductorul pentru scurtcircuitarea fazelor,
conductorul de legare la pământ şi clemele de racordare a conductorului de legare la pământ şi a
conductoarelor de scurtcircuitare la părţile conductoare de curent . Conductoarele sunt de cupru flexibil,
2
neizolate cu secţiunea de cel puţin 25mm . Clemele pentru racordarea conductoarelor trebuie să fie
construit astfel încât să nu poată fi smulse de eforturile dinamice şi să permită fixarea , aplicarea şi
scoaterea lor de pe bare cu ajutorul prăjinii de manevră .
Îmbinările tuturor părţilor componente ale garniturii trebuie executate durabil şi sigur, prin sudare
sau îmbinare cu buloane. Nu este permisă folosirea numai a lipiturii.

Indicatoare de tensiune. Indicatorul de tensiune funcţionează pe baza fenomenului de
luminescenţă a unui tub cu neon, supus unei diferenţe de potenţial alternative . Indicatorul serveşte pentru
verificarea prezenţei sau lipsei tensiunii pentru determinarea fazelor, la liniile aeriene ,Ia cabluri şi la
transformatoare. El poate fi folosit direct pe partea de înalta tensiune împreună cu tubul cu rezistenţă
adiţională. Nu este permisă legarea indicatorului de tensiune la pământ. Prezenta tensiunii în instalaţiile în
funcţiune se stabileşte numai prin apropierea indicatorului de instalaţie , până când începe să lumineze.
Atingerea este necesară numai atunci când partea din instalaţie care urmează a fi verificată se afla sub
tensiune.
Indicatoarele de tensiune pot li folosite în aer liber numai pe timp uscat. Ele trebuie păstrate în cutii
etanşe, pentru protejarea lor împotriva loviturilor, a prafului şi a umezelii.
Mijloace de protecţie împotriva arsurilor. Pentru protecţia împotriva arsurilor se folosesc
ochelari de protecţie şi mănuşi electroizolante .
Ochelarii de protecţie se folosesc la înlocuirea siguranţelor, la tăierea cablurilor, la deschiderea
manşoanelor şi a cutiilor terminale din reţelele de cabluri în exploatare, la lipirea cablurilor şi la turnarea
masei izolante în cutii terminale şi în manşoane de cablu etc.
Mănuşile electroizolante se folosesc la lucrările cu metal topit şi cu masa topită pentru cabluri etc.
1.8.9. Îngrădiri şi plăci avertizoare

Îngrădiri. Îngrădirile provizorii mobile sunt folosite pentru protecţia personalului împotriva atingerii
accidentale a părţilor de instalaţii aflate sub tensiune şi situate în apropierea locului de muncă.
Îngrădirile provizorii pot fi panouri (paravane), elemente electroizolante de formă corespunzătoare şi
îngrădiri-celule.
Panourile se execută din lemn sau din alte materiale electroizolante nefragile pe care se fixează
plăci avertizoare, cu inscripţia "Stai! înaltă tensiune! Pericol de moarte!" Ele trebuie să fie rezistente
(nedeformabile), comode şi uşoare şi cu baza suficient de mare contra răsturnării. De asemenea, trebuie să
aibă înălţime minimă de 1,80 m, iar marginea inferioară să fie la o distanţă de 10 cm de podea.
Panourile trebuie instalate astfel încât să nu împiedice ieşirea personalului din încăpere în caz de
pericol.
Elementele electroizolante trebuie construite astfel încât să acopere complet partea sub tensiune din
apropierea locului de muncă.
În instalaţiile cu tensiune de până la 10 kV inclusiv, folosirea elementelor electroizolante este permisă
numai în cazul în care nu există posibilitatea de a se îngrădi locul de muncă cu panouri sau paravane.
Elementele electroizolante din bachelită, textolit sau alte materiale similare pot fi folosite în instalaţii
pană Ia 10 kV inclusiv, iar garnituri de cauciuc, în instalaţiile până la 1000 V inclusiv.
Plăcile avertizoare. Plăcile avertizoare se folosesc :
 pentru interzicerea manevrării aparatelor prin care s-ar putea pune instalaţiile
sub tensiune;
 pentru prevenirea personalului asupra pericolului, în apropierea părţi aflate sub
tensiune;
1. pentru a se indica personalului care este locul de muncă pregătit şi pentru a i se
aminti măsurile luate. După caz, în funcţie de situaţiile prezentate mai sus, plăcile avertizoare
folosite sunt de prevenire, de interdicţie, de admitere reamintire.
După destinaţie , plăcile avertizoare sunt permanente şi provizorii (mobile).
Plăcile avertizoare mobile se execută din materiale electroizolante (placaj l subţire, material plastic
sau carton), iar cele permanente din metal.
Exemple de placi avertizoare provizorii (mobile :
 de admitere: "Lucraţi aici" şi "Urcaţi pe aici";
 de prevenire: "Înaltă tensiune! Pericol de moarte" şi "Stai! Înaltă tensiune! Pericol de
moarte";
 de interdicţie: "Nu urcaţi! Pericol de moarte!, "Nu atingeţi! Pericol de moarte!". "Nu
închideţi! Se lucrează!" şi "Nu închideţi! Se lucrează pe linie!";
 de reamintire: "Pus Ia pământ!".
Aceste plăci avertizoare se aşează la organizarea locului de muncă. Exemple de plăci avertizoare
permanente: "Înaltă tensiune! Pericol de moarte!"; "Nu atingeţi! Pericol de moarte" etc. Prima placă se
aşează pe uşile instalaţiilor de distribuţie, iar a doua placă pe stâlpii liniilor electrice de transport.
1.8.10. Verificarea periodică a mijloacelor de protecţie

Mijloacele de protecţie se verifică în instalaţiile speciale , de către unităţile energetice organizate în
acest sens , conform normelor de securitate a muncii în instalaţii electrice .

1.9. MĂSURI SE SECURITATE A MUNCII LA EXECUTAREA DE LUCRĂRI
LA FIRIDE ŞI LA MONTAREA CONTOARELOR
La executarea lucrărilor în astfel de instalaţii trebuie avute în vedere următoarele:
 uşile metalice ale firidelor de branşament să fie conectate la bara de legătură Ia pământ prin
intermediul unui conductor flexibil de cupru cu secţiunea de 16mm , cu papuci Ia ambele
capete;
 conductorul de protecţie al coloanelor electrice să fie legat în firidele de branşament la bara
de legare la pământ, iar la tablourile de distribuţie ale consumatorilor, la borna de legare ia
pământ de pe rama metalică a tablourilor, destinată special acestui scop;
 la executarea lucrărilor la firidele de branşament alimentate prin cabluri electrice subterane
zona protejată se realizează de la capetele cablurilor respective.
În cazul firidelor de branşament alimentate printr-un racord aerian, zona protejată se realizează de
Ia primul punct de separare vizibilă.
În cazul lucrărilor la coloanele electrice, zona protejată coincide cu zona de lucru şi se realizează la
capetele coloanelor respective din spre sursa de alimentare .
În cazul în care stâlpul la care urmează să se facă legătura este comun şi pentru alte linii electrice, se
vor scoate de sub tensiune şi aceste linii. Se exceptează linii de 6 - 20 kV, care au o distanţă de cel puţin doi
metri pe verticală faţă de linia de joasă tensiune la care urmează a se lucra, precum şi liniile de contact
pentru transportul în comun, dacă sunt respectate distanţele admise de norme.
La executarea lucrărilor se scot de sub tensiune:
 instalaţiile sau acele părţi ale instalaţiilor la care urmează să se facă lucrări ;
 instalaţiile învecinate care se găsesc la o distanţă mai mică decât distanţa limită minimă în
aer la care se pot apropia executanţii, utilajele, materialele sau uneltele necesare în timpul
executării lucrărilor fără pericol.
La înlocuirea contoarelor se vor respecta următoarele reguli:
În cazul contoarelor în montaj direct sau semidirect, succesiunea operaţiile va fi :
a) scoaterea siguranțelor de la tabloul de distribuite al consumatorului;
b) scoaterea siguranțelor din firidă sau de la stâlpul la care este legat
c) montarea de capace (mânere) electroizolante colorate în roşu în locașul siguranţelor din
firidă;
d) montarea în firidă a indicatorului "Nu închide, Se lucrează!";
e) demontarea capacului de Ia barele contorului;
f) scoaterea conductorului de nul şi aplicarea pe capătul acestuia a unui degetar
electroizolant , procedându-se apoi în mod similar cu celelalte conductoare;
g) înlocuirea contoarului legarea conductoarelor făcându-se în ordine inversă;
h) montarea capacului de la bornele contorului şi sigilarea lui;
i) punerea sub tensiune a contorului ;
j) verificarea funcționarii corecte a contorului.
În cazul contoarelor în montaj direct, se va respecta următoarea succesiune a operaţiilor:
a) scoaterea siguranţelor de pe circuitul de tensiune al contoarului;
b) montarea în locul siguranţelor a unor capace electroizolante colorate în roşu şi a indicatorului
"Nu închide, se lucrează!";
c) şuntarea bornelor secundare ale transformatoarelor de curent în şirul de cleme. În cazul în
care şirul de cleme lipseşte, se interzice înlocuirea contoarului fără separarea vizibilă a
transformatoarelor de curent;
d) demontarea capacului de la bornele contoarului;
e) aplicarea unui degetar electroizolant pe capătul fiecărui conductor, imediat după scoatere;
f) înlocuirea contoarului ;
g) montarea capacului la bornele contoarului;
h) efectuarea şuntării bornelor secundare ale transformatoarelor de curent;
i) punerea sub tensiune a contoarului;
j) verificarea funcţionării corecte a contoarului.

1.10. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ÎN CAZ DE ECTROCUTARE
1.10.1. Scoaterea accidentatului de sub tensiune
Atingerea părţilor aflate sub tensiune provoacă o contractare a muşchilor şi nu se poate elibera de
partea atinsă, aflată sub tensiune. Atingerea lui fără să se ia măsuri de izolare prezintă pericol pentru viaţa
celui care intervine.
Prima acţiune care trebuie întreprinsă pentru salvarea accidentatului consta a deconectare a acelei
părţi a instalaţiei cu care accidentatul se află în atingere. În aceste situaţii se iau următoarele măsurii :
 dacă accidentatul se găseşte la înălţime, astfel încât prin întreruperea curentului ar putea să
cadă, se iau în prealabil măsuri pentru evitarea căderii;
 dacă prin întreruperea curentului se întrerupe iluminatul normal, trebuie luate în prealabil
măsuri pentru a exista alte surse de iluminare (iluminatul de siguranţă , lanterne cu baterii sau
acumulatoare, torţe, lumânări etc.);
 dacă deconectarea instalaţiei nu se poate executa suficient de repede, se iau măsuri pentru
îndepărtarea accidentatului de părţile aflate sub tensiune, măsuri sunt diferite pentru instalaţiile
de joasă tensiune faţă de cele pentru îndepărtarea de înaltă tensiune
În instalaţiile ca tensiune de lucru sub 1000 V. pentru eliberarea, de sub acţiunea curentului se va
folosi un obiect uscat, rău conducător de electricitate, ca de exemplu, o haină uscată, o frânghie , un par
uscat etc. Nu este permis a se folosi obiecte metalice sau umede. Salvatorul va purta mănuşi de cauciuc
sau, în lipsa acestora, îşi va înfăşură mâna într-o haină uscată, ori îşi va întinde mâneca propriei haine, sau
se va folosi de o şapcă de postav. Se va folosi încălţăminte electroizolantă de cauciuc sau platforme
electroizolante sau covoraşe de cauciuc electroizolante .
Atunci când accidentatul atinge un singur conductor, este bine să fie ridicat şi izolat faţă de pământ,
folosindu-se scânduri de lemn uscat sau covoraşe, pentru a întrerupe în modul acesta curentul care trece
prin accidentat, procedându-se apoi la scoaterea lui completă de sub tensiune. La nevoie se va tăia
conductorul cu un topor cu mâner de lemn uscat sau cu o altă sculă cu mâner electroizolant. Pentru
această operaţie trebuie să se folosească mănuşi şi încălţăminte de cauciuc electroizolantă. Fiecare
conductor va fi tăiat în parte, fără a se atinge celelalte conductoare.
În instalaţiile cu tensiune de lucru de peste 1000 V, pentru acordarea ajutorului se folosesc mănuşi
şi încălţăminte electroizolante din cauciuc şi se acţionează cu o prăjină sau cu cleşti electroizolanţi. După
întreruperea tensiunii se scurtcircuitează şi se leagă la pământ fazele cu ajutorul garniturilor mobile de
legare ia pământ, respectându-se măsurile necesare pentru această operaţie. Prin scurtcircuitare şi legare
la pământ se asigură imposibilitatea reapariţiei tensiunii şi se descarcă conductoarele de o eventuală
sarcină capacitivă.
Măsurile ce se iau după scoaterea accidentatului de sub tensiune.

Aceste măsuri depind de starea în care se află accidentatul după scoaterea lui de sub tensiune.
Dacă accidentatul nu şi-a pierdut cunoştinţa, însă a fost în stare de amorţire sau a stat un timp
îndelungat sub acţiunea curentului, trebuie să i se asigure o linişte perfectă şi să fie chemat medicul Dacă
medicul nu poate fi adus, accidentatul va fi transportai la un punct sanitar.
Dacă şi-a pierdut cunoştinţa, însă nu i s-a întrerupt respiraţia, accidentalul va fi întins comod, i se vor
descheia hainele, se va crea un curent de aer proaspăt, îndepărtându-se persoanele de prisos; i se va da
să miroase amoniac şi va fi frecţionat şi încălzit. Va fi chemat imediat medicul. Dacă respiraţia este
neregulată i se va face respiraţie artificială.
Dacă lipsesc semnele de viaţă (respiraţia, bătăile inimii, pulsul), i se va face imediat respiraţie
artificială, deoarece, în caz contrar, accidentatul tinde sigur spre moarte. Respiraţia artificială trebuie
începută chiar la locul accidentului, fiecare scundă fiind importantă pentru salvarea accidentatului.
Respiraţia artificială nu trebuie să se întrerupă nici un moment, ea trebuie continuată până la obţinerea
unui rezultat pozitiv (readucerea la viaţă) sau până la apariţia semnelor incontestabile de moarte reală.
Nu se va întrerupe respiraţia artificială pentru a fi transportat accidentatul la punctul sanitar. Readucerea la
viaţă este condiţionată în cea mai mare măsură de începerea imediată a respiraţiei artificiale şi de
continuitatea ei. În timpul respiraţiei artificiale se va supraveghea accidentatul . Dacă accidentatul mişcă
buzele sau pleoapele sau dacă face o mişcare , trebuie să se verifice cu atenţie dacă nu a revenit respiraţia
naturală. Nu se va mai continua respiraţia artificială dacă se constată că accidentalul începe să respire
normal şi uniform.

Fig. 10. Respiraţia artificială executată de o singură persoană : expiraţie
Pentru aplicarea respiraţiei artificiale este necesar să fie eliberat accidentatul de veşmintele care i-ar
jena respiraţia şi să i se descleşteze gura. Pentru aceasta se aşează degetele ambelor mâini în spatele
unghiului fălcii inferioare, sprijinind degetele mari de extremitatea ei şi se descleştează falca înainte, astfel
încât dinţii de jos să se găsească în faţa dinţilor de sus. Dacă în modul acesta nu se va reuşi să i se deschidă
gura, se va introduce între măsele (nu între dinţii din faţa) o scândurică (nu o placă metalică, o coadă de
lingură sau ceva asemănător). Apoi i se curăţă gura de sânge şi mucozităţi şi dacă are proteze dentare i se
scot.
Metodele de aplicare a respiraţiei artificiale depind de numărul persoanelor care acordă primul
ajutor şi de starea accidentalului.
Fig.11. Respiraţia artificială executată de o singură persoană : inspiraţia

Prima metodă se aplică în cazul în care este de faţă o singură persoană. Metoda este simplă şi
uşor de învăţat. Se aşează accidentatul cu spatele în sus, cu capul pe o mână, cu faţă într - o parte , iar
cealaltă mână va fi aşezată de-a lungul capului . Se aşează sub obraz o bucată de material textil curată şi i
se scoate limba afară, fără a o reţine cu mâna. Cel care acordă primul ajutor se va aşeza în genunchi
deasupra accidentatului, cu faţa în spre capul lui, cuprinzând între genunchi coapsele acestuia; va aşeza
palmele pe spinarea accidentatului pe coastele inferioare, apucându-le lateral cu degetele apropiate.
Numărând: unu, doi, trei se va apleca înainte, treptat, astfel încât greutatea corpului său să se sprijine pe
mâinile întinse ; în modul acesta se apasă pe coastele inferioare ale accidentalului (expiraţia, fig. 10). Fără a
îndepărta mâinile de pe spinarea acestuia, va reveni brusc în poziţia iniţiată (inspiraţia,fig.11). După ce va
număra: patru, cinci, şase, se va apleca din nou cu toată greutatea corpului pe mâinile întinse , repetând
acest ciclu până la revenirea respiraţiei normale.
Fig.12. Respiraţia artificială executate de două persoane : expiraţia

A doua metodă se aplică atunci când ajutorul este acordat de două sau mai multe persoane. Această
metodă dă rezultate mai bune. Aplicarea acestei metode este însă obositoare şi de aceea se va prevedea
personal de schimb.
Accidentalul se aşează pe spate, punându-i-se sub omoplaţi un pachet din îmbrăcăminte, astfel încât
capul să atârne înapoi. I se va scoate limba, care va fi reţinută în afară, trasă uşor spre bărbie. Cel care
acorda ajutorul se va aşeza în genunchi, lângă capul accidentatului, îi va apuca mâinile de lângă coate şi i le
va apăsa încetişor pe părţile laterale ale pieptului (expiraţia,fig.12). Numărând unu, doi, trei, ridică mâinile
accidentatului şi i le duce spre cap (inspiraţia, fig.13). Numărând, patru, cinci, şase, apasă din nou mâinile
pe piept, repetând ciclul . până la revenirea respiraţiei normale.
Dacă respiraţia artificială este corect executată, se obţine un sunet (ca un oftat) atunci când coşul
pieptului se comprimă şi se relaxează, provocat de trecerea aerului prin trahee. Dacă sunetele nu se aud,
înseamnă că limba împiedica trecerea aerului şi deci trebuie scoasă şi mai mult în afară.
Metoda a doua nu poate fi aplicată dacă mâinile sau claviculele sunt fracturate Trebuie evitată
comprimarea excesivă a coşului pieptului. La metoda a doua,dacă presiunea este prea puternică (mai ales
asupra abdomenului), se poate produce presarea alimentelor din stomac şi înfundarea căilor respiratorii cu
vomismente .Trebuie evitate , de asemenea , mişcările forţate şi bruşte .
Fig.13. Respiraţia artificială executarea de două persoane : inspiraţia

Accidentatul trebuie ferit de răceală. Nu va fi aşezat pe pământ umed, pe pardoseală de cărămidă,
pe beton sau metal. Se va aşeza sub el ceva cald, va fi acoperit şi încălzit în limita posibilităţilor. Pentru
aceasta se vor pune în jurul corpului la picioare sticle cu apă fierbinte, cărămizi sau pietre încălzite şi bine
înfăşurate în cârpe pentru a nu-i produce arsuri. Toate aceste măsuri trebuie aplicate imediat şi fără a se
opri respiraţia artificială .
1.11. TRUSA SANITARĂ DE PRIM AJUTOR

În întreprinderi trebuie să fie desemnate anumite persoane care să răspundă de completarea
sistematică a trusei sanitare cu materiale necesare acordării primului ajutor. Trusele trebuie să cuprindă cel
puţin următoarele materiale şi substanţe :
 pachete aseptice individuale fără pansamente;
 pachete aseptice individuale cu pansamente:
 pansamente;
 pansamente din vată şi tifon pentru pansare în caz de fracturi;
 tinctură de iod în sticluţe cu dop şlefuit;
 soluţie de acid boric (2 %) pentru spălarea ochitor;
 amoniac (soluţie 25 %);
 vaselină boricata, valeriană eterată;
 hipermanganat de potasiu;
 apă oxigenată, vaselina sulfamidă, jecolan;
 un pahar sau un ceainic mic, care poate servi atât pentru administrarea medicamentelor, cât
şi pentru spălarea ochilor;
 garou pentru oprirea hemoragiilor;
 şine pliabile şi placaje pentru fixarea membrelor în caz de fracturi sau luxaţiilor ;
 săpun, prosoape;
 cizme sau galoşi electroizolanţi de cauciuc;
 mânuşi electroizolante de cauciuc;
 topor cu mâner electroizolant;
 prăjină de lemn de diferite mărimi.
Este recomandat să existe şi un aparat special pentru respiraţie artificială.

ACŢIUNEA BIOLOGICA A CURENTULUI ELECTRIC
În cele ce urmează ne vom ocupa numai de acţiunea nocivă a curentului electric asupra organismelor
vii şi a celui omenesc în special.
Importanta cunoaşterii acţiunii dăunătoare a curentului electric asupra organismului omenesc şi cu
deosebire a masurilor de prevenire a accidentelor datorate curentului electric, consta pe de o parte in larga
răspândire a energiei electrice in mediul industrial dar şi in majoritatea activităţilor desfăşurate de om , cat
mai ales in gravitatea consecinţelor imediate sau îndepărtate a accidentelor datorate curentului electric.
Riscurile sunt de altfel şi mai ridicate în activităţile casnice , dat fiind că populaţia nu cunoaşte nici cele
mai elementare reguli de protecţie şi de asemenea pentru ca aceasta nu are la dispoziţie un echipament de
protecţie adecvat aşa cum au muncitorii din industrie.
Prin " ELECTROPATOLOGIE ", înţelegem acele tulburări care se produc în organism , atât în
momentul " socului electric " - electrotraumatismul propriu-zis - cât şi pe acelea care apar uneori imediat
după aceasta sau alteori după mult timp.
Frecventa accidentelor produse de curentul electric nu poate fi evaluat cu certitudine , întrucât
majoritatea celor care au fost electrocutaţi şi au scăpat cu viata şi fără leziuni vizibile , nu mai solicită nici un
fel de ajutor medical şi scapă astfel înregistrărilor şi prelucrărilor statistice.
Cei mai expuşi la acest tip de accidente sunt electricienii.
Acţiunea biologica a curentul electric este influenţată în principal de următorii factori: tensiune (V) ,
intensitate ( A ) - exprima cantitatea de curent care pătrunde in organism , frecventa(Hz) , rezistenta(Q) ,
durata trecerii curentului electric prin organism ( secunde
Accidentul prin electrocutare apare atunci când corpul omului se intercalează accidental intre doua
puncte cu potenţiale electrice diferite , situaţie in care prin el circula un curent capabil sa afecteze funcţiile
vitale ale corpului ( respiraţia , circulaţia sângelui şi activitatea nervoasa )
Un factor deosebit de important care condiţionează acţiunea curentului electric, este timpul de acţiune,
adică durata trecerii acestuia prin organismul omenesc .
La durate de trecere foarte scurte , in general de ordinul sutimilor de secunda , contracţia brusca a
unor grupe de muşchi, pot chiar fi salvatoare pentru viata , întrucât ea face sa arunce corpul de locul de
contact cu conductorul aflat sub tensiune şi sa întrerupă astfel acţiunea dăunătoare a acestuia.
Alteori însă , in funcţie de muşchii afectaţi şi de poziţia membrului care a venit in contact cu
conductorul sub tensiune , aceasta contracţie duce la încleştarea membrului pe acesta şi in mod fortuit la
prelungirea duratei de trecere a curentului electric prin organism.
Este cazul mâinilor care în contact cu un conductor sub tensiune , prin contracţia muşchilor flexori ai
degetelor fixează mina pe conductor şi face imposibila desprinderea acesteia de sursa de curent.
În unele cazuri chiar treceri foarte scurte de curent prin anumite regiuni ale corpului sunt utilizate
pentru readucerea la viata a unui electrocutat.
Este cazul " defibrilatoarelor inimii " aparate care in esenţa , cu ajutorul a doi electrozi aplicaţi pe piept
şi pe spatele toracelui, pe direcţia axului orizontal al inimii, fac sa treacă la comanda celui care încearcă
reanimarea , impulsuri electrice cu o tensiune in jurul a 5.000 volţi dar cu o durata mai mica de 1/100 de
secunda ( o sutime de secunda ) .
O acţiune prelungita a unei tensiuni de 5.000 de volţi ar avea un sfârşit fatal pentru cel care o suporta,
in cazul de fata , prin durata extrem de scurta a acţiunii acestuia se încearcă reluarea activităţii normale a
inimii prin obţinerea unei contracţii simultane a tuturor fibrelor musculare a muşchiului cardiac, fibre care din
cauza electrocutării, prin dereglarea centrilor nervoşi de comanda proprii inimii, se contractau individual,
haotic şi fără a putea realiza o acţiune eficienta de pompare a sângelui.
Un alt factor important este şi drumul sau traseul pe care îl parcurge curentul electric în trecerea lui
prin corp.
În general de la punctul de intrare la punctul de ieşire a curentului, traseul nu este perfect liniar,
răspândirea făcându-se în forma de " evantai" afectând organismul in totalitate.
Curentul electric urmează in corp , conform legilor electricităţii, drumul cel mai scurt, intre zona de
intrare şi zona de ieşire.
Din acest punct de vedere, traseele cele mai periculoase sunt acelea pe care sunt interpuse inima sau
alţi centri nervoşi vitali.
Daca spre exemplu , curentul electric intra printr-un deget al mâinii şi iese prin alt deget al aceleiaşi
mâini, el va produce cu deosebire leziuni locale - arsuri, paralizii, distrugeri de ţesuturi, etc.
În cazul în care curentul intră printr-un picior şi părăseşte corpul prin celalalt picior - bucla picior -
picior poate sa nu acţioneze asupra întregului corp ci sa producă numai leziuni de a lungul traseului, fără a
periclita viata celui electrocutat.
Cu totul altfel este situaţia când pe traseul de intrare - ieşire a curentului sunt prinse inima sau crierul.

Sunt considerate din acest punct de vedere ca deosebit de periculoase traseele : mana - mana, mana
dreapta - picior stâng şi cap - picioare pentru ca in mod obligatoriu curentul electric trece prin inima şi crier.
Unul din factorii importanţi care trebuie luaţi in considerare şi care explica efectele de multe ori
paradoxale ale curentului electric , este "rezistenta "pe care ţesuturile organismului o opun trecerii curentului
electric.
Aceasta rezistenta diferă de la organism la organism de la ţesut la ţesut şi de asemeni este in funcţie
de condiţiile de mediu in care se afla organismul expus electrocutării.
Din acest punct de vedere se cunoaşte faptul ca rezistenta creste cu vârsta .
Copii având in general o rezistenta foarte mica sunt expuşi totdeauna la accidente foarte grave.
Stările de boala , alcoolismul acut sau cronic, hipertiroidismul, distoniile neuro -vegetative , stările
depresive , etc. fac ca organismul sa aibă o rezistenta mai scăzuta la trecerea curentului electric.
Rezistenta organelor interne variază intre 500 şi 1.000 de ohmi dar rezistenta fascicolelor nervoase , a
măduvei spinării şi a crierului este aproape nula şi in consecinţa curentul electric va circula fără nici o
rezistenta de la o zona la alta a acestor ţesuturi, imprimând prin aceasta şi gravitatea acţiunii acestuia.
Pielea constituie ţesutul care opune rezistenta cea mai mare trecerii curentului electric , fiind din acest
punct de vedere un adevărat strat izolator pentru organism .
Rezistenta pielii variază aproximativ intre 2.000 şi 2.000.000 de ohmi.( Valorile mari ale rezistentei se
înregistrează la pielea groasa şi uscata ).
Trebuie menţionat ca rezistenta pielii variază in funcţie de foarte mulţi factori. Rezistenta pielii scade
şi in consecinţa favorizează pătrunderea curentului electric in caz ca ea este umeda ( mai ales la persoanele
care transpira mult in mod obişnuit) , prezintă răni sau chiar înţepături, este subţirei ca de exemplu la
subţiori, pleoape , plică coaielor, etc.)sau este murdara şi plina de praf metalic bun conducător de
electricitate.
Aceiaşi regiune a pielii poate sa-şi modifice rezistenta şi in funcţie de alţi factori cum ar fi temperatura
la care se lucrează , diferite afecţiuni dermatologice, etc.
De o mare importanta este şi dispariţia stratului de grăsime de pe piele , strat care constituie un
izolator foarte bun.
Daca însă lucrează sau se spală pe mâini cu benzina sau alţi solvenţi organici sau detergenţi de tipul
săpunului, sodei, etc. prin care acest strat de grăsime speciala se îndepărtează , rezistenta pielii scade
foarte mult şi in consecinţa pericolul de electrocutare se măreşte.
Exista şi o " sensibilitate individuala " fata de acţiunea curentului electric .
Unii cercetători interpretează reacţia individuala ca o stare speciala a psihicului accidentatului şi
consideră ca alcoolicii, neurastenicii, istericii, epilepticii, melancolicii sau cei cu depresiuni psihice cauzate de
probleme familiare sau sociale - pot muri la curenţi a căror intensitate la care oamenii normali rezista .
Starea de sănătate sau de boala modifica sensibilitatea organismului fata de curentul electric.
S-a dovedit experimental pe animale ca in urma socului operator, a traumatismelor sau in cazul
menţinerii prelungite intr-o atmosfera săraca in oxigen , rezistenta la acţiunea curentului electric scade foarte
mult.
Iradierea cu radiaţii ultraviolete care este un factor tonifiant general creste aceasta rezistenta a
organismului.
Importanta factorului psihic este demonstrata şi prin aceea ca electrocutări grave se produc mai ales
atunci când cel accidentat nu se aşteaptă la aşa ceva şi a fost luat pe nepregătite.
În cazul acelora care au o experienţă câştigată şi au in vedere pericolul accidentării ,urmările sunt de
multe ori mai puţin grave.
De o mare importanta este şi felul sau starea îmbrăcămintei accidentatului.
îmbrăcămintea umeda , murdara de praf, încălţămintea cu talpa subţire sau fixata cu cuie metalice
favorizează pătrunderea şi trecerea curentului electric.
Condiţiile de mediu şi de munca sunt elemente foarte importante care pot favoriza accidentele prin
electrocutare.
Umiditatea crescută la locurile de munca , prezenta pulberilor metalice in aerul atmosferic , iluminatul
insuficient, spatii de lucru înguste , prezenta obiectelor metalice in jurul zonei de lucru , pardoseli bune
conducătoare de electricitate , sunt factori care favorizează producerea accidentelor prin electrocutare şi
agravează consecinţele acestora.
În problema patogenezei electrotraumatismelor exista încă un mare număr de ipoteze , atât in ceea ce
priveşte calea de răspândire a curentului electric in organism cat şi mecanismele intime de acţiune.
Cu privire la calea de răspândire se crede ca curentul electric urmează mai ales traseul vaselor
sanguine , provocând in acestea diferite modificări şi alterări patologice.
Ipoteza se bazează pe faptul ca sângele fiind bogat in săruri şi electroliţi diverşi constituie un foarte
bun mediu de conducere al curentului electric.
Alţi cercetători considera ca curentul electric urmează traseul celei mai mici rezistente - adică sângele
şi vasele sanguine , străbate tot corpul şi produce electrizarea tuturor ţesuturilor dar in principal a ţesutului

nervos , fapt care are drept consecinţa prin dereglarea funcţiilor acestuia turburări vasomotorii generalizate
care explica procesele patologice ulterioare.
Alţi cercetători considera ca principalul conducător al curentului electric este ţesutul muscular şi ca
contracţia excesiva a tuturor fibrelor musculare din diverse sisteme şi organe explica leziunile care apar
ulterior şi in cazul inimii, moartea prin fibrilaţie sau contracţie spasmodica a întregii musculaturi a auricolelor
şi ventricolelor.
O alta cale care a fost incriminata in conducerea curentului electric în întregul organism este sistemul
nervos periferic şi central ( nervii, măduva spinării şi nucleii centrali din crier) ţesut care prin însăşi
componenta sa are o conductibilitate extrem de buna , opunând deci o rezistenta minima la trecerea fluxului
electric.
Leziunile majore privesc atât nucleii centrali vitali cat şi sistemul nervos vegetativ sistem care
coordonează întreaga economie a organismului.
În ceea ce priveşte mecanismul de acţiune, acesta este un proces complex şi multilateral şi se traduce
in final prin acţiunea şi efectele TERMICE, MECANICE şi ELECTROLITICE exercitate asupra celulei vii şi a
ţesuturilor organismului.
Acţiunea termica explica arsurile şi necrozele de diferite grade datorate căldurii in care s-a
transformat energia electrica.
Creste temperatura sângelui, a sistemului nervos central şi periferic, a inimii şi in general a tuturor
organelor interne, producându- se prin aceasta tulburări funcţionale specifice fiecărui organism supraîncălzit.
In unele cazuri, arsuri cu caracter foarte grav se produc chiar daca curentul electric nu a pătruns
efectiv in organism şi sunt datorate arcului electric (flamei ) care ia naştere.
Este de menţionat ca arsurile respective sunt de o gravitate deosebita întrucât se produc in regiunea
fetei iar temperaturile foarte ridicate care se dezvolta (între 4000 - 6000 °C ) pot afecta ochii ducând la
orbire.
Acţiunea mecanica a curentului electric se manifesta sub forma alterării integrităţii ţesuturilor şi
organelor, caracterizate prin rupturi ale pielii, muşchilor, vaselor sanguine şi a ţesutului nervos .
De multe ori ele nu se deosebesc de acelea provocate prin lovirea cu un corp dur şi se cunosc cazuri
când curentul electric a provocat rupturi ale pielii sau dilacerării de organe fără a lasă nici cea mai mica urma
de arsura.
Interesant de semnalat este faptul ca in unele cazuri la locul de intrare in organism a curentului electric
( degetul unei mâini de exemplu ) se constata numai o arsura mai superficială sau mai profundă în schimb la
locul pe unde curentul electric a părăsit organismul ( picior de exemplu ) se constata o adevărata " explozie "
a ţesuturilor respective, cu rupturi întinse ale pielii, a muşchilor, tendoanelor şi chiar a oaselor.
Aspectul acesta este foarte util in interpretarea modului de producere al electrocutării şi de
concluzionare a aspectelor medico-legale ( accident, sinucidere sau crima ) întrucât modul de manifestare
descris poate fi observat numai la persoanele care in momentul atingerii pârtii aflate sub tensiune era in viata
nu şi la cadavrele aşezate in mod intenţionat pe părţi ale instalaţiilor aflate sub tensiune pentru a se masca
un act criminal comis anterior.
Contracţiile puternice care au loc in muşchi sub influenta curentului electric pot duce la ruperea
acestora şi la apariţia de hematoame in interior dar aceleaşi contracţii puternice a muşchilor pot duce la
dislocarea membrelor din articulaţii ( luxaţii ) şi chiar la fracturi de osoase.
De acest lucru trebuie sa se tina seama atunci când se acorda primul ajutor întrucât sunt cunoscute
cazuri când manevrele de respiraţie artificiala au provocat dureri imense accidentatului care avea şi fracturi
osoase.
Trebuie semnalat de asemeni faptul ca in momentul electrocutării prin contracţia brusca a muşchilor
spatelui ( mai voluminoşi decât cei ai abdomenului ) corpul accidentatului este aruncat pe spate.
In cădere prin lovirea cefei de un corp dur metalic se produc fracturi de baza de craniu , care au drept
consecinţa moartea imediata sau după câteva zile .
De multe ori accidentul prin electrocutare trece neobservat şi moartea respectiva este etichetata drept
simplu accident prin cădere cu fractura de baza consecutiva.
Aceasta interpretare greşita creează premiza producerii unor noi electrocutări la acelaşi loc de munca
datorita faptului ca nu au fost puse in evidenta adevăratele cauze ale producerii lor.
Acţiunea electrolitica produce modificări importante fizico - chimice ale lichidelor extra şi
intracelulare pe care le străbate.
Prin fenomenul de electroliza intracelulara care se manifesta cu deosebire în cazul curentului continuu
in protoplasma celulara ( care poate fi comparata datorita compoziţiei sale cu o adevărata baie galvanica )
prin disocierea electroliţilor prezenţi şi in special a sărurilor de potasiu sau de sodiu prin apariţia de hidrogen
născând şi ioni OH, apar acizi puternici ( acid clorhidric ) şi baze puternice (hidroxid de potasiu sau de sodiu)
care coagulează proteinele vitale şi duc in mod inerent la moartea celulei.
Daca aceste celule fac parte din componenta unui ţesut periferic cu funcţii secundare rezultatul se
traduce numai printr-o necroza locala fără importanta prea mare in schimb daca ele sunt componente ale

unui organ vital - un centru nervos de coordonare al respiraţiei sau al circulaţiei - prin moartea lor antrenează
distrugerea întregului centru nervos central şi prin aceasta moartea întregului organism.
Modificările electrolitice duc de regula şi la alterări ale echilibrului de membrana celulara cu spargerea
acesteia şi eliberarea conţinutului in circulaţia generala .
Ruperea celulelor musculare eliberează cantităţi însemnate de mioglobina iar cele ale globulelor roşii
sanguine de hemoglobina.
Imposibilitatea rinichilor de a elimina prin urina a acestor cantităţi crescute duce la blocarea tubilor
renali şi la moartea prin uremie.
Acţiunea patogenica a curentului electric asupra organismului se manifesta şi prin fenomene specifice
numai materiei vii.
Astfel în crier, in muşchii periferici şi in special in muşchiul cardiac , biocurenţii normali şi specifici
sufăr modificări importante, modificări care apar pregnant pe electroencefalogramele, electromiogramele şi
electrocardiogramele executate experimental direct sub acţiunea curentului electric sau ulterior in cazul când
accidentatul a supravieţuit electrocutării.
Dereglarea acestor biocurenţi specifici duce şi la dereglarea proceselor bioelectrice interne legate in
modul cel mai strâns de funcţiile vitale ale ţesutului viu.
Efectele sunt mai evidente la nivelul sistemului nervos central şi se manifesta prin fenomene de
excitaţie sau de inhibiţie ale acestuia.
In afara efectului direct pe care ii are curentul electric asupra celulei vii apare şi un efect indirect "
reflex " datorita sistemului nervos central şi periferic şi cu deosebire a celui care corelează funcţiile
vegetative.
Problema cea mai controversata in electropatologie este patogenia morţii adică a mecanismului intim
care duce la încetarea funcţiilor vitale .
În ultimul timp s-au obţinut rezultate deosebite privind studiul mecanismului morţii şi sintetizându-le pe
toate acestea se poate afirma ca de regula moartea se datoreşte fibrilaţiei ventriculare cauzata de o
dereglare a conductibilităţii nervoase prin care este comandata contracţia fibrelor musculare şi nu de
distrugerea propriu zisa a acestora.
Este de remarcat ca pericolul apariţiei unei fibrilaţii ventriculare este mai mare sub acţiunea curentului
alternativ de tensiuni mici 127 - 380 volţi şi frecvenţa de 50 Hz - în timp ce la tensiuni mai mari se produce o
blocare totala a cordului.
S-a constatat cazuri de fibrilaţie ventriculara chiar in cazul când masa principala a curentului electric
nu a trecut direct prin inima ci numai periferic ca de exemplu picior - picior - s-a tras concluzia ca aceasta
fibrilaţie poate fi datorata atât acţiunii directe a curentului electric asupra centrilor nervoşi de comanda proprii
inimii cat şi unei acţiuni reflexe prin intermediul sistemului nervos central.
Exista şi alte păreri privind alte mecanisme care ar putea explica moartea prin electrocutare.
Printre acestea pot fi citate : socul - asemănător socului din traumatismele mecanice obişnuite,
paralizia centrilor respiratorii, spasmul prelungit al glotei cu asfixia consecutiva şi contracţia de tip tetanic a
muşchilor respiratori cu imposibilitatea de a mai efectua mişcările respiratorii şi moartea consecutiva lipsei
de aport de oxigen către ţesuturi şi in special către centrii nervoşi.
Simptomatologie şi clinică
De cele mai multe ori contactul direct sau indirect cu parţi aflate sub tensiune mare duce la pierderea
imediata a cunoştinţei astfel ca electrocutatul - in cazul in care a putut fi readus la viata nu îşi mai aminteşte
nimic din cele întâmplate şi nici nu poate relata ceea ce a simţit pe timpul cat a fost sub influenta curentului
electric.
In alte cazuri insa , atunci când tensiunea şi intensitatea curentului electric au fost de valori mai mici
sau când trecerea curentului electric nu s-a făcut direct şi exclusiv numai prin corpul accidentatului acesta a
putut descrie o simptomatologie cu caracter subiectiv .
Aceasta se caracterizează în principal prin spaima caracteristică cu senzaţia morţii iminente, dureri
violente generalizate în tot corpul dar mai ales în membrul sau regiunea care a fost in contact cu partea
aflata sub tensiune.
Apar contracturi dureroase ale muşchilor, senzaţia ca tot corpul se închirceşte, ca respiraţia devine
din ce in ce mai grea şi mai ales cu imposibilitatea de a striga şi cere ajutor din cauza senzaţiei de sufocare
şi constricţie a gatului.
Unii accidentaţi au relatat ca pe toata durata cat au fost sub acţiunea curentului electric au avut
impresia ca din ochi le ieşeau mănunchiuri de scântei fapt care demonstrează şi afectarea organului vizual.
Daca accidentatul a fost scos la timp de sub acţiunea curentului electric simptomele acuzate se leagă
cu deosebire de organul cel mai lezat - arsura , luxaţie , fractura , etc. - dar totdeauna şi de cele interesând
sistemul nervos central şi periferic.
Se instalează astfel o cefalee foarte puternica , vărsături de tip nervos central, depresiune psihica ,
confuzii mintale şi chiar accese epileptiforme.

Atingerea sistemului nervos neuro vegetativ se traduce printr-o simptomatologie caracteristica în care
pe primul plan apar : irascibilitatea intensa , fatigabilitatea rapidă hiperhidroza generalizata - dar mult mai
accentuata la nivelul palmelor - cefalee persistenta , tulburări ale somnului - insomnie rebela — somn scurt şi
agitat, coşmaruri, etc.
La alţi accidentaţi, după electrocutare s-au evidenţiat şi alte tulburări vaso - motorii ca : dureri intense
precordiale , tachicardie , aritmii, etc.
În domeniul sistemului nervos periferic, tulburările care apar au un caracter violent şi rebel la
încercările de tratament.
De cele mai multe ori leziunile au un caracter ireversibil.
Ele se caracterizează prin : tulburări de sensibilitate , pareze , paralizii, dureri de a lungul traiectelor
nervoase , tremurături, modificări ale cronaxiei motorii şi senzitive.
De multe ori deşi accidentatul a fost salvat rămân cu caracter permanent tulburări ale sistemului
nervos central, de tipul psihozelor.
Se semnalează o teama exagerata de curentul electric , tulburări de memorie , stări de confuzie,
epilepsie şi stări schizofrenice.
Alte manifestări sunt legate de lezarea unor glande cu secreţie interna .
Astfel lezarea tiroidei duce la sindromul de hipertiroidism cu căderea parului, uscăciunea pielii,
adipozitate crescută.
Alteori poate apare însă un sindrom de hipertiroidism cu : tahicardie , pierdere masivă ponderala.
Atingerea ovarelor se manifesta prin scăderea funcțională fie prin exagerarea funcțiilor acestora
Afectarea pancreasului se traduce prin modificări ale glicemiei (creşterea sau scăderea zahărului
sanguin) care poate merge pana la instalarea unui adevărat diabet zaharat.
Localizarea selectiva a procesului patologic depinde în special de starea funcţionala a organelor in
timpul electrocutării.
Organele deja bolnave sau cu o funcţionalitate deja compromisa reacţionează mai violent şi mai
durabil la acţiunea socului electric.
După soc se pot pune in evidenta complicaţii a unor afecţiuni existente anterior dar oarecum
inaparente.
S-a constatat de exemplu ca se accentuează durerile la cei suferind de ulcer gastric cronic, la fel la
aceea cu ulcer duodenal reapar durerile in fracturile vechi chiar daca acestea au fost bine consolidate, etc.
Tot ca o tulburare cu caracter general poate fi menţionata şi scăderea activităţii fagotitare a
leucocitelor sanguine cu scăderea marcata a rezistentei organismului fata de infecţiile exo sau endogene.
Un alt grup de manifestări şi simptome este legat de acţiunea termica a curentului electric.
Temperaturile crescute care se dezvolta sub acţiunea acestuia pot provoca leziuni ce merg de la
simple eriteme ale pielii pana la carbonizarea completa atât a ţesuturilor moi cat şi a celui osos - mai ales la
locurile de intrare şi ieşire a curentului electric.
De o mare valoare diagnostica este prezenta aşa numitelor semne electrice care nu apar pe corpul
accidentatului numai daca acesta era viu in momentul contactului cu părţi aflate sub tensiune.
Ele apar ca nişte mici pete in dimensiune de 2 - 5 cm, deforma rotunda ovala sau chiar liniara , de
culoare cenuşie sau galben - cenuşie de consistenţă pergamentoasa , fără proeminenta ba uneori chiar
uşor excavatecare se observa pe pielea celui accidentat pe direcţia de trecere a curentului electric.
In cazul in care accidentatul a fost readus la viata se constata ca ele sunt nedureroase şi nu se
infectează şi dispar de la şine după ceva timp.
Acţiunea mecanica a curentului electric se traduce prin simptome care privesc in special lezarea
aparatului locomotor.
Contracţiile musculare violente dau in afara durerilor foarte puternice in muşchii respectivi,
hematoame prin rupere de fibre musculare şi de vase sanguine, luxaţii şi chiar fracturi ale oaselor mari,
oaselor lungi in special şi chiar fracturi ale coloanei vertebrale.
Mecanismul de producere a fracturilor de baza de craniu a fost amintit deja.
Aceste leziuni traumatice trebuiesc diferenţiate de cele pur traumatice care pot apare datorita căderii
sau proiectării accidentatului de către socul electric.
Alteori se produc leziuni mecanice care nici nu pot fi explicate.
Au fost descrise leziuni grave ale organelor interne ca : ruperi de diafragma, rupturi ale ţesutului
pulmonar hemoptiziile consecutive, dilataţii bruşte ale cordului şi aortei, rupturi de ficat cu hepatite cronice ,
colite gastroenterite , etc.
În prezenta unei simptomatologii atât de bogate şi de variate greutatea consta tocmai in a aprecia
corect care sunt leziunile cauzate de socul electric, care sunt preexistente acestuia şi numai reactualizate de
acesta şi care sunt in exclusivitate produse de el.

Prevenirea accidentelor prin electrocutare
Prevenirea accidentelor prin electrocutare în unităţile industriale şi pe şantierele de construcţii este o
problema prioritara a colectivului de control Securitate şi Sănătate.
Pentru asigurarea protecţiei împotriva pericolelor generate echipamentele electrice , trebuie prevăzute
următoarele masuri tehnice ;
 persoanele sa fie protejate fata de pericolul de vătămare care poate fi generat la atingerea directa
sau indirecta a pârtilor aflate sub tensiune;
 sa nu se producă temperaturi, arcuri electrice sau radiaţii care sa pericliteze viata sau sănătatea
oamenilor;
 construcţia echipamentelor tehnice sa fie adecvata pentru ca sa nu se producă incendii şi explozii;
 persoanele şi bunurile sa fie protejate contra pericolelor generate de echipamentul electric ;
 izolaţia echipamentelor electrice sa fie corespunzătoare pentru condiţiile prevăzute.
Pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directa trebuie sa se aplice masuri tehnice şi
organizatorice.
Masurile tehnice care pot fi folosite pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directa sunt:
 acoperiri cu materiale electroizolante ale pârtilor active ale instalaţiilor şi echipamentelor electrice;
 închideri in carcase sau acoperiri cu învelişuri exterioare; îngrădiri;
 scoaterea de sub tensiune a instalaţiei sau echipamentului electric la care urmează a se efectua
lucrări şi verificarea lipsei de tensiune;
 utilizarea de dispozitive speciale pentru legări la pământ şi in scurtcircuit;
 folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante;
 alimentarea la tensiune foarte joasa de protecţie;
 egalizarea potenţialelor şi izolarea fata de pământ a platformei de lucru.
Masuri organizatorice care pot fi aplicate împotriva electrocutării prin atingere directa :
 executarea intervenţiilor la instalaţiile electrice ( depanări , reparări , racordări ,etc.) trebuie să se
facă numai de personal calificat in meseria de electrician , autorizat şi instruit pentru lucru respectiv;
 executarea intervenţiilor in baza uneia din formele de lucru ( autorizaţie de lucru , instrucţiuni tehnice
interne de protecţie a muncii, atribuţii de serviciu , a dispoziţiilor verbale , procese verbale ,
obligaţiilor de serviciu sau pe proprie răspundere);
 delimitarea materiala a locului de munca (îngrădire );
 organizarea şi executarea verificărilor periodice ale masurilor tehnice de protecţie împotriva atingerii
directe.
Atingere indirecta
Pentru evitarea electrocutării prin atingere indirecta trebuie sa se aplice doua masuri de protecţie : o
măsura de protecţie principala , care sa asigure protecţia in orice condiţii şi o măsura de protecţie
suplimentara , care sa asigure protecţia în cazul deteriorării protecţiei principale.
Cele doua masuri de protecţie trebuie sa fie astfel alese încât sa nu se anuleze una pe cealaltă.
În locurile puţin periculoase din punctul de vedere al pericolului de electrocutare este suficienta
aplicarea numai a unei masuri, considerată principala.
Masurile de protecţie pentru evitarea accidentelor prin electrocutare, prin atingere indirecta
o folosirea tensiunilor foarte joase de securitate;
o legarea la pământ;
o legarea la nulul de protecţie;
o izolarea suplimentara de protecţie , aplicata utilajului ;
o izolarea amplasamentului;
o separarea de protecţie;
o egalizarea şi/sau dirijarea potenţialelor;
o deconectarea automata in cazul apariţiei tensiunii sau a unui curent de defect periculoase;
o folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante.
Accidentele prin electrocutare se pot produce:

a) prin atingere directa a pârtilor aflate sub tensiune datorita izolării necorespunzătoare , a lipsei
îngrădirii, elementelor aflate sub tensiune, a lucrărilor de reparaţii a instalaţiilor sau echipamentelor
tehnice aflate sub tensiune , neutilizarea echipamentului electroizolant, nerespectarea prevederilor
din normele specifice de securitate a muncii la efectuarea diferitelor lucrări, etc.;
b) prin atingere indirecta a unor elemente conductoare ale instalaţiilor care in mod normal nu sunt sub
tensiune , dar care au ajuns accidental sub tensiune datorita unui defect de izolaţie a pârtilor aflate
sub tensiune sau datorita unor influente electromagnetice sau electrostatice.

Împărţirea pericolelor in cele doua categorii ( atingere directa şi atingere indirecta ) a fost impusa de
partea concreta a producerii accidentelor prin electrocutare.
Împotriva electrocutării prin atingere directa a instalaţiilor sau echipamentelor aflate sub tensiune omul
este prevenit prin simţul văzului , pe când împotriva riscului de electrocutare prin atingere indirecta nu poate
fi preîntâmpinat de vreun simt al omului.
Mijloacele de protecţie , pentru cele doua categorii sunt diferite.

Pentru prevenirea electrocutărilor prin atingere directa un rol important il au cunoaşterea şi aplicarea
prevederilor normelor specifice de securitate a muncii pe baza cărui personalul a fost instruit sa nu atingă
elementele aflate sub tensiune , să folosească mijloacele individuale de protecţie adecvate şi sa respecte
masurile organizatorice impuse.
Pentru prevenirea accidentelor prin atingere indirecta rolul decisiv ii au diferitele sisteme de protecţie
cu care sunt dotate instalaţiile electrice şi care acţionează in caz de defect de izolaţie , prin limitarea
tensiunilor de atingere la valori nepericuloase sau prin deconectarea rapida a instalaţiei defecte.
Vom prezenta şi vom comenta câteva scheme de principiu care exemplifica riscurile de electrocutare
prin atingere indirecta şi masurile care trebuie luate pentru diminuarea riscurilor de electrocutare.
Figura nr.1. reprezintă o reţea electrică cu neutrul transformatorului izolat fata de pământ, unde
aparatajul electric nu este legat la pământ.
Se poate vedea ca in cazul unui defect de izolaţie pe faza " 1 " curentul de defect trece direct prin
corpul omului electrocutându-l.
Acesta este un caz tipic de electrocutare prin atingere indirecta , in care aparatajul electric nu a fost
legat la pământ.
Fig. 1. PERICOL DE ELECTROCUTARE LA UN UTILAJ FĂRĂ PROTECŢIE

ÎNTR-O REŢEA CU NEUTRUL IZOLAT
Figura nr.2. reprezintă protecţia prin legare la pământ intr-o reţea cu neutrul izolat.
Daca aparatajul electric este prevăzut cu o priză de pământ ce are o rezistenta de dispersie de maxim
10 ohmi riscul de a fi electrocutat omul se reduc deoarece rezistenta corpului omenesc este considerată a fi
intre 1000 şi 3000 de ohmi in cazul unei atingeri indirecte.
Deci prin corpul omului va trece un curent electric foarte mic ( în jur de 10 mA ) in timp ce prin priza de
pamat va trece aproape întreaga cantitate de curent.
Figura nr.3 intr-o reţea cu neutrul izolat cu ambele aparate legate la pământ apar doua defecte de
izolaţie , exemplu pe fazele 1 şi 2.
Deşi ambele aparate sunt legate la pământ pericolul electrocutării creste deoarece diferenţa de
tensiune creste intre cele doua faze ( care poate fi de 380 sau 6000 volţi).

Fig. 2. PROTECŢIA PRIN LEGARE LA PĂMÂNT ÎNTR-O REŢEA CU NEUTRUL IZOLAT
Fig.3
Figura nr.4 daca cele doua aparate din figura 3 vor fi legate între ele printr-un conductor ( cu o
rezistenta sub 2 ohmi) pericolul de electrocutare scade.
In acest caz se produce un scurtcircuit bifazic situaţie in care protecţia electrica trebuie sa acţioneze
prin întreruperea tensiunii electrice de alimentare.
Daca protecţia electrica este corect realizata atunci timpul declanşării va fi suficient de scurt şi
probabilitatea producerii electrocutării este redusa.
Figura nr.5 in care se prezintă trecerea curentului electric prin om in cazul unui defect de izolaţie la un
utilaj legat la pământ, alimentat de la o reţea legata la pământ.
În cazul in care utilajul ( motorul in acest caz ) este legat la pământ cea mai mare cantitate de curent
se va scurge prin priza iar prin om o cantitate mica crescând în acest mod şansele de a reduce riscul de
electrocutare.

Fig.4. PERICOLUL DE ELECTROCUTARE ÎN CAZUL PUNERII DUBLE LA PĂMÂNT
Fig.5. TRECEREA CURENTULUI ELECTRIC PRIN OM ÎN CAZUL UNUI DEFECT DE IZOLAŢIE LA UN

UTILAJ LEGAT LA PĂMÂNT , ALIMENTAT DE LA REȚEA LEGATĂ LA PĂMÂNT
Figura nr.6 reprezintă protecţia prin legarea la nulul de protecţie intr-o reţea cu neutrul legat la
pământ.
Figura nr. 7. reprezintă protecţia prin legare la nulul de protecţie şi suplimentar la pamat.
Figura nr.8 reprezintă realizarea protecţiei prin legare la nul suplimentată prin legare la pământ pentru
utilajele mobile.
Cum de foarte multe ori în practică de regula pe şantierele de construcţii sau în cazul utilajelor mobile
nu sunt respectate în totalitate condiţiile privind asigurarea unei rezistente de dispersie corespunzătoare a
prizelor de pământ, menţinerea continuităţii conductorului de protecţie, asigurarea unui timp scurt de
deconectare specialiştii au proiectat şi realizat doua aparate cu ajutorul cărora sa reducă riscul electrocutării
prin atingere indirecta.
Astfel a fost realizat aparatul care asigură protecţia automata la curent de defect (PACD) şi releul
pentru controlul rezistentei de izolaţie , utilizat obligatoriu in reţelele cu neutrul izolat din excavaţiile
subterane şi din instalaţiile de foraj-extracţie ţiţei şi gaze naturale.

Fig.6. PROTECŢIA PRIN LEGARE LA NUL
Fig.7. PROTECŢIA PRIN LEGARE LA NUL SUPLIMENTATĂ PRIN LEGARE LA PĂMÂNT
Fig.8. REALIZAREA PROTECŢIEI PRIN LEGARE LA NUL SUPLIMENTATĂ PRIN

LEGARE LA PĂMÂNT , PENTRU UTILAJE MOBILE

Primul ajutor în cazul accidentelor prin electrocutare
În cazul accidentelor prin electrocutare este evident ca numai 'întâmplător se poate beneficia de ajutor
calificat.
Din acest motiv , succesul primului ajutor depinde de competenta celor prezenţi in momentul
accidentului.
Se cunoaşte faptul ca in foarte multe cazuri de electrocutare , moartea este numai aparenta şi ca
încetarea bătăilor inimii şi oprirea mişcărilor respiratorii sunt fenomene reversibile , tot ce trebuie făcut este
tocmai de a încerca sa facem ca inima şi plămânii sa-şi recapete mişcările normale .
În practica , se întâlnesc doua situaţii:
o accidentatul nu se poate desprinde de instalaţia electrica ;
o accidentatul s-a desprins de instalaţia electrica , nemaifiind in contact cu
aceasta şi nici in imediata ei apropiere.
În ambele situaţii, persoana care acţionează pentru acordarea primului ajutor, salvatorul (salvatorii )
trebuie sa constate cu operativitate situaţia concreta a victimei şi sa hotărască modul de acţionare, astfel
încât sa nu-şi pericliteze integritatea corporala sau chiar viaţa , expunându-se aceluiaşi risc.
Scoaterea accidentatului de sub influenta curentului electric

Prima operaţie în succesiunea acţiunii de acordare a primului ajutor in caz de accidentare prin
electrocutare, este scoaterea accidentatului de sub acţiunea sau influenta curentului electric.
Pentru scoaterea accidentatului de sub acţiunea curentului electric din instalaţiile cu tensiunea
Daca accidentatul este în contact cu instalaţia electrica şi se afla undeva la înălţime:

Analizaţi situaţia şi cunoscând faptul ca după întreruperea tensiunii, muşchii se relaxează , existând
posibilitatea căderii accidentatului, luaţi preventiv masuri de evitare a acestei consecinţe. sprijiniţi
accidentatul cu proptele izolante sau organizaţi atenuarea căderii prin prinderea victimei ori prin plasarea pe
sol a unor suporturi groase la locul eventualei căderi - paie, materiale textile , crengi, etc.
Acţionaţi pentru întreruperea tensiunii prin deschiderea întrerupătorului de alimentare , in lipsa
acestuia prin deschiderea separatorului, scoaterea siguranţelor, scoaterea din priza , de la caz la caz.
Daca scoaterea de sub tensiune a instalaţiei necesită timp, defavorizând operativitatea intervenţiei,
scoateţi accidentatul de sub tensiune prin utilizarea oricăror materiale sau echipamente electroizolante care
sunt la îndemâna , astfel încât să se reuşească îndepărtarea accidentatului de zona de pericol.
În situaţia unui accident in instalaţiile cu tensiuni de lucru de peste 1000 V, trebuie cunoscut
faptul ca însăşi apropierea de accidentat poate prezenta pericol pentru salvator. Se vor efectua
o deconectarea instalaţiei ( scoaterea de sub tensiune ) o poate face numai o persoana care
cunoaşte bine instalaţia iar scoaterea accidentatului din instalaţiile aflate sub tensiune este
permisa numai după deconectare. Se va cere ajutor prin orice mijloace disponibile : prin
strigat, telefonic , prin radio , prin mesager, etc.
o scoaterea accidentatului din instalaţia aflata sub tensiune este permisa numai acolo unde
operaţia poate fi făcuta de către personal special instruit in acest sens şi care utilizează
echipament de protecţie electroizolant ( mănuşi şi cizme electroizolante de înaltă tensiune,
etc.).
Daca din cauza arcului electric provocat de accidentat ca urmare a atingerii instalaţiei electrice i s-au
aprins hainele fără ca el sa fie in contact sau in imediata apropiere a instalaţiei electrice sub tensiune , se va
acţiona pentru stingerea hainelor aprinse , prin înăbuşire.
Este de preferat ca accidentatul sa fie culcat la pământ in timpul acestor intervenţii ştiut fiind ca
mişcarea acestuia ca o " torta vie " îngreunează şi agravează in acelaşi timp acţiunile de salvare.
Determinarea stării accidentatului

După scoaterea accidentatului de sub tensiune şi in afara pericolului generat de acesta , se va
determina starea clinica a victimei printr-o examinare rapida , deoarece tot ceea ce urmează sa se facă in
continuare depinde de aceasta stare.
Acţiunile de ajutor sunt diferenţiate , in funcţie de starea accidentatului: daca accidentatul este
conştient; daca accidentatul este inconştient; daca accidentatul prezintă vătămări sau răniri.
Daca accidentatul este conştient

În aceasta situaţie examinarea este uşurata de faptul ca se poate stabili contact verbal cu
accidentatul.

Acest contact trebuie realizat sub forma întrebărilor, concomitent cu acţiunea de calmare , de liniştire a
accidentatului ( aşează-te , culca-te şi stai liniştit, respira adânc şi regulat, cum s-a întâmplat accidentul, te
supară ceva , ai ameţeli, te supară inima ).
În timpul întrebărilor se caută vizual eventualele semne exterioare ale stării de rău (culoarea pielii,
transpiraţia fetei şi a palmelor, prezenta şi caracteristicile respiraţiei şi ale pulsului.
Daca accidentatul este inconştient

Se consideră în stare de inconştienta acel accidentat căruia ii lipsesc reflexele de autoapărare şi
capacitatea de mişcare autonoma.
Funcţiile vitale de baza - respiraţia şi circulaţia - pot fi satisfăcătoare. Procedaţi după cum urmează ;
Daca din circumstanţele producerii accidentului nu rezulta vătămări şi leziuni care ar contraindica intr-
un mod evident mişcarea şi deplasarea accidentatului ( de exemplu : căderea cu urmări grave leziuni şi
vătămări, fracturi, hemoragii), aşezaţi accidentatul intr-o poziţie care sa permită examinarea sa, adică in
poziţie culcat pe spate pe o suprafaţa plana şi suficient de rigida
Se face recomandarea de a nu fi mişcat inutil accidentatul deoarece pot exista vătămări ascunse,
pentru care mişcarea ar fi contraindicata.
o desfaceţi hainele la gat, piept şi zona abdominala.
o verificaţi starea respiraţiei şi existenta pulsului
În cazul lipsei funcţiilor vitale, fără a mai ţine seama de eventualele interdicţii de mişcare a
accidentatului, i se va face respiraţie artificiala sau reanimare cardio-respiratorie. modalitatea de acordare a
primului ajutor şi in general orice intervenţie se stabilesc in funcţie de starea concreta a accidentatului .
La accidentele prin electrocutare se pot produce arsuri, fracturi, tulburări de vedere, etc.
Simptomele dureroase ale acestor vătămări sunt semnalate de accidentaţii aflaţi in stare de
conştienta.
În cazul celor care şi-au pierdut cunoştinţa , cercetarea vătămărilor trebuie făcuta abia după ce s-a
constatat starea satisfăcătoare a respiraţiei şi a pulsului.
Întrucât masurile de reanimare la locul accidentării pot dura timp îndelungat, pentru a se evita răcirea
corpului celui accidentat, acesta va fi învelit in paturi calde şi daca este posibil se vor aplica sticle cu apa
calda pe picioare şi pe părţile laterale ale corpului.
Menţinerea temperaturii corpului la un nivel corespunzător este o măsura tot atât de importanta ca şi
cele ale respiraţiei artificiale şi a masajului cardiac, întrucât are drept scop principal evitarea coagulării
sângelui in vasele sanguine periferice.
Este de la şine înţeles ca daca sângele în aceste vase s-a coagulat toate masurile de a activa
circulaţia sângelui sunt de prisos.
Din acest punct de vedere apare de neconceput şi sălbateca practica " îngropării în pământ a
electrocutatului".
Prin aceasta nu facem decât să grăbim instalarea morţii.

HOTĂRÂRE DE GUVERN NR. 457/18.04.2003 PRIVIND ASIGURAREA SECURITĂŢII
UTILIZATORILOR DE ECHIPAMENTE ELECTRICE DE JOASA TENSIUNE
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 311 din 08/05/2003
În temeiul art. 107 din Constituţie, al art. 5 din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor,
al art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicata, cu modificările si
completările ulterioare, precum si al art. 12 alin. (4) si al art. 47 alin. (1) din Legea protecţiei muncii nr.
90/1996, republicata, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Prezenta hotărâre se aplica unor echipamente electrice de joasa tensiune fabricate în tara sau
importate, destinate pieţei interne.
(2) În sensul prezentei hotărâri, prin echipament electric de joasa tensiune se înţelege orice aparat sau
echipament proiectat sa fie utilizat la o tensiune nominala cuprinsa între 50 V-1.000 V în curent alternativ si
75 V-1.500 V în curent continuu.
(3) Nu sunt supuse prevederilor prezentei hotărâri echipamentele electrice si fenomenele fizice prevăzute în
anexa nr. 2
Art. 2. - (1) Echipamentele electrice prevăzute la art. 1 alin. (1) si (2), construite în concordanta cu bunele
practici inginereşti în materie de securitate în vigoare în România sau în Uniunea Europeana, pot fi introduse
pe piaţa sau utilizate numai daca nu pun în pericol securitatea oamenilor, animalelor domestice si a bunurilor
mobile si imobile, atunci când sunt instalate, utilizate si întreţinute conform destinaţiei si specificaţiilor.
(2) Prin practici inginereşti se înţelege ansamblul de activităţi, de la proiectarea produsului pana la recepţia
produsului finit, incluzând activităţi de control si verificare, desfăşurate si consemnate în documentele firmei
producătoare.
(3) Cerinţele esenţiale de securitate menţionate la alin. (1) sunt prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 3. - Echipamentele electrice de joasa tensiune care îndeplinesc cerinţele esenţiale de securitate
prevăzute la art. 2 si sunt supuse condiţiilor prevăzute la art. 4 si 7 nu pot face obiectul interzicerii introducerii
pe piaţa si punerii în funcţiune din considerente de securitate.
Art. 4. - (1) Este interzisa introducerea pe piaţa sau utilizarea echipamentelor electrice de joasa tensiune
care nu îndeplinesc cerinţele esenţiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Se considera ca sunt respectate cerinţele esenţiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1 daca
echipamentele electrice de joasa tensiune sunt conforme cu standardele romane si/sau cu standardele
naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene, care adopta standardele europene armonizate, ale
căror numere de referinţa au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunitarilor Europene.
(3) Lista standardelor romane din domeniul echipamentelor electrice de joasa tensiune, care adopta
standardele europene armonizate, se aproba prin ordin comun al ministrului industriei si resurselor si al
ministrului muncii si solidarităţii sociale si se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Aceasta lista
va fi actualizata periodic.
(4) În cazul în care standardele europene armonizate, astfel cum sunt definite la alin. (2), nu au fost încă
adoptate si publicate, se considera ca echipamentele electrice de joasa tensiune sunt conforme cu
prevederile art. 2 daca sunt fabricate conform cerinţelor de securitate cuprinse în standardele naţionale în
vigoare sau cu prevederile de securitate elaborate de Comisia Internaţionala pentru Reguli de Aprobare a
Echipamentelor Electrice (CEE) ori de Comisia Electrotehnica Internaţionala (CEI).
(5) Atunci când se importa un echipament electric de joasa tensiune dintr-un stat membru al Uniunii
Europene în condiţiile în care nu exista standarde sau prevederi de securitate, astfel cum sunt definite la
alin. (2) si (4), în scopul introducerii pe piaţa sau al asigurării liberei circulaţii, se considera ca acesta este
conform cu prevederile art. 2 daca a fost fabricat conform cerinţelor de securitate cuprinse în standardele în
vigoare în tara producătorului si daca acestea asigura un nivel de securitate echivalent cu acela din
România.
Art. 5. - Se interzice distribuitorilor de energie electrica, în condiţiile legii, sa impună utilizatorilor de
echipamente electrice de joasa tensiune, pentru conectare la reţea si pentru furnizarea energiei electrice,
condiţii de securitate suplimentare celor prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 6. - (1) Când se constata ca un echipament electric de joasa tensiune nu satisface cerinţele esenţiale de
securitate prevăzute în anexa nr. 1, organele de control vor lua masuri de retragere de pe piaţa si
interzicerea introducerii pe piaţa.
(2) Reintroducerea pe piaţa a unui echipament electric de joasa tensiune se efectuează numai după
îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) si (3).

(3) În cazul situaţiilor prevăzute la alin. (1) organele de control vor informa în scris, după caz, Ministerul
Industriei si Resurselor sau Ministerul Muncii si Solidarităţii Sociale, indicând motivele deciziilor si
specificând următoarele:
a) daca neconformitatea constatata se datorează unor deficiente ale standardelor care adopta standardele
europene armonizate prevăzute la art. 4 alin. (2) sau prevederilor de securitate prevăzute la art. 4 alin. (4) si
(5);
b) daca neconformitatea constatata se datorează aplicării greşite a standardelor sau prevederilor prevăzute
la art. 4 alin. (2), (4) si (5);
c) daca neconformitatea constatata este atribuita nerespectării bunelor practici inginereşti prevăzute la art. 2.
(4) Ministerul Industriei si Resurselor sau, după caz, Ministerul Muncii si Solidarităţii Sociale vor informa de
îndata statele membre implicate si Comisia Europeana asupra neconformitatilor constatate si a masurilor
luate, potrivit prevederilor alin. (1) si (3).
Art. 7. - (1) Înainte de introducerea pe piaţa, echipamentele electrice prevăzute la art. 1 trebuie sa poarte
marcajul european de conformitate CE, prevăzut la art. 8 alin. (1), în conformitate cu Legea nr. 608/2001
privind evaluarea conformităţii produselor, si în anexa nr. 3 lit. A, care atesta conformitatea acestuia cu
prevederile prezentei hotărâri, inclusiv cu procedurile de evaluare a conformităţii prevăzute în anexa nr. 4.
(2) La solicitarea organelor de control, producătorul, reprezentantul sau autorizat stabilit în România sau într-
un stat membru al Uniunii Europene ori importatorul trebuie sa prezinte un raport de încercări în care este
atestata conformitatea echipamentului electric de joasa tensiune cu prevederile prevăzute la art. 2 si în
anexa nr. 1. Acest raport va fi întocmit de un organism recunoscut, conform procedurii prevăzute la art. 9.
(3) Pentru echipamentele electrice de joasa tensiune introduse pe piaţa cu marcaj CE producătorul ori
reprezentantul sau autorizat stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene întocmeşte si
păstrează dosarul tehnic de conformitate, care va fi prezentat spre examinare, la cerere, organului de
control. În măsura în care organele de control considera necesar pentru înţelegerea conţinutului, acestea pot
solicita traducerea în limba romana a unor documente care însoţesc echipamentele din import. În cazul în
care nici producătorul, nici reprezentantul sau autorizat nu au sediul în România sau într-un stat membru al
Uniunii Europene, obligaţia de a deţine dosarul tehnic de conformitate revine persoanei responsabile cu
introducerea pe piaţa a echipamentului electric.
(4) Conformitatea echipamentului electric de joasa tensiune cu cerinţele prezentei hotărâri trebuie certificata
printr-o declaraţie de conformitate emisa de producător ori de reprezentantul sau autorizat stabilit în
România sau într-un stat membru al Uniunii Europene, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5.
Art. 8. - (1) Producătorul sau reprezentantul sau autorizat stabilit în România sau într-un stat membru al
Uniunii Europene aplica într-un mod vizibil, uşor lizibil si durabil marcajul CE pe echipamentul electric de
joasa tensiune, ambalaj, instrucţiuni de exploatare sau pe certificatul de garanţie.
(2) În cazul în care echipamentului electric de joasa tensiune îi sunt aplicabile si alte reglementari care
prevăd aplicarea marcajului CE, marcajul va trebui sa ateste conformitatea cu prevederile tuturor acestor
reglementari.
(3) În cazul în care una sau mai multe dintre aceste reglementari permit producătorului, pentru o perioada de
tranziţie, sa aleagă reglementările aplicabile, marcajul CE va indica conformitatea numai cu reglementările
aplicate de producător. În acest caz datele de identificare a reglementarilor aplicate, aşa cum au fost ele
publicate în Jurnalul Oficial al Comunitarilor Europene, trebuie sa fie menţionate în documentele, notele sau
instrucţiunile prevăzute de reglementari si care însoţesc echipamentele electrice.
(4) Se interzice aplicarea pe echipament a oricărui marcaj asemănător cu marcajul CE, care ar putea induce
în eroare organele de control sau utilizatorii. Este admisa totuşi aplicarea altui marcaj pe echipamentul
electric de joasa tensiune, pe ambalaj, pe instrucţiunile de prezentare sau pe certificatul de garanţie, cu
condiţia ca vizibilitatea si lizibilitatea marcajului CE sa nu fie diminuate.
(5) Atunci când organele de control constata ca marcajul CE a fost aplicat nejustificat, producătorul ori
reprezentantul sau autorizat stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene va fi obligat sa
ia toate masurile pentru ca aceasta încălcare sa înceteze, iar echipamentul electric de joasa tensiune sa se
supună prevederilor referitoare la acest marcaj, conform prevederilor art. 7 alin. (1).
(6) Daca neconformitatea prevăzuta la alin. (5) continua, organele de control vor restricţiona sau vor
interzice, după caz, introducerea pe piaţa a echipamentului electric de joasa tensiune, în conformitate cu
procedura prevăzuta la art. 6.
Art. 9. - (1) Recunoaşterea laboratoarelor si/sau a organismelor pentru evaluarea conformităţii cu cerinţele
esenţiale de securitate din domeniul echipamentelor electrice de joasa tensiune se face, după caz, de
Ministerul Industriei si Resurselor sau de Ministerul Muncii si Solidarităţii Sociale, pe baza unei metodologii
de evaluare proprii, aprobata prin ordin al ministrului autoritarii respective.
(2) Listele organismelor/laboratoarelor recunoscute în condiţiile prevăzute la alin. (1) se aproba prin ordin al
ministrului industriei si resurselor si, după caz, al ministrului muncii si solidarităţii sociale si se actualizează
periodic.
(3) Listele cuprinzând organismele recunoscute în condiţiile prevăzute la alin. (1) pentru efectuarea

rapoartelor de încercări, prevăzute la art. 7 alin. (2), inclusiv modificările si/sau actualizările acestora, se
transmit de Ministerul Industriei si Resurselor sau Ministerul Muncii si Solidarităţii Sociale, după caz, statelor
membre ale Uniunii Europene si Comisiei Europene.
Art. 10. - (1) Constituie contravenţii următoarele fapte si se sancţionează astfel:

a) nerespectarea cerinţelor esenţiale de securitate prevăzute la art. 2 alin. (3), cu amenda de la 50.000.000
lei la 100.000.000 lei, retragerea de pe piaţa si/sau interzicerea utilizării si introducerii pe piaţa a
echipamentelor electrice de joasa tensiune neconforme;
b) nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1) si ale art. 13 alin. (2), cu amenda de la 25.000.000 lei la
50.000.000 lei, retragerea de pe piaţa si/sau interzicerea introducerii pe piaţa a produselor nemarcate sau
marcate incorect;
c) nerespectarea prevederilor anexei nr. 4, cu amenda de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei si interzicerea
comercializării produselor pana la o data stabilita de organele de control prevăzute la art. 11 împreuna cu
producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia sau cu importatorul, după caz, pentru eliminarea
neconformităţii;
d) nerespectarea îndeplinirii permanente de câtre organismele recunoscute a cerinţelor minime prevăzute de
Legea nr. 608/2001, cu amenda de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei si retragerea certificatului de
recunoaştere de câtre autoritatea competenta care l-a emis.
(2) Constatarea contravenţiilor si aplicarea sancţiunilor contravenţionale se fac de personalul anume
împuternicit de Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor pentru echipamentele destinate
consumatorilor si de Inspecţia Muncii, pentru echipamentele tehnice.
Art. 11. - Contravenţiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările ulterioare.
Art. 12. - Prevederile prezentei hotărâri nu se aplica echipamentelor electrice de joasa tensiune destinate
exportului în tari altele decât cele care fac parte din Uniunea Europeana.
Art. 13. - (1) Pana la data intrării în vigoare a Protocolului european privind evaluarea conformităţii si
acceptarea produselor industriale - PECA, se admite introducerea pe piaţa atât a echipamentelor electrice
de joasa tensiune cu marcaj CE, cat si a celor cu marcajul naţional de conformitate CS, în condiţiile
prevăzute de prezenta hotărâre.
(2) Se interzice, în condiţiile prevăzute de prezenta hotărâre, aplicarea pe echipamentele electrice de joasa
tensiune, concomitent, a marcajului CE si a marcajului CS.
(3) Prevederile prezentei hotărâri referitoare la marcajul CE se aplica si marcajului CS.
Art. 14. - (1) Pana la data intrării în vigoare a Protocolului european privind evaluarea conformităţii si
acceptarea produselor industriale - PECA, se admite introducerea pe piaţa a echipamentelor electrice de
joasa tensiune cu marcaj CS, aplicat în condiţiile prevăzute de prezenta hotărâre pentru marcajul CE.
Elementele de identificare a marcajului CS sunt în conformitate cu prevederile Legii nr. 608/2001 si sunt
prevăzute în anexa nr. 3 lit. B.
(2) În cazul în care echipamentului electric de joasa tensiune îi sunt aplicabile si alte reglementari care
prevăd aplicarea marcajului CS, acest marcaj trebuie sa ateste conformitatea cu prevederile tuturor acelor
reglementari.
Art. 15. - (1) Responsabilităţile producătorului, reprezentantului sau autorizat sau ale importatorului, în
legătura cu echipamentele electrice de joasa tensiune introduse pe piaţa cu marcaj CS, sunt aceleaşi cu cele
prevăzute de prezenta hotărâre pentru echipamentele electrice de joasa tensiune cu marcaj CE.
(2) Sancţiunile si masurile prevăzute la art. 10 alin. (1) se aplica si în cazul echipamentelor electrice de joasa
tensiune introduse pe piaţa cu marcaj CS.
Art. 16. - Începând cu data de 1 ianuarie 2007, vor fi admise la comercializare numai echipamentele
electrice de joasa tensiune care poarta marcajul CE.
Art. 17. - Anexele nr. 1-5 fac parte integranta din prezenta hotărâre.
Art. 18. - (1) Prezenta hotărâre intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. 6 alin. (4), care intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2007, si
ale art. 9 alin. (3), care se aplica de la data intrării în vigoare a Protocolului european privind evaluarea
conformităţii si acceptarea produselor industriale - PECA.
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 567/2002 privind
asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasa tensiune, publicata în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 458 din 27 iunie 2002, precum si orice alte dispoziţii contrare.
Bucureşti, 18 aprilie 2003.

Nr. 457
modificata si completata prin Hotărârea de Guvern 1514/2003

ANEXA Nr. 1 - CERINTE ESENTIALE
de securitate pentru echipamentul electric de joasa tensiune
1. Condiţii generale
a) Caracteristicile principale, indicaţiile de recunoaştere si de respectare, care vor asigura funcţionarea
echipamentului electric de joasa tensiune în siguranţa si în scopurile pentru care a fost fabricat, trebuie sa fie
marcate pe echipament sau, daca aceasta nu este posibil, într-un document însoţitor.
b) Denumirea producătorului, firmei sau marca înregistrata trebuie sa fie aplicate în mod vizibil si lizibil pe
echipamentul electric de joasa tensiune sau, daca nu este posibil, pe ambalaj.
c) Echipamentul electric de joasa tensiune, precum si componentele sale trebuie sa fie fabricate astfel încât
sa poată fi asamblate si conectate sigur si corect.
d) Echipamentul electric de joasa tensiune trebuie sa fie proiectat si fabricat astfel încât sa se asigure
protecţia împotriva riscurilor prevăzute la pct. 2 si 3, condiţionat de utilizarea si întreţinerea adecvata
scopului pentru care a fost fabricat.
2. Protecţia împotriva riscurilor ce pot rezulta ca urmare a montării si utilizării echipamentului electric de
joasa tensiune
Masurile de natura tehnica trebuie sa fie prescrise cu respectarea cerinţelor prevăzute la pct. 1, pentru a se
asigura ca:
a) persoanele si animalele domestice sunt protejate corespunzător fata de pericolul rânirilor fizice sau de alta
natura care pot fi cauzate de contactul electric direct ori indirect;
b) nu se produc încălziri, radiaţii sau arcuri electrice periculoase;
c) persoanele, animalele domestice si bunurile mobile si imobile sunt protejate corespunzător împotriva
pericolelor de natura neelectrica ce pot fi cauzate de echipamentul electric de joasa tensiune, aşa cum
rezulta din experienţa;
d) izolaţia este corespunzătoare unor cerinţe previzibile.
3. Protecţia împotriva riscului cauzat de influente externe asupra echipamentului electric de joasa tensiune
Masurile tehnice trebuie luate cu respectarea cerinţelor prevăzute la pct. 1, pentru a se asigura ca:
a) echipamentul electric de joasa tensiune satisface cerinţele previzibile de natura mecanica astfel încât
persoanele, animalele domestice si proprietatea sa nu fie puse în pericol;
b) echipamentul electric de joasa tensiune este rezistent la influente de natura nemecanica în condiţii
previzibile de mediu, astfel încât persoanele, animalele domestice si proprietatea sa nu fie puse în pericol;
c) echipamentul electric de joasa tensiune nu periclitează persoanele, animalele domestice si proprietatea în
condiţii previzibile de suprasarcini.
ANEXA Nr. 2
ECHIPAMENTE SI FENOMENE FIZICE
care nu sunt supuse prevederilor prezentei hotărâri
1. Echipament electric pentru utilizare în atmosfera exploziva

2. Echipament electric pentru utilizare radiologica si medicala
3. Componente electrice pentru lifturi de mărfuri si de persoane
4. Contoare de energie electrica
5. Fise si prize de uz casnic
6. Sisteme de supraveghere cu gard electric
7. Interferente radioelectrice
8. Echipamente electrice specializate, utilizate pe nave, avioane sau calea ferata, care se supun prevederilor
elaborate de organizaţiile internaţionale la care România este parte
9. Echipamente furnizate ca obiecte de muzeu, însoţite de documente corespunzătoare în acest sens.
ANEXA Nr. 3
A. Marcajul de conformitate CE
1. Marcajul de conformitate CE este format din literele C si E, având următoarea forma:

Marcajul CE
Daca marcajul CE este redus sau mărit, proporţiile date în desenul de mai sus trebuie sa fie respectate.
2. Marcajul CE trebuie sa aibă o înălţime de cel puţin 5 mm, cu excepţia cazurilor când aceasta nu este
posibil, ţinându-se seama de natura aparatelor.
B. Marcajul de conformitate CS
Marcajul de conformitate CS este format din literele C si S, cu forma prezentata în figura următoare:
Marcajul CS
NOTA:
- fontul (stilul literei): Trimes Nev Roman - corp 36;
- diametrul cercului: 20 mm.
În cazul în care marcajul CS trebuie sa fie mărit sau micşorat, este necesar sa se respecte proporţiile
prezentate în figura de mai sus. Componentele C si S ale marcajului CS trebuie sa aibă aceeaşi dimensiune
pe verticala, dar nu trebuie sa fie mai mica de 5 mm.
ANEXA Nr. 4
CONTROLUL INTERN AL PRODUCTIEI
1. Producătorul ori reprezentantul sau autorizat stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii
Europene asigura si declara ca echipamentele electrice de joasa tensiune satisfac cerinţele de securitate
care sunt aplicabile. Producătorul ori reprezentantul sau autorizat stabilit în România sau într-un stat
membru al Uniunii Europene trebuie sa fixeze marcajul CE pe fiecare produs si sa întocmească în scris o
declaraţie de conformitate. Modelul declaraţiei de conformitate este prevăzut în anexa nr. 5.
2. Producătorul ori reprezentantul sau autorizat stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii
Europene este obligat sa întocmească un dosar tehnic de conformitate care va fi prezentat spre examinare,
la cerere, organismelor de control.
3. Dosarul tehnic de conformitate trebuie sa ateste conformitatea echipamentului electric de joasa tensiune
cu principalele cerinţe de securitate si, în măsura în care este relevant, sa fie acoperita proiectarea,
producerea si funcţionarea acestuia.
4. Dosarul tehnic de conformitate va cuprinde:
a) descrierea generala a echipamentului electric de joasa tensiune;
b) instrucţiuni de exploatare, manual de utilizare;
c) desene de proiectare si de fabricaţie, scheme ale componentelor, subansamblurilor, circuitelor;
d) descriere si explicaţii necesare pentru înţelegerea celor prezentate la lit. c);
e) rezultatele calculelor de proiectare, controale efectuate etc.;
f) lista cuprinzând standardele ce se aplica integral sau parţial si descrierea soluţiilor aplicate pentru a
satisface cerinţele esenţiale de securitate în situaţia neaplicării integrale a standardelor;
g) rapoarte de încercări;
h) declaraţie de conformitate, în copie, inclusiv traducerea legalizata în limba romana pentru echipamentele
electrice de joasa tensiune din import.
5. Dosarul tehnic de conformitate trebuie ţinut la dispoziţia organelor de control minimum 10 ani de la data
fabricaţiei ultimului echipament electric de joasa tensiune. Atunci când este cazul, în măsura în care
organele de control considera necesar pentru înţelegerea conţinutului, acestea pot solicita traducerea în

limba romana a unor documente. În cazul în care producătorul ori reprezentantul sau autorizat nu este
stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene, obligaţia de a păstra documentaţia tehnica
revine persoanei responsabile cu introducerea echipamentului electric de joasa tensiune pe piaţa
româneasca.
6. Producătorul trebuie sa ia masurile necesare pentru ca procesul de producţie sa asigure conformitatea
echipamentului electric de joasa tensiune fabricat cu documentaţia tehnica prezentata la pct. 4 si cu cerinţele
esenţiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1.
ANEXA Nr. 5
DECLARATIE DE CONFORMITATE
(model)
Noi, ..........................................................................................
(denumirea si sediul producătorului ori reprezentantului sau autorizat cu sediul în România într-un stat
membru al Uniunii Europene)
declaram pe propria răspundere ca echipamentul
..............................................................................................................................................,
(denumirea, tipul sau modelul, numărul lotului si al seriei)
produs de ....................................................................................,
(denumirea si sediul producătorului)
la care se refera aceasta declaraţie, respecta cerinţele de protecţie si este în conformitate cu următorul/
următoarele standard/standarde sau cu alt/alte document/documente normativ/ normative:
...............................................................................................
(titlul si/sau numărul, ediţia si data publicării standardului/standardelor
sau al altui/altor document/documente normativ/normative, emitentul acestor documente)
Locul si data emiterii declaraţiei ............................................................
............................................. .................................
(funcţia si numele persoanei autorizate sa îl (locul si data emiterii)
reprezinte pe emitentul declaraţiei) .................................
(semnătura si stampila)

1.12. PROBLEME DE EXAMEN
Î. Care sunt categoriile de mijloace de protecţie destinate protecţiei personalului cure lucrează în instalaţii
electrice ?
R. Mijloacele de protecţie folosite de personalul care lucrează în instalaţii electrice sunt:
o mijloace de protecţie electroizolante pentru protejarea contra electrocutării (prin izolarea
personalului faţă de părţile aflate sub tensiune );
o mijloace de protecţie pentru verificarea prezenţei sau lipsei tensiunii (indicatoarele mobile
de tensiune );
o mijloace de protecţie pentru asigurarea personalului contra apariţiei accidentale a tensiunii
la locul de muncă ( garniturile mobile de scurtcircuitare a fazelor şi legarea lor la pământ);
o mijloace de protecţie pentru delimitarea fizică a zonelor protejate şi a zonelor de lucru;
o mijloace de proiecţie, de avertizare şi semnalizare vizuală (indicatoare de securitate,
banderole avertizoare şi semnalizatoare rutiere):
o mijloace de protecţie contra acţiunii arcului electric, a produselor de ardere, a traumatismelor
şi a acţiunii agenţilor chimici (ochelari de proiecţie, măşti de gaze, căşti de protecţie, mănuşi şi
cizme antiacide).
Î. Care sunt mijloacele de protecţie electroizolante ?

R .Mijloacele de protecţie electroizolante sunt:
o prăjinile electroizolante;
o cleştii electroizolant ;
o sculele cu mânere electroizolante;
o mănuşile electroizolante;
o cizmele, şoşonii şi galoşii electroizolanţi;
o platformele electroizolante;
o covoraşele şi preşurile electroizolante.
Î. Ce obligaţie are personalul care execută lucrări în ceea ce priveşte dotarea cu mijloace de protecţie
necesare?
R. Să solicite dotarea ca mijloacele de protecţie necesare, refuzând executarea lucrărilor în cazul în care nu i
se asigura această dotare.
Î. Ce obligaţie are personalul care execută lucrări în instalaţiile electrică înainte de fiecare folosire a unui
mijloc de protecţie ?
R. Să facă o revizie exterioară a mijlocului de protecţie, verificând:
o starea generală, lipsa defectelor exterioare şi curăţenia ( mijlocul de protecţie va fi curăţat şi şters
de praf sau de eventualele urme de cărbune ,de creion etc.). Pe suprafeţele exterioare şi interioare
ale mânuşilor, galoşilor etc.) nu trebuie să existe bavuri, crăpături sau incluziuni străine. În cazul în
care mijlocul de protecţie nu corespunde, el va fi imediat scos din uz;
o tensiunea la care este permisă folosirea mijlocului de protecţie, fiind interzisă folosirea lui pentru
tensiuni în afara celei prescrise;
o dacă s-a depăşit termenul încercării periodice, se interzice să se folosească mijloace de protecţie
ale căror termene de verificare au expirat, ele trebuind să fie imediat scoase din uz.
Î. Când trebuie încercate în laboratoare de specialitate mijloacele de protecţie electroizolante ?

R. Mijloacele de protecţie electroizolante se încearcă în laboratoare de specialitate în următoarele
situaţii:
-înainte de darea la folosinţă, la eliberarea din magazie;
-periodic, la termenele prescrise în normele de securitate a muncii ;
-după flecare reparaţie sau înlocuire a unor părţi ale mijlocului de protecţie;
-ori de câte ori există îndoieli asupra stării tehnice a mijlocului de protecţie sau când apar semne
vizibile de deteriorare a acestuia.
Î. Cum se poate cunoaşte dacă mijlocul de proiecţie a fost verificat în termen ?

R. Efectuarea în termen a verificării se confirmă atât prin buletin de încercare al mijlocului de protecţie
respectiv (eliberat de laborator), cât şi prin aplicarea direct pe mijlocul de protecţie a unei ştampile sau a
unei etichete având următorul cuprins :
Nr. ……….. Se poale folosi la instalaţii de………………………………………………
Expiră la data de……………………………………………………………………………

Î. La ce intervale de timp trebuie verificate (încercate electric în laborator) mijloacele de protecţie
electroizolante ?
R. Un an pentru : prăjini electroizolante de înaltă tensiune, cleşte electroizolant de înaltă tensiune,
indicatoare de înaltă tensiune, indicatoare de corespondenţă a fazelor, plăci si teci electroizolante de înaltă
tensiune, mănuşi electroizolante de înaltă tensiune;
- 6 luni pentru : mănuşi electroizolante de joasă tensiune, cizme electroizolante , covoare
electroizolante mobile, platforme electroizolante.
Î. La ce operaţii se folosesc prăjinile electroizolante ?

R. Prăjinile electroizolante se folosesc pentru :
-acţionarea directă a separatoarelor care nu au alte posibilităţi de acţionare;
-montarea şi demontarea garniturilor mobile de scurtcircuitare a fazelor şi de legare la pământ (în
instalaţiile scoase de sub tensiune ):
-măsurări şi încercări executate ca diverse aparate la instalaţii sub tensiune sau la instalaţii scoase
de sub tensiune.
Î. De câte feluri sunt cleştii electroizolanţi ?

R. De două feluri:
-cleşti electroizolant pentru măsurarea curentului care trece printr-un conductor sau bară (fără a se
întrerupe curentul);
-cleşti electroizolanţi pentru diverse mânere.
Î. La ce operaţii se folosesc cleştii electroizolanţi de manevră?

R. Cleştii electroizolanţi de manevră se folosesc pentru :
- montarea şi demontarea siguranţelor în instalaţiile care nu pot fi scoase de sub tensiune ;
- montarea şi demontarea pălăriilor electroizolante de cauciuc, precum şi pentru alte operaţii.
Î. Ce fel de mijloace de protecţie constituie mânuşile, cizmele, şoşonii, galoşii, covoraşele, preşurile si
platformele electroizolante ?
R. Acestea sunt mijloace de protecţie auxiliare care, singure, nu asigură protecţia celui care le foloseşte; ele
se folosesc întotdeauna asociate cu unul sau mai multe elemente electroizolante. Astfel, în cazul folosirii
mănuşilor electroizolante de exemplu, trebuie folosite şi scule electroizolante , covoraşe sau platforme
electroizolante, cizme sau galoşi electroizolanţi etc.
Î. Ce fel de scule sunt permise Ia executarea lucrărilor în instalaţiile electrice?

R. Sunt permise numai scule cu mânere electroizolante, fabricate special în acest scop, în conformitate cu
standardele sau normele interne de fabricaţie. Ele singure nu asigură protecţia necesară şi suficientă. Sculele
electroizolante vor fi totdeauna folosite concomitent cu alte mijloace de protecţie auxiliare.
Î. Ce fel de mijloc de protecţie sunt garniturile mobile de scurt legare la pământ ?

R. Cel mai sigur mijloc de protecţie împotriva apariţiei accidentate a tensiunii la locul de muncă datorată
conectărilor greşite, a tensiunilor induse de la altă linie electrică sau a descărcărilor atmosferice.
Î. Care sunt părţile componente ale unei garnituri mobile de scurtcircuitare şi legare la pământ?
R. Acestea sunt următoarele:
-conductoarele pentru scurtcircuitarea fazelor;
-conductorul pentru legare la pământ;
-clemele pentru racordarea conductorului garniturii la conductele de fază ale instalaţiei şi la pământ.
Î. Ce condiţii constructive trebuie să îndeplinească o garnitură mobilă de scurtcircuitare şi legare la pământ ?

R. Condiţiile constructive pe care trebuie să le îndeplinească o garnitură mobilă de scurtcircuitare şi legare
la pământ sunt:
-conductoarele pentru scurtcircuitarea fazelor trebuie să fie din bare de cupru sau din conductoare
2
flexibile neizolate de cupru, având secţiunea de minim 25 mm ;
-conductorul pentru legarea la pământ trebuie să fie din cupru flexibil neizolat, cu secţiunea de
2
minimum 25 mm ;
-clemele de racordare trebuie să fie de o construcţie robustă, pentru a nu fi smulse de pe conductoare
în urma eforturilor dinamice la scurtcircuitare ,
Ele trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de prindere de prăjina de manevră

- îmbinările tuturor elementelor trebuie executate prin sudare sau prin buloane cu lipire ulterioară. Este
interzisă folosirea lipiturilor numai la îmbinări;
- protejarea conductoarelor poate fi eventual asigurată printr- o cămaşă electroizolantă
transparentă.
Î. Cum se montează într-o instalaţie o garnitură mobilă de legare la pământ şi în scurtcircuit, denumită uzual
scurtcircuitor ?
R. Ca regulă generală, scurtcircuitorul se montează numai după verificare lipsei de tensiune în instalaţia
respectivă. Ordinea de efectuare a operaţiilor de legare este următoarea:
-se leagă mai întâi la pământ clema scurtcircuitorului destinată acestui scop ;
-se verifică lipsa de tensiune - cu indicatorul - pe fiecare fază;
- se aplică pe rând clemele scurtcircuitorului pe fiecare fază.
La demontare, operaţiile se efectuează invers. Se scot mai întâi clemele de pe conductoarele de fază ale
instalaţiei, la care au fost montate, şi numai după aceasta se desface şi legătura la pământ. În cazul liniilor
electrice aeriene legarea la pământ se poate face la stâlpii metalici ( dacă aceştia sunt prevăzuţi cu priză de
legare la pământ) sau Ia o priză făcută temporar, prin baterea unui electrod din ţeava zincată cu diametrul de
minimum 25 mm, la o adâncime de 1 m.
Scurtcircuitoarele se montează pe fiecare parte a instalaţiei scoasă de sub tensiune, de unde ar putea
reapărea tensiunea, astfel încât zona protejată să fie încadrată cu scurtcircuitoare .
Montarea scurtcircuitorului se face luându-se în prealabil toate măsurile de protecţie (folosirea de
indicatoare de tensiune, de prăjini electroizolante, mănuşi electroizolante etc.).
Î. Ce mijloace de protecţie se folosesc pentru delimitarea fizică a zonelor protejate şi a zonelor de lucru (în
scopul prevenirii accidentelor)?
R. Se folosesc scurtcircuitoare panouri şi paravane mobile, garnituri electroizolante, împrejmuiri mobile şi
semnalizări mobile.
Î. Unde se montează garniturile electroizolante şi de câte feluri sunt ?

R. Garniturile electroizolante se montează atât direct pe părţile aflate sub tensiune ale instalaţiilor, cât şi
pe acele părţi scoase de sub tensiune care ar putea veni accidental în contact cu părţi ale instalaţiilor
rămase sub tensiune. Ele îndeplinesc, simultan, atât rolul de delimitare materială a zonei protejate, cât şi
rolul de protecţie directă a executanţilor de lucrări împotriva venirii în contact cu elementele aflate sub
tensiune ale instalaţiilor.
După locul şi tensiunea la care se folosesc, garniturile electroizolante se numesc:
-degetare electroizolante;
-pălării electroizolante ;
-profile electroizolante pentru conductoare;
-teci electroizolante;
-foi electroizolante.
Î. Care sunt mijloacele de protecţie de avertizare şi de semnalizare vizuală ?

R. Acestea sunt:
-indicatoare de securitate;
-banderole indicatoare;
-indicatoare rutiere.
Î. Unde trebuie să existe indicatoare de securitate şi cum sunt ele clasificate?

R. Indicatoarele de securitate trebuie să existe în instalații, atât în regim normal, cât şi în cazul executării de
lucrări. Ele se clasifică:
- după rolul pe care îl îndeplinesc;
- după forma constructivă;
- după conţinut.
Î. După rolul pe care îl îndeplinesc, câte feluri de indicatoare de securitatea sunt?

R. Indicatoarele de securitate sunt de următoarele tipuri:
- de interzicere (a unor acţiuni care ar putea conduce la accidentare);
- de avertizare (a pericolului pe care îl reprezintă apropierea de elemente aflate sub tensiune);
- de siguranţă (atenționarea că au fost luate unele măsuri înainte de începerea lucrului, indicând
admiterea unor acţiuni);
- de informare (locurile unde se păstrează mijloacele de protecţie).

Î. Care sunt formele şi culorile indicatoarelor de securitate ?
R. Formele şi culorile indicatoarelor de securitate sunt:
- indicatoarele de interzicere sunt în formă de disc, cu chenarul roşu şi fondul alb (pe care se înscriu
în negru semnele sau textele);
- indicatoarele de avertizare sunt în formă de triunghi isoscel, chenarul negru şi fondul galben (pe care
se înscriu în alb semnele sau textele).
- indicatoarele de siguranţă sunt în formă de dreptunghi, fără chenar şi cu fondul verde (pe care se
înscriu în negru semnele sau textele);
- indicatoarele de informare sunt în formă de dreptunghi, fără chenar şi cu fondul albastru.
Î. Ce indicatoare mobile se montează la locurile în care s-a realizat scoaterea de sub tensiune a unei
instalații?
R. Se montează - după caz - indicatoarele mobile de interzicere, cu următorul conţinut:
- Nu închide ! Se lucrează!
- Nu închide ! Se lucrează pe linie!
- Nu închide ! Încercări de tensiune mărită! Pericol de moarte!
Î. Unde se montează permanent (fix) indicatorul de avertizare cu semnul săgeată "Sub tensiune! Pericol de
moarte !"?
R. Acest indicator se montează:
- pe toate îngrădirile permanente, montate încă din construcţie instalații sau echipamente
electrice,
prezentând pericol de accidentare;
- pe toate uşile de acces în încăperi, nişe şi firide, în care sunt montate instalaţii electrice de joasă
tensiune.
Î. Ce fel de indicatoare se montează pe suporţii (stâlpii) liniilor electrice aeriene ?

R. Se montează indicatoare de interzicere fixe, montate la 2,20 m de la sol, având următorul cuprins: "Nu
atingeţi stâlpii, nici firele, chiar căzute la pământ! Pericol de moarte!".
Î. Cine poate ridica indicatoarele de securitate inscripţionate care interzic închiderea sau manevrarea unui
aparat sau dispozitiv ce poate repune în funcţiune o instalaţie ?
R. Numai persoana care le-a montat sau personalul din tura următoare (dacă există serviciu de tură). De
menţionat că asemenea indicatoare de securitate trebuie prevăzute cu un cartuş sau cu un mijloc de
prindere a unei etichete pe care să se scrie numele celui ce a montat indicatorul şi data montării.
Î. La care lucrări se folosesc ochelarii de protecţie ?

R. Ochelarii de protecţie se folosesc la următoarele lucrări:
- la înlocuirea siguranțelor ;
- la tăierea cablurilor şi la deschiderea cutiilor terminale şi a manșoanelor de racord ale cablurilor,
- în timpul sudării cablurilor şi al turnării masei de cablu în cutiile terminale şi la manșoanele de racord
ale cablurilor;
- la umplerea acumulatoarelor, la alezarea şi rectificarea inelelor şi colectoarelor maşinilor electrice
rotative etc.
- la alte lucrări precizate în norme.
Î. Este admisă folosirea sculelor personale pentru lucrări în instalaţiile electrice ?

R. Nu este admisă folosirea sculelor personale, chiar dacă starea lor ar fi corespunzătoare (cu excepţia
sculelor cu mânere electroizolante, care intră în categoria mijloacelor de protecţie).
Î. În ce locuri de muncă este obligatorie folosirea tensiunii de 24 V ?

R. În acele locuri de munca foarte periculoase din punctul de vedere al manipulării uneltelor electrice
portative în care există cel puţin unul din următorii factori:
- pardoseală bună conducătoare (pământ, beton, pardoseală umedă etc.)
- mase metalice în legătură cu pământul pe o suprafaţă până la 60% din zona de manipulare;
- umiditate relativă a aerului, cuprinsa între 75-97 %;
- temperatură între 25-30°C;
- praf bun conducător (pilitură metalică, oxizi metalici etc.).

Î. În ce locuri de muncă este obligatorie folosirea tensiunii de 12 V ?
R. În acele locuri foarte periculoase în care există cel puţin unul din următorii factori:
- umiditatea relativă a aerului peste 97 %;
- temperatura peste 30°C;
- mase metalice în legătură cu pământul pe o suprafaţă de peste 60% din zona de manipulare;
- gaze sau lichide.
Î. Pot fi folosite autotransformatoarele sau rezistenţele pentru obţinerea tensiunilor reduse în cazul
uneltelor electrice portative ?
R. Este interzisă folosirea de autotransformatoare sau de rezistenţe pentru obţinerea de tensiuni reduse
în scopul asigurării protecţiei. Pentru obţinerea unei tensiunii reduse pot fi folosite numai transformatoare
de construcţie specială (cu înfăşurările montate pe braţe separate ale miezului sau montate cap la cap şi
bine izolate între ele), având miezul şi carcasa legate la instalaţia de protecţie, prin legare la nul sau la
pământ, după caz, acumulatoare, elemente galvanice sau convertizoare.
Î. Este admisă legarea carcaselor uneltelor electrice portative la instalaţiile de protecţie prin legare la
pământ sau la nul?
R. Este interzisă legarea carcasei uneltelor electrice portative la instalaţii de protecţie prin legare Ia pământ
sau la nul.
Î. Se admite folosirea de unelte electrice portative alimentate la tensiuni normale ?

R. Se admite folosirea unor astfel de unelte, dar cu respectarea condiţiilor stabilite în acest scop prin
normele de securitate a muncii în instalaţiile electrice .
Î. Ce fel de lămpi portative pot fi folosite la lucrări ?

R. Numai lămpi portative speciale, a căror construcţie nu permite atingerea de către purtător a părţilor
conducătoare de curent. Este interzisă folosirea de lămpi improvizate. Dulia lămpilor trebuie să fie fixată de
un mâner special executat dintr-un material electroizolant rezistent la căldură şi umezeală. Lampa portativă
trebuie să fie prevăzută cu glob de sticla şi protejată cu o plasă metal.
Î. Ce mijloace de protecţie se folosesc în mod obligatoriu la manevrarea aparatelor de comandă manuală

(întrerupătoare, separatoare), ca şi la manevrarea separatoarelor cu prăjina electroizolantă?
R. Se folosesc următoarele mijloace :
- mănuşi electroizolante şi cască de protecţie, în cazul aparatajului montat în interior;
- mănuşi electroizolante , cizme electroizolante şi cască de protecţie , în cazul aparatajului montat în
exterior. Se recomandă a se folosi - după caz – în afara celor de mai sus, şi podeţul electroizolant sau
covoraşul de cauciuc electroizolant .
Î. Cum se execută manevrarea separatoarelor aeriene monopolare de pe stâlpii liniilor electrice aeriene cu
prăjina (ştangă) electroizolantă ?
R. Executantul trebuie să se urce pe stâlp cu cârlige de urcat, să se sprijine pe ambele cârlige şi să se
fixeze cu centura de siguranţă; el trebuie să poarte mănuşi electroizolante şi cască de protecţie, iar distanţa
între corpul său şi cea mai apropiată parte a instalaţiei aflată sub tensiune să fie de minimum 3 m.
Î. Ce mijloace de protecţie se folosesc la manevrarea sub tensiune a siguranţelor din instalaţiile de joasă
tensiune ?
R. Se folosesc următoarele mijloace : mănuşi electroizolante pentru joasă tensiune, ochelari de protecţie,
cască de protecţie şi mâner de manevră pentru cazurile în care tipul siguranţei impune aceasta ( mare
putere de rupere).
Î. Ce măsuri de securitate trebuie luate la lucrările ce se execută cu scoaterea parţială sau totală de sub
tensiune ?
R. La acest tip de lucrări se iau următoarele măsuri de securitate a muncii:
- scoaterea de sub tensiune a instalației;
- blocarea dispozitivelor de acţionare-comandă în poziția "deschis" şi montarea indicatoarelor de
interzicere (cu caracter de blocare);
- verificarea lipsei de tensiune ;
- legarea instalaţiei la pământ şi în scurtcircuit;
- delimitarea materială de protecţie a zonei protejate;
- delimitarea materială de protecţie a zonei de lucru.

Î. Când se consideră ca fiind blocate - în scop de proiecţie - dispozitivele de acţionare-comandă din
instalaţiile electrice ?
R. În cazul în care blocarea s-a realizat cu un mijloc sigur contra acţionării voite sau accidentale a acelor
dispozitive ( de exemplu, lacăte, scoaterea siguranţelor de la ambele capete ale circuitului etc.) şi după
ce s-au montat pe acele dispozitive indicatoare de interzicere.
Î. Este admisă executarea de lucrări într-o parte a instalaţiei sau la un echipament scos de sub tensiune
numai prin întrerupător.
R. Este interzis să se execute lucrări la o instalaţie electrică scoasă de sub tensiune numai prin
întrerupător.
Î. Cum se verifică lipsa tensiunii dintr-o instalaţie electrică?

R. Lipsa tensiunii dintr-o instalaţie se verifică cu ajutorul aparatelor portabile de măsurat, al indicatoarelor
mobile de tensiune şi al detectoarelor de tensiune. În cazul liniilor aeriene cu simplu circuit, nesituate în
vecinătatea altor instalaţii sub tensiune, este admisă verificarea lipsei de tensiune prin aruncarea pe aceste
2
linii a unui conductor flexibil de 6-10 mm , cu ajutorul unui dispozitiv mecanic de lansare (puşca de lansare).
Aruncarea conductorului cu mână este interzisă.
Î. Ce instalaţii trebuie scoase de sub tensiune faţă de locurile în care se lucrează ?

R. Se scot următoarele instalații:
- părţile de instalații la care se va lucra;
- parțile de instalații care se găsesc la o distanţă mai mică de :
. 0.7 m, pentru tensiuni între 1 kV şi 10 kV;
. 0,8 m, pentru tensiuni de 15 kV şi 20 kV;
. 0,9 m, pentru tensiunea de 35 kV;
. 3,7 m, pentru tensiunea de 400 kV.
Distanţele de mai sus sunt cele la care se pot apropia executanţii (sau uneltele acestora) în timpul
executării lucrărilor faţă de părţile aflate sub tensiune sau de elementele izolatoare ale acestora;
- părţile de instalaţii aflate la distanţe şi mai mari decât cele de mai sus, dar care, prin natura
lucrărilor, trebuie scoase de sub tensiune. Părţile instalaţii aflate la distanţe egale sau mai mari decât cele
de mai sus pot râmăm sub tensiune, cu condiţia ca ele să fie îngrădite în conformitate cu normele.
În cazul lucrărilor în instalaţii de joasă tensiune distanţele nu se normează dar îngrădirile se aplică
conform normelor.
Î. Când se consideră că o instalaţie este scoasă de sub tensiune ?

R. Numai când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- sunt făcute separaţiile vizibile de fiecare parte a locului de muncă prin întreruperea căilor de curent;
- sunt luate măsurile care înlătură posibilitatea reapariţiei tensiunii în instalaţie sau la partea de
instalaţie în care se lucrează.
Î. Ce măsuri organizatorice sunt necesare pentru executarea lucrărilor în instalaţiile electrice în funcţiune ?
R. a) Îndeplinirea formelor de lucra prin :
- emiterea unei autorizaţii de lucru;
- consemnarea în evidenţele operative ale lucrărilor ce fac obiectul atribuţiilor de serviciu sau al
instrucţiunilor tehnice interne;
- transmiterea verbală sau telefonică a unei dispoziţii pentru anumite categorii de lucrări
b) Admiterea la lucru
c) Supravegherea în timpul lucrului
d) Mutarea în altă zonă de lucru (dacă este cazul)
e) întreruperea lucrărilor (dacă este cazul)
f) Terminarea lucrărilor
Î. Ce este autorizaţia de lucru ?

R. Autorizaţia de lucru este un document operativ scris (formular pentru executarea de lucrări în instalaţii
electrice, tipărit) pentru executarea de lucrări electrice în instalaţii în funcţiune (scoase de sub tensiune sau
sub tensiune), prin care se stabilesc condiţiile de executare, măsurile de securitate necesare, precum şi
persoanele răspunzătoare de securitatea muncii.

Î. Ce lucrări se execută fără emiterea unei autorizaţii de lucru?
R. Se execută fără emiterea autorizației de lucru:
- lucrările care constituie atribuții de serviciu pentru personalul care le execută (în general, de
operativă);
deservire
- lucrările care se execută în baza unei instrucţiuni tehnice interne (în general, pentru lucrări curente);
- lucrările ce se execută în baza unor dispoziţii verbale sau telefonice ale personalului tehnic de
conducere (pentru toate categoriile de personal) şi care sunt la distanţă de părțile sub tensiune ale unor
instalaţii în funcţiune, neexistând pericol de accidentare (de natură electrică) a personalului.
Î. Cum se consideră din punctul de vedere al NSM instalaţiile scoase de sub tensiune, dar care nu sunt
scurtcircuitate sau legate la pământ ?
R. Se consideră instalaţii aflate sub tensiune.
Î. Care mijloace de protecţie electroizolante se încearcă numai la data fabricaţiei?
R. Se încearcă la data fabricației următoarele mijloace de proiecție electroizolante :
- prăjinile electroizolante de joasă tensiune;
- cleștii electroizolanţi de joasă tensiune;
- indicatoarele de joasă tensiune;
- plăcile electroizolante de joasă tensiune;
- tecile electroizolante de joasă tensiune;
- pălăriile electroizolante de joasă tensiune;
- covoarele electroizolante fixe.
Î. Ce trebuie să facă personalul de exploatare înainte de a folosi un mijloc de protecţie electroizolant ?

R. Să verifice :
- dacă tensiunea pentru care este permisă utilizarea corespunde cu tensiunea instalației;
- starea tehnică generală;
- dacă nu a fost depăşit termenul de încercare periodică.
Î. Care trebuie să fie înălțimea minimă a platformelor electroizolante, măsurată de la sol până la suprafaţa
superioară?
R. 100 mm.
Î. Care sunt dimensiunile minime ale unei platforme electroizolante?

R. 50x500 mm.
Î. Care sunt mijloacele de protecţie folosite împotriva efectelor câmpului electric şi a curentului de
descărcare capacitiv, în cazul unor lucrări la liniile electrice de înaltă tensiune ?
R. Aceste mijloace de protecţie sunt:
- costume de protecţie electroizolante;
- încălțăminte cu talpă electroizolantă.
Î. Ce scule cu destinaţie specială se cunosc şi cum se folosesc ?

R. În categoria acestor scule se includ:
- pistolul de împlantat bolțuri;
- presa prin explozii.
Folosirea lor se face în conformitate cu legislaţia privind regimul materialelor explozive şi se încredinţează
numai persoanelor autorizate.
Î. Măsurările în instalaţiile de joasă tensiune cu ampermetru,voltmetru, trusă wattmetrică, contoarul etalon şi
cleştele ampermetric sunt admise pe timp de ploaie ?
R. Nu.
Î. Ce reguli trebuie respectate în cazul înlocuirii contoarelor sub tensiune ?
R. În aceste situaţii trebuie să se procedeze astfel:
- în cazul contoarelor în montaj semidirect sau indirect, se vor şunta bornele secundare ale
transformatoarelor de curent în şirul de cleme (în cazul în care aceste şiruri de cleme lipsesc, se interzice
înlocuirea contoarelor fără separarea vizibilă a transformatoarelor de curent);
- scoaterea conductoarelor din bornele contoarului se va face în următoarea ordine: nul intrare (în
cazul contoarelor în montaj direct sau semi-direct) şi apoi, pe rând, restul conductoarelor, imediat după
scoaterea fiecărui conductor din bornă, se izolează capătul conductoarelor cu degetar electroizolant;
- după remontarea capacului de Ia bornele contorului, se va verifica lipsa tensiunii pe carcasa
acestuia.

CUPRINS
1. PRODUCEREA TRANSPORTUL ŞI DISTRIBUŢIA ENERGIEI ELECTRICE 1

1.2. Sistemul Energetic (SE). Energia Electrica. Sistemul Electroenergetic (SE) 1
1.2.1.Structura sistemului energetic 1
1.2.2. Sistemul electroenergetic (SEE) 1
1.2.3. Cerințele impuse unui sistem electroenergetic 1
1.3. Producerea Energiei Electrice 2
1.4. Clasificarea Rețelelor Electrice 2
1.4.1. Clasificarea rețelelor electrice după destinaţie 3
1.4.2. Clasificarea rețelelor electrice după nivelul de tensiune 3
1.5. Producerea energiei electrice 3
1.5.2. Producerea, transportul si distribuţia energiei electrice 4
1.5.3. Noţiuni de putere 4
1.5.4. Curbele de sarcină a centralelor electrice 5
2. ALCĂTUIREA GENERALĂ A INSTALAŢIILOR ELECTRICE 6
2.1. Clasificarea instalaţiilor electrice 6
2.2. Reţele electrice (tipuri, scheme monofilare la consumator) 7
2.2.2. Instalaţii electrice de joasă tensiune (IJT) 8
2.2.3. Schemele reţelelor de distribuţie 10
2.2.4. Schemele reţelelor de alimentare 10
2.3. Condiţiile de calitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor 12
2.4. Sarcini electrice de calcul 16
2.4.1. Metoda coeficienţilor de cerere 17
2.4.2. Metoda formulei binome 21
2.4.3. Metoda analizei directe 23
2.4.4. Metoda duratei de utilizare a puterii maxime 24
2.5. Curbe de sarcină 25
2.5.1. Definiţie, clasificări 25
2.5.2. Indicatorii curbelor de sarcină 27
3. STRUCTURA REŢELELOR ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE 29
3.1. Consideraţii generale 29
3.2. Tensiuni standardizate 31
3.3. Tipuri de receptori. 31
3.3.1.Receptori de forţă 31
3.3.2 Receptori de iluminat 32
3.3.3. Prizele monofazate. 33
3.4. Tipuri de consumatori 34
1
4. SURSE DE ALIMENTARE PENTRU REŢELELE ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE 35
4.1. Postul de transformare 35
4.1.1.Consideraţii generale 35
4.1.2. Soluţii constructive pentru posturi de transformare 38
4.1.2.1. Posturi de transformare subterane 38
4.1.2.2 Posturi de transformare înglobate la parterul sau subsolul blocurilor de 39
locuinţe.
4.1.2.3. Posturi de transformare supraterane. 41
4.1.2.4. Posturi de transformare aeriene. 46
4.2. Grupul electrogen. 47
4.2.1. Grupul electrogen - sursă de rezervă de înlocuire 48
4.2.2. Grupul electrogen – sursă de bază 50
4.3. Surse de energie electrica neîntreruptibile. 51
5. REŢELE ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE ÎN CLĂDIRI CIVILE 53
5.1. Branşamentul electric. 53
5.1.1. Branşamentul electric individual. 53
5.1.2. Branşamentul electric colectiv. 54
5.2. Reţele electrice de alimentare la consumatori casnici 57
5.2.1.Reţele electrice de alimentare monofazate. 57
5.2.2. Reţele electrice de alimentare trifazate. 57
5.3. Scheme electrice 58
5.3.1. Scheme electrice generale de distribuţie 58
5.3.2. Scheme secundare de alimentare. 62
6. SOLICITĂRI ÎN REŢELELE ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE 63
6.1. Consideraţii generale. 63
6.2. Regimul normal al reţelelor electrice de joasă tensiune 63
6.2.1. Consumul casnic edilitar de energie electrică. 64
6.2.1.1. Caracteristicile graficelor de sarcină. 65
6.2.1.2. Determinarea consumului specific de energie şi putere electrică pentru 68
consumatorii casnici-edilitari.
6.2.2. Solicitări în regim normal. 77
6.2.2.1. Solicitări electrotermice. 78
6.2.2.2.. Solicitări electrodinamice. 79
6.2.2 .3. Solicitări la comutaţie în reţele electrice. 80
6.3. Regimul de scurtcircuit. 82
6.3.1. Tipuri de scurtcircuite. 82
6.3.2. Scurtcircuitul trifazat. 82
7. MATERIALE ŞI APARATE ELECTRICE DE JOASA TENSIUNE 83
7.1. Materiale electrice 83
7.1.1. Conductoare şi cabluri electrice. Definiţii ; simbolizări ; tipuri . 83
7.1.2. Tuburi izolante şi de protecţie . 85
7.2. Aparate electrice de joasă tensiune . 86
7.2.1. Consideraţii generale . Tipuri de aparate . 86
7.2.2. Caracteristicile aparatelor electrice . 87
7.2.3. Aparate electrice de conectare şi separare . 89
7.2.4. Aparate electrice pentru comanda motoarelor electrice . 90
7.2.5. Aparate electrice de conectare de protecţie . 96
7.2.6. Aparate electrice de măsură . 102
7.2.7. Aparate electrice pentru control şi observare . 105
2
8. DIMENSIONAREA REŢELELOR ŞI INSTALAŢIILOR ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE 109
8.1. Dimensionarea conductoarelor şi cablurilor. 109
8.1.1. Alegerea secţiunii conductoarelor şi cablurilor 110
8.1.2. Verificarea secţiunii conductoarelor şi cablurilor. 111
8.2. Dimensionarea aparatelor de conectare şi separare 118
8.2.1. Alegerea aparatelor de conectare şi separare. 119
8.2.2. Verificarea aparatelor de conectare şi separare. 119
8.3. Dimensionarea aparatelor de conectare de protecţie. 119
8.3.1. Alegerea aparatelor electrice de conectare de protecţie. 119
8.3.2.Verificarea aparatelor de conectare de protecţie. 120
8.4. Dimensionarea aparatelor electrice de măsură. 121
8.4.1. Dimensionarea transformatoarelor de măsură de curent. 121
8.4.2. Dimensionarea transformatoarelor de măsură de tensiune. 122
8.5. Dimensionarea transformatoarelor dintr-un post de transformare. 122
8.5.1. Determinarea puterii instalate. 123
8.5.2. Regimul optim de încărcare al transformatoarelor de forţă. 124
8.5.2.1. Regimul optim de încărcare al unui transformator de forţă. 124
8.5.2.2. Regimul optim de încărcare al mai multor transformatoare de forţă. 125
9. RENTABILIZAREA TRANZITULUI DE PUTERE PRIN REŢELE ELECTRICE 126
9.1 Consideraţii generale 126
9.2. Rentabilizarea tranzitului de putere prin controlul puterii reactive 126
9.2.1. Structura puterii care străbate o cale de curent – factor de putere 126
9.2.2. Efectele unui factor de putere redus 129
9.2.3. Echivalentul energetic al puterii reactive 129
9.3. Problema factorului de putere 130
9.3.1. Metode de ameliorare a factorului de putere 130
9.3.2. Mijloace de ameliorare a factorului de putere 131
9.3.2.1. Mijloace tehnico-organizatorice (naturale) 131
9.2.6.2.Mijloace radicale de ameliorare a factorului de putere 133
10. INFLUENTA MEDIULUI ASUPRA INSTALAŢIILOR ELECTRICE. 136
10.1 Clasificarea construcţiilor, încăperilor şi locurilor de muncă 137
10.2. Adaptarea aparatelor electrice la mediul ambiant 139
10.2.1. Definiţii, clasificări. 140
10.2.2. Adaptarea grupelor de protecţie, modurilor de protecţie şi temperatura 141
maximă de suprafaţă, pentru aparate (echipamente) electrice.
10.3. Adaptarea instalaţiilor electrice la mediul ambiant 142
10.3.1. Instalaţii electrice în medii umede. 142
10.3.2. Instalaţii electrice în spaţiile pentru bateriile de acumulatoare. 143
10.3.3. Instalaţii electrice în zona litoralului. 144
10.4. Adaptarea instalaţiilor electrice la categoriile de mediu 144
11. SEMNE CONVENŢIONALE 146
12. TERMINOLOGIE 152
14. PROBLEME DE EXAMEN 172
3
1. PRODUCEREA TRANSPORTUL ŞI DISTRIBUŢIA ENERGIEI ELECTRICE
1.2. SISTEMUL ENERGETIC (SE). ENERGIA ELECTRICA.

SISTEMUL ELECTROENERGETIC (SE)
1.2.1.Structura sistemului energetic
 Energetica este ramura științei care se ocupă cu: studiul surselor şi resurselor de energie; studiul
metodelor de conversie a energiei primare în alte forme de energie; studiul cererii de energie în
ansamblu şi pe diferite forme de energie; studiul proceselor de utilizare a energiei, mai ales în
legătură cu utilizarea rațională a acesteia; studiul formării, dezvoltării, funcționării şi exploatării
sistemelor energetice.
 Sistemul energetic (SE) poate fi considerat ca un subsistem al mediului natural, de unde își extrage
el toata energia primară.
 Consumatorii de energie pot fi: consumatori de energie primară şi consumatori de energie
secundară;
 Sistemul energetic al petrolului (SEP), Sistemul energetic al Cărbunilor (SEC) şi Sistemul energetic
al gazelor (SEG), dar şi un Sistem electroenergetic (SEE).
1.2.2. Sistemul electroenergetic (SEE)
Sistemul electroenergetic (SEE) reprezintă acea parte a sistemului energetic care cuprinde
activitățile din domeniul producerii, transportului şi distribuției energiei electrice şi are două părţi principale:
centralele electrice, acolo unde se produce energia electrică şi rețelele de transport şi distribuție care se
ocupă cu distribuția ei la consumatori.
 stații de transformare de evacuare (STEV ) amplasate lângă centrale;
 linii de transport de foarte înaltă tensiune (LTFIT - foarte înaltă tensiune - FIT, 400 şi 750 kV).
La noi în ţară mai există încă linii de transport la 220 kV, dar care vor fi trecute la 400 kV.
 stații de transformare şi interconexiuni (STIC) - aici cu ajutorul autotransformatoarelor FIT/IT (În
România 400/110 kV), se trimite energia în rețeaua de distribuție, în înaltă tensiune (IT);
 linii de transport de înaltă tensiune (LTIT);
 stații de transformare (ST) în care tensiunea este coborâta de la înaltă tensiune la medie tensiune;
 linii de distribuție de medie tensiune (LDMT) - sunt alimentați direct o serie de consumatori
industriali de medie tensiune (CMT);
 posturi de transformare (PT) racordate tot la LDMT;
 centralele locale (CL) se racordează la Sistemul Electroenergetic prin stațiile de transformare (ST);
 microcentralele (MC) - prin posturi de transformare (PT).
1.2.3. Cerințele impuse unui sistem electroenergetic

Indicatorii primari de calitate ai energiei electrice sunt:
 frecvenţa;
 amplitudinea tensiunii de alimentare;
 întreruperi în alimentarea cu energie electrică;
 supratensiuni temporare şi tranzitorii;
 goluri de tensiune.
Indicatorii secundari de calitate ai energiei electrice sunt determinați de următoarele perturbații
produse de consumatori:
 armonici şi interarmonici (regimuri nesinusoidale);
 fluctuații de tensiune (flicker);
 nesimetrie.
Limitele impuse frecvenţei la noi în ţară sunt:
o 50 Hz  0,1% pe o durata de 90% din timp (o săptămâna);
o 50 Hz  0,5% pe o durata de 99% din timp;
o 50 Hz  1% permanent )100% din timp).
1 INSTALAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE

Structura sistemului electroenergetic
În alte ţări normele nu sunt aşa stricte (2% în ţările UNIPEDE), dar se respectă. La noi în ţară se fac
eforturi pentru a ne încadra în normele UNIPEDE (Uniunea Internaţională a Producătorilor şi Distribuitorilor
de Energie Electrică) şi a ne interconecta cu Sistemul UCPTE (Uniunea pentru Coordonarea, Producerea şi
Transportul Electricităţii).
Abaterea procentuală admisă a tensiunii de serviciu faţă de tensiunea nominală este de ± 10%.
1.3. PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE

 Centralele electrice (CE) - instalații tehnologice, care utilizează diferite forme de energie primară,
pentru producerea energiei electrice:
 Centrale termice (CT), cu combustibili fosili (cărbune, petrol, gaze naturale).
Din ele fac parte:
o CTE – Centralele Termoelectrice,
o CTG – Centrale cu Turbine cu Gaz,
o CMD – Centrale cu Motoare Diesel,
o CET – Centrale Electrice cu Termoficare sau Centrale Electrice cu Cogenerare,
o CMHD – Centrale cu generatoare Magneto-Hidro-Dinamice.
 Centrale nuclearo-electrice (CNE);
 Centrale hidroelectrice (CHE) - energiei hidraulica;
 Centrale electrice eoliene (CEE);
 Heliocentrale, centrale funcționând pe baza energiei solare;
 Centrale Geo Termo Electrice (CGTE).
1.4. CLASIFICAREA REȚELELOR ELECTRICE

Se disting două tipuri de rețele electrice :
1. rețelele electrice publice – cu rol de a pune energia electrica la dispoziția societăţii ;
2. rețelele electrice interne – aparține fiecărui client în parte si au rolul de transmite energia electrică
de la « contor » la fiecare consumator electric în parte.

1.4.1. Clasificarea rețelelor electrice după destinaţie
o Reţelele de transport asigură transferul unor mari cantităţi de energie electrică de la surse la
consumatori. Liniile de transport folosesc de regulă tensiuni de 110-750 kV. Liniile de repartiţie
(distribuție în înalta tensiune – 50 – 300 kV) asigura legătura dintre liniile de transport şi cele de
distribuție. În Europa transportul este asigurat majoritar de liniile de 400 kV şi anumite legături la
225 kV. Reţeaua de 225 kV (220 kV în România) joacă un rol complex atât în transport cât şi în
repartiţie. În completare există în general un nivel de tensiune intermediară pentru reţele de
repartiţie complex buclate – 63 kV, 90 kV si 150 kV în Franţa; 150 kV în Belgia, Italia, Portugalia;
132 kV în Spania, 110 kV în Germania, Finlanda, România etc.
o Rețelele de distribuție distribuie energia din nodurile sistemului electroenergetic consumatorilor.
Ele se caracterizează printr-o configurație mai complexă, mai multe trepte de tensiune şi transferă
cantităţi mai mici de energie electrică pe distanţe mai scurte. Ele cuprind linii electrice de joasă
tensiune, de medie tensiune;
o Rețelele de utilizare pot fi: casnice, când alimentează receptori casnici de joasă tensiune şi
industriale, când alimentează direct receptoare de joasă şi uneori medie tensiune, de puteri relativ
mari. La noi în ţară prin reţele industriale se înţeleg reţelele de toate tensiunile care servesc la
alimentarea cu energie a consumatorilor industriali. În acest fel pot fi şi de tensiuni mai mari (110
sau 220 kV).
1.4.2. Clasificarea rețelelor electrice după nivelul de tensiune

Tensiuni nominale în România.
1.5. PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE
Sistemul electroenergetic presupune:
 producerea energiei electrice în centrale electrice
 transportul energiei electrice (staţii de transformare şi evacuare, linii de transport în foarte
înaltă tensiune şi distribuţie în înaltă tensiune, staţii de interconexiuni);
 distribuţia energiei electrice (staţii de distribuţie, posturi de transformare, linii de distribuţie de
medie tensiune, linii de distribuţie de joasă tensiune).

Sistemul electroenergetic
1.5.2. Producerea, transportul si distribuţia energiei electrice

1. Centralele electrice transformă energia primară (cărbune, petrol, gaz, nucleară, hidraulică) în energie
electrică. Tensiunea la bornele generatoarelor este cuprinsă între 6-25 kV;
2. În STEV tensiunea este ridicată la 220-750 kV;
3. Liniile de transport în FIT asigură transportul energiei electrice de la centrale la marii consumatori
(de exemplu mari aglomerări urbane);
4. Substaţiile de transformare reduc tensiunea la 60 – 120 kV. Acestea servesc ca şi noduri de
interconectare pentru mai multe linii;
5. Liniile de repartiţie în IT (60 kV-120 kV) realizează conexiunea cu staţiile de distribuţie;
6. Liniile de distribuție în MT (6 -35 kV) asigura distribuția în zonele de consum (aerian sau subteran).
Fiecare linie alimentează câteva posturi de transformare;
7. Posturile de transformare coboară nivelul tensiunii (10/0,4 kV) pentru alimentarea consumatorilor în
joasă tensiune.
1.5.3. Noţiuni de putere

 Pi – puterea instalată, înscrisă în documentaţie;
 Pd – puterea disponibilă, cea mai mare putere activă în regim de funcţionare de durată;
 Pind – puterea indisponibilă (Pind=Pi-Pd);
 Ped – puterea efectiv disponibilă, se iau în considerare şi reduceri trecătoare de putere;
 Predd – reducerea trecătoare de putere disponibilă;
 Peind – puterea efectiv indisponibilă (Peind=Pind+Predd);
 Pu – puterea utilizată;
 Pdrep – puterea disponibilă în reparaţie (Pdrep=Pd-Pu);
 Pinu – puterea inutilizabilă (Pinu=Pi- Pu=Pind+ Pdrep);
 Peu – puterea efectiv utilizată, cea mai mare putere activă posibilă de dezvoltat de grupurile ce nu
sunt în reparaţie;
 Peinu – puterea efectiv inutilizabilă;
 Pnf – puterea nominală în funcţiune;
 Peuf – puterea efectiv utilizabilă în funcţiune;
 Pp – puterea produsă momentan;
 Prt – puterea în rezerva turnantă (Prt=Peuf.- Pp);

 Prs – puterea în rezerva statică (Prs=Peu.- Peuf);
 Preu – puterea în rezerva efectiv utilizabilă (Preu=Peu.- Pp).
1.5.4. Curbele de sarcină a centralelor electrice
Curba de sarcina zilnică a unei centrale electrice
 Pgn – puterea la gol de noapte, cea mai mică putere produsă în cursul unei zile, apare de regulă
între orele 4 şi 5 dimineaţa;
 Pvd – puterea la vârful de dimineaţă, apare dimineaţa la funcţionarea simultană a întreprinderilor,
transportul în comun şi a iluminatului de dimineaţă;
 Pgz – puterea la golul de zi, apare între orele 12 – 13 în perioada pauzei de masă din întreprinderi şi
când transportul este mai redus;
 Pvs – puterea la vârful de seară, cea mai mare putere produsă în cursul unei zile, apare între orele
18 --21 şi rezultă datorită iluminatului casnic şi public;
 Pl – curba puterii livrate;

 Psi – puterea consumată de serviciile interne ale centralei;
 Pf – curba puterii în funcțiune;
 Prsv – puterea în rezerva statică la vârf;
 Prtv – puterea în rezerva turnantă la vârf.
2. ALCĂTUIREA GENERALĂ A INSTALAŢIILOR ELECTRICE
2.1. CLASIFICAREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE
Instalaţia electrică defineşte un ansamblu de echipamente electrice interconectate într-un spaţiu

dat, formând un singur tot şi având un scop funcţional bine determinat .
În diversitatea cazurilor concrete, care pot fi luate în considerare, comun este faptul că orice
instalaţie electrică presupune o serie de echipamente electrice, precum şi interconexiunile dintre acestea,
realizate prin diferite tipuri de conducte electrice.
Prin echipament electric se înţelege, în general, orice dispozitiv întrebuinţat pentru producerea,
transformarea, distribuţia, transportul sau utilizarea energiei electrice. Această ultimă destinaţie,
reprezentând scopul final al întregului proces de producere, transport şi distribuţie, defineşte o categorie
distinctă de echipamente, denumite receptoare. Receptoarele electrice sunt dispozitive care transformă
energia electrică în altă formă de energie utilă.
Receptoarele electrice se împart în:
 receptoare de iluminat, cuprinzând corpurile de iluminat prevăzute cu surse electrice de
lumină;
 receptoare de forţă, care pot fi electromecanice (motoare electrice, electromagneţi,
electroventile), electrotermice (cuptoare electrice, agregate de sudură) sau electrochimice
(băi de electroliză).
Tipul receptoarelor electrice are o influenţă majoră asupra alcătuirii întregii instalaţii din care acestea
fac parte, determinând atât tipul şi caracteristicile restului echipamentelor şi conductele electrice, cât şi
tehnologia de execuţie.
În majoritatea cazurilor, receptoarele electrice nu sunt elemente izolate, ele fiind grupate pe utilaje
cu destinaţii tehnologice bine determinate. Ansamblul utilajelor şi receptoarelor izolate care necesită
alimentare cu energie electrică şi concură la realizarea procesului de producţie dintr-o hală sau întreprindere,
face parte din echipamentul tehnologic al acestora.
Când se fac referiri la anumite instalaţii concrete, prin echipamentul electric al acestora se înţelege
totalitatea maşinilor, aparatelor, dispozitivelor şi receptoarelor electrice ataşate instalaţiei respective (sau
utilajului respectiv). În această accepţiune, esenţial este faptul că suma de aparate, maşini sau alte
dispozitive care intră în compunerea echipamentului, reprezintă un tot unitar, cu o funcţionalitate bine
determinată.
În practică, noţiunile de instalaţie şi echipament sunt strâns corelate. Astfel, un dispozitiv considerat
ca echipament al unei instalaţii, poate avea el însuşi o instalaţie electrică proprie şi un echipament destul de
complex şi divers.
Instalaţiile electrice se clasifică după diferite criterii, ca: rolul funcţional, poziţia în raport cu procesul
energetic, locul de amplasare, nivelul tensiunii, frecvenţa şi modul de protecţie.
a. După rolul funcţional, instalaţiile electrice pot fi:

 de producere a energiei electrice, aferente diferitelor tipuri de centrale electrice sau unor
grupuri electrogene;
 de transport a energiei electrice, incluzând linii electrice (racord, distribuitor, coloană şi
circuit);
 de distribuţie a energiei electrice - staţii electrice, posturi de transformare şi tablouri de
distribuţie;
 de utilizare a energiei electrice, care la rândul lor se diferenţiază în raport cu tipul
receptoarelor, în instalaţii de forţă şi instalaţii de iluminat;
 auxiliare, din care fac parte instalaţiile cu funcţie de menţinere a calităţii energiei electrice
(reducerea efectului deformant, compensarea regimului dezechilibrat, reglajul tensiunii), de
asigurare a unei distribuţii economice a acesteia (compensarea puterii reactive), pentru
protecţia personalului împotriva electrocutărilor (legarea la pământ, legarea la nul etc.),
pentru protecţia clădirilor şi a bunurilor (instalaţiile de paratrăsnet, de avertizare de incendiu),
precum şi instalaţiile de telecomunicaţii.

b. După poziţia ocupată în raport cu procesul energetic la care concură se deosebesc:
 instalaţii de curenţi tari, care cuprind elementele primare implicate în procesul de producere,
transport, distribuţie şi utilizare a energiei electrice;
 instalaţii de curenţi slabi, care deşi nu sunt înseriate în circuitul fluxului energetic principal,
concură la realizarea în condiţii corespunzătoare a proceselor energetice. Din această
categorie fac parte instalaţiile de automatizare, măsură şi control (AMC), de avertizare de
incendii, de telecomunicaţii etc.
În mod asemănător, instalaţiile complexe se compun din circuite primare sau de forţă şi circuite
secundare sau de comandă, cele două părţi diferenţiindu-se funcţional ca şi instalaţiile de curenţi tari,
respectiv slabi.
c. În raport cu locul de amplasare, se deosebesc următoarele categorii de instalaţii:

 pe utilaj, un caz deosebit reprezentându-l amplasarea pe vehicule;
 în interiorul clădirilor, în diferite categorii de încăperi;
 în exterior, în diferite condiţii de mediu.
d. După nivelul tensiunii, instalaţiile se clasifică în:

 instalaţii de joasă tensiune (JT), a căror tensiune de lucru este sub 1 kV;
 instalaţii de medie tensiune (MT), cu tensiuni de lucru în intervalul 1...20 kV;
 instalaţii de înaltă tensiune (IT), cu tensiuni de lucru între 35...110 kV;
 instalaţii de foarte înaltă tensiune, funcţionând la tensiuni mai mari sau egale cu 220 kV.
În practică, domeniile de valori corespunzătoare acestor divizări diferă, în raport cu apartenenţa
instalaţiei la o categorie funcţională sau alta. Referindu-se la nivelul tensiunii, normativele în vigoare [41,55]
diferenţiază instalaţiile în instalaţii sub 1000 V (joasă tensiune) şi peste 1000 V (înaltă tensiune).
e. După frecvenţa tensiunii, se deosebesc instalaţii:

 de curent continuu;
 de curent alternativ. La rândul lor, acestea pot fi, în raport cu valoarea frecvenţei: de
frecvenţă joasă (0,1...50 Hz), industrială (50 Hz), medie (100...10000 Hz), sau de înaltă
frecvenţă (peste 10000 Hz).
f. Din punct de vedere al modului de protecţie, instalaţiile pot fi:

 de tip deschis, faţă de care persoanele sunt protejate numai împotriva atingerilor accidentale
a părţilor aflate sub tensiune;
 de tip închis, la care elementele componente sunt protejate contra atingerilor, pătrunderii
corpurilor străine peste 1 mm, a picăturilor de apă şi a deteriorărilor mecanice;
 de tip capsulat, la care elementele componente sunt protejate contra atingerilor, pătrunderii
corpurilor străine de orice dimensiuni, a stropilor de apă din toate direcţiile şi contra
deteriorărilor mecanice.
2.2. REŢELE ELECTRICE (TIPURI, SCHEME MONOFILARE LA CONSUMATOR)
Din punctul de vedere al utilizării energiei, instalaţiile electrice(i.e.) se pot clasifica astfel :
a. instalaţii electrice pentru lumină : iluminat interior şi exterior ;
b. instalaţii electrice pentru forţă : motoare electrice, cuptoare electrice, tratamente termice, maşini
de ridicat şi transportat ş.a ;
c. instalaţii electrice de curenţi slabi :
 pentru semnalizări acustice, optice şi mixte (semnalizări propriu-zise, de avertizare a
incendiilor, pază împotriva furtului, căutătoare de persoane).
 fonice şi video : telefonie, radioficare, radiodistribuţie, radiosonorizare, interfonie, de antenă
colectivă pentru radio-tv, speciale pentru retransmisiuni radio şi tv.
 de ceasoficare.
d. instalaţii electrice speciale : iluminat tehnologic (scene teatre, studiouri cinematografice, radio şi
tv), de retransmisiuni radio şi tv ;
e. instalaţii electrice de protecţie a omului împotriva electrocutării (atingere directă sau indirectă) ;
 instalaţii electrice de protecţia construcţiilor şi instalaţiilor electrice împotriva descărcărilor
atmosferice (instalaţii de paratrăsnet).

Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice la consumatori poate fi sintetizată conform
schemei (monofilară) din figura 1.
PT3 SR - st. trafo ridic. 10/110 kV

PA2
SC - st. trafo cobor. 110/35 kV
PT2 ST1-2 - st. trafo cob. MT 35/10 kV
PA1 PT1-4 – post trafo 10/0,4 kV
C1-4 - consumatori
PT1 ST1
CE SR SC ST2
PA4
PA3
Linii transport
Distribuitor
Feeder PT4
Linii joasă tensiune
C1
Fig. 1.
C4 C2
C3
2.2.2. Instalaţii electrice de joasă tensiune (IJT)
Instalaţiile electrice de joasă tensiune realizează distribuţia energiei electrice la receptoare îndeplinind
scopul final al procesului de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice.
Consumatorul de energie electrică este alcătuit din totalitatea receptoarelor dintr-un anumit spaţiu sau
dintr-o întreprindere. Având în vedere corelaţiile de natură tehnologică dintre diversele laturi ale procesului
de producţie, la care concură şi instalaţiile electrice, se poate afirma că receptoarele electrice, care în
ansamblu formează consumatorul, sunt legate printr-un scop funcţional.
Instalaţiile electrice la consumator se compun din:
 receptoare electrice;
 reţele electrice şi puncte de alimentare (distribuţie);
 echipamente de conectare, protecţie, AMC etc., adică restul echipamentelor electrice, în
afară de receptoare.
Schema de distribuţie generalizată pentru instalaţiile electrice la consumator este prezentată în
figura 2.
Alimentarea cu energie electrică a consumatorului, alcătuit din receptoarele de joasă tensiune mj şi
cele de medie tensiune mi, se realizează în înaltă tensiune de la staţia SSE a sistemului energetic prin
intermediul racordului de înaltă tensiune 1 (linie electrică aeriană sau subterană). Acesta alimentează o
staţie de transformare ST (pentru tensiuni de alimentare mai mari de 35 kV) sau o staţie de distribuţie SD;
dacă alimentarea cu energie a consumatorului se face prin intermediul unui singur post de transformare PT,
acesta se racordează direct la barele staţiei sistemului (în stânga figurii).
Racordarea consumatorilor la sistemul electroenergetic naţional se face, de regulă, printr-o singură
linie electrică de alimentare. Aceasta va fi prevăzută cu numărul minim de circuite necesare tranzitului
energiei electrice în condiţii economice şi la parametri de calitate şi siguranţă ceruţi de consumator.
Punctul de separaţie între furnizor şi consumator se numeşte punct de delimitare. Două puncte de
delimitare se consideră distincte dacă prin fiecare din ele se poate asigura puterea necesară la consumator,
în cazul dispariţiei tensiunii în celălalt punct, la parametrii de calitate şi de siguranţă stabiliţi prin proiect .
Asigurarea continuităţii în alimentarea consumatorului din puncte de delimitare distincte presupune
funcţionarea reuşită a automaticii de sistem şi a sistemului de alimentare extern în ansamblu.

Fig. 2. Compunerea instalaţiilor electrice la
consumator
SSE – staţia sistemului energetic ;

ST(SD) – staţie de transformare (distribuţie) ;
PT – post de transformare ;
TG - tablou general de distribuţie ;
TD – tablou distribuţie ;
TU – tablou de forţă utilaj ;
mmt – receptor medie tensiune ;
mjt – receptor joasă tensiune.
1 - racord înaltă tensiune;
2 - distribuitor;
3 - coloană;
4 – circuit utilaj;
5 - circuit receptor.
Nodul electric din amonte de punctul de delimitare constituie sursa în raport cu consumatorul
considerat.
Din punctul de alimentare, reprezentat de barele staţiei ST (sau SD), se alimentează diferitele
posturi de transformare PT, precum şi receptoarele de medie tensiune mi, prin intermediul liniilor 2, numite
distribuitoare; în practică se foloseşte denumirea de fider pentru distribuitoarele care alimentează posturi de
transformare sau puncte de alimentare intermediare.
De la barele de joasă tensiune ale posturilor de transformare se alimentează receptoarele de joasă
tensiune mj, ale consumatorului. Receptoarele mai importante sau cele de puteri mai mari se racordează
adeseori direct la tabloul general TG. În general, se realizează puncte de distribuţie intermediare,
reprezentate de tablourile de distribuţie TD. Liniile care alimentează tablourile de distribuţie se numesc
coloane. O parte din receptoarele de joasă tensiune sunt grupate pe utilaje care având o instalaţie electrică
proprie, au şi un tablou de distribuţie TU al utilajului. Linia 4, care leagă tabloul de utilaj la tabloul de
distribuţie constituie un circuit de utilaj. Liniile de alimentare 5 ale receptoarelor se numesc circuite.
Instalaţia electrică înseriată între sursă şi un punct de consum considerat se numeşte cale de
alimentare, aceasta putând cuprinde linii aeriene şi în cabluri, întreruptoare, separatoare, transformatoare,
reactoare etc. Indisponibilitatea oricărui element nerezervat al căii de alimentare conduce la întreruperea
alimentării în punctul de consum respectiv.
Alimentarea receptoarelor se face prin liniile de alimentare 5, cunoscute sub denumirea de circuite.
In cazul reţelelor electrice de joasă tensiune se pot face următoarele grupări :
 reţele de alimentare - leagă barele de joasă tensiune ale posturilor de transformare la
punctele de distribuţie (tablouri) şi cuprind totalitatea coloanelor electrice.
 reţele de distribuţie – fac legătura între punctele de distribuţie şi receptoare sau utilaje,
cuprinzând totalitatea circuitelor de receptori sau utilaje.
Tablourile electrice din cadrul instalaţiilor de joasă tensiune pot fi :
 tablouri generale ce primesc energia electrică de la postul de transformare sau direct de
la furnizor ;
 tablouri principale ce se alimentează dintr-un tablou general şi distribuie energia electrică
la tablouri secundare ;
 tablouri secundare ce distribuie energia electrică la receptori şi utilaje.
Două căi de alimentare se consideră independente dacă un defect unic sau lucrările de reparaţii şi
întreţinere la elementele unei căi nu conduc la scoaterea din funcţiune a celeilalte căi.

Întreruperea căilor de alimentare a unui consumator poate fi:
 simplă, în cazul disponibilităţii accidentale sau programate a unei singure căi de alimentare;
 dublă sau multiplă, care afectează în acelaşi timp două sau mai multe căi de alimentare care
se rezervează reciproc.
La consumatori se pot întâlni centrale electrice proprii, a căror realizare poate fi determinată de:
 necesitatea de recuperare maximă, justificată economic, a resurselor energetice secundare
sau de valorificare complexă a produselor;
 necesitatea producerii combinate de energie electrică şi termică, fundamentată economic
prin calcule;
 existenţa unui procent important de receptoare de categoria zero ;
 eficienţa economică a alimentării unor receptoare de categoria I , pentru care duratele de
revenire a tensiunii în caz de întrerupere în sistem nu sunt satisfăcătoare.
Dacă se are în vedere că unii consumatori au centrale electrice proprii, se constată că în cadrul
instalaţiilor electrice la consumatori se disting părţi cu funcţionalităţi care acoperă întreg procesul de
producere, transport, distribuţie şi utilizare a energiei electrice.
2.2.3. Schemele reţelelor de distribuţie
Pentru a racorda receptoarele şi utilajele la tablourile de distribuţie se utilizează scheme de tip

radial sau cu linie principală.
TD 3~ m1
Schema de distribuţie radială aferentă unui tablou de
u1 distribuţie TD este redată în figura 3, fiind una din configuraţiile cele
u2 mai frecvent utilizate în instalaţiile de joasă tensiune.
3~ m2
u3
Fig. 3.
TD
In cazul unor receptoare şi utilaje electrice de importanţă
redusă ce se găsesc departe de punctele de distribuţie dar sunt
amplasate apropiat, se utilizează schema de distribuţie cu linie
principală, numită uneori şi conexiune în lanţ. O astfel de schemă de
distribuţie este prezentată în figura 4, schemă ce nu exclude
posibilitatea amplasării unui tablou de distribuţie în apropierea
grupului de receptoare şi utilaje alimentate.
m1 3~ u m2 3~
Fig. 4.
2.2.4. Schemele reţelelor de alimentare
Legătura între posturile de transformare şi tablourile de distribuţie la receptoare şi utilaje se

realizează prin reţelele de alimentare care, pentru joasă tensiune, pot fi realizate în variantele :
 radiale,
 cu linii principale,
 buclate
 combinate.
In figura 5 se prezintă modul de realizare a reţelelor de alimentare radiale cu o singură treaptă a).,
cu două trepte b). şi în cascadă c).

TG TS1 TG TG TS11
TS1
receptori
TS1
TP1
TS2 TS2 Utilaje şi
receptori
TS3 TS2
şi
TS31
TS3
TP2 TP
TS4 TS3
Utilaje
TS4
TS5 TS4
TS – tablou TP – tablou
a). b). c).
Fig. 5.
TG
Reţelele de alimentare cu
linii principale, reprezentate în
figura 6 pot fi realizate în
a). variantele : nesecţionate cu sarcini
b). punctiforme_a)., nesecţionate cu
TS1 TS2 TS3 sarcini concentrate_b). şi
secţionate_c).
c).
Fig. 6.
Reţelele de alimentare buclate se obţin prin reîntoarcerea capătului liniei principale secţionate la
punctul de alimentare de plecare, putând fi în inel ca în figura 1.7.a)., sau de tip plasă ca în 1.7.b).
Schemele de distribuţie combinate cuprind linii radiale, principale şi buclate, utilizându-se în mod
curent datorită diversităţii condiţiilor practice de realizare a distribuţie în joasă tensiune.
De exemplu, în figura 8 se arată un mod de realizare a unei scheme de distribuţie combinată,
folosind linii radiale, principale şi buclate.
TG TG
TS1 TS3 TS5

TS1 TS2 TS3
TS2 TS4
a). Fig. 7. b).

TG
3~
Fig. 8.
2.3.CONDIŢIILE DE CALITATE ÎN ALIMENTAREA CU

ENERGIE ELECTRICĂ A CONSUMATORILOR
Pentru buna funcţionare a receptoarelor, alimentarea cu energie electrică trebuie să îndeplinească o

serie de condiţii referitoare la tensiune, frecvenţă, putere şi continuitate. Prezentarea detaliată a acestor
condiţii se sistematizează în cele ce urmează.
a. Tensiunea constantă, ca valoare şi formă, constituie o primă condiţie pentru orice tip de
receptoare.
Este recomandabil ca tensiunea la bornele receptoarelor să fie constantă şi egală cu cea nominală
sau variaţiile posibile să se încadreze în limitele precizate pentru fiecare receptor în parte. În exploatarea
instalaţiilor electrice apar variaţii de tensiune, cauzate de consumator, datorită variaţiilor de sarcină sau
scurtcircuitelor. Aceste variaţii pot fi lente, cauzate de modificarea în timp a încărcării receptoarelor, sau
rapide - cauzate de scurtcircuite sau de modificări rapide ale sarcinii (de exemplu cuptoare cu arc, utilaje de
sudare, laminoare, compresoare, maşini cu cuplu pulsatoriu ş.a), inclusiv cele datorate conectărilor -
deconectărilor de receptoare.
Se foloseşte denumirea de gol de tensiune pentru orice scădere a valorii eficace a tensiunii unei
reţele electrice cu o amplitudine cuprinsă între o valoare minimă sesizabilă (circa 0,2 Un) şi Un şi o durată de
cel mult 3 s.
Dintre receptoarele şi instalaţiile sensibile la goluri de tensiune fac parte următoarele:
 motoarele şi compensatoarele sincrone;
 motoarele asincrone (în funcţie de caracteristica cuplului rezistent);
 echipamentele electronice, inclusiv redresoarele comandate;
 contactoarele de 0,4 kV şi cele din circuitele secundare;
 automatica, protecţia, blocajele şi reglajele din circuitele tehnologice.
O diminuare cu caracter permanent a valorii tensiunii poate fi consecinţa subdimensionării secţiunii
conductoarelor, situaţie cu urmări negative ca: distrugerea izolaţiei electrice, nefuncţionarea echipamentului
şi suprasolicitarea termică a receptoarelor şi conductelor.
Tensiunile de alimentare mai mari decât cele nominale determină funcţionarea în suprasarcină a
unor receptoare de forţă şi reducerea duratei de viaţă a receptoarelor de iluminat. Scăderea tensiunii sub
valoarea nominală atrage după sine solicitarea termică (la motoarele electrice), funcţionarea la parametri
inferiori (la cuptoarele electrice) sau chiar nefuncţionarea unor receptoare sau instalaţii (desprinderea
electromagneţilor, a motoarelor asincrone s.a).
Problema formei tensiunii se pune atât în cazul receptoarelor alimentate de curent continuu, cât şi în
cazul celor alimentate în curent alternativ.
Tensiunea continuă la bornele receptoarelor de curent continuu poate avea o serie de armonici, mai
ales dacă sursa de tensiune este un redresor semicomandat sau comandat. Conţinutul de armonici este
limitat în funcţie de efectele acestora asupra receptoarelor, prin precizarea coeficientului de distorsiune
admis.
Abaterea de la forma sinusoidală a undei de tensiune determină funcţionarea receptoarelor de
curent alternativ în regim deformant. În timp ce la unele receptoare, cum sunt cuptoarele cu inducţie,

prezenţa armonicilor în unda de tensiune nu deranjează, la altele - printre care şi motoarele electrice -
prezenţa armonicilor de tensiune trebuie limitată tot prin precizarea coeficientului de distorsiune admis.
Coeficientul de distorsiune kd al undei de tensiune se defineşte ca raportul dintre valoarea eficace a
reziduului deformant Ud şi valoarea eficace U a undei de tensiune,
U
kd  d , (1.1)
U
în care reziduul deformant are expresia
n
Ud  U
i 2
2
i , (1.2)
unde Ui este valoarea eficace a armonicii i, iar n poate fi limitat la n = 13 pentru calculele practice.
Coeficientul de distorsiune total, rezultat din funcţionarea receptoarelor consumatorului şi din
condiţiile din sistemul electroenergetic, se limitează [45] la valoarea:
k d  0,05, (1.3)
adică la 5%.
Cauzele distorsiunii undei sinusoidale de tensiune se găsesc în cea mai mare parte la consumator.
În timp ce o serie de echipamente, cum sunt bobinele cu miez feromagnetic, receptoarele cu arc electric şi
mutatoarele reprezintă surse de armonici de tensiune şi curent, elementele reactive de circuit ca bobinele şi
condensatoarele constituie amplificatoare de armonici de tensiune, respectiv de curent. În cadrul instalaţiilor
electrice la consumator, trebuie luate măsuri pentru reducerea efectelor deformante şi a influenţei asupra
reţelei de alimentare.
b. Frecvenţa constantă a tensiunii de alimentare constituie un deziderat major atât pentru buna
funcţionare a receptoarelor, menţinerea preciziei aparatelor de măsură, cât şi pentru maşinile de lucru
antrenate prin motoare de curent alternativ. Variaţiile frecvenţei pot fi cauzate de variaţii importante de
sarcină sau de avarii grave în sistem, originea unor asemenea cauze putând fi şi consumatorii de energie
electrică.
Menţinerea constantă a frecvenţei industriale (50 Hz) este o problemă la nivel de sistem energetic,
fiind legată de puterea în rezervă din centralele electrice ale sistemului şi de operativitatea dispeceratului. În
anumite situaţii, când posibilităţile de producere a energiei electrice în centrale sunt limitate, se decide
întreruperea alimentării unor consumatori (sacrificarea distribuitorilor), în scopul menţinerii frecvenţei în
sistem.
Abaterile maxim admise ale frecvenţei sunt de 0,5 Hz.
c. Simetria tensiunilor este condiţia în baza căreia sistemului tensiunilor de fază trebuie să-i
0
corespundă trei fazori egali şi defazaţi cu 120 .
Cauzele nesimetriei sunt pe de o parte instalaţiile de producere şi transport, independente de
consumator, iar pe de altă parte sarcinile dezechilibrate ale consumatorilor.
Consecinţele nesimetriei tensiunilor se studiază prin metoda componentelor simetrice, când se
determină pe lângă componentele directe şi componentele inverse şi homopolare. Ultimele sunt cauzele
unor cupluri de frânare, respectiv încălzire şi vibraţii la motoarele de curent alternativ.
Nesimetria tensiunilor se exprimă printr-un coeficient de nesimetrie  UN , dat de relaţia

 UN  U A  a 2 U B  aU C
100
Un 3

,% (1.4)
în care UA, UB, UC reprezintă fazorii tensiunilor de faze, în V;

Un - tensiunea nominală a reţelei, în V;
2
j
ae 3 - operatorul de rotaţie.
Nesimetria tensiunii este admisă în limitele de până la 2%
 UN  2% (1.5)
pe o durată îndelungată, la bornele oricărui receptor electric simetric, trifazat [45].
d. Puterea necesară este o condiţie globală a consumatorilor şi unul dintre criteriile esenţiale în
proiectare.
În funcţie de puterea maximă absorbită în punctul de racordare, conform normativului se stabilesc
patru clase de consumatori de energie electrică din sistemul electroenergetic, prezentate în tabelul 1.1.
În acelaşi tabel, se indică treapta de tensiune minimă care trebuie să existe în staţia de
racord, posibilităţile de alimentare din această staţie şi momentul sarcinii.
Consumatorii cu puteri absorbite maxime de 50 kVA se alimentează din reţeaua de joasă tensiune.
Sarcina maximă de durată se stabileşte pentru un interval de cerere de 15, 30 sau 60 min, stând la
baza calculelor de dimensionare a elementelor reţelei din condiţii termice şi de determinare a pierderilor de
putere.

Tabelul 1.1
Clasele de consumatori şi recomandări de alimentare cu energie electrică a acestora
Posibilităţi de alimentare
Clasa Puterea cerută Treapta de Direct la Prin Momentul
[MVA] tensiune minimă tensiunea de transformatoare sarcinii
în punctul de [kV] de [MVA, km]
racord, [kV]
D 0,05-2,5 6* 6*-20 6/0,4 kV* max.3
10 10/0,4 kV
20 20/0,4 kV max.8
C 2,5-7,5 20* 20 20/0,4 kV
20/6 kV 30...80
110 110 110/MT
B 7,5-50 110 110 110/MT max.1500
A peste 50 110* 110 110/MT
220 220 220/MT
220/110 kV peste 1500
400** - 400/110 kV
* Trepte de tensiune admise în cazuri justificate;

** Pentru puteri cerute mai mari de 250 MVA.
Există şi sarcini maxime de scurtă durată (de vârf), care pot dura 1...10 s şi care se iau în
considerare la calculul fluctuaţiilor de tensiune din reţea, la reglajul protecţiilor maximale ş.a.
Modul în care necesităţile de consum de energie electrică sunt asigurate în timp consumatorului de
către furnizor este caracterizat prin gradul de satisfacere a alimentării consumatorului în punctul de
delimitare. Această mărime, notată cu C, se defineşte ca raportul dintre durata probabilă de alimentare şi
durata de alimentare cerută
T  Tn
C c 100,% (1.6)
Tc
în care Tc este intervalul de timp din cadrul unui an calendaristic în care consumatorul solicită
criteriul de siguranţă;
Tn - durata probabilă de nealimentare în perioada considerată.
Gradul de satisfacere în alimentare poate fi determinat pentru diferite nivele de puteri cerute [45].
Alimentarea cu energie electrică a consumatorilor aparţinând diverselor clase se poate realiza din
sistemul electromagnetic la următoarele niveluri de siguranţă:
 nivelul 1, prin două căi de alimentare independente, dimensionate fiecare pentru puterea
cerută la consumator (rezervă de 100% în căi de alimentare) şi prin două puncte distincte
de racord (rezervă de 100% în surse). Realimentarea consumatorilor, în caz de avarie a
unei căi, se prevede a se realiza prin comutarea automată a consumului pe calea
neavariată, cu o discontinuitate de maximum 3 s;
 nivelul 2, prin două căi de alimentare care nu sunt în mod obligatoriu independente (rezervă
de 100% în linii electrice) şi de regulă, printr-un singur punct de racord. Realimentarea
consumatorului în caz de întrerupere simplă (avaria a unei căi) se poate face numai după
identificarea defectului şi efectuarea unor manevre manuale de izolare a acestuia, după o
întrerupere de 0,5...8 h, în funcţie de clasa consumatorului, structura reţelei de alimentare şi
poziţia centrului de intervenţie în raport cu locul manevrelor;
 nivelul 3, printr-o singură cale de alimentare. Realimentarea consumatorului în caz de
avarie se poate face numai după repararea sau înlocuirea elementelor defecte.
Caracteristicile complete ale nivelurilor de siguranţă sunt concentrate în tabelul 1.2.
În situaţii justificate, consumul asigurat în caz de întrerupere simplă poate fi mai mic decât sarcina
maximă de durată, iar calea de alimentare se dimensionează în consecinţă. Există un nivel de siguranţă
optim pentru alimentarea unui consumator, care se stabileşte în conformitate cu criteriile expuse.

Tabelul 1.2
Duratele de realimentare a consumatorilor în raport cu clasa acestora şi nivelele de rezervare
Nivelul de Gradul Consum Clasa

de asigurat Observaţii
rezervare satisfacere în caz de A B C D
minim
întrerupere
simplă
1 99,8 Integral 3s Durata de acţionare a
(100 %) automaticii de sistem
2 99,5 Integral 0,5 h 2h 2...8 h Durata necesară efectuării de
(100 %) manevre pentru izolarea
defectului şi realimentarea pe
calea de rezervă: prin
comandă manuală din staţiile
de personal permanent - 0,5
h; idem, fără personal
permanent - 2 h; pentru
consumatorii dispersaţi 2...8 h.
3 98,0 Nimic Se stabileşte de la caz la caz, în funcţie de condiţiile locale şi
structura schemei de alimentare.
e. Continuitatea alimentării cu energie electrică a consumatorilor reprezintă cea mai importantă

condiţie calitativă.
În funcţie de natura efectelor produse de întreruperea alimentării cu energie electrică, receptoarele
se încadrează în următoarele categorii:
Categoria zero, la care întreruperea în alimentarea cu energie electrică poate duce la
explozii, incendii, distrugeri grave de utilaje sau pierderi de vieţi omeneşti. Încadrarea
receptoarelor în această categorie se admite în cazul în care nu se dispune de alte forme de
energie, în cazul în care acestea nu sunt justificate tehnic sau sunt prohibitive economic în
comparaţie cu acţionarea electrică, precum şi în situaţiile în care măsurile de prevenire de
natură tehnologică nu sunt eficiente.
Se încadrează în categorie zero instalaţii şi echipamente ca: iluminatul de siguranţă, instalaţiile de
ventilaţie şi evacuarea a gazelor nocive sau a amestecurilor explozive, pompele de răcire ale furnalelor şi
cuptoarelor de oţelării, calculatoarele de proces ş.a.
Categoria I, la care întreruperea alimentării duce la dereglarea proceselor tehnologice în
flux continuu, necesitând perioade lungi pentru reluarea activităţii la parametrii cantitativi şi
calitativi existenţi în momentul întreruperii, la rebuturi importante de materii prime, materiale
auxiliare, scule, semifabricate ş.a., la pierderi materiale importante prin nerealizarea
producţiei planificate şi imposibilitatea recuperării acesteia, la repercursiuni asupra altor
unităţi importante sau la dezorganizarea vieţii sociale în centrele urbane.
Receptoarele de categoria I sunt incluse în instalaţii tehnologice organizate pentru producţia în serie
mare, în flux continuu, în instalaţii de ventilaţie, de cazane, de transport al clincherului etc.
Categoria a II-a, la care întreruperea alimentării determină nerealizări de producţie, practic
numai pe durata întreruperii, care pot fi, de regulă, recuperate. În această categorie se
încadrează majoritatea receptoarelor din secţiile, prelucrătoare.
Categoria a III-a, cuprinde receptoarele care nu se încadrează în categoriile precedente (ex.
magazii, depozite).
La stabilirea categoriei receptoarelor se ţine seama de:
o cerinţele de continuitate în alimentarea receptoarelor;
o cerinţele speciale în ceea ce priveşte calitatea tensiunii şi a frecvenţei;
o indicatorii valorici ai daunelor provocate de întreruperile în alimentarea cu energie electrică.
Clasificarea receptoarelor pe categorii, cu stabilirea duratei de realimentare, adică a duratei
întreruperilor admisibile în alimentare, se efectuează de către proiectantul general, după consultarea
furnizorilor de echipamente, a beneficiarului investiţiei şi a proiectantului de specialitate.
Durata de realimentare se situează deasupra unei valori minime de 3 secunde (la receptoarele de
categoria O sau I), corespunzând duratei de acţionare a automaticii de sistem, putând atinge chiar câteva
ore (la receptoare din categoriile II şi III), fără a depăşi însă 24 ore.
Condiţiile referitoare la putere şi continuitate se corelează conform datelor din tabelul 1.2. Astfel,
clasa consumatorului şi categoriile receptoarelor din compunerea sa determină în primul rând durata de
realimentare şi consumul asigurat, ceea ce conduce la stabilirea celorlalte caracteristici ale nivelurilor de
siguranţă, ca modalităţile de rezervare în căi şi surse şi gradul de satisfacere minim.

În caz de întrerupere dublă la consumatorii cu două căi de alimentare, realimentarea se asigură
numai după timpul necesar reparării unei căi. La fel, în cazul unor defecţiuni provocate de fenomene
imprevizibile, durata de realimentare este determinată de posibilităţile de reparare a instalaţiilor avariate [45].
Cunoaşterea structurii unui consumator pe categorii de receptoare are o importanţă deosebită pentru
proiectantul de instalaţii electrice, aceasta influenţând unele din etapele de bază ale proiectării cum sunt:
stabilirea schemei de racordare şi distribuţie în înaltă tensiune, organizarea posturilor de transformare,
alegerea schemei de distribuţie în joasă tensiune etc.
2.4. SARCINI ELECTRICE DE CALCUL
În cadrul instalaţiilor electrice, sarcina electrică reprezintă o mărime care caracterizează consumul
de energie electrică. Mărimile utilizate frecvent în acest scop sunt puterea activă P, reactivă Q, aparentă S şi
curentul I.
În proiectarea instalaţiilor electrice la consumatori este necesar să se cunoască în primul rând
puterea activă absorbită de către:
o receptoare, pentru dimensionarea circuitelor de receptor;
o utilaje, pentru dimensionarea circuitelor de utilaj;
o grupuri de receptoare şi utilaje, pentru dimensionarea tablourilor de distribuţie şi a coloanelor
de alimentare a acestora;
o secţii ale întreprinderii şi apoi de întreaga întreprindere, pentru dimensionarea posturilor de
transformare, a liniilor de medie şi înaltă tensiune şi a staţiilor de distribuţie sau
transformare.
Caracteristicile tehnice nominale ale receptoarelor sunt următoarele:
 puterea activă Pn, sau aparentă Sn;
 tensiunea Un;
 conexiunea fazelor;
 curentul In;

randamentul n;
 factorul de putere cos n;
 relaţia dintre curentul de pornire Ip (conectare) şi curentul nominal In, sub forma raportului
Ip/In.
În cazul receptoarelor realizate pentru un regim de funcţionare intermitent (motoare electrice), se
specifică şi durata relativă de acţionare nominală DAn.
Puterea instalată Pi a unui receptor reprezintă puterea sa nominală raportată la durata de acţionare
de referinţă DA=1,
Pi  Pn DA n , (1.7)
în care DAn este o mărime relativă subunitară care poate lua una din următoarele valori DAn=0,15; 0,25; 0,4;
0,6 şi 1. Prin urmare, puterea instalată Pi a unui receptor este mai mică, cel mult egală cu puterea nominală
Pn a acestuia.
În cazul receptoarelor caracterizate prin puterea aparentă nominală Sn, puterea instalată este dată
de relaţia
Pi  S n cos  n DA n , (1.8)
Pentru un grup de n receptoare, puterea instalată totală se determină ca sumă a puterilor instalate a
receptoarelor componente
n
Pi  P , ij (1.9)
j1
în care puterile instalate individuale Pij rezultă din relaţiile (1.7) sau (1.8).
Puterea activă absorbită, care se ia în considerare în calcul pentru grupuri cuprinzând cel puţin patru
receptoare se numeşte putere cerută sau de calcul. Puterea cerută Pc reprezintă o putere activă
convenţională, de valoare constantă, care produce în elementele instalaţiei electrice (conducte şi
echipamente) acelaşi efect termic ca şi puterea variabilă reală, într-un interval de timp determinat (ex. 30
min.), în perioada de încărcare maximă.
Determinarea prin calcul a puterilor cerute se face prin diferite metode, utilizate în funcţie de stadiul
proiectării şi nivelul la care se efectuează calculele. Deoarece calculele trebuie efectuate la toate nivelele
instalaţiei electrice la consumator, începând de la cele inferioare (receptoare) şi până la cele superioare
(racordul de înaltă tensiune), atât pentru tensiunile joase, sub 1000 V, cât şi pentru cele mai mari de 1000 V,
sunt preferabile acele metode care se aplică acoperitor în toate situaţiile.

În continuare, se indică principalele metode de determinare a puterilor cerute în faza de
proiectare şi anume:
metoda coeficienţilor de cerere, aplicabilă la orice nivel şi în special pentru grupuri mari de
receptoare, reprezentând o secţie sau o întreprindere;
metoda formulei binome, care dă rezultate acoperitoare pentru un grup restrâns de
receptoare de forţă având puteri mult diferite între ele, fiind recomandată pentru calculul
puterilor cerute în special la nivelul tablourilor de distribuţie;
metoda analizei directe, aplicabilă pentru un număr mic de receptoare, la nivelul unor
tablouri de distribuţie cu plecări puţine, inclusiv a tablourilor de utilaj, când se cunosc
diagramele de funcţionare şi încărcare ale tuturor receptoarelor;
metodele bazate pe consumuri specifice cu raportare la unitatea de produs sau la
unitatea de suprafaţă productivă, utilizabile, datorită preciziei reduse, numai în faza notei de
fundamentare ;
metodele bazate pe puterea medie şi indicatori ai curbelor de sarcină, recomandate
pentru determinarea puterii cerute la nivelele superioare, de la barele de joasă tensiune ale
posturilor de transformare, la liniile de racord în înaltă tensiune.
La instalaţii existente, puterea cerută se determină pe baza curbelor de sarcină.
2.4.1. METODA COEFICIENŢILOR DE CERERE

Puterea activă cerută se determină prin înmulţirea puterii instalate cu un coeficient subunitar kc,
denumit coeficient de cerere
Pc  k c Pi , (1.10)
iar puterea reactivă cerută QC - cu ajutorul factorului de putere cerut cos c
1
Q c  Pc  1  Pc tg c , (1.11)
cos 2  c
Coeficientul de cerere kc ţine cont de randamentul  al receptoarelor, de gradul de încărcare al acestora -
prin coeficientul de încărcare ki, de simultaneitatea funcţionării lor - prin coeficientul de simultaneitate ks şi de
randamentul r al porţiunii de reţea dintre receptoare şi nivelul la care se calculează puterea cerută. Ca
urmare, coeficientul de cerere este exprimat prin relaţia
k k
kc  i s , (1.12)
 r
Randamentul  al receptoarelor se ia în considerare numai la acele receptoare pentru care puterea
instalată Pi sau cea nominală Pn, semnifică puteri utile, cum este cazul motoarelor electrice, la care puterea
nominală reprezintă puterea mecanică la arbore.
Factorul de putere cerut cos c exprimă consumul de putere reactivă al receptoarelor care absorb
puterea activă Pc, în condiţiile reflectate global prin coeficientul de cerere.
Coeficienţii de cerere şi factorii de putere ceruţi sunt determinaţi experimental pe baze statistice,
pentru diferite receptoare. Toate receptoarele cărora le corespund aceleaşi valori pentru perechea de mărimi
(kc, cos c), se încadrează într-o singură grupare, numită categorie de receptoare. Datorită diversităţii mari a
receptoarelor şi a condiţiilor de lucru, există un mare număr de categorii de receptoare. Acestea sunt
indicate în tabelul 1.3, împreună cu valorile corespunzătoare ale coeficientului de cerere şi ale factorului de
putere cerut.
Pentru explicitarea modului de aplicare a metodei coeficienţilor de cerere, se consideră un
consumator de calcul, adică un ansamblu de n receptoare, încadrate în m categorii; consumatorul de calcul
poate fi reprezentat de totalitatea receptoarelor, care aparţin unui tablou de distribuţie, unei secţii sau unei
întreprinderi. O categorie k cuprinde nk receptoare, astfel încât puterea instalată a acestora Pik este conform
relaţiei (1.9)
nk
Pik  P , ij (1.13)
j 1
iar puterea instalată totală este
m n
Pi  P  P ,
ik ij (1.14)
k 1 j1
Puterea cerută de receptoarele care fac parte dintr-o aceeaşi categorie k, este dată de relaţia
Pck  k ck
/
Pik , (1.15)
/
In care k ck este coeficientul de cerere corectat al categoriei respective de receptoare.

Tabelul 1.3
Coeficientul de cerere kc şi factorul de putere cos c pentru diferite categorii de receptoare
Categoria receptoarelor kc cos c tg c

a) Receptoare electromecanice .
Aeroterme 0,7 0,8 0,75
Compresoare 0,8 0,8 0,75
- acţionate cu motor asincron 0,75 0,8 0,75
- acţionate cu motor sincron 0,75 1,0 0,00
Grupuri motor-generator 0,65 0,8 0,75
Macarale
- cu DA=25% 0,1 0,5; 0,65 1,73; 1,17
- cu DA=40% 0,15-0,2 0,5; 0,65 1,73; 1,17
Maşini unelte de prelucrat prin aşchiere
- cu regim normal de funcţionare (strunguri,
raboteze, maşini de frezat, mortezat, găurit,
polizoare etc.) 0,12-0,14 0,5 1,73
- cu regim greu de lucru (strunguri de
degroşat, automate, revolver, de alezaj, maşini
unelte mari; prese de ştanţat şi cu excentric etc.) 0,2-0,25 0,6-0,65 1,33-1,17
- cu regim foarte greu de lucru (acţionare
ciocane, maşini de forjat, de trefilat)
- acţionarea tobelor de decapare, a tamburelor
de curăţire etc. 0,3-0,4 0,65 1,17
Pompe
- cu diafragmă, de filtrare, de ulei, verticale 0,7 0,8 0,75
- de alimentare 1 0,9 0,48
- de apă 0,7-0,8 0,8-0,85 0,75-0,62
- de vid 0,7 0,78 0,8
Unelte electrice portabile 0,1 0,45 1,99
Ventilatoare 0,65-0,75 0,8 0,75
b) Receptoare electrotermice
Agregate motor generator de sudare
0,3-0,35 0,5-0,6 1,73-1,33
- pentru un singur post
0,6-0,7 0,6-0,7 1,33-1,02
- pentru mai multe posturi
0,4-0,6 0,7-0,6 1,00-1,33
Convertizoare de frecvenţă
Cuptoare de inducţie de frecvenţă joasă
- fără compensarea energiei reactive
0,75-0,8 0,35 2,67
- cu compensarea energiei reactive
0,72 0,95 0,32
Cuptoare cu rezistoare
- cu încărcare continuă
0,8-0,85 0,95-1,0 0,33-0,00
- cu încărcare periodică
0,6 0,95-1,0 0,33-0,00
c) Receptoare electrochimice
Redresoare
- pentru instalaţii de acoperiri metalice
0,5 0,7 1,00
- pentru încărcat acumulatoare de electrocare
d) Receptoare de iluminat şi prize 0,6 0,7 1,00
Depozite
Hale industriale 0,7 - fluorescent compensat
- cu ateliere şi încăperi separate 0,90 0,48
- cu mai multe deschideri,fără separaţii 0,85
0,95 -flourescent necompensat
0,55 1,51
Iluminat de siguranţă 1,0
Iluminat exterior 0,9 - incandescent
Magazii,posturi de transformare 0,6 1,00 0,00
Corecţia ţine seama de numărul total de receptoare

m
n n
k 1
k, (1.16)
şi se realizează prin intermediul coeficientului ka de influenţă a numărului de receptoare, conform relaţiei

1  k ck
/
k ck  k ck  , (1.17)
ka

/
Fig. 1.2. Nomogramă pentru determinarea coeficienţilor de influenţă kc şi de cerere corectat k c
în care kck este coeficientul de cerere pentru categoria de receptoare considerată, determinat din tabelul 1.3.
Nomograma din figura 1.2 indică, în partea dreaptă, dependenţa coeficientului de influenţă ka de
numărul de receptoare n ale consumatorului de calcul; în partea stângă a nomogramei rezultă coeficientul de
/
cerere corectat k c, pe baza coeficienţilor kc şi ka determinaţi.
De remarcat că, determinarea coeficientului ka de influenţă a numărului de receptoare este corect să
se facă în raport cu numărul total n de receptoare al consumatorului de calcul considerat, fiind acelaşi pentru
toate categoriile de receptoare din compunerea acestuia. Acest lucru este firesc având în vedere că
ansamblul receptoarelor, indiferent de categoriile cărora le aparţin, determină în mod statistic consumul de
energie electrică, datorită nesimultaneităţilor în funcţionare şi în gradele de încărcare.
Pe această bază, dintre doi consumatori de calcul cu aceleaşi puteri instalate totale şi cu repartiţii
identice ale puterilor instalate pe categorii de receptoare, cel care cuprinde un număr mai mare de
receptoare (cu puteri instalate mai mici) va absorbi o putere mai mică.
Orice modificare ale numărului de receptoare a consumatorului de calcul atrage după sine
necesitatea actualizării valorii coeficientului de influenţă ka şi a determinării coeficienţilor de cerere corectaţi
/
k ck cu relaţia (1.17).
În cazul în care receptoarele au puteri mult diferite, se recomandă ca determinarea coeficientului de
influenţă să se facă în raport cu numărul de receptoare.
n /  2  n 0,5 , (1.18)
în care s-a notat cu n0,5 - numărul receptoarelor celor mai mari, a căror putere instalată însumată este egală
cu jumătate din puterea tuturor receptoarelor.
Cazurile limită ale corecţiei sunt următoarele:
a. n  4, când ka=1 şi prin urmare k c = 1, adică pentru un număr de receptoare mai mic decât patru,
/
puterea cerută este egală cu suma puterilor instalate ale receptoarelor. Un astfel de consumator de calcul se
poate întâlni la nivelul tablourilor de utilaj sau al celor de distribuţie care alimentează cel mult trei receptoare.
b. n  50, ka  10 şi conform relaţiei (1.11) se obţine k c/  k c , ceea ce înseamnă că pentru un
consumator de calcul cu un număr foarte mare de receptoare, corecţia coeficientului de cerere este nulă,
astfel încât relaţia (1.9) devine:
Pck  k ck Pik , (1.19)
Astfel de situaţii se întâlnesc la nivelul tablourilor generale din posturile de transformare sau al
tablourilor de distribuţie care alimentează un număr relativ mare de receptoare.
Având determinate puterile cerute de receptoarele din fiecare categorie, puterea cerută totală la
nivelul consumatorului de calcul este
m
Pc  P
k 1
ck , (1.20)
Dacă într-o secţie alimentarea receptoarelor şi utilajelor s-a organizat pe câteva (q) tablouri de
distribuţie şi s-au calculat conform celor de mai sus puterile cerute la nivelurile secţiei Pcs şi a tablourilor Pct
este evident că
q
Pcs P
t 1
ct ,

având în vedere că puterile cerute ale acestor consumatori de calcul au fost calculate pentru coeficienţi de
influenţă ka diferiţi. Asemenea inegalităţi au loc între orice trepte consecutive pe care se organizează un
consumator dat.
Calculul puterilor reactive cerute se face, de asemenea, pentru fiecare categorie în parte
Q ck  Pck  tg ck , (1.21)
puterea reactivă totală rezultând
m
Qc  Q
k 1
ck , (1.22)
Puterea aparentă totală absorbită de consumatorul de calcul este

S c  Pc2  Q c2 , (1.23)
Dacă rezultatul obţinut se încadrează între valorile
400 kVA  Sc  1 600 kVA, (1.24)
la componentele activă şi reactivă se aplică reduceri prin intermediul coeficienţilor de reducere kra, pentru
puterea activă şi krr - pentru puterea reactivă, conform relaţiilor
Pc/  KraPc ; (1.25)
Q c/  k rr Q c ,
în care kra = 0,9, iar krr = 0,95. Reducerea nu se aplică dacă Sc  400 kVA.
În cazul în care consumatorul de calcul este o secţie sau întreaga întreprindere, puterea aparentă de
calcul S c/ serveşte ca bază pentru alegerea transformatorului de alimentare
S nT  S c/  Pc/2  Q c/2 , (1.26)

în care SnT reprezintă puterea aparentă nominală a transformatorului.
Dacă sarcina nu poate fi preluată de un singur transformator (S c  1 600 kVA), se grupează
/
receptoarele pe două sau mai multe transformatoare de puteri corespunzătoare, urmând ca la puterile cerute
ale fiecărui grup de receptoare să se aplice coeficienţii de reducere menţionaţi. Este indicat ca gruparea
receptoarelor să se facă după criterii de amplasament şi tehnologice.
Pentru determinarea puterilor cerute Pct şi Qct din reţeaua de medie tensiune, la totalul obţinut după
aplicarea reducerilor se adaugă pierderile active Pr, respectiv reactive Qr din transformatoare, conform
relaţiilor
Pct  Pc/  Pr ; (1.27)
Q ct  Q c/  Q r  Q bc / , (1.28)
în care Qbc reprezintă puterea surselor instalate pentru compensarea puterii reactive (v. subcap. 6.4).
În lipsa unor date de catalog, pierderile de putere din transformatoare se pot calcula cu relaţiile
2
Pr  Sr ;
100
10
Q r  Sr , (1.29)
100
în care cu Sr s-a notat suma puterilor nominale ale transformatoarelor.
În cazul consumatorilor de calcul alimentaţi prin nr transformatoare, se recomandă ca valorilor
determinate cu relaţiile (1.27) şi (1.28), să li se aplice coeficienţii de simultaneitate ksa - pentru puterea activă
şi ksr - pentru puterea reactivă, rezultând puterile cerute pe partea de medie tensiune
Pct/  k sa Pct ;
Q ct/  k sr Q ct , (1.30)
Coeficienţii de simultaneitate sunt daţi în tabelul 1.4, în funcţie de numărul de transformatoare.
Valorile mai mari ale coeficienţilor se aplică în industriile (metalurgică, chimică) cu receptoare funcţionând în
mare parte în sarcină continuă.
Coeficientul mediu de cerere al consumatorului este
P/
k c  ct , (1.31)
Pi
Puterea aparentă cerută totală
S ct/  Pct/2  Q ct/2 , (1.32)
permite determinarea factorului de putere mediu

Pct/
cos   , (1.33)
S ct/
/
care în situaţia că puterea reactivă totală Q ct a fost calculată fără a se ţine cont de reducerea datorată puterii
reactive a surselor de compensare, se numeşte factor de putere natural.
Tabelul 1.4
Coeficienţii de simultaneitate pentru consumatori alimentaţi prin mai multe transformatoare
Coeficientul de simultaneitate Numărul transformatoarelor, nT

nT = 2; 3 nT  3
pentru puterea activă, ksa 0,8...0,9 0,7...0,85
pentru puterea reactivă, ksr 0,9...0,95 0,85...0,9
2.4.2. METODA FORMULEI BINOME

Se utilizează pentru consumatori de calcul la nivelul unor tablouri de distribuţie, conducând la
rezultate acoperitoare în ceea ce priveşte puterea cerută.
Conform acestei metode, receptoarele se consideră repartizate pe grupe de receptoare, puterea
cerută determinându-se la nivelul grupelor, pe baza puterii instalate Pik a tuturoro receptoarelor din grupa k şi
a puterii instalate Pix a primelor x receptoare din aceeaşi grupă, luate în ordinea descrescătoare a puterilor
lor instalate.
Puterea activă cerută de cele nk receptoare din grupa k este
Pck   aPix  k  b k Pik , (1.34)
în care a şi b sunt coeficienţii formulei binome, iar x numărul de receptoare pentru care se calculează Pix;
aceste date sunt specifice metodei de calcul după formula binomă, fiind indicate
în tabelul 1.5.
Puterea cerută de cele m grupe de receptoare ale consumatorului de calcul este
m
Pc   aPix  M  b
k 1
k Pik , (1.35)
în care (aPix)M este termenul cu valoarea cea mai mare dintre termenii (aPix)k;
m
b
k 1
x Pik - suma tuturor termenilor de forma bkPik, corespunzători celor m grupe de receptoare.
Puterea reactivă absorbită la nivelul consumatorului de calcul este

m
Qc  P
k 1
ck tg k , (1.36)

Tabelul 1.5
Coeficienţii formulei binome
Grupul de receptoare Nr. Coeficienţii cos  tg 
x a b
1.Motoare electrice pentru comanda individuală a
maşinilor-unelte de prelucrare a metalelor:
- în secţii de prelucrare la cald, în serii mari şi pe bandă
....................................... 5 0,5 0,26 0,65 1,17
- în secţii de prelucrare la rece, în serii mari şi pe bandă 5 0,5 0,14 0,5 1,73
- idem, în serii mici şi individuale . . . . . . . . . . . . . . . . 5 0,4 0,14 0,5 1,73
2.Motoare electrice pentru ventilatoare (condiţionare),
pompe, compresoare, grupuri compresoare . . . . . . . . . . 5 0,25 0,65 0,8 0,75
(pentru puteri peste 100 kW se va lua puterea cerută
reală la cos  real pentru fiecare motor în parte)
3.Motoare electrice ale mecanismelor de transport
continuu şi de prelucrare a nisipurilor şi pământurilor din
turnătorii:
- fără interblocări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 0,4 0,4 0,75 0,88
- cu interblocări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 0,2 0,6 0,75 0,88
4.Poduri rulante cu macarale:
- în cazangerii, secţii de reparaţii şi de montaj, în
ateliere mecanice şi altele asemănătoare 3 0,2 0,06 0,5 1,73
- în turnătorii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 0,3 0,09 0,5 1,73
- în oţelării Siemens-Martin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 0,3 0,11 0,5 1,73
- la laminoare, maşini de treierat şi recoltat 3 0,3 0,18 0,5 1,73
5.Ateliere termice:
- cuptoare electrice cu rezistenţă cu încărcare automată
(continuă). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2 0,3 0,7 0,95 0,33
- idem, cu încărcare neautomată (periodică) 1 0,5 0,5 0,95 0,33
- receptoare termice mici, în instalaţii de tip laborator
(uscătoare, încălzitoare etc.). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0 0 0,7 1 0
6.Maşini de sudare:
- prin puncte şi prin cusătură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0 0 0,35 0,6 1,33
- cap la cap . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0 0 0,35 0,7 1,02
7.Transformatoare de sudare:
- pentru sudare automată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0 0 0,5 0,5 1,73
- pentru sudare manuală cu arc cu un singur punct de
lucru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0 0 0,35 0,4 2,30
- idem, cu mai multe puncte de lucru . . . . . . . . . . . . . . 0 0 0,7-0,9 0,5 1,73
8.Grupuri convertizoare de sudare (motor-generator):
- cu un singur punct de lucru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0 0 0,35 0,5 1,73
- cu mai multe puncte de lucru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0 0 0,6-0,9 0,75 0,88
9.Acţionări electrice în industria chimică cu flux
tehnologic neîntrerupt (compresor, pompe, ventilatoare,
amestecătoare şi centrifuge) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 0,5 0,5 0,86 0,61
Observaţii: 1.Pentru podurile rulante se pot aplica metode mai exacte de determinare a puterii
cerute dacă se dispune de curbele de încărcare ale fiecărui motor electric;
2.Puterea Pn a grupurilor de receptoare pentru sudare se determină înmulţindu-se puterea nominală
Sn în kVA, cu factorul de putere nominal, pentru care se pot adopta valorile:
- transformatoare de sudare ...................................................... 0,5;
- maşini de sudare prin puncte .................................................. 0,7;
- maşini de sudare cap la cap .................................................... 0,8.
în care tg k reprezintă tangenta corespunzătoare factorului de putere introdus de receptoarele din grupa k,
mărime de asemenea indicată în tabelul 1.5.
Puterea aparentă cerută şi valoarea medie a factorului de putere se calculează cu relaţiile (1.23)
respectiv (1.33).

2.4.3. METODA ANALIZEI DIRECTE
Această metoda este recomandată pentru calculul puterii cerute de consumatori de calcul cu un
număr redus de receptoare, ale căror diagrame de sarcină sunt cunoscute. Astfel de consumatori sunt:
 tablourile de utilaj;
 tablourile de distribuţie cu plecări puţine;
 tablourile generale cu un număr redus de plecări la subconsumatori mici sau neindustriali, cu
puteri mici, când se cunosc caracteristicile de funcţionare ale acestora şi când puterea
instalată pentru iluminat reprezintă mai mult de 60...75% din întreaga putere instalată.
Metoda constă în determinarea directă a coeficientului de cerere, conform relaţiei (1.12), deoarece în
astfel de situaţii, valorile factorilor care intervin pot fi calculate sau apreciate cu o bună aproximaţie.
Coeficientul de încărcare ki este dat de relaţia
P
ki  r , (1.37)
Ps
în care Pr este puterea reală cu care sunt încărcate receptoarele, iar Ps - puterea în funcţie simultană; în
mod obişnuit k= = 0,9 ... 0,95.
Coeficientul de simultaneitate este
P
ks  s , (1.38)
Pi
în care Ps are semnificaţia de mai sus, iar Pi este puterea instalată. Pentru consumatori de calcul cuprinzând
numai receptoare de iluminat, valorile coeficienţilor de simultaneitate sunt date în tabelul 1.6; pentru
receptoare de forţă, aceşti coeficienţi se determină pe baza diagramelor de sarcină, din care rezultă Ps, şi a
puterii instalate Pi, conform relaţiei (1.38).
Tabelul 1.6
Coeficientul de simultaneitate ks pentru consumatori cuprinzând numai receptoare de iluminat
Destinaţia construcţiei sau instalaţiei ks
Construcţii industriale şi administrative 0,8
Complexe comerciale 1,0
Construcţii de locuinţe:
2  4 apartamente 1,0
5  9 apartamente 0,78
10 14 apartamente 0,63
15 19 apartamente 0,53
peste 20 apartamente 0,49
Depozite 0,5
Iluminat exterior şi iluminat de siguranţă 1,0
Spitale 0,65
Randamentul mediu al receptoarelor  se determină ca medie ponderată a randamentelor nominale

nj ale receptoarelor, în raport cu puterile instalate. Dacă puterile instalate Pij sunt puteri electrice (absorbite),
relaţia de calcul este
n

j1
nj Pij
 n
, (1.39)
P j1
ij
iar dacă acesta se referă la puteri utile (mecanice - cazul motoarelor electrice), se utilizează relaţia
n
P ij
j1
 n
, (1.40)
Pij

j1 nj
în care n este numărul de receptoare.

Randamentul reţelei r se calculează ţinând seama de pierderile de putere; în mod obişnuit r = 0,98 ... 1.

Având determinaţi toţi factorii, se calculează coeficientul de cerere cu relaţia (1.12). Puterea activă
cerută se obţine, în acest caz, din puterea instalată cu ajutorul coeficientului de cerere.
Pc  k c Pi , (1.41)
Pentru calculul puterii reactive cerute, este necesară determinarea factorului de putere mediu cos m
al receptoarelor, din condiţia de egalitate a puterii aparente de cele n receptoare cu puterea aparentă a unui
receptor echivalent. Aceasta conduce la relaţia
n
P ij
j1
cos  m  n
, (1.42)
Pij
 cos 
j1 nj
dacă Pij reprezintă putere electrică absorbită sau

n Pij

j1 nj
cos  m  n
, (1.43)
Pij

j1 nj cos  nj
dacă Pij reprezintă putere utilă.
Puterea reactivă cerută este
1
Q c  Pc  1, (1.44)
cos  m 2
iar puterea aparentă

Pc
Sc  . (1.45)
cos  m
2.4.4. METODA DURATEI DE UTILIZARE A PUTERII MAXIME

Se foloseşte pentru determinarea puterii cerute la nivel de întreprindere sau platformă industrială,
atunci când se cunoaşte consumul specific de energie electrică W0 pe unitatea de producţie. Din această
cauză, metoda se mai numeşte şi a consumurilor specifice.
Dacă se notează cu A producţia anuală a întreprinderii, în unităţi de măsură corespunzătoare (tone,
metri pătraţi, bucăţi etc.), consumul anual de energie pentru acest consumator de calcul este
Ea = W0  A, (1.46)
În lipsa unor date certe, referitoare la consumul specific de energie electrică pentru produse şi
activităţi industriale, se recomandă consultarea lucrări.
Puterea cerută Pc se determină cu relaţia
E
Pc  a , (1.47)
t pM
în care tpM reprezintă durata (timpul) de utilizare a puterii maxime cerute, având valori dependente de
specificul consumatorului, conform tebelului 1.7.
Fiind o metodă specifică notei de fundamentare tehnico-economică, nu se prevede calculul puterilor
reactive şi aparente cerute.

Tabelul 1.7.
Durata de utilizare tpM a puterii active maxime
tpM[h]
Felul consumatorului lucrul în două lucrul în trei
schimburi schimburi
Combinate de carne - 3 500  3 800
Combinate mari de carne, fabrici de conservat
carnea, întreprinderi de prepararea cărnii - 5 600  5 800
Combinate mari de păsări - 3 000  3 100
Construcţii de maşini 2 500 4 000  4 400
Fabrici de cleiuri - 6 200  6 300
Fabrici de gelatină - 5 300  5 500
Fabrici de încălţăminte 3 000  3 500 5 000
Fabrici de preparare a păsărilor - 6 400  6 500
Industrie alimentară 2 500
4 000  5 000
Industria chimică -
Industria electrotehnică 5 800  6 500
-
Industria hârtiei şi celulozei 5 000
-
Industria minieră 5 500
-
Industria textilă 4 000 5 000  5 500
Întreprinderi frigorifice - 4 500
Întreprinderi de lapte dietetic - 4 000
Întreprinderi mari de produse lactate - 4 800  5 000
Metalurgie - 7 200  7 500
Poligrafie 3 000 6 500
Prelucrarea lemnului 2 200  2 500 -
Reparaţia automobilelor şi vagoanelor 3 400 4 600
Uzine de reparaţii 2 500 -
- 4 500
Observaţii: 1. Pentru întreprinderi lucrând într-un singur schimb se consideră tpM = 2 500  3 000
2. Pentru iluminatul interior tpM = 1 500  2 500, iar pentru cel exterior tpM = 2 500  3 000
2.5. CURBE DE SARCINĂ
2.5.1. DEFINIŢIE, CLASIFICĂRI
Datorită imposibilităţii de a stoca energie electrică, satisfacerea necesarului de energie la

consumatori impune cunoaşterea nu numai a puterilor cerute, ci şi a modului de variaţie a consumului, sub
forma curbelor de sarcină.
Curbele de sarcină prezintă variaţia în timp a sarcinilor electrice, pe o perioadă determinată.
La consumatori, ca şi la celelalte părţi componente ale sistemului energetic (centrale, reţele), se
deosebesc diferite curbe de sarcină, după felul sarcinii, durata tc a ciclului la care se referă şi provenienţă.
După felul sarcinii, se evidenţiază curbe de sarcini active şi curbe de sarcini reactive, acestea fiind
practic cel mai des întrebuinţate. Se trasează curbe de sarcină şi pentru puterea aparentă, ca şi pentru
curent.
După durata tc a ciclului, pentru care redau variaţiile sarcinii, curbele de sarcină pot fi:
 zilnice, la care durata ciclului este de 24 h şi dintre care două sunt mai importante, cea
caracteristică pentru vară (în intervalul 18 ... 25 iunie) şi cea pentru iarnă (18 ... 25
decembrie);
 anuale, la care durata ciclului este de 8 760 h (12 luni sau 365 zile).
După provenienţă se deosebesc următoarele curbe de sarcină:
 experimentale, obţinute prin citirea aparatelor indicatoare la intervale egale de timp (din 10
în 10 minute sau din 30 în 30 minute) sau trasate de către aparatele înregistratoare;
 tip, care sunt obţinute prin generalizarea curbelor experimentale, specifice unor ramuri sau
subramuri industriale. Aceste curbe prezintă o importanţă deosebită pentru proiectare.
Sarcinile electrice pot fi prezentate pe curbele de sarcină fie în valori absolute, fie în valori raportate
la valoarea maximă.
În figura 1.3 se prezintă curbele zilnice (iarna) de sarcină activă şi reactivă, în valori raportate, pentru
un consumator din ramura construcţiilor de maşini, la care lucrul este organizat în două schimburi. Numărul

de schimburi influenţează într-o măsură hotărâtoare alura curbei de sarcină zilnică. Aceasta se poate
observa din figura 1.4, în care sunt prezentate curbele de sarcină activă zilnică, în valori raportate, în trei
situaţii - după numărul de schimburi (unul, două sau trei) în care este organizat lucrul.
Fig. 1.3. Curbele zilnice de sarcină activă şi reactivă (iarna) pentru o întreprindere constructoare de
maşini lucrând în două schimburi
a b c
Fig. 1.4. Curbele zilnice de sarcină activă iarna (linie continuă) şi vara (linie întreruptă) pentru un
consumator la care lucrul este organizat:
a - într-un schimb; b - în două schimburi; c - în trei schimburi.
Fig. 1.5. Curba de sarcină activă anuală a unei întreprinderi
La curba de sarcină anuală, reprezentată în figura 1.5 pentru puterea activă, sarcina
corespunzătoare unei luni se obţine prin efectuarea mediei aritmetice a sarcinilor maxime zilnice pe interval
de o lună.

2.5.2. INDICATORII CURBELOR DE SARCINĂ
Consumul de energie electrică conform curbelor de sarcină poate fi caracterizat printr-o serie de
mărimi - puteri, durate, coeficienţi adimensionali - numite indicatori ai curbelor de sarcină. Definirea acestor
indicatori se face, în cele ce urmează, în legătură cu o curbă de sarcină oarecare, prezentată în figura 1.6, în
care notaţiile s-au făcut numai pentru puteri active; indicatorii referitori la puterile reactive se vor defini în
mod similar. Se consideră că această curbă de sarcină se referă la un consumator având puterea instalată
Pi.
Pe parcursul ciclului, având durata tc, se înregistrează un consum maxim PM cu o durată mai mare
de 15 minute; dacă tc = 24 h şi curba este trasată pentru anotimpul rece (iarna), deci este vorba de curba de
sarcină zilnică - iarna, atunci PM reprezintă consumul maxim posibil, adică tocmai puterea cerută
PMi = Pc (1.48)
Prin planimetrarea curbelor de sarcină se obţine consumul de energie activă
tc
Ea   Pdt   P t
0 j
j j, (1.49)
respectiv reactivă
tc
Er   Qdt   Q t
0 j
j j, (1.50)
în care j este indicele de însumare pentru energiile corespunzătoare diferitelor segmente orizontale din curba
de sarcină, având ordonatele Pj, respectiv Qj şi lungimile (duratele) - tj. Aceste calcule se fac, în general,
numai pentru curba de sarcină anuală.
a. Puterea medie este indicatorul cu semnificaţia unei puteri constante în timp, care ar determina un
consum de energie echivalent cu cel real. Puterea activă medie este
E
Pmed  a , (1.51)
tc
iar cea reactivă medie
E
Q med  a . (1.52)
tc
Între valorile caracteristice ale puterii active - instalată, maximă şi medie - există relaţiile de
inegalitate
Pmed < PM < Pi (1.53)
b. Duratele de utilizare indică în cât timp s-ar produce întreg consumul de energie, dacă s-ar
funcţiona constant la una din puterile caracteristice. Acestea sunt:
 duratele de utilizare ale puterilor maxime absorbite, corespunzătoare unui consum constant,
la puterile maxime, având expresiile
E
t pM  a , (1.54)
PM
pentru puterea activă şi
E
t QM  r , (1.55)
QM
pentru puterea reactivă. Valori caracteristice pentru durata de utilizare a puterii active maxime, în decurs de
un an, sunt indicate în tabelul 1.7.
 duratele de utilizare a puterilor instalate, corespunzătoare consumului constant la o putere
egală cu cea instalată. Pentru puterea activă instalată se obţine durata de utilizare cu relaţia
E
t pi  a , (1.56)
Pi
valori orientative pentru această mărime fiind prezentate în tabelul 1.8, iar pentru puterea reactivă instalată
E
t Qi  r , (1.57)
Qi
Din definiţiile de mai sus, rezultă că pentru energia activă se poate scrie relaţia de echivalenţă
Ea = Pmed  tc = PM  tPM = Pi  tpi (1.58)
şi similar - pentru cea reactivă
Er = Qmed  tc = QM  tQM = Qi  tQi (1.59)

Tabelul 1.8
Duratele tPi şi coeficienţii KPi de utilizare a puterii active instalate
Sectorul de Sectorul de
producţie sau iPi KPi producţie sau iPi KPi
activitate [h] activitate [h]
Bere 1750  2000 0,20  0,23 Industrializarea
Celuloză şi 2500  3200 0,31  0,36 cărnii 2200  3100 0,25  0,35
hârtie Industrializarea
Ceramică 1750  2600 0,20  0,30 peştelui 2200  3100 0,25  0,35
Mase plastice 2200  3100 0,25  0,35
Materiale refractare 2600  3100 0,30  0,35
Cherestea 2600  3500 0,30  0,40 Metalurgia feroasă 1750  2200 0,20  0,25
Ciment 4800  5700 0,55  0,65
Metalurgia 1750  2200 0,20  0,25
Confecţie 1750  2200 0,20  0,25 neferoasă
Prefabricate de
1750  2200 0,20  0,30
Construcţii de beton
maşini grele Prepararea
1750  2100 0,20  0,24 3300  3700 0,38  0,42
Construcţii şi cărbunelui
produse Prepararea cocsului 3200  3500 0,36  0,40
1300  1750 0,15  0,20
metalice
Poligrafie 1750  3100 0,20  0,35
Diverse Porţelan,faianţă 1750  2600 0,20  0,30
materiale de 2200  3100 0,25  0,35 Rafinarea ţiţeiului 2900  3300 0,33  0,38
construcţii Reparaţii de maşini
Extracţia 2600  3300 0,30  0,38 şi utilaje 1000  1300 0,12  0,15
cărbunelui Spirt, drojdie
Extracţia ţiţeiului 3100  4400 0,35  0,50
Extragerea şi 2700  3100 0,29  0,35 Textile
prepararea Transportul gazului 2450  4000 0,28  0,45
minereurilor metan 1600 0,18
neferoase 3300  4200 0,38  0,48 Ulei comestibil 2200  2500 0,25  0,28
Fabrică de 1200  2600 0,14  0,30
mobilă
Industria laptelui 2200  2800 0,25  0,32
c. Coeficienţii de utilizare se obţin prin raportarea puterilor medii la celelalte două valori
caracteristice puterii - maximă şi instalată, după cum urmează:
 coeficienţii de utilizare a puterii maxime sunt
P Q
K PM  med ; K QM  med ; (1.60)
PM QM
dacă tc = 24 h, coeficientul de utilizare a puterii active maxime corespunzătoare curbei de sarcină zilnică,
obţinut conform relaţiei (1.60), se mai numeşte şi coeficient de umplere sau aplatisare a curbei, fiind folosit în
calculele de determinare a puterilor transformatoarelor. Valori caracteristice pentru acest coeficient sunt
indicate în tabelul 1.9;
 coeficienţii de utilizare a puterii instalate active
P
K pi  med , (1.61)
Pi
cu valori precizate în tabelul 1.8 şi reactive
Q
K Qi  med , (1.62)
Qi
Dacă pentru un consumator de calcul, reprezentat de o secţie sau întreprindere, se cunosc puterea
instalată, durata de utilizare a acesteia (tab. 1.8) şi durata de utilizare a puterii maxime (tab. 1.7),
determinarea puterii maxime se poate face cu relaţia
t pi
PM  Pi , (1.63)
t pM

Având în vedere relaţia (1.48), această putere maximă reprezintă tocmai puterea cerută. Rezultatul
calculului după relaţia (1.63) poate fi comparat cu cel obţinut pe baza metodei duratei de utilizare a puterii
maxime, conform relaţiei (1.47).
Tabelul 1.9
Coeficientul de utilizare KPM a puterii active maxime, din curba de sarcină zilnică
*
Felul consumatorului K PM
Combinat siderurgic 0,932
Fabrică de ciment 0,809
Fabrică de mobilă 0,689
**
0,861
Fabrică de tricotaj 0,730
**
0,862
Fabrică de zahăr 0,886
Iluminatul exterior 0,290  0,400
Iluminatul interior 0,170  0,290
Întreprindere chimică 0,861
Întreprindere de colectarea şi prelucrarea laptelui 0,800
Întreprindere de industrializarea cărnii 0,623
Întreprindere industrială lucrând:
- într-un singur schimb 0,230  0,337
- în două schimburi 0,400  0,570
- în trei schimburi 0,570  0,834
**
0,962
Întreprindere metalurgică prelucrătoare 0,564
**
0,595
Întreprindere minieră 0,902
**
0,889
Turnătorie 0,558
*Conform curbelor de sarcină
**Valorile corespund după aplicarea măsurilor de reducere a puterii în orele de vârf.
Din relaţiile (1.63), (1.48) şi (1.31), se deduce coeficientul mediu de cerere al consumatorului
t pi
kc  , (1.64)
t pM
egal cu raportul dintre durata de utilizare a puterii instalate şi cea a puterii maxime.
În afara indicatorilor menţionaţi, la dimensionarea puterii transformatoarelor pe baza suprasarcinilor
admisibile, este necesar să se cunoască raportul PMv / PMi, dintre puterea activă maximă vara PMv şi cea
maximă iarna PMi. Se recomandă [15], ca determinarea acestui raport să se facă din curba de sarcină
anuală, dar se ajunge la rezultate apropiate dacă se raportează valorile maxime din curbele de sarcină
zilnică, trasate pentru cele două perioade caracteristice - vara şi iarna. În lipsa unor date concrete, pot fi
utilizate orientativ, următoarele valori pentru raportul PMv / PMi;
- 0,75 ... 0,85, pentru întreprinderi lucrând într-unul sau două schimburi;
- 0,85 ... 0,9, pentru întreprinderi lucrând în trei schimburi.
3. STRUCTURA REŢELELOR ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE
3.1. CONSIDERATII GENERALE
Aşa cum s-a arătat, energia electrică, după ce a fost produsă în centralele electrice, pentru a fi pusă
la dispoziţia consumatorilor, este necesar să fie transportată la distanţe mari, prin reţele electrice de
transport(RET), apoi distribuită, în perimetrul unor aglomerări urbane, rurale, sau zone industriale.
În funcţie de puterea tranzitată prin reţelele electrice de distribuţie (RED) şi de distanţele la care se
distribuie, aceste reţele pot fi de diferite clase de tensiuni(tab.1.1). Reţelele electrice de distribuţie de
medie tensiune(RED-MT) care au rolul de a alimenta cu energie, de regulă, posturile de transformare, iar în
cazul unor mari consumatori industriali, pot asigura şi alimentarea cu energie a unor receptori de medie
tensiune.

Pentru consumatorii care au numai receptori de energie electrică a căror tensiune nominală se înscrie
în clasa reţelelor de joasă tensiune, sau au şi asemenea receptori ( de ex.: sistemele de iluminat şi receptorii
electrocasnici),este necesar ca alimentarea acestor consumatori să se asigure prin, sau şi prin reţele electrice
de joasă tensiune(RE-JT).
În cazul RE-JT, fiecare din cele două aspecte, are o pondere însemnată deoarece, consumatorii de
joasă tensiune sunt foarte numeroşi, iar receptorii de joasă tensiune din cadrul acestora sunt de nelipsit
(sisteme de iluminat şi prizele monofazate) şi deosebit de răspândiţi.
Particularitatea principală a unei RE-JT o reprezintă legătura electrică directă cu un foarte mare
număr de consumatori, în primul rând si cu un imens număr de receptori în al doilea rând.
Ca urmare, structura de bază a unei RE-JT este cea din fig.7.1 , care cuprinde reţeaua electrică de
distribuţie de joasă tensiune(RED-JT), pentru alimentarea consumatorilor (fig.7.1.a) şi reţeaua electrică de la
consumator (fig.7.1.b),formată din reţeaua electrică de distribuţie la consumator, de joasă tensiune(REDC-
JT) şi reţeaua electrică pentru alimentarea receptorilor (REAR-JT).
RED - MT
PD
Post
TRAFO
REDA la
RACORD consumator
RED – JT REDA la
la furnizor PD consumator
PD
PD
REDA la
consumator
PD – Punct de delimitare
PD Branşament
TSi
TS1
RED – JT
REA a
la consumator
REA a receptorilor
receptorilor
TS1 TS7
REA a REA a
receptorilor receptorilor
TS –Tablou secundar
Fig 7.1.

Elementul caracteristic al unei reţele care asigură alimentarea cu energie electrică a consumatorilor îl
reprezintă racordul electric, iar în cadrul acestuia, punctul de delimitare (PD,fig.7.1.), delimitează domeniile
de competenţă în ceea ce priveşte exploatarea reţelei respectiv, ale furnizorului ,de cele ale beneficiarului
(consumator).De regulă, punctul de delimitare este constituit fizic, de contorul de tarifare a energiei
electrice, care este al furnizorului, însă beneficiarul trebuie să aibă posibilitatea de a urmări indexul.
Reţelele electrice de distribuţie de joasă tensiune ale furnizorului, trebuie să asigure energia electrică
la punctul de delimitare, iar REDA a beneficiarului la bornele receptorilor, la parametri de calitate stabiliţi
prin contract .
Dintre acestea ,continuitatea în alimentare este direct determinată de configuraţia reţelei electrice
care asigură tranzitarea energiei electrice, respectiv de posibilitatea schemelor de conexiuni de a asigura
rezerva în alimentare.
Deoarece RED-JT reprezintă ultima componentă a unui sistem electroenergetic (SE), în raport cu
consumatorii, cerinţele privind asigurarea continuităţii în alimentare a acestora sunt predominante.
Tabelul 1.1.
Clasa reţelei Limitele de Tensiuni nominale adoptate
tensiune la noi
Reţele de foarte joasă tensiune 50 12 - 24 - 36, 48
Reţele de joasă tensiune 50 - 1000 V 220/12f; 380/220; 500(660 V)
Reţele de medie tensiune 1- 35 kV 3, 5, 6, 10, 15, 20, 25, 30, 35 kV
Reţele de înaltă tensiune 35 - 275 kV 60, 110, 220 kV
Reţele de foarte înaltă tensiune 300 kV 400 kV
3.2. TENSIUNI STANDARDIZATE
Valorile treptelor de tensiune standardizate în cadrul reţelelor electrice de joasă tensiune s-au
prezentat în tabelul 1.1.
Răspândirea cea mai largă, în România o are sistemul trifazat de tensiuni cu valoarea de 780/220V,
În ultimul timp se extinde şi sistemul trifazat de tensiuni (660)V/ 500V utilizat pentru alimentarea
receptorilor trifazaţi de putere mare, din cadrul unor consumatori industriali. Dezavantajul acestui sistem,
care limitează extinderea lui, constă în necesitatea existenţei la acelaşi consumator şi a unei reţele de
380/220V ,pentru alimentarea receptorilor de iluminat şi prize monofazate, a căror tensiune nominală este
de 220V.
Valorile standardizate ale tensiunii, din clasa reţelelor de foarte joasă tensiune (sub 50 V),
alimentate din RED-JT, sunt utilizate doar în medii cu pericol de producere a unui soc electric (subsoluri
tehnice, medii umede,etc.)
3.3. TIPURI DE RECEPTORI.
Pe lângă clasificările, din punct de vedere a gradului de asigurare a continuităţii în alimentare, din
punct de vedere al rolului funcţional şi a caracteristicilor lor de funcţionare, receptorii electrici alimentaţi de
la REA-JT se împart şi în trei tipuri din punct de vedere al coexistenţei lor în REDA-JT.
3.3.1.Receptori de forţă
Aceştia sunt alimentaţi de la un sistem electric trifazat simetric 380/220V (UR,US,UT) fig. 7.2. ,fiind
caracterizaţi din punct de vedere electric prin trei impedanţe Z1,Z2,Z7 ce pot fi conectate în stea, fig.7.2.a, sau
în triunghi, fig.7.2.b.
Prin concepere şi execuţie, receptorii trifazaţi reprezintă un sistem trifazat echilibrat şi ca urmare nu
necesită alimentarea printr-o reţea electrică cu patru conductoare (nulul de lucru nu este necesar). Din acest
motiv,(al neaccesibilităţii nulului sistemului electric trifazat al sursei), într-o asemenea reţea , tensiunea de
fază nu este accesibilă.

În cazul în care receptorul trifazat este un utilaj, pentru care este necesar să se asigure iluminare
locală (strung, freză, maşină de găurit, etc.), reţeaua de alimentare trebuie să fie cu patru conductoare,
pentru a fi accesibilă şi tensiunea de fază (220V), dacă nu se adoptă alte soluţii tehnice.
I1
UR 1 UR
Z1
Z3 Z2 Z3 Z1
I3 3 2 UT
UT
Z2
I2 US
US
a) b)
Fig.7.2.
Evident, cerinţele cu privire la simetrizarea sarcinilor, recomandă ca reţeaua electrică pentru
alimentarea receptorilor de forţă să fie trifazată fără nul. Acesta este unul dintre motivele care recomandă ca
reţeaua electrică trifazată pentru distribuţia energiei electrice la consumator şi cea de alimentare a
receptorilor trifazaţi de forţă să fie separată de cea similară pentru receptorii de iluminat şi prize. Un alt motiv
pentru care cele două categorii de reţele, la consumator , sunt separate îl reprezintă regimul perturbator al
unor receptori de forţă asupra celor de iluminat, datorită variaţiei curentului pe care îl absorb, deci şi a
tensiunii de alimentare.
Din punct de vedere a asigurării a continuităţii în alimentare, receptorii de forţă pe de o parte şi cei
de iluminat şi prizele, pe de altă parte, fac parte din categorii diferite, în sensul că REDA-JT a receptorilor de
forţă este prevăzută cu un nivel de rezervare superior, în funcţie şi de categoria receptorilor, faţă de REDA-
JT pentru iluminat şi prize.
Continuarea lucrului la utilaje, în cazul pierderii alimentării de către REDA-JT pentru receptorii de
iluminat şi prize, este asigurată de către sistemul de iluminat de siguranţă pentru continuarea lucrului.
Un motiv strict economic, care impune separarea receptorilor de forţă de ceilalţi, este eventuala
tarifare diferenţiată a energiei electrice pentru receptorii de forţă, faţă de cei de iluminat şi prize, iar altul
strict tehnic este cel legat de căderile admisibile de tensiune, care sunt diferite pentru receptorii de forţă faţă
de cei de iluminat şi prize.
Aşa cum se va vedea, inexistenţa conductorului de nul şi caracterul static (de regulă) al
receptoarelor de forţă, impun un mod diferit de aplicare a protecţiei prin legare la nul, pentru evitarea
pericolului de electrocutare, faţă de celelalte categorii de receptori.
În cazul în care alimentarea receptorilor de forţă se face de la sistemul trifazat de tensiuni 66o/5ooV
separarea celor două tipuri de reţele se impune de la sine.
3.3.2 Receptori de iluminat
Aceştia sunt constituiţi din corpurile de iluminat, sursa de lumină din cadrul sistemelor electrice de
iluminat interior, sau exterior.
Sursele electrice de lumină cu care se echipează un corp de iluminat au tensiunea nominală de
220V (şi firma GENERAL ELECTRIC,din SUA, unde se utilizează sistemul trifazat de tensiuni 220/127V,
produce lămpi cu tensiunea nominală de 220V).
Această tensiune,în cadrul sistemului electric trifazat cu tensiunile 380/220V se obţine între o fază şi
nulul sistemului electric trifazat al sursei fig.7.3.
Din acest motiv REDA-JT pentru alimentarea receptorilor de iluminat trebuie să fie alimentată de la o
sursă (post de transformare sau generator electric) cu înfăşurările conectate în stea (Y), fig.7.3.,cu neutrul
accesibil (Yo ),respectiv cu neutrul " prelungit" printr-un conductor de nul până la fiecare receptor în parte.
Fiind sarcini monofazate, încărcarea celor trei faze ale RE-JT va fi nesimetrică şi ca urmare, la
proiectarea şi execuţia acestor reţele trebuie să se urmărească echilibrarea puterii pe cele trei faze.

UR
US
U U fază
Fig.7.3.
O caracteristică a receptorilor de iluminat o reprezintă, posibilitatea redusă de electrocutare prin
atingere indirectă datorită amplasării lor la înălţime.
Ca urmare, pentru corpurile de iluminat, nu se aplică protecţia prin legare la nul, ca în cazul
celorlalte tipuri de receptori.
Spre deosebire de receptorii de forţă şi cei alimentaţi de la prizele monofazate (aparate
electrocasnice, de birou, etc.) aceşti receptori absorb un curent constant în timp, deci nu produc şocuri. Ca
urmare, nu sunt perturbatori pentru ceilalţi, iar valorile curenţilor, în funcţie de care se dimensionează căile
de curent se stabilesc cu exactitate.
3.3.3. Prizele monofazate.
Prizele monofazate nu reprezintă receptori propriu zişi ci, un aparat la care , prin fişe, sunt conectaţi
receptori monofazaţi a căror putere nominală nu depăşesc 2 kw, respectiv, un curent absorbit de 10A.
Receptorii monofazaţi alimentaţi, prin conectarea (branşarea) la o priză, sunt din categoria"
debroşabili" respectiv, nu sunt conectaţi permanent (legătură fixă). Pentru comanda acestora (pornire,
oprire), există aparate de conectare speciale, încorporate în receptor.
Datorită marii diversităţi a receptorilor monofazaţi (pe seama puterii absorbite) a specificului lor
(radio, TV, radiator electric, maşina de spălat, etc.) şi a caracterului debrosabil, probabilitatea producerii unei
soc electric este foarte mare şi ca urmare, în sistemul electric din care fac parte aceşti receptori, se impune
protecţia prin legare la nul.
Întrucât puterea şi numărul receptorilor monofazaţi ce pot fi branşaţi la o priză monofazată depind în
mare măsură de posibilităţile materiale ale "consumatorului", dimensionarea căilor de curent prin care sunt
alimentate prizele monofazate se face şi în funcţie de tipul RE-JT (urban, rural), inclusiv de numărul de
locuitori ai aglomerării urbane.
Pe seama caracteristicilor diferite ale receptorilor de iluminat, faţă de cele ale prizelor monofazate,
reţelele electrice de alimentare (REA ; fig.7.1.b.), aferente lor se separă.
Ca urmare, pe seama caracteristicilor specifice fiecăruia din cele trei tipuri de receptori, reţeaua
electrică de distribuţie şi alimentare de joasă tensiune REDA-JT de la consumator ,fig.7.1, are structura din
fig. 7.4., din care rezultă că REDA pentru receptorii de forţă este separată de REDA pentru cei de iluminat şi
prize, fiind alimentate de la tablouri generale (TG, surse) diferite, iar RED este comună pentru receptorii de
iluminat şi prize (fig.7.4.b), însă la nivelul reţelei de alimentare ,acestea se separă.
Se remarcă faptul că conductorul de nulul (N) al sistemului electric trifazat, comun în RED, se
transformă în nul de lucru (NL) şi nul de protecţie( NP) la nivelul reţelelor de alimentare (fig. 7.1.b.).
În fig.7.1. şi fig. 7.4., TG şi TS, reprezintă tablouri electrice de distribuţie, ( generale, respectiv
secundare) care în principiu sunt puncte de conexiuni [2] şi care la nivelul RE de joasă tensiune au această
denumire particulară. ( în perioada de început a electroenergeticii, datorită necesităţilor practice şi
dimensiunilor mici se amplasau pe perete - ca un tablou).

PD
RACORD
DD
3F+N
TGF TGIP TS
REDA pentru REDA pentru ilum. F+NL F+NL+NP

receptori de forţă + prize
TS
REA pentru REDApt.

receptori iluminat prizemonofazate
Circuit de iluminat Circuit de
prize
NL – nul de lucru
NP – nul de protecţie
a) b)
Fig.7.4.
3.4. TIPURI DE CONSUMATORI
Între furnizorul de energie electrică şi consumatorii de energie electrică, prestarea serviciului de

alimentare cu energie electrică se face pe seama unui contract de furnizare cu clauze diferenţiate în
funcţie de tipul consumatorului. Din acest punct de vedere, consumatorii de energie electrică sunt definiţi
astfel:
 consumator final - persoana fizică sau juridică care consuma energie electrică pe bază de
contract şi ale cărui instalaţii electrice de utilizare sunt conectate la instalaţia de alimentare a
furnizorului prin unul sau mai multe puncte de delimitare , prin care primeşte şi în condiţii
determinate retransmite energie electrică unor subconsumatori .
 consumator casnic - Consumator care utilizează energie electrică în exclusivitate în
scopuri casnice (pentru iluminat artificial în interiorul şi exteriorul locuinţei, precum şi pentru
funcţionarea receptoarelor electrocasnice din propria locuinţă). Receptoarele electrocasnice
cuprind totalitatea bunurilor de larg consum destinate uzului propriu şi care sunt alimentate
cu energie electrică la tensiunea de 220/380 V;
 consumator industrial şi similare consumatorul care foloseşte energia electrică, în
principal, în domeniul extragerii de materii prime, a materialelor sau a unor produse agricole
în mijloace de producţie sau bunuri de consum. Prin asimilare, şantierele de construcţii,
staţiile de pompare, inclusiv cele pentru irigaţii, unităţile de transporturi feroviare ,rutiere,
navale şi aeriene şi altele asemenea, se consideră consumatori industriali. Sunt definiţi ca
mici consumatori industriali cei cu puteri contractate de 100Kw sau mai mici pe loc de
consum.
În funcţie de puterea electrică activă maximă simultan absorbita aceşti consumatori se clasifică ,
la rândul lor astfel:
 Mici consumatori Consumatori cu puteri contractate (pentru consumatorii noi – puterile
maxime simultan absorbite solicitate prin cererea de aviz tehnic de racordare) de 100 kW
sau mai mici pe loc de consum, cu excepţia consumatorilor casnici;
 Mari consumatori Consumatori cu puteri contractate (pentru consumatori noi – puterile
maxime simultan absorbite solicitate prin cererea de aviz tehnic de racordare) de peste 100
kW pe loc de consum.

4. SURSE DE ALIMENTARE PENTRU REŢELELE ELECTRICE
DE JOASĂ TENSIUNE
Datorită succesiunii fireşti a procesului de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice în
cadrul unui sistem electroenergetice (SE), sursa de energie electrică pentru RED-JT o reprezintă secundarul
transformatorului dintr-un post de transformare. Postul de transformare (PT) reprezintă forma particulară a
unei staţii de transformare a cărei tensiune de pe partea de înaltă (primară), fig.8.1., face parte din clasa
reţelelor de medie tensiune, iar cea de pe partea de joasă tensiune (secundară) face parte din clasa reţelei
de joasă tensiune.
TRAFO
RED- REDA-JT
MT
ID-MT
ID-JT  TD TG
Fig. 8.1.
În cazul unor consumatori izolaţi (cabane, organizări de şantier, staţii de retransmisie radio-TV),care
nu pot fi alimentaţi din sistemul electroenergetic, sau în cazul unor consumatori , care din cerinţe de
asigurare a continuităţii în alimentare îşi prevăd sursă de rezervă de înlocuire, se poate utiliza ca sursă de
alimentare pentru o RE-JT, un generator electric trifazat, antrenat de un motor cu ardere internă (grup
electrogen).
Consumatorii care au receptori vitali, de care depinde siguranţa utilizatorilor, trebuie să-şi prevadă
sursă de siguranţă, care să asigure neitreruptibilitatea acestor receptori. Aceasta cerinţă poate fi asigurată
NUMAI cu surse ce înglobează o baterie de acumulatori şi o reţea electrică a cărei configuraţie să permită
insularizarea (separarea) receptorilor de categorii diferite .
4.1. POSTUL DE TRANSFORMARE
4.1.1.Consideraţii generale
În categoria posturilor de transformare (PT) sunt cuprinse toate construcţiile şi echipamentul

electromecanic, menit să transforme tensiunea la care se tranzitează energia electrică, de la valori incluse în
clasa reţelelor electrice de medie tensiune, la valori incluse în clasa reţelelor electrice de joasă tensiune, PT
asigurând legătura între cele două clase de reţele electrice.
Ca urmare, prezenţa unui post de transformare în aria geografică a unei aşezări are două implicaţii:
 una determinată de prezenţa fizică în spaţiul construit ,
 şi o alta legată de rolul funcţional, respectiv asigurarea tranzitului de putere din reţeaua
electrică de medie tensiune către cea de joasa tensiune.
Ansamblul definit ca post de transformare are deci două componente principale respectiv:
 partea constructivă, reprezentată de suportul în care şi pe care sunt susţinute componentele celei
de a două părţi , adoptarea soluţiei de realizare (supraterane, subterane sau aeriene),fiind
determinată de considerente economice, arhitecturale , de spaţiu disponibil,etc respectiv,
 echiparea Electro-mecanică, constituită din materialele şi aparatele prin care este tranzitată
energia electrică şi accesoriile necesare acestui scop, adoptarea soluţiei fiind determinată de
considerente economice, soluţie constructivă , dar în special de cerinţele legate de continuitatea în
alimentare.

Echiparea Electro-mecanică a unui post de transformare, la rândul său este constituită din:
 circuite primare (principale) fiind cele parcurse de energia electrică tranzitată, respectiv cele
expuse la tensiunea de serviciu şi parcurse de curenţii absorbiţi de receptori;
 circuite secundare, deservesc circuitele primare, au tensiuni mai mici sau egale cu 220V, iar
curenţii sunt foarte mici, de regulă sub 5A. Din această categorie fac parte circuitele de comandă,
semnalizare, protecţie, măsură;
 instalaţii auxiliare, din care fac parte serviciile proprii de curent alternativ şi de curent continuu,
instalaţia de legare la pământ şi cea de protecţie împotriva loviturilor directe de trăsnet.
Echipamentul aferent circuitelor primare, (ID-MT; ID-JT, şi îndeosebi transformatoarele) reprezintă

partea principală a unui PT, ocupând spaţiul cel mai mare.
Echipamentul aferent circuitelor secundare este montat pe panouri sau pupitre, ansamblul lor
formând tabloul de comandă.
Legătura aparatelor cu care se realizează circuitelor secundare cu aparatele circuitelor primare pe
care le deservesc, se realizează cu cabluri de circuite secundare, pozate în canale speciale de cabluri.
Pentru partea de construcţii a PT, materialele folosite au evoluat continuu de la cărămidă, beton
armat, beton autoclavizat, până la carcase metalice sau din materiale plastice. La PT amplasate în aer liber
transformatoarele se amplasează la sol sau suspendate pe stâlpi din lemn sau beton (posturi aeriene).
Datorită numărului foarte mare de posturi de transformare utilizate (de ex. de ordinul sutelor în cazul
unui oraş cu peste 100.000 locuitori), din considerente economice, dar şi de încadrare în ambientul urban, s-
au conceput şi realizat soluţii tipizate cu dimensiuni reduse.
În tabelul 8.1. este prezentată evoluţia suprafeţei ocupate de PT în Germania, în funcţie de soluţia
tehnică de realizare.
3
În Suedia, Olanda au avut loc evoluţii similare (unde volumul unui PT a ajuns la 5m ), iar în Belgia
3
volumul unui post de transformare standard compact este de 3,33m (1,8m înălţime, 1,34m lăţime şi 1,405m
lungime).
Tabelul 8.1.
Nr. Suprafaţa ocupată
Tipul constructiv
crt.
2
m % faţă de tipul 1
1 Clădire din beton 25,2 100
2 Carcasa din oţel 5,9 23,4
3 Carcasa din mase plastice 4,2 16,7
4 Miniaturizat 3,2 12,7
Determinantă în obţinerea acestor reduceri a fost utilizarea ca mediu electroizolant a răşinilor

epoxidice.
În tabelul 8.2. sunt prezentate costurile rotunjite pentru transformatoarele cu ulei montate la sol în
PT (în dolari SUA).
În tabelul 8.3. sunt prezentate costurile totale ale PT de exterior tip compact RMU (Ring Main Unit),
izolaţie în ulei, corespunzător tensiunii primare de 11kv şi 24kv.
Pentru a putea aprecia costurile unui post de transformare, în raport cu celelalte componente ale
RED, în tabelul.8.8. se prezintă preţurile LEC cu conductoare din aluminiu:

Tabelul 8.2.
Sn 11 KV/JT 24 KV/JT
KVA
Relaţia de calcul: 22,7 Sn0,835 28,3 Sn0,83
( 100 ) - 1150 1300
( 160 ) - 1750 1900
200 (2200) 2100 2300
250 - (2550) 2800
315 (2850) 3100 3350
400 - 3800 4100
500 (4800) 4600 4900
630 - 5600 6000
800 (6900) 6900 7300
1800 - 8350 8750
1850 - 10.100 10.500
1900 - 12.450 13.000
( 2000 ) - 15.100 15.550
( 2500 ) - 18.250 18.700
Tabelul 8.3.
SnT KVA 11 KV 24 KV
100 11.150 12.300
160 11.750 12.900
200 12.100 13.300
250 12.550 13.800
315 13.100 18.350
400 13.800 15.100
500 18.500 15.900
630 15.600 17.000
800 16.900 18.300
1000 18.350 19.750
1250 20.100 21.500
1600 22.450 28.000
*costuri în dolari SUA

Tabelul 8.4
Un
Tipul izolaţiei A K
2
s/km S/km·mm
JT Pvc 9.200 115
S=240
2
mm Polietilenă 12.900 120
20 kV Polietilenă 33.300 153

S=150
2
mm Hârtie 57.300 419
C = (A + K.S) · L
unde: S mm , iar L km.
2

Pentru exemplificare în continuare se prezintă:
A. Costurile elementelor componente ale celulelor şi posturilor clasice de tip interior la sol (în dolari
SUA)
11 kV 24 kV
Siguranţa fuzibilă 100 A 400 450
Separator 350 400

Separator de sarcină 400 A cu
dispozitiv de acţionare 1450 1650
Celulă (stejarul şi pereţii despărţitori) 250 250

Tablou de distribuţie la joasă tensiune
cu 14-16 direcţii 1000 1000
Manşon de derivaţie în T (trifazic) 400 4500
Partea constructivă a PT 1000 1000
B. Exemple privind estimarea costului unui post de 20 kV/J.T. echipat cu un transformator de

putere Sn (în kVA)
B1. Echiparea completă pentru schema intrare – ieşire.
Două celule cu separator pentru intrarea
şi ieşirea din PT la 20 kV : 2(450 + 250) 1300
Celula de trafo cu separator de sarcină
şi siguranţă: 1650 + 450 + 250 2350
Transformatorul de putere Sn 28,3 Sn0,83
Tabloul de distribuţie la J.T. 1000
Partea constructivă şi ventilaţia 1000
Total 5650 + 28,3Sn0,83
B2. Post cu partea de MT redusă la un ansamblu de 3 manşoane monofazate de derivaţie în T.
Manşonul 500
0,83
Transformatorul de putere Sn 28,3 Sn
Tabloul de distribuţie la J.T. 1000
Partea constructivă şi ventilaţia 1000
0,83
Total 2500 + 28,3Sn
4.1.2. Soluţii constructive pentru posturi de transformare

În continuare, se vor prezenţa soluţii constructive pentru posturile de transformare, corespunzător
unei anumite echipări electromecanice.
4.1.2.1. Posturi de transformare subterane
Posturile de transformare subterane, reprezintă soluţia cea mai avantajoasă din punct de vedere a ocupării
terenurilor, dar în acelaşi timp şi cea mai scumpă, comparativ cu celelalte soluţii constructive. Se folosesc cu
precădere în zonele urbane, fiind amplasate sub carosabil şi sub trotuare.
Posturile de transformare subterane trebuie să aibă partea de construcţie cu o structură de
rezistenţă corespunzătoare, cu radieri, pereţi şi planşee din beton armat (construcţie realizată fie la faţa
locului, fie în fabrică şi apoi lansată în groapă).Se foloseşte şi soluţia constructivă cu postul de transformare
înglobat într-o cisternă metalică prefabricată.
În fig.8.2., 8.3., 8.8., 8.5., sunt prezentate schema electrică monofilară, vederea în plan şi secţiuni
ale unui post de transformare pentru reţea 20(10)/0,4kV 250-630kVA în construcţie subterană.
Schema monofilară
Instalaţia de distribuţie de medie tensiune (cu trei celule plus una de rezervă) împreună cu tabloul de
distribuţie de joasă tensiune şi transformatorul sunt amplasate în aceeaşi încăpere subterană, postul poate fi
racordat în derivaţie sau intrare-ieşire.
Legătura între bornele de medie tensiune ale transformatorului şi celula sa de medie tensiune se
face cu cablu pozat într-un canal de cabluri acoperite cu date de beton armat.

Bornele de joasă tensiune ale transformatorului sunt legate cu tabloul de distribuţie de joasă
tensiune prin bare rigide, susţinute cu izolatoare şi console. Transformatorul de forţă este îngrădit pentru
evitarea atingerilor directe.
Legăturile cu exteriorul, atât pe medie tensiune cât şi pe joasă tensiune sunt realizate cu cabluri
electrice pozate subteran.
Fig.8.
Fig.8.4.
Fig.4.2.
Fig.8.3. Fig.8.5.
Postul de transformare are două trape, o trapă mare pentru accesul aparatelor şi transformatorului,
şi o trapă mică pentru accesul personalului.
O altă variantă constructivă o reprezintă postul de transformare subteran în cisternă metalică. În
fig.8.6. şi 8.7. sunt prezentate schema monofilă şi o secţiune orizontală printr-un post de transformare
subteran de 10/0,4 kVA în cisternă metalică. Postul conţine două celule (1) pentru intercalarea în reţeaua de
medie tensiune, executată cu linii electrice în cablu (LEC), o celulă (2) pentru transformator şi un spaţiu (3)
pentru o celulă de rezervă. Transformatorul de putere (5) de 10/0,4 kA poate fi de 250–400 sau 630 kVA şi
este racordat la celula 2 prin cablu 4.
Bornele de joasă tensiune ale transformatorului sunt racordate la barele colectoare 6, de la care,
prin cablu subteran ,sunt alimentate tablourile de joasă tensiune 9.
Transformatorul şi tablourile de joasă tensiune sunt îngrădite cu plase de protecţie 10, Accesul în
post se poate realiza, pentru transformator şi calule, prin trapa 11, iar pentru personalul de exploatare prin
trapa 12. Căldura se evacuează cu un ventilator axial 14 cu comanda automată.
4.1.2.2 Posturi de transformare înglobate la parterul sau subsolul blocurilor de locuinţe
Posturile de transformare de amplasate la parterul blocurilor de locuinţe au fost concepute având în

vedere necesitatea de a elimina din sistematizarea unui cvartal de blocuri de locuinţe (clădiri relativ înalte), o
clădire separată cu dimensiuni mici. Totodată, această soluţie se adaptează la principiul de introducere a
tensiunii ridicate cât mai aproape de consumatori.
Postul de transformare este amplasat într-o încăpere de dimensiuni corespunzătoare, la parterul
blocului de locuinţe sau la subsolul acestuia.

Fig.8.6.
Fig. 8.7. Fig. 8.8.
Intrările pe partea de medie tensiune ca şi ieşirile pe partea de joasă tensiune sunt realizate cu cablu
pozat subteran. Postul de transformare dispune de trei celule metalice având următoarele destinaţii:
 celulă de interior, de tip CIPSC-M-20 (10), pentru intrarea de medie tensiune, cu
cablu pozat subteran, echipată cu separator de sarcină STIRS şi cuţite de legare la
pământ;
 o celulă de interior, de tip CIPS-M-20 (10), echipată cu separator STIR şi cuţite de
legare la pământ pentru o ieşire de medie tensiune executată cu cablu pozat subteran ;
 o celulă de interior, de tip CIPSi-M-20 (10), echipată cu separator de sarcină STIRS,
siguranţe fuzibile STIN şi cuţite de legare la pământ, pentru transformator.

Racordul între celula de medie tensiune şi transformatorul de putere de 250,400 sau 630 kVA se
execută cu cablu pozat subteran.
Legătura dintre bornele de joasă tensiune ale transformatorului şi tabloul de distribuţie se execută
cu bare de aluminiu, suspendate prin intermediul unor izolatoare rigide .
Tabloul de distribuţie cuprinde un întrerupător general tip OTOMAX-1000, un întrerupător USOL-800
sau 500 pentru iluminatul public şi treisprezece plecări de joasă tensiune, echipate cu siguranţe cu mare
putere de rupere - MPR.
Camera postului de transformare este izolată fonic cu un stras de 50 mm grosime din pâslă minerală
şi termic cu fâşii din pâslă minerală semirigidă.
Transformatorul şi tabloul de distribuţie sunt îngrădite cu panouri mobile de protecţie, executate din
material plastic. Sub transformator există o cuvă pentru colectarea uleiului care eventual ar putea să curgă.
Descrierea de mai sus corespunde unui post de transformare, amplasat la parterul unui bloc de locuinţe
P+4, dar soluţia se repetă şi pentru alte tipuri de blocuri, cu mai mult de 4 etaje, ceea ce diferă fiind
amplasamentul celulelor de medie tensiune în raport cu transformatorul, ca urmare a unei alte configuraţii a
spaţiului disponibil.
În fig.8.8. se prezintă o secţiune printr-un a asemenea post de transformare.
4.1.2.3. Posturi de transformare supraterane.

A. Posturile de transformare în construcţie metalică.
Posturile de transformare în construcţie metalică (PTM) sunt destinate a funcţiona în exterior şi se
execută în mai multe variante, în funcţie de destinaţie şi puterea transformatorului şi se racordează , aerian
sau cu cablu, la cele două reţele; se instalează pe fundaţii de beton, pe şine de cale ferată montate pe
traverse sau direct pe un teren consolidat. Aceste posturi de transformare au avantajul montării şi
demontării uşoare, respectiv doar prin legarea respectiv, dezlegarea legăturilor la reţele şi manipularea
întregului post cu macarale şi mijloace de transport corespunzătoare.
PTM sunt formate din una sau mai multe cabine metalice din tablă de oţel ambutisată, asamblate
între ele cu şuruburi, în care se montează echipamentul electric, iar transformatorul de forţă poate fi montat
în interior, într-o cabină metalică sau în exterior. Dacă transformatorul este montat în interior, cabina sa
metalică are jaluzele în partea inferioară şi cea superioară, pentru asigurarea ventilaţiei naturale.
Dacă PTM este realizat din două componente principale,în cazul alimentării sale în derivaţie, una din
componente este ocupată de transformatorul de forţă şi de tabloul de distribuţie de joasă tensiune, iar cealaltă
conţine echipamentul necesar racordării la RED-MT.
Dacă PTM este realizat din trei componente principale (trei cabine metalice), pentru încadrarea într-o
RED-MT buclată, în una din cabinele metalice este montat transformatorul de forţă, în o alta este montat tabloul de
joasă tensiune şi aparatele de pe circuitul primarului transformatorului, iar în a treia este montat echipamentul
pentru racordarea postului la reţeaua de medie tensiune, conform fig.8.9.
Celulele de medie tensiune ale PTM sunt prevăzute cu separatoare sau cu separatoare de putere
ce pot rupe curenţi de sarcină şi au bobine de acţionare pentru a permite: acţiunea AAR (anclanşarea
automată a rezervei) şi telecomenzi , circuitul de alimentare al transformatorului este echipat cu siguranţe
fuzibile.
Fig.8.9.
Circuitul de alimentare a tabloului general este echipat cu întrerupător automat pentru protecţia
transformatorului, iar circuitele de plecare, spre consumatori, sunt prevăzute cu siguranţe tip MPR sau
siguranţe cu mâner (SM). Pentru alimentarea circuitelor aferente sistemului de iluminat public este constituit
un tablou separat , alimentat din TG prin întrerupător automat şi contor pentru măsurarea energiei electrice.

Aceste două tipuri de PTM (cu două sau trei componente) sunt folosite, de regulă, pentru
alimentarea reţelelor de joasă tensiune de la periferia centrelor urbane sau din incinta unor consumatori
finali.
Pentru şantiere mari de construcţii sunt utilizate posturi de transformare metalice (PTM) cu puteri ale
transformatoarelor de 400,630,1000 kVA, cu transformatorul montat în exterior protejat de o împrejmuire cu
plasă metalică, atât pe părţile laterale cât şi la partea superioară, cu una sau două cabine metalice de
exterior pentru echipamentul de medie tensiune (întrerupător sau siguranţe fuzibile,) şi dulap metalic pentru
tablou de distribuţie de joasă tensiune.
Pentru consumatorii temporari (şantiere) mai mici, se folosesc posturi de transformare metalice (cu
transformatoare mici de 100 sau 160 kVA), PTM sunt aşezate pe o sanie de oţel profilat şi au un
compartiment pentru echipamentul de medie tensiune, alt compartiment pentru transformatorul de forţă şi al
treilea pentru tabloul de joasă tensiune.
Pentru reţele electrice radiale sau interconectate, abonaţi finali şi şantiere în gama de tensiune 10-20
kV şi gama de puteri 250-400kV şi tensiune joasă 380/220 V se utilizează PTM-7 montat singular. Acest post
de transformare metalic se construieşte în mai multe variante de echipare electromecanică şi cote de
gabarit. Atât pe medie cât şi pe joasă tensiune racordurile se fac cu cablu electric.
B. Posturile de transformare în încăperi supraterane.

Reţelele electrice de joasă tensiune din mediul urban sunt alimentate obişnuit din posturi de
transformare supraterane care se numesc din acest motiv posturi de transformare tip reţea, iar consumatorii
finali sunt alimentaţi din posturile de transformare tip abonat.
Posturile de transformare supraterane tip reţea, pot avea clădire independentă sau pot fi înglobate
într-un spaţiu edilitar, inclusiv în clădirea unei staţii de conexiune de medie tensiune ( punct de alimentare).
În figurile de mai jos sunt prezentate: schema electrică monofilară (fig.8.10.), vederea în plan
(fig.8.11.) şi două secţiuni (fig.8.12. şi fig.8.13.) ale unui post de transformare 20(10)/0,4 kV tip reţea ,cu
clădire proprie din panouri mari, prefabricate, din beton armat.
Racordarea la reţeaua de medie tensiune poate fi realizată în derivaţie sau intrare-ieşire, iar
tabloul de joasă tensiune este prevăzut cu 12 circuite (fig.8.10.). Pentru trecerea cablurilor,prin fundaţia
clădirii, sunt înglobate tuburi.
Instalaţia de distribuţie de medie tensiune este formată din trei celule (fig.8.11.), două pentru intrare-
ieşire şi a treia pentru alimentarea (printr-un cablu de medie tensiune pozat într-un canal de cabluri)
transformatorului. Există spaţiu pentru a se putea monta, dacă va fi necesar, o a patra celulă de medie
tensiune. Legăturile între bornele de joasă tensiune ale transformatorului şi tabloul de distribuţie de joasă
tensiune se fac cu bare rigide fixate ,cu izolatoare, de tavanul încăperii.
Transformatorul este prevăzut cu îngrădiri pentru protecţia personalului. În panoul din beton armat
prefabricat, de lângă transformator, la partea inferioară şi superioară sunt jaluzele pentru ventilaţie naturală,
iar sub transformator este o cuvă pentru colectare eventualelor pierderi de ulei.
Postul are un singur transformator ce poate avea o putere de 250,400 sau 630 kVA. Accesul în
post se face printr-o singură uşă metalică cu dimensiuni suficient de mari pentru introducerea sau scoaterea
echipamentului cu cele mai mari dimensiuni.
În fig. 8.18., 8.15., 8.16. sunt prezentate schema electrică monofilară, vederea în plan şi o
secţiune pentru un post de transformare tip reţea de 20(10)/0,4 kV şi puteri cuprinse între 250-630 kVA
realizat în clădire independentă din panouri din BCA sau din zidărie.
Instalaţia de distribuţie de medie tensiune (ID-MT) are trei celule, două pentru racordarea la
reţeaua de medie tensiune (intrare-ieşire) şi una pentru alimentarea transformatorului, iar tabloul general de
joasă tensiune are 12 plecări.
Legarea bornelor transformatorului la instalaţiile de distribuţie se face cu bare rigide pe izolatoare
suport, atât pe partea de medie cât şi de joasă tensiune.
Pe sub celulele de medie tensiune este un canal de cabluri, iar sub transformator o cuvă de beton sclivisit,
cu grătar şi strat de pietriş la partea superioară. Atât pereţii de lângă transformator cât şi uşa metalică de la
intrare sunt prevăzute cu jaluzele pentru ventilaţie naturală.
Posturile de transformare în clădire independentă pot fi de asemeni lipite de o altă clădire.
Se execută şi posturi de transformare de 20(10)/0,4 kV cu două unităţi (transformatoare) 250-630
kVA, înglobat în clădiri edilitare, pentru reţea.
Instalaţia de distribuţie de medie tensiune are un sistem de bare secţionat longitudinal printr-o cuplă,
iar la fiecare dintre cele două secţii de bare este racordat câte un transformator. Instalaţia de distribuţie de
joasă tensiune este formată din două tablouri distincte amplasate într-o încăpere separată, cu ieşire spre
exterior, iar fiecare transformator este amplasat într-o cameră separată cu ieşire directă spre exterior.
Instalaţia de distribuţie de medie tensiune este amplasată într-o încăpere separată cu ieşirea la
ambele capete, celulele sunt aşezate pe un singur rând, iar în faţa lor se găseşte coridorul de manevră şi
supraveghere, cu canal de cabluri acoperit.

Ieşirile cablurilor pot fi făcute prin tuburi, amplasate în fundaţie, pe la fiecare capăt al încăperii.
Întreaga clădire a postului este amplasată lângă o altă clădire cu altă destinaţie (edilitară).
Există şi varianta cu cele două transformatoare amplasate în exterior si îngrădite cu plasă metalică şi sârmă
ghimpată. Transformatoarele de putere sunt racordate la bare prin celule şi cabluri subterane.
Posturile de transformare pentru abonat, se realizează de asemeni suprateran, într-o clădire
independentă care este amplasată în curtea acestuia .
Amplasarea posturilor pentru abonat în curtea acestora, permite reducerea investiţiei pentru partea
de construcţie prin amplasarea transformatoarelor de putere în aer liber, lângă clădirea postului, cu
îngrădirea din plasă de protecţie şi sârmă ghimpată la partea superioară.
Posturile de transformare pentru abonat pot avea transformatoare (cel mult două) cu puteri unitare
de până la 1600 kVA, transformatoare ce pot fi montate şi în boxe special amenajate. Măsurarea energiei se
face pe intrarea în tabloul general, deoarece postul alimentează în exclusivitate un abonat.
Fig.8.10. Fig.8.11.
Secţiunea A-A Secţiunea B-B
Fig.8.12. Fig.8.13.

Schema electrica
monofilară
Linie 1 Linie 2 Trafo
3~50 Hz 20/10kV
0,4kV
Tablou general 12 Fig.8.14.
plecări
A-A
Fig.8.16.
Fig.8.15.
În figurile 8.17., 8.18., 8.19.şi 8.20. sunt prezentate : schema monofilară, vederea în plan, o
secţiune şi respectiv faţada unui post de transformare pentru abonat cu un transformator de 250-630 kVA.
Instalaţia de distribuţie de medie tensiune, cu patru celule, împreună cu tabloul de distribuţie de
joasă tensiune sunt amplasate într-o clădire independentă din zidărie.
Transformatorul este împrejmuit cu plasă din sârmă pe stâlpi de beton, iar la partea superioară sunt
trei rânduri de sârmă ghimpată. Bornele de joasă tensiune ale transformatorului sunt legate la izolatoare de
trecere de tip exterior - interior, iar în clădire legarea la tabloul de distribuţie de joasă tensiune se face cu
bare rigide.
Echiparea tabloului de joasă tensiune a postului poate fi simplă, tabloul propriu-zis fiind amplasat
într-o încăpere distinctă. Se execută de asemenea şi posturi de transformare pentru abonat 20(10)/0,4 kV cu
două transformatoare 250-630 kVA. Transformatoarele sunt amplasate, ca şi în cazul anterior, în exterior pe
mici fundaţii, iar instalaţia de distribuţie de medie tensiune, cu şase celule, împreună cu tabloul de joasă
tensiune, secţionat cu separator, sunt amplasate în aceeaşi încăpere.
Legăturile, pe joasă tensiune, în interiorul clădirii, sunt realizate cu bare rigide susţinute pe izolatoare
suport.

Schema monofilară Vedere în plan
L1 L2 Descărcător Trafo
3~50 20(10)k
0,4k
Tablou distribuţie
abonat
Fig.8.17.
Fig.8.18.
Secţiunea A-A
Faţada
Fig.8.19.
Fig.8.20.

4.1.2.4. Posturi de transformare aeriene
Cele mai răspândite posturi de transformare în mediul rural, sunt posturile de transformare montate
pe unul sau de doi stâlpi.
Posturile de transformare aeriene pe un stâlp se realizează în două variante, ce sunt foarte
apropiate ca soluţii şi anume, cu transformatorul instalat pe o platformă sau cu transformatorul agăţat de
stâlp.
Instalaţia electrică de medie tensiune a unui astfel de post este foarte simplă, deoarece,de regulă,
racordul este realizat în derivaţie de la o linie radială. Alimentarea postului se face printr-un separator ce se
montează pe un stâlp al racordului de medie tensiune, în amonte faţă de postul de transformare sau chiar pe
acelaşi stâlp (stâlpi) cu acesta.
Separatorul prin care este alimentat un PTA este, de obicei, tip STEP, deci cu cuţite de putere la
pământ, ceea ce permite să se execute lucrări la post fără a mai monta scurtcircuitoarele mobile pe partea
de medie tensiune. După separator, sunt siguranţe fuzibile de medie tensiune, apoi transformatorul.
Siguranţele fuzibile de pe partea de medie tensiune a PTA pot lipsi, dacă în celula de linie, ce pleacă
din staţie, este montată o protecţie maximală, ce este sensibilă şi la defectele în transformatoarele din PTA,
ce sunt racordate de la această linie.
Protecţia împotriva supratensiunilor atmosferice se asigură cu descărcătoare cu coarne sau cu
rezistenţa variabilă care se leagă la priza de pământ a postului de transformare, priză ce trebuie să aibă o
rezistenţă de dispersie de maximum 4Ω.
Punctul neutru al înfăşurărilor secundare, , se leagă la priza de pământ de exploatare a reţelei de
joasă tensiune , priza ce se execută la o distanţă de peste 20m de postul de transformare şi trebuie să aibă
o rezistenţă de maximum 4Ω.
Instalaţia de distribuţie de joasă tensiune,( tabloul de distribuţie), este închisă într-o cutie de
distribuţie şi este formată dintr-un sistem de bare colectoare rigide, trifazat, alimentat de la bornele de joasă
tensiune ale transformatorului prin barete de separare sau prin siguranţe cu putere mare de rupere (MPR)
sau siguranţe cu mâner (alimentare generală); pe acest circuit (general) sunt montate şi transformatoarele
de curent, din secundarul cărora se alimentează înfăşurările de curent ale contorului trifazat de energie
activă a postului de transformare.
De pe barele generale sunt alimentate diverse circuite pentru consumatori, fiecare circuit fiind
echipat cu siguranţe fuzibile. Unele circuite de plecare pot avea contoare de energie activă şi uneori chiar şi
contoare de energie reactivă. În cutia de distribuţie este şi o lampă (L) cu întrerupător pentru intervenţii, la
tablou, în timpul nopţii.
Este posibil ca în cutia de distribuţie să fie amplasat şi punctul de comanda al sistemului de
iluminatului public, care poate fi echipat cu ceas cu contacte electrice, cu o instalaţie de aprindere în
cascadă sau una de aprindere locală.
În fig.8.21. se prezintă vederea laterală şi din spate ale unui post de transformare aerian (PTA),
montan pe stâlp de beton armat vibrat, cu transformatorul instalat pe o platformă.
Racordul liniei electrice aeriene de 20 kV este prins de stâlp cu izolatoare ce sunt prevăzute cu
descărcătoare cu coarne de 20 kV şi cu electrozi antipasăre. Prin cordoane din acelaşi material ca al
conductoarelor liniei electrice aeriene (oţel-aluminiu), se face legătura liniei (LEA) cu bornele fixe ale cadrului
de siguranţe, echipat cu siguranţe fuzibile, montat pe stâlp în poziţie verticală, imediat deasupra
transformatorului. Bornele inferioare ale cadrului cu siguranţe fuzibile de medie tensiune sunt legate cu
bornele de medie tensiune ale transformatorului instalat pe o platformă.
Cele patru borne (trei faze plus nulul) de joasă tensiune ale transformatorului, sunt legate prin
conductoare flexibile izolate la tabloul de distribuţie . Aceste conductoare sunt protejate prin montarea într-o
ţeavă verticală prinsă cu bride, ţeavă ce este îndoită în formă de cârjă în partea superioară (pentru a
împiedica pătrunderea apei de ploaie), iar la partea inferioară este prinsă etanş de cutia de distribuţie;
aceasta se montează la cca. 1,1 m de sol pentru a permite accesul personalului de exploatare.

Vederea laterală şi din spate a unui PTA
Fig.8.21.
Cutia de distribuţie este executată din tablă de oţel şi are două uşi, una în faţă pentru acces la
siguranţe şi contoare şi alta în spate pentru acces la borne. Uşile se păstrează închise cu lacăt, iar cheile
sunt la persoana de exploatare ce are drept de acces la instalaţia electrică. Cutia de distribuţie are ,la partea
superioară, o altă ţeavă metalică, prin care, tot cu conductoare flexibile, izolate din aluminiu, se fac legăturile
la conductoarele liniilor electrice aeriene de joasă tensiune.
Cele cinci conductoare ale LEA (trei faze, nulul şi un conductor pentru alimentarea corpurilor
sistemului de iluminat public), sunt prinse de stâlp prin izolatoare de întindere şi console metalice de
întindere. Cutia de distribuţie are şi la partea inferioară o legătură cu o ţeavă metalică ce intră în pământ,
ţeava în care se montează cablurile electrice subterane de joasă tensiune ale eventualelor plecări în cablu
subteran.
Există şi varianta, post de transformare aerian (PTA) montat pe un stâlp de beton, cu aceleaşi
elemente ca cel descris anterior, cu singura deosebire că transformatorul nu mai este amplasat pe o
platformă ci este agăţat pe stâlp.
4.2. GRUPUL ELECTROGEN
Grupurile electrogene sunt surse care se instalează la consumatorii pentru alimentarea de bază
(consumatori izolaţi, cabane, şantiere în fază iniţială, etc.) sau ca surse de rezervă de înlocuire. Această
ultimă soluţie se aplică în cazul consumatorilor care au receptori de categoria zero sau 1, ce necesită un
nivel de siguranţă ridicat în alimentare, care nu poate fi asigurat prin alimentarea din SE (sistemul extern).
Din această categorie fac parte receptorii vitali.

4.2.1. Grupul electrogen - sursă de rezervă de înlocuire
Receptorii vitali, care trebuiesc prevăzuţi cu alimentare de rezervă locală ( sursa electrică de
înlocuire) se împart în două categorii:
 receptori care nu admit întreruperi în alimentare mai mari de o secundă ;
 receptori care admit întreruperi în alimentare cu durate de 1-5 minute.
Alimentarea, în caz de indisponibilitate a sistemului extern (alimentarea de baza), a primei categorii
de receptori se asigură de la sistemul intern prevăzut cu surse de energie electrică neîntreruptibile, iar
receptorii din a două categorie sunt alimentaţi de la sistemul intern (sursa de înlocuire ) prevăzut cu grupuri
electrogene.
Grupurile electrogene acoperă gama de puteri 5-1400 kVA.
În fig.8.22. este prezentată o minicentrală electrică, ce cuprinde două grupuri electrogene (astfel se
asigură rezerva pentru alimentarea de înlocuire de bază pentru consumatori a căror receptori admit
întreruperi mai mici de 5 minute).
Primul, denumit grup electrogen "prioritar" va fi întotdeauna disponibil să intre în funcţiune, în timp ce
al doilea constituie rezerva pentru perioada lucrărilor de revizie şi de reparaţie respectiv, indisponibilitatea
celui dintâi.
Selectarea “grupului electrogen prioritar –grup electrogen de rezervă” se face manual. La indisponibilitatea
sistemului extern , pornirea grupului electrogen prioritar are loc automat.
În momentul în care sistemul extern redevine disponibil, grupul electrogen se opreşte automat.
Pornirea grupului electrogen se efectuează în gol. După ce tensiunea şi frecvenţa la bornele generatorului s-
au stabilizat, conectarea receptorilor pe grup este automată. Tot acest proces se va încadra în intervalul de
timp menţionat. Când o sarcină mare este conectată la grupul electrogen, se produce, pentru scurt timp, o
scădere de tensiune şi de frecvenţă. Echipamentul de automatizare aflat în panoul grupului electrogen le
readuce la valorile normale.
RACORD RETEA GRUP ELECTROGEN 1 GRUP ELECTROGEN 2
3
Motor Motor
termic termic
Gen. Gen.
3
3 3
Consumatori
normali F KS
U< U<
Releu Releu
demaror demaror
3 3 3
Baterie Baterie
KS
KP U>
KS - contactor selectare grup
3 Fig. 8.22. KP - comutator principal
Un grup electrogen funcţionează stabil numai dacă încărcarea este de cel puţin o treime din puterea
nominală a generatorului, la un factor de putere de 0,8.
La alegerea grupului electrogen, respectiv la determinarea puterii sale aparente, va trebui să se ţină
seama de următorii factori : altitudinea locului unde este amplasat grupul, temperatura aerului din zona şi
umiditatea lui relativă, precum şi de factorul de putere total al sarcinii, în cazul în care este mai mic de 0,8
(fig.8.23. pentru motorul primar şi fig.8.28. pentru generator).
În afara celor menţionate mai trebuiesc avute în vedere următoarele :
a) un grup electrogen poate fi supraîncărcat cu un curent I1,1In timp de o oră, după o funcţionare
continuă de 12 ore şi o durată de funcţionare mai mare de 500 ore / an;
b) un grup electrogen admite o supraîncărcare cu un curent I1,8 timp de 30 secunde, iar această
supraîncărcare este admisă cel mult de două ori, dacă între acestea există o pauză de cel puţin 10
minute.

În primul caz se acoperă suprasarcinile accidentale, iar în al doilea caz se asigură pornirea unor
motoare electrice cu rotor în scurtcircuit la care Ip=(5-7)In .
În cazul pornirii unor motoare electrice de putere mare care antrenează utilaje cu pornire grea
(ventilatoare, pompe centrifuge, turbocompresoare) este necesar să se aibă în vedere că şocurile produse la
pornirea lor pot avea ca efect scăderi de tensiune şi de frecvenţă, pe care echipamentul electronic de
protecţie din panoul de comandă le va interpreta ca informaţii de avarie, deconectând astfel grupul. De
aceea, toate motoarele electrice a căror putere depăşeşte 10% din puterea generatorului, precum şi cele
care antrenează utilaje cu pornire grea trebuiesc dotate cu demaroare electronice,
astfel încât curentul de pornire al unui motor electric nu va depăşi de două ori curentul lui nominal.
Când puterea cerută de consumatorii vitali depăşeşte 600...700 kVA se recomandă un studiu tehnico-
economic privind utilizarea a trei grupuri de putere mare. Astfel, reţeaua receptorilor vitali s-ar diviza în două
coloane de puteri apropiate, fiecare fiind deservită de un grup electrogen cu o putere egală cu jumătatea
puterii cerute, iar al treilea grup, de aceeaşi mărime, constituie rezerva comună.
altitudine altitudine
m/s.L.m m/s.L.m
0,50
0,60
0,60
3000 0,70 3000
0,70
2000 0,80 2000 0,80
0,90 0,90
1000 1000
1,00 1,00
1,10 1,10
0 10 20 30 40 50 o
0 10 20 30 40 50 o
temperatura C temperatura C
a) b)
a - umiditate relativa aer 80%

b - umiditate relativa aer 100%
Fig.8.23.
ka kb
1,1 1,0
1,0 0,9
0,9 0,8
0 10 20 30 40
50 0 1000 2000 3000 4000 altitudine (m)
o
temperatura C
a) Functie de temperatura mediului b) Functie de altitudinea fata de nivelul marii
kc
1,0
0,9
0,8
0 0,9 0,8 0,7 0,6 0,5 cos
c) Functie de factorul de putere al sarcinii

Fig.8.24.
Din punct de vedere al motorului primar, sunt preferate motoarele diesel răcite cu apă şi având o
turaţie de 1500 rot/min.
Evident, minicentrala electrică, sursa de înlocuire poate avea o configuraţie mai simplificată, în
funcţie de valoare acceptată a investiţiei.

4.2.2. Grupul electrogen – sursă de bază.
Grupul electrogen este utilizat şi ca sursă de bază pentru alimentarea cu energie electrică a
cabanelor, a unor locuinţe din zone izolate şi chiar a utilajelor existente pe şantiere.
Pentru alimentarea cu energie electrică a unei locuinţei, se pot utiliza grupuri electrogene în varianta
staţionară sau mobilă. În tabelul 8.5. sunt prezentate caracteristicile unor grupuri electrogene mobile cu
puteri cuprinse între 1,4 kVA şi 5,5 kVA, care asigură o autonomie cuprinsă între 1,5 şi 3 ore de funcţionare.
Grupurile electrogene având puteri cuprinse între 2,5 kVA şi câteva zeci de kVA, pot asigura, în
condiţii optime, alimentarea cu energie electrică a utilajelor existente pe şantier.
Avantajele utilizării grupurilor electrogene în alimentarea cu energie electrică a şantierelor
sunt următoarele :
 deschiderea şi organizarea şantierelor nu este condiţionată de efectuarea unor lucrări de
racordare la reţelele electrice din zonă;
 funcţionarea instalaţiilor de pe şantier nu este subordonată cerinţelor specifice ale reţelelor
de distribuţie electrică, precum şi limitării vârfului de sarcină în anumite perioade ale zilei şi
a realizării unui factor de putere cât mai aproape de unitate;
 libertate absolută de deplasare a echipelor de la un punct la altul;
 independenţa totală faţă de întreruperile în alimentare, determinate de avariile din reţeaua
furnizorului.
În funcţie de amplasarea şi de structura şantierului, se poate realiza o microcentrală electrică având
un grup electrogen de bază şi unul – două grupuri mai mici pentru acoperirea vârfurilor de sarcină.
De asemenea, se poate recurge la grupurile electrogene portabile sau montate pe remorci. Este
posibilă şi o combinaţie între aceste soluţii.
Din punct de vedere constructiv, grupurile cu puteri sub 4kVA se pot executa fie în varianta portabilă
(manual), fie pe cărucioare pe roţi.
Grupurile mai mari se execută pe cărucioare, remorci auto, sau în varianta staţionară. Grupurile
portabile, datorită gabaritelor mici şi a maselor reduse, se recomandă a fi utilizate pentru alimentarea
sculelor folosite în lucrări de finisaje interioare sau în zone izolate.
Grupurile electrogene acţionate de sistemul mecanic al tractorului (fără motor primar) sunt deosebit
de utile pe şantiere. Ele sunt concepute pentru tractoare cu o putere de minimum 15 CP.
Grupurile acţionate de tractoare şi destinate sudurii, au mai multe tensiuni accesibile :
ieşire în c.c. pentru un curent de sudură de 150 –300 A, în funcţie de electrozii folosiţi
(3mm....6mm);
ieşire de 12/24 V c.c. pentru încărcarea bateriilor de acumulatoare;
ieşire în c.c. monofazată (220 V) sau trifazată (380/220 V) pentru alte utilizări.
Echipamentul electric din tablourile de comandă utilizate pentru grupurile ce se constituie în
microcentrale, permite funcţionarea generatoarelor independent, în paralel cu reţeaua sau cu un alt grup
electrogen. Funcţionarea în paralel cu reţeaua, asigură compensarea vârfurilor de sarcină peste limitele
impuse de furnizorul de energie electrică, precum şi ameliorarea factorului de putere.
În cazul alimentării şantierelor de la reţele în care se produc frecvent întreruperi este recomandată
existenţa unui grup electrogen cu pornire automată la întreruperea alimentării de la sistemul extern şi cu
revenire automată la reapariţia tensiunii la acesta.
Variantele de funcţionare ale grupului sunt legate direct de tipul tabloului de comandă solicitat.
Printre acestea se numără şi sistemele de protecţie la suprasarcină sau diferenţiale, programatoarele
electronice pentru porniri periodice – care pornesc şi opresc grupurile conform unui program stabilit, precum
şi telecomenzile cu două sau patru canale. Telecomenzile cu două canale comandă pornirea şi oprirea
grupurilor, iar cele cu patru canale comandă în mod suplimentar şi contactoarele din reţeaua furnizorului
extern şi/sau ale grupului.
Tabelul 8.5.
TIPUL EP 15 BE EP 20 BE EP 30 BE EP 50 BE EP 50 BD
Tensiunea (V) 220 220 220 220 220

Puterea (VA) 1400 1800 2800 4500 5500
Factor de putere 1 1 1 1 0,8
Tip baterie -- -- 12V9Aserie 12V 9A serie 12V9A serie
Putere motor(CP) 149 172 216 359 359
Combustibil benzină benzină benzină benzină Benzină
Autonomia 1h 30 min 1h 45min 2h 30min 3h 3h
Greutatea (kg) 25 28 36 60 62

4.3. SURSE DE ENERGIE ELECTRICA NEÂNTRERUPTIBILE
În diverse situaţii este necesară asigurarea cu energie electrică de la o sursă care să nu producă
întreruperi sau deformări ale undei sinusoidale de tensiune. Aceasta este cazul echipamentelor de calcul,
aparaturii electromedicale din sălile de operaţii şi de terapie intensivă, al camerelor de comandă, al
instalaţiilor de avertizare şi de stingere a incendiilor şi mai ales al celor legate de siguranţa naţională.
Pentru a sigura o alimentare neîntreruptă sunt necesare trei elemente distincte :
a) sursă de energie electrică auxiliară, independentă de reţea;
b) un convertor al acestei energii în energie electrică, având aceiaşi parametri (număr de faze,
tensiune, frecvenţă) cu reţeaua de la care sunt alimentate în mod curent echipamentele;
c) un sistem de urmărire a tensiunii din reţeaua furnizorului extern, care să facă comutarea pe sursa
de siguranţă , neîntreruptibilă, prevăzută de consumator.
Ca sursă de energie de siguranţă, este preferată bateria de acumulatori, aflată în regim de încărcare
permanentă. Aceste acumulatoare trebuie să fie de tipul fără producere de gaze şi fără întreţinere iar
reîncărcarea lor se face automat prin intermediul unui redresor comandat.
Producătorii de UPS “Uninterruptible power Supply” (sursă de alimentare neîntreruptă) – termen
folosit în literatura de specialitate, utilizează elemente acumulatoare cu plăci şi acid sulfuric, având în
structura lor elemente de absorbţie şi de conversie a gazelor rezultate atât în procesul de încărcare cât şi în
procesul de descărcare. Acestea au o durată de viaţă de 5-6 ani, după care capacitatea lor scade sub 80%
din cea iniţială. Unii constructori de acumulatoare nu mai folosesc acidul sulfuric, ci o pastă (gel) care
permite funcţionarea lor în orice poziţie. Invertorul, care transformă tensiunea continuă a acumulatoarelor în
tensiune alternativă cu aceeaşi valoare şi frecvenţă ca a reţelei, este realizat cu tranzistoare MOS sau IGBT,
comandate de un procesor specializat şi acoperă domeniul de la 300 VA la 700 kVA.
Când parametrii energiei electrice furnizate de sursa de bază (sistemul electroenergetic) nu se mai
încadrează în limitele admise (valoare tensiune, frecvenţă, etc.) un comutator static (CS,fig.8.25), inclus în
U.P.S., comută receptorii (sarcina) de pe sursa de bază pe “invertor” care, alimentat fiind de la sursa de
siguranţă, conservă parametrii tensiunii şi frecvenţei.
Acest mod de lucru este economic şi măreşte disponibilitatea echipamentului, deoarece alimentarea
receptorilor se asigură, în regim normal de la sursa de bază, iar invertorul este folosit numai în cazul
indisponibilităţii sursei de bază (Ub =0).
Un alt sistem este cel cu dublă conversie, fig.8.26. În acest caz, receptorii sunt conectaţi permanent
la invertor, iar acesta, la rândul lui, este alimentat, fie de la sursa de bază, fie de la sursa de siguranţă, când
cea dintâi nu mai este disponibilă (pe seama comutatorului static CS, similar cu cel din fig.8.25.)
Invertorul funcţionează neîntrerupt, iar la defectarea lui accidentală se trece automat pe sursa de
bază (ICS). Acest mod de lucru are dezavantajul unui randament energetic mai mic, datorită dublei conversii,
însă receptorii sunt permanent alimentaţi de la o sursă de energie electrică cu parametrii de calitate
corespunzători.
S-au realizat şi convertoare cu triplă conversie, care faţă de cele precedente dispun de un circuit
specializat pentru corecţia factorului de putere.
Normativele europene impun funcţionarea la cos   1.
Dacă se estimează că întreruperile în alimentare pot fi de durată mare şi frecvente (de ex.câteva
ore), utilizarea acumulatoarelor drept sursă de siguranţă nu este recomandabilă, deoarece costul lor este
ridicat şi necesită spaţii mari de instalare. În acest caz este preferabil să se utilizeze grupuri electrogene cu
pornire rapidă, automată, a căror intrare în regim, în plină sarcină, se face în mai puţin de 1 minut. Ca
urmare, bateria de acumulatoare, se va dimensiona pentru asigurarea alimentării pentru o durată de câteva
minute, necesara pornirii grupului electrogen.
Bateria de pornire a grupului este menţinută permanent încărcată.
În cazul utilizării sistemelor de conectare statică a ondulatoarelor, întreruperea alimentării în timpul
comutării este de maxim 30 milisecunde în regim asincron, iar în cazul regimului sincron (ondulatorul
conectat permanent la reţea) timpul de comutare se reduce la 0,1 milisecunde.

Sursa de
Ub baza
CS1 (Normal inchis)
CS
Redresor
CS3 Baterie
acumulator
(Normal
deschis)
Invertor
CS2 (Normal inchis)

Tensiune neintreruptibila
Receptori neintreruptibili
Fig. 8.25.
Sursa de
baza
Ub
Redresor CS1
CS
Baterie
CS3 acumulator
CS2 1CS 2
Invertor
1CS
1CS 1 Tensiune
neintreruptibila
Fig.8.26.

5. REŢELE ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE ÎN CLĂDIRI CIVILE
Întrucât consumatorii casnici şi cei terţiari sunt amplasaţi în clădiri, clasificate drept civile, iar configuraţia
REDA, are unele caracteristici comune, (soluţii de branşament, categorii de receptori etc.) abordarea lor s-a considerat
oportun să se facă împreună.
Reţelele electrice de distribuţie şi alimentare ale clădirilor civile administrate de persoane fizice sau
juridice, sunt alimentate direct din RED-JT a furnizorului printr-o soluţie de racord electric specifică, denumită
BRANŞAMENT.
Elementele branşamentului electric în principiu, sunt aceleaşi şi anume:
 coloanele de alimentare ale firidei de branşament;
 firida de branşament;
 punctul de delimitare;
 tabloul general al consumatorului.
Însă soluţiile de realizare ale lui diferă în funcţie de particularităţile consumatorului, respectiv dacă aceştia
sunt:
 locuinţe individuale ;
 blocuri de locuinţe ;
 blocuri de locuinţe cu spaţii comerciale ( consumatori terţiari) ;
 blocuri cu spaţii pentru un ansamblu de consumatori cu destinaţie multiplă ;
 ansambluri de clădiri pentru un consumator terţiar.
5.1. BRANŞAMENTUL ELECTRIC.
5.1.1. Branşamentul electric individual.
Acesta este specific clădirilor civile aparţinând unei singure persoane fizice (locuinţe individuale) care, în prezent,
dar mai ales în viitor acoperă o gamă foarte extinsă de soluţii constructive şi mai ales de dotări cu receptori electrici
şi persoane juridice (clădiri social culturale, comerciale, administrative).
Receptorii de bază sunt cei de iluminat şi prize monofazate la care se pot adăuga şi receptorii de forţă
(centrale de condiţionare a aerului, instalaţii de hidrofor, anumite acţionări electrice etc.) sau instalaţii speciale
de securitate.
În funcţie de gradul de asigurare al cerinţele privind continuităţii în alimentare, branşamentul poate fi:
a) derivaţie în care caz, fiind alimentat de la o RED-JT a furnizorului cu schemă radială, nu
asigură rezervă în alimentare, racordul poate fi monofazat (fig.9.l.a) sau trifazat;
b) intrare-ieşire - fiind prevăzut cu două căi de alimentare (fig.9.l.b)
Elementele componente ale unui branşament, în varianta cea mai complexă, fig.l0.l.b, considerând că
este şi trifazat sunt: circuitul de intrare (l), de ieşire(2), coloana de alimentare a tabloului general(3), punctul de
delimitare(bornele de ieşire din contorul de măsurare a energiei electrice) şi tabloul general (TG).
Firida de branşament se montează într-un spaţiu special amenajat în zid (cofret), în locuri cât mai accesibile
personalului de exploatare al furnizorului şi are rolul de:
punct de conexiuni, efectuarea de manevre pentru puneri şi scoateri de sub tensiune;
conexiune între RED de JT a furnizorului şi cea a consumatorului;
asigurarea protecţiei circuitelor de intrare-ieşire şi a coloanei de alimentare a TG.
Realizarea separată a FB, faţă de TG (punctul de conexiuni al consumatorului), este impusă, atât de
necesitatea separării celor două reţele, cât şi de considerente practice, respectiv de faptul că TG trebuie amplasat,
la consumator, într-un loc cât mai oportun din punct de vedere al accesibilităţii şi a eficacităţii circulaţiei de curenţi.
Racordul monofazat derivaţie se practică în cazul locuinţelor individuale din mediul rural, prin derivaţie de
la un stâlp al LEA (cu conductoare neizolate sau izolate torsadate), dar şi în mediul urban, pe străzile periferice.
Racordul tip intrare-ieşire, se utilizează în cazul locuinţelor individuale din zonele rezidenţiale sau centrale şi
pentru consumatori care au o putere instalată relativ mare şi care au şi receptori trifazaţi. Are avantajul că permite şi un
racord individual, tip derivaţie pentru un alt consumator (PD-TG)
O caracteristică a branşamentelor individuale o reprezintă, amplasarea contorului de măsurare a
energiei electrice, în imobil, deci la consumator, nefiind direct accesibil furnizorului.

Fig.9.1.
Branşamentul tip intrare-ieşire poate fi încadrat într-o RED-JT a furnizorului cu schemă buclată sau este
alimentat direct din secundarul unui post de transformare, cu două transformatoare, însă PT nu aparţine consumatorului
(spitale, edificii culturale importante etc.).
În ultimul timp , pe seama noilor reglementări ce corespund cerinţelor impuse de standardele europene,
s-au introdus elemente noi în realizarea branşamentelor individuale tip derivaţie (fig. 9.1.a), care în varianta
clasică are următoarele dezavantaje:
 punctul de delimitare între furnizor şi abonat nu este firida de branşament,
deoarece aceasta nu conţine contorul de tarifare a energiei electrice, amplasat lângă tabloul
general, în interiorul locuinţei ;
 coloana de la firidă la contorul de energie electrică, administrată de furnizor, este pozată în
structura clădirii ce aparţine abonatului;
Ca urmare, s-a conceput un nou tip de firidă de branşament destinată realizării branşamentului individual tip
derivaţie care să elimine dezavantajele menţionate.
Noua firidă de branşament conţine punctul de delimitare dintre abonat şi furnizor respectiv, contorul de
tarifare a energiei electrice. Deoarece, pe lângă contorul de energie electrică firida conţine şi aparate de comutaţie şi
protecţie a fost definită " bloc de protecţie şi măsură (BPM)".
Siguranţele fuzibile fiind înlocuite de un întrerupător automat, acesta asigură atât protecţia la scurtcircuit, ci
şi la suprasarcină, putând fi comandat şi de alte tipuri de protecţie (la curentul diferenţial) sau dispozitive automate,
cu posibilitatea reconectării de către abonat.
Deoarece firida se montează în exterior, fiind vizibilă şi accesibilă furnizorului, are gradul de protecţie
corespunzător (IP 54).
5.1.2. Branşamentul electric colectiv

Acest branşament este specific blocurilor de locuinţe (fiecărei scări a unui bloc), dar şi unei
construcţii civile care conţine mai mulţi consumatori (mai multe reşedinţe de firme). În acest caz, între firida de
branşament principală (FBP), fig.9.2, care poate avea schema electrică din fig.9.l.b şi fiecare consumator individual
(apartament sau reşedinţă de firmă), prevăzut cu punct de delimitare şi tablou de distribuţie propriu (TA), va exista
o schemă de distribuţie încadrată în edificiu, prevăzută cu coloane de alimentare directă a tablourilor de distribuţie
individuale (distribuţie directă), sau şi cu firide secundare(FBS) (radială arborescentă).
Firida secundară este componentă a branşamentului (aparţine furnizorului) şi are rolul de:
 legătură între coloana electrică colectivă şi coloanele individuale(2);
 protecţia coloanelor individuale;
 măsurarea energiei electrice consumate de fiecare abonat.
Punctele de delimitare vor fi amplasate, de regulă, în firida secundară, direct accesibilă furnizorului.
O altă caracteristică a branşamentului colectiv, o reprezintă existenţa unor receptori comuni (iluminat casa
scării, subsol tehnic) şi eventual a instalaţiei de ascensor. Ca urmare, se constituie tabloul general (TG), fig 9.2.a,

amplasat în edificiu. În alt loc decât cel al firidei de branşament, (şi din motivele subliniate în paragraful anterior), din
care sunt alimentate tablourile din firidele secundare şi tabloul de utilităţi comune (TUC).
Pe intrarea în tabloul de utilităţi comune, se montează un contor de energie electrică (Wh), pentru
măsurarea energiei electrice consumate în comun.
Instalaţia de ascensor, (specială şi cu un grad ridicat al continuităţii în alimentare), se racordează prin
coloană proprie din: firida principală, fig.9.2.a, sau din TG înaintea întrerupătorului general, (fig.9.2.b), sau din
TUC, (fig.9.2.c).
Numărul de coloane individuale, alimentate dintr-o firidă secundară, depinde de numărul de apartamente
(sau consumatori individuali) ai blocului (sau pe un etaj), dar şi de numărul de contoare de energie electrică ce pot fi
amplasaţi în aceasta.
În cazul în care blocul de locuinţe este prevăzut cu spaţii comerciale la parter sau mezanin, consumatorii
terţiari de energie electrică aferenţi acestor spaţii, vor fi alimentaţi din firida de branşament principală(FBP) cu
coloane individuale, dacă numărul lor este mic (fig.9.2), sau prin coloană comună şi FBS. Existenţa la nivelul acestora a
unor consumuri comune de energie electrică, va impune introducerea unui TUC, situaţie în care configuraţia
branşamentului, care poate fi propriu, va fi ca cea din fig.9.2.

Fig.9.2.

5.2. REŢELE ELECTRICE DE ALIMENTARE LA CONSUMATORI CASNICI
5.2.1. Reţele electrice de alimentare monofazate.
De regulă, consumatorii casnici, sunt alimentaţi cu energie electrică prin branşament monofazat, deoarece
receptorii caracteristici acestora sunt corpurile de iluminat şi echipamente electrocasnice alimentate de la prizele
monofazate.
Numărul şi puterea instalată în corpurile de iluminat (locuri de lampă - LL), se stabilesc, fie pe seama unor
normative, fie pe seama solicitării beneficiarului.
Numărul de prize monofazate (locuri de priză-LP), se recomandă în funcţie de destinaţia încăperii (putând fi
simple sau duble).
Corpurile de iluminat (LL) se alimentează de la circuitele monofazate fără nul de protecţie, fig.9.3, numărul LL
de pe un circuit se recomanda să nu depăşească valoarea 12, pentru a nu depăşi curentul admisibil al
conductoarelor de AL, cu secţiunea de 4mm2, în cazul creşterii secţiunii devine greoaie pozarea conductoarelor
în tuburile de protecţie. Evident, numărul LL/circuit poate fi mai mic de 12 şi ca urmare, într-un apartament, din TA ,
pot fi alimentate (1-3) circuite de iluminat
Prizele monofazate se alimentează prin circuite monofazate, recomandându-se, din motivul prezentat mai
sus, ca numărul de LP/circuit să nu depăşească cifra 8. Evident, numărul acesta poate fi mai mic şi din necesitatea
separării circuitelor de prize cu nul de protecţie (baie şi bucătărie) de cele fără nul de protecţie.
Modul de execuţie al reţelei electrice interioare este prezentat în [18], şi este reglementat prin [8], inclusiv aspectele
legate de comanda iluminatului.
5.2.2. Reţele electrice de alimentare trifazate.
Fig.9.3.
În cazul unor locuinţe individuale cu un consum ridicat (>30A) sau care au şi receptori trifazaţi,
branşamentul şi reţeaua electrică la consumator va fi şi trifazată.
Tabloul general (TG) al clădirii va fi trifazat, iar din acesta se alimentează circuitele monofazate
pentru iluminat şi prize dintr-un tablou propriu (TGip), fig.9.4 aşa cum s-a arătat, iar pentru receptorii trifazaţi
se va organiza un tablou special care sa conţină şi eventualele aparate de comutat şi protecţie necesare
receptorului trifazat.
Într-o asemenea locuinţa, se poate prevedea o sursa neîntreruptibilă generală sau numai
pentru anumiţi receptori (calculatoare personale, sisteme de securitate etc.).
Separarea receptorilor trifazaţi de cei monofazaţi, pe tablouri generale proprii, face posibila şi o
eventuala tarifare diferenţiata.

 REŢELE ELECTRICE DE DISTRIBUŢIE ŞI ALIMENTARE LA CONSUMATORII MICI SAU MARI
Pentru unii dintre aceşti consumatorii caracteristica principala este aceea ca pot avea şi
receptori de categorii zero sau unu, consideraţi receptori vitali, pentru care trebuie asigurată rezerva în
alimentare, atât printr-un nivel de rezervare ridicat (unul sau doi) al sursei de baza (RED- a furnizorului) cât
şi prin prevederea unei surse locale.
O altă caracteristică este aceea ca aceşti consumatori au atât receptori monofazaţi de iluminat
şi prize, cât şi receptori trifazaţi de forţa. Ca urmare, este necesara atât o separare a receptorilor de
forţa, de ceilalţi, aşa cum s-a arătat, cât şi o separare din punct de vedere a categoriei lor, al
nivelului de rezervare ce trebuie asigurat.
U.C.- utilaj complex (centrală condiţionare, hidrofor etc.)
Fig.9.4. Fig.9.5.
Fig.9.6.
Datorită numărului mare de receptori şi a răspândirii lor pe mai multe nivele sau corpuri de clădiri,
rezultă ca necesară o schemă electrică de distribuţie pentru alimentarea tablourilor secundare (TS), de la
care sunt alimentaţi direct receptorii.
Deoarece, consumatorii terţiari nu dispun de personal de deservire adecvat pentru exploatarea unui post de
transformare, (PT), chiar dacă sunt alimentaţi direct de la PT, acesta este al furnizorului, punctul de
delimitare este pe partea de JT a transformatorului, în PT, accesibil, pentru urmărirea consumului şi
beneficiarului.
5.3. SCHEME ELECTRICE
5.3.1. Scheme electrice generale de distribuţie.
Aşa cum s-a arătat, receptorii de forţă şi cei de iluminat şi prize, sunt alimentaţi prin reţele electrice
separate. Configuraţia acestor reţele, de regulă, este similara, asigurând acelaşi grad al continuităţii în
alimentare pentru ambele tipuri de receptori.
Ca urmare, în continuare, se vor prezenta scheme electrice de distribuţie numai în funcţie de gradul
de continuitate în alimentare.
În domeniul reţelelor electrice de distribuţie şi alimentare cu tensiuni sub 1000V, se folosesc

noţiunile de:
tablou general de distribuţie, este tabloul electric racordat direct la reţeaua furnizorului de energie
electrică, la un post de transformare sau la o sursă proprie a consumatorului şi care distribuie energia

electrică la alte tablouri sau care alimentează direct anumiţi receptori;
tablou principal de distribuţie, este alimentat din tabloul general şi distribuie energia electrică la
tablouri secundare şi direct unor receptori ;
tablou secundar de distribuţie, este alimentat dintr-un tablou principal sau din cel general, şi din care
sunt alimentaţi receptorii;
coloană electrică, calea de curent prin care se alimentează un tablou electric de distribuţie.
În funcţie de schema electrică a reţelei, coloanele electrice pot fi magistrale sau colective.
În cadrul acestei lucrări, pentru calea de curent prin care se alimentează din tabloul de distribuţie un
receptor individual de forţă sau mai multe corpuri de iluminat sau prize monofazate se foloseşte noţiunea de
circuit electric şi nu cea de coloană individuală.
A) Scheme generale de distribuţie care nu asigură rezervă în alimentare.
a) Schemă generală de distribuţie radială, fig 9.5, este destul de răspândită, deşi este mai puţin
economică, deoarece permite o localizare uşoară a coloanei cu defect.
Deoarece dimensionarea căilor de curent ale schemei se efectuează pe seama caracteristicilor
receptorilor alimentaţi, în faza de proiectare, rezultă că ulterior nu este posibilă o modificare a repartiţiei
receptorilor între tablourile secundare. Din acest motiv se consideră că aceasta schemă este rigidă.
În cazul alimentării receptorilor monofazaţi, coloanele sunt, de regulă trifazate, se admit coloane
monofazate pentru curenţi < 30A.
Acestei scheme îi este caracteristic tabloul de distribuţie principal, care poate să lipsească, dacă
tablourile secundare sunt într-un număr redus, schema devenind din radial arborescentă, radial simplă
(directă).
b) Schemă generală de distribuţie cu coloană magistrală, fig 9.6 coloana electrică magistrală este
coloana care alimentează pe parcursul ei cel puţin două tablouri de distribuţie în derivaţie .
Acest tip de schemă care nu asigură rezervă în alimentare, dar şi un nivel redus de continuitate în
alimentare, deoarece un defect pe magistrală (mai lungă decât coloana unui TP, fig 9.5), determină
pierderea alimentării pentru toate TS ale acesteia, se recomandă unei distribuţii în lungul unor axe
verticale sau orizontale a receptorilor. Datorită dificultăţilor de execuţie se recomandă ca secţiunile
2
conductoarelor sa nu depăşească 70 mm . Din această condiţie şi din cea a căderilor admisibile de
tensiune, rezultă şi numărul de TS alimentate de la o magistrală.
Întrucât, secţiunea magistrală este constantă, la nivelul acesteia este posibilă şi modificarea
repartiţiei receptorilor pe TS.
c) Schema generală de distribuţie în cascadă, fig.9.7
Este practic schema magistrală, la care TS sunt racordate în varianta intrare-ieşire, în acest fel este
posibilă limitarea zonei afectate de un defect, respectiv, numai la porţiunea din aval de defect.
Reprezentarea cascadei, fig 9.7, evidenţiază şi faptul că o cascadă este un semidistribuitor al unei
scheme simple buclate (inel).
Evident, secţiunea căilor de curent ale coloanelor este diferită, respectiv se micşorează în spre
aval.
B) Scheme generale de distribuţie care asigură rezervă în alimentare.

Rezerva în alimentare se impune în cazul existenţei unor receptori de categoria zero, unu, sau doi.
În funcţie de ponderea receptorilor din aceste categorii, alimentarea de rezervă se asigură pentru
consumator în ansamblul său, sau numai pentru o parte dintre receptori, consideraţi vitali.
Racordarea unor asemenea consumatori la RED a furnizorului, se face în una din următoarele
variante, în funcţie de valorile admise pentru ceilalţi indicatori ce se asociază gradului de asigurare al
continuităţii, respectiv durata medie probabilă şi maximă probabilă a unei întreruperi:
prin branşament intrare-ieşire, în care caz realimentarea se asigură după efectuarea manevrelor
de izolare a defectului şi de trecere pe alimentarea de rezervă. Această soluţie se adoptă în cazul
consumatorilor ce au receptori de categoria a 2-a prin încadrarea branşamentului într-o RED-JT a
furnizorului cu schemă buclată. In funcţie de clasa de putere a consumatorului, durata realimentării
poate fi cuprinsă între 30 minute şi 8 ore;
prin branşament de joasă tensiune, dar direct din secundarul unui PT, prevăzut cu transformator de
rezervă, fig 9.8.
În funcţie de încadrarea PT pe partea de medie tensiune, se poate asigura nivelul 2, sau nivelul
l, fig.9.8.b de rezervare.
Cele două TG se constituie, pentru RED-JT a consumatorului, în două surse de alimentare.
Această soluţie de rezervare a alimentării de bază din sistemul electroenergetic (SE), asociată şi cu
dispozitive automate de trecere de pe o alimentare pe alta(AAR- anclanşarea automată a rezervei),

limitează durata unei eventuale întreruperi a alimentării la 3 secunde, ceea ce reprezintă un gol de tensiune
(nivel l de rezervare).
În cazul în care consumatorul are şi receptori de categoria zero, care nu admit nici goluri de tensiune
(de ex. blocul operator dintr-un spital), pentru aceştia se prevăd surse neîntreruptibile.
În continuare, se vor prezenta schemele generale de distribuţie care asigură rezervă în alimentare,
pe seama faptului că dispun de două TG (surse), respectiv nivelul l sau 2 de rezervare.
a) Schema generală de distribuţie radială dublă, fig 9.9

Se utilizează în cazul consumatorilor care au receptori de categoria zero, grupaţi pe un tablou de
distribuţie special (TD0), restul receptorilor fiind alimentaţi din TG. Această schemă se adoptă în cazul în care
receptorii de categoria zero sunt relativ puţini (staţie de pompe sau hidrofor de incendiu, ventilaţie de avarie
etc.) putând fi grupaţi pe un singur tablou de distribuţie.
Trecerea de pe sursa de bază (SB) pe cea de rezervă (SR) se face prin acţionarea manuală sau
automată (AAR) a comutatorului C.
b) Schema generală de distribuţie cu coloane magistrale duble, fig 9.10,
Se adoptă în cazul consumatorilor cu receptori de categoria l (policlinici, studiouri RTV, instituţii care
lucrează în 3 schimburi etc.). Trecerea de pe alimentarea de regim normal pe cea de rezervă, se face prin
acţionarea comutatoarelor CIJ, manual sau automat (AAR), în funcţie de durata admisă a întreruperii.
c) Schemă generală de distribuţie simplu buclată, fig 9.11.
Caracteristicile schemei buclate sunt cele prezentate, remarcând însă că durata unei întreruperi este
relativ mare, determinată de timpul necesar operaţiilor de localizare a defectului (K) şi de acţionare a
aparatelor de conectare (AC).
d) Scheme de distribuţie speciale.
În cazul consumatorilor terţiari care au receptori de categoria zero, care nu admit întreruperi ale
tensiunii, (centrale telefonice, bloc operator dintr-un spital etc.), aceştia se grupează pe tablouri speciale.
Alimentate de la surse neîntreruptibile, bazate pe acumularea de energie electrică în baterii de acumulatori,
fig 9.12.
În funcţie de caracterul alternativ sau continuu al acestor receptori, se poate folosi schema de
principiu din fig 9.12.a sau 9.12.b (regim tampon).
În cazuri deosebite, când se estimează că bateria de acumulatori nu poate asigura energia
necesară pentru un timp relativ mare, se poate prevedea un grup electrogen, cu pornire manuală sau
automată, funcţie de capacitatea bateriei. Interconectarea grupului electrogen cu RED-JT şi tabloul
receptorilor vitali, se corelează şi cu caracteristicile elementelor de automatizare ce se folosesc.

Fig.9.7.
Fig.9.8.
Fig.9.9.
Fig.9.10.
Fig.9.11.

Fig.9.12.
Fig.9.13.
5.3.2. Scheme secundare de alimentare.

Schemele secundare de alimentare asigură alimentarea nemijlocită cu energie electrică a receptorilor.
Există trei tipuri de receptori din punct de vedere a modului de alimentare cu energie electrică.
Există unele excepţii şi anume:
 se pot monta până la 15 LL/ circuit în cazul în care sunt alimentate LL de pe holuri;
 sunt, aşa cum se va vedea, alte recomandări cu privire la echiparea cu aparate de protecţie, în cazul în
care există personal calificat de întreţinere a reţelei electrice.
Schemele secundare pentru alimentarea receptorilor de forţă, reprezintă de fapt circuitele prin care
sunt alimentaţi receptorii de forţă, trifazaţi, din TS ale schemelor generale de distribuţie.
De regulă, receptorii de forţă sunt echipamente complexe, cu un anumit rol funcţional şi care includ
scheme electrice complexe, inclusiv un tablou electric propriu, concepute şi executate de firma
producătoare. În clădirea civilă, un asemenea echipament trebuie alimentat cu energie electrică printr-un
circuit ce face legătura între TS al RED-JT a consumatorului şi tabloul electric propriu al echipamentului
(ŢEi), fig.9.13.
Regula de bază în cazul schemelor secundare pentru receptoarele de forţă este că sunt formate din
circuite individuale. Alimentarea comună de pe acelaşi circuit a motoarelor miciră căror putere cumulată
este sub 1,5Kw, este posibila dar protejate individual.
Pe un circuit electric al unui echipament ce conţine un motor electric se poate monta, eventual, un
aparat pentru limitarea curentului de pornire al motorului, pentru reducerea căderilor de tensiune pe RED-JT
a consumatorului, în regim de pornire.

6. SOLICITĂRI ÎN REŢELELE ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE
6.1. CONSIDERAŢII GENERALE.
Aşa cum se cunoaşte, o reţea electrică, în general, cea de joasă tensiune, în particular are rolul de a
tranzita energie electrică, între sursă şi receptori, în anumite condiţii de calitate.
Ca urmare, o reţea electrică este în primul rând o cale de curent (conductoare electrice) la care se
adaugă şi alte elemente necesare distribuirii (puncte de conexiuni-tablouri electrice), activităţii de control şi
coordonare (aparate de conectare) supravegherii şi protecţiei (aparate de protecţie, măsură etc.). Evident,
aceste elemente pe lângă rolul funcţional particular pe care îl au, reprezintă şi o cale de curent.
În capitolele anterioare, s-au analizat reţelele electrice de joasă tensiune (RE-JT) numai ca o cale de
curent, respectiv numai din punct de vedere a cerinţei privind continuitatea în alimentare, fără a evidenţia ce
efecte are tranzitul de energie electrică asupra RE-JT şi care este conţinutul activităţii de exploatare a acestor
reţele.
În funcţie de valorile parametrilor energiei electrice ce tranzitează RE-JT şi de valorile parametrilor
electrici ai elementelor reţelei RE-JT se poate afla în diferite regimuri.
Pe de altă parte, în exploatarea unei RE-JT se urmăreşte, ca de altfel şi la celelalte clase de reţele
electrice:
 menţinerea solicitării elementelor reţelei electrice în limitele admisibile;
 asigurarea parametrilor de calitate ai energiei electrice la consumatori (receptori);
 rentabilitatea reţelei în ansamblul ei;
Ca urmare, regimul de funcţionare de bază al unei RE-JT este cel în care sunt asigurate cerinţele
menţionate mai sus şi este definit ca regim normal.
O extindere a regimului normal este cel de suprasarcină, în care anumiţi parametri depăşesc valorile
admise pentru regimul normal şi ca urmare, acceptarea lor este limitată pentru anumite intervale de timp (s-a
considerat că regimul nesimetric şi deformant este tot un regim de suprasarcină).
În regimul normal şi de suprasarcină, personalul de conducere şi deservire operativă aferent RE-JT,
efectuează operaţii de conectare-deconectare a unor elemente ale RE-JT în scopul menţinerii parametrilor de
calitate ai energiei electrice si a rentabilităţii funcţionării reţelei. Aceste operaţii, intervenţii, au deci un caracter
voit şi ca urmare, se definesc ca intervenţii manuale .
Observaţie. Într-o RE-JT, operaţiile de conectare-deconectare manuale (voite), au ca scop punerea sau
scoaterea de sub tensiune a unei componente a reţelei (tablou de distribuţie), în scopul alimentării cu energie
electrică şi nu comanda unui receptor (utilaj) individual. Acţiunea de comandă are ca scop îndeplinirea rolului
funcţional al utilajului (pornirea, oprirea, inversare sens rotaţie, reglare viteză etc.) optimizarea funcţionării
acestuia şi se realizează cu aparate adecvate, montate pe utilaj (în tabloul electric al utilajului fig 10.13, sau
tabloul, pupitrul de comandă).
În cazul modificării bruşte a parametrilor RE-JT (deteriorarea izolaţiei, între faze sau între acestea şi
pământ), ceea ce echivalează cel mai adesea cu o scurtare de circuit, mărimile electrice ale energiei
tranzitate, capătă valori foarte diferite de cele de regim normal, solicitările elementelor RE devin şi ele foarte
mari şi ca urmare, se impune evitarea sau limitarea acestor efecte prin întreruperea alimentarii circuitului
electric respectiv. Această operaţie se face automat de către aparate de protecţie adecvate.
O reţea electrică , privită ca suport fizic al căii de curent şi celelalte componente materiale ale sale au
anumiţi parametri electrici, proprii, de stare, (utilizaţi în schema electrică echivalentă-cvadripol), iar aceste
componente fizice sunt parcurse de energia electrică care are anumite valori ale mărimilor electrice
(tensiune, curent, factor de putere etc.).
Asupra elementelor componente ale RE-JT, pe seama valorii parametrilor electrici proprii, mărimile
electrice ale energiei ce le tranzitează, determină anumite solicitări întrucât, conform legii lui Ohm, dacă se
aplică o tensiune U unui circuit de impedanţă Z, rezultă un curent I , Solicitările electrice vor fi determinate,
pentru o reţea de o anumită clasă de tensiune, de valoarea determinată a curentului şi vor fi solicitări
datorate efectului Joule şi a forţelor electromagnetice.
6.2. REGIMUL NORMAL AL REŢELELOR ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE.
În regim normal, o reţea electrică este tranzitată de puterea electrică cerută de receptorii pe care îi
alimentează. Valorile puterilor cerute, ce tranzitează(circulă) pe o anumită coloană sau circuit a unei RE-JT,
depind de configuraţia respectivei reţele.
Pentru a putea determina solicitările la care sunt supuse componentele RE, (pe seama cărora vor fi
dimensionate) este necesar să se determine valorile puterilor (curenţilor) ce le străbat.
Indiferent de configuraţia RE-JT, valorile puterilor care o vor străbate depind, în primul rând, de tipul şi
caracteristicile receptorilor pe care îi alimentează.

Receptorii electrici absorb o energie electrică pentru a o transforma în altă formă de energie (căldură,
mecanică, luminoasă etc.) în funcţie de natura utilajului pe care îl antrenează.
Din punct de vedere a puterii pe care o solicită, receptorii de forţă deţin o pondere importantă (peste
90%), iar dintre aceştia motoarele electrice sunt majoritare.
Puterea electrică absorbită la un moment dat de un motor, depinde de puterea mecanică solicitată de
utilajul pe care îl antrenează (strung, freză, compresor, ventilator etc.), putere care, de regulă, este variabilă
în timp.
Ca urmare, s-a constatat că puterea electrică care circulă printr-o RE, pe lângă faptul că nu este
constantă în timp, are şi valori diferite, pentru aceeaşi valoare a puterii instalate.
Această constatare, a făcut ca dimensionarea căilor de curent (din considerente de rentabilitate a
tranzitului, să nu se facă pe seama valorilor virtuale ale puterilor instalate, ci pe seama unei puteri de calcul
(efectiv cerute).
Puterea de calcul (cerută) este o putere efectivă maximă, convenţională, constantă în timp, care
asigură dimensionarea economică a căilor de curent, dar care să nu determine solicitarea acestora peste
limitele lor admisibile.
Această putere poate fi determinată, pentru o RE aflată în exploatare, iar scopul verificării solicitărilor
reale, faţă de cele considerate prezumtiv la proiectare, sau pentru a determina sau reevalua valorile puterilor în
funcţie de care se dimensionează o reţea nouă ce urmează să alimenteze receptori (consumatori) similari.
Ca urmare, pentru fiecare categorie de utilaje ce urmează sa fie, sau sunt acţionate de motoare
electrice, se efectuează analize statistice ale regimurilor lor normale de funcţionare şi care sunt concretizate
în parametrii sintetici.
În primă instanţă, aceste analize se finalizează prin curbe de sarcină, care reproduc variaţia curenţilor
(activ, reactiv, aparent), puterilor (P,Q,S) pe anumite intervale de timp (ore, zile, luni, ani) şi în anumite puncte
ale reţelei (tablouri secundare, principale, generale) respectiv, componente ale consumatorului .
La rândul lor, curbele de sarcină sunt caracterizate prin anumiţi parametri, ce urmează să fie utilizaţi la
determinarea puterilor de calcul (cerute).
6.2.1. Consumul casnic edilitar de energie electrică.

Cunoaşterea cât mai exactă a stadiului, evoluţiei şi elementelor caracteristice consumului de energie
electrică, global şi defalcat pe diferite categorii de consumatori, constituie unul din factorii hotărâtori pentru
stabilirea corectă a soluţiei de alimentare cu energie electrică pentru o zonă dată.
În funcţie de creşterea sarcinilor şi a pretenţiilor consumatorilor, în ceea ce priveşte calitatea şi
continuitatea în alimentare cu energie electrică, apare periodic necesitatea executării unor lucrări de
îmbunătăţire a caracteristicilor reţelelor prin care sunt alimentaţi .
Din practica de proiectare din diverse ţări, s-a dovedit că, pentru o dimensionare raţională
(eficientă ) din punct de vedere tehnico-economic a unor asemenea reţele este necesară stabilirea nivelului
de consum actual, şi calcul relativ exact pentru o perioadă de 15-20 ani. Determinarea creşterii sarcinilor pe
ansamblul unui oraş sau regiuni se soluţionează, de obicei, folosindu-se datele statistice existente privind consumul
anilor anteriori şi corelând consumul viitor programat cu factorii determinanţi din regiunea sau oraşul respectiv.
Acest calcul de ansamblu serveşte la dimensionarea instalaţiilor generale de alimentare (linii de alimentare din
sistem, staţii de injecţie etc.).
Reţelele din interiorul unui oraş alimentează diferite categorii de consumatori, fiecare intervenind cu o
pondere mai mică sau mai mare în valoarea consumului total de energie electrică.
Consumatorii casnici-edilitari din perimetrul locuibil al oraşelor se pot grupa, din punct de vedere al
structurii consumului de energie electrica, în următoarele categorii:
 consumatori casnici (încălzit, prepararea hranei şi a apei calde, iluminat etc.);
 iluminat public;
 iluminat general comercial;
 mici consumatori (policlinici, şcoli elementare şi licee, cămine, săli de sport, etc.)
 instituţii social-culturale de mare importanţă, birouri administrative şi mari consumatori comerciali;
 mici consumatori finali, industriali si similari , de tipul :
- transport în comun electrificat;
- alimentari cu apă, căldură, canalizare şi salubritate.
Studiul consumatorilor urbani de energie electrică trebuie să determine nu numai nivelul atins în
diverse etape ci şi regimul de consum al acestora. Alcătuirea curbelor (graficelor) de sarcină constituie o parte
integrantă a oricărei cercetări referitoare la consumul de energie electrică. În elaborarea prevederilor de
perspectivă un rol important îl joacă analiza şi prelucrarea datelor referitoare la o perioadă anterioară cât mai
îndelungată.
Din analiza datelor statistice publicate de o serie de ţări, în scopul comparării acestora cu cele
specifice ţării noastre, o primă dificultate o constituie clasificarea diferită a categoriilor de consumatori. In plus
trebuie arătat că, în general, nu se găsesc date defalcate pe consumatori urbani şi rurali şi date generale.

În ceea ce priveşte densitatea superficială de sarcină care s-ar putea lua ca indicator specific de
comparaţie între diverse ţări se consideră, totuşi, că şi acest indicator nu poate să caracterizeze cu suficientă
precizie dezvoltarea consumului de energie electrică dintr-un oraş sau zonă.
În prezent, s-au atins densităţi de sarcină într-o gamă foarte largă de valori, de regulă, între 2 şi 100
2
MW/km pentru zonele urbane, funcţie de dezvoltarea industrială şi social-culturală a oraşului respectiv, de
suprafaţa ocupată de aceasta etc. De exemplu, în New York s-a atins în unele zone centrale peste 100
MW/km2, în Dublin - 20 MW/km2 în centrul oraşului (cea 2km2) şi 9MW/km2 în restul oraşului (cca 17km2).
În Paris, în zona centrală care cuprinde circa 105 km2, densitatea medie de sarcină a fost în 1972 de
15MW/km2, iar în zona a doua, care cuprinde circa 950 km2, a fost de 5MW/km2. In Londra s-a atins în 1974 o
densitate medie de sarcină de 5,2 MW/km2, valoare raportată la întreaga suprafaţă a oraşului.
În Budapesta consumul specific în zona centrala a oraşului a fost în 1970 de 3,8 MW/km2, cu o
creştere medie anuală de 13%, în zona a doua, centrală, a înregistrat 0,60 MW/km2, cu o creştere medie anuală
de 14%, iar în zona a treia (păduri şi parcuri)- 0,45 MWktn2, cu o creştere medie anuală de 14,5%.
În oraşul Bucureşti s-a atins o densitate superficială medie de sarcină de circa 4MW/km2, în anul
1981.
Pe plan mondial se constată o creştere rapidă a consumului de energie electrică şi se aprecia că până
la sfârşitul secolului va ajunge la 12-14 miliarde MWh/an.
Această creştere este determinată de tendinţa generală de progres care se reflectă prin creşterea
consumului de energie electrică în diverse ramuri de activitate (industrie, sector casnic, transporturi etc.) situaţie
care se caracterizează prin creşterea indicelui de consum de energie electrică pe locuitor şi prin creşterea
numărului de locuitori care au nevoie de energie electrică pentru diverse scopuri.
Dintr-un studiu de dezvoltare a consumurilor de energie electrică într-un număr de 43 oraşe din 13 ţări din
Europa şi un oraş din S.U.A.(Baltimore) s-au desprins o serie de concluzii şi anume:
populaţia din zonele centrale ale oraşelor creşte, în general, până se atinge o anumită densitate
maximă, de la care se produce o deplasare către marginile oraşului;
evoluţia diferitelor consumuri de energie electrică se face în etape, favorizând
mai întâi consumul casnic, apoi cel al altor utilizări (comerţ, birouri şi alte servicii); evoluţia consumatorilor
industriali este mai lentă;
cererea de energie electrică creşte întotdeauna mai repede la periferie decât în centrul oraşului.
În evoluţia consumului total de energie electrică, pe plan mondial, se observă o tendinţa generală de
creştere precum şi faptul că pentru nici o ţară din lume nu se constată o scădere a ritmului care să indice o
eventuală saturaţie. Chiar şi în cazul S.U.A., ţară în care se înregistrează cel mai mare consum global de
energie electrică, şi care, în privinţa consumului pe locuitor ocupă locul doi în lume, după datele
specialiştilor, nu se înregistrează o tendinţa de saturaţie.
6.2.1.1. Caracteristicile graficelor de sarcină.
Consumul efectiv de putere din reţeaua electrică a unui consumator prezintă variaţii mai mult sau mai
puţin pronunţate în timp, după orele zilei, sau după zilele anului, denumite variaţii sezoniere. Curbele care
redau aceste variaţii în timp ale puterii active cerute de un consumator sunt curbele de sarcină zilnice şi
respectiv, curbele de sarcină anuale.
Din curbele de sarcină, pentru un anumit interval de timp, se poate constata că fiecare consumator
prezintă un consum maxim de putere (sau vârf de sarcină), care poate apare o singură dată în intervalul ales,
într-o anumită zi şi la o anumită oră, sau se poate repeta, cu aceeaşi valoare, de mai multe ori în timpul
perioadei considerate (fig.10.1). Acest vârf de sarcină reprezintă o mărime importantă pentru
dimensionarea reţelei electrice de alimentare cu energie electrică a unui consumator.
În funcţie de perioada de timp considerată se poate defini consumul maxim zilnic, lunar, trimestrial
sau anual de putere. În afară de consumul maxim de putere se poate defini şi un consum minim pentru
acelaşi interval de timp.
Din punctul de vedere al dimensionării reţelelor electrice interesează valorile coeficienţilor de
simultaneitate şi de uniformizare ai mai multor consumatori, alimentaţi cu energie electrică pin aceiaşi linie a
reţelei electrice.
Se presupune un grup de consumatori alimentaţi din acelaşi post de
transformare ale căror curbe de sarcină individuale, pentru un interval de timp oarecare (de exemplu o zi), sunt
cunoscute. În general, aceste curbe individuale nu pot fi identice, chiar dacă toţi consumatorii fac parte din
aceeaşi categorie. Fiecare consumator k (k= 1,2,......,n) este caracterizat prin:
 puterea instalată Pki,
 puterea maximă Pk max,
 puterea minimă Pk min .

100
(%)
80
60
Curbade
P/Pmax
sarcinatotala
40
Pk max
20
Pki Curbadesarcinaa
consumatorului k
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
oradezi
Fig. 12.1.1Curbadesarcinazilnicaspecifica
Se definesc următorii coeficienţi care caracterizează curbele de sarcină:
Coeficientul de simultaneitate maxim kS max, denumit şi factor de participare la curba de sarcină,
reprezintă raportul dintre puterea Pk max cerută de un consumator individual k şi puterea maximă a întregii
reţele. El arată, în general, cu cât participă consumatorul respectiv la curba de sarcină totală a reţelei.
Pk min
K= (10.1.)
Pk i
Coeficientul de simultaneitate minim kS min reprezintă raportul dintre puterea minimă kS min cerută
de un consumator şi puterea maximă a întregii reţele.
Pk min
KS min= (10.2.)
Pki
Coeficientul de uniformizare k se defineşte astfel:
Pt min
k = (10.3.)
Pt max
Prin însumarea curbelor de sarcină individuale, se obţine curba de sarcină rezultantă (totală) a celor
N consumatori.
Curba de sarcină totală prezintă o putere maximă Ptmax şi o putere minimă Ptmin, deci un coeficient
de uniformizare:
Pk min
t = (10.4.)
Pk max
Datorită decalajului de timp al vârfurilor de sarcină individuale, rezultă:
N
Pt max   Pt max (10.5)
1
Între puterile minime va exista, din aceleaşi motive, relaţia:
N
Pt min =  Pk min (10.6.)
1
Coeficientul de uniformizare se deduce:

N
 Pk min
t  1
N
(10.7.)
 Pk max
1
În cazul particular când curbele de sarcină individuale au acelaşi coeficient de uniformizare  însă
sarcinile maxime şi minime sunt decalate în timp, rezultă
t:< adică uniformizarea curbei rezultante se accentuează, aceasta devenind mai aplatisată.
 Timpul de funcţionare Tf reprezintă numărul de ore de funcţionare dintr-un interval de
timp bine stabilit, în general, un an.
 Timpul de utilizare a puterii maxime Tmax . Timpul de utilizare a puterii active maxime
Tmax P se determină cu relaţia:
Tmax P = Wa [h, perioada] (10.8.)

Pmax
în care:
Wa - energia electrică activă consumată în timpul de funcţionare, în kW h;
Pmax - puterea activă maximă solicitată în acelaşi interval de timp, în kW.
În mod analog se poate defini timpul de utilizare a puterii reactive maxime TmaxQ şi a puterii
aparente maxime Tmax S, astfel:
Tmax Q = Wr [h/perioada] (10.9.)

Pmax
Wa  Wr
2 2
TmaxS = (10.10.)
S max
Dacă se ia ca bază durata unui an calendaristic, atunci se va defini timpul de utilizare anual. Acesta
reprezintă numărul convenţional de ore în care consumatorul lucrând cu sarcina maximă constantă, consumă o
cantitate de energie egală cu cea utilizată real în cursul anului, cu sarcina variabilă în funcţie de graficul
său de lucru.
Timpul de utilizare a puterii instalate Ti:
Wa
Ti = (10.11.)
Pi
Coeficientul de utilizare a puterii instalate, respectiv a puterii maxime (ku, respectiv kum), pentru
un receptor sau pentru o grupă de receptoare se defineşte ca raportul dintre energia electrică activă
consumată şi puterea activă instalată (maximă) solicitată, înmulţită cu timpul de funcţionare, astfel:
W
Ku = =T /T (10.12.)
Pi  Tf i f
Wa P
K um = = med =T max/T f (10.13)
Pmax  Tf Pmax
Coeficientul de formă kF al graficului de sarcină al unui grup de receptoare, se defineşte ca raportul
dintre sarcina medie pătratică ( I2med, S2med şi sarcina medie, considerate în acelaşi interval de timp:
2 2
S
Kf= Imed = med ( 10.14.)
Imed Smed
Acest coeficient caracterizează neuniformitatea graficului de sarcină, în timp; valoarea sa minimă kF =1
corespunde unei sarcini constante.
Coeficientul de formă se poate determina, în exploatare, după indicaţiile contoarelor de energie
activă şi reactivă:

n
 W ai2
i 1
KF = n (10.15.)
Wa
unde: W ai - energia activă consumată în intervalul;
Wa - energia activă consumată într-o perioadă Tf, în conformitate cu indicaţiile contorului;
n - numărul de intervale în care se divide perioada Tf
Coeficientul de cerere kc al unui grup de receptoare se defineşte ca raportul dintre sarcina de

calcul şi sarcina instalată:
Kc=Pc/Pi =Ic/Ii (10.16.)
Pentru determinarea puterii cerute cu ajutorul contoarelor se fac citiri repetate ale consumului de
energie la fiecare 10, 15, 30 sau 60 min., într-o anumită perioadă de timp (o zi, o săptămână etc.).
Coeficientul de cerere a puterii de vârf k cv se defineşte ca raportul dintre vârful de putere
activă şi puterea instalată:
Kcv =
Pvirf
( 10.17.)
Pi
Puterea activă medie Pmed consumată de un receptor într-un interval de timp Tf este dată de
raportul dintre energia electrică activă W a consumată şi Tf :
Pmed =
Wa
(10.18.)
Tf
6.2.1.2. Determinarea consumului specific de energie şi putere electrică pentru consumatorii

casnici-edilitari.
O prognoză a unui consum de energie electrică trebuie să se bazeze pe doi factori esenţiali:
 o cunoaştere a evoluţiei în trecut a acestui consum pe o perioadă cât mai lungă de timp;
 o cunoaştere a elementelor ce pot influenţa acest consum şi care depind de politica
economică probabilă a consumatorilor respectivi.
În funcţie de scopurile acestei prognoze se pot alege metodele adecvate şi anume:
Metodele globale bazate pe extrapolarea tendinţelor de dezvoltare constatate în timp sau pe
corelarea cu indicatori economici sintetici, care permit numai determinarea consumului total de energie
pentru zone mari. Consumurile astfel determinate nu pot da nici o indicaţie cu privire la aspectele specifice
locale ale dezvoltării consumatorilor. Din aceste motive ele nu pot fi utilizate pentru orientarea dezvoltării
instalaţiilor electrice de distribuţie.
Metodele analitice bazate pe tendinţele de dotare cu aparate electrocasnice, respectiv pe opţiunea
consumatorilor cu privire la purtătorul de energie utilizat sau la posibilitatea utilizării unei forme de energie de
către consumatori sunt cele care pot da răspunsul la problema prognozei consumului casnic-edilitar de
energie electrică.
Determinarea consumului specific de energie şi putere electrică pentru consumatorii
casnici-edilitari se poate face în mai multe moduri şi anume:
 pe cale experimentală ;
 pe cale teoretică ;
 - pe cale mixtă (în care partea experimentală slujeşte pentru a furniza valorile necesare
modelului matematic).
A. Metoda analitică de determinare a consumului specific de energie şi putere electrică pe
apartament.
Pentru stabilirea puterii instalate a unui consumator mediu este necesară cunoaşterea puterilor
medii pentru diferite categorii de consumatori.
Ţinând seama de dotarea diferenţiată cu aparate, precum şi de gradul de utilizare care variază în
funcţie cu zona respectivă şi de tipul consumatorilor, consumul total de energie pentru uz casnic poate fi
obţinut astfel:

m
W=  n j Pj Tuj [kWh] (10.19.)
j1
respectiv:
m
W= N  n j Pj Tuj [kWh] (10.20.)
j1
în care: N - numărul consumatorilor;
Pj - puterea nominală (medie) a aparatelor de tip j, în KW;
Tuj - durata de utilizare a aparatelor de tip j, în h;
m - numărul de tipuri de aparate;
nj - numărul de aparate de tip j instalate la consumatori;
kj - gradul mediu de dotare al gospodăriilor cu aparate de tip j.
Relaţia (10.20) poate fi folosită pentru:
 determinarea consumului total de energie de uz casnic, dacă pentru N se ia în considerare numărul
total de abonaţi, iar pentru kj valori medii;
 determinarea consumului de energie, diferenţiat pe tipuri de consumatori, caracterizat prin diferite
valori ale kj şi care se bazează pe cunoaşterea gamei de aparate electrocasnice, a caracteristicilor lor
energetice de bază (Pj, Tuj) şi a numărului de consumatori.
Necesarul de energie electrică pentru un apartament (locuinţă) we este determinat cu o precizie
suficientă, ţinând seama de condiţiile de existenţă normale, astfel:
6
Wc = wj (10.21.)
j1
în care: w1 - necesarul de energie pentru încălzirea şi climatizarea locuinţei;
w2 - necesarul de energie pentru prepararea apei calde;
w3 - necesarul de energie pentru pregătirea şi conservarea hranei;
w4 - necesarul de energie pentru mecanizarea activităţilor de curăţenie;
w5 - necesarul de energie pentru iluminat;
w6 - necesarul de energie pentru activităţi cultural-distractive. Pentru fiecare categorie de utilizare (j
= 1...6) se pot determina:
wj max - valoarea limită corespunzătoare unui grad de confort maxim (raţional, normal);
w
je max - cota parte din wj max care se acoperă prin utilizarea unor aparate electrice.
Valoarea adoptată în calcule pentru wje max este determinată îndeosebi de opţiunea consumatorului
în favoarea energiei electrice sau a unei energii concurente (termoficare, gaze naturale, gaze lichefiate,
combustibili lichizi sau solizi).
În funcţie de disponibilitatea şi de preţul acestora, consumatorul casnic va recurge parţial sau
integral la energia electrică pentru a acoperi necesarul său de energie Wj.
Ţinând seama de faptul că energiile concurente pot veni în considerare numai pentru w1,w2 şi w3
rezultă:
6
W e max =  w je max (10.21'.)
j1
poate să se situeze între următoarele limite:

wmin = w4 + w5 + w6 şi
Wmax = Wmin + W1 + W2 + W3
Variantele posibile ale consumului se situează între valorile minime wmin şi maxime wmax .
Influenţa consumatorului asupra reţelei de distribuţie nu se manifestă însă prin consumul său de
energie, ci prin contribuţia sa la consumul de putere, în patru momente caracteristice ale curbei de sarcină: la
vârful de seară şi de dimineaţă şi la golul de zi şi de noapte.
a. Necesarul de energie pentru încălzirea spaţiilor. Exploatarea comodă (cu posibilităţi de

reglaj şi automatizare), spaţiul redus ocupat, punerile în funcţiune rapide şi investiţiile relativ reduse,
conduc la o sensibilă creştere a ponderii încălzitului electric în toate ţările; această soluţie se adoptă, deşi din
punct de vedere tehnic nu este avantajoasă - randamentul global al transformării energiei fiind redus.
Instalaţiile de climatizare concepute iniţial numai pentru reducerea temperaturilor în perioadele
calde, se folosesc din ce în ce mai mult şi pentru introducerea căldurii în locuinţe în anotimpurile reci (principiul

pompei de căldură).
Necesarul de energie pentru încălzire Wj se poate calcula cu relaţia:
-3
W 1 =KGVg z24·10 [kWh/an], (10.22.)
2
în care: G - este coeficientul de pierderi, în kW/m .grad ;
3
V - volumul locuinţei, în m ;
gz = ΣΔθ1 zi - numărul de grade-zile/an.
Δθi - diferenţa dintre temperatura medie de confort din locuinţă şi temperatura medie din exterior, în
ziua i;
z - numărul de zile dintr-un an, în care i>0;
K - coeficientul subunitar care ţine seama de factori de reducere a consumului exemplu: perioada de absenţa
din locuinţă, reducerea temperaturii de regim pe timpul nopţii.
În cazul unei locuinţe cu volum mijlociu (150-200 m³) şi grad de izolaţie obişnuit (G =0,6....1), la
valoarea gz=3000 grad-zile/an, corespunzătoare condiţiilor meteorologice din ţara noastră, necesarul de
energie rezultă între 7500 şi 12 000 kWh/an (6,5-10,5 Gcal/an).
Având în vedere că acest consum reprezintă 60-80% din totalul necesar de energie electrică pentru o
locuinţă, trebuie dată o atenţie deosebită analizei factorilor care-l pot influenţa, rezultând următoarele
posibilităţi de economisire a energiei:
îmbunătăţirea izolaţiei termice; economiile ce se pot realiza prin reducerea costului instalaţiilor de
încălzire permit o optimizare a acestei izolaţii care va conduce la economii de energie de ordinul 30-50%
faţă de consumurile actuale la locuinţele noi din ţara noastră;
Reglarea individuală a temperaturii în fiecare încăpere (se pot realiza economii de ordinul 20-30%) ;
Dispunerea surselor de încălzire în podele, plafoane, pereţi (economii de ordinul 10-20%).
Soba electrică cu acumulare de căldură, cea mai folosită dintre sistemele electrice de încălzire,
constă dintr-o masă de ceramică - miez acumulator - din magnezită, capabil să acumuleze într-un volum
mic o cantitate mare de energie. Miezul acumulator este constituit din cărămizi de formă speciala. Prin
asamblare acestea permit obţinerea unui canal în formă de U întors, care nu este altceva decât suprafaţa
unui schimbător de căldură prin convenţie ceramică/aer.
Miezul este încălzit cu ajutorul unei rezistenţe până în jur de 620-650°C. Căldura este păstrată
datorită unei îmbrăcăminte termoizolatoare din vată de sticlă. Căldura care străbate izolaţia termică
reprezintă o cotă neînsemnată. Cedarea importantă de căldură are loc pe cale dinamică; un ventilator aspiră
aer din cameră, îl refulează în canalul în formă de U, unde se încălzeşte şi apoi reintră din nou în cameră.
Soba nu poate fi încărcată decât în timpul perioadei admise, de regulă, în timpul golului de noapte.
Cedarea de căldura către încăperea servită se face pe toată durata zilei. Sobele cu acumulare de căldură se
fabrică, de regulă, în următoarele trepte:1,5; 3; 4,5; 6; 7,5 kW. Din punct de vedere al frecvenţei de utilizare
cea mai convenabilă treaptă este cea de 4,5 kW.
O condiţie obligatorie, care trebuie îndeplinită înainte de instalarea unui sistem de încălzire electrică este
aceea că izolarea termică a locuinţei considerate trebuie sporită până la nivelul sau optim.
Necesarul de energie pentru climatizarea unei locuinţe este:
q f Tf
W1’= [kWh/an] (10.23.)
r
unde: q f - debitul mediu de căldură ce trebuie evacuat, în fg/h ;
Tf - timpul de funcţionare, în h/an ;
ψr - coeficientul de eficienţă a instalaţiei de răcire, în kW/fg.h ;
Din datele caracteristice locuinţelor noastre şi a graficului anual de temperaturi din perioada în care se
poate lua în consideraţie climatizarea, necesarul de energie pentru climatizarea unor locuinţe de 100-250
m2 este de w1=1000-2500 kWh/an.
b. Necesarul de energie pentru prepararea apei calde. Soluţia preparării apei calde prin
boilere electrice tinde să devină unică în zonele în care nu se dispune de gaze naturale. Soluţia prezintă
avantajul oferit de comoditate, care este hotărâtor în acest caz.
Necesarul de energie pentru prepararea apei calde se poate determina cu relaţia:
365D
w2 = [kWh/an] (10.24.)
860

în care:
D - este consumul zilnic de apă caldă, în l/zi.
Δθ - diferenţa medie de temperatură dintre apa caldă şi cea rece ;
 - randamentul transmisiei (0,85-0,9).
Considerând D = 80-100 l/zi şi Δθ = 35ºC, rezultă un necesar de1300-1600 kWh/an pentru o
locuinţă.
Consumul de apă caldă menajeră este mult influenţat de modul de tarifare şi este foarte mare la
locuinţele încălzite prin termoficare.
c. Necesarul de energie pentru pregătirea şi conservarea hranei. Prepararea şi
conservarea hranei necesită receptoare cu puteri instalate mari, deşi energia consumată reprezintă chiar în
ţări cu grad avansat de dotare cu astfel de aparate numai 1/3 din consumul casnic total. Contribuţia la vârful
sistemului este foarte mică.
În perspectivă, la noi în ţară, se va lua în consideraţie posibilitatea de dotare cu plite electrice la
bucătării la blocurile de locuinţe care se vor construi. In categoria frigidere tendinţa evidentă este pentru o
dotare de 100%. Necesarul de energie pentru pregătirea şi conservarea hranei se determină pe baze
statistice, putându-se considera următoarele valori:
 maşini de gătit electrice............................................... 1000-2000 kWh/an;
 aparate electrice culinare................................................. 15-30 kWh/an;
 aparate pentru răcirea şi conservarea alimentelor.........400- 800 kWh/an;
1415-2830 kWh/an.
d. Necesarul de energie pentru mecanizarea activităţilor de curăţenie, se stabileşte
prin însumarea componentelor ajungând la valoarea orientativă de w4 = 300- 1000 kWh/an, din care
majoritatea se consumă pentru încălzire la spălatul, uscatul şi călcatul rufelor.
Astfel de receptoare contribuie puţin în orele de vârf de sarcină, utilizarea lor fiind, de obicei, în afara
acestor ore. Tendinţa de dotare cu astfel de aparate este determinată, în special de costul lor .
e. Necesarul de energie pentru iluminat, se determină în funcţie de nivelul mediu de
iluminare, suprafaţa locuinţelor şi numărul de ore de utilizare, cu ajutorul relaţiei:
SE
W5= Tu10-3[kWh/an] (10.25.)
i 1
în care:
S - suprafaţa locuinţei, în m2 ;
E - iluminarea medie, în 1x. ;
ηi - randamentul mediu al instalaţiei de iluminat;
η1- randamentul lămpilor, în 1m/W;
Considerând E = 100 lx, ηi= 0,5, η1= 15 lm/W, Tu =2 h/zi şi 50% din camere iluminate simultan, pentru
apartamente de 50-70 m2, rezultă ws=250-500 kWh/an.
Faţă de aceste valori se pot realiza economii importante prin perfecţionarea lămpilor (creşterea
factorului ç1).
f. Necesarul de energie pentru activităţi cultural-distractive. Aparatele din această
categorie (televizoare, radiouri, picupuri, magnetofoane, aparate de proiecţie etc.) contribuie în mare măsură
la orele de vârf. Se poate considera tendinţa spre o dotare de 100% cu astfel de receptoare. Considerând o
dotare de 100% cu astfel de aparate, rezultă w6 = 300- 500 kWh/an.
g. Determinarea necesarului de energie electrică ţinând seama de cota de
participare a aparatelor electrocasnice. Determinarea necesarului de energie electrică şi a principalelor
caracteristici de consum trebuie să ţină seama de cota de participare a aparatelor a aparatelor electrice la
consumatorii casnici.
Pentru fiecare categorie de consum ( w 1 …w6) trebuie făcută o analiză a aparatelor de utilizare şi
a regimului lor de funcţionare, determinându-se:
W - consumul de energie anual, în kWh/an ;
Pmax - puterea de vârf proprie ( maximă);
Pvd - contribuţia la vârful de dimineaţă (la nivelul locuinţei);
Pvs - contribuţia la vârful de seară (la nivelul locuinţei);
Pgz - contribuia la golul de zi (la nivelul locuinţei);

Pgn - contribuţia la golul de noapte (la nivelul locuinţei);
ks - coeficientul de simultaneitate (la nivelul postului de transformare), considerat la N = 100
consumatori.
Trebuie analizate posibilităţile de asigurare a necesarului de energie, pentru fiecare categorie de
consum, cu consum minim de energie şi cu utilizarea optimă a disponibilităţilor curbei de sarcină.
Astfel, pentru încălzirea locuinţelor trebuie evidenţiate posibilităţile oferite de sobele cu acumulare de
căldură, de pompele de căldură (la încălzirea apei) avantajele boilerelor cu acumulare, iar la conservarea
hranei, avantajele frigiderelor cu compresor etc.
În tabelul 10.1 apar activităţile casnice cu consum posibil de energie electrică, cu diferite variante de
aparate electrocasnice.
Cu datele din tabelul 10.1. se pot calcula puterile absorbite din reţea la diferite variante de consum.
În perioada ultimilor ani s-a desfăşurat o vastă activitate de cercetare în scopul evidenţierii căilor şi
mijloacelor prin care instalaţiile electrice din clădirile de locuit să fie aduse la nivelul cerinţelor şi parametrilor
de calitate impuşi de standardele europene.
Pornindu-se de la mutaţiile ce au avut loc în structura consumatorilor casnici, de la dezvoltarea rapidă
a unui puternic sector al consumatorilor terţiari ce-şi desfăşoară o mare parte din activitate în blocuri de
locuinţe, au fost elaborate noi prescripţii tehnice privind alimentarea cu energie electrică a consumatorilor
casnici ca şi elaborarea unor noi parametri privind puterile instalate şi puterile maxim absorbite, simultan pe
tipuri de apartamente.
Pe această linie au fost elaborate PE 155/95 şi prescripţia I7/1-1997).
Meritul principal al acestor două prescripţii, constă în faptul că pentru prima dată se reglementează
într-un concept unitar întregul lanţ cuprins între postul de transformare -firida de branşament principală -
contorul de măsură a energiei aflat la consumator şi până la ultimul consumator electric aflat în interiorul
locuinţei.
Au fost stabiliţi noi coeficienţi de simultaneitate, în raport cu noile puteri instalate luate în calculul de
dimensionare a racordului sau a instalaţiilor electrice interioare din locuinţe.
În tabelul 10.2. este prezentat gradul de dotare pentru locuinţe, în tabelul 10.3, puterile instalate,
coeficienţii de simultaneitate şi curenţii de calcul pentru blocurile de locuinţe cu gaze la bucătării, iar în tabelul
10.4 aceleaşi caracteristici pentru blocuri de garsoniere, inclusiv caracteristicile conductoarelor tuburilor de
protecţie şi ale siguranţelor.
B. Determinarea consumului specific de putere şi de energie la consumatorii edilitari şi social-culturali.
Pentru determinarea puterii maxime cerute de fiecare categorie de consumatori edilitari şi social-
culturali, în cazul când nu se dispune de alte date, se vor folosi consumurile de putere indicate în tabelul 10.5.
Pentru determinarea puterii maxime cerute de fiecare categorie de consumatori edilitari şi social-
culturali, în cazul când nu se dispune de alte date, se vor folosi consumurile de putere indicate în tabelul 10.5.
Tabelul 10.1.
Categoria de W PI Pmax Pvd Pvs Pqz Pgn KS
Varianta de dotare
consum kWh/an kW kW kW kW kW kW
Acumulare de noapte 6500-9800 8-12 8-12 0 0 0 8-12 1
Acumulare completat cu 6,7-
w1+încalzirea 6500-9800 9,7-12 6,7-9 2-3 2-3 2-3 1
încălzire directă 9
spaţiului
Încălzire podea, pereţi 5450-9000 7-12 7-12 0 0 3-5 7-12 1
Încălzire cu pompe de 3- 3- 3- 3-
3800-6300 3-4,8 3-4,8 1
căldură 1,8 4,8 4,8 4,8
w’1-climatizare
1,5- 1,5- 1
- 900-1500 1,5-2,5 1,5-2,5 0 0
2,5 2,5
W2- prepararea Boilere cu acumulare 1300-1600 1-2 1-2 0 0 0 1-2 1
apei calde Încălzitoare de trecere 2000-3600 2-10 1-2 1-2 1-2 1-2 0 0,1
Frigider 600 0,15 0,15 0,15 0,15 0,15 0,15 1
W3- pregatirea si 0,31
Maşini de gătit 1500 4,5 4,5 4,5 0,8 4,5 0
conservarea hranei 8
Aparate electrice culinare 20 0,4 0,4 0,1 0,1 0,4 0 0,81
W4- mecanizarea
0,16
activităţilor de - 300 2,1 0,4 0,4 0,4 0,4 0
5
curăţenie
S=50 m2 iluminat
W5- iluminat 350 1 0,5 0,25 0,5 0 0 1
incandescent
W6- activităţi
- 300 0,365 0,16 0,06 0,16 0,06 0 1
cultura- distractive

Acestea sunt prevăzute pentru două situaţii distincte şi anume:
Varianta A - fără consum de energie electrică la încălzirea spaţiului;
Varianta B - cu consum de energie electrică la încălzirea spaţiului.
Pentru determinarea consumului de energie se va ţine seama de timpul de utilizare a puterii
maxime conform:
W=Pmax Tmax (10.26)
Pentru instalaţiile de iluminat public ( străzi, pieţe, parcuri), puterea instalată care poate fi luată în
consideraţie la un calcul global al reţelelor electrice respective este de circa 1-5 kW/1000 locuitori, iar
coeficientul de simultaneitate al acestor instalaţii este practic egal cu unitatea.
Ca factor de putere se adoptă 0,92-0,95, iar durata de utilizare a puterii maxime de 2000-3000 h/an.

Tabelul 10.2.
Apartamente cu 1 Apartamente cu 2 Apartamente cu Apartamente cu Apartamente cu
Puterea unitară
Denumirea
aparatului cameră camere 3 camere 4 camere 4 camere
(W)
considerat
Dotare in
actuala
actuala
actuala
actuala
actuala
Dotare
Dotare
Dotare
Dotare
Dotare
Dotare
Dotare
dotare
P.i.t P.i.t. P.i.t P.i.t. P.i.t
Dotare
persp
persp
persp
persp
persp
in
in
in
(W) (W) (W) (W) (W)
in
l Iluminat electric 100 150 150 200 400 400 300 500 500 500 600 600 600 800 800
2 Fier de călcat 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000 1000
3 TV alb/negru 180 180 180 180 180 180 180 180 180 180 180 180 180 180 180 180
4 TV color 220 220 220 220 220 220 220 220 220 220 220 220 220 220 220 220
5 Aparat de radio 180 180 100 100 180 150 150 180 150 150 180 180 180 180 360 360
6 Frigider 140/220 140 140 140 140 140 14O 180 220 220t 220 220 220 220 220 220
7 Congelator 180/240 180 180 180 180 180 180 180 220 220 220 220 220 220 220 225
8 Aspirator praf 800/1500 800 800 800 800 800 800 800 1000 1000 800 1200 1200 800 1200 1200
9 Maşină spălat rufe 1700/3500 1700 2000 200Q 2000 2700 2700 2000 2700 2700 2000 2700 2700 2000 2700 2700
10 Maşină spălat vase 600/1200 _ 600 600 _ 600 600 600 600 _ 600 600 — 600 600
11 Robot bucătărie 250/1100 _ 400 400 — 400 400 400 600 600 400 1000 1000 400 1000 1000
12 Hotă electrică 150/200 — 150 150 — 150 150 — 200 200 — 2so 250 _ 250 250
13 Uscător păr 75/700 130 130 130 130 220 220 150 250 250 220 350 350 220 350 350
14 Uscător lenjerie 500/2500 — 500 500 — 500 500 500 500- — 1000 1000 — 1000 1000
15 Instalaţie protecţie 80/220 _ 100 100 — 100 100 100 100 — 100 100 — 100 100
16 Cuptor electric 1000/3600 — — 1000 1000 1500 1500 — 2000 2000 — 2000 2000
17 Total Pi (W) 4630 6710 6710 5030 8740 8740 5590 9940 9940 5940 11820 11820 6040 12200 12200
18 Coef.simult. K s 0,49 0,40 0,40 0,48 0,53 0,52 0,50 0,47 0,47 0,50 0,48 0,48 0,49 0,48 0,48
19 Pmax abs(kW) 2269 2684 2684 2414 4632 4632 2795 4672 4672 2970 5674 5674 2960 5856 58S6
Nr. Circuite 1CL 1CL 1CL 1CL 1CL 1CL4 1CL 1CL 1CL 2CL 2CL 2CL 2CL
20
apartament 2CP 3CP 3CP 3CP 4CP CP 3CP 4CP 4CP 4CP 5CP 5CP 4CP

Tabelul 10.5
Varianta de consum preliminat
Nr.
Denumirea consumatorului Varianta A Varianta B
Crt.
W/m² kVA W/m² kVA
1 Magazine (servicii comerciale) 50 - 140 -
2 Hoteluri
- fără restaurante 1,5 kW/cameră - 4 kW/cameră -
- cu restaurante 2,5 kW/cameră - 5 kW/cameră -
3 Birouri (întreprinderi administrative) 60 - 140 -
4 Policlinici - 60-80 - 100-120
5 Spitale(unităţi dotate cu peste 500 1 kW/pat 400-500 2 kW/pat 800-1000
paturi)
6 Scoli, licee generale 25 - 60 -
7 Licee de specialitate (tehnice) - 400-500 - 600-800
8 Teatre - 200-300 - -
9 Cinematografe - 20-30 - -
10 25 W/m - străzi cu trafic foarte intens (străzi de categoria I –magistrale);
15 W/m - străzi de categoria a II-a, de legătura (cu trafic intens);
Iluminatul public
10 W/m – străzi de categoria a III-a, colectoare (cu trafic redus);
6 W/m – străzi de categoria a IV-a, de deservire locala (cu trafic mediu).
11 Apa si salubritate* - - - -
12 Transport in comun electrificat Puterea acestui consumator la vârful de sarcina se poate evalua, in mod aproximativ la 7-25
kW/1000 locuitori
Tabelul 10.6. Coeficienţii de simultaneitate pentru consumatorii casnici (in nivel de scara, bloc de locuinţe sau post de transformare)
Numărul de consumatori (apartamente) 2-4 5-9 10- 15- 20- 25- 30- 35- 40- 50- 75- Peste
14 19 24 29 34 39 49 57 100 100
Coeficientul de simultaneitate Ks Varianta A si B 0,75 0,62 0,51 0,44 0,41 0,39 0,38 0,37 0,36 0,35 0,34 0,33
Varianta C 0,85 0,80

Tabelul 10.3.
Total Total
Pi Ic Isig Coloane
Pi, KS Pu(kW
kW/ap (A) (A) Conductori FY Tub Conductori AFY Tub
(kW) )
10 10 0,75 7,5 34,0 63/35 2FY6+ FY4 IPY25 2AFY10 + FY4 IPY25
10 20 0,75 15 34,0 63/35 4FY6 + OL IPY25 4AFY10 + OL IPY25
10 30 0,75 22,5 34,0 63/35 4FY6 + OL IPY25 4AFY10 + OL IPY25
10 40 0,74 29,5 43,4 63/50 3FY16 + FY16 + OL IPY39 3AFY25 + AFY16+OL IPY39
10 50 0.70 35 57,2 63/63 3FY16 + FY16 + OL IPY39 3 AFY25 + AFY16 + OL BPY39
10 60 0,66 39,5 64,7 100/80 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFY50 + AFY25 + OL PVC-U50
10 70 0,64 44,8 733 100/80 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFYSO + AFY25 + OL PVC-U50
10 80 0,60 48 78,5 100/80 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3AFY50 + AFY25 + OL PVC-U50
10 90 0,56 50,4 82,5 1 00/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 100 0,51 51 (i3,4 1 00/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 110 0,48 52,8 Ş», S 1 00/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 120 0,46 55,2 90,2 1 00/100 3FY16 + FY25 + OL FVC-U50 3 AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 130 0,42 54,6 89,3 100/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFY70 -t- AFY35 + OL PVC-U63
10 140 0,40 56,0 91,6 1 00/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 160 0,35 56 91,6 100/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 170 0,33 56,1 91,7 100/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 180 0,32 57,6 94,2 100/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
10 200 0,31 60 98,1 100/100 3FY16 + FY25 + OL PVC-U50 3 AFY70 + AFY35 + OL PVC-U63
Tabelul 10.4.
Dimensionare coloane
Pi, Total Total Total
KS Ic (A)
(kW/ap) Pi (kW) Pu (kW) Pu (kW)
Conductori Tub
6 6 0,9 5,4 24,5 25/25 2x 6 AFY + 4FY IPY25

6 12 0,9 10,6 24,5 25/25 4x 6 AFY + OL IPY25
6 18 0.9 16,2 24,5 25/25 4x 6 AFY + OL IPY25
6 24 0,83 19,9 45,5 63/50 3x25AFY+16AFY + OL IPY39
6 30 0,83 24,9 45,5 63/59 3x25AFY+16AFY + OL IPY39
6 36 0,83 29,9 45,5 63/50 3x25AFY+16AFY + OL IPY39
6 42 0,72 30,2 59,2 63/63 3x25AFY+16AFY + OL IPY50
6 48 0,72 34,6 59,2 63/63 3x25AFY+16AFY + OL 1PY50
6 54 0,72 38,9 59,2 63/63 3x25AFY+16AFY + OL IPY50
6 60 0,66 39,6 67,8 100/80 3x50AFY + 25AFY + OL 1PY50
6 66 0,62 40,9 67,8 100/80 3x50AFY + 25AFY + OL IPY50
6 72 0,62 44,6 67,8 100/80 3x50AFY + 25AFY + OL IPY50
6 78 0,55 45,2 75,3 100/80 3x50AFY + 25AFY + OL IPY50
6 84 0,55 46,2 75,3 100/80 3x50AFY + 25AFY + OL IPY50
6 90 0,55 49,5 75,3 100/80 3x50 AFY + 25 AFY + OL IPY50
6 96 0,52 49,9 82,2 100/100 3x70AFY + 35AFY + OL IPY63
6 102 0,50 51,0 82,2 100/100 3x70AFY + 3SAFY + OL IPY63
6 108 0,50 54,0 82,2 100/100 3X70AFY + 35AFY + OL IPY63
6 134 0,48 54,7 88,2 100/100 3x70AFY + 35AFY + OL IPY63
6 140 0,46 55,2 88,2 100/100 3x70AFY + 35AFY + OL IPY63

Tabelul 10.7.
Valorile coeficientului de simultaneitate in funcţie de numărul transformatoarelor
Numărul transformatoarelor 3-5 5-10 10-20 Peste 20
Coeficientul de simultaneitate ks 0,95-0,8 0,8-0,75 0,75-0,68 0,68-0,65
C. Coeficienţii de simultaneitate pentru determinarea puterii solicitate de un grup de consumatori.
a) Coeficienţii de simultaneitate pentru consumatorii casnici care se aplică pentru determinarea puterii
solicitate de un grup de consumatori sunt indicaţi în tabelul 10.6.
Aceşti coeficienţi de simultaneitate servesc la stabilirea puterii maxime simultane solicitată de
consumatorii unei scări de bloc, a unui bloc de locuinţe, sau la nivelul postului de transformare MT/JT.
b) Coeficienţii de simultaneitate pentru consumatorii edilitari şi social-culturali, în cazul că nu se dispune
de date statistice mai exacte, se vor considera cu următoarele valori orientative:
- Iluminat general şi comercial: 0,95
- Magazine, restaurante: 0,95
- Birouri, biblioteci: 0,9 - 0,95
- Hoteluri: 0,85- 0,9
- Spitale, policlinici: 0,7 - 0,8
- Scoli, cămine, creşe: 0,9 - 0,92
- Teatre, cinematografe 0,85- 0,9
- Iluminat public: l
c) Coeficienţii de simultaneitate ai reţelelor de distribuţie de medie tensiune se dau în funcţie de numărul
de transformatoare conform tabelului 10.7.
Valorile mai mici ale coeficientului de simultaneitate se iau pentru transformatoare cu puteri > 400
kVA.
6.2.2. Solicitări în regim normal.

Din punct de vedere electric, elementele unei RE se reprezintă (modelează) prin scheme
echivalente( cuadripoli).
Parametrii electrici ai unui cuadripol r ; x , sunt modelele analitice ale fenomenelor ce se produc în
aceste elemente când sunt supuse la o diferenţă de potenţial ( tensiune U) şi sunt parcurse de un curent (I)
fig10.2 .
Fig10.2.
Pentru schema echivalentă în Γ , a unui cuadripol, In fig. 10.2. s-a notat cu :

 rL, xL, rezistenţa, respectiv reactanţa longitudinală ( care sunt parcurse de curentul de sarcină ILong =
ISar ).
 rT, xT, rezistenţa, respectiv reactanţa transversală ( între conductoarele de fază şi pământ) şi
reprezintă caracteristicile izolaţiei reţelei, fiind parcurse de curentul IT.
Evident, pentru ca tranzitul de putere să fie cât mai rentabil, parametrii longitudinali ( ZL = rL + jxL )
trebuie să fie cât mai mici, iar cei transversali (zT = rT + jxT ) cât mai mari respectiv, pierderile de putere :

ΔpL = rL I2L ΔqL = xL I2L (10.32.)
ΔpT = rT I2T ΔqT = xT I2T
să fie minime, în condiţiile în care ISar, are valoarea impusă de consumator.
Dintre cele patru componente ale pierderii de putere ce însoţeşte tranzitul de putere S , pierderile
active în rezistenţa longitudinală are ponderea cea mai însemnată.
Solicitările pe care curentul , care circulă prin căile de curent ale RE-JT, le exercită asupra
acestora ( linii electrice, aparate electrice, etc.) sunt :
 solicitări electrotermice, determinate de pierderile de putere ( ΔpL în special), concretizate în
încălzirea (sau supraîncălzirea) căilor de curent ale reţelei ;
 solicitări electrodinamice, datorate forţelor electrodinamice ce apar între doi curenţi şi care se
manifestă asupra căilor de curent şi a elementelor care le susţin ;
 solicitări la comutaţie, determinate de energia ce se disipă în arcul electric ce are tendinţă să apară
la stabilirea sau întreruperea unui curent electric.
6.2.2.1. Solicitări electrotermice.
Aşa cum este cunoscut, trecerea unui curent prin calea de curent a unui element este însoţită de
pierderi de putere activă ( Δp), care se transformă în căldură absorbită , în primă instanţă, de masa (m) a
căii de curent (Qabs ) şi apoi cedată mediului ambiant (Qced), prin fenomene de radiaţie, conducţie şi
convecţie ( în funcţie de natura mediului ambiant).
Această căldură se determină analitic cu expresia :
t
Q  Qabs  Q ced  4,18R  i 2dt [cal] (10.33)
0
unde : R - rezistenţa căii de curent a elementului de reţea( linie, aparat,etc.);
i = Imax sin ωt , curentul alternativ ce parcurge calea de curent ;
t - intervalul de timp în care se produc pierderile ( încălzirea) ;
La rândul lor, cele două componente ale căldurii produse pe seama pierderilor de putere activă în
calea de curent de rezistenţa R, au expresiile :
Qabs = m.c.Δθ = m.c.( θfinal - θiniţial ) ( 10.34)
Qcedat = f(θfinal, θmediu ambiant, suprafaţa de schimb de căldură, natura
mediului ambiant, etc.)
unde: m - este masa căii de curent de rezistenţă R şi în care se produce căldura Q ;
c - căldura specifică a elementului care se încălzeşte ;
θfinal - temperatura la care se stabilizează procesul de încălzire a elementului ;
θiniţial -temperatura iniţială a elementului, practic temperatura
mediului ambiant ( θmediu ambiant );
Prin natura mediului ambiant se are în vedere atât natura lui fizică (vid, aer, apă, pământ, izolaţie
electrică, etc.) cât şi fenomenele prin care se cedează căldura ( radiaţie, conducţie, convecţie).
Un anumit element (caracterizat prin : m, c, suprafaţă de schimb de căldură) în anumite condiţii de
mediu, parcurs de un curent i, se încălzeşte până la o anumită temperatură θfinal ,în urma unui regim
tranzitoriu ( Δttranzitoriu fig10.3) după care procesul termic se stabilizează.
În regim stabilizat :
Qabs = 0 ; Q = Qcedat ( 10.35)
respectiv, toată căldura produsă de curent în calea de curent de rezistenţă R este cedată mediului ambiant.
Dacă se impune o anumită valoare pentru θfinal , al unui anumit element al reţelei, din :
4,18.RtΔttr i2dt = Qced = f(θfinal , θmed, k, SS.C) ( 10.36)
rezultă că la această temperatură se va stabiliza procesul de încălzire, pentru o anumită valoare a curentului,
în funcţie de natura (k) şi temperatura(Qmed) mediului ambiant şi SSC (suprafaţa de schimb de căldură).
Ca urmare, curentul pe care o cale de curent de secţiune S( cupru sau aluminiu) îl poate suporta(
θfinal la suprafaţa căii de curent) depinde de :
 θfinal admis ( 700C, 800C, etc.) în regim normal stabilizat ;
 natura izolaţiei ( cauciuc, textil, PVC, etc.);
 natura mediului în care este pozat( aer, apă, canal de cable, pământ ,etc)
 temperatura mediului ambiant;
 condiţii de pozare ( mai multe căi de curent la un loc într-un tub sau canal –
fiecare pot ceda căldură);
 natura elementului ( conductor al unei linii electrice, aparat electric, etc.).

?
θ
θ?
final
θ
? t tranzit t (secunde)
Fig10.3
Datorită multiplilor factori de care depinde curentul pe care îl poate suporta un anumit element,
în regim normal stabilizat, i s-au atribuit diferite denumiri şi anume :
In - curent nominal, pentru aparate electrice, corespunzător anumitor condiţii de mediu ( în special
θmediu ambiant ).
Iad - curent admisibil, pentru conductoare şi cabluri, deoarece curentul pe care îl suportă, este în
acest caz determinat în mare măsura şi de condiţiile de pozare.
Dacă durata trecerii curentului printr-un element este mai mică decât Δttranzit, evident acesta nu va
ajunge la θfinal , dacă este parcurs de curentul admisibil (nominal), definit mai sus.
Deci, în cazul în care un element de circuit este parcurs în regim normal de un curent I, un timp mai
mic decât Δttranzit, valoarea lui poate fi mai mare decât In (Iad), respectiv cu cât Δt < Δttranzit cu atât I poate fi
mai mare decât In (Iad).
Acesta este cazul, particular ,al elementelor parcurse de curenţi în regim ciclic, intermitent respectiv,
unui proces de încălzire urmat de unul de răcire (când nu mai este parcurs de curent), pentru care se
defineşte o durată relativă nominală de conectare.
In funcţie de caracteristicile regimului ciclic intermitent, fig10.4., pentru o cale de curent de secţiune
(S) se poate defini un curent admisibil IDC cu valoare mai mare decât cea definită ca în fig10.3. , valoare care
în Δtconectare<Δttranzit determină o încălzire până la θfinal admis . Acest curent admisibil se indică asociat cu
durata relativă de conectare, în procente, ca raport între Δtconectere şi Δtciclu .
6.2.2.2.. Solicitări electrodinamice.

Un conductor rectiliniu parcurs de curent (I) fig10.5, acţionează cu o forţă electromagnetică F
asupra unei porţiuni de lungime l dintr-un alt conductor rectiliniu parcurs de un curent (I2). Valoarea forţei
electromagnetice :
 l
F= I * I2
2 d 1 ( 10.37)
depinde deci de distanţa d, şi de permiabilitatea magnetică a mediului dintre cele două conductoare (μ).
Cele prezentate mai sus reprezintă cazul concret al căilor de curent ale unui circuit electric (
monofazat, sau trifazat).
Deci, între căile de curent ale unei reţele electrice se exercită forţe electromagnetice, care pot
determina momente de încovoiere asupra izolatoarelor de susţinere fig10.6.a.( barele rigide din tablourile de
distribuţie), striviri ale izolaţiei dintre fazele unui aparat fig10.6.b, sau apropierea conductoarelor unei LEA
fig10.6.c.
In funcţie de natura elementului RE-JT, firma constructoare indică valorile limită al solicitărilor
electrodinamice pe care acesta le poate suporta, solicitări determinate de valorile maxime instantanee ale
curenţilor I1 şi I2, respectiv amplitudinile când au o variaţie periodică sinusoidală.

? θ
θ
?stabilizat θ admis
?final
IDC %
?finalθ admis
?(IθDC) ?(Iθn)
In (100%)
? θ
initial
Δ
? t conectat Δ
? t deconectat
?t Δ
ciclu
Fig10.4.
6.2.2 .3. Solicitări la comutaţie în reţele electrice.
Comutaţia circuitelor electrice reprezintă procesul de variaţie al curentului la conectarea sau

deconectarea unor circuite electrice parcurse de curenţi.
Funcţia de comutaţie o îndeplinesc aparatele de conectare prin intermediul unui sistem de contacte.
Într-un circuit electric fig10.7.a. aparatul de comutaţie introduce practic o rezistenţă RK, deci o
cădere de tensiune UK(i).
Ecuaţia circuitului va fi :
U = R.i + L di/dt + 1/cidt + UK(i) (10.38)
Deconectarea se face prin separarea a două piese de contact A şi B (fig10.7.b.), prin deplasarea uneia
din piese în sensul săgeţii, fig10.7.c.
Dacă se notează cu SKo, pKo, RKo, suprafaţa, presiunea şi rezistenţa de contact iniţiale, t1 timpul de
variaţie al SKo şi pKo până la zero, atunci pentru o viteză constantă de variaţie a mărimilor SK, pK şi RK se
poate scrie [24]:
SK = SKo ( 1 - t/t1 ) ; pK =pKo ( 1 - t/t1) ; RK = RKo ( 1- t/t1) (10.39)
Rezultă că pentru t  t1 , SK 0 şi RK  , deci densitatea de curent J=i/SK, va creşte foarte mult şi ca
urmare căldura (energia termică) dezvoltată va fi mare provocând descărcări electrice, dintre care arcul
electric este cel mai periculos.
Pentru RK « RKo şi circuit fără capacitate rezultă :
U = L. di/dt + i. t1/t1-t .RKo (10.40)
Dacă L/RKo =0 ; U =ct ; pentru t  t1 curentul i variabil liniar
di/dttt1 = i/t-t1 şi căderea de tensiune :
UK = i.RK = i.RKo t/t1-t (10.41)
UK = i.RK = i.RKo t/t1-t (10.41)
Pentru t1 » L/RKo rezultă UK > U , deci supratensiuni la bornele aparatului de conectare.

R S T
I2 I1
F F
d carcasa izolatie
aparat
a) b)
F
R IR F R
figura 12.7 IS
Fig.10.6. S S
I T =0
T T
Fig10.6. stalp sustinere c) stalp sustinere
Fig10.5.
Arcul electric.
Întreruperea unui circuit electric are loc la separarea contactelor aparatului de comutaţie sau după
un interval de timp, în care dispar descărcările electrice, dintre care mai importante sunt scânteia şi arcul
electric.
Scânteia electrică este o descărcare luminoasă, arborescentă cu densitate mică de curent J<( 10-5 
10 )A/cm2, cădere de tensiune catodică mare ΔUK >(200  300)V şi nu se volatilizează contactele.
-4
Arcul electric este o descărcare autonomă în gaze sau vapori, luminoasă şi persistentă sub forma
unei coloane, caracterizată prin densitate mare de curent J = (10 105)A/cm2, cădere de tensiune catodică
mică ΔUK = ( 5-20)V, temperatură ridicată (peste 4000 0K) şi însoţită de volatilizarea parţiala a contactelor.
Formarea arcului electric se face dacă sunt îndeplinite condiţiile :
a) cădere de tensiune pe arc mai mare decât căderea de tensiune anodică
(Ua>(10 - 20)V) ;
b) curentul din circuit este mai mare decât o valoare minimă ( i> 80  100 mA).
Stingerea arcului electric în curent alternativ depinde de valoarea tensiunii, de condiţiile de răcire şi
de parametrii circuitului.
UR= R x i UL = L di/dt
A A
UC = 1/c i dt P Ko
S Ka B
U B
b)
UK(i) c)
a) XK
Fig10.7.
Capacitatea şi puterea de rupere a aparatelor electrice de comutaţie.

Curentul de rupere reprezintă valoarea efectivă a curentului întrerupt de un aparat electric de
comutaţie, măsurat în momentul separării contactelor.
Capacitatea de rupere (nominală) se consideră cel mai mare curent de rupere, Ir , valoare
efectivă, pe care poate să-l întrerupă un aparat de comutaţie, în condiţii prestabilite, fără a se deteriora.
Puterea de rupere (convenţională) se calculează cu relaţia :
Sr = 3 U Ir (10.42)
şi este convenţională ,deoarece exprimă produsul a două mărimi ce nu exista simultan.

Aparatele electrice de comutaţie au anumite capacităţi de rupere, în funcţie de rolul funcţional,
respectiv de regimurile RE în care sunt solicitate să conecteze-deconecteze.
Aparatele de comutaţie care vor acţiona numai în regim normal, vor trebui să aibă capacitatea de
rupere Ir>Isarcină maximă .
6.3. REGIMUL DE SCURTCIRCUIT.
6.3.1. Tipuri de scurtcircuite.
Intr-o reţea electrică trifazată, existenţa unui sistem trifazat de tensiuni cu neutrul accesibil face
posibilă apariţia mai multor tipuri de scurtcircuite şi anume (fig10.8) :
 scurtcircuitul monofazat (K1) între una din faze şi nul ; curentul de scurtcircuit
monofazat, ce se închide prin circuitul (zf + zN) în regim stabilizat are valoarea :
I(1) = Uf /(Zf +ZN ) (10.43)
 scurtcircuitul bifazat (k2) între două din cele trei faze în care caz curentul de scurtcircuit
stabilizat are valoarea :
Zf
UR
k1 k2 k2 k3
N ZN
UT
US k1 Zf
k1 k2
Fig10.8.
3 Uf
I(2) = U / ( Zf + Zf ) = Zf
 I(1) (10.44)
2
 scurtcircuit trifazat (k3), între toate cele trei faze, curentul de scurtciruit stabilizat, are
valoarea (considerat simetric) :
I(3) = Uf /zf > I(2) > I(1) (10.45)
S-a considerat că scurtcircuitele sunt ferme (metalice).
În PE 134-2/96 este prezentată metodologia de calcul a curenţilor de scurtcircuit în reţelele electrice cu
tensiuni sub 1 Kv.
Întrucât, dimensionarea elementelor unei RE se face pe seama solicitărilor maxime, în continuare se
va analiza regimul de scurtcircuit trifazat. Valorile caracteristice ale celorlalte tipuri de scurtcircuite, sunt utile
pentru asigurarea parametrilor de calitate ale aparatelor de protecţie.
6.3.2. Scurtcircuitul trifazat.

Considerând schema simplificată a unei RE trifazate, fig10.9, alimentată în regim normal
(premergător scurtcircuitului) de la o sursa cu tensiunile simetrice :
uR = Umax sin(ωt)
uS = Umax sin(ωt - 2π/3) (10.46)
uT = Umax sin(ωt - 4π/3)
şi parcursă în regim normal (premergător scurtcircuitului), de curenţii :
iR = Imax sin(ωt-φ)
iS = Imax sin(ωt –φ- 2π/3) (10.47)
iT = Imax sin(ωt –φ- 4π/3)
unde :
zK = rK + jωLK ;
z = r + jωL ;
φ = argumentul impedanţei ( zK +z)
La producerea scurtcircuitului trifazat, RE se descompune în două circuite, dintre care unul, din aval,
rămâne conectat la sursă, iar celălalt formează un circuit închis, în care curentul se menţine până când
energia câmpului magnetic înmagazinată se transformă în căldura disipată în rezistenţa r.
Deoarece RE se consideră echilibrată şi scurtcircuit simetric, rezultă că, cei trei curenţi, vor avea o
evoluţie similară. Ca urmare, în continuare se va analiza regimul de scurtcircuit trifazat simetric numai pe
una din cele trei faze, fără a o indica explicit.
7. MATERIALE ŞI APARATE ELECTRICE DE JOASA TENSIUNE
Reţelele electrice de joasa tensiune , analizate din punct de vedere a structurii lor , în capitolele
anterioare, sunt executate cu materiale şi aparate electrice adecvate.
Materialele electrice reprezintă în primul rând, căile de curent, respectiv conductoarele electrice ,
dar şi accesoriile de montaj ale acestora ( tuburi izolante, cutii de derivaţie, manşoane ,etc.)
Aparatele electrice, pe lângă funcţia naturală de cale de curent au şi un rol funcţional bine definit (
conectare, protecţie, măsură. etc. ).
7.1. MATERIALE ELECTRICE .
7.1.1. Conductoare şi cabluri electrice. Definiţii ; simbolizări ; tipuri .
Conductorul electric este un corp metalic , care constituie o cale unică de curent, formată din
unul (conductor unifilar ) sau mai multe fire (conductor multifilar). In funcţie de forma secţiunii, conductorul
poate fi rotund sau sector , obţinut prin presare .
Conducta electrică, este o noţiune complexă, cu care este definită o cale de curent formată din
conductoare ( unul sau mai multe ) , izolate , cu sau fără învelişuri sau mantale .
Cablul electric este un ansamblu format din unul sau mai multe conductoare izolate înfuniate după
un anumit sistem, având mantale individuale sau comune , cu eventuale învelişuri de protecţie, armături sau
ecrane .
Dacă materialul din care este confecţionat conductorul, este aluminiul, atunci prima literă este Ap .
Simbolurile conductoarelor şi cablurilor trebuie să cuprindă, în ordine cel puţin:
 litera sau grupul de litere de mai sus ;
 simbolul învelişurilor ce le conţine, soluţia de realizare a acestora ( de la conductor spre
exterior ) ;
Simbolizarea cablurilor electrice de energie se face astfel :
 C - cablu de energie la începutul simbolului sau cauciuc pentru litera a doua din simbol
 H - hârtie impregnată ;
 M pentru instalaţii mobile ;
 I - iută ;
 E - ecran ;
 A - aluminiu la începutul simbolului şi armătură la sfârşit ;
 Y - material plastic pentru izolaţie sau manta ;- P - plumb .
Exemplu : simbol ACYY 3 x 25 + 16 - cablu de energie cu izolaţie şi manta din PVC, cu trei conductoare ,
din aluminiu cu secţiunea de 25 mm2 şi un conductor cu secţiunea 16 mm2 .
Învelişul exterior al cablului se alege în funcţie de mediul în care se pozează, respectiv PVC în cazul
mediilor agresive , cauciuc pentru receptoare mobile, plumb pentru medii cu vibraţii, etc.

Fig11.1.
1-conductor d cupru sau aluminiu ;2-izolatie de cauciuc ;3-banda cauciucata ;
4 - împletitură de bumbac impregnat în amestec bituminos; 5-împletitură din fibre metalice;6-izolaţie
de hârtie; 7-izolaţie de PVC; a)- cablu cu conductor din cupru sau aluminiu izolat cu cauciuc;
b) cablu cu conductor din cupru armat; c) cablu cu conductor din cupru sau aluminiu izolat cu cauciuc şi rezistent
la intemperii; d)- conductor în manta de cauciuc cu execuţie mijlocie; e)- conductor plat pentru corpuri de
iluminat; f)- conductor punte cu izolaţie din PVC.
De regulă, se folosesc cabluri nearmate, cele armate folosindu-se în tunele, canale, poduri, în
exterior, sub pământ, în apă şi în încăperi cu pericol de explozie sau incendiu, precum şi în medii puternic
corozive .
Cablurile de măsură, comandă, semnalizare se execută cu un număr de 2 - 51 conductoare de
cupru , izolate individual şi cu secţiuni cuprinse între 0,75 - 6 mm2. Pentru aceste cabluri, se utilizează
următoarea simbolizare :
 C - cablu la începutul simbolului, respectiv comandă pentru a doua literă din simbol ;
 S - semnalizare, centralizare, blocare ;
 B - armătură din bandă ;
 M - măsură ;
 Y - material plastic ;
 I - protecţie cu iută sau izolant ;
 T - telefonie .

Fig.11.2
Cablurile pentru teletransmisii se realizează cu un număr de 6 - 1224 perechi de conductoare din

cupru, cu secţiunea de ( 0,6 - 0,9 ) mm2, fiind prevăzute cu izolaţii şi protecţii, eventual armături, ca în cazul
cablurilor de energie .
7.1.2. Tuburi izolante şi de protecţie .
Pentru protejarea împotriva loviturilor mecanice şi acţiunii mediului ambiant, conductoarele se trag
în tuburi de protecţie alese în funcţie de numărul şi secţiunea conductoarelor şi de gradul de protecţie pe
care trebuie să-l asigure . Intr-un tub se introduc un număr de 1-7 conductoare izolate
Tuburile se montează îngropat sau aparent, pe suporţi necombustibili şi la distanţă de sursele de
căldură.
Din punct de vedere constructiv, tuburile pot fi cu manta rigidă şi respectiv tuburile flexibile
Utilizarea tuburilor de protecţie la realizarea reţelelor electrice necesită şi o serie de accesorii cum
ar fi manşoane de legătură, coturi, curbe, doze de ramificaţie, de trecere sau de aparat.
a) - Tuburile cu manta rigidă sunt realizate din metal sau PVC şi se folosesc următoarele tipuri :
- Tubul de protecţie ( P ) este realizat din tablă de oţel laminat la rece (îmbinat prin
suprapunerea marginilor şi lăcuit în interior şi exterior împotriva coroziunii. Asigură numai protecţia
mecanică a conductoarelor. Se montează numai aparent în încăperi uscate, fără praf sau agenţi corozivi. La
montare se utilizează o serie de accesorii : doze de ramificaţie din fontă sau tablă de oţel, curbe , coturi şi
manşoane de legătură, scoabe .

- Tubul izolant uşor protejat (IP) este realizat din tablă de oţel plumbuită cu grosime de 0,15 -
0,22 mm şi îmbinată prin fălţuire. In interior se introduce un tub izolant din carton impregnat cu bitum
industrial. La montare se folosesc ca accesorii dozele tip IP , coturi , manşoane.
- Tubul izolant , de protecţie, etanş ( IPE ) este realizat din tablă de oţel laminat la rece ,
îmbinată prin sudare pe generatoare asigurând o bună protecţie mecanică şi etanşeitate. La exterior , aceste
tuburi se lăcuiesc cu lac protector contra coroziunii, iar în interior se introduce o izolaţie din carton impregnat
cu bitum. Pentru ansamblare se utilizează manşoane şi coturi filetate, precum şi doze din fontă cu garnituri
din cauciuc pentru etanşare. Se montează aparent sau îngropat , în încăperi cu pericol de explozie sau
incendiu, unde nu se pot folosi tuburile P şi IP .
- Tevile de oţel se utilizează în instalaţiile electrice în locurile care necesită o protecţie mecanică
superioară sau o execuţie perfect etanşă, ori atunci când este nevoie de diametre mai mari de 35 mm.
- Tubul de protecţie etanş, lăcuit ( PE ) se realizează din bandă de oţel laminată la rece şi
îmbinată prin sudură pe generatoare, asigurând astfel protecţie mecanică şi etanşeitate . La exterior se
lăcuieşte pentru protecţia anticorozivă. Îmbinările se realizează cu mufe filetate sau nefiletate prin lipire.
- Tuburile din PVC rezistă la acţiunea corozivă a principalilor agenţi chimici şi a materialelor
utilizate în construcţii ( var, ciment , ipsos, etc.), ard numai la flacăra întreţinută, nu absorb apa şi suportă
îndoiri de 900 cu o rază minimă de trei ori diametrul exterior . Se montează îngropat sau aparent, dar numai
pe suporturi necombustibile . Nu se utilizează la instalaţii cu siguranţă marită în funcţionare, precum sunt :
iluminatul de siguranţă, alimentarea şi comanda pompelor de incendiu, instalaţiile de semnalizare a
incendiilor.
- Tubul izolant, uşor protejat ( IPY ) se foloseşte în locul tubului IP în încăperi U0 sau U1 , fără
pericol de incendiu sau explozie şi cu temperaturi cuprinse între - 25 - + 400 C.
- Tubul izolant , de protecţie, etanş ( IPEY ) se foloseşte ca şi tubul IPY.
b) - Tuburile flexibile se utilizează pe traseele sinuase şi expuse vibraţiilor.

- Tubul izolant, uşor protejat, flexibil ( IPF ) este realizat din bandă de oţel plumbuită,
înfăşurată în elice şi prevăzut în interior cu căptuşeală izolantă din bandă de hârtie impregnată în două
straturi în elice .
- Tubul izolant şi de protecţie, flexibil, cu rezistenţă mecanică (IPFR) este confecţionat din
două fâşii de tablă din oţel plumbuit, înfăşurate elicoidal şi prevăzute la interior cu un strat de hârtie izolantă
înfăşurată tot elicoidal.
Se foloseşte în condiţii similare ca şi tubul IPF în locurile unde este necesară o rezistenţă mecanică
sporită.
- Tubul de protecţie, flexibil, cu rezistenţă mecanică ( PFR ) are două învelişuri flexibile din
bandă de oţel plumbuit , înfăşurat în elice, între care se dispune o bandă de hârtie impregnată.
Se utilizează în medii umede , dar necorozive, pe trasee cu solicitări mecanice de până la 3 daN/cm2 .
7.2. APARATE ELECTRICE DE JOASA TENSIUNE .
7.2.1. Consideraţii generale . Tipuri de aparate .
Din definiţia reţelei electrice, " ansamblu de linii şi instalaţii electrice conectate între ele , care folosesc
la transmiterea energiei electrice de la producere la consum ", rezultă că aceasta este formată din elemente
care asigură transmiterea propriu - zisă a energiei electrice - liniile electrice - şi puncte de conexiuni - " un
ansamblu unitar de dispozitive, aparate şi echipamente care asigură exploatarea reţelei, în sensul conectării
liniilor electrice, a surselor şi receptorilor, a protejării acestora şi a măsurării mărimilor ce le caracterizează
funcţionarea în regim normal şi de defect ".
Respectiv, dacă reţeaua electrică este în primul rând o cale de curent, prin care energia este transmisă
de la surse la receptori, pentru asigurarea acestei funcţii obiective, ( asigurarea parametrilor de calitate) , în
contextul larg al activităţii de exploatare a unei reţele electrice, este necesară şi o activitate de conducere şi
deservire operativă, care se bazează pe posibilitatea de coordonare, control şi observare a acesteia .
Pentru ca o reţea electrică să poată fi controlată sunt necesare echipamente electrice cu care să
se închidă ( conecteze ) şi să se deschidă (deconecteze) circuite electrice ( surse, linii electrice, receptori),
când acestea sunt parcurse de curenţi normali sau de defect . Echipamentul electric cu care se asigură
această activitate este diferit ca : aparate electrice de conectare şi separare.
Însă , conectarea şi deconectarea unui circuit, respectiv controlul său, este necesar în regim normal
( când este expus unor mărimi electrice ce au valori în limite normale) dar şi în regim de defect ( când
mărimile electrice au valori diferite, respectiv solicitările sunt mult mai mari.

Datorită solicitărilor diferite, corespunzătoare celor două regimuri şi aparatele electrice necesare
activităţii de control, trebuie să aibă caracteristici diferite . Ca urmare , în practica exploatării unei reţele
electrice, aparatele electrice cu care se asigură controlul acestora în regim normal, sunt diferite ca aparate
electrice de conectare şi separare, iar cele cu care se asigură controlul în regim de defect sunt definite
ca aparate de conectare de protecţie .
Evident, un aparat de conectare poate asigura atât controlul în regim normal cât şi în regim de defect,
dacă are caracteristicile electrice corespunzătoare .
La rândul său, activitatea de control poate avea scopuri diferite în funcţie de natura elementului
reţelei electrice , la care se referă. Astfel, controlul unui receptor constă în comanda acestuia în scopul
pornirii , opririi, inversării sensului de rotaţie, etc., în conformitate cu o anumită funcţie scop determinată de
rolul funcţional al acestuia. Evident , pentru un receptor este necesar şi controlul în scopul protejării lui.
Activitatea de control a unei linii electrice (latură a reţelei) nu are ca scop o anumită funcţie de
comandă , ci doar punerea şi scoaterea ei de sub tensiune, în scopul asigurării tensiunii la consumator .
Din acest motiv, aparatele electrice cu care se asigură controlul elementelor unei reţele electrice,
are, de regulă, caracteristici diferite de cele cu care se asigură controlul ( comanda ) receptorilor .
In scopul asigurării activităţii de exploatare a unei reţele electrice, respectiv a coordonării şi
controlului, aceasta trebuie să aibă şi posibilitatea de a fi supravegheată ( observată).
Mulţimea mărimilor ce trebuie observate ( supravegheate ) în timpul activităţii de exploatare a unei
reţele electrice, este formată din valorile mărimilor electrice ( în regim normal şi de defect), din poziţia
aparatelor electrice de conectare, separare şi protecţie, precum şi din mărimi ce evidenţiază cauzele ce au
determinat un anumit eveniment ( de ex. acţiunea unui aparat de conectare, de protecţie ).
Ca urmare, o reţea electrică trebuie să fie prevăzută cu aparate şi instrumente electrice de măsură,
semnalizare şi protecţie .
Aparatele electrice de protecţie,(denumite RELEE) cu care se asigură observarea unei reţele, sunt cele
care au rolul de a sesiza, identifica şi localiza un regim de defect şi de a transmite această informaţie unui
aparat capabil să acţioneze în scopul protejării reţelei ( sau unui element al acestuia ), respectiv unui aparat
de conectare de protecţie.
Pe seama celor de mai sus , aparatele electrice de joasă tensiune utilizate în realizarea
reţelelor electrice, respectiv a punctelor de conexiuni (nodurilor ) şi care asigură conducerea si
deservirea operativă a acestora, se clasifică astfel:
a) aparate electrice de conectare şi separare ;
b) aparate electrice pentru comanda motoarelor electrice ;
c) aparate electrice de conectare de protecţie ;
d) aparate electrice de măsură ;
e) aparate electrice diverse .
7.2.2. Caracteristicile aparatelor electrice .
Datorită solicitărilor electrice, mecanice şi de mediu la care este expus un aparat electric, acesta
trebuie să aibă caracteristici corespunzătoare locului din reţea în care va fi montat.
Pe seama solicitărilor electrice şi a caracteristicilor mediului ambiant , rezultă că un aparat electric
este necesar să fie caracterizat prin următoarele trei tipuri de caracteristici :
I. Caracteristici electrice :
a) curentul nominal ( In ) , este valoarea maximă de durată pe care o poate suporta calea de
curent a aparatului electric, respectiv valoarea curentului ce asigură stabilitatea termică în regim de lungă
durată. Această valoare este indicată de producător pentru anumite condiţii de mediu ;
b) tensiunea nominală ( Un ) este determinată de nivelul de izolaţie al aparatului, dimensionată
să asigure protecţia împotriva atingerilor indirecte ( a carcasei) ;
c) rezistenţa de izolaţie , caracterizează calitatea izolaţiei şi determină pierderile de energie
electrică transversale, limitează posibilităţile de electrocutare în cazul unei atingeri directe sau indirecte în
reţele cu neutrul izolat . Normativele impun ca valoarea acestei rezistenţe să fie de cel puţin 10 MΩ în stare
uscată şi de 2 MΩ în cazul stării umede a izolaţiei aparatului ;
d) capacitatea de rupere , reprezintă valoarea maximă a curentului pe care îl poate întrerupe
aparatul de conectare . Valoarea capacităţii de rupere este cuprinsă între : zero ( în cazul aparatelor de
conectare de separare ) ; In , în cazul aparatelor de conectare care au rolul de comandă şi punere sub
tensiune (întrerupătoare cu pârghie ) şi ( 5 - 40 ) In , în cazul aparatelor de conectare de protecţie ;

e) curentul limită termic ( Ilt ) , reprezintă valoarea maximă a curentului pe care o poate suporta
aparatul în regim de scurtă durată, un timp tlt , respectiv, care asigură condiţia :
td
 i k dt  I lt .t lt
2 2
(11.1.)
0
Dacă aceste valori nu sunt indicate de producător se consideră :
Ilt = 10 . In şi tlt = 1 sec .
f) curentul limită dinamic ( Ilt ) este valoarea maximă a curentului pe care o poate suporta
aparatul fără a se deteriora , datorită solicitărilor electrodinamice produse de curenţii ce-l străbat, respectiv
se impune conform (7.611.) :
Ilt ≥isoc (11.2.)
g) rezistenţa nominală la uzură electrică, reprezintă capacitatea pieselor cu care se realizează
contactele electrice , fig. 11.7.b., de a rezista acţiunii curentului şi a arcului electric . Se exprimă în procente
din rezistenţa la uzură mecanică şi exprimă câte comutaţii suportă camera de stingere a aparatului.
II. Caracteristici mecanice .

a) Rezistenţa nominală la uzură mecanică, reprezintă numărul de acţionări pe care-l suportă
aparatul, în gol. Aceasta este o caracteristică a mecanismului de acţionare a aparatului ;
b) Durata relativă nominală de conectare, exprimă în procente durata trecerii curentului (Δt
conectat , fig.11.4. ) pe parcursul unui ciclu ( Δt ciclu, fig.11.4) şi este specifică , aparatelor de conectare cu
funcţionare ciclică.
III. Caracteristici constructive , caracterizează aparatul din punct de vedere a condiţiilor de

mediu în care poate funcţiona, a asigurării securităţii personalului ce îl deserveşte, precum şi protecţia sa
intrinsecă .
Codul utilizat este IP, ca şi în cazul tuburilor izolante şi de protecţie , urmat de două sau trei cifre ,
având următoarea semnificaţie :
prima cifră cu valori cuprinse intre 0-6 , caracterizează :
a) Gradul de protecţie împotriva accesului la părţile periculoase interioare, de exemplu :
o 0 - neprotejat ;
o 1 - protejat împotriva accesului cu dosul palmei ;
o 2 - idem, cu un deget ;
o 6 - idem, cu o sârmă .
b) Gradul de protecţie împotriva pătrunderii corpurilor străine, inclusiv praf , de exemplu :
 0 - neprotejat ;
 1 - protejat împotriva corpurilor solide cu diametrul mai mare de 50 mm;
 2 - idem, cu diametrul mai mare de 12,5 mm ;
 5 - protejat împotriva prafului ;
 6 - etanş la praf .
a doua cifră, cu valori între 0 - 8, indică gradul de protecţie asigurat, prin carcasare împotriva
efectelor dăunătoare asupra aparatului datorate pătrunderii apei, de exemplu :
o 0 - neprotejat ;
o 1 - protejat împotriva căderilor verticale ale stropilor de apă ;
o 3 - protejat împotriva apei pulverizate ;
o 7 - protejat împotriva efectelor unei scufundări temporare în apă ;
o 8 - idem, prelungite în apă.
a treia cifră, cu valori cuprinse intre 0 - 5 , caracterizează gradul de protecţie mecanică
În cazul asigurării protejării prin carcasare pe lângă primele două cifre, codul poate conţine una sau
două litere dintre care prima se consideră adiţională ( A,B,C,D), iar a doua suplimentară (H, M, S, W).
Litera adiţională arată gradul de protecţie a persoanelor împotriva accesului la părţile periculoase.
Literele adiţionale se utilizează numai :
dacă protecţia reală împotriva accesului la părţile periculoase este mai ridicată decât cea indicată
prin prima cifră caracteristică ;
sau dacă este menţionată numai protecţia împotriva accesului la părţile periculoase, prima cifră
caracteristică fiind înlocuită printr-un X.

Exemplu :
o A - protejat împotriva accesului cu dosul mâinii ;
o B - idem, cu un deget ;
o C - idem, cu o sculă ;
o D - idem, cu o sârmă .
Calibrele de acces, considerate în mod convenţional ca părţi reprezentative ale corpului uman, sau a
obiectelor ţinute în mână de către o persoană, cu care se verifică un anumit grad de protecţie .
Litera suplimentară, permite ca în standardele specifice de produs să se poată adăoga o informaţie
suplimentară şi se amplasează după a doua cifră caracteristică sau după litera adiţională.
Exemplu :
 H - aparat de înaltă tensiune ;
 M - încercare de verificare a protecţiei împotriva efectelor dăunătoare datorate pătrunderii
apei , efectuată la echipamente care au părţi mobile în mişcare ( de ex. rotorul unei maşini
electrice );
 S - idem, cu părţi mobile staţionare ( de ex. statorul unei maşini electrice) ;
 W - echipament conceput să poată fi utilizat în condiţii atmosferice specifice şi unde sunt
prevăzute măsuri sau procedee suplimentare de protecţie.
Pentru aparatele care lucrează în medii cu gaze sau vapori explozivi s-au stabilit grade speciale de
protecţie.
Pentru aparatele electrice folosite de publicul larg, din punct de vedere a modului în care se asigură
protecţia împotriva electrocutării, există o clasificare specială .
Marcarea bornelor.
 Bornele unui aparat electric se marchează cu litere şi simboluri pentru a uşura efectuarea
legăturilor .
 Bornele aparatului electric care se leagă la sistemul trifazat al sursei de alimentare se
marchează cu literele R,S,T.
 Începutul înfăşurărilor unui motor electric, sau bornele aparatului ce se leagă la acestea se
marchează cu literele A,B,C.
 Sfârşitul înfăşurărilor unui motor electric sau bornele aparatului electric ce urmează să se lege
la acestea se marchează cu literele x,y,z fig. 11.9.c.
 Borna aparatului electric sau a unui receptor , care se leagă la pământ sau la conductorul de
nul de protecţie ( PE ) se marchează cu simbolurile =┴ ,┴ ..
7.2.3. Aparate electrice de conectare şi separare .
Aşa cum s-a arătat , aceste aparate au rolul de a conecta şi deconecta ( controla ) circuite
electrice parcurse de curenţi cu valori de regim normal, inclusiv de suprasarcină şi au următoarele
caracteristici specifice :
 sunt comandate manual, de pe aparat sau de la distanţă, în sensul că , acţionarea lor este
determinată de acţiunea voită a unui operator uman ( deoarece nu sunt prevăzute cu
dispozitive de comandă automată ) ;
 frecvenţa de manevră este relativ redusă .
a) Prize cu fise , au rolul de a alimenta receptori debroşabili, mono sau trifazaţi, de regulă
electrocasnici . Prin introducerea fişei receptorului electric în priză, se realizează , de regulă, numai
conectarea la reţeaua electrică nu şi comanda receptorului respectiv.
Comanda propriu - zisă ( controlul ) , se asigură cu aparate electrice de comandă montate pe
receptorul electric.
Prizele cu fişe pot fi fără , sau cu contact de protecţie în care caz, contactul de protecţie se
realizează înaintea celor de alimentare cu energie electrică.
Prizele bipolare necesare alimentării receptorilor monofazaţi, au curentul nominal ( de conectare,
deconectare ) de 10 A. Ca urmare, receptorii electrici monofazaţi, destinaţi a fi alimentaţi prin fişe, de la
prize bipolare, nu au ( sau nu trebuie să aibă) o putere mai mare de 2 kVA .
Fişele bipolare se fabrică pentru două game de curenţi 6 A, respectiv 10A.
Prizele cu fişe pentru alimentarea receptorilor electrici trifazaţi au o gamă de curenţi nominali mai
largă ( 6 - 63 A ).
O soluţie particulară de realizare a unei prize cu fişe o reprezintă cuplele, necesare alungirii unui
curent electric .

Prizele cu fişe , reprezentând contacte ce se realizează prin " introducere" nu au practic capacitate
de rupere. Curentul nominal reprezintă curentul admisibil al căii de curent, îndeosebi cel suportat de
contactele electrice .
b) Întrerupătoare şi comutatoare pentru comanda receptorilor de iluminat.
Întrerupătoarele electrice pentru comanda receptorilor de iluminat , pot fi mono , bipolare sau duble
şi comanda individual unul ( mono sau bipolare ) sau două receptoare de iluminat .
Comutatoarele electrice asigură posibilitatea unei comenzi mai ample a unuia sau mai multor
receptoare de iluminat.
Aceste aparate au tensiunea nominală de 250 V, curentul nominal de 10 A şi o frecvenţă de
conectare( comutaţie electrică ) de 30 conectori /oră.
Fiind destinate uzului general, se impune montarea lor numai pe partea dinspre fază, pentru a sigura
protecţia împotriva electrocutării în cazul intervenţiei la receptorul de iluminat. Capacitatea de rupere, egală
cu valoarea curentului nominal, este asigurată pe seama unei anumite viteze de deplasare a contactului
mobil, determinată de energia acumulată într-un resort, tensionat de acţiunea operatorului uman.
1) Întrerupătoare cu pârghie , bi sau tripolare , acoperă gama de curenţi nominali
( 25 ÷ 1000 A) şi se folosesc pentru punerea şi scoaterea de sub tensiune a tablourilor electrice, pentru
comanda în grup a unui număr mare de receptoare de iluminat, precum şi pentru alimentarea unor
receptori de forţă . Capacitatea de rupere egală ca valoare cu valoarea curentului nominal este asigurată
pe seama vitezei de deplasare a contactului mobil , acţionat de energia acumulata într-un resort.
2) Întrerupătoare şi comutatoare pachet
Aceste aparate electrice de conectare au o formă specială de realizare, prin suprapunerea pe un ax (
care le şi acţionează) a unor elemente identice . Contactele electrice fixe sunt amplasate pe un disc izolator
din bachelită, iar cele mobile, din bronz fosforos , sunt solidare cu axul central. Intre maneta de acţionare şi
axul central se montează un dispozitiv de sacadare cu resort care asigură şi capacitatea de rupere nominală.
Prin realizarea unor legături exterioare, între contactele diferitelor pachete se poate obţine un
comutator pachet, respectiv un întrerupător cu o funcţie mai complexă ( de ex. comutatorul stea - triunghi
manual ).
3) Întrerupătoare şi comutatoare cu came
Constructiv, sunt similare cu cele pachet, însă axul central acţionează o camă , care în funcţie de
geometria contorului realizează o anumită succesiune de conectare a contactelor. Au tensiunea nominală de
220/380 V , o gamă de curenţi nominali de ( 16 ÷ 200 A ) şi se folosesc în special pentru comanda
receptorilor electrici. Capacitatea de rupere egală cu valoarea curentului nominal se asigură tot pe seama
vitezei de deplasare a contactului mobil .
4) Separatoare electrice tripolare sunt singurele aparate electrice care au rol numai de
separare electrică, nu au capacitate de rupere , întrucât deplasarea contactului mobil se face cu viteza de
manevrare a operatorului.
Se construiesc pentru curenţi nominali de ( 200 ÷ 1000 A) şi se montează numai în poziţie verticală,
astfel încât să se evite închiderea accidentală a contactelor .
7.2.4. Aparate electrice pentru comanda motoarelor electrice .
Comanda unui motor electric necesită două sau mai multe din următoarele operaţii : pornirea,
limitarea curentului de pornire, reglarea vitezei, inversarea sensului de rotaţie, oprirea .
Un motor electric este alimentat de la un tablou electric secundar ( TS), fig.11.3., printr-un circuit
electric. In TS , circuitul electric poate avea numai aparate de protecţie, dacă legătura este fixă (
nedebroşabilă) , sau /şi o priză cu fişă în caz contrar. Realizarea unei anumite funcţii de comandă, pentru
utilajul antrenat de motorul electric, se asigură cu aparate electrice pentru comandă . ( AEC) montate pe
utilaj direct accesibile celui ce exploatează respectivul utilaj.
Datorită complexităţii utilajului, de regulă ,acesta nu conţine numai motorul electric ( sau motoarele
electrice ), ci şi alţi receptori electrici şi , ca urmare , pe utilaj se realizează un tablou electric aferent
acestuia ( TU ) şi care conţine şi aparate electrice necesare funcţiei de comandă .
Aparatul electric conceput şi realizat pentru a permite comanda unui motor electric este contactorul
electromagnetic, fig.11.4. Acesta închide sau deschide o serie de contacte de lucru
( CL - care au capacitate de rupere ) sau auxiliare (CA) , datorită deplasării unei armături mobile Am, parte
componentă a circuitului magnetic .

Fig.11.3
Armătura mobilă, în mod normal, este ţinută depărtat de partea fixă a circuitului magnetic, datorită
unui resort ( R) . Pentru a o atrage este necesară o forţă electromagnetică Fem . Fx , produsă de câmpul
magnetic determinat de curentul ce străbate bobina B . Evident, spre deosebire de celelalte aparate de
conectare, contactorul electromagnetic are numai o poziţie stabilă, cea corespunzătoare lipsei curentului prin
bobină. Menţinerea pe poziţia excitat, respectiv Am atrasă, se face numai dacă Fem (I) > Fx, deci numai dacă
bobina B este conectată la o tensiune U > Ux, unde Ux este tensiunea ce determină prin B un curent Ix , care
asigură condiţia Fem ( I ) > Fx .
Fig.11.4

Pe seama celor de mai sus rezultă următoarele caracteristici ale unui contactor
electromagnetic :
o acţionarea se asigură prin încadrarea bobinei sale într-o schemă electrică de
alimentare şi comandă ;
o - menţinerea pe poziţia acţionat are loc numai dacă Ubobina > Ux = Ulimită - în funcţie
de tipul schemei de comandă, la revenirea tensiunii cu valori peste Ux , bobina se
poate repune sub tensiune, fig.11.5.a., sau nu, fig.11.5.b.
Varianta din fig.11.5.a. se poate utiliza în cazul în care contactorul alimentează receptoare care nu
pornesc, iar cea din fig.11.5.b. în cazul în care se foloseşte la comanda unui motor electric, deoarece asigură
blocarea autopornirii la revenirea tensiunii, cerinţă impusă schemelor electrice pentru alimentarea
receptorilor de forţă.
In acest scop s-a realizat şi butonul special PO, dublu, cu un buton normal deschis ( P) şi altul NI (
O), fiind necesară automenţinerea comenzii P, cu un contact auxiliar ( CA ) al contactorului electromagnetic ;
- asigură inclusiv protecţia la minimă tensiune, necesară atât în reţeaua electrică , cât şi , îndeosebi , la
receptoare .
In fig.11.6. se prezintă circuitul electric de alimentare a unui motor electric trifazat şi schema
electrică de comandă a contactorului electromagnetic, cu care se asigură pornirea şi oprirea motorului,
protecţia la autopornire sau la reducerea tensiunii de alimentare sub valoarea Ux ( prin alimentarea schemei
de comandă de la tensiunea de servicii, din amonte de CL ) .
Pentru inversarea sensului de rotaţie se foloseşte schema de comandă din fig.11.7.b. aferentă
circuitului de alimentare din fig. 11.7.a. şi se bazează pe inversarea a două faze a sistemului electric trifazat
de alimentare.
Fig.11.5
Reglarea vitezei motoarelor de curent alternativ se poate realiza în limite restrânse sau mai largi, în
funcţie de tipul motorului. Pentru motoarele asincrone, cu rotorul în scurtcircuit, utilizate pe scară largă în
acţionările electrice, nu este posibilă reglarea vitezei, decât în limitele variaţiei alunecării cu sarcina la
arborele motor.
Limitarea curentului de pornire pentru un motor electric trifazat asincron, este necesară atunci când
nu se asigură tensiunea minimă la bornele altor motoare aflate în sarcină, fig.11.8., datorită căderii mari de

tensiune determinate, pe reţeaua electrică de alimentare, de către curentul de pornire al respectivului
motor, cumulată şi cu căderea de tensiune determinată de curenţii de sarcină ai motoarelor aflate în
funcţiune ( mai mare de 12 %) .
Într-o asemenea situaţie, dacă creşterea secţiunii reţelei nu este avantajoasă economic, atunci se
reduc căderile de tensiune prin reducerea curentului de pornire al respectivului motor electric ( MP1 , MP2 ).
Fig.11.6
Fig.11.7

In principiu, reducerea curentului de pornire pentru un motor electric trifazat asincron cu rotorul în
scurtcircuit este posibilă , fie prin introducerea unor impedanţe de pornire ( Zp ) fig.11.8.a, fie prin reducerea
tensiunii aplicate înfăşurărilor. Reducerea tensiunilor aplicate unui autotransformator, fig.11.8.b., fie prin
conectarea înfăşurărilor la pornire şi pentru o durată Δt, în stea, iar apoi în triunghi , fig.11.9 c,d.
În fig.11.9.c., conectarea celor trei înfăşurări în stea , fig.11.10.b. şi apoi în triunghi, fig.11.10.c., se
realizează cu un comutator stea triunghi manual, executat dintr-un întrerupător pachet pe care se execută şi
o serie de legături suplimentare. Trecerea din conexiunea stea în cea triunghi după un Δt ( necesar reducerii
curentului de pornire până la valoarea ce determină reducerea căderilor de tensiune la valorile admisibile)
în cazul comutării manuale nu asigură o apreciere judicioasă a valorii lui Δt .Din acest motiv, se foloseşte
comutatorul stea - triunghi realizat cu trei contactori electromagnetici, fig.11.9.d. In acest caz, este necesară
o schemă de comandă pentru cei trei contactori electromagnetici, fig.11.11., care , cu ajutorul releului de
timp Rt , asigură aprecierea corectă a lui Δt . La apăsarea butonului P , se pune sub tensiune 3CL , iar prin
închiderea contactului sau 3CL1 se pune sub tensiune 1CL şi Rt , şi ca urmare, motorul porneşte în stea ,
fig.11.9.d, simultan începe măsurarea timpului de conectare în stea , de către contactul Rt1 normal închis cu
temporizare la deschidere. După Δt, Rt1 se deschide, scoate pe 3CL de sub tensiune, iar prin 3CL2 şi 1CL1 se
pune sub tensiune contactorul electromagnetic 2CL , care conectează înfăşurările în triunghi.
Prin contactele 3CL2 şi 2CL1 se asigură interblocarea între 3CL şi 2CL pentru a evita punerea
simultană a lor sub tensiune , ceea ce ar produce un scurtcircuit trifazat la bornele motorului, fig.11.9.d.
Schema de comandă din fig.11.11. se foloseşte şi în cazul utilizării autotransformatorului de pornire,
fig.11.9.b.
Se impune , însă , o precizare foarte importantă : limitarea curentului de pornire prin conectarea
înfăşurărilor în stea şi apoi , pentru funcţionarea în regim normal ( de durată ), în triunghi , este posibilă
numai la motoarele care sunt proiectate să funcţioneze în regim normal cu înfăşurările conectate în triunghi .
Autotransformatorul de pornire se poate utiliza atât în cazul pornirii motoarelor electrice a căror
înfăşurări sunt conectate în regim normal în stea , cât şi în triunghi.
Diminuarea tensiunii aplicate unei înfăşurări, utilizând comutatorul stea - triunghi sau
autotransformatorul de pornire este de 3 ori , ( 0,6 U ) aceasta fiind şi tensiunea minimă de menţinere a
armăturii unui contactor electromagnetic.
Fig. 11.8

a) b) c) d)
Fig. 11.9
a) b) c)
Fig.11.10
Fig.11.11

7.2.5. Aparate electrice de conectare de protecţie .
Aparatul electric de conectare de protecţie are rolul de a deconecta un circuit sau coloană electrică
când acestea sunt parcurse de un curent de suprasarcină sau de defect care ar depăşi limita stabilităţii
termice sau electrodinamice a elementului de reţea aflat în aval de locul său de montare şi în amonte de un
eventual alt aparat de conectare de protecţie fig.11.12.
Fig. 11.12
Aparatele electrice de conectare de protecţie utilizate în reţelele electrice de joasă tensiune

sunt :
o siguranţele fuzibile ;
o întrerupătoarele automate .
Siguranţele fuzibile , reprezintă un punct slab creat în mod intenţionat , care asigură protecţia
împotriva suprasolicitărilor termice prin autodistrugerea lor, prin fuziune termică. Elementul care se
autodistruge termic este fuzibilul, care reprezintă calea de curent a siguranţei şi se caracterizează printr-un
anumit curent nominal. Prin introducerea fuzibilului într-un port-fuzibil ( patron , fig.11.13.a)., respectiv o
cameră de rupere a arcului electric, se asigură o anumită capacitate de rupere.
Fig.11.13.a
Datorită diversităţii mari a receptorilor electrici de joasă tensiune, caracteristicile siguranţelor fuzibile
sunt foarte diverse, ceea ce a impus clasificarea lor din mai multe puncte de vedere şi anume :
a) după domeniul de utilizare :
o de uz casnic ;
o semiindustriale ;
o industriale.

b) soluţia constructivă :
o auto ;
o mignon ;
o cu filet ( normale );
o cu furci .
c) după capacitatea de rupere :
o mică ( auto, mignon ) ;
o medie (cu filet, casnic şi industrial) ;
o cu mare putere de rupere MPR(de uz industrial ).
d) după caracteristica de topire ( fuziune ) :
o lente, fig.11.13.b(1)
o rapide, fig.11.13.b( 2)
o ultrarapide , fig.11.13.b(3).
Siguranţele fuzibile cu caracteristică de topire lentă , se folosesc pentru protecţia circuitelor
şi coloanelor care pot fi parcurse de sarcini cu şocuri (pornirea motoarelor) ; cele rapide în cazul
unor sarcini constante şi cu probabilitatea redusă de defect, iar cele ultrarapide în cazul protejării
unor receptori care practic nu au inerţie termică ( elemente semiconductoare ).

Fig.13.13.b
Pentru siguranţele fuzibile se defineşte curentul limită ( Il ) a cărui valoare este :
Il = ( 1,3 ÷ 1,6 ) Inf ( 11.3.)
şi pe care fuzibilul trebuie să-l suporte cel puţin o oră .
Capacitatea de rupere a siguranţei fuzibile depinde de performanţele camerei de stingere
( patron) respectiv de natura materialului de umplutură, în condiţiile în care arcul electric se iniţiază în centrul de
greutate al patronului. Pentru asigurarea acestei condiţii se impune stabilirea punctului de iniţiere a arcului
electric astfel :
în cazul fuzibilelor cu diametre mici, se depun pe acesta, în centrul de greutate al patronului
o pastilă de aliaj eutectic, care în stare caldă se topeşte şi devine agresiv pentru materialul din care este
realizat fuzibilul, reducându-şi astfel secţiunea, fig.11.13.a;
în cazul fuzibilelor cu secţiune mai mare , se realizează o secţiune variabilă, respectiv mai
mică în punctul în care se doreşte iniţierea arcului .
O problemă specifică comutaţiei circuitelor electrice care au sarcini inductive o reprezintă limitarea
supratensiunilor de comutaţie, care sunt cu atât mai mari cu cât variaţiile de curent sunt mai mari şi mai
rapide ( Ldi / dt ) .
Ca urmare, în cazul deconectării sarcinilor inductive cu siguranţele fuzibile, se pune problema
vitezei cu care se întrerupe a curentul electric. Aceasta depinde de caracteristicile materialului de umplutură
din camera de stingere a arcului ( patron ), fig.11.13.
In cazul unui material de umplutură greu fuzibil, acesta nu se topeşte odată cu fuzibilul, iar vaporii
metalici ai arcului electric se împrăştie printre granulele materialului de umplutură şi se răcesc, determinând
stingerea rapidă a arcului electric.
Dacă materialul de umplutură este uşor fuzibil, acesta se topeşte odată cu fuzibilul, stare în care
devine bun conducător de electricitate, asigurând trecerea curentului şi , ca urmare, stingerea arcului electric
. Prin stingerea arcului electric, dispare sursa de căldură, materialul se răceşte redobândindu-şi calităţile
electroizolante şi ca urmare întrerupe lent curentul din circuit şi reduce substanţial supratensiunile .
Pentru reducerea supratensiunilor , unele siguranţe fuzibile folosesc două fire fuzibile în paralel, unul
cu o rezistenţă electrică de 30 de ori mai mare decât fuzibilul normal, ceea ce determină întreruperea
curentului în două trepte.
Evident, în urma acţionării unei siguranţe fuzibile, se impune înlocuirea elementului său fuzibil,
împreună cu patronul. Topirea elementului fuzibil este indicată cu un semnalizator, ce se poate îndepărta
când fuzibilul este topit .
Întrerupătorul automat reprezintă aparatul de conectare de protecţie propriu-zis, deoarece
asigură protecţia la suprasolicitări termice sau electrodinamice prin deconectarea circuitului, cu un aparat de
conectare cu capacitate de rupere corespunzătoare, iar reconectarea se poate face practic imediat şi de mai
multe ori.
Pentru ca aparatul de conectare cu capacitate de rupere adecvată să se deschidă automat,

trebuie să primească o comandă de la un aparat electric de protecţie, (RELEU) care are rolul de a sesiza,
identifica si localiza un regim de defect şi de a transmite comanda aparatului de conectare.
Aparatele electrice de protecţie (RELEELE) cu care sunt echipate întrerupătoarele
automate de joasă tensiune sunt :
releele termice ( RT ) ;
releele electromagnetice ( REM ) ;
releele de minimă tensiune ( RU ) .
Aparatul de conectare al unui întrerupător automat ( IA ) este astfel realizat încât rămân stabil pe
ambele poziţii ( închis/deschis ) prin zăvorâre mecanică.
Comanda de închidere sau deschidere se transmite asupra mecanismului de zăvorâre ( MZ ) al
dispozitivului de acţionare. Energia necesară acţionării contactului mobil ( cu o foarte mare viteză de
deplasare) se înmagazinează într-un set de resoarte care sunt armate manual sau cu un motor electric (M).
Fig. 11.14.
Schema electrică de principiu a unui întrerupător automat, în varianta cea mai complexă, este
prezentată în fig. 11.14 în care cu AC s-a marcat aparatul de conectare, cu linie întreruptă acţiunea
mecanică a RT , RU şi REM asupra mecanismului de zăvorâre, cu DA dispozitivul de acţionare, iar cu ED şi Ei,
electromagneţii cu care se asigură comanda de la distanţă a IA , cu ajutorul unor butoane de comandă ( BD,
Bi ).
Comanda manuală, de pe întrerupătorul automat a aparatului de conectare ( AC ), este posibilă prin
intermediul câte unui buton care acţionează direct asupra Mz .
Caracteristica de acţionare a unui întrerupător automat, fig.11.15. , rezultă din suprapunerea
caracteristicii releului termic cu cea a releului electromagnetic,
Releul termic ( RT ) are o caracteristică de acţionare dependentă de curent ( similară cu cea a unei
siguranţe fuzibile ), iar REM are o caracteristică de acţionare independentă , respectiv acţionează dacă :
I > Ip REM ( 11.4.)
unde Ip REM este valoarea la care a fost reglat să îşi atragă armătura mobilă.
In domeniul de acţionare al REM, RT nu acţionează deoarece are un timp de acţionare mai mare decât
cel al REM , fig.11.15.
Întrerupătoarele automate pot avea sau nu releu de minimă tensiune astfel :
cele destinate protejării motoarelor electrice au RU, pentru a asigura evitarea autopornirii ;
cele destinate protejării coloanelor electrice şi in special RED nu au RU , sau este blocat, deoarece
nu trebuie să se întrerupă calea de alimentare cu energie, la dispariţia protejat.
Întrerupătoarele automate se produc într-o gamă largă de variante care tensiunii şi eventuala ei
reapariţie, din motive ce nu sunt proprii elementului acoperă în primul rând gama de curenţi nominali de la
( 6-4000 ) A, precum şi diferite echipări cu relee şi dispozitive de acţionare.

Fig.11.15
Releele termice cu care se echipează un IA are următoarele caracteristici:
 curent de serviciu, valoare ce parcurge elementul bimetal în regim normal de funcţionare;
 curent de reglaj (Ir) care ţine seama de suprasarcinile din circuit şi asigură următoarele cerinţe :
o la o valoare de 1,05 Ir a curentului de sarcină nu trebuie să acţioneze timp de două ore ,
pornit din starea iniţială rece ;
o la o valoare de 1,2 Ir , acţionarea se produce după 2 ore pornind din starea iniţială rece
o la o valoare de 1,6 Ir acţionarea se produce după cel mult 2 minute, pornind din starea
caldă;
o la o valoare de 6 Ir ( specific pornirii motoarelor electrice ) acţionarea se produce după (
2 ÷ 5 ) secunde .
Întrerupătoarele automate cele mai des utilizate sunt :
 Întrerupătoare automate USOL ( ISOL ) care acoperă gama de curenţi ( 100 – 800 )
A:
 Întrerupătoare automate OROMAX pentru ( 500 - 4000 )A şi care au o mare
capacitate de rupere , fiind utilizate pentru protecţia liniilor , transformatoarelor şi a
generatoarelor electrice .

Contactoare cu relee .
Prin asocierea unui contactor electromagnetic cu relee termice sau electromagnetice , se obţine un
aparat de conectare de protecţie , dar care asigură doar parţial caracteristicile unui întrerupător automat . In
primul rând, contactorul cu relee nu este un aparat de conectare bistabil, aparatele de protecţie acţionând
asupra aparatului de conectare la nivelul schemei de comandă , fig.11.16. In al doilea rând, contactorul
electromagnetic fiind conceput pentru comanda unor receptoare, nu are capacitatea de rupere necesară
întreruperii unor curenţi de scurtcircuit . Din acest motiv, pentru a asigura cerinţele unei IA, se asociază
contactorul electromagnetic echipat numai cu relee termice cu o siguranţă fuzibilă tip MPR, fig.11.17 a,
contactorul cu relee asigurând conectările de regim normal şi de suprasarcină, în domeniul de acţionare al
RT, fig.11.17 b, iar siguranţa fuzibilă cu mare capacitate de rupere asigură ruperea curenţilor de scurtcircuit.
Fig.11.16.
Fig.11.16.
a) b)
Fig.11.17.

7.2.6. Aparate electrice de măsură .
Cunoaşterea de către personalul de conducere şi deservire operativă , precum şi de către
consumatorii de energie electrică a valorilor mărimilor electrice ce caracterizează regimul normal sau de
defect al unei reţele electrice este absolut necesară.
Mărimile de bază necesare în conducerea operativă şi controlul sarcinii sunt :
o tensiunea electrică în anumite puncte ale reţelei ;
o curentul electric ce străbate anumite elemente ale reţelei .
Prin interpretarea şi combinarea acestor mărimi se obţin valori ale altor mărimi
( puteri, impedanţe, defazaje, etc.)
Determinarea, ( măsurarea ) nemijlocită a acestor mărimi se asigură cu instrumente sau
echipamente de măsurare. Pe seama principiului de funcţionare, a cerinţelor ergonomice şi de design al
camerelor de comandă aceste instrumente şi echipamente de măsură sunt parcurse de curenţi cu valoare
limitată sau sunt expuse la tensiuni cu valoare redusă şi cu dimensiuni relativ mici .
De regulă, mărimile electrice de măsurat ( U, I ) nu sunt accesibile în camerele de comandă, sau au
valori mari, ce nu pot fi direct accesibile unui instrument de măsură.
Ca urmare, este necesar ca între instrumentele electrice de măsură amplasate în puncte sau
camere de comandă şi mărimile electrice de măsurat cu valori mari şi
existente în reţelele electrice ( interioare sau exterioare ) este necesar să se introducă aparate electrice de
măsură. Acestea au rolul de a modifica valorile reale ale mărimilor electrice, neaccesibile direct
instrumentelor electrice de măsură şi nici supravegherii directe ( la faţa locului ) la valori direct măsurabile şi
accesibile în puncte şi camere de comandă.
Ca urmare, se impune o condiţie axiomatică pentru un aparat electric de măsură , care în sens
figurativ ar însemna, să existe, dar să se comporte ca şi cum nu ar fi , iar în sens tehnic, " să nu introducă
erori ".
Aparatele electrice cu care se pot modifica valorile mărimilor electrice, tensiune şi curent, aşa cum
este cunoscut, sunt transformatoarele electrice [23].
Însă, transformatorul electric de forţă , fig.11.18, transformă valorile componentelor puterii, de la
U1 , I1 , în primar, la U2 , I2 , în secundar, cu condiţia conservării puterii tranzitate S.
S = U1 I1 = U2 I2 ( 11.5.)
Se poate considera că tensiunea U1, cu valori mari , poate fi măsurată prin intermediul tensiunii :
U2 = U1 I1 / I2 = U1 / k ( 11.6.)
unde k este raportul de transformare, însă , datorită căderilor mari de tensiune între U1 şi U2 , această
egalitate aproximativă nu este acceptată în domeniul măsurării unor mărimi electrice. Pentru a măsura
curentul electric, care în distribuţia la tensiune
constantă este specific fiecărui element al unei reţele sau receptor electric, măsurarea lui I2 prin intermediul
lui I1 este cu atât mai puţin posibilă.
Ca urmare, a fost necesar să se conceapă transformatoare electrice cu care să se reducă valorile
mărimilor electrice, tensiune şi curent, la valori direct accesibile instrumentelor de măsură, reducere
afectată, însă, de erori în limitele acceptate în domeniul măsurătorilor electrice, respectiv, acestea să aibă
clase de precizie similare cu ale instrumentelor de măsură.
Fig.11.18.
Ca urmare, a fost necesar să se conceapă transformatoare electrice cu care să se reducă valorile
mărimilor electrice, tensiune şi curent, la valori direct accesibile instrumentelor de măsură, reducere

afectată, însă, de erori în limitele acceptate în domeniul măsurătorilor electrice, respectiv, acestea să aibă
clase de precizie similare cu ale instrumentelor de măsură.
Transformatorul de măsură de tensiune
Acest transformator, în principiu, este similar cu un transformator de forţă, fiind expus, în primar, la
tensiunea reţelei, însă în secundar nu are ca sarcină receptori propriu-zişi, ci instrumente de măsură a
tensiunii ( numite tip voltmetru) .
Pe seama schemei electrice echivalente tip cuadripol (T), fig.11.19, şi a cerinţelor de calitate privind
valoarea tensiunilor U2V1 , U2V2 , în raport cu tensiunile de care sunt determinate ( U1 , U2 ) rezultă :
U2V = U1 - ( z1TT ( I1TT + IμTT ) + z2TT I2TT ) ( 11.7.)
Pentru ca U2V să reproducă cât mai exact valoarea tensiunii U1 , este necesar ca :
z1TT ( I1TT + IμTT ) + z2TT I2TT = 0 ( 11.11.)
ceea ce impune ca :
o I2TT să aibă valori cât mai mici, respectiv impedanţele de intrare ale instrumentelor de
măsură să fie cât mai mari având în vedere că acestea se conectează în paralel
o IμTT să aibă valori cât mai mici, deci zμTT să fie cât mai mare ;
o z1TT , z2TT - să aibă valori cât mai mici .
Din aceste condiţii rezultă că asigurarea unei anumite clase de precizie pentru un transformator de
măsură de tensiune ( TT) , depinde de doi factori :
 caracteristicile proprii ale TT, ( z1TT , z2TT, foarte mici şi zμTT foarte mari) ;
 caracteristicile instrumentelor electrice de măsură conectate în secundar, respectiv,
valoarea echivalentă a impedanţei de sarcină zSTT . Practic STT, va funcţiona la o anumită
clasă de precizie , în funcţie de valoarea impedanţei de sarcină, impunându-se condiţia :
0,25 zCP < zSTT < zCP ( 11.9.)
unde zCP este impedanţa corespunzătoare unei anumite clase de precizie.
Fig.11.19.
Particularităţi în exploatarea TT .
Fiind un transformator electric special, respectiv cu o putere nominală foarte mică ( de ordinul VA ) ,
sunt necesare unele restricţii în exploatarea acestuia :
menţinerea unui regim de încărcare care să tindă către funcţionarea în gol, pentru a
asigura, pe de o parte funcţionarea într-o anumită clasă de precizie, iar pe de altă parte, evitarea
distrugerii datorită suprasolicitărilor termice ;
evitarea producerii unui scurtcircuit în secundar, care ar echivala practic cu distrugerea
instantanee a acestuia .
Valoarea tensiunii din secundarul transformatoarelor de măsură de tensiune este de 100 V,
indiferent de valoarea tensiunii nominale din primar, ceea ce permite utilizarea unei game restrânse de
instrumente de măsură. Evident,în funcţie de raportul de transformare al TT, scala instrumentului de măsură
se marcheză corespunzător.

Transformatorul de măsură de curent
Acest transformator, trebuie să asigure modificarea (reducerea) valorii unui curent (din primarul său)
la valori direct accesibile instrumentelor de măsură în următoarele condiţii :
valoarea curentului din primarul său (I1 ) , fig.11.18. nu este determinată de valoarea
curentului din secundarul său ( I2TC ) ;
valoarea curentului din secundar, ( I2TC ), nu trebuie să depindă de valoarea impedanţei
instrumentelor de măsură conectate în serie ( pentru a fi parcurse de aceeaşi valoare a curentului ) ;
impedanţa echivalentă a transformatorului de măsură de tensiune (TC), montat în serie pe
un element al reţelei electrice trebuie să fie practic nulă pentru a nu modifica valoarea curentului pe care
trebuie să-l transforme în scopul măsurării acestuia ;
primarul TC, nu este conectat la una din tensiunile reţelei electrice, respectiv, fiind conectat
în serie, pe el rezultă o cădere de tensiune ΔUTC = zTCI1.
fiind un transformator coborâtor de curent, rezultă că este simultan şi ridicător de tensiune,
conform ( 11.5.), valabilă pentru orice tip de transformator.
Pe seama acestor condiţii şi a schemei echivalente ( cuadripol T ) fig. 11.20 rezultă că parametrii
echivalenţi ai unui TC trebuie să îndeplinească, la rândul lor, anumite condiţii .
In valori raportate la primarul TC :
I1 = I2TC + IμTC = ct ( 11.10.)
însă cu menţiunea că indiferent de valorile lui I2TC , I1 are aceeaşi valoare determinată de zsarc. (fig.11.11.),
şi ca urmare, dacă TC este în gol :
I1 = IμTC ( 11.11.)
dar nu în sensul cunoscut la celelalte transformatoare, respectiv I1 va avea o valoare mică, egală cu IμTC , ci
în sensul că tot curentul I1 , cu valori determinate de zsarcină, fig.11.18, devine curent de magnetizare, ceea
ce determină o suprasaturare magnetică a circuitului magnetic, al TC, echivalentă cu distrugerea acestuia .
Din acest motiv, în exploatarea TC trebuie exclusă rămânerea în gol a secundarului acestuia .
Fig.11.20.
Din egalitatea :
z 'TC I1 = IμTC zμTC = I2TC ( z2TC + zSTC ) (11.11.)
rezultă :
I2 = I 1 (11.13.)
Deci pentru ca I2 = I1 este necesar ca :

z2TC + zSTC = 0 (11.14.)

iar din (11.10.) este necesar ca :
IμTC = 0 zμTC →∞ (11.15.)

Din expresia impedanţei echivalente a TC :
Z (Z Z )
zTC = z1TC + Z TC  Z2 TC  ZsTC ) (11.16.)
TC 2 TC sTC
rezultă şi pentru
z1TC ≈ 0 (11.17.)
Deci pe lângă parametrii de calitate ai transformatorului de măsură de curent ( z1TC , z2TC = 0 , zμTC
≈∞ ) , pentru o transformare cât mai exactă a curentului din primar, este necesar ca instrumentele de
măsură montate în serie, în secundarul unui TC să aibă impedanţe de intrare cât mai mici (să fie tip amper ).
Ca urmare, şi în cazul TC , fiecărei clase de precizie îi este specifică o anumită impedanţă
( ZCP ), respectiv condiţia ( 11.9.) pentru încadrarea în respectiva clasă de precizie
Particularităţi în exploatare .
aşa cum s-a demonstrat , este exclusă rămânerea în gol a secundarului unui TC ; această
eventualitate este cu mult mai posibilă în cazul TC, decât , de exemplu, în cazul TT, deoarece în
secundarul TC, distribuţia fiind în serie, înlocuirea unui instrument echivalează cu întreruperea circuitului.
Pentru a se evita această eventualitate, TC de interior ( uşor accesibile ) sunt prevăzute cu
posibilitatea scurtcircuitării secundarului, înainte de a se interveni în circuitul alimentat de acesta .
Deoarece, zSTC = 0, regimul de scurtcircuit al unui TC, nu determină o suprasolicitare termică
semnificativă a acestuia.
In cazul TC, montate în exterior sau în locuri greu accesibile se recurge la blocuri de încercare Bi,
fig.11.21, care permit scurtcircuitarea secundarului, când se intervine la instrumentele de măsură.
corelarea permanentă a clasei de precizie a instrumentelor de măsură cu clasa de precizie a TC ,
care depinde de valoarea impedanţei sale de sarcină.
la rămânerea în gol a secundarului TC, la bornele acestuia se regăseşte tensiunea , fig.11.21, :
U2 0 = k ΔUTC = I1 / I2TC ΔUTC (11.18.)
care poate avea valori de ordinul zecilor de volţi, devenind periculoasă, ( în condiţiile în care , în regim
normal este practic nulă, ceea ce permite intervenţia directă şi fără riscuri a personalului de întreţinere) .
Această tensiune (11.18.), este cu atât mai mare cu cât curentul nominal al secundarului este mai
mic ( raport de transformare mai mare ).
curentul nominal al secundarului transformatoarelor de măsură de curent este de regulă 5A ; în
cazul unor circuite mai lungi în secundar se aleg TC cu 1A ,dar care au dezavantajul menţionat mai sus.
Fig.11.21.
7.2.7. Aparate electrice pentru control şi observare .
În scopul asigurării exploatării unei reţele electrice, considerată ca element primar, sunt necesare
activităţi de control şi observare a acesteia. Aceste activităţi se realizează atât cu aparate electrice montate
direct în circuitele primare , cât şi cu o serie de scheme electrice de control semnalizare, automatizare,
măsură, denumite ca secundare, în sensul că nu fac parte din reţeaua electrică primară, dar asigură buna
exploatare a acesteia.

Din punct de vedere a rolului funcţional, aceste aparate electrice se pot grupa astfel :
a) - aparate electrice de control, care permit darea unei comenzi, manuale sau automată care ,
urmărind valoarea unei anumite mărimi, transmit o comandă la depăşirea unei valori de prag de către
aceasta ;
b) - aparate electrice de execuţie, care realizează legătura între o schemă secundară expusă la
curenţi de valori mici, şi un circuit de execuţie ( acţionarea unui aparat electric de conectare sau protecţie ).
In unele situaţii au caracter de servomecanisme;
c) - aparate electrice de amplificare, care permit multiplicarea unei informaţii ( poziţia unui
aparat electric ) sau a unei comenzi ;
d) - aparate electrice de semnalizare şi avertizare ;
e) - instrumente electrice de măsură .
a) Aparate electrice de control

 butoane de comandă se folosesc pentru comanda manuală a unor aparate electrice de
conectare,. Reprezentativ este butonul dublu de pornit (P), oprit (O) adecvat comenzii
contactoarelor electromagnetice, care sunt fără reţinere, respectiv comanda este scurtă, egală cu
durata menţinerii în poziţia apăsat. Pentru comenzi permanente se folosesc butoanele cu reţinere
eventual şi cu lampă inclusă care să " memoreze " ultima comandă efectuată .
 chei de comandă , se folosesc pentru transmiterea de comenzi complexe, specifice
întrerupătoarelor automate, având avantajul memorării ultimei comenzi şi a unui numărului mare
de contacte. Pentru o cheie de comandă ( asemănătoare constructiv cu un întrerupător cu came ),
se elaborează şi diagrama de comandă ce redă dependenţa dintre poziţia mânerului de acţionare
şi poziţia contactelor. Unele chei de comandă au inclusă o lampă de semnalizare cu mânerul de
acţionare .
 microîntrerupătoare, limitatoare de cursă , se folosesc pentru închiderea şi deschiderea unor
circuite ( cu scopul de comandă a unui aparat de execuţie) când este depăşită limită a unei
coordonate ( distanţe ).
Contactul mobil al unui microîntrerupător, este acţionat de un mecanism cu resort sau lamelă
elastică, acţionată direct sau cu elemente cinematice ( rolă, pârghie, bilă ).
 relee electrice , fac parte din categoria aparatelor cu caracteristică discontinuă ( tip releu ) ,
deoarece variaţia mărimii electrice de intrare determină doar o variaţie în salt a mărimii de ieşire (
totul sau nimic ) Fig. 11.22.
Fig 11.22.
Valoarea mărimii de intrare pentru care se produce acţionarea ( pornirea releului ) xip este mai mare
decât valoarea lui xi , pentru care are loc revenirea xir în starea neacţionat .
Datorită gamei foarte largi de relee electrice, este necesară o grupare a lor astfel :
 după natura mărimii de intrare
- de tensiune
- de curent
- de putere
- de timp .
 după caracterul mărimii de intrare
- de curent continuu
- de curent alternativ

 după caracteristica de acţionare
- dependente de curent
- independente de curent
Cu excepţia releului termic cu bimetal, la care contactul mobil este acţionat de săgeata determinată
de temperatura la care este încălzit un element bimetal de care căldură produsă de curentul supravegheat,
celelalte relee electrice au o funcţionare asemănătoare cu a unui contactor electromagnetic.
Ca urmare, releul de curent cu bimetal va avea o caracteristică de acţionare dependentă de curent,
asemănătoare cu a unei siguranţe fuzibile,, iar cele a căror acţionare este determinată de forţa
electromagnetică, vor avea o caracteristică de acţionare independentă, de tipul, totul sau nimic , fig.11.22.
Releele de tensiune, au bobina de acţionare de tip volt, dar sunt acţionate tot de o forţă
electromagnetică determinată de un curent, strict determinat de valoarea tensiunii ce se aplică bobinei
releului.
Releele de curent au bobina de acţionare tip amper, montându-se în serie, pentru a fi expuse
curentului, mărime de intrare ce determină acţionarea.
Releele electrice de timp, au ca mărime de intrare un curent sau o tensiune sau combinaţii ale
acestora, iar acţionarea contactelor lor se produce cu o anumită întârziere ( temporizare ). Acestea sunt de
regulă, relee intermediare necesare în asigurarea selectivităţii acţionării unor aparate electrice de conectare
de protecţie sau a desensibilizării faţă de anumite perturbaţii ( şocuri de sarcină).
b) Aparate electrice de execuţie .

 electromagneţi de acţionare , sunt folosiţi în scheme secundare de comandă ,
semnalizare, ca elemente de acţionare în scopul transmiterii unei comenzi manuale, sau a
amplificării unei mărimi de comandă ( servomecanism ).
În acest caz, curentul suportat de bobina electromagnetului (element de comandă ) este mult mai
mic decât cel suportat de contactele electromagnetului(element comandat ).
O formă specială de realizare a electromagneţilor, o reprezintă electroventilele, utilizate în controlul
unor circuite parcurse de fluide sau de gaze.
c) Aparate electrice de amplificare; pe lângă amplificarea curentului (sau a puterii ) de

comandă ( în cazul servomecanismelor ) este necesară şi multiplicarea unor informaţii sau comenzi. Este
cazul folosirii unor relee intermediare care au mai multe perechi de contacte ce permit multiplicarea poziţiei
unui aparat electric de conectare, fig.11.23.a, sau a unei comenzi, fig.11.23. b.
d) Aparate electrice de semnalizare şi avertizare .

 lămpi de semnalizare, utilizate pentru semnalizarea optică a poziţiei unor aparate electrice de
conectare, acţionarea unor aparate electrice de protecţie, etc.
 hupe de semnalizare , folosite pentru avertizarea acustică a unor regimuri anormale sau de
defect. In urma avertizării acustice, generale, operatorul uman va identifica semnalizarea optică
locală realizată cu lămpi de semnalizare.
Fig.11.23.
Fig. 11.23.
 indicatoare de poziţie , se folosesc pentru semnalizarea poziţiei aparatelor electrice de conectare

cu două stări. Este cazul separatoarelor electrice , care fiind comandate numai manual, au doar
două stări corespunzătoare poziţiei închis sau deschis a contactului mobil.

Întrerupătoarele automate se pot afla în aceeaşi poziţie ( de ex. deschis ) ca urmare a două tipuri
de comenzi : manuală ( deconectat manual ) sau automată ( deconectat automat),fiind necesară
semnalizarea distinctă a fiecărei stări .
Indicatorul de poziţie , fig.11.24.a, are două bobine, care acţionează fiecare o aceeaşi lamelă
indicatoare : una dintre ele o menţine permanent într-o poziţie, iar cealaltă într-o poziţie perpendiculară pe
prima, fig. 11.24.b. Când nici o bobină nu este sub tensiune lamela indicatoare se poziţionează la 450 , fig.
11.24.c.
Fig. 11.24
e) Instrumente electrice de măsură , folosite la măsurarea nemijlocită a mărimilor electrice,

direct sau prin intermediul aparatelor electrice de măsură ( transformatoare electrice de măsură ).

8. DIMENSIONAREA REŢELELOR ŞI INSTALAŢIILOR
ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE
Elementele componente ale unei reţele electrice de joasă tensiune (RE-JT) sunt supuse în timpul
funcţionării la solicitările menţionate în cap.10. Prin dimensionare se urmăreşte alegerea şi verificarea
fiecărui element component al RE-JT astfel încât, caracteristicile sale (cap. 11) să permită asigurarea
cerinţelor privind :
 stabilitatea termică şi dinamică a elementelor RE-JT, parcurse de curenţii de sarcină;
 corelarea nivelului de izolaţie cu treapta de tensiune;
 parametrii de calitate ai energiei electrice, în punctul de delimitare cu abonatul şi la fiecare
receptor în parte;
 rentabilitatea tranzitului de energie electrică.
În funcţie de natura elementului RE-JT dimensionarea se face, pe lângă o serie de cerinţe comune şi
pe seama unor cerinţe specifice.
Aşa cum s-a arătat, o reţea electrică este în primul rând, o cale de curent care asigură tranzitul
energiei electrice de la sursă la consumator (receptor). Din acest punct de vedere liniile electrice ale RE
reprezintă calea propriu-zisă de curent. Aparatele electrice, pe lângă rolul funcţional bine definit reprezintă
şi o cale de curent fiind parcurse, în regim normal sau de defect, de aceeaşi curenţi ca şi liniile electrice pe
care se montează.
Deci, fiecare element al unei RE va fi dimensionat, în primul rând, să suporte solicitările determinate
de curenţii de regim normal sau de defect, din cerinţa de a se asigura stabilitatea lor termică şi dinamică
(mecanică), precum şi corelarea nivelului de izolaţie cu treapta de tensiune.
Cerinţa privind asigurarea parametrilor de calitate se asigură în mod diferenţiat pentru elementele
RE-JT. Astfel, pentru liniile electrice este necesară verificarea încadrării pierderilor de tensiune în limitele
admise. Aparatele electrice de conectare şi de conectare şi protecţie au o influență deosebită asupra
continuităţii în alimentare, prin asigurarea unor conectări/deconectări selective şi în anumite intervale de
timp. Evident, intervalele de timp sunt impuse pe de o parte de asigurarea stabilităţii termice în regim de
scurtă durată (td) (10.88 – 10.95), iar pe de altă parte de transformarea unei întreruperi în alimentare,
eventual, într-un gol de tensiune.
Cerinţa privind rentabilitatea tranzitului de energie electrică se referă în principal la liniile electrice şi
la transformatoarele electrice de putere, elemente ale reţelei cu valori semnificative ale parametrilor electrici
(R,X).
Din cele de mai sus rezultă că dimensionarea unui element al RE se face în două etape :
prima, de alegere, când se stabilesc caracteristicile nominale ale elementului astfel încât acestuia
să i se asigure o funcţionare stabilă în regim normal;
a doua, de verificare, când se stabilesc eventual noi valori pentru caracteristicile rezultate în urma
alegerii, precum şi valori pentru alte caracteristici în funcţie de natura elementului (linie electrică, aparat
electric, etc.) sau se intervine asupra configuraţiei reţelei (mai multe căi de curent în paralel, schemă
electrică de distribuţie, etc.).
Se impune precizarea, pentru aparatele electrice, că acestea se montează (în tablourile electrice) în
RE în funcţie de tipul schemei electrice a acesteia, iar solicitările la care sunt supuse sunt determinate şi de
tipul schemei respectiv, de circulaţiile de curenţi ce se stabilesc în cazul trecerii pe o configuraţie ce permite
asigurarea rezervei în alimentare.
8.1. DIMENSIONAREA CONDUCTOARELOR ŞI CABLURILOR.
Din punct de vedere a modului de determinare a puterii de calcul există două situaţii distincte :
 când elementul reţelei electrice este parcurs de curentul unui singur receptor, fiind definit circuit
electric respectiv, când se asigură alimentarea de la un tablou electric secundar (TS). Circuitele de
iluminat şi prize reprezintă o excepţie;
 când elementul reţelei este parcurs de curenţii mai multor receptori, fiind definit coloană electrică,
care realizează legătura între tablourile electrice ale reţelei.
În urma dimensionării unui conductor sau cablu rezultă, pentru acesta, o anumită valoare a secţiunii
părţii sale active (calea de curent).

8.1.1. Alegerea secţiunii conductoarelor şi cablurilor
Se face pe seama puterii de calcul care se determină în funcţie de natura elementului reţelei
electrice.
A. Alegerea secţiunii circuitelor electrice.
A-l. - de iluminat şi prize.
Pentru circuitele de iluminat şi prize din clădiri civile ,dacă se respectă încărcarea recomandată,
atunci, valorile secţiunii conductoarelor şi cablurilor sunt cele indicate în tab. 10.2.-10.4.
Dacă încărcarea circuitelor este diferită atunci, se calculează valoarea curentului corespunzătoare
încărcării reale, pentru faza cea mai încărcată :
n

PC  PLLi (12.1.)
1
unde : - n - numărul de corpuri de iluminat, locuri de lampă, montate pe un circuit
- PLLI - puterea instalată a unui corp de iluminat (loc de lampă), iar curentul de calcul va fi
IC=PC / 220V [A] (12.2.)
Pentru circuitele monofazate de prize, datorită caracterului aleator al receptorilor, se recomandă
respectarea numărului de prize alimentate de pe un circuit, pentru care secţiunea conductoarelor are valori
ce permit executarea relativ uşoară a instalaţiei electrice interioare.
A-2-de forţă.
Pentru circuitele de forţă puterea de calcul se determină aşa cum s-a arătat.
B. Alegerea secţiunii coloanelor electrice.
B-1- de iluminat şi prize.
Pentru coloanele electrice din clădirile civile , dacă se respectă încărcarea recomandată, valorile
secţiunilor sunt cele din tab.10.3-10.4, iar dacă încărcarea este diferită se calculează încărcarea reală pentru
faza cea mai încărcată, a coloanei respective, ţinând cont de coeficientul de simultaneitate.
B-2- de forţă.
Pentru coloanele schemelor electrice ce alimentează receptori de forţă puterea de calcul se determină aşa
cum s-a prezentat în [2].
Cunoscând valoarea puterilor de calcul, Pc sau Ic, pentru un circuit sau coloană, alegerea secţiunii,
din condiţia de asigurare a stabilităţii termice a căii de curent ,se face ţinând cont şi de condiţiile concrete în
care vor funcţiona acestea. Producătorul conductoarelor sau cablurilor indică o valoare admisibilă a
curentului, (Iad), pentru o anumit secţiune, corespunzător unor condiţii, de regulă, de temperatură şi în
funcţie de natura izolaţiei.
Pentru circuitele şi coloanele care se montează în interior curentul admisibil (Iad) al producătorului se
corectează astfel [6]:
I’ad = Iad xk (12.3.)

unde : - k1 - coeficient de corecţie după temperatura mediului ambiant;
-Iad - curentul admisibil al unei secţiuni în regim permanent, pentru temperatura mediului ambiant de
+25°C, în funcţie de natura izolaţiei şi numărul de conductoare montate într-un tub de protecţie.
Condiţia de alegere este :
Ic Iad (12.4.)
unde : -Ic este curentul de calcul al coloanei sau circuitului electric, atât din schemele de iluminat şi prize
cât şi de forţă.
Pentru conductoarele şi cablurile montate în exterior curentul admisibil (Iad) al producătorului se
corectează în funcţie de condiţiile de pozare - în aer ;în subteran. La pozarea în aer curentul admisibil se
corectează astfel:
Iad=Iadxk1xk2 (12.5.)
unde : - k1- coeficient de corecţie în funcţie de modul de pozare în aer (pe pereţi, grătare, stelaje);
- k2 - coeficient de corecţie în funcţie de temperatura mediului ambiant (la3O0C k2 = l). În cazul
pozării în pământ:
Iad=Iadxk1xk2xk3 (12.5’.)
unde : - k1 - coeficient de corecţie în funcţie de rezistenţa termică a solului;

- k2 - coeficient de corecţie în funcţie de numărul cablurilor pozate direct în pământ;
- k3 - coeficient de corecţie în funcţie de temperatura solului. Secţiunea conductorului sau cablului
care satisface cerinţa de alegere (12.4) este cea pentru care i se asigură acestuia stabilitatea termică în
regim de lungă durată.
8.1.2. Verificarea secţiunii conductoarelor şi cablurilor.
Secţiunea aleasă din cerinţa de asigurare a stabilităţii termice a acesteia în regim normal ( de lungă
durată) se verifică şi din punct de vedere a celorlalte cerinţe enunţate anterior.
Pentru circuitele electrice ce alimentează motoare electrice o primă verificare constă în determinarea
densităţii de curent la pornire :
Dp = Ip/S (12.6.)
unde : - Ip - curentul de pornire, determinat în funcţie de condiţiile de pornire :
- Ip = (6-8) In - pornire directă;
- Ip = 2,7 In - pornire cu comutator stea triunghi (12.7.)
- Ip = 1,6 In - pornire cu reostat de pornire.
- S - secţiunea rezultată în urma alegerii.
Verificarea secţiunii din punct de vedere a stabilităţii termice în regim de scurtă durată se face prin
corelarea curentului admisibil al acesteia cu cel nominal al fuzibilului siguranţei ce o protejează .
Inf 3Iad (12.8)
sau al curentului de reglaj al releului electromagnetic al întrerupătorului automat:
Ir  4,5Iad (12.9.)
Aşa cum s-a precizat, conductoarele şi cablurile (căii de curent) trebuie să fie astfel dimensionate
încât să asigure parametrii de calitate ai energiei electrice, atât în punctul de delimitare cu abonatul, cât şi la
fiecare receptor în parte.
Parametrul de calitate care este determinat în mod direct de secţiunea căilor de curent ale unei
reţele electrice este pierderea admisibilă de tensiune.
A. Pierderi admisibile de tensiune.

Un receptor electric funcţionează în condiţii normale dacă tensiunea la bornele sale este cea nominală
sau se înscrie în limitele admise de producător. Între sursă (de regulă, secundarul postului de transformare)
şi fiecare receptor în parte respectiv, pe reţeaua electrică de distribuţie şi alimentare, fig.12.12, datorită
circulaţiei de curenţi şi a parametrilor electrici (R,X) ai elementelor reţelei rezultă o cădere de tensiune ΔU,
care, vectorial, are expresia, fig. 12.1 :
U=Usursă-Ureceptor (12.10.)
Valorile admise ale modulului căderii de tensiune în regim normal sunt :
 pentru receptorii de iluminat - 8 %;
 pentru receptorii de forţă ( motoare electrice) - 10 %;
 pentru receptorii de forţă aflaţi în regim normal de funcţionare, dar în timpul regimului de
pornire al unui motor electric (alimentat pe o cale comună cu cele aflate în regim normal)
- 12 %.
Calculul modulului căderii de tensiune depinde de tipul reţelei electrice respectiv, de regimul de
încărcare al acesteia.
Admiţând că reţeaua electrică este echilibrată, căderile de tensiune într-un sistem
electric trifazat pot reprezenta :
 un sistem electric trifazat simetric, dacă sistemul de curenţi trifazaţi de sarcină este simetric;
 un sistem electric trifazat nesimetric, dacă sistemul de curenţi trifazaţi de sarcină este nesimetric. În
acest caz, se va calcula căderea de tensiune pe faza cea mai încărcată.

Fig.12.1.
A.1 Calculul pierderilor de tensiune în reţele electrice încărcate simetric.

A.1.1- cu o sarcină concentrată la capăt.
În fig. 12.2. se prezintă schema electrică corespunzătoare acestui caz.
Adoptând ca referinţă tensiunea de fază la receptor, Ur, fig.12.2.b, rezultă:
(12.11)
respectiv:
deoarece în reţele încărcate simetric (pentru alimentarea receptorilor trifazaţi de forţă) curentul pe nul este
zero :
(12.12)
iar conductorul de nul nici nu există.
Diagrama fazorială corespunzătoare fig.12.2.b. este prezentată în fig.12.3.a., unde s-a considerat RE
prin impedanţa: Z=R+jX iar impedanţa sarcini,fig.l2.3.b.:
(12.13.)
Modulul căderii de tensiune ,ΔU, conform fig.l2.3.b, este segmentul uw, adoptând ca referinţă
tensiunea la receptor. Rezultă:
(12.14.)
Determinarea analitică a valorii acestui modul este posibilă, dar dificil de efectuat. Deoarece,
corespunzător valorilor admise ale căderilor de tensiune unghiul δ , dintre U şi Ur ,are valori foarte
mici,(2÷4)0 electrice, se admite aproximarea uv  uw.

Ca urmare, valoarea modulului căderii de tensiune se determină ca proiecţia componentelor acesteia
pe direcţia axei de referinţă (Ur). Această valoare este definită în literatura de specialitate drept pierdere de
tensiune, iar modulul căderilor de tensiune se vor calcula ca pierderi de tensiune.
Rezultă, pentru pierderea de tensiune pe faza unei reţele electrice trifazate simetrice, expresia analitică:
(12.15.)
Deoarece în practică se operează cu puterile trifazate, iar verificările se efectuează cu valorile
procentuale, expresia (12.15) se poate transforma astfel:
(12.16.
respectiv:

(12.17.)
unde: -P şi Q sunt puterile trifazate, activă şi reactivă, absorbite de sarcina concentrată la capăt.
Fig.12.2.
A.1. 2. - cu două sarcini concentrate .
Schema electrică monofilară corespunzătoare acestui caz se prezintă în fig.12.4; se adoptă ca

referinţă tensiunea la receptorul cel mai defavorizat (Ur) şi rezultă diagrama fazorială din fig.12.5.
În fig.12.4, cu i1 şi i2 s-au notat curenţii celor două sarcini concentrate, iar φ1 şi φ2 reprezintă
defazajul dintre aceşti curenţi şi tensiunile care îi determină, U1 şi U2; cu r şi x s-au notat parametrii unui
tronson al reţelei.
Curenţii pe tronsoanele reţelei ,care determină căderile de tensiune, determinaţi de cei de sarcină
sunt, fig.12.5:
I 2  i2 I 1  i 1  i 2 (12.18.)
Pentru a calcula pierderea de tensiune între U1 şi U2 , ca sumă a pierderilor de tensiune
corespunzătoare căderilor de tensiune :
U 12  I 2 ( r2  j x 2 )
U 01  I1 ( r1  j x1 ) (12.19.)
şi adoptând ca referinţă pe U2 , sunt necesare următoarele aproximări :
 proiecţia fazorului r1I1 pe direcţia lui U2 se aproximează cu r1I1cosφ1 , deşi unghiul real nu este φ1 ci
unghiul dintre I1
 şi U2 .

 în mod similar proiecţia fazorului x1I1 pe direcţia lui U2 se aproximează cu x1I1sinφ1.
Ca urmare, pierderea de tensiune în reţele electrice trifazate încărcate simetric cu două sarcini
concentrate are expresia analitică :
U  r1 I 1 cos  1  r2 I 2 cos  2  x1 I 1 sin  1  x 2 I 2 sin  2 (12.20)
În cazul mai multor sarcini concentrate este admisă aceeaşi aproximaţie, deoarece eroarea de unghi
cumulată nu depăşeşte valoarea unghiului δ menţionată mai sus.
Deoarece în practică se cunosc valorile curenţilor absorbiţi de sarcini (i1, i2....in) expresia (12.20) se
poate transforma, ţinând cont de (9.18) şi notând :
R1  r1
R2  r1  r2 (12.21.)
R i  r  r2  ........ri
X 1  x1
X 2  x1  x 2
X i  x1  x 2  .......xi
care reprezintă rezistenţa respectiv, reactanţa de la sursă până la sarcina concentrată astfel:
U  R1 i1 cos  1  R2 i2 cos  2  ....Ri ii cos  i  X 1 i1 sin  1  X 2 i 2 sin  2  ... X i ii sin  i (12.22.)
iar dacă se operează cu puterile trifazate ale sarcinilor (pi,qi):
U % 
( R i p i  X i qi )
100 [%] (12.23.)
U2
A.2. Calculul pierderilor de tensiune în reţele electrice trifazate încărcate nesimetric.
Reţelele electrice trifazate care alimentează şi receptori monofazaţi (corpuri de iluminat şi prize), pe de
o parte ,au conductor de nul iar ,pe de altă parte, pe acesta circulă un curent determinat de rezultanta
sumei vectoriale, fig.12.2.,:
(12.24.)
Căderea totală de tensiune pentru o fază va avea două componente :
(12.25.)
unde:
 UFRST este căderea de tensiune pe conductorul de fază şi care se calculează aşa cum s-a
arătat anterior ;
 UN=IN(RN+jXN) – este căderea de tensiune pe conductorul de nul care, în principiu, se
calculează similar cu cea de pe conductorul de fază , dacă se cunosc valorile curentului IN.
Deoarece căderea de tensiune totală este suma a două mărimi vectoriale, este dificilă determinarea
valorii modulului acesteia şi a valorii procentuale necesare verificărilor.
Totodată, căderile de tensiune pentru cele trei faze sunt diferite din două cauze :
 pe de o parte, curenţii pe faze sunt diferiţi:
 pe de altă parte, căderea de tensiune pe nul este unică, iar căderile de tensiune pe
conductoare de faze formează un sistem electric trifazat,fîg.l2.6.
Pentru calculele de verificare este necesar să se determine modulul căderii de tensiune totală pentru
circuitul de fază cel mai încărcat.

Fig.12.3.
Fig.12.4.
Analitic se demonstrează că, rezultanta sumei vectoriale a vectorilor ce formează un sistem trifazat
are defazajul (direcţia şi sensul) mai mic în raport cu vectorul cel mai mare dintre cei trei şi ca urmare,
valoarea cea mai mare a căderilor de tensiune (12.25) se va înregistra pe faza cea mai încărcată. Deoarece
calculul analitic riguros este laborios, în continuare se vor determina căderile de tensiune totale pentru un
sistem electric trifazat nesimetric (cu patru conductoare) cu următoarele caracteristici particulare :
 curentul este cel mai mare pe faza R;
 sarcina are acelaşi caracter pe fiecare fază, nesimetria fiind determinată de inegalitatea modulelor
impedanţelor de sarcină;
 se neglijează reactanţa liniilor în raport cu rezistenţa (admisă în reţele electrice de joasă tensiune);
 sistemul de tensiuni este practic simetric. În aceste condiţii particulare diagrama fazorială a
curenţilor este cea din fig.12.7, iar curentul pe conductorul de nul are expresia :
(12.26.)

Fig. 12.5.
Fig.12.6. Fig.12.7.
Adoptând ca referinţă pe IR şi înlocuind valorile curenţilor Is şi IT cu valoarea lor medie :
rezultă:
unde IR/IR este vectorul unitar de referinţă, coliniar cu IR. Din:
(12.27.)

Ca urmare, în cazul particular considerat (curentul pe nul este în faza cu cel de pe faza cea mai
încărcată, ceea ce permite determinarea căderii de tensiune totale pentru faza R ca sumă algebrică a celor
două componente (12.25) ), pierderea de tensiune va fi :
(12.28)
Determinarea pierderii de tensiune totale în mod similar şi pe celelalte două faze nu este corectă
deoarece cele două componente ale acesteia nu mai sunt coliniare (sunt defazate cu ± 2/3).
Cazuri particulare
Deoarece în practică se întâlnesc racorduri (derivaţii) mono sau bifazate, de la o reţea electrică
trifazată cu patru conductoare, în continuare se vor determina pierderile de tensiune pentru circuitul de fază
cel mai încărcat prin particularizarea expresiei (12.28):
- racordul monofazat, fig. 12.8 .a, pentru notaţiile din figură, rezultă:
U T  r f I T  rN I T  2rI (12.29.)
dacă se consideră : r f  rN  r
- racordul bifazat, fig.12.8.b, :
 I 0
U T  U S  r f I  rN  I    1,5rI (12.30.)
 2 
pentru că , în acest caz , rf =rN.
Verificarea căilor de curent (secţiunii conductoarelor şi cablurilor) în regim normal de funcţionare se
finalizează prin controlul inegalităţii:
U Total  U admisibil (12.31.)
unde :
 ΔUTotal este pierderea de tensiune între receptorul cel mai depărtat, din punct de vedere electric
şi sursă, calculată aşa cum s-a arătat mai sus;
 ΔUadmisibil este pierderea de tensiune admisibilă a receptorului, cu valorile menţionate anterior.
Fig.12.8.

Acesta este însă cazul consumatorilor care au sursă (post de transformare) propriu. În cazul
consumatorilor racordaţi la reţeaua de distribuţie de joasă tensiune valorile admise de receptori rămân
aceleaşi însă ΔUTotal are două componente, fig.12.9 :
 una pe reţeaua furnizorului ΔUfurnizor ;
 una pe reţeaua consumatorului U consumator(până la fiecare receptor în parte).
Prin reglementări tehnice s-a stabilit pentru U furnizor = 5% şi ca urmare, pentru U consumator rezultă
diferenţele în raport cu valorile admise de receptori (3%-receptori de iluminat şi prize ; 5% receptori de
forţă).
Pierderile de tensiune în regim de pornire, în principiu se calculează ca mai sus, însă cu valorile
corespunzătoare ale curenţilor de circulaţie, respectiv :
- pentru circuite :
Ip=kp.Imotor (12.32)
pentru coloane :
( n 1)
Ip=Ipmax+ I C (12.33)
unde :
- kp - coeficient de pornire ;
- Ipmax - curentul de pornire al celui mai mare motor alimentat prin coloana respectivă;
- (n-i) - curentul de calcul pentru cei (n-1) receptori ce funcţionează în regim normal şi sunt
alimentaţi prin aceeaşi coloană.
Fig.12.9.
Dacă pierderile de tensiune astfel calculate nu se înscriu în limitele admisibile atunci, sunt posibile
următoarele soluţii:
 menţinerea secţiunilor, dar adoptarea, dacă este posibil, a altei scheme electrice (de ex.
radial - arborescentă în loc de magistrală sau cascadă);
 creşterea secţiunii conductoarelor şi cablurilor, adică adoptarea unor secţiuni tehnice mai
mari decât cele nominale adoptate în urma etapei de alegere.
8.2. DIMENSIONAREA APARATELOR DE CONECTARE ŞI SEPARARE.
Având rolul de a conecta / deconecta curenţi de regim normal, (în scopul punerii /scoaterii de sub
tensiune, sau de comandă) dimensionarea lor se face în funcţie de solicitările de regim normal. Pe lângă
solicitările specifice unei căi de curent aceste aparate sunt solicitate şi de arcul electric, specific operaţiilor de
conectare / deconectare.
Solicitările la care sunt supuse sunt similare cu cele ale conductoarelor şi cablurilor de pe circuite şi
coloanele în care se intercalează.

Pe seama rolului lor funcţional aceste aparate pot fi montate :
pe intrarea într-un tablou electric de distribuţie, având rolul de a-1 pune şi scoate de sub tensiune;
acţionarea sa se recomandă să se efectueze când curentul de sarcină este nul, fig.9.1; 9.4; 9.5; 9.11;
pe circuitul de alimentare a unui receptor, având rolul de a executa funcţia de comandă a acestuia;
de regulă, în tabloul secundar (TS) din care este alimentat receptorul, pe circuitul acestuia nu se
montează aparate de conectare (AC) deoarece, de regulă, funcţia de comandă o au AC montate pe
receptor (utilaj), fig.9.4;9.13;
în amonte, în raport cu un aparat de protecţie, având rol de separare vizibilă a scoaterii de sub
tensiune a acestuia.
8.2.1. Alegerea aparatelor de conectare şi separare.

Condiţia de alegere, care asigură stabilitatea termică în regim de lungă durată (regim normal), este :
I na  I C (12.34.)
- Ina - este curentul nominal al aparatului;
- Ic - curentul cerut, calculat aşa cum s-a arătat, în mod diferenţiat pentru circuite şi coloane
electrice.
Deoarece curentul nominal al aparatului se defineşte pentru anumite condiţii de mediu, în situaţia în care
acestea nu corespund celor din mediul în care se montează, se vor aplica corecţiile adecvate.
8.2.2. Verificarea aparatelor de conectare şi separare.
Deşi nu au rolul de a conecta / deconecta curenţi de defect (scurtcircuit), aparatele de conectare au,
de regulă, capacitatea de a conecta / deconecta curenţi mai mari decât curenţii lor nominali deoarece,
îndeosebi la conectare, se poate stabili un curent de scurtcircuit (solicitarea la conectare este mai mică decât
la deconectare).
De regulă, pentru aparatele de conectare nu se impune verificarea capacităţii de rupere, este însă
necesară asigurarea stabilităţii termice în regim de scurtă durată (scurtcircuit) care se verifică astfel:
td
I 2 lt t lt   ik dt
2
(12.35.)
0
unde mărimile au semnificaţia din (11.1.), iar integrala se calculează aşa cum s-a arătat în paragraf.
10.3.3.1.
Verificarea stabilităţii mecanice, la acţiunea electrodinamică a curentului de şoc, işoc, (10.99)
constă în :
I ld  i;oc (12.36.)
unde Ild este curentul limită dinamic al aparatului.
8.3. Dimensionarea aparatelor de conectare de protecţie.

Datorită principiului diferit de acţiune a siguranţelor fuzibile, faţă de întrerupătorul automat şi
dimensionarea lor este diferită.
8.3.1. Alegerea aparatelor electrice de conectare de protecţie.
Siguranţe fuzibile
Alegerea siguranţei fuzibile se face din următoarele cerinţe :
 fuzibilul să nu se topească la acţiunea curentului de regim normal (IC) al elementului pe care
îl protejează :
I nf  I C (12.37.)
 fuzibilul să se topească înainte ca temperatura elementului protejat să ajungă la valoarea
limită :
I nf  I ad /  (12.38.)
unde : φ = 1 - în cazul reţelelor electrice ce sunt exploatate de personal calificat;
φ = 1,25- în caz contrar (locuinţe, etc.).

Întrerupătorul automat
Întrerupătorul automat fiind un aparat de conectare cu capacitate de rupere mare, asociat cu relee
termice şi electromagnetice ,alegerea se efectuează atât pentru aparatul de conectare cât şi pentru releele
de protecţie.
Alegerea aparatului de conectare se face ca în subcap.12.2. Pentru releele de protecţie alegerea
constă în verificarea cerinţei de a nu acţiona în regim normal (siguranţa în neacţionare) :
IrRT  1,051,2 IC  ksig1 IC (12.39.)
I rREM  4,5 I ad  k sig 2 I ad

unde
k sig1, 2 - sunt coeficienţi de siguranţă (în neacţionare) care desensibilizează curentul de reglaj
(acţionare) al releelor în raport cu valorile curenţilor de regim normal I rRT , I rREM sau admişi de
elementul reţelei electrice pe care îl protejează.
8.3.2.Verificarea aparatelor de conectare de protecţie.
A.- siguranţe fuzibile

O primă verificare a fuzibilului constă în verificarea neacţionării lui (să nu se topească) la acţiunea
unor curenţi de şoc respectiv, a curenţilor de pornire. Se impune condiţia :
I nf  I p / C (12.40.)
unde:
- Ip se calculează pentru circuit sau coloană cu (12.32., 12.33.);
- C coeficient ce ţine seama de condiţiile de pornire ale motorului :
 2,5 - în cazul unor porniri normale, uşoare şi rare;
 1,6 – 2 -în cazul unor porniri grele ( în sarcină şi fără limitarea curentului
de pornire).
O altă verificare, esenţială pentru o siguranţă fuzibilă, fiind o caracteristică a camerei de stingere,
este a capacităţii de rupere :
I rup sig  I k (12.41.)
unde :
- I rupsig este valoarea curentului de rupere indicat de producător pentru patronul siguranţei fuzibile;
- Ik curentul de scurtcircuit ( valoare efectivă) maxim ce străbate siguranţa fuzibilă, în locul său de
montare.
Această cerinţă asigură integritatea siguranţei fuzibile, protejarea elementului de protejat se
asigură pe seama caracteristicilor de fuziune a siguranţei fuzibile şi a limitei de stabilitate a elementului
protejat.
B.- întrerupătorul automat

Pentru aparatul de conectare al întrerupătorului automat, (IA), se verifică capacitatea de rupere a
acestuia :
I rupa  ik (12.42.)
unde:
- Ik are semnificaţia din relaţia (12.41.).
Pentru releele electromagnetice cu care se echipează IA se verifică parametrii de calitate specifici
acţiunilor automate şi anume :
 sensibilitatea (siguranţa în acţionare):
I rreleu  I k min / k sens (12.43.)

unde :
- I k min , este valoarea cea mai mică a curentului de scurtcircuit pe care trebuie să-l deconecteze IA;
- k sens , coeficient de sensibilitate, cu valori recomandate în funcţie de natura elementului protejat.
 rapiditatea , estimată prin intervalul de timp td (10.57÷10.64) în care este deconectat
elementul cu defect respectiv, durata solicitării termice de scurtă durată.
Pentru releele termice se compară caracteristica lui de acţionare cu limita de stabilitate a elementului
protejat .
Pe lângă verificările individuale ale aparatelor de comutaţie de protecţie, este necesară şi o verificare
la nivelul ansamblului acestora, în strânsă legătură însă cu tipul schemei electrice de distribuţie în care sunt
montate. Această verificare urmăreşte asigurarea acţionării selective a aparatelor electrice de conectare de
protecţie.
Deoarece în regim de scurtcircuit mai multe aparate de conectare de protecţie (ACP) sunt parcurse
de acelaşi curent de defect (sau componente ale acestuia), din cerinţa de limitare a zonei afectate
(asigurarea continuităţii în alimentare), se impune acţionarea numai a unui ACP sau a unui număr limitat ;
este deci necesară o acţionare selectivă a ACP.
Verificarea acţionării selective se efectuează pentru câte două ACP, din aval spre amonte şi în funcţie
de tipul schemei electrice de distribuţie.
În fig.12.10. sunt prezentate cele patru cazuri posibile de asociere a celor două tipuri de ACP şi cum
trebuiesc corelate caracteristicile lor de acţionare, pentru a avea o acţionare selectivă:
a) În cazul a două siguranţe SF1 şi SF2, fig.12.10.a, având In1 >In2 , acţionarea selectivă se obţine
dacă :
 cele două caracteristici de topire nu se întâlnesc sau se întâlnesc la un curent mai mare
decât curentul de scurtcircuit maxim ce le poate parcurge pe amândouă;
 între duratele de acţionare există diferenţele menţionate, pentru valorile curenţilor ce le
străbat.
Practic, aceste condiţii sunt asigurate dacă între curenţii nominali ale celor două siguranţe fuzibile
există o diferenţă de minim două trepte.
b) În cazul a două întrerupătoare automate, IA1; IA2, fig.12.10.b, selectivitatea RT este asigurată
dacă I rRT 1  I rRT 2 .
Releele electromagnetice, având caracteristică de acţionare independentă de curent, vor acţiona practic
concomitent. Acţionarea selectivă se obţine prin temporizarea acţionării REM al IA1 , din amonte.
c) Acţionarea selectivă a IA aflat în amonte de o siguranţă fuzibilă, fig.12.10.c., se obţine dacă
cele două caracteristici nu se întâlnesc sau se întâlnesc la un curent mai mare decât Ik maxim ce le
poate parcurge pe amândouă simultan, pentru acesta (Ik ) se impune un t  0,4 sec între duratele
de acţionare.
Dacă curentul nominal al siguranţei fuzibile este prea mare (caracteristica întreruptă) poate să apară
un triunghi de neselectivitate.
d) Acţionarea selectivă a unei siguranţe fuzibile aflate în amonte de un întrerupător automat,
fig.12.10.d, se obţine în mod similar, ca la punctul c) şi dacă se respectă Δt menţionat pe figură.
Dacă curentul nominal al siguranţei fuzibile este prea mic poate să apară şi în acest caz un triunghi
de neselectivitate.
Practic acţionarea selectivă se asigură dacă I nsig  3I rRT .
8.4. DIMENSIONAREA APARATELOR ELECTRICE DE MĂSURĂ.
8.4.1. Dimensionarea transformatoarelor de măsură de curent.
Înfăşurarea primară a transformatorului de măsură de curent, TC, înseriată în reţeaua electrică,

fig.11.11, fig.11.14, este solicitată ca orice cale de curent şi ca urmare, trebuie aleasă şi verificată din punct
de vedere a solicitărilor termice şi electrodinamice.
Ca urmare, se procedează la alegerea curentului nominal primar pe seama :
I n pTC  I max sarcina (12.44.)

unde : - Imax sarcină este valoarea maximă a curentului ce trebuie măsurat corect ( cu clasa de precizie
impusă) .

Verificarea stabilităţii termice şi mecanice se realizează cu (12.35.) şi (12.36.), în care curenţii limită
termic şi dinamic sunt ai TC.
Din punct de vedere a înfăşurării secundare, se verifică corelarea dintre sarcina secundară şi clasa de
precizie (11.9).
Fig.12.10.
8.4.2. Dimensionarea transformatoarelor de măsură de tensiune.
Deşi sunt mai puţin utilizate în RE-JT, datorită directei accesibilităţi a instrumentelor de măsură la
tensiunea reţelei, transformatoarele de măsură de tensiune, în cazul utilizării lor, (pentru adaptarea tensiunii
la valoarea unificată a tensiunii instrumentelor de măsură – 100 V) se aleg după tensiunea reţelei şi se
verifică corelarea sarcinii secundare cu clasa de precizie .
8.5. DIMENSIONAREA TRANSFORMATOARELOR DINTR-UN POST DE TRANSFORMARE.

Pentru consumatorii racordaţi la reţeaua electrică de distribuţie de medie tensiune a furnizorului, este
necesară şi dimensionarea transformatoarelor ce se vor monta în postul de transformare (PT), fig.12.11.
Dimensionarea constă în stabilirea puterii necesare a se instala în PT respectiv, determinarea
numărului (n) şi a puterii nominale a transformatoarelor (PnT), fig.12.11. Cerinţele ce se au în vedere sunt :
o asigurarea stabilităţii termice a înfăşurărilor transformatorului;
o rentabilitatea tranzitului de putere;
asigurarea rezervei respectiv, satisfacerea unei anumite puteri la consumator.

O
Fig.12.11.
8.5.1. Determinarea puterii instalate.

Această putere se determină pe seama cerinţei de asigurare a stabilităţii termice a înfăşurărilor
transformatorului şi are ca date primare caracteristicile consumatorului respectiv,fig.12.12:
o puterea maximă de iarnă Pmax i (cel mai mare maxim);
o puterea maximă de vară Pmax v (cel mai mic maxim);
o coeficientul de utilizare a puterii maxime ku ;
o θmed, temperatura medie anuală a zonei geografice în care se va instala
transformatorul şi particularităţile transformatoarelor de forţă respectiv, capacitatea
de a suporta anumite suprasarcini, anumite intervale de timp;
o Pmaxi şi Pmaxv , sunt valori caracteristice ale curbei anuale ale maximelor zilnice,
fig.12.12., în care pe abscisă sunt cele 365 zile ale unui an, iar pe ordonată maximul
fiecărei curbe zilnice de sarcină. Din punct de vedere a solicitării termice a
transformatoarelor Pmax are semnificaţia din [2] pentru un anumit Toptim
Capacităţii de a suporta suprasarcini, se estimează prin :
regula celor trei procente, conform căreia un transformator de forţă suportă o suprasarcină de
3% ( în raport cu puterea nominală) pentru 10% diminuare a lui ku în raport cu unitatea, deci :
Pmax i  1   3 PnecPT (12.45.)
unde :
3 
3
1  k u  (12.46)
10
Pnec PT - puterea necesară a se instala în PT.
Datorită variaţiei puterii maxime de la o zi la alta, fig.12.12, transformatorul suportă o suprasarcină
iarna, datorită subâncărcării din timpul verii, în limita a 15 %; aceasta este regula celor p procente.
Pe seama acesteia :
PnecPT  Pmax v
p  100  15% (12.47)
PnecPT
Ca urmare, ţinând cont de cele două capacităţi de supraîncărcare rezultă :
Pmax i  1   3   p PnecPT (12.48.)
iar prin explicitarea lui α3 şi αp rezultă :
P  Pmax v
PnecPT  max i (12.49.)
2  1  k u 
3
10

Fig. 12.12.
Puterea necesară a se instala , PnecPT , se asigură cu un număr n de transformatoare de forţă cu

puterea unitară PnT respectiv :
nPnT  PnecPT (12.50.)
Pentru PnT se efectuează corecţia ,după θmed, cu :
   50 
   1   med  (12.51.)
 100 
şi ca urmare (12.49) devine :
Pmax i  Pmax v
nPnT  (12.52.)
 
2  10 1  k u  
3
Optimizarea produsului nPnT se face pe seama celorlalte două cerinţe menţionate; cu (12.52) se
efectuează doar alegerea din punct de vedere a stabilităţii termice.
8.5.2. Regimul optim de încărcare al transformatoarelor de forţă.
8.5.2.1. Regimul optim de încărcare al unui transformator de forţă.
Tranzitul unei puteri S printr-un cuadripol , fig.12.13, în general, printr-un transformator de forţă, în
particular, este însoţit de pierderi de putere activă (Δp) şi reactivă (Δq):
p  p 0  p CU q  q 0  q CU (12.53.)
unde :
- p 0 şi q 0 , sunt pierderi pe elementele transversale ( z  ) şi nu depind de sarcina S.

- p CU , q CU , sunt pierderi pe elementele longitudinale ( z1 , z 2 ) fiind dependente de S.

Fig.12.13.
Producătorul indică pentru p şi.q CU valorile corespunzătoare sarcinii nominale (Sn).Pentru
CU n n
o sarcină oarecare S, pierderile totale de putere activă sunt :
2
 S 
 p   p0   pCU     p S  (12.54.)
 Sn 
n
Fiind o funcţie de variabilă S, pierderile  p vor avea un extrem (minim) pentru un S=Soptim. Pentru
funcţia  p (S) (12.54) se obţine :
 p0
S opt  S n  Sn (12.55.)
 pCU n
deoarece  pCU n   p0
Deci din cerinţa de rentabilizare a tranzitului de putere transformatorul trebuie să se încarce doar
cu puterea Sopt
8.5.2.2. Regimul optim de încărcare al mai multor transformatoare de forţă.
Dacă într-un PT sunt montate un număr n de transformatoare de forţă, din punct de vedere al
rentabilităţii tranzitului ,se pune problema numărului de transformatoare cu care trebuie să se funcţioneze
pentru o anumită putere S tranzitată respectiv, a puterii critice (Scr) la care să se treacă de la n la n+1
transformatoare, fig.12.12. sau invers. Valoarea Scr rezultă din condiţia :
 p  n    p n 1 (12.56.)
respectiv :
2 2
 S   Scr 
n p O  n p CU  cr   n  1 p O  n  1.   p CU n (12.57.)
n
 nT 
nS  n  1S nT 
de unde :
 pO
S cr  S nT nn  1 (12.58.)
 pCU n
Cerinţa privind continuitatea în alimentare respectiv, determinarea lui n, se asigură în funcţie de
categoria consumatorului în ansamblu său, sau a ponderii receptorilor vitali ai acestuia.

Fig. 12.14.
9. RENTABILIZAREA TRANZITULUI DE PUTERE

PRIN REŢELE ELECTRICE
9.1 CONSIDERAŢII GENERALE

La transportul şi distribuţia energiei electrice pierderile sunt inevitabile. În ţările în curs de dezvoltare,
pierderile de energie ating nivele economice şi tehnice neacceptabile, uneori de 27-30 %, din valoarea
energiei tranzitate. Pierderile sunt determinate, atât de valoarea rezistenţei căilor de curent, dar şi de
valoarea curentului care le străbate.
Deoarece, valoarea rezistenţei (pentru un anumit metal) este proporţională cu dimensiunile
conductorilor, pierderile se pot reduce, prin modificarea acestor dimensiuni, respectiv creşterea secţiunilor
(reducerea lungimii nu este posibilă). Secţiunea optimă a unui conductor se obţine din condiţia ca valoarea
pierderilor care se reduc prin creşterea secţiunii să fie egală cu costul determinat de creşterea dimensiunii
conductorului. Ca urmare, secţiunea optimă a conductorului depinde de costul acestuia şi de cel al pierderilor
şi deci, poate varia de la o ţară la alta şi în timp.
În mod normal, puterea tranzitată creşte în timp şi deci teoretic, secţiunea conductoarelor ar trebui
să fie mărită continuu, pentru a menţine valorile optime ale pierderilor. Deoarece această soluţie nu este
posibilă, secţiunea conductoarelor la liniile nou construite corespunde valorii transferului la un moment dat,
după punerea în funcţiune.
Densitatea tehnică de transfer (jt) a unei căi de curent (secţiuni) este, de regulă, mai mare decât
densitatea optimă (j0) de curent. Însă, costul pierderilor creşte rapid cu creşterea transferului de energie şi
ca urmare, se dovedeşte rentabil să se schimbe secţiunea conductorului înainte ca limita tehnică (jt) să fie
atinsă.
Pentru o anumită valoare a puterii aparente tranzitate:
S  3 U 1I1  3 U 2 I 2 ( 14.1)
curentul se poate modifica (reduce) prin creşterea tensiunii. Această posibilitate a fost analizată , valoarea
tensiunii pentru o anumită clasă de reţele rezultând din mai multe condiţii, dintre care cea economică are o
pondere însemnată. Modificarea curentului prin modificarea valorii tensiunii este o metodă globală,
cantitativă. Este posibilă însă modificarea valorii curentului care circulă printr-o cale de curent şi în limite mai
restrânse (calitative).
9.2. RENTABILIZAREA TRANZITULUI DE

PUTERE PRIN CONTROLUL PUTERII REACTIVE
9.2.1. Structura puterii care străbate o cale de curent – factor de putere

Aşa cum este cunoscut, rolul unui sistem electroenergetic este de a transporta energia de la sursele
primare, la consumatori, respectiv receptori, care transformă la rândul lor puterea electrică activă în alte
forme de energie, nemijlocit necesare activităţii umane.
Însă, pentru a transforma energia (puterea) primară (pe care rotorul generatorului electric o
primeşte sub formă de energie mecanică de rotaţie) în energie electrică activă, iar la rândul ei aceasta să
poată fi transformată în alte forme de energie ( în principal, mecanică de rotaţie ) prin intermediul

receptoarelor electrice (în special motoare electrice) este necesară şi o energie electrică reactivă (legea
inducţiei electromagnetice). Această formă de energie este specifică numai sistemelor electrice " receptorii "
specifici fiind inductanţele şi capacităţile ; mărimi cu care se caracterizează efectele câmpului magnetic,
respectiv electric.
Consecinţa directă a acestei specificităţi este aceea că energia electrică (puterea) reactivă nu se
consumă ( aşa cum se întâmplă cu cea activă prin cedare – disipare - în exterior, altor tipuri de sisteme
energetice), ci doar se acumulează şi circulă prin reţeaua electrică (se conservă).[30]
Dacă unei capacităţi i se aplică o tensiune U, fig.14.1. continuă, atunci aceasta se încarcă cu o
energie de la sursa circuitului :
 1 t încăncărc 
Wc  U c * C  idt  (14.2)
 C 0 
respectiv după tincărcare :
Wc = C . Uc2 = C . Uc2 (14.2')
şi rămâne încărcată ( teoretic permanent), între aceasta şi sursă nu mai circulă nici un curent. Pe seama
acestei energii acumulate, condensatorul este considerat în unele aplicaţii, sursă de energie.
Dacă însă tensiunea sursei se modifică (este alternativă), fig.14.2 energia înmagazinată la un
moment dat este :
Wc = 1/2 C U2max sin2 ω t (14.3)
Deci în decursul fiecărei alternanţe are loc o încărcare a capacităţii, pe porţiunea ascendentă a
sinusoidei tensiunii ( derivată pozitivă ) şi o descărcare pe porţiunea descendentă ( derivata negativă ) a
fiecărei semiperioade respectiv într-o jumătate de alternanţă absoarbe energie de la sursă, iar în cealaltă i-o
retransmite acesteia.
În mod similar are loc alternarea încărcării şi descărcării cu energie electrică a unei inductanţe
(bobine), fig.14.3., cu energia :
WL = 1/2 L i2L = 1/2 L . I2max .sin2(ωt – π/2)
WL = 1/2 L Imax cos2 ωt (14.4)
care tranzitează ciclic, prin reţeaua electrică dintre sursă şi bobină.
Evident, curentul reactiv inductiv (IL) sau capacitiv (IC), dacă tranzitează elementele disipative
(rezistenţe R) ale circuitului (reţelei) disipă în acestea o putere (energie) sub formă de pierderi active ( Δp
=RI2L , sau Δp = RI2C) .
Deci, prin căile de curent ale unei reţele electrice circulă o putere electrică activă, determinată de
puterea mecanică cerută (de ex.) de utilajul antrenat de un motor, putere care tranzitează reţeaua electrică
de la sursa primară la receptor, dar şi o putere electrică reactivă, care oscilează cu o frecvenţă dublă (2 ω )
între fiecare receptor inductiv şi sursă.
Evident, câmpul magnetic al unei bobine şi cel electric al unui condensator, nu sunt receptori (
consumatori de energie) ca un receptor de putere electrică activă, care consumă energia electrică activă,
prin transformarea ei în altă formă de energie.
Inductanţele şi capacităţile doar se încarcă (absorb) şi se descarcă (cedează), cu o cantitate fixă de
energie determinată numai de tensiunea reţelei şi reactanţa proprie.
Aşa cum se cunoaşte , puterea electrică reactivă inductivă este necesară unui motor pentru a crea
câmpul magnetic necesar existenţei legii lui Faraday, respectiv, a transformării energiei electrice active, în
energie mecanică de rotaţie. Valoarea puterii reactive ce străbate înfăşurările unui motor depinde numai de
tensiunea aplicată înfăşurării( Uinf) şi de reactanţa inductivă a acesteia ( Xinf), deci nu depinde şi de puterea
activă tranzitată.
Puterea reactivă nominală (Qn) va corespunde tensiunii nominale a înfăşurării, valoarea ei, pentru o
anumită putere aparentă a unui motor, depinde de modul de concepere, proiectare şi execuţie a motorului (
de firma care îl produce).
Deci, printr-o RE, va circula putere aparentă S :
S=P+jQ (14.5)
unde :
 P - este puterea electrică activă, ce tranzitează reţeaua, fiind determinată de puterea activă cerută
de receptori ( motoare, lămpi electrice, cuptoare electrice, etc.) şi care se modifică în timp (curba de
sarcină);
 Q - este puterea electrică reactivă, necesară tranzitării ( în transformatoare) şi transformării puterii
electrice active în formele de putere solicitată de receptori şi care oscilează prin reţea între sursă şi
receptori şi are o valoare practic independentă de valoarea lui P.

UC
U I Uc 1 t
c 0
C UC= idt
Iincarc=Ic
Fig.14.1.
U U
U
iL Usursa=U
t
t
U=Umaxsin
ωt
WL
Wc
t
t
Fig.14.3. Fig.14.2.
Pentru a caracteriza structura puterii aparente care circulă printr-o reţea, s-a definit factorul de
putere (K) :
P
K (14.6)
P2  Q2  D2
unde : D - este putere deformantă.
Dacă sistemul electric trifazat este simetric şi nedeformat, atunci :

P P
K   cos  (14.7)
P Q
2 2 S
Din punct de vedere a rentabilizării tranzitului de putere se pune problema influenţei factorului de
putere asupra randamentului tranzitării unei anumite puteri active, respectiv, cât de mare este puterea
electrică reactivă (Q) ce însoţeşte acest tranzit şi în ce măsură ea , poate fi mai mare sau mai mică pentru o
aceeaşi valoare a puterii electrice active (P).
Înainte de a prezenta metodele şi mijloacele cu care se poate modifica Q, să analizăm efectele unui
surplus de putere reactivă care circulă pe o reţea de rezistenţă
(R) şi reactanţa (X), pentru o aceeaşi putere electrică activă (P), (funcţionare la factor de putere redus).
9.2.2. Efectele unui factor de putere redus

a) creşterea pierderilor de putere activă. Deoarece pierderile Δp sunt determinate de valoarea
aparentă ( I = Ia + j IL) a curentului , rezultă :
P2 P2  Q2
P  3RI  R 2
2
R
U cos2  U2 (14.8)
DECI, DACĂ Q1 > Q2, PENTRU ACELAŞI P TRANZITAT Δp1 > Δp2
b) creşterea pierderilor de tensiune, din :
( 14.9)
PR  QX
U 
U
rezultă : ΔU1( Q1) > ΔU2(Q2), dacă Q1 > Q2
c) supradimensionarea căilor de curent ale reţelei.
Secţiunea (S) a căii de curent se stabileşte în funcţie de valoarea curentului aparent, deci :
pentru un Q1 > Q2 I1 = Ia + j IL1 > I2 = Ia + j IL2
şi ca urmare S1 > S2 pentru o aceeaşi putere activă P (Ia) tranzitată.
Acelaşi efect, determină reducerea posibilităţii de încărcare cu putere electrică activă a
generatoarelor, din condiţia :
S adm  ct  P12  Q12  P22  Q 22 (14.10)

Dacă Q1 > Q2 rezultă P1 < P2.
9.2.3. Echivalentul energetic al puterii reactive
Pentru a evidenţia numeric modificarea pierderilor de putere activă pe seama modificării

(controlului) circulaţiei de putere reactivă, s-a definit echivalentul energetic al puterii reactive ca raportul :
P
K (14.11)
Q
unde :
 ΔP sunt reducerile de pierderi de putere activă;
 ΔQ - reducerea de putere reactivă, corespunzătoare aceleiaşi puteri active tranzitate. Pentru ΔQ =Q1
– Q2 , rezultă :
2Q1  Q  * Q
P  P1  P2  P  R (14.12)
U2
iar :
R  Kw 
K  2 Q 1   Q   K var 
U2 (14.13)
exprimă câţi Kw se pierd pentru un Kvar care circulă în plus printr-o reţea de rezistenţă R.

9.3. PROBLEMA FACTORULUI DE PUTERE
În evoluţia electroenergeticii, o primă măsură de rentabilizare a tranzitului (după creşterea tensiunii

de transport şi distribuţie) a fost dimensionarea în funcţie de puterea cerută de consumatori şi nu cea
instalată la aceştia.
Cu timpul, mai întâi s-a constatat că circulaţia de putere reactivă, deşi necesară la consumatori, este
nerentabil să circule prin reţeaua de transport, distribuţie şi alimentare.
Astfel a apărut problema factorului de putere care trebuia rezolvată astfel:
- să se asigure la consumator (fiecărui receptor în parte) puterea electrică reactivă (Q1) de care are nevoie
(S1 =P +jQ1), dar pe rețeaua electrică aceasta, pentru un anumit P, să aibă o valoare Q2 cât mai mică (S2 =
P+jQ2). În primă instanţă s-au căutat metodele de rezolvare a cestei probleme, iar după ce acestea au fost
descoperite, s-au impus restricţii consumatorilor, în ceea ce priveşte structura puterii absorbite din reţea
(S2=P+jQ2) pentru o anumită putere necesară (S1=P+jQ1) în scopul rentabilizării tranzitului de putere prin
reţea, mai pe scurt, a ameliorării factorului de putere.
9.3.1. Metode de ameliorare a factorului de putere
Pentru ca o anumită putere reactivă Qc = ΔQ (14.12) să nu mai circule (oscileze) prin reţea, se pot
folosi două metode:
a) producerea cu surse locale a puterii ΔQ, la consumator,fig.14.4, folosind motoare electrice
sincrone supraexcitate sau chiar generatoare electrice. Această metodă se aplică mai puţin la consumatori
datorită dificultăţilor de exploatare a motoarelor sincrone, iar generatoarele, la consumator, se utilizează din
aceleaşi motive, dar şi din alte motive (asigurarea resurselor primare) cu atât mai puţin.
b) aplicarea proprietăţii circuitelor L,C, paralele.
Din cele prezentate în paragraful 14.2.1, fig.14.2.şi 14.3., rezultă că între un circuit inductiv şi o
sursă, pe de o parte şi unul capacitiv şi sursă pe de altă parte, are loc un schimb oscilant de energie. Valorile
schimbate sunt variabile în timp, dar sunt şi compensatorii, în sensul că în timp ce câmpul magnetic (de ex.)
absoarbe energie, de la sursă cel electric o cedează. Rezultă că prin conectarea unei capacităţi C, (fig.14.5)
în paralel cu o inductanţă L, după conectarea la sursă şi încărcarea uneia din ele cu energia maximă, aceasta
nu va mai oscila între fiecare în parte şi sursă, ci va oscila numai între ele, iar pe reţeaua electrică va oscila
numai diferenţa puterii schimbate între ele.
Considerând energiile acumulate la un moment dat în fiecare din cele două câmpuri :
1 2 1 2 (14.14)
WL  Li L  LI max cos 2 t
2 2
1 1
WC  Cu 2  CU 2max sin 2 t (14.15)
2 2
rezultă suma lor:
W
1 2
2
LI L max cos 2 t  CU 2max sin 2 t  (14.16)
1
În cazul acordului la rezonanţă : L  ,rezultă: U max  LI max  U c max
C
respectiv:
W
2

1 2
 1

LI max cos2 t  CLI max 2 sin 2 t  LI 2max sin 2 t  cos2 t 
2

1 2
 LI max  Wmax  ct
2 (14.17)
Deci energia existentă în orice moment în cele două câmpuri este constantă, oscilează numai între
ele, iar puterea schimbată cu sursa pe reţea este nulă.
Acest fapt rezultă şi din aplicarea legii I-a a lui Kirchhoff în nodul 1:
U max    
i  i L  iC  sin t    CU max sin t   (14.18)
L  2  2
iar din condiţia (14.16) :
U max      
i sin  t    sin  t    0 (14.18,)
L   2   2 
S2=P+jQ2 S1=P+jQ1
i1
rețea Qc rețea
Z1 U C
L
iL ic
Fig.14.5.
Fig.14.4.
Deci prin instalarea la un consumator reactiv inductiv de putere (S1=P+jQ1) în punctul de delimitare
(de ex.) a unei baterii de condensatoare ce poate absorbi o putere reactivă QC, se va reduce puterea
reactivă care oscilează pe reţea, de la Q1 la Q2=Q1 – QC, determinând reducerea pierderilor de putere activă
pe linie respectiv, rentabilizarea tranzitului de putere.
9.3.2. Mijloace de ameliorare a factorului de putere

Aceste mijloace se împart în două categorii :
9.3.2.1. Mijloace tehnico-organizatorice (naturale)
Acestea au scopul de a diminua puterea electrică reactivă (Q1), necesară consumatorului prin:
1. Alegerea corespunzătoare sau înlocuirea motoarelor şi transformatoarelor
corespunzătoare.
Aşa cum s-a arătat, puterea electrică reactivă absorbită de un motor (sau transformator) nu depinde
de puterea activă tranzitată (dacă tensiunea de alimentare se menţine constantă), ca urmare, indiferent de
valoarea lui P, Q = ct = Qn, iar
P
cos  
P  Q 2n
2
va fi variabil în funcţie de P şi va avea valoarea maximă pentru P  Pn , cos   cos  n .

Dacă un motor (sau transformator) este ales necorespunzător, în sensul că are o putere electrică activă
nominală (Pn) mai mare decât cea solicitată de utilaj va absorbi permanent Q=Q1n, mai mare decât cea
corespunzătoare unui motor cu puterea mai mică (corespunzătoare) (Q2n<Q1n):
P P
cos 1    cos  2 (14.19)
P  Q1n
2 2
P  Q 2n
2 2
2. Utilizarea limitatoarelor de mers în gol.

La limită, situaţia de mai sus devine funcţionarea în gol, când :
Q0  Q n
P0  P (14.20)
P Pn
cos 0   cos  n  (14.21)
P 2  Q 2n P22  Q 22

Ca urmare, s-au conceput şi aplicat diferite dispozitive automate care limitează mersul în gol (LMG)
al motoarelor electrice.
3. Înlocuirea motoarelor asincrone cu motoare sincrone.
Întrucât motoarele sincrone pot reprezenta surse de putere reactivă dacă sunt supraexcitate,
utilizarea lor reprezintă aplicarea metodei a) de ameliorare a factorului de putere. Acest mijloc determină
exigenţe sporite în exploatare, specifice motoarelor sincrone .
4. Utilizarea comutatorului stea-triunghi.
Are la bază modificarea tensiunii aplicate fiecărei înfăşurări (în sensul reducerii) şi ca urmare,
reducerea puterii reactive care circulă prin acestea, la o aceeaşi putere activă tranzitată.
Deci dacă, înfăşurările motorului sunt conectate în stea (Y), fig.14.6, puterea aparentă este :
S y  P  jQ ny (14.22)
3U f
unde: Q ny 
X inf
Pentru aceeaşi putere electrică activă (P), dacă înfăşurările sunt conectate în triunghi, puterea
S  P  jQ n
U
Q n  3U  3Q y
X (14.23)
U
din Uf 
3
aparentă devine:
P P
cos 1   cos    (14.24)
P 2  Q 2ny P 2  3Q ny 2
Când puterea P, respectiv S depăşeşte limita puterii admisibile corespunzătoare conexiunii stea,
atunci se conectează înfăşurările în triunghi.
Exemplu : - considerând un motor ale cărui înfăşurări suportă un curent de 30 A (pentru cosφny=0,9 ,
Ia=27A, ILY=13A) rezultă:
Sny =20 KVA= 17,82Kw + j8,58 Kvar
Dacă acest motor va funcţiona cu înfăşurările în triunghi, atunci:
SnΔ = 34KVA =22,2 Kw + j 25Kvar ,respectiv cosφnΔ =0,65 (Ia =19,83 A ILΔ=22,52A), deci se
reduce posibilitatea încărcării cu putere electrică activă, în raport cu cea reactivă, care se triplează.
Xinf Xinf
Xinf
Xinf
Xinf Xinf
Fig.14.6.

9.2.6.2.Mijloace radicale de ameliorare a factorului de putere
1) Condensatoare statice.
Utilizarea acestora reprezintă aplicarea metodei care se bazează pe proprietăţile circuitului rezonant
paralel şi presupune rezolvarea următoarelor probleme:
a) determinarea valorii capacităţii;
b) stabilirea modului de conectare a elementelor acesteia;
c) probleme de reglaj;
d) probleme de protecţie;
e) probleme de amplasare;
f) probleme de conectare-comutaţie;
a) Determinarea valorii capacităţii.

Dacă un consumator doreşte să-şi amelioreze factorul de putere, al puterii aparente S1 =P +jQ1,
fig.14.7, pe care o primeşte în punctul de delimitare (PD) de la furnizor (acesta amendează consumatorii
care solicită o putere S1 cu un factor de putere cosφ1 mai mic de cât cosφ2 neutral [6]), utilizând
condensatoare statice, valoarea capacităţii ce urmează să şi-o instaleze în bateria trifazată, rezultă din
condiţia, reprezentată şi în fig.14.7.b. :
QC =Q1 –Q2 (14.25)
respectiv:
I C  I L1  I L 2  I1 sin 1  I 2 sin  2 (14.25,)
Deoarece partea reală (puterea, curentul activ) rămâne aceeaşi, atât în regim neameliorat, cât şi în
regim ameliorat, pentru a elimina curentul I2, din ;
I1cosφ1 =Icosφ2
Rezultă :
 cos 1 
I C  I1  sin 1  sin  2   I1 cos 1 tg1  tg 2  (14.26)
 cos  2 
sau :
QC=P(tgφ1-tgφ2) (14.27)
Deci puterea reactivă necesară ameliorării factorului de putere, pentru o putere activă P, de la cosφ1
la cosφ2 , depinde şi de valoarea puterii active tranzitate (de fapt de puterea aparentă S1 =P+jQ1).
În RE de joasă tensiune trifazate, puterea reactivă ce poate fi absorbită (acumulată) de o baterie
trifazată cu reactanţă XC = 1/ωC, montate în câte unul din cele 3 elemente, depinde şi de modul de montare
al acestora (stea sau triunghi) fig.14.8.
Ca urmare, capacitatea necesară a fi instalată în cazul utilizării conexiunii în stea , pentru a asigura valoarea
QC (14.27) ,va fi :
Q
C Y  C
(14.28)
3 U 2
f
iar pentru conexiunea în triunghi (fig.14.8.b) :
Q Q C (14.29)
  
3  U .. 3
C C Y
C 
3 U 2 2
f 3
b) Din cele de mai sus, rezultă ca avantajoasă conectarea elementelor

unei baterii trifazate de condensatoare în triunghi, dar , în acest caz, tensiunea ce se aplică unui element
este de 3 ori mai mare şi ca urmare, calităţile dielectricului trebuie să fie superioare.
Elementele capacităţilor utilizate în RE-JT sunt realizate pentru a funcţiona conectate în triunghi, iar
la tensiuni superioare (medie tensiune) pentru a fi conectate în stea.
c) Datorită dependenţei valorii puterii reactive QC (14.27), necesare ameliorării de la cosφ1

la cosφ2 (impus şi deci constant) de valoarea puterii electrice active P, rezultă că şi QC va fi variabil în funcţie
de variaţia lui P, conform curbei zilnice de sarcină.

Rezultă ca necesar controlul permanent al valorii lui QC respectiv, reglajul valorii capacităţii bateriei de
condensatoare, din (14.27) şi (14.29), rezultă :
Ptg1  tg 2 
C  (14.30)
3 * 3802
Acest reglaj se poate face automat, sau manual, pe seama unor nomograme, în funcţie de cosφ1 ,
cosφ2 şi P, aflate la dispoziţia personalului de conducere operativă a RE-JT.
d) Aşa cum s-a arătat în fig.14.2. şi relaţia (14.3), la un moment dat, într-o capacitate există
acumulată o energie electrică WC a cărei valoare depinde de valoarea tensiunii în momentul respectiv. Ca
urmare, în funcţie de momentul deconectării unei capacităţi de la sursă, aceasta rămâne încărcată cu o
energie cuprinsă între
1
( 0  Q c max  CU 2max ),
2
respectiv o tensiune la borne cuprinsă între
(- Umax ÷ + Umax).
S2=P+jQ2 S1=P+jQ1
I2=Ia+IL2 IC(QC)
QC ZS
U
IC I1=Ia+jI
Ia(P)
U
IL2(Q2) I2(S2)
I1(S1)
IL1(Q1)
b
Fig.14.
7.
XC XC XC
XC XC U
XC
a Fig.14.8. b

În funcţie de calitatea dielectricului (pierderile din capacitate) energia, respectiv tensiunea la borne
se pot menţine un timp îndelungat. Dacă nu există un control al descărcării bateriei de condensatoare, există
pericolul electrocutării
personalului de deservire. Din acest motiv, se adoptă soluţii de blocare al accesului la bateria de
acumulatori, dacă aceasta nu este descărcată, sau al descărcării automate a
acesteia imediat ce a fost deconectată de la reţea. În fig.14.9, se prezintă această ultimă soluţie, în care caz
bateria se descarcă pe o sarcină rezistivă (lămpi cu incandescenţă) ce permite şi controlul vizual al
descărcării.
Conectarea în triunghi a lămpilor asigură descărcarea bateriei de condensatoare şi în cazul
întreruperii unei laturi a triunghiului cu lămpi. Se montează câte două lămpi pe latură, deoarece tensiunea
maximă de linie este 380 2  537 V .
Fig.14.9.
Un alt considerent care impune descărcarea bateriei este şi curentul foarte mare ce rezultă la
reconectarea ei la reţea, datorită diferenţei dintre tensiunea reţelei (Umax) şi tensiunea remanentă a
capacităţii (±Umax) (punerea în paralel a două surse).
e) Prin conectarea unei baterii de condensatoare într-un punct al RE-JT, se ameliorează

circulaţia de putere pe porţiunea din amonte de locul ei de montare. Ca urmare, este rentabil ca mijloacele
de ameliorare să se monteze, în principiu, la
bornele fiecărui receptor, pentru a reduce pierderile suplimentare (ΔP) şi pe reţeaua consumatorului.
Din considerente tehnice (valorile disponibile ale capacităţii unui element capacitiv) şi economice, s-
au întocmit programe de calcul care oferă informaţii, privind punctele din RE-JT unde să se monteze baterii
de condensatoare cu o anumită valoare, în funcţie de configuraţia reţelei, parametrii ei ,(R,X), puterile
tranzitate şi factorii de putere cosφ1 şi cosφ2.
f) La conectarea unei baterii de condensatoare, care a fost descărcată, curentul iniţial are o
valoare foarte mare (fig.14.1) suprasolicitând aparatele de conectare. Ca urmare, se utilizează contactoare
speciale pentru comutaţie de sarcină capacitivă.
Aceste contactoare au contacte auxiliare care conectează condensatoarele prin rezistenţă serie şi
care se închid înaintea contactelor principale de forţă.

2. Compensatorul sincron.
Compensatorul sincron este un motor sincron, care nu antrenează nici un utilaj, şi ca urmare,
absoarbe din sistemul electroenergetic doar puterea electrică activă PCS, necesară rotirii la viteza sincronă
(fig.14.10). De la sursa de excitaţie proprie absoarbe un curent (Iex) pentru crearea fluxului inductor,
respectiv a unei tensiuni electromotoare (E), capabilă să determine un curent reactiv inductiv (respectiv o
putere reactivă Qcs ) necesară reducerii puterii absorbite din reţea , de la Ql la Q2.
Fig.14.10.
Utilizând compensatorul sincron (CS), factorul de putere pe reţea, în amonte de locul de instalare a
acestuia, va fi :
P  PCS
cos  2  (14.31)
P  PCS  2
 Q1  Q CS  2
Personalul de deservire operativă a CS, va modifica manual nivelul curentului de excitaţie (Iex), astfel încât să
se genereze QCS care, conform (14.31) să determine cosφ2 impus de furnizor pe RE-JT a acestuia. Evident,
menţinerea unei valori constante pentru cosφ2 se poate asigura şi cu un dispozitiv de reglare automată.
10. INFLUENTA MEDIULUI ASUPRA

INSTALAŢIILOR ELECTRICE.
Dimensionarea instalaţiilor electrice din punct de vedere a asigurării parametrilor de calitate ai

energiei electrice, la beneficiar şi a rentabilităţii tranzitului, nu ia în considerare influenţa mediului ambiant.
În acest capitol se va analiza modul în care mediul ambiant influenţează dimensionarea (alegere şi
verificare) componentelor unei instalaţii electrice, eventual de executare a ei.
Pe plan internaţional, activitatea de proiectare şi execuţie a instalaţiilor electrice este reglementată
prin standardul CEI 364-« Instalaţii electrice în construcţii » elaborat de Comitetul Electrotehnic Internaţional
şi care este adoptat de ţările europene membre.
În România acest standard este în curs de preluare începând cu I-7/98. Conform acestui act
normativ s-a introdus termenul - Influenţe externe - ca acţiuni ale factorilor exteriori din medii
considerate normale, asupra instalaţiilor electrice. Aceste influenţe externe sunt clasificate în trei
categorii şi anume :
 A-datorate caracteristicilor de mediu (temperatură, umiditate, altitudine , etc.);
 B-datorate utilizatorilor(competenţa persoanelor, contacte cu potenţialul pământului, etc.;
 C-datorate caracteristicilor constructive ale construcţiilor, naturii materialelor folosite, etc.
În cadrul fiecărei categorii se definesc tipuri (natura) de influenţe (notate cu litere –A ,B, … evaluate prin
clase , notate cu cifre arabe. În Anexa II este prezentată această clasificare care cuprinde şi corespondenţa cu
clasificarea românească . Din acest considerent în continuare se prezintă şi clasificarea românească .

10.1 Clasificarea construcţiilor, încăperilor şi locurilor de muncă
A) Categorii de încăperi, spaţii sau zone în funcţie de mediu - mediu normal (caracteristica
dominanta a mediului):
 Uo - încăperi uscate: umiditatea relativă a aerului nedepăşind în mod obişnuit 75% (camere de
locuit, birouri, magazine, săli de clasă, teatre, cinematografe, muzee, ateliere de tâmplărie sau
mecanice, depozite etc.).
 U1 - încăperi umede cu intermitenţă: ceaţă şi condensaţi permanent pe pereţi de scurtă durată;
umiditatea relativă peste 75%, însă pe perioade scurte (bucătării şi WC-uri în clădiri de locuit,
călcătorii, uscătorii de bloc, pivniţe aerisite, şoproane etc.).
 U2 - încăperi umede: ceaţă şi condensaţi permanent pe pereţi, fără apariţia de picături mari, fără
igrasie; umiditatea relativă cuprinsă în mod obişnuit între 7 5 şi 97% (băi şi spălătorii din locuinţe,
WC-uri din clădiri civile şi industriale, bucătării din cantine şi restaurante, unele încăperi din industria
alimentară etc.).
 U3 - încăperi ude: ceaţă şi condensat permanent pe pereţi, cu igrasie; umiditatea relativă peste 97%
(băi şi duşuri sociale, spălătorii de vehicule, camere frigorifice, unele încăperi din industria chimică
industria alimentară etc.).
 K - încăperi cu agenţi corozivi: cu degajări sau înfiltraţii cu agenţi corozivi, continuu sau periodic, cu
acţiune distructivă asupra materialelor, aparatelor etc., folosite în executarea instalaţiilor electrice
(ateliere de acoperiri metalice, staţii de încărcare acumulatoare etc.).
 T - spaţii cu temperaturi ridicate: peste + 40°C în mod permanent (zonele cuptoarelor şi a celor de
turnare din turnătorie etc.).
 PI - spaţii cu praf în combustibil: cu degajări sau înfiltrări în cantităţi periculoase depuse pe
elementele instalaţiilor electrice (fabrici de ciment, depozite de nisip, etc. )
 PC- spaţii cu praf, scame sau fibre combustibile în suspensie în cantităţi insuficiente pentru formarea
unor amestecuri explozive sau de aprindere (depozite de cărbune, unele ateliere de tîmplărie,etc.)
 DM- spaţii cu pericol de deteriorări mecanice , în care loviturile mecanice pot degrada instalaţia şi
echipamentele electrice (zone de comunicaţii şi manipulări de materiale, suprafeţe verticale sub
înălţimea de 2m etc.)
 CE- încăperi cu pericol de electrocutare, care au elementele de construcţii şi elemente conducătoare
din punct de vedere electric (pereţi, pardoseli, etc) .
 EE- încăperi speciale pentru echipamente electrice, care sunt accesibile numai personalului calificat
şi autorizat (camere de comandă staţii electrice, tablouri electrice de distribuţie, baterii de
acumulatoare, transformatoare, redresoare, laboratoare de încercări electrice, etc.).
 SI - spaţii expuse intemperiilor (ploaie, soare, gaze, zăpadă, gheaţă, etc., de regulă neprotejate de
clădiri.
 L - zona de litoralului, în lăţime de 3 km în lungul ţărmului maritim.
NOTA:
Simbolurile DM, SI, L nu sunt prevăzute în norme, ele sunt introduse în , pentru mediile respective, nefiind
prevăzute simboluri.
B) Categorii de medii în funcţie de pericolul de incendiu
Incendiul este o ardere iniţiată de o cauză definită, cu sau fără voia omului, scăpată de sub control,
care distruge bunuri materiale, pune în pericol viaţa oamenilor şi a animalelor.
Din punct de vedere a posibilităţii producerii unui incendiu, construcţiile, încăperile şi locurile de
muncă se clasifică după natura procesului tehnologic şi a proprietăţilor fizico-chimice ale materialelor şi
substanţelor utilizate, prelucrate, manipulate sau depozitate, astfel:
 Categoria A: locurile cu substanţe care pot să se aprindă sau să explodeze în contact cu aerul, apa
sau alte substanţe sau materiale, cu lichide cu Tînf < 28°C şi cu gaze sau vapori Linf < 10%, atunci
când acestea pot forma cu aerul amestecuri explozive şi nu sunt utilizate drept combustibil.
 Categoria B: locurile cu lichide cu Tînf = 28 ... 100°C, gaze sau vapori cu Linf > 10%, suspensii de
fibre, praf sau pulberi, când se găsesc în cantităţi favorabile formării amestecurilor explozive şi nu
sunt utilizate drept combustibil.
 Categoria C: locurile cu substanţe şi materiale combustibile solide sau cu lichide cu Tînf> 100°C în
următoarele condiţii:

a) dacă nu sunt utilizate pentru comenzi hidraulice, răcire, ungere şi tratamente termice în cantităţi de
peste 2 m3 sau pentru ardere;
b) dacă materialele combustibile din spaţiul respectiv, inclusiv cele din utilaje sau pentru ambalajul şi
depozitarea materialelor incombustibile (palete sau rafturi combustibile) depăşesc 15000 kcal/m2 (63
MJ/m2):
c) dacă cantitatea de ulei a echipamentului electric depăşeşte 60 kg/unitate, iar materialul combustibil
al fluxurilor de cabluri electrice nu depăşesc 2,5 kg/m flux.
 Categoria D: locurile cu substanţe sau materiale incombustibile în stare fierbinte, topite sau
incandescente, cu degajări la căldura radiantă, flăcări sau scântei, precum şi substanţele solide sau
lichide care ard sub formă de combustibil.
 Categoria E: locurile cu substanţe sau materiale incombustibile în stare rece sau combustibile în
stare de umiditate înaintată, deci fără a exista posibilitatea aprinderii lor. Categoria de pericol de
incendiu se stabileşte pe zone şi încăperi şi independent pentru fiecare compartiment de incendiu.
C) Categorii de mediu cu pericol de explozivă
Prin atmosferă explozivă se înţelege : un amestec de gaze , vapori, ceţuri sau pulberi inflamabile în
aer, în condiţii atmosferice normale, în care, în caz de inflamare, combustia se propagă în tot amestecul
(prin condiţii atmosferice normale se consideră presiunile totale ale amestecului cuprinse între 0,8 şi 1,1 bar
şi temperaturi cuprinse între -20°C şi +40oC).
Se definesc următoarele categorii de mediu cu pericol de explozie :
EI0 - locurile unde există amestecuri explozive de vapori inflamabili şi gaze, în mod permanent în
condiţii normale de funcţionare.
EI - locurile unde există amestecuri explozive de vapori inflamabili sau de gaze, în următoarele
situaţii :
a) intermitent sau periodic, în condiţii normale de funcţionare ;
b) frecvent, datorită neetanşeităţilor sau operaţiilor de reparaţii şi întreţinere;
c) ocazional, la producerea avariilor sau datorită funcţionării anormale a instalaţiilor
tehnologice.
EIa. - locurile în care:
a) lichidele inflamabile sau gazele combustibile sunt păstrate, manipulate sau
depozitate în recipiente sau instalaţii închise, din care pot ieşi în mod ocazional
(funcţionări anormale, avarii);
b) concentraţiile care prezintă [ pericol de explozie şi incendiu sunt evitate în mod
obişnuit prin ventilaţie mecanică;
c) există posibilitatea pătrunderii concentraţiilor periculoase în încăperile învecinate de
categoria EI.
EIb - locurile unde :
a) vaporii inflamabili şi gazele combustibile au Lînf> 15%, precum şi un miros puternic
când se ajunge la concentraţia limită admisă;
b) activităţile se desfăşoară sub nişe sau hote de absorbţie;
c) concentraţiile de vapori şi gaze nu pot forma amestecuri explozive.
E II- locurile unde .
a) praful (pulberea) combustibil se găseşte în stare de suspensie, în permanenţă,
intermitent sau periodic la funcţionarea normală şi în cantităţi favorabile producerii
aprinderii şi exploziei ;
b) funcţionarea anormală a instalaţiilor sau oprirea lor, ar favoriza formarea
concentraţiilor periculoase, care ar putea fi aprinse, datorită deranjamentelor
concomitente la instalaţia electrică;
c) s-ar putea acumula prafuri bune conducătoare de electricitate.
E IIa - locurile unde praful combustibil nu este în mod normal în stare de suspensie în aer, dar se
poate depune pe echipamentele şi instalaţiile electrice îngreunând astfel cedarea căldurii în exterior,
existând în acelaşi timp posibilitatea aprinderii lui de la scânteile şi arcurile electrice care se produc.
E III – locurile unde se manipulează, fabrică sau se folosesc în procesul tehnologic fibre sau
materiale care produc scame uşor combustibile în suspensie, însă în cantităţi care nu prezintă pericol.
E IIIa – locurile unde se manipulează şi se depozitează fibre uşor combustibile.

Se defineşte zona cu pericol de explozie – spaţiul, locul, în care în condiţii normale de funcţionare
se pot acumula permanent sau accidental gaze, vapori de lichide inflamabile sau praf în cantităţi suficiente
pentru a da naştere unei atmosfere explozive.
Din acest punct de vedere se definesc cinci categorii şi anume :

Zona 0. Zona în care atmosfera explozivă de gaze sau vapori este prezentă fie continuu, fie pentru
perioade lungi de timp sau perioade scurte care se repetă cu o frecvenţă ridicată.
Zona 1. Zona în care atmosfera explozivă de gaze sau vapori poate să apară intermitent, în condiţii
normale de funcţionare.
Zona 2. Zona în care atmosfera explozivă de gaze sau vapori poate să apară în condiţii normale de
funcţionare numai accidental şi pentru o perioadă scurtă de timp.
Zona 10. Zona în care poate să apară frecvent sau pentru perioade lungi de timp, o atmosferă
explozivă de praf.
Zona 11. Zona în care poate să apară o atmosferă explozivă de praf, de scurtă durată, prin
antrenarea depunerilor de praf.
La rândul lor gazele şi vaporii inflamabili se clasifică în două grupe de explozie, după
capacitatea de transmitere a exploziei printr-un interstiţiu de dimensiuni date (W) şi/sau după energia de
aprindere (STAS 6877/1)-tab.15.1
În grupa I se încadrează (atmosferile explozive) din mediile din mine, denumite grizutoase, iar în
grupa II se încadrează atmosferile explozive din celelalte sectoare.
Ordinea grupelor de gaze şi vapori inflamabili este astfel aleasă încât echipamentele care corespund
unei grupe corespund şi grupelor inferioare.
D) Categoriile de medii, în funcţie de pericolul de electrocutare [36].

 Foarte periculoase, - locurile unde umiditatea relativă este de peste 97%, temperatura
aerului depăşind 35 0C, suprafaţa din zona de manipulare fiind ocupată de obiecte
conductoare legate electric la pământ peste 60%, medii corozive;
 Periculoase - locurile unde umiditatea relativă este cuprinsă între (75- 97)%, temperatura
aerului între (30-35)0C, obiectele conducătoare legate electric la pământ ocupă o suprafaţă
sub 60% ; există pardoseli conducătoare (pământ, beton, etc.) pulberi conductoare (pilituri
metalice, grafit, etc.), fluide care micşorează rezistenţa electrică a corpului omenesc.
 Puţin periculoase - locurile unde umiditatea relativă este de cel mult 75%, temperatura
aerului cuprinsă între (15-30)0C şi pardoseli izolante.
10.2. ADAPTAREA APARATELOR ELECTRICE LA MEDIUL AMBIANT
S-a prezentat clasificarea aparatelor electrice din punct de vedere constructiv şi a protejării
personalului ce le exploatează (prima cifră după simbolul IP) şi a protejării acestora împotriva pătrunderii
apei ( a doua cifră) precum şi litere adiţionale (A, B, C, D) sau suplimentare (M, N, S, W).
În Anexa III se prezintă încadrarea principalelor încăperi în categorii şi clase de influenţe externe şi
adaptarea gradelor minime de protecţie ale echipamentelor electrice la aceste influenţe (pentru medii
normale).
Aparatele electrice cu protecţie antiexplozivă sunt destinate a funcţiona în atmosfera explozivă din
minele de cărbuni şi sectoarele industriale unde funcţie de condiţiile locale este posibilă formarea unor
amestecuri explozive de gaze sau amestecuri explozive de gaze sau vapori cu aerul atmosferic în cantitate
suficientă încât să prezinte pericol.
Cercetările naţionale şi internaţionale efectuate în acest domeniu au condus la apariţia unor norme
ca de exemplu : STAS 6877/-1 până la STAS 6877/-11, VDE0165, VDE0170/0171, CEI 79-1 până la CEI 79-
9,etc.
Atmosfera explozivă sau amestec exploziv este un amestec sub formă de gaz sau vapori în
care arderea se propagă de la sursă în întregul volum de amestec în mod violent (exploziv). Prin încercări s-a
constatat că există procente minime şi maxime de amestec a gazului cu aerul în limita cărora se produce
explozia. De asemenea, există un procent optim la care presiunea produsă în momentul exploziei este
maximă.
Temperatura de aprindere a substanţelor inflamabile este temperatura cea mai joasă la care
amestecul cel mai inflamabil al unei substanţe sub formă de gaz sau vapori este aprins în anumite condiţii.

Aprinderea amestecului exploziv se poate datora următorilor factori :
 scânteie electrică sau arc electric produsă la închiderea sau deschiderea unui aparat;
 încălzirea conductoarelor electrice la trecerea curentului;
 scântei produse prin frecare mecanică între diferite părţi în mişcare;
 descărcări electrice de piese din material izolant încărcate electrostatic;
 scântei electrice produse între faze datorită scăderii rezistenţei de izolaţie;
 temperaturi ridicate produse de lămpile cu incandescenţă.
Echipamentul electric în execuţie antiexplozivă poate fi realizat în următoarele variante:
 staţionară (montată fix);
 semistaţionară (care se poate deplasa fără a fi sub tensiune);
 portabilă (care se ţin în mână când sunt sub tensiune).
Modul de protecţie constituie totalitatea măsurilor specifice aplicate echipamentelor electrice cu
protecţie antigrizutoasă şi antiexplozivă pentru a împiedica aprinderea atmosferei explozive.
Se cunosc următoarele moduri de protecţie :
 capsulare antideflagrantă;
 imersiune în apă;
 siguranţă mărită;
 siguranţă intrinsecă;
 capsulare presurizată;
 înglobare presurizată;
 înglobare în nisip;
 protecţie specială.
10.2.1. Definiţii, clasificări.
Prin protecţie antiexplozivă, a unui aparat (echipament) electric se înţelege o construcţie

specială în scopul reducerii pericolului de aprindere a amestecurilor explozive, din exterior, de la aparatul
respectiv.
Clasă de temperatură – clasificarea aparatelor electrice după temperatura maximă de
suprafaţă.
Temperatura maximă de suprafaţă (limită)
Se defineşte temperatura maximă de suprafaţă, cea mai ridicată temperatură admisă în regim de
funcţionare şi în regim de suprasarcină în orice punct pe suprafaţa echipamentului electric aflat în contact
cu atmosfera explozivă.
Pentru modurile de protecţie antideflagrantă şi capsulare presurizată se ia în consideraţie
temperatura maximă pe suprafaţa exterioară a carcasei. Pentru celelalte moduri de protecţie, temperaturile
maxime din interiorul carcasei se iau în consideraţie în măsura în care atmosfera explozivă ajunge în contact
cu aceste suprafeţe. Pentru echipamentele electrice antiexplozive şi antigrizutoase se stabilesc 6 clase de
temperatură indicate în tabelul 15.2., în funcţie de tipul substanţei explozive.
Tabelul 15.1. Încadrarea gazelor şi vaporilor în grupe de explozie

Grupa de gaze şi Interstiţiul maxim admis constructiv w [mm]
valori La modul de protecţie „d” pentru L = 25 mm
I 0.5
II-A 0.5
II-B 0.3
II-C 0.2
Tabelul 15.2. Clasele de temperatură

Clasa de temperatură Temperatura maximă de
suprafaţă [0C]
T1 450
T2 300
T3 200
T4 135
T5 100
T6 85

Prin abatere de la tabelul 15.1., temperatura aparatelor cu protecţie antigrizutoasă este de maximum
2000C. Reducerea temperaturii la aparatele destinate minelor de cărbuni este impusă de prezenţa prafului de
cărbune. La temperaturi de peste 2000C (şi după unele norme chiar peste 1500C) praful de cărbune se
aprinde constituind un pericol de explozie. În cazul când normele echipamentelor electrice protejate
antiexploziv prevăd alte limite de temperatură se vor alege temperaturile mai mici.
Grupe de gaze şi vapori. Substanţele care în amestec cu aerul generează atmosfera
explozivă se împart în două grupe, în funcţie de energia lor de aprindere sau de capacitatea de
transmitere a exploziei conform tabelului 15.1.
Grupa II se subdivide la rândul ei în trei subgrupe. Grupa I este destinată echipamentelor cu
protecţie antigrizutoasă. Ordinea grupelor de gaze şi vapori este astfel aleasă încât echipamentele care
corespund pentru o anumită grupă de gaze şi vapori şi clasă de temperatură să corespundă şi pentru
grupele şi clasele inferioare.
De exemplu, un aparat grupa II B corespunde şi pentru grupa II A, iar un aparat pentru clasa T3 corespunde
şi pentru clasele T1 şi T2.
Protecţia antigrizutoasă se asigură printr-o construcţie specială a aparatului electric
destinat a funcţiona în mine cu degajări de gaze şi vapori, încadrate în grupa I de explozie.
Modurile de protecţie ale echipamentelor antiexplozive şi antigrizutoase se definesc

astfel :
a) Capsulare antideflagrantă – symbole d
Închiderea utilajului electric într-o carcasă capabilă să suporte explozia unui amestec exploziv care poate să
pătrundă în interior fără să sufere avarii şi fără să transmită inflamarea din interior către atmosfera explozivă
exterioară prin îmbinări sau alte căi de trecere.
b) Imersie în ulei – simbol o
Părţile periculoase ale echipamentului electric sunt astfel imersate în ulei încât arcul electric, scânteile electrice sau
gazele fierbinţi formate sub nivelul uleiului, nu pot aprinde atmosfera explozivă ce se găseşte deasupra suprafeţei
uleiului.
c) Siguranţa mărită – simbol i
Mod de protecţie prin care se adoptă măsuri speciale de siguranţă împotriva producerii arcurilor electrice şi
încălzirilor succesive atât în funcţionare normală cât şi funcţionarea accidentală.
d) Siguranţa intrinsecă – simbol i
Mod de protecţie prin care se adoptă măsuri speciale de siguranţă astfel încât energia produsă de scânteile
electrice în funcţionare normală sau accidentală nu poate aprinde amestecul exploziv.
e ) Capsulare presurizată – simbol p
Părţile periculoase ale echipamentului sunt amplasate în interiorul unei carcase în care formarea unei atmosfere
explozive este împiedicată de prezenţa unei atmosfere protectoare presurizate.
f) Înglobare în nisip – simbol q
Părţile periculoase ale echipamentului sunt închise într-o carcasă şi înglobate în nisip astfel încât să nu fie posibilă
aprinderea atmosferei explozive înconjurătoare prin arcuri electrice sau efecte termice.
g) Protecţia specială – simbol s
Protecţia împotriva aprinderii amestecurilor explozive este realizată prin alte mijloace, ca de exemplu : carcase cu
pachete de plăci de protecţie.
10.2.2. Adaptarea grupelor de protecţie, modurilor de protecţie şi temperatura maximă de

suprafaţă, pentru aparate (echipamente) electrice.
Pe seama clasificărilor de mai sus, în tabelul 15.3. se corelează caracteristicile aparatelor electrice destinate
a funcţiona în atmosfera explozivă.
Tabelul 15.3 a - Tipuri de protecţie

Grupele de protecţie Substanţe explozive uzuale pe clasă de temperatură
Denumirea - Simbol w T1 T2 T3 T4 T5 T6
_destinaţia [mm] 450oC 300oC 200oC 135oC 100oC 85oC
I. Antigrizutoasă - Ex. I 0.5 T1 - - - - -
Mine
Ex. IIA 0.5 T1 T2 T3 T4 - -
II. Antiexplozivă - Ex. IIB 0.3 T1 T2 - T4 - -
alte sectoare Ex. IIC 0.2 T1 T2 - - T5 -

În tabelul 15.4. se prezintă o încadrare informativă [36] a unor gaze şi vapori cu pericol de explozie, pe
grupe de protecţie şi clase de temperatură.
Tabelul 15.3.b Modul de protecţie
Denumirea Simbolul Destinaţia
Capsulare antideflagrantă d
Capsulare presurizată p Pentru părţile din echipamentul electric unde se
Înglobare în nisip q produc scântei şi arcuri electrice sau încălzite care
Imersie în ulei o prezintă pericol pe timpul funcţionării normale
Protecţie specială s
Siguranţă mărită E Pentru părţile din echipamentul electric fără scântei
şi arcuri electrice.
Siguranţă intrinsecă I La circuitele de slabă putere care nu pot aprinde
mediul din jur.
Notaţii :
w – interstiţiul maxim admis la modul de protecţie d şi este definit ca cea mai mare distanţă între suprafeţele
conjugate la îmbinarea dintre diferite părţi ale carcasei sau diferenţa diametrelor alezajelor şi arborilor, jocul
îmbinărilor filetate, pentru L=25mm.
10.3. ADAPTAREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE LA MEDIUL AMBIANT.
10.3.1. Instalaţii electrice în medii umede.
La proiectarea şi execuţia instalaţiilor electrice din aceste încăperi se au în vedere

următoarele cerinţe specifice :
 în grupurile sanitare fără duşuri şi în încăperile în care se găsesc numai lavoare (categoria U1) se pot
monta întrerupătoare, cu condiţia respectării distanţei minime de 0.8 m faţă de elementele metalice
legate la pământ (robinete, conducte, radiatoare, etc.).
 în aceste încăperi se interzice montarea prizelor, cu excepţia prizelor speciale pentru maşini de ras
alimentate prin transformatoare de separaţie înglobate în corpul prizei;
 în băi şi spălătorii de folosinţă familiară (categoria U2) se interzice montarea întrerupătoarelor, cu excepţia
prizelor speciale pentru maşini de ras;
 în încăperi pentru duşuri individuale sau colective, precum şi în băile şi spălătoriile colective (categoria U3)
se interzice montarea de întrerupătoare şi prize;
 în băi şi duşuri se admite montarea butoanelor de sonerie numai dacă tensiunea de funcţionare a soneriei
este de maxim 8 V şi acţionarea butonului se face prin şnur din material electroizolant. Înălţimea de
montare a butoanelor de sonerie va fi de minim 2.20 m de la pardoseală.
Tabelul 15.4.
Grupa de Substanţele explozive uzuale pe clase de temperatură
protecţie
T1 T2 T3 T4 T5 T6
I Metan - - - - -
II A Acetonă, amoniac, Acetat de amil, acetat Benzină, Aldehidă - -
acetat de etil, acetat de de butil, acetat de gazolină, acetilă,
metil, acid acetic, acid propil, acetat de vinil, ciclohexan eter etilic
cianhidric, alcool alcool butilic, alcool , n-decan,
metilic, clor, benzen, etilic, benzină grea, n-heptan,
clorură de metil, clorură ciclo-hexamînă, etil n-hexan,
de vinil, etan, gaz benzen, izooctan, hidrogen
natural, metan motorină, izopentan sulfurat, n-
industrial, naftalină, nonan,
oxid de carbon, propan, octan,
propilenă, toluen, p- pentan,
xilen ţiţei
II B Gaz aerian, etilenă Butadienă, oxid de - Dioxan - -
etilenă, oxid de
propilenă
II C Hidrogen, gaz de apă Acetilenă - - Sulfură -
de
carbon

Exemple de simbolizare :
Ex. d.I : protecţie antigrizutoasă (grupa I) prin capsulare antideflagrantă.
Ex. d.IIAT3 : protecţie antiexplozivă (grupa II) , capsulare antideflagrantă, sub grupa II A cu
limita de temperatură admisă de 200˚ C.
Ex. e.IIAT3 : protecţie antiexplozivă sub grupa IIA prin siguranţă mărită cu limita de
temperatură admisă de 200˚ C.
Ex. d.e.I/II B, T 4 : protecţie antigrizutoasă şi antiexplozivă, capsulare antideflagrantă şi siguranţă
mărită, cu limita de temperatură admisă de 135oC.
 în bucătăriile de toate tipurile (categoria U1 sau U2) se pot monta întrerupătoare şi prize cu contact de
protecţie, cu condiţia respectării distanţei minime de 0.8 m faţă de elementele metalice legate la pământ şi
la o înălţime de la pardoseală de minim 1.5 m pentru întrerupătoare şi minim 1.20 m pentru prizele cu
contact de protecţie.
 în încăperile de categoria U1 si U2 se pot monta corpuri de iluminat pe perete deasupra lavoarelor, numai
dacă aceste corpuri au carcasa din material izolant şi sunt montate la înălţimi de peste 1,8 m de la nivelul
pardoselii până la partea inferioară a corpurilor de iluminat.
 utilajul electric din bucătăriile şi spălătoriile publice, boilerele şi maşinile de gătit instalate în orice tip de
încăpere, vor fi prevăzute cu racorduri fixe.
 la maşinile de spălat rufe din locuinţe se admite ca racordarea să se facă prin prize cu contact de protecţie.
 în băi, duşuri, grupuri sanitare, spălătorii şi bucătării de orice tip, se recomandă să nu se instaleze doze. Nu
se admite trecerea prin aceste încăperi a circuitelor care servesc pentru alimentarea receptoarelor din alte
încăperi.
 în încăperile de categoria U3 se vor folosi conducte cu izolaţie din PVC, protejate în tuburi de protecţie PVC-
IPE sau în tuburi metalice lăcuite PEL. În aceste încăperi se pot utiliza şi cabluri cu izolaţie şi manta de
PVC.
10.3.2. Instalaţii electrice în spaţiile pentru bateriile de acumulatoare.
Spaţiile pentru bateriile de acumulatoare se vor echipa cu instalaţii electrice în conformitate cu categoria
de mediu în care se încadrează.
Staţiile pentru baterii de acumulatoare vor avea următoarele încăperi distincte:
 încăperea bateriilor de acumulatoare;
 încăperea depozitului de acizi şi apă distilată;
 încăperea tampon;
 încăperea pentru tabloul electric şi utilajul de încărcare (redresoare, convertizoare de curent
continuu).
În cazul bateriilor de acumulatoare de maxim 72 Ah şi maxim 24 V, poate lipsi încăperea pentru bateriile
de acumulatoare. Aceste acumulatoare pot fi montate în încăperi uscate, într-un dulap sau o nişă prevăzută cu
ventilaţie naturală sau forţată.
Poate lipsi încăperea pentru tabloul electric şi utilajul de încărcare în cazul în care, alăturat încăperii
acumulatoarelor există o încăpere specială pentru alte echipamente electrice, în care pot fi montate tabloul şi
utilajul de încărcare al staţiei de acumulatoare.
În încăperea bateriilor de acumulatoare se recomandă ca plafonul să fie plan, fără grinzi sau nervuri.
Se interzice montarea aparatelor de conectare (întrerupătoare, prize, etc.) în încăperea bateriilor de
acumulatoare.
În încăperea bateriilor de acumulatoare, corpurile de iluminat vor avea gradul de protecţie IP 54 şi se vor
monta la o distanţă de cel puţin un metru de la faţa plană superioară a acumulatoarelor.
Se recomandă ca instalarea corpurilor de iluminat să se facă deasupra căilor de acces dintre şirurile de
acumulatoare.
Corpurile de iluminat vor fi protejate împotriva coroziunii.
În încăperea bateriilor de acumulatoare, instalaţia electrică de curent continuu se va executa cu
conductoare sau bare neizolate, montate pe izolatoare, sau cu conducte sau cabluri, cu izolaţie rezistentă la
umezeală şi coroziune.
Trecerile conductoarelor sau barelor prin peretele camerei acumulatoarelor vor fi etanşe. Legăturile la
acumulatoare vor fi fixe (executate prin sudură).

10.3.3. Instalaţii electrice în zona litoralului.
Instalaţiile electrice din clădiri şi incintele acestora, situate în zona litoralului, se proiectează şi se execută
respectându-se pe lângă prevederile generale şi precizările din acest paragraf.
Instalaţiile electrice din clădiri se execută cu conductoare izolate în materiale plastice, protejate în tuburi
din materiale plastice sau cu tuburi cu izolaţie şi manta din materiale plastice.
La instalare, tuburile de protecţie se montează cu pantă de minim 1% spre doze, astfel încât să se evite
acumularea apei de condensaţie.
Legăturile conductoarelor de aluminiu în doze se protejează împotriva coroziunii ( de exemplu prin
acoperire cu lac izolant anticoroziv).
Instalaţiile electrice exterioare se execută conform prevederilor pentru spaţiile expuse la intemperii (
categoria SI de mediu).
10.4. ADAPTAREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE LA CATEGORIILE DE MEDIU
Pe seama celor prezentate în acest capitol, respectiv a categoriilor de mediu şi a caracteristicilor aparatelor
( echipamentelor) electrice, în tabelul 15.5. se prezintă adaptarea acestora.
Tabelul 15.5.
În interior În exterior
Specificaţia Categoriile A, B Categoriile C, D, E
PI, PC
E IIIa
E IIa
E III
E Ib
E Ia
E II
U0
U1
U2
U3
U2
EI
EE
K
S
T
I
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19
Conductoare neiz. - - - - - ● ● ● ● - - - - ● ● - ● ●
Neprotejate - - - - - - - - - - - - ● - - - ● ●
IP, IPE,
IPER, - - - - - - - ● ● - - - - - - - - -
Protejate în :
PEL, - - - ● ● ● ● - - ● ● ● ● ● - ● - -
Conductoare izolate
T, ● ● ● ● ● ● ● - - ● ● ● ● ● - ● - -
IPY,
IPFY, - - - - - - - ● ● - - - - - - - - -
IPEY - - - - - - - - - ● ● ● ● - - ● - -
Cu manta - - - - - - - ● ● - - - - - ● - - -
…YY ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● - ● ● ● ●
…YP ● ● ● ● ● ● ● - - - ● ● ● - ● - - ●
Nearmate
…YPY ● ● ● ● ● ● ● - - - ● ● ● - ● - - ●
Cabluri electrice
…HP - - - - - - - - - - ● ● ● - ● - - ●
…YAY ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● - ● - ● ●
YPAY ● ● ● ● ● ● ● - - - ● ● ● - ● - ● ●
Armate
…HPB - - - - - - - - - - ● - ● - - - - -
HPBY - - - - - - - - - - - - - - - - ● ●
IP30 - - - - - - - ● ● - - - - ● - - - -
IP33 - - ● - - - - - - ● - - - - - ● ● -
IP44 - - - - - - - - - - - ● - - - - - -
Protejate
IP54 - ● - ● ● - - - - - ● - - - - - - -
Bare neizolate
Ex d ● - - - - - - - - - - - - - - - - -
Ex i ● ● - - - - - - - - - - - - - - - -
Special - - - - - - - - - - - ● ● - - - - ●

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19
IP 00 - - - - - - - - - - - - - - ● - - -
electrice,
IP 30 - - - - - - - ● ● - - - - - - - - -
IP 33 - - - - - - - - - ● - - - - - ● ● -
IP 44 - - - - - - - - - - - ● - - - - - -
IP 54 - - ● - - ● ● - - - ● - - - - - - -
protecţie
Ex d ● ● - - - - - - - - - - - - - - - -
Aparate
Ex e, s - - - ● ● - - - - - - - - - - - - -
Specială - - - - - - - - - - - - ● ● - - - ●
IP 00 - - - - - - - - - - - - - - ● - - -
Corpuri de iluminat,
IP 20 - - - - - - - ● ● - - - - - - - - -
IP 33 - - - - - - - - - ● - - - - - ● ● -
IP 54 - - ● ● ● ● ● - - - ● ● - - - - - -
Ex d ● - - - - - - - - - - - - - - - - -
protecţie
Ex e, s - ● - - - - - - - - - - - - - - - -
Specială - - - - - - - - - - - - ● ● - - - ●
IP 00 - - - - - - - - - - - - - - ● - - -
electrice
IP 22 - - - - - - - ● ● - - - - - - - - -
IP 23 - - - - - - - - - ● - - - - - - - -
rotative, protecţie
IP 44 - - - - - - - - - - - ● - - - - - -
IP 54 - - ● ● ● ● ● - - - ● - - - - - ● -
Ex d ● ● - - - - - - - - - - - - - - - -
Maşini
Ex e, s - ● - - - - - - - - - - - - - - - -
Specială - - - - - - - - - - - - ● ● - - - ●
IP 00 - - - - - - - - - - - - - ● - - - -
IP 20 - - - - - - - ● - - - - - - - - - -
IP 21 - - - - - - - - ● - - - - - - - - -
condensatoare, protecţie
IP 23 - - - - - - - - - ● - - - - - ● ● -
IP 44 - - - - - - - - - - - ● - - - - - -
Transformatoare,
IP 54 - - ● - ● ● ● - - - ● - - - - - - -
Ex ● ● - ● - - - - - - - - - - - - - -
Specială - - - - - - - - - - - - ● ● - - - ●
IP 00 - - - - - - - - - - - - - - ● - - -
IP 30 - - - - - - - ● ● - - - - - - - - -
tive, protecţie
IP 33 - - - - - - - - - ● - - - - - ● - -
Unelte porta-
IP 44 - - - - - - - - - - - ● - - - - - -
IP 54 - - - - - - - - - - ● - - - - - - -
Notă:
1) Cabluri:
YY - nearmate cu izolaţie şi manta din PVC;
YP-HP - nearmate cu izolaţie de PVC respectiv hârtie şi manta de Pb;
YPY - nearmate cu izolaţie de PVC şi manta de Pb cu înveliş exterior din PVC.

11. SEMNE CONVENŢIONALE

Semne convenţionale pentru contacte
Semne convenţionale pentru butoane, comutatoare, controlere, chei de comandă

Aparate electrice diverse
Notaţiile bornelor motoarelor electrice

Maşini electrice
1 Motor asincron trifazat cu:
a) rotorul în scurtcircuit
b) rotor cu inele (bobinat)
2 Motor M de curent continuu de excitaţie serie
3 Motor M de curent continuu cu excitaţie în derivaţie
4 Generator G de curent continuu cu excitaţie mixtă
5 Generator sincron GS, trifazat,conexiune stea
6 Motor cu colector, trifazat, serie
7 Transformator de tensiune monofazat
8 Transformator de tensiune trifazat, conexiunea:

a) stea – stea
b) stea – triunghi
9 Transformator de curent
10 Autotransformator:
a) monofazat
b) trifazat, conexiune în stea
11 Amplidină
12 Rotor:
ke – înfăşurare de excitaţie
kc – înfăşurare de comandă
13 Amplificator magnetic:
kc – înfăşurare de comandă

Elemente de circuite electrice
1 Rezistoare cu rezistenţă:
a) fixă
b) variabilă (potenţiometru)
2 Rezistor cu reglaj permanent (trimer)
3 Reostat
4 Rezistor în montaj potenţiometric
5 Bobină (înfăşurare) cu inductanţă

a) fixă
b) variabilă
6 Bobină cu:
a) miez feromagnetic
b) miez feromagnetic şi întrefier
7 Condensator cu capacitate:
a) fixă
b) variabilă
8 Condensator electronic:
a) nepolarizat
b) polarizat
9 Redresor (diodă):
a) semn general
b) cu semiconductoare
10 Redresor comandat:
a) semn general
b) cu semiconductoare (tiristor)
11 Diac
12 Triac
13 Diodă cu:
a) vid
b) gaz
14 Triodă cu:
a) vid
b) gaz
15 Tub electronic cu mai mulţi electrozi (de exemplu
tetrodă)
16 Tranzistor de tip:
a) pnp
b) npn
17 Tranzistor unijoncţiune (T.U.J.)

Elemente de circuite electrice – continuare
18 Diodă stabilizatoare (Zenner)
19 Celulă fotoelectrică
20 Fotorezistor
21 Amplificator
12. TERMINOLOGIE
Index A
Termen Definiţie
Acces la reţea Dreptul agenţilor economici care produc si furnizează energie electrica sau
termica, precum si al consumatorilor de energie electrica sau termica de a se
racorda si de a folosi, in condiţiile legii, reţelele de transport si distribuţie.
Acord de Documentul semnat in comun de către S.C.(se trece numele societarii

confidenţialitate comerciale) si solicitantul de acces la reţea in privinţa obligaţiilor reciproce pe
care si le asuma de a respecta confidenţialitatea unor date si informaţii.
Acord de furnizare de Acord scris emis de către producător in legătura cu posibilităţile de livrare din
energie termica instalaţiile sale de energie termica sub forma de abur, apa fierbinte sau apa
calda unui furnizor sau direct unui consumator.
Acreditare Acordarea dreptului unui consumator de a contracta direct cu un furnizor

consumator eligibil energia necesara, in baza Regulamentului pentru acreditarea consumatorilor
eligibili.
Agenţi economici din Persoane juridice care si desfăşoară activitatea in sectorul energiei electrice si
sectorul energiei termice, asigurând activităţile de producere, transport, distribuţie, furnizare si
consum a energiei electrice si termice.
Agent termic sau Fluid utilizat pentru a acumula, a transporta si a ceda energie termica. Agentul
purtător de energie termic poate fi: primar, respectiv cu presiunea si temperatura apropiate de cele
termica de la plecarea din centralele sistemului de alimentare cu energie termica;
secundar, rezultat dintr-un schimbător de căldura prin preluarea căldurii de la
agentul termic primar.
Autoproducător de Agent economic care, in afara activităţilor sale de baza, produce: (1) singur sau
energie electrica (2) cu un alt producător din apropiere, in întregime sau in parte, energia
si/sau termica electrica si/sau termica necesara consumului sau. {n cazul (2) agentul economic
consumator deţine o cota de minimum 10 % din capitalul social al agentului
economic producător si trebuie sa consume cel puţin 50 % din producţia anuala
de energie electrica si/sau termica a agentului economic producător.
Autoproducătorul poate sa livreze surplusul de energie electrica si/sau termica
in reţelele publice de transport / distribuţie si sa primească energie electrica in
cazuri de necesitate.
Autoritate de Ansamblul atributelor cu care este investita o treapta de conducere prin

conducere operativa dispecer, in scopul realizării conducerii operative.

Autorizaţie Act tehnic si juridic, emis de autoritatea competenta prin care se acorda o
permisiune unei persoane juridice, romana sau străina, pentru a construi, a
pune si menţine in funcţiune sau a modifica o instalaţie de producere, transport,
dispecerizare si distribuţie a energiei electrice si termice.
Avarie Înrăutăţirea sub un anumit nivel reglementat a parametrilor regimului de

funcţionare al unei instalaţii electrice sau termice datorita unui incident sau unei
exploatări defectuoase.
Avarie de sistem Pierderea unor surse de alimentare sau a unor instalaţii importante ale reţelei
electroenergetic de transport, caracterizata prin valori ale parametrilor de regim in afara limitelor
admisibile sau prin oscilaţii de mare amplitudine, care pot periclita funcţionarea
in sincronism.
Avarie extinsa de Avarie de sistem electroenergetic care are ca efect întreruperea alimentarii
sistem consumatorilor dintr-o zona de sistem sau din întreg sistemul.
electroenergetic
Aviz de amplasament Comunicare scrisa care se da de către Operatorul de Distribuţie la cererea unui
solicitant si care precizează acordul distribuitorului cu propunerea de
amplasament a obiectivului solicitantului si eventualele lucrări de eliberare de
amplasament sau propune schimbarea amplasamentului obiectivului in cazul in
care nu se poate elibera terenul.
Index B
Termen Definiţie
Banda primara de Zona din diagrama putere activa - putere reactiva de funcţionare a unui
reglaj a tensiunii generator sincron in care energia reactiva produsa/absorbita nu se plăteşte.
Banda secundara de Zonele din diagrama putere activa - putere reactiva de funcţionare a unui
reglaj a tensiunii generator sincron in care producerea/absorbţia energiei reactive se face cu
costuri ridicate si solicitări mari ale acestuia si in care se plăteşte energia
reactiva produsa.
Branşament termic Legătura dintre o reţea de distribuţie din circuitul secundar si un consumator de
energie termica.
Index C
Termen Definiţie
CAE Cazan de abur energetic (de înalta presiune).
CAF Cazan de apa fierbinte.
CAI Cazan de abur industrial.
Capacitate de {încărcarea maxima in condiţii de dimensionare si funcţionare date, cu

distribuţie a RED satisfacerea parametrilor de calitate ai energiei electrice in punctele de
(reţea electrica de delimitare.
distribuţie)
Cantitate de energie Cantitatea de energie electrica introdusa in reţele, de către un grup sau
electrica efectiv portofoliu de capacitaţi, intr-un interval baza de decontare.
schiem-bata

Capacitate de Puterea electrica neta disponibila maxima contractata.
producţie contractata
Capacitatea închiriata Cota medie anuala din puterea nominala a staţiei pusa la dispoziţia
a staţiei electrice beneficiarului serviciilor de transformare si/sau conexiune, determinata
conform “Metodologiei de stabilire a tarifului reglementat pentru serviciile de
transformare si/sau conexiune ale staţiilor electrice de înalta si foarte înalta
tensiune”.
Capacitatea nominala Puterea nominala ce poate fi tranzitata prin staţia electrica, in MVA.
a staţiei electrice
Caracteristici tehnice Totalitatea datelor si elementelor de natura tehnica, caracteristice unui …( ex.:
echipament energetic).
Centrala electrica Ansamblu de instalaţii, construcţii si de echipamente necesare pentru

conversia unei forme de energie in energie electrica.
Centru de Structura organizatorica la producătorii de energie electrica cu portofoliu

Management complex de capacitaţi de producere care colectează, prelucrează si transmite
Energetic zilnic Operatorului comercial oferta de producere la nivel de producător.
Cerere de racordare Documentul prin care se solicita accesul la reţeaua electrica sau termica de
transport sau distribuţie, conform prevederilor din Coduri, pentru acordarea
Avizului tehnic de racordare la reţeaua electrica sau termica de transport,
respectiv distribuţie.
CET Centrala lectica echipata cu turbine de cogenerare.
Centrala electrica cu Centrala electrica echipata cu una sau mai multe turbine cu gaze si cel puţin o
ciclu combinat turbina cu abur, funcţionând împreuna prin intermediul unui cazan de abur
recuperator de căldura.
Cod Colecţie de reglementari pentru un domeniu specific de activitatea sau instalaţii

din cadrul sectorului energiei electrice si termice.
Cod comercial al Colecţia de reglementari referitoare la relaţiile comerciale pe piaţa angro de

pieţei angro de energie electrica (definirea participanţilor si a regulilor pieţei: înregistrare,
energie electrica ofertare, efectuare plaţi, încheiere de tranzacţii, constituire garanţii, regularizări,
penalitatea financiare).
Codul tehnic al Colecţia de reglementari cu caracter tehnic prin care se stabilesc reguli si
reţelelor/ reţelei proceduri obligatorii pentru toţi participanţii la piaţa energiei, pentru
electrice de distribuţie/ planificarea, dezvoltarea, exploatarea, administrarea si întreţinerea reţelelor/
transport reţelei electrice de distribuţie/transport.
Cogenerare Producere combinata si simultana de energie electrica si termica in instalaţii

special realizate pentru aceasta.
Comanda Operativa a Componenta a conducerii prin dispecer a RED, care consta in comanda
RED exercitata ierarhizat, in timp real de către Operatorul de distribuţie, referitoare
la acţiunile asupra echipamentelor si instalaţiilor din RED, in scopul coordonării
acestora si menţinerii RED in stare normala de funcţionare.
Comanda Operativa a Componenta a conducerii prin dispecer a SEN, care consta in comanda
SEN exercitata ierarhizat, in timp real de către Operatorul de Sistem, referitoare la
acţiunile asupra echipamentelor si instalaţiilor din SEN in scopul coordonării
acestora si menţinerii SEN in stare normala de funcţionare.

Conducerea prin Activitatea tehnica specifica sectorului energiei electrice, care este efectuata
dispecer de unitatea specializate ce au relaţii de autoritate asupra participanţilor la piaţa
energiei electrice, in scopul exploatării coordonate a instalaţiilor si
echipamentelor componente ale SEN care necesita o comanda unitara.
Contingenta simpla Ieşirea din funcţiune ca urmare a unei perturbaţii a unui singur element din
SEN, care poate fi un circuit de linie, o unitate de transformare dintr-o staţie
electrica, un grup generator sau un consum concentrat, in condiţiile funcţionarii
corecte a protecţiilor si automatizărilor din SEN.
Comitetul de arbitrare Comitet care are obligaţia sa arbitreze diferendul - in cazul in care un
a diferendelor pe piaţa participant la piaţa are obiecţii privind Nota de încheiere a tranzacţiilor pe piaţa
energiei electrice energiei electrice - si are competenta de a emite o decizie obligatorie pentru
parţi.
Concentrator Echipament ce asigura integrarea si/sau funcţii de prelucrare primara si

memorare a datelor de la mai multe grupuri de măsurare a energiei electrice si
transmiterea automata a acestora la un punct central.
Condensat Apa industriala, cu caracteristici fizico-chimice care fac obiectul normelor

tehnice specifice, obţinuta prin condensarea aburului folosit ca agent termic
sau ca agent de lucru in maşini termice.
Conducere operativa Comanda din partea Operatorului de sistem, concretizata in acţiuni directe
a SEN asupra echipamentelor si instalaţiilor SEN, pentru determinarea funcţionarii
coordonate si in sensul dorit a acestora.
Consiliu de Organism intern ANRE, format din şefii departamentelor si prezidat de

reglementare preşedinte, care analizează si emite recomandări privind reglementările
elaborate in cadrul departamentelor ANRE.
Consiliu consultativ Organism cu rol de asistare a preşedintelui ANRE a cărui activitate este
reglementata prin Regulamentul de funcţionare a Consiliului consultativ ANRE.
Consumator (final) de Persoana fizica sau juridica, romana sau străina, care cumpăra si consuma
energie energie electrica/ termica pentru uzul propriu si, eventual, pentru un alt
electrica/termica consumator racordat la instalaţiile sale.
Consumator eligibil de Consumatorul de energie electrica care, in conformitate cu reglementările in

energie electrica vigoare, a primit dreptul din partea ANRE
sa-si aleagă furnizorul si sa contracteze direct cu acesta energie necesara,
având acces la reţelele de transport si/sau de distribuţie.
Contract –cadru Reglementare cu caracter normativ care stabileşte condiţiile minimale pentru
relaţiile comerciale dintre agenţii economici din sector si dintre aceştia si
consumatori.
Contract de diferenţe Contract de tip "financiar" prin care se reglementează condiţiile de achitare a
diferenţelor apărute intre preţul de contract "fizic" si cel de pe piaţa spot ca
urmare a achiziţionării de energie de pe aceasta piaţa.
Contract de portofoliu Contract încheiat intre un producător si un distribuitor/furnizor prin care, pentru
fiecare interval baza de decontare al perioadei considerate, se stabilesc
cantităţile totale si preturile de vânzare/achiziţie a energiei electrice.
Contract de tip PPA Contracte ferme, de regula pe termen lung, încheiate intre un producător si un
alt producător, Operator de distribuţie/furnizor pentru vânzarea/cumpărarea de
energie electrica angro, cu clauze asiguratorii privind cantităţile si preturile
energiei contractate.

Control / inspecţie Verificare sistematica efectuata pentru a determina daca activităţile
desfăşurate de către agenţii economici din sectorul energiei electrice si termice
si consumatorii de energie electrica si/sau termica se desfășoară conform
cerinţelor reglementarilor din domeniul energiei electrice si termice.
Consumator captiv de Consumatorul de energie electrica, care din motive de configuraţie a reţelei,
energie electrica este obligat sa contracteze furnizarea energiei cu un furnizor.
Consumator de tip Consumatorul care utilizează energia termica pentru încălzirea locuinţei, a
urban birourilor instituţiilor, a obiectivelor social-culturale, a spatiilor comerciale si
pentru prepararea apei calde de consum.
Consumator industrial Consumatorul care foloseşte energia electrica, in principal, in domeniul

si similar de energie extragerii de materii prime, fabricării unor materiale sau prelucrării materiilor
electrica prime, a materialelor sau a unor produse agricole in mijloace de producţie sau
bunuri de consum. Prin asimilare, şantierele de construcţii, staţiile de pompare,
inclusiv cele pentru irigaţii, unităţile de transporturi feroviare, rutiere, navale si
aeriene si altele asemenea se considera consumatori industriali.
CT Centrala termica.
CTE Centrala electrica care utilizează combustibil fosil.
Culoar de trecere (de Suprafaţa terestra situata de-a lungul liniei electrice si spaţiul atmosferic de
funcţionare) a liniei deasupra sa in care se impun restricţii din punctul de vedere al coexistentei
electrice liniei cu elementele naturale, obiectele, construcţiile, cu instalaţiile etc., situate
in acest spaţiu.
Comparator de Agent economic înregistrat la Operatorul Comercial la aceasta categorie care

energie electrica cumpăra energie electrica de pe piaţa pentru a fi utilizata in scopuri proprii
si/sau pentru a fi revânduta.
Curba de sarcina Variaţia sarcinii electrice in funcţie de timp.

electrica
Index D
Termen Definiţie
DASF Dispozitiv pentru descărcare automata a sarcinii la scăderea frecventei.
DASU Dispozitiv pentru descărcare automata a sarcinii la scăderea tensiunii.
Deranjament Eveniment accidental care conduce la întreruperea consumatorilor alimentaţi

din reţeaua de joasa tensiune (sub 1 V).
Dispecer de distribuţie Treapta de conducere prin dispecer care, prin atribuţiile sale, realizează
planificarea operaţionala si programarea operativa, asigura autoritatea de
conducere operativa si comanda operativa asupra echipamentelor si
instalaţiilor din reţelele electrice de distribuţie, in conformitate cu Ordinul de
împărțire a autoritarii de conducere operativa asupra instalaţiilor.
Dispecerizare SEN Aplicarea in condiţii operative (in timp real) a programării cu asigurarea
condiţiilor tehnice de securitate si calitate a funcţionarii SEN.
Disponibilitate Probabilitatea ca la un anumit moment un dispozitiv sa se găsească in stare

de funcţionare.

Disponibilitate orara Puterea maxima ofertata pe durata unei ore de un producător, pentru o
unitate dispecerizabila de producere a energiei electrice.
Disputa Diferend ce poate apare intre participanţii la piaţa privitor la notele de

regularizare.
Distribuitor de energie Persoana juridica, titulara a unei licenţe de distribuţie si destinatoare a unei
electrica reţele electrice situata intr-un anumit perimetru, cu niveluri de tensiuni pana la
110 V inclusiv, ce asigura alimentarea cu energie electrica a consumatorilor
situaţi in acel perimetru.
Distribuţie Transmiterea energiei electrice sau termice in scopul vânzării ei la

consumatori.
Distribuţie de energie Activitate organizata pentru transmiterea energiei electrice prin reţelele cu
electrica tensiunea de cel mult 110 V de la transportator sau producători pana la
instalaţiile consumatorilor finali de energie electrica.
Index E
Termen Definiţie
Echipament de Aparatura si ansamblul instalaţiilor care servesc la măsurarea puterii si

măsurare energiei electrice schimbate intre participanţii la piaţa energiei electrice.
Energie electrica Cantitatea de energie electrica activa pentru care se asigura serviciul de
trans-purtata transport, măsurata in punctul (punctele) de livrare in reţeaua electrica de
transport.
Energizare in vederea Procedura de punere sub tensiune a elementelor de reţea intr-o ordine
restaurării funcţionarii prestabilita de restaurare, din grupuri generatoare cu capacitate de pornire
SEN fora alimentare din sistem (cu surse proprii de pornire) sau dintr-un sistem
electroenergetic vecin.
Index F
Termen Definiţie
Fiabilitate Proprietatea unui dispozitiv de a îndeplini o funcţie impusa in condiţii date,

intr-un interval de timp dat.
Funcţionare in paralel Stare de funcţionare a unui ansamblu de grupuri generatoare interconectate

(Funcţionare in printr-o reţea.
sincronism)
Furnizare Activitatea de comercializare a energiei electrice si/sau termice.
Furnizor de servicii de Participant la piaţa care asigura pe baza de contract sau la cererea
sistem Operatorului de sistem servicii de sistem.
Furnizor de energie Persoana juridica, titular al unei licenţe de furnizare, care asigura alimentarea
electrica si/sau cu energie electrica si/ sau termica a unuia sau mai multor consumatori, pe
termica baza unui contract de furnizare.

Index G
Termen Definiţie
Garanţie financiara Răspunderea de plata asumata de o instituţie specializata in numele unui

participant la piaţa de energie electrica, care va efectua plaţi in cazul in care
acel participant nu o poate face.
Gestiunea energiei Totalitatea activităţilor de înregistrare si urmărire a livrărilor de agenţi termici -

termice abur, apa fierbinte si apa calda - la consumatorii finali, cu referire la cantitate,
calitate, grad de asigurare conform prevederilor contractuale.
Grad de asigurare in Nivel procentual de asigurare a energiei termice necesara consumatorului

furnizare intr-un interval de timp, precizat in anexa la contractul de furnizare a energiei
termice.
Gradul de deschidere Ponderea procentuala a consumului consumatorilor eligibili in consumul total

a pieţei energiei (final) de energie electrica
al tarii (realizat in anul precedent); se stabileşte de Guvern.
Grup (generator) Ansamblu de maşini rotative destinat sa transforme energia de alta forma in
energie electrica.
Grup de măsurare a Ansamblu format din transformatoarele de măsurare si contorul aferent

energiei electrice măsurării cantităţilor de energie electrica tranzacţionata.
Index I
Termen Definiţie
Incident Perturbaţie accidentala care apare in instalaţiile de producere a energiei

electrice si termice, in reţelele de transport si de distribuţie a energiei electrice
cu tensiunea peste 1 V, care se manifesta prin modificarea stării anterioare a
ansamblurilor funcţionale, prin abateri ale parametrilor funcţionali ai acestora,
in afara limitelor prevăzute prin reglementari sau contracte, sau prin reduceri
ale puterii electrice produse pe centrala sau pe grupuri energetice, indiferent
de efectul lor asupra consumatorilor si indiferent de momentul in care se
produc.
Informaţii Informaţii de orice natura privitoare la o societate comerciala, declarate de

confidenţiale aceasta ca nu pot deveni publice.
Informaţii privilegiate Informaţii confidenţiale, cu caracter precis, privitoare la una sau mai multe
societatea comerciale, care, daca sunt făcute publice, pot afecta deciziile.
Indicatori de Parametrii ai serviciului de furnizare a căror niveluri minime de calitate se

performanta garantaţi stabilesc si in cazul in care nu se respecta sunt prevăzute penalizări in licenţa
sau in contractele de furnizare.
Indicatori de Parametrii ai serviciului de furnizare pentru care se stabilesc niveluri minime

performanta generali de calitate urmărite la nivelul furnizorilor si pentru care nu sunt prevăzute
penalizări in licenţa sau in contractele de furnizare in cazul nerealizării
parametrilor.
Indicatorul "minute Parametru de performanta al serviciului de transport care estimează durata

sistem" (MS) medie de întrerupere anuala prin raportare la v�ful de consum anual:

[minute sistem]
unde:
EN - este energia nelivrata datorita întreruperilor serviciului de transport, in
MWh/an;
PV - v�ful anual de consum,in MW.
Indice de cogenerare Raportul dintre energia electrica produsa prin destinderea in turbina a aburului
extras pe o priza si energia termica livrata cu acesta (KW / kWht).
Instalaţie de Instalaţia electrica prin care se face legătura dintre reţeaua furnizorului, in
alimentare punctul de racordare si instalaţia consumatorului in punctul de delimitare.
(branşament - la joasa
tensiune – si racord la
medie si înalta
tensiune)
Instalaţie de Totalitatea instalaţiilor de producere, transport si distribuţie a energiei termice

alimentare cu energie executate in scopul asigurării consumatorului cu aceasta.
termica
Instalaţie de Totalitatea instalaţiilor care produc abur, apa fierbinte sau apa calda.
producere a energiei
termice
Instalaţie de transport Ansamblul de conducte, instalaţii de pompare si de alte instalaţii auxiliare, cu

si distribuţie a energiei ajutorul cărora se transporta, continuu si in regim controlat, energia termica de
termice sau reţele la producători la consumatori.
termice
Instalaţie de utilizare a Receptor care consuma energie termica.

energiei termice
Interconectare Legătura electrica sincrona sau nesincrona intre doua sau mai multe sisteme
(Interconexiune) electroenergetice.
Interval baza de O perioada de timp de o ora cu începere din prima secunda a orei oficiale a
decontare României.
Index L
Termen Definiţie
Licenţa Actul tehnic si juridic emis de autoritatea competenta, prin care se acorda o
permisiune unei persoane juridice, romane sau străine:
- de exploatare comerciala a instalaţiilor autorizate de producere, transport,
stocare, dispecerizare, distribuţie si măsurare a energiei electrice si/ sau
termice;
- de furnizare (comercializare) a energiei electrice sau termice .
Licitaţie de energie Acţiune prin care se stabileşte preţul energiei electrice pe piaţa spot.
electrica
Limita de stabilitate Puterea activa maxima de calcul transferata printr-o secţiune a SEN, pentru
statica in secţiune care se păstrează rezerva de stabilitate statica normata.

Loc de consum Amplasamentul instalaţiilor de utilizare ale unui consumator, inclusiv a
subconsumatorilor şai, unde se consuma energia electrica sau termica
furnizata prin una sau mai multe instalaţii de alimentare. Un consumator poate
avea mai multe locuri de consum.
Liberalizare Proces ce urmăreşte deschiderea pieţei si promovarea concurentei intre

agenţii economici din sectorul energiei electrice, producători si furnizori.
Index M
Termen Definiţie
Mentenanță Ansamblul tuturor acţiunilor tehnice si organizatorice care se executa asupra

instalaţiilor si componentelor acestora pentru menţinerea sau restabilirea
capacitaţii de a-si îndeplini funcţia pentru care au fost proiectate.
Metodologie Ansamblu de reguli si principii normative, emis de autoritatea competenta,

aplicabil in soluţionarea unor probleme specifice sectorului energiei electrice si
termice.
Monitorizare Măsurare/ determinare continua a unor indicatori si raportare a acestora la un

set de valori prestabilite, in scopul de a identifica deviaţii sau excepţii de la
rezultatele normale sau anticipate.
Monopol natural Domeniu de activitate in care condiţiile sunt de asemenea natura încât este
mai economic sa se asigure un bun sau un serviciu necesar de către o singura
firma decât de mai multe.
Index N
Termen Definiţie
Nivel de siguranţa Capacitatea de a asigura continuitatea in alimentarea cu energie electrica sau

termica a consumatorilor, caracterizata prin indicatori (medii sau maximi,
corespunzători unui anumit nivel de risc) determinaţi in punctele de delimitare.
Normativ de limitare Normativ de limitare, care cuprinde consumatorii principali pe transe de limitare
si puteri reduse, aplicat in situaţii excepţionale.
Nod de injecţie Staţie electrica in care un participant la piaţa livrează energie electrica in
reţeaua de transport.
Normativ de Normativ de deconectare manuala, cuprinde consumatorii principali pe transe

deconectare manuala de deconectare si puteri deconectate, aplicat in situaţii excepţionale.
Norma tehnica Instrucţiune scrisa, emisa de autoritatea competenta, cuprins�N condiţii

tehnice ce trebuie respectate la proiectarea, verificarea , executarea,
exploatarea, întreţinerea si repararea unui sistem tehnic aparţin�N sectorului
energiei electrice si termice.
Nota de fundamentare Document ataşat unei reglementari in care se precizează: cadrul legal si/sau
(Raport de aprobare) intern pe baza căruia a fost întocmita reglementarea, scopul si domeniul de
aplicare al acesteia, efecte scontate ca urmare a aplicării reglementarii,
conexiuni si implicaţii cu alte legi si acte normative.
Nota de regularizare Nota întocmita de Operatorul comercial prin care se stabilesc:

- cantitatea de energie vânduta sau cumpărata suplimentar fata de contractele
de portofoliu, platule asociate acesteia;

- platule suplimentare sau încasările pentru serviciile de transport;
platule/ încasările suplimentare pentru serviciile de sistem cumpărate/ vândute,
pe categorii de servicii;
- suma totala ce trebuie plătita pentru luna de contract si agenţii economici
intre care aceasta trebuie împărţită.
Nota finala de Nota de regularizare emisa de Operatorul comercial nu mai târziu de 15 zile
regularizare financiare de la sfârşitul lunii de contract.
Nota iniţiala de Nota de regularizare emisa de Operatorul comercial nu mai târziu de 5 zile
regularizare financiare de la sfârşitul lunii de contract.
Index O
Termen Definiţie
Obiectiv energetic Ansamblul instalaţiilor, construcţiilor si echipamentul aferent, care este

proiectat sa producă, sa transporte, sa stocheze si sa distribuie energia
electrica si/sau termica.
Oferta de producere Oferta transmisa Operatorului comercial de către producător prin care se
precizează pentru fiecare dintre unităţile sale dispecerizabila: disponibilităţile
orare si preturile de producere a energiei electrice, ofertele pentru servicii de
sistem si modificări ale caracteristicilor statice si dinamice de funcţionare.
Oferta de racordare Documentaţie tehnico-economica ce cuprinde descrierea a minim unei soluţii

tehnice de racordare a unui consumator si estimarea costurilor necesare
realizării racordării. Oferta se elaborează de regula de operatorul de
distribuţie/transport la cererea furnizorului, iar in cazul in care nu este
elaborata de operatorul de distribuție/transport trebuie sa cuprindă si acordul
acestuia.
Operatorul comercial Entitatea operaţionala a C.N. TRANSELECTRICA S.A. care asigura

(mijloceşte), pe piaţa energiei, încheierea aranjamentelor comerciale cu
energie electrica, referitoare la cantităţile tranzacţionate si la preţ.
Operator de distribuţie Entitate operaţionala care deţine, exploatează, întreţine, modernizează si

dezvolta reţeaua electrica/termica de distribuţie.
Operator de sistem Entitatea operaţionala a C.N. TRANSELECTRICA S.A. care asigura

funcţionarea coordonata a instalaţiilor de producere, transport si distribuţie (la
tensiunea de 110 V) a energiei electrice si termice, componente ale SEN.
Operator de transport Entitatea operaţionala a C.N. TRANSELECTRICA S.A. care deţine ,

exploatează , întreţine, modernizează si dezvolta reţeaua de transport a
energiei electrice.
Operaţiuni la termen Operaţiuni pentru care plata si livrarea valorilor negociate au loc la o data
(forward, futures, posterioara negocierii.
options)
Operaţiuni la vedere Operaţiuni pentru care plata si livrarea valorilor negociate se face in limitele
(spot) unui timp maxim de 48 ore lucrătoare.
Ordinul de împărțire a Documentul prin care se stabileşte autoritatea de conducere operativa asupra
autoritarii de instalaţiilor si modul de exercitare a acesteia.
conducere operativa
asupra instalaţiilor

Ordine de merit Ordinea in care ofertantul producător de energie este luat in considerare de
către Operatorul comercial pentru acoperirea consumului de energie electrica.
Nota: se stabileşte in ordinea crescânda a preturilor de ofertare pentru
centrale/grupuri a căror funcţionare nu este impusa de restricţiile de
producere existente.
Ore de gol ale SEN Ore ale zilei in care se realizează, pe ansamblul SEN, cele mai mici valori ale
consumului de energie electrica.
Ore de vârf ale SEN Ore ale zilei in care se realizează, pe ansamblul SEN, cele mai mari valori ale
consumului de energie electrica.
Ore de vârf de Orele de vârf de sarcina ale SEN situate in cursul dimineţii.
dimineaţa
Ore de vârf de seara Orele de vârf de sarcina ale SEN situate in cursul serii.
Index P
Termen Definiţie
Participant la piaţa Agent economic înscris la Operatorul comercial la una sau mai multe din
categoriile: producător de energie electrica, comparator de energie electrica,
furnizor de servicii de sistem, precum si Operatorul de sistem, Operatorul de
transport, Operatorul de distribuţie.
Parametri normali de Parametri care respecta simultan toate valorile limita de funcţionare de durata
funcţionare a SEN impuse de:
- parametrii tehnici de calitate pentru serviciul de transport al energiei electrice;
- Standardul de performanta pentru serviciul de furnizare a energiei electrice;
- Standardul de performanta pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice.
Performante de Capacitate a sistemului electroenergetic de a asigura alimentarea cu energie

siguranţa (ale electrica a consumatorilor, in condiţii normate de continuitate, intr-un interval
sistemului de timp dat, cu respectarea standardelor de performanta.
electroenergetic)
Perturbaţie Modificare, de origine externa sau interna, care apare la un echipament sau
intr-un sistem electroenergetic si care afectează starea normala de funcţionare.
Perturbaţie majora Scurtcircuite, declanşări de linii, unitatea de transformare sau grupuri

generatoare, care determina abateri semnificative ale parametrilor de
funcţionare ai SEN.
PE Prescripţie Energetica
Permis Act tehnic si juridic, emis de autoritatea competenta, prin care se autorizează o
persoana juridica, romana sau străina, sa pună in funcţiune o instalaţie de
producere, transport, dispecerizare si distribuţie a energiei electrice si/sau
termice.
Piaţa angro a energiei Piaţa pe care se tranzacţionează energia electrica si serviciile aferente intre
electrice participanţii la piaţa, de regula prin reţeaua de transport si in cantitatea
apreciabile.
Piaţa energiei Piaţa pe care se tranzacţionează angro si in detaliu energie electrica.

electrice

Piaţa concurenţiala Piaţa pe care energia electrica este tranzacţionata prin contracte bilaterale
negociate intre parţi si prin licitaţie (piaţa spot).
Pierderi tehnice de Integrala in funcţie de timp, pe un interval determinat a diferenţei intre puterea
energie activa totala la intrarea si respectiv la ieşirea dintr-o reţea, dintr-o parte de
reţea sau dintr-un element de reţea.
Planificarea Activitate cost�N in planificarea de către Operatorul de sistem, pe diferite

operaţionala
orizonturi de timp (anual, semestrial, lunar), a schemei normale de funcţionare
a SEN si a modului de echilibrare producţie–consum, cu respectarea
parametrilor tehnici de calitate si siguranţa.
Planul de Apărare a Masuri tehnice si organizatorice, cu rol de a împiedica extinderea perturbaţiilor

SEN împotriva in sistem si de a limita consecinţele acestora.
perturbaţiilor majore
Planul de restaurare a Procedura de revenire la starea normale de funcţionare după o cădere parţiala
funcţionarii SEN după sau totala a sistemului
rămânerea parţiala
sau totala fora
tensiune
Portofoliu de Turbogeneratoarele si/sau hidrogeneratoarele aflate in proprietatea si/sau

capacitaţi de gestiunea unui producător si care sunt cuprinse individual sau grupat in
producere programul operativ al capacitaţilor de producere.
Piaţa reglementata Piaţa pe care energia electrica este tranzacţionata prin contracte de vânzare /
cumpărare cu cantitatea ferme si preturi fixe.
Piaţa spot Componenta a pieţei concurenţiale pe care energia electrica este

tranzacţionata prin licitaţie in timp real.
Preţul marginal al Preţul ultimului KW stabilit de ordinea de merit pentru acoperirea cererii de
sistemului energie electrica in intervalul baza de decontare.
Prag de eligibilitate Consumul mediu anual de energie electrica peste care un consumator poate
solicita acreditarea ca eligibil.
Preţ mediu de Valoarea medie ponderata a preturilor medii obţinute de

furnizare consumatorii finali de energie electrica.
Preţul pieţei Preţul marginal de sistem.
Privatizare Proces de transfer al bunurilor si/sau serviciilor din proprietatea de stat in

proprietate si exploatare privata.
Probabilitatea de Probabilitatea de neacoperire a vârfului de consum in sistemul

neacoperire a sarcinii electroenergetic, cu puterea disponibila existenta, calculata pentru o perioada
de un an.
Valoarea normata a acestei probabilitatea este aprobata de către Autoritatea
competenta pe baza propunerii fundamentate de C.N. TRANSELECTRICA SA.
Producător de energie Persoana juridica, titular al unei licenţe de producere a energiei electrice si/sau
electrica si/sau termice, având ca specific activitatea de producere a energiei electrice si/sau
termica termice in scopul vânzării.
Producător Producător de energie electrica care deţine sau exploatează unitatea de

dispecerizabil producere dispecerizabila.

Producător Producător de energie electrica si/sau termica, care participa, in nume propriu
independent de la acoperirea cererii de energie electrica si/sau termica si care nu deţine reţele
energie electrica de transport/distribuţie.
si/sau termica
Producător Producător de energie electrica, care deţine sau exploatează

nedispecerizabil unitatea de producere nedispecerizabil.
Programare operativa Elaborarea programului zilnic de funcţionare a instalaţiilor de producere si

transport precum si de manevre.
Program de calcul al Program pe baza căruia se stabileşte ordinea de merit in fiecare interval baza
ordinii de merit de decontare in funcţie de cererea de energie electrica si oferta de producţie si
preţ a producă-tarilor participanţi la piaţa.
Program de simulare Program care, in funcţie de consumul de energie electrica prognozat pentru un
a costurilor de interval de timp stabilit, indica cantitatea de energie electrica si costurile de
producţie (PSCP) producere al acesteia pentru fiecare unitate de producere.
Program pentru Program cu care se calculează circulaţiile de putere activa si reactiva si

determinarea pierderile in reţeaua de transport aferente fiecărei configuraţii a reţelei si
pierderilor de energie producţiei de energie electrica livrata in SEN.
electrica in reţeaua de
transport (PDPT)
Punct de delimitare Locul in care instalaţiile consumatorului se racordează la instalaţiile furnizorului

si in care acestea se delimitează ca proprietate.
Punct de măsurare Locul de racordare a transformatoarelor de măsurare la care este conectata

aparatura si ansamblul instalaţiilor care servesc la măsurarea puterii si energiei
electrice.
Punere in funcţiune Totalitatea activităţilor prevăzute de documentaţia tehnica de proiectare si de

reglementările in vigoare pentru a demonstra ca echipamentul si sistemele
tehnologice se comporta in limitele prevăzute de proiect, in momentul in care
se declara in funcţiune.
Putere contractata Cea mai mare putere medie cu înregistrare orara sau pe 15 minute consecutiv,
convenita prin contract, pe care consumatorul are dreptul sa o absoarbă in
perioada de consum, pentru fiecare loc de consum.
Putere disponibila Puterea maxima pe care un grup generator o poate da cu respectarea

condiţiilor de siguranţa mecanica si electrica.
Putere instalata Valoarea puterii înscrise pe plăcuta indicatoare a unui grup de producere a
energiei electrice si/ sau in documentaţia tehnica emisa de fabrica
constructoare.
Putere la orele de vârf Cea mai mare putere medie cu durata de înregistrare orara sau pe 15 minute
de sarcina ale SEN consecutiv, convenita prin contract, pentru a fi absorbita de consumator la
orele de vârf ale SEN .
Putere programata Puterea activa prevăzuta a fi produsa pentru acoperirea consumului prognozat.
Putere medie Raportul dintre energia contractata intr-un interval de timp si durata acestui
contractata interval.
Putere minima de Puterea strict necesara consumatorului pentru menţinerea in funcţiune a

avarie agregatelor care condiţionează securitatea instalațiilor si a personalului.

Putere minima Cea mai mica putere – in regim de limitări – necesara unui consumator pentru
tehnologica menţinerea in funcţiune, in condiţii de siguranţa, numai a acelor echipamente si
instalaţii impuse de procesul tehnologic, pentru a evita pierderi de producţie
prin deteriorare.
Index R
Termen Definiţie
Racord adânc de Linii si instalaţii electrice de înalta tensiune cu funcţionare radiala care
transport deservesc unul sau mai mulţi consumatori, aflate in administrarea Operatorului
de transport si care:
a) sunt integrate funcţional in reţeaua electrica de distribuţie si,
b) prin acord intre Operatorul de transport si Operatorul de distribuţie sunt
exploatate de către Operatorul de distribuţie.
Racord termic Ansamblul instalaţiilor prin care se face legătura dintre o reţea de distribuţie
primara si o staţie termica/consumator termic.
Rata de încasare Raportul dintre valoarea facturilor încasate si valoarea totala a facturilor de
încasat, pe un anumit interval de timp, pentru energia electrica vânduta de
furnizori.
Raport de aprobare Document ataşat unei reglementari in care se precizează: cadrul legal si/sau
(Nota de intern pe baza căruia a fost întocmita reglementarea, scopul si domeniul de
fundamentare) aplicare al acesteia, efecte scontate ca urmare a aplicării reglementarii,
conexiuni si implicaţii cu alte legi si acte normative.
Reabilitare Operaţiuni efectuate asupra unor echipamente, instalaţii sau ansambluri de

instalaţii energetice, după o perioada de funcţionare, cu scopul de a restabili
caracteristicile tehnice si de eficienta ale acestora la un nivel comparabil cu cel
iniţial (de proiect), dar fora modificarea tehnologiei iniţiale.
Regim de cogenerare Regimul de funcţionare pentru turbina in care energia termica este produsa
combinat si simultan cu energia electrica.
Regim de condensatei Regimul de funcţionare pentru turbina cu abur in care se produce numai
energie electrica.
Regim de completare Furnizarea, de către un titular de licenţa, a energiei electrice solicitate de către:
- un alt titular de licenţa, pentru a suplini orice reducere accidentala a
disponibilităţii sale in furnizarea energiei electrice unor consumatori,
- un consumator al sau, pentru a suplini deficitul apărut accidental intre
necesarul total de energie electrica al acestuia si capacitatea sa ca
Autoproducător sau capacitatea unui alt titular de licenţa de a-i furniza energia
electrica in conformitate cu angajamentele contractuale existente.
Regim de limitare sau Situaţie in care este necesara reducerea la anumite limite a puterii electrice
de restricţie absorbite de consumatori cu asigurarea puterii minime tehnologice de către
furnizor, pentru menţinerea in limite normale a parametrilor de funcţionare a
sistemului energetic.
Regimuri Regimuri frecvent întâlnite in funcţionarea reţelei si care prezintă interes pentru
caracteristice de programarea sau analiza funcţionarii SEN, cum ar fi: vârf seara sau gol noapte
funcţionare pentru de iarna si de vara sau regimurile calculate pentru fiecare IBD al zilelor
reţele caracteristice.
Reglaj primar (de Reglaj automat descentralizat cu caracteristica statica, repartizat pe un număr
frecventa) mare de grupuri generatoare care asigura corecţia rapida (in cel mult 30

secunde) a diferenţelor intre producţie si consum la o frecventa apropiata de
valoarea de consemn.
Reglaj secundar Reglaj automat centralizat al frecventei/puterii de schimb pentru aducerea

(frecventa/putere) acestora la valorile de consemn in cel mult 15 minute.
Reglementare Norma/acţiune cu caracter tehnic, economic, juridic sau comercial,

(document) emisa/realizata de autoritatea competenta, cu caracter obligatoriu.
Restricţii de reţea Situaţii care pot apare in exploatare, când circulaţia de putere intre doua noduri
(congestii) sau zone ale reţelei este limitata din punct de vedere al normelor privind
siguranţa SEN, iar acest lucru are consecinţe asupra modului in care urmează
a fi dispecerizare unităţile de producere din cele doua zone.
Rezerva “minut” Suma dintre rezerva de reglaj secundar, rezerva turnanta, rezerva terţiara
rapida, consumul care, conform condiţiilor contractuale poate fi întrerupt fora
preaviz si puterea de rezerva contractata cu alte sisteme din interconexiune.
Rezerva de stabilitate Diferenţa intre limita de stabilitate statica in secţiune si incalcarea reala a
statica intr-o secţiune secţiunii.
Rezerva de reglaj Rezerva de putere care, la abaterea frecventei de la valoarea de consemn,

primar poate fi mobilizata automat in 30 secunde si poate rămâne in funcţiune pe
durata de minimum 15 minute.
Rezerva de reglaj Rezerva de putere electrica ce poate fi mobilizata automat intr-un interval de
secundar maximum 15 minute, la abaterea frecventei si/sau soldului puterii de schimb de
la valoarea de consemn.
Rezerva terţiara lenta Rezerva de putere asigurata de grupuri generatoare care au timp de pornire si
preluare a sarcinii mai mic de 7 ore.
Rezerva terţiara Rezerva de putere asigurata de grupuri generatoare care sunt calificate pentru
rapida a realiza sincronizarea si incalcarea sarcinii in maximum 30 minute.
Rezerva turnanta Diferenţa dintre puterea disponibila a grupului in funcţiune si suma dintre
puterea produsa, rezerva de reglaj primar si rezerva de reglaj secundar
frecventa/putere a acestora.
Retehnologizare Operaţiuni de înlocuire a unor tehnologii existente, uzate moral si/sau fizic cu
tehnologii moderne, bazate pe concepţii tehnice de data recenta, de vârf, in
scopul creşterii producţiei, reducerii consumurilor specifice de energie,
reducerii emisiilor poluante etc.
Reţea electrica de Reţea electrica de curent alternativ cu tensiunea cuprinsa intre 0,4 V si 110 V
distribuţie inclusiv, prin care se vehiculează puteri electrice de la nodurile sursa la
punctele de racordare ale consumatorilor.
Reţea electrica de Reţea electrica buclata de înalta tensiune de 220kV si mai mult, prin care se
transport transporta la distanta puteri electrice importante.
Reţea termica Ansamblu de conducte, instalaţii de pompare si de alte instalaţii auxiliare, cu

ajutorul cărora se transporta continuu si in regim controlat energia termica de
la producători la consumatori.

Index S
Termen Definiţie
SCADA Sistem informatic de monitorizare, comanda si achiziţie de date a unui proces

tehnologic/instalaţie.
Schema normala de Schema electrica de conexiuni a echipamentelor si aparatajului primar dintr-o

funcţionare instalaţie, reţea sau sistem electroenergetic, inclusiv starea protecţiilor prin
relee si automatizările de sistem aferente, aprobata de Operatorul de sistem
pentru o perioada de timp determinata.
Schema normala de funcţionare rezulta din activitatea de planificare
operaţionala.
Schema programata Schema electrica de conexiuni stabilita de Operatorul de sistem pentru a

de funcţionare doua zi, ţin�nud-se cont de situaţia energetica, retragerile din exploatare si
indisponibilităţile din sistem.
Scurtcircuit Legătura galvanica accidentala sau intenţionata printr-o impedanţa de

valoare relativ redusa intre doua sau mai multe puncte ale unui circuit care, in
regim normal, au tensiuni diferite.
Sectorul energiei Ansamblul agenţilor economici, al activităţilor si instalaţiilor aferente de

electrice si termice producere, transport, dispecerizare, distribuţie si furnizare a energiei electrice
si termice, inclusiv importul si exportul energiei electrice, precum si
schimburile de energie electrica cu sistemele electroenergetice ale tarilor
vecine.
Serviciu de distribuţie Serviciu care consta in exploatarea, întreţinerea, dezvoltarea reţelei de

distribuţie in scopul transmiterii energiei electrice de la producători/operator
de transport/alţi distribuitori la consumatorii finali, conform contractelor
încheiate, in condiţii corespunzătoare de siguranţa si calitate.
Servicii funcţionale de Serviciile desfăşurate de Operatorul de sistem in legătura cu asigurarea

sistem conducerii operative a SEN in conformitate cu prevederile Codului reţelei de
transport si cu respectarea Ordinii de merit.
Serviciu public de Activitate prin care titularului de licenţa de distribuţie are obligaţia de a
distribuţie asigura accesul reglementat la reţeaua de distribuţie, in condiţii
nediscriminatorii pentru toţi utilizatorii.
Serviciu public de Activitate prin care titularul de licenţa are obligaţia de a asigura accesul
transport reglementat la reţeaua electrica de transport in condiţii nediscriminatorii
pentru toţi participanţii la piaţa energiei electrice precum si pentru alţi
consumatori racordaţi direct la reţeaua electrica de transport.
Servicii de sistem Servicii asigurate de regula de către producători, la cererea Operatorului de

(tehnologice) sistem, pentru menţinerea nivelului de siguranţa in funcţionare al sistemului
energetic, precum si a calităţii energiei transportate la parametrii ceruţi de
normativele in vigoare.
Serviciu de transport Asigurarea transmiterii unei cantitatea precizate de energie electrica activa
al energiei electrice intre doua sau mai multe puncte ale SEN, prin reţeaua electrica de transport
si îndeplinind prevederile normativelor privind siguranţa si calitatea.
Serviciu de Asigurarea modificării nivelului de tensiune si/sau transmiterii unei cantitatea

transformare si/sau de energie electrica pentru beneficiar, prin elementele componente ale staţiei
conexiune aparţinând prestatorului.

Sistem de alimentare Ansamblul instalaţiilor si construcţiilor destinate producerii, transportului si
centralizata cu distribuţiei prin reţele, transformării si utilizării energiei termice, legate printr-
energie termica - un proces comun de funcţionare.
SACET
Sistem Sistem electroenergetic format prin interconectarea a doua sau mai multe
electroenergetic sisteme electroenergetice care funcţionează in paralel.
interconectat
Sistem Sistemul local de producere, transport, distribuţie si de utilizare a energiei

electroenergetic izolat electrice, care nu este interconectat cu SEN.
Sistem Ansamblul instalaţiilor electroenergetice inter-conectate, situate pe teritoriul

electroenergetic tarii, prin care se realizează producerea, transportul, distribuţia si utilizarea
naţional energiei electrice.
Sistem pauşal (pentru Metoda de stabilire a consumului de energie electrica, in funcţie de puterea
energie electrica, instalata si de numărul orelor de utilizare pe tipuri de receptoare electrice.
respectiv termica) Metoda de stabilire a consumului de energie termica, in funcţie de puterea
termica calculata si de numărul orelor de utilizare pe tipuri de receptoare
termice, de factorul de cerere sau de alte elemente derivate din acestea(nu
are la baza măsurarea prin contor).
Sistem de Ansamblu de echipamente de măsurare, prelucrare si transmitere a datelor

telemăsurare in reţea care asigura concentrarea si prelucrarea informaţiilor privind tranzacţiile cu
energie electrica pe conturul unei reţele.
Situaţie de avarie in Situaţie in care, datorita defectării unor instalaţii si agregate energetice sau
SEN întreruperii intempestive a importului de energie electrica, nu se mai pot
menţine parametrii principali in limitele normale de funcţionare a SEN .
Situaţiile financiare Cuprind (cu referire la activităţile ce fac obiectul Licenţei precum si la cele pe
care Titularul Licenţei le desfăşoară in afara Licenţei) conturile anuale si
notele la acestea. Situaţiile financiare se depun, conform legii, la direcţia
teritoriala a Ministerului Finanţelor unde compania este înregistrata.
SRR Staţie de reducere răcire a aburului.
Stabilitate statica Capacitate a unui sistem electroenergetic de a ajunge intr-o stare de regim
(Stabilitate la permanent, identic cu regimul iniţial sau foarte aproape de acesta, in urma
perturbaţii mici) unei perturbaţii mici oarecare.
Stabilitate tranzitorie Capacitate a unui sistem electroenergetic de a reveni la o stare de

funcţionare sincrona, după una sau mai multe perturbaţii majore.
Standarde de Normele tehnice, economice si operaţionale cu caracter obligatoriu,

performanta (căli-tete) referitoare la parametrii de calitate ai serviciului contractat.
Stare critica Regim staţionar in care instalaţia electrica sau sistemul electroenergetic
funcţionează cu parametrii in afara limitelor normale.
Stare normala de Stare de funcţionare care îndeplineşte următoarele criterii:

funcţionare - parametrii de funcţionare sunt parametri normali de funcţionare;
- este stare sigura de funcţionare.
Stare perturbata de Orice stare diferita de starea normala de funcţionare.

funcţionare
Stare sigura de Stare de funcţionare in care sunt satisfăcute criteriul de siguranţa (n-1),

funcţionare criteriul de stabilitate statica si condiţiile de stabilitate tranzitorie.
Staţie de primire Prima staţie situata pe amplasamentul sau in vecinătatea amplasamentului

unui consumator, care poate fi staţie electrica de transformare sau de
conexiuni, post de transformare sau tablou de distribuţie si care îndeplineşte
simultan următoarele condiţii:
a) se afla pe traseul reţelelor electrice de legătura dintre furnizor si
consumator;
b) prin intermediul acesteia se realizează nemijlocit alimentarea cu energie
electrica a consumatorului;
c) tensiunea primara sau tensiunea secundara a staţiei este egala cu cea mai
mare tensiune din instalaţia de utilizare a consumatorului.
Staţie de transformare Instalaţie electrica a cârei funcţiune este de a transfera energia electrica intre
doua reţele de tensiuni diferite.
Staţie electrica Ansamblul de instalaţii electrice si construcţii anexe, destinat conversiei

parametrilor energiei electrice si/sau conectării a doua sau mai multor surse
de energie electrica ori a doua sau mai multor cai de curent.
Staţie termica Ansamblul instalaţiilor prin care se realizează adaptarea parametrilor

agenţilor termici la necesitatule consumului si prin intermediul căruia se
alimentează cu energie termica unul sau mai mulţi consumatori. Staţie
termica poate fi: un punct de distribuţie, un punct termic, o staţie centralizata
pentru prepararea apei calde sau o staţie de transformatoare de abur.
Subconsumator Consumatorul de energie electrica sau termica care este alimentat de la un

consumator, pe baza unui contract de furnizare energie electrica sau termica
încheiat cu acesta.
Subordonare Relaţie stabilita din punct de vedere operativ, intre treptele de dispecer,
operativa precum si intre treptele de dispecer si personalul de deservire operativa din
centrale si staţii electrice, in exercitarea autoritarii conducerii operative
asupra instalaţiilor si echipamentelor.
Subvenţionare Modalitate de subvenționare care vizează transferurile de resurse provenite

încrucişata din vânzările unor categorii de produse sau servicii ale unei întreprinderi
pentru a sprijini activităţile acelei întreprinderi intr-o alta categorie de produse
sau in alta zona.
Index T
Termen Definiţie
Tarif de distribuţie Sistem de preturi reglementate structurate pe elemente de reţea si niveluri de

tensiune, pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice.
Tarif nodal de Sistem de preturi reglementate pentru serviciul de transport de energie

transport electrica, bazate pe costuri marginale si diferenţiate pe noduri ale reţelei
electrice de transport.
Tarif pentru Preţ reglementat al serviciului de sistem (funcţional) prin care Operatorul de
Operatorul de sistem sistem si acoperă cheltuielile de funcţionare, de exploatare si de dezvoltare,
fixe si variabile.
Tarif pentru serviciile Sistem de preturi reglementate si structurate pe niveluri de tensiune si

de transformare si/ elemente ale staţiei electrice, pentru serviciile de transformare si/sau
sau conexiune conexiune ale staţiilor electrice.

Tarif pentru serviciile Plata lunara reglementat plătita de toţi participanţii la piaţa pentru activitatea de
Operatorului administrare a pieţei angro de energie electrica.
comercial
Timpul mediu de Parametru de performanta care se calculează in felul următor:

întrerupere (TMI) TMI = EN/ EC [minute/an]
unde:
- EN este energia nelivrata datorita întreruperilor serviciului de transport, in
MWh/an;
- EC - consumul anual net pentru sistemul electroenergetic (fora consumul
propriu tehnologic), in MWh/an.
Transportul energiei Activitatea organizata pentru transmiterea energiei electrice de la producători

electrice pana la instalaţiile de distribuţie sau la instalaţiile consumatorilor racordaţi
direct la reţelele de transport.
Transportul energiei Activitate organizata pentru transmiterea energiei termice de la producători la

termice staţiile termice ale distribuitorilor sau ale consumatorilor racordaţi direct la
reţelele de transport.
Tranzit de energie O tranzacţie realizata in vederea transportului de energie electrica intre reţele
electrica electrice de transport, in care:
a) reţeaua electrica de transport de origine sau cea de destinaţie este situata in
afara teritoriului României,
b) efectuarea transportului implica utilizarea reţelei electrice de transport si a
cel puţin alte doua reţele electrice.
Tranzacţie Angajament comercial (contract) sau înţelegere pe piaţa spot intre doi
participanţi la piaţa energiei electrice, valabil pe o perioada data, prin care unul
se obliga sa banda (producă) iar celalalt sa cumpere (consume) o cantitate
prestabilita de energie electrica, la un anumit preţ si in anumite condiţii de
plata.
Taxa de putere Suma fixa, stabilita prin tarif, pe unitatea de putere contractata sau absorbita,
pentru o anumita perioada de timp (luna sau an).
Taxa de racordare Suma pe care o plăteşte anticipat un consumator pentru executarea instalaţiei
de alimentare si racordarea la reţeaua furnizorului.
Titular de autorizaţie/ Persoana juridica destinatoare a unei autorizaţii/ licenţe eliberate de către
licenţa autoritatea competenta.
Treapta de dispecer Organ operativ având, prin atribuţiile sale, autoritatea de conducere operativa
asupra unor echipamente si instalaţii din SEN si comanda operativa a
acestora.
Turbina de Turbina de contrapresiune sau turbina de condensatei cu prize fixe si / sau

cogenerare reglabile din care se extrage abur pentru livrarea de energie termica unui
consumator de tip industrial, agricol sau urban.

Index U
Termen Definiţie
Unitate de producere Grupuri,centrale/amenajări hidroelectrice si grupuri, centrale termoelectrice

pentru producerea energiei electrice.
Unitate de producere Unitate de producere a energiei electrice care poate fi programate pe piaţa
dispecerizabila angro si a cârei capacitate se încadrează in una din următoarele categorii:
- grup, centrala/amenajare hidroelectrica, având o putere instalata mai mare
de 10 MW;
- grup, centrala termoelectrica, având o putere instalata mai mare de 20 MW;
- grup aparţinând unui Autoproducător, având o putere instalata mai mare de
10 MW, ce poate livra in SEN energie electrica;
- grup aparţinând unui producător independent, având o putere instalata mai
mare de 20 MW, ce poate livra in SEN energia electrica.
Unitate de producere Unitate de producere a energiei electrice alta decât cea dispecerizabila.
nedispecerizabila
Unitatea participante Unităţile dispecerizabila, consumatorii eligibili si furnizorii.

la piaţa
Utilizator de sistem Persoana fizica sau juridica care livrează către sau căreia i se livrează
energie electrica sau termica dintr-un sistem de transport sau de distribuţie.
Utilizator reţea Producători, furnizori, distribuitori, consumatori eligibili, orice persoana

electrica de transport juridica care este racordata direct la RET, persoanele juridice care
(RET) beneficiază de tranzită de energie electrica prin RET.
Index Z
Termen Definiţie
Zi energetica Intervalul de timp de 24 ore cu începere de la ora 4.00, ora oficiala a României.
Coincide cu ziua de tranzacţie.
Zi financiara Orice zi in care băncile prin care operează participanţii la piaţa sunt deschise
pentru operaţiuni financiare.
Zi standard Zi caracteristica pentru consumul de energie electrica din S.E.N.. Deoarece

cererea de energie electrica variază sezonier si in cursul săptămânii, pentru
fiecare luna din an vor fi definite patru zile standard diferite: luni si vineri (Zi
Standard 1), marţi-joi (Zi Standard 2), sâmbăta (Zi Standard 3), duminica si
sărbătorile legale, prevăzute prin lege, (Zi Standard 4).
Zona de protecţie Zona adiacenta construcţiilor si instalaţiilor obiectivelor energetice extinsa,

după caz, si in spaţiu, in care se introduc restricţii sau interdicţii privind regimul
construcţiilor si de exploatare a fondului funciar pentru asigurarea protecţiei si
a funcţionarii normale a obiectivului energetic.
Zona de siguranţa Zona adiacenta construcţiilor si instalaţiilor obiectivelor energetice extinsa,

după caz, si in spaţiu, in care se instituie restricţii si interdicţii in scopul evitării
punerii in pericol a persoanelor, bunurilor si a mediului.

13. PROBLEME DE EXAMEN
REGULAMENTUL PENTRU FURNIZAREA ŞI UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE

Î. Ce este Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice ?
R. Este actul normativ prin care se stabilesc raporturile dintre consumatori privind contractarea, furnizarea şi
utilizarea energiei electrice absorbite din reţeaua electrică a furnizorului. Acest regulament se aplică şi în
raporturile dintre consumatori şi subconsumatori.
Î. Ce este un consumator?
R. Un consumator este persoana fizică sau juridică ale cărei instalaţii de utilizare sunt conectate la reţeaua
furnizorului prin unul sau mai multe puncte prin care se primeşte şi se livrează , dacă are centrală proprie ,
energie electrică.
Î. Ce este furnizorul de energie electrică?

R. Furnizorul de energie electrică este unitatea a cărei activitate de baza sau complementară este
furnizarea energiei electrice către consumatori .
Î. Ce se înţelege prin subconsumator ?

R. Persoana fizică sau juridică ale cărei instalaţii electrice se alimentează cu energie electrică din instalaţiile
electrice de utilizare ale unui consumator se numeşte subconsumator.
Î. Cum se clasifică consumatorii de energie electrică după puterea contractată ?Dar după natura consumului
de energie electrică?
R. În funcţie de puterea contractată consumatorii se împart în:
- mici consumatori , cu puteri contractate sub 100 k\V;
- mari consumatori, cu puteri contractate de 100 kW sau mai mari.
După natura consumului de energie electrică, consumatorii se împart următoarele categorii: -
- consumatori casnici ;
- consumatori industriali şi similari ;
- consumatori terţiari;
Î. Ce se înţelege prin putere contractată ?

R. Prin putere contractată se înţelege cea mai mare putere cu înregistrare orară sau pe 15 minute
consecutive, convenită prin contract, pe care , consumatorul are dreptul să o absoarbă din reţeaua
furnizorului.
Î. Ce se înţelege prin consumator casnic?

R. Este consumatorul care foloseşte energia electrică pentru receptoarele electrocasnice necesare la
propria gospodărie.
Î. Ce se înţelege prin consumatori industriali şi similari?

R. Consumatorii industriali şi similari sunt acei consumatori de energia electrică, în principal, în domeniul
extragerii de materii prime , fabricării unor materiale sau prelucrării materiilor prime, a metalelor, a unor
produse agricole în vederea transformării lor în mijloace de producţie sau bunuri de consum. Prin asimilare,
se consideră consumatori industriali: şantierele de construcţie, staţiile de pompare, inclusiv cele pentru
irigaţii, unităţile de transporturi feroviare, rutiere, navale, aeriene şi altele asemenea.
Î. Ce sunt consumatorii terţiari?

R. Consumatorii terţiari sunt consumatori care se situează în afara consumatorilor casnici şi a celor
industriali şi similari .
Î. Ce este instalaţia de alimentare?

R. Prin instalaţia de alimentare (branşament la joasă tensiune şi racord la medie şi înaltă tensiune) se înţelege
instalaţia electrică prin care se face legătura între reţeaua furnizorului şi instalaţia consumatorului .
Î. Ce instalaţia de utilizare?
R. Instalaţia de utilizare reprezintă ansamblul instalaţiilor electrice (inclusiv receptoarele) aparţinând
consumatorul

Î. Ce se înţelege prin loc de consum
R. Prin loc de consum se înţelege amplasamentul instalaţiilor de utilizare unui consumator, inclusiv ale
subconsumatorilor săi, prin care se consumă energie electrică furnizată prin una sau mai
multe instalaţii de alimentare.
Î. Ce este punct de delimitare?

R. Punct de delimitare este locul în care instalaţiile consumatorului se racordează la instalaţiile
furnizorului şi în care acestea se delimitează ca proprietate
Î. Ce este punct de racord? ,

R. Punct de racord este locul în care instalaţiile consumatorului se racordează la instalaţiile furnizorului şi
în care acestea se delimitează ca proprietate.
Î. Ce sunt orele de vârf de sarcină ale sistemului energetic naţional şi cine le stabileşte?
R. Prin orele de vârf de sarcină ale sistemului energetic naţional se înţelege intervalele de timp din
perioadele de seară şi de dimineaţă ale unei zile în care se realizează consumul cel mai ridicat într-un sistem
energetic naţional. Aceste ore se stabilesc prin decizie a ANRE , pentru fiecare lună din an şi , până la
data de 30 septembrie , pentru anul următor , şi se aduc la cunoştinţă consumatorilor .
Î. Ce se înţelege prin putere la orele de vârf ?

R. Este cea mai mare putere medie (cu durata de înregistrare orară sau pe 15 minute consecutiv convenită
prin contract, pentru a fi absorbită de consumator la orele de vârf ale sistemului energetic naţional.
Î. Ce este sistemul energetic naţional (SEN)?

R. Sistemul energetic naţional este ansamblul instalaţiilor de producere,transport , distribuţie şi utilizare a
energiei electrice de pe teritoriul ţării, indiferent de gestionarul lor, care funcţionează interconectat, în
scopul asigurării alimentării consumatorilor în condiţii de siguranţă, calitate şi economicitate.
Î. Ce se înţelege prin regim de limitare sau restricţie?

R. Situaţia în care este necesară reducerea la anumite limite a puterii electrice absorbite de consumatori, cu
asigurarea puterii minime tehnologice, pentru menţinerea parametrilor de funcţionare a sistemului
energetic în limitele normale .
Î. Ce este puterea minimă de avarie?

R. Este puterea strict necesară consumatorului pentru menţinerea în funcţiune a agregatelor care
condiţionează securitatea instalaţiilor şi a personalului .
Î. Ce este puterea minimă tehnologică ?

R. Este cea mai mică putere în regim de limitări de care are nevoie un consumator pentru menţinerea în
funcţiune în condiţii de siguranţă, numai a trei echipamente şi instalaţii impuse de procesul tehnologic,
pentru a evita pierderile de producţie nerecuperabile .
Î. Ce se înţelege prin situaţia de avarie în sistemul energetic naţional?

R. Situaţia în care datorită avarierii unor instalaţii şi agregate energetice sau întreruperii importului de
energie electrică nu se mai pot menţine parametrii principali în limitele normale de funcţionare ale
sistemului energetic naţional.
Î. Ce este avizul de racordare?

R. Este avizul scris care se dă de către furnizor sau de către unităţile sale furnizoare ,privind posibilităţile şi
condiţiile de alimentare cu energie electrică a unui consumator din sistemul energetic naţional .
Î. Ce este echipamentul de măsurare?

R. Este aparatura şi ansamblul instalaţiilor care servesc la măsurarea puterii şi energiei electrice furnizate
unui consumator sau livrate de către producător în sistemul energetic ,în vederea facturării.
Î. Ce este o staţie de primire?

R. Staţia de primire este prima staţie situata pe amplasamentul sau în sau în vecinătatea
amplasamentului unui consumator , care poate fi staţie electrică de transformare sau de conexiuni , post
de transformare sau tablou de distribuţie şi care îndeplineşte simultan următoarele condiţii :

a) se află pe traseul reţelelor electrice de legătură dintre furnizor şi consumator;
b) prin intermediul acesteia se realizează nemijlocit alimentarea cu electrică a consumatorului;
c) tensiunea primară sau tensiunea secundară a staţiei este egală cu cea mare tensiune din instalaţia de
utilizare a consumatorului .
Î. Ce obligaţie are un consumator casnic atunci când foloseşte energie electrică şi în alte scopuri decât cel
casnic?
R. Să solicite branşament separat pentru utilizarea de energie în alte scopuri decât cel casnic.
Î. Cum se stabileşte consumul necasnic atunci când, în mod excepţional separarea nu este posibilă sau
justificată?
R. Se stabileşte pe baza sistemului pauşal care este ponderea consumului casnic şi , prin diferenţă ,
rezultă celălalt consum .
Î. Ce obligaţie are un consumator casnic faţă de furnizor, la plecarea sa definitivă din locuinţă în care are
contract de furnizare ?
R. La plecarea dintr-o locuinţă, consumatorul casnic, titular a unui contract de furnizare , este obligat să
ceară rezilierea contractului şi încetarea furnizării energiei electrice care a stat la baza încheierii
contractului .
Î. Ce consecinţă are asupra consumatorului casnic nerespectarea obligaţiei de a cere furnizorului

încetarea furnizării de energie electrică şi rezilieri contractului cu cinci zile înainte de a pleca dintr-o
locuinţă?
R. În cazul în care un consumator părăseşte imobilul şi nu anunţă cu cel puţin cinci zile înainte el va putea
fi urmărit pentru plata consumului energie electrică ce s-a realizat după plecarea sa de către
consumatorii neidentificaţi sau care nu pot fi urmăriţi.
Î. Ce obligaţie are furnizorul la încheierea contractului de furnizare energiei electrice cu un consumator

casnic , care se mută într-un apartament în care a existat alt consumator,în privinţa contorului electric?
R. La închiderea contractului , furnizorul de energie electrică are obligaţia de a înlocui contorul existent cu
un alt contor verificat şi atestat metrologic, indiferent dacă contoarul demontat are plomba metrologică în
termen valabil .
Î. Ce reglementează contractul de furnizare a energiei electrice ?

R. Contractul reglementează raporturile dintre furnizor şi consumator cu privire la furnizarea , facturarea ,
plata şi condiţiile de utilizare a energiei electrice .
Î. Ce consecinţe are consumul de energie electrică fără contact încheiat cu furnizorul ?

R. Consumul de energie electrică fără contract este considerat consum fraudulos constituie contravenţie
sau infracţiune, după caz, şi se pedepseşte conform legilor în vigoare.
Î. Pe ce bază se stabilesc cantităţile de energie electrica contractată între furnizor şi consumator?
R. Contractarea cantităţilor de energie electrică se face ţinând seama de necesarul de la consumator şi
de posibilităţile de asigurare de către furnizor .
Î. Ce documente trebuie să prezinte pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice un

viitor consumator casnic?
R. Actul de proprietate sau contractul de închiriere a locuinţei şi dovada de la furnizorul din zona unde a avut
domiciliul anterior că nu are debite restante.
Î. Care sunt prevederile obligatorii ale unui contract încheiat cu un mare consumator industrial?
R. a)Corelarea mărimilor de reglaj ale instabililor de protecţie şi de automatizare ale consumatorului cu
cele din instalaţiile furnizorului;
b)încadrarea în limitele prevăzute de prescripţiile furnizorului a efectelor perturbatoare determinate de
funcţionarea receptoarelor consumatorului:
c) nivelul de siguranţă în alimentarea cu energie electrică a consumatorului în funcţie de sarcina maximă
de durată şi de condiţiile de continuitate cerute de consumator în limitele prescripţiilor furnizorului;
d) sursele de compensare a energiei electrice reactive cu dispozitivele de reglaj;
e) puterile absorbită la orele de vârf;
f)cantitatea de energie electrică şi puterea contractată.

Î. Care sunt precizările suplimentare care se trec în contractele încheiate cu consumatorii care au centrale
proprii, care funcţionează interconectat cu sistemul energetic ?
R. Cantităţile lunare de energie electrică produse şi care se livrează în sistem şi puterile produse şi debitate
în sistem la orele de vârf ale acestuia, atât în zilele lucrătoare cât şi în zilele nelucrătoare.
Î. Cine poate proiecta şi executa lucrări de instalaţii de alimentare?

R. Instalaţiile de alimentare cu energie electrică a consumatorilor se proiectează şi se execută numai de
unităţi specializate, atestate de ANRE şi având instalator autorizat.
Î. Care consumatori sunt obligaţi să-şi asigure surse proprii de alimentare cu energie electrică a unor
instalaţii?
R. Consumatorii care au echipamente sau instalaţii la care întreruperea alimentării cu energie electrică
peste o durată critică mai mare decât cea corespunzătoare nivelului de siguranţă înscris în contract
poate conduce la explozii, incendii, distrugeri de utilaje sau accidente umane.
Î. Care este gradul de continuitate pe care furnizorul trebuie să îl asigure unui mare consumator?
R. În limitele nivelului de siguranţă înscris în contract.
Î. Care suni limitele maxime de variaţie ale parametrilor frecvenţă şi tensiune faţă de parametrii nominali pe
care furnizorul trebuie să îi asigure?
R. - la frecvenţa de 50 Hz cu variaţii de ±0,5 Hz;
- la tensiune cele prevăzute în standardele în vigoare.
Î. Ce reduceri tarifare acordă furnizorul atunci când energia electrică vândută nu respectă limitele maxime de
variaţie a frecvenţei şi tensiunii?
R. Pentru energia electrică livrată unui mare consumator timp de mai mult de 30 de minute consecutiv, cu o
tensiune sau frecvenţă în afara limitelor stabilite prin regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei
electrice, la cererea scrisă a consumatorului, furnizorul va acorda o reducere tarifară de 12,5 %, iar în cazul în
care furnizarea energiei electrice se face cu nerespectarea concomitent a limitelor de tensiune şi frecvenţă,
reducerea va fi de 25%.
Î. Care este limita minimă a factorului de putere mediu lunar care absolvă pe furnizor de la acordarea
reducerii tarifare în cazul nerespectării limitelor maxime de variaţie a tensiunii în livrarea energiei
electrice la un mare consumator?
R. 0,92 sau factorul de putere optim rezultat din calculele tehnico-economice.
Î. Care este perioada de sistare temporară a furnizării energiei electrice pe care furnizorul trebuie să o
acorde consumatorului, la cerea scrisă a acestuia ?
R. Minimum trei luni şi maximum un an, cu obligaţia consumatorului de a plăti lucrările pentru dezlegarea şi
legarea instalaţiei de utilizare din nou la reţea.
Î. Care sunt elementele de cheltuieli pe care le acoperă tariful de energie electrică?

R. Tariful pentru energia electrică acoperă costurile de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice,
cota pentru crearea surselor de dezvoltare sistemului energetic, coeficientul de risc, precum si profitul
furnizorului.
Î. Care sunt tipurile de tarife de plata a energiei electrice?

R. Tarife monom cu preţ unic exprimat în Iei/kWh şi tarife de tip binom la care în afară de preţul energiei
electrice exprimat în le/kWh se percepe şi o taxă fixă de putere exprimată în lei/kW şi care se plăteşte
indiferent de cantitatea energiei consumate .
Î. Ce este taxa de putere?

R. Taxa de putere este suma fixă, stabilită prin tarif, pe unitatea de putere contractată sau absorbită ,
pentru o anumită perioadă de timp (lună sau an), care se achită către consumator indiferent de cantitatea
de energie electrică consumată .
Î. Cine plăteşte energia electrică reactivă consumată?

R. Marii consumatori care realizează un factor de putere mediu lunar sub cel neutral.

Î. Atunci când pentru consumator există mai multe variante de tarifare aprobate, ce tarif se aplică la un
anumit consumator dat?
R. Tipul de tarif care se aplică unui consumator se negociază cu acesta, avându-se în vedere condiţiile
tehnice de funcţionare existente la consumator, precum şi posibilităţile de măsurare a mărimilor necesare .
Î. Ce se înţelege prin sistem pauşal în stabilirea consumului de energie electrică ?

R. Este modul de determinare a consumului de energie electrică atunci când nu există echipament de
măsurare în bună stare de funcţionare, în funcţie de numărul orelor de utilizare care este stabilit pe tipuri de
receptoare electrice.
Î. Ce este taxa de racordare?

R. Este suma pe care o plăteşte anticipat un viitor consumator pentru executarea instalaţiei de
alimentare şi conectarea la reţeaua furnizorului.
Î. Ce este un contor pasant ?l

R. Un contoar montat de consumator în instalaţia sa de utilizare şi care nu serveşte la decontarea energiei
electrice cu furnizorul.
Î. Ce majorări tarifare se aplică de către furnizor pentru neachitarea facturii ?

R. La marii consumatori 0,2% din valoarea facturii pentru fiecare zi care depăşeşte 10 zile de la data
înregistrării facturii. La restul consumatorilor, 0,2% din valoarea facturii pentru fiecare zi de întârziere,
începând cu ziua a 6-a şi până achitarea facturii.
Î. În ce condiţii furnizorul are dreptul de întrerupere a furnizării energiei electrice pentru neachitarea facturii?
R. La marii consumatori, după trecerea a 15 zile de la aplicarea majorărilor tarifare şi cu un preaviz de cinci
zile lucrătoare. La restul consumatorilor, după trecerea a 30 de zile calendaristice de la aplicarea majorărilor
tarifare şi cu un preaviz de trei zile lucrătoare .
Î. După achitarea facturilor şi a majorărilor pentru întârzierea plăţii facturii, la consumatorii la care s-a efectuat
întreruperea alimentării cu energie, care este termenul stabilit pentru realimentarea consumatorilor
R. Furnizorul va realimenta consumatorul în termen de maxim trei zile , în care cazul în care nu s-a
desfiinţat branşamentul sau racordul consumatorului .
Î. În cât timp de la data întreruperii furnizării de energie pentru neachitarea în termen a facturii furnizorul are
dreptul să realizeze contractul de furnizare şi să desfiinţeze racordul sau branşamentul, dacă
consumatorul continuă să nu-şi achite factura?
R. În termen de 15 zile calendaristice.
Î. La aplicarea tarifului pe niveluri de tensiune, care este tensiunea la care se aplică facturarea R. La tariful
corespunzător tensiunii punctului de delimitare.
Î. Cum se determină anticipaţia şi când se achită aceasta ?.
R. Anticipaţia este contravaloarea consumului prezumat de energie electrică pentru o perioadă de 30 de zile,
care se achită la încheierea contractului cu un nou consumator.
Î. În ce condiţii se restituie anticipaţia?

R. Suma depusă drept anticipaţie se restituie consumatorului numai în situaţia în care cel ce a depus-o
încetează de a mai fi consumator al furnizorului la care a plătit anticipaţia şi numai după lichidarea integrală a
debitului sau faţă de acesta.
Î. În ce situaţie un consumator plăteşte de trei ori tariful în vigoare pentru energia reactivă consumată ?
R. În cazul în care consumatorul realizează un factor de putere mediu lunar mai mic de 0,65, cu excepţia
cazului în care mijloacele de compensare au fost deconectate la dispoziţia dispeceratului furnizorului.
Î. Ce majorări tarifare plăteşte un consumator, cu excepţia celor casnici, Ia depăşirea, fără acordul operativ
al furnizorului, a puterii contractate a fi absorbită în orele de vârf ?
R. De două ori tariful prevăzut în contract, dacă depăşirea este mai mare de 10% şi pe o durată de peste 15
minute.

ANEXA I
BRANŞAMENTUL ELECTRIC INDIVIDUAL

STUDIU COMPARATIV
Stabilirea condiţiilor generale de proiectare şi execuţie a branşamentelor electrice, din clădiri de

locuit, comerciale, social - culturale şi administrative, astfel încât să fie asigurată securitatea persoanelor,
diminuarea pierderilor de energie şi împiedicarea utilizării ilicite a energiei este reglementată, în România,
prin normativul CONEL (RENEL) - PE- 155/92.
În ţări ale Uniunii Europene (U.E.), respectiv FRANŢA, '' legătura între reţea şi disjunctorul de
branşament ( care este o lucrare de domeniu public), respectiv branşamentul electric, se realizează în
conformitate cu Norma Franceză (NF) - C14-100, iar legătura între disjunctorul de branşament şi
întrerupătorul (l'organe de conpure) instalat în locuinţă pe intrarea în tabloul general ,care este o lucrare cu
caracter privat, se reglementează prin NF-C15-100 '' .
Deoarece din studierea actelor normative menţionate se constată o serie de diferenţe, autorii
consideră oportună evidenţierea lor, în perspectiva integrării României şi pe cale de consecinţă şi a
comunităţii inginerilor electroenergeticieni şi de instalaţii pentru construcţii în comunitatea europeană.
Deoarece între branşamentul electric, specific unei locuinţe individuale şi cel al unui imobil colectiv,
există diferenţe semnificative, în cadrul acestei lucrări se va aborda numai branşamentul electric individual.
I. Stabilirea soluţiei de alimentare.
În PE-155, nu sunt precizate explicit soluţiile de alimentare ale locuinţei individuale (noi sau
refăcute). Singura referire din acest punct de vedere, constă în aceea că branşamentul electric ''aduce
energia electrică din reţea în instalaţia interioară '' respectiv, ''racordul electric este partea branşamentului
electric cuprinsă între linia electrică (aeriană sau subterană) şi firida de branşament''.
Reglementările franceze, la întrebarea retorică : care sunt diferitele moduri de alimentare a unei
construcţii noi ? - oferă următoarele soluţii :
1. de la o reţea electrică de joasă tensiune existentă :

a) dacă construcţia este amplasată de-a lungul unei artere pe unde trece o linie electrică (aeriană
sau subterană), a reţelei electrice de joasă tensiune, care are capacitatea de a furniza puterea
necesară atunci racordarea se reduce la un simplu branşament;
b) dacă capacitatea reţelei existente nu este suficientă, atunci aceasta trebuie refăcută prin
creşterea secţiunii conductoarelor aeriene sau prin pozarea unei noi linii subterane;
c) dacă construcţia este amplasată în afara perimetrului reţelei electrice existente, atunci se
procedează la o extensie pornind de la un nod al acesteia, dacă are capacitatea de tranzit a
puterii necesare.
2. de la un post de transformare existent, printr-o linie electrică prevăzută cu aparate
electrice pe plecarea din aceasta;
3. de la o reţea electrică de medie tensiune, existentă, situaţie în care este necesar să se
execute:
a) un racord de medie tensiune;
b) un post de transformare, integrat în construcţie sau în vecinătatea acesteia;
c) legătura electrică între postul de transformare şi branşament .
Se remarcă explicitarea tuturor posibilităţilor de asigurare a alimentării, pe care solicitantul

avizului de racordare le poate cunoaşte înainte de al solicita.

II. Stabilirea modului de racordare.
Reglementările româneşti limitează capacitatea de tranzit a unui circuit monofazat la 30 A (6kw),

pentru valori mai mari sau dacă există receptori trifazaţi se impune alimentarea printr-un circuit trifazat
respectiv, branşamentul trifazat.
În Franţa, alimentarea monofazată poate asigura o putere de 12 kw, respectiv un curent de 60 A ''
materialele de branşament normalizate în prezent au un calibru maximal de 60 A''. În studiu se află o soluţie
care să permită tranzitarea a 18 kw (90A).
Deci, caracteristicile materialelor cu care se execută branşamentul electric monofazat, (BEM),
agrementate tehnic, asigură o capacitate de tranzit dublă faţă de capacitatea limită din
România.
Apreciem că, limitarea la 30 A este determinată, în primul rând de puterile solicitate
până în prezent de locuinţele individuale, care nu folosesc încălzirea electrică şi nu de
caracteristicile materialelor cu care se execută BEM.
În perspectivă, apreciem că este necesară creşterea valorilor limită, pe seama creşterii puterilor
solicitate de locuinţele individuale, iar materialele, îndeosebi contorul, se pot procura, la început din import
(solicitările vor fi reduse ca număr), iar apoi se vor produce şi omologa în ţară.
III. Structura branşamentului electric
Indiferent de soluţia de alimentare, BE reprezintă legătura dintre o linie electrică (componentă a

reţelei furnizorului)de joasă tensiune şi tabloul electric general al consumatorului; realizând legătura între
două părţi contractante, are si un punct de delimitare.
În PE-155 în subcap.1.2''Terminologie specifică''se definesc :
a) ''branşamentele individuale, când servesc un singur abonat'' ;
b) ''racordul electric ca parte a branşamentului cuprinsă între linia electrică (aeriană sau subterană şi
firida de branşament''.
c) ''firida de branşament este componenta branşamentului în care se realizează conexiunile între
racordul electric şi coloanele electrice şi unde se montează aparatele electrice de protecţie la
suprasarcină''.
Admiţând că aceasta este o definiţie cu caracter general, se definesc în continuare :
 firidă principală, ca nod energetic pentru manevre, legătură între racordul electric şi
coloanele electrice şi loc în care se montează aparate de protecţie la scurtcircuit;
 firida individuală, cu acelaşi rol ca cea principală, mai puţin cel de nod energetic. Însă
nu se precizează că aceasta ar fi specifică abonaților individuali.
 firida secundară, care are rolul de:
o legătură între o coloană electrică colectivă şi coloanele secunda ;
o protecţie la scurtcircuit a coloanelor ;
o măsurare a energiei electrice consumate de abonat.
d) ''coloana electrică, componentă a branşamentului prin care se realizează legătura între firida de
branşament şi instalaţia electrică interioară a abonatului''
o coloana electrică individuală, care alimentează un singur abonat.
Din aceste definiţii se deduc următoarele :

1. în cazul branşamentului colectiv, exista si o firidă principală şi mai multe firide
secundare, în acestea din urmă se realizează măsurarea energiei electrice consumate de
abonat ;
2. în cazul branşamentului individual (PE-155), firida individuală, fig.1, nu conţine contorul
pentru măsură, însă cu privire la locul unde se montează acesta se face doar următoarea
referire : '' în cazul abonaţilor individuali (alţii decât cei din blocurile de locuinţe) la care
contoarele de decontare a energiei electrice nu se montează în firidele secundare ''.
In Normativul I.7-98 se precizează:”Soluția de amplasare a contoarelor de apartament (nu se

precizează dacă prin apartament se înţelege şi locuinţa individuală n.a) in funcţie de tipul acestora, se
stabileşte de către proiectant, cu avizul prealabil al furnizorului”…si “să permită înregistrarea şi citirea
consumului, fără ca aceasta să fie condiţionată de prezenţa sau acceptul abonatului”

Conform Deciziei nr.2/35083-1996 la abonaţii individuali s-a introdus blocul de măsură şi protecţie
(BMP) care se montează ,în principiu, într-un loc accesibil angajaţilor CONEL, de regulă pe faţada clădirii şi
care este o firidă individuală care conţine şi contorul electric,fig. 2.
Normativul I.7-98 precizează “ tablourile de distribuţie se prevăd cu întrerupătoare generale. Fac
excepţie tablourile din locuinţe…”
Conform NF-C14-100, branşamentul electric care leagă reţeaua (n.a.- a furnizorului) la întrerupătorul
situat în locuință poate fi :
 aerian, fig.3;
 aerian-subteran, fig.4;
 subteran, fig.5
Întrucât, indiferent de soluţia de alimentare, există un racord, aşa cum este definit şi în PE-155,
rezultă că BE individual, are următoarele componente :
 racordul la reţeaua furnizorului;
 un cofret (firidă) de protecţie ( le coffret de coupe-circuit);
 contorul;
 releul receptor sau ceasul de comandă a tipului de tarif;
 întrerupătorul de branşament (IB);
 coloanele electrice de legătură dintre echipamentele de mai sus.

Pentru aparatele de control şi protecţie se precizează locul unde se instalează :
 contorul - în limita proprietăţii, cu acces neîngrădit pentru agenţii EdF; sau pe faţada clădirii
cu condiţia asigurării accesului neîngrădit pentru agenţii EdF. Această variantă este similară
cu cea românească, actuală care foloseşte blocul de măsură şi protecţie.
 întrerupătorul - conform NF-C14-100 '' acest aparat se instalează întotdeauna în interiorul
localului abonatului, chiar şi în cazul în care panoul de măsură se află în exteriorul acestui
local ''. Se face precizarea că localul este închis şi inaccesibil din exteriorul proprietăţii.
În caz excepţional, întrerupătorul de branşament se poate instala şi în limita proprietăţii, însă în
acest caz, în locuinţă trebuie instalat un întrerupător general de secţionare (IGS) pe intrarea în tabloul
general (n.a - punere şi scoatere de sub tensiune) care poate fi manual sau automat, fig.6.
Schema electrică a branșamentului se prezintă în fig.7a, pentru racordul aerian,

respectiv fig.7b pentru racordul in cablu. Se impune remarca: intre linia electrică a furnizorului
şi tabloul abonatului există un număr de 2-4 aparate electrice de protecţie sau separare.

IV. Delimitarea din punct de vedere a competentei si proprietăţii
În PE-155, delimitarea din punct de vedere proprietatii dar şi a posibilitatii de intervenţie, în scopul
realimentării, se precizează '' punctul de delimitare a instalaţiilor electrice dintre furnizor şi abonat îl
constituie bornele de ieşire din contorul de măsurare a energiei electrice''.

În cazul BE individuale clasice, contorul se află în imobil, lângă tabloul general al abonatului, lipsind
orice aparat electric de comutaţie intermediar ; dacă se foloseşte BMP, întrerupătorul automat al acestuia ,
montat înaintea contorului, fig.2 , permite intervenţia abonatului asupra lui, atât pentru scoaterea de sub
tensiune a tuturor instalaţiilor abonatului, cât şi pentru repunerea sub tensiune a acestora în urma unui
defect pasager.
În Franţa, în cazul general al montării (IB) în locuinţă, fig.3,4,5, ''legătura între reţea şi
întrerupătorul de branşament reprezintă o lucrare de distribuţie publică'' şi poate fi executată fie prin EdF,
fie de o antrepriză, dar numai cu acordul şi sub controlul EdF.
În cazul excepţional, al întrerupătorului de branşament (IB) situat în afara locuinţei, fig.6, ''legătura între IB
şi întrerupătorul general de secţionare, instalat în locuinţă, este o lucrare particulară'' , este parte integrantă
a instalaţiei electrice interioare reglementată prin NF-C15-100.
În NF-C15-100 se face precizarea următoare : în cazul caselor individuale, independent de
asigurarea accesului la contorul de măsură, furnizorul trebuie să poată, în orice moment, să separe reţeaua
de abonat. În cazul branşamentelor subterane această separare se face prin siguranţe fuzibile amplasate
într-un cofret înglobat în terasamentul străzii, deci în afara proprietăţii abonatului,fig.7b.
Rezultă că, punctul de delimitare îl reprezintă bornele de ieşire din întrerupătorul de
branşament, asupra căruia poate interveni şi abonatul în scop de reconectare sau conectare,
situaţie similară cu cea din România, când se utilizează BMP.
V. Cofretul de măsură.
In cazul branşamentului individual, PE-155 nu se face nici o referire la această noţiune,sau la locul
şi modul de montare al unui contor de măsură a energiei electrice.
Cofretul de măsură, standardizat prin EdF pentru branşamentul individual aerian sau subteran,
conţine un bloc cu siguranţe fuzibile şi echipamentele de măsură (n.a.-contor) pentru o putere de până la
36 kw, iar la cererea abonatului şi un releu telecomandat sau un ceas care comută tarifele diferenţiate.
Blocul de măsură şi protecţie , in care disjunctorul este montat înaintea contorului, este
similar cofretului de măsură.
VI. Realizarea branşamentului electric individual
''Firidele de branşament se montează, conform PE-155, în spaţiul special amenajat în zid, în locuri
cât mai accesibile personalului de exploatare. Distanţa dintre nivelul pardoselii şi partea inferioară a firidelor
de branşament trebuie să fie de 0,4-0,5m''. Se remarcă faptul că, nu rezultă din PE-155 ca firida de
branşament se montează şi în exterior, situaţie specifică locuinţelor individuale, respectiv să se
indice o distanţă în raport cu terenul.

În fapt această firidă de branşament individuală, tipică pentru locuinţe individuale,
conţine doar o siguranţă fuzibilă şi o clemă de legătură şi se montează numai în faţada clădirii.
În varianta franceză, firida individuală de branşament românească, conform PE-155/92 (când nu se
introdusese încă BMP) este inclusă în cofretul de măsură (bloc de siguranţe fuzibile), iar ''amplasarea
cofretului de măsură (în cazul locuinţelor individuale) este determinată de comun acord de responsabilul de
lucrare sau reprezentantul său (arhitect, instalator) şi serviciul local de distribuţie (însă se detaliază) în
funcţie de :
 tipul de branşament (aerian, aerian-subteran, subteran) ;
 poziţia şi natura reţelei de joasă tensiune;
 proiectul de construcţie şi amenajare a zonei.
Cofretul de măsură trebuie să fie astfel amplasat încât să nu aibă nici o proeminenţă în afara
proprietăţii (pe calea publică) şi poate fi fixat :
 încastrat într-un perete de împrejmuire,
 pe un soclu, care nu trebuie în nici un caz să servească ulterior drept cofraj pentru realizarea
unui perete.
Cadranul contorului trebuie să se afle la (0,7-1,80)m de sol ceea ce determină o distanţă de (0,4-
1,4)m între sol şi partea inferioară a cofretului.
Atunci când cofretul de măsură se amplasează pe un soclu standardizat, baza de sus a soclului
trebuie să fie la aproximativ 0,5 m de sol.
VII Definiții
 Firida Adâncitură de forma unei ferestre oarbe lăsată într-un zid, în peretele unei sobe etc., cu
scop utilitar sau decorativ (DEX- nu are corespondent în limba franceză - Petit Larousse);
 Cofret Un fel de firidă cu o uşa metalică , în care se grupează siguranţele unei instalaţii de curent
electric de putere relativ mică (DEX- din francezul - coffret).
Concluzii.
1. Alimentarea cu energie electrică a unei locuinţe este o prestare de serviciu, care trebuie să se
adapteze la exigenţele economiei de piaţă (cerere şi ofertă).
2. Caracteristicile tehnice ale materialelor cu care se realizează branşamentul electric sunt determinate
de valorile puterilor tranzitate şi cerinţele cu privire la continuitatea în alimentare.
3. În prezent, datorită acestor considerente există diferenţe notabile în abordarea branşamentului
electric la nivelul reglementărilor din România şi ţările comunitare (Franţa).
4. Introducerea blocului de măsură şi protecţie reprezintă un progres pe linia abordării în spirit
european a branşamentului electric individual.
5. Deoarece construirea de locuințe individuale se va extinde , se impun precizări concrete , la nivelul
PE-155 si I.7 referitor la branșamentul individual, precum si indicarea de soluții transparente de
proiectare si execuție;
6. În Franța , nu exista noțiunea de firida , in general si de firida de branșament in special; prin
introducerea BMP, similar cofretului de măsura, exista premiza renunțării la aceasta noțiune si in
Romania în favoarea celei de cofret care corespunde si definiției din DEX.

CUPRINS
PROIECTAREA INSTALATIILOR ELECTRICE

1. ETAPELE PROIECTARII UNEI INSTALATII ELECTRICE 1
2. DOCUMENTAŢIA TEHNICĂ 2
3. DOCUMENTAŢIA ECONOMICĂ 5
4. TERMINOLOGIE, CLASIFICĂRI ŞI ABREVIERI 6
4.1. Instalaţii electrice de alimentare şi de distribuţie . Definiţii . 6
4.2. Abrevieri şi simboluri 9
4.3. Influenţe externe . Categorii şi clase de influenţe 10
5. CONDIŢII GENERALE PRIVIND PROIECTARE ŞI EXECUTAREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE 10
5.1. Condiţii generale de bază 10
5.2. Condiţii generale comune pentru materiale şi echipamente 11
5.3 . Condiţii de amplasare şi montare a instalaţiilor electrice . Distante minime. 11
5.4. Condiţii pentru alimentarea instalaţiilor electrice 13
5.5. Scheme de legare la pământ 14
6. PROTECŢII ŞI MĂSURI DE PROTECŢIE 18
6.1. Protecţia împotriva şocurilor electrice 18
6.2. Protecţia împotriva atingerii directe şi indirecte 18
6.3. Protecţia împotriva atingerilor directe 19
6.4. Protecţia împotriva atingerile indirecte 20
6.5. Legături suplimentare de egalizare a potenţialelor 26
6.6. Prize de legare la pământ 28
7. MODEL DE ALEGERE A CONDUCTOARELOR , DIMENSIONAREA ŞI VERIFICAREA 28
SECŢIUNII CONDUCTOARELOR
1
PROIECTAREA INSTALATIILOR ELECTRICE
1. ETAPELE PROIECTARII UNEI INSTALATII ELECTRICE
Proiectarea (calculul) unei instalaţii electrice de joasă tensiune presupune parcurgerea următoarelor
etape:
 Se amplasează receptoarele pe planurile de arhitectură:
Receptoare de iluminat: pentru fiecare încăpere se indică destinaţia acesteia, tipul şi numărul
corpurilor de iluminat şi puterea lămpilor ce le echipează, faza la care se face racordarea şi nivelul mediu al
iluminării impuse. Se va urmări evitarea efectului stroboscopic, efectul de orbire, dar şi sectorizarea
iluminatului în funcţie de procesele tehnologice.
Receptoare de forţă: se va indica poziţia utilajelor, ale tablourilor de distribuţie şi posturilor de
transformare, precum şi traseele circuitelor şi coloanelor de alimentare.
In cazul conductoarelor, cablurilor sau barelor se vor preciza tipul, secţiunea şi modul de pozare.
 Se alege schema generală de distribuţie pentru instalaţiile de iluminat şi forţă:
Tipuri de scheme electrice:
 scheme funcţionale (redau grafic principiul de funcţionare a instalaţiei electrice)
 scheme de circuite (prezintă prin semne convenţionale toate circuitele unei instalaţii electrice
astfel încât să se înţeleagă funcţionarea instalaţiei)
 scheme echivalente (utilizate pentru calculul unui circuit sau a unui element de circuit)
 scheme de conexiuni exterioare, interioare sau la borne (utile pentru execuţia sau verificarea
conexiunilor dintr-o instalaţie electrică).
 Se alege poziţia tablourilor de distribuţie secundare:
Acestea se vor amplasa în centrul de greutate al sarcinilor electrice şi în locuri uşor accesibile.
Tablourile secundare de distribuţie de forţă se dispun în apropierea receptoarelor pe care le deservesc ,
astfel ca lungimea circuitelor de alimentare să nu depăşească 50 m pentru tensiunea de fază de 220V.
 Se alege poziţia tablourilor principale şi generale:
Acestea vor fi amplasate în încăperi special amenajate , încălzite (+ 15C), cu ventilaţie naturală şi
uscate. In cazul consumatorilor mici, tablourile pot fi amplasate în firide interioare cu uşi metalice.
 Se repartizează receptoarele pe circuite şi se echilibrează încărcarea:
 Se alege tipul de instalaţie:
In cazul pereţilor de zidărie se alege o instalaţie în tuburi de protecţie din PVC, îngropată sau
aparentă.
La pereţii din beton sau din panouri prefabricate netencuiţi, din clădiri civile, instalaţia electrică se
pozează în tuburi sau goluri la turnare.
In cazul instalaţiilor electrice din construcţiile industriale cu pereţi netencuiţi se execută trasee
separate în tuburi de protecţie sau cabluri armate.
 Se stabilesc traseele instalaţiilor electrice
In această fază se va ţine cont şi de celelalte instalaţii - de apă, de încălzire, de canalizare, de gaze,
respectându-se distanţele recomandate faţă de acestea. Traseele instalaţiilor electrice, precum şi punctele
de evitare a stâlpilor şi de străpungere a elementelor de rezistenţă se indică de asemenea pe planuri.
 Se calculează elementele instalaţiei de lumină şi forţă:
 se determină curentul de calcul (de cerere) în funcţie de:numărul şi tipul receptoarelor;
 se determină curenţii de pornire (sau de vârf), în funcţie de metoda de pornire; tot în această
fază se dimensionează şi se aleg echipamentele de protecţie la scurtcircuit şi la suprasarcină.
 se dimensionează secţiunea conductoarelor sau cablurilor ţinând cont de încălzirea prin efect
termic şi de curentul maxim admisibil.
 Se verifică secţiunea conductoarelor şi cablurilor:
Categorii de verificări ce trebuie făcute:
 din punct de vedere mecanic (se compară secţiunea dimensionată la încălzire cu valoarea
minimă admisă din punct de vedere constructiv);
 la pierderea de tensiune (se face pe traseul cel mai lung şi mai încărcat, începând de la tabloul
general şi până la receptorul cel mai îndepărtat);
 la pornire (se face comparând densitatea de curent la pornire cu valorile maxime admisibile,
respectiv 20 A/mm2 pentru Aluminiu şi 35 A/mm2 pentru Cupru)
 la stabilitatea dinamică la scurtcircuit (această ultimă verificare se face numai pentru
instalaţiile realizate în bare).
De asemenea, se verifică corecta corelare a tuturor elementelor componente ale instalaţiei.
1 PROIECTAREA INSTALATIILOR ELECTRICE

 Se aleg aparatele de comutaţie şi măsură.
Această etapă constă în alegerea curentului nominal, ţinând cont de faptul că aparatele de
comutaţie trebuie să suporte un timp îndelungat curentul de calcul al liniei şi să prezinte stabilitate
termică şi dinamică la curenţii de scurtcircuit (altfel spus, curentul de rupere trebuie să fie mai mare
decât curentul de scurt circuit).
 Se întocmesc detaliile instalaţiilor electrice.
Elemente ce pot fi detaliate: tablouri de distribuţie, trasee prin elemente de construcţie, mascarea
dozelor centralizate, etc.
 Se întocmeşte partea economică a proiectului.
Costul lucrărilor se face prin elaborarea devizelor analitice pe stadii fizice şi a devizelor sintetice
pe obiecte.
Documentaţia necesară întocmirii devizelor analitice pe stadii fizice constă în:
 antemăsurătoare,
 lista utilajelor tehnologice şi funcţionale care necesită montaj,
 extrase de resurse (materiale, forţă de muncă, utilaje de construcţii, transport auto).
Devizul sintetic pe obiect de construcţii-montaj cuprinde totalurile rotunjite ale devizelor analitice
care fac parte din obiectul respectiv.
Partea desenata a proiectului va cuprinde scheme funcţionale (explicative), scheme de
conexiuni şi planuri de amplasare.
2. DOCUMENTAŢIA TEHNICĂ
Documentaţia tehnică însoţeşte instalaţia pe toată durata existenţei acesteia, începând cu faza de
concepţie, oferind informaţii atât cu privire la echipamentele componente cât şi la montajul, punerea în
funcţiune, exploatarea şi întreţinerea acesteia.
Întrucât documentaţia urmează a fie consultată şi de alte persoane, nu numai de către proiectantul
acesteia, documentaţia trebuie să prezinte cât mai complet instalaţia, să aibă o formă cât mai unitară posibil,
să folosească un limbaj general acceptat (terminologie, reguli de întocmire şi prezentare a documentelor),
agreat de către proiectanţi, producători şi utilizatori.
Întocmirea unei documentaţii complete presupune parcurgerea următoarelor etape:
 Tema tehnică
 Studiu de fezabilitate
 Proiectul tehnic şi caiete de sarcini
 Documentaţia cu detalii de execuţie
 Instrucţiuni de montare şi punere în funcţiune
 Autorizaţii , avize
 Cerinţe de calitate
 TEMA DE PROIECTARE
Este documentul ce stă la baza întocmirii documentaţiei de proiectare şi execuţie a unei instalaţii
electrice.
Tema de proiectare (tema tehnică) pentru instalaţiile electrice aferente unei clădiri trebuie să
cuprindă:
o determinarea şi justificarea necesarului de putere şi a consumului de energie electrică;
o destinaţia, categoria de importanţă şi caracteristicile constructive ale clădirii;
o destinaţia încăperilor din clădire, indicaţii privind receptoarele electrice prevăzute în spaţiile de lucru;
o condiţiile de mediu din spaţiile de lucru;
o încadrarea încăperilor şi spaţiilor de lucru în categoriile corespunzătoare de pericol de incendiu şi
explozie;
o gradul de rezistenţă la foc a elementelor de construcţie, atunci când acestea influenţează sau sunt
influenţate de prezenţa echipamentelor electrice;
o condiţii tehnice specifice în care urmează să fie realizată alimentarea cu energie electrică (siguranţa
alimentării, limite admisibile de variaţie a tensiunii, factorul de putere natural şi compensat prevăzut
şi mijloace de compensare, grupuri electrogene de siguranţă dacă este cazul, etc.);
o scheme electrice de principiu, cu indicarea punctelor de măsură, control şi reglare;
o descrierea fluxului tehnologic;
o sursele de energie care pot fi puse la dispoziţie;
o spaţiile prevăzute sau disponibile pentru amplasarea echipamentelor electrice, pentru traseele de
cabluri şi conducte;

o planuri de ansamblu ale construcţiilor cu prezentarea amplasării utilajelor tehnologice, a camerelor
de comandă, a staţiei electrice de distribuţie, etc.;
o planuri de legături - conducte şi schemele izometrice ale conductelor tehnologice pe care se
montează aparatele sau elementele de automatizare;
 STUDIUL DE PREFEZABILITATE
Reprezintă documentaţia prin care beneficiarul justifică necesitatea şi oportunitatea realizării
instalaţiei.
Conţinutul cadru - părţi scrise:
 Date generale - denumire, elaboratorul studiului, beneficiar (sau investitor), amplasament, tema,
justificarea oportunităţii lucrării;
 Evaluări pentru elaborarea studiului de prefezabilitate - valoarea totală estimată a lucrării, costul
studiului de prefezabilitate şi al studiului de fezabilitate, cheltuieli pentru obţinerea avizelor, cheltuieli
pentru pregătirea şi desfăşurarea licitaţiei (dacă este cazul);
 Date tehnice ale lucrării - date asupra amplasamentului (suprafaţa, situaţie juridică), caracteristici
geofizice, principalele caracteristici ale construcţiilor, date despre utilaje, utilităţi;
 Sursele de finanţare a lucrării - buget propriu, credite, fonduri etc.;
Conţinutul cadru - părţi desenate:
 Plan de amplasare în zonă (1:25000 - 1:5000);
 Plan general (1:5000 - 1:1000);
 STUDIUL DE FEZABILITATE
Este documentaţia care prezintă caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici.
Conţinutul cadru prevede:
 Date generale - cele conţinute în studiul de prefezabilitate la care se adaugă descrierea funcţională
şi tehnologică, inclusiv memorii tehnice pe specialităţi;
 Date tehnice ale instalaţiei - detalierea soluţiilor tehnice prezentate sumar în studiul de
prefezabilitate;
 Date privind forţa de muncă necesară;
 Devizul general (valoarea totală a lucrării);
 Principalii indicatori tehnico-economici - valoarea totală, eşalonarea în timp, durata de realizare;
 Sursele de finanţare a lucrării;
 Avize şi acorduri privind: avizul ordonatorului principal de credite privind necesitatea şi
oportunitatea realizării investiţiei, certificatul de urbanism, cu încadrarea amplasamentului în planul
urbanistic, avizat şi aprobat potrivit legii, precum şi regimul juridic al terenului, avizele privind
asigurarea utilităţilor (energie termică şi electrică, gaz metan, apă, canal, telecomunicaţii, etc.),
avizele pentru consumul de combustibil, avizele pentru protecţia mediului şi a apelor, alte avize de
specialitate, stabilite potrivit dispoziţiilor legale;
 Plan de amplasament, plan general şi planuri de arhitectură pentru principalele construcţii;
 PROIECTUL TEHNIC
Proiectul tehnic reprezintă documentaţia pentru care este necesară eliberarea autorizaţia de
construcţie, pe baza căreia se contractează lucrarea şi se elaborează detaliile de execuţie.
Proiectul tehnic se elaborează pe baza studiului de fezabilitate aprobat şi are următorul conţinut
cadru:
Părţi scrise
 Descrierea generală a lucrării - amplasament, topografie, climă, seismicitate, organizare de
şantier, programul de execuţie a lucrărilor, memorii tehnice de specialitate;
 Memoriu tehnic de calcul - explicitează conţinutul lucrării.
Este recomandat să conţină următoarele elemente:
o baza de proiectare, documentele ce stau la baza elaborării lucrării (comanda, tema de
proiectare, etc.);
o alimentarea cu energie electrică din sursa de bază, de rezerva şi sursa proprie (când este
cazul);
o soluţii adoptate pentru sistemele de iluminat normal şi de siguranţă;
o amplasarea tablourilor electrice, traseele coloanelor de alimentare;
o traseele circuitelor electrice până la receptoare;
o echipamentele de acţionare şi protecţie alese;
o descrierea instalaţiei tehnologice şi de automatizare corespunzătoare şi corelarea cu
celelalte instalaţii, inclusiv electrice;

o descrierea instalaţiei de protecţie împotriva electrocutării;
o descrierea instalaţiei de paratrăsnet;
o măsuri de protecţia muncii pe durata executării lucrărilor;
 Listele cu cantităţi de lucrări - incluzând listele cu utilaje şi echipamente, aparatură de
automatizare şi instalaţii, specificaţii tehnice;
 Graficul de realizare a lucrării;
Părţi desenate
 planuri generale de amplasament, planuri principale şi de arhitectură, planuri de structură ale
construcţiilor;
 schema generală de distribuţie a energiei electrice;
 schemele tablourilor generale de lumină şi forţă;
 schemele tehnologice pentru care se execută automatizările;
 schemele tablourilor secundare de lumină, forţă, automatizări;
1. CAIETUL DE SARCINI
Caietele de sarcini dezvoltă în scris elementele tehnice menţionate în planşe şi prezintă informaţii,
precizări şi prescripţii complementare planşelor.
Caietele de sarcini se întocmesc pe specialităţi, iar în funcţie de destinaţia lor, pot fi întocmite pentru
execuţia lucrărilor, pentru probe/teste, recepţii, verificări, puneri în funcţiune, urmărirea comportării în
exploatare, pentru furnizorii de materiale, utilaje şi echipamente.
In funcţie de destinaţie, caietele de sarcini pot fi:
 Caiete de sarcini pentru execuţia lucrărilor;
 Caiete de sarcini pentru recepţii, teste, probe, verificări şi puneri în funcţiune, urmărirea comportării
în timp a construcţiilor şi conţinutul cărţii tehnice a construcţiei;
 Caiete de sarcini pentru furnizori de materiale, utilaje, echipamente şi confecţii diverse.
In funcţie de domeniul la care se referă, caietele de sarcini pot fi:
 Caiete de sarcini generale - se referă la lucrări curente în domeniul construcţiilor şi care acoperă
majoritatea categoriilor de lucrări; acestea se pot sistematiza pe categorii şi capitole de lucrări, pot
deveni repetitive şi pot fi transferate în formate electronice;
 Caiete de sarcini speciale - se referă la lucrări specifice şi se elaborează independent pentru fiecare
lucrare.
2. DETALII DE EXECUŢIE
Detaliile de execuţie reprezintă documentaţia care stă la baza executării instalaţiei şi cuprinde toate
elementele de detaliu necesare executantului.
Principalele piese desenate şi scrise ale documentaţiei de execuţie:
 Planuri de amplasament, utilaje, aparate şi echipamente; planuri de trasee conducte şi cabluri;
 Scheme tehnologice de flux cu amplasarea aparaturii şi a punctelor de măsură şi control;
 Scheme electrice desfăşurate;
 Jurnale de cabluri;
 Specificaţii de echipament şi aparatură;
 Specificaţii de aparate pentru echipamente electrice şi de automatizare (dulapuri, tablouri, etc.);
 Reglete de cleme şi scheme de conexiuni;
 Detalii de montare, aparate locale, etc.;
 Instrucţiuni de montare şi punere în funcţiune, instrucţiuni de exploatare;
 Documentaţie economică;
3. INSTRUCŢIUNI DE MONTARE ŞI PUNERE ÎN FUNCTIUNE

Se întocmesc odată cu documentaţia de execuţie şi au un caracter preliminar, putând fi modificate după
punerea în funcţiune.
Aceste instrucţiuni de montare şi punere în funcţiune conţin:
 descrierea soluţiilor tehnologice de montare a tablourilor electrice, canalelor sau podurilor de cabluri;
 descrierea fluxului tehnologic;
 descrierea instalaţiei de automatizare cu prezentarea programului de automatizare;
 referiri la personalul necesar pentru urmărirea montării şi participarea la punerea în funcţiune a
instalaţiei;
 testele şi procedurile de verificare a aparatelor, echipamentelor şi instalaţiilor atât în ceea ce priveşte
recepţia făcută de furnizor cât şi recepţia lucrărilor de montaj; rezultatele verificărilor se
consemnează în procese verbale care stau la baza preluării lucrărilor;

 recomandări pentru conservarea aparatelor şi echipamentelor în cazul scoaterii din funcţiune pe
perioade îndelungate;
 instrucţiuni de protecţia muncii pentru personalul care participă la lucrările de verificare, probe,
recepţie şi punere în funcţiune;
4. AUTORIZATIA DE CONSTRUIRE
Reprezintă actul eliberat de primăria localităţii pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor legale
referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea instalaţiilor electrice.
Cererea de eliberare a autorizaţiei de construire trebuie însoţită de un certificat de urbanism, emis
respectând următoarele reglementari:
 Regulamentul general de urbanism;
 Planul urbanistic general şi zonal;
 Planul urbanistic de detaliu;
 Regulamentul local de urbanism;
5. AVIZE SI ACORDURI
Cele mai importante dintre aceste avize şi acorduri sunt:
 Certificatul de urbanism - care conţine elemente privind regimul juridic, economic şi tehnic al
terenurilor şi construcţiilor şi este emis de către primarii sau prefecturi, după caz;
 Acordul energetic - pentru utilizarea energiei electrice;
 Acordul de mediu sau Autorizaţia de mediu - care stabileşte condiţiile de realizare a obiectivului
din punct de vedere al impactului asupra mediului; este eliberat de Agenţia pentru Protecţia
Mediului;
 Avize şi acorduri pentru racordarea şi/sau coordonarea reţelelor de alimentare cu energie electrică
cu cele de apă, canalizare, energie termică, telecomunicaţii; sunt eliberate de regiile sau agenţii
economici care asigura utilităţile respective.
 Avizul Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari - privind încadrarea în legislaţia
siguranţei la foc.
 Alte avize şi acorduri - protecţia sanitară, protecţia muncii, etc.
6. CERINTE DE CALITATE SI CRITERII DE PERFORMANTA

Proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice şi de automatizare se fac astfel încât acestea să
realizeze şi să menţină următoarele cerinţe de calitate (conform Legii nr.10/1995 cu modificările ulterioare ):
 A - rezistenţă şi stabilitate;
 B - siguranţa în exploatare;
 C - siguranţa la foc;
 D - igiena, sănătatea oamenilor, protecţia mediului;
 E - izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie;
 F - protecţie împotriva zgomotului;
Materialele electrice (conductoare, cabluri, aparate, echipamente, receptoare) noi, utilizate în
instalaţiile electrice, trebuie să aibă caracteristici tehnice ale căror performanţe să conducă la îndeplinirea
cerinţelor esenţiale de calitate, conform Legii 10/95 a calităţii în construcţii şi să aibă certificarea de
conformitate a calităţii potrivit prevederilor regulamentului privind certificarea de conformitate a calităţii
produselor folosite în construcţii aprobat cu HG nr. 766/97.
Ghidul de Performanţe pentru Instalaţii Electrice stabileşte criteriile de performanţă pentru realizarea
acestor cerinţe.
3. DOCUMENTAŢIA ECONOMICĂ
Documentaţia economică a unei instalaţii economice are următoarele componente:

1. Antemăsurătoarea
Cuprinde toate elementele stabilirii lucrărilor de executat şi cantităţile lor, inclusiv schiţe sau indicarea
desenelor ce pot servi la verificări.
Lucrările ce se vor executa se încadrează în articole de deviz, cuprinse în general în indicatoarele de
norme de deviz şi în cataloage; lucrările care au aceeaşi încadrare vor fi cuprinse în acelaşi articol de deviz.
In cazul în care lucrarea de executat nu are corespondent într-unul din articolele indicatoare de norme
de deviz, se poate face încadrarea după cum urmează:
 prin combinarea mai multor articole;
 prin asimilare cu lucrări cu mod de execuţie asemănător, aflate în normele de deviz;

 prin înlocuirea unui material cu altul fără a schimba procesul tehnologic şi structura normei de deviz
corespunzătoare materialelor care se utilizează;
 prin întocmirea unor analize speciale pentru lucrări ce reprezintă cazuri particulare puţin frecvente;
 prin întocmirea unor norme de deviz noi pentru lucrări de volum mare, cu caracter general şi cu
frecvenţă ridicată; aceste norme vor fi aprobate şi publicate de către instituţiile care au aprobat şi
normele de deviz pe care le completează;
2. Analiza de preţ
Se întocmeşte obligatoriu pentru articolele de lucrări care nu sunt încadrate după indicatoarele de
norme de deviz.
3. Extrasul de materiale
cuprinde denumirea, caracteristicile tehnice şi cantităţile pentru materiale necesare executării lucrării.
4. Lista de utilaje şi echipamente electrice
Cuprinde caracteristicile tehnice, cantităţi, valoarea cu care au fost prinse în deviz.
5. Devizul pe categorie de lucrări
Este principala piesă scrisă a documentaţiei, prin care se determină valoarea lucrării.
4. TERMINOLOGIE, CLASIFICĂRI ŞI ABREVIERI

Conform Normativ pentru proiectare şi executarea instalaţiilor electrice cu tensiuni până la 1000 v c.a.
şi 1500 v c.c.
În afara termenilor definiţi în standardele şi reglementările conexe date în anexa 1, în acest normativ
se utilizează şi următorii termeni specifici :
4.1. INSTALAŢII ELECTRICE DE ALIMENTARE ŞI DE DISTRIBUŢIE . DEFINIŢII .
Alimentare normală cu energie electrică

Alimentare cu energie electrică dintr-o sursă de energie electrică ( transformator, generator)
prevăzută pentru ase asigura funcţionarea receptoarelor electrice ale unui consumator , în regim normal .
Alimentare de rezervă cu energie electrică
Alimentare cu energie electrică prevăzută pentru a se asigura menţinere în funcţiune , neîntreruptă
sau o perioadă de timp , a unor receptoare electrice ale consumatorilor , la întreruperea alimentării de bază
Alimentarea de rezervă de siguranţă
Alimentare de rezervă cu energie electrică prevăzută pentru a se menţine în funcţiune echipamentele
necesare asigurării siguranţei utilizatorilor .
Instalaţie electrică de utilizare
Totalitatea materialelor şi echipamentelor situate în aval faţa de punctul de delimitare cu reţeaua
furnizorului de energie electrică şi care sunt în exploatarea consumatorului .
Puterea instalată a unui consumator
Suma puterilor instalate ale receptoarelor fixe sau mobile ale consumatorilor .
Puterea instalată a unui receptor
Puterea nominală a receptorului înscrisă pe plăcuţa indicatoare receptorului.
Putere instalată a unei coloane sau a unui circuit .
Suma puterile instalate ale receptoarelor fixe sau mobile alimentate din coloana sau circuitul respectiv
Puterea reală ( Pr ) a unui receptor
Mărimea electrică egală cu raportul dintre putere instalată ( Pi ) şi coeficientul de încărcare (Ci ) al
acestuia .
Puterea absorbită (Pa ) a unui receptor
Mărimea electrică egală cu raportul dintre putere reală ( Pr) şi randamentul real al receptorului (  r )
Coeficientul de simultaneitate ( Ca )
Valoarea raportului dintre suma puterilor nominale ale receptoarelor consumatorului alimentate din
acelaşi circuit sau aceeaşi coloană care funcţionează simultan şi suma puterilor nominale ale tuturor
receptoarelor consumatorilor racordate la circuitul sau coloana respectivă .
Coeficientul de încărcare ( Cî )
Valoarea raportului dintre puterea reală instalată a unui consumator sau receptor .
Curent diferenţial rezidual ( curent de defect , t  )
Mărimea sumei fazoriale a valorilor instantanee ale curenţilor care parcurg toate conductoarele active
ale unui circuit într-un punct al instalaţiei electrice .

Curant diferenţiat nominal (de funcţionara, I n )
Curentul diferenţial rezidual ce provoacă declanşarea unui dispozitiv de protecţie diferenţiat.
Curent nominal de sarcină (In )
Curentul pe care îl suportă speratul în funcţionare normală şi care este stabilit în generat de
producător.
Curent maxim de descărcare (Imax)
Curentul de descărcare, cu forma de undă T1/T2 = 8/20 s , suportat o singură data de un descărcător
de supratensiune.
Curant nominal de descărcare (In)
Curentul de creastă de descărcare, cu forma de undă T1/T2 = 8/20 s , utilizat pentru a desemna un
descărcător de supratensiune şi la care acesta se încearcă de 20 de ori, tară a se deteriora.
Nivel de protecţie (UP)
Valoarea tensiunii care caracterizează performanţele protecţiei unui descărcător de supratensiune la
curentul nominal de descărcare In .
Tensiunea maximă în regim permanent (Uc )
Valoarea maximă admisibilă a tensiunii eficace de frecvenţa industrială care poate fi aplicata continuu
între bornele descărcătorului de supratensiune, fără a afecta buna lui funcţionare.
Tensiune reziduală
Tensiunea care apare ia bornele descărcătorului la trecerea curentului nominal de descărcare In şi
corespunzând tensiunii aplicate echipamentelor de protejat .
Tensiune maximă de amorsare
Tensiunea de creastă, de undă 1,2/50 s , caracteristica descărcătoarele tip eclator .
Perturbaţia electrică de tip comun
Perturbaţia care se aplică şi se propagă între conductoarele active şi mase sau pământ.
Perturbaţi» electrică de tip diferenţial
Perturbaţia care se suprapune peste tensiunea reţelei şi se propagă între diferite conductoare active.
Dispozitiv de protecţie la curent diferenţial-rezidual (dispozitiv diferenţial)
Aparatul mecanic sau asociaţia de aparate destinate să provoace deschiderea contactelor alunei
când curentul diferenţial rezidual ajunge în anumite condiţii la o valoare dată (curent diferenţial nominal).
Întrerupător automat (disjunctor)
Aparatul mecanic de comutate capabil să stabilească, să suporte si să întrerupă automat curenţi, în
condiţii normale de funcţionare pentru circuit, precum şi să stabilească, să suporte o durată specificată de
timp şi si întrerupă curenţi, în condiţii anormale de funcţionare pentru circuit (de exemplu curenţi de
scurtcircuit sau suprasarcină).
Tensiune foarte joasa de securitate
Diferenţa de potenţial care nu depăşeşte 50 V valoare eficace în curent alternativ, între conductoare
sau între un conductor oarecare şi pământ, într-un circuit la care separarea de reţeaua de alimentare este
asigurată printr-un transformator de separare sau un convertizor cu înfăşurări separate.
Pentru circuite nelegate la pământ se foloseşte abrevierea TFJS.
Pentru circuite legate la pământ se foloseşte abrevierea TFJP.
Tablou general de distribuţie
Tabloul electric racordat direct la reţeaua furnizorului de energie electrică, la un post de transformare
sau la o sursa proprie a consumatorului de energie electrica şi care distribuie energia electrică la alte tablouri
de distribuţie sau direct la anumite receptoare ale consumatorului.
Tablou principal de distribuţie
Tabloul electric alimentat dintr-un tablou general şi care distribuie energia electrică la tablouri
secundare sau direct la anumite receptoare ale consumatorului.
Tablou secundar de distribuţie
Tabloul electric alimentat dintr-un tablou principal şi de la care energia electrică se distribuie la
receptoarele consumatorului.
Siguranţe general
Siguranţele montate pe coloana de alimentare a unui tablou electric.
Coloană electrică
Calea de curent care alimentează tabloul principal de distribuţie de la tabloul general sau tabloul
secundar de la tabloul principal.
Coloană electrică magistrală
Calea de curent care alimentează pe parcursul ei cel puţin două tablouri de distribuţie, în derivaţie.
Coloana electrică colectivă
Calea de curent din care se alimentează mal mulţi consumatori.

Coloana electrică individuală
Calea de curent care serveşte pentru alimentarea unui singur consumator.
Circuit electric
Calea de curent ale cărei echipamente şi materiale electrice sunt alimentate de la aceeaşi origine şi
sunt protejate împotriva supracurenţilor prin aceleaşi dispozitive de protecţie.
Zone (volume) de accesibilitate (zonă de manevrare)
Volumul cuprins întra oricare punct de pe o suprafaţa unde oamenii au acces în mod obişnuit şi
elementele înconjurătoare pe care o persoană poate să le atingă fără mijloace auxiliare.
Zone (volume) de protecţie pentru băi, duşuri şi piscine
Volumele specifice de protecţie în care există pericolele şoc electric.
Şoc electric
Efectul patofiziologic care apare la trecerea unui curent electric prin corpul omului sau prin corpul unui
animal.
Electrocutare
Şocul electric fatal.
Atingere directă
Contactul nemijlocit sau prin intermediul unui element conductor al persoanelor sau animalelor
domestice sau de crescătorie cu părţi active ale unei instalaţii electrice.
Atingere indirecta
Contactul persoanelor sau animalelor domestice sau de crescătorie cu mase puse accidental sub
tensiune datorită unui defect electric.
Curent de şoc electric
Curentul care, traversând corpul uman sau al animalelor poale provoca efecte patofiziologice.
Tensiune de atingere
Tensiunea care apare la producerea unui defect între părţi simultan accesibile.
Tensiunea limită admisă de atingere (UL)
Valoarea maxima a tensiunii de atingere care este permisă a se menţine timp nelimitat în condiţii de
influente externe specificate.
Măsură da protecţie completă (necondiţionaţi)
Ansamblul măsurător care împiedica pe om să atingă părţile active sau îl protejează împotriva
curenţilor periculoşi în cazul atingerilor admise ale părţilor active.
2.1.45. Măsură de protecţia parţială (condiţionată)
Ansamblul măsurilor care protejează omul împotriva şocurilor electrice prin atingere accidentala a
părţilor active.
Loc da muncă puţin periculos
Spaţiu care în condiţii normate este caracterizat simultan prin următoarele condiţii:
- umiditatea relativă a aerului, max.75% la temperatura aerului cuprinsă între 15...30°C;
- pardoseala (amplasament) izolantă .
Loc de muncă periculos (mediu periculos)
Spaţiu caracterizat prin cei puţin una din următoarele condiţii:
- umiditatea relativă a aerului peste 75%, dar cei mult 97%, la temperatura aerului peste 30°C,
dar cel mult 35°C;
- pardoseala cu proprietăţi conductoare (beton, pământ);
- parte conductoare în legătură electrică cu pământul care ocupă ce) mult 60% din zona manipulare;
- prezenţă de pulberi conductoare (pilitură de metal, grafit etc.);
- prezenţă de fluide care micşorează impedanţa corpului uman.
Loc de muncă foarte periculos ( mediu foarte periculos)
Spaţiu caracterizat prin cel puţin una din următoarele condiţii:
0
o umiditatea relativă a aerului peste 97% la temperatura aerului peste 35 C;
o părţi conductoare în legătură electrică cu pământul care ocupă mai mult de 60 % din zona de
manipulare;
o prezenţă de agenţi corozivi.
Schemă de protecţie (schemă de legare la pământ)
Schema în care se reprezintă situaţia punctului neutru al sursei de tensiune şi a maselor
echipamentelor sau utilajelor electrice în raport cu pământul.
Stabilitate termică
Însuşirea unui element conducător electric sau a unui aparat electric de a suporta efectul termic al
unui curent electric în regim permanent, intermitent sau de scurtă durată (scurtcircuit, fără a depăşi
temperatura admisă corespunzătoare regimului respectiv.

Stabilitate dinamică
Însuşirea unui element conducător electrice sau a unui aparat electric de a suporta efectul
electrodinamic ai unui curent de scurtcircuit, la parametrii de fabricaţie, fără să-şi modifice calităţile
funcţionale.
Parte activă
Conductorul sau orice parte conductoare din punct de vedere electric destinate a fi sub tensiune, în
funcţionare normală, inclusiv conductorul neutru (N), însă prin convenţie, exclusiv conductorul PEN.
Părţi intermediare (conductoare electric)
Părţile conductoare inaccesibile care, în funcţionare normală, nu sunt sub tensiune, dar care pot fi
puse sub tensiune în caz de defect.
Masă (a unul echipament sau element de construcţie)
Partea conductoare accesibilă a unui echipament electric sau a unui element de construcţie care
poate fi atinsa, dar care în mod normal nu este sub tensiune si care poate ajunge sub tensiune în caz de
defect.
Impedanţă buclei de defect
Impedanţa totala a traseului de trecere a unui curent rezultat dintr-un defect.
Pardoseală izolantă electric (pardoseală electroizolantă )
Pardoseala la care stratul de uzură nu prezintă crăpături şi rosturi care depăşesc 3 mm şi care nu
este străpunsă la tensiuni de cel puţin 1000 V, care acoperă întreaga suprafaţă şi este din materiale izolante
electric (de ex. lemn, cauciuc, bachelită , linoleum , PVC etc.) lipite de suport .
Atmosfera explozivă
Amestec cu aerul, in condiţii atmosferice, a substanţelor inflamabile sub formă de gaz, vapori, ceaţa,
praf sau fibre în care, după aprindere, arderea se propaga în ansamblu) amestecului necontrolat (drept
condiţii atmosferice normate se consideră presiunile totale ale amestecului cuprinse între 0,8 şi 1,1 bar şi
temperaturile cuprinse între -20°C şi + 40°C).
Aria periculoasă (datorită atmosferelor explozivă gazoasă)
Spaţiul în care, în condiţii normale de funcţionare sau avarie, se pot acumula permanent sau
accidental gaze, vapori de lichide sau pulberi combustibile în concentraţii suficiente pentru a da naştere unei
atmosfere potenţai explozive (explozii volumetrice).
Protecţie antiexplozivă (a unui echipament electric)
Execuţia speciala pentru echipamentele care funcţionează în zone cu pericol de explozie în vederea
reducerii pericolului de aprindere a amestecurilor explozive de către echipamentele respective.
Temperatură maximă de suprafaţă (temperatura limită)
Temperatura cea mai înaltă care este atinsă la funcţionarea în condiţiile cele mai defavorabile de
funcţionare, de către orice parte sau suprafaţă a unui echipament electric şi care este susceptibilă să
producă o aprindere a atmosferei potenţial explozive înconjurătoare.
Temperatură de mocniră a prafului în strat
Temperatura minimă a unei suprafeţe încălzite aflate în aer liber, pe care praful depozitat în strat de
5 mm ajunge de la sine la o ardere lentă.
Pentru grosimi mai mari de straturi, mocnirea poate să aibă loc sub această temperatură.
Durată tE
Timpul necesar pentru ca o înfăşurare, alimentată în curent alternativ să atingă sub curentul său de
pornire, temperatura limită, plecând de la temperatura stabilizată în regim nominal, când funcţionează la o
temperatură ambiantă maximă admisă.
Influenţe externe
Acţiunile factorilor externi asupra instalaţiilor electrice.
4.2. ABREVIERI ŞI SIMBOLURI
PE - Conductor de protecţie
Conductor prevăzut în anumite măsuri de protecţie împotriva şocurilor electrice .
N- Conductor neutru
Conductor racordat la punctul neutru al reţelei şi care poate contribui la transportul energiei electrice.
PEN - Conductor legat la pământ care îndeplineşte simultan funcţia de conductor de protecţie şi de conductor
neutru
SEN - Sistem electroenergetic naţional. Constituie infrastructura de bază utilizată în comun de participanţii
la piaţa de energie electrică.
PATA - Protecţie automata împotriva tensiunilor de atingere
PACD - Protecţie automată împotriva curenţilor da defect
DOR - Dispozitiv de protecţie la curent diferenţial rezidual
TFJS - Tensiunea foarte joasa" da securitate pentru circuite nelegate la pământ
TFJP - Tensiunea foarte Joasă de securitate pentru circuite legate la pământ

4.3. INFLUENŢE EXTERNE . CATEGORII ŞI CLASE DE INFLUENŢE
Fiecare condiţie de influenţa externă este notată printr-un cod format dintr-un grup de două majuscule
şi o cifră (conform SR CEI 80364-3) aşezate în următoarea ordine şi cu următoarele semnificaţii:
Prima literă: categoria generata de influenţe externe:
A: Mediu:
B: Utilizări:
C: Caracteristici constructive ale clădirilor.
A doua literă : natura influenţei externe: A; B; C etc.,
Cifra: clasa influenţei externe: 1; 2; 3 etc.
Categoriile de influenţe externe în funcţie de natura lor şi gradul de influenţa (clasa) conform
clasificării internaţionale din SR CEI 60364-3 cuprinde şi corespondenţa dintre simbolurile româneşti
utilizate.
Încadrarea principalelor încăperi ale construcţiilor în categorii şi clase după influenţele externe şi
gradele minime de protecţie impuse echipamentelor electrice conform normativelor se face prin
asimilare .
5. CONDIŢII GENERALE PRIVIND PROIECTARE ŞI EXECUTAREA

INSTALAŢIILOR ELECTRICE
5.1. CONDIŢII GENERALE DE BAZĂ
o Proiectele de instalaţii electrice se verifică de verificatori de proiectanţi atestaţi conform Legii

10/1996.
o Începerea execuţiei instalaţiilor electrice este permisă numai după ce investitorul a obţinut avizul
tehnic de racordare. Punerea în funcţiune se face numai după controlul execuţiei instalaţiilor
electrice de către unităţi autorizate.
o Este interzisă începerea lucrărilor de instalaţii electrice fără proiecte verificate.
o Instalaţie electrice se execută de către unităţi atestate.
o Instalaţiile electrice ia consumator trebuie astfel realizate încât să nu afecteze siguranţa utilizatorilor
şi a bunurilor.
o Instalaţiile electrice trebuie realizate astfel încât să se evite riscul de aprindere a unor materiale
combustibile datorită temperaturilor ridicate sau a arcurilor electrice, iar utilizatorii să nu fie în pericol
de a suferi arsuri.
o Conductele active inclusiv conductorul neutru ale circuitelor electrice trebuie să fie izolate şi
protejate împotriva supracurenţilor printr-unul sau mai multe dispozitive de protecţie .
o Instalaţiile electrice trebuie prevăzute la proiectare şi execuţie cu aparate limitatoare de tensiune
maximă şi minimă (de ex. relee), astfel încât să se asigure protecţia utilizatorilor împotriva
supratensiunilor şi tensiunilor minime .
o Separarea în vederea întreruperii , verificării , localizării defectelor şi efectuării reparaţiilor la
instalaţiile electrice ce trebuie asigurată prin prevederea de dispozitive de separare ( siguranţe
fuzibile , cleme cu intrare ieşire , întrerupătoare cu acţionare manuală etc. )
o Instalaţiile electrice trebuie dispuse astfel încât să fie excluse orice influenţe între acestea şi celelalte
instalaţii ale clădirilor.
o Dispunerea materialelor şt echipamentelor electrice trebuie astfel realizată încât să asigure spaţiul
necesar în vederea executării instalaţiilor electrice şi efectuarea ulterioară a lucrărilor de verificări,
înlocuiri, întreţinere şi reparaţii.
o Caracteristicile materialelor şi echipamentelor trebuie să fie corespunzătoare condiţiilor de
alimentare din instalaţia electrică în care sunt utilizate (de ex. tensiunea cea mai ridicată a reţetei
trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu tensiunea maximă admisă de echipamente)
o Toate materialele şi echipamentele electrice trebuie să aibă, prin construcţie, caracteristicile cerute
pentru influentele externe din încăperea sau spaţiul respectiv.
o Toate materialele şi echipamentele electrice trebuie să poată fi identificate prin marcaje clare şi
amplasate vizibil în vederea efectuării în condiţii de siguranţă, pentru persoane şi instalaţii , a
verificării , reparaţiilor şi înlocuitor.

5.2. CONDIŢII GENERALE COMUNE PENTRU MATERIALE ŞI ECHIPAMENTE
Caracteristicile generate ale materialelor şi echipamentelor electrice şi modul lor de instalare trebuie
alese astfel încât să fie asigurată funcţionarea în bune condiţii a instalaţiei electrice şi protecţia utilizatorilor si
bunurilor în condiţiile de utilizare solicitate de beneficiar (tehnolog) şi ţinându-se seama de influenţele
externe.
Materialele si echipamentele nou utilizate în instalaţiile electrice trebuie să fie agrementate tehnic,
conform Legii nr. 1071995 privind calitatea în construcţii şi certificate conform Legii protecţiei muncii nr.
90/1996.
Toate materialele şi echipamentele electrice trebuie să corespunda standardelor şi reglementărilor în
vigoare şi să fie instalate şi utilizate în condiţiile prevăzute de acestea.
Încadrarea în clase de combustibilitate a materialelor se face în conformitate cu prevederile reglementarilor
specifice.
Toate materialele folosite pentru protecţie (tuburi, plinte, canale,etc.) izolare (ecrane), mascare (plăci,
capace, dale etc.) suporturi (console, poduri, bride, cleme etc.) trebuie să fie incombustibile, clasa CA1 (C0)
sau greu combustibile, clasele CA2a (C1) şi CA2b (C2).
Materialele şi echipamentele electrice se aleg ţinându-se seama de tensiune, curent si frecvenţă.
Puterea, curentul de scurtcircuit, factorul de putere, regimul de lucru (continuu, intermitent) precum şi
alte caracteristici particulare, trebuie luate în consideraţie la alegerea materialelor şi echipamentelor,
conform indicaţiilor producătorilor.
Materialele şi echipamentele electrice se aleg cu anumite clase de protecţie împotriva şocurilor
electrice , în funcţie de mijloacele de protecţie aplicate .
Dacă într-un spaţiu se execută mai multe influenţe externe , caracteristicile materialelor şi
echipamentelor electrice se aleg astfel încât să fie satisfăcute toate condiţiile .
Caracteristicile materialelor echipamentelor electrice alese în funcţia de influenţele externe, trebuie
să asigure funcţionarea lor corectă cu menţinerea integrităţii (fără deteriorări datorate şocurilor mecanice,
căldurii, coroziunii, etc.) şi să garanteze prin aceasta fiabilitatea măsurilor de protecţie împotriva tocurilor
electrice în care ele sunt incluse.
Caracteristicile echipamentelor electrice alese nu trebuie să provoace efecte dăunătoare altor
echipamente electrice sau să afecteze buna funcţionare a sursei de alimentare.
5.3. CONDIŢII DE AMPLASARE ŞI MONTARE A INSTALAŢIILOR ELECTRICE . DISTANTE MINIME.
Conductoarele electrice , tuburile de protecţie şi barele , se amplasează faţă de conductele altor

instalaţii şi faţă de elementele de construcţie, respectându-se distanţele minime din tabelul 3.1. Pentru
cablurile electrice se vor respecta distanţele prevăzute în normativul PE 107.
Conductoarele , barele , tuburile etc. se pot dispune pe trasee comune cu traseele altor instalaţii cu
condiţia ca instalaţia electrică să fie dispusă :
o deasupra conductelor de apă , canalizare şi de gaze petroliere lichefiate ;
0
o sub conductele de gaze şi sub conductele calde ( cu temperaturi peste + 40 C ).
Pe toate porţiunile de traseu pe care nu pot fi respectate condiţiile şi distanţele minime din tabelul 3.1
se vor lua măsuri constructive de proiecte prin prevederea de separări, izolaţii termice, ţevi metalice etc. ce
vor depăşi cu minim 0,50 m de o parte şi de alta. porţiunea de traseu protejată.
Amplasarea instalaţiilor electrice în structura de rezistenţă a construcţiilor se admite numai în condiţiile
prevăzute de normativul P 100.
Trebuie evitată amplasarea instalaţiilor electrice pe trasee comune cu acelea ale altor instalaţii sau
utilaje care ar putea să le pericliteze în funcţionare normală sau în caz de avarie.
Nu se admite amplasarea instalaţiilor electrice sub conducte sau utilaje pe care se poate să apară
condens. Fac excepţie instalaţiile electrice în execuţie închisă cu grad de protecţie minim IP 33, realizate din
materiale rezistente la astfel de condiţii (de ex. cabluri sau cordoane în execuţie grea pentru instalaţii
electrice mobile, aparate cu grad minim IP 33 cu carcasa din materia) plastic etc.).
Se interzice amplasarea instalaţiilor electrice în interiorul canalelor de ventilare .
Montarea în contact direct cu materiale combustibile se admite numai pentru : cabluri rezistente la foc
( conform PE 107 ), cu izolaţie şi manta din materiale electroizolante , tuburi şi plinte metalice sau din
materiale electroizolante greu combustibile de clasa CA2a(C1) şi CA2b(C2) aparate şi echipamente electrice
cu grad de protecţie minim IP 54.
Montarea pe materiale combustibile a conductelor electrice cu izolaţie normală , a cablurilor fără
întârziere la propagarea flăcării , a tuburilor din materiale plastice , a aparatelor şi echipamentelor electrice
cu gard de protecţie inferior IP 54, se face interpunând materiale între acestea şi materialul combustibil sau
elemente de distanţare care pot fi :

o straturi de tencuială de min .1 cm grosime sau plăci din materiale electroizolante incombustibile cu
grosime de min. 0,5 cm , cu o lăţime care depăşeşte cu cel puţin 3 cm pe toate laturile elementul de
instalaţie electrică .
o elemente de susţinere din materiale incombustibile ( de ex. console metalic etc. ) care distanţează
elementele de instalaţie electrică cu cel puţin 3 cm faţă de elementul combustibil .
Se interzice montare directă pe elemente de construcţie din materiale combustibile de clasa CA2c
(C3) şi CA2(C4) a cablurilor armate sau nearmate cu sau fără întârziere la propagarea flăcării ( conform PE
107 ) , conductoarelor electrice neizolate sau cu izolaţie din materiale combustibile, şi a aparatelor şi
echipamentelor electrice cu grad de protecţie mai mic decât IP 54.
Tabelul 3.1.
Distanţe minime admise pentru protecţie şi răcire între conductoare ,bare ,tuburi şi accesorii şi până la
elementele de instalaţii şi construcţii.
Distanţe minime (cm )

Conductoare, Conducte sau instalaţii cu fluide Conducte sau Elemente de
bare, tuburi incombustibile instalaţii cu fluide
Elementul de ( ale aceluiaşi combustibile
construcţii
la circuit sau
care se din circuite
măsoară diferite )
distanţa Trasee Inter Reci Calde Inter- Trasee Inter-
0
T +40 C secţii secţii
0
para- - Ts +40 C Trasee Para-
lele secţi Trasee Inter- Trasee Inter- Para- lele
i Para- secţii para- secţii lele
lele lele
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Conductoare
neizolate
4
montate pe 10 10 10 10 10 10 100 100 10 20
izolatoare ,
pe pereţi la
interior
Conductoare
izolate
montate pe 5 5 5 5 200 150 50 50 5 10
izolatoare ,
pe pereţi la
interior
Bare
electrice 5 5 5 5 5 5 50 50 5 10
montate pe
izolatori
Tuburi şi ţevi Tub
de protecţie Met.
montate : 0 0 5 3 100 50 10 5 0 0
- aparent în tub
ghene
0 0 5 3 20 5 10 5 0 PVC
- sub
tencuială 3
înglobate
Conducte cu
izolaţie şi
manta
montate ;
- aparent
0 0 5 3 100 50 10 5 0 3
- sub
tencuială 0 0 5 3 20 5 10 5 0 3
Cabluri Conform Normativului P 107

5.4. CONDIŢII PENTRU ALIMENTAREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE
Branşamente electrice aeriene se proiectează şi se execută respectându-se condiţiile prevăzute în

normativul PE 106, iar branşamentele electrice subterane , respectându-se condiţiile prevăzute în
normativul PE 107.
Modul de racordare la reţeaua de distribuţie se stabileşte de către furnizorul de energie electrică
.Prevederea alimentării de rezervă cu energie electrica pe lângă alimentarea de baza cu energie
electrică, la consumatori, este obligatorie în următoarele cazuri:
o la consumatori industriali şi similari , cu receptoare care trebuie să funcţioneze fără
întrerupere, în conduite date în normativul PE 124.
o la consumatori echipaţi cu instalaţii electrice pentru prevenirea şi stingerea incendiilor şi la
consumatori prevăzuţi cu iluminat de siguranţa, în cele date în acest normativ (subcap.7.5,
7.13).
Justificat, se poate prevedea la consumator alimentare de rezerva pe alimentarea de bază şi în alte cazuri
decât cele menţionate mai sus, în cele prevăzute în normativul PE 124, cu acordul investitorului.
Alimentarea de rezerva de siguranţa se realizează cu:
o baterii de acumulatoare;
o pile electrice sau surse neîntreruptibile (UPS);
o generatoare independente de alimentarea norma;
Trecerea la alimentarea de rezervă se face :
o manual , comutarea fiind făcută de un operator sau
o automat , fără intervenţie unui operator .
Alimentarea de rezervă cu comutare automată, după durata de are poate fi:
 fără întrerupere, alimentare automată care poate fi asigurată în mod continuu, în condiţii
specifice privind perioada de tranziţie ;
 cu o întrerupere foarte scurta, durata de comutare fiind mai mică de0,15 s;
 cu o întrerupere scurtă,durata de comutare fiind mai mici de 0,5s;
 cu o întrerupere medie, durata de comutare fiind mai mică de 15 s;
 cu o întrerupere lungă, durata de comutare fiind mai mare de 15 s.
Atunci când întreruperea alimentarii cu energie electrică poate avea consecinţe foarte grave, punând
în pericol viaţa oamenilor (de ex. în blocul operator din spitale, centrul de dirijare ai zborurilor etc.), se
recomandă ca alimentarea de rezervă să se facă în schema IT (fig.3.7).
Alegerea caracteristicilor alimentarii de rezervă cu energie electrică( sursă , comutarea, durate de
comutare) se face de către proiectant împreună cu tehnologul şi investitorul astfel încât să fie respectate
condiţiile de siguranţă impuse.
La consumatori alimentaţi direct din reţeaua furnizorului de energie electrică , instalaţiile electrice se
execută cu distribuţie monofazată, pentru valori ale curenţilor pană la 30 A şi cu distribuţie trifazată, pentru
situaţie în care curentul în regim monofazat este peste 30 A.
Fac excepţie de la această prevedere instalaţiile electrice pentru alimentarea receptoarelor monofazate
speciale, cu valori ale curenţilor peste 30 A (de ex. transformatoare de sudare), care pot fi alimentate
monofazat dar numai cu avizul furnizorului de energie electrice.
Coloanele electrice care pleacă din branşamente clădirilor de locuit , comerciale , social – culturale şi
administrative , se proiectează şi se execută , respectându-se pe lângă condiţiile din prezentul normativ şi
condiţiile din normativul PE 155.
Pe instalaţiile electrice de lumină şi forţă se prevede tablou electric de distribuţie comun , cu
următoarele excepţii :
 dacă se aplică tarife diferenţiate pentru consumatorul de energie electrică ,
 dacă funcţionează receptoarele de forţă provoacă fenomene supărătoare în
instalaţiile de lumină( de ex. pâlpâiri, scăderea fluxului luminos );
 dacă este necesară separarea instalaţiilor tehnologice din considerente de
siguranţă sau din considerente economice.
La proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice trebuie respectate condiţiile din HG 170/99
referitoare la obligativitatea prevederii la consumator a aparatelor de înregistrare a cantităţii de energie
consumată şi a aplicării, atunci când este cazul, a măsurilor pentru îmbunătăţirea factorului de putere şi
pentru limitarea regimului deformat .
Amplasarea contoarelor de energie electrică la blocuri de locuinţe trebuie să permită înregistrarea şi
citirea consumului, fără ca acestea să fie condiţionate de prezenţa sau acceptul abonatului.
Repartizarea pe faze şt respectiv pe circuite de alimentare a receptoarelor electrice, trebuie să se facă
astfel încât să se asigure o încărcare cât mai echilibrata a acestora.

5.5. SCHEME DE LEGARE LA PĂMÂNT
Schemele de legare la pământ pot fi de trei tipuri principale: TN, TT şi IT, simbolurile literare utilizate
pentru notarea tor având următoarele semnificaţii:
Prima literă, se referă la situaţia reţelei de alimentare în raport cu pământul:
 T - legarea directa la pământ a unui punct activ - neutrul. în căzut în care acesta este
accesibil sau a unui conductor de fază, în cazul în care neutrul nu este accesibil;
 I - izolarea tuturor părţilor active faţă de pământ, sau legarea la pământ a unui punct printr-o
impedanţă de valoare foarte mare. A doua literă, se referă ia situaţia maselor instalaţiei
electrice în raport cu pământul;
 T - legarea direct la pământ a maselor instalaţiei , independent de eventuala legare la
pământ a unui punct ai alimentării;
 N - legarea directă a maselor la punctul de alimentare legat la pământ; în curent alternativ,
punctul de legare la pământ este în mod normal punctul neutru; iar In cazuri speciale, punctul
de legare la pământ poate fi un conductor de fază.
Alte litere, se referă la dispunerea conductorului neutru şi a conductorului de protecţie în schema TN:
 S - schemă TN în care funcţia de protecţie este asigurată printr-un conductor PE separat de
conductoarele active, legat la pământ (în curent alternativ).
 C - schemă TN în care funcţiile de neutru şi de protecţie pot fi combinate într-un singur
conductor (PEN).
Schema TN are un punct al alimentării legat direct la pământ, masele instalatei fiind legate în acest
punct prin conductoare de protecţie. în această schemă, curentul de defect între fază şi masa este un curent
de scurtcircuit. Se disting trei tipuri de scheme TN In funcţie de dispunerea conductorului neutru si a
conductorului de protecţie:
Schema TN-S, în care un conductor de protecţie distinct este utilizat pentru întreaga schemă
(fig.3.1); se utilizează:
 când trebuie separate PE de N pentru asigurarea funcţionării protecţiei;
 la ultimul tablou spre consumator;
Schema TN-C, în care funcţiile de neutru şi de protecţie sunt combinate într-un singur
conductor pentru întreaga schemă {fig. 3.2);
Schema TN-C-S, în care funcţiile de neutru şi de protecţie sunt combinate într-un singur
conductor pe o porţiune a schemei (fig. 3.3).
SCHEMA TN – S
Fig. 3.1.

SCHEMA TN – C
Fig. 3.2.
Schema TT ( fig. 3.4 şi 3.5 ) are un punct al alimentării legat direct la pământ , masele instalaţiei
electrice fiind legate la prize de pământ independente din punct de vedere electric de priză de pământ a
alimentării .În această schema curenţii de defect fază – masă , pentru intensităţi chiar mai mici decât ale
unui curent de scurt circuit , pot fi suficient de mari pentru a provoca apariţie unei tensiuni de atingere
periculoasă .
SCHEMA COMBINATĂ TN – C- S
Fig. 3.3.

SCHEMA TT
Fig. 3.4.
În schema IT ( fig. 3.6. şi 3.7.) toate active sunt izolate faţă de pământ sau legate la pământ prin
intermediul unei impedanţe Z de valoare mare, masele instalaţiei electrice fiind legate la pământ .În această
schemă ,un curent rezultat dintr-un prim defect fază – masă are o intensitate suficient de mică încât nu
poate provoca nici o tensiune de atingere periculoasă .Se utilizează numai cu dispozitiv de control
permanent al izolării neutrului faţă de pământ , cu declanşarea automată în caz de defect .
SCHEMA TT
Fig. 3.5.

SCHEMA IT cu neutru distribuit
Fig. 3.6.
În schema IT limitarea curentului rezultat în cazul unui singur defect se obţine fie prin absenţa
legăturii la pământ a alimentării , fie prin intercalarea unei impedanţe între un punct al alimentării ( în general
neutrul ) şi pământ suficient de mari care să limiteze curentul de defect la valori cuprinse între 150….230 mA
pentru a permite funcţionarea schemei de semnalizare a defectului .
SCHEMA IT fără neutru distribuit
Fig. 3.7.

6. PROTECŢII ŞI MĂSURI DE PROTECŢIE
6.1. PROTECŢIA ÎMPOTRIVA ŞOCURILOR ELECTRICE
Condiţii generale
În instalaţiile electrice trebuie să sa aplice măsuri pentru protecţia utilizatorilor (persoane şi animale
domestice sau de crescătorie), împotriva şocurilor electrice datorate atingerii directe sau indirecte.
Masurile de protecţie se aleg avându-se în vedere particularităţile lor, posibilităţile de aplicare în
funcţie de influenţele externe şi tipul instalaţiei, echipamentului, aparatului etc. În toate situaţiile în care se
pot aplica mai multe măsuri de protecţie , soluţia se va alege pe criterii tehnico-economice la aceeaşi
eficienţă .
Masurile de protecţie diferite aplicate în aceeaşi instalaţie nu trebuie să se influenţeze sau să se
anuleze reciproc , respectându-se şi prevederile din NSSMUEF 111- NORME SPECIFICE DE
SECURITATE A MUNCII LA UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE ÎN MEDII NORMALE.
Măsurile de protecţie pot fi realizate fie prin însăşi construcţia materialului sau echipamentului utilizat,
fie prin aplicarea unei măsuri de protecţie ta executarea instalaţiei, fie printr-o combinare a acestora.
Măsurile de protecţie trebuie alese şi aplicate astfel încât să fie sigure şi durabile în timp.
6.2. PROTECŢIA ÎMPOTRIVA ATINGERII DIRECTE ŞI INDIRECTE

Protecţia împotriva atingerilor directe şi indirecte se va considera asigurată dacă se va aplică măsura
de protecţie "alimentare la tensiune foarte joasă de securitate" (TFJS, TFJP), conform SR CE 60 364-4-41,
în următoarele condiţii :
 tensiunea cea mei ridicată a circuitului va fi sub limita superioară a domeniului I de tensiune (50
V c.a. şi 120 V c.c.) conform tabelelor 4.1 .A şi 4.1.B;
 sursa de alimentare va fi o sursă de protecţie (siguranţă) care îndeplineşte prevederile de la
art. 4.1.7.
Tabelul 4.1.A
Domenii de tensiune în curent alternativ
Domeniul Sisteme legate la pământ Sisteme izolate
de tensiune faţă de pământ
*
( scheme TT şi TN ) (scheme IT)
Între faze şi pământ Între faze Între faze
I U  50 U  50 U  50
II 50  U  600 50  U  1000 50  U  1000
U- Tensiunea nominală a instalaţiei , în V;

(*) – Dacă neutrul este distribuit , materiale şi aparatele alimentate între fază şi neutru se aleg astfel încât
izolaţia lor să corespundă tensiunii între faze .
Tabelul 4.1.B
Domenii de tensiuni în curent continuu
Domeniul Sisteme legate direct la pământ Sisteme izolate
*
de tensiune faţă de pământ
Între pol şi pământ Între poli Între poli
I U  120 U  120 U  120
II 120  U  900 120  U  1500 120  U  1500
U- Tensiunea nominală a instalaţiei , în V;
(*) – Dacă este distribuit conductorul median (M) , echipamentele alimentate între poli şi median
(M) sunt alese astfel încât izolaţia lor să corespundă tensiunii dintre poli.
Valorile din acest tabel se referă la curent continuu neted (filtrat) .
Această clasificare a domeniilor de tensiune nu exclude posibilitatea introducerii de limite intermediare
pentru anumite situaţi de instalare .
Sursele de siguranţă pentru alimentarea la TFJS sau TFJP trebuie să fie de următoarele tipuri:
a) transformator de separare (SR EN 50742/98) sau transformator cu înfăşurări separate între ele
asigurând o separare de siguranţa între circuitele primar şi secundar astfel încât în arcuitele TFJS si

TFJP să nu apară o tensiune mai mare decât valorile indicate în domeniu I din tabelele 4.1 şi a cărui
tensiune primară să fie de cel mult 1000 V;
b) sursa de curent cu un grad de siguranţă echivalent cu al sursei de la pct. a, (de ex. separate, grup
motor - generator cu înfăşurări separate electric); dacă caracteristicile lor şi valorile de încărcare
sunt comparabile cu acelea ale transformatorului de separare);
c) sursa electrochimică (acumulatoare) sau o altă sursă ce nu depinde de circuitele tensiune ridicată
( ex. grup motor termic - generator);
d) dispozitive electronice în care s-au luat măsuri constructive care asigură chiar în caz de defect
intern în acest dispozitiv, ca tensiunea la bornele de ieşire să nu fie mai mare decât limita superioară
a domeniului I de tensiune ( vezi tab. 4.1.A şi 4.1.B ) .
La instalarea circuitelor de TFJS ţi TFJP trebuie respectate următoarele condiţii:
a) părţile active ele circuitelor de TFJS să nu fie în legătură cu părţile active sau conductoarele de
proiecţie a!e altor circuite sau cu pământul;
b) masele materialelor si echipamentelor electrice să nu fie legate la pământ 18 vreun conductor de
protecţie sau cu masele altor instalaţii sau cu masele altor instalaţii sau cu elemente
conductoare pentru circuitele TFJS;
c) între partite active ale circuitelor TFJS şi TFJP şi cele ale circuitelor de tensiune mai ridicata să Se
luate măsuri constructive de protecţie pentru a se asigura o separaţie cel puţin echivalentă cu aceea
existentă între circuitele primare şi secundare la un transformator de separare;
d) pentru circuite de TFJS şi TFJP se recomandă să se utilizeze conducte electrice distincte;
e) folosirea în comun a unui cablu multifilar fără nici un înveliş metalic sau conductoare izolante
montate în tuburi izolante, se admite cu condiţia ca toate circuitele să aibă o izolaţie
corespunzătoare pentru tensiunea cea mai mare din circuitele din tub sau cablu, fiecare circuit să
aibă la originea sa protecţie împotriva suprasarcinilor şi materialele să fie corespunzătoare tuturor
condiţiilor de influenţe externe la care acestea sunt supuse;
f) pe circuitul de alimentare al sursei să se prevadă un întreruptor iar pe circuitul primar şi pe cel
secundar se vor prevedea dispozitive de protecţie (siguranţe) pe ambele conductoare ale circuitului;
g) prizele de curent de TFJS şl TFJP trebuie să fie marcate distinct prin etichete fixate sigur sau prin
mijloace adecvate sau să nu permită constructiv decât conectarea fişelor circuitelor TFJS şi TFJP;
h) prizele de TFJS să nu aibă contact de protecţie;
i) transformatoarele sau grupurile de motor - generator trebuie să îndeplinească condiţiile impuse
clasei II de protecţie (masele şi miezurile nelegate la pământ) şi de regulă , cele executate în
clasa I să nu fie amplasate în locuri „ foarte periculoase „ definite conform STAS 8275.
j) dacă tensiunea nominală a circuitelor este mai mare de 50 V c.a. sau 120V c.c. , toate părţile active
trebuie să fie protejate împotriva atingerilor directe prin bariere sau învelişuri cu gradul de protecţie
minim IP 2XX sau să fie izolate , izolaţia putând suporta tensiunea de 500 V timp de 1 min.
6.3. PROTECŢIA ÎMPOTRIVA ATINGERILOR DIRECTE
Toate materialele si echipamentele electrice trebuie să aibă asigurata protecţia împotriva atingerii
directe a părţilor active.
Necesită numai parţial astfel de măsuri, instalaţie electrice din încăperile sau spaţiile pentru servicii
(echipamente) electrice, daca sunt deservite de personal instruit sau calificat (clasele BA 4 şi BA 5 (EE)) şi
daca au fost respectate Normele Generate de Protecţie a Muncii si reglementările specifice în ceea ce
priveşte:
 condiţiile referitoare la marcarea încăperilor sau spaţiilor;
 instalarea de obstacole sau distanţarea faţa de părţile care în încăperile pentru echipamente
electrice neînchise ;
 distanţele şi înălţimile minime pentru spaţii de circulaţie şi manevră.
Protecţia împotriva atingerilor directe trebuie să se realizeze prin una din următoarele măsuri:
 izolarea părţilor active;
 prevederea de carcase în interiorul cărora să se săseasca părţile active;
 instalarea unor bariere sau obstacole care sa împiedice atingerile întâmplătoare cu părţile
active;
 amplasarea părţilor active în afara zonei de accesibilitate;
 dispozitive de curent diferenţial rezidual cu I  30 mA, ca măsură suplimentară .
Protecţia prin izolarea părţilor active trebuie să se realizeze prin acoperirea completă a părţilor active
cu o izolaţie care să aibă caracteristici corespunzătoare în condiţiile de solicitare mecanica, termică, electrică
etc., din exploatare. Vopselele, lacuri şi produsele analoge nu se vor considera izolaţii cu caracteristici
corespunzătoare în cazul protecţiei împotriva atingerilor directe.

Protecţia prin carcase se realizează astfel încât în mod permanent să nu fie posibilă atingerea părţilor
active datorită naturii, amplasării, fixării, rezistenţei mecanice şi eventual şi a caracteristicilor izolante ale
acestora, în condiţii normale de exploatare.
Pentru ca protecţia prin „carcase” să fie completă, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
a) Gradul de protecţie al învelişurilor (carcaselor) exterioare să fie cel puţin IP 2XX iar între obstacole
şi partea activă distanţa minima să fi de min. 40 mm.
Nu este necesar să fie respectată această distanţă dacă părţile activa sunt mecanic solidare cu
obstacolele sau obstacolele sunt din material izolant nu sunt acoperite cu un înveliş izolant.
b) Suprafeţele superioare ale învelişurilor (carcaselor) din materiale neizolante, uşor accesibile (de ex.
învelişurile pe care se poale circula) vor avea gradul de protecţie IP 4XX.
c) Învelişurile (carcasele) vor fi fixate sigur şi trebuie să aibă, în funcţie de materialul, dimensiunile şi
dispunerea lor, suficientă rezistenţa mecanica pentru a suporta solicitările în funcţionare normală.
d) Desfacerea sau scoaterea învelişurilor (carcaselor) nu trebuie să fie posibilă decât cu o cheie sau
cu o sculă numai după scoaterea de sub tensiune a părţilor active protejate prin aceste bariere sau
învelişuri. Tensiunea nu trebuie să poată fi restabilită decât după remontarea barierelor sau
învelişurilor sau să fie prevăzut un al doilea obstacol care să nu poată fi scos decât cu o cheie o
sculă şi care să constituie o protecţie parţială .
Protecţia prin „bariere sau obstacole” se aplică numai în încăperi pentru echipamente electrice fi poate
constitui un mijloc de protecţie parţial dacă este realiza astfel încât împiedică:
o fie o apropiere întâmplătoare de părţile active (de ex. prin balustrade sau panouri grilaj);
o fie contacte întâmplătoare cu pârtie active, in cursul operaţiilor de întreţinere sau exploatare (de ex.
prin ecranarea sau protecţia aparatelor de separare).
Protecţia prin "amplasarea în afara zonei de accesibilitate” poate asigura numai o protecţie parţială.
Conform acestei măsuri, partite active simultan accesibile ce se găsesc la potenţiale diferite vor fi amplasata
astfel încât să nu se găsească în interiorul zonei da accesibilitate.
Două părţi active simultan accesibile se vor considera două părţi active aflate la o distanţă mai mică de
2,5 m pe verticală, conform SR CEI 6034-4-4. Daca în încăperea respectivă se transportă sau sa
manipulează obiecte sau scufe din materiale conductoare, distanţa se va mări corespunzător.
Dacă suprafaţa pe care se stă sau sa circulă de obicei este limitată printr-un obstacol (de ex.
balustrade, panouri - grilaj care asigură un grad de protecţie mai mic decât IP 2XX, distanţate ce limitează
zona de accesibilitate la atingere , se vor măsura de la acest obstacol .
În cazurile în care se cere o siguranţă mărită (de ex. în condiţii de pericol de incendiu), măsurile de
protecţie împotriva atingerilor directe trebuie completate cu dispozitive diferenţiale de protecţie de înaltă
sensibilitate, cu un curent nominal (de funcţionare) de max. 30 mA.
6.4. PROTECŢIA ÎMPOTRIVA ATINGERILE INDIRECTE

Masuri de protecţie împotriva atingerilor indirecte trebuie luate în cazurile în care există pericolul ca
utilizatorii să intre simultan în contact cu o masă şi un element conductor, între care, ca urmare a unui
defect, poate să apară o diferenţa de potenţial periculoasă.
Fac excepţia şi nu necesită aplicarea de măsuri de protecţie împotriva atingerilor indirecte:
a) Materialele si echipamentele electrice fixe şi cele mobile utilizate la post fix, dacă satisfac simultan
următoarele condiţii:
o sunt situate în încăperi cu prezenţă neglijabilă a apei, din clasa AD1 (U0)încadrate în „locuri
puţin periculoase”, definite conform STAS 8275;
o sunt amplasate la distanţe mai mari de 0,8 m de toate elementele conductoare în legătură cu
pământul.
Dacă totuşi două mase ale echipamentelor fixe sau mobile pot fi atinse simultan trebuie luate masuri
de protecţie împotriva atingerilor indirecte
b) Materialele si echipamentele electrice fixe şi cele mobile cu tensiunea nominală da lucru sub valorile
tensiunilor de atingere şi de pas maxim admise.
c) Tuburile de protecţie metalice sau alte carcase metalice de protecţie de clasă II de protecţie, dacă se
găsesc la un capăt în contact permanent, de rezistenţa neglijabilă (de ex. îmbinare prin filetară) cu o
masă legată la un conductor de protecţie şi tuburile metalice utilizate pentru protecţia trecerilor prin
elemente da construcţie.
d) Afte materiale şi echipamente prevăzute In standardul da condiţii speciale sau în reglementări
specifice .
Protecţie împotriva atingerilor indirecte se poate realiza prin:
A. Măsuri de protecţie "fără întreruperea alimentării'” care cuprind următoarele mijloace:
o folosirea materialelor si echipamentelor de clasa II (SR CE! 60536) sau echivalenta;
o izolarea amplasamentelor, conform SR CEI 80 364-4-41;

o separarea de protecţie;
o executarea de legături de echipotenţializare locala.
B. Măsuri de proiecte prin 'întreruperea automată a alimentarii, folosind dispozitive de proiecţie.
Măsura de protecţie împotriva atingerilor indirecte „fără întreruperea automată a alimentării „ este
indicata de exemplu pentru echipamentele electrice care cer o funcţionare fără întreruperi, chiar la un prim
defect de izolaţie, fără a periclita viata oamenilor (de ex în laboratoare de încercări, în unele procese de
producţie).
Protecţia prin „folosirea materialelor şi echipamentelor din clasa II de protecţie" se aplică
prevăzând astfel de mijloace sau echivalent» (cu dubla izolaţie prin construcţie) şi respectând şi următoarele
condiţii de utilizare:
a) părţile active conductoare accesibile ţi părţile intermediare ale echipamentelor nu trebuia legate la
nici un conductor de protecţie;
b) instalarea echipamentelor (fixarea, racordarea lor etc.) se face fără a afecta în vreun fel dubla
izolaţie cu care este prevăzut echipamentul;
c) verificarea stării dublei izolaţii (izolaţiei suplimentare) se face periodic;
d) în normele de produs trebuie precizat că echipamentele fac parte din clasa II de protecţie şi au fost
certificate ca atare.
Protecţia prin „izolarea amplasamentului" se realiză în timpul executării instalaţiei electrice în cazul
materialelor şi echipamentelor care au numai izolaţie principală, prin acoperirea cu o izolaţie suplimentară
realizată ca un înveliş pe toate părţile sau printr-o carcasa metalică acoperită cu material izolant la interior si
la exterior, în următoarele condiţii:
a) învelişul trebuie astfel realizat încât să aibă un grad de protecţie minim 2XX şi să acopere toate
părţile active, putând suporta toate solicitările (mecanice, electrice, termice. etc.) în funcţionare
normala, tensiunea de încercare va fi de 2500 V (între părţile active şi părţi metalice exterioare)
pentru o tensiune nominală de max. 500 V şi rezistenţa de izolaţie trebuie să fie mai 7 M .
b) învelişul nu va fi traversat de elemente conductoare care ar putea un potenţial dintr-o parte în alta ;
c) dacă învelişul are un capac ce poate fi scos fără ajutorul unei scule speciale , trebuie prevăzut cu un
ecran izolant pentru protecţia împotriva atingerii întâmplătoare nu numai a părţilor active ci şi a
părţilor intermediare accesibile numai dacă învelişul este deschis şi acest ecran trebuie să poată fi
scos numai cu o sculă specială;
d) masele din interiorul învelişului nu vor fi legate la conductorul de protecţie şi nici aparatele, chiar
dacă au bornă de protecţie; se admite trecerea conductoarelor de protecţie ale unor aparate din
exteriorul învelişului, cu condiţia ca acestea să fie marcate corespunzător şi izolate în interiorul lui (
inclusiv bornele de protecţie ) în aceleaşi condiţii ca şi părţile active;
e) marcajul de legare la pământ va fi anulat vizibil daca există pe borne şi aparate;
f) învelişul nu trebuie să deranjeze buna funcţionare materialelor sau a echipamentelor astfel
protejate.
Protecţia prin „izolarea amplasamentului" se aplică numai în încăperi din clasa AD1 (U0), în care
pardoseala şi pereţii sunt izolanţi şi în care trebuie îndeplinite una sau mai multe din următoarele condiţii:
a) masele fixe sunt dispuse la distanţe de peste 2 m pe orizontală şi 2,5 m pe verticală astfel încât nu
există pericolul unui contact simultan cu o masă si un element conductor oarecare, în cazul în care
acestea s-ar putea găsi la potenţiale diferite datorită unui defect de izolaţie a părţilor active , această
distanţă se poate reduce la 1,25 m în afara zonei de accesibilitate la atingere.
b) nu sunt prevăzute nici un fel de conductoare de protecţie
c) izolaţia trebuie să aibă o rigiditate mecanică suficientă şi să poată suporta o tensiune de încercare
de cel puţin 2000 V .Curentul de fugă nu trebuie să fie mai mare de 1 mA în condiţii normale de
utilizare .
Protecţia prin "separarea electrică de protecţie ”a circuitelor se realizează prin intercalarea între
reţeaua de alimentare şi receptoare a unui element intermediar care poate fi:
o transformator de separare cu Înfăşurări distincte si izolaţie întărită, asigurând o separare de
siguranţa echivalentă între circuitul primar şi secundar şi cu tensiunea primară de maxim
1000 V;
o grup motor-generator cu înfăşurări distincte electric, asigurând o separare de siguranţa între
circuitul primar şi secundar, echivalentă cu cea a unui transformator de separare.
La aplicarea măsurii „separare de protecţie” se respectă următoarele condiţii de instalate:
a) sursele de separare vor fi de clasa II de protecţie sau vor fi instalate conform prevederilor de ta ari
4.1.20 (măsura "izolare suplimentara");
b) tensiunea nominală a circuitului separat va fi de maxim 500 V;
c) circuitul separat nu va avea nici un punct comun cu alt circuit şi nici un punct legat la pământ;
d) arcuitul separat va fi pozat în tub separat sau să fie executat cu cablu distinct si va fi asigurat cu o
protecţie proprie la suprasarcini;

e) distribuţiile fixe vor fi executate cu conductoare izolate, pozate în tuburi de protecţie sau în cabluri
fără nici un înveliş metalic şi aparatele de instalaţii ;
(cutii de derivaţii sau conexiuni, prize etc.}, vor fi cu carcasa din material izolant;
f) masele circuitului separat nu vor fi legate nici ta pământ nici ta masele altui circuit;
g) dacă circuitul alimentează un singur aparat, masa sa nu va fi legată la un conductor de protecţie;
h) se admite şi alimentarea dintr-o singura sursă de separare a mai multor aparate, daca se respectă
simultan următoarele condiţii:
o masele circuitelor separate trebuie legate între ele prin conductoare de analizare a
potenţialelor; aceste conductoare nu vor fi legate la pământ, la alte conductoare de protecţie,
la masele altor circuite sau la elemente conductoare ;
o prizele trebuie să fie cu contact de protecţie şi la acestea se leagă conductoarele de
egalizare a potenţialelor menţionate anterior; la cablurile flexibile aceste conductoare vor fi
cuprinse în cablu;
o se prevede un dispozitiv de protecţie care să semnalizeze primul defect de izolaţie la masă şi
care să deconecteze în maximum 5 s din momentul apariţiei celui de al doilea defect de
izolaţie ta altă masă.
În cazul echipamentelor electrice portabile se vor respecta şi prevederile STAS 12216.
Protecţia prin legături tocate de egalizare a potenţialelor, fără lagăre la pământ poate asigura numai o
protecţie parţială şi are un domeniu limitat de aplicare, la locuri de muncă de mică întindere, unde
trebuia împiedicată apariţia tensiunilor de atingere periculoase şi nu se poate realiza o protecţie împotriva
atingerilor indirecte prin deconectarea automată a alimentării .
În cazul folosirii acestui mijloc de protecţie se iau măsuri pentru evitarea expunerii unei persoane care
vine din afară în amplasamentul respectiv, la diferenţe de potenţial periculoase.
Protecţia împotriva atingerilor indirecte prin întreruperea automată alimentării, trebuie astfel realizată
încât să întrerupă automat circuitul ca urmare a unui defect Intre o parte activă şi o masă a circuitului sau a
echipamentului, astfel încât să nu se poată menţine o tensiune de atingere prezumată mai mare de 50 V
c.a sau 120 V c.c. un timp suficient pentru crearea unui risc fiziopatologic periculos asupra unei persoane.
În condiţii speciale se impun valori de 25 V c.a. şi de 50Vc.c.
Protecţia împotriva atingerilor indirecte prin întreruperea automata a alimentării se realizează
cu :
o dispozitive automate de protecţie împotriva supracurenţilor,
o dispozitive automate de protecţie la curent diferenţial rezidual (DOR).
Este necesară folosirea PACD cu DDR în cazul în care:
 nu sunt asigurate condiţiile de declanşare în timp util prin protecţiile la suprasarcină şi la
scurtcircuit (de ex. cazurile circuitelor electrice de impedanţă mare - conductoare lungi şi/sau
cu secţiune relativ mică);
 circuitele alimentează receptoare care trebuie să rămână în funcţiune nesupravegheate de
personal.
La alegerea dispozitivului de protecţie se ţine seama de tipul schemei de legare la pământ.
În reţele legate la pământ (schemele TT şi TN) se aplică protecţia prin întreruperea automată
alimentării iar în ele izolate faţă de pământ (IT), protecţia prin întreruperea automată a alimentării şi
semnalizare la primul defect, respectându-se următoarele condiţii generale:
 toate masele instalaţiei trebuie legate la un conductor de protecţie, cu excepţia acelora pentru
care s-a aplicat ca măsură de protecţie TFJS sau TFJP sau una din măsuri de protecţie fără
întrerupere automata a alimentării;
 masele care pot fi simultan accesibile se leagă prin conductoare de protecţie ia aceeaşi priză
da pământ, chiar dacă fac parte din instalaţi diferite;
 toate masele unei aceeaşi instalaţii vor fi legate prin conductoare de protecţie la aceeaşi priză
de pământ;
 masele care nu sunt simultan accesibile în schemele IT pot fi legate la prize diferite de pământ
numai dacă toate masele asociate aceluiaşi dispozitiv de protecţie vor fi legate ia aceeaşi priza
de pământ;
Conductoarele de protecţie şi prizele de pământ se dimensionează şi se execută respectându-se pe
lângă condiţiile din acest subcapitol şi condiţiile speciale din standardele şi reglementările specifice;
În fiecare clădire se execută o legătură principală de egalizare a potenţialelor (conductor principal de
2 2
egalizare a potenţialelor având o secţiune minimă de 16 mm Al, şi 10 mm Cu sau o secţiune echivalentă
în cazul altor materiale, la care trebuie legate următoarele elemente:
 conductorul principal de protecţie ( PE sau PEN )
 conductele de apă ;
 coloanele de încălzire ;
 elementele metalice ale construcţiilor .

În cazurile în care condiţiile impuse în protecţia prin deconectare automată nu pot fi în totalitate îndeplinite şi
se cer condiţii de siguranţă mărită trebuie executate şi legături suplimentare de egalizare;
În schema TN trebuie respectate şi următoarele condiţii:

a) Toate masele instalaţiei electrice trebuie legate prin conductoare de la neutrul alimentării legat la
pământ (PE, PEN).
b) Conductorul principal de protecţie trebuie legat la pământ în fiecărui transformator, la capetele şi
ramificaţiile aeriene şi la distanţe de cel mult 1000 m pe traseu.
c) Legarea ta pământ trebuie să se facă ta prize de pământ distribuite pe ansamblul instalaţiei, iar
rezistenţa rezultantă a prizelor să fie cât mai mică posibil dar nu mai mare de 4  .
d) Dispozitivele de protecţie la supracurenţi şi secţiunile conductoarelor protecţie PE sau PEN se aleg
astfel încât dacă se produce o legătură accidentală directă între fază şi conductorul de protecţie sau
masă. acest defect în provoace un curent de scurtcircuit cu o intensitate suficientă pentru a asigura
deconectarea în caz de defect într-un timp inferior specificat în tabelul 4.2. În funcţie de tensiunea
de atingere prezumată.
Pentru aceasta trebuie satisfăcută relaţia:
Za * In  U0
În care :
Za - impedanţă buclei de defect,în ohmi;
In - curentul ce asigură funcţionarea dispozitivului de deconectare automată la scurtcircuit într-
un timp mai mic decât cei din tabelul 4.2, în A;
U0 – tensiunea de fază , în V.
Daca nu poate fi realizată condiţia de mai sus, trebuie executată o legătură suplimentară pentru
egalizarea potenţialelor.
e) Conductorul de protecţie şi de neutru se pot folosi în comun(conductor PEN) sau separat (PE, N)
conform SR CEI 60364-3.
f) În schema TN se pot utiliza ca dispozitive de protecţie automate.
o dispozitive de protecţie de curent maximal;
o dispozitive de protecţie automată la curent de defect (PACD)
g) În cazul în care conductorul de protecţie si de neutru sunt combinate (PEN), nu poate fi utilizată
deconectarea prin dispozitiv diferenţial de protecţie şi atunci trebuie să fie asigurată deconectarea
prin dispozitiv de protecţie la curent maximal.
h) În cazul utilizării dispozitivelor PACD nu este necesară legarea maselor la un conductor de protecţie
din schema TN dacă ele sunt legate la o priză de legare la pământ având o rezistenţă
corespunzătoare curentului de funcţionare a PACD-ului. În acest caz se aplică toate condiţiile de la
schema TT.
Daca nu există o priză de pământ locală racordarea maselor la PE se va face în amonte de
dispozitivul PACD.
În reţetele legate la pământ va fi de regulă aplicată schema TN în corelare cu protecţia prin
deconectarea automată.
Tabelul 4.2.
Timp de deconectant admişi în funcţie de tensiunea de atingere
U0M Timp de deconectare (s)
120 0,8
230 0,4
277 0,4
400 0,2
400 0,1
În schema TT se utilizează următoarele dispozitive de protecţie:

 dispozitive de protecţie împotriva supracurenţilor;
 dispozitive automate de protecţie la curent diferenţial rezidual (DDR);
 dispozitive PATA - atunci când dispozitivele de mai sus nu pot fi utilizate.
În schema TT se vor respecta şi următoarele condiţii:
a) masele materialelor şi echipamentelor electrice protejate prin acelaşi / de protecţie trebuie
interconectate şi legate printr-un conductor de e la aceeaşi priză de pământ. Dacă exista mai multe
dispozitive în serie , condiţia se aplica fiecărei grupe de mase legate direct la acelaşi dispozitiv.
Masele simultan accesibile trebuie legate ta aceeaşi priză de pământ.

b) trebuie asigurată deconectarea automată a alimentării In cazul ii unui defect de izolaţie,
respectându-se relaţia în conformitate cu SR J0364-4-41 :
Rp * Ia  UL
la care :
Ia - curentul ce asigură funcţionarea dispozitivului de protecţie, în A;
Rp - rezistenţa prizei de pământ a maselor ,în ohmi;
U - tensiunea limită admisa UL , în V.
Dacă se foloseşte un dispozitiv PACO (utilizare de regulă, recomandată în această schemă),
Ia, este egal cu curentul diferenţial rezidual nominal de funcţionare, In şi U este egal cu UL .
Dacă nu poate fi respectată condiţia, trebuie executa o legătură suplimentară de egalizare a
potenţatelor.
c) Pentru aplicarea protecţiei prin întreruperea automată a alimentării în schema TT se vor aplica
condiţiile specifice din standardul de condiţii speciale.
În schema IT se utilizează următoarele dispozitive de protecţie şi control:
 aparat pentru controlul permanent al izolaţiei (CPI);
 dispozitive de protecţie împotriva supracurenţilor;
 dispozitive automate de protecţie la curent diferenţial rezidual.
În schema IT trebuie respectate si următoarele condiții:
a) Masele echipamentelor trebuie legate la priza de legare la pământ fie individual, fie pe grupuri, fie în
ansamblu. Masele simultan accesibile se leagă la aceeaşi instalaţie de legare la pământ.
b) Legarea unui conductor activ la pământ este interzisă.
c) Rezistenţa de dispersie la pământ a maselor legate la pământ prin
intermediul unui conductor de protecţie trebuie să satisfacă următoarea relaţia:
Rp * Ia  UL
Rp - rezistenţa de dispersie a maselor legate la pământ;
Ia - curentul de defect în cazul legării directe dintre conductorul de fază şi masa.
Valoarea Id ţine seama de curentul de fuga şi de impedanţa globală a puneri la pământ a instalaţiei electrice;
d) Este obligatorie prevederea unui dispozitiv de control ai izolaţiei care să semnalizeze preventiv
acustic şi optic în caz de defect sau să decupleze automat alimentarea.
e) La apariţia unui al doilea defect, condiţiile de protecţie sunt conform SR CEI 60364-4-41.
Dispozitivele diferenţiale de protecţie (DOR) în funcţie de comportarea la declanşări intempestive
pot fi, conform SR CEI 61008 şi SR CEI 61009:
 cu funcţionare temporizată (caracterizate printr-o funcţionara temporizată - cea.
10...50 ms de tip G şi respectiv S permiţând trecerea undelor de impute si evitarea
declanşărilor nedorite};
 fără temporizare care risca sa declanşeze în prezenţa undelor de impuls;
În funcţie de caracteristica de funcţionare în caz de curent diferenţial cu componentă continuu ,
conform SR CEI 755 +A1+A2 ,dispozitivele diferenţiate pot fi :
dispozitiv diferenţia, de tip AC pentru care declanşarea este asigurată pentru curent diferenţiali
alternativi de formă sinusoidală, acre sunt aplicaţi brusc sau care cresc lent,
dispozitiv diferenţial de tip A, pentru care declanşarea este asigurată:
- pentru curenţi diferenţial alternativi sinusoidali;
- pentru curenţi diferenţiali continui pulsatorii;
- pentru curenţi diferenţial continuu pulsatorii cu o componentă continuă de 0,006A, cu sau
fără control al unghiului de fază, independent de potentate, cu curenţi care se aplica brusc sau
au o creştere lentă .
dispozitiv diferenţial de tip B pentru care declanşarea este asigurată:
- pentru curenţi diferenţa! alternativi sinusoidali;
- pentru curenţi diferenţiali continui pulsatorii;
- pentru curenţi diferenţiali continui pulsatorii cu o componentă continuă de Q,006A;
- pentru curenţi diferenţial care pot proveni de la circuite redresoare;
- redresor simpla alternanţă cu sarcină capacitivă care produce un curent continuu neted;
- redresor trifazat simpli alternanţă sau punte redresoare trifazată cu duba alternanţă;
- punte redresoare cu dublă alternanţă între faze , cu sau fără control al unghiului de fază ,
independent de polaritate , curenţii care se aplică brusc sau o creştere lentă.
Se recomandă ca instalarea dispozitivelor diferenţiale de protecţie să se facă în tabloul electric sau în
apropierea acestuia .
Se admite montarea dispozitivelor diferenţial de protecţie de mare sensibilitate şi în corpul prizelor
electrice , dacă acestea sunt prin construcţie destinate acestui scop .

Dispozitivul diferenţiat de protecţie DDR selectiv de tip S se admite să fie utilizat ca dispozitiv de
comandă ţi protecţie a instalaţiei electrice.
Selectivitatea dispozitivelor diferenţiale de protecţie se realizează pe orizontala sau pe verticală (în
cascadă).
Selectivitatea orizontală (fig.4.1.) asigură protecţia unui singur circuit sau grupe de circuite, în acest
caz dispozitivul de protecţie diferenţial utilizat trebuie să fie fără temporizare.
Selectivitatea verticala va fi realizată în două sau trei trepte.
În cazul selectivităţii verticale, pentru asigurarea selectivităţii trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
I n1
2
I n 2
unde:
I n1 este curentul diferenţial de funcţionare (declanşare) ai dispozitivului de protecţie din amonte, în A;
I n 2 este curentul diferenţial de funcţionare (declanşare) al dispozitivului de protecţie din aval, în A
Timpul de declanşare al dispozitivului din amonte trebuie să fie mai mare decât timpul de declanşare
al dispozitivului din aval.
Porţiunea de instalaţie cuprinsă între dispozitivul generai de comandă şi protecţie şi dispozitivele de
protecţie diferenţiate, trebuie realizata în clasa II de protecţie.
În domeniul casnic, protecţia împotriva atingerilor indirecte trebuie realizată :
dispozitiv diferenţiat de branşament de tip S (disjunctor diferenţial)
dispozitiv automat de protecţie la curent diferenţial rezidual instalat la intrarea în tabloul de
apartament sau dispozitiv diferenţial de 30 mA ,tip G , pe circuitele de lumină sau prize din locurile
periculoase sau foarte periculoase definite conform STAS 82575 .
În. instalaţiile electrice din domeniul casnic sau similare, se utilizarea PACO reglabile cu DDR, cu
excepţia celor montate pe branşament (disjunctorul de branşament) cu posibilitatea reglajului nivelului
absorbite prin intermediul fixării treptei de curent de suprasarcină.
Selectivitate orizontală
Fig. 4.1.
DDR1, DDR2, DDR3 sunt dispozitive de protecţie diferenţială

Selectivitate verticală
Fig. 4.2.
Timpii maximi de întrerupere pentru asigurarea protecţiei împotriva atingerilor indirecte prin
deconectare automată datorită tensiunilor de atingere (PATA) în instalaţiile electrice, trebuie să fie conform
tabelului 4.3.
Tabelul 4.3.
Timpi maximi de întrerupere ai dispozitivului de protecţie
6.5. LEGĂTURI SUPLIMENTARE DE EGALIZARE A POTENŢIALELOR
Daca într-o instalaţie sau într-o parte a instalaţiei condiţiile de protecţie împotriva atingerilor indirecte
prin deconectare automată nu pot fi respectate trebuie realizate legături suplimentare de flatare a
potenţialelor, aceasta măsură se aplică în întreaga instalaţie, numai unei părţi a acesteia, unui aparat sau
unui amplasament. În următoarele condiţii
a) Trebuie interconecta» toate elementele metalice simultan acces aparatelor fixe , elementele
conductoare, armaturile principale, conductelor de gaze conductoarele de protecţie ale tuturor
aparatelor);

b) Legăturile suplimentare trebuie realizate fie prin elemente conductoare sunt şarpantele metalice, fie
prin conductoarele de protecţie suplimentare, prin combinaţia dintre acestea.
c) Secţiunea conductorului pentru legături de egalizare a potenţialelor .
d) Trebuie verificată eficacitatea legăturii suplimentare prin relaţia :
UL
Z
Ia
în care :
Z – impedanţa între toate masele considerate , în ohmi;
UL – tensiunea de atingere maximă admisă , în V;
Ia – curentul care asigură funcţionarea PACD pentru valoarea UL , în A .
Conductoarele suplimentare de egalizare a potenţialelor trebuie să îndeplinească condiţiile pentru
conductoare de protecţie.
Se pot folosi drept conductoare de protecţie , elementele conductoare ale construcţiei si ale
instalaţiilor. Se interzice utilizarea tuburilor metalice de protecţie ale instalaţiilor electrice drept conductoare
PEN. Ele vor fi numai legate la conductoarele de protecţie .
În cazurile în care conductoarele de protecţie sunt pozate acelaşi tub sau element de protecţie cu
conductoarele active, ele vor avea acelaşi grad de izolare ca şi conductoarele active.
Dacă instalaţiile electrice sunt în distribuţie prefabricata în învelişuri metalice (cutii, carcase), aceste
învelişuri pot fi utilizate drept conductoare de protecţie daca satisfac următoarele trei condiţii:
a) continuitatea lor electrică este asigurată şi asigurată în timp prin măsuri de protecţie
corespunzătoare împotriva solicitări mecanice, chimice electrochimie, termice sau de altă natura.
b) secţiunea lor este cel puţin egala cu aceea rezultată conform tab. 4.4.;
c) permit , pe traseul lor, racordarea altor conductoare de proiecţie.
Elementele conductoare ale construcţiei sau din construcţii (cum sunt de exemplu conductele de
apă, şarpantele metalice, căile da rulare ale utilajelor de ridicat şi transportat) pot fi utilizate drept
conductoare de protecţie daca îndeplinesc simultan următoarele condiţii:
a) continuitatea lor electrică este asigurata fie prin construcţie fie prin mijloace adecvate
realizându-se astfel încât să fie protejată împotriva deteriorărilor mecanico, chimice, electrochimice
termice sau de altă natură;
b) secţiunea lor este cel puţin aceea determinată conform tabelului 4.4 ;
c) demontarea lor nu se poate face decât dacă au fost prevăzute măsuri de compensare.
Se interzice folosirea elementelor conductoare ale construcţiei pentru dubla funcţiune de conductor de
protecţie şi de neutru (PEN).
În zonele expuse, conductoarele de protecţie şi legăturile pentru egalizarea potenţialelor vor fi
protejate în tuburi de protecţie împotriva deteriorărilor mecanice, chimice şi eforturilor electrodinamice.
Se interzice legarea în serie a maselor materialelor şi tor legate la conductoare de protecţie
într-un circuit de protecţie.
Se admite ca învelişurile care protejează un singur conductor de exemplu învelişurile sau armăturile
metalice ale cablurilor monopolare să fie legate la pământ într-un singur punct, cu condiţia ca în toate
celelalte puncte să fie luate măsuri (izolare sau separare corespunzătoare ) prin care să se împiedice orice
posibilitate de atingere a învelişurilor ce ar putea fi puse sub tensiuni periculoase .
Se admite în schemele TN în instalaţiile fixe ca funcţiunile de conductor de protecţie şi de neutru să
2
fie îndeplinite de un singur conductor ( PEN ) cu condiţia ca secţiunea lui să fie cel puţin egală cu 10 mm
2
Cu sau 16 mm Al şi porţiunea comună să nu se găsească în aval de un dispozitiv de protecţie diferenţial .
Conductorul PEN trebuie legat trebuie legat la borna sau bara prevăzută pentru conductorul de
protecţie .
În cazul în care conductorul de neutru , ele trebuie legate la bornele separate.
Nu se admite folosirea în comun , pentru mai multe circuite , a conductorului PEN , cu excepţia
coloanelor li a bornelor tablourilor .
Conductoarele de protecţie ( PE ) trebuie să aibă secţiunile cel puţin cu acelea prevăzute în tabelul
4.4. atunci când atât acestea cât şi conductoarelor active sunt din acelaşi material . În cazul în care
conductoarele de protecţie sunt materiale diferite de cele ale conductoarelor active , atunci se alege
secţiunea echivalentă celei rezultate din tabelul 4.4.
Tabelul 4.4.
Secţiunea minimă a conductelor de protecţie (PE)
Secţiunea conductorului Secţiunea minimă a conductorului
de fază a instalaţiei de protecţie (PE) SPE (mm2)
s 16 s
16  s  35 16
s  35 s/2

În situaţia în care s  16 şi conductorul de protecţie este din aluminiu, secţiunea minimă admisă a
2
PE este de 4 mm .
În toate cazurile în care conductorul de protecţie este din cupru şi nu face parte dintr-un cablu sau
3
conductoare în tuburi, el va avea secţiunea cel puţin egală cu 4 mm .
Conductorul pentru legături principale de egalizare a potenţialelor trebuie să atât secţiuni cel puţin
2
egale cu jumătate din secţiunea cea mai mare a conductorului de protecţie din instalaţie dar minim 10 mm
2
Cu; secţiunea lui se poate limita la maximum 25 mm Cu sau o secţiune echivalenţi pentru alt material.
Conductorul pentru legături suplimentare de egalizare a potenţialelor între două m trebuie să aibă
secţiunea cel puţin egală cu cea mai mică secţiune a conductoarelor de protecţie legate la acele mase .
Legăturile suplimentare sa vor realiza prin elemente conductoare nedemontabile (de ex. şarpanta
metalice), prin conductoare suplimentare sau prin combinarea acestor două setaţi conductoarelor de legare
la pământ trebuie să fie formată din :
conductoare de ramificaţie, care asigură legătura dintre receptor şi reţeaua principală de legare
la pământ, cu secţiunile minime:
2
o 10 mm , dacă conductoarele sunt de Cu şi au o protecţie împotriva coroziunii ;
2
o 50 mm pentru OL
conductoarele principale legate la pământ , cu secţiunile minime:
2
o 16 mm din Cu masiv ( grosimea minimă 2 mm sau funie )
2
o 100 mm pentru OL ( grosimea minimă 3 mm )
conductoare de legare a prizei de pământ cu conductoarele principale , cu secţiunile minime:
2
o 100 mm pentru OL ( grosimea minimă 4 mm pentru oţel Zn şi 6 mm pentru oţel
2
nezincat ) sau 16 mm Cu.
6.6.PRIZE DE LEGARE LA PĂMÂNT
În curent alternativ se folosesc prizele de pământ naturale ( fundaţiile şi structurile metalice ale
construcţiilor , conducte de apă îngropate în pământ , etc.).
În curent continuu este interzisă utilizarea prizelor naturale .
Prizele de pământ artificiale trebuie prevăzute numai în cazul în care nu se poate folosi prize naturale
sau acestea nu asigură realizarea valorii prescrise pentru rezistenţă de dispersie dorită a prizei de pământ.
La construcţiile noi, se recomandă prevederea unui conductor pe contur înglobat în fundaţiile clădirii
odată cu turnarea acestora ( priza de fundaţie ) .
2
Secţiunea minimă a conductelor de oţel – bandă , trebuie să fie de 100 mm ( cu grosimea minimă de
2
3 mm ) şi de 95mm pentru oţel funie .
7. MODEL DE ALEGERE A CONDUCTOARELOR , DIMENSIONAREA

ŞI VERIFICAREA SECŢIUNII CONDUCTOARELOR
Alegerea conductelor
La alegerea şi montarea conductelor electrice şi accesoriilor trebuie respectate condiţiile normativelor
I7-02 şi PE107, ale producătorilor şi cele din agrementele tehnice
Material conductor, recomandări de utilizare

Trebuie utilizate conductoare, cabluri sau bare din (1) Cupru şi/sau (2) Aluminiu. Folosirea
cuprului este obligatorie (1) alimentarea receptoarelor de importanţă deosebită – bloc operator şi
similar, iluminat de siguranţă de tip 1 sau 2, instalaţii de prevenire şi stingere a incendiilor; (2) în spaţii
cu mediu corosiv; (3) pe utilaje mobile, supuse vibraţiilor permanente sau şocurilor; (3) la instalaţiile de
protecţie contra şocurilor electrice (SR CEI 60364-4-4); (4) la circuitele de comandă, automatizare,
măsură şi semnalizare; (5) în spaţii cu atmosfere explozive (SR CEI 60079-14)
Tipuri de conducte, recomandări de utilizare. Sisteme de pozare şi montare

Tipul conductelor electrice pentru distribuţia în incinta consumatorului şi modul de pozare trebuie
alese în funcţie de influenţele externe pe baza prevederilor din I7-02, Anexa 3.
Simbolizarea conductelor, codul culorilor.

Cabluri şi conductoare electrice , de uz general
Distribuţie radială cu magistrală şi canale prefabricate , pentru instalaţia electrică a unui depozit

Conducte electrice montate liber în exteriorul clădirilor :
 conductoare neizolate sau izolate (cu izolaţia rezistentă la intemperii şi la eventualul mediu coroziv).
 montaj pe pereţii exteriori ai clădirilor, pe suporturi de acoperiş, pe stâlpi (PE 106). Se fixează pe
izolatoare de exterior fixate pe suporturi incombustibile, la distanţe de max. 4 m. Se interzice utilizare
arborilor drept suport. Se respectă distanţe minime faţă de elemente de pe traseul conductelor.
Conducte electrice montate liber în interiorul clădirilor :
 conductoare neizolate – linii de contact, magistrale de distribuţie, medii corosive pentru izolaţia
conductelor, conductoare de protecţie PE) sau izolate
 în încăperi din categoriile BE1a, BE1b sau BE2, fără posibilitatea atingerii de către oameni, fără
pericol de deteriorare mecanică. Montare pe izolatoare sau pe alte elemente speciale de fixare sau
susţinere, la distanţe între 0,4 – 1,5 m, funcţie de secţiunea conductorului. Coborârile se execută cu
conductoare izolate şi protejate mecanic la înălţime sub 2,5 m de la pardoseală.
Conducte electrice protejate în tuburi, ţevi, plinte, profile mecanice uşoare sau instalate în goluri ale
elementelor de construcţie.
 conductoare izolate.
 conductele electrice ale aceluiaşi circuit, inclusiv conducta de protecţie PE se introduc în
acelaşi element de protecţie. Se admite instalarea în acelaşi element de protecţie a
conductelor ce aparţin mai multor circuite (în anumite condiţii – I7-02, art. 5.1.66)
 diametru corespunzător al tubului de protecţie, în funcţie de tip , secţiune şi număr de
conducte.
 tuburi speciale pentru instalaţii electrice, din materiale plastice sau din metal, rigide sau
flexibile. Pentru protecţie mecanică superioară sau diametre mai mari se admite folosirea
ţevilor pentru instalaţii din material plastic sau metal. Tipuri – PVCY, PVC-U, PP, Pid,
respectiv PEL, T
Conducte punte (INTENC) :
 înglobat în tencuială sau instalate în golurile canalelor elementelor din beton
 aparent pe trasee ferite de deteriorări mecanice
 sub pardoseli peste planşee incombustibile, protejate cu mortar de ciment împotriva
deteriorărilor mecanice (sau de tipul "cu manta întărită" – fără protejare cu mortar)
Bare electrice
 în execuţie deschisă liberă, închisă (în canale sub pardoseală, în ghene, în pereţi sau cutii
din materiale incombustibile), capsulată.
 pentru curenţi mari, peste 60 A.
 montare pe izolatoare sau pe suporturi de izolatoare, respectarea unor distanţe libere între
bare şi între izolatorii suporţi, compensatoare flexibile de dilataţie (peste 30 m).
Cabluri electrice
 conformitate cu normativul PE 107
Cordoane flexibile pentru instalaţii electrice mobile

 execuţie uşoară, medie sau grea, în funcţie de pericolul de deteriorare mecanică

Alegerea tipului de conducte electrice în funcţie de metoda de instalare

Pozarea instalaţiei electrice
Exemple de metode de instalare

Dimensionarea şi verificarea secţiunii conductoarelor
 secţiune tehnică, secţiune economică
 criterii pentru secţiunea tehnică, dimensionare, verificare
Criteriile de dimensionare/verificare pentru stabilirea secţiunii conductoarelor

 stabilitatea termică în regim permanent sau intermitent
 respectarea condiţiilor de protecţie la supracurenţi a conductoarelor
 respectarea condiţiilor de protecţie împotriva şocurilor electrice
 condiţia de cădere de tensiune
 condiţia de secţiune minimă (I7-02, Anexa 6)
 condiţia la stabilitate termică în regim de scurtă durată la pornire – pentru instalaţiile electrice
de forţă
 condiţia de scurtcircuit – stabilitate termică şi dinamică – pentru barele electrice de fază

Conductorul de fază
Conductorul neutru N
Conductorul de protecţie PE şi conductorul de protecţie şi neutru PEN

 criteriul economic (reţea de distribuţie, tensiuni peste 1 kV)
 relaţii de dimensionare
 relaţii de verificare
Secţiunea tehnică
stabilitate termică în regim permanent
a) conductă, secţiune, curent admisibil de catalog Ima catalog
b) condiţii reale de pozare, curent admisibil corectat Ima real = K·Ima catalog
c) se alege acea secţiune de conductor pentru care Ima real _Icerut
Coeficienţii de corecţie – conform CEI 364-5-52 – [Schneider]

(a) conductoare pentru circuite aparente K= K1  K2  K3
K1 – modul de pozare - direct în materiale termoizolatoare
 conducte de protecţie în materiale termoizolatoare
 cabluri multifilare
 în cavităţi din construcţie, nişe de cabluri închise
 pe suprafaţa plafonului
 alte cazuri
K2 – influenţa reciprocă dintre două circuite aflate în imediata apropiere
 încastrate sau îngropate în pereţi
 un singur strat pe perete, pardoseală sau suporturi neperforate
 un singur strat pe plafon
 un singur strat pe suporturi perforate
 un singur strat pe suporturi de cabluri, console
 pentru mai multe straturi se aplică un multiplicator 0,80-0,73- 0,70
K3 – influenţa temperaturii, conform tipului de izolaţie
(b) conductoare pentru circuite îngropate K= K4  K5  K6  K7
K4 – modul de pozare - conducte de protecţie din ceramică, tuburi, mulaje decorative
 alte cazuri
K5 – influenţa reciprocă dintre două circuite aflate în imediata apropiere
 numărul de circuite
 pentru mai multe straturi se aplică un multiplicator 0,80-0,73- 0,70
K6 – influenţa tipului de sol în care este îngropat cablul
K7 – influenţa temperaturii solului
 pierderea de tensiune efectivă pe traseul de alimentare de la PD la receptoare

 pentru circuitele receptoarelor de lumină;
 pentru circuitele receptoarelor de forţă;
 pentru motoare se calculează valoarea suplimentară şi în regim de pornire;
 pentru coloane;
 însumare de la PD la fiecare receptor. Programele de calcul – de ex. Ecodial II fac
această determinare în mod automat. La un calcul manual, dată fiind complexitatea
calculului, se pot considera doar situaţiile cele mai dezavantajoase
 putere şi lungime mare, secţiune mică.
 se compară valoare totală efectivă cu cea admisibilă  Uefectiv  Uadmisibil. Dacă DA,
secţiunea aleasă este corespunzătoare. Dacă NU, se va adopta o secţiune imediat
superioară .
 valori admisibile: branşament: 3% lumină, 5% forţă; post trafo propriu: 8% lumină,
10% forţă; 12% suplimentar la pornirea motoarelor.
 rezistenţă mecanică la execuţie şi exploatare

 secţiunile minime admisibile sunt menţionate în I7-02, Anexa 6.

 stabilitate termică în regimul de scurtă durată la pornirea motoarelor
 se calculează densitate de curent la pornire pe conductorul de fază şi se compară
cu cea admisibilă Jp efectiv  Jp admisibil. Dacă DA, secţiunea aleasă este
corespunzătoare. Dacă NU, se va adopta o secţiune imediat superioară.
2 2
 valori admisibile: 20 A/mm pentru aluminiu, 35 A/mm pentru cupru
Tipuri şi notaţii pentru cabluri şi conducte electrice

Informaţii catalog ICE Bistriţa
Cabluri de energie
 CCBYY – cablu de branşament, cu conductor concentric, pentru legătură monofazată între stâlpul
de tensiune şi consumator
 CYY; CYY-F – cabluri de energie, cu izolaţie şi manta de PVC
 CYAbY; CyabY-F – cabluri de energie armate, cu izolaţie şi manta de PVC
Cabluri flexibile
 MYUp; MYYUp, MYYU – cordoane în execuţie uşoară, pentru conectarea aparatelor electrice de uz
casnic
 MYYM; MYEYM, MYYMEY – cordoane în execuţie mijlocie, pentru instalaţii electrice semiindustriale
 MYYMAc – cordoane de PVC armate, pentru aparate electrice de uz industrial
Conducte pentru instalaţii fixe
 FY – conducte cu izolaţie de PVC pentru instalaţii electrice fixe
 FPYY – conducte punte, cu izolaţie de PVC pentru instalaţii electrice fixe (în instalaţii electrice de
iluminat şi prize, fără tub de protecţie)
Conducte flexibile
 Myf – conducte flexibile izolate cu PVC, de tensiune nominală până la 450/750 V
Bibliografie pentru completarea informaţiei

Curenţi maximi admisibili în regim permanent
(Normativ I7-02, Anexa 7, 8, 9. Pentru cabluri – PE 107, extras în I7-02, Anexa 13 a, b)
Coeficienţi de corecţie în funcţie de temperatura mediului ambiant
(Normativ I7-02, Anexa 10. Pentru cabluri – PE 107)
Codul culorilor
(Normativ I7-02, cap. 5.1, pag. 89-95, pag. 100)
Sisteme de pozare şi montare
(Normativ I7-02, pag. 101–122; Cataloage producător Gewis, Obo-Bettermann, Legrand)

CUPRINS
SISTEME DE ACŢIONARE ELECTRICĂ A MAŞINILOR DE LUCRU
1. Generalităţi despre maşinile electrice 3
2. Noţiuni generale despre maşinile electrice de curent continuu 4
3. Caracteristicile mecanice ale motoarelor de curent continuu 5
4. Pornirea motorului de curent continuu 6
5. Reglarea vitezei motorului de curent continuu 7
6. Frânarea motorului de curent continuu 8
7. Transformatorul electric; generalităţi 9
8. Maşina electrică asincronă; generalităţi 11
9. Pornirea şi reglarea vitezei motorului asincron trifazat cu inele 13
10. Reglarea vitezei motorului asincron trifazat în colivie 14
11. Pornirea motorului asincron trifazat în colivie 15
12. Schimbarea sensului de rotaţie la motorul asincron trifazat 17
13. Sistemele de acţionare electrică 18
14. Caracteristicile mecanice ale maşinilor de lucru 19
15. Supracurenţi 21
16. Întreruptoare şi comutatoare cu pârghie 21
17. Întreruptoare şi comutatoare pachet 23
18. Întreruptoare şi comutatoare cu came 26
19. Comutatoare stea-triunghi 27
20. Autotransformatoare de pornire 28
21. Reostate de pornire şi reglare 29
22. Reostate de excitaţie 30
23. Aparate de comandă multifuncţionale 31
24. Tablouri de distribuţie modulare 33
25. Contactoare statice 34
26. Relee termice 35
27. Contactoare 36
28. Butoane şi lămpi de semnalizare 40
29. Întreruptoare automate 41
30. Relee maximale de curent. Relee minimale de tensiune 42
31. Caracteristicile tehnice ale releelor de protecţie 44
32. Studiul releelor de protecţie 45
33. Tehnologia montării aparatelor electrice pentru sistemele de acţionare 47
34. Întreruptoare şi comutatoare cu came 48
35. Montarea comutatoarelor cu came 50
36. Funcţionarea comutatoarelor cu came 53
37. Întreruptoare cu pârghie 54
38. Realizarea unei scheme de acţionare 55
39. Contactoare cu relee 56
40. Realizarea schemei electrice de acţionare - pentru un motor trifazat 57
1
41. Aparate pentru acţionări industrial - butoane de comandă 58
42. Aparate pentru acţionări industrial - chei de comandă 62
43. Aparate pentru acţionări industrial - microîntreruptoare 63
44. Aparate pentru acţionări industriale - limitatoare de cursă 64
45. Aparate pentru acţionări industrial - lămpi şi casete de semnalizare, butoane 66
cu lămpi de semnalizare -
46. Pornirea motorului de c.c. cu excitaţie separată 69
47. Reglarea vitezei motorului de c.c. cu excitaţie separată 70
48. Frânarea motorului de c.c. cu excitaţie separată 72
49. Pornirea, reglarea vitezei şi frânarea motorului de c.c. cu excitaţie separată 73
50. Transformatorul electric - părţi componente; rol funcţional - 74
51. Proba de mers în gol a unui transformator monofazat 75
52. Proba de scurtcircuit de laborator a unui transformator monofazat 77
53. Motorul asincron trifazat (cu rotorul) în scurtcircuit - clasificare; semne 78
convenţionale; probleme ale pornirii
54. Pornirea motorului asincron cu rotorul în scurtcircuit prin cuplare directă la 79
reţea
55. Pornirea şi inversarea sensului de rotaţie a unui motor asincron trifazat 80
56. Pornirea automată a unui motor de rezervă 82
57. Pornirea a două motoare asincrone trifazate într-o anumită ordine 83
58. Acţionarea electrică a unui strung 84
2
SISTEME DE ACŢIONARE ELECTRICĂ
LISTĂ DE TERMENI ŞI CUVINTE CHEIE
a declanşa a produce o desfacere rapidă, prin comandă, a unui mecanism care blochează mişcarea unor
părţi ale unui dispozitiv, în vederea provocării sau întreruperii unor acţiuni
anclanşare operaţie de închidere a unui circuit electric efectuată cu un întreruptor, un contactor etc.
aparat sistem tehnic care serveşte la efectuarea unei operaţii sau la dirijarea energiei ori la
transformarea ei statică
aparataj totalitatea aparatelor folosite într-o ramură a ştiinţei sau a tehnicii
automenţinere menţinerea alimentării unui contactor chiar dacă butonul de pornire nu mai este acţionat; se
realizează cu ajutorul unui contact auxiliar ND al contactorului
basculare mişcare de balansare, în jurul unei axe orizontale care nu trece prin centrul de greutate
camă proeminenţă (sau şanţ) cu profil determinat, pe suprafaţa unui disc sau arbore, servind la
deplasarea periodică a unui organ urmăritor (tachet)
capacitate de mărime caracteristică a aparatelor electrice; se indică prin curentul de rupere şi curentul de
comutare închidere, la aparatele de joasă tensiune şi prin puterea de rupere şi puterea de închidere, la
aparatele de înaltă tensiune
caracteristică curbă sau expresie analitică reprezentând dependenţa dintre anumite mărimi specifice ale
unui sistem tehnic sau fizic, în anumite condiţii de funcţionare
caracteristică curbă sau expresie analitică reprezentând dependenţa dintre mărimea de intrare şi mărimea
intrare - ieşire de ieşire ale unui sistem tehnic, în condiţii date de funcţionare
comandă Operaţie manuală, semiautomată sau automată, prin care se pune în funcţiune, se reglează
sau se opreşte un sistem tehnic; poate fi directă, indirectă sau la distanţă
contactor aparat electric care, sub acţiunea unui semnal de comandă, închide un circuit electric şi-l
menţine închis numai cât timp durează comanda
contactor aparat de comutaţie, cu acţionare mecanică, electromagnetică sau pneumatică, cu o singură
poziţie stabilă, capabil de a stabili, de a suporta şi întrerupe curenţii, în condiţii normale de
exploatare ale unui circuit, inclusiv curenţii de suprasarcină
contactor static contactor la care, fenomenul de comutaţie este realizat prin conducţia comandată a
elementelor semiconductoare (tranzistoare, tiristoare, triace) realizându-se deci o comutaţie
fără piese în mişcare (comutaţie statică)
curent de cel mai mare curent pe care aparatul îl poate stabili sub o tensiune dată
închidere
curent de rupere cel mai mare curent pe care aparatul este capabil să-l întrerupă sub o tensiune dată
cuţit piesă componentă a unor aparate electrice de conectare, care, pătrunzând în furci, realizează
o legătură electrică conductivă
declanşator aparat, acţionat manual sau automat, care provoacă pe cale mecanică suprimarea unei
zăvorâri sau declanşarea mecanismelor
elicoidal în formă de elice (curbă care poate fi înscrisă pe un cilindru circular sau pe un con circular şi
care taie sub un unghi constant generatoarele cilindrului sau ale conului)
factor de mărime caracteristică a unui releu, definită prin raportul dintre valoarea mărimii de intrare
revenire pentru revenirea releului şi valoarea mărimii de intrare pentru acţionarea releului
frânare reducere progresivă, eventual până la oprire, a vitezei de deplasare a unui corp, a unei maşini
etc., prin transformarea energiei cinetice în alte forme de energie
frânare dinamică metodă de frânare în cadrul căreia motorul se decuplează de la reţea şi se leagă, la bornele
(reostatică) sale, un reostat; maşina funcţionează ca generator care transformă energia primită de la
mecanismul de lucru, în energie electrică, debitată în reostat
1 ACŢIONAREA MAŞINILOR DE LUCRU

frânare prin metodă de frânare care constă în inversarea conexiunilor la bornele motorului alimentat de la
contracurent reţea; energia cinetică a mecanismului de lucru şi energia primită de la reţea, se transformă în
căldură în motor
frânare metodă de frânare în cadrul căreia motorul este antrenat de către mecanismul antrenat, la o
recuperativă turaţie ce depăşeşte turaţia în gol a motorului; ca urmare, maşina funcţionează ca generator,
transformând energia cinetică a mecanismului acţionat, în energie electrică, pe care o
înapoiază reţelei, realizând o recuperare a energiei; este cea mai economică metodă, însă
poate fi utilizată numai la turaţii mari, şi deci cu ea nu se poate realiza oprirea motorului
histerezis fenomen cu caracter ireversibil, care constă în faptul că, succesiunea stărilor unei substanţe,
determinate de variaţia unui parametru, diferă de succesiunea stărilor determinate de variaţia
în sens contrar a aceluiaşi parametru
histerezis fenomen care constă în dependenţa neunivocă a magnetizaţiei unui corp feromagnetic, de
magnetic intensitatea câmpului magnetic exterior
încercare de probă de laborator prin care, primarul unui transformator se alimentează cu o tensiune
scurtcircuit de redusă, astfel încât prin înfăşurări să circule curenţii nominali
laborator
inducţie fenomen de producere a unei tensiuni electromotoare (numită tensiune indusă) de-a lungul
electromagnetică unei curbe închise, de către un câmp magnetic, variabil în timp (numit câmp inductor);
tensiunea indusă este proporţională cu viteza de variaţie a fluxului magnetic inductor, iar
sensul său este astfel orientat încât, câmpul magnetic al curentului pe care l-ar produce să se
opună, prin câmpul său magnetic, variaţiei fluxului magnetic inductor
inducţie mărime vectorială care, împreună cu intensitatea magnetică, caracterizează local componenta
magnetică magnetică a câmpului electromagnetic
inductor parte componentă a unei maşini electrice, care produce fluxuri magnetice inductoare
indus parte componentă a unei maşini electrice, în care se produc tensiuni electromotoare induse de
fluxul magnetic al inductorului
interblocaj imposibilitatea acționării unui motor în celălalt sens de rotaţie, atât timp cât acesta
funcționează în sens contrar; se realizează cu ajutorul a două contacte auxiliare NI: unul al
contactorului pentru un sens de rotaţie, şi al doilea pentru celălalt sens de rotaţie
limitator de cursă aparat de conectare care întrerupe sau stabileşte circuite, sub acţiunea unui element mecanic
al instalaţiei, aflat în mişcare
microîntreruptor aparat miniatural de comandă, cu acţionare instantanee, caracterizat printr-o mare capacitate
de comutare, realizată într-un gabarit redus
releu aparat care realizează anumite comenzi (de exemplu, comutarea unui anumit circuit) atunci
când variază o mărime caracteristică a sistemului tehnic la care este conectat
reostat aparat alcătuit dintr-un rezistor a cărui rezistenţă electrică este reglabilă, fără demontarea
conexiunilor; este utilizat la reglarea intensităţii curentului electric din circuite
stare acţionată a stare a releului caracterizată prin circuit magnetic deschis (clapetă liberă) la releul de tensiune
releului şi prin circuit magnetic închis (clapetă atrasă) la releul de curent
stare normală a stare a releului caracterizată prin circuit magnetic închis (clapeta atrasă) la releul de tensiune şi
releului circuit magnetic deschis (clapeta liberă) la releul de curent
stroboscopie metodă de observare a corpurilor aflate în mişcare de translaţie sau de rotaţie, cu un anumit
caracter de periodicitate, de sacadare; constă în întreruperea intermitentă, fie a iluminării
corpului, fie a privirii, având drept consecinţă micşorarea aparentă a vitezei de mişcare sau
chiar anularea vitezei ori inversarea sensului mişcării
traducere transformare a unei mărimi de o anumită natură, numită mărime de intrare, într-o mărime de
altă natură, numită mărime de ieşire, în vederea transmisiunii informaţiei asociate acestora
traductor dispozitiv care efectuează operaţia de traducere (transformare a unei mărimi de o anumită
natură, numită mărime de intrare, într-o mărime de altă natură, numită mărime de ieşire, în
vederea transmisiunii informaţiei asociate acestora) într-un sistem tehnic de reglaj automat,
de telecomunicaţie, de măsurare pe cale elctrică a mărimilor neelectrice (de exemplu,
tahogeneratoarele).

1. GENERALITĂŢI DESPRE MAŞINILE ELECTRICE
Definirea maşinii electrice

Maşinile electrice sunt sisteme tehnice prin care se asigură conversia electromecanică.
Maşinile electrice sunt folosite pentru producerea energiei electrice, în care caz sunt denumite
generatoare electrice, sau pentru transformarea energiei electrice în energiei mecanică, în care caz sunt
denumite motoare electrice. Maşina convertizoare realizează modificarea parametrilor energiei electrice
(tensiune, curent, frecvenţă etc.) prin intermediul energiei mecanice (figura 1). În situaţia în care o maşină
electrică primeşte simultan energie electrică şi energie mecanică şi le transformă în căldură, maşina
funcţionează în regim de frână.
Figura 1. Conversia energiei cu ajutorul maşinilor electrice:

Pm – putere mecanică; Pe – putere electrică; Pjf – pierderi electrice (efect Joule) şi prin frecări.
Din punct de vedere funcţional, orice maşină electrică poate lucra fie în regim de generator electric fie în
regim de motor electric, fără vreo modificare constructivă, deci maşinile electrice sunt reversibile.
După natura tensiunii de alimentare (sau a tensiunii pe care o produc la borne, în regim de generator)
maşinile sunt:
 maşini electrice de curent continuu, utilizate în reţelele de curent continuu;
 maşini electrice de curent alternativ, utilizate în reţelele de curent alternativ;
 maşini electrice universale, care se pot utiliza atât în reţelele de curent alternativ cât şi în reţelele de
curent continuu.
Maşinile de curent continuu, datorită schemei de conexiune a înfăşurărilor de excitaţie, pot avea
caracteristici funcţionale (electromecanice) diferite.
Maşinile de curent alternativ la care inductorul se roteşte sincron cu câmpul magnetic învârtitor se
numesc maşini sincrone; turaţia motoarelor depinde numai de frecvenţa tensiunii de alimentare şi de numărul
de poli.
Maşinile de curent alternativ la care rotorul se învârteşte cu o viteză diferită de a câmpului magnetic
inductor se numesc maşini asincrone; în afară de frecvenţa tensiunii de alimentare a inductorului şi de numărul
de poli, turaţia maşinii asincrone depinde şi de sarcina mecanică opusă motorului de către mecanismele
antrenate.
În procesul de transformare energetică realizat de maşinile electrice nu toată energia primită se
transformă în energie utilă. Au loc şi pierderi nedorite, care pot fi limitate constructiv, dar nu pot fi eliminate
definitiv.
Pierderile de energie, respectiv de putere, se produc în principal datorită:
 frecărilor mecanice dintre piese în mişcare relativă ( Pm) şi dintre acestea şi aer;
 curenţilor turbionari şi a fenomenului de histerezis care apar în piesele feromagnetice(PFe);
 efectului Joule în conductoarele parcurse de curent electric( Pj).
Datorită acestor pierderi, randamentul  al unei maşini electrice, definit ca raportul dintre puterea utilă P2
şi puterea consumată P1, este totdeauna subunitar.
Matematic, acestei realităţi îi corespund relaţiile:
p = Pm + Pj + PFe
P1 = P2 + p
P P2
η 2 
P1 P1  Σp

Observaţie: Pierderile în procesul de conversie a energiei, realizat prin intermediul maşinilor electrice,
sunt ireversibile, transformate în căldură.
2. NOŢIUNI GENERALE
DESPRE MAŞINI ELECTRICE DE CURENT CONTINUU
Definiţie
Maşina electrică la care schimbul principal de energie cu o reţea se realizează în curent continuu este
cunoscută sub denumirea de maşină de curent continuu.
Clasificare
Clasificarea maşinilor de curent continuu se face în funcţie de modul de conectare a înfăşurării de
excitaţie faţă de înfăşurarea indusului.
În figura 1 sunt reprezentate semnele convenţionale pentru maşinile de curent continuu şi modul de
notare (consacrat) al înfăşurărilor.
A1 A1 A1
F1 F2 D1 D2
E1 E2
A2 A2 A2
Separata Derivatie Serie

A1 A1
E1 E2 F1 F2 D1 D2
A2 A2
Compound Mixta
Figura 1. Simbolizarea maşinilor de curent continuu în funcţie de

modul de conectare a înfăşurării de excitaţie faţă de înfăşurarea indusului
Maşina de curent continuu poate funcţiona în trei regimuri din punctul de vedere al transformării
energetice efectuate: de generator, de motor sau de frână.
Un regim de funcţionare este precizat de ansamblul valorilor numerice pe care le au, la un moment dat,
mărimile mecanice şi electrice prin care se caracterizează funcţionarea maşinii respective.
Domenii de utilizare
Maşinile electrice de curent continuu se construiesc cu puteri de la câteva zeci de waţi până la mii de
kilowaţi. Funcţie de utilizarea lor, acestea pot fi de tip:
MCG- de uz general, folosite în automatizarea proceselor de producţie;
MCM- utilizate în metalurgie pentru acţionarea căilor cu role, manipulatoarelor la caiele laminor,
împingătoarelor în cuptor etc.;
MCU- pentru acţionări de maşini unelte (motoare construite pentru a putea funcţiona în condiţiile
alimentării de la convertizoare cu tiristoare);
TN- pentru transport uzinal (electrocare, transpalete, electrostivuitoare); pentru tracţiune feroviară
(motoare pentru locomotive electrice, motoare pentru locomotive Diesel-electrice, generatoare principale şi
auxiliare destinate locomotivelor Diesel-electrice);
SSTA şi MTA- motoare destinate acţionării locomotivelor electrice de mină;
CSC- convertizoare pentru sudare; pentru instalaţii de foraj; pentru încărcarea bateriilor de acumulatoare.

3. CARACTERISTICI MECANICE ALE MOTOARELOR DE C.C.
Pentru a funcţiona ca motor, maşina electrică se va alimenta de la o sursă de energie de curent continuu.
În funcţie de sistemul de excitaţie, ecuaţia de tensiuni la funcţionarea în sarcină a unui motor de c.c. este:
excitaţie separată U = E + Ra.I;

excitaţie serie U = E + (Ra + Re).I;
excitaţie derivaţie U = E + Ra.(I – iex);
excitaţie mixtă U = E + Ra.(I – iex) + RsI;
I I I
E E E
I
Ia Ia Ia
iex
iex iex iex

a b c
Figura 1 Schemele motoarelor de curent continuu
a - M.c.c. cu excitaţie separată, b - M.c.c. cu excitaţie serie, c - M.c.c. cu excitaţie derivaţie
Cuplul electromagnetic al motoarelor de curent continuu
Cuplul electromagnetic al motorului de curent continuu nu depinde de turaţie, fiind proporţional (prin factorul
constructiv Km) cu fluxul inductor şi cu curentul prin înfăşurarea indusului.
Me = Km..Ia
Caracteristica mecanică a motoarelor de curent continuu
Caracteristica mecanică a motoarelor de c.c., este dependenţa, grafică sau analitică, dintre turaţia n şi
cuplul M:
n = f(M)
şi se trasează pentru U = ct. şi Rex = ct.
Această caracteristică arată modul cum variază turaţia n, a motorului când variază cuplul de sarcină, M.
Pentru motorul cu excitaţie separată sau derivaţie turaţia n variază liniar cu cuplul (fig. 2)
Pentru motorul cu excitaţie serie, cuplul este proporţional cu pătratul curentului iar caracteristica mecanică a
motorului are aspectul unei hiperbole (curba 2 din figura 2).
n
2
Figura 2. Caracteristicile mecanice ale
motoarelor de c.c. cu excitaţie:
no 1 – derivaţie (separată); 2 – serie
1
M
Mn

Observaţie: La mersul în gol, turaţia motorului serie, n0, tinde spre infinit şi din această cauză motorul cu
excitaţie serie nu poate funcţiona în gol sau cu sarcini foarte reduse, deoarece rotorul ar fi distrus de forţele
centrifuge.
4. PORNIREA MOTOARELOR DE C.C.
La motoarele de curent continuu, curentul Ia din indus nu trebuie să depăşească de 2-2,5 ori curentul
nominal, nici chiar un timp scurt, deoarece – în caz contrar – comutaţia s-ar înrăutăţi foarte mult, şi, în plus,
încălzirea conductoarelor ar depăşi limitele admisibile.
La pornire, când turaţia este nulă, întreaga tensiune de alimentare se regăseşte pe rezistenţa (destul de
scăzută) a indusului.
Observaţie: la funcţionarea normală, cu o anumită turaţie, pe lângă tensiunea reţelei, în motor mai apare
– prin inducţie – şi o altă tensiune, numită contraelectromotoare, care se scade din tensiunea de alimentare şi
astfel, pe rezistenţa indusului se regăseşte o tensiune mult mai mică.
U
Rezultă valoarea curentului de pornire: I p  .
Ra
Acest curent depăşeşte de 20 – 50 de ori curentul nominal, deci nu este admisibil pentru motor şi nici
pentru reţeaua care alimentează motorul.
Reducerea curentului de pornire se poate face prin:
 reducerea tensiunii de alimentare U. Această metodă se poate aplica numai dacă tensiunea U poate
fi reglată după voie, cu o instalaţie specială.
 introducerea în circuitul principal al motorului a reostatului de pornire Rp.
Prin alegerea convenabilă a lui Rp curentul de pornire poate fi mult diminuat:
U
Ip  = (2-2,5)In.
Ra  R p
Această metodă se aplică la motoarele alimentate de la reţele cu tensiune constantă. Pe măsură ce
turaţia motorului creşte, reostatul Rp poate fi treptat scos din circuit astfel ca, la sfârşitul pornirii, el să fie
scurtcircuitat (fig.1).
Iex
Uex
Ra r3 r2 r1 n0 N
nn Ra
n3
R3 n2 R3
R2
n1 R2
R1
R1
M
U Mn Mm MM
a b
Figura 1. Pornirea M.c.c. prin înserierea în circuitul indusului a unui reostat în trepte:
a - schema de principiu; b - diagrama pornirii în trepte a unui motor de c.c.

5. REGLAREA VITEZEI MOTOARELOR DE C.C.
Posibilităţile de variaţie a turaţiei rezultă din analiza termenilor relaţiei de dependenţă dintre turaţie şi
cuplu:
variaţia tensiunii variaţia unei rezistenţe

înseriate cu circuitul indusului
U  ( Ra  Rs ) I a
n
ke 
variaţia fluxului inductor
Variaţia turaţiei se obţine prin:

 modificarea tensiunii de alimentare U. Dacă fluxul este constant, viteza variază proporţional
cu tensiunea aplicată. Această metodă se poate aplica practic numai la motorul cu excitaţie
separată;
 schimbarea rezistenţei din circuitul indusului Ra ( fig. 1);
 modificarea fluxului inductor  se face cu ajutorul reostatului de excitaţie. Viteza variază
invers proporţional cu fluxul, deci cu curentul de excitaţie. Prin această metodă se obţine un
reglaj al turaţiei peste valoarea nominală, până la 2 – 3 ori turaţia nominală (fig. 2)
n
n
no no'
no
M
Rs
n
M
n
Rc
Mn M Mn
M
a b a b
Fig.1 Reglarea turaţiei motoarelor de Fig. 2 Reglarea turaţiei motoarelor de curent
curent continuu cu ajutorul unui reostat continuu cu ajutorul unui reostat montat în
montat în indus: a - schema de montaj circuitul de excitaţie: a - schema de montaj
pentru un motor cu excitaţie derivaţie; pentru un motor cu excitaţie derivaţie;
b - caracteristicile turaţiei pentru un b - caracteristica turaţiei pentru un motor cu
motor cu excitaţie derivaţie flux diminuat.

6. FRÂNAREA MOTOARELOR DE C.C.
La acţionarea electrică a unor maşini de lucru, apare necesitatea frânării acestora, fie pentru micşorarea
vitezei, fie pentru menţinerea constantă a vitezei mecanismului care este sub acţiunea unui cuplu exterior activ,
care tinde să-l accelereze (de exemplu, la coborârea unei greutăţi).
Principalele metode de frânare sunt:
» Frânarea prin recuperare. Această metodă se

utilizează atunci când motorul este antrenat de către n
mecanismul acţionat cu un cuplu activ Ma, la o turaţie
ce depăşeşte turaţia în gol n0 a motorului. O astfel de
situaţie apare de exemplu la un vehicul acţionat n0
electric ( locomotivă electrică, tramvai etc.) care
coboară o pantă. Când vehiculul este acţionat de nn
motor, acesta este alimentat de la reţea cu tensiunea
U, iar curentul are un anumit sens prin motor. Când
începe coborârea pantei, forţa gravitaţională
acţionează asupra vehiculului, iar cuplul motor şi
curentul scad la zero, maşina de curent continuu M
-Ma Mn
mergând în gol. Crescând viteza de rotaţie peste n0
(fig. 1), tensiunea contaelectromotoare depăşeşte ca Figura 1 Explicativă la frânarea prin recuperare
valoare tensiunea de alimentare U, apare un curent Ia
prin indus de sens invers decât în situaţia anterioară şi maşina funcţionează ca generator, transformând energia
cinetică a vehiculului în energie electrică pe care o înapoiază reţelei, realizând o recuperare a energiei. Frânarea
prin recuperare este cea mai economică metodă, însă poate fi utilizată numai la turaţii mai mari decât turaţia
nominală şi deci prin această metodă nu se poate realiza oprirea motorului.
» Frânarea dinamică sau reostatică (fig. 2) se obţine decuplând motorul de la reţea şi legând la bornele sale
un reostat Rf. Maşina funcţionează ca generator, transformând energia primită de la mecanism, în energie
electrică debitată pe reostat.
n
K Rf no
1 2 F
F1 F2
M Rf
F
Rc
M
–Mr Mr
a b
Figura 2. Frânarea dinamică: a – Schema de principiu (1- regim de motor; 2- regim de frână);
b – diagrama frânării (Mr – cuplul rezistiv al mecanismului antrenat)
Efectul de frânare se micşorează pe măsura descreşterii turaţiei, aşa încât nici cu această metodă nu se
poate obţine decât frânarea până la turaţii mici.
Metoda este larg utilizată în practică, de exemplu la vehicule acţionate electric.
» Frânarea prin contracurent (fig.3) constă în inversarea conexiunilor la bornele motorului alimentat de la
reţea. La această metodă, energia cinetică a mecanismului şi energia primită de la reţea se transformă în
căldură disipată în motor şi într-un reostat de frânare Rf înseriat în indus, obţinându-se o frânare puternică,
sensul de rotaţie putându-se inversa, dacă maşina nu este deconectată la timp de la reţea.

n
K Rf n0
2 1 F
F1 F2
M
F
RC
Mr Mr M
Rf Comandă
frână mecanică
a b
n0
Figura 3. Frânarea contracurent:

a – schema de principiu (1 – regim de motor, 2 – regim de frână);
b – diagrama frânării (Mr – cuplul rezistent al mecanismului antrenat).
7. TRANSFORMATORUL ELECTRIC – GENERALITĂŢI
Definiţie
Transformatorul electric este un aparat electromagnetic static, utilizat pentru modificarea parametrilor
energiei electromagnetice primite de la o reţea de curent alternativ.
Parametrii care pot fi modificaţi sunt tensiunea, intensitatea şi numărul de faze, păstrându-se constantă
frecvenţa.
Utilizări
Transformatoarele sunt utilizate în practică, îndeosebi în domeniul transportului şi distribuţiei electrice.
La transportul energiei electrice, cu cât este mai mare cantitatea de energie de transportat şi mai lungă
linia de transport, cu atât trebuie să fie mai înaltă tensiunea liniei, pentru a se realiza un transport de energie
economic (cu randament maxim, deci cu pierderi minime).
Se cunoaşte că în centralele electrice nu se pot produce tensiuni mai mari de 10.000 volţi. În consecinţă,
pentru ca energia electrică furnizată de ele să ajungă la consumator este necesar ca energia să fie transportată
pe liniile de înaltă tensiune. Transportul energiei nu se poate efectua economic decât dacă se realizează la un
curent mic şi la o tensiune ridicată.
La locul de utilizare, energia electrică este din nou transformată, prin intermediul transformatoarelor
coborâtoare, la o tensiune joasă, cu care sunt alimentate receptoarele.
Clasificare
În funcţie de domeniul de utilizare transformatoarele se pot clasifica astfel :
 transformatoare de putere, utilizate la transportul şi distribuţia energiei electrice;
 autotransformatoare, utilizate pentru transformarea tensiunii în limite reduse, pentru pornirea motoarelor
de curent alternativ etc.;
 transformatoare de măsură, utilizate pentru conectarea indirectă a aparatelor de măsură a tensiunilor şi
curenţilor mari;
 transformatoare de putere cu caracteristici speciale, cum sunt cele pentru alimentarea cuptoarelor
electrice, pentru sudare electrică, pentru încercări etc.;
 transformatoare de putere mică, cum sunt transformatoarele de siguranţă, transformatoarele de izolare,
de separare etc.

Clasificarea transformatoarelor electrice se mai poate face şi după numărul de faze, în transformatoare
monofazate şi transformatoare trifazate.
Indiferent de tipul de transformator, acesta poate fi răcit natural sau cu ulei.
Notarea capetelor înfăşurărilor se face cu majuscule pentru tensiunea mai mare şi cu litere mici pentru
tensiunea mai mică, utilizând litere de la începutul alfabetului pentru începutul înfăşurărilor, respectiv de la
sfârşitul alfabetului pentru sfârşitul înfăşurărilor.
Deci începuturile înfăşurărilor se notează, în ordine, cu A, B, C, sau a, b, c, iar sfârşiturile se notează cu
X, Y, Z, sau x, y, z (fig. 1).
Punctul neutru al înfăşurărilor transformatoarelor trifazate, dacă este scos la cutia de borne, se notează
cu N sau n.
Tensiune înaltă tensiune joasă tensiune

înaltă joasă
A a A X a x
B Y b y
B b C Z c z
Figura 1. Notarea capetelor înfăşurărilor transformatoarelor electrice.
Dispunerea şi marcarea bornelor la cutia de borne a transformatorului sunt prezentate în figura 2.
a b n a b c
N A B C
A B
Figura 2. Dispunerea şi marcarea bornelor la transformatoare
Semne convenţionale
Semnele convenţionale pentru transformatoare sunt date de STAS 11381 / 17 – 89 şi prezentate în figura 3.
a b c d
Figura 3. Semne convenţionale:

a – transformator monofazat cu doua înfăşurări, b–transformator trifazat cu două înfăşurări,
c-transformator trifazat cu trei înfăşurări, d-autotransformator trifazat.

Figura 4. Transformator de comandă
8. MAŞINA ELECTRICĀ ASINCRONĀ – GENERALITĂŢI

Definiţie
Se numeşte maşină asincronă acea maşină de curent alternativ care, la frecvenţa dată a reţelei,
funcţionează cu o turaţie variabilă cu sarcina.
Maşinile electrice asincrone sunt caracterizate prin faptul că au viteza de rotaţie puţin diferită de viteza
câmpului inductor, de unde şi numele de asincrone.
Ele pot funcţiona în regim de motor, în regim de generator sau în regim de frână. În practică, cea mai
largă utilizare o au ca motoare electrice.
După modul de realizare a înfăşurării indusului, există două tipuri principale de maşini asincrone:
 maşini asincrone cu rotorul bobinat şi cu inele colectoare (pe

scurt maşini asincrone cu inele);
 maşini asincrone cu rotorul în scurtcircuit (sau cu rotorul în
colivie).
Semne convenţionale
În figura 1 sunt reprezentate o parte din semnele convenţionale Figura 1. Motor asincron cu inele
pentru maşinile asincrone.
M M M M M M M M
3 3 3 3
1 1 1 1
a b c d
Figura 1 Semne convenţionale pentru maşinile asincrone:

a – motorul asincron trifazat cu rotorul în scurtcircuit; b – motorul cu rotorul bobinat;
c – motor asincron monofazat; d – motor asincron monofazat cu fază auxiliară.
În cazul maşinilor cu inele, capetele înfăşurării statorului sunt legate la o placă de borne (fig. 2); această
înfăşurare (trifazată), poate fi legată în stea sau în triunghi.
Notarea înfăşurărilor statorice şi rotorice se face conform STAS 3530-87.

U 1 V1 W1 U1 V1 W1
U1 V1 W1 U1 V1 W1
W2 U2 V2
W2 U2 V2
U2 V2 W2 U2 V2 W2
Conexiunea stea Conexiunea triunghi
Figura 2. Notarea şi aşezarea bornelor pe placă, la motoarele asincrone trifazate cu inele
Domenii de utilizare
Motoarele asincrone trifazate formează cea mai mare categorie de consumatori de energie electrică din
sistemul energetic, fiind utilizate în toate domeniile de activitate: maşini-unelte (strunguri, raboteze, freze,
polizoare, maşini de găurit, ferăstraie mecanice etc.), poduri rulante, macarale, pompe, ventilatoare etc.
Motoarele monofazate sunt utilizate în special în instalaţiile de uz gospodăresc: aeroterme, pompe, maşini
de spălat, polizoare, ventilatoare, maşini-unelte (polizoare, ferestrău circular, şlefuitoare cu vibraţii, polizor
unghiular, ferestrău circular etc.), maşini de găurit, maşini de găurit cu percuţie, râşniţe electrice etc.
Până de curând, motoarele asincrone erau utilizate ca motoare de antrenare în acţionările cu turaţie
constantă; prin dezvoltarea electronicii de putere, acţionările reglabile cu motoare asincrone au căpătat o
extindere remarcabilă, datorită fiabilităţii lor net superioare, în comparaţie cu motoarele de curent continuu.
Caracteristica mecanică a motoarelor asincrone trifazate

O formă analitică simplificată a caracteristicii mecanice a unui motor asincron trifazat, utilă pentru
înţelegerea modului în care se comportă maşina asincronă funcţionând în regim de motor este următoarea:
2M m
M
s sm

sm s
în care: Mm – valoarea maximă a cuplului electromagnetic;
sm – valoarea alunecării care corespunde cuplului maxim;
sn – valoarea alunecării care corespunde cuplului nominal sn  [0,01; 0,1].;
s  [0; 1] – alunecarea la care funcţionează motorul.
Observaţie: diferenţa turaţiei rotorului faţă de valoarea pe care ar trebui s-o aibă datorită câmpului
electromagnetic al statorului se descrie prin mărimea specifică numită alunecare (notată cu s).
Aplicând cunoştinţele dobândite la matematică, se obţine următoarea reprezentare grafică:
M n
K
n1 N
Mm nn
Mn P
nm K
N
Mp
S P M
sn sm 1 Mp Mn Mm
a b
Figura 3. Caracteristica mecanică: a – M = f(s); b – M = f(n).

9. PORNIREA ŞI REGLAREA VITEZEI
MOTORULUI ASINCRON TRIFAZAT CU INELE
Faptul că la acest tip de motoare sunt accesibile capetele înfăşurării trifazate rotorice, are implicaţii asupra
metodelor de pornire şi de reglare a vitezei. Astfel, înserierea unui reostat trifazat în circuitul rotoric permite
reducerea curentului absorbit la pornire şi obţinerea unor turaţii variabile în regim de funcţionare normal.
a b
Figura 1. Motor asincron cu inele: a – ansamblu; b – rotor.
În figura 2. este reprezentată schema circuitului de forţă al unui motor, la ale cărui inele este legat un
reostat trifazat în stea (în practică acest montaj este folosit frecvent la instalaţiile de ridicat).
M
3
3
2
1
Figura 2. Pornirea şi reglarea turaţiei la motoare asincrone cu inele.
Dacă bara de scurtcircuitare a reostatului s-ar găsi pe poziţia 3, înfăşurarea rotorului ar fi scurtcircuitată şi
motorul s-ar roti cu turaţia nominală nn. Pe măsură ce bara se deplasează spre poziţia 1 din figură, în aceeaşi
măsură se introduc rezistenţe suplimentare Rp pe fiecare fază a rotorului.
În figura 3, curba 0 reprezintă caracteristica motorului cu inele scurtcircuitate, deci pentru Rp = 0.
Introducând în rotor, cu ajutorul reostatului legat la inele o rezistenţă suplimentară Rp1, se obţine o nouă
caracteristică mecanică, reprezentată prin curba 1.
Prin înserierea rezistenţei suplimentare Rp2 > Rp1, se obţine caracteristica mecanică 2.

M
0 1 2
Mm
Mr
Mp 0 Mp1 Mp2
s
s0 s1 s2 1
Figura 3. Caracteristicile mecanice la reglarea
turaţiei motoarelor asincrone cu inele, cu reostat rotoric.
rotoric
Observaţie: prin modificarea rezistenţei circuitului rotoric, nu se modifică cuplul maxim, însă se modifică
alunecarea maximă.
Pentru acelaşi cuplu rezistent Mr la arborele motorului, pe cele 3 caracteristici se obţin trei alunecări
diferite, s0, s1 respectiv s2, deci şi turaţii rotorice diferite (cu atât mai mici, cu cât alunecarea este mai mare).
Observaţie: reglarea vitezei prin reostat produce pierderile suplimentare de putere putere, care micşorează
randamentul. Din acest motiv, reglarea vitezei cu reos tat se face când se cere reducerea turaţiei cu cel mult 10 –
reostat
20%; o reducere mai mare a turaţiei se admite numai dacă funcţionarea cu turaţie redusă durează un timp scurt.
Pornirea motoarelor este recomandat să se efectueze la un cuplu cât mai mare: prin a alegerea
corespunzătoare a valorii reostatului de pornire, se poate porni un motor chiar la cuplul maxim pe care îl poate
dezvolta acesta.
Observaţie: la sfârşitul perioadei de pornire, reostatul trebuie scurtcircuitat, dacă nu se efectuează şi
ezei prin aceeaşi metodă; altfel, reostatul proiectat să funcţioneze un timp scurt, se va deteriora şi, în
reglarea vitezei
plus, randamentul acţionării va fi mult diminuat.
Pentru reglarea vitezei motoarelor asincrone cu inele, se mai utilizează – cu randament mult mai cr crescut –
metoda dublei alimentări.. Această metodă presupune alimentarea motorului şi prin stator şi prin rotor, cu două
tensiuni de frecvenţe diferite: raportul acestor frecvenţe impune turaţia rotorului, obţinându
obţinându-se turaţia dorită.
10. REGLAREA VITEZEI

MOTORULUI ASINCRON TRIFAZAT ÎN COLIVIE
Figura 1. Componentele unui motor asincron cu rotor în colivie
Din relaţia cu care se determină turaţia unui motor asincron în funcţie de alunecare
60f 1 (1  s)
n  n1 (1  s) 
p

se poate deduce că viteza rotorului poate fi reglată prin următoarele metode:
 prin variaţia frecvenţei f1 şi/sau a amplitudinii tensiunii de alimentare;
 prin schimbarea numărului de poli 2p;
Prima metodă, prin variaţia frecvenţei f1 şi a amplitudinii tensiunii de alimentare, necesită alimentarea
motorului de la un generator special de tensiune, a cărei frecvenţă şi amplitudine poate fi variată.
A doua metodă, prin schimbarea numărului de poli 2p, cere un bobinaj special şi un comutator care, prin
schimbarea conexiunilor, schimbă numărul de poli, atât în stator cât şi în rotor. De exemplu, în figura 2 este
arătat modul cum prin schimbarea legăturilor de bobinaj se modifică numărul de poli 2p = 4 în 2p = 2.
Observaţie: schimbarea numărului de poli în rotorul unui motor cu inele impun ca necesare inele
suplimentare, care complică mult construcţia; din acest motiv, schimbarea numărului de poli la motorul cu inele
se foloseşte rar.
N S N
N S
S
2p = 4 2 3 2p = 2 2 4
1 2 3 4 1 2 3 4
Figura 2. Schimbarea numărului de poli

prin modificarea legăturilor la înfăşurarea statorică.
11. PORNIREA MOTORULUI ASINCRON TRIFAZAT ÎN COLIVIE
La pornirea motoarelor cu rotorul în scurtcircuit accesul la bornele rotorice nu mai este posibil. De aceea,
la aceste motoare, metodele de pornire sunt concentrate pe circuitul statoric, iar rotorului i se aduc modificări
constructive care vizează îmbunătăţirea performanţelor la pornire (creşterea cuplului şi micşorarea curentului
absorbit).
Modificările constau în:
 fie adâncirea crestăturilor rotorice şi realizarea coliviei din bare înalte
 fie realizarea unei colivii duble: una de pornire – spre întrefier şi alta de funcţionare – spre axul rotoric
Colivia de pornire este parcursă de curent un timp scurt, cât durează pornirea, şi pentru a micşora
curentul de pornire se execută din materiale cu rezistivitate mare (alamă).
Colivia de funcţionare se execută din cupru.
Pornirea motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit se poate face:
 prin conectare directă la reţea;
 prin trecerea conexiunii statorice din stea în triunghi;
 prin reducerea tensiunii de alimentare;
Conectarea directă la reţea este utilizată frecvent acolo unde reţelele de alimentare şi mecanismele
antrenate permit acest lucru. Curentul de pornire este de 4 – 7 ori mai mare decât curentul nominal deci metoda
este indicată pentru motoarele de puteri mici (la care şi curenţii nominali sunt mici). Pentru pornirea motorului
conectat direct la reţea se folosesc scheme de pornire care includ aparate manuale sau contactoare (fig.1).

Figura 1. Pornirea prin conectare directă la reţea:
a - pornirea directă cu ajutorul comutatorului manual;
b- pornirea directă cu ajutorul contactoarelor
F bp C
F
Q
C C
M
3
M
3
a b
Comutarea conexiunii statorice din stea în triunghi se realizează cu un comutator stea-triunghi cu
acţionare manuală sau automată, care realizează, aşa cum se vede în figura 2, conectarea în stea şi apoi în
triunghi a înfăşurărilor statorice ale motorului asincron cu rotorul în scurtcircuit sau bobinat.
Trecerea de la conexiunea stea la conexiunea triunghi se face după un anumit timp şi echivalează cu
trecerea de la o tensiune de alimentare redusă, la tensiunea nominală.
Acest procedeu de pornire este folosit la motoare mici şi mijlocii şi este simplu şi ieftin.
 M
Y
U1 V1 W1

B
Y
U2 V2 W2 Mn B
M pY s
sn 1
a b
Figura 2. Pornirea stea-triunghi a motorului asincron trifazat:
a- schema electrică de principiu; b- deplasarea punctului de funcţionare.
Observaţie: Pentru ca să fie posibilă pornirea unui motor cu comutator stea-triunghi de la reţeaua
trifazată alternativă de 380 V, 50 Hz, pe plăcuţa lui trebuie să fie scrisă conexiunea  / Y şi tensiunea 380/660 V.
Aceasta înseamnă că înfăşurările sunt calculate pentru tensiunea de 380 V pe fază şi pentru a funcţiona la
caracteristicile sale nominale trebuie să fie alimentat în conexiunea triunghi la 380 V între faze.

În momentul pornirii, un asemenea motor se cuplează la reţea cu fazele legate în stea, deci tensiunea
aplicată fazelor se reduce de 3 ori şi, de asemenea, se reduce de 3 ori curentul de pornire pe fază al
motorului; este simplu de văzut că la pornire curentul în conductoarele de linie se reduce de 3 ori:
Ip = 3.IYp (3.9)

După ce pornirea este terminată, adică după ce motorul a atins turaţia nominală, bobinajul se leagă în
triunghi.
Pornirea motoarelor în scurtcircuit, prin metoda stea-triunghi, reduce cuplul de pornire de 3 ori.
Observaţie: Metoda pornirii Y-D poate fi utilizată şi la motoarele cu inele, dacă bobinajul statoric permite
acest lucru.
La motoarele care nu pot fi pornite prin cuplare directă la reţea sau prin conectare stea-triunghi se
realizează pornirea prin reducerea tensiunii de alimentare, recurgând pentru aceasta la un autotransformator
trifazat de pornire.
Datorită costului ridicat al autotransformatorului, a volumului acestuia şi a complexităţii schemei, acest
procedeu are utilizare limitată.
12. SCHIMBAREA SENSULUI DE ROTAŢIE

LA MOTOARELE ASINCRONE TRIFAZATE
Rotorul motorului asincron se roteşte în acelaşi sens cu câmpul inductor statoric, iar sensul acestuia este
dat de succesiunea fazelor la bornele înfăşurărilor, adică de ordinea în care curenţii prin cele trei înfăşurări de
fază ating valoarea maximă. Pentru schimbarea sensului de rotaţie al rotorului, trebuie să se inverseze sensul
câmpului inductor.
În acest scop, este suficient să se inverseze legăturile între reţea şi motor la două din borne, şi prin
aceasta se schimbă ordinea succesiunii fazelor în stator şi deci şi sensul de rotaţie al rotorului (figura 1).
a b
Figura 1. Schimbarea sensului de rotaţie la motorul asincron trifazat:

a – cu rotorul în scurtcircuit; b – cu rotorul cu inele

13. SISTEMELE DE ACŢIONARE ELECTRICĂ
Un sistem de acţionare este formată din următoarele părţi componente (fig.1):

 maşina de lucru, sau maşina care este acţionată;
 motorul pentru acţionarea maşinii de lucru;
 organul de transmisie care face legătura între motor şi maşina de lucru şi are rolul de a modifica felul
mişcării (translaţie, rotaţie, mişcare continuă ori intermitentă), sensul/direcţia acesteia, viteza etc.;
instalaţia de comandă
a întregului ansamblu.
Maşina de lucru
Organul de transmisie
Motorul de acţionare
Figura 1. Schema bloc a unui sistem de acţionare.
În funcţie de motorul folosit pentru acţionarea unei maşini de lucru, se pot distinge următoarele tipuri de
acţionări:
 acţionări electrice;
 acţionări hidraulice;
 acţionări pneumatice.
Maşina de lucru primeşte de la motor energia necesară pentru a învinge toate forţele ce apar în timpul
procesului de lucru, respectiv a forţelor rezistente statice Fs şi a forţelor rezistente dinamice Fd.
Forţele rezistente statice sunt constituite din forţe utile şi din forţe de frecare.
Forţele rezistente dinamice apar datorită inerţiei pieselor în mişcare din întregul sistem de acţionare;
deci, ele apar numai pe durata variaţiilor de viteză (porniri, opriri, frânări, accelerări).
În cazul acţionărilor cu mişcare liniară, motorul poate pune în mişcare o maşină de lucru dacă dezvoltă o
forţă F egală cu suma tuturor forţelor rezistente, statice şi dinamice:
F = Fs + Fd,
Această relaţie este cunoscută sub denumirea de ecuaţia fundamentală a mişcării pentru acţionările
liniare.
Ecuaţia de mai sus poate fi scrisă şi sub forma:
F = Fs + ma,
deoarece forţa dinamică este exprimată prin ecuaţia Fd = ma.
Pentru v = const. (deci în lipsa acceleraţiei), Fd = 0 şi în acest caz, sistemul funcţionează în regim
stabilizat (mărimile care-l caracterizează nu variază).
În cazul acţionărilor cu mişcare de rotaţie, care sunt cele mai numeroase, ecuaţia mişcării capătă o
formă specifică, în care forţele se înlocuiesc cu momente:
M = Ms + Md
în care:
M - cuplul motor [Nm],
Ms - cuplul rezistent static [Nm];
Md - cuplul rezistent dinamic [Nm].
Relaţia de mai sus reprezintă ecuaţia fundamentală a mişcării pentru acţionări cu mişcare de rotaţie.

Aplicaţie. Efectuaţi un studiu de caz pentru a identifica sisteme de acţionare. Pentru fiecare dintre acestea veţi
preciza:
o tipul sistemului de acţionare
o tipul motorului de acţionare
o maşina de lucru
o organele de transmitere a mişcării şi rolul acestora
o cerinţe pentru instalaţia de comandă (porniri, opriri, frânări, reglaje etc.)
Figura 2. Organe de transmisie. Reductoare utilizate în transmisie.
14. CARACTERISTICILE MECANICE ALE MAŞINILOR DE LUCRU
Acţionarea maşinilor de lucru trebuie realizată cu vitezele impuse de condiţiile tehnologice specifice
proceselor de fabricaţie. Cu alte cuvinte, comportarea unui sistem de acţionare depinde de maşina de lucru.
Numărul şi varietatea constructivă a maşinilor de lucru întâlnite în practică necesită o grupare a acestora din
punctul de vedere al caracteristicilor lor mecanice.
Prin caracteristică mecanică a unei maşini de lucru se înţelege modul de variaţie a cuplului rezistent
static al acesteia în funcţie de un parametru care determină valoarea acestui cuplu.
Cuplul rezistent static al unei maşini de lucru poate depinde de diferiţi parametri, cum ar fi:
 viteza de deplasare sau de rotaţie;
 un unghi pe care un organ component al maşinii de lucru îl face cu o anumită poziţie de referinţă;
 drumul parcurs de maşina de lucru.
În funcţie de aceşti parametri se poate face o primă clasificare a maşinilor de lucru:
Maşini de lucru cu cuplul rezistent static constant

A
La această categorie de maşini, cuplul rezistent static este, practic, constant (fig. 1).
Ms
n
0
Figura 1.Cuplul static rezistent constant în raport cu turaţia.
Din această categorie de maşini de lucru fac parte, de exemplu: mecanismele de ridicat greutăţi,
podurile rulante, macaralele, ascensoarele, benzile transportoare cu sarcină uniformă de-a lungul lor,
laminoarele reversibile, maşinile de imprimat etc.

Maşini de lucru cu cuplul rezistent static Ms
B dependent de viteză
Maşinile de lucru din această categorie pot avea:
cuplul rezistent static dependent liniar de viteză (figura 2.a) – valţurile b a
din industria cauciucului, maşinile de bobinat etc.
cuplul rezistent crescător cu pătratul vitezei (figura 2.b) –
ventilatoarele, turbocompresoarele, pompele centrifuge, elicele de pe
navelor maritime etc.
cuplul rezistent variabil invers proporţional cu viteza (figura 2.c) –
maşini de înfăşurat sârmă, tablă, hârtie, maşini de prelucrare prin c
aşchiere etc.
n
Figura 2. Cupluri statice rezistente
dependente de turaţie:
a – variaţie liniară; b – variaţie pătratică;
c – variaţie invers proporţională
C Maşini de lucru cu cuplul rezistent static dependent de unghi

Din această categorie de maşini fac parte: roboţi, manipulatoare, fierăstraie mecanice, foarfece de tăiat
metal, ciocane mecanice, compresoare cu piston, pompe de adâncime pentru extracţia de ţiţei şi în general
toate maşinile care au în componenţa lor mecanisme bielă-manivelă (fig.3)
M
Figura 3. Cuplul static
rezistent pulsatoriu
D
Maşini de lucru la care cuplul rezistent static depinde de drumul parcurs
Din această categorie de maşini fac parte instalaţiile de ridicat la mare înălţime sau de la mare adâncime, la
care greutatea cablului de ridicare este comparabilă cu sarcina utilă: macarale, ascensoare, instalaţii de foraj,
instalaţii de extracţie minieră etc. Spre deosebire de instalaţiile de ridicat la înălţime mică la care greutatea
cablului este mult mai mică decât sarcina utilă şi la care cuplul static este, practic, constant, la instalaţiile de
ridicat la mare înălţime, lungimea cablului (şi deci, şi greutatea sa) variază în timpul acţionării proporţional cu
deplasarea sarcinii utile.
E Maşini de lucru pentru care cuplul rezistent static variază aleatoriu în timp
Din această categorie de maşini fac parte, de exemplu: ferăstraiele pentru lemn, malaxoarele, morile cu
bile, sondele de foraj etc. Cuplul rezistent static depinde de un număr apreciabil de parametri, care se modifică
permanent, fără a exista o lege de variaţie a acestora în timp (fig.4).
M
Figura 4. Cuplu static rezistent
aleatoriu

15. SUPRACURENŢI
Supracurenţii sunt curenţi mai mari decât curentul nominal. Orice supracurent se caracterizează prin
mărime şi durată.
 însoţesc procesele normale de comutaţie

DE FOARTE  valoarea : (6...50 )In
SCURTĂ DURATĂ  durata :5ms...50ms.
ÎN CONDIŢII DE DEFECT GRAV
- curenţi de scurtcircuit ;
SUPRACURENŢI DE SCURTĂ - valoare de zeci de kiloamperi ;
DURATĂ - durată de ordinul secundelor.
ÎN CONDIŢII NORMALE
- curenţi de pornire a motoarelor ;

- valoare (5...7)In;
- durată 3s...15s.
- însoţesc defectele uşoare sau exploatarea

DE LUNGĂ incorectă (funcţionare în două faze) ;
- valoare(1,2...2)In ;
DURATĂ - durată: zeci de minute

Măsurile de protecţie împotriva supracurenţilor constau în:

 evitarea conectării consumatorilor de putere direct la reţea, prin utilizarea unor rezistenţe înseriate ori
prin încărcarea treptată la sarcină nominală ;
 utilizarea aparatelor de protecţie pentru deconectarea circuitelor defecte sau supraîncărcate;
 verificarea stării izolaţiei pentru a preveni defectele grave.
16. ÎNTRERUPTOARE ŞI COMUTATOARE CU PÂRGHIE

Definiţie
Întreruptoarele–pârghie sunt aparate de joasă tensiune caracterizate prin faptul că închiderea şi
deschiderea circuitului se realizează cu ajutorul unui contact mobil în formă de braţ de pârghie.
Utilizare
Ele servesc pentru conectarea la reţea şi întreruperea manuală a circuitelor de lumină şi forţă de joasă
tensiune, atât în curent continuu, cât şi în curent alternativ, la consumatori de importanţă redusă. Aparatele au o
capacitate de rupere egală cu cel mult curentul nominal.

Clasificare
DUPĂ NUMĂRUL CĂILOR DE CURENT

 monopolare – în circuite de semnalizare; DUPĂ MODUL DE
 bipolare – în c.c., în circuite de lumină; ÎNTRERUPERE
 tripolare – pentru comanda manuală a  cu cuţit de rupere bruscă;
motoarelor electrice.  fără cuţit de rupere bruscă.
CLASIFICARE, UTILIZĂRI
DUPĂ MODUL DE ACŢIONARE

 cu acţionare directă prin manetă plasată: DUPĂ VARIANTA CONSTRUCTIVĂ
– central  construcţie protejată(cu capac)
– lateral; pentru montaj aparent;
 cu acţionare indirectă – prin sisteme de  construcţie deschisă pentru montaj în
pârghii; spatele tabloului;
Părţi componente
contact fix din contact de rupere (auxiliar) din
tablă de alamă tablă de alamă
borne de legare la reţea

(de intrare) din tablă de alamă resort
mâner de acţionare din material

borne de legare la consumator izolant(lemn, bachelită) şi suficient de
(de ieşire) din tablă de alamă rezistent mecanic
contact mobil (cuţit de contact) din

bară laminată de alamă
Placa de bază din material izolant(pertinax, bachelită) pentru curenţi sub

200 A sau din metal pentru curenţi mai mari.
Figura 1.Întreruptor cu pârghie: elemente constructive.
Întreg ansamblul este acoperit cu un capac de protecţie din bachelită, carton presat sau alt izolant
rezistent şi la acţiunea arcului electric.
Contactul de rupere se întâlneşte la variantele constructive moderne, mai ales la cele pentru curent
continuu. Rolul său este de a mări capacitatea de rupere prin creşterea vitezei de deschidere (cursa contactului
mobil principal armează resortul şi când forţa elastică a acestuia devine suficient de mare, “smulge” contactul
auxiliar cu o viteză mare, de nerealizat prin acţiunea operatorului uman).

Figura 2. Întreruptor cu pârghie
În figura 3 este indicat montajul corect (în poziţie verticală) al unui întreruptor cu pârghie.
I c d
a
Figura 3. Întreruptor cu pârghie:
a – poziţia de montare a întreruptorului cu pârghie; b – schema electrică multifilară;
c – schema electrică monofilară; d – monatrea în circuitul electric prin intermediul siguranţelor fuzibile.
Tensiunea nominală Un  500 V c.a.

MĂRIMI Un  440 V c.c.
CARACTERISTICE Curent nominal 25  In  1000 A
17. ÎNTRERUPTOARE ŞI COMUTATOARE

COMUTATOARE PACHET
Sunt aparate de joasă tensiune caracterizate prin faptul că se obţin prin înşiruirea pe acelaşi ax a unui
număr variabil de elemente (numite pacheţi) de construcţie similară (nu neapărat identice), fiecare pachet
conţinând o cale de curent.
Fiecare cale de curent este formată din două sau trei contacte fixe montate pe discuri presate din material
electroizolant şi tot atâtea contacte mobile din tombac (material conductor şi elastic) fixate pe un ax central.
Se deosebesc trei tipuri de contacte mobile (fig. 1) primul fiind folosit la întreruptoare şi celelalte, la
comutatoare.
Figura 1. Tipuri de contacte mobile

pentru întreruptoare şi comutatoare –
pachet:
a – contacte în opoziţie; b – contacte în
unghi; c – contacte în T.
a b c

 pentru montaj îngropat (în tablouri
execuţie deschisă de comandă)
( neprotejată )
TIPURI execuţie protejată

în carcasă de
CONSTRUCTIVE
bachelită
 pentru montaj aparent
execuţie capsulată
în carcasă metalică
(turnată)  pentru solicitări mecanice grele
Întreruperea/comutarea circuitului se realizează brusc datorită unui mecanism de sacadare care este, de
fapt, un resort montat între ax şi maneta de acţionare (maneta este montată liber pe ax): axul cu contacte mobile
“sare” brusc dintr-o poziţie în alta, numai după ce maneta a fost rotită cu un anumit unghi pentru a putea
tensiona astfel, resortul.
 Un  500 Vc.a.
MĂRIMI Tensiune nominală  Un  440 Vc.c.
CARACTERISTICE
Curent nominal  In = 6…200 A
Frecvenţă de conectare  max. 250 conectări/oră

(normal, 10 – 20 conectări/oră)
Durata de viaţă  100.000 manevre la curenţi mici(16 A)

 20.000 manevre la curenţi mari(200 A)
Aplicaţia 1. În figura 2 este reprezentat schematic un comutator-pachet cu trei direcţii, având şase
contacte mobile în formă de unghi plasate între şapte plăci izolante.
L1
L2
S1 M1 S1 L2 S2 M2 S2
L1 II
I III
0
S1 S1 N1 S2 N2 M1
M2
S2 N1
N2
Figura 2. Schema de conexiuni a unui comutator – pachet cu trei direcţii.

Marcaţi – eventual, cu culori diferite – poziţiile contactelor mobile şi traseele conexiunilor pentru fiecare
direcţie în parte.

REZOLVARE
 Pentru poziţia I, contactele mobile fiind rotite cu 90° în sens antiorar, se realizează
următoarele conexiuni (c.m. – contact mobil al pachetului respectiv):
S1 – S1(1) – c.m. – L1(1) – L1
S2 – S2(4) – c.m. – L2(4) – L2
 Pentru poziţia II, contactele mobile sunt rotite cu încă 90°, în sens antiorar, se realizează
următoarele conexiuni:
S1 – S1(1) – S2(2) – c.m. – M1(2) – M1
S2 – S2(4) – S2(59 – c.m. – m2(5) – M2
 Pentru poziţia III, contactele mobile sunt rotite cu încă 90°, în sens antiorar, se realizează
S1 – S1(19 – S1(29 – S1(39 – c.m. – N1(3) – N1
S2 – S2(4) – S2(5) – S2(6) – c.m. – N2(6) – N2
Aplicaţia 2. În figura 3 este reprezentată schema de conexiuni a unui inversor de sens la un motor
asincron.
Figura 3. Inversor de sens.

Marcaţi – cu culori – poziţiile contactelor mobile şi modul de realizare a conexiunilor pentru fiecare sens în
parte.
Care este succesiunea fazelor reţelei la bornele motorului în cele două situaţii?
De ce este necesară trecerea prin poziţia “zero” între cele două poziţii I şi II ale comutatorului (ce s-ar
întâmpla dacă trecerea între cele două poziţii, s-ar face direct)?
REZOLVARE
 Pentru poziţia I, contactele mobile fiind rotite cu 90° în sens antiorar, se realizează
A – A1(1) – c.m. – R1(1) – R
B – B1(4) – B2(2) – c.m. – S3(2) – S1(3) – S
C – C1(59 – c.m. – T1(5) – T
Deci A→ R; B→S; C→T
 Pentru poziţia II, contactele mobile fiind rotite cu 90° în sens orar, se realizează următoarele
conexiuni:
A – A1(1) – c.m. – R1(1) – R
B – B1(4) – c.m. – T3(4) – T1(5) – T
C – C1(59 – S2(3) – c.m. – S1(3) – S
Deci A→R; B→T; C→S
Trecerea prin zero este necesară deoarece:
 inversarea sensului de rotaţie trebuie să se realizeze după încetarea mişcării în sensul anterior (după
oprirea motorului) – altfel, dacă motorul se roteşte într-un sens şi primeşte (prin comutator) comandă de
rotire în celălalt sens, se creează condiţiile de funcţionare în regim de frână, cu toate consecinţele care
decurg (creşterea valorii curentului absorbit din reţea şi, implicit, încălzirea motorului, cu riscul depăşirii
temperaturii maxime admisibile şi distrugerii izolaţiei).

 presupunând pentru motor un timp de răspuns nul (ceea ce reprezintă o simplificare fără suport real),
este posibil ca legăturile asigurate pentru poziţiile I şi II să nu fie diferenţiate net în timp şi să apară
condiţiile favorabile producerii unui scurtcircuit între fazele interschimbate (S şi T), scurtcircuit care, se
cunoaşte, este deosebit de periculos prin valorile foarte mari ale supracurenţilor cauzatori de efecte
termice şi electrodinamice.
18. ÎNTRERUPTOARE ŞI COMUTATOARE CU CAME
Sunt asemănătoare – constructiv şi funcţional – cu întreruptoarele şi comutatoarele pachet. Se deosebesc

de acestea din urmă prin modul de realizare a circuitului de curent (tabelul 1).
Tabelul 1
Întreruptoare şi comutatoare cu came
Întreruptoare şi comutatoare pachet
 sunt alcătuite dintr-un număr variabil de căi de curent alăturate
A se
 deschiderea/închiderea contactelor mobile se realizează prin acţionarea unui ax comun
mănări
 folosesc principiul întreruperii multiple a circuitului (în mai multe puncte)
 contactele mobile au mişcare de  contactele mobile au mişcare de translaţie
rotaţie
deosebiri
 comutaţia are loc între contacte de tip  comutaţia are loc între contacte cu presiune
furcă (dată de forţa unui element elastic)
 contact superficial (pe o suprafaţă)  contact punctiform
 contact cu frecare  contact prin frecare
Comutatoarele cu came sunt un răspuns mai bun la cerinţele legate de gabarit, siguranţă în funcţionare,
capacitate de rupere şi complexitatea schemelor de realizat.
I 0 II
Figura 1. Inversor de sens.
Aplicaţii:
În figura 1 este reprezentat un comutator cu came care realizează inversarea sensului de rotaţie al unui
motor asincron.
1. Indicaţi traseele pe care se închid circuitele celor trei faze, în fiecare dintre poziţiile I şi II.
2. S-ar putea realiza un comutator la care, prin rotirea camelor, să se obţină succesiunea 0 – I – II? Pentru
ce ar putea fi utilizat?
3. La comutatorul cu came din figura 1, prin rotire spre stânga din “0” se realizează poziţia I, iar prin rotire spre
dreapta, din aceeaşi poziţie “0” , se realizează poziţia II. Dar dacă se roteşte comutatorul spre stânga cu un
unghi mai mare, se poate trece direct din poziţia I în poziţia II.?
Este util acest lucru? Precizaţi de ce.
Cum s-ar putea limita unghiul de rotire al camelor (spre stânga şi spre dreapta)?
REZOLVARE
Toate camele se rotesc simultan, fiind antrenate de acelaşi ax. Poziţiile camelor sunt determinate în raport
cu poziţia indicată în aplicaţie, prin rotirea acestora cu 60° în sens orar (pentru poziţia I), respectiv antiorar
(pentru poziţia II).

Poziţia I (c.î. – contact închis al etajului respectiv al comutatorului cu came):
R – 1 – 3 – c.î. – 4 – 8 – B
S – 7 – 5 –c.î. – 6 – 2 – C
T – 10 – c.î. – 9 – A
Poziţia II
R – 1 – c.î. – 2 – C
S – 7 – c.î. – 8 – B
T – 10 – c.î. – 9 – A
Prin alegerea unor profiluri adecvate pentru camele comutatorului, s-ar putea obţine succesiunea 0-I-II.
Acest comutator ar putea fi utilizat la comanda unui motor asincron trifazat conform următorului ciclu: pornire
într-un sens (poziţia I), frânare electrică pentru oprire (poziţia II), deconectare (poziţia 0); pentru aceasta,
comutatorul trebuie realizat astfel încât camele să poată efectua o rotaţie completă (ca să revină în poziţia
iniţială “0”).
Trecerea comutatorului studiat direct din poziţia I în poziţia Ii, realizează inversarea sensului dar nu din
starea de repaus a motorului electric, ci din starea de rotire în sensul celălalt (deci printr-un regim intermediar de
frânare – dezavantajos din punct de vedere energetic şi periculos datorită curenţilor mari care-l caracterizează).
Limitarea unghiului de rotire al camelor s-ar putea realiza mecanic prin intermediul unor opritoare; cum
mişcarea camelor este solidară, limitatorul mecanic este suficient să acţioneze asupra unei singure came pentru
a obţine acelaşi efect la toate celelalte.
19. COMUTATOARE STEA – TRIUNGHI
În practică, există situaţii în care un receptor trifazat trebuie conectat în stea şi apoi în triunghi (de
exemplu, la pornirea motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit).
În afara cazului menţionat, situaţia aceasta se mai întâlneşte, de exemplu, la realizarea reglajului în trepte
al rezistenţelor pentru încălzirea unui cuptor (preîncălzire – prin conectarea rezistenţelor în stea şi încălzire –
prin conectarea rezistoarelor în triunghi).
În cazul alimentării de la o reţea obişnuită (3x220/380V), pentru a putea utiliza comutatorul stea-triunghi la
un receptor trifazat, este necesar ca acest receptor să fie realizat pentru o tensiune de fază de 380V.
Comutatoare manuale: In  100 A
cu tambur (rotitor): are 9 contacte fixe (3 pentru

cele trei faze ale reţelei şi 6 pentru cele şase
capete ale fazelor receptorului trifazat) şi 15
VARIANTE
contacte mobile, din tablă de alamă sau din alamă
CONSTRUCTIVE
turnată, plasate pe un tambur prin rotirea căruia
se realizează conexiunile dorite: zero – stea –
triunghi
cu came
cu pârghie
pachet
Comutatoare automate: In  100 A

Schimbarea conexiunii se face automat, fără intervenţia
operatorului, după un timp (calculat funcţie de puterea
motorului) programabil printr-un releu (de temporizare).

R S T
Q Y
C
 Figura 1. Comutator pârghie utilizat
F pentru conectarea stea-triunghi a unui
receptor trifazat:
1 1
, Q – întreruptor trifazat; F – siguranţe
2 2
, fuzibile; C – comutator pârghie.
,
3 3
RECEPTOR
Observaţie: un comutator stea – triunghi nu poate fi manevrat decât în ordinea zero – stea – triunghi.
Trecerea din triunghi în stea şi din zero în triunghi sunt împiedicate cu un dispozitiv de zăvorâre. Trecerea stea –
zero este permisă.
Aplicaţie:
1. Ce rol are dispozitivul de zăvorâre?
Este util acest dispozitiv pentru toate trecerile permise ale unui comutator stea – triunghi?
REZOLVARE
Permite rotirea completă într-un sens şi incompletă (doar cu un unghi mic) în sensul contrar (pentru a
realiza succesiunea 0-Y-0), cu observaţia că, pentru trecerea de la poziţia 0 la poziţia ∆, prin rotire în sens
invers, trebuie să fie necesar un unghi mai mare decât cel permis pentru 0-Y-0.
20. AUTOTRANSFORMATOARE DE OPRIRE
Sunt aparate folosite pentru comanda manuală a maşinilor electrice rotative, în structura cărora sunt
incluse:
un autotransformator, cu ploturi: un transformator trifazat care are doar două înfăşurări de fază – două
bobine – conectate în V. Fiecare înfăşurare de fază are o priză mediană. Capetele înfăşurărilor şi prizele
mediane sunt accesibile, fiind conectate la un sistem de ploturi din alamă (piesele de contact de forma
cilindrică sau prismatică, fixate pe o placă izolantă).
un comutator cu cuţite de contact sau tip controler, cu patru poziţii (0 – I – II - III), cu ajutorul căruia se
realizează următoarea succesiune de conexiuni:
I – conectarea în V (stea bifazată) a înfăşurărilor autotransformatorului;

II – conectarea prizelor mediane ale autotransformatorului (astfel, în serie cu motorul comandat, sunt
conectate câte o jumătate din bobinele de fază, care preiau o parte din tensiunea reţelei, restul revenind
motorului);
III – conectarea motorului la tensiunea reţelei, prin scurtcircuitarea transformatorului înseriat.
Trecerea din poziţia a II-a în poziţia a III-a se face atunci când motorul a atins turaţia de regim sau,
echivalent, când curentul absorbit de la reţea nu mai scade.
Schema funcţională a unui autotransformator de pornire este prezentată în figura 1:

R S T
II
III
M Figura 1. Autotransformator de
3 pornire: a – schema funcţională;
I b – vedere de ansamblu
21. REOSTATE DE PORNIRE ŞI REGLARE

De regulă, prin reostat de pornire şi reglare se înţelege ansamblul format dintr-un controler şi un rezistor
de pornire/reglare.
Rezistoarele de pornire/reglare sunt alcătuite din rezistoare elementare grupate în baterii, care sunt
asamblate în cutii de rezistoare.
În cutii, rezistoarele pot fi imersate în ulei sau lăsate în aer liber – caz în care pereţii cutiei au jaluzele de
ventilaţie.
Structural, bateriile de rezistoare de pornire se aseamănă cu cele de reglare: ele sunt formate prin
asamblarea rezistoarelor elementare pe tije cilindrice de oţel izolate cu tuburi de micanită, separarea acestora cu
dinsţaţoare din steatit şi conectarea mixtă (serie - paralel) prin presiune cu rondele metalice (conexiunile sudate
sau lipite sunt greu de realizat pentru materialele din care sunt confecţionate rezistoarele elementare).
PENTRU CURENŢI MARI

PENTRU CURENŢI MICI (zeci de amperi)
(câţiva amperi)  elemente turnate din fontă
 rezistoare din crom-nichel,  elemente ştanţate din
fecral, constantan etc. tablă silicioasă
spiralate sau înfăşurate pe  rezistoare cu lichid (soluţie
suport ceramic de sodă)
MATERIALE,
VARIANTE
rezistoare metalice în aer CONSTRUCTIVE, rezistoare metalice în ulei
UTILIZĂRI
utilizate pentru comanda

manuală a maşinilor
electrice rotative:
 pornire;
 reglarea vitezei,
 frânare;
 inversare de sens

Deosebirea constructivă între cele două categorii de rezistoare rezultă din regimul de funcţionare:
 rezistoarele de pornire funcţionează în regim de scurtă durată (doar la pornire) şi, de aceea, au dimensiuni
mici, reduse chiar dacă sunt parcurse de curenţi mai mari decât cei corespunzători regimului normal;
 rezistoare de reglare funcţionează în regim de durată şi, ca urmare, au dimensiuni mai mari şi sunt
prevăzute cu mijloace speciale pentru evacuarea forţată a căldurii (de exemplu, ventilatoarele).
a c
a b c d
Figura 8.16. Baterii de rezistenţe :

a – de mare capacitate : 1 – element de rezistenţă ; 2 – distanţoare din stearit ;
3 – tijă de susţinere ; 4 – bornă de racord;
b – element de rezistenţă din tablă de material rezistiv, expandată;
c – baterie de benzi rezistive; d – reostat de pornire (ansamblu).
22. REOSTATE DE EXCITAŢIE
Sunt aparate folosite pentru reglarea tensiunii furnizate de generatoarele electrice – de curent continuu
sau de curent alternativ – prin varierea curentului de excitaţie ca urmare a modificării valorii rezistenţei circuitului
respectiv.
Reostatele de excitaţie sunt reostate de reglare pentru curenţi mici, alcătuite din rezistoare spiralizate, din
sârmă, ale căror capete sunt conectate la un sistem de ploturi montate sub formă de cerc pe o placă izolantă
(variaţie în trepte a rezistenţei) sau cu cursor (variaţie continuă).
Pe marginea plăcii mai există trei borne care sunt utilizate pentru realizarea legăturilor la generator.
Valoarea rezistenţei se modifică după voie, cu ajutorul unei manete (sau al unei roţi) care deplasează o piesă de
contact prin care se stabileşte legătura între unul dintre ploturi şi un inel de contact montat pe pleca izolantă
(figura 1).
Rezistoarele metalice spiralizate se află în spatele plăcii, într-o cutie metalică.
1 Figura 1. Schema legăturilor unui reostat

3 de excitaţie în trepte:
2 1 – element rezistiv spiralat; 2 – plot;
4 3 – piesă de contact;
4 – inel de contact;
5 5 – placă izolantă;
6 – borne legătură cu generatorul.
6
LEGATURI CU CIRCUITUL DE
EXCITATIE AL GENERATORULUI

Figura 2. Forme constructive de reostate de excitaţie (cu cursor)
23. APARATE DE COMANDĂ MULTIFUNCŢIONALE
Schemele de comandă pentru acţionările electrice au o

structură tipică şi includ, de regulă, aceleaşi componente.
De aceea, producătorii propun frecvent aparate
multifuncţionale, care integrează mai multe componente într-o
construcţie monobloc: se realizează astfel, economie de materiale şi
de spaţiu (cerinţă foarte importantă în contextul tendinţei de
minimizare şi de economisire a materialelor).
Un astfel de aparat este prezentat în figura alăturată.
Caracteristicile sale sunt următoarele:

trei funcţii integrate într-un singur aparat:
 asigură protecţia la scurtcircuit (prin întrerupător automat )
 protecţia termică ( prin releu termic reglabil )
 comanda (prin butoane de oprire şi pornire )
comanda poate fi prin apăsare sau rotativă
poate fi utilizat pentru motoare în gamă largă de puteri
tensiunea de izolaţie: 690 V
durabilitate mecanică: 100 000 manevre
categoria de utilizare: AC-3 (pentru motoarele asincrone cu rotorul în scurtcircuit)
Un alt exemplu este cel din figura alăturată în care este prezentat un
demaror. Acest aparat include în structura sa:
un contactor trifazat de comandă
un releu termic pentru protecţia la suprasarcini de durată
Execuţia compactă îi conferă avantajele fiabilităţii (conexiunile de
realizat sunt mult mai puţin numeroase, deci surse mai puţine de defect)
şi gabaritului redus.
Aparatele din această categorie sunt demaroare opritoare
progresive (softstartere) pentru motoare asincrone trifazate, destinate
pentru demararea progresivă a motoarelor în gama de puteri 3…200 kW.

Prezintă:
3 posibilităţi de pornire
3 moduri de oprire
3 protecţii integrate
detecţia şi semnalarea defectelor
Utilizând noile combinaţii de demaroare este posibil să creaţi solutia cea mai bună pentru produsele
standard, chiar mai uşor şi mai eficient. Producătorii de aparataj electric pentru acţionări au îmbunătăţit
produsele standard astfel încât, utilizând o simplă şurubelniţă, ele pot fi asamblate pentru a forma demaroare
sigure.
Fără să fie nevoie de alte unelte!
Demaroarele compacte pot fi, de asemenea, furnizate ca piese compacte, componentele lor fiind deja
asamblate. Astfel, costurile pentru şuruburi şi cabluri pot fi reduse considerabil. De asemenea, costurile pentru
testare şi depistarea erorilor sunt eliminate din start. Un alt avantaj constă în sporirea siguranţei în timpul
lucrărilor de întreţinere, acolo unde intervenţia cu şurubelniţa ar putea produce o dezizolare vizibilă. Această
nouă tehnologie este disponibila prin intermediul ansamblurilor demaror direct şi ansamblurilor demaror inversor
până la 155 A.
Un alt exemplu este cel al unui separator (aparat care poate comuta numai circuitele aflate sub tensiune,
dar neparcurse de curent) cu siguranţe fuzibile.

24. TABLOURI DE DISTRIBUŢIE MODULARE
Un tablou de distribuţie modular este constituit din ansambluri testate ca tip care au o separare internă şi
răspund cerinţelor de montaj conform normelor internaţionale din domeniu. Aceasta înseamnă că se pot alege
soluţii personalizate pentru utilizarea tablourilor în diferite situaţii.
Tabloul electric modular oferă o largă gamă de opţiuni pentru implementarea sistemelor de distribuţie
sigure, economice şi complete în concordanţă cu cerinţele clienţilor.
Se pot folosi unităţi de intrare şi cuple pentru întreruptoare până la 4000 A, şi echipări individuale pentru
unităţile de ieşire cu module fixe compartimentate pentru aparatura de comutaţie şi protecţie până la 630 A.
Sunt de asemenea disponibile unităţi de plecare de până la 630 A cu separatoare şi siguranţe fuzibile, în
montaj orizontal sau vertical.
Unităţile de control şi unităţile neechipate pot fi echipate cu componente auxiliare ca:
 motor startere
 module de compensare
 convertizoare de frecventa
 softstartere
 alte soluţii de automatizare.
Sistemele de montare pentru dispozitivele cu prindere pe şină pot fi utilizate în tablourile obişnuite de
distribuţie.

25. CONTACTOARE STATICE
O soluţie modernă pentru comutarea circuitelor cu aparate fără piese în mişcare o reprezintă
contactoarele statice. Acestea sunt, de fapt, structuri electronice prin care curentul poate trece (sau nu) în
funcţie de anumite comenzi date de operator; aceste comenzi se traduc prin polarizarea corespunzătoare a
dispozitivelor electronice din componenţa contactorului (diode, tiristoare etc.).
Contactoarele statice pot fi utilizate, de exemplu, în următoarele situaţii:
Comutarea frecventă şi silenţioasă a motoarelor, inclusiv reversarea acestora
Reglări de temperatură de toate tipurile. Frecvenţele de comutare nu reprezintă o problemă pentru un
contactor static. Reglarea temperaturii în două puncte lucrează mai exact şi sporeşte calitatea
produselor.
Comanda iluminării; contactoarele statice comută rapid şi silenţios.
Înlocuirea combinaţiilor stea-triunghi.
Înlocuirea combinaţiilor contactor-inversor.
Acţionarea pompelor: şocurile de presiune sunt evitate prin pornirea uşoară. Încărcarea mecanică a
instalaţiilor ca întreg scade, iar durata de viaţă creşte.
Acţionarea ventilatoarelor: Prin pornirea uşoară, curelele trapezoidale nu glisează, iar uzarea precoce
este stopată. Durata de viaţă a instalaţiei este sporită.
Benzi transportoare: banda porneşte uşor, astfel încât obiectele transportate să nu se răstoarne. Întregul
sistem este protejat mecanic, iar durata de viaţă este prelungită.
Comanda semafoarelor.
Figura 1. Contactor static
La utilizarea drept softstarter, componenta de c.c.,

uzuală la comanda bifazată, este anulată, cu ajutorul unei metode speciale de comandă. Astfel, motorul se
comportă ca în cazul comenzii trifazate. Cu ajutorul unui contactor static, pot fi pornite şi aplicaţii, pentru care
până acum erau obligatorii softstartere comandate trifazat.
Prin capacitatea mare de încărcare a unora dintre tipurile constructive, pornirile şi opririle frecvente ale
momentelor mari de inerţie a maselor nu mai reprezintă o problemă.
Tipuri constructive:
 Contactoare statice monofazate pentru sarcini pur rezistive între 10 – 50 A
 Contactoare statice şi softstartere trifazate comandate bifazat (pentru 2,2 până la 11 kW şi prin
comenzi speciale, chiar până la 22 kW) pentru sarcini trifazate; aparatele dispun şi de o funcţie internă
de reversare.
Avantaje:
Un contactor static realizează comutarea motoarelor în momentul optim şi reduce şocurile de conectare, care
conduc la oscilaţii de curent şi cuplu, ce pot fi de 20 de ori mai mari decât curentul nominal al motorului.

26. RELEE TERMICE
În figura de mai sus este prezentat un releu termic cu bimetal, pentru care se indică următoarele:
Caracteristici circuit de forţă:
 Pentru motoare în gamă largă de puteri
 Tensiunea de izolaţie 690 V sau 1000 V
 Clasa de declanşare:10 sau 20
Caracteristici de funcţionare:
 Rearmare - manuală sau automată
 Semnalizare frontală a declanşării releului
 Posibilitate de blocare în poziţia oprit
 Funcţie TEST
 Controlul cablurilor
 Simulare de declanşare a releului
Aplicaţia 1. Completaţi figura cu denumirile componentelor evidenţiate şi precizaţi, pentru fiecare, rolul
funcţional.
REZOLVARE
Reperele (enumerate în sens antiorar) sunt: sistem fixare releu, bornă racord contacte auxiliare, buton
reglare curent de declanşare, buton blocare în poziţia oprit/rearmare, simulare declanşare releu, clapetă
semnalizare a declanşării releului, borne racord contacte principale.

27. CONTACTOARE
Contactoarele sunt cele mai răspândite aparate din instalaţiile de comandă şi automatizare. Practic pentru
conectarea şi deconectarea fiecărui motor electric, la fel ca şi pentru alte receptoare, cum sunt rezistenţe,
condensatoare, instalaţii de iluminat, cuptoare etc. se folosesc contactoare, deoarece ele permit acţionarea de la
distanţă la primirea unui impuls care poate fi dat manual sau automat, au o frecvenţă mare la uzura electrică şi
mecanică.
Definiţie: contactorul este un aparat de comutaţie cu acţionare mecanică, electromagnetică sau
pneumatică, cu o singură poziţie stabilă, capabil să stabilească, să suporte şi să întrerupă curenţii în
condiţii normale de exploatare a unui circuit, inclusiv curenţii de suprasarcină.
Cele mai răspândite contactoare sunt cele electromagnetice, care acţionează în circuitele de curent
alternativ. Electromagnetul lor de acţionare poate fi alimentat cu tensiune alternativă sau tensiune continuă.
Schema de principiu a unui contactor este redată în figura de mai jos.
R A
S B
T C
U V 1 3
bp b0
Figura 1. Schema electrică de principiu a unui contactor.
Figura 3. Contactoare de forţă şi de comandă
Figura 4. Minicontactor
Minicontactoarele sunt aparate în construcţie compactă, utilizând o tehnologie care vizează obţinerea
unor gabarite cât mai reduse.
Principalele lor caracteristici sunt:
o circuit de comandă în curent alternativ sau curent continuu
o tensiunea de izolaţie 690 V
o curent nominal în AC3: 6-9-12-16 A
o număr de poli: 3, 4
o tensiune de comandă: 12-660 V
o limită tensiune de comandă la funcţionare: (0,8-1,1) Uc
Auxiliarele şi accesoriile acestor contactoare:
o bloc de contacte auxiliare instantanee
o bloc de contacte auxiliare temporizate
o modul de temporizare

nou
Figura 5. Contactor cu contacte auxiliare temporizate
Caracteristicile tehnice ale contactorului din figura 5 sunt următoarele:

 circuit de comandă în c.a sau c.c.
 tensiunea de izolaţie 750V
 curent nominal în AC3 (motoare cu rotorul în scurtcircuit): 9 - 115 A
 curent nominal în AC1 (sarcini pur rezistive): 25 - 125 A
 număr de poli: 3 sau 4
 tensiune de comandă: 12-660 V
 limită tensiune de comandă la funcţionare: (0,8-1,1) Uc
Auxiliarele şi accesoriile disponibile, în funcţie de necesităţile utilizatorului sunt:
 bloc de contacte auxiliare instantanee
 bloc de contacte auxiliare temporizate
 posibilitate de blocare
 modul de temporizare (la acţionare sau revenire)
 lampă de semnalizare
 module de antiparazitaj
Figura 6. Contactor cu interblocaj mecanic

(se utilizează în schemele de acţionare electrică, pentru
reversarea sensului de rotaţie al motoarelor asincrone trifazate)

Aplicaţia 1.
În figura alăturată este prezentat un contactor electromagnetic trifazat, comandat în curent continuu, Un = 200V,
In = 50 A şi având 4 contacte auxiliare (2ND+2NI). Identificaţi componentele marcate şi scrieţi denumirea lor în
spaţiul respectiv.
Figura 1. Contactoare de curent continuu
Figura 2. Contactoare de curent alternativ
REZOLVARE
Reperele de recunoscut sunt: borne fixare, bornă alimentare bobină electromagnet, borne contacte
auxiliare, borne ieşire (spre consumator), borne contacte auxiliare, semnalizare stare contactor (piesă solidară
cu armătura mobilă a electromagnetului de acţionare), borne intrare (de la reţea).
Aplicaţia 2.
Comparaţi cele două categorii de contactoare din figurile 1 şi 2 şi identificaţi elementele constructive comune,
precum şi diferenţele dintre acestea.
REZOLVARE
Diferenţe: număr de borne pentru circuitul principal, miezul electromagnetului (masiv – la cel de c.c., tole –
la c.a.), bobinele electromagnetului (spire mai multe din conductor mai gros – la c.c., spire mai puţine din
conductor mai subţire – la c.a.)
Oricare ar fi varianta constructivă a contactorului, el este alcătuit din următoarele elemente:

 circuit principal de curent;
 circuit de comandă;
 circuite auxiliare;
 camere de stingere;
 elemente izolante;
 elemente metalice;
 elemente de fixare.

TCA – 10A AR – 25A RG – 32A RG 125 A
Figura 2. Tipuri de contactoare.
Circuitul principal de curent este format din: borne de racord la circuitul exterior, contacte fixe şi contacte
mobile.
Toate elementele circuitului principal de curent sunt din cupru, cu excepţia pieselor de contact care au
aplicate nituri sau plăcuţe de contact din argint sau material de contact din argint-oxid de cadmiu.
Datorită numărului foarte mare de conectări cărora trebuie să le facă faţă un contactor, contactele sale
sunt puternic solicitate atât mecanic, prin loviturile puternice pe care le suportă la închidere, cât şi electric şi
termic, prin efectul arcului de întrerupere.
Aplicaţia 3. Care sunt consecinţele constructive (materiale utilizate, elemente componente) ale solicitărilor care
intervin în exploatarea unui contactor ?
REZOLVARE
1) solicitări mecanice → contactele vibrează → resorturi de amortizare
2) solicitări electrice (datorită arcului electric de comutaţie)→ camere de stingere
3) solicitări termice → răcire rapidă (prin construcţia adecvată a camerei de stingere), pentru
limitarea duratei arcului electric
Circuitul de comandă cuprinde: bobina electromagnetului de acţionare, contactele de autoreţinere şi

butonul de comandă.
Circuitele auxiliare sunt formate din: contacte de blocare şi contacte de semnalizare.
3
4
5
6
7
A B
Figura 3. Elementele componente ale contactoarelor:

A : 1 – carcasă ; 2 – bobină ; 3 – bornă de alimentare a bobinei contactorului ; 4 – miez feromagnetic – armătură
fixă ; 5 – miez feromagnetic – armătură mobilă ; 6 – borne de racord la circuitul exterior ;
7 – contacte mobile. B: contactoare tip AR – 6; AR – 16 A.

Una dintre problemele principale ale folosirii contactoarelor o constituie alegerea corespunzătoare a
acestora, în acord cu solicitările cărora ele sunt supuse în timpul serviciului, la locul în care sunt montate efectiv.
28. BUTOANE ŞI LĂMPI DE SEMNALIZARE
Figura 1. Butoane şi lămpi de semnalizare

În scopul de a răspunde celor mai variate cerinţe impuse de o comunicare cât mai uşoară om-maşină,
producătorii pun la dispoziţia utilizatorilor o gamă foarte variată de butoane de comandă (de la butoane cu
impuls la butoane pentru oprirea de urgenţă) şi lămpi de semnalizare (de la cele mai simple la balize luminoase
şi coloane de semnalizare).
Modul uzual de comercializare disociază

lămpile de semnalizare şi butoanele în trei părţi
distincte:
 soclu universal
 bloc contacte
 parte frontală (cap lampă sau buton).
Butoanele şi lămpile de semnalizare dispun (la
comandă) de auxiliare şi accesorii:
 contacte auxiliare ( ND sau NI ) care se ataşează la corpul lămpii sau butonului

29. ÎNTRERUPTOARE AUTOMATE
Întreruptoarele automate sunt aparate de joasă tensiune care asigură comutarea circuitelor în condiţii
deosebite şi anume: odată închise, contactele mobile rămân astfel fiind menţinute cu ajutorul unui zăvor
mecanic. Acesta blochează contactele mobile la sfârşitul cursei de închidere şi le menţin astfel, un timp oricât de
lung, fără vreun consum suplimentar de energie.
La comanda voită a unui operator sau la comanda automată a unui declanşator de protecţie, se
îndepărtează zăvorul mecanic şi contactele mobile sunt eliberate cu viteză foarte mare, sub acţiunea unor
resoarte puternice.
Un întreruptor automat este echipat cu:
 declanşator electromagnetic maximal de curent (instantaneu sau temporizat)
 declanşator termic cu bimetal
 declanşator electromagnetic de tensiune minimă
Figura 1. Întreruptoare automate
Aplicaţia 1. Identificaţi componentele unui întreruptor automat, examinând figura următoare.
4 (0,16-
16 A)
3
REZOLVARE
Reperele de recunoscut
5 (0,16- sunt: sistem borne racord,
manetă acţionare, declanşator
32 A) termic, întreruptoare automate
de diverşi curenţi nominali (trei
game valorice), declanşator de
curent maximal (două game
7 8 valorice).
2
6 (16-65
A)
30. RELEE MAXIMALE DE CURENT
RELEE MINIMALE DE TENSIUNE
Definiţie: Din punct de vedere funcţional, releul electromagnetic poate fi definit ca un aparat automat
care, fiind supus acţiunii unui parametru electric (mărime de intrare), realizează variaţia bruscă (în salt) a unui
parametru de ieşire (mecanic, electric) atunci când mărimea de intrare ia o anumită valoare.
ELEMENTE FUNCŢIONALE
elementul sensibil elementul intermediar (comparator) elementul executor

primeşte mărimea de compară mărimea transformată cu o acţionează asupra
intrare x şi o transformă mărime de referinţă (etalon) şi – la o circuitului
într-o mărime fizică anumită valoare a mărimii de comandat (mărimea
necesară funcţionării referinţă – transmite acţiunea spre de ieşire y)
releului elementul următor
M ărime Mărime
intrare X ieşire Y
înfăşurare miez contact
electromagnetică electromagnetic electric
În locul contactului electric, elementul executor poate fi un sistem de pârghii care transmite un impuls unui
mecanism: în acest caz, aparatul se numeşte declanşator.
Pentru comparaţie, în figura următoare se prezintă lanţul informaţional prin care se caracterizează cele
două tipuri de aparate electrice.
I
traductor mărime intrare element sistem de bobină

sensibil contacte aparat
traductor mărime element sistem de mecanism

intrare sensibil pârghii aparat
b
Figura 1. Lanţul informaţional la un aparat cu releu (a) şi la un aparat cu declanşator (b)
Releele electromagnetice sunt formate dintr-o înfăşurare 1, plasată pe un miez de fier 2 şi care primeşte
mărimea de intrare (curent, tensiune). În figura următoare este reprezentată schematic construcţia unui releu
maximal de curent.

6 7 Figura 2. Schema constructivă a unui releu
3 electromagnetic maximal de curent
1 – înfăşurare; 2 – miez feromagnetic
(armătura fixă); 3 – clapetă (armătura mobilă);
4 – resort antagonist;
5 – ac indicator; 6 – contacte electrice; 7 –
I 1 2 4 opritor
Aplicaţia 1. Explicaţi modul de funcţionare a releului maximal de curent, precizând consecinţele creşterii
curentului prin înfăşurarea electromagnetului, asupra componentelor releului. Puteţi utiliza o schemă logică
pentru a ilustra circulaţia informaţiei (electrice şi mecanice) până la contactele electrice.
Releele de tensiune sunt asemănătoare din punct de vedere constructiv cu releele de curent, singurele
deosebiri fiind că bobinele lor au un număr mare de spire, realizate cu un conductor mai subţire şi mărimea de
intrare este tensiunea la bornele bobinei 1 a electromagnetului.
Prin schimbarea bobinei unui releu de curent se poate obţine un releu de tensiune şi invers.
Releele minimale de tensiune funcţionează în regim normal (tensiunea nominală aplicată bobinei) cu
clapeta 3 atrasă: când tensiunea scade sub valoarea reglată, clapeta este eliberată (releul este acţionat).
REZOLVARE
La creşterea curentului I prin înfăşurarea electromagnetului, armătura mobilă 3 este atrasă (fiind învinsă
forţa elastică a resortului antagonist 4), contactul NI 6 este deschis şi noua stare a releului este indicată de
prezenţa reperului 5.
Aplicaţia 2. Ce consecinţă are modificarea mărimii de intrare a unui releu de tensiune asupra modului de
conectare a bobinei electromagnetului?
REZOLVARE
Mărimea de intrare fiind o tensiune, bobina electromagnetului se conectează în paralel cu circuitul
supravegheat.
Aplicaţia 3. Explicaţi modul de funcţionare a releului minimal de tensiune folosind o schemă analogă celei
prezentate pentru releul de curent şi, de asemenea, o schemă pentru circulaţia informaţiei
Caracteristica principală a oricărui releu este caracteristica intrare-ieşire
y
ymax
Figura 3. Caracteristica intrare-ieşire a unui releu electromagnetic
maximal:
xa – valoarea mărimii de intrare pentru acţionarea releului;
xr – valoarea mărimii de intrare pentru revenirea releului.
x
xr xa
Din diagrama de mai sus, rezultă că atunci când mărimea de intrare x creşte de la zero, mărimea de ieşire
y rămâne nulă până la valoarea x = xa: pentru această valoare, mărimea de ieşire variază brusc de la zero la
valoarea maximă ymax şi rămâne constantă chiar dacă x creşte în continuare.
Când mărimea de intrare x scade spre zero, y = ymax până la valoarea x = xr: la această valoare, y scade
brusc la zero şi rămâne constantă chiar dacă x < xr.

xr
Raportul Kr  , se numeşte factorul de revenire. Un releu de bună calitate (fidel) are K r  1 .
xa
Releele maximale de curent au Kr < 1, iar releele minimale de tensiune au Kr > 1.

REZOLVARE
La un releu de tensiune, armătura mobilă este eliberată atunci când tensiunea scade sub o anumită
valoare.
Aplicaţia 4. Justificaţi valorile factorului de revenire, pornind de la explicarea modurilor de funcţionare ale celor
două tipuri de relee.
REZOLVARE
La releul maximal de curent, Kr<1 deoarece xa>xr (releul maximal de curent acţionează la un curent mai
mare decât In). La releul minimal de tensiune, Kr>1 deoarece xa<xr (releul minimal de tensiune, acţionează la o
tensiune mai mică decât Un).
31. CARACTERISTICILE TEHNICE ALE RELEELOR DE PROTECŢIE
În tabelul 1.1, sunt indicate principalele caracteristici tehnice de catalog ale releelor de curent şi tensiune
RC-2, RT-3, RT-4.
Tabelul 1.1.
Nr.
Caracteristici tehnice RC-2 RT-3 RT-3S RT-4 RT-4S
crt.
48
0,2 60 15 30
160
0,6 200 30 60
320
2 400 - 120
-
6 - - -
Curentul [A] - pentru RC -
1. 10 - - -
Tensiunea nominală [V] – pentru RT -
20 - - -
-
50 - - -
-
100 - - -
-
200 - - -
2. Frecvenţa nominală 50 Hz 50 Hz 50 Hz 50 Hz 50 Hz
Abateri admisibile la verificarea
3. +5% +5%  5%  5% +10%
etalonării scalei de reglaj
1,10-
4. Coeficientul de revenire 0,85-0,92 0,85-0,92  0,8  1,35
1,26
Curentul de conectare [A] c.c. 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2
5.
c.a. 2,0 2,0 2,0 2,0 2,0
Curentul de deconectare [A] c.c. 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2
6.
c.a. 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0
Un releu (de curent sau de tensiune) se consideră corespunzător dacă valoarea coeficientului de revenire
şi abaterile etalonării scalei de reglaj nu depăşesc valorile indicate în tabelul 1.1. Pentru calcularea abaterilor de
etalonare a scalei de reglaj, se utilizează următoarele relaţii de calcul (indicele rel semnifică valoarea reglată, iar
indicele a este alocat valorii de acţionare)
I rel  I a
eroarea releului de curent:  %  100
I rel
U  Ua
eroarea releului de tensiune:  %  rel 100
U rel

Starea normală a contactelor releelor electromagnetice de protecţie nu mai poate fi judecată în raport cu
alimentarea sau nealimentarea bobinei electromagnetului: la ambele tipuri de relee, mărimea de intrare
(tensiunea ori curentul) se aplică bobinelor, tot timpul.
Starea normală şi starea acţionată a releelor se apreciază în funcţie de poziţia armăturii mobile a
electromagnetului .
releu de tensiune releu de curent

circuit magnetic închis circuit magnetic deschis
stare normală
(clapeta atrasă) (clapeta liberă)
circuit magnetic deschis circuit magnetic închis
stare acţionată
(clapeta liberă) (clapeta atrasă)
32. STUDIUL RELEELOR DE PROTECŢIE

Schema montajului de lucru
E
h
13 14 13 14
2 1 2
1
I
A 0,5 1
TCT RC-2
0,5 1
RC-2
(a) Schema montajului de lucru pentru reglarea şi verificarea releului maximal de curent
E
h
12 13 12 13
2 1 2
1
0,5 1
0,5 1
TCT U V RT-4 RT-4
(b) Schema montajului de lucru pentru reglarea şi verificarea releului minimal de tensiune
Aparate necesare
TCT – 2 – echipament didactic pentru obţinerea tensiunilor continue/alternative necesare (funcţie
de tipul releului studiat)
A – ampermetru
V – voltmetru
1, 2 – bobinele releelor studiate (de tensiune RT - 4, respectiv de curent RC – 2)
h – lampă de semnalizare

Modul de lucru
A. Verificarea generală a modului de funcţionare a releului maximal de curent RC – 2 se execută cu montajul din
figura (a) utilizând o trusă de curent şi tensiune TCT-2 (reglată pentru a furniza curent alternativ) şi un ampermetru.
Înaintea începerii verificărilor se urmăreşte dacă mânerul C al trusei este pe poziţia zero şi se fixează eclisa de alegere
a domeniului de măsurare al releului în gama care cuprinde valoarea ce urmează a fi reglată. În cadrul probei se verifică
corecta etalonare a scalei de reglaj. Pentru aceasta se fixează butonul de reglaj al scalei în dreptul primei diviziuni şi se
creşte încet curentul până ce releul va acţiona, închizându-şi contactul (lampa h se va aprinde). Valoarea citită în acel
moment reprezintă curentul de acţionare Ia al releului. Creştem în continuare curentul cu 15- 20% peste valoarea reglată şi
verificăm dacă contactul rămâne ferm închis, fără vibraţii sau întreruperi. Scădem apoi curentul şi măsurăm valoarea Ir
pentru care contactul se desface, revenind la poziţia iniţială(lampa h se va stinge). Operaţia se repetă identic pentru fiecare
Ir
punct al scalei de reglaj, calculându-se totodată şi coeficientul de revenire kR  (curentul de revenire / curentul de
Ia
acţionare).
Rezultatele se trec în tabelul 1.1
B. Verificarea generală a modului de funcţionare a releului minimal de tensiune RT – 4 se execută cu
montajul din figura (b) utilizând o trusă de curent şi tensiune TCT-2 (reglată pentru a furniza curent alternativ) şi
un voltmetru.
Înaintea începerii verificărilor se urmăreşte dacă mânerul C al trusei este pe poziţia zero şi se fixează
eclisa de alegere a domeniului de măsurare al releului în gama care cuprinde valoarea ce urmează a fi reglată.
În cadrul probei se verifică corecta etalonare a scalei de reglaj. Pentru aceasta se fixează butonul de
reglaj al scalei în dreptul primei diviziuni şi se creşte încet tensiunea până ce releul va acţiona (valoarea de
prag), deschizându-şi contactul.
Valoarea citită în acel moment NU SE NOTEAZÃ!.
Creştem în continuare tensiunea cu 15- 20% peste valoarea reglată.
Se acţionează cursorul trusei TCT-2 în sensul descreşterii tensiunii până în momentul în care releul îşi
închide contactul 12-13 când lampa h se aprinde. În acest moment se citeşte Ua (tensiunea de acţionare). Se
creşte tensiunea aplicată pe bobina releului până când acesta îşi deschide contactul 12-13 (h se stinge). Se
citeşte Urev (tensiunea de revenire).
Operaţia se repetă identic pentru fiecare punct al scalei de reglaj, calculându-se totodată şi coeficientul de
U rev
revenire KR  .
Ua
Rezultatele se trec în tabelul 1.2.
6. Tabel cu rezultate
Tabelul 1.1.
Scala 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1,0 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1,0
Curentul [A] 2,5 3,0 3,5 4,0 4,5 5,0 5 6 7 8 9 10

Ia [A]
Ir [A]
KR
Releu RC-2/10 A Eclisa pe poziţia 0,5 Eclisa pe poziţia 1
Tabelul 1.2
RT-4(S) 160 V 0.5 0,6 0,7 0,8 0,9 1 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1
Scala
Tensiunea [ V]
Ua [ V]
Urev [ V]
Krev
 %
RT-4(S) 160 V Eclisa pe poziţia 0,5 Eclisa pe poziţia 1

Observaţii şi concluzii
Se vor formula opinii şi constatări personale privind reglarea şi verificarea releelor de protecţie.
33. TEHNOLOGIA MONTĂRII APARATELOR ELECTRICE

PENTRU SISTEMELE DE ACŢIONARE
(condiţii şi norme de protecţie a muncii)
În instalaţiile electrice sunt folosite aparate electrice clasificate funcţie de natura utilizării:
 pentru iluminat;
 pentru prize;
 pentru protecţia instalaţiilor.
Montarea corectă a aparatajului electric, respectând instrucţiunile de montare şi
! exploatare, precum şi regulile de protecţie a muncii, permite funcţionarea acestora în

bune condiţii şi evitarea distrugerilor, deteriorărilor şi accidentelor de muncă.
După ce s-au verificat aparatele şi se constată că sunt apte pentru montare, trebuie verificat dacă sunt
respectate următoarele condiţii generale:
 corespondenţa între caracteristicile nominale şi de lucru ale aparatelor şi cele ale instalaţiei electrice;
 corespondenţa între regimul de funcţionare din instalaţie şi regimul de funcţionare pentru care aparatul a
fost construit, regim care este indicat fie în prospecte, fie în instrucţiunile de exploatare care însoţesc
aparatele;
 utilizarea unui aparat cu tipul de protecţie corespunzător pentru mediul de lucru existent in instalaţie.
În cursul efectuării lucrărilor de montare trebuie respectate următoarele reguli:

 se va respecta întocmai poziţia de funcţionare a aparatului, care este indicată în catalog sau
instrucţiuni;
 legăturile la borne se fac cu bare sau conductoare având secţiunea corespunzătoare curentului nominal
al aparatului; nu se vor folosi conductoare mai groase, care nu pot fi bine fixate la borne şi care pot
produce deformarea căii de curent din cauza efortului mecanic; de asemenea, nu se vor folosi nici
conductoare mai subţiri, care se pot încălzi peste limitele admisibile;
 se vor strânge bine toate şuruburile de borne cu şurubelniţe sau chei potrivite;
 se va face legătura la pământ sau la masă cu conductorul prevăzut şi se va strânge bine şurubul de
legătură;
 se va completa aparatul cu toate piesele şi subansamblele care s-au scos pentru a se înlesni montarea,
cum sunt de exemplu camerele de stingere, capace etc.;
 se verifică blocajele mecanice, acolo unde sunt prevăzute, conform instrucţiunilor de exploatare;
 se curăţă aparatul şi locul de montare;
 se vor unge contactele cu vaselină neutră în cazul în care între montare şi darea în exploatare este
prevăzut un interval de timp mai mare;
 se efectuează reglarea subansamblurilor speciale în funcţie de parametrii instalaţiei;
 se va măsura rezistenţa de izolaţie a diferitelor aparate din instalaţie care nu trebuie să fie sub 10 M;
 se va verifica funcţionarea dispozitivului de acţionare fără a aplica tensiune la bornele de intrare a căilor
de curent.

34. ÎNTRERUPTOARE ŞI COMUTATOARE CU CAME
Comutatoarele cu came se utilizează în circuitele primare şi de comandă. Comutatoarele cu came se
compun dintr-un număr de plăci montate în etaj şi fixate cu ajutorul a două şuruburi din material plastic. Pe
fiecare etaj sunt montate câte două contacte independente cu dublă rupere 2 şi 3, acţionate de o camă 5, aşa
cum se observă în figura următoare.
Figura 1. Etaj de contacte ale comutatorului cu came:

1 - piese izolante; 2 - contact fix; 3 - contact mobil;
4 - resort pentru realizarea forţei de apăsare pe contact; 5 - camă.
Cu ajutorul comutatoarelor cu came pot fi realizate scheme electrice diverse. De exemplu, comutatoarele
stea-triunghi, inversoarele de sens, comutatoarele voltmetrice.
Schemele comutatoarelor stea-triunghi, inversoarelor de sens, comutatoarelor voltmetrice sunt prezentate
în figura următoare.
Figura 2. Comutator stea-triunghi, inversor de sens, comutator voltmetric.

Poziţia butucului este asigurată de un sistem de sacadare cu resoarte elicoidale care acţionează asupra
unei came de sacadare: această poziţie este indicată pe placa frontală a comutatorului. Numărul de poziţii este
determinat de o camă de blocare.
Figura 3. Tipuri de plăci frontale folosite la comutatoarele cu came
Pentru realizarea schemelor electrice, destul de complexe de altfel, cu ajutorul comutatoarelor cu came,
acestea au forme foarte variate.
Figura 4. Tipuri de came utilizate la comutatoarele cu came.

Aplicaţia 1. În figura 5 este indicată schema unui comutator stea-triunghi (Y-) cu came. Marcaţi (cu
culori) circuitele corespunzătoare fiecărei conexiuni – comutatorul fiind figurat cu camele corespunzând poziţiei
“0”. În ce ordine este necesar să fie parcurse cele trei poziţii distincte ale comutatorului? Are însemnătate
această ordine? Cum s-ar putea impune constructiv succesiunea dorită/permisă a celor trei poziţii ale
comutatorului?
Figura 5. Comutator
stea-triunghi
a - schema de
principiu;
a b- vedere de
ansamblu.

REZOLVARE
Poziţia I (Y) – camele rotite cu 45°, sens antiorar
R – 4 – c.î. – 3 – 1 – U
S – 16 – c.î. – 15 – 13 – V
T – 11 – c.î. – 12 – 8 – W
Z – 6 – c.î. – 5 – 9 – Y şi 9 – c.î. – 10 – X
Poziţia II (∆), camele rotite cu încă 45° faţă de poziţia Y, sens antiorar
R – 4 – c.î. – 3 – 1 – U şi 1 – c.î. – 2 – 6 – Z
S – 16 – c.î. – 15 – 13 – V şi 13 – c.î. – 14 – 10 – X
T – 11 – c.î. – 12 – 8 – W şi 8 –c.î. – 7 – 5 – 9 – Y
Cele trei poziţii ale comutatorului trebuie parcurse numai în ordinea 0-Y-∆-0 printr-o rotaţie completă într-
un sens (să-I spunem pozitiv), eventual 0-Y-0, fără trecere prin poziţia “∆”, prin revenire în “0”.
Ordinea este foarte importantă deoarece, se ştie că la conexiunea ∆, curentul absorbit este de trei ori mai
mare decât la conexiunea Y, iar trecerea prin conexiunea Y se face tocmai pentru a reduce acest şoc de curent
care apare la succesiunea 0-∆, succesiune care s-ar putea obţine printr-o rotire incompletă în sens contrar,
negativ: pentru această variantă, revenirea la conexiunea Y (succesiunea 0-∆-Y-0) nu-şi mai găseşte utilitatea.
Succesiunea 0-Y-0 poate fi permisă pentru că nu periclitează în nici un fel motorul şi ar putea să fie
necesară în situaţiile când, din diverse motive, se doreşte reluarea comenzii înainte de atingerea regimului
normal de funcţionare (în conexiunea ∆).
Succesiunea dorită poate fi impusă (şi aceasta este soluţia uzuală), printr-un dispozitiv de zăvorâre (sisem
“ac de viespe”), care să permită rotirea completă într-un sens şi incompletă (doar cu un unghi mic) în sensul
contrar (pentru a realiza succesiunea 0-Y-0), cu observaţia că, pentru trecerea de la poziţia 0 la poziţia ∆, prin
rotire în sens invers, să fie necesar un unghi mai mare decât cel permis pentru 0-Y-0.
35. MONTAREA COMUTATOARELOR CU CAME
Pentru montarea unui comutator cu came trebuie respectată următoarea succesiune de operaţii:
 se verifică dacă există corespondenţă între comutator şi schema electrică de realizat;
 se demontează butonul şi se îndepărtează placa frontală. Pentru demontarea plăcii frontale se va
proceda precum urmează: la tipul C16 – se scoate rozeta care fixează plăcile frontale; la tipurile C25,
40, 63 – se vor deşuruba cele două şuruburi ce strâng inelul de fixare al plăcilor frontale;
 se fixează aparatul de panou cu ajutorul a patru şuruburi cu cap înecat. Strângerea şuruburilor de
fixare trebuie să se facă uniform pentru a evita spargerea plăcilor frontale;
 se montează la loc plăcile frontale şi butonul în ordinea inversă demontării, având grijă să aşezăm
corect butonul;
 se realizează legăturile la borne urmărindu-se indicaţiile schemei electrice. Şuruburile bornelor vor fi
bine strânse;
 aparatul se poate monta pe panouri metalice sau din material izolant având o grosime de maximum 10
mm.

Observaţie: Identificarea întreruptoarelor şi comutatoarelor cu came se face prin citirea simbolului
inscripţionat pe aparat. Simbolul defineşte un anumit comutator din punct de vedere al tipului, al numărului de
etaje, al numărului de poziţii şi al numărului său de ordine.
Codificarea (simbolizarea) se realizează alfanumeric (prin litere şi cifre) şi se referă la:
C 16 04 50
literă
(tipul comutatorului) două (trei) cifre
(numărul de ordine în
C – cu came
P – pachet schema electrică)
cifră – 0
două(trei) cifre (cu revenire)
cifră (nr. de poziţii ferme)
(curentul nominal al
două cifre
comutatorului)
(nr. de etaje ale comutatorului)
1 3
2
4
3 5 2 5
6
2 6
1
4
A B
Figura 1. Comutatoare cu came:
A – tipuri de comutatoare; B – element (etaj) al unui comutator cu came: 1 – contact mobil; 2 – contact fix (bornă
de acces la consumator); 3 – camă; 4 – resort; 5 – rolă; 6 – dispozitiv de translaţie.
a b
Figura 2. Montarea comutatoarelor cu came:

a – comutator cu trei poziţii; b – comutator cu două poziţii

Aplicaţia 1. Identificaţi componentele evidenţiate în figura de mai jos şi scrieţi denumirile acestora în
spaţiul respectiv
REZOLVARE
Reperele de recunoscut sunt: manetă acţionare, bornă racord, bloc contacte (2), Bloc contacte (3), opritor
(sistem blocare mecanică), placă frontală

36. FUNCŢIONAREA COMUTATORULUI CU CAME
Aplicaţia 1. Pentru comutatorul cu came din figura de mai sus, precizaţi elementele componente, rolul lor
funcţional şi materialul din care sunt realizate fiecare.
Completaţi tabelul următor:
Nr.
Denumirea componentei Rol funcţional Material
componentei
1
2
3
4
5
REZOLVARE
Reperele de recunoscut sunt: tachet (asigură contactul cu cama – material electroizolant), contact mobil
(comută circuite electrice - cupru), contact fix (asigură legătura la circuitul comutat - cupru), resort (asigură
presiunea în contact – oţel arc), camă profilată (determină, prin poziţia sa, comutarea circuitelor electrice –
material electroizolant).

Aplicaţia 2. Câte etaje cu contacte are comutatorul din figură? Poate fi folosit la schimbarea conexiunii
din stea în triunghi, la un motor asincron?
REZOLVARE
Comutator cu 6 etaje; nu – deoarece
mişcarea camelor/contactelor este simultană

37. ÎNTRERUPTOARE CU PÂRGHIE
Întreruptoarele cu pârghie sunt mult folosite atât în industrie cât şi în instalaţiile semiindustriale, la
acţionarea motoarelor mici din ateliere izolate etc.
Întreruptoarele cu pârghie nu au capacitate de rupere mare şi nu se deschid automat; în cazul unui
scurtcircuit ele nu pot proteja circuitul sau receptorul de energie electrică. De aceea, ele trebuie să fie montate
în serie cu siguranţe fuzibile care să facă protecţia la scurtcircuit, aşa cum se poate vedea în figura următoare.
Siguranţele fuzibile obişnuite (folosite foarte mult în instalaţiile electrice) sunt aparatele de protecţie cele
mai simple şi în general cele mai eficace.
Siguranţele fuzibile sunt alcătuite din trei părţi distincte: soclul, capacul şi patronul fuzibil propriu-zis.
propriu
Soclurile sunt la rândul lor de trei feluri în funcţie de care diferă şi montarea fiecăruia: - LS- cu legătură
spate; LF – cu legătură faţă şi MPR (cu mare putere de rupere) .
O schemă de montaj în care sunt utilizate aceste aparate de protecţie este următoarea:
F Q
M
3
Figura 1. Schema electrică de pornire a unui polizor electric
În această schemă s-auau folosit următoarele notaţii:

F - siguranţe fuzibile tip LFi 25 /12 ;
Q - întreruptor cu pârghie ;
m – motor trifazat 1 kW, 1500 rot / min;
conductoare.
Aplicaţia 1. Urmăriţi cu atenţie imaginea de mai jos.
a. Identificaţi elementele constructive din această figură

b. Precizaţi care este rolul funcţional al acestora.
c. Din ce materiale sunt realizate elementele prezentate în figură.
d. Grupaţi elementele pe categorii de siguranţe cărora le aparţin.

Aplicaţia 2. În figura de mai jos este prezentat un întrerupător cu pârghie. Completaţi tabelul următor.
1
2
3
4
5
6
7
8
Nr.
DENUMIRE MATERIAL ROL FUNCŢIONAL
crt.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
REZOLVARE
Reperele de recunoscut sunt: dispozitiv de acţionare a cuţitelor întreruptorului, placă frontală, cuţite de
contact (mobile), carcasă, furci de contact (fixe), resorturi presiune contact, borne racordare, mâner acţionare.
38. REALIZAREA UNEI SCHEME DE ACŢIONARE
Aplicaţia 1. Realizaţi practic schema de acţionare (circuitul de forţă) reprezentată mai jos, efectuând, în
ordine, operaţiile următoare:
F Q
M
3
Pe o placă din PAL se vor fixa cele trei siguranţe fuzibile tip LFi 25/12 şi întreruptorul cu pârghie Q.
55 ACŢIONAREA MAŞNILOR DE LUCRU

ACŢIONAREA MAŞINILOR DE LUCRU
Montarea siguranţelor se face respectând următoarele reguli:

o soclul siguranţelor va fi poziţionat pe panou în aşa fel încât curentul să intre în siguranţă prin borna
care corespunde spatelui soclului;
o fixarea soclului de placă ce va face cu şuruburi sau cu holdşuruburi;
o strângerea conductoarelor la bornele de legătură să se facă ferm, pentru a evita o supraîncălzire a
bornelor şi prin aceasta şi influenţarea caracteristicii de fuziune a patronului fuzibil;
o întrucât capacele soclurilor LF sunt executate din material termorigid rezistent la temperatură, însă
puţin fragil, se va da atenţie la formarea deschiderii pentru intrarea tubului izolant, iar marginile
spărturii se vor curăţa cu o pilă rotundă pentru a fi netede;
o patroanele fuzibile se in56troduc cu ajutorul capacelor filetate în soclurile de siguranţă;
o soclurile trebuie să fie prevăzute cu inelele de porţelan care nu permit decât montarea unui anume
patron şi anume a aceluia având intensitatea nominală corespunzătoare circuitului prevăzut;
o patronul trebuie să fie original, calibrat de fabrica constructoare;
o capacul filetat al siguranţei trebuie bine înşurubat şi trebuie să asigure forţa de apăsare cerută pe
contact.
O siguranţă fuzibilă corect dimensionată şi montată efectuează o

! protecţie sigură şi ieftină împotriva scurtcircuitelor.
Întreruptorul cu pârghie se va monta cu furcile spre siguranţele fuzibile, în aşa fel încât sensul curentului
să fie respectat (curentul trebuie să aibă acces întâi la furci şi apoi la cuţitele întreruptorului).
Conectarea conductoarelor la aparate se va face în aşa fel încât să nu existe posibilitatea formării unui
contact imperfect.
REZOLVARE
Patroane cu fuzibil (LS, MPR), mâner montare/demontare patron fuzibil, inele de calibrare, ansamblu corp
izolant+inel izolant+capac, siguranţă fuzibilă tip LFi
39. CONTACTOARE CU RELEE
În funcţionarea motoarelor electrice apar frecvent situaţii în care motorul este supraîncărcat, ceea ce, dacă
supasarcina se menţine, poate provoca arderea motorului prin depăşirea temperaturilor admise în bobinaj.
Pentru a se rezolva în cât mai bune condiţii atât comanda, cât şi protecţia motoarelor electrice, se
obişnuieşte să se asocieze în acelaşi ansamblu:
 un contactor;
 trei relee electromagnetice (câte unul pe fiecare fază);
 două sau trei relee termice,
Fiecare dintre aceste componente preluând o anumită funcţie.
 Contactorul îndeplineşte funcţia de aparat de manevră, închizând sau deschizând circuitul principal, la
comanda voită a unui operator. Când în instalaţia protejată se produce însă ceva anormal, deschiderea
sa poate fi provocată şi în mod automat de un releu.
 Releele electromagnetice asigură protecţia instalaţiei împotriva scurtcircuitelor, comandând în caz de
avarie, fără întârziere, deschiderea contactorului.
 Releele termice asigură protecţia instalaţiei împotriva suprasarcinilor, comandând deschiderea
contactorului când curentul depăşeşte valoarea normală un timp îndelungat. Se obţine, în felul acesta,
un ansamblu cu care se pot realiza atât operaţiile de manevră, cât şi protecţia instalaţiei.

R S T
bp bo BRT
0 1
C
2 4
3 5
BRT
6 8
7 9
Figura 1. Schema electrică a unui contactor cu releu termic (TCA – 10 A; cod 3207) – demaror
În această figură, notaţiile au următoarea semnificaţie:

C – contactor TCA – 10 A;
BRT – bloc de relee termice;
bp – buton de pornire;
bo – buton de oprire.
În practică, atât contactorul cât şi releul termic se regăsesc ca unităţi distincte. Pentru a se realiza
montajul corespunzător se înseriază aceste aparate conform schemei din figură. Aceasta dă posibilitatea de
separare spaţială a contactorului de blocul său de relee şi permite ca, în anumite scheme de acţionări, un singur
grup de relee să protejeze un circuit deservit de mai multe contactoare.
Există situaţii când legăturile de înseriere a contactorului cu releul termic sunt efectuate la producător şi
aparatul respectiv, numit demaror, are o carcasă unică.
40. REALIZAREA SCHEMEI ELECTRICE DE ACŢIONARE

PENTRU UN MOTOR TRIFAZAT
(circuit de forţă şi circuit de comandă)
Schema montajului
R S T
bp bo BRT
0 1
C
2 4
3 5
BRT
6 8
7 9
Aplicaţia 1. Completaţi schema electrică reprezentată, adăugând motorul de acţionare şi aparatele de

protecţie ale circuitului de comandă; precizaţi, de asemenea, modul de alimentare a circuitului de comandă.
REZOLVARE
Se vor adăuga: motorul trifazat, conexiunile schemei de comandă la alimentare (la 220 V sau la 380 V,
sau cu transformator coborâtor).

Nomenclatorul aparatelor
C – contactor TCA – 10 A;
BRT – bloc de relee termice;
bo – buton de oprire.
Modul de lucru
La montarea contactoarelor se va avea în vedere în primul rând poziţia de funcţionare care este prevăzută în
instrucţiunile de exploatare. Montarea aparatelor în alte poziţii poate duce la ieşirea rapidă din funcţiune şi
necesitatea montării unor aparate noi.
Suportul pe care se montează contactoarele va fi astfel construit încât şocul de anclanşare al unuia să nu le
influenţeze pe celelalte. Astfel, nu se va monta un contactor de 200 A pe acelaşi suport cu o serie de
contactoare de 6 A sau 10 A.
După montarea aparatului, se vor face legăturile la bornele circuitului principal, la contactele auxiliare şi la
bornele bobinei. Se va verifica tensiunea de alimentare a bobinei contactorului.
Reţeaua se va lega întotdeauna la bornele RST ale contactorului şi receptorul la bornele ABC. Este necesar a
se respecta marcajul bornelor pentru a şti precis care sunt bornele sub tensiune atunci când contactorul este
deconectat.
Bornele contactoarelor auxiliare sunt marcate conform STAS 553-98, cu cifre impare pentru contactele
normal închise şi cu cifre pare pentru contactele normal deschise.
Aplicaţia 2. Marcaţi bornele contactorului din figura următoare (schema este valabilă pentru contactoarele
tip: TCA 10 A / 4001, 4006, 4008, TCA 32 A / 4010, 4011, 4015, 4020, 4028, 4032, 4035, 4040.)
La montarea contactoarelor trebuie avut grijă să se verifice următoarele:

 poziţia contactelor mobile faţă de cele fixe. În cazul în care contactele nu calcă corect unul pe celălalt se
cercetează care este cauza deplasării;
 mişcarea uşoară a echipajului mobil şi a contactelor mobile;
 funcţionarea corectă a contactelor normal deschise şi normal închise;
 existenţa şi integritatea camerelor de stingere, fără de care funcţionarea contactoarelor este imposibilă.
41. APARATE PENTRU ACŢIONĂRI INDUSTRIALE

butoane de comandă
Aceste aparate servesc la echiparea instalaţiilor de automatizare cu comandă secvenţială şi se

construiesc într-o mare varietate de tipodimensiuni. Ele sunt prevăzute a funcţiona în curent continuu, în curent
alternativ sau atât în curent continuu, cât şi alternativ. Aceste aparate se caracterizează printr-un mare număr de
manevre mecanice şi electrice. Butoanele de comandă se utilizează în instalaţiile electrice pentru comanda
aparatelor de acţionare (fig.1).

c 2 3 2 3
3 5 3 5 4 5 4 5
2 4 2 4
6 7 6 7
3 5 3 5
2 4 2 4
8 9 8 9
a b d
Figura 1. Tipuri de butoane

a – buton dublu de acţionare cod 3741; b – schema electrică pentru butoanele normale, ciupercă;
c – buton selector cu pipă cod 3782; d – schema electrică pentru selectoare.
Butoanele sunt prevăzute cu unul sau mai multe grupuri de contacte normal-închise şi/sau normal-
deschise.
Bornele butoanelor sunt marcate (începând cu cifra 2), cu
 numere cu soţ pentru contactele normal deschise
şi cu
 numere fără soţ pentru contactele normal închise.
Butonul dublu de acţionare se utilizează pentru comanda de pornire şi oprire în instalaţiile electrice de
automatizare. În carcasa aparatului se află un buton ND şi un buton NI cu un pol comun care poate fi separat la
nevoie de către beneficiar.
Butoanele de comandă servesc în special pentru comanda voită de la distanţă a contactoarelor, fiind
folosite îndeosebi pe maşini-unelte, ascensoare, maşini de ridicat, pupitre de comandă etc. Rolul butonului de
comandă este de a închide sau de a întrerupe un circuit electric.
Butoanele de comandă sunt acţionate numai manual. Ele au o singură poziţie stabilă, la care revin îndată
ce butonul nu mai este acţionat; de aceea, prin butoanele de comandă se dau numai comenzi de scurtă durată.
Acelaşi buton de comandă poate fi însă prevăzut cu mai multe contacte, astfel încât, printr-o singură apăsare, să
comande mai multe circuite, pe unele închizându-le şi pe altele deschizându-le.
Din punctul de vedere al numărului de butoane grupate pe aceeaşi placă, se deosebesc:
o butoane de comandă simple, folosite pentru închiderea sau deschiderea unui circuit de
comandă sau de semnalizare;
o butoane de comandă duble, folosite îndeosebi pentru comanda la distanţă a motoarelor
electrice normale;
o butoane de comandă triple, folosite îndeosebi pentru comanda la distanţă a motoarelor cu două
sensuri de rotaţie sau a agregatelor de ridicat;
o butoane de comandă multiple.
Figura 2. Scheme electrice ale butoanelor de comandă.

Aplicaţia 1. Marcaţi bornele butoanelor de comandă duble din figură şi precizaţi structura fiecăruia
(numărul contactelor normal închise şi numărul contactelor normal deschise)
Figura 3. Tipuri de butoane de comandă :

1 – buton ciupercă ; 2 – buton cu lacăt şi cheie de blocare ; 3 – buton cu lampă de semnalizare şi
transformator de alimentare a lămpii ; 4 – buton dublu de acţionare cod 3741; 5 – buton selector cod 2864;
6 –buton de comandă cod 2860.
REZOLVARE
2NI (3-5; 7-9); 1NI (3-5)+1ND(2-4); 2ND (2-4; 6-8)
Aplicaţia 2. În figura 4 sunt reprezentate diverse variante constructive de butoane de comandă (din
cataloagele producătorilor). Completaţi tabelul ataşat figurii.
a b
c d e

f g h
i j k
Figura 4. Tipuri de butoane.
REZOLVARE
a – buton de comandă cu inel de protecţie ; b – buton de comandă simplu; c – buton ciupercă (1ND+1NI);
e – buton ciupercă cu lampă de semnalizare cu transformator (1ND+1NI)¸f,h – buton dublu cu manetă
(2ND+2NI).
Fig. DENUMIRE COD OBSERVAŢII

a
b
c
e
f
h
a b
Figura 5. Butoane selectoare: a – cu manetă; b – cu cheie

chei de comandă
Cheile de comandă sunt aparate care servesc numai la conectarea circuitelor de comandă. Cheile de
comandă se aseamănă, constructiv, foarte mult cu întreruptoarele-pachet, deosebindu-se de acestea mai ales
prin faptul că au curentul nominal mai mic (2…6 A) şi puterea de rupere micşorată corespunzător, astfel încât nu
pot servi direct ca aparate de conectare a unor circuite de putere, ci numai ca aparate de conectare a circuitelor
de comandă, îndeplinind aceeaşi funcţie ca butoanele de comandă.
Cheile de comandă se mai aseamănă cu butoanele de comandă şi prin faptul că şi în acest caz comanda
se execută voit, de către un operator.
Spre deosebire de butoanele de comandă care stabilesc de obicei un singur circuit, cheile de comandă
pot închide concomitent mai multe circuite (de comandă, de semnalizare, de zăvorâre etc.).
Aplicaţia 1. Sistematizaţi cât mai sugestiv (de exemplu, tabelar), asemănările şi deosebirile dintre
butoanele de comandă şi cheile de comandă.
V-aţi pierdut cheile, aţi rătăcit cardul de acces sau aţi uitat codul
PIN? În plus, pe lângă toate aceste probleme, sunteţi
nemulţumiţi de costurile mari implicate de sistemele de acces
"convenţionale"? Sistemul cu amprenta digitală, care se
comportă ca un sistem electronic de închidere pentru maşini,
camere de comandă sau clădiri, elimină complet aceste costuri
si probleme administrative.
Amprentele digitale sunt unice, nu pot fi pierdute şi pot fi
asociate numai unei singure persoane. Sistemul cu amprenta
digitală îndeplineşte toate cerinţele unui sistem de control
simplu, sigur şi flexibil.
Caracteristicile acestor sisteme sunt:

 Datorită caracteristicilor sale biometrice unice, amprenta digitala poate fi utilizată ca o cheie deoarece nu
poate fi schimbată, este ne-transferabilă, nu poate fi pierdută şi este imposibil de "uitat".
 Accesul se realizează simplu, datorita scanării cu ajutorul unui senzor de temperatură.
 Este posibilă o alocare a unei autorizări în trei paşi, cu ajutorul unui releu reglabil care schimbă timpul de
la 1 la 10 secunde.
 Numărul maxim de 100 de amprente care poate fi stocat, oferă suficiente autorizări de acces şi asigură
un timp scurt de reacţie al sistemului.
 Montarea sistemului este simplă, necesitând doar două găuri de diametru 22.3 mm.
 Legătura printr-un cablu cu o interfaţă de control asigură reduceri substanţiale de costuri.
 Grad de protecţie IP65 în condiţii industriale dure.
 Comunicaţie cu PC-uri sau Laptop-uri (toate funcţiile dispozitivului pot controlate simplu şi uşor cu
ajutorul unui PC sau laptop! )


microîntreruptoare
Microîntreruptoarele sunt aparate miniaturale de comandă, cu acţionare instantanee, caracterizate printr-o

mare capacitate de comutare, realizată într-un gabarit redus.
Microîntreruptoarele se utilizează la automatizarea acţionării organelor mobile ale maşinilor-unelte,
lucrând în spaţii cu umiditate sporită şi praf. Utilizarea principală a microîntreruptoarelor este ca element de
comandă acţionat mecanic, pentru comanda închiderii şi deschiderii contactelor care deservesc instalaţii
complexe de mecanizare şi automatizare. Din această cauză, microîntreruptoarele sunt realizate constructiv într-
o gamă variată de forme şi dimensiuni (fig. 1.).
Microîntreruptoarele se realizează atât cu acţionare directă, cât şi cu acţionare prin elemente cinematice
(rolă, pârghie, bilă, camă, patină etc.). Se execută de asemenea, în variante normal acţionate (A) şi normal
neacţionate (NA), precum şi în grupuri de unul sau două aparate (duble). Închiderea sau deschiderea contactului
se realizează printr-un mecanism cu lamelă arcuitoare care asigură o forţă de acţionare independentă de viteza
elementului mobil. Se fabrică în variante neprotejate şi protejate împotriva acţiunii prafului şi umidităţii.
a b c
1 – contacte mobile de argint;
2 – buton de acţionare;
3 – resort de oţel inoxidabil;
4 – borne de racord la circuitul exterior;
5 – sanie mobilă servind pentru bascularea mecanismului de
contact.
d Figura 1. Microîntreruptoare:
a – microîntreruptor cu lamelă arcuitoare şi rolă ; b – microîntreruptor cu tijă (cod 5906);
c – micoîntreruptor cu lamelă arcuitoare; d – microîntreruptor cu arcuire prin resort
elicoidal
Aplicaţia 1. Identificaţi , după forma

elementului de acţionare, tipul
limitatoarelor din figura alăturată.

limitatoare de cursă
Limitatoarele de cursă sunt aparate de conectare care întrerup sau stabilesc circuite sub acţiunea unui
element mecanic al instalaţiei, aflat în mişcare.
Astfel, în instalaţiile cu piese în mişcare, acţionate electric, cum sunt: maşini – unelte, poduri rulante,
ascensoare, instalaţii de ridicat, maşini de ambalat etc., apare în mod frecvent necesitatea
 fie de a întrerupe automat acţionarea întregii instalaţii, când cursa organelor în mişcare a depăşit
zona de deplasare permisă
 fie de a comanda o anumită succesiune de operaţii, în funcţie de poziţia unor piese în mişcare.
De exemplu:
 la podurile rulante este necesar să se oprească automat acţionarea podului, în cazul în care, din cauza
unui defect sau din neatenţia manipulantului, podul se apropie prea mult de marginea căii de rulare, riscând
să lovească anumite obiecte aflate în acea zonă ;
 la ascensoare este, de asemenea, necesar să se oprească automat motorul de antrenare a cabinei,
atunci când, datorită unui defect de instalaţie, cabina urcă depăşind uşa ultimului etaj sau coboară sub nivelul
celei mai de jos uşi;
 la maşini–unelte de tipul rabotezelor este necesar să se comande automat la capătul fiecărei curse,
inversarea sensului de mers al mesei port – cuţit.
În multe utilizări, comanda automată a opririi motorului de antrenare, respectiv inversarea sensului de
rotaţie a acestuia sau declanşarea într-o anumită succesiune a unui lanţ de operaţii, acţionate electric, se
realizează cu aparate întreruptoare numite limitatoare de cursă.
Limitatoarele de cursă se execută în următoarele variante constructive:
 pentru circuite primare
 pentru circuite secundare.
Din punctul de vedere al mediului de stingere a arcului, se disting: limitatoare cu contacte în aer şi
limitatoare cu contacte în ulei.
Din punctul de vedere al modului de acţionare, se realizează: limitatoare de cursă cu pârghie; limitatoare
de cursă cu şurub; limitatoare cu buton.
Din punctul de vedere al timpului de acţionare, se deosebesc: limitatoare instantanee şi limitatoare cu
temporizare.
Limitatoarele de cursă cu buton se utilizează pentru limitarea cursei pieselor în mişcare din instalaţiile
automatizate. Sunt prevăzute cu un contact ND şi un contact NI sau cu două contacte NI şi un contact ND,
acţionarea făcându-se prin apăsarea butonului.
În instalaţiile electrice sunt utilizate două tipuri de limitatoare de cursă:
limitatoare de cursă directe (fig. 5), care întrerup chiar curentul de alimentare a motorului care
antrenează utilajul
limitatoare de cursă indirecte, care întrerup numai curentul de alimentare al bobinei unui contactor,
care la rândul său realizează întreruperea alimentării cu energie a motorului.
Limitator de cursă cu braţ şi rolă cod 4486 schema electrică

Figura 1. Limitator de cursă direct
Limitatoarele de cursă indirecte se execută numai ca aparate de întrerupere în aer, fiind cel mai adesea
dimensionate pentru 6 A şi cel mult 10 A, la 380 V şi 500 V. Ele se construiesc pentru frecvenţe mari de
conectare (600 – 1000 de conectări pe oră), dar au o putere de rupere mică.

Aplicaţia 1. Realizaţi un studiu de caz pentru a identifica situaţii concrete în care sunt utilizate limitatoare
de cursă; descrieţi aceste situaţii, precizând tipul limitatoarelor respective (codul) şi apoi, cu ajutorul unui
catalog, găsiţi şi celelalte mărimi caracteristice.
a g
d
b
e
f h
c
Aplicaţia 2. Identificaţi (după elementul de acţionare), tipurile de limitatoare de cursă din figura de mai
sus.

lămpi şi casete de semnalizare, butoane cu lămpi de semnalizare
Lămpi de semnalizare. Montate pe panouri şi pupitre de comandă, se utilizează pentru semnalizarea

luminoasă a poziţiei de funcţionare a aparatelor de comandă, pentru a indica situaţiile normale sau anormale din
instalaţia supravegheată. Se execută în mai multe variante constructive (lămpi normale, lămpi de control, casete
de semnalizare).
Figura 1. Lămpi de semnalizare
Casetele de semnalizare sunt tot lămpi de semnalizare, grupate,având cutia de dimensiuni mai mari şi o
placă frontală din sticlă opacă pe care se pot aplica anumite inscripţii, în scopul de a uşura supravegherea
regimului de funcţionare a instalaţiei.
Coloanele de semnalizare reprezintă elemente importante de semnalizare a stării instalaţiei. Coloanele
de semnalizare permit semnalizarea vizuală şi acustică. Semnalele pot fi continue, de tip flash sau semnal
stroboscopic. Combinarea elementelor este foarte simplă iar comanda lor, de asemenea. Astfel, montarea se
face fără cablare, doar prin simpla cuplare a elementelor tip baionetă în lăcaşurile corespunzătoare.
În figura următoare sunt indicate dimensiuni de gabarit şi coduri pentru lămpi de semnalizare (date de
catalog).
a b c
d e
Figura 2 Lămpi de semnalizare:
a – cod 2876 – 2877; b – simbolul lămpii de semnalizare; c – cod 2908 - 2909; d – buton cu lampă de
semnalizare cu transformator, cod 2878 – 2879; e – idem, cod 2910 – 2911.

În figura de mai sus sunt prezentate aparate de comandă şi semnalizare, ca soluţii de înalt nivel. Astfel,
gradul de protecţie asigurat este IP66, IP67 sau chiar IP69K. Domeniul temperaturilor de lucru este cuprins între
-25C şi +70C. Atât aparatele cât şi elementele de contact au o durată de viaţă mecanică şi electrică ridicată. La
toate acestea, se adaugă aspectul atractiv, care satisface însă şi cerinţe ergonomice, de exemplu, forma aleasă
pentru elementele de comandă este gândită să corespundă curbei degetelor. Lămpile de semnalizare şi
butoanele luminoase dispun de elemente luminoase de tip LED, o variantă nouă, cu mare iluminare, care
asigură un consum mai redus de curent şi o durată mai mare de viaţă (100 000 de ore fără defect, faţă de cele
cca.5 000 de ore de funcţionare ale unui bec cu incandescenţă).
Aplicaţia 1. Identificaţi aparatele din figura precedentă.
Figura 3. Butoane duble cu revenire
a b c
Figura 4. Butoane ciupercă:

a- cu acţionare prin apăsare – tragere; b – cu acţionare prin rotire; c – cu acţionare prin cheie

Figura 5. Butoane cu revenire (alăturat sunt reprezentate culorile posibile)
Aplicaţia 2. Identificaţi butoanele de comandă reprezentate în figura de mai sus.

46. PORNIREA MOTORULUI DE C.C. CU EXCITAŢIE SEPARATĂ
Schema montajului de lucru pentru pornirea motorului de curent continuu cu excitaţie separată
M,G – maşini de curent continuu cu excitaţie independentă
Rc1, Rc2 – reostate de câmp (pentru circuitul de excitaţie)
Ae1, Ae2, A1, A2 – ampermetre de curent continuu
Ke1, Ke2 – întreruptoare bipolare
K1 – comutator cu două poziţii
K2, K3 – întreruptoare monopolare
V1, V2 – voltmetre de curent continuu
R1 – reostat de pornire
Rf – rezistenţă de frânare (reostat)
Rs – reostat de sarcină
Observaţie: la alegerea aparatelor de măsurat se vor avea în vedere valorile nominale ale mărimilor
caracteristice maşinilor de curent continuu, precum şi posibilitatea măsurării unor valori cu 20 – 30% mai mari
decât acestea.
Modul de lucru
Pentru pornirea în gol a motorului se procedează astfel:
 se verifică reostatul Rc1 să fie pe poziţia de rezistenţă maximă;
 se închide Ke1: astfel, înfăşurarea de excitaţie este alimentată;
 se variază Rc1(prin deplasarea cursorului) până când, în circuitul de excitaţie, se stabileşte curentul nominal;
 se verifică reostatul R1 să fie pe poziţia de rezistenţă minimă;
 se închide comutatorul K1 pe poziţia 1, alimentându-se înfăşurarea indusului;
 se micşorează treptat valoarea rezistenţei reostatului R1: în acest fel, partea din tensiunea sursei care revine
motorului creşte; în final, se închide K3 şi R1 este scos din circuit, toată tensiunea reţelei revenind motorului;
 se citesc indicaţiile la
A1 – curentul absorbit la mers în gol (fără sarcină mecanică) şi la
V1 – tensiunea nominală cu care este alimentat motorul;
 se citeşte, la un turometru, turaţia n0 corespunzătoare.
 se completează tabelul următor:

U I n
Nr. determinării
[V] [A] [rot/min]
1
2
...
5
Se vor formula opinii şi constatări personale privind modul în care variază mărimile monitorizate şi se va explica
această variaţie.
47. REGLAREA VITEZEI MOTORULUI DE C.C. CU EXCITAŢIE SEPARATĂ

Schema montajului de lucru pentru reglarea vitezei motorului de curent continuu cu excitaţie separată
decât acestea.
Modul de lucru
A. Pentru reglarea vitezei prin variaţia tensiunii de alimentare:
 se verifică reostatul Rc1 să fie pe poziţia de rezistenţă maximă;
 se închide Ke1: astfel, înfăşurarea de excitaţie este alimentată;
 se variază Rc1(prin deplasarea cursorului) până când, în circuitul de excitaţie, se stabileşte curentul nominal;
 se verifică reostatul R1 să fie pe poziţia de rezistenţă minimă;
 se închide comutatorul K pe poziţia 1, alimentându-se înfăşurarea indusului;

 cu comutatorul K3 deschis, se creşte rezistenţa reostatului R1: se observă variaţia turaţiei indicate de
turometru;
 pentru fiecare valoare a lui R1 (2…5 valori) se citeşte turaţia şi tensiunea (la voltmetrul V1);
Observaţie: reglajul vitezei prin variaţia tensiunii de alimentare s-a efectuat în gol, obţinându-se punctele de
intersecţie ale caracteristicilor mecanice cu axa ordonatelor; de asemenea, reglajul s-a efectuat doar pentru
tensiuni mai mici decât tensiunea nominală.
 se completează tabelul următor, observând că valorile tensiunii sub tensiunea nominală, atrag după sine şi
scăderea turaţiei sub valoarea de mers în gol ideal la tensiune nominală.
U n
Nr. determinării
[V] [rot/min]
1
2
...
5
B. Pentru reglarea vitezei prin variaţia fluxului inductor:

 pornind din punctul de funcţionare în gol, la tensiunea nominală, se micşorează curentul de excitaţie al
motorului (crescând valoarea rezistenţei reostatului Rc1) cu 10% şi se citeşte turaţia motorului; se
observă că aceasta creşte, ceea ce demonstrează că diminuarea fluxului permite reglajul la viteze mai
mari decât cea nominală.
Observaţie: curentul de excitaţie nu va fi micşorat prea mult, deoarece turaţiile ce se pot obţine pun în pericol
motorul din punct de vedere mecanic (forţele centrifuge care apar solicită puternic rotorul).
C. Pentru reglarea vitezei prin înserierea de rezistenţe cu indusul:

 se aduce motorul în punctul de funcţionare în gol, la tensiunea nominală;
 se încarcă motorul (mărind sarcina Rs a generatorului G) până la 0,5.In (ampermetrul A1 să indice 50% din
curentul nominal al motorului) şi se citeşte turaţia;
 se deschide K3 şi se înseriază R1 cu indusul motorului: pentru 2, 3 valori ale lui R1, se măsoară turaţia
corespunzătoare
 se completează tabelul:
R1 [Ω] n[rot/min]
R11 [Ω]
R12>R11 [Ω]
R13>R12 [Ω]
 se observă că, la aceeaşi sarcină (încărcare), turaţia scade prin creşterea valorii rezistenţei înseriate cu
indusul;
 se reprezintă grafic caracteristicile reostatice obţinute.
Se vor formula opinii şi constatări personale privind modul în care variază mărimile monitorizate şi se va explica
această variaţie, prin dependenţele cunoscute dinte mărimile caracteristice funcţionării acestui tip de motor.
Se vor reprezenta grafic punctele obţinute şi se vor corela cu caracteristicile electromecanice ale motorului de
curent continuu cu excitaţie separată.

48. FRÂNAREA MOTORULUI DE C.C. CU EXCITAŢIE SEPARATĂ
Schema montajului de lucru pentru frânarea motorului de curent continuu cu excitaţie separată
decât acestea.
Modul de lucru
Pentru frânarea prin inversarea polarităţii tensiunii de alimentare:
 se aduce motorul în punctul de funcţionare în gol, la tensiunea nominală;
 se încarcă motorul, cu o sarcină oarecare (sarcina motorului este un generator de curent continuu, identic
constructiv cu motorul – maşinile electrice fiind sisteme reversibile);
 pentru încărcarea motorului se procedează astfel:
 se verifică Rc2 şi Rs să fie pe poziţia de rezistenţă minimă;
 se închide Ke2 şi se modifică Rc2 până când ampermetrul Ae2 indică valoarea nominală a curentului
de excitaţie;
 se închide K2 şi se modifică Rs până când în circuitul indusului de la generator se obţine un curent
de aproximativ 0,5.In; se observă că, faţă de valoarea indicată iniţial (K2 deschis), tensiunea debitată
de generator scade – fapt observat la lucrarea anterioară;
 se comută K1 pe poziţia 2 corespunzătoare frânării, înseriind cu indusul motorului rezistenţa Rf de frânare, a
cărei valoare depinde de curentul de frânare impus; se observă că viteza motorului scade treptat.
Observaţie: când turaţia este foarte mică, oprirea se poate face cu o frână mecanică: altfel, motorul îşi schimbă
sensul de rotaţie, corespunzător noii polarităţi a tensiunii aplicate indusului său.

Se vor formula opinii şi constatări personale privind modul în care variază mărimile monitorizate şi se va
explica această variaţie.
Se vor reprezenta calitativ, caracteristicile de frânare şi se va marca deplasarea punctului de funcţionare
pe aceste caracteristici.
49. PORNIREA, REGLAREA VITEZEI ŞI FRÂNAREA

MOTORULUI DE C.C. CU EXCITAŢIE SEPARATĂ
noţiuni teoretice generale
Pornirea motoarelor de curent continuu
La motoarele de curent continuu, curentul din indus, Ia, nu trebuie să depăşească de 2 … 2,5 ori curentul
nominal In, nici chiar un timp scurt, deoarece – în caz contrar – comutaţia s-ar înrăutăţi foarte mult.
La pornire, când n = 0, t.e.m. E = 0, deci relaţia U = E + Ra.Ia devine:
U = Ra.Ia = Ra.Ip,
în care cu Ip s-a notat curentul Ia din indus, în momentul pornirii.
Din relaţia precedentă se deduce curentul de pornire Ip:
U
Ip 
Ra
Acest curent depăşeşte de 20…50 de ori curentul nominal, deci nu este admisibil pentru un motor şi nici
pentru reţeaua care alimentează motorul.
Reducerea curentului de pornire se poate face:
 prin reducerea tensiunii aplicate U;
 prin introducerea în circuitul principal al motorului a reostatului de pornire Rp.
Curentul de pornire devine, prin alegerea convenabilă a lui Rp:
U
Ip   (2...2,5) I n
Ra  R p
Reglarea vitezei la motoarele de curent continuu
Expresia turaţiei n în funcţie de cuplul M este dată de relaţia:
U  Ra .I a
n .
K e .
Conform acestei relaţii, viteza poate fi reglată:
 fie prin variaţia tensiunii aplicate U;
 fie prin variaţia fluxului inductor Φ.
 fie prin înserierea cu indusul (de rezistenţă Ra), a unei rezistenţe suplimentare Rs

Frânarea motoarelor de curent continuu
La acţionarea electrică a unor mecanisme, apare necesitatea frânării mecanismului fie pentru micşorarea
vitezei, fie pentru menţinerea constantă a vitezei mecanismului care este sub acţiunea unui cuplu exterior.
Principalele metode de frânare sunt:
 frânarea prin recuperare (motorul trece în regim de generator);
 frânarea dinamică (motorul, decuplat de la reţea şi antrenat de maşina de lucru, trece în regim de
generator care debitează pe o rezistenţă înseriată cu indusul);
 frânarea contracurent (la bornele motorului, se schimbă polaritatea tensiunii de alimentare).
50. TRANSFORMATORUL ELECTRIC

părţi componente; rol funcţional
Transformatorul electric este un aparat static utilizat pentru modificarea parametrilor puterii
electromagnetice (tensiune, curent, număr de faze) transferate între două reţele de curent alternativ.
Transferul puterii între reţelele de curent alternativ – primară şi secundară – se realizează prin inducţie
electromagnetică şi nu afectează frecvenţa mărimilor variabile.
Conform principiului general al conversiei energetice, transferul puterii între primarul şi secundarul unui
transformator se realizează cu pierderi. Pierderile de putere activă sunt:
datorită magnetizării miezului (în timpul magnetizării în

pierderi în fier
1 (în miezul magnetic)
câmp magnetic alternativ, mărimile B, H nu determină o
dreaptă, ci un ciclu – ciclul histerezis – a cărui arie este
proporţională cu pierderile menţionate)
datorită curenţilor turbionari (conform legii inducţiei,

câmpul magnetic variabil care se închide prin miez
induce în acest mediu conductor, curenţi variabili care
încălzesc fierul, fără să participe la transferul energetic
între primar şi secundar)
pierderi în înfăşurări
2 (în cupru) datorate efectului termic al curentului electric
Pierderile în fier se determină printr-o încercare în gol (fără sarcină). La funcţionarea în gol, puterea
activă absorbită de primar de la reţea P0 este transformată în căldură sub formă de pierderi în fier şi pierderi în
cuprul înfăşurării primare, adică:
P0  PFe  R1 .I 02
Cum valoarea curentului de mers în gol este mică, pierderile în cupru la mersul în gol se pot neglija şi
rezultă că P0 = PFe, adică pierderile la mersul în gol reprezintă pierderile în fier.
Pierderile în cupru se produc în înfăşurarea primară şi cea secundară, valoarea lor depinzând de
mărimea rezistenţelor primară şi secundară şi mărimea curenţilor. Pierderile în cupru se pot calcula cu relaţia:
PCu  R1 .I 12  R2 .I 22
Pierderile în cupru se pot determina printr-o încercare de scurtcircuit de laborator, alimentând primarul cu
o tensiune redusă, astfel ca prin înfăşurări să circule curenţii nominali: astfel, scurtcircuitul real care este o
solicitare distructivă pentru transformator este simulat printr-o probă nedistructivă din care se obţin informaţii
despre mărimile caracteristice ale transformatorului. Puterea activă consumată la scurtcircuitul de laborator este
egală cu pierderile în înfăşurări (pierderile în fier se pot neglija, fiind foarte mici în comparaţie cu acestea) şi este

proporţională cu puterea la scurtcircuit. Proporţionalitatea între cele două valori ale puterii active este dată de
proporţionalitatea dintre curentul nominal şi curentul de scurtcircuit.
1
11
2
3
11
12 4
7
8
9
10
Figura 2.1. Secţiune printr-un transformator trifazat.
1 – conservator de ulei; 2 – cuva transformatorului; 3 – capac; de joasă

tensiune; 4 – miez feromagnetic; 5 - înfăşurare de înaltă tensiune; 6 –
înfăşurare secundară; 7 – grinzile schelei; 8 – radiator; 9 – role de transport
transformator; 10 – conexiuni. 11 – izolator de înaltă tensiune; 12 – izolator
de joasă tensiune.
51. PROBA DE MERS ÎN GOL A UNUI TRANSFORMATOR MONOFAZAT
W
A A a
U
 V1 V2
X x
Schema de lucru pentru proba de funcţionare în gol a transformatorului monofazat
Aparate necesare
RT – sursă de tensiune variabilă
V, V1, V2 – voltmetre de curent alternativ
A, A1, A2 – ampermetre de curent alternativ
W – wattmetru
Tr – transformator monofazat

Modul de lucru
 Se realizează montajul pentru proba de mers în gol, alegând pentru aparatele de măsurat domeniile
corespunzătoare datelor nominale ale transformatorului şi regimului studiat adică:
A → 0,1.I 1n
V1 → 1,2.U1n
V2 → 1,2.U2n
 Se alimentează transformatorul de la sursa de tensiune variabilă. Pentru diverse valori ale tensiunii primare
(3…4 valori) se măsoară tensiunea secundară corespunzătoare.
 Se completează tabelele de mai jos cu valorile măsurate şi cu cele calculate:
Tabelul 1
Nr. U1 U20 KT KTmed
det. [V] [V]
1
2
3
4
Tabelul 2
U1 = U1n U20 I10 i10 P0 cosφ0 I10a I10μ
[V] [V] [A] [%] [W] [A] [A]
Breviar de calcul
Pentru calcularea valorilor cerute în tabelele de date se folosesc următoarele relaţii:
K1  K 2  K 3  K 4
K Tmed 
4
I 10
i10 [%]  100
I 1n
P0
cos  0 
U 1n .I 10
I 10a  I 10 cos  0 ; I 10   I 10 sin  0
Se vor formula opinii şi constatări personale privind calitatea transformatorului studiat (valorile pierderilor,
raportate la puterea nominală).
Se compară valoarea componentei de magnetizare I10μ cu valoarea componentei active I10a şi se
corelează cu rolul funcţional al componentelor transformatorului.

52. PROBA DE SCURTCIRCUIT DE LABORATOR
A UNUI TRANSFORMATOR MONOFAZAT
W
A1 A a
U
 V A2
b
X x
Schema de lucru pentru proba de scurtcircuit de laborator
Aparate necesare
RT – sursă de tensiune variabilă
V, V1, V2 – voltmetre de curent alternativ
A, A1, A2 – ampermetre de curent alternativ
W – wattmetru
Tr – transformator monofazat
Modul de lucru
 Se realizează montajul pentru încercarea la scurtcircuit de laborator. Aparatele se aleg ţinând cont că:
I1k = I1n; I2k = I2n; U1k = 0,1.U1n.
 Se alimentează transformatorul de la sursa de tensiune variabilă, la care s-a verificat în prealabil ca
tensiunea de ieşire să aibă valoarea minimă.
 Se creşte treptat tensiunea, observând indicaţia ampermetrelor din primar şi secundar până când acestea
indică valorile nominale ale celor doi curenţi. Pentru această tensiune de alimentare a primarului (tensiunea
de scurtcircuit) se completează tabelul următor:
Tabelul 1
I1n I2n U1k u1k Pk cosφk
[A] [A] [V] [%] [W]
Breviar de calcul
Pentru calcularea valorilor cerute în tabelele de date se folosesc următoarele relaţii:
U 1k
u1k [%]  100
U 1n
Pk
cos  k 
U 1k .I 1n
Se vor formula opinii şi constatări personale privind relevanţa probei.
Se va explica de ce pentru un curent de scurtcircuit I1k = 10.I1n, se poate afirma că puterea consumată
2
este de 10 (100) ori mai mare decât puterea la scurtcircuitul de laborator (de probă). Ce implicaţii rezultă de
aici?

53. MOTORUL ASINCRON TRIFAZAT (CU ROTORUL) ÎN SCURTCIRCUIT
clasificare; semne convenţionale; probleme ale pornirii
Maşina asincronă este cea mai utilizată maşină de curent alternativ. Caracteristic acestor maşini este
faptul că au viteza de rotaţie puţin diferită de viteza câmpului învârtitor.
Cea mai largă utilizare o au ca motoare electrice, fiind preferate faţă de celelalte tipuri de motoare, prin
construcţia mai simplă şi siguranţa în exploatare.
După modul de realizare a înfăşurării indusului (rotor), există două tipuri principale de maşini asincrone:
- maşini asincrone cu rotorul bobinat şi cu inele colectoare (pe scurt maşină asincronă cu inele);
- maşini asincrone cu rotorul în scurtcircuit.
Semnele convenţionale ale M M

maşinilor asincrone
respective sunt: 3 3
Înfăşurarea inductorului ( statorului) are capetele legate la o placă de borne. Înfăşurarea statorică a
maşinilor trifazate poate fi legată în stea sau în triunghi.
stea triunghi
Alegerea motorului şi a modului de pornire depinde de cuplul static rezistent Mr al mecanismului de

antrenat şi de curentul de pornire admis pentru motor şi pentru reţeaua de alimentare.
Pornirea motoarelor asincrone în scurtcircuit poate fi realizată:
- direct, prin conectare la reţea:

- indirect: – cu comutator stea – triunghi,
– cu rezistenţe înseriate în circuitul statoric,
– cu bobine de reactanţă înseriate în circuitul statoric
– cu autotransformator de pornire (reducerea tensiunii de alimentare).
Pentru realizarea comenzilor automate locale sau centralizate şi pentru reglarea diverşilor parametri,
punctul de plecare este întotdeauna schema tehnologică a procesului asupra căruia trebuie acţionat.
Montajul sistemului de acţionare se va realiza după schema desfăşurată care cuprinde legăturile dintre
aparate şi maşină sau dintre elementele componente ale acestora legate între ele, în ordinea funcţională.

54. PORNIREA MOTORULUI ASINCRON CU ROTORUL ÎN SCURTCIRCUIT
PRIN CUPLARE DIRECTĂ LA REŢEA
Schema circuitului de executat
e1 e2 e3
e5
1C bo
bp
1C
e4
1C h e4
M
1 2 3 4
1
3
Nomenclatorul şi caracteristicile aparatelor necesare

e1, e2, e3 siguranţe fuzibile Lfi 25/12 3 buc.
e5 siguranţă fuzibilă Lfi 25/10 1 buc.
1C contactor TCA 10 A/220V 1 buc.
e4 releu termic TSA 10A 1 buc.
bo buton de oprire 1 buc.
bp buton de pornire 1 buc.
M motor asincron trifazat cu rotorul în scurtcircuit (P = 3kW)
şir de cleme, cordoane de legătură.
Explicarea funcţionării schemei

Schema este compusă în întregime din circuite aşezate în ordinea logică, pentru a permite înţelegerea
uşoară a funcţionării.
Circuitul 1 reprezintă partea de forţă, iar circuitele 2, 3 şi 4 partea de comandă sub forma unor scheme
desfăşurate.
Circuitele părţii de comandă au următoarea destinaţie:
o circuitul 2 realizează comenzile motorului M şi protecţia la scurtcircuit;
o circuitul 3 realizează automenţinerea prin contactul normal deschis cnd 1C şi semnalizarea optică
prin lampa h;
o circuitul 4 asigură protecţia la suprasarcină prin releul e4.
Sub orice bobină de contactor sau releu se desenează diagrama de contacte.
În momentul apăsării pe butonul bp se închide circuitul fazei S-e5-bo-bp-bobina contactorului 1C-e4- 0.
Bobina contactorului 1C fiind excitată, atrage armătura mobilă, închizând contactele principale 1C din circuitul de
forţă 1, prin care se realizează alimentarea motorului şi contactul auxiliar 1C din circuitul 3, prin care bobina
contactorului se automenţine excitată. Lampa h, montată în paralel cu bobina contactorului, se va aprinde
indicând funcţionarea motorului.

Butoanele bp şi bo sunt prevăzute cu revenire.
Procesul tehnologic de realizare a montajului
1. Poziţionarea aparatajului
2. Fixarea aparatajului
3. Transpunerea schemei de conexiuni şi executarea legăturilor electrice
4. Verificarea funcţionalităţii în absenţa tensiunii
5. Verificarea sub tensiune a funcţionalităţii schemei
Realizarea montajului se face parcurgând următoarele faze tehnologice:
- alegerea aparatajului electric în funcţie de puterea motorului acţionat;
- verificarea funcţionării aparatajului electric;
- pozarea aparatajului electric;
- fixarea aparatajului electric;
- măsurarea lungimii conductoarelor;
- debitarea conductoarelor;
- dezizolarea conductoarelor la capete;
- îndreptare – îndoire – racord conductoare;
- realizarea ochiurilor;
- realizarea interconexiunilor;
- verificarea continuităţii circuitelor electrice.
55. PORNIREA ŞI INVERSAREA SENSULUI DE ROTAŢIE

A UNUI MOTOR ASINCRON TRIFAZAT
e1 e2 e3 e5
bo
1C 2C
1C 2C
bp1 bp2
e4
1C 2C
M e4
3 2C 1C
1 2 3 4 5 6 7
1 2
4 6
5 3

e1 ,e2,e3 siguranţe fuzibile Lfi 25/12 3 buc.
e5 siguranţă fuzibilă Lfi 25/10 1 buc.
1C , 2C contactor TCA 10 A / 220V. 2 buc.
e4 releu termic TSA 10A 1 buc.
bo buton de oprire 1 buc.
bp1, bp2 buton de oprire 2 buc.
M motor asincron trifazat cu rotorul în scurtcircuit (P = 3 kW)
şir de cleme, cordoane de legătură.

Schimbarea sensului de rotaţie este echivalentă cu schimbarea sensului câmpului inductor, care se face
prin inversarea succesiunii a două faze intre ele.
Pentru pornirea motorului M într-un sens se apasă pe butonul bp1 din circuitul 3. Bobina contactorului 1C
va fi alimentată (cu tensiunea de 220V), fapt ce va permite închiderea contactelor normal deschise cnd din
circuitele 1 şi 4 şi deschiderea contactelor normal închise cni din circuitul 5. Motorul se va roti în sensul astfel
dorit. Dacă accidental se va apăsa pe butonul bp2, contactorul 2C nu va fi pus sub tensiune, dată fiind poziţia
deschisă a contactului 1C din circuitul 5.
Pentru a opri motorul se apasă pe butonul bo din circuitul 3.
Să presupunem că dorim să rotim motorul în sens invers. Se apasă pe butonul bp2 din circuitul 5. În acest
moment, se alimentează bobina contactorului 2C din circuitul 5, Contactorul 2C va închide contactele cnd din
circuitele 2 şi 6 şi va deschide cni din circuitul 3 (se protejează astfel motorul M ca să fie accidental pornit prin
bp1 in celălalt sens).
În caz că motorul este suprasolicitat - prin motor circulă un curent mai mare decât curentul nominal - releul
termic e4 din circuitul 1 va intra în funcţiune, elementele termice ale acestuia deplasând contactul e4 din poziţia
închis în poziţia deschis. În acest fel, contactul cni al releului e4 din circuitul 7 se va deschide, circuitul secundar
fiind astfel scos de sub tensiune. Bobina contactorului 1C sau 2C nemaifiind alimentată, contactele principale
revin în poziţia normală – iniţială şi motorul M nu va mai fi alimentat.
Observaţii
Pentru evitarea accidentelor s-a prevăzut un interblocaj suplimentar între butoanele bp1 şi bp2 în aşa fel
încât, prin apăsarea butonului de comandă a unui contactor se deschide circuitul de comandă al celuilalt,
excluzând astfel posibilitatea de comandă paralelă.
Inversarea sensului de rotaţie la motorul asincron trifazat se face prin inversarea a două faze între ele
(în cazul nostru, faza R cu faza T), ceea ce produce în interiorul motorului modificarea sensului câmpului
inductor.

Se respectă fazele şi operaţiile de la lucrarea precedentă.

56. PORNIREA AUTOMATĂ A UNUI MOTOR DE REZERVĂ
m1 m2

1C-2C contactoare TCA-10A-220V 2 buc
e4 e8 relee termice TSA-10A- Ir= 0,5...1,2 In 2 buc
e1 e2 e3 e5 e6 e7 siguranţe fuzibile Lfi 25/12 7 buc
e9 e10 siguranţe fuzibile Lfi 25/10 4 buc
bo buton de oprire 1 buc
bp buton de pornire 1 buc
br buton de pornire cu reţinere 1 buc
m1 motor asincron cu rotorul în scurtcircuit (P = 3 kW) 1 buc

Schema desfăşurată pentru pornirea automată a unui motor de rezervă conţine 6 circuite:
o circuitele 1 şi 2 - alimentare motoare m1, m2
o circuitele 4 şi 6 - comanda motorului m1, respectiv m2
o circuitul 5 – automenţinerea butonului de pornire bp.
Pornirea are loc după apăsarea pe butonul bp, când se închide circuitul fazei R – e9 – bo – bp – bobina
contactorului 1C – 2C – e4 – e8 – O şi excită bobina contactorului 1C, se închid şi se deschid contactele de acelaşi
nume conform diagramei de contacte. Rezultatul este că porneşte motorul m1. Dacă funcţionarea motorului m1
se lasă fără supraveghere, se apasă pe butonul br. Circuitul 6 nu funcţionează, deoarece contactul 1C este
normal deschis. În cazul apariţiei unei avarii la m1 (scurtcircuit, suprasarcină, arderea bobinei), bobina 1C va
declanşa, m1 se va opri şi, în acelaşi timp, contactul 1C din circuitul 5 se închide (trece la poziţia normală),
punând sub tensiune circuitul 6, respectiv bobina contactorului 2C, care porneşte motorul de rezervă m2.


57. PORNIREA A DOUĂ MOTOARE ASINCRONE TRIFAZATE

ÎNTR-O ANUMITĂ ORDINE
m1 m2

1C-2C contactoare TCA-10A-220V 2 buc
e4 e8 relee termice TSA-10A- Ir= 0,5...1,2 In 2 buc
e1 e2 e3 e5 e6 e7 siguranţe fuzibile Lfi 25/12 7 buc
e9 e10 siguranţe fuzibile Lfi 25/10 4 buc
bo buton de oprire 1 buc
bp buton de pornire 1 buc
br buton de pornire cu reţinere 1 buc

Motoarele m1 şi m2 nu pot porni decât în ordinea m1, m2.
Prin apăsarea pe butonul bp1 se închide circuitul 4, ceea ce face să declanşeze bobina contactorului 1C,
care închide contactele nd din circuitele 1,5 şi 6. Închiderea circuitului 1 produce pornirea motorului m1;
închiderea circuitului 5 realizează automenţinerea, iar închiderea contactului nd – 1C – din circuitul 6 pregăteşte
acest circuit pentru funcţionare. În acest moment se poate apăsa pe butonul bp2, circuitul alimentat cu tensiunea
de 220V bobina contactorului 2C va anclanşa, astfel motorul m2 porneşte.
Pornirea în ordine inversă nu este posibilă, deoarece circuitul de pornire a motorului m2 este întrerupt de
contactul nd-1C din circuitul 6


58. ACŢIONAREA ELECTRICĂ A UNUI STRUNG
Mişcările necesare prelucrării pe strung sunt realizate astfel:

 mişcarea de rotaţie principală a piesei – cu ajutorul unui motor electric trifazat de 7,5 kW, cu rotorul în
scurtcircuit M2, având turaţia 1.500 rot / min şi fiind alimentat la tensiunea 220 / 380 V;
 mişcările rectilinii de avans transversal şi longitudinal - manual ( există situaţii când numai mişcarea de
avans longitudinal se realizează şi automat, cu un motor electric sau cu un sistem de transmisie
adecvat, care primeşte mişcarea de la motorul M2).
Răcirea piesei şi sculei în timpul lucrului se realizează cu ajutorul unei pompe de răcire, acţionată de un motor
electric asincron de 0,15 kW (M1) la tensiunea de 220 / 380 V, cu turaţia de 3.000 rot / min.

Schema circuitului de acţionare electrică
2a 3a
Tr
h
e1 e2 e3 e4 e5 e6
1C e7
1a e7 b0
bp
1C
7,5
M1 M2 1C
3000 1500
1 2 3 4
2
4
Schema electrică de acţionare a unui strung

1a – întreruptor cu came pentru conectarea motorului principal M 1;
2a - întreruptor cu came pentru conectarea motorului principal M2;
3a – întreruptor bipolar pentru conectarea circuitului de iluminat;
1C – contactor,
bo – buton de oprire;
e7 – releu termic;
Tr – transformator 380 – 24 V;
e1, e2, e3, e4, e5, e6 – siguranţe fuzibile;
h – lampă de iluminat local 24 V;
M1 – motorul pompei pentru recircularea lichidului de răcire;
M2 – motor asincron trifazat cu rotorul în scurtcircuit.

CUPRINS
MANAGEMENTUL CALITĂŢII
1. CONCEPTUL DE ASIGURARE A CALITĂŢII 2
2. FUNCŢIILE MANAGEMENTULUI CALITĂŢII 4
3. MANAGEMENTUL CALITĂŢII ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR REFERITOARE LA 7
CALITATE
3.1. Definirea funcţiunii calitate a întreprinderii 7
3.2. Sisteme de organizare a activităţilor referitoare la calitate (Structura 8
aferentă funcţiunii calitate)
3.3. Formalizarea structurii organizatorice a funcţiunii calitate 8
3.4. Organizarea compartimentului calitate 9
4. CONDIŢIILE DE CALITATE ÎN ALIMENTAREA CU ENERGIE ELECTRICĂ A 9
CONSUMATORILOR
1
MANAGEMENTUL CALITĂŢII
GLOSAR DE TERMENI
PROCES DE MĂSURARE = Ansamblul operaţiilor experimentale care se execută în scopul obţinerii

valorii unei mărimi
MIJLOC DE MĂSURARE = mijloacele tehnice utilizate pentru obţinerea, prelucrarea, transmiterea şi
stocarea unor informaţii de măsurare
METODĂ DE MĂSURARE = succesiunea logică a operaţiilor, descrise în mod generic, utilizată în
efectuarea măsurărilor
MĂSURI = mijlocul de măsurare ce materializează una sau mai multe valori ale unei mărimi fizice
APARAT DE MĂSUARAT = sistem tehnic care permite determinarea cantitativă a mărimilor ce se
măsoară
INSTALAŢII–SISTEME DE MĂSURAT = ansamblu complet de mijloace de măsurare şi alte
echipamente, reunite pentru efectuarea unor măsurări specificate
ETALON = măsură, aparat de măsurat sau sistem de măsurare destinat a defini, realiza, conserva
sau reproduce o unitate sau una sau mai multe valori ale unei mărimi pentru a servi ca referinţă
ANALOGICĂ = metodă de afişare a datelor cu ajutorul unui cadran şi indicator
DIGITAL = metodă de afişare a datelor sub formă numerică
LANŢ DE MĂSURARE = serie de elemente ale unui aparat de măsurat sau ale unui sistem de
măsurare care constituie traseul semnalului de măsurare de la intrare până la ieşire
ELEMENT DE PALPARE = element care vine în contact cu piesa de măsurat.
TRADUCTOR = dispozitiv care face ca mărimii de intrare să îi corespundă, după o lege determinată,
o mărime de ieşire , de regulă de altă natură fizică
MICROPROCESOR (  P) = dispozitiv de prelucrare a datelor numerice ce echipează computerele
ŞUBLER = instrument de măsurare a lungimilor prevăzut cu riglă gradată şi cursor
MICROMETRU = instrument de măsurare a lungimilor prevăzut cu mecanism-piuliţă
COMPARATOR = instrument de măsurare a lungimilor prevăzut cu cadran şi tijă de palpare
OPTIMETRU = aparat comparator optico – mecanic pentru măsurat lungimi, prevăzut cu un palpator
mecanic.
OBIECTIV = dispozitiv optic care produce o imagine reală, răsturnată, a obiectului măsurat
OCULAR = partea din aparatul optic utilizată pentru a mări şi mai mult imaginea dată de obiectiv
MULTIMETRU = aparat universal utilizat pentru măsurarea mai multor mărimi electrice, atât în curent
continuu cât şi în curent alternativ
ŞUNT = dispozitiv pentru extinderea domeniului de măsurare al ampermetrului
REZISTENŢA ADIŢIONALĂ = dispozitiv pentru extinderea domeniului de măsurare al voltmetrului
TRANSFORMATOR DE MĂSURAT = dispozitiv pentru extinderea domeniului de măsurare al
aparatelor electrice de măsurat în curent alternativ
OSCILOSCOP CATODIC = aparat care permite vizualizarea pe ecranul unui tub catodic a curbelor ce
reprezintă variaţia în timp a diferitelor mărimi fizice, electrice şi neelectrice
TUB CATODIC = tub de sticlă vidat în care se produce o emisie de electroni
OSCILOGRAMĂ = imagine obţinută pe ecranul tubului catodic
1 MANAGEMENTUL CALITĂŢII
Managementul calităţii reprezintă un ansamblu de activităţi având ca scop realizarea unor
obiective, prin utilizarea optimă a resurselor. Acest ansamblu cuprinde activitatea de planificare, coordonare,
organizare, control si asigurare a calităţii.
Întreprinderea îşi propune o serie de "obiective strategice": economice, sociale, tehnice, comerciale,
care se realizează prin intermediul unor "obiective operaţionale".
La proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice se respectă prevederile Legii 90/1996 şi Legii
10/1995 referitoare la cerinţele de calitate;
 rezistenţa şi stabilitate;
 siguranţă în exploatare;
 siguranţa la foc ;
 igiena , sănătatea oamenilor , refacerea şi protecţia mediului ;
 izolaţia termică , hidrofugă şi economia de energie ;
 protecţia împotriva zgomotului .
1. CONCEPTUL DE ASIGURARE A CALITĂŢII

Calitatea reprezintă ansamblul de caracteristici ale unei entităţi care îi conferă acesteia aptitudinea
de a satisface necesităţi exprimate şi implicite
Entitate este ceea ce poate fi descris şi luat în consideraţie în mod individual. O entitate poate fi:- o
activitate sau un proces; un produs o organizaţie , un sistem sau persoană, sau orice combinaţie a
acestora.
Procesul reprezintă totalitatea acţiunilor conştiente ale angajaţilor unei întreprinderi, îndreptate cu
ajutorul diferitelor maşini, utilaje sau instalaţii asupra materiilor prime, materialelor sau a altor componente în
scopul transformării lor în produse, lucrări sau servicii cu o anumită valoare de piaţă.
Procesul de producţie este format din:
 procesul tehnologic ;
 procesul de muncă.
Procesul tehnologic este format din ansamblul operaţiilor tehnologice prin care se realizează un
produs sau repere componente ale acestuia. Procesul tehnologic modifică atât forma şi structura cât şi
compoziţia chimică a diverselor materii prime pe care le prelucrează.
Procesele de muncă sunt acele procese prin care factorul uman acţionează asupra obiectelor muncii
cu ajutorul unor mijloace de muncă.
Pe lângă procesele de muncă în unele ramuri industriale există şi procese naturale în cadrul cărora
obiectele muncii suferă transformări fizice şi chimice sub acţiunea unor factori naturali (industria alimentară –
procese de fermentaţie, industria mobilei - procese de uscare a lemnului etc.).
Ţinând seama de aceste componente, conceptul de proces de producţie mai poate fi definit prin
totalitatea proceselor de muncă, proceselor tehnologice şi a proceselor naturale ce concură la obţinerea
produselor sau la execuţia diferitelor lucrări sau servicii.
Produs este rezultatul activităţilor sau proceselor .
Serviciu: rezultat generat de activităţi la interfaţa dintre furnizor şi client precum şi de activităţi
interne ale furnizorului pentru satisfacerea necesităţilor clientului.
Prestarea serviciului reprezintă acele activităţi ale prestatorului necesare pentru realizarea
serviciului.
Organizaţia poate fi o companie, corporaţie, întreprindere sau instituţie, sau o parte din aceasta, cu
statut de societate pe acţiuni sau nu, publică sau particulară, care are propriile sale funcţii şi propria sa
administraţie
Furnizor: organizaţie care furnizează un produs clientului .
Asigurarea calităţii produselor şi serviciilor oferite, reprezintă un obiectiv important al unei
societăţi preocupate de menţinerea competitivităţii pe segmentul de piaţă căruia i se adresează.
A asigura calitatea înseamnă a fi sigur că există efectiv calitatea dorită / cerută. Asigurarea
calităţii permite furnizarea de dovezi obiective ca produsul sau serviciul satisface , sau poate satisface,
necesităţile clientului.
Pentru succesul deplin al unei firme, aceasta trebuie să ofere produse sau servicii care:
 să satisfacă o necesitate, o utilitate sau un scop bine definit;
 să satisfacă aşteptările clientului;
 să se conformeze standardelor şi specificaţiilor;
 să se conformeze măsurilor legale şi altor cerinţe ale societăţii;
 să fie disponibile la un preţ competitiv;
 să fie furnizate la un cost care aduce profit.
Calitatea proiectată (calitatea concepţiei) reprezintă măsura în care produsul proiectat asigură
satisfacerea cerinţelor beneficiarilor şi posibilitatea de folosire, la fabricaţia produsului respectiv, a unor
procedee tehnologice raţionale şi optime din punct de vedere economic;
Calitatea fabricaţiei desemnează gradul de conformitate a produsului cu documentaţia tehnică. Acesta
se realizează în producţie şi este determinată de procesul tehnologic, echipamentul de producţie, activitatea
de urmărire şi control, manopera etc.;
Calitatea livrată, reprezentând nivelul efectiv al calităţii produselor livrate de furnizor.
Calitatea totală, în care se integrează gradul de utilitate, economicitate, estetică, etc.
Calitatea produselor se realizează în procesul de producţie însă se constată în procesul de
consumare a acestora.
De aceea se impune evidenţierea deosebirilor dintre calitatea producţiei şi calitatea produselor.
Obţinerea unei calităţi satisfăcătoare implică parcurgerea ansamblului de activităţi din “spirala
calităţii”, pornind de la prospectarea pieţei şi sfârşind cu activitatea de analiză, încercări, desfacere şi
service.
Activităţile menite să dea încredere conducerii unei firme că este atinsă calitatea propusă sunt numite
frecvent “asigurarea internă a calităţii”.
Activităţile urmărind să dea încredere beneficiarului că sistemul calităţii furnizorului va conduce la un
produs sau serviciu care va satisface cerinţele de calitate exprimate de cumpărător sunt denumite
“asigurarea externă a calităţii”.
2. FUNCŢIILE MANAGEMENTULUI CALITĂŢII
Funcţiile managementului calităţii sunt:
Planificarea calităţii
Organizarea activităţilor referitoare la calitate
Coordonarea activităţilor referitoare la calitate
Antrenarea personalului pentru .realizarea obiectivelor calităţii
Tinerea sub control a calităţii
Asigurarea calităţii
Îmbunătăţirea calităţii
A. Planificarea calităţii reprezintă ansamblul proceselor prin intermediul cărora se determină

principalele obiective ale organizaţiei in domeniul calităţii, precum si resursele şi mijloacele necesare
realizării lor şi presupune parcurgerea următoarelor etape:
o diagnosticul calităţii
o analiza previzională
o stabilirea obiectivelor referitoare la calitate
o determinarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor
o stabilirea acţiunilor optime de întreprins, prin planul calităţii
Diagnosticul calităţii reprezintă o examinare metodică a tuturor proceselor întreprinderii, cu implicaţii
asupra calităţii produselor pe care le realizează, examinare ce se realizează in scopul evaluării
performanţelor întreprinderii, în domeniul calităţii, in raport cu rezultatele obţinute intr-o anumită perioadă
Eficacitatea acestei etape depinde foarte mult de competenţa persoanelor care il efectuează şi de
metodologia utilizată.
Analiza previzională este o analiza efectuata pentru evaluarea evoluţiei probabile a performanţelor
întreprinderii in domeniul calităţii, in condiţiile modificărilor de mediu preconizate.
In aceasta analiza pot fi luate in considerare următoarele elemente:
 Apariția unui nou concurent sau dispariţia altuia
 Apariţia unui nou furnizor de materii prime sau materiale cu care se aprovizionează
întreprinderea
 Perfectarea unor noi contracte importante cu clienţi actuali sau cu clienţi noi
 Lansarea pe piaţă a unui produs nou, de către concurenţi, similar cu cel realizat de
întreprindere.
Pentru asigurarea eficientei activităţilor de planificare, se impune stabilirea riguroasă a obiectivelor
referitoare la calitatea produselor si proceselor întreprinderii.
Pentru aceasta, punctul de plecare îl reprezintă identificarea cerinţelor clienţilor (prin studii de
marketing) cerinţe care trebuie transpuse cât mai exact in caracteristici de calitate a produselor (cuprinse
in specificaţiile tehnice).
După stabilirea obiectivelor referitoare la calitate, sunt elaborate planurile calităţii.
Planul calităţii – este un document care prevede practicile, resursele, activităţile si responsabilităţile
stabilite pentru realizarea obiectivelor calităţii.
B. Organizarea activităţilor referitoare la calitate se referă la determinarea structurii organizatorice,
definirea responsabilităţilor, alocarea resurselor şi aplicarea metodelor care vor permite realizarea
obiectivelor stabilite.
Organigrama este reprezentarea grafică a structurii organizatorice formale a întreprinderii, in care
sunt evidenţiate şi compartimentele cu atribuţii in domeniul calităţii
Matricea responsabilitatilor este un instrument utilizat pentru a determina, atunci când mai mulţi
agenţi intervin simultan intr-o activitate, cine răspunde de luarea deciziilor (D), cine participă (P), cine este
consultat (C) şi cine este informat (I). Pentru .fiecare decizie nu poate fi decât unul singur care decide, dar
pot fi mai multe persoane care să fie consultate, informate in legătură cu activitatea hotărâtă sau care să
participe la realizarea acesteia.
C. Coordonarea activităţilor referitoare la calitate se referă la ansamblul proceselor prin care se
armonizează deciziile şi acţiunile organizaţiei şi ale subsistemelor sale, referitoare la calitate, în
scopul realizării obiectivelor stabilite in acest domeniu
Asigurarea unei coordonari eficiente este condiţionată de existenţa unei comunicări în toate procesele
managementului calităţii.
Comunicarea reprezintă transmiterea unui mesaj sau un schimb de informaţii între persoane care
utilizează un sistem comun de simboluri.
D. Antrenarea personalului pentru realizarea obiectivelor calităţii se referă la totalitatea proceselor
prin care personalul întreprinderii este atras şi determinat să participe la realizarea obiectivelor
calităţii, luând în considerare factorii motivaţionali. Pentru .a fi antrenat personalul trebuie motivat
Motivare – corelarea satisfacerii necesităţilor şi intereselor personalului cu realizarea obiectivelor şi

sarcinilor atribuite.
Juran defineste 2 teorii (X si Y):
 adeptii “teoriei X” consideră că realizarea obiectivelor calităţii este posibilă doar prin
constrângerea personalului
 adeptii “teoriei Y” se bazează pe conştiinţa lucrătorilor
Teoriile X si Y ale lui Juran

Caracteristicile “teoriei X” Caracteristicile “teoriei Y”
Utilizarea preponderenta a muncii Accent mai redus pe munca in

in acord, ca stimulent pentru respectarea acord, utilizarea mai extinsa a conducerii
caracteristicilor sau standardelor de prin supraveghere
calitate
Accentul pe sistemul de penalizari Accentul pe identificarea unor

la salarii sau pe masurile disciplinare posibilitati de imbunatatire a calitatii
pentru nerealizarea calitatii
Controlul instrumentelor de Controlul instrumentelor de

verificare, in principal de catre personalul verificare , in principal de catre personalul
de inspectie de executie
Verificarea corectitudinii reglajelor, Verificarea corectitudinii reglajelor,

in special de catre inspectorii mobili in special de catre operatori si reglori
Oprirea masinilor de catre Oprirea masinilor de catre

inspectorii mobili, in cazul constatarii unor lucratori, in cazul constatarii unor
produse defecte produse defecte
Folosirea pe scara larga a Folosirea in mica masura a

aprobarilor pe baza inspectiei, pt.plata aprobarilor pe baza de inspectie
salariatilor, miscarea materialelor etc...
Dezbateri la locul de munca cu Dezbateri la locul de munca

privire la raspunderea pt.oprirea masinilor privind interpretarea specificatiilor
Relatii incordate, autoritare, intre Relatii de colaborare intre

inspectori si lucratori inspectori si lucratori
Criticile conducerii de varf, Criticile sunt adresate productiei

pt.pierderile din cauza rebuturilor, sunt
adresate inspectiei si productiei
Lucratorii nu manifesta o dorinta Lucratorii manifesta in mod

clara privind desfasurarea unei activitati de evident dorinta de a desfasura o
calitate activitate de calitate
Lucratorii nu sunt considerati ca Lucratorii sunt considerati fecvent

reprezentand o sursa potentiala de idei pt.a identifica posibilitati de perfectionare
pt.imbunatatirea calitatii a activitatii
E. Tinerea sub control a calităţii se referă la ansamblul activităţilor de supraveghere a desfăşurării

proceselor şi de examinare a rezultatelor in domeniul calităţii, in fiecare din etapele realizării
produsului, in raport cu obiectivele şi standardele prestabilite, in scopul eliminării deficienţelor si
prevenirii apariţiei lor in procesele ulterioare.
F. Asigurarea calităţii Conceptul de asigurare a calităţii a apărut din nevoia clientului de “a avea
incredere” in capacitatea furnizorului de a-i oferi produse şi servicii care să-i satisfacă exigenţele.
Schema – asigurarea calităţii
Asigurarea internă a calităţii – reprezintă activitatile desfăşurate pentru .a da incredere conducerii

intreprinderii că va fi obţinută calitatea propusă
Asigurarea externă a calităţii – reprezintă activităţile desfăşurate in scopul de a da incredere
clienţilor că sistemul de management al calităţii intreprinderii permite obţinerea calităţii cerute.
G. Îmbunătăţirea calităţii - se referă la activităţile desfăşurate in fiecare dintre etapele realizării

produsului/serviciului, in vederea îmbunătăţirii performanţelor tuturor proceselor şi rezultatelor
acestora, pentru a asigura satisfacerea mai bună a cerinţelor clienţilor, in condiţii de eficienţă.
Finalitatea activităţilor de îmbunătăţire o reprezintă obţinerea unui nivel al calităţii superior celui
planificat, respectiv celui prevăzut în standarde sau specificaţii.
Observaţie : această funcţie a managementului calităţii este considerată ca fiind cea mai importantă
deoarece standardele internaţionale ISO 9000 pun un accent deosebit pe îmbunătăţirea calităţii, definită ca
reprezentând acea “parte a managementului calităţii” prin care se urmăreşte “creşterea capacităţii
organizaţiei de a satisface cerinţele referitoare la calitate”
3. MANAGEMENTUL CALITĂŢII
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR REFERITOARE LA CALITATE
3.1. Definirea funcţiunii calitate a întreprinderii

În organizarea unei întreprinderi, ca obiect al managementului, exista 2 tipuri de organizare:
 procesuală
 structurală
Componenta de bază a organizării procesuale o reprezintă funcţiune întreprinderii, care se detaliază în:
 Activităţi
 Atribuţii
 Sarcini
Ca funcţiuni tradiţionale ale întreprinderii avem:
 Cercetare – dezvoltare
 Producţie (aici regăsim inclusă funcţiunea calitate)
 Comercială (marketing)
 Financiar – contabilă
 Funcţiunea de personal
Potrivit acestei organizări, activităţile specifice, referitoare la calitate sunt incluse în cadrul funcţiunii
producţiei.
În prezent există tendinţa de a îndeplini funcţiunea calitate a întreprinderii, alături de cele anterior
menţionate.
Funcţiunea calitate reprezintă ansamblul activităţilor care se desfăşoară în cadrul întreprinderii, în
vederea realizării obiectivelor sale în domeniul calităţii.
În cadrul funcţiunii calitate regăsim 3 tipuri de activităţi:
1) Activitatea de management strategic – elaborarea politicii calităţii a obiectivelor
fundamentale, la nivelul întreprinderii.
2) Activitatea de management operaţional – planificarea şi ţinere sub control în cadrul fiecărui
sector (marketing, producţie, personal). Fiecare sector (compartiment) are sarcini referitoare
la calitate.
Exemplu:
Marketing = identificarea nivelului de calitate solicitat de client.
Aprovizionare = asigurarea materiilor prime de calitate.
Producţie = realizarea de produse conform cerinţelor.
3) Activităţi de coordonare şi integrare a funcţiunii calitative, deoarece toate activităţile
sectoriale influenţează calitatea finală.
Relaţia dintre funcţia calităţii şi celelalte funcţii ale întreprinderii
Conducerea
întreprinderii
Cercetare Marketing Producţie Financiar Personal

dezvoltare contabilitat
e
C A L I T A T E
3.2. Sisteme de organizare a activităţilor referitoare la calitate (Structura aferentă funcţiunii calitate)
Proprietarul Maistru Inspecţia Compartiment specializat

conduce totul de control a calităţii
Compartiment calitate
(control, asistenţă tehnică,
fiabilitate, asigurarea
calităţii)
Astăzi se observă 2 tendinţe principale, în ce priveşte structura organizatorică a funcţiunii calitate:

o structură centralizată
o structură descentralizată
Structura centralizată presupune regruparea, în cadrul aceluiaşi compartiment, a persoanelor care
desfăşoară activităţile corespunzătoare
Avantaje:
o facilitarea comunicării
o se reduce necesitatea unor activităţi de coordonare şi integrare
Dezavantaje:
o persoanele nefiind direct implicate în desfăşurarea activităţilor curente, pot rezulta decizii şi
acţiuni inadecvate
Structura descentralizată, responsabilitatea planificării, organizării, ţinerii sub control şi asigurarea
calităţii este încredinţată fiecărui sector (compartiment) al întreprinderii. Fiecare compartiment (marketing,
producţie, cercetare – dezvoltare) au sarcini stabilite referitoare la calitate.
Avantaje
o decizii şi acţiuni referitoare la calitatea corecte, bine fundamentate deoarece persoanele sunt
direct implicate în desfăşurarea activităţilor curente (de marketing, producţie, cercetare –
dezvoltare)
o mai multă operativitate pentru luarea măsurilor necesare pentru rezolvarea problemelor
identificate
Dezavantaje
o eforturi mari de coordonare şi integrare a activităţii referitoare la calitate
o formarea de comitete, grupe de lucru, fie o „unitate centrală” la nivelul conducerii de vârf a
întreprinderii care să sprijine conducerea şi responsabilii compartimentelor în elaborarea
politicii calităţii, a obiectivelor fundamentale, asigurând şi suport tehnic pentru desfăşurarea
activităţilor la toate compartimentele. În cadrul acestei „unităţi” unele întreprinderi
centralizează activităţile de asigurarea calităţii.
3.3. Formalizarea structurii organizatorice a funcţiunii calitate

Principalele documente utilizate pentru exprimarea structurii organizatorice a întreprinderii sunt:
 regulamentul de organizare şi funcţionare (care este cel mai important):
 structură organizatorică
 atribuţiile conducerii executive
 atribuţiile compartimentelor
 atribuţiile unor compartimente specializate
 fişa postului
 organigrama (reprezentarea grafică a structurii organizatorice)
 matricea responsabilităţilor
În toate documentele de formalizare se regăsesc:
 atribuţiile
 sarcinile
 responsabilităţile stabilite în domeniul calităţii
3.4. Organizarea compartimentului calitate
Se organizează pe:
 Tipuri de activităţi (e cel mai des întâlnită):
 planificarea calităţii
 asigurarea calităţii
 proiectarea mijloacelor de testare
 controlul calităţii
 laborator metrologie
 urmărirea produselor in utilizare
 Produse
 Procese
Rolul comportamentului calitate poate fi:
de linie – responsabilul compartimentului deţine autoritatea (cu luarea de decizii referitoare la
activităţii: să întrerupă procesul de realizare a produselor; să interzică expedierea unei
comenzi, când costată abateri)
Dezavantaj – relaţie de poliţist, caută vinovaţi
de „staff” – responsabilul compartimentului calitate sprijină desfăşurarea activităţii în
domeniul calităţii (informarea reprezentanţii sectoarelor în legătură cu deficienţele – stabilind
măsuri)
În România organizarea compartimentelor calităţii:
o CTC
o Analiza calităţii
o Laborator metrologic
o Laborator de atestare a calităţii
o Laborator fizico-chimic şi de încercări mecanice
o Colectiv de proiectare mijloace şi metode de control
o Asigurarea calităţii
Se mai constată că:
În multe întreprinderi există acel C.T.C. subordonat producţiei
Tendinţa de modernizare (în contextul implementării sistemului calităţii, potrivit standardelor
ISO 9000)
Există în întreprinderi înfiinţate: servicii „ingineria calităţii” cu atribuţii în implementarea
sistemului calităţii, servicii de „supravegherea calităţii” asigurând, menţinerea sistemului
calităţii implementa, compartimentul „planificarea calităţii”
4. CONDIŢIILE DE CALITATE ÎN ALIMENTAREA CU

ENERGIE ELECTRICĂ A CONSUMATORILOR
Pentru buna funcţionare a receptoarelor, alimentarea cu energie electrică trebuie să îndeplinească o

serie de condiţii referitoare la frecvenţă, tensiune, putere şi continuitate. Prezentarea detaliată a acestor
condiţii se sistematizează în cele ce urmează.
a) Frecvenţa constantă a tensiunii de alimentare constituie un deziderat major, atât pentru buna
funcţionare a receptoarelor, menţinerea preciziei aparatelor de măsură, cât şi pentru maşinile de lucru
antrenate prin motoare de curent alternativ. Variaţiile frecvenţei pot fi cauzate de variaţii importante de
sarcină sau de avarii grave în sistem, originea unor asemenea cauze putând fi şi consumatorii de energie
electrică.
Menţinerea constantă a frecvenţei industriale (50 Hz) este o problemă la nivel de sistem energetic,
fiind legată de puterea în rezervă din centralele electrice ale sistemului şi de operativitatea dispeceratului. În
anumite situaţii, când posibilităţile de producere a energiei electrice în centrale sunt limitate, se decide
întreruperea alimentării unor consumatori (sacrificarea distribuitorilor), în scopul menţinerii frecvenţei în
sistem.
Abaterile maxim admise ale frecvenţei sunt de 0,5 Hz (1%).
b) Tensiunea constantă, ca valoare şi formă, constituie o primă condiţie, pentru orice tip de
receptoare.
Este recomandabil ca tensiunea la bornele receptoarelor să fie constantă şi egală cu cea nominală
sau variaţiile posibile să se încadreze în limitele precizate pentru fiecare receptor în parte. În exploatarea
instalaţiilor electrice apar variaţii de tensiune, cauzate de consumator, datorită variaţiilor de sarcină sau
scurtcircuitelor. Variaţiile periodice pot fi lente, cauzate de modificarea în timp a încărcării receptoarelor, sau
rapide, denumite şi fluctuaţii, cauzate de modificări rapide ale sarcinii (de exemplu cuptoare cu arc, utilaje de
sudare, laminoare, compresoare, maşini cu cuplu pulsatoriu ş.a), inclusiv cele datorate conectărilor -
deconectărilor de receptoare.
O diminuare cu caracter permanent a valorii tensiunii poate fi consecinţa subdimensionării secţiunii
conductoarelor, situaţie cu urmări negative ca: distrugerea izolaţiei electrice, nefuncţionarea echipamentului
şi suprasolicitarea termică a receptoarelor şi conductelor.
Tensiunile de alimentare mai mari decât cele nominale determină funcţionarea în suprasarcină a
unor receptoare de forţă şi reducerea duratei de viaţă a receptoarelor de iluminat. Scăderea tensiunii sub
valoarea nominală atrage după sine solicitarea termică (la motoarele electrice), funcţionarea la parametri
inferiori (la cuptoarele electrice) sau chiar nefuncţionarea unor receptoare sau instalaţii (desprinderea
electromagneţilor, a motoarelor asincrone s.a).
Ca variaţii unilaterale ale tensiunii se menţionează golurile de tensiune şi supratensiunile de scurtă
durată. Se foloseşte denumirea de gol de tensiune pentru orice scădere a valorii efective a tensiunii unei
reţele electrice, cu o amplitudine cuprinsă în domeniul (0,2÷0,9)Un şi o durată de cel mult 3 s.
Dintre receptoarele şi instalaţiile sensibile la goluri de tensiune fac parte următoarele:
 motoarele şi compensatoarele sincrone;
 motoarele asincrone (în funcţie de caracteristica cuplului rezistent);
 echipamentele electronice, inclusiv redresoarele comandate;
 contactoarele de 0,4 kV şi cele din circuitele secundare;
 automatica, protecţia, blocajele şi reglajele din circuitele tehnologice.
Problema formei tensiunii se pune atât în cazul receptoarelor alimentate de curent continuu, cât şi
în cazul celor alimentate în curent alternativ.
Tensiunea continuă la bornele receptoarelor de curent continuu poate avea o serie de armonici, mai
ales dacă sursa de tensiune este un redresor semicomandat sau comandat. Conţinutul de armonici este
limitat în funcţie de efectele acestora asupra receptoarelor, prin precizarea coeficientului de distorsiune
admis.
Abaterea de la forma sinusoidală a undei de tensiune determină funcţionarea receptoarelor de
curent alternativ în regim deformant. În timp ce la unele receptoare, cum sunt cuptoarele cu inducţie,
prezenţa armonicilor în unda de tensiune nu deranjează, la altele - printre care şi motoarele electrice -
prezenţa armonicilor de tensiune trebuie limitată tot prin precizarea coeficientului de distorsiune admis.
Coeficientul de distorsiune δU al undei de tensiune se defineşte ca raportul dintre valoarea
efectivă a reziduului deformant Udef şi tensiunea nominală Un:
U def
U  , (1.1)
Un
în care reziduul deformant are expresia
n
U def  U
i2
i
2
, (1.2)
unde Ui este valoarea efectivă a armonicii i.

Coeficientul de distorsiune total, rezultat din funcţionarea receptoarelor consumatorului şi din
condiţiile din sistemul electroenergetic trebuie să se încadreze în domeniul definit de inegalitatea:
 U %  8, % , (1.3)
pentru reţelele de joasă şi de medie tensiune.

Cauzele distorsiunii undei sinusoidale de tensiune se găsesc în cea mai mare parte la consumator.
În timp ce o serie de echipamente, cum sunt bobinele cu miez feromagnetic, receptoarele cu arc electric şi
mutatoarele reprezintă surse de armonici de tensiune şi curent, elementele reactive de circuit ca bobinele şi
condensatoarele constituie amplificatoare de armonici de tensiune, respectiv de curent. În cadrul instalaţiilor
electrice la consumator, trebuie luate măsuri pentru reducerea efectelor deformante şi a influenţei asupra
reţelei de alimentare.
c) Simetria tensiunilor este condiţia în baza căreia sistemului tensiunilor de fază trebuie să-i
o
corespundă trei fazori egali şi defazaţi cu 120 .
Cauzele nesimetriei sunt pe de o parte instalaţiile de producere şi transport, independente de
consumator, iar pe de altă parte sarcinile dezechilibrate ale consumatorilor.
Nesimetria unui sistem trifazat de tensiuni sau curenţi se studiază prin metoda componentelor
simetrice, când se determină:
 componentele de succesiune directă sau pozitivă;
 componentele de succesiune inversă sau negativă;
 componentele de succesiune omopolară sau zero.
Ultimele două tipuri de componente sunt cauzele unor cupluri de frânare, respectiv încălzire şi
vibraţii la motoarele de curent alternativ.
Ca mărimi caracteristice (indicatori) pentru regimul nesimetric sunt definite şi utilizate următoarele
mărimi relative, cel mai adesea în exprimare procentuală:

 coeficientul de disimetrie, denumit şi factor de nesimetrie negativă (notaţie propusă - k Y ),
este definit prin raportul procentual dintre componenta de succesiune inversă (negativă) Yi şi cea de
succesiune directă (pozitivă) Yd :
Yi
K id   100 , % ; (1.4)
Yd
s-au notat cu Y mărimile fizice, acestea putând fi atât tensiuni, cât şi curenţi;
0
 coeficientul de asimetrie, denumit şi factor de nesimetrie zero (notaţie propusă - k Y ), se
defineşte prin raportul dintre componenta omopolară (de succesiune zero) Yh şi cea de succesiune directă
(pozitivă), raport exprimat în procente:
Yh
K hd   100 , % ; (1.5)
Yd
 coeficientul de succesiune inversă, determinat prin raportarea valorii efective a componentei
de succesiune inversă (negativă) la valoarea nominală, care, pentru tensiuni, conduce la expresia în
procente
Ui
K in   100 , % , (1.6)
Un
în care Ui reprezintă valoarea efectivă a tensiunii de succesiune inversă, pentru frecvenţa fundamentală a
sistemului trifazat de tensiuni, iar Un - tensiunea nominală, corespunzătoare sistemului de tensiuni, pentru
care s-a determinat Ui;
 coeficientul de succesiune omopolară, care se obţine prin raportarea valorii efective a
componentei omopolare (de succesiune zero) la valoarea nominală, conform relaţiei scrisă direct pentru
tensiunile de fază
Uh
K hn   100 , % , (1.7)
U nf
având în vedere faptul că sistemul tensiunilor de linie nu are componentă omopolară.
În România, valorile limită, maxime, ale coeficienţilor de succesiune negativă (disimetrie), pentru
sistemele de tensiuni, sunt după cum urmează:
 2% - pentru reţelele de J.T. şi M.T., precum şi în nodul de racord al unei substaţii de
tracţiune electrică;
 1% - pentru reţele de I.T..
d. Puterea necesară este o condiţie globală a consumatorilor şi unul dintre criteriile esenţiale în
proiectare.
În funcţie de puterea maximă absorbită în punctul de racordare, conform normativului [45], se
stabilesc patru clase de consumatori de energie electrică din sistemul electroenergetic, prezentate în
tabelul 1.1.
În acelaşi tabel, se indică treapta de tensiune minimă care trebuie să existe în staţia de racord,
posibilităţile de alimentare din această staţie şi momentul sarcinii. Consumatorii cu puteri absorbite maxime
de 50 kVA se alimentează din reţeaua de joasă tensiune.
Sarcina maximă de durată se stabileşte pentru un interval de cerere de 15, 30 sau 60 min, stând la
baza calculelor de dimensionare a elementelor reţelei din condiţii termice şi de determinare a pierderilor de
putere.
Există şi sarcini maxime de scurtă durată (de vârf), care pot dura 1...10 s şi care se iau în
considerare la calculul fluctuaţiilor de tensiune din reţea, la reglajul protecţiilor maximale ş.a.
Modul în care necesităţile de consum de energie electrică sunt asigurate în timp consumatorului de
către furnizor este caracterizat prin gradul de satisfacere a alimentării consumatorului în punctul de
delimitare. Această mărime, notată cu C, se defineşte ca raportul dintre durata probabilă de alimentare şi
durata de alimentare cerută
T  Tn
C c 100,% (1.6)
Tc
în care
Tc este intervalul de timp din cadrul unui an calendaristic în care consumatorul solicită criteriul de
siguranţă;
Tn - durata probabilă de nealimentare în perioada considerată.
Clasele de consumatori şi recomandări de alimentare cu energie electrică a acestora [45]
Tabelul 1.1
Treapta de Posibilităţi de alimentare Momentul
Puterea cerută, tensiune minimă în Direct la Prin
Clasa punctul de racord, sarcinii,
MVA tensiunea, transformatoare
kV kV cu tensiuni de MVA, km
6* 6/0,4 kV* max.3
D 0,05÷2,5 10 6* ÷20 10/0,4 kV
20 20/0,4 kV max.8
20* 20 20/0,4 kV
C 2,5÷7,5 20/6 kV 30...80
110 110 110/MT
B 7,5÷50 110 110 110/MT max.1500
110* 110 110/MT
220 220 220/MT
A peste 50 peste 1500
220/110 kV
400** - 400/110 kV
* Trepte de tensiune admise în cazuri justificate.
** Pentru puteri cerute mai mari de 250 MVA.
Gradul de satisfacere în alimentare poate fi determinat pentru diferite nivele de puteri cerute [45].
Alimentarea cu energie electrică a consumatorilor aparţinând diverselor clase se poate realiza din
sistemul electroenergetic la următoarele niveluri de siguranţă:
 nivelul 1, prin două căi de alimentare independente, dimensionate fiecare pentru puterea cerută
la consumator (rezervă de 100% în căi de alimentare) şi prin două puncte distincte de racord (rezervă de
100% în surse). Realimentarea consumatorilor, în caz de avarie a unei căi, se prevede a se realiza prin
comutarea automată a consumului pe calea neavariată, cu o discontinuitate de maximum 3 s;
 nivelul 2, prin două căi de alimentare care nu sunt în mod obligatoriu independente (rezervă de
100% în linii electrice) şi de regulă, printr-un singur punct de racord. Realimentarea consumatorului în caz de
întrerupere simplă (avaria unei căi) se poate face numai după identificarea defectului şi efectuarea unor
manevre manuale de izolare a acestuia, după o întrerupere de (0,5...8) h, în funcţie de clasa consumatorului,
structura reţelei de alimentare şi poziţia centrului de intervenţie în raport cu locul manevrelor;
 nivelul 3, printr-o singură cale de alimentare. Realimentarea consumatorului în caz de avarie se
poate face numai după repararea sau înlocuirea elementelor defecte.
Caracteristicile complete ale nivelurilor de siguranţă sunt concentrate în tabelul 1.2.
În situaţii justificate, consumul asigurat în caz de întrerupere simplă poate fi mai mic decât sarcina
maximă de durată, iar calea de alimentare se dimensionează în consecinţă. Există un nivel de siguranţă
optim pentru alimentarea unui consumator, care se stabileşte în conformitate cu criteriile expuse în [45].
e. Continuitatea alimentării cu energie electrică a consumatorilor reprezintă cea mai importantă
condiţie calitativă.
În funcţie de natura efectelor produse de întreruperea alimentării cu energie electrică, receptoarele
se pot încadra în următoarele categorii:
 categoria zero, la care întreruperea în alimentarea cu energie electrică poate duce la explozii,
incendii, distrugeri grave de utilaje sau pierderi de vieţi omeneşti. Încadrarea receptoarelor în această
categorie se admite în cazul în care nu se dispune de alte forme de energie, în cazul în care acestea nu sunt
justificate tehnic sau sunt prohibitive economic în comparaţie cu acţionarea electrică, precum şi în situaţiile în
care măsurile de prevenire de natură tehnologică nu sunt eficiente. Se încadrează în categorie zero instalaţii
şi echipamente ca: iluminatul de siguranţă, instalaţiile de ventilaţie şi evacuarea a gazelor nocive sau a
amestecurilor explozive, pompele de răcire ale furnalelor şi cuptoarelor de oţelării, calculatoarele de proces
ş.a.;
 categoria I, la care întreruperea alimentării duce la dereglarea proceselor tehnologice în flux
continuu, necesitând perioade lungi pentru reluarea activităţii la parametrii cantitativi şi calitativi existenţi în
momentul întreruperii, la rebuturi importante de materii prime, materiale auxiliare, scule, semifabricate ş.a., la
pierderi materiale importante prin nerealizarea producţiei planificate şi imposibilitatea recuperării acesteia, la
repercusiuni asupra altor unităţi importante sau la dezorganizarea vieţii sociale în centrele urbane.
Receptoarele de categoria I sunt incluse în instalaţii tehnologice organizate pentru producţia în serie mare,
în flux continuu, în instalaţii de ventilaţie, de cazane, de transport al clincherului etc.
 categoria a II-a, la care întreruperea alimentării determină nerealizări de producţie, practic numai
pe durata întreruperii, care pot fi, de regulă, recuperate. În această categorie se încadrează majoritatea
receptoarelor din secţiile, prelucrătoare;
 categoria a III-a, cuprinde receptoarele care nu se încadrează în categoriile precedente (ex.
magazii, depozite).
Duratele de realimentare a consumatorilor în raport cu clasa

acestora şi nivelele de rezervare
Tabelul 1.2
Gradul de Consum Clasa
Nivelul de satisfacer asigurat în caz
rezervare e minim, de întrerupere
Observaţii
A B C D
% simplă
Integral Durata de acţionare a automaticii de
1 99,8 3s sistem
(100 %)
Durata necesară efectuării de
manevre pentru izolarea defectului şi
realimentarea pe calea de rezervă:
Integral
2 99,5 0,5 h 2h 2...8 h prin comandă manuală din staţiile cu
(100 %) personal permanent - 0,5 h; idem,
fără personal permanent - 2 h; pentru
consumatori dispersaţi – (2÷8) h.
Se stabileşte de la caz la caz, în funcţie de condiţiile locale şi
3 98,0 Nimic structura schemei de alimentare.
La stabilirea categoriei receptoarelor se ţine seama de:

 cerinţele de continuitate în alimentarea receptoarelor;
 cerinţele speciale în ceea ce priveşte calitatea tensiunii şi a frecvenţei;
 indicatorii valorici ai daunelor provocate de întreruperile în alimentarea cu energie electrică.
Durata de realimentare se situează deasupra unei valori minime de 3 secunde (la receptoarele de
categoria 0 sau I), corespunzând duratei de acţionare a automaticii de sistem, putând atinge chiar câteva ore
(la receptoare din categoriile II şi III), fără a depăşi însă 24 ore.
Condiţiile referitoare la putere şi continuitate se corelează conform datelor din tabelul 1.2. Astfel,
clasa consumatorului şi categoriile receptoarelor din compunerea sa determină în primul rând durata de
realimentare şi consumul asigurat, ceea ce conduce la stabilirea celorlalte caracteristici ale nivelurilor de
siguranţă, ca modalităţile de rezervare în căi şi surse şi gradul de satisfacere minim.
În caz de întrerupere dublă, la consumatorii cu două căi de alimentare, realimentarea se asigură
numai după timpul necesar reparării unei căi. La fel, în cazul unor defecţiuni provocate de fenomene
imprevizibile, durata de realimentare este determinată de posibilităţile de reparare a instalaţiilor avariate.

Suport Curs Electrice

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs Electrice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEHNICIAN INSTALATOR PENTRU CONSTRUCTII

1. Igiena şi securitatea muncii

1. MĂSURI DE SECURITATEA MUNCII

1.1. ATINGERI DIRECTE

1 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

Rezistenţa R se neglijează , fiind de ordinul ohmilor , în timp ce rezistenţa corpului omenesc Rh se

Fig.2. Atingerea unei faze .

Dacă se consideră că limita nepericuloasă a curentului este de 10 mA, rezultă că un dielectric cu o

2 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

Fig.3. Atingerea unei porţiuni dezizolate a unui

3 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

1.2. ATINGERI INDIRECTE

1.3. TENSIUNEA DE PAS

1.4. MIJLOACE DE BAZA PENTRU EVITAREA INCIDENTELOR

4 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

1.5. PROTECŢIA PRIN LEGAREA LA PĂMÂNT

5 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

1.6. PROTECŢIA PRIN LEGAREA LA NUL

Fig.6. Protecţia prin legare la nul a carcasei electromotorului .

6 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

7 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

1.7. MĂSURAREA REZISTENŢEI ELECTRICE A PRIZELOR DE PĂMÂNT

8 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

Metoda volmetru – ampermetru constă în măsurarea tensiunii Up a prizei de pământ (căreia i se

Fig.8. Schema de măsurare a rezistenţei prizei de pământ .

9 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

Fig.8. Schema de măsurare a rezistenţei prizelor la pământ prin logometru .

1.8. NORME OBLIGATORII DE SECURITATE A MUNCII LA

10 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

1.8.3. Lucrări la tablourile de comandă

1.8.4. Lucrări la motoare şi generatoare electrice

 montarea plăcuţelor avertizoare "Nu închideţi! Se lucrează!" pe dispozitivul de acţionare a

11 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

1.8.6. Măsuri ce trebuie luate Ia executarea branşamentelor subterane

1.8.7. Mijloace individuale de protecţia

Toate mijloacele individuale de protecţie folosite de personalul de deservire a instalaţiilor electrice

12 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

1.8.8. Mijloace şi scule electroizolante

13 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

1.8.9. Îngrădiri şi plăci avertizoare

1.8.10. Verificarea periodică a mijloacelor de protecţie

14 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

15 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

Măsurile ce se iau după scoaterea accidentatului de sub tensiune.

16 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

Fig.11. Respiraţia artificială executată de o singură persoană : inspiraţia

Fig.12. Respiraţia artificială executate de două persoane : expiraţia

17 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

Fig.13. Respiraţia artificială executarea de două persoane : inspiraţia

1.11. TRUSA SANITARĂ DE PRIM AJUTOR

18 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

19 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

20 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

21 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

22 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

23 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

Accidentele prin electrocutare se pot produce:

24 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

Mijloacele de protecţie , pentru cele doua categorii sunt diferite.

Fig. 1. PERICOL DE ELECTROCUTARE LA UN UTILAJ FĂRĂ PROTECŢIE

25 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

26 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII

Fig.5. TRECEREA CURENTULUI ELECTRIC PRIN OM ÎN CAZUL UNUI DEFECT DE IZOLAŢIE LA UN

27 IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII