1

SUPORT DE CURS
Curs de calificare
Electrician constructor
Nivel 3

Lector
ing. Dariana Andrişan
2
 3

CAPITOLUL 1
PRODUCEREA, TRANSPORTUL, DISTRIBUŢIA ŞI UTILIZAREA
ENERGIEI ELECTRICE

PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE(Scurt istoric)

Existenţa fenomenelor electromagnetice şi a aplicaţiilor acestora, a făcut ca la sfârşitul

secolului al XIX–lea să fie posibilă utilizarea industrială a energiei electrice pentru consum.
Avantajele pe care le prezintă energia electrică pentru utilizare în raport cu alte forme de
energie (poate fi transmisă rapid şi economic la distanţe mari, se poate distribui economic la
un număr mare de consumatori de puteri diverse, se poate transforma în alte forme de
energie în condiţii avantajoase, permite obţinerea unor randamente ridicate în procesul de
transformare) au determinat extinderea continuă a domeniilor de utilizare a acesteia şi,
implicit, a crescut numărul şi puterea instalaţiilor destinate acestui scop.
În primii ani de utilizare a energiei electrice în curent alternativ, elementele implicate în
procesul de producere, transport şi consum a energiei electrice erau situate într-o zonă
geografică de dimensiuni limitate şi funcţionau izolat, conectate între ele după o schemă
simplă, aşa cum se prezintă în figură:

GENERALITĂŢI

Instalaţiile electrice în cea mai largă accepţie a noţiunii, cuprind:

 instalaţii electrice de producere a energiei electrice
 instalaţii electrice de transport a energiei electrice
 instalaţii electrice de distribuție a energiei electrice
 instalaţii electrice la consumator (instalaţii electrice aferente construcţiilor civile şi
industriale)

A.PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE

Producerea energiei electrice se realizează prin transformarea unei alte forme de energie, ca:
 transformarea energiei combustibililor prin:
-turbinele cu abur (centrale termoelectrice sau electrice de termoficare)
-turbine cu gaz
-motoare cu ardere internă;
 transformarea energiei potenţiale sau cinetice a apelor (hidrocentrale);
 transformarea energiei atomice (centrale atomoelectrice);
 transformarea altor forme de energie neconvenţională (energia mareelor, energia eoliană, energia
solară)
 4

1.Producerea energiei electrice prin transformarea energiei combustibililor

Funcţionarea unei centrale termoelectrice

Aburul produs în
cazanul 1, se destinde
în turbina 2, o roteşte antrenând astfel
generatorul 7.
Ciclul termic continuă în condensatorul 3, de unde
condensul este retrimis în cazan prin pompa 5.
Pentru scăderea temperaturii apei de răcire se
utilizează un circuit închis: condensatorul 3 – turnul
de răcire 4 – pompa 6.
Centralele electrice de termoficare
Diferă numai din punct de vedere termic faţă de cele
precedente; ele au un randament mai ridicat, datorită utilizării aburului destins până la o anumită presiune
pentru încălzire şi scopuri tehnologice.
Turbinele cu gaz şi motoarele cu ardere internă
Pentru că au un randament scăzut şi consumuluin de combustibil superior, se utilizează numai pentru
acoperirea consumurilor de vârf de putere, care se produc iarna, sau seara, sau ca surse independente în caz
de avarie.
2.Producerea energiei electrice prin transformarea energiei potenţiale sau cinetice a apelor
Avantaje ale producerii energiei pe cale hidraulică:
- este economică, deoarece necesită cheltuieli de exploatare şi consum foarte mici
- poate fi acumulată sub formă de energie potenţială când se utilizează centrale cu lac de acumulare
- se regularizează cursurile apelor
Dezavantaje: - investiţiile şi durata execuţiei hidrocentralelor sunt mult mai mari decât a centralelor
termoelectrice
Centralele hidroelectrice sunt de două tipuri:
- cu lac de acumulare, atunci când debitul de apă este mic,
energia se obţine prin diferenţe mari de înălţime (Bicaz ,
Argeş)
- pe firul apei, atunci când debitul apei este foarte mare şi
se realizează transformarea energiei hidraulice sub formă
cinetică în energie electrică (hidrocentrala Porţile de Fier)
Centrală hidroelectrică cu lac de acumulare
Ţinând seama de formele de relief naturale, se construieşte un
baraj 2, cu care se realizează lacul de acumulare 1.
De la priza 3, prin canalul de aducţiune 4, apa este dirijată în
camera de echilibru 5, de unde este dirijată prin conducta forţată
6 în turbina 8 a centralei electrice 7, unde produce antrenarea
generatorului electric 9.
Din turbină, apa se scurge în albia râului prin canalul de fugă 10.
Partea electrică a hidrocentralei este identică cu a centralei
termice.
 5

Centrală hidroelectrică pe firul apei

Centrala 1 se află amplasată chiar pe firul apei, transformând în turbinele sale energia hidraulică în energie
electrică.
Asigurarea înălţimii şi a
debitului corespunzător de
apă este realizată prin
barajul 2, construit în
continuarea centralei.
Pentru asigurarea navigaţiei
se prevede ecluza 3.

3. Producerea energiei electrice prin transformarea energiei atomice

Alcătuirea şi funcţionarea unei centrale atomo-electrice

Centrala conţine încăperea 1, în care se găseşte
reactorul nuclear 2;
Căldura produsă este preluată de un agent termic şi
transportată în schimbătorul de căldură 4, amplasat
în camera 3.
Circulaţia agentului termic este activată de pompa
5.
Schimbătorul de căldură, produce abur de înaltă
presiune, ce este destins în turbina 6, ciclul fiind
identic cu cel al unei centrale termoelectrice (turbina 6 – condensatorul 7 – pompa de circulaţie 9 –
schimbătorul de căldură 4).

4. Producerea energiei electrice prin transformarea altor forme de energie neconvenţională

Centrale eoliene
Se pot utiliza numai în zonele unde sunt vânturi permanente sau curenţi de aer pe toată durata anului.
Generatoarele sunt prevăzute cu elici de antrenare montate în vârful unor stâlpi înalţi.

Centrale care folosesc energia mareelor

O astfel de centrală electrică a fost construită în Franţa într-un dig de închidere a unui golf la ocean. În
timpul fluxului, apa trece peste dig şi umple golful, formând un lac de acumulare.
La reflux, apele se retrag spre ocean punând în funcţiune generatoarele electrice.

Centrale solare cu câmpuri de colectoare

Câmpul de colectoare ale centralei este compus din mai multe colectoare legate în paralel şi numite
concentratoare liniare.
În câmpul de colectoare se produce încălzirea unui agent termic care poate fi ulei mineral sau abur
supraîncălzit. Aburul astfel generat este colectat şi alimentează o turbină cu aburi la care este cuplat un
generator de energie electrică.
 6

B.TRANSPORTUL ENERGIEI ELECTRICE

Energia electrică produsă într-o centrală electrică este necesar să fie transportată până în locurile unde
urmează a fi consumată în acelaşi moment în care este produsă.
Energia electrică utilizată de marea majoritate a consumatorilor are tensiunea de 380/220V.
Energia electrică produsă de generatorul electric într-o centrală are tensiunea de 6kV-24 kV.
Pentru a putea fi transportată cu pierderi mici, energia electrică trebuie să aibă o tensiune cât mai ridicată:
110 kV, 220 kV, 400 kV şi chiar 750 kV.

Din acest motiv, sistemul de transport al energiei electrice, cuprinde:

 o staţie de ridicare a tensiunii (de la 6-24 kV la 110 kV,….)
 linii de transport a energiei electrice la distanţă ,care permit transmiterea energiei electrice la o
anumită tensiune şi pe o anumită distanţă
 staţii electrice de transformare de pe traseul liniilor de transport

SCHEMA PENTRU UN SISTEM DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE

Centralele electrice CE1 şi CE2, furnizează energia electrică la tensiunea de 6 kV prin generatoarele G1 şi
G2 .
Staţia ridicătoare SR1, asigură aducerea tensiunii la valoarea de 110 kV ce permite transportarea economică
a energiei pe liniile L1 şi L2.
În staţia SR2 se execută: -conectarea liniilor L1 şi L2;
-ridicarea tensiunii de la 110 kV la 220 kV.
Transportul în continuare se execută prin linia L3 de 220 kV.
La capătul liniei de transport se plasează staţii de coborâre a tensiunii pentru a permite distribuţia în
continuare a energiei electrice.
 7

C.DISTRIBUŢIA ENERGIEI ELECTRICE

Distribuţia energiei electrice se realizează printr-un sistem de reţele electrice aflat în prelungirea retelelor de
transport până la consumatori.
Pe aceste reţele se găsesc staţii de reducere a tensiunii electrice, astfel încât la consumatori aceasta să ajungă
la valoarea de 10-6 kV sau 380/220 V.

1.SCHEMA PENTRU DISTRIBUIREA ENERGIEI ELECTRICE

Staţia coborâtoare SC1 reduce tensiunea de la 110 kV la 35 kV şi energia este distribuită pe una sau mai
multe linii electrice L1.
În staţia coborâtoare SC2, tensiunea este redusă la 6 kV, de unde este distribuită pe liniile electrice L2. Unii
consumatori de puteri foarte mari C1 şi C2, utilizează energia electrică la această tensiune.
Marea majoritate însă, (C3) consumă energie transformată de la 6 kV la 400/230 V de către un post de
transformare PT1. La receptoare ajunge astfel energie electrică de 380 /220 V. Distribuţia energiei electrice
se execută de regulă prin linii electrice subterane (LES).

Energia electrică astfel transportată trebuie să ajungă a fi utilizată de receptoarele electrice pentru a o
transforma în energie:
-mecanică (motoare)
-luminoasă (corpurile de iluminat)
-termică(cuptoare electrice) etc.
permițând omului să-și desfășoare activitatea zilnică.

Noțiunea de consumator este destul de largă, ea poate însemna:

 un grup de receptoare aflate într-un ansamblu constructiv, unitar, alimentat cu energie electrică (este
cazul locuințelor, clădirilor social-administrative);
 un receptor de mare putere care obligă la o alimentare separată (motoare de puteri foarte mari,
cuptoare electrice);
 8

2.SCHEMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE LA

CONSUMATOR

 Branșament
 Cofret
 Contor electric
 Tablou electric:
-general
-principal
-secundar
 Coloană electrică:
-generală
-principală
-secundară
 Circuite electrice
 Receptoare

Branșamentul electric reprezintă legătura dintre o linie principală de distribuție și

consumator.
În figură, linia de tip L2 către C1 și C2 reprezintă branșamente de medie tensiune (6 kV) iar
legătura de la postul de transformare PT1 la consumatorul C3 reprezintă un branșament de
joasă tensiune (380V).
Cofretul reprezintă locul în care se face legătura electrică dintre rețeaua de distribuție
principală a furnizorului și consumator. Acesta poate fi asimilat cu un tablou electric.
Contorul electric reprezintă aparatul ce înregistrează consumul de energie electrică a
consumatorului. El constituie punctul de separare între cele două rețele de distribuție (cea a
furnizorului și cea a consumatorului).
Tabloul electric reprezintă un ansamblu de aparate ce asigură distribuția energiei electrice
către receptoare.
Tabloul electric general TG este tabloul cel mai important al consumatorului. Acesta asigură
distribuția energiei către un număr de tablouri pricipale TP, iar acestea la rândul lor asigură
distribuția energiei electrice la tablourile secundare TS. Ultimele asigură distribuția energiei
electrice la receptoare.
Coloana electrică reprezintă legătura electrică dintre două tablouri electrice.
Circuitul electric reprezintă legătura electrică dintre tabloul secundar și un receptor (corp de
iluminat, priză electrică, motor, cuptor electric, plită electrică, aparat de sudare, etc.
 9

Distribuția energiei electrice la consumatori se face prin rețelele furnizorului.

Pentru micii consumatori aceste rețele sunt de joasă tensiune, iar pentru marii consumatori
sunt de medie tensiune.
Locul în care consumatorul primește energia electrică se numește stație de primire.
Dacă distribuția la consumator este prin branșament de joasă tensiune, stația de primire este
cofretul.
Dacă distribuția la consumator este prin branșament de medie tensiune , stația de primire este
un post de transformare.
Alimentarea consumatorului se poate face din rețeaua furnizorului în derivație:
 direct
 sistem intrare-ieșire
 radial
Schema de legare directă a consumatorilor
Dintr-o rețea alimentată la
două capete la tensiunea de C1 C2 C3
400 V, sunt racordați în 400V
derivație toți consumatorii
C1, C2,.....Cn. 6/0.4KV
Legătura la un
consumator se face direct A2 A3
A1
din rețea, în punctele A1,
A2,...An. An Ai
Rețeaua se execută sub
formă de buclă , adică
alimentată la ambele capete.
Aceasta permite
funcționarea consumatorilor
și în cazul unui defect pe Cn Ci
rețea.

Schema de legare în sistem

C3 intrare-ieșire a consumatorilor
C1 C2 Racordarea în sistemul intrare-
ieșire oferă siguranță și mai
mare, deoarece evită
400V neajunsurile sestemului de mai
sus. Consumatorii sunt legați tot
în derivație, dar legătura se face
6/0.4KV în cofret, într-un loc protejat. În
cazul unui defect la cofret,
consumatorul este alimentat pe
una din cele două căi de curent.

Cn Ci
 10

Schemă de legare radială a consumatorilor de medie tensiune

6(10)KV PT1
kWh
35/6(10)KV C1
[110/6(10)KV]

kWh
C2
PT2

Branșamentele se pot executa aerian și

subteran.
Branșamentul aerian se realizează numai
direct din rețea și se adoptă cu precădere
în mediul rural. Acesta cuprinde
conductele de racord 3 între linia aeriană 2
și cofretul sau tabloul electric 7.
Pe aceste conducte se află o siguranță de
protecție 4, montată pe stâlpul 1. După ce
au ajuns la construcție, conductele
electrice se protejează până la cofret cu
țeava 6.

3.Clasificarea consumatorilor de energie electrică și a receptoarelor electrice

Consumatorii de energie electrică se pot clasifica în :

-mari consumatori (peste 50 kW)
-mici consumatori
Aceștia pot fi : industriali și neindustriali.
Receptoarele electrice sunt aparate ce transformă energia electrică într-o altă formă de energie utilă omului
(mecanică, luminoasă, chimică, electrică, etc.)
Din punct de vedere al siguranței în continuitatea alimentării cu energie electrică, receptoarele se clasifică în
următoarele categorii:
 11

-categoria 0, care cuprinde receptoare ce necesită o alimentare permanentă. Întreruperea alimentării cu

energie electrică la aceste receptoare ar provoca pierderi de vieți omenești.
-categoria 1, care necesită de asemenea o alimentare permanentă, dar la care întreruperea alimentării cu
energie electrică nu cauzează pierderi de vieți omenești.
-categoria 2, pentru care întreruperea și alimentarea cu energie electrică nu poate fi mai mare de 2 ore.
-categoria 3, pentru care întreruperea în alimentarea cu energie electrică este de maximum 24 ore.
Aceeași clasificare poate fi aplicată consumatorilor.

4.Condiții de racordare pentru receptoare cu caracter special

Receptoare cu caracter special:

-corpurile de iluminat pentru iluminatul de siguranță
-motoarele destinate ascensoarelor de persoane, pompelor pentru incendiu
-sistemele automate de avertizare (de depășire a temperaturii, presiunii, de apariție a incendiului)
Aceste receptoare sunt încadrate în categoria 0 sau 1, dar fac parte din consumatori de categoria 2 sau 3.
De aceea, acestor receptoare li se va asigura gradul de siguranță necesar prin racordare la un tablou numit
tablou de siguranță.

Tabloul de siguranță, TS poate fi

alimentat la :
-o singură sursă, caz în care se leagă:
-de la un
branșament
diferit de TGL
(a,b,c)
-de la același
branșament cu
al TGL (d)
A doua sursă de energie electrică se
numește sursă independentă și poate
fi:
-un alt branșament de la un alt PT(sau
cofret) decât cel al consumatorului ,
dimensionat numai pentru puterea
receptoarelor din TS
-un grup motor-generator, propriu consumatorilor și ținut în rezervă pentru situațiile de avarii ale sursei
principale
-o baterie de acumulatoare
(numai în cazul receptoarelor de
iluminat și instalațiilor de
avertizare) proprie
consumatorului
 12

5.Scheme de racordare a receptoarelor unui consumator (scheme principale de

distribuție în clădiri)

Energia electrică se distribuie dintr-un tablou într-altul pornind de la tabloul general TG până la tablourile
secundare TS.
Tablourile secundare asigură alimentarea cu energie electrică a unor receptoare de lumină sau forță aflate
într-un perimetru restrâns.

a)Schema de distribuție radială simplă

Tabloul general alimentează prin coloane principale tablourile
principale TP1, TP2, TP3. Acestea prin coloane secundare
alimentează tablourile TS1.1,.... TS2.1,.. TS3.4. Ultimele fac
legătura la receptoarele electrice.
Coloanele sunt de regulă trifazate, datorită puterii mari
transformate.
Este o schemă des utilizată pentru simplitatea lor.
Dezavantajul apare la defectele apropiate de TG.
Așa un număr mare de receptoare rămân fără alimentare.

b)Schema de distribuție cu coloane magistrale

Din tabloul general pornesc mai multe coloane (magistrale), care
asigură legătura în derivație pentru două sau mai multe tablouri
secundare TS1, TS2 și TS3, etc. Această distribuție oferă o mai
bună siguranță în exploatare, elimină tablourile principale, este
ușor de executat și de întreținut.

c)Schema de distribuție în cascadă

Este asemănătoare cu schema radială, cu observaţia că dintr-un tablou secundar TS pleacă atât circuite de
alimentare pentru receptoare, cât şi o coloană pentru alt tablou secundar TS3 etc. Este utilizată în construcţii
mai vechi, oferind cea mai mică siguranţă de funcţionare.

d)Schema de distribuție cu alimentare în buclă

Este o schemă cu coloane magistrale alimentate la ambele capete.

Oferă cea mai mare siguranță în funcționare dar are un cost mai ridicat
din cauza lungimii coloanelor.
 13

6.Scheme secundare de distribuție

Tabloul din exemplu este un tablou de lumină și prize.

Are 15 circuite
pentru alimentarea
receptoarelor dar și
un circuit de rezervă.
Pe schemă citim că:
-circuitul 1 este
monofazat, legt la
faza S, are 6 corpuri
de iluminat cu o
putere totală de 600
W
-circuitul 3 este
trifazat, are 24
corpuri repartizate pe
cele trei faze în mod
egal ( 2400 W-800,
800, 800 W)
-circuitul 15 este
monofazat cu 7 prize
cu contact de
protecție, iar coloana
de alimentare este prevăzută cu un întreruptor.Repartizarea puterii pe faze se face aproximativ echilibrat.
D.Linii electrice
Liniile electrice sunt elemente componente ale reţelelor electrice care servesc la transmiterea energiei
electrice de la punctele de producere a acesteia (centrale electrice) până la cei mai îndepărtaţi consumatori.
Liniile electrice pot fi: -aeriene
-subterane
Distribuția energiei electrice se face de regulă prin linii electrice subterane.Mai rar se execută și prin linii
aeriene.
1.LINII ELECTRICE AERIENE
Liniile electrice aeriene (LEA) sunt liniile electrice care se realizează deasupra solului, în aer liber.
CLASIFICAREA LINIILOR ELECTRICE AERIENE
1. După tensiunea nominală pentru care au fost construite:
 linii electrice de joasă tensiune, la care tensiunea de lucru este mai mică de 1000V, în general fiind
de 500, 380 sau 220V
 linii electrice de medie tensiune, la care tensiunea de lucru este cuprinsă între 1 și 35 kV
 linii electrice de înaltă tensiune, la care tensiunea de lucru este de 110 kV
 linii electrice de foarte înaltă tensiune, la care tensiunea de lucru depășește 110 kV (au 220 sau 400
kV)
2. Din punct de vedere al sistemului de transmisie a energiei :
 linii monofazate;
 linii bifazate;
 linii trifatate;
 linii trifazate cu nul;
3. După numărul de circuite:
 linii cu un circuit;
 linii cu două circuite;
 linii cu mai multe circuite;
 14

4. După elementele constructive:

 LEA pe stâlpi de lemn;
 LEA pe stâlpi de beton;
 LEA pe stâlpi metalici;
 LEA cu izolatoare rigide;
 LEA cu izolatoare lanţ;
5. După funcţionarea lor în cadrul sistemelor energetice:
 linii de transport;
 linii de distribuţie;
6. Din punct de vedere ai consumatorilor pe care îi alimentează:
 linii ce alimentează mari consumatori, care absorb din reţeaua furnizorului minim 50 kVA în medie
sau înaltă tensiune;
 linii ce alimentează micii consumatori, care absorb din reţeaua furnizorului puteri sub limitele de mai
sus;
LEA se compun din următoarele elemente:
 conductoare electrice
 stâlpi
 dispozitive de prindere a conductoarelor pe stâlpi
Conductoarele electrice
Au rolul de a asigura transportul energiei electrice cu pierdereri cât mai mici de la postul de transformare la
consumatori.
Conductoarele care se folosesc pentru LEA sunt cele din cupru, aluminiu sau oțel-aluminiu. La LEA de
înaltă și foarte înaltă tensiune se folosesc de obicei conductoarele din oțel-aluminiu.
Din punct de vedere constructiv, conductoarele LEA pot fi:
-monofilare (masive)
-multifilare(funie)

Stâlpii
Au rolul de a susține conductoarele LEA și de a le menține la o anumită distanță față de pământ sau față de
diferite construcții.
o După materialul din care sunt realizați, stâlpii pot fi:
-din lemn (de rășinoase sau foioase)
-din beton armat
-metalici (pentru linii de înaltă tensiune)
o După rolul pe care-l îndeplinesc în cadrul LEA, stâlpii se pot clasifica în:
-stâlpi de susținere
- au rolul de a susține conductoarele electrice ale LEA
-se execută sub formă de I și se folosesc pe traseul rectiliniu al LEA
-stâlpi de întindere sau de tracțiune
-au rolul de a prelua forțele necesare întinderii conductoarelor LEA
-se execută în formă de A, astfel încât pot prelua eforturile care apar la ruperea rețelei , stopând fenomenul
ruperii în lanț
-stâlpi de colț şi de derivaţie
-au rolul de a permite schimbările de direcție ale rețelei electrice
-stâlpi terminali -care se plantează la capătul rețelei electrice
15
 16

• Dispozitive de prindere a conductoarelor pe stâlpi

 Izolatoare- au rolul de a fixa conductoarele electrice pe stâlpi și de a le izola față de pământ și față de
părțile cele mai apropiate ale stâlpilor
 Suporți pentru izolatoare- au rolul de a susține izolatoarele
 Consolele- au rolul de a fixa suporturile izolatoarelor pe stâlpi
 Clemele de legătură- se folosesc pentru înnădirea sau realizarea derivațiilor conductoarelor
2.Executarea liniilor electrice aeriene
1.Pregătirea traseului pentru montare
-se confruntă proiectul cu terenul
-traseul este indicat să aibă cât mai puţine schimbări de direcţie şi să evite pe cât posibil intersectarea cu alte
linii aeriene
2.Trasarea liniei electrice
-însemnarea locului unde vor fi plantaţi stâlpii de susţinere se face de către topometrist.
-distanţa între stâlpii reţelei de joasă tensiune va fi 25-40m
3.Executarea gropilor pentru stâlpi
-gropile vor fi executate manual sau mecanic în funcţie de particularităţile terenului şi a dimensiunilor cerute
de proiectant
-după săparea gropilor se montează cofrajele care trebuie să aibă dimensiuni mai mari decât cele ale stâlpilor
4.Echiparea stâlpilor cu izolatoare şi cu consoleAtât suporţii pentru izolatoare cât şi consolele trebuie
montate la aceeaşi cotă pentru ca reţeaua gata montată să prezinte o linie ordonată.Suporţii pentru izolatoare
şi izolatoarele sunt de diferite forme şi tipuri iar dimensiunile lor diferă după cum sunt folosiţi la susţinere
sau la întindere.ntru stâlpii care se găsesc la schimbarea direcţiei panoului, se folosesc ancore sau
proptele.Ancorele sunt confecţionate din mai multe fire de sârmă de oţel zincat.
 17

Izolatoare pentru LEA

a) Izolatoare tip P
b) şi c) Izolatoare tip I
d) Izolator tip VHD
e) Izolatoare tip T

Izolatoare pentru LEA

a) Izolatoare tip ISNS
b) Izolatoare de tracţiune furcă tip ITfs 45
c) Izolator tip A

ARMĂTURI METALICE PENTRU LEA

a)Brăţară de susţinere BSV

b)Brăţară de susţinere BTC
c)Tijă de prelungire
d)Întinzător reţea IR750
e)Tijă de întindere TT

5.Plantarea stâlpilor
Se face mecanic cu ajutorul unei macarale.
După ce stâlpul a fost introdus în groapă, se face verificarea poziţiei verticale şi a aliniamentului în panou.
 18

6.Derularea conductorului de pe tamburi

Trebuie făcută cu atenţie deoarece orice îndoire, frecare sau lovire a conductoarelor dăunează calităţii
materialului.
Desfăşurarea de pe tambur trebuie făcută cu grijă evitându-se formarea de ochiuri sau noduri.
7.Ridicarea conductoarelor pe izolatoare se face în acelaşi timp pentru toate fazele.
8.Întinderea conductoarelor şi înnădirea lor
este o operaţie care cere multă pricepere şi atenţie. Se face cu ajutorul clemelor.

CLEME DE LEGĂTURĂ
a) Clemă derivaţie cu dinţi pentru conductoare torsadate sau coaxiale din aluminiu
b) Clemă derivaţie cu dinţi pentru iluminatul public
c) Clemă derivaţie cu dinţi pentru branşamente de putere
d) Clemă derivaşie cu dinţi pentru derivaţie linie-linie

CLEME
a) clemă de blocare CB35
b) cleme cu dinţi CDALE
c) cleme de alunecare CA35
d) clemă de legătură CLEALE
9.Legarea conductoarelor pe izolatoare şi asigurarea săgeţii necesare
Realizarea legăturilor conductoarelor la izolatoare: legătură dublă,legătură simplă
 19

Realizarea legăturilor conductoarelor la izolatoare: legătură dublă,legătură simplă

10.Montarea capetelor cutiilor terminale de exterior şi racordarea lor la reţea

Se face prin fixarea corpului cutiei pe un perete vertical sau pe stâlp cu ajutorul aripilor de fixare. Cutia se
fixează conform indicaţiilor din proiect sub consola cea mai de jos a stâlpului.

11.Racordarea consumatorilor la reţea

Se face prin intermediul branşamentelor aeriene care se execută cu conductoare izolate, iar fixarea pe clădiri
se poate face la izolatoarele montate pe zid, la suporturi de trecere prin acoperiş sau la suporturi de acoperiş.
Branşamentul sau legătura la reţeaua aeriană este mijlocul prin care se asigură energia electrică la
consumatori.
Racordul de la linia
aeriană de joasă tensiune
se compune din:
-consolele de intrare în
clădire
-stâlpi
-conductoare de legătură
-izolatoare
 20

Branşamentele se execută cu conductoare izolate, iar coborârile pe stâlp se fac în tuburi ( IPE, PEL, oţel ), în
cablu (ACZABY) sau cu conductoare montate pe role.
Pentru branşamentele aeriene se folosesc suporţi cu trecere prin acoperiş. Susţinerea conductoarelor se face
cu ajutorul clemelor şi armăturilor pentru linii.

a)Clemă universală întindere branşament

monofazat CUIBM
b)Armătură de susţinere în aliniament
ASA 300
c)Armătură de susţinere în colţ
ASC 660
d)Clemă întindere reţea torsadată CIRT
750
12.Verificarea şi punerea în funcţiune a reţelei aeriene
Se face de către o comisie, constituită în acest scop.
Comisia controlează dacă la executarea lucrării s-a respectat proiectul, verifică montarea stâlpilor,
consolelor, ancorelor, etc.
Se verifică şi montarea conductoarelor şi modul cum clemele de legătură au fost montate.
După ce toate obiecţiile comisiei de recepţie au fost remediate se face încercarea electrică a liniei prin
punerea ei sub tensiune.
MĂSURI DE TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII LA EXECUTAREA LEA
Înainte de a se urca pe stâlp muncitorul trebuie să se asigure că stâlpul este bine plantat şi consolidat la bază.
Se va asigura că sculele cu care va lucra sus sunt în bună stare.
La urcarea pe stâlp munctorul trebuie să se lege cu centura de siguranţă.
Este interzis aruncarea de jos în sus a sculelor şi a obiectelor. Trimiterea sculelor se va face cu ajutorul unei
frânghii de care se legă o căldare în care se întroduc acestea.
Muncitorii care lucrează la întinderea conductoarelor vor fi echipaţi cu mănuşi de protecţie din pânză de
cort.
În cazul trecerii şi întinderii conductoarelor peste drumuri se vor aşeza plancarde avertizoare cu steguleţe
roşii de o parte şi de alta a drumului la o distanţă de 100 m de punctul de traversare.
2.Linii electrice subterane
Avantaje ale LES față de LEA
• Oferă siguranţa în functionare mai mare;
• Asigură exploatare mai simplă;
• Asigură condiţii de tehnica securităţii muncii mai bune;
• Au un grad estetic mai ridicat.
Dezavantaje
• Localizarea şi îndepărtarea defectelor se execută mai greu şi cu un preţ de cost mai ridicat
CLASIFICAREA LES
După rolul şi amplasarea lor reţelele de cabluri pot fi:
• Reţele de transport – cu rolul de a asigura transportul energiei electrice la tensiuni de
400(220)/110KV între centralele electrice şi staţiile de transformare de sistem;
• Reţele de repartiţie – prin care se realizează repartiţia energiei electrice de la staţiile de sistem de
400(220)/110KV la staţiile de conexiuni de 110KV;
• Reţele de distribuţie – ce distribuie energia de la staţiile de conexiuni sau de transformare la
consumator.
PĂRŢI COMPONENTE ALE LES DE JOASĂ TENSIUNE
– Cabluri electrice
– Accesorii pentru joncţiuni şi derivaţii:
• Manşoane: - de legătură
- de derivaţie
• Cutii terminale
 21

Cablurile electrice – sunt principalele componente ale LES şi sunt alcătuite din:
– Conductor de Cu sau Al, mono sau multifilar
– Izolaţia conductorului
– Ecran de protecţie
– Inveliş de protecţie
Conductorul este format dintr-unul sau mai multe fire, din aluminiu sau din cupru, fire ce constituie o cale
unică de curent.
Conductorul este caracterizat de:
- natura materialului,
- secţiunea nominală,
- soluţia de realizare.
În mod obişnuit conductoarele sunt de formă circulară.
Izolaţia conductorului este stratul de material izolant cu care este învelit conductorul.
Tipurile uzuale de izolaţie sunt:
• hârtie impregnată cu materiale izolante – sunt benzi de hârtie, impregnate cu un material
izolant, înfăşurate în jurul conductorului. Principalul inconvenient al hârtiei impregnate este
necesitatea de a fi ferită de umiditate. ;
• izolaţie sintetică (uscată) realizată din:
- materiale termoplastice: policlorură de vinil (PVC) sau polietilena (Pe), la care temperatura poate
provoca variaţii ireversibile ale plasticităţii;
- elastomeri (polietilena reticulată, cauciucul etilen-propilen)
Învelişul de protectie al cablului este un ansamblu de straturi ce au ca scop realizarea unei forme
determinate a cablului şi de a asigura protecţia contra degradărilor exterioare.
TIPURI CONSTRUCTIVE DE CABLURI ELECTRICE
Cablurile de energie ce se construiesc în ţară, folosite de regulă în instalaţiile electroenergetice sunt:
-pentru tensiuni de 1—10 kV cu izolaţie din PVC sau hârtie impregnată
-pentru 20 kV cu izolaţie din polietilenă.
Pentru joasa tensiune se folosesc cabluri de aluminiu cu izolatie de PVC, de tip
ACYY sau cabluri de aluminiu cu izolatie de PVC, cu armatură de banda de oţel si manta de PVC, de tip
ACYAbY.
Semnificatia literelor este:
A – conductor de aluminiu
C – cablu de energie
Y – izolatia conductoarelor de PVC
Ab – armatura din banda de otel
Y – invelis exterior (manta) din PVC
La notarea cablurilor în afară de tipul cablului se indică şi numărul de conductoare şi secţiunea acestora.
Exemplu ACYAbY 3x70+35 reprezintă un cablu cu 4 conductoare, dintre care 3 de fază cu secţiune de
70 mm2 iar al patrulea este conductorul de nul cu secţiune de 35 mm2.
Tipuri de cabluri de energie (forţă)
Cabluri de energie cu izolaţie din hârtie impregnată
Pentru cablul CHPAbI, respectiv ACHPAbI reprezentat semnificaţia literelor este:
 C — cablu;
 A — conductor din aluminiu (prima literă din simbol);
 H — izolaţie de hârtie;
 P — manta de plumb ;
 Ab — armătură din benzi de oţel;
 I — înveliş exterior de protecţie din material fibros impregnat (iută);
 22

Cabluri de energie cu izolatie si manta de PVC de tip CYY sau ACYY destinate pentru transportul şi
distribuţia energiei electrice la instalaţii fixe pentru tensiuni nominale de 0,6/1KV

Cabluri de energie cu izolaţie şi manta de PVC de tip CYAbY sau ACYAbY pentru tensiunea
nominală 1 sau 10kV - sunt cabluri de energie cu conductor de cupru sau aluminiu, cu izolaţie şi manta din
PVC, armate, destinate pentru distribuţia şi utilizarea energiei electrice în instalaţii fixe pentru tensiunea de
1-10 kV.

Cabluri de energie monofazate cu izolaţie din polietilenă normală

pentru tensiunea nominală de 12/20 kV, la 50 Hz — A2YSY
Cablul este constituit din următoarele elemente :
1 — conductor unifilar sau multifilar din Al;
2 — strat semiconductor din polietilenă aplicată pe conductor ;
3 — izolaţie de polietilenă normală ;
4 — strat de polietilenă semiconductoare aplicată pe izolaţie;
5 — ecrane metalice din benzi de cupru;
6 — manta exterioară de protecţie din PVC de grosime 2,2 mm pentru  < 30 sau 2,4 mm pentru  > 40
mm.
 23

Cabluri cu izolaţie de cauciuc sunt cabluri de cupru sau aluminiu cu izolaţie de cauciuc şi manta de
plumb pentru tensiunea nominală 500 V.

ACCESORII UTILIZATE PENTRU L.E.S.

Accesoriile cablurilor sunt:
-manşoanele şi cutiile terminale (cap terminal).
Acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale :
— să asigure protecţia cablurilor împotriva pătrunderii umezelii şi a altor substanţe cu acţiune
nocivă sau corozivă din mediul înconjurător;
— să reziste la tensiunile de încercare prescrise pentru cabluri.
Manşonul reprezintă o construcţie izolantă care serveşte la îmbinarea a două sau mai multe cabluri.
El trebuie să asigure :
– continuitatea conductoarelor din cabluri şi a mantalei metalice;
– etanşeitatea mantalei de plumb;
– nivelul de izolaţie.
Manşoanele pot fi:
1. Manşoane de legătură
2. Manşoane de derivaţie care la rândul lor , pot fi:
• Manşoane de joncţiune
• Manşoane de stopare
• Manşoane de alimentare
1. Manşoane de legătură - se utilizează în cazul joncţionării cablurilor de j.t., indiferent de tipul
cablului (armat sau nearmat).
Conductoarele cablurilor se leaga intre ele cu cleme de legatura in prelungire.
Se deosebesc:
- Manşoane de legătură din fontă pentru cabluri 1-35kV cu izolaţie de hârtie şi manta de plumb.
- Manşoane de legătură din fontă pentru cabluri 1-20 kV cu izolaţie din PVC.
- Manşoane de legătură din cauciuc
24
 25

CUTII TERMINALE
Cutia terminală este o construcţie izolantă si etanşă folosită pentru protecţia cablului împotriva umezelii şi
poluării, precum şi pentru racordarea cablului la aparatura adiacentă.
Cutiile terminale sunt utilizate când este necesară protejarea faţă de mediu a capătului cablului ce a fost
dezizolat pentru montarea papucilor.
Pentru j.t. se folosesc:
A. Cutii terminale cilindrice de interior din fontă pentru cabluri, armate cu izolaţie de hârtie, de 1 kV -
folosite la instalaţiile interioare, posturi de transformare, puncte de aprindere pentru iluminat public şi nişele
de abonat, pentru legarea, protejarea şi izolarea capetelor cablurilor cu două sau patru conductoare de 1 kV.
B. Cutii terminale de plumb de interior de 1 kV - folosite în staţiile şi posturile de transformare şi în locuri
ferite de umezeală şi lovituri. Sunt utilizate la cablurile cu manta de plumb cu izolaţie de hârtie.
C. Cutii terminale din fontă de exterior de 1 kV tip „cap de mort“ - folosite la terminarea unui cablu armat şi
la legarea lui cu o linie aeriană.
Cablurile se vor marca din 10 în 10 metri.
Etichetele se confecționează din plumb, material plastic, cupru sau aluminiu, și vor avea înscrise pe ele:
-tensiunea (kV)
-marca de identificare a cablului din jurnalul de cabluri
-anul de pozare.
Toate manșoanele și cutiile terminale vor fi de asemenea marcate.
 26

CAPITOLUL 2 RECEPTOARE ELECTRICE

Receptoarele electrice sau consumatorii de energie electrică sunt aparate, mașini și dispozitive destinate să
primească energie electrică și să o transforme în alte forme de energie utilă: luminoasă, mecanică, termică,
chimică, etc.
Cele mai utilizate categorii de receptoare electrice sunt:
 Corpurile și lămpile de iluminat
 Motoarele electrice

2.1. Corpuri şi lămpi de iluminat
Lumina este o radiație sau un ansamblu de radiații electromagnetice, emise de corpuri incandescente sau
luminiscente și care impresionează ochiul, dându-ne stfel posibilitatea să vedem.
În lipsa luminii solare, oamenii utilizează diferite tipuri de lămpi. La lămpile electrice, emisia luminii are
loc cu ajutorul energiei electrice.
Energia electrică se transformă în energie luminoasă prin:
 aducerea unui corp la incandescență (surse incandescente)
 realizarea unei descărcări electrice într-un mediu gazos sau cu vapori metalici (surse cu descărcări în
gaze)
 folosirea proprietății de fluorescență a unor corpuri (surse fluorescente)
Prin sursă de lumină se înțelege dispozitivul care, legat la rețeaua electrică (direct sau prin intermediul unor
elemente auxiliare) produce radiații luminoase.
Ele se mai numesc și lămpi electrice.
Sursele de lumină nu se folosesc ca atare deoarece au fluxul luminos dirijat în toate direcțiile, nu au
rezistență la lovituri, nu sunt izolate electric și atinse pot provoca accidente. Ele sunt montate în corpuri de
iluminat.
Corpurile de iluminat sunt aparate care au rolul:
 de a susține sursa de lumină și de a-i oferi protecție la lovituri
 de a asigura sursei o distribuție convenabilă a fluxului luminos
 de a asigura alimentarea cu energie electrică a sursei de lumină și de a realiza izolarea electrică a
acesteia față de mediu

2.1.1.Surse de lumină cu incandescenţă
Lămpile electrice cu incandescență sunt cunoscute sub denumirea de becuri, fiind utilizate pentru :
iluminatul general, autovehicule, faruri și semnalizări, scopuri fotografice, etc.
Principiul de funcționare al becului cu incandescență este trecerea curentului electric printr-un filament de
wolfram , pe care îl încălzește până la 27000C, și ca urmare, el emite la
această temperatură o lumină albă, puternică.

Știați că ..... becul electric a fost inventat de americanul Thomas

Edison , în anul 1879? El a elaborat un bec în care filamentul era
un fir subțire , carbonizat , de bambus.
 27

Lampa electrică cu incandescenţă normală (becul) (alcătuire)

Filamentul 3 este executat din wolfram , care

parcurs de curentul electric ajunge la incandescență
emițând radiații luminoase.
Cârligele 6,din molibden susțin filamentul în zona
de mijloc ele fiind înfipte în lentila 7 de la capătul
superior al bastonașului.
Electrozii 4 si 5 susțin filamentul, fac legătura cu
soclul 9 .
Lopățica susține și izolează electrozii și evacuează
aerul prin tubul de evacuare permițând introducerea
unui gaz inert 2 în balonul de sticlă 1.
Soclul 9 executat din cupru este prins de balonul de
sticlă printr-un material de umplutură izolator 10
care izolează contactul central 11 și cel lateral 8.

Dezavantajele lămpilor cu incandescență:

1.Randamentul unui bec cu incandescență cu wolfram este de 12 lm/W, fiind
considerat o sursă de lumină neeconomică
2.Atomii de wolfram se evaporă de pe suprafața filamentului și se condensează pe
suprafața interioară a balonului de sticlă.
3.Evaporarea treptată a filamentului duce la subțierea și ruperea acestuia.

Schema simplificată pentru legarea la reţea a unui bec

1-corpul de iluminat
2-becul
3-întrerupător montat pe fază
4-conducta de fază
5-conducta de nul
6-doza de ramnificație
7-tuburi de protecție pentru conducte

Schema simplificată pentru legarea la reţea a unui bec

 28

Lampa cu halogeni (cu ciclu regenerativ)

Becul cu halogeni este un bec cu incandescenţă al cărui filament este
fabricat din tungsten.
În interiorul becului cu halogen se află un gaz inert (argon, krypton sau
xenon) şi o cantitate foarte mică (de ordinul microgramelor) dintr-un
halogen : iod– I2 sau brom – Br2.
La ora actuală, cel mai utilizat halogen pentru acest tip de bec este bromul
– Br2.
Halogenul are rolul de a împiedica înnegrirea suprafeţei interioare a sticlei
becului ca urmare a evaporării tungstenului din filament.
Halogenii, sunt folosiţi în procesul de producţie al becurilor de putere
mică (20-50W) şi durată de funcţionare foarte mare (între 2000 şi 10000
ore de funcţionare), utilizate în industria auto pentru echiparea farurilor autovehiculelor.
Principiul de funcţionare este următorul:
Filamentul incandescent provoacă convecţia gazelor din
interiorul becului (inclusiv a halogenului).
Atomii de tungsten se evaporă din filament şi se combină cu
atomii de halogen determinând formarea unui compus
denumit halidă de tungsten (de asemenea sub formă de
vapori).
Vaporii de halidă sunt antrenaţi de căldura produsă de filament,
astfel încât, ajunşi în apropierea filamentului, are loc
descompunerea acesteia în tungsten şi halogen
Atomii de tungsten se depun pe părţile reci ale filamentului în timp ce atomii de halogen îşi reiau circulaţia.
Avantaje ale folosirii lămpilor cu halogen comparativ cu cele clasice:
 Balonul este în permanență curat și fluxul luminos este practic
constant în timp
 Durata de funcționare este de cel puțin două ori mai mare
 Eficacitatea luminoasă este cu cca 30% mai mare
 Dimensiunile sunt mai reduse cu cca 40%
Dezavantaje:
 Globul trebuie confecționat din cuarț fiind mai scumpe

2.1.2.Corpuri de iluminat pentru lămpi cu incandescenţă

Acestea sunt de tip:

• pendul când sunt suspendate. Cel mai utilizat este pendulul cu glob în
care se pot monta surse incandescente până la 200 W. Corpul de
iluminat se prinde de plafon printr-un cârlig fixat într-un bolț
împușcat. Tija de suspendare a globului este utilizată și ca tub de
protecție pentru conductele electrice.În aceeași categorie se înscriu și
lustrele cu unul sau mai multe brațe. Prin tija de suspendare se
montează trei conducte electrice pentru a asigura o aprindere rațională
a becurilor.
• plafoniere, când corpul de iluminat este fixat direct de
plafon. Dacă corpul este din metal se pot monta becuri până la
200 W, dacă este din plastic, becuri până la 60 W. Becul
este protejat cu un glob din sticlă sau plastic.
• aplice, când corpul de iluminat este fixat de perete.
Din acestă categorie fac parte și aplicele ornamentale.
În aplice se montează de regulă becuri de 25-60 W.
 29

• corpuri de iluminat etanșe, la praf și apă.

Se racordează cu conducte montate în tuburi
etanșe.
• corpuri de iluminat portabile tip veioză,
prevăzute cu bec de 25-40W și cordon pentru
alimentare
la priză.

Schema electrică de legare a becurilor la o lustră cu trei braţe

Prin acționarea poziției a a

întrerupătorului se aprind două
becuri, iar la poziția b se aprinde un
bec.

2.1.3.Surse de lumină cu descărcări

Acestea sunt sursele folosite la reclame luminoase sau în iluminatul special din studiouri de televiziune,
cinematografie, în tehnica de copiat.
Constau dintr-un tub de sticlă la ale cărui capete se află electrozii.
În interiorul tubului se găsesc gaze
(neon, argon, kripton) sau vapori
metalici (de sodiu, de mercur).
Culoarea depinde de mediul ce se află
în tub.
Aceste lămpi se leagă la rețea prin
intermediul unei bobine L numită și
balast pentru a stabiliza descărcarea.

2.1.4.Surse de lumină fluorescente de joasă presiune

Acestea folosesc fenomenul de
fluorescență propriu unor substanțe
denumite luminofori.
Acest fenomen constă în transformarea radiațiilor invizibile
(ultraviolete) în radiații vizibile. Luminoforul se aplică pe
fața interioară a unui tub în care se produc
descărcări electrice în vapori de mercur.
Stratul fluorescent se poate executa după câteva rețete care permit obținerea unor nuanțe diferite pentru
culoarea luminii emise de lămpi. Aceste nuanțe de culori sunt: alb lumina zilei corectat (simbol 1x), alb (2),
alb superior (2x), alb cald (3), alb cald superior (3x).
 30

Schema de legare la rețea a unei lămpi fluorescente de joasă presiune

1-contactele electrodului
2-electrod din filament
3-lopățică
4-tubul de sticlă
5-luminoforul
6-material de umplutură și
izolare electrică
7-izolator
E1 și E2 electrozi
B-balast (bobină)
ST-starter
T-tubul luminos
C-condensator
I-întrerupător
CI-corpul de iluminat fluorescent

BECURI ECONOMICE
(BECURILE FLUORESCENTE)
Becul fluorescent funcţionează în mod
asemănător cu tuburile de neon.
Diferenţa constă în faptul că starterul care se foloseşte la neonul
clasic, a fost înlocuit cu circuite electronice mici, ceea ce a
permis realizarea unor becuri fluorescente de mici dimensiuni.
Avantaje: Marele avantaj al acestui tip de becuri este
consumul, care este de 4-5 ori mai mic decât consumul
becurilor cu incandescenţă. În interiorul becului se află un gaz la presiune joasă compus din vapori de
mercur şi neon, argon sau xenon. Peretele interior conţine o substanţă fluorescentă pe bază de fosfor, iar în
momentul în care becul este conectat la o sursă de curent au loc descărcări electrice în interiorul său care duc
la producerea luminii.
Dezavantaje – se aprind lent şi este nevoie de timp până când ajung la luminozitate maximă. Culoarea lor
nu este foarte estetică.
2.1.5.Corpuri de iluminat pentru lămpi fluorescente de joasă presiune
Aceste corpuri se execută într-o gamă
largă de sortimente.
Se folosesc următoarele simboluri
compuse din litere și cifre:
F-corp de iluminat fluorescent
I-pentru interior
R-cu reflector
D-cu dispersor (din material plastic)
G-cu grătar difuzant
S-pentru montaj suspendat
A-pentru montaj aparent
I-pentru montaj îngropat
S-pentru montaj suspendat
SI-pentru montaj semiîngropat
P-protejat contra umidității și prafului.
Simbolurile sunt însoțite de două numere: primul număr indică
varianta de fabricație 01, 02, etc.,și al doilea număr din trei cifre,
indică: prima cifră numărul de lămpi din corpul de ilumint,
celelalte două puterea nominală a unei lămpi.
 31

Exemplu: FIA-01-240,
se poate adăuga și culoarea lămpilor:
FIA-01-240/2x
Montaje de legare la reţea a
tuburilor fluorescente
Dacă într-un corp sunt mai multe
tuburi fluorescente, fiecare dintre
acestea se va lega la rețea cu un balast și
un starter.
Se mai utilizează următoarele montaje de
legare la rețea:
-montajul duo, unde balastul B1 este o
reactanță inductivă, iar balastul B2 este o
reactanță capacitivă
-montajul tandem, pentru două lămpi de
20W (T1 și T2) care
utilizează în comun un
balast B de 40W
-montajul fără starter,
utilizat pentru lămpile
de 40W montate în
corpurile etanșe FIPA și
FIPRA.

2.1.6.Surse de lumină fluorescente de înaltă presiune (baloane fluorescente)

Acestea sunt surse fluorescente în care

descărcarea electrică are loc într-o atmosferă
de vapori cu mercur sau sodiu și argon de
înaltă presiune, într-un tub scurt numit arzător
A.Arzătorul A este introdus într-un balon de
sticlă acoperit la interior cu un strat
fluorescent.Pentru aprindere este utilizat
electrodul auxiliar EA, legat la potențialul
electrodului E1 printr-o rezistență R mare. La
început descărcarea are loc între EA și E2
până ce mediul din arzător se încălzește și
ionizează. Abia după aceea are loc
descărcarea între E2 și E1 și lampa
funcționează. Aprinderea pentru astfel de
surse durează 5-10 minute și este influențată
de temperatura exterioară.
Pentru stabilitatea funcționării lămpii, în serie
cu aceasta se montează o bobină B.Lămpile cu vapori de mercur se fabrică cu puterile nominale de 80, 125,
250, 400 și 1000 W. Soclul lămpilor este filetat.
 32

2.1.7.Corpuri de iluminat pentru lămpi fluorescente de înaltă presiune

Se fabrică în mai multe variante constructive , diferite prin modul de utilizare, construcție și posibilități de
echipare.
Se pot utiliza în iluminatul public, iluminatul exterior de incintă, în iluminatul halelor industriale de mare
înălțime (peste 10 m) în iluminatul șantierelor, etc.
Ele se simbolizează cu următoarele litere:
P-corp pentru iluminatul public
V-corp echipat cu lămpi cu descărcări cu vapori de sodiu
VS- cu vapori de sodiu
A-fără apărător
B-cu apărător
E-corpul este etanș la praf și apă
P-construcție tip pitic (al doilea P)
C-construcție ciupercă
T-construcție tronconică
Tp-corp pentru trecere pietoni
P-corp montat pe stâlp
s-corp suspendat pe cablu
c-corp montat în consolă
f-corp montat pe o fundație
Exemplu:
PVA-2p-1250, corp pentru iluminatul public cu lămpi cu vapori de mercur, fără apărător, varianta
constructivă 2, , pentru montaj pe stâlp, echipat cu o lampă cu puterea de 250 W.

BECURILE LED
Becurile LED oferă o lumină direcţională însă,
folosite în grupuri, dispozitivele ce folosesc LED-uri
sunt o alternativă ce oferă o lumină de calitate mai
bună şi consumă mult mai puţin decât becurile incandescente.
Avantaje:
- Durata de viaţă mare – becurile LED pot fi folosite de două ori mai mult (până
la 50.000 de ore) faţă de cele fluorescente şi de peste 50 de ori mai mult faţă de
cele incandescente.
- Rezistenţă crescută – becurile LED sunt rezistente la şocuri şi vibraţii pentru că
nu au filament precum cele incandescente.
- Eficienţă superioară – becurile LED produc o lumină mult mai puternică şi mai
apropiată de conceptul de lumină albă.
Consum redus de energie – principalul avantaj al acestui tip de becuri este consumul său scăzut, de 10-15 ori
mai mic decât cel al unui bec incandescent.
- Tipul de lumină – becurile LED produc lumină rece, spre deosebire de becurile incandescente care se
încing foarte tare ele având o eficienţă foarte scăzută. (90% din energia electrică ce le străbate este
transformată în căldură, şi numai 10% este transformată în lumină)
Dezavantaje:
- Preţul mare – preţul destul de piperat este, probabil, cel mai mare dezavantaj al becurilor LED. În timp
însă, prin economisirea energiei, costurile se amortizează.
- Lumina direcţională – becurile LED produc lumină direcţională adică lumina nu este împrăştiată uniform
în întreaga încăpere. Cu timpul însă, această problemă a fost parţial remediată, prin apariţia unor modele noi
cu mai multe diode LED şi un sistem de lentile care împrăştie lumina aidoima becurilor incandescente.
 33

Ce este un LED?
DIODA LUMINISCENTĂ (LED)
LED (Light Emitting Diode) – este o diodă care are proprietatea de a emite lumină atunci când este
polarizată direct.
LED-ul este construit dintr-o structură semiconductoare pn cu suprafaţă foarte mică (figura 6.2.1 a) care
emite lumină.
Această structură se realizează
din aliaje semiconductoare
speciale. La construcţia structurii
semiconductoare nu se utilizează
siliciu sau germaniu deoarece se
încălzesc şi nu emit bine lumină.
Această structură care mai poartă
denumirea de diodă este
amplasată într-o cupă reflectoare
(figura 6.2.1 b) şi este conectată
la terminalele diodei
( ANOD şi CATOD).

Culoarea radiaţiei luminoase depinde de aliajul utilizat la realizarea structurii semiconductoare:

• roşu, infraroşu – AlGaAs (Aluminiu-Galiu-Arsen)
• verde – AlGaP (Aluminiu-Galiu-Fosfor)
• roşu-orange, orange, galben, verde – AlGaInP (Aluminiu-Galiu-Indiu-Fosfor)
• roşu, roşu-orange, orange, galben – GaAsP (Galiu-Arsen-Fosfor)
• roşu, galben, verde – GaP (Gali-Fosfor)
• verde, verde-smarald, albastru – GaN (nitrură de galiu)
• ultraviolet apropiat, albastru-verzui, albastru – InGaN (nitrură indiu-galiu)
• albastru – ZnSe (zinc-seleniu)
• ultraviolet – Diamant (C) (Carbon)
• de la ultraviolet apropiat pana la ultraviolet îndepărtat – AlN, AlGaN (nitruri Al, Ga)
Toate aceste elemente sunt încapsulate. Aceste capsule se realizează din răşini sintetice de diverse culori şi
sub diverse forme.
2.2. Motoare electrice

Motoarele electrice sunt receptoare

care transformă energia electrică
absorbită de la reţea în energie mecanică, folosită pentru
acţionarea diferitelor maşini de lucru.
Transformarea energiei electrice în energie mecanică se
realizează prin intermediul unui ansamblu de corpuri solide ,
mobile relativ, în care sunt plasate înfăşurări cuplate
electromagnetic între ele.
Această conversie este însoţită de pierderi ireversibile de
energie.
 34

Părţile constructive de bază ale motoarelor electrice

Motoarele electrice, indiferent de tip, au două părţi constructive de bază:
-statorul
-rotorul
Între ele este prevăzut un spaţiu de aer numit întrefier care facilitează mişcarea relativă între cele două
armături.
Statorul (de obicei inductor)este partea fixă a maşinii,
alcătuită din:
-circuit magnetic (miez feromagnetic)
-sistem de înfăşurări
-carcasă
Rotorul (de obicei indus)este partea mobilă a maşinii şi
este alcătuită din:
-circuit magnetic (miez feromagnetic)
-sistem de înfăşurări
-arbore
-organ colector

Pe indusul maşinii sunt plasate spirele în care ia naştere tensiunea electromotoare de inducţie .
Observaţie
Fiecare dintre componentele principale: stator sau rotor pot avea rol de inductor sau de indus.
La rândul lor, statorul şi rotorul au în componenţă circuit magnetic, circuit electric, sistem de legătură cu
reţeaua exterioară (sistem colector) şi părţi mecanice de susţinere, protecţie, răcire, transmisie a mişcării.
Circuitul magnetic (miezul feromagnetic) este suportul material prin care se închid liniile câmpului
magnetic.
În funcţie de felul acestui câmp, miezurile feromagnetice se pot realiza sub formă:
•masivă (pentru câmpurile magnetice constante în timp) din oţel sau fontă (mai rar);
•lamelată (pentru câmpurile magnetice constante în timp) din tablă de oţel de 1-2 mm sau (pentru câmpurile
magnetice variabile în timp) din tablă de oţel electrotehnic, izolată pe ambele feţe, groasă de 0,5 mm sau, de
0,65 mm.
De regulă, miezul feromagnetic este confecţionat din tole ştanţate suprapuse, izolate între ele prin aplicarea
unui strat de lac izolant.
În crestăturile miezului sunt introduse înfăşurările electrice.
Formele diferite de miezuri sunt funcţie
de tipul de motor:

a) circuitul magnetic al indusului maşinii de c.c.;

b) circuitul magnetic al maşinii de c.c.(stator şi rotor);
c) circuitul magnetic al maşinii sincrone cu poli înecaţi;
d) circuitul magnetic al maşinii sincrone cu poli aparenţi;
e) rotor de maşină sincronă cu piese polare aplicate pe
steaua polară;
f) circuitul magnetic al maşinii asincrone;
g) circuitul magnetic al unei maşini asincrone
monofazate;
h) pol principal (masiv);
i) pol de comutaţie (masiv);
j) pol principal (lamelat);
k) pol de comutaţie (lamelat);
l) pol rotoric la maşina sincronă.
 35

Miezul feromagnetic al polilor inductori este realizat din oţel masiv, sau din tole de tablă feromagnetică
cu grosimea de 0,5…2 mm asamblate împreună prin buloane de strângere nituite.
În figura următoare se observă sistemul de fixare a pieselor polare pe carasa statorică.

Miezul feromagnetic rotoric este realizat din tole

ştanţate din tablă silicioasă normal aliată, de 0,5 mm
grosime, izolate între ele. La
periferia rotorului sunt ştanţate crestături repartizate
uniform, prin suprapunerea cărora se formează
locaşurile în care se amplasează înfăşurările
rotorice.

Sistemul de înfăşurări (format din înfăşurările

statorice şi rotorice) alcătuieşte suportul material prin care se închide circuitul electric al maşinii.
O înfăşurare este alcătuită din bobine care la rândul lor sunt formate din mai multe spire (bucle simple
formate de un conductor sau de mai multe conductoare legate în paralel).

Pe miezul polilor inductori sunt aşezate bobinele de excitaţie realizate din conductor de cupru izolat cu
email, bumbac, fibre de sticlă etc.
Bobinele sunt conectate în serie astfel, încât polii de un nume să alterneze la periferia armăturii cu polii de
nume contrar, pentru a se obţine un inductor heteropolar.
 36

Sistemul colector este necesar pentru realizarea legăturilor electrice între înfăşurarea rotorică – mobilă în
spaţiu, odată cu rotorul – şi circuitul electric exterior.
Această legătură se asigură sub forma unui contact alunecător alcătuit din:
-o parte mobilă – inele colectoare
– lamele colectoare
-o parte fixă – perii colectoare

colectoare

Colector maşină de curent continuu (secţiune)

1 – lamelă din bandă de cupru

2 – con izolant din micanită
3 – bandaj
4 – butucul colectorului
5 – inel de strângere din metal
6 – bulon de strângere din oţel

7 – lamelă izolantă din micanită.

Observaţie: La maşinile de puteri foarte
mici lamelele au forma literei H; strângerea
colectorului se realizează cu inele metalice, izolate faţă de lamelele conductoare printr-o masă turnată din
răşini sintetice. În partea exterioară, lamela de cupru prezintă un steguleţ la care se conectează capătul de
sfârşit al unei secţii şi capătul de început al secţiei următoare, din circuitul electric al înfăşurării.
 37
carcasă

înfăşurare electrică pol magnetic

statorică statoric
(de tip concentrată)

înfăşurare electrică
rotorică
(de tip repartizată) crestături
rotorice

ax
lamelă
(arbore)
colector

Carcasa (din fontă, oţel, aliaj de aluminiu) de formă cilindrică – în cele mai multe cazuri – este prevăzută:
-cu fante necesare circulaţiei aerului; sau cu nervuri pentru a creşte suprafaţa de schimb termic cu mediul
ambiant.
-cu elemente de prindere pentru fixarea maşinii (tălpi, flanşe).
Arborele (din oţel) este componenta pe care se fixează rotorul, organul colector şi lagărele ce asigură
mişcarea rotorului faţă de stator.

Arbore rotoric cu rulment

(pentru lagărul cu rostogolire)

Ventilatorul (independent sau fixat pe arbore) prin care se realizează circulaţia forţată a aerului necesar
răcirii motorului;
Forme constructive de ventilatoare
 38

Lagărele (cu alunecare sau cu rostogolire) care susţin arborele şi permit rotirea;
Scuturile (de tracţiune – spre capătul de arbore şi suport) închid carcasa şi permit montarea lagărelor;

Scut de tracţiune

Scuturile maşinii de curent continuu au prevăzute lagăre de alunecare, dimensionate funcţie de

diametrul axului rotoric.
Pe unul din scuturi se vor amplasa portperiile cu periile.

Scutul cu portperiile şi
periile colectoare

Colierul portperiilor (crucea portperii) susţine periile şi portperiile prin care se realizează legătura
electrică între organul colector şi cutia de borne.
Cutia de borne are în interior placa de borne la care se fac legăturile cu reţeaua electrică.

Clasificarea motoarelor electrice electrice

Mărimile nominale ale maşinilor electrice
Cel mai frecvent utilizat criteriu de clasificare a maşinilor electrice este felul curentului electric. În acest
sens se disting:
•maşini de curent continuu:
•cu excitaţie serie
•cu excitaţie independentă
•cu excitaţie derivaţie
•cu excitaţie mixtă;
•maşini de curent alternativ
•asincrone (trifazate, monofazate): cu rotorul în scurtcircuit, cu rotorul bobinat
•sincrone.
 39

Principalele mărimi caracteristice, reprezentând şi criterii de clasificare ale maşinilor electrice, sunt:
•felul curentului (continuu sau alternativ)
•puterea (activă sau aparentă)
•tensiunea
•intensitatea curentului
•turaţia nominală
•serviciul nominal

Puterea nominală (Pn) valoarea puterii debitate (la generatoare) sau a

puterii utile la ax (pentru motoare)(în Waţi sau kWaţi)
Tensiunea nominală (Un) este valoarea standardizată de tensiune pentru
care este construit un motor electric (în Volţi)
Intensitatea curentului nominal (In) este cel mai mare curent pe care îl
poate suporta o maşină timp îndelungat, fără ca încălzirea diferitelor sale
elemente să depăşească limitele impuse de norme (în Amperi)

Serviciul nominal (S) este caracterizat prin durata şi succesiunea în timp

a perioadelor de încărcare, mers în gol şi repaus

Turaţia nominală (nn) este turaţia arborelui la valorile nominale ale

celorlalte mărimi caracteristice
 40

Capitolul 3 ECHIPAMENTE ELECTRICE

3.1.CLASIFICAREA APARATELOR ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE
Aparatele electrice sunt sisteme tehnice utilizate în producerea, transportul și distribuția energiei electrice.
Aparatele electrice se clasifică după utilizarea lor în instalațiile electrice astfel:
• Aparate de protecție- protejează împotriva defectelor sau limitează efectele acestora
• Aparate de conectare manuale sau automate- au rolul de a închide și de a deschide (întrerupe) circuitele
electrice
• Aparate de semnalizare- semnalizează luminos sau acustic prezența parametrilor supravegheați
• Aparate de măsură- măsoară parametrii electrici ai instalațiilor
MĂRIMILE CARACTERISTICE APARATELOR ELECTRICE
Principalele mărimi caracteristice ale aparatelor electrice, reprezentând şi criterii de clasificare a acestora,
sunt: •numărul de poli •felul curentului •tensiunea nominală •curentul nominal •capacitatea de comutaţie
nominală •curenţii limită (termic şi dinamic) •serviciul nominal •frecvenţa de conectare •robusteţea
mecanică
Tensiunea nominală a unui aparat este valoarea standardizată de tensiune pentru care este construit
acesta.
Pentru aparatele electrice se disting:
• tensiunea nominală de utilizare (tensiunea la care este folosit aparatul);
• tensiunea nominală de comandă: tensiunea de alimentare a sistemului de comandă de la distanţă a
aparatului (de exemplu, tensiunea de alimentare a bobinei electromagnetului de acţionare);
• tensiunea de izolare: tensiunea pentru care a fost dimensionată izolaţia aparatului. Dintre cele trei categorii
menţionate, tensiunea nominală de izolare este cea mai mare.
Valorile standardizate ale tensiunilor normale sunt prezentate în tabelul:
TENSIUNI NOMINALE de izolare c.a. [V]* 60 250 380 500 660 800 1000 c.c. [V]
60 250 440 600 800 1200 Î.T [kV]
6 10 20 110 220 400 750 de utilizare c.c. [V]
34 36 48 60 110 220 c.a. [V]*
250 380 440 500 660 750 1000 de comandă c.a. [V]*
12 18 24 36 42 127 220 c.c. [V]
12 - 24 - 48 60 220 * valori între faze.
Curentul nominal este cel mai mare curent pe care îl poate suporta un aparat, timp îndelungat, fără ca
încălzirea diferitelor sale elemente să depăşească limitele impuse de norme.
2 2,5 3,15 4 6,3 8 10 16
20 25 31,5 40 63 80 100 160
200 250 315 400 630 800 1000 1600
2000 2500 3150 4000 - - -
Curentul nominal al unui aparat se defineşte din considerente termice; de aceea, se mai numeşte şi curent
nominal termic. Valorile standardizate ale curentului nominal termic al aparatelor de joasă tensiune sunt
indicate în tabelul următor:
Curentul nominal de utilizare se stabileşte de constructor în funcţie de diverşi parametri (tensiunea de
utilizare, mediu etc.) şi este indicat în cataloagele de aparate electrice.
Pentru aparatele electrice se mai definesc şi alte categorii de curenţi şi anume:
Curentul limită termic este curentul (valoarea efectivă) pe care un aparat de conectare în stare complet
închisă îl poate suporta un timp determinat în condiţii prestabilite, fără ca nici un element component să
depăşească limitele de temperatură admise.
Curentul limită dinamic este valoarea de vârf a curentului cel mai mare pe care un aparat de conectare îl
poate suporta, în poziţia închis, din punct de vedere al solicitărilor electromagnetice în condiţii prescrise de
întrebuinţare, funcţionare şi timp.
Curentul de rupere este curentul pe care-l poate întrerupe un aparat, la o anumită tensiune de restabilire, în
condiţii prescrise de funcţionare, la o frecvenţă dată şi la un factor de putere dat.
Curentul de închidere (al unui aparat de conectare) este valoarea curentului de închidere virtual (posibil) în
condiţii prescrise de funcţionare.
 41

Frecvenţa de conectare indică numărul de cicluri pe care le efectuează un aparat, într-o oră.
Un ciclu cuprinde următoarea succesiune de operaţii/faze:

Frecvenţa de conectare este corelată cu uzura mecanică, însă ia în calcul şi:

• încălzirea provocată de - curentul de pornire; -curentul de funcţionare;
• efectele supratensiunii care însoţesc deconectarea;
• răcirea, pe durata pauzei.
Durata relativă de conectare reprezintă raportul dintre durata de funcţionare (conectare, funcţionare,
deconectare) şi durata ciclului de funcţionare. Se numeşte relativă, deoarece se calculează în procente.
Serviciul nominal poate fi:
• de durată (peste 8 ore)
• intermitent
• de scurtă durată
Serviciul intermitent este caracterizat prin alternarea funcţionare/pauză cu observaţia că duratele celor două
regimuri sunt astfel încât în timpul funcţionărilor nu se atinge temperatura maximă iar în timpul pauzelor nu
se atinge temperatura mediului ambiant.
Serviciul de scurtă durată se caracterizează prin funcţionări a căror durată este mult mai mică decât durata
pauzelor: încălzirea nu se face până la temperatura maximă iar răcirea (în timpul pauzelor) se face până la
temperatura ambiantă
În instalaţiile electrice o mărime electrică, de care trebuie să se ţină seama este puterea electrică.
În reţelele electrice de curent alternativ se întâlnesc următoarele puteri:
• puterea aparentă S = U.I (în c.a. monofazat) sau S = 3.U.I (în c.a. trifazat) [VA];
• puterea activă P = U.I.cosφ (în c.a. monofazat) sau P = 3.U.I.cosϕ (în c.a. trifazat) [W];
• putere reactivă Q = U.I.sinφ (în c.a. monofazat) sau Q = 3.U. I.sinϕ (în c.a. trifazat) [VAR].
3.2.ELEMENTE COMPONENTE ALE APARATELOR ELECTRICE ŞI ÎNTREŢINEREA LOR
Indiferent de tipul aparatului electric, în construcţia acestuia se vor regăsi elemente componente comune
tuturor aparatelor. Acestea pot fi:
• Contacte electrice
• Electromagneţi
• Relee de protecţie
• Relee electromagnetice
• Relee de inducţie
• Relee declanşatoare de tensiune minimă
• Dispozitive de stingere a arcului electric
• Rezistenţe electrice
• Carcase şi cuve
• Mecanisme de indexare
3.2.1.CONTACTE ELECTRICE
Prin cale de curent se înţelege o porţiune de circuit delimitată de două puncte. Aparatele electrice servesc la
realizarea unor legături electrice dintre două puncte ale unui circuit electric.

Conectarea unui aparat într-un circuit electric

Interconexiunea dintre două căi de curent se stabileşte prin intermediul unui contact electric. Rolul
contactelor şi al pieselor de contact, în construcţia aparatelor electrice, este de a conecta şi conduce curentul
electric, prin căile de curent, astfel încât acesta să poată parcurge circuitul respectiv.
 42

Realizarea continuităţii circuitului electric se poate obţine prin sudare, lipire, strângere cu şuruburi sau prin
simpla apăsare a elementelor de contact .

În construcţia aparatelor electrice se regăsesc contacte fixe şi contacte mobile.

Materialele folosite pentru construcţia contactelor electrice trebuie să îndeplinească următoarele:

Ca materiale utilizate la construcţia contactelor sunt folosite: cuprul, bronzul, argintul şi anumite aliaje.
Co n d i ţ i i -să aibă o conductivitate termică mare -să aibă conductivitatea electrică mare -să aibă o duritate
mare pentru a rezista la şocuri -să aibă o întreţinere simplă şi uşoară -să nu oxideze şi să nu fie atacate de
agenţi chimici -să aibă temperatură înaltă de topire, pentru a rezista arcului electric -să fie uşor de prelucrat
şi să aibă preţ de cost redus
ÎNTREŢINEREA ELEMENTELOR DE CONTACT
Întreţinerea şi supravegherea periodică a contactelor reprezintă o condiţie strict necesară pentru asigurarea
unei bune funcţionări a instalaţiei, dat fiind că în timpul funcţionării se produce, inevitabil, o înrăutăţire a
stării contactelor. Astfel, din cauza arcului electric apar pe suprafaţa contactului găuri şi perlări. Dacă
perlările nu sunt prea pronunţate, ele se pot înlătura prin pilire, fără a se atinge partea din suprafaţă rămasă
nealterată. După pilire, se verifică aşezarea contactului. Prin închiderea şi deschiderea contactelor, se
constată, după urmele lăsate, dacă ajustarea a fost corectă sau nu. Contactele cu o uzură prea pronunţată,
care prin recondiţionare ar micşora secţiunea conductorului sau presiunea de contact, trebuie înlocuite.
Vaselina curată, fără acizi, apără contactele împotriva oxidării. Curăţirea contactelor de aluminiu se va face
numai cu pila sau cu hârtia de sticlă, ungându-se apoi cu vaselină, pentru a împiedica contactul cu aerul,
deoarece aluminiul oxidează aproape instantaneu. Simptomele care indică în general un contact deteriorat
sunt: • Înnegrirea locului de contact datorită oxidării sau uzurii prin arc electric; • Încălzirea excesivă a
conductoarelor circuitului electric, ceea ce contribuie la înrăutăţirea contactului prin oxidarea mai departe a
locului de contact; • Scântei între contacte în timpul cât aparatul se află sub sarcină fără a fi manevrat; •
Întreruperea intermitentă sau definitivă a circuitului.
 43

Înrăutăţirea contactului electric poate duce la accidente grave care se pot traduce prin sudarea contactelor
datorită scânteilor produse şi împiedicarea manevrării aparatului; producerea de incendii prin încălzirea
excesivă a contactului; scurtcircuite prin arderea izolaţiei cablurilor datorită încălzirii peste limită a
contactelor. Contactele de argint, sau alte metale nobile, năţa cu şmirghelu necesită întreţinere şi nu se ung.
La aceste contacte este permisă numai curăţarea cu o cârpă îmbibată în benzină. Contactele bimetalice ,
sinterizate şi cele cu acoperiri galvanice nu necesită o întreţinere deosebită şi în orice caz nu se vor pili şi nu
se vor curăţa cu şmirghel, este suficient să fie curăţate cu o cârpă îmbibată în benzină şi să se verifice
presiunea de contact, precum şi dacă nu s-au produs schimbări de culoare sau coroziuni.
3.2.2.ELECTROMAGNEŢI
Electromagneţii au rolul de a transforma energia electrică în energie mecanică. Ei sunt folosiţi în construcţia
diferitelor aparate electrice cu scopul de a realiza mişcarea anumitor subansambluri ale acestora. Există şi
alte utilizări ale electromagneţilor cum ar fi: -acţionarea contactelor releelor -construcţia frânelor
electromagnetice pentru poduri rulante -construcţia cuplelor electromagnetice -fixarea pieselor de prelucrat
pe mesele maşinilor unelte -la ridicarea şi transportul materialelor şi pieselor din materiale magnetice -la
construcţia separatoarelor magnetice pentru îndepărtarea aşchiilor şi pulberilor de material magnetic din
diferite produse măcinate.

3.2.3 RELEE
În protecția instalațiilor sunt utilizate relee:
• Electrice (acționate de o mărime electrică)
• Termice (acționate de o mărime termică)
• Mecanice( nivel sau presiune)
Aceste relee pot fi temporizate, atunci când condițiile de exploatare o cer.
Releul este un aparat care are rolul de a interveni în funcționarea instalației atunci când apar depășiri ale
parametrilor instalației (curent, tensiune, frecvență, etc).
Relee electrice
Releele electrice pot fi clasificate din punct de vedere al mărimii care le acționează în:
• Relee electromagnetice
• Relee de inducție
• Relee electrodinamice
• Relee electrice termice
• Relee și declanșatoare de tensiune nulă
• Relee electronice
Releele electromagnetice au ca principiu de funcţionare atracţia unei piese
metalice în interiorul unui electromagnet, datorită câmpului magnetic creat de un
curent electric. Forţa de atracţie este proporţională cu curentul respectiv. În
general, releele electromagnetice se utilizează ca relee auxiliare.
Releele electromagnetice au ca organ principal un mecanism electromagnetic
 44

(electromagnet cu armătură mobilă) care cumulează funcţia de element sensibil şi element comparator
(intermediar); În consecinţă, caracteristicile electromagneţilor de curent continuu şi curent alternativ sunt
valabile, respectiv, şi la releele electromagnetice. Se deosebesc două tipuri de relee electromagnetice: -
neutre - acţiunea mecanismului electromagnetic este independentă de sensul solenaţiei bobinei de excitaţie; -
polarizate - când acţiunea mecanismului electromagnetic depinde de sensul solenaţiei.
RELEE DE INDUCȚIE
Principiul de funcţionare a releelor de inducţie se bazează pe forţa
electrodinamică ce ia naştere datorită inducerii, într-o piesă metalică
(disc de aluminiu sau cupru), a curenţilor turbionari. Releul de inducţie
funcţionează datorită celor două fluxuri alternative (create de curenţii I1
şi I2 din figura explicativă), fluxuri care sunt decalate în timp şi în spaţiu
şi determină rotirea discului metalic.

RELEE ELECTRODINAMICE
La baza funcţionării releului electrodinamic stă existenţa cuplului
electrodinamic produs prin interacţiunea câmpurilor electromagnetice ale
celor două bobine, una fixă şi alta mobilă, ambele parcurse de curenţi
electrici diferiţi. Releul funcţionează atât în curent continuu cât şi în
curent alternativ. Prin rotaţia axului se va realiza închiderea şi
deschiderea unui contact.

RELEE ELECTRICE TERMICE

Principiul de funcţionare a releelor termice se bazează pe faptul că, la trecerea
unui curent electric printrun bimetal, acesta se deformează şi deplasându-se,
determină acţionarea unor contacte electrice. Constructiv aceste relee sunt
realizate cu fir cald (fig.a) sau cu lamă bimetalică (fig. b). Bimetalele sunt formate
din două metale cu coeficienți de dilatație foarte diferiți, încât la încălzire se
dilată, încovoindu-se pe partea metalului cu coeficientul de dilatație mai mic.

RELEE ȘI DECLANȘATOARE DE TENSIUNE NULĂ

Releele și declanșatoarele de tensiune nulă sunt electromagneți
prevăzuți cu o paletă sau un miez mobil. Atâta timp cât tensiunea
este mai mare decât 0,7 din tensiunea normală paleta sau miezul
mobil sunt atrase. Când tensiunea scade sub valoarea menționată,
forța electromagnetului scade până când paleta va fi eliberată și
prin aceasta provoacă declanșarea întreruptorului. Eliberarea
paletei se face sub acțiunea unui resort antagonist. Reglând forța
acestui resort se poate obține reglajul tensiunii de eliberare a
electromagnetului. Electromagnetul este prevăzut cu o bobină de
tensiune, care trebuie să funcționeze la o temperatură care să nu
depășească limita admisibilă pentru izolația conductorului și la o
tensiune care depășește cu 5% tensiunea nominală.

RELEE ELECTRONICE
Releele electronice sunt utilizate în circuitele electrice care solicită o precizie ridicată în reglarea unui
parametru. De regulă aceste relee sunt relee de temporizare. Releele de timp analogice funcționează pe baza
încărcării sau decărcării unui condensator printr-o rezistență. În cazul releului de timp tranzistorizat pentru
poziția 1 a contactului K, tranzistorul T este blocat. La trecerea pe poziția 2 tranzistorul trece în conducție iar
timpul de conducție al tranzistorului, și deci temporizarea releului, este determinat de timpul de descărcare
al condensatorului C prin rezistența R. În locul tranzistoarelor pot fi uilizate circuite integrate.
 45

3.2.4.DISPOZITIVE DE STINGERE A ARCULUI ELECTRIC

Prin cameră de stingere se înţelege o piesă de material izolant sau izolată electric faţă de restul circuitului,
amplasată în zona de formare a arcului electric de comutaţie şi concepută astfel încât să împiedice contactul
arcului electric cu alte părţi ale aparatelor şi să favorizeze stingerea acestuia.
Comutaţia (închiderea sau deschiderea) aparatelor electrice este însoţită de formarea unui arc electric între
contactele care comută. La închiderea contactelor, arcul electric se „stinge” prin atigerea contactelor şi
stabilirea circuitului: acest arc nu este periculos pentru aparat. La deschidere însă, arcul electric are tendinţa
de a se menţine în mediul dintre contacte şi, de aceea, este periculos prin solicitările intense pe care le
generează asupra aparatului respectiv. Aceste fenomene sunt limitate prin camerele de stingere ale arcului de
întrerupere.
Indiferent de tipul contactului, la separarea contactelor unui aparat electric se succed, într-un timp foarte
scurt, următoarele fenomene: - pe măsură ce contactele se îndepărtează, suprafaţa reală de contact scade
foarte mult, ajungându-se ca întregul curent din circuit să treacă printr-un singur punct de contact; - în acest
punct de contact, densitatea de curent este atât de mare încât metalul este încălzit până la topire; -
îndepărtând mai mult contactele puntea de metal lichid se subţiază şi, în cele din urmă, datorită încălzirii din
ce în ce mai mari provocate de trecerea curentului, se vaporizează; - existenţa, într-un spaţiu foarte redus, a
unei cantităţi mari de vapori metalici şi a unor electrozi puternic încălziţi creează condiţiile apariţiei între
contacte a unui arc electric, prin care curentul din circuit continuă să circule. În această situaţie, aerul –
considerat în mod obişnuit izolant – devine conducător de electricitate.
Etapele de formare a arcului electric de întrerupere: a – contacte închise: curentul electric trece prin mai
multe puncte de contact; b – contacte în curs de deschidere: a rămas un singur punct de contact, care
concentrează toate liniile de curent; c – contactele în primul moment al deschiderii: curentul continuă să
treacă printro punte de metal lichid; d – contactele deschise: din puntea de metal lichid s-a format un arc
electric;
 46

Adesea, pentru a disipa mai eficient energia arcului electric şi astefel, pentru a ajuta la stingerea sa mai
rapidă, se recurge – constructiv – la o soluţie ingenioasă: circuitul electric se întrerupe în mai multe puncte,
numite puncte de „rupere”, cum este, de exemplu, cazul în figura următoare
Camerele de stingere limitează şi izolează spaţiul de formare şi stingere a arcului electric şi permite
evacuarea cantităţii de căldură dezvoltată în coloana arcului electric. Camerele de stingere se execută
întotdeauna din materiale electroizolante cu mare rezistenţă la temperaturi ridicate (termoceramit,
azbociment, plăci de azbest) în care sunt plasate plăcuţele feromagnetice prin care este facilitat suflajul
magnetic.

3.2.5.CARCASE ȘI CUVE PENTRU APARATE ELECTRICE

Izolarea aparatelor electrice de mediul exterior, de operator, respectiv de părţile aflate sub tensiune se
realizează cu ajutorul carcaselor şi cuvelor.
Carcasele şi cuvele aparatelor electrice se folosesc la:
• Aparatele protejate contra prafului şi apei, având contactele în aer
; • Aparatele cu contactele în ulei ;
• Aparate antiexplozive, antigrizutoase.
 47

Carcasele aparatelor în aer

Aceste carcase se execută din masă plastică termorigidă (bachelită) sau termoplastă (relon) precum şi din
metal (tablă de otel, siluminiu sau fontă). Pentru a asigura etanşarea, garnitura se lipeşte de capac cu lac
adeziv. Carcasele de metal trebuie curăţate de oxid şi revopsite periodic. Vopsirea se face cu nitroemail
(duco) sau cu vopsea imitaţie de lovitură de ciocan (lb. germană – hammerschlag ).

Carcase pentru aparate electrice: a – carcasă cuplă; b – carcasă demaror electromagnetic; c – carcasă antiex
doză de derivaţie.
Carcasele aparatelor în ulei
Aceste carcase se execută din bachelită sau metal (tablă de otel, siluminiu sau fontă). Din timp în timp se
verifică starea garniturilor de etanşare. Dacă apar scurgeri de ulei, se înlocuiesc garniturile cu cauciuc
rezistent la ulei (perbunan sau neopren) sau cu şnur de bumbac. Uneori pot apărea pierderi de ulei datorită
perforării cuvei de tablă: în acest caz, cuva se înlocuieşte.
Carcasele aparatelor antiexplozive şi antigrizutoase
Aparatele electrice care funcţioneză în medii cu pericol de explozie (de la scânteile de arc electric de
comutaţie) necesită protecţie specială. Carcasele acestor aparate au o construcţie diferită, în funcţie de tipul
de protecţie utilizat (antiex – pentru medii explozive şi antigrizutoase – pentru mediile din minele de
cărbuni, în care există un gaz, numit gaz grizu, care se aprinde foarte uşor). Carcasele antideflagrante se
execută din tablă de otel, siluminiu sau fontă. Racordarea cablurilor de conexiune la aparatele electrice
reprezintă o problemă pentru asigurarea izolării, deoarece, dacă soluţia constructivă nu este adecvată,
punctul de racordare reprezintă un punct slab al sistemului de izolare şi protecţie.
Sisteme de racordare a cablurilor în carcasele aparatelor

O gamă largă de aparate sunt prevăzute cu accesorii de izolare.

Din gama acestor accesorii, în figura următoare sunt prezentate diverse forme constructive de capace de
borne.
 48

Separatoarele de fază sunt accesorii care permit maxima izolare pentru conexiunile
de forţă. Se montează la întreruptoare şi această operaţie este uşor de executat şi fără
probleme tehnice deosebite.
Ecranele izolante sunt accesorii care asigură izolarea între panou şi partea de forţă,
ele putând fi utilizate în combinaţie cu capacele de borne sau cu separatoarele de fază.

Accesorii de izolare: ecrane izolante

3.2.6.MECANISME DE INDEXARE
O mare parte a aparatajului de joasă tensiune are în componenţa sa mecanisme de acţionare (indexare).
Aceste mecanisme servesc la deplasarea unor contacte sau sisteme de contacte în vederea închiderii şi
deschiderii circuitelor electrice. Mecanismele de acţionare deservesc majoritatea tipurilor de aparate
electrice şi anume:
- comutatoare cu came;
- întreruptoare automate;
- comutatoare stea – triunghi;
- întreruptoare diferenţiale;
- inversoare de sens;
- declanşatoare;
- comutatoare voltmetrice;
- declanşatoare;
- controlere;
- demaroare şi variatoare etc.

Periodic se va verifica rotirea mecanismului de la prima până la ultima poziție, respectiv oprirea în fiecare
poziție intermediară. Aceste mecanisme vor fi curățate periodic și unse cu vaselină tehnică naturală. În
timpul exploatării se verifică dispozitivul de blocaj și indexarea pe fiecare poziție. Indiferent de tipul de
mecanism acesta se va verifica din punct de vedere al efortului de declanșare.
La toate tipurile de întreruptoare și declanșatoare se verifică declanșarea mecanismului de indexare prin
acțiunea releului de tensiune nulă sau de declanșare.
 49

3.3. APARATE DE CONECTARE ȘI DECONECTARE

-pârghie

-fișe industriale și cuple

3.3.1.ÎNTRERUPTOARE-PÂRGHIE
Aceste aparate sunt destinate conectării şi întreruperii manuale a unui circuit de lumină şi forţă, în reţele de
joasă tensiune.
La întreruptoarele – pârghie închiderea şi deschiderea circuitului se realizează cu ajutorul unui contact mobil
în formă de braţ cu pârghie.

Întreruptoarele-pârghie pot realiza întreruperea unui curent dat fiind utilizarea efectului de suflaj magnetic
în aer liber. Pentru a facilita acest efect, poziţia corectă de montare este cea în care deschiderea
întreuptorului are loc ca în figura următoare. Totuşi, eficienţa acestor aparate la stingerea arcului este
scăzută şi, de aceea, se montează în circuit numai înseriate cu siguranţe fuzibile: în această pereche,
întreruptorul cu pârghie are rolul de comutaţie iar siguranţa fuzibilă are rolul de a realiza protecţia la
 50

scurtcircuit (în cazul că arcul electric de întrerupere nu poate fi stins de întreruptor). Montarea în circuit a
întreruptoarelor cu pârghie se face în serie cu siguranţe fuzibile.

3.3.2.ÎNTRERUPTOARE (COMUTATOARE) CU CAME

Comutatoarele cu came sunt folosite la închiderea şi deschiderea simultană
sau succesivă a unor circuite din instalaţiile electrice, la acţionarea
motoarelor, pentru măsurarea curentului şi tensiunii în reţelele bi- şi
trifazate (cu şi fără nul), cu şi fără transformator de măsură, la acţionarea
întrerupătoarelor automate şi a separatoarelor.
Întreruptoarele cu came sunt aparate electrice alcătuite dintr-un număr
variabil de căi de curent identice, alăturate. Deschiderea şi închiderea
contactelor mobile este posibilă prin acţionarea unui ax central comun.
Întreruptoarele cu came sunt întâlnite în instalaţiile electrice sub diferite
forme constructive. Posibilitatea de adăugare a unor etaje suplimentare
(pot avea până la 6 etaje !), de combinare a căilor de curent, face ca aceste
întreruptoare să fie construite ca aparate de sine stătătoare pentru diferite
utilizări: inversoare de sens, comutatoare voltmetrice, comutatoare de număr
de poli, comutatoare stea – triunghi.
Funcţionarea comutatoarelor cu came se bazează pe deplasarea unei came în dreptul unui contact. Cama va
închide sau deschide acest contact, printr-o deplasare rectilinie a tijei comutatorului. Comutatoarele cu came
sunt construite în variante cu unul, două sau mai multe etaje, la curenţi nominali de funcţionare între 20A şi
100A, cu montaj pe uşa tabloului electric sau pe şină omega, cu comutaţie standard 0-I sau I-0-II. Montarea
acestor aparate în circuit se face conform schemelor electrice, particularizate funcţie de scopul utilizării.
De exemplu, în figura următoare este reprezentată schema electrică a unui comutator cu came cu două
poziţii (0-I) şi patru etaje (1-2, 3-4, 56, 7-8), care poate comuta simultan 4 circuite, marcate în figură cu
culori diferite.

Comutator cu o singură poziţie

 51

3.3.3.PRIZE-FIȘE INDUSTRIALE ȘI
CUPLE
Aceste aparate sunt formate din două piese:
priza, reprezentând partea fixă și fișa,
reprezentând partea mobilă. Interconexiunea
dintre aceste piese se face cu ajutorul
cablurilor flexibile.
Conectarea la rețeaua electrică de joasă
tensiune a consumatorilor mobili se realizează cu ajutorul prezelor și
fișelor industriale, respectiv cu ajutorul cuplelor.

3.3.4.CONTACTOARE ŞI RUPTOARE
Închiderea și deschiderea circuitelor se va realiza automat, prin
deplasarea contactelor mobile sub acțiunea unei forțe electromecanice,
forță obținută prin parcurgerea unui electromagnet de către un curent
electric, comandat de un operator sau un calculator.
Contactoarele și ruptoarele sunt aparate care servesc la stabilirea,
întreruperea sau comutarea diferitelor circuite electrice.
Contactorul îndeplineşte funcţia de aparat de manevră, închizând
circuitul principal la comanda voită a unui operator. Indiferent de tipul
contactorului, acesta este prevăzut cu contacte principale (de forţă) şi cu
contacte secundare(de comandă). O problemă foarte importantă, pentru
alegerea tipului de contactor o constituie solicitarea la care va fi supus
acesta. Este vorba de o solicitare electrică, care în timp poate să conducă
la deteriorarea contactorului. Cele mai frecvente deteriorări se datorează
duratei de serviciu mecanică şi a duratei de serviciu a contactelor. În
regimuri grele de lucru, se recomandă pentru a se evita uzura rapidă a
contactelor, să fie ales un contactor supradimensionat. De regulă,
contactoarele se montează în circuit însoţite de relee.
Durata de serviciu a contactelor este egală cu 1/10….1/5 din durata de
serviciu mecanică şi este foarte mult influenţată de natura sarcinii din
circuitul comandat.

3.4. APARATE DE PORNIRE ȘI REGLARE

omutatoare stea-triunghi

-separatoare
-fuzibile

3.4.1.COMUTATOARE STEA-TRIUNGHI
În instalațiile trifazate, pentru mișcarea unor utilaje, sunt folosite
motoarele asincrone cu rotorul în scurtcircuit. Pentru a se putea
reduce curentul absorbit în timpul pornirilor (dese de regulă), se
folosesc comutatoare steatriunghi pentru comanda pornirii și
opririi.
 52

Schema electrică de conectare a unui comutator stea-triunghi

Aceste comutatoare sunt utilizate numai la

motoarele care au bobinajul statoric realizat ca
să poată fi conectat în triunghi, la funcționarea
normală. Conectarea celor șase capete ale
înfășurării statorice se face conform schemei
alăturate.

3.4.2.INVERSOARE DE SENS
Inversarea sensului de rotație a motoarelor
electrice poate fi făcută dacă:
-la motoarele asincrone trifazate se schimbă la
circuitul de alimentare, două faze între ele;
-la motoarele de curent continuu se schimbă
polaritatea circuitului de alimentare
Inversoarele de sens țin seama de această
proprietate și, în consecință prin construcție ele
pot comanda inversarea sensului de rotație a
motoarelor electrice .

Schema electrică de conectare a unui inversor de sens

 53

3.4.3.COMUTATOARE DE NUMĂR DE POLI

Construcția comutatorului de număr de poli este
identică cu a comutatoarelor cu came. Prin
poziționarea contactelor și a camelor, comutatorul cu
came poate realiza conexiuni care fac posibilă
comutarea numărului de perechi de poli la motoarele
asincrone trifazate. Comutarea numărului de perechi
de poli dă posibilitatea modificării turației motorului
în două-trei trepte fixe.
O astfel de schemă electrică de schimbare a
numărului de perechi de poli la un motor asincron
trifazat cu înfășurare Dahlander este prezentată
alăturat.

3.4.4.AUTOTRANSFORMATOARE
Autotransformatoarele sunt utilizate la pornirea
motoarelor electrice. Montarea autotransformatorului
se face în circuitul statoric al unui motor asincron
trifazat.

3.4.5.ÎNTRERUPTOARE-SEPARATOARE
Funcțiile a două aparate, separatoare și întreruptoare sunt
preluate de noua gamă de aparate cunoscute sub denumirea de
întreruptoare-separatoare. Aceste aparate permit realizarea
funcțiilor cunoscute de închidere deschidere a unui circuit sub
sarcină, eliminând montarea a două aparate distincte,
separatorul și întreruptorul.
Întreruptoarele-separatoare pot fi executate pentru a fi

comandate din exteriorul sau interiorul

tablourilor de comandă sau a dulapurilor de
distribuție.

3.4.6.SEPARATOARE
PORT-FUZIBILE
O altă gamă de aparate care
 54

este compusă din două aparate electrice, separatoare și siguranțe fuzibile sunt separatoarele port-fuzibile.
Aceste aparate au rol dublu, atât de protecție, prin siguranțele de mare putere de rupere, cât și de separare a
circuitelor, prin separatorul electric. Constructiv, aceste aparate au înlocuit cuțitul separatorului cu o
siguranță fuzibilă.
3.4.7.DEMAROARE
Demaroarele sunt aparate electrice utilizate pentru pornirea
directă a motoarelor electrice. În plus, față de contactoarele
electrice, demaroarele asigură protecția la suprasarcină a
motoarelor electrice trifazate care acționează diferite
utilaje. Un demaror se compune din carcasa izolantă,
capacul prevăzut cu butoane de acționare, blocul de relee
termice și presgarniturile.
Schema electrică a unui demaror

3.4.8. CONTACTOARE CU
DISJUNCTOARE
Aceste aparate sunt realizate pentru a conecta și deconecta un consumator,
asigurând, în același timp și protecția la suprasarcină. Protecția se realizează cu
ajutorul unor dispozitive care comandă automat deschiderea circuitului în anumite
condiții prestabilite. Dispozitivele pot fi : magnetotermice, cu declanșare magnetică,
electronice, etc. Contactoarele cu disjunctoare pot fi realizate prin însumarea unor
componente separate sau în cofret, obținând un aparat de sine stătător cu funcții
multiple.
3.4.9. ÎNTRERUPTOARE AUTOMATE,
DIFERENȚIALE ȘI COMBINATE
Întreruptoarele automate sunt aparate electrice de
comutație utilizate la închiderea și deschiderea circuitelor
electrice, pentru stabilirea sau întreruperea curentului
electric din circuitul considerat. Aceste aparate pot fi
acționate de diferite tipuri de dispozitive de acționare.
Constructiv, întreruptoarele automate pot fi de joasă
tensiune și de medie tensiune.
Întreruptoarele automate sunt prevăzute cu dispozitive de
protecție, care comandă automat deschiderea circuitului în
anumite condiții prescrise (de exemplu la creșterea
intensității curentului peste o anumită valoare sau la
scurtcircuit, la scăderea sub o anumită valoare limită a
tensiunii, impedanței sau a altui parametru al circuitului). Întreruptoarele automate pot fi comandate de
operator pentru stabilirea sau întreruperea curentului de sarcină. Întreruptoarele automate sunt de tip
disjunctor, având numai declanșatoare automate.
Întreruptoarele automate de putere sunt realizate pentru a proteja rețelele de distribuție de joasă tensiune ,
pentru a proteja motoarele electrice și pentru protecția împotriva defectelor de punere la pământ. La
întreruptorul compact, principiul de stingere a arcului electric este bazat pe cuplul rotativ, ceea ce conferă
aparatelor o putere de rupere mare, într-un volum mic. La aceste aparate, chiar și după declanșare la un
curent de scurtcircuit maxim, întreruptorul automat își păstrează caracteristicile.
 55

3.5.APARATE DE COMUTAŢIE ŞI CONTROL

i supraveghere
3.5.1.CONTACTOARE AUXILIARE
Contactoarele auxiliare sunt componente ale instalaţiilor de distribuţie sau de
comandă. Aceste aparate permit soluţionarea diverselor probleme de protecţie şi
de comandă. Contactoarele se fabrică exclusiv cu bobine de acţionare alimentate
cu curent alternativ. Principiul de funcţionare al contactoarelor auxiliare este
identic cu cel al contactoarelor de forţă.
Contactoarele auxiliare se utilizează pentru soluţionarea sarcinilor de reglare și
de control. Acestea sunt folosite în mare măsură pentru comanda indirectă a
motoarelor, electroventilelor, cuplajelor și a instalaţiilor de încălzire.
3.5.2.RELEE ELECTRONICE DE TIMP
Temporizarea în instalaţiile de comandă şi automatizare are un rol important. Precizia
conectării şi deconectării circuitelor electrice este o condiţie esenţială pentru aceste
aparate. Din acest motiv, releele de temporizare mecanice au fost înlocuite de relee
electronice.
3.5.3.RELEE DE MĂSURĂ ŞI SUPRAVEGHERE
Releele de măsură şi supraveghere au funcţii diferite. Ele pot detecta şi semnaliza
prezenţa tensiunii în anumite segmente electrice. Aceste relee pot măsura tensiuni de
fază şi de linie, intensităţi ale curentului electric în sectoare prescrise. Pentru schemele
de distribuţie cu destinaţii specifice se cere detectarea şi semnalizarea prezenţei
rezistenţei de izolaţie a unui consumator în sarcină. Aceste relee pot îndeplini această
sarcină. Prin construcţie ele pot fi uşor instalate în acel circuit.

3.5.4.RELEE TERMICE
Releele termice tripolare sunt destinate protecției termice a motoarelor, sunt compensate termic și sensibile
la lipsa unei faze. Aceste relee pot fi conectate direct pe contactoare cu conexiune șurub (precablare realizată
de fabricant) sau indirect, utilizând un repartitor. Releele termice diferențiale se folosesc cu siguranțe
fuzibile.
 56

3.6.APARATE DE COMUTAȚIE ȘI PROTECȚIE

Din gama acestor aparate fac parte: întreruptoarele pentru protecția
motoarelor și ansamblurile demaroare. Cerințele proceselor
tehnologice a condiționat realizarea unor ansambluri demaroare
care pot fi utilizate în variate domenii de acționare. În acest fel s-a
ajuns la realizarea demaroarelor de tip motor, a demaroarelor stea-
triunghi a demaroarelor compacte.
3.7.CUTII, DULAPURI ȘI TABLOURI DE DISTRIBUȚIE
Aparatajul electric, fie de joasă tensiune, fie de medie tensiune,
trebuie să fie protejat atât din punct de vedere electric cât și al
protecției muncii. Acest lucru se realizează cu ajutorul cutiilor de distribuție, a tablourilor electrice cu
diferite grade de protecție și a dulapurilor electrice. Constructiv aceste derivate sunt realizate din confecții
metalice sau din materiale plastice. Tablourile de distribuție, cutiile și dulapurile electrice se folosesc pentru
eliminarea dezavantajelor construcției neprotejate și pentru a fi cât mai aproape de consumatori.

3.8.APARATE PENTRU INSTALAȚII ELECTRICE INTERIOARE

Alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici se face folosind următoarele categorii de aparate
electrice:

3.8.1.APARATE DE CONECTARE
Conectarea consumatorilor casnici (corpuri de iluminat, aparate electrocasnice, ventilatoare, frigidere,
maşini de spălat, aspiratoare) se face cu ajutorul comutatoarelor şi a întrerupătoarelor. Aceste aparate sunt
realizate pentru a fi montate sub tencuială sau aparent pe panouri sau zidărie. Aparatele pentru montare
îngropată se introduc în doze de aparat, executate din material plastic. Apartele de conectare aparente sunt
realizate în aşa fel încât să poată fi fixate direct pe zidărie. Un întrerupător (comutator) utilizat în instalaţiile
interioare este format din: mecanism, clapă de acţionare, ramă şi accesorii decorative.
 57

3.8.2.APARATE DE RACORDARE LA REŢEA

Cele mai simple aparate de racordare la reţea a consumatorilor mobili sunt prizele şi fişele. Prizele fac parte
din instalaţia fixă, fiind permanent sub tensiune, fişele fiind legate la consumatorul mobil prin intermediul
unui conductor flexibil izolat. Punerea sub tensiune a consumatorului se face prin conectarea fişei în priză.
Prizele pot fi montate sub tencuială sau aparent. După numărul fazelor de conectare, prizele pot fi: -
monofazate cu doi poli (sau cu doi poli şi contact de protecţie)
-trifazate cu trei poli (sau cu trei poli şi contact de protecţie)

Indiferent de tipul prizei, aceasta are în componenţa ei următoarele elemente funcţionale: -soclul -piesele de
contact cu fişa -bornele de racord -capacul de protecţie -elementele de fixare mecanică -resoartele pentru
asigurarea presiunii în contacte -şuruburile de fixare
Fişa este partea care face legătura electrică dintre sursa de alimentare şi consumator. Această legătură se
realizează prin intermediul unor conductoare flexibile. Fişele pot fi: bipolare simple, bipolare cu sau fără
contact de protecţie, tripolare cu contact de protecţie. Constructiv, fişele sunt formate din: -ştifturi de contact
-piese de fixare -piese izolante -brida de prindere mecanică a conductoarelor

Fişă bipolară cu contact de protecţie

Prelungitor

3.9.APARATE PENTRU COMANDĂ ŞI SEMNALIZARE

Utilizarea contactoarelor, disjunctoarelor şi întreruptoarelor automate impune folosirea unor elemente de
comandă care să îndeplinească rolul de a închide şi deschide circuitul bobinelor acestor aparate. Dintre
aparatele de comandă a contactoarelor, cele mai utilizate sunt:
-butoanele de comandă
-cheile de comandă
-întreruptoarele de sfârşit de cursă
-microîntrerupătoarele
-selectoarele
-limitatoarele
BUTOANE ŞI CHEI DE COMANDĂ
 58

Limitatoarele de cursă sunt cunoscute ca aparate care întrerup sau stabilesc circuite de comandă sub acţiunea
unui element mecanic al instalaţiei aflat în mişcare. Exemple: poduri rulante, maşini-unelte, ascensoare,
instalaţii de ridicat, instalaţii din industria alimentară;
Limitatoarele de cursă pot fi clasificate , funcţie de comanda mecanică, în:
-limitatoare de cursă directă
-limitatoare de cursă indirectă
O condiţie esenţială în realizarea comenzilor este viteza de deplasare a contactelor mobile, viteză
dependentă direct de organul exterior de comandă. Deplasarea acestui organ exterior de execuţie poate fi:
rectilinie sau unghiulară.
 59

Capitolul 4
SEMNE CONVENŢIONALE FOLOSITE ÎN INSTALAŢII ELECTRICE
Tipuri de semne convenţionale
Semnele generale, semnele distinctive, semnele complementare, semnele complete pentru scheme electrice
sunt stabilite prin STAS 11381.
În unele cazuri, pentru acelaşi element sunt indicate mai multe semne convenţionale, astfel:
-o formă preferenţială, una sau mai multe forme tolerate;
-o formă simplificată, o formă detaliată;
-pentru modul de reprezentare: monofilar, multifilar.

Combinarea şi compunerea semnelor convenţionale

Standardele nu conţin semne pentru toate utilizările posibile.
Anumite semne se pot obţine prin combinarea între ele a semnelor existente în standarde sau cu simbolurile
literale utilizate în electronică.

Alegerea semnelor convenţionale

Regulile de bază pentru alegerea unui semn convenţional pentru o schemă sunt, în principal, următoarele:
-utilizarea pe cât posibil, a formei preferenţiale;
-alegerea semnelor convenţionale astfel încât toate elementele unei documentaţii tehnice să fie coerente între
ele.
Orientarea semnelor convenţionale
Semnele convenţionale pot fi orientate în general, în orice direcţie. Dacă nu există îndicaţii contrare,
semnele pot fi transpuse prin rotaţie sau în scopul evitării curbării sau încrucişării liniilor care reprezintă
circuite.
Se recomandă, suplimentar, aplicarea următoarelor reguli:
-în cazul contactelor rotative, contactulmobil din semnul convenţional reprezentat pe desen trebuie să
corespundă întotdeauna contactului mobil din aparatul fizic;
-semnul de mişcare a contactelor din poziţia de repaus, în poziţia de lucru, va fi de la stânga la dreapta-în
reprezentarea verticală şi de sus în jos în reprezentarea pe orizontală.
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
70
71
72
73
74
75
76
77
 78

Capitolul 5
EXECUTAREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE DE LUMINĂ ŞI FORŢĂ

Pentru executarea unei instalaţii electrice este nevoie de un proiect de execuţie.

Acesta se realizează de specialişti iar execuţia trebuie să fie avizată de furnizorul de energie electrică.
Proiectul de execuţie este însoţit de scheme de distribuţie principale şi secundare( pe niveluri, cu traseele
coloanelor şi circuitelor, locurile de montaj ale tablourilor electrice şi ale receptoarelor) şi detalii.
5.1.ÎNTOCMIREA SCHEMELOR ȘI PLANURILOR INSTALATIILOR DE ILUMINAT SI PRIZE
Instalatiile electrice pentru iluminat dintr-oclădire se clasifică astfel:
-instalatia electrică pentru iluminat normal, care serveste pentru alimentarea cu energie electrică a
corpurilor de iluminat care asigură desfăsurarea activitătii normale în clădire
-instalatia electrică pentru iluminatul de sigurantă, care serveste pentru alimentarea cu energie electrică a
unor corpuri de iluminat în cazul defectării instalatiei electrice pentru iluminatul normal
Condiții pentru alimentarea corpurilor de iluminat și prizelor
Alimentarea corpurilor de iluminat şi prizelor se face prin circuite electrice de la tablourile secundare de
lumină.
Pentru formarea circuitelor electrice, trebuie respectate prevederile normativului I-7(privind proiectarea
şi executarea instalaţiilor electrice de la consumatori,cu tensiuni până la 1000 V).Cele mai importante dintre
acestea sunt:
-corpurile de iluminat sunt receptoare monofazate care se leagă la o conductă de fază, după ce in prealabil
acesta a trecut prin întreruptor şi la conducta de nul de lucru;
-corpurile de iluminat și prizele se montează cu condensatoare
pentru ameliorarea factorului de putere, astfel ca montajul să
aibă factorul de putere cos φ = 0,95;
-corpurile de iluminat şi prizele electrice nu se montează pe
materiale combustibile;
-dispozitivele de prindere a corpurilor de iluminat se vor proiecta şi executa astfel încât să reziste la de 5 ori
greutatea corpului de iluminat, dar cel puţin 10 kgf(100 N).Nu este admis ca suspendarea corpurilor de
iluminat să se facă de conductele electrice de alimentare;
-întreruptoarele pentru acţionarea corpurilor de iluminat se montează pe pereţi la 1,5 m de la pardoseală şi la
0,8 m de elemente sau instalaţii metalice aflate in contact direct cu solul;
-când se montează pe acelaşi perete mai multe aparate electrice, ordinea de aşezare a lor de sus în jos este:
-întreruptoarele,comutatoare,butoane pentru lumină;
-butoane pentru sonerii;
-prize pentru lumină;
-prize pentru telefoane,antenă colectivă,difuzoare.
Prizele electrice se montează:
-la 1,5 m de la pardoseala în camerele pentru copii, creşe, grădiniţe, spitale şi cămine;
-la 2,0 m de la pardoseală în clasele din şcoli;
-la 0,4 m de la pardoseală în locuinţe,instituţii,clădiri social-administrative;
-la înălţimea necesară din punct de vedere funcţional în industrie,la laboratoarele din
învăţământ,cercetare,etc;
-în pardoseală, în încaperile cu suprafeţe mari şi unde este necesară racordarea unui număr mare de
receptoare.
În acest caz se prevăd obligatoriu prize cu gradul normal de protecţie IP 54 şi rezistente la lovituri mecanice;
Prizele se prevăd obligatoriu cu contact de protecţie în încăperile cu pardoseală bună conducătoare de
electricitate;
-în grupurile sanitare prevăzute numai cu lavoare,se pot monta numai întrerupătoarele şi prizele speciale
pentru racordat maşina electrică de bărbierit.Nu se montează prize electrice obişnuite
-în grupurile sanitare cu duş,baie etc. dacă se montează aparate electrice,acestea vor fi legate atât la nulul de
protecţie,cât şi la pamânt
 79

-corpurile de iluminat se alimentează în paralel pe circuite electrice.Pe un astfel de circuit monofazat se pot
monta până la 30 de corpuri de iluminat,dar care să nu depăşească 3kW.Pe un circuit monofazat se pot
monta până la 30 de corpuri de iluminat pe fază,dar care să nu depăşească puterea totală de 8kW.
-prizele electrice se alimentează pe circuite separate de cele pentru corpurile de iluminat.Pe un circuit de
priză se pot monta până la 15 prize simple sau duble in clădirle social-administrative şi 8 în locuinţe.
-într-un tub de protecţie se introduc numai conductele ce aparţin unui singur circuit.
Etapele întocmirii schemelor şi planurilor instalaţiilor de iluminat şi prize
Cunoscând prevederile de mai sus , pentru întocmirea schemelor şi planurilor instalaţiei de iluminat şi prize,
se procedează astfel:
● Pe planul de arhitectură al construcţiei se amplasează:
-corpurile de iluminat (cele fluorescente la scara planului)
-întreruptoarele de acţionare ale acestora
-prizele(indicându-se dacă sunt cu sau fară contact de protecţie, simple sau duble)
Se dă ca exemplu planul de parter al unui mic instituit de proiectare.(Fig.1)Se va considera că acesta este
format din subsol, parter şi două etaje.Fiecare încăpere de la parter a fost numerotată şi i s-a indicat
destinaţia. Numărul de corpuri de iluminat, tipul corpului, sursa(sursele) cu care se echipează, înălţimea de
montare, întreruptorul şi circuitul electric la care se racordează sunt indicate pentru fiecare încăpere în parte,
astfel:

Se stabilesc grupele de corpuri de iluminat care vor fi alimentate pe acelaşi circuit. Asemănător se
procedează cu prizele electrice. Cu aceste date se întocmeşte schema secundară a tabloului electric de nivel.

În exemplul dat s-a întocmit schema tabloului de lumină parter TLP (fig.2). Se poate observa că circuitul 1
(C1) asigură alimentarea celor şase corpuri de iluminat FIAG-240/2 din încăperea P01(birou de
proiectare).Puterea circuitului este de 600 W şi acţionarea se face de la întreruptorul dublu 1. În mod
asemănător, pot fi urmărite şi celelalte circuite.Prizele din încăperile P01….P06 se află pe circuitul 9 (C9),
iar celelelalte pe 10 (C10).În tablou s-a prevăzut şi un circuit de rezervă (C11) cu puterea de 840 W.Cele 11
circuite au fost distribuite pe cele trei faze (R,S, și T),astfel încât puterea pe fiecare sa fie aproximativ
 80

aceeaşi și tabloul TLP să poată fi considerat în calcul ca un receptor trifazat echilibrat.Puterea instalată a
tabloului este de 7,9kW.Factorul de putere poate fi considerat cos φ=0,95,deoarece corpurile de iluminat
flourescente predomină.Ca iluminat de siguranță s-a prevăzut numai iluminat pentru evacuarea din
clădire.Corpurile de iluminat sunt aplice din aminoplast oblice (AAO) cu becuri de 40 W.Sunt amplasate
astfel încât să marcheze uşor calea de evacuare din clădire(în casa scării sau la ieșirea din clădire).

În mod asemănător se întocmesc schemele secundare şi pentru celelalte tablouri de lumină din clădire.În
exemplul ales acestea sunt tablourile de lumină de la subsol (TLS),etaj 1 (TL1),etaj 2 (TL2).
●După întocmirea schemelor secundare de distribuţie se stabileşte schema generală de distribuţie pentru
iluminat şi prize. Pentru exemplificare,în figura următoare(fig.3) este arătată o astfel de schemă pentru
construcţia aleasă.În figura a este indicată schema generală de principiu din care rezultă poziţia în clădire a
tablourilor secundare, a tabloului general (TGL) şi a cofretului la branşament (CB) pe verticala clădirii şi
modul cum se face alimentarea acestora; de la cofret la TGL printr-o coloană generală şi de la TGL la
tablourile secundare prin coloane individuale. În figura b se arată schema TGL din care rezultă: destinaţia
coloanelor, puterea instalată pe fiecare coloană şi modul cum acesta este repartizată pe cele trei faze,cât şi
aparatele ce se prevăd pe TGL şi în cofretul de branşament.
 81

●Se trece apoi la transpunerea în planuri a schemelor elaborate.

Pe aceleaşi planuri pe care s-au amplasat corpurile de iluminat, întrerupătoarele şi prizele,se amplasează
tablourile electrice,se trasează circuitele şi coloanele electrice.
Circuitele electrice se pot duce:
-aparent pe elementele de construcţie. Traseele acestora urmăresc elementele de construcție (pereți,
tavan, grinzi, stâlpi) iar dozele se prevăd în locurile în care este necesară tragerea sau ramnificarea
conductelor electrice(fig.4)
-îngropat în elementele de construcţie, în placa plafonului (sau peste aceasta în pardoseala nivelului
superior), în pereți sau în pardoseală. În acest caz nu se mai prevăd doze pe fiecare circuit în parte, ci doze
comune pentru mai multe circuite.(fig.5)
 82

De aceea înainte de trasarea propriu-zisă a circuitelor se amplasează doze (notate cu D1…..D5).Poziţia lor se
alege in aşa fel încat distanţa dintre ele si de la doză la corpul de iluminat sau priză să fie de 6-9m.
Pe traseul ales,tubul de protecţie trebuie să nu facă mai mult de trei coturi la 90 de grade pentru a permite
tragerea uşoară a conductelor in tuburi.
 83

Fig.6.Detaliul dozei D1

Pentru a întelege mai uşor rolul acestor doze comune (se numesc şi doze centralizate) în figura 6 se arată
modul cum se execută legaturile electrice în interiorul,dozei D1.Pentru circuitele C8 si C10 doza D1 este de
trecere de la doza D2 către D5 (unde se ramifică). Faza circuitului C1 este legată la întrerupatorul dublu 1,
de la care sosesc în doză două conducte: una leagă în paralel trei corpuri de iluminat cele notate cu a) şi a
două pe celelalte trei (notate cu b). Conducta de nul se distribuie la toate cele şase corpuri de iluminat.

Fig.7.

In figura 7 s-a desenat schema

desfăşurată a circuitului pentru iluminatul de siguranţă de evacuare. Faza şi nulul vin de la tabloul de
siguranţă care s-a imaginat la subsol. În doza A suferă o ramificare: faza străbate prin subsol distanţa până la
verticala întrerupatorului 14, (care se află la parter), împreună cu nulul de control necesar corpului de
iluminat notat în schema cu 1 şi la corpurile de iluminat 2….7.
Pentru a ajunge la acestea din urmă,conducta este trasă până în doza A prin acelaşi tub de protecţie prin care
au fost aduse conductele la fază şi nul în doza E. Din doza A (care a fost trecută prin întrerupatorul
14)împreuna cu nulul de lucru urca pe verticală,trecând prin dozele B,C şi D. În acestea suferă ramicări la
corpurile de iluminat notate cu 3,4-5 şi 6-7;corpurile 3,5 şi 7 s-au imaginat în casa scării,iar 4 şi 6 pe
culoarele etajelor 1 şi 2,în faţa uşii care asigură accesul pe scară.
Din doza A s-a legat şi corpul de iluminat 2, imaginat la subsol pentru a marca scara.
Pentru a ajunge la acestea din urmă,conducta este trasă până în doza A prin acelaşi tub de protecţie prin care
au fost aduse conductele la fază şi nul în doza E. Din doza A (care a fost trecută prin întrerupatorul
14)împreuna cu nulul de lucru urca pe verticală,trecând prin dozele B,C şi D. În acestea suferă ramicări la
 84

corpurile de iluminat notate cu 3,4-5 şi 6-7;corpurile 3,5 şi 7 s-au imaginat în casa scării,iar 4 şi 6 pe
culoarele etajelor 1 şi 2,în faţa uşii care asigură accesul pe scară.
Din doza A s-a legat şi corpul de iluminat 2, imaginat la subsol pentru a marca scara.
5.2.EXECUȚIA INSTALAȚIILOR ELECTRICE
Principalele etape în execuţia instalaţiilor electrice de lumină şi forţă dintr-o clădire sunt:
-montarea tuburilor de protecţie şi a conductelor electrice
-montarea tablourilor electrice
-montarea receptoarelor
-montarea prizei de pământ şi a reţelei generale de legare la pământ
-executarea legăturilor la tablourile electrice şi la priza de pământ
-punerea sub tensiune a instalaţiei.

În afara instalațiilor electrice de lumină și forță, într-o clădire se mai găsesc și alte instalații cu caracter
special: de telefoane, de sonerii, de avertizare incendiu, de interfon,de pază, etc.Acestea au o execuție doar
în principiu asemănătoare , elementele componente diferind mult de la caz la caz.
Înainte de a se trece efectiv la executarea instalaţiei electrice propriu-zise au loc câteva acţiuni care pot fi
considerate ca lucrări pregătitoare:
Verificarea pieselor desenate ale instalaţiei electrice.
Pentru a putea fi executate,instalaţiile electrice se reprezintă în scheme de distribuţie (principale şi
secundare, mono- şi multifiliare), în planuri (pe niveluri cu traseele coloanelor şi circuitelor şi poziţiilor
tablourilor şi receptoarelor) şi în detalii de execuție (pentru prinderea elementelor de construcţie, pentru
tablourile electrice,montarea receptoarelor).
Este necesar ca toate aceste piese să fie verificate dacă sunt corect executate, dacă corespund cu modul de
executare al construcţiei, dacă se completează în mod logic intre ele.
Indentificarea traseului instalaţiei pe elementele de construcţie şi marcarea cu cretă albă a acestuia.
O atenţie deosebită se vor da locurilor unde instalaţia traversează elementele de construcţie pereţi şi planşe.
Aici constructorul trebuie să fi lăsat golurile necesare trecerii.
Nu se va devia traseul instalaţiei decât cu acordul constructorului si proiectantului pentru a nu afecta părţile
de rezistenţă ale construcţiei(grinzi,stâlpi in special).
Aceeaşi atenţie se va acorda şi locurilor unde se vor monta tablourile electrice, prizele, întreruptoarele
pentru ca acestea să corespundă condiţiilor prevăzute de proiect.

Executarea străpungerilor în elementele de construcţie dacă acestea nu au fost executate de constructor,

anterior. Străpungerile se execută cu dalta ascuţită(şpiţ) şi lată (Fig.8) prin batere cu ciocanul.
Fig.8-Daltă de stăpungere
a-ascuţită; b-lată.

Se folosesc ciocane cu masa de 0,5-2kg. Se mai pot executa şi cu maşina electrică universală cu burghiu,
pentru diametrele de 8-20 mm, sau cu freze,pentru diametre de 50-90mm. Străpungerile sunt executate în
planşe şi pereţi pentru traversări şi pentru realizarea golurilor în care se vor monta dozele de ramificaţie,
dozele de aparat, diblurile de lemn sau material plastic, etc. Golurile pentru doze se fac astfel încât acestea
să se găsească cu 2-3 mm sub nivelul tencuielii, iar montarea lor se face o dată cu cea a tuburilor de
protecţie.

Golurile pentru diblurile de lemn se fac astfel,

încât acestea să se afle la nivelul
tencuielii (fig. 9).
 85

Fig.9-Montarea diblului de lemn

1-diblu de lemn 2-zid în care se face golul 3-material de legătură dintre zid și diblu 4-tencuială 5-cuie de
reper pentru identificarea diblului și fixarea axelor

Diblul 1 de lemn se fixează în golul din zidul 2, utilizându-

se un material de legătură 3,
care depinde de mediul din încăpere:
-în camerele uscate se utilizează ipsosul.Înainte de fixare
golul se umezeşte
pentru a favoriza prinderea.
-în camerele umede şi pe pereţiiexteriori se utilizează
numai cimentul.Diblul este acoperit de tencuiala 4.
Pentru identificare se folosesc două cuie de reper 5,care
fixează extremităţile diblului pe direcţia axelor. Diblurile
din material plastic se montează fără lucrări pregătitoare şi aceasta se face o dată cu instalaţia pentru care
sunt necesare.
Executarea şanţurilor în pereţi (în zidărie) pentru montarea tuburilor de protecţie.
Aceste şanţuri se execută cu dalta lată şi ciocanul sau cu maşina electrică universală pentru străpungeri, pe
care se aplică o daltă în loc de burghiu.
Adâncimea şanţului este cu 8-10mm mai mare decât diametrul maxim al tuburilor, iar lăţimea este cu 10-20
mm mai mare decât suma diametrelor tuburilor ce se montează împreună.
Componente necesare executării instalațiilor electrice interioare
În componența instalațiilor electrice interioare se utilizează conducte, cabluri, tuburi protectoare,accesorii,
aparataj de instalații și echipamente.
a) Conducte și cabluri electrice
Conductele și cablurile electrice se folosesc pentru transportul și distribuția energiei electrice la consumatori,
alegerea lor făcându-se în funcție de intensitatea maximă a curentului din circuit.
Atunci când se utilizează conducte și cabluri în medii normale, se ține cont de tipul conductelor, din punctul
de vedere al izolației și al protecției, de distanțele minime de amplasare, de intersectarea cu alte elemente, de
caracteristicile încăperilor industriale, de diferența de nivel sau de alte elemente specificate de proiectant.
Conductoarele electrice se realizează de obicei, din cupru, aluminiu sau oțel.
In instalațiile electrice de joasă tensiune , materialul cel mai utilizat pentru conductoare este cuprul.
Utilizarea aluminiului se recomandă datorită costului mai mic pentru secțiuni relativ mari ale
conductoarelor, dar nesupuse la solicitări mecanice.
Oțelul este folosit limitat în situații speciale cum ar fi linii de contact pentru poduri rulante sau electrozi
pentru prize de pământ.
Conductoarele pot fi izolate sau neizolate electric.
Conductoarele neizolate se utilizează în aplicații specifice ca: linii de contact, legături în tablouri și în
posturi de transformare, pentru alimentarea cuptoarelor electrice, pentru instalații de legare la priza de
pământ.
Utilizarea conductoarelor neizolate este interzisă în clădiri de locuit, administrative, localuri publice.
Conductoarele neizolate sunt realizate de regulă sub formă de bare cu secțiune dreptunghiulară sau circulară.
Conductorul izolat
Acesta este alcătuit din unul sau mai multe fire neizolate răsucite între ele, ansamblul fiind prevăzut cu
izolaţie, cu sau fără înveliş de protecţie. Materialul conductor este cupru sau aluminiu, izolaţia fiind din
cauciuc sau PVC (policlorură de vinil). Învelişul de protecţie este prevăzut cu o împletitură de fibre textile
impregnate sau nu.
Conductele electrice izolate, rigide sau flexibile sunt utilizate la alimentarea cu energie electrica a celor mai
variate tipuri de receptoare electrice, atât industriale cât şi casnice
Pentru a nu fi expuse deteriorării mecanice, aceste conductoare se montează în tuburi de protecţie. Fac
excepţie conductele de tip INTENC cu 1,2 sau 3 conductoare care se montează îngropat (în tencuială). În
anumite cazuri se admite montarea aparentă, pe suporţi necombustibili, a conductelor izolate. In fig.6.3 se
indică tipurile constructive de conducte electrice mai des întîlnite în instalaţiile electrice la consumator.
 86

Cablul electric este un ansamblu de conductoare electrice izolate, distincte, protejate din fabricație într-un
înveliș izolant din punct de vedere electric și protector din punct de vedere mecanic.
După destinație și caracteristici constructive, se utilizează o mare diversitate de grupe de cabluri și
conductoare dintre care trebuie menționate:
-cabluri de comandă și semnalizare (de forță)
-cabluri pentru transmisii de date, cu conductoare din cupru sau cu fibre optice
-cabluri coaxiale pentru transmisii de semnale în gamele de frecvență video și audio
-cabluri și conductoare rezistente la temperaturi înalte, numite și siliconice
-cabluri pentru telecomunicații inclusiv cele realizate din fibre optice
-cabluri și conductoare rezistente în diferite medii agresive
-cabluri pentru instalații de semnalizare incendiu.
 87

Tuburi protectoare
Prin tub pentru instalații electrice se înțelege un element închis, care servește pentru instalarea sau
înlocuirea prin tragere a conductelor sau cablurilor.
Pentru realizarea tuburilor, în funcție de necesități, se au în vedere: materialul folosit, modul de racordare,
protecția împotriva solicitărilor mecanice, aptitudinea de a fi îndoite, comportarea la temperatură,
caracteristici electrice (de izolare), protecție contra pătrunderii corpurilor străine și a lichidelor, rezistența la
substanțe corozive sau poluante, rezistența la acțiunea radiațiilor solare.
În funcție de construcție și de materialul din care sunt executate, deosebim mai multe categorii de tuburi:
Tuburile izolante ușor protejate IP sunt fabricate din carton rezistent
la umezeală și au un înveliș din bandă de oțel laminată la rece. Pentru
protecția la umezeală se impregnează cu bitum industrial. Se montează
aparent sau îngropat.
Tuburi de protecție P sunt confecționate din bandă de oțel laminată, cu
margini petrecute una peste alta pentru încheiere. Se montează numai
aparent.

Tub izolant de protecţie etanş IPE (Panzer)

Acest tub este construit din tablă de oţel laminat la rece, sudată de-a
lungul unei generatoare. Grosimea tablei este de l.3-2,25 mm. În
interior se găseşte o căptuşeală izolantă din carton impregnat cu un
amestec de substanţe bituminoase. În exterior tuburile sunt lăcuite cu un
lac protector contra coroziunii. Asamblarea tuburilor se realizează prin manşoane şi coturi filetate.
Montajul poate fi îngropat sau aparent, în medii uscate cu praf, permanent umede, în toate cazurile în care
nu se cere o protecţie etanşă mecanică. Îmbinările se etansează cu miniu de plumb şi cînepă.
 88

Tuburile izolante ușor protejate flexibile, IPF

se execută din spirale din bandă de hârtie impregnată, peste care se înfășoară spirale din bandă de oțel
plumbuită.
Tuburi cu manta din PVC Aceste tuburi se pot îndoi numai la cald. Încălzite la 100°C ele suportă îndoiri
de 90° cu raza minimă de trei ori diametrul exterior. Ele rezistă la acţiunea corozivă a principalilor reactivi
chimici şi la cea a materialelor utilizate în construcţii (var, ciment, ipsos, clorură de var etc.). Au rezistenţă
mecanică inferioară tuburilor metalice şi de aceea se evita folosirea lor pe terase expuse loviturilor
mecanice.Se pot monta îngropat sau aparent dar numai pe suporturi necombustibile.Nu se pot utiliza la
instalaţii care necesită o siguranţa mărită în funcţionare cum sunt: instalaţiile pentru alimentarea şi
comanda pompelor de incendiu, instalaţiile pentru iluminatul de siguranţă şi cele de semnalizarea
incendiilor.
Se fabrică doua tipuri de tuburi cu manta din PVC şi anume:
a) Tubul YPY cu diametrul nominal (exterior) de 13, 16, 18, 25, 32, 39 mm. Acesta înlocuieşte tubul
metalic IP în încăperi uscate sau umede cu intermitenţă, precum şi în încăperile fără degajări de
praf conbustibil.
b) Tubul IPEY cu diametrul nominal (exterior) de 16, 20, 25, 32, 40, 50 mm. Acesta înlocuieşte tubul
metalic IPE în aceleaşi condiţii ca şi tubul YPY. În execuţie etanşă se poate utiliza în încăperi umede
sau cu medii corozive.
Ţeava de oţel Aceasta se utilizează pentru instalaţii electrice care necesită o protecţie mecanică superioară
sau o execuţie perfect etanşă cum sunt instalaţiile din mediu cu praf, medii umede necorozive, cu pericol de
incendiu şi explozie sau pot înlocui celelalte tuburi când este nevoie de diametre mai mari.
5.2.1.Montarea tuburilor de protecţie şi a conductelor electrice
a)Montarea tuburilor de protecţtie
Tuburile de protecţie (din PVC sau metal) se aduc pe şantierul de construcţii în lungimi fixe, de regulă
3m, împreună cu un număr egal de manșoane.
Pentru a putea fi montate este necesar ca acestea să fie prelucrate: tăiate, îndoite și îmbinate.
Se execută astfel porțiuni din traseul instalației (tronsoane) care apoi se montează pe elementele de
construcții și se îmbină între ele.

Tăierea tuburilor se face la bancul de lucru după ce tubul a fost prins în menghină.
Tuburile din PVC se taie cu ferăstrăul de mână cu pânză lată pentru lemn, iar cele metalice cu bonfaierul sau
cu mașini speciale. După tăiere, marginea tubului se curăță de bavuri cu o pilă. Locul unde se taie se
stabilește prin măsurare. Dacă tubul face un cot, măsurarea se face ca în figura 10, lungimea de tăiat fiind:
l= l1+l2

Fig 10-Lungimile măsurate în cazul

efectuării unui cot

Îndoirea tuburilor se face atunci când nu se pt utiliza coturile sau curbele prefabricate. Îndoirea se poate
face:
-la cald,pentru tuburile din PVC şi metal (fig11)
-la rece,pentru ţevile metalice.(fig12)
 89

Îmbinarea tuburilor(fig.13)se realizează prin fitinguri sau sudare. Fitingurile sunt piese de continuitate a
tuburilor (mufe), de schimbare de direcție (coturi, curbe) și de ramificație (teuri). Fitingurile pentru tuburile
IPY sunt din PVC nefiletate. Se introduc pe tuburi după ce s-au încălzit în prealabil. In cazul tuburilor IPEY
îmbinările sunt (suplimentar) lipite cu o soluție adezivă, asigurându-se în acest fel etanșeitatea.

Fig.13-Îmbinare prin mufă,a

tuburilor din PVC
Montarea tuburilor sub tencuială
Tuburile se montează într-un şanţ executat în zidărie, peste care se aşterne tencuiala(fig.14).Tubul 1 este
provizoriu legat cu sârmă moale 2 de cuiul 3 şi apoi fixat cu mortar 4 în zid. Peste acestea se aşterne
tencuiala .

Fig.14- Fixarea unui fascicul

de tuburi
1-șanț 2-tuburi de protecție 3-cuie 4-
sârmă moale

Montarea tuburilor în zidurile sau plăcile de beton.

Tuburile se fixează cu sârmă de armătura zidului sau a plăcii,înainte de executarea cofrajului de
turnare.Traseul tubului se va realiza în aşa fel încât să nu împiedice turnarea betonului sau să creeze goluri
care ar slăbi rezistenţa acestor elemente de construcţie. De regulă,tuburile se montează în plăci la distanţă de
armătura principală de rezistenţă.(fig. 15)

Montarea tuburilor peste placa plafonului.În figura 16 se pot observa principalele elemente componente
ale unui plafon(sau pardoseli).Ele se compun din placa de beton armat de rezistenţă 3,stratul de beton de
egalizare 4 (şapca de egalizare) şi pardoseala propriu-zisă,de uzură 5. Tuburile se mai pot monta direct pe
placa de rezistenţă,în şapa de egalizare(fig.17).Până la turnarea şapei tuburile se protejează contra loviturilor
mecanice cu un strat de mortar,de o parte şi de alta.În acest fel se pot circula pe placă fără a se deplasa şi
distruge tuburile.Tubul va urma fie un traseu vertical pe perete,fie va străpunge placa printr-un gol special
realizat.
 90

● Montarea tuburilor aparent.Acesta este un procedeu de montaj foarte frecvent,în special în subsolurile
tehnice,în construcţiile industriale..Fixarea tuburilor pe elementele de construcţie
(pereţi,stâlpi,grinzi,plafon)se poate face în foarte multe moduri,în funcţie de numărul de tuburi,mărimea
lor,posibilităţile de prindere.Tuburile de PVC se fixează direct pe construcţie,iar cele metalice se fixează pe
console prinse în construcţie.Prinderea consolelor se face
folosindu-se:
-mortar, ipsos sau ciment (fig.17a)
-dibluri de lemn (foarte rar)
-bolţuri împuşcate(fig.17b)
-dibluri din material plastic.

Fig.17- Consolă pentru montarea aparentă a

tuburilor de protecţie

Bolţurile împuşcate (fig.18)

sunt din oţel,
ascuţite la un capăt şi filetat
la celălalt. Fig.18-.Bolţ pentru împuşcat

Diblurile din material plastic(fig.19)au corpul din material plastic în care se introduce un şurub de 3-8mm
diametru.
În zid se face o gaură cu maşina de găurit, cu diametrul cu un milimetru mai mare decât al diblului. Diblul
din material plastic se introduce în gaură prin batere cu ciocanul. Apoi se introduce
şurubul folosind şurubelniţa. La intrarea acestuia,cele două părţi ale diblului se
desfac, fixându-se in zidărie.Pe suprafaţa laterală ele au niște crestături care nu
permit nici smulgerea,nici rotirea diblului.
Fig.19-Diblu din material plastic
Prinderea tuburilor direct de zidărie se face cu scoabe(fig.20). Scoabele sunt executate din bandă de oţel de
15x2 mm2 şi se pot prinde de construcţie ca şi consolele.
Fixarea tuburilor pe console se face cu brăţări(fig.21).
Fig.20-Fixarea tubului
de protecţie cu
scoarbă pe zid

Fig.21-Fixarea tuburilor de protecţie cu brăţări

b)Montarea conductelor electrice
Lungimea conductei se stabileşte astfel:
-se adaugă la lungimea tubului de protecţie dintre două doze câte 14-20 cm necesari
efectuării legăturilor electrice
-la lungimea dintre doză şi receptor se adaugă 20-30 cm
-la lungimea dintre doză şi tabloul electric o lungime suficientă pentru a permite
legarea acestora la şirul de cleme
Capetele clemelor se dezizolează 2-3 cm cu ajutorul cleştelui de dezizolat (fig.22)
 91

Fig.22- Clește de dezizolat

Conductele apoi se introduc apoi în tub astfel:
-se plasează pe unul dintre capetele tubului o piesă numită tilă (fig.23)
pentru a se micşora forţele de frecare la tragerea conductelor.
-pe la capătul opus se intruduce o sârmă din oţel sau bandă de oţel de 5
mm lăţime , care are în vârf o bilă.
-prin împingere şi răsucire sârma (banda) se introduce în tub până se scoate pe la capătul celălalt al
tubului,pe care este plasată tila.
-de acest capăt se fixează conductele electrice şi sârma de oţel(banda) se trage înapoi până când este scoasă
complet, în tub rămânând conductele.

Fig.23- Tilă folosită la tragerea

conductelor în tuburi
După introducerea conductelor în tuburi, în fiecare doză se află un număr de
conducte cu capete dezizolate.
Se execută în continuare legarea conductelor între ele în conformitate cu
indicaţiile din proiect.
Legarea conductoarelor se face astfel:
-conductoarele de cupru se curaţă de oxid cu un cuţit, se apropie între ele şi se răsuceşc între ele şi se lasă în
afara dozei la distanţă de celelalte legături(fig.24);

Fig.24-Legături în doză între conductoarele

de cupru.
92
93
 94

În situaţiile în care cablul este expus deteriorării datorită mediului şi în special loviturilor mecanice ,acesta
se montează în tub de protecţie pe porţiunea expusă.
Cablurile se taie la lungime cu fierăstrăul de mâna pentru metale.
De regulă sunt continue între tabloul electric şi receptor.
Se execută treceri şi legături în doze numai în cazul cablurilor cu secţiunea conductoarelor mică (2,5-
6mm2). Pentru celelalte dimensiuni se evită astfel de legături pentru a nu crea posibile surse de defect pentru
cablu.
Cablul are un număr mare de straturi de izolare,de rezistenţă şi de ecranare.Dacă trebuie înnădit,toate aceste
straturi se desfac cu mare atenţie,la capătul cablului.Operaţia se numeşte fasonarea capetelor şi constă în
îndepărtarea succesivă a straturilor ce acoperă conductoarele până la dezizolarea lor.
Pentru a nu-şi pierde proprietăţile mecanice şi electroizolante, straturile se desfac de pe conductoare în trepte
(fig 32).
Fig.32-Fasonarea capetelor de cablu

c-reprezintă lungimea pe care conductoarele se dezizolează

i-lungimea izolaţiei conductoarelor
a-lungimea care se păstrează mantaua de plumb respectiv PVC
k-lungimea benzii metalice de protecţie
m1 şi m2 – sunt două matisaje de sârmă care se aplică pe mantaua din iută si respectiv PVC,pentru a nu
permite dezizolarea cablului de la sine
Îndepărtarea acestor straturi se face cu cuțitul pentru cablu și ferăstrăul de mână pentru metal.
Distanţele c,i,a şi k sunt valabile în funcţie de mărimea cablului.Toată această porţiune de la capăt se
protejează astfel:
-la cablurile de secţiune mică(sub 50 mm2) este suficient să se aplice mai multe straturi din bancă izolatoare
puternic adezivă
-la cablurile de dimensiuni mari(peste 50 mm2) se prevăd cutii terminale.
Atunci când se execută îmbinarea a două cabluri indiferent de secțiune, capetele se protejează în manșoane
de izolare și de protecție.
ACCESORII PENTRU INSTALAŢII ELECTRICE
Papucii de cablu sunt accesorii care servesc pentru legarea
conductoarelor la o bornă, un bolţ sau un şurub de contact.
Peste conductoarele de cupru multifilar se execută papuci ştanţaţi,
presaţi sau turnaţi. Fixarea conductorului în papuc se execută prin
cositorire. Numerele gravate pe ureche au următoarea semnificaţie:
primul număr-secţiunea conductorului, iar al doilea număr-diametrul
bornei la care se poate monta.
Pentru conductoare de aluminiu multifilare se utilizează papuci în care
pe urechea papucului se gravează numai secțiunea conductorului pentru
care se poate folosi.
Fixarea conductoarelor din aluminiu se face cu bride strânse în șuruburi
din oțel zincat și cu rondele elastice de oțel.
Cleme de legătură sunt executate din cupru sau oţel zincat şi se folosesc
pentru legarea conductoarelor între ele.
Cleme mobile cu şurub folosite pentru îmbinarea a două, trei sau patru
conductoare, care se introduc în crestătura şurubului şi se strâng cu o
piuliţă.
Clemele mobile plate servesc la îmbinarea a două sau trei conductoare cu
 95

o secţiune de la 2,5mm2 la 4 mm2.

Conectorii realizează îmbinarea conductoarelor cu ajutorul şuruburilor de strângereScoabele şi brăţările
servesc pentru fixarea tuburilor montate aparent. Pentru protecţia împotriva coroziunii acestea se plumbuiesc
sau se lăcuiesc.
Diblurile servesc pentru fixarea de elementele de construcţie a scoabelor, brăţărilor sau a altor elemente
(cârlige, role etc.)
Manşoanele de legătură servesc la înădirea tuburilor şi se confecţionează din acelaşi material ca şi tuburile.
Coturile servesc la schimbarea direcţiei tuburilor cu 90 grade.
Inelele şi pipele de protecţie se confecţionează din porţelan şi se utilizează pentru a se proteja izolaţia
conductoarelor de marginea tăioasă a mantalelor de tablă.
Dozele sunt considerate tot accesorii ale instalaţiilor electrice deoarece permit accesul la instalaţie pentru
executarea legăturilor la conductoarele electrice sau la cabluri. În funcţie de rolul pe care îl
îndeplinesc deosebim trei tipuri de doze:
-doze de trecere se folosesc pentru realizarea circuitelor pe distanţe mari şi au rolul de a uşura
introducerea şi tragerea conductoarelor prin tuburi.
-doze de derivaţie servesc pentru ramificarea circuitelor electrice.
-doze de aparat folosite pentru fixarea aparatelor de conectare (întrerupătoare, comutatoare, prize)
acestea au o singură gaură în care se introduce tubul.
Dozele se execută din tablă, material plastic, sau prin turnare şi sunt prevăzute cu găuri pentru
introducerea capetelor tuburilor de protecţie sau capetele cablurilor.

5.2.2.MONTAREA TABLOURI ELECTRICE DE DISTRIBUŢIE

Tablourile de distribuţie sunt elemente ale instalaţiilor electrice având rolul de a asigura distribuţia
energiei electrice la alte tablouri sau la receptoare.
Ele cuprind elemente de protecţie, comandă sau manevră, iar la tablourile importante şi aparatajul de
masură, control, semnalizare, reglaj şi eventual automatizare.
În scopul evitării accidentelor şi a defectelor în instalaţii se prefera ca pentru fiecare tensiune de
alimentare (current continuu sau current alternative, înaltă sau medie tensiune) să se prevadă
tablouri separate.
Dacă soluţia nu este posibilă sau dacă este neeconomică, se pot utilize tablouri comune cu condiţia
izolării şi marcării clare a receptoarelor de natură diferită.
În scopul citirii uşoare a cablajelor, în cadrul tablourilor se utilizează conductoare cu izolaţie de culori
diferite. Circuitele care pleacă din tablouri vor fi etichetate.
 96

Din punct de vedere al protecţiei faţă de mediu, tablourile se clasifică în :

- tablouri deschise, protejate împotriva deteriorărilor mecanice (tablouri de marmură, tablouri
pe stalaje metalice, tablouri pe panouri cu acces prin spate);
- tablouri inchise, protejate impotriva deteriorărilor mecanice şi picăturilor (tablouri de
marmură, închise în dulapuri sau nişe, tablouri pe stalaje metalice inchise în dulapuri sau nişe,
tablouri cu sertare, tablouri de apartament, firide electrice);
- tablouri capsulate, protejate cel puţin împotriva deteriorărilor mecanice şi ploii (tablouri din
cutii sau dulapuri capsulate).
Tablourile de distribuţie se pretează la prefabricare şi tipizare.
a)Tablouri de distribuţie din marmură Acestea se fac din
marmură de dimensiuni standardizate, iar conexiunile se fac în
spatele tabloului. Dezavantajul acestor tablouri constă în faptul că
accesul la
legături prin spatele tabloului este greoi, mai ales în cazul
tablourilor de dimensiuni mari, la care se adaugă şi faptul că
marmura este un material scump şi deficitar. Ca urmare aceste
tablouri sunt folosite din ce în ce mai rar. În figură se prezintă
vederile din faţă şi spate la un tablou de marmură, precum şi
schema monofilară a instalaţiei.
Intrarea în tabloul (1) se face din bornele (2). În continuare se face
legătura prin intermediul întrerupătorului general (3) şi
siguranţele principale (4) la siguranţele (5) corespunzătoare
diferitelor circuite de alimentare a receptorilor.
Tablourile de marmură se montează cu latura inferioară la cel
puţin 1,6 m şi cu latura superioară la cel mult 2,2 m de
pardoseală, în faţă având un spaţiu liber de cel puţin 0,8 [m]. În
loc de marmură pot fi utilizate placi de textolit sau pertinax pe
suporţi necombustibili.
Montarea tablourilor de marmură se fixează cu console pe perete
(fig. 33). În zidurile din cărămidă consolele se montează direct in zid
(astfel de console scurte se numesc praznuri)(fig. 33, a), iar in
zidurile de beton sunt fixate prin bolturi împușcate (fig. 33, b), sau
dibluri din material plastic. Placa de marmura se prinde de console cu șuruburi cu piulița. Tuburile de
protecție pentru coloană și circuite se vor monta îngropat și vor permite accesul in spatele tabloului.

FIG.33

b)TABLOURI DE DISTRIBUŢIE METALICE, ENCAPSULATE

În această categorie intră tablouri realizate pe stelaje metalice (montate în nişe sau dulapuri cu acces
din faţă), tablouri mari de tip dulap, tablouri de apartament.
Toate aceste tablouri se exploatează uşor, permiţând modificări sau extinderi destul de simplu de
realizat.
 97

Înălţimea maximă a unui

astfel de tablou (faţă de nivelul
pardoselii) este de 2,2 m.
Aceste tablouri se fac din tablă
şi oţel profilat. Montarea
aparatelor se face în aşa fel
încât manevrarea să fie cât
mai uşoară.
În fig.10.2 se prezintă schema
unui tablou de distribuţie pe
stelaj metalic montat în dulap,
precum şi schema monofilară.
Intrarea coloanei de
alimentare se face prin clemele
(2). De la cleme cablajul trece
prin întrerupătorul general
(3), apoi la siguranţele celor 11
circuite (4). Siguranţele sunt
de tip LF. Pentru nulul de
protecţie se prevede o bară de
protecţie (6).
Ieşirea circuitelor spre
receptori se face prin clemele
de ieşire (5). Pentru protejarea
tabloului, în faţa lui se montează o placă din material izolant (7). Tot ansamblul se instalează într-un
dulap sau nişă.
Montarea tablourilor pe stelaj metalic (fig.34)
Când stelajul este introdus într-o cutie mecanică,cutia se prinde de elementele
de construcţie cu bolţuri împuscate sau cu dibluri. În halele industriale,de multe
ori,cutia tabloului electric este fixată pe un stelaj de oţel cornier prins în
pardoseala.
Tablourile de protecţie vor traversa cutia prin presetupe metalice sau din
material plastic.

Fig. 34 Fixarea tabloului de stelaj metalic in nisa :

1- stelaj metalic ; 2- console ; 3- picior ; 4- usa ; 5- rama ; 6- tub de protectie
pentru coloana electrica ; 7- tuburi de protectie pentru circuitele catre receptoare.
Tablourile electrice tip dulap (cu stelajul introdus intr-un dulap metalic) se aseaza
direct pe pardoseala, langa perete (fig. 35). Tuburile de protectie (sau cablurile)
se introduc in tablou fie din pardoseala, fie direct de pe perete pe la partea
superioara. Legatura dintre tubul de protectie si dulap se face prin presetupa.
Aceasta are atat rolul de fixare cat si de asigurarea unei mai bune etansitati fata
de mediu.
Tablouri capsulate
Tablourile capsulate se fabrică din cutii de fontă turnată, tablă ambutisată şi
materiale plastice.
Aceste cutii se amplasează între ele, prinderea lor făcându-se prin buloane.
Capacele şi celelalte piese detaşabile sunt prevăzute cu garnituri de etanşare.
Cutiile utilizate pentru tablouri capsulate pot fi: cutii de bare, cutii de siguranţe,
cutii de aparate şi cutii terminale.
În fig.10.6. este prezentat un tablou de distribuţie capsulat format din cutii de
siguranţe (1), cutii de bare (2), cutii de aparate (3) şi cutii terminale (4). Cutiile
 98

capsulate permit realizarea unor tablouri foarte divers echipate şi dau posibilitatea unor extinderi uşor de
realizat.
Tablourile capsulate se monteaza in acelasi fel ca
tablourile pe stelaj metalic în cutie (fig. 36)

Fig.36

5.2.3.MONTAREA RECEPTOARELOR ELECTRICE

Principalele receptoare sunt corpurile de iluminat şi motoarele
electrice.
●Montarea corpurilor de iluminat constă în fixarea tălpii de iluminat, executarea conexiunilor în dulie şi
asamblarea corpurilor de iluminat.
Fixarea corpurilor de iluminat se face pe:
-elemente de construcţii orizontale:plafon,grinzi sau alte structuri
-elementele de construcţii verticale: pereţi,stâlpi etc.
Corpurile de iluminat se pot monta –îngropat
-aparent
În cazul montării corpurilor de iluminat pe pereţi:
→direct pe perete→suport fix
→suport orientabil
Fig.37-Montarea unui corp de iluminat florescent pe
perete,cu suport orientabil

În figura 37 este reprezentat un corp iluminat fluorescent 1 montat pe perete cu suporţi orientabili 2
şi fixat cu diblurile.Conductele de alimentare 5 sunt protejate de tubul 4.
5.2.5.MONTAREA PRIZEI DE PĂMÂNT ŞI A REŢELEI GENERALE DE LEGARE LA PĂMÂNT
Receptoarele electrice,în cea mai mare parte, sunt executate cu carcase metalice.Dacă conducta de fază,care
asigură alimentarea receptorului,se desface din şurubul de prindere sau se dezizolează într-un alt punct şi
atinge carcasa receptorului,acesta este pusă sub tensiune(220V).
Această stare nu produce deteriorări receptorului dar poate provoca accidente grave,mergând până la
electrocutare,dacă omul atinge o astfel de carcasă pusă accidental sub tensiune.
Pentru a evita astfel de accidente se folosesc mai multe metode de protecţie:
-metode de legare la nulul de protecţie
-metoda de legare la pământ
Elementele conductoare, de regulă carcase metalice, ale echipamentelor electrice sunt legate la nulul de
protecție (care este diferit de nulul de lucru) sau la priza de pământ. Aceste instalații de protecție sunt
 99

destinate receptoarelor, utilajelor, tablourilor electrice, etc. a căror alimentare provine de la transformatoare
cu nulul secundarului legat la o priză de pământ.
În anumite condiții, legarea la pământ poate fi folosită ca mijloc principal de protecție și în cazul rețelelor
cu nulul izolat de pământ. Aceste protecții beneficiază de existența aparatelor de protecție la scurtcircuit
(siguranțe fuzibile, relee electromagnetice sau declanșatoare) și uneori de prezența aparatelor de protecție la
suprasarcină (relee termice ale receptoarelor sau ale prizelor de la care acestea sunt alimentate).

Legarea la priza de pământ

Priza de pământ este formată din electrozi de 2,5-3m lungime

care sunt țevi din OL-Zn de 2” așezați vertical în sol la o
adâncime mai mare decât cea de îngheț și un electrod din
bandă de OL-Zn de 40X4 mm2 care se așează orozontal în sol
și care este legat de cei verticali.
În soluri cu rezistivitate mare electrozii se îmbracă într-un strat
de bentonită mai gros de 10 ori decât diametrul electrozilor.
În clădirile de locuit legarea prizei de pământ la rețeaua de
punere la pământ se face cu o piesă de separație montată într-o
nișă.
5.2.6.PUNEREA SUB TENSIUNE A INSTALAŢIEI
Instalaţia electrică se pune sub tensiune în condiţiile în care
legăturile în doze sunt provizorii.
După punerea sub tensiune se verifică comportarea instalaţiei prin aducerea în stare de funcţionare pe rând a
tuturor receptoarelor.Dacă se constată că există conexiuni incorecte,porţiunea defectă din instalaţie se scoate
de sub tensiune şi se remediază.La punerea sub tensiune se mai verifică cu multă atenţie:
-dacă tablourile electrice sunt corect echipate,bine fixate,legate la nulul de protecţie (sau la
pământ),dacă sunt prevăzute cu cheie de închidere,
-dacă s-au utilizat materialele prevăzute în proiect,
-dacă receptoarele electrice,prizele,întrerupătoarele au poziţiile prevăzute şi sunt bine fixate.
După ce s-a constatat că toate receptoarele funcţionează normal,se scoate întreaga instalaţie de sub tensiune
şi se trece la definitivarea legăturilor în doze:se cositoresc,se izolează şi se introduc în doză,iar aceasta se
acoperă cu capacul.
După încheierea lucrărilor de finisaje pentru elementele de construcţii se execută vopsitoria elementelor
instalaţiei:tuburile de protecţie,carcasele motoarelor,şasiul acestora,reţeaua de legare la pământ.
Instalaţia se repune sub tensiune numai la recepţia provizorie a ei.Pentru aceasta se vor lua măsuri de a nu
se permite accesul la tabloul general al instalaţiei.
 100

5.3.ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE INTERIOARE DE JOASĂ TENSIUNE

În timpul exploatării,instalaţiile electrice trebuie să funcţioneze la parametrii pentru care au fost concepute şi
construite.
Aceasta nu este posibil decât in condiţiile în care instalaţiile electrice sunt sub un permanent
control.Controlul este necesar,deoarece,în timp,părţile componente ale unei instalaţii electrice se uzează în
mod natural. Totodată instalațiile electrice mai pot fi supuse accidental la solicitări suplimentare.Cele mai
importante dintre acestea sunt cele:
-mecanice (vibrații, loviri din neatenție)
-termice ( supraîncărcare)
În urma uzurii naturale și a solicitărilor suplimentare în instalațiile electrice apar defecte. Principalele tipuri
de defecte care pot apărea sunt:
1.Întreruperea circuitului electric
Dacă se constată că nu există tensiune la barele tabloului electric,cauzele pot fi:
-topirea siguranţei fuzibile,
-slăbirea unei legături electrice,
-scoaterea din funcţiune a receptorului alimentat.
2.Defectul de izolaţie
Acest defect apare datorită îmbătranirii izolaţiei conductelor electrice.Cele mai expuse sunt
conductele socilitate la variaţii mari de temperatută.Defectul de izolaţie nedepistat la timp conduce la
întreruperea circuitului electric,datorită unui scurtcircuit,sau poate provoca electrocutarea (prin atingerea
directă sau indirectă).Izolaţia defectă se observă cu ochiul liber în timpul verificărilor zilnice sau prin
măsurări ce se efectuează înainte de darea în funcţiune,după ce a avut loc o intervenţie mai importantă la
instalaţia electrică.Porţiunea defectă se înlocuieşte.
3.Defectul în tabloul electric
Aceste defecte pot fi datorate unor multitudini de cauze,cum ar fi:supraîncărcări,scurtcircuite
prelungite,lovituri mecanice,incendii.Cele mai frecvente defecte care pot apărea la un tablou electric sunt:
• -slăbirea unei legături electrice dintr-o clemă sau bornă de prindere
• deteriorarea clemelor de prindere
 deteriorarea unor aparate electrice
 deterioarea izolatoarelor de susţinere a barelor tabloului electric.
4.Defecte la corpurile de iluminat Defectele pot fi:
• arderea lămpii
• deteriorarea starterului la corpurile de iluminat fluorescente
• defectarea balastului
• slăbirea legăturilor în borne sau in elementele de conexiuni
• spargerea,fisurarea,străpungerea părţilor izolatoare
5.Defecte la prize
Principalele cauze care provoacă defecte la prizele monofazice sunt:
• supraîncărcarea,
• solicitarea mecanică repetată.
Aceste solicitări duc la apariţia următoarelor defecte:
• distrugerea parţială sau totală a prizei,
• lipsa de stabilitate a prizei în doză.
5.4.NORME DE PROTECŢIE A MUNCII
În ţara noastră sunt elaborate Normele republicane de protecţie a muncii care cuprind cadrul general
de tehnică a securităţii muncii şi normele de igienă a muncii.Acestea sunt obligatorii pentru toate
ministerele,organele centrale ale administraţiei de stat,cooperatiste şi obşteşti.Sub îndrumarea Minsterului
Muncii fiecare din aceste departamente au elaborat Norme departamentale de protecţie a
muncii,obligatorii pentru toate organizaţiile ce le au în subordine.
Personalul care lucrează la instalaţiile electrice sub tensiune va folosi totdeauna mijloacele
individuale de protecţie împotriva electrocutării şi acţiunii arcului electric.Acestea sunt:
-mijloace de protecţie izolante,care au drept scop protejarea omului prin izolarea acestuia faţă de
elementele aflate sub tensiune sau faţă de pământ.Cele mai importante mijloace de acest fel sunt:cleşti şi
 101

prăjini electroizolante,mănuşi,cizme.galoşi,covoare,preşuri şi platforme electroizolante,scule cu mânere

electroizolante
-indicatoare mobile de tensiune,pentru a verifica prezenţa sau lipsa tensiunii,
-garnituri mobile de scurtcircuit şi legare la pământ pentru protecţie împotriva apariţiei tensiunii la
locul de muncă(datorită conectărilor greşite,tensiunilor induse sau descărcărilor capacitive),
-panouri,paravane,împrejmuiri şi semnalizări sau indicatoare mobile,folosite pentru a delimita zonele
protejate şi zonele de lucru,
-plăci avertizoare care au rol:
-de avertizare a pericolului pe care îl prezintă apropierea de elementele aflate sub tensiune,
-de interzicere a unor acţiuni care ar putea duce la accidente,
-de siguranţă prin care se aduce la cunoştinţă personalului executant că au fost luate unele
măsuri înainte de începerea lucrului şi că se pot executa anumite manevre şi lucrări
(cum ar fi:Scos de sub tensiune,Lucraţi aici!,Urcaţi pe aici!,Legat la pământ.)
-de informare cu privire la unele puncte de lucru (cum ar fi:Folosiţi mănuşile de protecţie, Lucraţi
numai cu cască de protecţie, Folosiţi centura de siguranţă.)
De asemenea,la locurile de muncă pentru diferitele lucrări ăn instalaţiile electrice se vor afişa
instrucţiuni de protecşie a muncii,de acordarea primului ajutor in caz de electrocutare şi de prevenire şi
stingere a incendiilor:
● Pentru scoaterea accidentatului de sub tensiune este necesar să se cunoască următoarele:
-atingerea cu mâna a unui conductor aflat sub tensiune provocată în majoritatea cazurilor o contractare
convulsivă a muschilor,în urma căreia degetele se strâng atât de tare,încât mâinile nu pot fi desprinse de pe
conductor,
-cel care intervine nu trebuie să vină in contact direct cu accidentatul aflat sub tensiune,
-prima măsură care se întreprinde este scoaterea rapidă de sub tensiune a părţii din instalaţie cu care
accidentatul a venit in contact.Este necesar ca scoaterea de sub tensiune să fie completată de măsuri ca:
-asigurarea securităţii accidentatului dacă acesta se află la înălţime,
-asigurarea unui iluminat corespunzătot în locul unde s-a produs accidentul,utilizând o alta sursă de
energie,
- dacă deconectarea nu se poate realiza rapid,se îndepărtează accidentatul de părţile aflate sub
tensiune întrebuinţând materiale izolante bine uscate (o haină,un par,o funie,o scândură).Este interzisă
utilizarea unor elemente metalice sau a unor materiale umede.De aceea se interzice tragerea de picioare sau
de haine dacă acestea nu sunt bine uscate,
-pentru tragerea accidentatului se pot utiliza mănuşi din cauciuc electroizolant şi galoşi din acelaşi material,
-accidentatul se va plasa pe un material rău conducător(o pânză uscată,o grămadă de haine uscate,o
scândură),
-pe cât posibil se recomandă a se acţiona cu o singură mână,
-la nevoie conductorul sub tensiune se poate tăia cu un topor cu coada din lemn uscat.Pentru mai multă
siguranţă,operatorul se echipează cu galoşi şi mănuşi din cauciuc:
- dacă accidentatul nu şi-a pierdut cunoştinţa ,dar a stat un timp îndelungat sub curent,trebuie să i se
asigure o linişte perfectă până la venirea medicului şi apoi 2-3 ore trebuie sa stea sub observaţie
-dacă accidentatul şi-a pierdut cunoştinţa,dar işi păstrează respiraţia,va fi întins comod.I se vor
descheia hainele pentru a se crea un curent de are proaspăt,i se va da să miroasă amoniac şi i se va frecţiona
corpul pentru a se încalzi si se va chema medicul.
dacă lipsesc semnele de viaţă accidentatul nu trebuie considerat decedat.I se va face imediat respiraţie
artificială fără întrerupere.
● Regulile de efectuare a respiraţiei artificiale sunt următoarele:
-respiraţia artificială se aplică numai atunci când accidentatul nu respiră deloc,sau aceasta este foarte
greoaie şi se înrăutăţeşte în timp;
-respiraţia artificială începe imediat după scoaterea de sub tensiune şi continuă fără întrerupere,până
la obţinerea unui rezultat pozitiv,sau până apar semnele de moarte reală;
Înainte de a începe respiraţia artificială,accidentatul este eliberat de hainele ce-i stingheresc respiraţia şi i se
deschide gura
 102

Executarea,exploatoarea,întreţinerea şi repararea instalaţiilor electrice se vor face numai de

către electricieni calificaţi.Electricienii care trebuie să execute lucrări sub tensiune vor fi autorizaţi,în mod
special de conducerea întreprinderii.Persoanele care deservesc instalaţiile electrice trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:-să fie sănătoase din punct de vedere psihic;
-să nu sufere de boli,sau să aibă infirmităţi care i-ar putea stânjenii în activitatea lor;
-să posede cunoştinţele profesionale şi de tehnică a securităţii muncii şi prevenire şi stingere a
incendiilor,corespunzătoare funcţiei ce o deţin;
-să cunoască procedeele de scoatere de sub tensiune a persoanelor electrocutate şi să le poată acorda
primuj ajutor;
-instructajul introductiv general,care se efectuează la angajare.Durata acestuia poate fi între 8 şi 2 zile în
funcţie de specificul întreprinderii.După instructaj,se face o verificare a cunoştinţelor de protecţie a muncii
al cărei rezultat se menţionează în fişa individuală de protecţie a muncii;
-instructajul la locul de muncă,care se efectuează la locul de muncă unde a fost repartizată
persoana nou încadrată.Durata instructajului va fi de cel puţin 8 ore.Verificarea cunoştinţelor se face de către
şeful ierarhic superior al celui ce a făcut instructajul.Numai dacă au fost însuşite în mod corespunzător
persoana este admisă la lucru;
-instructajul periodic care se efectuează la locul de muncă de către conducătorul acestuia.Acesta
efectuează la termenele fixe sau în următoarele cazuri:
-dacă lucrătorul a suferit un accident de muncă soldat cu incapacitate temporară;
-instructajul introductiv general,care se efectuează la angajare.Durata acestuia poate fi între 8 şi 2 zile în
funcţie de specificul întreprinderii.După instructaj,se face o verificare a cunoştinţelor de protecţie a muncii
al cărei rezultat se menţionează în fişa individuală de protecţie a muncii;
-instructajul la locul de muncă,care se efectuează la locul de muncă unde a fost repartizată
persoana nou încadrată.Durata instructajului va fi de cel puţin 8 ore.Verificarea cunoştinţelor se face de către
şeful ierarhic superior al celui ce a făcut instructajul.Numai dacă au fost însuşite în mod corespunzător
persoana este admisă la lucru;
-instructajul periodic care se efectuează la locul de muncă de către conducătorul acestuia.Acesta
efectuează la termenele fixe sau în următoarele cazuri:-dacă lucrătorul a suferit un accident de muncă soldat
cu incapacitate temporară;
5.5.NORME DE PREVENIRE ŞI STINGERE A INCENDIILOR
Activitatea în mediul exploziv obligă la luarea unor măsuri care să prevină declanşarea unei explozii
sau a unui incendiu.Pentru aceasta, în funcţie de mediu,s-au stabilit o serie de măsuri suplimentare ce trebuie
respectate în mod deosebit.Cele mai importante dintre acestea sunt:
-se interzice folosirea în stare defectă a instalaţiilor electrice şi a receptoarelor de energie electrică de orice
fel,precum şi a celor uzate sau improvizate;
-se interzice suspendarea corpurilor de iluminat direct de conductele de alimentare;
se interzice agăţarea sau introducerea pe/în interiorul panourilor,nişelor,tablourilor electrice etc. a obiectelor
de orice fel,precum şi adăpostirea de obiecte sau materiale în posturile de transformare sau distribuţie;
-se interzice folosirea instalațiilor electrice neprotejate,în raport cu mediul;
-se interzice executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii a instalaţiilor electrice de către personal
necalificat sau neautorizat;
-se interzice utilizarea lămpilor portabile alimentate prin cordoane improvizate sau uzate;
-se interzice la folosirea la corpurilor de iluminat a filtrelor de lumină,improvizate din carton,hârtie sau alte
materiale combustibile;
se interzice întrebuinţarea radiatoarelor şi a reşourilor electrice în alte locuri decă cele stabilite şi în condiţii
care prezintă pericol de incendiu;
-se interzice folosirae legăturilor provizorii prin introducerea conductelor fără nişă,direct în priză;
-se interzice aşezarea pe motoarele electrice a materialelor combustibile;
-se interzice utilizarea receptoarelor de energie electrică fără luarea măsurilor de izolare faţă de elementele
combustibile din încăperi;
-se interzice lăsarea neizolată a capetelor conductelor electrice,în cazul demontării parţiale a unei instalaţii.
 103

Capitolul 6
INSTALAŢII DE PROTECŢIE A OMULUI ÎMPOTRIVA ELECTROCUTĂRII
6.1. EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC ASUPRA ORGANISMULUI UMAN
Corpul omenesc se comportă din punct de vedere electric, ca o rezistenţă. De aceea, dacă între două puncte
de pe suprafaţa acestuia se aplică o diferenţă de potenţial, prin el trece un curent electric Ih :
U
Ih  a
Rh
Unde :
Ua - este tensiunea aplicată sau tensiunea de atingere;
Rh - rezistenţa electrică a corpului omenesc pe traseul străbătut de curent;
Trecerea unui curent electric prin organism poartă numele de electrocutare. Vătămările pe care le produce
electrocutarea sunt:
-arsuri electrice ale pielii corpului în locurile de contact cu circuitul electric;
-şoc nervos care afectează sistemul nervos.
Prin şoc se poate opri funcţionarea (parţial sau total) a sistemului muscular, ceea ce poate provoca moartea
organismului;
Gravitatea efectelor produse prin electrocutare depinde de :
- intensitatea curentului. Cu cât aceasta creşte, cu atât vătămarea este mai gravă, deoarece cu cât degajarea
de căldură este mai mare cu atât şi sistemul nervos este mai mult afectat;
- frecvenţa curentului. S-a constatat că la aceeaşi valoare a intensităţii, curentul alternativ este mai periculos
decât cel continuu. Se apreciază că limita intensităţii nepericuloase a curentului este: - 50 mA pentru
curentul continuu; - 10 mA pentru curentul alternativ cu frecvenţa 50 Hz; Pentru tensiunea de 450 V
curentul continuu devine la fel de periculos ca şi curentul alternativ;
- durata trecerii curentului electric prin organism. Cu cât aceasta este mai mare, cu atât efectul electrocutării
este mai grav. Se consideră că dacă durata de trecere a curentului este mai mică de 0,2 s, acesta nu este
periculos pentru organism.
6.2. CAZURI DE ELECTROCUTARE
Omul se poate electrocuta atunci când atinge părţi din instalaţia electrică care în mod obişnuit se află sub
tensiune. În aceste cazuri se numeşte atingere directă. Electrocutarea poate surveni şi atunci când omul
atinge părţi din instalaţia electrică care au ajuns sub tensiune în mod accidental, în mod normal acestea
nefiind sub tensiune. În aceste cazuri, atingerea se numeşte atingere indirectă.

6.2.1. CAZURI DE ELECTROCUTARE PRIN ATINGERE DIRECTĂ

În figura 15.1.a.omul atinge simultan două faze ale rețelei; prin urmare tensiunea de atingere, adică
tensiunea aplicată între două puncte ale corpului omenesc, este tensiunea de linie U. În figura 15.1.b neutrul
transformatorului este legat la pământ; întreaga suprafață a solului, precum și picioarele omului, care sunt în
contact cu această suprafață, se găsesc la potențialul punctului neutru. De aceea, când omul atinge cu o mână
unul din conductoarele de fază, între mână și picioare se aplică tensiunea de fază Uf.
Transformatorul din figura 15 1 c are neutrul izolat față de pământ ; de aceea s-ar părea că omul care atinge
cu o mână un conductor de fază nu se găsește în pericol întrucât curentul prin corpul omului nu are pe unde
 104

să se închidă (lipsește conductorul de legătură între pământ și punctul neutru al transformatorului). În

realitate, pericolul de accidentare este tot atât de mare ca și în cazul în care neutrul ar fi legat la pământ, din
cauza valorii limitate a rezistenței de izolație.
Conductoarele rețelei electrice sunt izolate față pământ prin izolația lor, prin izolația tuburilor izolatoare și
alte elemente de izolație; întreaga izolație are o rezistență foarte mare, dar care totuși nu este infinită.Rezultă
că practic fiecare fază este legată la pământ prin câte o rezistență de izolație, desenate pe figură în partea
dreaptă. Presupunând că cele trei rezistențe de izolație sunt egale, ele formează un receptor echilibrat legat în
stea; punctul neutru al acestui receptor, la care este legat pământul, , are potențialul punctului neutru al
transformatorului de alimentare.
Între mâna și picioarele omului se aplică tensiunea fazei Uf ca în cazul de dinainte.
6.2.2. CAZURI DE ELECTROCUTARE PRIN ATINGERE INDIRECTĂ
Părţile metalice care în mod normal, nu se află sub tensiune, dar care din cauza unui defect de izolare pot să
ajungă sub tensiune sunt: - carcasele motoarelor electrice, hornurile maşinilor unelte, stelajele tablourilor
electrice, stelajele de susţinere ale unor aparate electrice etc. Omul atinge în mod frecvent aceste părţi
metalice în timpul exploatării instalaţiilor respective. Cât timp nu a avut loc nici un defect de izolaţie care să
le pună sub tensiune (la potenţialul unei faze) nu există nici un pericol. Dacă defectul s-a produs, la atingerea
acestora, se produce electrocutarea, atât in cazul reţelelor legate la pământ (a) cât şi a celor izolate faţă de
pământ (b).

În primul caz se stabileşte un curent electric prin circuitul: faza defectă, carcasa motorului, corpul omului,
sol şi neutrul reţelei.
În al doilea caz curentul electric se stabileşte prin circuitul: faza defectă, carcasa motorului, corpul omului,
sol, rezistentele de izolaţie ale fazelor nedefecte (sănătoase), fazele nedefecte (sănătoase) şi neutrul reţelei.
Electrocutarea mai poate surveni atunci când picioarele omului se afla la potenţiale diferite. În acest caz,
tensiunea aplicata omului se numeşte tensiune de pas. Astfel de situaţii se pot ivi în apropierea unei prize de
pământ, sau în apropierea locului de contact cu solul al unui conductor de fază.
 105

6.3.METODE DE PROTECŢIE
Protecţia omului împotriva electrocutării prin atingere directă se realizează prin utilizarea mijloacelor
individuale de protecţie si prin respectarea normelor de tehnică a securităţii muncii specifică lucrărilor de
instalaţii electrice.
Mijloacele individuale de protecţie cuprind :
- materialele electroizolante pentru protecţie : covoare, cizme, galoşi şi mănuşi din cauciuc electroizolant,
scule cu mânere izolante, etc. Acestea trebuie sa se găsească în dotarea fiecărui electrician din personalul de
întreţinere şi trebuie utilizate ori de cate ori se lucrează la părţile din instalaţia electrică. Covoarele din
cauciuc electroizolant se aşează în faţa tablourilor sau panourilor electrice la care se lucrează şi pe toată
durata intervenţiei muncitorul trebuie să se afle cu picioarele (încălţate în cizme sau galoşi din acelaşi
cauciuc electroizolant) pe acesta.
- materiale pentru îngrădiri provizorii, pentru a izola locul de lucru al instalaţiilor electrice, astfel încât
restul personalului din întreprindere sa nu aibă acces la acesta; - plăcuţe avertizoare pentru a atrage atenţia
asupra pericolului de electrocutare şi asupra interzicerii unor manevre în instalaţiile electrice;
Protecţia omului împotriva electrocutării prin atingere indirectă
Se realizează, în principiu prin:
-micşorarea tensiunii de atingere ;
-micşorarea duratei de trecere a curentului electric prin corpul omenesc ;
Micşorarea tensiunii de atingere
Din relaţia Ih=Ua/Rh se vede că valoarea curentului depinde de valorile pe care le au tensiunea de atingere şi
rezistenţa electrică a corpului omenesc. Rezistenta electrică a corpului omenesc depinde mult de umiditatea
pielii şi starea fizică a acesteia.
Ea variază în limite foarte largi: - sub 1000 Ω când pielea este umedă din cauza transpiraţiei etc. ; - intre
40000 Ω - 100000 Ω , când pielea este uscată ;
Rezultă că electrocutarea poate avea efecte periculoase dacă tensiunea de atingere are valori, pentru curentul
alternativ, cuprinse între:

în funcţie de rezistenţa electrică a corpului omenesc.

Dacă tensiunea de atingere este de 220V, iar pielea omului foarte uscată, curentul de electrocutare este:

Valoarea mai mică decât 10 mA, limita intensităţii nepericuloase.

La aceeaşi tensiune de atingere, dacă pielea omului este uşor umedă (datorita mediului de încăpere,
transpiraţiei) şi rezistenţa electrică a corpului are o valoare aproximativ 40000 Ω prin corp va trece un
current care de asemenea nu este periculos. Dacă însă pielea corpului este umedă şi rezistenţa electrică a
acestuia este de 1000 Ω, curentul de electrocutare la aceeaşi tensiune de atingere de 220V va fi:
In=220/1000=220X10-3 A=220 mA valoare cu mult peste limita intensităţii periculoase. Din exemplele de
mai sus se poate observa că aceeaşi tensiune de atingere poate produce curenţi de electrocutare nepericuloşi,
sau periculoşi în funcţie de rezistenţa electrică a corpului omului.
Cum această rezistenţă nu poate fi cunoscută cu precizie, limitarea curentului de electrocutare se realizează
prin adoptarea unor metode care să ducă la scăderea tensiunii de atingere (sau de pas) sub valoarea tensiunii
de atingere admisibile.
Prin tensiune de atingere admisibilă se înţelege tensiunea care aplicată corpului omenesc determină trecerea
unui curent nepericulos prin acesta.
Din acest punct de vedere, locurile de muncă se împart în trei categorii:
- locuri puţin periculoase. Acestea sunt încăperile uscate şi încălzite, care au pardoseala rău conducătoare de
electricitate (locuinţele, birourile, clasele)
 106

- locuri periculoase. Acestea sunt locurile în care este realizat cel puţin unul din următorii factori (care
provoacă scăderea rezistenței corpului omenesc, sau măresc posibilitatea punerii sub tensiune a acestuia):
temperatura aerului între 25°C şi 30°C, umiditatea aerului între 75 şi 95 %, în mediu există degajări de praf
bun conducător de electricitate, pardoseala este bună conducătoare de electricitate, în apropierea instalaţiilor
electrice se află construcţii metalice care nu sunt prevăzute cu ecrane de protecţie sau încăperi în care
pardoseala este ocupată în proporţie de până la 60 % cu obiecte metalice. În aceasta categorie intră marea
majoritate a încăperilor de lucru din industrie şi cele din subsolurile tehnice.
-locurile foarte periculoase. Acestea sunt locurile în care este realizat cel puţin unul din următorii factori:
temperatura aerului peste 30°C, umiditatea aerului 97 % (pe pereţi existând permanent condens), în aer
există degajări de vapori corozivi, obiecte metalice care să ocupe peste 60% din suprafaţa locului de lucru.
În această categorie intră centralele termice şi de ventilare, staţiile de hidrofor, punctele termice, depozitele
pentru bateriile de acumulatoare, spațiile pentru vopsitorii sau tratamente termice, cât şi rezervoarele
metalice, cazanele, conductele mari metalice cu care se lucrează.
Pericolul de electrocutare depinde şi de tipul echipamentului electric folosit, care poate fi:
-echipament fix, care funcţionează dintr-o poziţie fixă. Instalaţia electrică a acestuia este executată îngropat
sau aparent pe elementele de construcţie. În aceasta categorie se încadrează echipamentul electric pentru
alimentarea corpurilor de iluminat montate pe elementele de construcţii, pentru alimentarea maşinilor-
unelte, motoarelor, etc.
-echipament mobil care este utilizat în diferite locuri, în funcţie de necesităţile procesului de producţie. Nu
funcţionează în timpul deplasării, iar deplasarea se face numai după ce a fost scos de sub tensiune. Acest
echipament este mai periculos decât cel fix, deoarece în timpul deplasărilor izolaţia electrică a
conductoarelor este mult mai expusă, datorită solicitărilor mecanice suplimentare. În această categorie se
încadrează grupurile convertizoare, transformatoarele de sudare etc.
- echipament portativ care în timpul funcţionarii este purtat de una sau mai multe persoane. Este cel mai
periculos dintre echipamente datorită contactului direct şi permanent (pe timpul funcţionării) cu corpul
omului.
Izolaţia şi legăturile electrice sunt supuse la solicitări mecanice mult mai mari. În aceasta categorie se
încadrează unelte de mână, lămpile electrice portabile, etc. În funcţie de echipamentul folosit şi locul în care
este utilizat, instalaţiile de protecţie trebuie să asigure limitarea tensiunilor de atingere şi de pas sub valorile
admisibile indicate în tabelul de mai jos (STAS 6616 - 78)
Micşorarea duratei de trecere a curentului electric prin corpul omului. Instalaţiile de protecţie împotriva
electrocutărilor prin atingere indirectă trebuie astfel concepute, încât ele să întrerupă curentul, în mai puţin
de 0,2 s.
Din punct de vedere practic, protecţia omului împotriva electrocutării prin atingere indirectă se realizează
prin două categorii de metode :
- metode de protecţie de bază (sau principale), care pot asigura singure protecţia;
- metode de protecţie suplimentare, care au numai rolul de a dubla una din metodele de bază.
Dintre metodele de protecţie de bază cele mai importante sunt:
-protecţia prin legare la pământ;
-protecţia prin legare la nulul de protecţie;
-protecţia prin folosirea tensiunii reduse;
Dintre metodele de protecţie suplimentare cea mai importantă este: protecţia automată la apariţia tensiunii
de atingere ( P.A.T.A ) ;
6.3.1.METODE DE PROTECȚIE DE BAZĂ a) PROTECȚIA PRIN LEGARE LA PĂMÂNT
Aceasta este metoda de bază ce se adoptă împotriva electrocutărilor prin atingere indirectă în reţelele cu
neutrul izolat faţă de pământ. Legarea la pământ se realizează printr-o priză de pământ montată în apropierea
construcţiei şi un conductor metalic de legătură între priza de pământ şi partea metalică, care, în mod
accidental, ar putea ajunge sub tensiune (carcasa metalică a unui motor de exemplu).
În figura următoare este prezentat principiul metodei de legare la pământ. Rețeaua trifazată R,S,T are neutrul
N izolat față de pământ P. Motorul electric m este alimentat de la reţea printr-un racord trifazat, iar carcasa
metalică a acestuia este legată la priza de pământ ( PP ) prin conductorul de legare la pământ Rp.
 107

S-a presupus că faza T a suferit un defect de izolaţie D şi carcasa metalică a motorului a fost pusă în contact
cu acesta. Dacă omul atinge cu mâna carcasa motorului, iar cu picioarele se află pe o pardoseală bună
conducătoare de electricitate, se stabileşte circuitul electric trifazat, desenat cu linie întreruptă.

În dreapta (b) avem schema electrică echivalentă a acestuia unde Rp este rezistența prizei de pământ şi a
conductorului de legare la acesta, iar Rh este rezistenţa electrică a corpului omului. Între faza T şi pământ
există rezistenţă de izolaţie (de pe această fază) a prizei de pământ şi a omului, legate în paralel, iar intre
fazele R şi S şi pământul P există numai rezistențele de izolaţie Riz.
Rezultă că valoarea curentului ce trece prin om Ih depinde de căderea de tensiune aplicată acestuia, care este
ΔUTP.
Deoarece rezistențele Rp şi Rh sunt legate în paralel, există relaţia : ΔUTP=RhIh=RpIp , de unde
Ih=RpIp/Rh
Dacă rezistența prizei de pământ Rp ar fi nulă, curentul prin om ar fi de asemenea nul, ceea ce reprezintă o
protecţie ideală pentru om. În realitate rezistența prizei de pământ are o valoare foarte mică, ceea ce face ca
valoarea curentului prin om să fie mai mică decât cea periculoasă iar ΔUTP să fie de asemenea sub valoarea
admisibilă a tensiunii de atingere. Rezultă că metoda de protecţie împotriva electrocutării prin legare la
pământ face parte din grupa metodelor de protecţie prin micşorarea tensiunii de atingere.
Valoarea rezistenței prizei de pământ când aceasta este utilizată numai pentru protecţia omului împotriva
electrocutării prin legarea la pământ trebuie sa fie mai mică decât 4 Ω. Dacă priza de pământ este comună
mai multor instalaţii (de exemplu şi pentru protecţia construcţiilor împotriva descărcărilor electrice
atmosferice ), valoarea ei trebuie sa fie mai mică decât 1 Ω.
Instalaţia de legare la pământ a părților metalice, ce în mod accidental ar putea fi puse sub tensiune, este
formată din următoarele părţi componente :
-ramificaţiile CR;
-reţeaua generală de legare la pământ RGLP ;
-priza de pământ PP;
-priza de separație PS.
 108

Ramificaţiile se execută , de regulă, din bandă din OL-Zn cu secţiunea minimă de 50 mm și grosimea
minimă de 3 mm2 (când se montează aparent) sau de 4 mm2 (când se montează îngropat). Ramificaţiile se
prind de părţile metalice ce se leagă la pământ prin sudare sau prin intermediul unui şurub prevăzut special
în acest scop. În acest ultim caz strângerea se face astfel încât sa se asigure un contact electric mai bun. De
asemenea ramificaţiile vor avea trasee cât mai scurte pentru a asigura o rezistenţă electrică cât mai mică.
Reţeaua generală de legare la pământ se execută de asemenea din bandă de OL-Zn cu secţiunea minima de
100 mm şi de aceleaşi grosimi ca ramificaţiile. Aceasta platbandă se montează aparent pe pereţii
construcţiei, la 15...20 cm de la pardoseala. Golul uşilor este ocolit fie prin pardoseala, fie peste aceasta.
Îmbinarea platbandelor ce formează reţeaua generala de legare la pământ şi ramificaţiile dintre aceasta şi
părţile metalice legate la pământ se va executa prin sudare. Legăturile către priza de pământ se executa
aparent tot din platbanda din OL-Zn cu secţiunea de 100 mm. În afara construcţiei platbanda se montează
până la ieşirea din fundaţie, intr-o ţeava ce are rolul de a proteja împotriva solicitărilor mecanice.

Pe această legătura către priza de pământ se prevede o piesa de separaţie care sa permită izolarea prizei de
pământ de reţeaua generala de legare la pământ ( acest lucru este necesar in cazurile în care trebuie să se
măsoare rezistenţa prizei de pământ).
Piesa de separaţie nu este altceva decât o eclisă (tot din OL-Zn ) prinsă în şuruburi pentru a permite
desfacerea acesteia şi întreruperea continuităţii electrice către priza de pământ. Piesa de separaţie se poate
monta în clădire sau pe peretele exterior al clădirii, într-o cutie special destinată, ca în figura a .Cutia este
prevăzută cu uşa ce se închide cu o cheie specială (cu cap pătrat sau triunghiular) pentru a nu permite
accesul la piesa de separaţie decât pentru personalul de exploatare.
 109

Priza de pământ asigură contactul electric al instalaţiei de legare la pământ cu solul. Ea este formată din unul
sau mai mulţi electrozi în contact cu solul şi conductoarele de legătură dintre electrozi.
Clasificare : Prizele de pământ pot fi naturale şi artificiale :
-prizele de pământ naturale reprezintă părţi din construcţii sau instalaţii subterane, bune conducătoare de
electricitate, aflate în contact permanent cu solul şi care pot fi folosite pentru trecere în pământ a curenţilor
de defect. Electrozii pot fi: stâlpii metalici îngropaţi în pământ sau beton, armătura metalică a stâlpilor sau a
fundaţiilor din beton armat, conductele metalice de apă rece sau de scurgere, învelişurile metalice ale
cablurilor sau alte elemente metalice din sol care la trecerea curentului electric nu sunt afectate din punct de
vedere funcţional.
Se preferă astfel de prize de pământ deoarece nu trebuie făcută o investiţie suplimentară. Când însă
rezistenţa prizei de pământ naturală este mai mare decât valoarea admisibilă, se prevede o priza pământ
artificială de completare, care se leagă în paralel cu priza naturală ; -prizele de pământ artificiale sunt
construite special pentru trecerea în pământ a curenţilor de defect. Electrozii acestor prize se execută din
OL-Zn sub forma de bandă, ţeavă, foaie de tablă sau otel profilat.

Dimensiunile minime ale electrozilor din OL-Zn a) bandă b) oțel rotund c) țeavă d) oțel cornier
În funcţie de poziţia de montare a electrozilor se deosebesc :
- prize de pământ orizontale, când electrozii sunt amplasaţi la cel mult 0,8 m
de la suprafaţa solului, în poziţie orizontală ; Prizele de pământ orizontale se
folosesc frecvent pe perioada execuţiei de şantier după care se înlocuiesc cu
prize verticale.

Priză de pământ orizontală (cu electrozi din bandă) din OL-Zn 1-electrod 2-
element de legătură între electrozi 3- legătură la rețeaua generală de legare la
pământ
 110

-prizele de pământ verticale când electrozii sunt amplasaţi la adâncimi mai mari (partea superioară a
electrozilor se va afla la 0,8 m de la suprafaţa solului), în poziţie verticală.

Priză de pământ verticală 1-electrod 2-element de legătură între electrozi 3-

legătură la rețeaua generală de legare la pământ
Electrozii prizelor verticale se introduc în sol prin batere, de aceea
capetele acestora se ascut. Baterea se face manual cu ciocane de 5
Kg sau cu dispozitive mecanice. Pe tot timpul baterii electrozii
vor fi susţinuţi cu ajutorul unor cleşti speciali cu mânere lungi.
CALCULUL PRIZEI DE PĂMÂNT
Rezistența unei prize formată dintr-un singur electrod (priză
singulară ) orizontal, din platbandă de OL-Zn 40x4mm şi
amplasat la 0,8 m de la suprafaţa solului,este dată de relaţia:

Unde:
-ρ este rezistivitatea solului, in  cm ;
-L - lungimea electrodului, în cm.
Rezistenta unei prize de pământ formata din mai mulţi electrozi (priza multiplă) este data de
relaţia:
Unde:
• rs - este rezistenta unei prize singulare ;
• n - este numărul de electrozi ai prizei;
• u - este factorul de utilizare al prizei;
Factorul de utilizare este indicat (în tabele) în funcţie de numărul de electrozi distanta dintre doi electrozi
consecutivi, modul de aşezare a electrozilor (pe un contur deschis sau închis) şi tipul prizei (orizontală sau
verticală). Rezistenţa electrică a unei prize de pământ mixte, compusă atât din electrozi verticali cât şi
orizontali care fac legătura între electrozii verticali (anexa 2 ) este dată de relaţia :

unde Rv şi Ro sunt rezistențele prizelor multiple verticală şi orizontală, rezistenţe

ce se calculează cu relaţia de mai sus.

Calculul prizei de pământ constă în a aplica relaţiile pentru diferite valori ale lui n (numărul de electrozi
verticali ) si l (distanța dintre doi electrozi verticali apropiaţi) până când rezistența prizei Rp este mai mică
decât valoarea prescrisă.
 111

MONTARE ȘI ÎNTREŢINERE
În timpul executării prizei de pământ verticale o atenţie deosebită se va
acorda îmbinărilor dintre electrozi şi elementele de legătură dintre acestea.
Îmbinările se vor executa prin sudură, după ce anterior locul a fost curăţat
până la luciul metalic cu peria de sârmă. Îmbinarea apoi este protejată
împotriva agenţilor din sol prin acoperirea cu smoală topită. Deoarece
rezistivitatea solului se modifică în timp sau elementele prizei de pământ se
pot deteriora periodic, se măsoară rezistenţa electrică. Pentru măsurarea
acesteia se utilizează în mod curent metoda ampermetrului şi a voltmetrului.
Pentru a se măsura rezistenţa prizei de pământ P se mai utilizează încă două
prize:
Una notata cu A (priza auxiliara sau priza de curent) şi una notată cu S (priza-
sonda sau priza de potenţial).
Priza auxiliară trebuie amplasată la mare distanţă faţă de priza de pământ P,
iar rezistenta ei nu trebuie sa depăşească 10Ω.
Priza sondă poate avea o rezistenţă mai mare dar trebuie amplasată la distanţă
mare de cele 2 prize.
De exemplu pentru priza auxiliara se poate utiliza priza unui post de
transformare care nu se afla sub tensiune aflata până la câţiva km de priza P.
Legătura electrică între acestea se poate face prin intermediul unui conductor
al unei linii electrice aeriene scoasa de sub tensiune. Pentru priza sondă se
poate folosi priza de pământ a unui stâlp de susţinere a unei linii electrice
aeriene (aflata la jumătatea distantei dintre prizele P si A)
Alimentarea se face de la o sursa de curent alternativ, prin intermediul transformatorului de separare (cu
tensiunea secundara de 12-64 V) sau de la un mic grup generator de curent alternativ. Reglarea tensiunii şi a
intensităţii se va face cu autotransformatorul 3. Deoarece rezistenţa prizei de pământ P are o valoare mică
montajul se face cu ampermetrul în amonte.
Potenţialul prizei de pământ este dat de relaţia:
Unde:
Uv este tensiunea indicata de voltmetru;
Rs rezistenta sondei (care se cunoaşte);
Rv rezistenţa interioara a voltmetrului (care de asemenea este cunoscuta);
Pentru aflarea rezistentei prizei de pământ P se fac trei măsurări:
-se demontează sursa de alimentare şi se citeşte indicaţia voltmetrului (Vo) care va reprezenta tensiunea
perturbatoare dată de curenţii vagabonzi din sol;
-se conectează sursa de alimentare şi se citeşte indicaţia UI a voltmetrului şi valoarea curentului prin priza
de pământ Ip, indicată de ampermetru;
-se reglează curentul din priza de pământ cu ajutorul transformatorului 3 până ce această capătă aceeaşi
valoare ca şi în cazul măsurării precedente.
-se citeşte indicaţia U2 a voltmetrului.
Valoarea rezistentei prizei de pământ P este data de relaţia:

Înainte de a se măsura rezistenţa prizei de pământ RP, toate piesele de separaţie aflate pe legăturile către
reţeaua generală de legare la pământ se desfac. Dacă rezistenţa măsurată este mai mică decât cea admisibilă
pentru priza de pământ, atunci aceasta se repune în funcţiune prin conectarea pieselor de separaţie. Dacă
rezistenţa prizei de pământ este mai mare decât cea necesară, priza se completează cu electrozi până ce
rezistenţa ei ajunge la valoarea dorită.
 112

b) PROTECȚIA PRIN LEGARE LA NULUL DE PROTECȚIE

Aceasta este metoda de bază ce se adoptă împotriva electrocutărilor prin atingere indirectă în rețelele cu
neutrul legat la pământ. Conductorul de nul de protecție se execută numai din cupru și se leagă la priza de
pământ de exploatare( la care se leagă neutrul rețelei trifazate) a postului de transformare. Principiul este
ilustrat în figura de mai jos.

Motorul trifazat m este legat la reţea iar carcasa metalică a acestuia este legata de conductorul de nul de
protecţie. Dacă se produce un defect de izolare şi unul din conductoarele de fază ajunge în contact cu
carcasa metalică a motorului, se stabileşte un circuit electric astfel: faza R, locul defect, carcasa motorului,
conductorul de nul de protecţie, neutrul reţelei şi faza R.
Curentul prin acest circuit are mărimea : I=Uf/Rf+Rnp Unde Up =220V este tensiunea de fază iar Rp și Rnp
sunt rezistenţele conductoarelor de fază şi respectiv de nul de protecţie. Chiar daca distanţa dintre postul de
transformare şi motor este de ordinul sutelor de metri, rezistențele Rp şi Rnp au valori mici ( 1-2Ω).
Rezultă că valoarea curentului de defect Id este mare ( 100 200A ) ceea ce face să se topească firul fuzibil al
siguranţei de pe faza defectă (siguranța e3 din figură) În felul acesta carcasa motorului este scoasă de sub
tensiune şi pericolul de electrocutare prin atingerea acesteia dispare.
În figură este reprezentat un al cincelea conductor, conductorul de nul de lucru. Este foarte important ca cele
două conductoare de nul să nu fie confundate între ele. Conductorul de nul de lucru se utilizează numai
pentru alimentarea receptoarelor monofazate, iar conductorul de nul de protecţie numai pentru legarea
părţilor metalice care în mod accidental ar putea ajunge sub tensiune.
În figura de mai jos, se indică modul corect cum trebuie utilizate conductoarele de nul , de lucru și de
protecție. Motoarele trifazate m1 şi m2 sunt legate la cele trei faze ale reţelei (R,S,T) și părţile metalice ale
acestora la conductorul de nul de protecție. Cuptorul monofazat c este legat la faza T și la conductorul de nul
de lucru, iar carcasa metalică a sa la conductorul de nul de protecție. Priza monofazată p este legată la faza S
și la nulul de lucru, iar contactul său de protecție la conductorul de nul de protecție.
 113

În practica, de la transformator până la tabloul general, reţeaua este formata din patru conductoare, cele trei
de fază şi un conductor de nul care este
comun pentru nulul de lucru şi pentru
nulul de protecţie. La cofret, nulul de
protecţie si nulul de lucru se separă între
ele. Pentru ca protecţia să fie eficientă
rezistenţa electrică a conductorului de
nul de protecţie trebuie să fie astfel
aleasă încât siguranţa fuzibilă să
deconecteze într-un timp mai mic decât
0,2 s.
Conductorul de nul de protecţie se
execută din cupru, pentru a avea şi o
rezistenţă mecanică bună. Secţiunile
minime ale conductorului de nul de
protecţie se aleg din tabele în funcţie de condiţiile sale de montare şi de secţiunea şi materialul conductorului
de fază. În instalaţiile interioare, conductorul de nul de protecţie este îmbrăcat cu izolaţie de culoare roşie
pentru a se deosebi de conductorul de nul de lucru pentru care izolaţia se execută de culoare albă sau
cenuşie. Pe lungimea sa conductorul de nul de protecţie se înădeşte prin sudare, cositorire sau se înşurubează
împotriva autodesfacerii. Şi din acest punct de vedere se deosebeşte de conductorul de nul de lucru care se
înădeşte prin intermediul clemelor de legătură. Pe toată lungimea sa, pe conductorul de nul de protecţie nu
se montează siguranţe fuzibile deoarece întreruperea acestuia ar putea provoca accidente foarte grave.
Acest lucru se poate constata din figura de mai jos în care conductorul de nul de protecșie este întrerupt în
punctul A, iar la motorul m1 există un defect de izolație(în D). Din cauza defectului de izolaţie, carcasa
motorului ml se va afla la potenţialul fazei defecte (faza R). Prin intermediul conductorului de nul de
protecţie, carcasa motorului m2, carcasa cuptorului monofazat C1 etc. se vor afla la potenţialul fazei R fără
ca la acestea sa se fi produs un defect de izolaţie. Din aceasta cauză dacă omul pune mana pe oricare din
carcasele sau stelajele metalice legate la acest nul de protecţie, este electrocutat.

În figură este arătat circuitul curentului de electrocutare când omul pune mâna pe carcasa metalică a
motorului m2 și stă cu picioarele pe o pardoseală bună conducătoare d electricitate în contact cu pământul.
Şi din acest punct de vedere conductorul de nul de protecţie se deosebeşte de cel de nul de lucru deoarece pe
acesta din urmă se pot monta siguranţe fuzibile. Întreruperea conductorului prin intermediul topirii
fuzibilului are drept consecinţa întreruperea funcţionării receptorului legat la acest conductor.
Pentru a asigura instalaţia şi în cazul (improbabil) al întreruperii nulului de protecţie, protecţia prin legare la
conductorul de nul de protecţie se dublează prin legarea la pământ( legarea la pământ se adoptă ca metodă
suplimentară de protecție). Legarea corectă a părților metalice care în mod accidental pot fi puse sub
tensiune, se va face la conductorul de nul de protecţie şi la pământ ca în figura de mai jos.
 114

În cazul întreprinderilor industriale mari ce au

mai multe corpuri de clădire se execută de
regulă mai multe prize de pământ. Este
obligatoriu ca toate aceste prize de pământ să
fie legate între ele prin conductorul de legare
generală la pământ .
În timpul exploatării instalaţiilor electrice se va
urmări periodic ca instalaţia de protecţie prin
legare la nulul de protecţie să se afle în perfectă
stare. Pentru aceasta se vor controla periodic
punctele de înnădire de pe traseul
conductorului de nul de protecţie expuse mai
ales la lovituri mecanice, la trepidaţii. De
regulă acestea sunt punctele de legătură din
tabloul electric şi cele dintre conductorul de nul
de protecţie şi părţile metalice la care se leagă.
După verificarea acestora se vor simula unul
sau mai multe defecte de izolaţie la câteva din maşinile sau aparatele electrice ale instalaţiei. Dacă
deconectarea este instantanee se consideră că instalaţia de protecţie prin legare la nulul de protecţie
funcţionează corect.
c) PROTECȚIA PRIN FOLOSIREA TENSIUNII REDUSE
Utilizarea tensiunilor reduse pentru alimentarea receptoarelor electrice constituie o metodă de protecţie
pentru om împotriva electrocutării prin atingere indirectă, deoarece odată cu tensiunea de utilizare va scădea
şi tensiunea de atingere în cazul unui defect. În tabelul ( STAS6616-78) sunt indicate valorile admisibile ale
tensiunii de atingere. Dacă tensiunea de utilizare a receptorului este sub valoarea admisibilă pericolul de
electrocutare practic nu există. De regula utilizarea tensiunilor reduse este reglementată prin norme , cele
mai frecvente utilizări au tensiunile de:
- 12V pentru corpuri de iluminat portative, manevrate în locuri periculoase şi foarte periculoase; - 24V
pentru unelte portative (maşini de găurit, prese, polizoare) manevrate în locuri periculoase şi foarte
periculoase; - 42V pentru unelte portative dar prevăzute cu o izolaţie electrica suplimentară, manevrate în
locuri periculoase şi foarte periculoase; Tensiunile reduse se obţin cu ajutorul transformatoarelor speciale.
Acestea au între primar şi secundar un ecran metalic, se leagă obligatoriu la conductorul de nul de protecţie
sau la pământ. Deoarece izolarea electrică între primar şi secundar este obligatorie, este interzis a se utiliza
autotransformatorul pentru obţinerea de tensiuni reduse.
 115

6.3.2.METODE DE PROTECȚIE SUPLIMENTARE

Protecţia automată la apariţia tensiunii de atingere (PATA).

Prin PATA se scoate de sub tensiune receptorul, dacă între carcasa sau
stelajul metalic al acesteia şi pământ a apărut o tensiune mai mare decât
tensiunea de atingere periculoasă, corespunzătoare condiţiilor de lucru ale
utilajului. In figura alăturată este arătată schema de principiu după care
funcţionează aceasta protecţie.
Astfel când intre carcasa şi pământ apare o tensiune mai mare decât cea
periculoasă, releu RTN, (numit releu de tensiune nula) desface contactul NI
ld din circuitul bobinei contactorului C. În felul acesta contactorul C îşi
deschide contactele principale, scoţând de sub tensiune receptorul defect.
Pentru a verifica din când în când buna funcţionare a instalaţiei este
prevăzut butonul de control bc.
Prin apăsarea acestuia se demontează releul RTN, din circuitul carcasă-
pământ şi se conectează între faza R şi pământ. Rezistenţa R0 din acest
circuit are rolul de a limita tensiunea pe releu, pentru a corespunde valorii
de tensiune periculoase. La apăsarea pe butonul bc instalaţia trebuie să
deconecteze receptorul de la reţea.
Dacă aceasta nu se produce se caută defectul care poate fi: -desfacerea unei
legături electrice din circuitul RTN ; -blocarea releului; -oxidarea
contactelor electrice ale releului sau ale butonului etc; Metoda este utilizată
ca suplimentară în protecţia omului împotriva electrocutării prin atingere
indirectă, atunci când se utilizează ca metodă de bază legarea la pământ.
Capitolul 7 INSTALAȚII DE PARATRĂSNET
A.PRODUCEREA TRĂSNETULUI ȘI EFECTELE SALE
1.PRODUCEREA TRĂSNETULUI
Trăsnetul reprezintă fenomenul de descărcare electrică ce se produce în natură între un nor încărcat și
pământ. Descărcarea electrică dintre doi nori încărcați cu sarcini electrice diferite poartă numele de fulger.
Pământul împreună cu ionosfera constituie un
condensator sferic, în care armăturile sunt scoarța
pământului și ionosfera, dielectricul fiind spațiul
izolator dintre ele (atmosfera). Pe timp senin, câmpul
electric dintre plăcile acestui condensator - sau câmpul
electric din atmosferă - are o valoare scăzută (100V/m).
Pe timp furtunos însă, datorită condensării vaporilor de
apă în straturile superioare și mișcărilor de aer, aerul se
încarcă cu sarcini electrice de semne contrarii.
Apariția norilor încărcați cu sarcini electrice diferite
duce la deformarea câmpului electric inițial al vremii
senine. În felul acesta apar condensatoare locale nor-
pământ și nor-nor. Datorită inducției electrostatice și a
transportului sarcinilor de către picăturile de ploaie,
între nor și pământ apare un câmp electric putermic,
care la o anumită valoare critică ionizează spațiul
izolator nor-pământ și nornor. Odată ionizat, acest
spațiu devine bun conducător de electricitate și
favorizează decărcarea electrică între plăcile
condensatoarelor locale amintite (lovitura de trăsnet
sau fulger).
Descărcarea se produce în două etape:
 116

-perioada preliminară- în care de la nor către obiectul de pe sol ce va fi lovit de trăsnet se formează un canal
luminos descendent, ce este înconjurat de o zonă cu sarcini electrice de o anumită polaritate. Și dinspre
obiectul ce va fi lovit se propagă un canal ascendent către nor.
-perioada principală- are loc din momentul în care cele două canale ascendent-descendent se întâlnesc și se
caracterizează printr-o puternică neutralizare a sarcinilor electrice acumulate în canal și pe suprafața solului.
Acest proces se propagă de la sol către nor cu viteză foarte mare și este însoțit de regulă, de o manifestare
luminoasă deosebită și un zgomot puternic. Neutralizarea totală a sarcinilor electrice are loc în trepte, prin
descărcări succesive dea lungul canalului format.
Curentul electric produs de trăsnet are valori foarte mari: 6-120 kA la șes și până la 230 kA la munte.

2.EFECTELE TRĂSNETULUI
Descărcările electrice atmosferice pot provoca efecte dăunătoare asupra:
-instalațiilor electrice exterioare (linii de înaltă tensiune, stații de conexiuni, etc.)
-instalațiilor civile și industriale.
Construcțiile neprotejate sau defectuos protejate pot suferi următoarele efecte:
-incendierea construcțiilor din materiale combustibile;
-degradarea construcțiilor din beton armat sau zidărie, datorită temperaturilor ridicate ce apar la scurgerea
curentului electric de descărcare;
-explozia sau incendierea construcțiilor care adăpostesc procese tehnologice ce produc , utilizează sau
vehiculează substanțe explozibile sau inflamabile.
Ca mijloc de protecție a construcțiilor împotriva descărcărilor electrice atmosferice trebuie montată o
instalație de paratrăznet. Aceasta se montează deasupra construcției sau pe părțile cele mai înalte ale
acesteia. În felul acesta, la trecerea unui nor încărcat cu sarcină electrică, paratrăsnetul (care are potențialul
pământului zero) se va încărca cu sarcină opusă. Prin micșorarea distanței dintre nor și pământ, intensitatea
câmpului electric din atmosferă crește și favorizează mult formarea canalului ascendent , iar scurgerea
curentului va avea loc prin elementele metalice ale instalației de paratrăsnet și nu prin elementele de
construcție. Totodată, instalația de paratrăsnet are și rolul de a preîntâmpina neutralizarea violentă a
sarcinilor electrice din atmosferă. Deoarece elementele instalației de paratrăsnet sunt foarte bune
conducătoare de electricitate, ele asigură o neutralizare treptată a sarcinilor din atmosfera ionizată, prin
scurgerea lor la sol aproape odată cu apariția lor în zona paratrăsnetului.
B.INSTALAȚII DE PARATRĂSNET
În general, o instalație de paratrăsnet se compune din următoarele elemente:
-dispozitivul de captare
-dispozitivul de coborâre
-dispozitivul de disipare a curentului electric în pământ (priza de pământ)
1.DISPOZITIVE DE CAPTARE
Dispozitivele de captare se amplasează , în general, pe elementele de
construcție cele mai înalte ale clădirii și au rolul de a capta descărcarea
electrică. Dispozitivele de captare pot fi: -verticale -orizontale Totodată,
dispozitivele de captare pot fi elemente metalice special destinate captării
sarcinilor electrice , dar pot fi și elemente metalice din construcție
(acoperișuri din tablă, etc.) ce suplimentar îndeplinesc rolul de captare.
Instalația de captare trebuie prevăzută în așa fel încât nici un alt element de
construcție al clădirii să nu se afle deasupra acesteia.

a) Dispozitiv de captare vertical(tijă)

Se realizează dintr-o tijă metalică ascuțită, pentru a mări local intensitatea
câmpului electric șia a favoriza formarea canalului de descărcare.
Dispozitivele de captare sub formă de tijă nu au o suprafață mare de
protecție. De aceea, ele se utilizează rar, fiind folosite mai ales pentru
protecția construcțiilor înalte și înguste, a turnurilor, a coșurilor de fum,
turlelor, foișoarelor, etc. Elemetele metalice care fac parte din construcție cu
rol funcțional sau decorativ pot fi folosite ca tije de captare (portdrapel, catarge, cruci, etc.).
 117

b) Dispozitiv de captare orizontal

Se realizează din conductoare metalice (platbandă , oțel rotund,
etc.) amplasate orizontal pe obiectivul ce îl protejează.
Conductoarele se dispun în funcție de forma acoperișului și în
așa fel încât nici unul din punctele acoperișului să nu fie la o
distanță mai mare de 10 m de un astfel de conductor. Din ceastă
condiție rezultă că dispozitivul de captare de tip orizontal arată
ca o rețea de conductoare metalice, dimensiunile maxime ale
unui ochi de rețea fiind de 20X20 m.
Se mai pot utiliza ca elemente de captare și:
-acoperișurile metalice din tablă cu grosimea de cel puțin 0,5
mm;
-elementele metalice de pe acoperiș (coame din tablă, jgheaburi
pentru ploaie, cornișe metalice, etc.) care au o secțiune minimă
de 100 mm2 și continuitate electrică.
Dacă nu îndeplinesc condițiile de mai sus, nu vor constitui
elemente ale dispozitivului de captare, dar vor fi legate la acesta.
Conductoarele cele mai
utilizate pentru realizarea
dispozitivului de captare sunt
cele din oțel zincat (OL 38)
cu secțiune dreptunghiulară
sau rotundă. Secțiunile
minime admise sunt: -pentru
platbandă din oțel zincat (OL
38), cu grosimea minimă de
2,5 mm, S=50 mm2; -pentru
oțel rotund (OL 38),
diametrul minim este de 8
mm. În cazul acoperișurilor
tip terasă, conductoarele
dispozitivului de captare
urmăresc conturul clădirii.
Dacă terasele sunt lungi, se
adaugă și conductaore
transversale, formându-se
ochiuri de rețea sub 20X20
m. Dacă terasele au și lățime
mare (peste 20 m), se adaugă
încă un conductor longitudinal,
montat pe axa terasei, ca
ochurile rețelei să fie, de
asemenea sub 20X20 m.

În cazul acoperișurilor cu pante,

conductoarele nu este necesar
să urmărească conturul
acoperișului. Este neapărat
necesar ca un conductor să se
afle pe coamă, iar restul se pot
așeza ca în figurile de mai jos în
funcție de lungimea și lățimea
clădirii.
 118

2.DISPOZITIVE DE COBORÂRE
Au rolul de a conduce sarcinile electrice (curentul electric) captate la priza de pământ. Se pot clasifica în: -
dispozitive de coborâre independente de construcție; -dispozitive de coborâre ce fac parte din construcție. a)
Dispozitive de coborâre independente de construcție Aceste dispozitive se execută din oțel cu secțiunea
dreptunghiulară sau rotundă.
Numărul minim al conductoarelor de coborâre este dat experimental, în funcție de perimetrul P, înălțimea
H, lățimea l și lungimea L, ale construcției, asffel:
• pentru P˂40m; H˂40m; L ˂12m – un singur conductor;
• pentru P˃40m; H- orice înălțime:
a) Cu l ˂12m ; L ˂20m -două conductoare
b) Cu l ˂12m; 20 ˂ L ˂ 40 m -trei conductoare
c) Cu l ˂12m; 40 ˂ L ˂ 60 m -patru conductoare
d) Cu 12 ˂ l ˂ 20m; L ˂ 20 m -patru conductoare
e) Cu 12 ˂l ˂40 m; 20 ˂L ˂40 m -șase conductoare
• pentru clădirile cu dimensiuni mai mari se prevăd
coborâri din 20 în 20 m și 1-2 coborâri suplimentare
(de regulă pe lățimile construcției). Secțiunea
minimă a conductoarelor de coborâre din oțel zincat
(OL 38) este de 100 mm2.
b) Dispozitive de coborâre dependente de
construcție
Aceste dispozitive sunt elemente de construcție
metalice și se utilizează și ca elemente de conducere a curentului electric datorat decărcărilor atmosferice.Ca
și conductoare se pot utiliza: - pereții metalici ai construcțiilor -armătura metalică din stâlpii de beton armat
- elemente de construcție metalică montate pe verticală -conductele metalice de apă, pentru încălzire sau
incendiu -burlanele pentru apa de ploaie
3.DISPOZITIVUL DE DISIPARE A CURENTULUI ELECTRIC ÎN PĂMÂNT (PRIZA DE PĂMÂNT)
Priza de pământ disipează în pământ energia primită de dispozitivul de captare și transmisă prin dispozitivul
de coborâre. Realizarea prizei de pământ cât și calculul acesteia au fost arătate la capitolul 6. Pentru
instalațiile de paratrăsnet, priza de pământ trebuie să aibă rezistența de 5 Ω dacă priza este naturală și 10 Ω
dacă priza este artificială. Priza artificială se
adoptă numai dacă nu se poate adopta o priză
naturală sau aceasta din urmă are o rezistență
prea mare. La priza de pământ pentru
paratrăsnet se leagă atât prizele de pământ cu
alte destinații, aflate la mai puțin de 20 m, cât
și țevile de apă, șinele, armăturile cablurilor
electrice care sunt la mai puțin de 2 m.
Legătura dintre conductoarele de coborâre și
priza de pământ se execută prin intermediul
pieselor de separație, ce permit izolarea
acesteia de restul instalației, pentru a i se
putea măsura rezistența.

În figura alăturată este vederea de sus a

instalației de paratrăsnet pentru o clădire cu
corpuri denivelate și acoperișul de tip terasă.
Se observă că instalația de captare este de
tipul orizontal sub formă de rețea cu ochiuri
sub 20X20 m. La captare sunt legate și
coșurile de aerisire ale instalației de
canalizare. Totodată, pentru luminator,
 119

camera vasului de expansiune și camera mașinilor liftului s-au realizat captări proprii, pe conturul acestora și
s-au legat la instalația de captare generală.
Pentru coșul de fum al centralei termice, care se ridică mult peste construcție, s-a prevăzut o captare sub
formă de tijă, ce a fost apoi legată la captarea generală.
Coborârile s-au prevăzut, de obicei, la colțurile clădirii (pentru a nu se strica estetica ei) și în așa fel ca
distanța dintre două coborâri să nu depășească 20 m.
C.CONSTRUCȚII CE SE PREVĂD CU INSTALAȚII DE PARATRĂSNET
Instalațiile de paratrăsnet se prevăd numai la anumite obiective, care prezintă pericol prin urmările
accidentelor. Aceste construcții sunt:
1) Clădirile ce adăpostesc aglomerări de persoane (teatre, cinematografe, săli de concert, săli de sport,
biserici, toate cu o capacitate mai mare de 400 de persoane, restaurante, magazine, etc., cu o suprafață de
servire mai mare de 1000 m2).
2) Școli, grădinițe cu peste 10 clase.
3) Spitale, sanatorii, cu peste 75 de paturi.
4) Hoteluri, cămine, cu peste 400 de paturi.
5) Gări cu aglomerări de peste 300 de persoane.
6) Clădiri ce adăpostesc iportante valori naționale (muzee, monumente de arhitectură)
7) Clădiri de locuit, hoteluri, cămine cu peste 12 niveluri.
8) Clădiri de mare importanță pentru economia națională (centrale electrice)
9) Clădiri și instalații ce prezintă pericol sporit de incendiu ( care adăpostesc sau unde se prelucrează
substanțe inflamabile sau explozive)
10) Construcții izolate, cabane turistice cu peste 10 m
înălțime
11) Grajduri mari
12) Construcții oarecare dar care la ultimul nivel
cuprind una din destinațiile indicate mai sus.
13) Alte construcții speciale a căror importanță necesită
montarea unei instalații de protecție împotriva
decărcărilor atmosferice.
D.EXECUȚIA INSTALAȚIILOR DE
PARATRĂSNET
În general, execuția instalațiilor de paratrăsnet nu
prezintă probleme deosebite, elementele metalice
componente fiind de dimensiuni mici deci ușor de
montat. Dintre elementele componente, totuși captarea
ridică cele mai multe probleme. Varietatea mare a
formelor acoperișurilor, elementele metalice naturale foarte
diverse fac ca dispozitivul de captare să capete forme proprii
tipului de acoperiș. În continuare voi prezenta câteva detalii
privind montarea elementelor de captare și coborâre pe
diferite tipuri de construcții.
MONTAREA TIJELOR DE CAPTARE Acestea se
montează pe elementele zvelte ale clădirilor. In figura
alăturată este prezentată montarea tijei de captare pe un coș.
Acesta depășește cu cca 200 mm marginea superioară a
coșului. Este sprijinită în două puncte prin intermediul unor
praznuri montate în zidăria coșului. Tija se continuă apoi cu
un conductor ce face parte tot din captare. Legătura dintre
acestea se realizează cu cleme.
MONTAREA CAPTĂRII PE ACOPERIȘURI CU ȚIGLĂ
Elementele de captare se montează de regulă, pe coame și
pe pantele acoperișului. Conductorul de captare, montat pe
coamă, se poate plasa pe axa coamei (a) sau lateral pe
 120

coamă (b). Se observă că conductorul de captare se montează prin intermediul unui suport de formă specială.
In figura alaturata sunt prezentate în detaliu aceste suporturi.

Conductoarele de captare aflate pe pantele acoperișului pot fi montate în direcția pantei(a) și paralel cu
streașina (b). Și în aceste cazuri, conductorul de captare este susținut cu suporturi, a căror formă este dată în
figura următoare.

Suporturi pentru montarea conductoarelor de captare pe acoperișurile cu țiglă

a) În direcția pantei b) Paralel cu streașina
 121

Montarea captării pe acoperișuri de beton monolit

Suportul pentru conductorul de captare se
montează implantat direct în placă indiferent
dacă în placă există stratul de izolație
termică sau nu. Caracteristic acestor
suporturi este existența unei pâlnii sau guler
din tablă plasată pe suport cu rolul de a evita
infiltrația apei în acoperiș.

Conductoarele de captare nu pot fi continue. De aceea,

înnădirile se vor executa cu foarte multă atenție, pentru a
asigura în mod corect continuitatea electrică. Alături sunt
prezentate trei moduri de înnădire.

Montarea conductoarelor de coborâre

Acestea se montează pe elementele de construcție
verticale. Pentru susținere se utilizează console de tipul
celor din figura alăturată. Racordul dintre conductorul de
captare și cel de coborâre se face sub forma unei derivații.
Legătura dintre conductorul de captare și priza de pământ
se realizează prin intermediul unei piese de separație.

E. EXPLOATAREA INSTALAȚIILOR DE PARATRĂSNET

Este necesar ca instalația de paratrăsnet să fie verificată periodic în ceea
ce privește: -materialele utilizate -gradul de coroziune al acestora -
executarea corectă a legăturilor pentru a exista un bun contact electric
între elemente -fixarea sigură a elementelor instalației de clădire -
respectarea distanțelor minime admisibile față de elementele de
construcție și față de instalațiile electrice din clădire -respectarea
rezistenței de dispersie a prizei de pământ
În acest fel se iau măsuri imediate pentru repararea unor porțiuni defecte,
înlocuirea lor sau protejarea lor anticorozivă. În cazul elementelor din
instalație la care accesul este dificil (sunt îngropate, sunt montate în
locuri greu de ajuns, etc.) trebuie neapărat să se verifice cu atenție
continuitatea electrică a acestora. Atenție deosebită se va acorda și prizei
de pământ, căreia i se va măsura periodic rezistența și anume desfăcând
piesele de separație.
 122

Capitolul 8 INSTALAȚII ELECTRICE DE CURENȚI SLABI

8.1. CLASIFICAREA INSTALAȚIILOR ELECTRICE DE CURENȚI SLABI

Instalațiile electrice de curenți slabi sunt prezente în toate spectrele economice și industriale. Prezența lor
este impusă de respectarea anumitor date tehnice, de asigurarea protecției la clădiri, a protecției oamenilor,
asigurarea funcționării agenților economici în condiții impuse de mediu. O clasificare a acestor instalații
poate fi făcută funcție de destinația pentru care sunt proiectate.
Astfel distingem următoarele clase de instalații:
-pentru semnalizări acustice și optice ( de sonerii, pentru chemarea de persoane, de avertizare, de securitate,
de detecție, etc.)
-electrofonice și videofonice (de telefonie, de radioficare și radioamplificare, de videofonie)
-de ceasuri electronice
-pentru sisteme informatice
-de antene colective
8.1.1.INSTALAȚII DE SEMNALIZARE
a) Instalații de semnalizare acustică și optică
Din categoria acestor instalații fac parte:
-instalațiile de sonerie
-instalațiile de apel la hoteluri și spitale
-instalații de avertizare a unei situații anormale
Semnalul acustic emis de o sonerie este posibil dacă se dispune de următoarele părți componente:
-sonerie (buzer, hupă)
-buton de comandă
-transformator(220V/5V)

De regulă soneriile sunt utilizate pentru a anunța prezența unei persoane în zona de acces. Sunt situații,
impuse de context, când se solicită apelul, atât la intrarea în sediu, cât și în birou. Dacă traseele sunt lungi, se
impune ca transformatorul să fie amplasat lângă clopot, buzer sau bâzâitor.
La instalațiile de apel la hotel sau spitale, pentru eficiență, au prevăzute și semnalizări optice.

La instalațiile de avertizare, pentru ca procesul să se desfășoare în condiții normale, se impune o semnalizare

a unui eventual defect. În această situație se prevăd semnalizări atât acustice cât și optice. Un exemplu îl
constituie semnalizarea depășirii nivelului minim sau maxim al unui rezervor sau depășirea temperaturii apei
pentru încălzirea la o centrală termică . În exemplul din figură, acul indicator al termomanometrului este
poziționat la 1000 C . Când acul mobil(1) va ajunge în poziția definită ca maxim de temperatură, se va
stabili un contact electric care va semnaliza, acustic sau optic situația de avarie.
 123

b) Instalații pentru detecția, semnalizarea și stingerea incendiului

Sunt frecvente cazurile când incendiile pot provoca , prin formele sale violente, pagube de vieți și pagube
materiale. Instalațiile automate pentru detecția, semnalizarea și stingerea incendiilor se diferențiază în
general, după principala utilitate semnalizare sau stingere. Pentru detecția incendiului sunt utilizate
detectoarele de fum. Aceste detectoare sunt realizate într-o diversitate de tipodimensiuni astfel:
-detectoare de fum cu cameră de ionizare
-detectoare de fum cu senzor fotoelectric
-detectoare de fum optice prin difuziune
-detectoare de fum prin absorbție
-detectoare de flacără în ultraviolet
Detectorul cu cameră de ionizare
Detectoarele cu ionizare au o cameră de detecție (numita și cameră de ionizare) și o sursă de radiație
ionizantă (Americiu-241). Camera de ionizare conţine 2 plăci (electrozi) așezate la o distanță mică, de
aproximativ 1 centimetru, una de cealaltă, și conectate la o sursă de tensiune, astfel încât una dintre ele se
incarcă pozitiv, iar cealaltă negativ din punct de vedere electric. Atunci când în camera de ionizare pătrunde
fum, particulele de fum absorb radiația alfa, cauzând scaderea ratei de ionizare a aerului din camera de
ionizare și o scădere a amperajului curentului electric măsurat între cei doi electrozi, ceea ce declanșează
alarma.

Detectorul cu senzor fotoelectric

Detectoarele de fum fotoelectrice folosesc fenomenul de reflexie si difuzie a luminii pentru a indica
prezenta fumului vizibil. Principiul de functionare este similar celui al senzorilor folositi pentru deschiderea
automata a usilor. Dupa cum se poate vedea in schema de mai jos, atunci cand nu exista fum in interiorul
camerei detectorului, lumina generata de sursa, trece printr-o lentila care focalizeaza fasciculul, iar acesta
parcurge nestingherit drumul pana la opritor. Cand din cauza unei surse de foc fumul patrunde in camera
detectorului, o celula foto-electrica pozitionata la 90 de grade de sursa de lumina detecteaza lumina
reflectata de particulele de fum si, la un anumit nivel de iluminare, declanseaza alarma.
Structura detectoarelor
Instalațiile pentru detecția, semnalizarea și stingerea incendiilor sunt formate din mai multe dispozitive și
echipamente distribuite pe întreaga zonă care face obiectul supravegherii. Detectoarele de incendiu sunt
amplasate în fiecare punct în care există pericol de incendiu având sarcina de a măsura unul sau mai mulți
dintre parametrii caracteristici combustiei. La atingerea unor praguri predeterminate sau preprogramate
 124

detectoarele generează semnalizare de alarmă. O utilizare eficientă a acestor semnalizări impune o

centralizare eficientă. Prioritar pentru instalațiile de detecție și semnalizare a incendiului este alarmarea fie
prin semnalizare locală fie la distanță, cât și declanșarea unor acționări automate în vederea protejării vieților
omenești și limitării desfășurării incendiului.

c)Instalații pentru detecția și semnalizarea efracției și agresiunii

Aceste instalații pot fi clasificate după o serie de principii. O instalație de detecție și semnalizare a efracției
și agresiunii trebuie:
-să reacționeze sigurn într-un timp cât mai scurt
-să aibă o rată minimă a alarmelor false
-să nu poată fi anihilat sau bruiat
-să fie deschis pentru agresiuni ulterioare
-să anunțe în timp util instituțiile abilitate să intervină astfel încât efectele efracției să fie limitate
-să aibă posibilitatea de analiză post- eveniment în vederea recuperării unor prejudicii și de îmbunătățire a
metodelor de prevenire a evenimentelor
Funcție de aceste principii, supravegherea, instalația de supraveghere, poate fi clasificată astfel:
-supraveghere perimetrică (se poate realiza cu detectoare de deschidere cu infraroșu, cu microunde, cu
ultrasunete, cu detectoare duale)
-supraveghere periferică (se poate realiza cu detectoare de deschidere a ușilor, detectoare de vibrații,
detectoare acustice de geam spart)
-supraveghere perimetrală(se poate realiza cu bariere în infraroșu, bariere de microunde, cablu capacitiv,
cablu îngropat, cablu microfonic)
-supravegherea obiectelor -alarmarea în caz de efracție

c) Instalații de control al accesului

Aceste instalații sunt amplasate la fiecare punct de intrare în zona protejată. Aceste instalații au în
compunerea lor un dispozitiv care citește un identificator aflat în posesia solicitantului, analizează drepturile
lui de acces și deschide ușa sau semnalizează interdicția. Obligatoriu, instalația trebuie să fie prevăzută cu
un dispozitiv care să blocheze , în mod automat accesul următoarei persoane. Cele mai simple instalații de
control al accesului și cele mai ieftine, protejează locuințele, persoanele sau spațiile comune ale
complexelor de locuit, permițând intrarea numai a persoanelor care dețin chei (fizice sau numerice) sau a
 125

celor acceptate de proprietarii locuințelor. Instalațiile cu caracter deosebit, în care se desfășoară activități de
mare importanță, secrete cu caracter periculos etc., sunt instalații total automate și evident foarte scumpe.
Dintre instalațiile de control al accesului amintim:
-interfoane pentru imobil
-cartele magnetice
-cartele de proximitate
-cartele cu efect Wiegand
-cartele inteligente
-codul individual (PIN)
Toate metodele de identificare prezentate anterior sunt vulnerabile la furt sau chiar duplicare. Cititorul
recunoaște identificatorul și nu pe persoana care deține codul. Din acest motiv s-au proiectat instalații care
să permită analiza posesorului de cod. Aceste instalații apelează la citirea amprentei digitale, la citirea
amprentei palmare, la analiza irisului, etc.

8.1.2.INSTALAȚII ELECTROFONICE
Transmiterea semnalelor acustice pe cale electrică se face cu ajutorul instalațiilor electrofonice. Acest lucru
este posibil dacă se apelează la sisteme de radioficare, la telefonie , sau, în cazul sălilor de spectacol, la
efecte de sonorizare. Cele mai uzuale instalații electrofonice sunt instalațiile de telefonie. Instalația de
telefonie este compusă din:
-echipamentul electric al centralei
-sursă de alimentare (baterii de acumulatoare)
-posturi telefonice
-linii de transmisie(cabluri telefonice)

Instalația de radioficare și radiodistribuție are rolul de a facilita transmiterea programelor proprii și a

programelor radio. Instalația este compusă din: radioreceptor, microfon, CDplayer, casetofon, amplificator,
preamplificator, difuzoare, alimentator. Legăturile dintre difuzoare și stația de amplificare se efectuează cu
ajutorul conductoarelor telefonice. Liniile de alimentare pot fi montate aparent sau îngropat. Instalația de
 126

sonorizare este alcătuită, în principiu, asemănător uneia de radioficare, cu observația că aceste instalații sunt
destinate numai sălilor de spectacol sau pentru activități sportive(stadioane).

8.1.3. INSTALAȚII DE CEASOFICARE

Instalația de ceasoficare (ceasuri electrice) permite indicarea orei exacte în cadrul unor unități economice, a
unor agenți economici, de regulă acolo unde este necesar a se urmări timpul. De exemplu: în gări,
aeroporturi, clădiri administrative, săli de sport, etc. Instalația se compune dintr-un ceas principal, un circuit
de comanfdă a impusurilor, ceasuri secundare, linia de interconexiune între ceasul mamă și ceasurile
secundare și un sistem de alimentare a instalației. Pentru ca alimentarea să nu se întrerupă instalația este
prevăzută cu un bloc de comandă care să poată facilita comutarea alimentării de la rețea la o sursă de baterii.
Ceasul mamă (principal) este un ceas cu un mecanism de mare precizie. Acesta transmite la fiecare secundă
impulsuri electrice la ceasurile electrice secundare.

8.1.4.INSTALAȚII PENTRU SISTEME INFORMATICE

Aceste instalații folosesc în transmisie cabluri optice, cabluri care facilitează transmiterea semnalelor mult
mai ușor și în condiții calitative superioare celorlalte tipuri de cabluri. Un exemplu de instalație este cea care
folosește transmisia semnalelor prin internet. Accesul la rețea se face de către orice calculator care dispune
de un port de comunicație serială, PC-ul gazdă se va conecta la un server. Cablurile torsadate sunt folosite cu
precădere pentru transmisia semnalelor în sistemele de telecomunicaţii şi reţelele de calculatoare. Au cea
mai mare răspândire în telefonia analogică şi reţelele Ethernet.
Aceste cabluri au în componenţă cel puţin o pereche de conductori. Pentru a diminua interferenţa asupra
calităţii transmisiei a campurilor magnetice exterioare şi a interferenţei produse de fiecare pereche activă,
conductorii sunt răsuciţi unul în jurul celuilalt (torsadare = răsucire). Acronimele folosite la marcarea
cablurilor torsadate (medii de transmisie echilibrate) se regăsesc în standardul ISO/IEC 11801:2002 (Anexa
E). Informaţia este înscrisă pe cablu sub forma xx/yyTP, secvenţa yy caracterizând perechile de conductori
iar cea xx construcţia/componenţa generală a cablului. TP reprezintă abrevierea elementului de transmisie
echilibrat (en. TP - Twisted Pair).
"xx" şi "yy" pot avea următoarele valori: U – fără ecranare F – folie (ecranare prin folie) S – tresă (ecranare
prin împletitură de fire metalice) SF – ecranare prin folie şi tresă
 127

Cablul NETSET BOX U/UTP CAT 5e E1408 este cel mai bun cablu torsadat destinat sistemelor de
transmisie profesională a datelor în interiorul clădirilor (LAN-uri, cablaje structurale).
Cablul NETSET face parte din cea mai nouă generaţie de cabluri UTP torsadate . Diametrul său exterior a
fost redus la 5.0 mm, fiind astfel mult mai uşor de montat. Izolarea specială îl face mai uşor de mufat cu
mufe RJ45.

Capitolul 9 STAȚII DE REDRESARE ȘI DE ÎNCĂRCARE A ACUMULATOARELOR

ELECTRICE
A. INSTALAȚII INDUSTRIALE DE REDRESARE A CURENTULUI ALTERNATIV
Consumatorii care folosesc energie electrica sub forma de curent continuu sunt in continua crestere.
Principalii consumatori in c.c., pe ramuri economice sunt:
• in tractiunea electrica;
- troleibuzele (firobuze);
- tramvaiele;
- metroul;
- vehiculele electrice din incinte industriale (electrocare, electrostivuitoare);
• in industrie;
- motoarele electrice de c.c. de antrenare a mecanismelor de deplasare si rotire;
- instalatii de electroliza;
- instalatii galvanotehnice;
- instalatii electrometalurgice;
- filtrele electrice pentru desprafuitoare;
- instalatii de sudare electrica in c.c.;
- baterii de acumulatoare electrice;
- instalatii de comenzi si semnalizari;
- actionarile in c.c. si automatizarile proceselor industriale etc.
La scara industriala, obtinerea curentului continuu se face prin statii de redresare, care formeaza fie unitati
independente (substatiile de redresare din tractiunea urbana), fie unitati incorporate in spatiile cladirilor din
perimetrul intreprinderilor.
Principalele elemente componente ale unei statii sunt date in figura 10.1. Statia de redresare este racordata
intr-un nod consumator al sistemului (adica pe barele colectoare ale unei statii electrice) la tensiunea medie
de 6..... 20 kV.
 128

Pentru reducerea tensiunii, precum obtinerea unui numar mai mare de faze decat trei, corespunzatoare
sistemului electric, se folosesc grupuri de transformatoare trifazate, cu conexiunile indicate in figura 10.2.

Fig. 10.2 Conexiunile practice in blocul transformator - redresor: a - transformator trifazat cu doua
infasurari; b - transformator trifazat cu trei infasurari; c - grup de trei transformatoare trifazate cu doua
infasurari; T - transformator coborator; DR - dispozitiv de redresare in putere d - grup de patru
transformatoare trifazate cu doua infasurari; T - transformator coborator; DR - dispozitiv de redresare in
putere.
Acestea alimenteaza cu un numar n de faze (3, 6, 12 etc.) dispozitivele redresoare care sunt constituite din:
elemente redresoare, instalatii de comanda (la cele comandabile), instalatii de excitatie (la unele tipuri) si
instalatii de racire (in special la cele cu vapori de mercur). In unele cazuri, deoarece forma tensiunii
redresate obtinuta la bornele elementelor redresate este pulsatorie si nu satisface cerintele unor tipuri de
receptoare de c.c., se introduc filtrele de netezare, pentru a reduce sub o anumita limita componenta
alternativa a tensiunii redresate.
Elementele redresoare sunt conectate de regula in punti (mono-, tri-, sau m-fazate) dupa tipul
transformatorului ales (v. fig. 10.2).
 129

9.1. TIPURI DE ELEMENTE REDRESOARE

Redresorul face parte din familia mutatoarelor* prin care energia electrică de c.a. de frecvență f se
transformă în energie electrică de c.c. (f=0) Elementele redresoare se pot grupa in doua mari categorii:
• cu tuburi:
- dioda cu vid (kenotronul);
- dioda cu gaz (gazotronul);
- trioda cu gaz (tiratronul);
- tubul cu vapori de mercur; (FOLOSITE IN TRECUT)
• cu semiconductoare:
- dioda cu seleniu;
- dioda cu germaniu;
- dioda cu siliciu;
- tiristorul. (FOLOSITE ACUM)
*Mutatorul este un dispozitiv care transformă energia electrică de o anumită formă a tensiunii și curentului,
în altă formă, fără ca în procesul acestei transformări să intervină o fază Intermediară de transformare în
energie de altă natură.
In trecut, pentru redresare se utilizau masini si grupuri de masini electrice rotative (masina comutatoare,
grupul convertizor). Astazi, datorita performantelor ridicate dobandite de diodele cu siliciu si tiristoare
(densitatea de curent 100 A/cm², tensiunea inversa maxima de 5 000 V, temperatura de lucru maxima 200˚C,
randamentul 99%), acestea au inlocuit instalatiile de redresoare dotate cu elementele in miscare. Fenomenul
redresarii este bazat pe caracteristica statica tensiunecurent a elementului redresor. Din acest punct de vedere
se disting trei tipuri de caracteristici statice in care pot fi grupate toate elementele redresoare. De remarcat la
tiratron si tiristor (elemente redresoare cu trei electrozi) ca rolul grilei de comanda este limitat numai la
aprindere (intrarea in conductie), stingerea (ieșirea din conducție) facându-se în mod natural, când curentul
anodic ia devine nul.
 130

2 PARTICULARITATILE REDRESOARE LA SCARA INDUSTRIALA

Fenomenul redresarii studiat la disciplinele "Fizica" si "Electrotehnica" a fost prezentat in ipoteze
simplificatoare (redresoare mono- si dubla alternanta, tensiunea aplicata sinusoidala, sarcina rezistiva,
inductiva sau capacitiva, redresor necomandabil, circuit monofazat). In situatia reala din statiile de
redresoare, fenomenul redresarii este mai complicat, deoarece trebuie luati in considerare urmatorii factori
celinfluenteaza: -impedantele transformatoarelor coboratoare si impedanta sistemului electric; - sarcina de
c.c. a redresorului care este constituita de regula din rezistenta R, inductivitatea L si o t.e.m. (fie a unui
motor de c.c., fie a bateriei de acumulatoare puse la incarcat); - elementele de comanda a aprinderii, care
introduc notiunea de unghi de aprindere (α = ωt ), in care t reprezinta timpul ce se scurge din momentul cand
tensiunea la bornele elementului redresor trece prin zero in sens pozitiv si momentul cand grila sau poarta
(in cazul tiristorului) primesc impulsul de comana (aprindere);
-montajele in punte, trifazata simpla sau in conexiuni serie sau paralel a mai multor punti trifazate,
alimentate separat prin diverse secundare ale transformatoarelor coboratoare ce introduc defazaje ale
tensiunilor aplicate montajelor; - nelinearitatea caracteristicilor elementelor redresoare. De aceea atat
tensiunea cat si curentul la bornele consumatorului de c.c. au o forma ondulatorie, cu atat mai pronuntata cu
cat numarul de pulsuri este mai mic (puntea m fazata are 2 m pulsuri). Teoretic, se demonstreaza ca o astfel
de functie de timp, reprezentand curentul sau tensiunea, se poate descompune pe o
perioada intr-o componenta de curent continuu (valoarea medie a functiei pe o perioada) si o multitudine de
sinusoide cu o frecventa nf 0 , unde f 0 este frecventa tensiunii sinusoidale aplicate montajului (50 Hz la noi
in tara), iar n = 2, 3, 4, ∞ (v. fig. 10.1.)
 131

Acestea poarta denumirea de armonici de ordinul n (fie ale curentului, fie ale tensiunii). Pentru eliminarea
lor si retinerea numai a componentei de c.c., in anumite cazuri, se utilizeaza filtre, compuse din
condensatoare si bobine, cum se arata in figura 10.4.

Privita dinspre reteaua electrica de c.a. ce o alimenteaza, statia de redresare poate fi considerata ca un
consumator pe frecventa de 50 Hz si ca un generator pe frecventa armonicilor aparute in procesul redresarii
si pe care le debiteaza in reteaua de alimentare care devine astfel poluata cu armonici . Ele deranjeaza
functionarea normala a retelei ( supraincalzirii, aparitia unor rezonante electrice de curent, marirea
pierderilor electrice in componentele retelei electrice etc.) si de aceea trebuie sa se ia masuri de atenuare a
lor (folosirea de filtre de armonici, folosirea transformatoarelor cu conexiuni si caracteristici tehnice
speciale, marirea numarului de pulsuri etc.).

3.ECHIPAMENTUL ELECTRIC AL STATIEI DE REDRESARE

O statie de redresare dotata cu elemente semiconductoare (cele mai utilizate astazi) se compune din una sau
mai multe unitati de redresare, cu transformatoarele respective si aparatura de comutatie, protectie, comanda
si reglare a tensiunii. Un echipament de redresare consta dintr-un dulap redresor, racit cu aer sau cu apa si un
transformator racit cu ulei, in constructie de interior sau exterior, legate intre ele prin barc. Instalatiile de
redresare de puteri mai mici, sub 100kW, se realizeaza in general cu transformatoarele de tip uscat, montate
in acelasi dulap cu redresorul. Pentru puteri mari si medii se foloseste sistemul monobloc, adica un ansamblu
transformator-redresor in constructie de exterior, care prezinta urmatoarele avantaje: nu ocupa un spatiu
mare, nu necesita fundatii pentru doua agregate, barele de legatura sunt de lungimi mici, iar racirea
elementului redresor se face cu ajutorul uleiului din cuva transformatorului.
In figura 10.5. este aratat un tip in constructie monobloc cu caracteristicile I = 18kA; U = 150 V.

Fig. 10.5. Exemplu de constructie bloctransformator-redresor: 1 - redresor; 2 - placi de cupru izolate; 3,5 -
celule redresare; 4 - locurile de insurubare a celulelor redresoare.
La adoptarea solutiei constructive a unei statii de redresare trebuie sa se tina seama de urmatoarele
considerente: - obtinerea unei puteri redresate maxime intr-un volum si cu o greutate a redresorului minime;
- asigurarea incarcarii uniforme a redresoarelor ce functioneaza in paralel;
- asigurarea evacuarii caldurii datorata pierderilor (de mentionat ca pierderile la transformatoarele ce
alimenteaza redresoarele sunt mai mari decat la celelalte tipuri obisnuite);
- protejarea echipamentului impotriva prafului sau agentilor corosivi;
- asigurarea stabilitatii electrodinamice si termice a echipamentului in regimuri de scurtcircuit in instalatii;
- accesul usor la echipamente, care sa permita o inlocuire rapida in timpul exploatarii;
 132

- necesitatea unei supravegheri minime in exploatare; - adoptarea unor solutii constructive cu elemente
modulare, cu care sa se realizeze variante constructive.
Pentru exemplificare, in figura 10.6 se arata schema electrica a unei statii de redresare de tip industrial cu U
= 250 V si I = 160 kA, iar in figura 10.7 se arata dispunerea echipamentului electric in interiorul statiei.

Fig. 10.6. Exemplu de schema electrica a unei statii de redresare: 1 - intrerupator inalta tensiune; 2 -
autotransformator de reglaj cu comutatorul in trepte; 3 - transformatorul de alimentare; 4 - traductoare de
sarcina; 5 - dispozitiv reglaj curent; 6 - traductoare de curent; 7 - redresor cu siliciu; 8 - separatoare de c.c.; 9
- bare de c.c

Fig. 10.7. Dispunerea echipamentului electric al statiei de redresoare: 1 - transformatorul de alimentare; 2 -

dispozitiv de reglaj al curentului; 3 - separatoare de c.c.; 4 - bare de c.c.

B.INSTALATII DE INCARCARE A ACUMULATOARELOR ELECTRICE

In cadrul intreprinderilor industriale, exista instalatii de redresare a c.a. la diverse trepte de tensiuni continue
(24, 48, 110, 220 V in functie de tensiunile nominale ale receptoarelor), in scopul incarcarii bateriilor de
acumulatoare stationare si a celor transportabile (electrocare, electrostivuitoarele etc.). In cazul tipului
stationar, redresorul functioneaza in regim de incarcare permanenta, conform schemei electrice din figura
10.8. Redresorul folosit este de tipul cu semiconductoarele, in montaj punte trifazata, alimentat din reteaua
de joasa tensiune a consumatorului, prin intermediul unui transformator, prin ale carui prize se regleaza si
tensiunea pe partea de c.c. in anumite limite, cu ajutorul comutatorului cu ploturi. Bateria de acumulatoare
electrice, rezulta prin legarea mai multor elemente in serie pentru a se ajunge la tensiunea dorita, este fie de
tipul cu placi de plumb, fie alcalin.
 133

Fig. 10.8. Schema electrica de incarcare a acumulatoarelor electrice de tip stationar: AP1 , AP2 , redresor de
incarcare permanenta; AO - redresor de incarcare ocazionala, S1 , S2 - sisteme de bare c.c. (generale); B1,
B2, B3 - sisteme de bare de c.c. (consumatori); BL - baterie de acumulatoare in functiune; BR - baterie de
acumulatoare in rezerva; l intrerupator.
1.ACUMULATOARE CU PLACI DE PLUMB
Constructie. Un acumulator cu placi de plumb se compune din: doi electrozi, un electrolit si vasul in care
acestia sunt asezati, denumit bac . Fiecare electrod, pozitiv sau negativ, este alcatuit din mai multe placi de
plumb legate in paralel si distantate intre ele prin separatoare, constituite din foi de ebonita, materiale
sintetice sau plansete din lemn. Printr-o prelucrare speciala, denumita formare, placile de plumb ale
electrodului pozitiv sau transformate in dioxid de plumb (PbO2), de culoare cafenie, iar cele ale electrodului
negativ in plumb spongios (poros) de culoare cenusie-deschisa. Electrolitul este o solutie de acid sulfuric pur
( H2SO4) si apa distilata. Raportul dintre ele se stabileste functie de greutatea specifica indicata de fabrica
(de obicei 1,21 g/cm³ pentru acumulatoarele de tip stationar, la temperatura de +15ºC, ceea ce revine la 346
g/l de H2SO4 ).
Principiul de functionare a acumulatorului cu placi de plumb este urmatorul: energia electrica de curent
continuu este inmagazinata in acumulator sub forma de energie chimica in timpul incarcarii printr-un proces
electrochimic care are loc in acumulator si restituita in timpul descarcarii, prin procesul electrochimic
reversibil. Teoria dublei sulfatari conduce la urmatoarea reactie chimica totala din acumulator:

Cu alte cuvinte, prin descarcare, atat dioxidul de plumb cat si plumbul spongios se transforma in sulfat de
plumb, iar la reincarcare, materiile active ale acumulatoarelor revin in starea initiala, trecand din nou in
dioxid de plumb la electrodul pozitiv si in plumb spongios la electrodul negativ.
Din reactia de mai sus, se mai consta ca la descarcare, in locul acidului sulfuric, in electrolit apare apa, ceea
ce face ca densitatea electrolitului sa scada. La incarcare, din cauza consumului molecular de apa si a
reformarii acidului sulfuric, densitatea acidului sulfuric creste . Aceasta variatie a densitatii electrolitului in
timpul descarcarii si incarcarii serveste, in timpul exploatarii, la determinarea starii de descarcare sau de
incarcare a acumulatorului (limitele sunt indicate de fabrica). Reactiile electrochimice din acumulator sunt
insotite de schimb de caldura cu exteriorul: la descarcare se absoarbe din mediul inconjurator o anumita
cantitate de caldura, iar la incarcare se degaja aceasta cantitate de caldura. De asemenea, in timpul incarcarii
se produc scapari de ioni de hidrogen (H) in mediul inconjurator, ceea ce obliga la masuri speciale in
proiectarea si exploatarea spatiului in care sunt instalate bateriile de acumulatoare (incarcarea sa fie separata
printr-un spatiu tampon de restul instalatiilor, sa fie ventilata, peretii, podelele si ferestrele sa fie vopsite
antiacid, instalatia de iluminat sa fie antiexploziva ect.).
 134

Tipuri de acumulatoare cu placi de plumb

Acumulatoarele cu placi de plumb de tip stationar sunt de 2 categorii: acumulatoare pentru descarcari
mijlocii si lente , notate cu L , folosite in cazul cand descarcarile se fac in timp de 3 - 10 h; acumulatoare
pentru descarcari rapide, notate cu Ls, folosite si la regimuri de descarcare cuprinse intre 1 - 2 h. Fiecare
categorie este urmata, in notatii, de un numar cuprins intre 1 si 124, care reprezinta multiplul capacitatii si
curentilor de descarcare si incarcare a tipului notat cu cifra 1 (L1 sau Ls1). De exemplu: capacitatea si
curentul de descarcare a tipului Ls1 la regimul de descarcare de 2 h, sunt: 24 Ah si 12 A. La tipul Ls18, la
acelas regim de descarcare, aceste marimi sunt: 18 X24 = 432 Ah si 18 X 12 = 216 A
Marimile caracteristice ale acumulatoarelor cu placi de plumb sunt date in cele ce urmeaza.
1) Masa specifica a electrolitului y [g/cm³]. La acumulatoarele stationare, limitele aproximative de variatie
ale acesteia sunt: 1,29 g/cm³, cand acumulatorul este incarcat si 1,15 g/cm³, cand acumulatorul este
descarcat.
2)Tensiunea electromotoare E [V] reprezinta tensiunea la bornele acumulatorului, cand circuitul exterior al
acestuia este descris. Valoarea ei se poate determina aproximativ cu urmatoarea relatie empirica:

Rezulta ca aceasta tensiune nu ramane constanta nici la incarcarea, nici la descarcarea acumulatorului,
deoarece este legata de masa specifica a electrolitului, y , care, dupa cum s-a vazut, variaza intre anumite
limite. Aceste limite fiind mici si variatiile lui E sunt mici.
De exemplu la y = 1, 18 corespunde
E = 2, 02 V, iar la
y = 1, 21 corespunde
E = 2,
05 V. De aici se desprinde urmatoarea regula practica:
pentru a constata daca un acumulator este incarcat sau descarcat se va masura tensiunea la bornele sale cu
circuitul exterior inchis, deoarece variatia foarte mica a tensiunii electromotoare E , in cazul circuitului
exterior deschis nu este sesizata de instrumentele de masura industriale.
3) Rezistenta interioara totala
ra
[Ω] este valoarea rezistentei care se opune la trecerea curentului continuu. In general, ea are valori de 0,01 -
0,001 Ω. Rezistenta interioara se micsoreaza in timpul incarcarii si se mareste in timpul descarcarii.
Valoarea ei medie (aproximativa) se poate determina cu formula empirica:

In care
C este capacitatea acumulatorului in Ah, pentru un regim de descarcare de 10 h, iar numaratorul variaza in
limitele 0,1 0,2 functie de distanta intre placi si de concentratia acidului.
Aceasta rezistenta variaza in timpul functionarii acumulatorului, datorita efectului de polarizare a
electrozilor. Aceasta polarizare, intalnita numai la curentii unidirectionali (c.c.), consta in modificarea
valorii potentialelor de electrod fata de valoarea pe care o au in cazul starii de echilibru. Electrozii, al caror
potential se modifica prin trecerea curentului, se numeste electrozi polarizati . Ca efect, apare o modificare a
valorii tensiunii electromotoare. Variatia in plus sau in minus a tensiunii electromotoare poate fi exprimata
matematic, prin introducerea unei marimi Ep denumita tensiunea de polarizare a electrozilor si care variaza
in functie de valoarea curentului, de concentratia electrolitului, de forma electrozilor etc.
Daca se raporteaza aceasta tensiune de polarizare la valoarea curentului, rezulta o marime de dimensiunile
unei rezistente, denumita rezistenta de polarizare r p .
 135

In concluzie, rezistenta interioara totala a unui accumulator r a se compune din doi

termeni: • rezistenta de polarizare r p • rezistenta ohmica r, care este suma tuturor rezistentelor partilor
traversate de curent (in care nu apar t.c.m. de polarizare). Prin urmare:

Tensiunea la bornele acumulatorului U [V] este tensiunea masurata la borne, cand circuitul exterior este
inchis, fie pe consumator, fie pe sursa de incarcare. Valoarea ei depinde de regimul de functionare al
bateriei: - la incarcare:

• la descarcare:

In care: - Ii este curentul la încărcare, în A; -Id este curentul de descărcare, în A; Rezulta ca valoarea acestei
tensiuni nu este constanta nici la incarcare, nici la descarcare. Variatia ei depinde de regimul de descarcare
al acumulatorului (regim de 3h, de 10h etc.), de valorile curentilor la descarcare sau incarcare, de
concentratia electrolitului etc.
In figura 10.9 se indica aspectul calitativ al curbelor U = f(t) la curent constant atat la incarcare cat si la
descarcare, precum si influenta intensitatii curentului asupra caracteristicii de descarcare (cu cat curentul
creste, cu atat caracteristica descreste). La descarcare, tensiunea la bornele acumulatorului nu poate depasi
valoarea minima indicata de fabricant, deoarece exista pericolul scaderii bruste a tensiunii (portiunea de
curba punctata de figura), cu consecinte grave atat pentru consumatori cat si pentru acumulator.

Fig. 10.9. Caracteristica u = f(1) sub curent constant, la incarcarea si descarcarea acumulatorului.
Capacitatea acumulatorului C [Ab] este cantitatea de electricitate care poate fi obtinuta de la acumulator prin
descarcarea sa pana la o anumita tensiune minima admisibila, intr-un anumit timp (10; 7; 5; 5; 3; 2; 1 h).
Aceasta capacitate este cu atat mai mare cu cat regimul de descarcare este mai indelungat (de ex. C10h >
C3h).
Curentul de descarcare Id[A] este valoarea de curent presupusa constanta sub care se descarca acumulatorul
in regimul de descarcare ales si se obtine din relatia:

in care: - td este timpul de descarcare in h, in timpul de descarcare ales; C este capacitatea acumulatorului
corespunzator acestui regim.
 136

De exemplu, elementul L1 are C10=36 AH (capacitatea la un regim de descărcare de 10 ore).

Deci

Dacă se alege alt regim de descărcare , mai scurt, Id=5 ore, acel element L1 are C5=31 Ah. Rezultă:

Curentul de incarcare maxim Iî max [A] este valoarea maxima a curentului cu care poate fi incarcat
acumulatorul respectiv. Fabrica indica urmatoarele valori: pentru LS1, 11 A si pentru L1 ,9 A. Pentru alte
capacitati se inmultesc aceste valori cu indicele elementului respectiv. De exemplu: L6 va avea un curent de
incarcare maxim lîmax = 6 · 9 = 56 A. Curentul de soc isoc [A] este valoarea curentului maxim admis la
descarcarea acumulatorului intr-un regim de descarcare de scurta durata (< 5 8). El are valoarea de 2,5 ori
mai mare decat a curentului corespunzator regimului de descarcare de 1 h (numai la elementele LS), adica
isoc= 2,5 ld1h. De exemplu, pentru acumulatorul tip LS5, care are ld1h= 95 A, curentul de soc, isoc = 2,5 ·
95 = 237,5 A. Tensiunea nu trebuie sa scada in timpul socului la o valoare sub 78% din valoarea pe care o
avea in momentul premergator socului.
Randamentul in cantitate de electricitate nc reprezinta raportul intre cantitatea de electricitate cedata de
acumulator la descarcare C4 si cantitatea de electricitate primita de acumulator la incarcare Ci, adica:

Valoarea acestui randament la tipurile L de acumulatoare cu placi de plumb este de 85 - 90%.

Randamentul de energie al acumulatorului
n reprezinta raportul intre energia electrica cedata de acumulator la descarcare W d si cea primita la
incarcare Wi , adica:

În care:U d med si Ui med sunt valorile medii ale tensiunilor la descarcarea, respectiv la incarcarea
acumulatorului in limitele admise de furnizor. Acest randament pentru tipul L este de 70 - 80%.
Un fenomen, de care trebuie tinut seama atat in proiectarea cat si la exploatarea instalatiilor de c.c. cu baterii
de acumulatoare cu placi de plumb, este fenomenul autodescarcarii. Autodescarcarea este pierderea
nerecuperabila a capacitatii elementului, atat in circuitul exterior deschis cat si circuit inchis, ca urmare a
unor procese interne ca de exemplu:
- reactia secundara dintre electrolit si placa negativa;
- lantul electrochimic al masei active in scurtcircuit, format la placa pozitiva de PbO2 cu plumbul gratarului,
in prezenta solutiei de acid sulfuric;
- formarea unor elemente parazite prin depunerea la catod a unor impuritati metalice.
Prin autodescarcarea, acumulatoarele cu placi de plumb, stationare, pierd zilnice pana la 0,5 - 1% din
capacitatea lor.
2.ACUMULATOARELE ALCALINE
Acestea sunt de doua tipuri principale: cu fero-nichel si cu cadmiunichel. Cele cu zinc-nichel introduse
sporadic in unele tari nu au luat o dezvoltare importanta. Masa activa la placile pozitive este formata din
hidrat negru de nichel Ni(OH)3; la placile negative ea este formata din fier amestecat cu putin mercur la
acumulatoarele Fe-Ni si cadmiu amestecat cu fier la acumulatoarele Cd-Ni. Electrolitul este o solutie apoasa
de potasa caustica sau de soda caustica. La cele Fe-Ni se adauga si un anumit procent de hidrat de litiu. Fata
de cele cu plumb, acumulatoarele alcaline prezinta urmatoarele particularitati: - tensiunea de lucru pe
element este de 1,2 V in loc de 2 V; deci pentru formarea unei baterii sunt necesare mai multe elemente
alcaline decat cu plumb;
 137

-functionarea in regim de incarcare permanenta este ingreunata prin diferenta mare a tensiunii finale de
descarcare fata de tensiunea de incarcare; - randamentul este mai mic; - rezistenta interioara este mai mare; -
controlul starii de descarcare se face prin masurarea numarului de amper-ore sau de watt-ore debitate fata de
capacitatea completa a acumulatorului la regimul de descarcare considerat; - nu pot functiona sub 50C; -
sunt mai robuste; - intretinerea lor este mai usoara; - durata de serviciu este mai lunga; - variatia regimului
de descarcare influenteaza mai putin capacitatea acumulatorului; - autodescarcarea este mai redusa.
3.DISPUNEREA ECHIPAMENTULUI DIN STATIA DE INCARCARE A ACUMULATORULUI
In figura 10.10 este aratat un exemplu de compartimentare a statiei de incarcare a acumulatoarelor, unde se
disting: - camera redresoarelor, in care poate fi amplasat si tabloul general de c.c.; - camera bateriilor de
acumulatoare; - magazia in care se depoziteaza acidul, apa distilata, soda caustica etc.; - sasul (camera
tampon), prin care se comunica cu restul incaperilor, impus de faptul ca in timpul incarcarii se formeaza
gaze care prezinta pericol de incendiu si de exploatare in camera acumulatoarelor si care, prin prescriptii
PSI, nu trebuie sa comunice direct cu spatiile tehnologice.

Fig. 10.10. Exemplu de compartimentare a statiei de incarcat acumulatoare electrice: C - culoare; Rd -

camera redresorului; A - camera bateriei de acumulatoare; S - sas; M - magazie.
La amenajarea camerei bateriilor de acumulatoare trebuie sa se tina seama de urmatoarele considerente; -
peretii, planseele si pardoselile trebuie sa fie din materiale incombustibile, rezistemte la actiunea
electrolitului; - se recomanda vopsirea peretilor, plafonului usilor si ferestrelor cu vopsea antiacida; -
ferestrele situate in bataia soarelui sa fie matuite; - usile trebuie sa se deschida spre exterior; -
acumulatoarele se monteaza pe postamente protejate contra actiunii electrolitului, dimensiunile si distantele
minime fata de pereti fiind cele indicate de furnizor;
-pentru fiecare sir de elemente trebuie sa existe un coridor de acces cu latimea de cel putin 0,8 m;
-conductoarele de legatura la baterii trebuie sa fie constituite din bare de cupru neizolate, sau din bare de
cupru izolate cu materiale rezistente la electrolit si umezeala;
-corpurile de iluminat trebuie sa fie antiexplozive, ca si restul instalatiei, intreruptoarele fiind plasate in
exteriorul camerei;
-temperatura trebuie mentinuta cat mai constanta, in jurul valorilor de +100 - +150C;
-camera de acumulatoare trebuie bine ventilata (de regula natural).
Intrarea aerului proaspat trebuie sa se faca in apropierea pardoselii, iar iesirea aerului in partea opusa
intrarii, in apropierea plafonului.
In cazul ventilatiei mecanice, motorul si ventilatorul se amplaseaza in afara camerei acumulatoarelor
trebuind sa fie de tipul rezistent la mediul umed si corosiv.