12.

MĂSURAREA TEMPERATURII

Măsurarea temperaturii se bazează pe diferite efecte fizice determinate de variaŃia temperaturii.

Cele mai importante dintre acestea sunt: dilatarea solidelor, lichidelor sau a gazelor; variaŃia rezistenŃei
electrice; intensitatea radiaŃiilor emise; variaŃia frecvenŃei de rezonanŃă a unui cristal etc.
Traductorul de temperatură nu este însă un simplu sesizor al unuia din aceste efecte. El trebuie
protejat special pentru a funcŃiona corect, plasat în punctul adecvat, protejat împotriva unor acŃiuni
distructive sau perturbatoare şi construit astfel încât să asigure repetabilitatea şi reproductibilitatea
măsurătorilor pe toată durata de viaŃă utilă.
Intervalul de temperatură în univers se întinde de la aproximativ 0 K în spaŃiul interplanetar până
la miliarde de K în procesele de fuziune nucleară din interiorul unor stele. Intervalul practic de
temperatură pe pământ poate fi considerat între 0 ... 20000 K, în general, sau 0 ... 5000 K în majoritatea
aplicaŃiilor industriale, ştiinŃifice etc. Aceasta este o gamă încă extrem de largă, care nu poate fi acoperită
de nici unul din tipurile cunoscute de traductoare de temperatură. De aceea, una din restricŃiile care se
impun la utilizarea traductoarelor de temperatură este intervalul util de temperatură în care poate
funcŃiona. AlŃi parametrii importanŃi sunt: precizia de măsurare , dimensiunile, sensibilitatea, stabilitatea,
timpul de răspuns. O caracteristică importantă în multe cazuri este interschimbabilitatea: unele traductoare
(ca de exemplu, termocuplurile, termorezistoarele metalice) sunt interschimbabile, pe când altele (de
exemplu termistoarele) nu sunt în general interschimbabile.
Cele mai obişnuite mijloace de măsurare a temperaturii sunt :
• termometre cu lichid;
• termometre manometrice;
• termometre bimetalice;
• termorezistoare metalice;
• termistoare;
• termometre cu cuarŃ;
• termocupluri;
• termometre de radiaŃie.
Primele trei dintre acestea nu necesită dispozitive electronice pentru măsurare.
12.1. Termorezistoare metalice

Se bazează pe variaŃia rezistivităŃii metalelor cu temperatura. Alegerea metalului cel mai potrivit
în acest scop depinde de mai mulŃi factori: uşurinŃa obŃinerii metalului pur şi a terfilării la diametre mici,
posibilitatea de urmărire a variaŃiilor rapide de temperatură, contaminarea fizico-chimică în prezenŃa
diferiŃilor agenŃi, valoarea şi reproductibilitatea coeficientului de temperatură, liniaritatea etc.
În prezent se folosesc pe scară largă pentru confecŃionarea termorezistoarelor platina, nichelul,
wolframul şi cuprul. Alte metale, ca iridiul, rodiul, argintul, fierul şi tantalul se folosesc în aplicaŃii
speciale.
Platina întruneşte cele mai multe calităŃi pentru utilizarea în termorezistoare. În plus faŃă de
condiŃiile enumerate mai sus, platina nu se volatilizează apreciabil la temperaturi până la 10000C. În
schimb, ea poate fi contaminată de gaze în atmosfere reductoare şi acŃionează ca un catalizator în prezenŃa
anumitor hidrocarburi; de aceea, termorezistoarele cu platină sunt de obicei capsulate. Intervalul util de
temperatură pentru termorezistoarele cu platină este între –180 ... +6000C.
Nichelul este de asemenea obtenabil cu înaltă puritate. Între 0 ... 1000C prezintă cea mai mare
variaŃie a rezistenŃei cu temperatura dintre toate metalele; dar peste 3000C coeficientul său de temperatură
scade brusc, iar caracteristica sa este puternic neliniară.
Wolframul este util în special pentru măsurări de temperaturi înalte, peste 10000C.
Cuprul se oxidează uşor şi îşi pierde puritatea, ceea ce îl face mai puŃin utilizabil.
Traductoarele termorezistive din fir metalic se construiesc cu două, trei sau patru conexiuni, în
funcŃie de precizia necesară. Dacă se cere o precizie ridicată, construcŃia cu patru conexiuni este preferată,
deoarece este singura care permite eliminarea efectului rezistenŃei conexiunilor şi contactelor.
ConstrucŃia traductorului depinde de destinaŃia lui. Un exemplu de construcŃie este reprezentat în
figura 11.1.
Măsurarea se face, în mod obişnuit, cu ajutorul unei punŃi Wheatstone echilibrate manual sau
automat. În aplicaŃii industriale se utilizează logometre sau punŃi automate, gradate direct în 0C. Pentru
măsurări de foarte mare precizie se folosesc punŃi Thomson.

Fig.12.1. Traductor cu termorezistor metalic

 Termorezistoarele pot fi utilizate la măsurarea temperaturii între –180 ... +10000C, cu o precizie
de obicei de 0,1 ... 10C, dar care ajunge – la traductoare speciale – până la 0,0010C. Au avantajul
interschimbabilităŃii. Timpul lor de răspuns este relativ scurt.

12.2. Termistoare

Termistoarele sunt dispozitive semiconductoare sensibile la temperatură, a căror rezistenŃă variază

în mare măsură cu temperatura. Majoritatea tipurilor de termistoare au un coeficient de temperatură
negativ, care ajunge la –4 ... –8%0C (există însă şi se folosesc în unele aplicaŃii şi termistoare cu coeficient
de temperatură pozitiv).
Termistoarele sunt confecŃionate din amestecuri de oxizi de nichel, mangan, cobalt, fier,
magneziu, titan şi alte metale, sinterizate la temperaturi peste 10000C.
Pentru diferite aplicaŃii, termistoarele pot fi încapsulate în plastic sau metal, în sonde de diferite
dimensiuni şi forme, sau în sticlă.
Caracteristicile termice şi electrice ale termistoarelor sunt mai puŃin stabile decât ale
termorezistoarelor metalice. Pentru îmbunătăŃirea stabilităŃii, termistoarele pot fi supuse unei îmbătrâniri,
prin menŃinerea lor un anumit timp la o temperatură relativ înaltă.
Măsurarea se face în cele mai multe cazuri cu ajutorul unei punŃi Wheatstone, echilibrată sau
neechilibrată. În cazul punŃii neechilibrate – foarte des folosită în termometre cu termistor – se prevede un
reglaj de calibrare, pentru compensarea variaŃiei tensiunii de alimentare a punŃii.
Precizia de măsurare nu depăşeşte de obicei 0,10C. Intervalul de măsurare se divide în game
suficient de înguste pentru a putea realiza precizia necesară. Trecerea de la o gamă la alta se realizează
prin comutarea unor rezistoare în braŃele punŃii. De multe ori, la ieşirea punŃii se pote conecta direct un
microampermetru magnetoelectric, fără amplificare.
Alte soluŃii, folosind amplificatoare operaŃionale, sunt ilustrate în figurile 12.2. şi 12.3. Schema
simplificată din figura 12.2 permite obŃinerea unei tensiuni invers proporŃionale cu rezistenŃa termistorului
RT ; scara aparatului este crescătoare cu temperatura, dar puternic neliniară.
Schema din figura 12.3 foloseşte o punte cu două termistoare, unul activ şi altul de referinŃă.
Această schemă permite măsurarea temperaturii în game oricât de restrânse, cu scări aproape liniare.
Gamele pot fi comutate prin schimbarea rezistoarelor R1, R2.
O problemă ce necesită atenŃie la termometrele cu termistoare este încălzirea proprie a
termistorului, datorită curentului de măsurare.
 Fig.12.2. Terrmometru cu termistor
cu amplificare directă

Acest efect produce o eroare sistematică, care poate fi corectată numai dacă termistorul este pus în
condiŃii de răcire constante; în general, el trebuie evitat prin efectuarea măsurării cu o putere disipată
suficient de mică în termistor.
Termistoarele pot fi combinate cu reŃele rezistive, astfel încât să se obŃină una sau ambele
proprietăŃi următoare
• caracteristică rezistenŃă – temperatură liniară;
• egalizarea caracteristicilor unui lot de traductoare, folosind termistoare inegale (cu o oarecare
dispersie a parametrilor).

Fig.12.3.Termometru cu două termistoare în punte

Pe acestă bază, s-au realizat traductoare de temperatură industriale, interschimbabile şi suficient

de stabile. Ele nu s-au răspândit însă în practică, din cauza intervalului mic de temperaturi măsurabile (în
general, între –100 ... +3000C). În schimb, termistoarele au avantaje ca sensibilitate ridicată, valori de
rezistenŃă în intervale largi (de la zeci de ohmi la sute de kiloohmi), dimensiuni foarte mici, timp de
răspuns foarte scurt şi cost redus. Termistoarele sunt folosite pe scară largă la măsurări de temperaturi
moderate, în diferite aplicaŃii industriale, de laborator şi medicale, în special unde se cer dimensiuni mici
ale traductorului, sensibilitate ridicată (intervale înguste de măsurare), răspuns rapid etc.

12.3. Termometre cu cuarŃ

Se bazează pe modificarea frecvenŃei de rezonanŃă a unui cristal de cuarŃ care asigură o

dependenŃă practic liniară a frecvenŃei de rezonanŃă cu temperatura. Se obŃine o sensibilitate de 1 kHz/0C.
Pentru indicarea digitală a temperaturii, se utilizează bătăile frecvenŃei de oscilaŃie a cuarŃului
termosensibil cu oscilaŃiile unui cuarŃ de referinŃă, astfel încât bătăile nule să corespundă temperaturii de
00C. La ieşire se conectează de obicei şi un convertor digital/analog, pentru înregistrare pe hârtie (fig.
13.4).

Fig.12.4. Termometru cu cuarŃ

Pentru măsurări diferenŃiale, cuarŃul de referinŃă poate fi înlocuit cu un al doilea cuarŃ

termosensibil.
Precizia acestor aparate este de 0,01 ... 0,10C, iar stabilitatea pe termen scurt ajunge la 0,00010C.
FuncŃionează în mod normal între –40 ... +2500C. Traductoarele cu cuarŃ mai au avantajele următoare: au
timp de răspuns scurt (cca. 1 s); rezistă la acceleraŃii foarte mari (până la 10000 g) şi presiuni ridicate (300
at) fără modificarea calibrării; măsurarea nu este afectată de conexiuni (sunt posibile măsurări chiar la
distanŃe mari, datorită conversiunii în frecvenŃă).
12.4. Termocupluri

Termocuplurile sunt traductoarele de temperatură cele mai răspândite în industrie, pentru un

interval foarte larg de temperaturi şi o varietate de condiŃii de măsurare. Sunt bazate pe efectul
termoelectric: apariŃia unei tensiuni electromotoare într-un circuit din două metale diferite în funcŃie de
diferenŃa dintre temperaturile celor două joncŃiuni.
Termocuplul obişnuit constă din două fire din metale sau aliaje diferite, sudate între ele, astfel
încât să constituie o joncŃiune de măsurare (sau joncŃiune caldă ) şi o joncŃiune de referinŃă (sau joncŃiune
rece), ca în figura 12.5. Temperatura măsurată este de fapt diferenŃa de temperatură dintre cele două
joncŃiuni. Pentru a măsura temperaturi absolute, este necesar ca joncŃiunea de referinŃă să fie menŃinută la
o temperatură constantă (de obicei, la 00C).

Fig.12.5. Măsurarea temperaturii cu termocuplu

Pentru protejarea termocuplurilor împotriva acŃiunilor fizico-chimice şi mecanice se folosesc

diverse tipuri de învelişuri protectoare, teci, carcase etc. ConstrucŃia obişnuită, pentru temperaturi mai
înalte include un tub protector din ceramică şi o teacă metalică.
La alegerea celui mai potrivit termocuplu, pentru o aplicaŃie dată, trebuie să se Ńină seama, în
principal, de următoarele : intervalul de temperaturi de măsurat; precizia necesară; natura mediului în care
se face măsurarea; timpul de răspuns necesar.
Termocuplurile permit efectuarea simplă a măsurării temperaturii medii, a diferenŃelor de
temperatură sau acŃionarea simultană a mai multor aparate de la acelaşi termocuplu.
Măsurarea tensiunii termoelectromotoare a termocuplului se face cu ajutorul unui milivoltmetru
magnetoelectric, compensator manual, compensator electronic automat sau milivoltmetru digital. În cazul
utilizării milivoltmetrelor magnetoelectrice trebuie să se ia în considerare curentul consumat de acestea,
pentru evitarea erorilor datorite căderilor de tensiune pe conexiuni.
Termocuplurile au – în comparaŃie cu alte traductoare de temperatură – avantajele următoare:
robusteŃe, simplitate, precizie relativ bună, interschimbabilitate, posibilitatea telemăsurării, timp de
răspuns relativ scurt. Diferitele tipuri de termocupluri pot fi folosite pentru măsurarea temperaturii între –
260 ... +28000C, cu precizie între 0,1 ... 50C, în funcŃie de temperatura măsurată şi de intervalul de
măsurare.

12.5. Termometre de radiaŃie

Sunt bazate pe radiaŃia termică a corpurilor, proprietate universală, absentă numai la gazele inerte
sau in apropierea temperaturii zero absolut. Folosesc un sistem optic care colectează radiaŃia infraroşie şi
vizibilă – uneori printr-un filtru – de la obiectul vizat, şi o concentrează asupra unui detector. În acest fel,
măsurarea temperaturii unui corp se face fără contact cu corpul respectiv.
Numai energia radiată pe lungimile de undă între aprox. 0,3 µm şi 20 µm este utilă practic pentru
măsurare. Acest interval cuprinde spectrul vizibil şi infraroşul apropiat.
Toate termometrele de radiaŃie au o construcŃie care, în linii mari, este ca cea din figura 12.6.

Fig.12.6. Termometru de radiaŃie

Sistemul optic – format din lentile sau oglinzi – este construit corespunzător distanŃei de măsurare
şi dimensiunilor obiectului vizat. Sticla este folosită numai la măsurarea temperaturilor mai înalte, întrucât
este practic opacă în spectrul infraroşu. Alte materiale optice utilizate sunt cuarŃul şi fluorura de calciu
cristalină.
Termometre cu radiaŃie totală
Acestea recepŃionează cea mai mare parte a energiei radiate de corpul încălzit (se mai numesc
termometre de bandă largă). Constructiv sunt cele mai simple, fiindcă nu prezintă nici o selectivitate
spectrală, în afară de limitarea inerentă sistemului optic.
Prezintă o eroare sistematică funcŃie de emisivitatea corpului vizat, în comparaŃie cu aceea a
corpului negru cu care se face etalonarea. De aceea, necesită corecŃii Ńinând seama de natura suprafeŃei
corpului a cărui temperatură se măsoară. De asemenea, sunt perturbate de impurităŃile atmosferei (fum,
bioxid de carbon etc.).

Termometre cu radiaŃie parŃială.

Acestea selectează o bandă relativ îngustă din spectrul radiaŃiei corpului a cărui temperatură se
măsoară, folosind în acest scop filtre adecvate (se mai numesc termometre de bandă îngustă). De exemplu,
pentru măsurarea temperaturilor înalte la metale, se foloseşte deseori lungimea de undă de 0,65 µm, care
reprezintă extremitatea roşie a spectrului vizibil, unde emisivitatea metalelor este maximă (aceste aparate
sunt numite uneori “termometre de strălucire”). Întrucât emisivitatea corpurilor în bandă îngustă nu
variază atât de mult ca în spectrul întreg, la termometrele cu radiaŃie parŃială eroarea datorită acestui factor
este mai redusă decât la termometrele cu radiaŃie totală. În schimb, termometrele cu radiaŃie parŃială sunt
mai puŃin sensibile, din cauza energiei mai mici recepŃionate. Aceasta se compensează de obicei prin
utilizarea unor detectoare mai sensibile.